29.04
"Dom'le, mi se pare fair. Eu nu as fi avut de unde sa iau in '94 trei milioane de dolari ca sa-mi fac propria companie." Asa raspunde Cristian Constantinescu, cel mai puternic manager din asigurari, intrebarii daca i se pare corect ca, dupa aproape doua decenii de munca, sa plece lasandu-le actionarilor un "cadou" care valoreaza 700 mil. euro. De la 1 mai Constantinescu, care a creat de la zero cea mai mare companie de asigurari, Allianz-Tiriac, va parasi pozitia de CEO, urmand sa fie inlocuit de indianul Rangam Bir, actualul regional chief business officer la Allianz New Europe.
Ne aflam la etajul cinci al unei cladiri de birouri din apropierea Pietei Romana. Cristian Constantinescu (60 de ani) isi aprinde o tigara, asezat intr-un fotoliu din biroul sau cat un apartament cu doua camere. Sunt ultimele zile pe care le petrece aici, de la 1 mai compania pe care a creat-o de la zero, Allianz-Tiriac, cea mai mare firma de asigurari, urmand sa aiba un nou CEO. Trage din tigara si isi incepe povestea: cum s-a intalnit cu Tiriac, de ce nu si-a facut propria companie si cum a reusit sa construiasca de la zero un gigant a carui valoare va trece de 1 mld. euro in cativa ani.
Constantinescu poate fi considerat un "patriarh" al asigurarilor, pentru ca a format o scoala, a dezvoltat piata asigurarilor si multi manageri care acum conduc alte companii. Principala lui abilitate sunt cunostintele tehnice despre asigurari, de multi ani el ocupa pozitia de presedinte al UNSAR (Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare). Este unul dintre putinele exemple de manageri care au construit businessuri solide bazandu-se pe cunostinte tehnice despre o anumita industrie. Constantinescu ilustreaza perfect zicala ca firmele ajung sa semene cu indivizii care le creeaza, deoarece businessul lui nu are in spate doar marketing, ci tehnici solide.
De unde a inceput totul
In 1994, la doar cinci ani dupa Revolutie, nimeni nu isi imagina ca un manager format in perioada comunista ar putea crea cel mai tare business din asigurari. Si totusi asa a fost: intamplarea a facut ca know-how-ul lui Cristian Constantinescu sa se intalneasca cu milioanele si viziunea fostului tenismen Ion Tiriac. Asa a aparut Asigurari Ion Tiriac, initial o firma cu doar patru angajati si afaceri de cateva milioane de lei, care dupa 16 ani a ajuns la 2.000 de angajati si afaceri de peste 300 mil. euro.
Ce frumos! Dar nu se spune cine a organizat această întâlnire improbabilă și, mai ales pe ce bază a avut Ion Țiriac o astfel de imensă și bizar de nemotivată încredere în aceste gestionar comunist. Ce gestionase el înainte? Lucra la reasigurări la ADAS. Secție externă."Tiriac a fost patronul perfect, cu care am avut o intelegere foarte clara de la bun inceput ca nu va avea legatura cu activitatea noastra. Nu a intervenit niciodata si nici nu ne-a ajutat, desi ar fi putut sa ne ajute cu contactele lui de business. Nu si-a trimis niciodata prietenii sa isi faca asigurare la noi", isi aminteste Constantinescu despre inceputuri.
Dan Culcer
De altfel, fostul tenismen a avut atat de multa incredere in Constantinescu si echipa lui, incat a participat doar la prima sedinta a Consiliului de Administratie al firmei de asigurari si nici la aceasta nu a stat prea mult.
"Tiriac s-a dat afara din CA chiar de la prima sedinta. A stat o jumatate de ora si a zis: «Dati-ma afara, ca nu inteleg nimic din ce spuneti»", povesteste directorul Allianz-Tiriac.
Constantinescu nu a pornit insa singur in acest drum. Alaturi i-au fost Ileana Cucos si Gavril Muresan, fosti directori in cadrul Astra, la fel ca actualul director al Allianz-Tiriac. Muresan s-a retras in urma cu aproape trei ani, insa Ileana Cucos este in continuare director executiv in cadrul companiei.
"In niciun caz Tiriac nu a mers la «blind» cu mine. Si-a luat informatii de la oameni din afara, ceea ce a fost o sansa pentru mine, deoarece, lucrand in reasigurari la ADAS, ma cunosteau mai multi oameni din Londra si Germania decat din Romania."
Investitia initiala in companie a fost de 3 milioane de dolari, la care s-a mai adaugat un milion dupa primul an de activitate, printr-o majorare de capital.
Au urmat sase ani in care compania a crescut constant, mai repede decat concurentii, si a devenit profitabila intr-un timp foarte scurt.
"A fost o situatie super favorabila: o lunga perioada de timp in care societatea a crescut sensibil peste piata si a produs profit peste media pietei. Daca esti in aceasta situatie, esti mai credibil, iar actionarii evita sa-ti dea indicatii pretioase."
Pana la tranzactia cu Allianz, tenismenul si-a recuperat investitia
In 2000, fostul tenismen se hotaraste sa vanda jumatate din companie catre nemtii de la Allianz, unul dintre cei mai mari asiguratori din lume. A avut intalniri cu ei chiar si inainte de infiintare, dar managementul companiei a decis ca, pentru inceput, dezvoltarea va fi mai rapida fara un gigant in actionariat.
"Cand am inceput cu ASIT in 1994, Tiriac avusese deja contacte cu Allianz, se intalnise cu Klaus Junker (seful diviziei Allianz New Europe - n.r.) in '93. A vrut ca Allianz sa fie actionar de la inceput, dar ne-am opus categoric: nu am nicio problema cu grupul, dar nu era momentul potrivit. Cu o organizatie-mamut, procesul de acceptare a unei decizii era prea lung si nu aveam nevoie de asta atunci", isi aminteste Constantinescu, adaugand ca fostul tenismen si-a recuperat investitia din dividende pana la tranzactia cu grupul german.
Isi mai aprinde o tigara, lucru pe care il va mai face de vreo zece ori pe parcursul interviului de doua ore si jumatate, si continua povestirea.
"Initial, compania trebuia sa faca asigurari numai pentru clienti corporate, fara retail. Decizia de a trece si pe retail a fost luata intr-o singura noapte, ceea ce ar fi fost imposibil daca Allianz era actionar."
Allianz a platit 12 mil. dolari pentru jumatate din companie, care valoreaza acum 700 mil. euro, potrivit ultimelor evaluari.
"Ne-am dezvoltat numai prin crestere organica, fara achizitii. Cred ca in urmatorii ani valoarea companiei va ajunge la un miliard de euro si chiar mai mult." Care este secretul succesului? Constantinescu spune ca, in structurarea companiei, s-a bazat pe "feeling" o lunga perioada, iar mai tarziu l-au ajutat modelele din grupul Allianz. Si s-a tinut de cuvant atunci cand a facut promisiuni, adauga el.
"Am avut sansa sa fiu credibil fata de colaboratori. Salariile din companie au fost o perioada sensibil sub media pietei, inclusiv la nivel de management, intre 1996 si 2004. Tot atunci, insa, fluctuatia de personal a fost cea mai mica. S-a intamplat asa pentru ca ceea ce le-am promis oamenilor, in general, s-a intamplat." In scurt timp, compania a devenit liderul pietei asigurarilor. Din trei milioane de dolari, Constantinescu a creat 700 de milioane de euro. Putini manageri reusesc sa faca acest lucru cu o cladire si o echipa formata din cativa oameni. In timp, seful Allianz-Tiriac si-a construit o imagine de tehnician, fiind considerat cel mai puternic si respectat manager din asigurari.
Cel mai mare regret: "Am fost prea sentimental"
Uitandu-se inapoi la cei aproape 20 de ani petrecuti la conducerea Allianz-Tiriac, Constantinescu are un mare regret. "Am fost prea sentimental. N-am fost in stare in viata mea sa dau afara oameni, ceea ce este o mare greseala pentru un manager. Acest lucru mi-a creat suficient de multe probleme." Pentru cei care pleaca de bunavoie din companie, managerul Allianz-Tiriac are o politica foarte clara: nu mai exista drum de intoarcere.
Isi mai reproseaza ceva: "Imi asum o mare bila neagra pentru ca nu am reusit sa dezvolt unul-doi oameni care sa ma poata inlocui". De luni, noul CEO al Allianz-Tiriac va fi Rangam Bir, de origine indiana, in prezent regional chief business officer la Allianz New Europe. Constantinescu va mai ramane timp de un an membru in CA (nominalizat de grupul Allianz) si consilier al noului CEO.
"Orice expat are nevoie de minimum un an pana sa ajunga sa inteleaga compania si piata in care aceasta functioneaza. Sunt diferente enorme, dar cea mai importanta este mentalitatea. Poate fi un fiasco total daca nu intelege mentalitatea de aici si modalitatile de vanzare a produselor care se practica aici. Dar sunt si avantaje atunci cand vine cineva din afara, ii este mult mai usor sa sesizeze ce nu este in regula in companie."
"Sunt ferm convins ca este nevoie de o schimbare"
Cu o umbra de parere de rau in voce, Constantinescu admite ca era deja nevoie de o schimbare la Allianz-Tiriac. "Sunt ferm convins ca este nevoie de o schimbare. Nu e normal ca atunci cand spui «Allianz-Tiriac» sa intelegi «Constantinescu». Stiti vorba aceea, cimitirul este plin de oameni de neinlocuit."
Este momentul ca Allianz-Tiriac sa treaca la un manager format dupa modelul din Vest. "Este total diferit managerul din Vest fata de cel din Romania. In Vest, managerul nu trebuie sa stie in detalii clauzele contractului de asigurare si nici sa stie asigurari la nivel tehnic, ci trebuie sa ia decizii. Dar principala conditie este sa ai cel putin doua niveluri de tehnicieni. Managerul trebuie sa fie in pozitia in care sa i se prezinte un raport, doua-trei optiuni cu argumente pro si contra, iar el sa decida daca merge pe optiunea unu, doi sau trei." La noi acest lucru nu este inca posibil, pentru ca in piata asigurarilor specialistii puternici sunt inca greu de gasit, spune Constantinescu.
Dar economia cum ar putea ajunge la nivelul celor occidentale?
"Doar daca importam 20 de milioane de nemti", spune el, mai in gluma, mai in serios. "Altfel, nu se schimba nimic. Te uiti la tinerii politicieni, care ar trebui sa vina cu un suflu nou. Care suflu nou? Sunt al dracu' de pesimist. Nu vad crestere economica anul acesta, FMI e super optimist cu prognoza de 0,8%. Nu e bine sa vinzi chiar si ce ai sub pamant. Ca s-au vandut, asta e, dar de ce s-au vandut, aici e un mare semn de intrebare."
Ce sfat i-ar da unui tanar: sa plece din Romania sau sa incerce sa se dezvolte aici?
"Am avut multe sanse in viata, cu oferte tentante de a ramane afara. N-am ramas pentru ca sunt mai greu adaptabil. Daca ma intreaba un pusti ce sa faca, m-as abtine sa ii raspund. Cred ca aici mi-am valorificat sansele mult mai bine decat as fi facut-o oriunde, intr-o piata dezvoltata. Dar trenul acesta s-a dus, copiii si nepotii mei nu il vor mai prinde."
Este bine ca o persoana sa schimbe angajatorul la fiecare 5-6 ani?
"Depinde foarte mult de varsta. Eu am avut intotdeauna o problema cu mutatul de colo-colo."
