joi, 29 aprilie 2010

Dispozitivul care depisteaza cancerul, inventia unei romance

Dispozitivul care depisteaza cancerul, inventia unei romance
29 Aprilie 2010

Dispozitivul care depisteaza cancerul, inventia unei romance www.fundatiadinupatriciu.ro

O romanca a inventat un dispozitiv revolutionar care depisteaza cancerul in corpul uman in doar 6 minute si a fost desemnata “cea mai buna femeie inventator” a anului.
Cercetatoarea Raluca-Ioana van Staden a castigat, in cadrul Salonului International de Inventii de la Geneva, Trofeul de Aur al Organizatiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuala pentru “Cea mai buna femeie inventator”.

Dispozitivul inventat de cercetatoare impreuna cu sotul ei Jacobus Frederick van Staden, este un senzor care poate determina existenta cancerului in corpul uman, in mai putin de 6 minute si inainte ca boala sa fie declansata in corp.

Anul trecut, cercetatoarea s-a aflat si printre castigatorii Galei Premiilor in Educatie, organizata de catre Fundatia Dinu Patriciu. Site-ul Fundatiei a publicat un interviu cu specialista proaspat laureata la Geneva. Raluca-Ioana van Staden a vorbit despre dispozitivul care i-a adus Trofeul de Aur la Geneva si despre planurile de a-l produce pe scara larga.

“Este vorba despre un nou tip de senzor care determina atat calitatea biomarkerului, ajutand doctorul la diagnosticarea tipului de cancer, cat si cantitatea, ajutandu-l sa decida ce medicament administreaza si in ce masura pentru ca boala sa nu evolueze. Noi am facut experimente deja pe diverse tipuri de cancer, ovarian, de san, gastrointestinal si de prostata, precum si cu markeri generali de cancer. Noi facem o detectie inainte ca boala sa fie declansata in corp. Rezultatele sunt fiabile si spre deosebire de alti senzori nu e nevoie de o calibrare prealabila, asta pentru ca principiul de functionare este unul mai deosebit”, sustine cercetatoarea romana.

Productia acestui dispozitiv va incepe foarte curand, in parteneriat cu o comapanie romaneasca, astfel incat produsul va fi “pur romanesc”, a mai aratat cercetatoarea. Costurile de productie ale dispozitivului sunt foarte mici - sub un euro.

“In momentul de fata avem in vedere o suma de sub un euro. Ne gandim la niste costuri care sa poata fi preluate de Casa de Asigurari de Sanatate , astfel incat testarile sa nu mai fie un lux, ca in prezent. Produs pe scara larga, dispozitivul ar fi foarte usor de utilizat, la fel de usor ca un glucometru”, a mai aratat Raluca-Ioana van Staden.

Dupa ce va fi aprobat de catre Ministerul Sanatatii, senzorul va fi distribuit in spitalele romanesti, iar Romania va fi prima tara care il va folosi, a declarat omul de stiinta la Realitatea TV.

Raluca-Ioana van Staden a participat in ultimii trei ani la 6 proiecte nationale de cercetare si a coordonat proiecte de cercetare in Africa de Sud, la Universitatea din Pretoria.

Potrivit site-ului Fundatiei Dinu Patriciu, doamna van Staden a obtinut in cadrul Facultatii de Chimie, din cadrul Universitatii din Bucuresti, diplomele de licenta si de doctorat, dar a urmat si cursurile unei a doua facultati, studiind Pian si Pedagogie muzicala in cadrul Universitatii Nationale de Muzica, urmate de un master in Compozitie. In prezent lucreaza la PATLAB, prescurtarea pentru Laboratorul de Tehnologie Analitica de Proces, filiala din Bucuresti a Institutului de Electrochimie si Materie Condensata Timisoara, o parte a activitatii sale desfasurandu-se in prezenta studentilor.

Un comentariu:

Dan Tanasa spunea...

Superb. Voi prelua si eu materialul pe blog! Spor