Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, dl Doru Mărieş, se află în cea de-a 79-a zi de grevă a foamei, pentru adoptarea Legii Lustraţiei şi pentru aflarea adevărului despre genocidul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990. La ora la care scriu aceste rînduri, dl Doru Mărieş este internat în spital. Nenumărate asociaţii, societăţi şi persoane publice, ostile, dar şi apropiate actualei puteri, îşi declară solidaritatea cu Doru Mărieş şi semnează apeluri pentru salvarea vieţii acestuia. De cînd a intrat în greva foamei – pentru a doua oară în decurs de un an –, Doru Mărieş a fost vizitat de preşedintele ţării şi de preşedinta Camerei Deputaţilor, care i-au oferit întregul lor sprijin, a primit asigurări de la procurorul general al României şi de la preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că cererile sale se vor rezolva. Cu toate acestea, Doru Mărieş a continuat greva foamei. Oare de ce? Între timp, pe bloguri şi în presa on-line au apărut apeluri patetice la trezirea naţiei din somnolenţă şi pasivitate. Cei mai vocali sînt, şi acum, cei care se află în imediata apropiere a puterii. Ei condamnă – dar pe cine? –, arată cu degetul înspre forţe oculte – reprezentate de cine? – şi dau asigurări că sprijină din răsputeri demersul lui Doru Mărieş. – Dar de ce se mai află încă în greva foamei dl Mărieş? Dacă toţi factorii de decizie îi dau dreptate şi se declară gata să răspundă afirmativ cererilor sale, de ce e nevoie de un gest atît de radical, inexistent într-un stat de drept, dar frecvent într-un regim nedemocratic?
Ceva mi se pare foarte neclar în tot acest tablou. Trăim într-o ţară (singura ţară!) în care preşedintele a condamnat oficial comunismul, de la tribuna Parlamentului, în care partidul aflat la guvernare s-a declarat în repetate rînduri singurul exponent credibil al ideologiei anticomuniste, pledînd, retoric, pentru adoptarea Legii Lustraţiei (a şi cîştigat alegerile mizînd pe retorica anticomunistă). De ce e nevoie ca un om să ajungă într-a 80-a zi de grevă a foamei pentru adoptarea Legii Lustraţiei într-o ţară în care preşedintele-jucător şi partidul său, aflat la guvernare şi avînd majoritatea în Parlament şi, în plus, preşedinţia Camerei Deputaţilor, s-au declarat de mult de acord cu cererile sale? Gestul lui Doru Mărieş e la fel de radical precum cel al lui Guillermo Farinas, fost deţinut politic cubanez, care se află de peste 80 de zile în greva foamei, cerînd Guvernului cubanez să-şi respecte obligaţiile ce-i revin în lumina Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului a ONU şi a Pactului Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, şi să-i elibereze pe cei 26 de prizonieri politici care au nevoie de tratament medical.
Într-un mesaj „cutremurător“ publicat pe blogul său, dl Tismăneanu, într-un acces brusc de sinceritate, îl compară pe Doru Mărieş cu Havel, cu Jan Patoˇcka şi cu Jan Palach, toţi trei disidenţi cehi celebri, ultimii doi sacrificîndu-şi vieţile în numele adevărului. Singura diferenţă ar fi că Cehoslovacia lui Havel, Patoˇcka şi Palach era condusă de partidul unic comunist şi ameninţată de trupele sovietice, în vreme ce România în care Doru Mărieş face greva foamei este un stat democratic, guvernat de un partid anticomunist. Sau poate nu?! Cine tace devine complice, scrie dl Tismăneanu. Eu aş reformula: cine nu face nimic devine complice, nu de alta, dar de tăcut nimeni nu tace, toată lumea (inclusiv reprezentanţii puterii) protestează, sprijină, se solidarizează şi susţine, la modul retoric, demersul lui Doru Mărieş. Fiind atît de ocupaţi cu vorbitul – pe blogurile personale sau la televizor, reprezentanţii puterii uită că, de fapt, ei sînt cei care ar trebui să şi facă ceea ce promit mereu că vor face. Adică ceva mai mult decît simple declaraţii de intenţii, solidarizări ipocrite şi condamnări pe cît de zgomotoase, pe atît de lipsite de consecinţe juridice.
În fond, preşedintele statului şi premierul Boc au demonstrat recent, schimbînd conducerea IICCMER, că, dacă vor, totul se poate. De ce nu reacţionează domniile lor la fel de prompt şi în cazul cererilor lui Doru Mărieş, care, aşa cum bine spune dl Tismăneanu, „nu vrea nimic pentru el. Se sacrifică pentru noi toţi“? Jurnalistul Ştefan Niculescu Maier se întreabă, într-un editorial publicat în www.RomaniaLibera.com, dacă sîntem un popor de oi. Probabil că da, dar nu pentru că am fi lipsiţi de reacţii, ci pentru că sîntem conduşi de lupi în piele de oaie.
P.S. Un comunicat sosit acum în redacţie anunţă că dl Doru Mărieş a ieşit din greva foamei, după întîlnirea cu dna Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor. O veste bună, care nu şterge însă actualitatea întrebării: de ce a fost nevoie, pentru a doua oară în decurs de un an, de 79 de zile de grevă a foamei, într-o ţară în care toţi factorii de decizie se declară anticomunişti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu