Boris Marian Mehr. V.Tismăneanu—perfectul-acrobat

Vladimir Tismăneanu—perfectul-acrobat

(mail distribuit de autor)
Succesul așteptat, al cărții lui V.Tismăneanu, „Leonte Răutu – perfectul acrobat”, care crează un virtual simbol al „răului”, ca și comentariile aparent obiective, bucuria rău ascunsă a unora pentru demascarea lui Lev Oighenstein, alias Leonte Răutu, acuzația unui anonim ce semnează, grandoman, Godunov, că aș fi urmașul unui „monstru”, fără a mă cunoaște nicicum, m-au determinat să scriu acest text cu implicații, cred, mai serioase decât multele comentarii de pe ici, pe colo. Il cunosc pe autor, era un copil superdotat, l-am admirat, tatăl său, Leon Tismăneanu ( Tisminetzki) era un fost voluntar în războiul civil din Spania, care a început ca o luptă pentru un regim democratic și a devenit un teatru al jocului de interese, Est-Vest, staliniști-troțkiști, comuniști- fasciști ( nu era, de fapt, un joc). Când au apărut primele cărți ale fiului, V.T. , am crezut că merge pe o pistă bună. Comunismul cu față leninist-stalinistă, aplicat în toate țările fostului lagăr ( însuși cuvântul contravine chemării bătrânului Marx) merită o analiză dură și la obiect. Despre marxism, despre stânga nu mă exprim, este prea diversificată, iar tânărul doctorand de la Universitatea Bucureşti și-a schimbat pe parcurs fața și a devenit un „dreptaci” mai abitir decât alții care au cunoscut și chipul dreptei. Eu nu sunt un adversar al dreptei, doar al extremei drepte, ca și al extremei stângi ( se spune că deosebirea dintre nazism și stalinism era aceea că în Rusia era mai frig). Sunt sceptic în privința categorisirii prea apăsate a cuiva, a unei grupări politice , că e de dreapta sau stânga. Există o relativitate ce trebuie luată în seamă. Nu cred nici în socialismul cu față umană , cum au promis unii, nici în perestroika, glasnosti, alte experiențe eșuate lamentabil. Cred doar în idealuri ce nu se pot pune în practică, aduc jertfe, iar jertfe au fost prea multe, zadarnice și crude, fără de margini. Un Soljenițân îmi trezește respect, ca și unii dizidenți, luptători de la noi. Am două obiecții pentru „acrobatul” Volodea Tismăneanu. De ce îi spun acrobat, cum a folosit și el sintagma „potcovindu-l” pe Răutu? Cum poți fi credibil, și pari a fi, când ai fost educat în cel mai pur mod idealizant al comunismului luminos, părinții luptând în Spania anilor 1936-1939, ambii părinți, adevărați eroi, am spune, când urmezi o școală superioară de partid și nu faci și tu, acolo, ingineria, medicina, alte profesii mai puțin legate de o ideologie pe care , poate, nu o mai iubeai? Voiai să cunoști mai bine dedesupturile comunismului științific? Nu era nimic de descoperit, totul era perfect dogmatizat, știm cu toții, cei care am urmat , obligatoriu, aceste cursuri, la toate facultățile, indiferent de specialitate. Din păcate, și asta o știu din surse directe, între foștii ilegaliști comuniști a domnit o stare de suspiciune, un carierism dezgustător ( nu generalizez), la care, cu timpul, s-a adăugat și un antisemitism și mai dezgustător, care contrazicea orice formulă internaționalistă. Leonte Tismăneanu a fost îndepărtat din aparatul ideologic în urma unei delațiuni. A suferit, dar nu s-a dezis de Partid, care îl „exmatriculase”. Poate că și moartea sa, destul de timpurie, a intervenit ca efect al acestei suferințe. Fiul devine cu timpul liberal, foarte frumos, dar mai laudă și unele lucrări de cosmetizare a extremei drepte interbelice, alături de un june, Sorin Lavric. Somnul rațiunii naște monștri. Succesul real de public, ca și în înalte cercuri „elitiste”,cred, l-a cam dus la o auto-supraestimare. Este ideologul anticomunismului, trece peste orice amănunt biografic. Este adevărat că fiul nu răspunde pentru tatăl său, dar a fost tatăl său un călău comunist.? Răutu nu l-a apărat pe Tismăneanu, la fel și Valter Roman. Au uitat că au luptat împreună pe baricadele Spaniei republicane. De ce l-ar iubi Volodea pe Leonte Răutu.? Aici vin cu a doua obiecție - dacă o carte despre Răutu se bucură de un succes atât de răsunător, nu crede V.T. că face un mare serviciu celor ce afirmă ( încă mareșalul Antonescu spunea acest lucru) că evreii, ei anume, au adus comunismul, alte etnii nu au nimic comun cu acest flagel, această „ciumă” ? In Evul Mediu evreii erau acuzați că au adus ciuma, numai pentru că, spălându-și mâinile, se îmbolnăveau mai rar de această gravă maladie. S-a mai discutat – câți evrei erau comuniști? Foarte puțini., ,poate un procent, două. Câți comuniști erau evrei? Destul de numeroși ,proporțional cu majoritarii, pentru că ideologia comunistă nu încuraja antisemitismul, existent în mai toate domeniile de activitate socială., politică, ideologică. ..Că evreii comuniști s-au dezis, precum „uscătura” de Chișinevschi , de evreitate., că mulți au regretat, că unii au plecat în Vest, în Israel, este altă poveste. Tismăneanu a fost și este un anticomunist din afara oricărui sistem represiv. Păi, atunci, de ce nu l-aș accepta mai ușor pe indigerabilul Goma, decât pe Volodea Tismăneanu.? După război mulți viteji se arată. Acesta este punctul meu de vedere, cu tot regretul că acel copil inteligent, astăzi un „clasic al liberalismului și al anticomunismului”, care diabolizează o ideologie până la ridicol, nu înțelege că cel mai dur inchizitor este, de obicei, un renegat. Nu va dori să înțeleagă. Doar și-a închinat trei decenii unei cauze bune, care nu i se potrivește. De aceea derapajele sunt inerente. Cine mai vorbește astăzi de Olga Bancic decapitată de naziști numai pentru că a luptat împotriva lor. Dau un mic exemplu. Totul a fost rău la „comuniști”, au fost niște „criminali”, toți, absolut toți, ba mai erau și evrei, chiar toţi.

Leonte Răutu a fost un mare dezamăgit, Vladimir Tismăneanu va fi şi el, nimeni nu-i va mulţumi.

Boris Marian Mehr