Zoltan BIRO. Ținutul Secuiesc și România

Zoltan BIRO : Ținutul Secuiesc și România 

Am fost întrebat de un comentator despre «cum comentez impertinența unui ministru din Guvernul României care, de 15 martie, se alătură unei gloate care scandează ˝Ținutul Secuiesc (sic!) nu e România˝»? Ei, întrebarea în sine nu, dar subiectul poate chiar merită un întreg articol…
Zoltan BIRO. Ținutul Secuiesc și România

Răspunsul de fapt e foarte simplu, chiar și banal. Comentez ca și impertinența unui suporter de bună credință care are ghinionul de a urmări derby-ul exact din acea parte a tribunei în care ultrașii tocmai fac ravagiu demn de prima pagină a ziarelor. Punct.
Dacă cineva mai e curios și asupra faptului cum comentez personal evenimentele reprobabile din Cluj la 15 Martie, răspunsul e și mai simplu. Citește doar articolul pe blogul meu liberal respectiv comunicatul Cercului Liberal (din care fac parte), publicat printre altele și pe blogul lui Czika Tihi – din păcate disponibile numai în ungurește.

Clarificându-se astfel problemele noastre extrem de importante care ne frământă mult mai mult decât situația economică și morală precară a țării, permiteți-mi și mie cu această ocazie niște remarci acestui subiect deosebit de spinos.

Cică „Ținutul Secuiesc nu e România“
O afirmație cu valoare logică evident falsă (vezi ‘FALSE’ în algebra booleană), cu scopul clar de a scoate din sărite pe Românii De Profesie (unii chiar cu normă 1½) care ajung la orgasm când au ocazia de a fi jigniți în asemenea hal. Afirmație așa de ridicolă încât chiar și Consiliul National Maghiar din Transilvania (CNMT) a lui Tőkés a condamnat acei tineri puși pe „glume“ care n-au avut nimic mai bun de făcut în 15 martie de a se juca de-a Garda Maghiară, Transylvanian version.

Dar hai să ne gândim care o fi originea poate nu chiar așa de stupidă a unei declarații așa de stupide. Și să presupunem (prin absurd, Pentru Liniștea Noastră) că deodată s-ar ivi situația unică pentru cei din Ținutul Secuiesc de a alege o formă statală pentru ținutul lor. Și să vedem care sunt variantele demne de luat în calcul.

• Stat independent secuiesc. O variantă incitantă și cu o deosebită încărcătură de romantism – la prima vedere. Dar dacă te gândești cum ar fi să trăiești într-un stat independent cu resurse limitate – mai mult, și înconjurat 100% de o țară eventual nu prea prietenoasă (reacție poate firească după ce te desprinzi de ea), lucrurile nu par a fi chiar așa de tentante.

• Anexarea la Ungaria. Ei, vecinii noștri au trăit și vremuri mult mai glorioase (doar să comparăm cele două țări imediat după prăbușirea dictaturilor comuniste – incomparabile ca și duritate dar în esență foarte similare) însă privind în ce hal au ajuns acum trebuie să fii beteag la cap să te anexezi lor de bunăvoie. Nemaivorbind de lipsa unui „coridor” spre noua patrie-mamă. (Enclavele și așa suferă peste tot în lume. E pur și simplu o situație nefirească.)

• Evident, păstrarea configurației actuale, adică de a aparține în continuare României.

Și știm foarte bine toți, fie cosmopoliți sau naționaliști, liberali sau conservatori, comuniști sau legionari că la un eventual referendum locuitorii județelor Harghita și Covasna ar opta cu majoritate covârșitoare asupra primelor două opțiuni – chiar în ciuda faptului că sunt exact cele la care am reușit să subliniez obiecțiuni serioase. Mai pe românește și pe înțelesul tuturor: acești oameni ar alege separarea în mod disperat, chiar dacă raționalitatea ar dicta exact contrariul. Adică pur și simplu nu se consideră a fi acasă în propria lor țară! Orie ar sta la baza acestei alegeri ciudate
e o acuzație foarte gravă, stimați Români De Profesie.

Adică concetățenii voștri nu se simt bine în „compania” voastră. Aveți vreo explicație plauzibilă?

Da, se poate spune că lucrurile sunt clare, toți sunt șovini de pe acolo. Dar hai să lăsăm poveștile. Ușor de afirmat – și problema mai ușor de ocolit. Adevărul trist este că secuii chiar se simt că ar fi ținuți forțat, împotriva propiei lor voințe într-o formațiune statală anume. Deși România nu pare să fie țară opresoare prin esență, nici secuii niște deținuți.

Atunci – în loc de afirmații, declarații, comunicate, indignări și scandalizări – n-ar fi mai bine să ne reflecăm puțin? Fiindcă aici e limpede că ceva nu e în regulă.

Strict logic vorbind am punctat deja asupra faptului că – în ciuda aparențelor – toți locuitorii Ținutului Secuiesc au interesul de a păstra ținutul lor în cadrul statului Român, chiar dacă n-ar recunoaște acest lucru nici de a ruptul capului. Atunci întrebarea care ar conduce la rădăcina problemei s-ar putea să fie una deosebit de interesantă: mai degrabă
ce interes au majoritarii acestei țări
de a păstra acest ținut considerat „regiune-problemă“, populat în majoritate decisivă de maghiari, în sânul Patriei-mame, România?
O fi clișeul ridicol „Harghita și Covasna e pământ românesc”, sau „România este stat național, unitar și indivizibil“, eventual acest devenit clasic „murim, luptăm, Adealul nu cedăm”? Vor un stat național mare și glorios, indiferent dacă această atitudine ar cam displăcea unei mase nu chiar neglijabile de cetățeni? Sau le e teamă că fără un control statal autoritar secuii ar mânca pe viu populația minoritară românească din regiune?

Ei, clișeele naționaliste aparțin de domeniul no-comment, iar plângerea de soarta minorității românești din Secuime e o ipocrizie crasă din partea naționaliștilor de genul PRM sau chiar Noua Dreaptă. Nu parcă am putea exclude abuzuri de putere în zonă, dar știm foarte bine că șovinilor le pasă prea puțin de românii din secuime (și de eventualele soluții concrete pentru protejarea acestora), ei sunt preocupați doar de două lucruri: de voturile maselor de oameni receptivi la naționalism/antimaghiarism și de
orgoliul național prost înțeles.
Eu aș sugera un motiv mai serios, plauzibil și – nu în ultimul rând – mult mai simpatic: poate totuși ne leagă pe noi toți din țara asta o serie de interese comune – economice, culturale și de civilizație – și știm că împreună va fi mai frumos, plăcut și ușor de a construi o patrie a tuturor cetățenilor în care poți și merită să trăiești demn și decent.

Ei, atunci? Chiar e așa de tragedie dacă această versiune presupune și un anumit efort – unul mult mai mare decât de a scăpa de problemă prin stereotipuri naționaliste? Dacă nu,

aș propune un mic „manual de utilizare“

pentru cei care consideră că micile sacrificii în favoarea reconcilierii și așa numitele „concesii“ privind drepturile naționale fac mult mai mult bine decât rău în privința intrării lucrurilor în normalitate:

• În primul rând să arătăm că suntem în cunoștință că Ținutul Secuilor într-adevăr este o regiune aparte, privind cultura, mentalitatea, obiceiurile și – nu în ultimul rând – componența etnică și religioasă. N-o să le stârnim simpatia dacă tot încercăm să formăm Ținutul Secuilor pe chipul altori regiuni din România, darămite afirmăm că Ținutul Secuiesc nici nu există!

• Să ne abținem să le tratăm ca niște potențiali șovini care nu suportă români în preajma lor. Mult amintitul liberal Csibi Magor tocmai a dezasamblat „mitul urban“ de a nu fi servit cu pâine în secuime dacă nu știi ungurește, iar un articol similar apărut pe blogul nostru ajunge la concluzii similare.

• Să acceptăm că au dificultăți foarte mari de a învăța limba română. Chiar și în orașele mai importante ca și Odorheiu Secuiesc poți să supraviețuiești exclusiv cu maghiara, singura sursă de învățarea limbii române rămânând școala. (Eventual și televiziunea, dar cu o remarcă: eu de exemplu urmăresc TVR numai pentru știri și politică. Pentru cultură și divertisment am posturi maghiare mult mai bune. De exemplu în afară de TVR Cultural nu prea am șanse să vizionez filme europene de calitate pe posturile românești, numai chestii slabe de Hollywood. La M1, M2 și Duna TV în schimb am din ce alege. Atunci de ce m-aș uita la cele românești?) Atunci nu le tot sâcâi în 24 de ore din 24 că nu vor să învețe românește ci mai degrabă le elaborezi programă și manuale speciale din care ar fi o plăcere să înveți limba. (ca și fapt divers: știți, că nu există dicționar maghiar–român de calitate nici acum?) Respectiv nu bagi în ei roman de Eliade, care – dincolo de a fi un text extraordinar de bun și interesant – m-ar pune și pe mine la treabă, deși sunt redactor de blog cultural-politic românesc, darămite un elev maghiar de clasa a XI-a, cu aptitudini lingvistice eventual nu prea strălucite. Și dacă nu dorești un sentiment de repulsie din partea lor privind limba română nu le înveți lucruri în românește (geografia și istoria de exemplu) pe care ar putea să învețe și în limba maternă. (Să recunoaștem, noua lege a învățământului e un pas uriaș în acest sens, doar nu sunt sigur că va trece ambele camere ale Parlamentului.)

• Să acceptăm că au dreptul la limba maghiară ca și o a doua limbă oficială. Pentru mine e ceva absoult firesc ca funcționarii publici sau oamenii cu responsabilitate care au interacțiuni mai semnificative cu populația să învețe limba majoritară în zona respectivă. Dar când le acuzi în mod explicit că acest lucru le servește doar ca primul pas către separare, fii sigur că așa o să și fie (vezi profeții autoîmplinite).

• Dacă se adeverește că drepturile românilor din Secuime ar fi suferit în vreun mod respectiv românii din zona respectivă ar fi discriminați pe bază de etnie sau religie să luăm demersuri serioase pentru ca vinovații să fie sancționați dar nu întreaga populație majoritară în zona respectivă, și nici un caz nu printr-un răspuns cu același monedă.

• Să condamnăm ferm orice manifestare naționalistă, din oricare parte ar veni, dar – atenție – trebuie dezaprobată doar persoanele sau grupurile responsabile, nu întreaga națiune!

• Subordonarea istoriei naționale scopurilor ideologice este cu cât de ridicolă cu atât de primejdioasă. Avem date mai mult decât suficiente pentru elaborarea unei istorii comune, avem și specialiști bine pregătiți, ar trebui să lăsăm în urmă odată pentru totdeauna miturile istorice respectiv discuțiile de genul „cine au fost aici primii“ și să se învețe în școli o istorie cât se poate de științifică și autentică, recunoscută de ambele părți. Au reușit francezii și germanii, ungurii și slovacii, numai noi am rămai de râsul Europei!

• Dacă tot afirmă că le sufocă atitudinea paternistă a Bucureștilor privind economia, dezvoltarea infrastructurală, birocrația și corupția, să le dăm autononie lărgită și ne vor mulțumi. Poate reușesc să facă ceva cu ea, poate nu. Dacă nu, e treaba lor – dar dacă da, și devin o regiune-model a țării datorită autodeterminării, poate ar fi bine să-i luăm toți exemplul!

N’oi fi eu bun profet, dar totuși am impresia că cele enumerate ar ajuta – și nu puțin – în motivarea secuilor de a considera ținutul lor ca și parte integrantă a României. Idioți de legat care consideră culmea distracției defilarea în uniforma Gărzii Maghiare de prilejul sărbătorilor naționale vor fi probabil și atunci, dar fără impactul semnificativ asupra stării de spirit a societății.

Adică, având ca partener puternic și de încredere o maghiarime mulțumită și loială nimeni nu le vor băga în seamă – de data asta nici de o parte, nici de alta. Așa să fie!

http://limbacailor.wordpress.com/2010/03/22/tinutul-secuiesc-si-romania/