Printre regretele sefului Allianz-Tiriac nu se numara si faptul ca nu si-a facut propria firma de asigurari si ca acum pleaca, lasandu-le actionarilor un asigurator cu afaceri de peste 300 mil. euro si profit in fiecare an.
"Nu as fi avut de unde sa iau finantare ca sa imi fac compania mea. Cine imi dadea mie in '94 trei milioane de dolari? In conditiile in care am fost platit corect, am o parte din actiuni, consider ca a fost un deal corect. Orice actionar plateste un manager ca sa-si faca treaba, iar el isi risca banii."
S-a dezvoltat in Romania o clasa puternica de intreprinzatori in ultimii 20 de ani?
"Fara discutie. Sunt multi care se uita in top 300 (al celor mai bogati romani - n.r.) si ii doare burta de ras. Sunt multi oameni bogati si multi dintre ei sunt miliardari in euro, nu doar cativa. Cei de la locul 100 incolo s-ar simti rusinati daca ar sti cati miliardari sunt in realitate. Singura sansa a Romaniei este dezvoltarea spiritului antreprenorial."
Piata asigurarilor nu va mai vedea cresteri de 20-30%
Seful Allianz-Tiriac se declara pesimist in ceea ce priveste evolutia pietei asigurarilor, spunand ca nu vom mai vedea cresteri de 20-30%, ca in anii buni, si ca pierderile vor continua.
"Sunt pesimist, cred ca vom mai avea pierderi in piata asigurarilor inca doi ani. Suntem singura piata din cele ex-socialiste care pierde constant. Nu mai are nimeni in regiune o rata combinata (indicator in asigurari care arata raportul dintre despagubiri platite si incasari din politele vandute - n.r.) de peste 100%. Noi avem si o ducem intr-o veselie. Este greu de spus daca piata asiguarilor are vreo sansa sa revina la cresterile de 20-30% pe an. E aceeasi poveste ca aceea cu asigurarea animalelor la ADAS: a crescut cu 100% de la un an la altul pentru ca nu mai avea doar o vaca asigurata, ci doua. Aceasta este povestea industriei de asigurari din Romania."
Actionarii asiguratorilor au acceptat pana acum aceste pierderi, deoarece s-au luptat pentru cote de piata, pentru a-si vinde companiile la preturi mai mari.
"Este pe minus fata de anul trecut, merge prost piata. Vor mai trece sase luni spre un an pana vom putea spune ca a trecut criza. In asigurari generale cred ca vom avea anul acesta o scadere de 5% in euro, in cel mai fericit caz, si de 10% in cel mai prost caz. In asigurari de viata ar putea sa fie chiar mai rau decat atat", adauga Constantinescu.
De ce pleaca din companie?
"Am doua motive, strict personale. In primul rand, uzura a fost foarte mare. Ma asteptam sa fie nasol doar in primii 4-5 ani, dupa care lucrurile sa se aseze. Estimarea mea a fost total eronata: cu cat trece timpul, cu atat problemele se amplifica. In al doilea rand, daca nu iau hotararea asta, nu o sa mai am viata personala. Tocmai am aflat ca copiii mei au inceput sa faca pariuri referitor la programul meu de dupa 1 mai."
Constantinescu detine un pachet de aproape 3% din actiunile Allianz-Tiriac, fiind unul dintre cei mai bogati actionari persoane fizice din asigurari. Actiunile sale valoreaza acum peste 20 mil. euro.
"Nu fac nimic cu ele, le las mostenire nepotilor. Banii personali ii tin intr-un depozit, nu am timp sa ma joc pe Bursa. Sigur ca m-au abordat bancherii de private banking, dar deocamdata stau linistit", povesteste el.
Este deja seara, sapte si jumatate. Constantinescu isi stinge tigara cu numarul zece si ne conduce spre iesire. De luni in acest birou se muta Rangam Bir.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu