Statul roman actual, saracit de agresiunea comunista si parazitat de jaful post-comunist, incapabil sa se apere de capusa care a acaparat puterea si de infractiunea generalizata la care se preteaza populatia silita "sa se descurce" e pus in fata unor cereri de improprietarire, de retrocedare, de reparare pentru abuzuri si nedreptati mai vechi sau mai noi.
Stim ca statul a fost doar un instrument, folosit de grupări si persoane care au ajuns la putere si care ar trebui azi trase la raspundere. E foarte just si frumos ca unele victime nu emit pretentii spre visteria statului ci vor sa obtina reparatii doar de la vinovati. Dar daca nu facem asta TOTI, retinerea unora lasa teren liber pentru ceilalti pretendenti, cum ar fi cetatenii actuali ai altor tari, ceea ce va ingreuna viata actualilor si viitorilor locuitori ai Romaniei. Decit o "reparatie" inechitabila si nefasta, e de preferat ca formularea pretentiilor masive ale cetatenilor romani loviti de comunism in diverse feluri sa conduca la: constatarea incapacitatii de plata a statului, protejarea generatiilor de romani nevinovati, recunoasterea oficiala a crimelor comise si indreptarea pretendentilor catre adevaratii vinovatii.
Trebuie sa silim statul, chemat in judecata, sa delege obligatiile de reparatie, sa-l obligam la acel Proces al Comunismului, pe care il amina nejustificat.
Problema stabilirii vinovatiilor este complexa, avind multiple dimensiuni si putind fi tratata in numele multor interese, in multe registre: istorice, nationale, politice, juridice, sociale, economice, morale, intelectuale etc. Intentiile se suprapun si argumentatiile interfereaza. Nu doresc sa cad in simplism, reducind totul la problema pecuniara a compensatiilor. Dar trebuie sa privim situatia si din acest unghi specific, pentru a scapa de confuzii.
De ce sa nu facem o distinctie intre legitimitatea de principiu a retrocedarii (despagubirii, platii de daune) pentru diversele categorii de reclamanti fata de statul roman si posibilitatea efectiva a platii. Sa abordam lucid pragmatica economica a compromisului reparator.
Din punct de vedere principial (intelectual, moral, stiintific) poate exista o conlucrare fireasca (solidaritate) intre diversele categorii de victime ale abuzurilor ce au folosit un stat ca instrument (dar si rezerve sincere fata de anumite afirmatii, interpretari, evaluari, pretentii).
Dar din punct de vedere pragmatic, ne aflam intr-o situatie obiectiva de concurenta, diversi creditori ai unui unic debitor sarac (falimentar)- care nu poate plati decit partial (simbolic). Sintem deci avocatii cauzei proprii intr-un proces civil de revendicare si partaj. Fiecare reclamant e interesat sa pretinda o parte cit mai mare din masa despagubirilor, demonstrind prioritatea compensarii sale, cu argumente calitative sau cantitative bazate pe diverse sisteme de valori si epistemologii).
Resursele statului roman sint reclamate (concurent) de :
1 - populatia actuala (care pretinde un nivel suportabil de trai),
2 - hotii care jefuie tara in tranzitie (si care sint si arbitrii retrocedarilor, folosindu-le deseori ca alibi si ocazie sa se inteleaga in culise cu anumiti petitionari)
3- vechii proprietari bogati (vile, fabrici, mosii) sau saraci (o caruta, pogonul de pamint), de nationalitate romana sau diferita, domiciliati in Romania sau plecati
4- cei care au muncit ca sclavi ieftini in regimul comunist si-si cer cu intirziere drepturile salariale reale (pensiile furate), la fel de legitim ca reparatiile pentru confiscarea proprietatilor
5- victimile comunismului (terorizare, incarcerare, schingiuire, umilire, etc)- care cer reparatii materiale pentru suferintele cumplite indurate si distrugerea vietii lor
6- persoane care reclama despagubiri pentru abuzuri comise inaintea regimului comunist (evrei, tigani, , urmasii unor iobagi sau a unor mosieri etc.)
Ar fi fi trebuit deci analizata unitar legitimitatea principiala a tuturor acestor pretentii, si posibilitatile practice de rezolvare, pentru a se stabili criteriile si apoi cotele despagubirilor posibile. E o problema economico- politico- socialo- moralo- juridica. Cum "restitutio in integrum" (pentru toata lumea ) NU ESTE POSIBIL, nu ramine decit alternativa unei reparatii cit mai echitabile, pornind de la masa disponibila si proportional cu daunele.
Dar cine poate rezolva aceasta problema, stabilind criteriile compromisului global? Un stat bolnav si inca prizonier al Mafiei, stat care in acest dosar, ar fi si judecator si acuzat ? Forte dinafara tarii, impunind solutii arbitrare conform unor "agende" si interese diverse? Sau poporul roman, informat corect si complet de experti dedicati problemei, pus in garda privind mizele si fortele in joc, consultat cu adevarat, reprezentat efectiv in forurile de decizie in care se negociaza solutia?
In loc sa o ia intr-o directie clarificatoare, Romania e dirijata insa in sensul opus: al confuziei, manipularii, demagogiei, diversiunii, centralismului, pseudo-reprezentarii.
Populatia nu e ajutata sa sesiseze legitimitatea intereselor contradictorii. "Directorii de constiinta" nu au timp pentru a emancipa cetatenii in acest sens. Nu e clar, dincolo de aparente, cine apara efectiv interesele pecuniare ale cetatenilor de azi, ale vechilor proprietari, ale vechilor salariati, ale victimelor comunismului, ale victimelor abuzurilor pre-comuniste. Nu se poate intelege din "programe" ce formula de echilibru intre interesele concurente semnalate mai sus propune fiecare partid. Iar actiunile partidelor sint total decuplate de lozinci si sigle: "Social-democrati" care apara baronii Tranzitiei criminale, "national-taranisti" care nu apara interesle taranilor saraci si ale natiunii romane, "national-liberali" sprijinind portocalizarea burgheziei rosii, "national-vadimisti" acoperind securistii care au distrus natiunea etc.
Nu e o intimplare. Simtim ca in spatele pretinsilor aparatori ai diverselor categorii, se afla omniprezenta oligarhie profitoare. Stim cine are de cistigat din rezolvarile de culise, de bodega, de subterana, de gasca, de masa verde.
Este desigur dezagreabil ca raufacatorii care au comis abuzuri si crime prin intermediul statului pre-comunist/ comunist/ post-comunist- ne pun astazi in postura partial competitiva. E un tribut platit dependentelor noastre materiale. Un alt exemplu de acelasi gen e faptul ca un rau debitor isi obliga creditorii la sprijin, pentru a nu ramine neplatiti. Urit, dar se intimpla des.
Daca vrem sa nu ne lasam antrenati intr-o murdarire (rafinind gama "reeducarilor de tip Pitesti") putem sa ne confruntam interesele decent, respectindu-ne reciproc, sa nu ne contestam legitimitatea, chiar cind ne confruntam pretentiile.
Ar trebui inteles si explicat dreptul la apararea decenta a cauzelor proprii, atunci cind intra in competitie cu cauzele altora, ca parti intr-o serie de procese civile concurente. Aparare facuta cu civilitate, respectind regulile jocului argumentativ-negociativ, fara agresivitate, nerusinare, siretenie si minciuna- dar si fara complexe si timiditati - nascute sau educate prin propaganda .
Putem sa raminem solidari, intre victime, in procesul penal pe care trebuie sa-l intentam vinovatilor- mai ales daca ei sint comuni. Sa nu ne incomodam- cind ei sint diferiti. Si sa realizam dramatismul cazurilor in care victima dintr-un proces, e incuplatul din altul.
In justitie, prestatiile partinitoare ale avocatiilor si partilor nu sint neaparat frumoase, dar nu le contesta nimeni legitimitatea. Concurenta face ca pina la un punct sa fie fireasca supralicitarea pretentiilor proprii (cantitatea, calitatea daunelor) si minimizarea celor concurente. Uu anume "negationism", practicat in apararea propriilor interese e inevitabil, in cazul unui manunchi de procese cu unic debitor.
De exemplu, avocatii populatiei actuale sarace din Romania pot invoca argumente legitime pentru prioritatea drepturilor lor fata de corectiile facute pentru un trecut mai mult sau mai putin indepartat.
Romanii spoliati prin munca de sclav in lagarul comunist pot argumenta prioritatea acestei reparatii fata de cea legata de pierderea de proprietati, sau pot pune sub semnul indoielii compensarea materiala a suferintelor fizice si psihice
Vechii proprietari pot sustine primordialitatea dreptului proprietatii sau intra intr-o competitie, facind distinctie intre legitimitatea compensarii marilor si micilor averi, a romanilor plecati sau ramasi in tara , etc.
