Evenimentul zilei. Luni, 05 Aprilie 2010. 8 comentarii, 2 voturi
Dezvrăjirea, în 500 de file: KGB-ul civilizator şi “românofilii” barbari
Acte neştiute, conţinând detaliile represiunii sovietice şi ale unei sălbăticii care s-a prezentat pe sine însăşi ca “noua civilizaţie”, plus condiţiile indispensabile ale “revoluţiei de la Chişinău” îi permit astăzi istoricului basarabean Igor Caşu să vorbească, într-un interviu-repertoriu pentru EVZ, despre efectele cancerului totalitar.
Sursa: RFE/RLCUM A ŞTERS UNIUNEA SOVIETICĂ LINIA DINTRE TORŢIONARI ŞI INOCENŢI
Vorbeaţi de “civilizatorii de la Răsărit”. Credeţi că ar putea exista o reacţie negativă a Rusiei, în faţa concluziilor Comisiei Cojocaru?Rusia este vădit deranjată de tot ce se întâmplă în spaţiul post-sovietic în sensul emancipării statelor din regiune de tutela sa. Activitatea Comisiei de studiere a comunismului de la Chişinău nu este îndreptată împotriva Rusiei sau a ruşilor ca popor, ea se înscrie în suita unor eforturi făcute de o serie de organizaţii non-guvernamentale din Rusia – Memorial, Fundaţia Boris Elţîn, editura de stat ROSSPEN, Institutul de Istorie a Patriei din cadrul Academiei de Ştiinţe a Rusiei – de a scoate în vileag crimele şi încălcările flagrante ale drepturilor omului de către regimul comunist sovietic. Dacă unii percep activitatea comisiei noastre ca având un caracter anti-rus, acest lucru se întâmplă din cauza complexului menţionat mai sus.Un alt argument al comisiei noastre este că noi nu împărtăşim ideea potrivit căreia au avut de suferit doar moldovenii români, iar cetăţenii de alte naţionalităţi, în special ruşii, ar fi „ocupanţi” şi „torţionari”. Noi nu vrem să etnicizăm suferinţa sau să externalizăm vina asupra unei sau altei comunităţi şi să-i facem pe alţii inocenţi sau eroi. Este adevărat că ruşii şi rusofonii au avut un statut privilegiat în cea mai mare parte a existenţei URSS, a RSSM în cazul nostru, dar este la fel de adevărat că alături de moldovenii români pe lista deportaţilor, morţilor de foamete, a celor care au luptat cu arma în mână în primii ani postbelici, a indezirabililor din perioada hruşciovistă şi a stagnării s-au regăsit şi ruşi, ucraineni, evrei, bulgari, găgăuzi.SUMARUL ARTICOLULUI
Legea în vigoare privind accesul la arhive este datată cu anul 1992 şi permite consultarea documentelor din epoca sovietică, inclusiv a celor din arhiva fostului KGB, cu anumite restricţii evident, mai ales în ceea ce priveşte dosarele personale. Dovadă că, până la mijlocul anilor 1990, istorici precum Elena Postică, Veronica Boldişor sau Ion Ţurcanu au avut acces la arhiva Ministerului Securităţii Naţionale (actualmente SIS).
Majoritatea acestor istorici s-au preocupat de rezistenţa antisovietică din Basarabia în perioada stalinistă, dar se pare că autorităţile de atunci, reprezentate de un partid făţiş nostalgic după vremurile sovietice – Partidul Democrat Agrar şi preşedintele Mircea Snegur – au înţeles că cercetările vor ajunge şi la persoanele lor şi vor apărea într-o lumină nu prea „patriotică”.
Trebuie să precizez că arderea masivă a documentelor de la KGB a început din 1974. Ceea ce ne-a trezit nedumerirea este că acest proces a continuat şi după declararea independenţei, adică în 1992-1993 şi 1995. Ni s-au pus la dispoziţie registrul documentelor distruse, cu ştampila de rigoare din perioada respectivă.
Printre dosarele distruse sunt practic toate rapoartele privind starea de spirit a populaţiei, dosarele de urmărire şi profilaxie sau aşa numitele dosare operative, dar şi un dosar de vreo 500 pagini intitulat sugestiv „Românofilii”.
Comisia va sesiza organele de resort privind nevoia de a clarifica cine se face responsabil de distrugerea acestor dosare ale fostului KGB de la Chişinău. Snegur sau altcineva.
Moştenitorii KGB-ului: mic trafic de secrete
Acum, după emiterea decretului preşedintelui interimar Ghimpu, conducerea SIS (Serviciului de Informaţii şi Securitate) a arătat o anumită disponibilitate în ceea ce priveşte accesul la arhiva fostului KGB. Preşedintele Comisiei Gheorghe Cojocaru, secretarul ştiinţific Mihai Taşcă şi eu ne-am întâlnit şi am discutat mai pe îndelete cum s-ar traduce în practică voinţa exprimată de conducerea SIS de a ne ajuta.
Au existat anumite blocaje la început, cu referire la consultarea inventarelor, dar ulterior am obţinut acces la anumite fonduri la care n-a avut acces nimeni până la noi şi care priveşte primii ani postbelici, dar şi anii de după Stalin, până în 1989. Ni s-a promis că în timpul cel mai scurt situaţia cu inventarele va fi lămurită.
În ceea ce priveşte dosarele personale ale represiunii politice, într-adevăr aici există obstacole de ordin legislativ, aşa cum a existat şi în cazul Comisiei Tismăneanu din România. Este nevoie de o decizie a parlamentului în acest sens, întrucât SIS se supune direct parlamentului, nu guvernului.
Mai uşor a fost să obţinem accesul la arhiva Ministerului de Interne, dar nici acolo n-au lipsit anumite blocaje de ordin tehnic şi birocratic. Până la urmă, printr-o decizie a unei comisii speciale de la guvern, ni s-au pus la dispoziţie practic toate fondurile sovietice deţinute de MAI.
După un refuz iniţial privind solicitarea noastră de a consulta inventarele, au fost desecretizate şi acestea. SIS-ul s-a inspirat probabil de la MAI când ne-a promis inventarele arhivei lor, mai ales că pentru aceasta nu este nevoie de o hotărâre a parlamentului, ci de voinţa conducerii instituţiei de a respecta legea în vigoare, însoţită şi de o decizie a Curţii Supreme de Justiţie de acum câţiva ani potrivit căreia inventarele arhivei SIS nu pot fi secrete.
Şi totuşi, peste 40 de comunişti se află în Parlament, fără să luam în calcul şi procentul foştilor activişti repliaţi acum la sânul partidelor de dreapta. Există speranţe concrete, cu finalitate legislativă, pentru desecretizarea totală a arhivelor comuniste?
Noi optăm pentru permanentizarea accesului la arhivele din perioada sovietică şi vom depune toate eforturile pentru a atinge acest obiectiv. Dacă arhivele sunt deschise doar pentru o perioada restrânsă de timp, nu putem publica decât câteva volume de documente. Noi însă dorim să iniţiem publicarea unei serii întregi de documente, în genul colecţiei DRH din România cu referire la Evul Mediu românesc. Alt obiectiv al nostru este să formăm o generaţie nouă de istorici care să fie deprinsă cu lucrul în arhive şi fără un regim de liber acces la acestea nu am putea să realizăm obiectivul propus.
Componenţa actuală a parlamentului este de aşa natură încât nu putem nutri prea multe speranţe în sensul adoptării unor legi care să ridice obstacolele existente în accesarea permanentă a dosarelor de arhivă din perioada sovietică, dar nădăjduim că situaţia se poate schimba spre bine după noile alegeri.
Îmi spuneaţi, într-un interviu realizat anul trecut, că „revoluţia continuă”. Ce-i poate spune astăzi istoricul Igor Caşu cetăţeanului moldovean cu acelaşi nume?
Ceea ce s-a întâmplat acum un an la Chişinău a echivalat cu o revoluţie, mă refer aici mai ales la consecinţele evenimentelor din 7 aprilie 2009. Voronin şi PCRM au înţeles că tineretul în speţă nu mai doreşte să trăiască în minciună, în sărăcie şi într-o ţară care este un no man’s land. Acum este important ca schimbările care au început în 2009 să fie continuate şi consolidate.
Avem o societate care dă semne din ce în ce mai clare de maturitate, avem susţinerea Occidentului, una concretă deja, nu numai în vorbe, dar şi a României, şi nu văd cum am putea să pierdem această şansă excepţională pe care ne-o oferă istoria.
Mâine, în a doua parte a interviului realizat de “Evenimentul zilei” alături de istoricul basarabean Igor Caşu, puteţi afla care este probabilitatea interzicerii simbolurilor comuniste peste Prut, într-o ţară în care o asemenea măsură l-ar dărâma de pe soclu nu doar pe Vladimir Voronin, ci şi pe Vladimir Ilici Lenin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu