Mitul poporului inteligent

Mitul poporului inteligent
This post was written by ghost on April 19, 2010
Posted Under: aberatii, politichie, povestiri utopice, schimbare

Am citit la Cristian Orgonaş o problemă mai puţin delicată şi în care stă de fapt esenţa guvernării din ultimii ani. Ce ar trebui să facă un guvern, să respecte voinţa populară sau nu? De fapt, este o falsă problemă. Guvernul este prin esenţă, sau ar trebui să fie, cel ce face ce spune parlamentul, iar parlamentul este prin esenţă, sau ar trebui să fie, reprezentantul voinţei poporului. Prin urmare, tot ce se face sau nu se face, ca decizie a guvernării, trebuie să fie ca rezultat direct al voinţei poporului. Teoretic de aceea parlamentarii şi partidele politice participante sau nu la guvernare au birouri teritoriale, pentru a sonda, analiza şi a pune în format legislativ ceea ce vrea poporul. Dar poporul ştie ce vrea? Are ceva coerent, comun tuturor, în ceea ce cere?

Problema falsă este dacă guvernul ar trebui să respecte sau nu ce vrea poporul. Cred că am demontat-o deja. Problema adevărată este cum educăm poporul în a vrea ceea ce trebuie, ceea ce este bine pentru toţi. Democraţia corectă, reală şi adevărată nu înseamnă că prin votul a 51% restul de 49% să fie obligaţi să se supună la orice doresc acei 51%, deoarece asta înseamnă discriminare. Nu orice doresc anumite persoane este corect din punctul de vedere al libertăţilor individuale, şi aici pot da exemplu acea chestiune în care pieţarii doresc ca supermarket-urile să nu funcţioneze duminica. Libertatea de alegere este baza democraţiei, printre alte câteva, după câte ştiu eu.

Poporul nu ştie ce vrea. Poporul este fragmentat. Poporul nu ştie ce este corect. Toate aceste aserţiuni sunt corecte, dacă ne referim la tot poporul. Nu pot exista jumătăţi de măsură. Dacă Ionescu doreşte un loc de muncă de la stat, asta nu-i o dorinţă corectă. De ce Ionescu şi nu Popescu? Cum definim cine are dreptul la ceva? Iarăşi o falsă problemă.

Eu consider că orice doreşte poporul, în toate faţetele lui, trebuie să fie analizat în parlament, pentru a defini un consens cu privire la ceea ce este fezabil şi ce nu. Nu poţi avea un guvern fără acordul poporului, pentru că suntem o democraţie. Aşa ceva e posibil doar într-o guvernare totalitară, de genul dictaturii, comunismului. Acolo, statul „ştie” ce-i bine pentru popor. Să nu ne întoarcem acolo.

Ei bine, atunci, ce ar trebui să facă guvernul? Interesant, nu-i aşa? Dăm cu ciocanul în complet dezacord cu poporul, chiar dacă trebuie? Nu este corect. Nu facem nimic, pentru că poporul nu vrea? Iarăşi nu este corect.

Poporul, în forma în care se află acum, nu ştie ce este corect. Ionescu vrea ceva diferit de Popescu. Popescu vrea ceva diferit de Isărescu. Dacă avem doar o portocală, şi sunt doi oameni care o vreau, trebuie să analizăm motivele pentru care fiecare o vrea. Unul poate o vrea pentru coajă, pentru dulceaţă, altul vrea pulpa, pentru suc. Analizând ceea ce vrea fiecare, ca nevoie, putem netezi diferendul, şi putem să dăm fiecăruia ceea ce vrea.

Alt exemplu. Bugetarii vor să îşi păstreze locurile de muncă. Cei din sectorul privat vor să muncească. Toţi vor locuri de muncă. Diferenţa este la cine cer. Statul, prin parlament şi guvern, nu poate să ofere locuri de muncă. Şi nici nu ar trebui. Statul trebuie doar să asigure cadrul legal care să prevină abuzurile, să asigure liantul între nevoi şi cei ce le acoperă.

Guvernul este reprezentantul parlamentului, a majorităţii parlamentare, care există sau nu. Serveşte unei nevoi. Nu poţi să-i ceri unui politician să-şi sacrifice cariera pentru a face ceva, chiar dacă-i măsura cea mai corectă. Vorbim de oameni, nu de calculatoare. Poţi în schimb să faci poporul să înţeleagă care-i măsura aceea corectă şi să-l laşi să aleagă. Degeaba discutăm de ce trebuie făcut, dacă nu facem să înţeleagă toţi necesitatea.

„Este populatia dispusa sa inteleaga ca daca nu se ingheata pensiile, salariile si daca nu se reformeaza administratia publica, tot sistemul se va prabusi? In mod evident nu este, iar asta se vede din reactia profesorilor, a functionarilor publici, a angajatilor din regiile autonome etc, categorii sociale care au amenintat cu intra in greva daca guvernul va indrazni sa dea oameni afara sau sa reduca salariile.”

Aici trebuie lucrat. Poporul trebuie educat. Pentru că altfel la 10 oameni avem 11 păreri despre acelaşi subiect. Contradictorii chiar. Şi oricâtă dorinţă de a ieşi din noroi ar avea oricine ar fi la guvernare, nu poate să facă nimic fără acceptul poporului. Decât dacă ignoră principiile de bază ale democraţiei. Şi de aici la autoritarism nu-i decât o linie subţire. Poporul trebuie să înţeleagă că ceea ce e acolo sus, e reflecţia firească a ce este jos. Situaţia politică de acum este exact reflexia dezacordului din societatea românească. Unii vor, alţii nu vor. Din motive diferite. Iar în politică e la fel. Şi fără un acord, nu se poate face nimic. De aceea, nu contează cine-i la putere, fie PDL, fie PNL, fie PSD, fie chiar UDMR, nu poate lua nici o măsură reală, coerentă şi corectă de ieşire din criză pentru că nu are un acord între populaţie şi guvern.

Chiar dacă ştim cu toţii că e singura cale de ieşire din situaţia în care ne aflăm, suntem legaţi de mâini şi de picioare. Bugetarii vor locuri de muncă, sectorul privat vrea locuri de muncă. Iar eu cred că ar trebui să renunţăm la politicile sociale şi să ne concentrăm pe educaţie, pe lege şi ordine. Oare sunt singurul care-şi aduce aminte de povestea cu asistaţii social?

P.S. Da, sunt convins că guvernul BOC este incompetent. La fel ca şi majoritatea guvernelor ce s-au perindat pe la putere în ultimii 20 de ani. De fapt, toate guvernele au ignorat chestiile care se puteau face. Întărirea disciplinei, a aplicării legilor, eliminarea prevederilor legislative abuzive şi educarea populaţiei (civică, economică, juridică). Asta se putea face chiar foarte bine până acum. Acum, poate e un pic prea târziu. Iar singura situaţie pe care o mai văd să poată constitui un acord acum, este o situaţie de urgenţă, o calamitate, un război, sau intrarea în faliment a României. Vorba beţivului: „De pe podea n-ai cum să cazi.”