Dan Culcer
Dar actualitatea ne oferă surprize care întăresc bazele politice ale ipotezelor discutate mai jos. De pildă acest interviu acordat de Lieberman și apărut în Die Presse de la Viena.*
Lieberman: "Israel muss Teil des vereinten Europas sein" 24.01.2012 | 13:00 | (DiePresse.com) Israels Außenminister Lieberman spricht sich auf einem Kongress in Wien für einen EU-Beitritt seines Landes aus. Den Iran sieht er als "größte internationale Bedrohung".
Traducere automată : «Ministrul israelian de externe Avigdor Lieberman vrea aderarea ţării sale la UE. "Viziunea mea este că Israelul este o parte, ar trebui să fie o parte a Europei unite ", a declarat, marţi, la "com.sult" Congresul de la Viena. Israelul este "singura democraţie stabilă", în regiunea Orientului Mijlociu şi a reprezentat acolo, "întreaga civilizaţie occidentală."
Propagandistul Petru Clej publică un text în revista on line ACUM.tv unde «combate», în limitele putințelor sale intelectuale, limitate și ele, îngrijorările temeinice ale lui Ion Coja, bazate însă pe informații parțiale, folosindu-se de un articol semnat de mine pe tema legii privitoare la redobândirea cetățeniei române și a consecințelor ei.
Articolul lui Clej, în care citatul este dat anonim (cum că ar aparține unui «personaj care este obsedat de “anti-românismul” revistei ACUM») are un titlul interesant : «Invazia evreiască a României e iminentă, dar nu va avea loc». Cred că Petru Clej își asumă un oarecare risc profesional (pentru un fost ziarist, dotat cu atât de onoranta calitate de fost angajat al BBC), fiind prea ferm convins că un asemenea proces nu va avea loc. Propagandistul are sarcina de a liniști, a amorți spiritele sau de a le activa într-o direcție dorită de comanditari. În mai 1940, așa se scria într-o anumită presă, cea de Sărindar, care militase pentru bunele relații cu pacifica Uniunea Sovietică, chiar înaintea invaziei sovietice.
Despre o invazie, oricare ar fi sursa ei, nu putem spune decât că este în curs sau că a avut loc, unde verbul a fi are sens de prezent continuu iar verbul a avea are sens de trecut recent, stabilind astfel realitatea invaziei după realizarea ei. De pildă, invazia sovietică în Basarabia a avut loc, putem spune ACUM, dar înainte de pactul Hitler-Stalin puțini erau aceia care credeau în realizarea ei, mulți ziariști năimiți linișteau spiritele adormind vigilența și participând astfel la obținerea efectului surpriză, la nepregătirea morală a armatei române, oricum prost echipată din pricina hoțiilor din domeniul dotării.
Invazia sovietică a avut loc, pregătită, susținută de o mână de comuniști din România, printre care și o mână de evrei, agenți de influență din presa stipendiată de Ambasada sovietică, (de la Adevărul sau Dimineața), aplaudată de comuniști basarabeni sau de intelectuali mic-burghezi evrei din Basarabia, oportuniști, ca atâția intelectuali, precum avocații sau medicii evrei care, pentru a-și crea merite în fața noii stăpâniri, au atacat cu arme administrația română, înainte de sosirea trupelor de desant sovietice.
Nu am dat acest exemplu pentru a induce vreo asemănare între realizata invazie sovietică și ipotetica invazie «israelită», ci pentru a demonstra că în astfel de domenii e nevoie de mai multă precauție ziaristică.
Am atins acest subiect cu precauție iar înainte de a comenta public ipotezele și neliniștile lui Ion Coja, m-am adresat președinției României.
Iată ce mi s-a răspuns atunci. (originalul se afla bine arhivat)
«Petitia nr.28471
Data: 27.10.2010
Stimate domnule Dan Culcer,
Va multumim pentru scrisoarea adresata Presedintelui României, domnul Traian Basescu.
Referitor la aprecierile dvs. din continutul mesajului transmis, facem urmatoarele precizari.
În primul rând va relevam motivarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 147/2008 pentru modificarea si completarea Legii cetateniei române 21/1991, respectiv "Având în vedere necesitatea îmbunătățirii procedurii de acordare si pierdere a cetăteniei române si importanta solutionării cu celeritate de Comisia pentru cetătenie a cererilor de dobândire si pierdere a cetăteniei române, luând în considerare hotărârile judecătoresti definitive si irevocabile si iminenta unor noi litigii în materia cetăteniei, văzând si dificultătile rezultate din practică în această materie, ca o consecintă a unui vid legislativ pentru anumite situatii,
tinând cont de importanta acordării unei protectii legislative eficiente minorilor,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonantă de urgentă."
În al doilea rând, în ceea ce priveste afirmatia dvs. potrivit careia "am studiat înscrisurile din MONITORUL OFICIAL al României din ultimii ani si am gasit o situatie care, fara sa o pot cuantifica, corespunde unei evidente miscări de recuperare a cetăteniei române de către fosti cetateni români, de diferite origini etnice, dintre care multi sunt actualmente cetăteni ai statului Israel", fara a avea pretentia ca am studiat respectiva problema, considerăm că cele mai multe cereri de redobândire a cetățeniei române vin din Republica Moldova.
Cu siguranta, o situatie mai exacta va poate fi furnizata, potrivit competentelor, de catre Autoritatea Naționala pentru Cetățenie.
Consilier de Stat
Gabriel-Cristian Piscociu»
În acest context, eforturile de documentare ale lui Petru Clej sunt salutare, ducînd mai departe ceea ce am început.
Dacă nu ar fi fost semnalată neliniștea lui Ion Coja, cercetarea nu ar fi avut loc, fiindcă pentru propagandiștii de genul lui P. Clej chestiunea nu prezintă interes sau ar fi fost util să fie escamotată.
Iată demersul ziaristic al lui Petru Clej în propria sa relatare :
» Cum am o deformație jurnalistică dobândită de la BBC, — scrie P. Clej— ca să aflu cum stă situația m-am adresat Agenției Naționale pentru Cetățănie (ANC), solicitând o situație cu numărul de cetățenii atribuite, pe ani și dacă e vorba de cetățeni care n-au mai avut cetățenia română și cetățeni care-și redobândeau cetățenia, pierdută fie de ei înșiși, fie de părinți sau bunici, din motive independente de voința lor. Și iată ce răspuns am primit :
«Legea cetăţeniei române (Legea 21/1991 republicată) prevede modalităţi distincte de obţinere a cetăţeniei române: art 8 reglementează acordarea cetăţeniei române persoanelor străine, art 10 – redobândirea cetăţeniei române de către persoanele care au pierdut-o la un moment dat, iar art 11 – redobândirea cetăţeniei române de către persoanele cărora le-a fost retrasă fără voia lor.« Cu alte cuvinte,— continuă P. Clej— în perioada 2002 – 2011 au primit cetățenia română un număr de maximum 150 000 de persoane, imensa majoritate prin redobândire. Când am insistat asupra țării de origine a celor care și-au redobândit cetățenia, Biroul de presă al ANC mi-a răspuns:
Trebuie precizat că Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC) deţine statistici începând cu anul 2002, când prerogativele în materia cetăţeniei au fost preluate de Ministerul Justiţiei, prin Direcţia Cetăţenie, ulterior, începând cu februarie 2010, prin ANC.
Legea 21/1991 republicată nu a fost elaborată pe criteriul etnic. Din acest motiv, ANC nu întocmeşte statistici după alte criterii decât temeiul juridic (articolul de lege) în baza căruia un solicitant depune cererea de obţinere a cetăţeniei române. Astfel, nu vă putem pune la dispoziţie statistici defalcate după alte criterii, precum ţările de origine ale persoanelor sau reşedinţa solicitanţilor de cetăţenie română.
Din solicitarea dvs rezultă că sunteţi interesat de numărul persoanelor care au redobândit cetăţenie română (ceea ce în Legea 21/1991 republicată se regaseşte la art 10 şi 11), precum şi de cei care au dobândit cetăţenie română, stabilindu-se (ceea ce numiţi dvs „prin reşedinţă”) în România.
Prin urmare, vă putem informa că Ministerul Justiţiei sau ANC au eliberat, în perioada 2002 – prezent, un număr de 1.936 de certificate de cetăţenie pentru persoane care au solicitat dobândirea cetăţeniei române (art 8 din Legea 21/1991 republicată).
Numărul total al persoanelor ale căror dosare au fost aprobate în perioada de referinţă prin Hotărâre de Guvern sau Ordin emis de Ministrul Justiţiei/Preşedintele ANC este de 2.310. Potrivit legii, aceste persoane nu au avut niciodată cetăţenie română până la momentul depunerii jurământului de credinţă faţă de România.
În aceeaşi perioadă, conform art 10 şi 11 din Legea cetăţeniei române, au obţinut certificate de cetăţenie 23.828 persoane, numărul total al dosarelor aprobate prin Ordin sau Hotărâre de Guvern fiind de 123.198.»
« Procentual pe art 11 din Legea 21/1991 republicată, cetățenii Republicii Moldova sunt majoritari. La acelasi articol, sunt incluși si cetățenii din Ucraina și Bulgaria.»
« Așadar, milionul lui Coja este într-adevăr o elucubrație și nu doar o “exagerare” cum zice detractorul de profesie al revistei ACUM. Sigur că amatorii de teoria conspirației vor spune că autoritățile române ascund adevărata situație. Dar dacă ne uităm la ordinul de mărime al cifrelor vehiculate de Ion Coja și datele oficiale și dacă luăm în considerare și faptul că România e o țară membră a UE și că cetățenie română e și cetățenie europeană, atribuirea ei interesând de fapt toate celelalte țări membre, ne putem da seama că astfel de acuzații țin de domeniul fanteziei.»
P. Clej crede că ar reveni la fondul problemei punîndu-și câteva întrebări, suficient de retorice pentru a conține, presupune el, răspunsul corect.
• « De ce ar fi mai puțin îndreptățit un evreu israelian născut în România să-și recapete cetățenia română, la care a fost obligat să renunțe (în mod abuziv) atunci când a emigrat în Israel, decât un cetățean al Republicii Moldova (inclusiv ruși, ucrainieni, găgăuzi, etc) care nu s-au născut (și în multe cazuri nu au trăit niciodată) pe teritoriul actual al României?»
Răspunde Dan Culcer, introducând precizările de rigoare. Legea nu e atât de simplă cum vrea să ne facă să credem Clej. Escamotarea criteriul etnic prin lege nu este de bun augur.
Iată ce precizează unul din articolele Legii în forma actualizată în 2007.
« Art. 101. - Fostii cetateni romani care inainte de data de 22 decembrie 1989 au pierdut cetatenia romana din motive neimputabile lor sau aceasta cetatenie le-a fost ridicata fara voia lor, precum si descendentii acestora pana la gradul II pot redobandi ori li se poate acorda cetatenia romana, la cerere, cu pastrarea cetateniei straine si stabilirea domiciliului in tara sau cu mentinerea acestuia in strainatate, daca indeplinesc conditiile prevazute la art. 8 alin. 1 lit. b), c), e) si f). »
Altfel spus, fii și nepoții evreilor repatriați în Israelul visat de sionism, sau deturnați la Viena spre meleaguri mai sigure decît Peninsula Sinai sau Podișul Golan, chiar dacă nu au văzut niciodată România, nu vorbesc românește, disprețuiesc sau chiar urăsc România ca țară concretă, definită mai nou ca tărâmul «antisemitismului practicat ca sport național» și pe românii care o locuiesc, vinovați tranzitiv și ereditar, în cadrul noii vulgate holocaustice, de «crimele» părinților, au aceleași drepturi cu moldovenii sau cu românii forțați de devină apatrizi pentru a putea emigra.
• « Dacă cetățenia română e pentru acești evrei “o acțiune de intrare în comunitatea europeană, pe această portiță.”, pentru cei din Republica Moldova, țară mult mai săracă decât Israelul (care la rândul său e mai bogat decât România), ce este? De ce numărul solicitărilor de redobândire a cetățeniei române a explodat brusc în 2006, când devenise clar că România va adera la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007?»
Răspunde Dan Culcer. Același lucru. Deosebirea e că moldovenii sunt români, și țara este a lor, nu au plecat din ea de bunăvoie, dimpotrivă au fost ocupați și forțați să accepte cetățenia sovietică. Iar tătarii, găgăuzii, ucrainienii sau chiar evreii din Basarabia, care vor profita de asemenea de această oportunitate, sunt împreună o minoritate cifric nesemnificativă și, până acum, neagresivă.
• P. Clej mai scrie, tot retoric- « Dacă este din partea evreilor o încercare “de a obține despăgubiri sub diferite pretexte, de la statul român, adică de la românii de azi sub pretextul crimelor politice sau rasiale ale unor români de ieri. Oportunism economic natural. Dar nu și acceptabil de către românii de azi.”, atunci în general orice solicitare de compensare pentru abuzuri făcute de români în trecut ar trebui să fie inacceptabilă pentru românii de azi, nu-i așa? Nu mai spun că România nu plătește despăgubiri supraviețuitorilor Holocaustului de care se face responsabil regimul Antonescu – responsabilitate admisă de statul român – ci Germania.»
Răspunde Dan Culcer - «România nu plătește despăgubiri supraviețuitorilor Holocaustului de care se face responsabil regimul Antonescu – responsabilitate admisă de statul român – ci Germania» — scrie P. Clej. Dacă acum este așa, atunci de ce delegații aleși sau autoproclamați ai comunității, inclusiv unii dintre colaboratorii revistei ACUM, agită chestiunea redobândirii bunurilor pierdute și a despăgubirilor? Cînd banii sunt puțini sau nu există, gestiunea sau împărțirea lor se poate face doar în numele altor priorități decît cele impuse de egalitățile teoretice, de refuzul discriminărilor.
«Care e diferența? Cumva pentru că evreii nu sunt “de-ai noștri” așa cum sunt moldovenii, inclusiv rușii, ucrainieni, găgăuzii și alți minoritari de acolo? »- se întreabă P. Clej.
Răspunde Dan Culcer - Da, tocmai asta este diferența. Și deci tratamentul diferit și privilegiat acordat românilor în țara românilor, care este România, este întemeiat pe principiul priorității naționale, așa cum se practică în toate țările, dincolo de masca unei aparente egalități. Asta nu implică intoleranță față de minoritari și nici persecutarea lor, dimpotrivă respectarea drepturilor majorității implică respectarea drepturilor minoritarilor, cu o singură condiție : ca minoritarii să nu încerce să schimbe rolurile și pozițiile, așa cum s-a întîmplat în Austro-Ungaria, cu românii majoritari tratați ca minoritari politici, în raport cu ungurii, sau cu evreii minoritari deveniți controlorii României colonizate, într-o scurtă perioadă dintre 1945 și 1964, în România.
«Toată această campanie elucubrantă despre un presupus pericol al unei invazii evreiești a României este expresia unui antisemitism profund, care i-a considerat dintotdeauna pe evrei un corp străin în interiorul națiunii române» — scrie Petru Clej.
Răspunde Dan Culcer - NU este vorba de antisemitism, calificativ asezonat cu toate sosurile de propagndiștii năimiți de genul Clej, ci de expresia clară a unor divergențe de interese, legitime, deci negociabile, dar nu în condiții de presiune politică sau de șantaj economic. Știm că șantajul se practică în relațiile dintre state, sub masca relațiilor diplomatice și a instituțiilor democratice.
În Europa ultimelor cinci secole comunitatea evreiască (din fericire cu destule excepții pe care istoria relațiilor dintre localnci și evrei, adică dintre români și evrei în cazul nostru, le-a consemnat prin secole) și-a menținut starea de corp diferit sau a fost menținută ca un corp străin, iar starea aceasta de diferențiere nu trebuie dovedită. Dispersarea fostei comunități evreiești și auto-excluderea ei din comunitatea locuitorilor României se vede cu ochii liberi. Evreii ce au vrut să rămână cetățeni români, au rămas. Ceilalți, diasporiții sau israeliții au dobândit, între timp, două sau trei cetățenii, și-au schimbat patronimele de cîteva ori. Nu am nimic să le reproșez acestor oameni, e un comportament totuși bizar pentru cineva care are sensul continuității identitare, această asumare a unei trans-identități, care are aerul unei labilități oportuniste, poate aparentă, și care nu mai are nici o explicație sau necesitate de autoprotecție, în epoca nostră, nucleul imuabil rămânînd identitatea adâncă care este, în mai toate cazurile, cea evreiască, definită fie religios, fie cultural, fie aproape metafizic, nefactuală.
Cred că problematica socială, economică și demografică circumscrisă astfel este deosebit de interesantă. Echilibrele demografice sunt sau pot fi surse de grave situații conflictuale, dat fiind amestecul demografiei, economiei, cu procesele înstrăinării resurselor energetice, înstrăinării ramurilor strategice ale unei economii care a fost aproape definitiv distrusă prin privatizări ilegale și sălbatice, sub presiuni străine de interesele românești, contrare acestora.
Nu e vorba de a ne concentra atenția, ca ziariști, doar asupra revenirii israeliților, în măsura în care prezența acestora se înscrie în cadrul fenomenelor normale de circulație a persoanelor, de investiții, de migrații internaționale și de comerț echitabil. Alte segmente de populații au migrat spre România, turci, greci, chinezi, vietnamezi. Ei sunt supuși străini și vor rămâne o vreme așa, dar nu se mai poate accepta să fi tratați precum «sudiții», cum se zicea în secolul al XIX-lea, ca beneficiari ai vreunui privilegiu în raport cu cetățenii români. Acest lucru este valabil pentru toți străinii. Dar prin procedura redobîndirii, cetățenii străini cu ascendenți născuți în România precum și descendenții acestora, născuți în străinătate, dobîndesc privilegii fără nici un temei, contrazicând nu doar legislația anterioară ci și tradițiile. România admitea cetățenia română pentru toți cei născuți în România, fără nici o altă condiție. O extensie acordată, fără nici o consultare publică, este benefică desigur nu doar unor cetățeni israeliți ci și unor moldoveni, ai căror părinți s-au născut pe teritoriul României Mari, adică în Basarabia. Deosebirea va fi poate observată chiar și de orbi.
În primul caz, cel al israeliților (a israelienilor, dacă preferați), este vorba de descendenții unor emigranți voluntari care se considerau repatriați în țara Făgăduinței. Nimeni nu i-a alungat pe evrei din România după 1945 pentru calitatea lor de evrei. Majoritatea evreilor au plecat de bună voie, nu cunoaștem cazuri de expulzări pe temeiuri de opoziție politică la comunism, au fost arestări de opozanți evrei anticomuniști reali, arestări de sioniști și eliminări de opozanți interni comuniști, în cadrul unor lupte pentru putere, conflicte interne, organizatorice.
Majoritatea evreilor a făcut eforturi disperate ca să scape de comunism, iar atunci când elitei lor politice i s-a luat, de către național-comuniști, puterea excesivă de care dispuneau în primii ani, au emigrat pentru rațiuni în primul rînd economice, întrucît comunismul a vrut să reformeze tipul de existență tradițională evreiască, să determine orientarea spre alte meserii, acelea productive. Documentele din arhivele Comitetului Democratic Evreiesc, instrumentul comunist și evreiesc organizat și folosit în acest sens, dovedesc existența unei opoziții tenace, care s-a manifestat, mai mult sau mai puțin organizat sau spontan, prin depunerea unui număr din ce în ce mai mare de cereri de emigrare spre Israel, după 1948 dar și înainte.
În ideea că România este țara românilor, definiți cultural, etnic, prin limbă, prin tradiții, prin istorie comună, revenirea foștilor emigranți nu are nici o motivație, decât dacă acceptăm tezele deja exprimate : cetățenia europeană, deci oportunitățile de comerț și investiție deductibile, redobândirea bunurilor sau a unor despăgubiri.
Re-Inventarea antisemitismului ca tehnică de supraviețuire comunitară
Ce limbă, ce istorie și ce cultură comună leagă un tânăr isrealian născut la Haiffa de România? Nici una. Nu ne vorbește limba, nu ne cunoaște cultura, nu ne iubește fiindcă a fost poate educat în ideea că românii sunt antisemiți. Ce rost are reconstituirea iarăși a unor enclave?
Dacă se are în vedere cultivarea tradiției evreiești pe teren românesc, efortul e prea mare chiar și pentru un stat mai bogat ca România. Ce rațiuni au cluburile și asociațiile evreiești din România, cînd la Cluj mai sunt, cum ne anunță Andrea Ghita, doar 185 de evrei? Asigurarea întreținerii unor tradiții pe un teren unde cultura vie nu mai funcționează, seamănă cu respirația artificială și încăpățînarea terapeutică de a ține sub perfuzie un corp fără conștiință.
Atunci, ne putem întreba, ce alte rațiuni există? Doar încăpățînarea? Sau altceva. Ce explicații există pentru aceste eforturi reconstitutive ce se fac mai peste tot, în Europa de Est, din Ungaria pînă la Odessa, unde apar tipi de genul colaboratorilor revistei ACUM, se publică reviste, inclusiv în engleză, se fac monitorizări ale unui antisemitism re-inventat, spicuirea celor mai mici semne de xenofobie remanentă, prin grija unui MMK sau ejusdem farinae. Cine și cu ce scop le finanțează? E doar o întrebare. Nu dau cu piatra. Supraviețuirea unei comunități merită toate eforturile și ele sunt perfect legitime în toate cazurile. Dar nu este nevoie să se exercite presiuni și nici să se agite spectrul antisemitismului remanent, doar dacă, ipoteză, pentru a-și păstra coeziune și diferența inventarea dușmanului devine o tehnică de supraviețuire.
Cei 158 de evrei din Cluj nu sunt amenințați de nici un antisemitism cu temei organizațional, singura amenințare care îi paște fiind dispariția biologică și absorbția demografică a comunității, naturală și ireversibilă. Comunitate dispersată din cauza emigrării din ultimele cinci decenii ale secolul al XX-lea, neprovocată de vreun antisemitism militant și agresiv.
P. S. Petru Clej are dreptate : «invazia evreiască» în România nu va avea loc în același mod ca acum peste un secol. Prima ei fază, pentru România, a avut loc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A doua fază, ipotetică, nu se va produce la fel.
Istoria se repetă. Poate. Prima data, ca tragedie, a doua oara, ca farsă (Karl Marx).
Dan Culcer
Note
La Odessa și în regiunea ei mai trăiesc veo 30 000 de evrei.
1999. The youth organization Hillel established in Odessa
The Chabad community opens a private Jewish school. Later, both of the communities opened a chain of educational facilities and other institutions. As a result, today Odessa has two large Orthodox communities with synagogues, mikvas, services of the “Hevra Kadish”, developed educational structure.
2006 The Shaarey Zion Foundation established.
Migdal International Centre of Jewish Community Programs unites Jews of all ages (on the basis of the law of return) children from all Jewish and non-Jewish schools, young people from Jewish and non-Jewish higher education institutions, both religious and non-religious, middle-aged and toddlers (from their birth). Today Migdal operates over one hundred programmes in various spheres of Jewish life:
- Jewish education and enlightenment,
- Association of artistic groups (dance, vocal, music, theatre),
- Athletic programmes (shaping, chess, dancing),
- Souvenir Gallery – showroom of Jewish painting and decorative art,
- “Migdal” publishing house (monthly journal “Migdal-Times”, methodological materials, scientific, artistic and historical literature)
- Virtual Jewish community – www.migdal.ru ,
- Library with a collection of over ten thousand books, active educational programmes and an information centre,
- Odessa Jewish Musical Theatre “Migdal-or” (Klesmer, Israeli and Yiddish programs, authors’ original dances, live music performances, colourful costumes and decorations); the theatre is a prize-winner of many international competitions and festivals and was recently awarded a certificate for the development of Jewish culture and traditions from the State of Maryland (USA).
- The Jewish Student Club and the Jewish Family Club — active volunteers of the Migdal Centre,
- Centre for Jewish Children and Families at Risk “Beytenu”
- Early Development Centre “Migdal Mazl Tov” — for families with children from birth to 6 years old and for pregnant women,
- The Jewish Museum “Migdal Shorashim” — a museum of history of Odessa Jews (various museum clubs, as well as the Holocaust centre “Zakhor”).
The activity of the Migdal Center is diverse and dynamic including ongoing collaboration with many Jewish and non-Jewish organizations of Odessa, Ukraine and other countries around the world.
Nota 2. Motive plauzibile și normale pentru depunerea cererilor de redobândire a cetățeniei române.
«O parte a cetățenilor israelieni de origine română au cerut redobândirea cetățeniei române. O parte pentru a primi drepturile de pensie a anilor lucrați în România, alții pentru a le permite copiilor să studieze în Europa ca cetățeni Europeni (copiii născuți în Israel neavând cetățenia română, dar putând să o dobândească dacă unul din părinți o are). »
Autorul comentariului crede că asta «nu va duce la revenirea evreilor în țările de ”origină”».
Nota 3 * Impressum von DiePresse.com
Impressum/Informationen gem. § 5 ECG, § 14 UGB, § 24 Mediengesetz Medieninhaber, Herausgeber und Redaktion: "Die Presse" Digital GmbH & Co KG
Hainburger Straße 33, 1030 Wien
Tel.: +43-1-51414-0
E-Mail: online-redaktion@diepresse.com
