Nina Negru . HORA UNIRII A FALSIFICATORILOR DE ISTORIE

HORA UNIRII A FALSIFICATORILOR DE ISTORIE
Posted by Stefan Strajer On February - 1 - 2010
http://curentul.net/2010/02/01/hora-unirii-a-falsificatorilor-de-istorie/
Basarabia – Pamant romanesc

HORA UNIRII FALSIFICATORILOR DE ISTORIE

Autor: Nina Negru

A lua cuvantul în deşert este păcat şi mă tem să vorbesc despre Unire cu ocazia Zilei Naţionale a României, când se spun în mod iresponsabil şi cuvinte ieşite din bombarea eului. Anul acesta am acceptat invitaţia de a participa la lansarea unei cărţi despre Mitropolia Basarabiei la Târgu Neamţ, tocmai pentru că am fost bucuroasă să vorbim despre ceva concret de Ziua Unirii.

Mai citisem zilele trecute o ”Istorie a Bisericii Ortodoxe din R.Moldova. Secolele XIV-XXI”, de pr. dr. Mihail Panas, tipărită în acest an, şi constatasem cu stupoare că autorul, un preot de la Chişinău, dar sub jurisdicţie rusă, falsifică până şi data înfiinţării Mitropoliei Basarabiei, afirmând că s-ar fi numit aşa încă de la 1813, când în provincia răpită Mitropoliei istorice a Moldovei a fost înfiinţată de ruşi eparhia numită de fapt „a Chişinăului şi a Hotinului”. Înţeleg încercarea părintelui M. Panas de a legitima cu un secol înapoi titulatura de Mitropolie a Basarabiei: Patriarhia Rusă îşi revendică dreptul asupra unor clădiri construite în perioada ţaristă pe care nu au reuşit să le arunce în aer la retragerea ruşilor în 1940. Pe aceleaşi clădiri a pus ochiul şi V.Cubreacov, care consideră că Mitropolia Basarabiei reactivată în1992 este moştenitoarea imobilelor lăsate aici de Mitropolia Basarabiei şi Mitropolia Bucovinei din perioada interbelică. Rezultatul acestei străduinţe de a pune mâna pe nişte averi ale Bisericii (cu ajutorul CEDO bineînţeles) este şi editarea la Târgu Neamţ a cărţuliei „Basarabia. Scurtă istorie a Mitropoliei Basarabiei. 1401-2009” (nu se precizează la ce editură), semnată de Emanuel Balan şi Monica Gaman, profesori la un liceu din Tg. Neamţ, prezentaţi la lansare şi ca viitori soţi.

Nu fac în zadar aceste precizări în legătură cu autorii adevăraţi şi cei din umbră ai acestor „opere” intitulate foarte pretenţios (să cuprinzi 600 de ani de istorie în vreo sută de pagini nu e glumă). Cele două cărţi, scrise parcă de aceeaşi mână, cu acelaşi dispreţ pentru tot ce înseamnă cercetare ştiinţifică a istoriei, urmăresc alt scop decât cel anunţat în titluri. Nici părintele M. Panas, nici tinerii profesori de liceul de la Tg. Neamţ nu sunt preocupaţi de istoria bisericească. Numele celor doi „cercetători” de la Tg. Neamţ apare doar pe copertă, iar între coperţi se zbate mesajul celor care au comandat cărţulia, şi anume cei care vor să pună mâna pe averi. Ce urât, ce trist e că numele Bisericii Ortodoxe este luat în deşert de către oameni interesaţi doar de ranguri şi bunuri pământeşti.

E.Balan si M.Gaman au recunoscut în timpul lansării cărţii că ideea de a o scrie le-a venit subit după evenimentele din aprilie de la Chişinău… Autorii de la Tg. Neamţ nu au avut timp să se documenteze şi nici nu au obişnuinţa să citeze. Epoci întregi, secole de viaţă bisericească sunt tratate în câte 2-3 pagini copiate din vreo lucrare arhicunoscută ori mai rău, expediate în câteva fraze scrise în cel mai neglijent stil publicistic. Doar averile Mitropoliei Basarabiei (minus cele din Episcopia Cetăţii Albe-Ismail) şi cele ale Mitropoliei Bucovinei (Episcopia Hotinului) îi preocupă pe autori, care acordă Anexelor aproape jumătate din numărul de pagini ale cărţii. Au arătat doar la sfârşit, la pag. 97, că Anexele cu averile Bisericii reproduc capitole din cartea semnată de I. Chifu, V. Cubreacov şi M. Potoroacă „Dreptul la proprietate al Mitropoliei Basarabiei şi restituirea averilor bisericeşti”.-Chişinău, Alfa şi Omega, 2004. De fapt, cei trei autori nu au transpirat pentru a alcătui repertoriul bunurilor Mitropoliei Basarabiei, pentru că acest lucru l-a făcut un specialist de la Chişinău, Tamara Nesterov.

Astfel, pe munca d-nei Nesterov parazitează 5 pretinşi cercetători din Basarabia şi România, fără a-şi da silinţa cel puţin să corecteze textul, ca numele arhitectului Seroţinski să nu apară ca în ediţia din 2004, ortografiat cand cu ţ, când cu c. Ne întrebam chiar la lansare: dacă această carte urmăreşte popularizarea în rândurile tineretului din România a istoriei Mitropoliei Basarabiei, ce rost are preluarea din publicaţiile frontiste de la Chişinău a detaliilor privitor la daunele estimate în lei, pe care vor să şi le însuşească liderii frontişti, după ce în 2001 pagubele calculate în urma caştigării la CEDO a procesului MB au nimerit tot la Cubreacov.

Ne mai întrebăm, cine a avut interesul ca după 7 aprilie, şi anume într-un orăşel din România, nu în Basarabia, să apară o carte prin care Cubreacov să-şi continue politica sa de diversiuni şi falsificări? Probabil că materialul scris alandala în Basarabia a fost adus pe un CD şi „cercetătorii” Balan şi Gaman nici nu şi-au dat silinţa să facă o elementară corectură a greşelilor de ortografie, dar şi să aducă la zi unele informaţii: despre Antonie Plămădeală, decedat în 2005, se scrie „actualul Mitropolit al Ardealului”; în clădirea fostei Facultăţi de Teologie s-ar afla o secţie-două a Bibliotecii Naţionale şi nu mai mult etc. Dar acestea sunt fleacuri pe lângă ce veţi găsi la pag.27, unde autorii afirmă în două locuri că în 1941 şi nu în 1940 a „sosit ultimatumul cedării Basarabiei”. La alt capitol autorii vor să ne convingă că Grigore Pişculescu şi Gala Galaction sunt două persoane diferite, înşirând numele şi pseudonimul alături.

Deşi scriu despre Mitropolia Basarbiei, autorii pun pe copertă nu harta acelei eparhii, ci pe cea a actualei Republici Moldova. Acesta este trucul lui Cubreacov, care se preface a nu şti că graniţele Mitropoliei Basarabiei nu se suprapun pe cele ale actualei R. Moldova. Este şi găselniţa preotului Mihail Panas, care vorbeşte pur şi simplu despre Biserica din R.Moldova.

Se vede de la o poştă că Roşca şi Cubreacov, care sunt prea bine cunoscuţi în Basarabia pentru a lansa aici asfel de cărţi, mizează pe publicul prost informat din România şi pe unii oameni implicaţi în manipularea lui (ziarişti, prieteni politicieni din Ţară) pentru a-şi făuri statui de eroi. Şi acestea le sunt necesare pentru a se îmbogăţi în continuare din sudoarea poporului român. Acum le trebuie urgent să mai câştige un proces la CEDO, pentru că nişte clădiri pot deveni în mâinile lor o sursă de venituri sigure. Ei ştiu cum să facă mişcările ca să dispară oamenii care le stau în cale.

Mai este un motiv pentru care cei mânjiţi prin implicare în evenimentele din aprilie 2009 doresc reabilitarea (numai că autorii cărţuliei le joacă festa prin afirmaţii de tipul „pe 26 iunie 1941 a sosit ultimatumul cedării” şi alte aberaţii scrise de oameni care nu au niciun respect pentru cuvânt). Cei doi politicieni venali, pedepsiţi aici de electorat, vor să plonjeze în spaţiul de peste Prut aliindu-se tot cu comunişti. Nu este întâmplătoare falsificarea din cărţulie, prin care i se atribuie preotului rus Alexandru Scvoznicov merite inexistente în „publicarea revistei Misionarul” în perioada interbelică. Interesul este ca Adrian Severin, urmaşul lui Scvoznicov (preot refugiat la Craiova), să nu uite, ca PSD-ist şi deputat european cu şanse de a deveni Ministru de Externe al UE, că trebuie să-i ridice la suprafaţă pe cei doi PPCD-işti de frunte.

Au mai încercat şi în revista România Socială, nr. 2 din 2001, prin articolul lui V. Roncea, să-şi plaseze poze mari de patrioţi alături de ale lui Halippa şi Inculeţ. Cineva din Ţară îmi povestea că, la nişte semnale discrete din nu ştiu ce direcţie, acel număr al revistei a cam fost retras din vânzare.

Din prefaţa cărţuliei cu câte zece greşeli pe pagină mai aflăm că lansarea ei a fost programată pentru 1 decembrie. Într-adevăr, numele lui Roşca şi Cubreacov au fost singurele omagiate în acest context, alături de cele ale unioniştilor de la 1918. Mă şi miram că profesori veniţi de la Suceava, în loc să pronunţe numele preoţilor omorâţi în împrejurări suspecte după reactivarea Mitropoliei Basarabiei, ţineau să menţioneze numaidecât numele lui Roşca şi Cubreacov, care au imprimat o direcţie separatistă, chiar de la reactivare, Mitropoliei Basarabiei şi o menţin intenţionat în limitele celor 7% din populaţie rezervate şi simpatizanţilor partidului lor.

I-am întrebat pe cei trei preoţi din administraţia Mitropoliei Basarabiei prezenţi la lansarea cărţii: Oare este atat de greu de observat că, dacă ar fi fost unionişti, arhiereul Petru Păduraru şi Cubreacov ar fi cerut încă din 1992 reîntregirea Mitropoliei istorice a Moldovei (cu scaunul mitropolitan la Iaşi) şi nu autonomia-autarhia aproape ermetică a jumătăţii pierdute în 1812 şi intitulate de nevoie apoi „Mitropolia Basarabiei”? Dar nu erau veniţi pentru a discuta despre Unire şi Biserică, ci doar pentru a cumpăra-lua un număr de cărţulii, pe care le-au considerat „un mare cadou pentru Basarabia”.

Şi să mai spună actualii consilieri ai Mitropoliei Basarabiei că nu sunt preoţi PPCD-işti, recompensaţi cu funcţii pentru că i-au trădat pe cei 44 de colegi ai lor, semnatari ai Memoriului din 2008. Păcat că preoţii Vasile Burduja, Gheorghe Untilă şi Iulian Budescu nu au vorbit un cuvânt despre carte la această lansare. Fiind veniţi din România, doi dintre ei ar fi trebuit sa se simtă pur şi simplu jigniţi de damful antiunionist al cărţuliei multlăudate.

Nina Negru