Victimele abuzurilor si crimelor comuniste pot sustine prioritatea pretentiilor pentru suferinte, fata de cele pentru pierderile de averi .
Pretendentii la despagubiri pentru abuzuri si crime antisemite sau fata de alte fapte plasate si mai departe in trecut, pot face apel la caracterul exceptional al holocaustului sau la primordialitatea continuitatii istorice
Altii pot sustine in schimb ca prioritatea corectiilor curge dinspre prezent spre trecut: trebuie intii reparate nedreptatile actuale si asigurat un trai decent oamenilor de azi, apoi corectate relele savirsite de comunism si de-abia dupa, ne putem permite eventuale reglaje ale unor nedreptati mai indepartate
Si asa mai departe.
E firesc sa putem dialoga, fara pudori ipocrite, tifne strategice si susceptibilitati maladive.
Poate ca unora nu ne place ca presedintele Basescu a fost convins instantaneu (la vizitarea unui muzeu din SUA) de prioritatea condamnarii holocaustului fata de cea a genocidului rosu, si ca a cerut noi dovezi despre crima comunista.
Intelegem si iritarea evreilor fata de cei care nu accepta ca tot ce afirma si reclama ei e adevarat (si sustin de exemplu ca nu au fost atitea victime, ca nu a fost vorba totdeauna de deciziile statului, ca au existat si conflicte reale de interese intre localnicii romani si emigrantii evrei in secolul 19, etc).
Toate partile pot exagera, se/ne pot insela in fuga lor dupa argumente. Dar trebuie sa-si poata expune pledoariile cit timp ramin politicosi. "Adevarul", complex, multiplu, plastic, partial contradictoriu, se va stabili progresiv si negociativ, convergind chiar- daca partile vor fi de buna intentie.
Confruntarea de interese e legitima intr-un proces moral si civil. Cenzurile inechitabile fixate prin legi stranii, anacronice, asimetrice si neconstitutionale trebuie urgent abrogate. Anumite restrictii de conduita pot opera natural. Sugrumarea unor pledoarii, pe motive ca unele "negationsime" sint legale, dar altele interzise, da cistig de cauza partii care are voie sa se exprime liber. Anti-antisemitismul devine filosemitism, anti-anticomunismul devine pro-comunism.
In rezumat :
1 Exista intre diversele categorii de pretendenti la fondurile statului (bugetari, recuperatori, etc.) o concurenta obiectiva, care ar trebui reglementata prin reguli corecte de negociere si decizie.
2 Exista intre procesul comunismului si procesul holocaustului o contradictie regretabila de interese, pentru ca se indreapta catre un debitor comun, statul roman, situatie pe care nici un economist (jurist) nu o poate escamota
3 Este legitim ca noi, cei interesati de reparatii (morale si materiale) pentru crimele comunismului, sa incercam a demonstra prioritatea cererii noastre fata de alte categorii de cereri (vechii proprietari saraci sau bogati, cei care au suferit abuzuri inainte de comunism etc) - fara a fi acuzati de antipatriotism, anticapitalism, antisemitism, negationism etc.
4 Putem lupta pentru ca la masa reparatiilor sa fie alocata o cit mai mare parte victimelor comunismului, respinge incercarile de a fi scosi din cursa pentru ca alti pretendenti sa-si mareasca portia, demonstra ca anumite pretentii sint excesive sau de prioritate redusa, veghea ca impartirea globala sa fie proportionala cu drepturile fiecarei categorii.
5 Iar daca suma care ar trebui sa revina victimelor comunismului va fi atit de mare incit va pune statul roman in imposibilitate de plata, vom veghea ca declararea acestui faliment, facuta in numele dreptului la viata a noilor generatii, sa fie echitabila, nu insotita de concesii facute anumitor grupuri de presiune.
Asa vad eu problema concurentei patrimoniale intre retrocedari, sau reparatii pentru holocaust si pentru genocid comunist.
Daca cineva va numi asta "anticapitalism", profitind de confuziile in care se sclada teoria si practica politica, imi voi asuma acest tip de "anticapitalism".
Daca cineva va numi asta "antisemitism", profitind de arbitraritatea termenului si a legilor care se bazeaza pe el, imi voi asuma acest tip de "antisemitism".
Ioan Rosca
12 noiembrie 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu