Sosia lui Ceauşescu rupe tăcerea. Conducătorii DSS au participat la conspiraţia din 1989 şi au ascuns arhiva Direcţiei

Dezvăluiri
Sosia lui Ceauşescu rupe tăcerea. Conducătorii DSS au participat la conspiraţia din 1989 şi au ascuns arhiva Direcţiei
Postat de admin acum 163 zile (http://www.gardianul.ro)
Share
Au trecut două decenii de la ceea ce Ion Iliescu încă mai numeşte revoluţie. Teroriştii anunţaţi de el în timpul revoltei populare transmise în direct au intrat în pământ. Deşi au toate probele, instituţiile statului, reprezentate, în special, de procurorul Dan Voinea, nu şi-au făcut datoria timp de două decenii.

Etapele diversiunii

Lovitura de stat s-a realizat în umbra revoltei populare, dar, pentru a reuşi, au fost gândiţi mai mulţi paşi tactici:

Slăbirea Serviciului de Informaţii din Direcţia a V-a prin înfiinţarea unui colectiv din cadrul aceluiaşi serviciu, format din 13 ofiţeri (din colectivul de 46 de ofiţeri), care trebuiau să se ocupe de familia prezidenţială, încă din 1987, de vilele de procotol şi sectorul Reprezentare. Până în 1987, de aceste lucruri se ocupa întreg Departamentul Securităţii Statului - Miliţia, Armata şi Gărzile Patriotice. “I-am întrebat pe colonelul Adrian Cristea şi pe generalul Neagoe, dar nu au putut să-mi spună din ordinul cui s-a făcut acest lucru”;
Introducerea (angajarea) mai multor ofiţeri din MAN şi din Direcţia a IV-a a Securităţii Statului în cadrul Direcţiei a V-a. Scopul: cunoaşterea stării de spirit;
Distrugerea Sediului Direcţiei a V-a după ce au luat tot inventarul (dosare, logistică), apoi au spus că toate au ars;
Tentativa de asasinare a ofiţerilor Direcţiei a V-a pe Stadionul Ghencea şi de la USLA după simularea depunerii jurământului faţă de CPUN;

Pentru a-l determina pe Nicolae Ceauşescu să plece din sediul CC al PCR, s-a organizat asasinarea generalului Vasile Milea, după care generalul Stănculescu i-a raportat lui Nicolae Ceauşescu că situaţia nu mai poate fi ţinută sub control, determinându-l să ordone aducerea elicopterului prezidenţial pe sediul CC. Imediat, Stănculescu a declarat public că preşedintele a fugit;
În 22 decembrie 1989, deja erau tipărite legitimaţiile de revoluţionari pentru cei care făceau parte din conjuraţie;
Pentru a demonstra poporului ce ravagii pot face teroriştii lui Ceauşescu, s-a ordonat să se tragă cu tunurile în sediul Direcţiei a V-a şi în Palatul Republicii;

Înarmarea aşa-zişilor revoluţionari pentru apărarea noii conduceri de teroriştii lui Nicolae Ceauşescu, cu pistoale-mitralieră AKM din dotarea cadrelor Direcţiei a V-a. Iulian Vlad şi Marin Neagoe au ordonat ofiţerilor să abandoneze armamentul şi să se retragă în cazărmi. După arestarea lor pe 8 ianuarie 1990, procurorii i-au întrebat unde sunt armele cu care au tras. I-au învinuit pe ofiţeri de abandonarea armamentului. Conform regulamentului militar, arma nu se lasă din mână decât prin depunere la rastel sau atunci când militarul moare în luptă;
Pentru a convinge populaţia că există terorişti, Armata atacă Televiziunea şi Radiodifuziunea cu elicoptere, declarând că ar fi ale Securităţii, după ce au şters inscripţiile Armatei;
Îndemnarea populaţiei să vină şi “să apere” cu mâinile goale Televiziunea şi noua conducere de la CC al PCR;

Recurgerea la acţiuni macabre: filmarea cadavrelor din cimitirele de la Timişoara, pe care le-au legat cu sârmă ghimpată de picioare. Au dat pe posturile de televiziune şi radio zvonuri că teroriştii lui Ceauşescu se îndreaptă spre Aeroportul Otopeni ca să-l ocupe. Apoi i-au chemat pe militarii de la Buzău cu două autobuze, iar când au ajuns, i-au mitraliat;

Alte diversiuni care frizau patologicul: “Securiştii au otrăvit apa din Bucureşti”, lansată de un rus de la Agenţia RIA Novosti; “Securiştii s-au îmbrăcat în halate de medici şi au urcat pe maşinile Salvării, de unde mitraliază populaţia”; “Babele de la Securitate vin la biserică cu pistoale în colivă”; “Securiştii distrug obiective naţionale pentru a crea haos”; “Teroriştii lui Arafat, îmbrăcaţi în combinezoane negre, trag din toate poziţiile”; Ceauşescu a luat orfani şi i-a băgat în Securitate – aceştia erau cei mai cruzi terorişti; Nicolae Ceauşescu făcea transfuzie cu sânge de copii ca să întinerească etc.

Fotografie în care militarii dădeau documentele arhivei Direcţiei a V-a din mână în mână şi le băgau sub şarpanta Comitetului Central de vizavi, de lângă Biblioteca Centrală Universitară


Ceauşescu a fost o victimă a “ţărilor frăţeşti”

Pentru a clarifica unele aspecte, am discutat cu colonelul Dumitru Burlan, care a lucrat ani lungi la Direcţia a V-a – Securitate şi Gardă, fiind şi unica sosie a lui Nicolae Ceauşescu într-o anume împrejurare.

Ce funcţie aţi avut în Direcţia a V-a a Departamentului Securităţii Statului?

Eu am deţinut diverse funcţii, dar din 1987 până în decembrie 1989 am fost ofiţer specialist I şi m-am ocupat de securitatea familiei prezidenţiale. Mă ocupam de persoanele respective şi de locurile unde se deplasa conducerea superioară de partid şi de stat: Nicolae Ceauşescu, Elena şi copiii. Mai precis, casele de oaspeţi din Bucureşti, de la Constanţa, Predeal, Sinaia, Olăneşti. În 1987, Serviciul de Contrainformaţii al Direcţiei a V-a s-a împărţit în două. Eram 46 de ofiţeri: 33 au rămas să se ocupe de întreprinderile gospodăriei de partid, iar eu cu 12 ofiţeri să ne ocupăm contrainformativ de familia Ceauşescu şi de personalul care, într-un fel sau altul, veneau în contact cu familia: ospătari, bucătari, spălătorese, femei de serviciu, lenjerese, surori medicale, doctori, arhitect. În sectorul de reprezentare se pregătea mâncarea, se confecţionau sau se schimbau mobiliere, se reparau frigidere, aragaze etc. Mă ocupam şi de personalul de-acolo. Mă ocupam şi de lucrătorii care pregăteau derivatele din lapte, din carne. Era la Băneasa o făbricuţă unde se produceau unt, caş, brânză, iaurt, smântână. Exista şi o făbricuţă pentru preparate din carne. Acei oameni nu veneau în contact direct cu familia prezidenţială, dar trebuiau verificaţi fiindcă produsele ajungeau pe masa preşedintelui. De exemplu, în nişte icre s-au găsit cioburi de sticlă. Furau laptele, puneau apă şi adăugau azotat de amoniu ca să pară la fel de gras. Vacile de la Vlăsia dădeau un lapte cu 3,5% grăsime. Ei furau 100 de litri de lapte şi puneau azotat de amoniu.

Când aţi fost sosia lui Ceauşescu? De ce nu l-aţi folosit pe Nicolae Andruţa, care semăna mult mai bine cu Ceauşescu?

Eu am stat zece zile în locul lui. M-am dus de-acasă la serviciu şi de la serviciu acasă. El a aprobat cu greu acea misiune şi în acele zile nici nu a plecat din Bucureşti. A stat acasă sau la serviciu. De frică. În 1972, când eram în escortă, Ceauşescu era pe cai mari. Lăudat, recunoscut, invitat în toată lumea. România avea legături diplomatice cu Germania Federală, cu Israelul, China, Vietnamul, dar avea relaţii şi cu palestinienii. Nicolae Ceauşescu era vizitat de toţi.

De ce credeţi că unii istorici, jurnalişti, politicieni consideră azi că a fost o concesie din partea Moscovei pentru Nicolae Ceauşescu să joace un asemenea rol de intermediar într-o perioadă delicată?

Nu cred că a fost o concesie. Ruşii nu-l suportau. Nicolae Ceauşescu aducea informaţii chiar şi de la NATO şi le dădea Moscovei. După un timp, şi-a dat seama că “ţările frăţeşti” îl lucrează. Aşa s-a constituit în Departamentul Securităţii Statului o unitate specială, care-i lucra pe toţi diplomaţii din “ţările frăţeşti”. Inclusiv din URSS. Şi a avut dreptate: a sfârşit ca victimă a “ţărilor frăţeşti”.

Aurel Dragoş Munteanu furnizase “legitimaţii de revoluţionar”

A venit la Bucureşti vicepreşedintele american Joe Biden şi a evocat în aula BCU momentul din seara de 22 decembrie 1989 când au ars 550.000 de cărţi, multe unicate, monumente adevărate ale patrimoniului nostru. Vă mai amintiţi cum s-au pus tunurile de pe tancuri pe Bibliotecă? Unde eraţi atunci?

În acea zi, imediat după plecarea lui Nicolae Ceauşescu de pe sediul CC al PCR, eu am vrut să intru în sediul Direcţiei a V-a. Sediul se afla într-un corp de clădire care a fost luat de către Departamentul Securităţii Statului cu vreo 20 de ani în urmă. Când Ceauşescu a plecat, la 12.10, am vrut să intru în sediu prin spate ca să-mi iau mapa de pe birou. M-a oprit maiorul Buciu Gheorghe. Era ora 12.25. “Nu se poate să intraţi acum. Maiorul Tudor şi căpitanul Ciobăniţă predau unitatea către Ministerul Apărării Naţionale”. Ceauşescu nu ajunsese încă la Snagov, iar ei predau deja arhiva. Totul era prestabilit. Din 1987, am observat nereguli grave, dar un militar execută ordinele şefilor, deşi nu eram nişte roboţi fără discernământ. “Reveniţi mai târziu, tovarăşu’ colonel, după predare!” “Cum să mai revin, Buciule, tu nu vezi ce-i aici? Da’ ţie nu ţi-e frică să stai aici?” “Nu, tovarăşul colonel, că eu am legitimaţie de revoluţionar”. Era 22 decembrie 1989, ora 12.25! Era preieten cu Aurel Dragoş Munteanu de la Televiziune, citea poezii la acelaşi cenaclu. Maiorul Buciu avea să moară împuşcat pe scările TVR. Pentru conjuraţie, erau racolaţi de peste tot. De la PCR, erau Nicolcioiu, şeful Protocolului, şi Apostotiu, secretarul Consiliului de Stat. De la Armată era Victor Athanasie Stănculescu. Pe la începutul anului 2008, Ion Antonescu, fostul ministru al culturii în Guvernul Năstase, a afirmat public că a avut legitimaţia cu numărul 13. Când a fost întrebat cine i-a dat-o înaintea evenimentelor, a răspuns: “Am să spun, dar nu acum, că încă mi-e frică”. Şi eu l-am rugat pe Buciu să-mi facă rost de o legitimaţie, iar el mi-a promis că se duce la Aurel Dragoş Munteanu. Pe 22 decembrie, la ora 16, Ion Iliescu a cerut apă şi sendvişuri. Mă anunţase Burciu Radu. M-am dus la sectorul Reprezentare. Am luat doi ospătari şi o navetă cu apă minerală. Aveam şi pistolul la mine. Am plecat aşa prin mulţime. Acum, când mă gândesc ce am făcut, cred că eram inconştient. Când ne-am apropiat de Comitetul Central, m-am uitat în navetă şi mai erau numai 3 sticle. “Lie, lasă dracului, hai să plecăm!” Nu mi-am dat seama ce prostie era să fac. Dacă eu m-aş fi purtat urât cu oamenii, Lie putea să strige doar atât: “Securistul!” Şi mă linşau acolo.

Dovada că arhiva Direcţiei a V-a nu a ars – revista “Paris Match”

Deci legitimaţiile de revoluţionar, confecţionate înaintea evenimentului, reprezintă o dovadă că oameni importanţi din Departamentul Securităţii Statului (DSS) ştiau de complot? Predarea arhivei este o altă dovadă?

După ce am discutat cu maiorul Buciu, am plecat. DSS a trecut imediat în subordinea MApN şi ar putea motiva că trebuia să predea arhiva. În martie 1990, m-am dus la Ion Stanciu, ofiţer acoperit la o firmă care vindea armament. Mi-a arătat revista “Paris Match”. Era acolo o fotografie în care militarii dădeau documentele arhivei Direcţiei a V-a din mână în mână şi le băgau sub şarpanta Comitetului Central de vizavi, de lângă Biblioteca Centrală Universitară. În viluţă lucra inginerul Voicu. Avea 12 oameni care se ocupau de administraţie: mobilau birourile activiştilor, pregăteau funeraliile, sicriele, gropile pentru cei care mureau din CC. Era sarcina lui Voicu. Toată arhiva Direcţiei a V-a a fost depozitată temporar sub şarpantă. La ora 16.55, apare Ion Iliescu pe televizor de la balconul CC şi a spus: “Teroriştii, foştii ofiţeri de Securitate, care l-au apărat pe Nicolae Ceauşescu, trag în Comitetul Central de vizavi”. El a fost primul care a rostit cuvântul “teroriştii”, termen ce nu apărea în discursuri publice. Atunci a fost momentul când s-a dat ordinul să se tragă în teroriştii lui Nicolae Ceauşescu. Aşa s-a confundat şi clădirea lui Voicu tot cu Direcţia a V-a. Tunurile de pe tancuri au tras, incendiul s-a extins şi asupra BCU. Au ars documente inestimabile. BCU a fost refăcută cu subvenţii din SUA, aşa că Joe Biden a inaugurat cumva clădirea. Dar nu a ars şi arhiva Direcţiei a V-a. Documentele au fost luate apoi din şarpantă şi duse la Piteşti. Presa a întrebat în martie unde este arhiva. Virgil Măgureanu a răspuns: “Unde să fie? N-a ars?”. În utlima lui carte, recunoaşte că a fost lovitură de stat. Joe Biden a afirmat că poporul român a plătit cu sânge pentru democraţie şi că oamenii nu au murit inutil. Numai că nu a fost prins niciun terorist. Eu am fost închis, arestat fără mandat, interogat de procurori. Unul în faţă, altul în spate, cu lampa pe masă, ca în anii 1950. Nu mai eram militar în faţa lor. Le-am cerut să-mi respecte gradul şi demnitatea. Numai copiii m-au ţinut în viaţă...

Ce trebuia să se inducă publicului prin această lovitură de imagine televizată: faptul că Securitatea era anihilată tocmai prin distrugerea sediului Direcţiei a V-a sau că trebuia să se vadă că arhiva blestemată a ars?

Voiau să ascundă tot ce era în Direcţia a V-a. Erau acolo documente care îl vizau pe Ion Iliescu şi pe alţi tovarăşi. Ofiţerii Direcţiei a V-a nu mai erau acolo. Se ştie cine a dat ordin, cine a tras. Militarii ţin un jurnal de bord al unităţii, ca pe mare: cine era pe tanc, ce muniţie a folosit, unde s-a tras. Dacă instituţiile statului voiau să facă lumină, reuşeau. Tanchiştii nu erau din Bucureşti, nu ştiau de BCU. Conjuraţii au prevăzut şi distrugerea Palatului Republicii şi au luat toate operele de artă şi le-au dus la subsol. Cele din ipsos sau de marmură nu au fost duse, erau prea grele. Televiziunile prezentau un portret cu un glonţ în frunte. “Teroriştii lui Ceauşescu sunt foarte bine antrenaţi, trag numai în cap!”

Marea durere: “Am fost arestaţi de colegii noştri”

Poate că aţi tras dumneavoastră, dacă tot aveaţi pistolul...

Da, dar l-am predat. După 1987, au început să fie încadraţi în Direcţia a V-a foarte mulţi ofiţeri de la Direcţia a IV-a de contrainformaţii militare. Într-o zi a venit cu tatăl lui, un colonel la Ministerul Apărării, şi actualul deputat revoluţionar Nicolae Lupoi ca să-l angajăm. El deja era băgat în scenariu. La noi, leafa era cu vreo 300-500 de lei mai mare ca la Armată. Toţi care s-au angajat la noi după 1987 s-au manifestat în decembrie 1989. Rolul intruşilor era să cunoască starea de spirit a ofiţerilor, să ştie care sunt punctele de lucru în caz de alarmare. Noi am fost arestaţi de MApN, de colegi care au lucrat cu noi până atunci. Durerea mea nu era că a căzut Nicolae Ceauşescu, ci că am fost arestaţi de colegii noştri. Noi, ofiţerii de la Direcţia a V-a şi de la USLA, trebuia să depunem jurământul pe 24 decembrie faţă de noua conducere a ţării – CPUN. Majoritatea eram în clădirea Miliţiei Capitalei. Nu s-a spus că trebuie să mergem pe Stadionul Ghencea să depunem jurământul. Eu le-am spus colegilor că ne omoară dacă ne ducem acolo. “Dacă totuşi acceptăm, trebuie să fie şefii în frunte: generalul Neagoe, generalul Bucurescu, care fusese numit între timp la comanda Direcţiei a V-a, generalul Iulian Vlad, secretarul de partid şi toţi şefii de servicii”. Scenariul era aşa: ne dădeau automate AKM, fără cartuşe, depuneam jurământul şi apoi ne secerau. Ne împuşcau pe toţi “Teroriştii!”. Apoi ne puneau încărcătoare cu cartuşe ca să poată simula că am vrut să atacăm noua putere.

Cum aţi aflat?

Prin mijloace tehnice specifice... Gelu Voican Voiculescu avea o minte sclipitoare, iar Sergiu Nicolaescu era meşter la scenarii. I-au propus lui Ion Iliescu acest scenariu în closetul de la Ministerul Apărării Naţionale, dar el s-a opus. Generalul Nicolae Popescu mi-a povestit multe lucruri. După 1989, el a fost şeful Secţiei Militare în locul lui Coman. Avea sediul conspirativ pe Mendeleev, la Ministerul Metalurgiei.

Gropi comune la Străuleşti pentru ofiţeri

Ce rol au avut străinii?

Toate scenariile au fost gândite în ţară. Eu m-am ocupat şi de BTT o vreme. Avea nişte vile la Străuleşti, iar eu trebuia să ştiu cine vine acolo. Era responsabil în ianuarie-martie 1990 Ion Oţeleanu, un vecin de-al meu. El m-a chemat şi mi-a zis: “Mitică, hai să-ţi arăt unde trebuia să fii înmormântat!”. M-a dus prin curtea vilelor, pe marginea lacului, până aproape de fabrica “Marmura”. Mi-a arătat două gropi lungi de 10 metri, late de 4 şi adânci de 6 metri.

Încăpeaţi acolo?

Încăpeam toţi. Au săpat zile întregi.

Elena Ceauşescu a fost agent Mossad!

Credeţi că turiştii sovietici cu “Lada” erau tot o invenţie a Departamentului Securităţii Statului?

Nu, aici a fost o conlucrare între serviciile sovietice, americane, ungureşti şi israeliene. MOSSAD-ul n-a avut luptători, dar a avut agenţi în serviciile noastre, în aparatul de partid. Elena Ceauşescu era sigur agentă MOSSAD.

Pe ce vă întemeiaţi?

Eu i-am lucrat informativ pe toţi evreii din Comitetul Central: Iosif Banc, Naş Leon, Mihai Ghere, Gogu Rădulescu. Făceam note informative despre ei. Pe Banc l-am scos din CC pentru fraudă reală. Avea pe mână crescătorii de vulpi argintii, de nurci şi de nutrii. Îşi însuşea banii. Eu am făcut o notă informativă şi despre Elena Ceauşescu, dar nu pot să spun mai mult.

A fost Iulian Vlad “creierul” scenariului?

Acest amplu scenariu prin care trebuia să se inducă populaţiei ideea că Nicolae Ceauşescu este monstru, că trebuie distrus, că a omorât 64.000 de oameni, că a subminat economia naţională - toate aceste elemente trebuiau coroborate. Cine a fost eminenţa cenuşie? Putea Sergiu Nicolaescu şi Gelu Voican Voiculescu să elaboreze un asemenea scenariu pentru servicii şi pentru armată? Era nevoie să se cunoască mecanismele intime ale acestor instituţii ale statului. Putea Iulian Vlad să gândească un asemenea scenariu de înlăturare a lui Nicolae Ceauşescu? Desigur, cu un număr relativ mic, dar suficient de convingător de morţi, simulând invazia străină, dar evitând totuşi pătrunderea sovieticilor în ţară printr-un desant care se anunţa la televizor. S-ar putea ca Iulian Vlad să fi avut un aport important. N-a scos un cuvânt de 20 de ani. Era iubit de ofiţeri şi cred că a fost manevrat ca să nu se facă de râs. L-au determinat pe generalul Neagoe să intre în conjuraţie simplu: îi spunem lui Ceauşescu că ţi-ai făcut vilă la Corbeanca sau vii cu noi? E posibil ca Iulian Vlad să fi păţit la fel. Ceauşescu i-a cerut lui Iulian Vlad să se ducă la Nicolae Militaru, să-l atenţioneze să termine cu agentura sovietică şi să nu mai vorbească vrute şi nevrute la adresa conducerii superioare de partid. Iulian Vlad s-a dus şi Militaru l-a racolat el pe şeful Departamentului Securităţii Statului. În primăvara lui 1989, Vlad a trecut de partea conjuraţiei. Ştiu de la un om care nu vrea să iasă în faţă.

Aţi afirmat că Victor Athanasie Stănculescu a avut un rol foarte important. În ce sens?

Stănculescu a fost condamnat pe drept la 15 ani de închisoare. Atunci a declarat că plăteşte pentru faptele lui şi ale altora – Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Dan Iosif şi ceilalţi. Ştiu de la revoluţionarul Mihai Valeriu, finul meu, care a avut un rol important pe lângă Ion Iliescu. Maria Mihai, soţia lui Mihai Valeriu, a stat neclintită pe funcţia de procuror adjunct al României din 1990 până în 2004. Cu oamenii de la Metrou, Mihai Valeriu i-a asigurat paza lui Ion Iliescu doi ani. Era un executant bun. A rămas om de încredere. Mi-a arătat paşaportul: făcea călătorii ulterior pe rutele Bucureşti-Germania-Africa-America Latină de 3-4 ori pe an. Mi-a spus că duce bani celor care au slujit în revoluţie: adevăraţii terorişti, care au omorât oameni în decembrie 1989.

“Unde-i primul terorist al ţării?”

Cine a pus simulatoarele de mitraliere pe clădiri?

Direcţia de Informaţii a Armatei. Securitatea nu avea aşa ceva. Un aspect foarte important pentru reuşita loviturii era relaţia cu emigraţia. Unele evenimente s-au derulat în conformitate cu scenariul citit pas cu pas la Europa Liberă.

Aveaţi oameni acolo?

Da, Europa Liberă a jucat un rol foarte important. Era imposibil să nu avem agenţi acolo. Unii au şi recunoscut. Oamenii din DIE erau foarte competenţi. Eram recunoscuţi pentru cei mai abili spioni. Ceauşescu a luat bani frumoşi pentru informaţiile vândute. Din cauza lui Pacepa, ofiţeri de la Contraspionaj au ajuns la “Pază şi Ordine”. Ţara a fost secătuită de aceste scenarii. Nu ştiau cum să-l scoată pe Ceauşescu din Comitetul Central. Nu putea fi asasinat. N-au fost loiali, dar nu l-ar fi împuşcat. Generalul Neagoe, care trebuia să stea lângă el, a fugit la gagică în Banu Manta, pe un TAB oferit de Stănculescu. Populaţia striga: “Unde-i primul terorist al ţării?” Stănculescu a trimis imediat TAB-ul şi l-a luat pe Neagoe de pe Banu Manta: “Iată primul terorist al ţării!”

Silviu Brucan putea fi un scenarist strălucit?

Toată viaţa lui, Brucan a fost spion. Pe el nu l-am lucrat fiindcă nu făcea parte din Comitetul Central. Trebuia aprobare de la primul secretar al Comitetului de Partid pe aparatul Comitetului Central, adică de la Ion Barbu. Cu rezultatul lucrării, trebuia să merg la el şi să-i spun ce am găsit. Iată de ce am spus că Ion Iliescu era cel care putea să dea comanda politică ofiţerilor pentru a-i lucra pe cei care făceau parte din Comitetul judeţean de partid. Totul era comandă politică. Iulian Vlad dădea ordine la televizor ca toţi ofiţerii DSS să stea în cazărmi şi să nu se implice. Se urmărea provocarea confruntării dintre DSS şi Armată. Aşa au gândit Ion Iliescu, Voican, Militaru. Instituţiile statului trebuiau să-şi facă datoria. Dan Voinea va rezolva ce n-a făcut 20 de ani. Chiar şi după 1990, tot Iulian Vlad a condus indirect SRI. Şeful de cabinet al directorului SRI a fost până în 2007 generalul Rogojanu, care a fost şef de cabinet şi la Iulian Vlad. Prin urmare, conjuraţia a avut un stat major care a gândit diversiunile din timp.
..SURSA http://www.soim.ro/story.php?title=sosia-lui-ceausescu-rupe-tacerea-conducatorii-dss-au-participat-la-conspiratia-din-1989-si-au-ascuns-arhiva-directiei