Într-un paragraf confesiv din articolul RAPORTUL TISMĂNEANU:
NOTE DIN PUBLIC ŞI DIN CULISE, publicat în fosta revistă online a lui Laszlo Alexandru, E-Leonardo, universitarul clujean, evreul Michael Shafir declară : 

« Ezitările pe care le-am avut în a mă pronunţa despre activitatea şi (mai ales) despre “produsul” Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România s-au datorat, în primul rând, temerii de a nu deveni în mod absurd părtaş la operaţiunea de demonizare a preşedintelui acestei comisii, care fusese lansată în momentul în care numele lui Vladimir Tismăneanu fusese anunţat. De la transformarea sa în agent acoperit al Securităţii, ba chiar al GRU, şi până la saturaţia cu care s-a insistat asupra materialului său genetic iudeocomunist (DNA!!!) care ar impune trimiterea sa imediată în faţa celeilalte procuraturi, de la dezgroparea (şi încă de către cine!) a unor articole publicate înainte de a emigra şi până la acuza absurdă de a fi fost autorul unor lucrări publicate în serviciul şi cu sprijinul comuniştilor americani, gama se constituia, în ce mă priveşte personal, într-un avertisment împotriva unor eventuale critici la adresa Raportului. »

Ironia dezvoltată în această frază, cu rezerve morale și mentale, nu suplinește argumentația. 

De pildă. formula «iudeo-comunism» respinsă logic pe vremuri pentru că fusese distribuită prea generos de mișcările de extremă dreapta antebelice, ca o etichetă care producea și inducea confuzia între comunism și ideologiile iudaice, de tipul sionismului, ar trebui recondiționată. 

Termenul este perfect adecvat pentru a numi varianta iudaică a comunismului, așa cum a fost ea teoretizată și practicată de militanții primei faze a Revoluției, așa cum a fost reprezentată de politica de cadre aglutinantă, comunitaristă, nu comunistă, practicată în primele două decenii de după 1917 în Rusia sovietică ca și în primul deceniu după ocuparea și colonizarea României. 

Puterea sovietică a listat din timp potențialul de cadre, adică uneltele din interiorul burgheziei evreiești compradore din care s-au recrutat primii propagandiști, primii ofițeri superiori de Securitate, primii funcționari superiori în comerțul de export-import comunist, primii comandanți de lagăre de muncă forțată, toți oamenii de încredere ai sistemului în perioada sa de instalare impusă violent. Așa se explică probabil apariția, ca din senin, prin posturi cheie, a unor personaje active, care par că știu tot ce este de făcut, fără să fi trecut vizibil prin școli politice de cadre. Liliana Corobca a studiat rolul unui epurator din perioada listelor de cărți interzise, numitul Flavius Schaffer. De o imensă eficiență distructivă, zelos. (cf. Epurarea cărţilor în România (1944-1964). Documente, Editura Tritonic, 2010) Mult probabil — evreu. Rămas în structura Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor până la desființarea acesteia, în 1977. Nu știm unde a fost ulterior transferat , dacă nu cumva a emigrat pentru a se bucura în liniște undeva de ajutorul german pentru victimele nazismului. Ceea ce Flavius Schaffer nu pare să fi fost.

Impresia dominației de cadre evreiești în aceste prime etape în Rusia sau în România, ca și în toate celelalte țări de «democrație populară » nu era falsă. I-au trebuit câteva decenii conducerii comuniste locale din toate aceste țări să se naționalizeze, ceea ce era condiția impunerii și supraviețuirii sistemului prin tehnica autohtonizării. Este evident că sistemul nu ar fi putut dura cât a durat dacă nu s-ar fi procedat la naturalizarea lui, o dată cu retragerea, eliminarea sau exportul de cadre revoluționare sau postrevoluționare evreiești, în curs de naționalizare,  spre Israel sau spre Statele Unite, unde ele au servit adesea, din interior, la «gauche-izare» intelectualității locale, ca bază de recrutare pentru serviciile de spionaj sovietice, dacă nu s-au reciclat rapid ca temeiuri militante ale naționalismului sionist. Ceea ce implică și în cazul militanților de origine evreiască o orientare național-comunistă anterioară, chiar dacă discretă. Din aceste structuri s-au recrutat inițial adepții comitetelor democratice evreiești sau militanții fundării regiune autonome evreiești Birobidjan, în cadrul Uniunii sovietice.

Hersch Mendel  a fost unul din aceste personaje cu un destin contorsionat. Iată cum e prezentată pe scurt linia vieții sale în Wikipedia.

«Bundiste à Varsovie, anarchiste à Paris, soldat de l'Armée rouge en Ukraine, communiste puis trotskiste en Pologne et à Paris et sioniste prolétarien à Tel-Aviv, l'auteur incarne une génération d'ouvriers juifs qui s'est lancée 'à l'assaut du ciel' durant près d'un demi-siècle. Les pages qu'Hersh Mendel consacre à son passage dans l'Armée rouge font écho aux nouvelles d'Isaac Babel.
Ses souvenirs sur la pègre juive de Varsovie, sur le combat et la popularité du Bund, sur l' aventurisme du Parti communiste de Pologne et sur l' opposition des trotskistes polonais sont autant de découvertes. Ce récit contribue à réhabiliter un inconnu, le prolétaire juif d'Europe orientale et centrale, que la mythologie juive contemporaine rejette à sa périphérie et travestit soigneusement.
Quant au mouvement ouvrier, si friand de symboles et de commémorations, il n'entretient nulle part le souvenir de ce prolétariat juif qui n'a pas seulement été battu mais purement et simplement rayé de la carte avant de l'être de l' histoire.»

Alt exemplu interesant este autorul unor memorii recent traduse în franceză, dar redactate în yidish, acum câteva decenii, Zygmunt Stein, evreu comunist din Europa de Est, exportat ca inter-brigadist în Spania, responsabil al unui serviciu de propagandă, dezamăgit după un aorecare timp, trimis pe front, un risc inexistent anterior, reexportat după înfrângerea comunismului în Spania, spre meleagurile unde militantismul său generic a permis reciclarea în serviciul sionismului, în Israel. După internaționalismul fără granițe, o recuperare de identitate iudaică.

Cât privește interesul critic cu care a fost studiată ascendența lui Vladimir Tismăneanu, el nu are ca sorginte «materialului său genetic iudeocomunist», cum vrea să ne facă să credem Michael Shafir, într-un avânt rasist a rebours, ci doar și mai ales dezvăluirea legăturilor profunde, de mentalitate, de educație, de apartenență socială și de grup, care împreună definesc un personaj, o persoană, pe fiecare dintre noi, nu doar pe cei care nu sunt evrei. 

Era vorba despre o incompatibilitate morală care fusese evocată corect și lucid de criticii implicați, derivată tocmai din apartenența lui Vladimir Tismăneanu la camarila din Cartierul Primăverii, pentru rolul care îi fusese acordat de Traian Băsesecu, într-o manieră abuzivă și contraproductivă, acestui fiu de activist comunist internaționalist. Mai mult, era vorba de dubla sa determinare, iudee și comunistă, de vreme ce începuturile carierei profesionale a viitorului anticom profesionist se desfășuraseră sub auspiciile specializării în comunism, chiar dacă revizionist, critic, așa cum se manifestase prin activitatea membrilor Școlii de la Frankfurt, a căror opere le studiase cu osârdie, și cu bune probabile rezultate dacă ar fi continuat, viitorul expert în criminal-comunismul de stat. Vladimir T. nu era chemat să dea lecții de anticom. Dacă stătea la locul său, de expert în Adorno, Horkheimer, Habermas sau Marcuse, în Statele Unite sau în România, nimeni nu se ocupa de genealogia lui spirituală, ideologică, politică și socială. Calitatățile sau defectele sale «rasiale» sau morale nu ar fi interesat pe nimeni. Cele științifice, mai degrabă, poate. 

Raportul încropit sub gestiunea lui Vl. Tismăneanu nu face dovada expertizei sale. Cartea recentă despre nomenclatura comunistă este de fapt dovada că acolo se află realul său domeniu de expertiză, acela al colocatarului din Primăverii care este interesat și cunoaște bârfele de cartier, știe să le valorifice. Domeniul poate fi pasionant dar ține de genealogie și sociologia politicii, mai puțin de politologie sau de filosofia istoriei.

Dan Culcer

Surse complementare.

Vladimir Tismăneanu. Lumea secretă a nomenclaturii. Amintiri, dezvăluiri, portrete. Editura Humanitas, Memorialistică & Diaristică / Colectia: Memorii/Jurnale/Călătorii

„Ştim foarte puţin despre acel grup social şi, dacă vreţi, chiar cultural numit nomenclatura comunistă. Era vorba de o societate cvasisecretă, cu riturile, codurile, simbolurile, nostalgiile şi, nu mai puţin important, privilegiile sale.
Cartea de faţă nu este o lucrare sociologică de tip tradiţional, cu analize de cauze, dinamici şi efecte. Este vorba aici de propriile mele experienţe în interiorul unui grup pe care am ajuns să-l cunosc, îndrăznesc să cred, foarte bine. Un microcosm politic şi psihologic, numit de mine cândva micul Bizanţ roşu. Cititorul, pe care-l invit să mă însoţească în acest voiaj într-o lume stinsă, dar ale cărei ramificaţii rămân atât de prezente, va găsi în carte deopotrivă recuperări istorice, demitizări politologice, secvenţe portretistice, un efort de explicaţie şi o mărturisire.
Nu alegem în ce mediu social şi intelectual ne naştem. Este un dat ontologic pe care ţi-l asumi şi la care te raportezi, pe cât posibil, cu sinceritate, onestitate şi realism. Eu m-am născut într-o familie a stângii marxiste. Aşa cum un credincios se consideră catolic, protestant, ortodox, musulman, părinţii mei se considerau marxişti. A-i întreba ce religie au, a le atribui o apartenenţă etnică ar fi fost în ochii lor o desfigurare a identităţii...“ (Vladimir Tismăneanu)

Notă Dan Culcer. Ultima frază a autoprezentării autorului cred că poate fi acceptată doar cu precauții. Nu de alta dar sensibilitatea la »antisemitismul« real sau inventat a comuniștilor evrei dovedește că evreitate face totuși parte din identitatea multora, chiar dacă o neagă sau o ascund. Probe : Paul Cornea, Nina Cassian, Maria Banuș, Radu Cosașu, dintre scriitorii fondatori și aplicatori ai realismului-socialist.

  Citeşte câteva pagini

  „Tatăl care «fluierase în biseric㻓 – interviu cu Vladimir Tismăneanu (Adevărul, februarie 2013)

  Vlad Stoicescu, „Falia în dictatură: «Sufletul nu poate fi înregimentat»“ (Adevărul, februarie 2013)

  Marius Stan, „Despre lumea secretă a nomenclaturii...“ (LaPunkt.ro, februarie 2013)

  Cătălin Avramescu, „Cartea anului 2012“ (Bursa, ianuarie 2013)

  Petre M. Iancu, „Copiii securiştilor, copiii naziştilor“ (Deutsche Welle, ianuarie 2013)

  Mircea Stănescu despre Lumea secretă a nomenclaturii (mircea-stanescu.blogspot.ro, ianuarie 2013)

  Dan C. Mihăilescu despre Lumea secretă a nomenclaturii (ProTV, „Omul care aduce cartea“, ianuarie 2013

Un comentariu foarte binevoitor și probail correct (scriu asta fiindcă eu nu am citit carte încă) este publicat de Mircea Stănescu sub titlul O călătorie pe culoarele nomenklaturii, recenzie a cărții: Lumea secretă a nomenclaturii. Amintiri, dezvăluiri, portrete, de Vladimir Tismăneanu, Indice de nume alcătuit de Bogdan C. Iacob, Bucureşti, Editura Humanitas, 2012, 304 p. 

Dan Culcer