Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Culisele Wikileaks, dezvaluite de reprezentantul personal al Ambasadorului SUA
http://yellowgondolin.wordpress.com/2011/03/29/culisele-wikileaks-dezvaluite-de-reprezentantul-personal-al-ambasadorului-sua/ http://yellowgondolin.wordpress.com/2011/03/29/culisele-wikileaks-dezvaluite-de-reprezentantul-personal-al-ambasadorului-sua/
29 Mar
In urma publicarii cablogramelor trimise de ambasada S.U.A. Departamentului de Stat american, revista Q Magazine l-a intervievat pe Silviu Craescu, angajatul special si personal al ambasadorilor S.U.A. la Bucuresti chiar in perioada mandatului Taubman. Cum erau redactate, cum se culegeau informatiile si cum se implicau diplomatii americani in viata politica romaneasca? Cititi, in exclusivitate, intr-un interviu publicat de Q Magazine.
Q Magazine: Ati fost, chiar in perioada mandatului ambasadorului Nicholas Taubman, seful administrativ al ambasadei. Cum se trimiteau aceste cablograme?
Silviu Craescu: Ca sa va raspund la intrebare, mai intai, ar trebui sa fac precizarea ca am fost angajatul special si personal al reprezentantior presedintilor americani in Romania, respectiv, al ambasadorilor S.U.A. la Bucuresti, E.S. Dl. Nicholas Frank Taubman si al E.S. Dl. Mark Henry Gitenstein, care aveau statut special de presedinti americani in Romania, conform scrisorilor de acreditare, in perioada 2006-2010. Ambii ambasadori americani la Bucuresti au fost desemnati politic de catre cele doua administratii, cea republicana si cea democrata.
Am fost angajat ca administrator, deoarece in nomenclatorul de meserii nu exista pozitia pentru care am fost numit si, conform actelor inregistrate la ITMB, rezulta ca am avut doar functii administrative. In realitate, am avut in atributii organizarea protocolului oficial, securitatea personala a ambasadorilor S.U.A .si a familiilor acestora. In special am avut rolul de advisor personal si ultim aparator in caz de atac terorist al ambasadorilor S.U.A.
Dupa ce am fost acceptat in aceasta calitate, in urma unor investigatii drastice din partea USSS si a altor agentii americane si, mai apoi, a serviciilor partenere din Romania, am fost informat ca voi lucra pe teritoriul american si ca oricand ma voi supune legislatiei americane in cazul in care as divulga informatii “sensibile” sau “secrete” oricarei alte persoane sau institutii. Datorita statutului meu privilegiat, am avut mereu acces la documente si am participat la discutii confidentiale, deoarece nimeni nu putea ajunge in apropierea ambasadorilor S.U.A. fara a fi escortat de mine. Am cunoscut, astfel, cu ocazia evenimentelor si a actiunilor de stat americane, desfasurate la resedinta ambasadorilor S.U.A., clasa politica americana precum si sefii tuturor serviciilor de securitate nationala din S.U.A. si din Romania. Ambasadorii S.U.A. au avut cele mai interesante discutii, in privat, cu Dl. John Negroponte – seful NSA si cu Presedintele S.U.A., Dl. George Bush.
Am avut aceasta onoare deoarece, impreuna cu ambasadorii si cu departamentul de Protocol si RSO de securitate diplomatica, m-am ocupat de asigurarea tuturor conditiilor de confort si de protectia si securitatea activa, cu ocazia vizitelor incognito sau oficiale ale acestora si a delegatiilor care ii insoteau in Romania. Totodata, am cules informatii de tip OSINT si am redat in sinteza aceste informatii ambasadorilor S.U.A., in special verbal, in discutiile deschise directe neoficiale cu privire la diverse miscari politice din Romania. Astfel am contribuit activ la modelarea unei fise pentru fiecare politician, om de afaceri sau companie care ar fi reprezentat interes pentru diplomatia americana.
AMERICANII AU FACUT EFORTURI PENTRU A-L PROTEJA PE TRAIAN BASESCU
Q: Cine le redacta? Si care era mecanismul?
S.C.: Referitor la aceste cablograme, va pot spune doar ca sunt redactate de adjunctul sefului misiunii diplomatice americane, Dl. Taplin, diplomat de cariera, si de consilierul politic Dl. Tanoe, ofiter politic, dar in fapt consilier – apropiat de CIA -, care a fost foarte activ in perioada premergatoare campaniei prezidentiale din Romania in anul 2009, desfasurand actiuni (contrare intereselor diplomatice) fata de reprezentantii partidelor din opozitie, PSD si PNL, avand acordul statului sau.
Ori de cate ori situatia politica din Romania impunea o informare a Departamentului de Stat american, avea loc un consiliu in trei si se facea o sinteza cu informatii din ziare si informatii OSINT. Informatiile, in marea lor majoritate, erau luate din ziare in limba engleza si completate, ulterior, cu informatiile aflate, in principal, din discutiile cu membrii clasei politice din Romania. Aceste informatii erau mai intai verificate, apoi discutate in context si, ulterior, erau completate de ofiterul politic Tanoe si contrasemnate de Dl. Mark Taplin si ambasadorul S.U.A. Fac referire acum la E.S. Dl. Nicholas Frank Taubman, un multimiliardar american, care, chiar daca nu era un un diplomat de cariera, era un mason de cel mai inalt rang in America si cunoastea realitatiile din Romania mai bine decat oricare alt diplomat american aflat vreodata la post in Romania.
Eminenta cenusie a acestor cablograme este Dl. Taplin, un american cu suflet de roman. Astazi, daca aceste cablograme ar fi facute, le-ar intocmi adjunctul ambasadorului, ofiterul politic, si semnate de ambasador.
Q: De cate ori se vedea ambasadorul Taubman cu Mircea Geoana?
S.C.: Ambasadorul S.U.A., E.S. Dl . Taubman, se intalnea deseori cu domnul Mircea Geoana, deoarece era presedintele celui mai mare partid din opozitie din Romania. Exista intre ei o prietenie deschisa si profunda, bazata pe respect.
Q: Dar cu presedintele Traian Basescu?
S.C.: In perioada 2006-2007 se intalnea foarte des cu presedintele Basescu, mai ales la Palatul Cotroceni, cand doamna Saftoiu lucra la Administratia Prezidentiala. Apoi, dupa 2007, mai ales, dupa etapa suspendarii din functie a Presedintelui Romaniei, a aparut o raceala intre cei doi, din cauza ca domnul presedinte Traian Basescu nu si-a respectat angajamentele, iar partea americana a facut eforturi enorme pentru a-l proteja.
FOSTI ANGAJATI AI CIA FACEAU AFACERI CU DINU PATRICIU
Q: Cablogramele aparute in presa va par reale?
S.C.: O parte din ele sunt parca spuse de mine cuvant cu cuvant, altele sunt hilare si cred ca sunt informatii voit eronate si necredibile. Nu se vorbeste deloc despre americani, mai ales cei din anturajul Dlui Cheaney, vice-presedintele american in mandatul Bush, sau fosti angajati ai CIA deveniti oameni de afaceri. Acestia faceau afaceri cu Dl. Dinu Patriciu si, mai ales, cu statul roman. Si nimic despre afacerea Bechtel! Sau despre faptul ca o parte a fostilor guvernanti ar fi pro-rusi etc… Acest lucru e o tampenie acreditata de consilierii prezidentiali ai presedintelui Traian Basescu, dar care a dat de gandit la Washington. Deviza Palatului Cotroceni: “Ori noi cu voi, ori ei cu Moscova”. Sunt sigur ca multe dintre cablograme, referitoare la faptul ca in Romania exista membrii ai guvernului pro-rusi, sunt regizate. Domnul Mircea Geoana nu a fost niciodata pro-rus, dar a fost tradat de proprii membri grei ai partidului sau, care declarau in fata americaniilor ca Geoana e slab ca presedinte si ca pe ei nu ii intereseaza cine iese presedinte al Romaniei, cat timp PSD isi pastreaza cota de 33% in teritoriu.
Q: In ce fel se implicau ambasadorul sau alti oficiali ai ambasadei in politica Romaniei? Dar in relatiile comerciale?
S.C.: Toti ambasadorii S.U.A. in Romania, dupa 1990, s-au implicat in politica de stat a Romaniei prin mesaje si actiuni care au modelat parteneriatul strategic actual cu NATO, care au dus la punerea in functii cheie a unor demnitari romani, astfel incat S.U.A. sa detina parghiile necesare asigurarii intereselor sale zonale privind vanzarea de tehnica militara veche, sau care au adus avantaj companiilor americane gen Ford, Bechtel, Polaris, Smisthfield, etc.. “Omul nostru potrivit, activat la momentul potrivit”.
Cei mai activi au fost ambasadorul Guest si ambasadorul Moses. Acestia au adus companii mari in Romania, precum XEROX si GlaxoSmithKline etc… Iar la unele dintre aceste companii au fost angajati ca si consultant externi.
In relatiile comerciale, oricare ambasador al S.U.A. organiza discutii cu membrii guvernului Romaniei si cu directorii companiilor americane interesate sa investeasca in Romania. Cautau mereu sa obtina garantii de stat ca baza de incepere a discutiilor privind aducerea de know-how in Romania si cautau metode si strategii de inselare a vigilentei E.U.
TAUBMAN L-A URAT PE BASESCU
Q: Ce ati vazut, de-a lungul permanentei dvs. la ambasada, si vi s-a parut straniu?
S.C.: In timpul activitatii mele la resedinta oficiala a ambasadorilor S.U.A. la Bucuresti am avut ocazia sa asist la momente foarte jenante si delicate in materie de diplomatie si chiar actiuni specifice de spionaj intre cei doi parteneri strategici Romania – S.U.A. Am asistat la turnatorii, minciuni si chiar razboaie intre “gasti” formate din demnitarii acestei natiuni, in fata oficialitatiilor americane, care au acceptat sa ajute numai politicienii care le sustin interesele si politica de stat. As putea spune ca am asistat chiar la acte de inalta tradare, depinde din ce parte sunt privite aceste lucruri si fapte. Dar ce mai conteaza?
Niciodata S.U.A. nu ne-au privit ca Partener, ci doar ca Aliat conjunctural. Precis maine o sa iasa pe post cineva de la ambasada S.U.A. si a sa spuna ca alianta, aliatul etc… avem un parteneriat. Dar nimeni nu vorbeste de intelegerea pe care Romania o are cu S.U.A., ca niciun soldat american sa fie judecat pe teritoriul Romaniei sau sa se supuna Curtii de Justitie de la Haga.
Practic, daca maine un soldat american, sau nu numai, primeste ordin sa ma omoare si reuseste, acesta este scos din tara cu ajutorul ambasadei S.U.A. la Bucuresti si cu acordul autoritatilor romane. Si este facut scapat. As putea sa relatez mult mai multe lucruri, daca cineva ar putea asigura securitatea familiei mele.
Q: Ambasadorul il prefera pe Traian Basescu in functia de presedinte?
S.C.: Ambasadorul S.U.A., E.S. Dl. Nicholas Frank Taubman, a fost omul care l-a urat pe Traian Basescu cel mai mult dar, in acelasi timp, l-a si ajutat sa ramana ceea ce este. In discutiile deschise private avute cu domnul ambasador acesta mi-a relatat mai multe episoade in care domnul Traian Basescu l-a tras in piept. Mi-a spus verbal, citez: “In acest om sa nu ai incredere niciodata”. Alta data mi-a spus, citez, ca Traian Basescu „Este cel mai bogat presedinte pe care l-a avut Romania”. Dupa revenirea acestuia in functia de sef al statului roman, domnia sa mi-a spus ca, din acel moment, nu mai este niciodata disponibil pentru presedintele meu, motivandu-mi si de ce.
Am vazut membri ai familiei prezidentiale din Romania in situatii jenante si iresponsabile, implicati in schimbul de note si scrisori intre un presedinte suspendat si ambasadorul in functie. In seara destituirii presedintelui din functie de catre Parlament, am vazut un presedinte intr-o stare de agitatie caracteristica unui om aflat sub influenta bauturilor alcoolice, mirosind a bautura, care a dat peste cap dispozitivul de securitate propriu al resedintei ambasadorului S.U.A., deoarece nu avea permis de acces aprobat si nicio functie oficiala. A fost deruta! A venit atunci, in jur de ora 18.30, fara escorta SPP, insotit doar de o masina blindata de la SPP cu sofer, si a cerut sa-l vada pe seful meu. Am vazut un presedinte suspendat foarte slab, moale, aflat intr-o stare de intensa emotie si frica, plangand si fumand in acelasi timp, incercand sa se imprieteneasca cu mine si asteptand afara, langa garaj, pana cand a fost primit de ambasador in casa. Atunci a cerut ajutorul S.U.A. si a promis multe!!!!
AMERICANII PLATEAU PENTRU INFORMATII
Q: Ambasada platea pentru informatii?
S.C.: Da. Fireste ca platea, si nu o facea la vedere, dar puteti vedea ca majoritatea functionarilor publici din aparatul de stat din Romania, care reprezinta un vector de interes pentru S.U.A., sunt platiti prin diplome si calificari facute in institutii americane, prin programe platite de S.U.A. Cel mai adesea, am vazut sume mari de bani, in dolari, sume cash, transportate afara din Romania de ambasadorii S.U.A., dar nu prin valize diplomatice. Aceste sume de bani erau ascunse printre lucruri si bagajele personale, care nu sunt controlate de autoritatile statului roman, din motive de imunitate diplomatica. Va pot spune doar ca “Banii” proveneau din nordul tarii si ajungeau undeva sus, la Washington DC.
Acum, la mare moda in randul familiilor ambasadorilor S.U.A., este scoaterea din tara, in mod oficial, a mobilelor vechi, tablouri si antichitati.
Am asistat la discutii private, in cadru securizat, unde erau sugerate persoanele care urmau sa fie desemnate si, mai apoi, validate de Parlament ca sefi de servicii secrete in Romania, avand girul partenerului american, altfel nu se putea.
Am vazut elita clasei politice actuale pro -Traian Basescu, precum si analisti politici si jurnalisti de mare calibru, care duc la rang de cinste barfa marunta.
Q: Ce persoane publice frecventau Ambsada S.U.A.?
S.C.: Consilieri prezididetiali si jurnalisti, adusi pe usa din dos, ca sa nu ii vada cineva, si multi, multi parlamentari ai puterii si directori ai unei institutii pro PD-L, Pro Traian Basescu. Am vazut elite ale “Societatii Civile” din Romania care produceau dovezi asimilate serviciilor speciale, care aveau drept scop murdarirea imaginii unui candidat la scaunul de presedinte al Romaniei. Am vazut consultanti politici platiti de partide aflate in competitie, care isi dadeau mana si tradau, cu girul ambasadorului S.U.A. la Bucuresti.
Am vazut biletele “uitate din greseala” la un breakfast de reprezentanti ai serviciilor secrete interne, dupa discutii cu ambasadorul S.U.A. la Bucuresti, care ajung, intamplator, la seful partidului din opozitie.
Am auzit discutii in care oficialilor americanilor le parea rau ca au sustinut alegerea Procurorului General al Romaniei si ca alegerea acestuia nu a dat roade.
Oficialii americani, in discutiile private, au cochetat cu idea ca cel mai bun presedinte pentru Romania ar fi fost domnul Crin Antonescu, dar a fost pacat ca acesta nu era sustinut de un partid mare, la aceea data.
Oficialii americani au reiterat mereu idea ca cel mai bun prim-ministru al Romaniei, dupa Dl. Adrian Nastase, a fost Dl. Tariceanu care, practic, a dat tot ceea ce America a cerut, dar care a facut o gafa de proportii in razboiul cu presedintele Traian Basescu, cerand, impreuna cu Dl. Melescanu si cu Dl. Vosganian, in mod nejustificat in viziunea americana, aducerea acasa a trupelor din Irak.
Practic, din acel moment, cei 3 au devenit automat pro-rusi si l-au reinventat pe domnul Traian Basescu. Acesta, desi cazuse in dizgratia S.U.A., a revenit, astfel, surprinzator, ca aliat. Am dat aceste detalii deoarece consider ca adevarul trebuie spus, indiferent de consecinte. Astept ca opinia publica din Romania sa ma protejeze impotriva provocarilor si actiunilor puterii actuale portocalii si ale S.U.A., care vor urma. Ca sa il parafrazez pe Mircea Badea: “Ma astept la orice, doar traim in Romania!”.
sursa: Q-Magazine
joi, 31 martie 2011
Dupa o stire Agerpres. Norman Manea: Vraja labirintului
Vă rog să citiți aceste texte selectate de mine, în speranța că vă pot interesa. Am extras două texte și autoprezentarea publicației. Curiozitatea acestei publicații, care mi se pare una de propagandă : nu are numele editorilor, se menționează o companie privată, nu se știe cine o scrie. Seamănă cu o oficină de servicu secret.
« Apare în următoarele limbi
• Engleza
• Franceza
• Germana
• Suedeza
• Spaniola
• Ceha
• Bulgara
• Ucraineana
• Ebraica
• Rusa
• Chineza
• Japoneza
• Coreeana
• Indoneziana
Apare la NEW YORK * TAIWAN * BERLIN * MADRID * MOSCOU * TOKYO * JERUSALEMDin versiunea franceză, reise că nu avem voie să știm cine scrie publicația.
Cu prietenie, Dan Culcer
Editura pariziana Seuil a lansat pe 17 martie cel mai recent roman al scriitorului Norman Manea, 'La Taniere' ('Vizuina'), a sasea carte publicata in Franta de catre cel mai tradus scriitor roman in strainatate. Autorul a fost recompensat in 2006 cu premiul 'Medicis Etranger' pentru 'Intoarcerea huliganului' (Seuil, 2005), distinctie obtinuta de-a lungul timpului de autori ca Milan Kundera, Julio Cortazar sau Umberto Eco.
In cartea 'Vizuina' a lui Norman Manea, un grup de intelectuali romani exilati la New York este ajuns din urma de trecut. Sa te pierzi intr-o carte, nu numai datorita complexitatii sale, dar si a farmecului, a unei magii care se apropie de vraja, este o experienta destul de rara, scrie cotidianul francez Le Figaro.
La cateva saptamani dupa 'Mon nom est legion' a portughezului Antonio Lobo Antunes, romanul Norman Manea ne propune sa-l urmam in 'La Taniere', cartea sa cea mai reusita dupa 'Le Retour du hooligan' (Intoarcerea huliganului) din 2006. Este si cea mai ambitioasa, asa cum a confirmat autorul in recenta sa vizita la Paris: 'Este o incercare de a scrie un roman aproape total, in care este vorba despre Romania si despre Statele Unite, despre confruntarea intre doua lumi, despre o scrisoare anonima, despre exil, despre vizuina literara si despre dragoste'.
Plecat din Romania in 1986, pentru a scapa de dictatura comunista, Manea a ajuns destul de tarziu in Statele Unite. La 50 de ani, sa-ti parasesti tara, familia, prietenii, sa descoperi o alta limba a fost un soc nemaipomenit. Prietenul lui, Philip Roth, i-a spus: 'La New York ai sa fii la adapost.' Incetul cu incetul, scriitorul a inteles ca sosirea lui intr-o tara de imigranti era o sansa: 'New York este capitala dadaista a exilului. Aici se intalnesc toate rasele, se aud toate dialectele, se vad toate nebuniile.' Fiindca vorbeste romaneste cu sotia, isi scrie cartile in romana si eseurile in engleza, scriitorul se considera 'hibrid'. Multa vreme, singura consolare i-a fost izolarea in biblioteci, unde si-a gasit vechii prieteni, cartile, 'il refugio magico'.
'Vizuina' este povestea lui si cea a intelectualilor exilati la New York, insa ajunsi din urma de un trecut care refuza sa treaca. Printre ei, Augustin Gora, care s-a inchis in el de la sosirea in Lumea Noua. Sotia lui, Lu, a refuzat sa-l urmeze. Gora este un fel de intelept care are drept ocupatie redactarea de necrologuri. Viata ii este data peste cap cand o cunostinta veche, Peter Gaspar, care traieste cu Lu, se stabileste la New York. Personaj bizar, Gaspar este un exaltat care-i spune lui Gora: 'Am nevoie urgenta, absoluta, de iresponsabilitate.' Acest fiu al unor deportati supravietuitori ai Holocaustului refuza trecutul, drama parintilor sai. Ca sa supravietuiasca la New York, el incearca o sumedenie de experiente, terminand prin a se intoarce in sanul universitatii. Aici situatia degenereaza odata cu primirea unei scrisori anonime, in care este amenintat cu moartea.
Sa fie urmarea articolului incomod pe care l-a scris despre Dima, figura impunatoare a literaturii romane? Suspansul conteaza prea putin aici. In 1992, la publicarea 'Felix Culpa', studiu despre simpatiile extremiste ale eroului national Mircea Eliade, Norman Manea a declansat in Romania un scandal imens: 'In acel an, o profesoara romanca a fost asasinata la Chicago, iar eu am primit o scrisoare de amenintare cu moartea', marturiseste scriitorul. Urmarea acestei intamplari adevarate se gaseste in roman. Este o poveste grava si aiurita in acelasi timp, in care personajele au insomnie, cosmaruri, viseaza labirinturi si spun uneori ca sunt orbi si muti. Numele si identitatile se schimba. Chiar si in acest 'carnaval al libertatii' care este America trebuie sa nu ne incredem in masti. Se mentioneaza un citat din Borges 'Marele Orb', se pomeneste despre magicul si fantasticul la Dima, 'Batranul', si, brusc, irumpe realitatea. Este 11 septembrie.
Mai mult ca oricand in vizuina lui, Gora se hotaraste sa scrie necrologia planetei. Dupa el, teroristii si-au gresit tinta: 'Biblioteca adaposteste Totul, analfabetilor! Amintirile si proiectele lumii..., Biblia profetilor evrei si Coranul profetului vostru si Testamentul profetului rastignit pe cruce si Mein Kampf al profetului-bufon si Manifestul profetului marxist.' Furia inteleptului este si a indragostitului obsedat de absenta Lu, ale carei manusi de toate culorile ii amintesc de Romania.
Beneficiind de o frumoasa traducere, romanul lui Norman Manea face parte dintre acelea care te marcheaza, te fac sa gandesti si-ti fac si placere in acelasi timp.
Publicația din care am extras este
Credem ca sectiunea noastra de stiri din China reprezinta un plus fata de celelalte companii de media. Ea este poate unul dintre atu-urile noastre. Atit oamenii de afaceri si conducatorii politici cit si cetatenii obisnuiti vor sa inteleaga mai bine ce se intimpla acolo. Pentru ca avem o retea importanta de reporteri in China suntem capabili sa oferim informatii de incredere, care nu sunt de gasit altundeva.
Cautam sa vorbim despre cei care sunt oprimati si care nu pot vorbi singuri. Le vorbim ambelor parti aflate in diverse conflicte, incercind sa subliniem umanitatea care ne leaga. O facem cu compasiune. Credem ca ea ne poate ajuta pe toti sa ne respectam reciproc.
Transmitem stiri din viata noastra de toate zilele si nu raportam neaparat stiri doar pentru ca sunt senzationale sau de moment, ci incercam sa vorbim despre lucrurile care au o semnificatie mai adinca. Incercam sa avem in vedere istoria si viitorul omenirii pe un termen mai lung.
Editia in chineza a The Epoch Times a aparut ca urmare a nevoii de stiri necenzurate despre evenimente din China. Primul ziar a fost publicat la New York in mai 2000, iar prima editie pe web a fost lansata in august 2000. Au urmat imediat editii locale publicate de birouri regionale, astfel ca in scurt timp ziarul nostru a devenit cel mai mare ziar de limba chineza din lume in afara celor din China si Taiwan.
The Epoch Times continua sa-si mareasca atit cantitatea de stiri cit si zona de distributie si sa deschida editii in alte limbi. Privim viitorul cu optimism. Va invitam sa ne urmariti in timp ce crestem!
« Apare în următoarele limbi
• Engleza
• Franceza
• Germana
• Suedeza
• Spaniola
• Ceha
• Bulgara
• Ucraineana
• Ebraica
• Rusa
• Chineza
• Japoneza
• Coreeana
• Indoneziana
Accueil  Rédacteurs |
| Vous n'êtes pas autorisé(e) à accéder à cette ressource. Vous devez vous connecter.» |
| |
| |
Norman Manea: Vraja labirintului
31.03.2011
Scriitorul roman Norman Manea, recompensat in 2006 cu premiul 'Medicis Etranger' pentru cartea 'Intoarcerea huliganului' ('Le Retour du hooligan'). (JACK GUEZ / AFP / Getty Images)
In cartea 'Vizuina' a lui Norman Manea, un grup de intelectuali romani exilati la New York este ajuns din urma de trecut. Sa te pierzi intr-o carte, nu numai datorita complexitatii sale, dar si a farmecului, a unei magii care se apropie de vraja, este o experienta destul de rara, scrie cotidianul francez Le Figaro.
La cateva saptamani dupa 'Mon nom est legion' a portughezului Antonio Lobo Antunes, romanul Norman Manea ne propune sa-l urmam in 'La Taniere', cartea sa cea mai reusita dupa 'Le Retour du hooligan' (Intoarcerea huliganului) din 2006. Este si cea mai ambitioasa, asa cum a confirmat autorul in recenta sa vizita la Paris: 'Este o incercare de a scrie un roman aproape total, in care este vorba despre Romania si despre Statele Unite, despre confruntarea intre doua lumi, despre o scrisoare anonima, despre exil, despre vizuina literara si despre dragoste'.
Plecat din Romania in 1986, pentru a scapa de dictatura comunista, Manea a ajuns destul de tarziu in Statele Unite. La 50 de ani, sa-ti parasesti tara, familia, prietenii, sa descoperi o alta limba a fost un soc nemaipomenit. Prietenul lui, Philip Roth, i-a spus: 'La New York ai sa fii la adapost.' Incetul cu incetul, scriitorul a inteles ca sosirea lui intr-o tara de imigranti era o sansa: 'New York este capitala dadaista a exilului. Aici se intalnesc toate rasele, se aud toate dialectele, se vad toate nebuniile.' Fiindca vorbeste romaneste cu sotia, isi scrie cartile in romana si eseurile in engleza, scriitorul se considera 'hibrid'. Multa vreme, singura consolare i-a fost izolarea in biblioteci, unde si-a gasit vechii prieteni, cartile, 'il refugio magico'.
'Vizuina' este povestea lui si cea a intelectualilor exilati la New York, insa ajunsi din urma de un trecut care refuza sa treaca. Printre ei, Augustin Gora, care s-a inchis in el de la sosirea in Lumea Noua. Sotia lui, Lu, a refuzat sa-l urmeze. Gora este un fel de intelept care are drept ocupatie redactarea de necrologuri. Viata ii este data peste cap cand o cunostinta veche, Peter Gaspar, care traieste cu Lu, se stabileste la New York. Personaj bizar, Gaspar este un exaltat care-i spune lui Gora: 'Am nevoie urgenta, absoluta, de iresponsabilitate.' Acest fiu al unor deportati supravietuitori ai Holocaustului refuza trecutul, drama parintilor sai. Ca sa supravietuiasca la New York, el incearca o sumedenie de experiente, terminand prin a se intoarce in sanul universitatii. Aici situatia degenereaza odata cu primirea unei scrisori anonime, in care este amenintat cu moartea.
Sa fie urmarea articolului incomod pe care l-a scris despre Dima, figura impunatoare a literaturii romane? Suspansul conteaza prea putin aici. In 1992, la publicarea 'Felix Culpa', studiu despre simpatiile extremiste ale eroului national Mircea Eliade, Norman Manea a declansat in Romania un scandal imens: 'In acel an, o profesoara romanca a fost asasinata la Chicago, iar eu am primit o scrisoare de amenintare cu moartea', marturiseste scriitorul. Urmarea acestei intamplari adevarate se gaseste in roman. Este o poveste grava si aiurita in acelasi timp, in care personajele au insomnie, cosmaruri, viseaza labirinturi si spun uneori ca sunt orbi si muti. Numele si identitatile se schimba. Chiar si in acest 'carnaval al libertatii' care este America trebuie sa nu ne incredem in masti. Se mentioneaza un citat din Borges 'Marele Orb', se pomeneste despre magicul si fantasticul la Dima, 'Batranul', si, brusc, irumpe realitatea. Este 11 septembrie.
Mai mult ca oricand in vizuina lui, Gora se hotaraste sa scrie necrologia planetei. Dupa el, teroristii si-au gresit tinta: 'Biblioteca adaposteste Totul, analfabetilor! Amintirile si proiectele lumii..., Biblia profetilor evrei si Coranul profetului vostru si Testamentul profetului rastignit pe cruce si Mein Kampf al profetului-bufon si Manifestul profetului marxist.' Furia inteleptului este si a indragostitului obsedat de absenta Lu, ale carei manusi de toate culorile ii amintesc de Romania.
Beneficiind de o frumoasa traducere, romanul lui Norman Manea face parte dintre acelea care te marcheaza, te fac sa gandesti si-ti fac si placere in acelasi timp.
Publicația din care am extras este
The Epoch Times:
"O noua perspectiva asupra lumii noastre in schimbare"
Misiunea noastra
The Epoch Times este o voce independenta, atit pe web cit si sub forma de ziar. Transmitem stirile in mod responsabil si corect, astfel incit cititorii nostri sa-si poata imbunatati viata si intelegerea si sa-si creasca respectul pentru vecinii lor - apropiati sau indepartati. Atit in felul in care facem lucruri cit si in continutul stirilor noastre incercam sa sustinem valorile umane universale, drepturile si libertatile fiecaruia. Suntem o companie care pune interesele cititorilor mai presus de orice.Cine suntem
The Epoch Times este o companie de media cu capital privat. Sediul principal este la New York, dar reteaua noastra de reporteri locali este raspindita pe o mare parte a globului si furnizeaza stiri care, desi sunt locale, au o importanta globala. Independenta noastra ne permite sa raportam global si sa prezentam o diversitate de opinii.Telul nostru
In aceste timpuri cind lumea se transforma din ce in ce mai rapid oamenii au nevoie de informatii de incredere pentru a intelege evenimentele si directiile de evolutie. Incercam sa avem un impact pozitiv asupra vietilor oamenilor si sa-i ajutam sa inteleaga lumea in care traiesc, sa se inteleaga pe ei insisi, sa se respecte si sa se aprecieze reciproc. Raportam stiri si opinii pe care altii nu le raporteaza.Credem ca sectiunea noastra de stiri din China reprezinta un plus fata de celelalte companii de media. Ea este poate unul dintre atu-urile noastre. Atit oamenii de afaceri si conducatorii politici cit si cetatenii obisnuiti vor sa inteleaga mai bine ce se intimpla acolo. Pentru ca avem o retea importanta de reporteri in China suntem capabili sa oferim informatii de incredere, care nu sunt de gasit altundeva.
Valorile la care tinem
Credem ca fundamental pentru oricine este dreptul de a se face auzit. Sustinem libertatea presei, libertatea de expresie si libertatea de adunare. De asemenea sprijinim puternic dreptul la libera credinta si in general drepturile universal recunoscute.Cautam sa vorbim despre cei care sunt oprimati si care nu pot vorbi singuri. Le vorbim ambelor parti aflate in diverse conflicte, incercind sa subliniem umanitatea care ne leaga. O facem cu compasiune. Credem ca ea ne poate ajuta pe toti sa ne respectam reciproc.
Transmitem stiri din viata noastra de toate zilele si nu raportam neaparat stiri doar pentru ca sunt senzationale sau de moment, ci incercam sa vorbim despre lucrurile care au o semnificatie mai adinca. Incercam sa avem in vedere istoria si viitorul omenirii pe un termen mai lung.
Istoric
Editia in engleza a The Epoch Times a fost lansata in septembrie 2003 pe web, iar in august 2004 a vazut lumina tiparului la New York. A aparut ca urmare a nevoii de stiri raportate si publicate independent, care sa vorbeasca despre lucruri mai adinci si mai semnificative pentru oameni. Atit editia engleza cit si celelalte editii se adreseaza unui public larg, international.Editia in chineza a The Epoch Times a aparut ca urmare a nevoii de stiri necenzurate despre evenimente din China. Primul ziar a fost publicat la New York in mai 2000, iar prima editie pe web a fost lansata in august 2000. Au urmat imediat editii locale publicate de birouri regionale, astfel ca in scurt timp ziarul nostru a devenit cel mai mare ziar de limba chineza din lume in afara celor din China si Taiwan.
The Epoch Times continua sa-si mareasca atit cantitatea de stiri cit si zona de distributie si sa deschida editii in alte limbi. Privim viitorul cu optimism. Va invitam sa ne urmariti in timp ce crestem!
Gina Sturdza si Lidia Melinte. Cine se teme de denunțarea comunismului in Romania?
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Dupa un tur in peste 40 de tari, dupa sapte vernisaje de succes in Romania, in cinci orase, Expozitia Internationala de Arta “Adevar, Compasiune, Toleranta”, intalneste impotrivirea in Slatina, in urma cererii Ministerului de Externe.
Biblioteca judeteana “Ion Minulescu” din Slatina cedeaza presiunii Ministerului Afacerilor Externe si anuleaza evenimentul Expozitia Internationala de Arta “Adevar, Compasiune, Toleranta” care urma sa se desfasoare intre 30 martie-9 aprile 2011 si avea programat lansarea cartii “Noua Comentarii despre Partidul Comunist”, prezentarea filmului de drepturile omului “Intre viata si moarte” si vernisajul expozitiei “Adevar-Compasiune-Toleranta”.
Dupa ce tablourile fusesera aduse la Slatina si asezate pe pereti, directorul bibliotecii a fost chemat la Consiliul Judetean, unde i s-a cerut anularea expozitiei datorita cererii Ministerului Afacerilor Externe.
Nu este prima data cand Ministerul Afacerilor Externe recomanda anularea unor evenimente culturale, la presiuni externe, incalcand astfel libertati individuale ale cetatenilor romani.
In interpelarea adresata de doamna senator Sorina Placinta in Senat cu ocazia anularii spectacolului companiei new yorkeze de dans clasic chinez Shen Yun la Bucuresti in aprilie 2010, dl ministru Funeriu afirma ca “declinarea solicitarii a avut la baza raspunsul Ministerului Afacerilor Externe, consultat in aceasta problema. Conform punctului de vedere emis la acea data de catre MAE, nu se considera oportuna gazduirea acestui eveniment de catre o institutie finantata de la bugetul de stat”.
De ce ar fi implicat Ministerul de Externe in anularea unei actiuni culturale?
De ce nu considera Ministerul Afacerilor Externe oportuna gazduirea evenimentelor culturale de catre o institutie finantata de la bugetul de stat? ramine o intrebare valabila si azi.
Si cum de organizarea unor evenimente anti-comuniste la Slatina (care este foarte aproape de Scornicesti, locul unde s-a nascut unul din groparii sefi ai Romaniei) se izbeste din nou de recomandarile MAE? Multi dintre noi ar vedea evenimentul ca pe o ocazie buna pentru ca slatinenii sa se disocieze de imaginea dobandita din cauza apropierii geografice de Scornicesti.
Sunt binecunoscute modurile in care partidul-stat de la Beijing duce tratative economice cu partenerii straini: santajul si intimidarea. Parteneriatele economice si de prietenie exista atata timp cat compania sau tara respectiva pastreaza tacerea asupra incalcarilor grave ale drepturilor omului din China si nu sprijina in vreun fel actiuni, conferinte, expozitii care, prin temele lor, dezvaluie adevarul despre situatia din China.
China, ameninta, prin intermediul ambasadelor, cu ruperea relatiilor de prietenie, intrucat Partidul vrea cu orice pret sa-si salveze imaginea si sa scape de reputatia de stat dictatorial care suprima dreptul la constiinta prin exterminarea propriilor cetateni.
Este posibil, atunci, ca Ministerul de Externe sa fi actionat la cererea Ambasadei Chinei? Daca acesta ar fi cazul, nu ar constitui asta un abuz asupra privilegiului diplomatic si un caz de interferare ilegala cu independenta statului roman? Si de ce ar fi el tolerat de Ministerul roman de Externe? De ce ar promova Ministerul Afacerilor Externe interesele unei tari straine in locul intereselor romanilor?
Agenda evenimentului de la Slatina
Operele de arta din Expozitie, pictate de artisti chinezi din SUA si Canada, sunt o pagina de istorie contemporana si zugravesc artistic ceea ce blocada informationala chineza incearca din rasputeri sa ascunda: crimele persecutiei si torturile la care sunt supusi practicantii Falun Gong (minuta si Falun Dafa) in China zilelor noastre.
Patru dintre artisti au experimentat pe propria lor piele, fiind torturati si batuti de catre autoritatile chineze in lagare de munca fortata si centre de detentie din China, doar pentru ca practicau Falun Dafa. Fiecare tablou al Expozitiei este o poveste adevarata despre suferinta extrema, astfel, operele de arta devin vocea celor fara voce, a prizonierilor de constiinta din China precum si altor victime ale persecutiilor de peste tot in lume.
Pea agenda evenimentului se afla si lansarea cartii cele “Noua Comentarii despre Partidul Comunist” , o publicatie speciala a ziarului The Epoch Times. Cartea dezvaluie istoria regimului actual al Chinei, aratand persecutia, tortura si asasinarea propriului popor de catre regimul comunist. Accesibile in China prin intermediul internetului, sau introduse pe ascuns, comentariile sunt cautate si citite avid de multi dintre cei aflati in bezna propagandei comuniste.
Cartea este interzisa in China, ea genarand pana in acest moment 91 de milioane de demisii din Partidul Comnunist Chinez si organizatiile afiliate lui.
Somnul natiunii naste monstrii
Fostul secretar de stat canadian nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace 2010, David Kilgour, declara:
”O alta intrebuintare pe care guvernul Chinei o da informatiilor culese de securitate este incercarea de a impiedica orice eveniment public care ar dezvalui persecutia Falun Gong. Guvernul Chinei contacteaza pe cei raspunzatori cu sala si le cere sa anuleze evenimentele. Un exemplu trist in acest sens este efortul international al guvernului Chinei de a submina impresionantul turneu de dans Shen Yun. De exemplu, ambasada chineza din Suedia a sunat toate oficialitatile oraselor Stockholm si Linkoping ca sa anuleze locatiile unde urmau sa se desfasoare spectacolele trupei de dans, programate pentru ianuarie 2008, din cauza ca artistii au legatura cu Falun Gong.”
In tarile cu democratie puternica, aceste incercari nu numai ca raman fara success, dar provoaca indignarea oficialilor.
Un guvern dictatorial doreste intotdeauna ca, prin violenta si control sa distruga tot ceea ce ii strica imaginea, fara sa tina cont de natura umana. Dictatorii cauta sa distruga tot ceea ce nu pot controla. Ei folosesc toate tacticile posibile si dezlantuie campanii de propaganda intr-un efort de a inabusi orice actiuni care nu-i pun intr-o lumina favorabila.
Ne mai aducem aminte de dictatura comunista si de cat ne doream ca lumea intreaga sa auda de ororile la care eram supusi? Mai tine cineva minte cum ascultam "Europa Libera" pentru a afla ce se intampla in lume? Sau cat de mult ii invidiam pe cei care aveau dreptul la libertatea cuvantului?
Edmund Burke, un aparator al drepturilor omului spunea ca „singurul lucru necesar pentru triumful raului e ca oamenii buni sa nu faca nimic”.
Cine se teme de denunțarea comunismului in Romania?
30.03.2011
"Apelul Inocentei" - tablou din Expozitia Adevar-Compasiune-Toleranta (Xiaoping Chen)
Biblioteca judeteana “Ion Minulescu” din Slatina cedeaza presiunii Ministerului Afacerilor Externe si anuleaza evenimentul Expozitia Internationala de Arta “Adevar, Compasiune, Toleranta” care urma sa se desfasoare intre 30 martie-9 aprile 2011 si avea programat lansarea cartii “Noua Comentarii despre Partidul Comunist”, prezentarea filmului de drepturile omului “Intre viata si moarte” si vernisajul expozitiei “Adevar-Compasiune-Toleranta”.
Dupa ce tablourile fusesera aduse la Slatina si asezate pe pereti, directorul bibliotecii a fost chemat la Consiliul Judetean, unde i s-a cerut anularea expozitiei datorita cererii Ministerului Afacerilor Externe.
Nu este prima data cand Ministerul Afacerilor Externe recomanda anularea unor evenimente culturale, la presiuni externe, incalcand astfel libertati individuale ale cetatenilor romani.
Dictatorii cauta sa distruga tot ceea ce nu pot controla.
De ce ar fi implicat Ministerul de Externe in anularea unei actiuni culturale?
De ce nu considera Ministerul Afacerilor Externe oportuna gazduirea evenimentelor culturale de catre o institutie finantata de la bugetul de stat? ramine o intrebare valabila si azi.
Si cum de organizarea unor evenimente anti-comuniste la Slatina (care este foarte aproape de Scornicesti, locul unde s-a nascut unul din groparii sefi ai Romaniei) se izbeste din nou de recomandarile MAE? Multi dintre noi ar vedea evenimentul ca pe o ocazie buna pentru ca slatinenii sa se disocieze de imaginea dobandita din cauza apropierii geografice de Scornicesti.
Sunt binecunoscute modurile in care partidul-stat de la Beijing duce tratative economice cu partenerii straini: santajul si intimidarea. Parteneriatele economice si de prietenie exista atata timp cat compania sau tara respectiva pastreaza tacerea asupra incalcarilor grave ale drepturilor omului din China si nu sprijina in vreun fel actiuni, conferinte, expozitii care, prin temele lor, dezvaluie adevarul despre situatia din China.
China, ameninta, prin intermediul ambasadelor, cu ruperea relatiilor de prietenie, intrucat Partidul vrea cu orice pret sa-si salveze imaginea si sa scape de reputatia de stat dictatorial care suprima dreptul la constiinta prin exterminarea propriilor cetateni.
Este posibil, atunci, ca Ministerul de Externe sa fi actionat la cererea Ambasadei Chinei? Daca acesta ar fi cazul, nu ar constitui asta un abuz asupra privilegiului diplomatic si un caz de interferare ilegala cu independenta statului roman? Si de ce ar fi el tolerat de Ministerul roman de Externe? De ce ar promova Ministerul Afacerilor Externe interesele unei tari straine in locul intereselor romanilor?
Agenda evenimentului de la Slatina
Operele de arta din Expozitie, pictate de artisti chinezi din SUA si Canada, sunt o pagina de istorie contemporana si zugravesc artistic ceea ce blocada informationala chineza incearca din rasputeri sa ascunda: crimele persecutiei si torturile la care sunt supusi practicantii Falun Gong (minuta si Falun Dafa) in China zilelor noastre.
Patru dintre artisti au experimentat pe propria lor piele, fiind torturati si batuti de catre autoritatile chineze in lagare de munca fortata si centre de detentie din China, doar pentru ca practicau Falun Dafa. Fiecare tablou al Expozitiei este o poveste adevarata despre suferinta extrema, astfel, operele de arta devin vocea celor fara voce, a prizonierilor de constiinta din China precum si altor victime ale persecutiilor de peste tot in lume.
Pea agenda evenimentului se afla si lansarea cartii cele “Noua Comentarii despre Partidul Comunist” , o publicatie speciala a ziarului The Epoch Times. Cartea dezvaluie istoria regimului actual al Chinei, aratand persecutia, tortura si asasinarea propriului popor de catre regimul comunist. Accesibile in China prin intermediul internetului, sau introduse pe ascuns, comentariile sunt cautate si citite avid de multi dintre cei aflati in bezna propagandei comuniste.
Cartea este interzisa in China, ea genarand pana in acest moment 91 de milioane de demisii din Partidul Comnunist Chinez si organizatiile afiliate lui.
Somnul natiunii naste monstrii
Fostul secretar de stat canadian nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace 2010, David Kilgour, declara:
”O alta intrebuintare pe care guvernul Chinei o da informatiilor culese de securitate este incercarea de a impiedica orice eveniment public care ar dezvalui persecutia Falun Gong. Guvernul Chinei contacteaza pe cei raspunzatori cu sala si le cere sa anuleze evenimentele. Un exemplu trist in acest sens este efortul international al guvernului Chinei de a submina impresionantul turneu de dans Shen Yun. De exemplu, ambasada chineza din Suedia a sunat toate oficialitatile oraselor Stockholm si Linkoping ca sa anuleze locatiile unde urmau sa se desfasoare spectacolele trupei de dans, programate pentru ianuarie 2008, din cauza ca artistii au legatura cu Falun Gong.”
In tarile cu democratie puternica, aceste incercari nu numai ca raman fara success, dar provoaca indignarea oficialilor.
Un guvern dictatorial doreste intotdeauna ca, prin violenta si control sa distruga tot ceea ce ii strica imaginea, fara sa tina cont de natura umana. Dictatorii cauta sa distruga tot ceea ce nu pot controla. Ei folosesc toate tacticile posibile si dezlantuie campanii de propaganda intr-un efort de a inabusi orice actiuni care nu-i pun intr-o lumina favorabila.
Ne mai aducem aminte de dictatura comunista si de cat ne doream ca lumea intreaga sa auda de ororile la care eram supusi? Mai tine cineva minte cum ascultam "Europa Libera" pentru a afla ce se intampla in lume? Sau cat de mult ii invidiam pe cei care aveau dreptul la libertatea cuvantului?
Edmund Burke, un aparator al drepturilor omului spunea ca „singurul lucru necesar pentru triumful raului e ca oamenii buni sa nu faca nimic”.
miercuri, 30 martie 2011
Investitorii străini vânează rezervele de cupru. Hoții naționali caută cupru prin străinătate
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Investitorii străini vânează rezervele de cupru
Două companii de exploatare a cuprului, Cuprumin Abrud şi Moldomin Moldova Nouă, sunt scoase la vânzare Tona de cupru a explodat în ultimii doi ani de la 2.700 $ la 10.000 $ din cauza Chinei Valoarea rezervelor de cupru ale României este estimată la 5-10 miliarde de euro la preţurile actuale Din cupru se fabrică conducte şi cabluri.
Investitorii străini vânează rezervele de cupru
Cele mai vânate două companii la ora actuală din România sunt exploatările de minereu de cupru Cuprumin Abrud şi Moldomin Moldova Nouă ale căror rezerve de metal roşu sunt evaluate în prezent la circa 10 miliarde de euro, potrivit calculelor ZF.
Preţul cuprului a atins recent un nivel exorbitant de 10.000 de dolari/tonă (6.500 euro pe tonă) ca urmare a cererii puternice din China, faţă de 2.000 $/ tonă între 1980 şi 2004. Din cauza scumpirilor, în România şi chiar şi în Franţa au ajuns să se fure cablurile de la calea ferată, având în vedere că 100 kg de cupru înseamnă 600 de euro. Un boom al preţurilor a fost şi înainte de criza mondială, în 2008, când tona de cupru ajunsese la 9.000 de dolari, urmată de o scădere abruptă până la 2.700 $/tonă.
Cuprumin Abrud a fost scoasă recent la privatizare de către stat prin metoda licitaţiei publice după ce anul trecut compania şi-a majorat de cinci ori afacerile, până la 27 mil. euro şi a făcut un profit de circa 4 mil. euro faţă de pierderi de 4 mil. euro în anul anterior.
Un roman a murit carbonizat in timp ce incerca sa fure cupru, in Italia
Cadavrul unui imigrant roman, de 28 de ani, a fost gasit carbonizat in curtea unei firme italiene de electricitate. Se pare ca acesta a incercat sa fure cabluri electrice, din Guastice, Livorno, dar in urma unui soc electric a murit, informeaza Cronaca Live. Concluziile preliminare ale anchetei arata ca barbatul a incercat sa taie cablurile electrice ca sa poata fura cupru, insa a murit carbonizat. Un prieten, care era cu el, s-a dus sa anunte politia, dar cand au ajuns la fata locului nu au mai putut sa il salveze. Cablul cu care a venit in contact ar fi avut pana la 15.000 de volti. mai mult
Vineri, 11 Februarie 2011, ora 18:58
4 comentarii
Alte articole despre: roman mort carbonizat Italia, incerca furt cupru
Romani arestati in Franta, pentru furt de cupru
Zece romani, presupusi membri ai unei retele de hoti de metale, suspectati ca ar fi savarsit 20 de furturi de cupru, in sud-vestul Frantei, au fost arestati si pusi sub acuzare, a anuntat, joi, politia franceza. Din primele cercetari se pare ca cetatenii romani actionau pe timp de noapte, intrand prin efractie in sediile unor societati specializate, dupa care vindeau marfa, a declarat unul dintre anchetatori. Politistii au fost pe urmele hotilor inca din vara anului trecut, noteaza Le Parisien. Cei zece cetatenii romani au varste cuprinse intre 18 si 30 de ani, anchetatorii stabilind ca acestia au comis, in perioada iunie-august 2010, 20 de furturi in Midi-Pyranaes, Aquitaine si in Centru. Prejudiciul se ridica la 30.000 de euro. Toti au fost acuzati de furt in grup organizat. Opt dintre ei au fost arestati, iar doi sunt cercetati in libertate, sub supraveghere judiciara. Politistii francezi au pierdut urma unei parti a retelei, la finele verii, cand probabil hotii s-au intors in Romania cu prada. Dupa mai multe arestari in Val d'Oise, la Haute-Garonne si Tarn-et-Garonne, politistii au reusit intr-un final sa prinda si capii grupului. Acestia au fost gasiti in gara Matabiau, din Toulouse. Ei intentionau sa realizeze o noua retea de hoti. mai mult
Vineri, 14 Ianuarie 2011, ora 22:04
4 comentarii
Alte articole despre: romani furt cupru, ancheta politie Franta
Un roman din Franta a furat cupru in valoare de 100.000 de euro
Un roman a fost prezentat, miercuri, Parchetului din orasul francez Villeurbanne, fiind acuzat ca a furat cupru in valoare de 80.000-100.000 de euro. Metalul a fost furat intre 16 martie si 16 aprilie, dintr-o intreprindere din Villeurbanne. Mai multe probe biologice au fost gasite la fata locului, dar suspectul nu a putut fi prins pana in noaptea de luni spre marti, cand a fost oprit de politia rutiera, scrie Le Progres. Romanul a fost retinut pentru conducerea masinii in stare de ebrietate, iar ulterior politia a descoperit ca el este suspectul cautat pentru furtul de cupru. mai mult
Vineri, 22 Octombrie 2010, ora 08:03
1 comentariu
Alte articole despre: roman arestat Franta, roman furt cupru, roman furt Franta
Franta: Opt romani arestati pentru ca au furat cupru de la Caile Ferate
Opt cetateni romani au fost arestati in Franta pentru ca au furat cupru de la Societatea Nationala a Cailor Ferate Franceze. Barbatii au fost audiati de oamenii legii, iar declaratiile lor au ajutat la dezlegarea altui caz de furt de la SNCF, potrivit Mediafax. Romanii se afla in prezent in custodia anchetatorilor francezi si urmeaza sa fie judecati la 2 iulie. A.I mai mult
Luni, 21 Iunie 2010, ora 11:42
3 comentarii
Alte articole despre: romani furt Franta, romani cupru furt, romani cai ferate
Romani din Italia prinsi cu sute de kg de cupru furat
Patru romani au fost arestati, miercuri, in Italia, fiind prinsi ca au furat 200 de kilograme de cupru. Romanii au fost prinsi de politie si nu au fost capabili sa explice originea cuprului, scrie La Repubblica. Cuprul venea de la o firma din Roma, care fusese jefuita in urma cu numai cateva zile. A.B. mai mult
Joi, 29 Aprilie 2010, ora 11:39
Alte articole despre: romani arestati, romani cupru, furt cupru
20 de romani, arestati in ultimele doua zile in Spania
Autoritatile spaniole au arestat in ultimele doua zile 20 de cetateni romani suspecti de furt, dintre care 11 in Alicante, iar restul la Huelva. Joi au fost arestati 12 romani, dintre care 11 au fost prinsi de politistii din Alicante, in sudul Spaniei, iar acestia unt suspectati in mai multe cazuri de furt de cupru si obiecte din fier de pe mai multe santiere, anunta Evenimentul Zilei. Arestarea a avut loc in urma unei investigatii de aproape doua luni, in care autoritatile au primit informatii despre posibila implicare a romanilor. Tot joi a fost arestat, in Huelva, in sud-vestul Spaniei, in apropiere de granita cu Portugalia, un alt roman, de 25 de ani, care este principalul suspect in cazul mai multor jafuri violente. Tanarul a fost prins in flagrant, in timp ce fura obiecte dintr-o casa. Masina acestuia a fost semnalata de mai multi martori din cazuri mai vechi, iar un echipaj de politie, aflat in patrula, a descoperit-o parcata in fata unei vile. In comunitatea valenciana, sapte romani au fost arestati in timp ce incercau sa scoata din tara mai multe utilaje furate. Acestea urmau sa fie vandute pe piata din Europa de Est. mai mult
Vineri, 23 Aprilie 2010, ora 08:41
1 comentariu
Alte articole despre: romani Spania arestati, furt cupru
Roman arestat pentru ca a vrut sa fure 700 de kg de cupru, in Italia
Un barbat de origine romana a fost arestat, in noaptea de luni spre marti, in Italia, fiind surprins in timp ce incerca sa fure 700 de kilograme de cupru. Barbatul a ascuns pungile de cupru in spatele sediului companiei care il producea, pentru a-l incarca apoi intr-o masina, informeaza mai mult
Marti, 21 Iulie 2009, ora 15:36
3 comentarii
Alte articole despre: roman arestat, roman Italia, furt cupru
Spania: Opt romani, retinuti dupa ce au furat doua tone de cupru
Sase barbati si o femeie, toti de origine romana, au fost retinuti la Granada, Spania, fiind acuzati ca au furat 2.000 de kilograme de cabluri din cupru, afectand distributia de electricitate. Barbaii au fost retinuti dupa ce nu au putut sa dea explicatii privind cantitatea mare de cabluri de cupru care se afla in posesia lor, iar femeia, considerata complice, a intrat in atentia politiei dupa ce a incercat sa ascunda bunurile furate, informeaza La Opinion de Granada. Romanii mai sunt acuzati de faptul ca se foloseau de cabluri pentru a se conecta la un transformator, folosindu-se in mod fraudulos de energie electrica si expunand locuitorii din zona la riscul declansarii unui incendiu. La domiciliul romanilor a fost gasit si un minor, in varsta de 13 ani, care a fost predat organelor competente. mai mult
Marti, 26 Mai 2009, ora 16:47
6 comentarii
Alte articole despre: romani arestati Spania, furt cabluri cupru, conectare ilegala transformator, risc incendiu Granada
Spania: O banda de romani fura sicrie si cruci din cimitir
Sase romani au fost arestati joi la Madrid, fiind acuzati ca sunt membri ai unei bande care a furat in ultimele luni cosciuge metalice, capace de canal, crucifixe si alte obiecte metalice din cimitirul Carabanchel. Romanii au fost arestati dupa mai multe saptamani de cercetari, in care s-a descoperit ca obiectele erau sustrase in timpul noptii sau in intervale orare in care in cimitir nu se aflau multe persoane, informeaza Que.es. Toate obiectele din fier, cupru sau bronz erau sustrase de romani, care ieseau din cimitir cu mici statuete decorative, cabluri de instalatii, bucati de garduri, dar in special cruci si crucifixe. Potrivit plangerilor inregistrate, se pare ca infractorii au comis chiar si 400 de furturi. E.E. mai mult
Vineri, 22 Mai 2009, ora 15:24
6 comentarii
Investitorii străini vânează rezervele de cupru
Două companii de exploatare a cuprului, Cuprumin Abrud şi Moldomin Moldova Nouă, sunt scoase la vânzare Tona de cupru a explodat în ultimii doi ani de la 2.700 $ la 10.000 $ din cauza Chinei Valoarea rezervelor de cupru ale României este estimată la 5-10 miliarde de euro la preţurile actuale Din cupru se fabrică conducte şi cabluri.
Investitorii străini vânează rezervele de cupru
Cele mai vânate două companii la ora actuală din România sunt exploatările de minereu de cupru Cuprumin Abrud şi Moldomin Moldova Nouă ale căror rezerve de metal roşu sunt evaluate în prezent la circa 10 miliarde de euro, potrivit calculelor ZF.
Preţul cuprului a atins recent un nivel exorbitant de 10.000 de dolari/tonă (6.500 euro pe tonă) ca urmare a cererii puternice din China, faţă de 2.000 $/ tonă între 1980 şi 2004. Din cauza scumpirilor, în România şi chiar şi în Franţa au ajuns să se fure cablurile de la calea ferată, având în vedere că 100 kg de cupru înseamnă 600 de euro. Un boom al preţurilor a fost şi înainte de criza mondială, în 2008, când tona de cupru ajunsese la 9.000 de dolari, urmată de o scădere abruptă până la 2.700 $/tonă.
Cuprumin Abrud a fost scoasă recent la privatizare de către stat prin metoda licitaţiei publice după ce anul trecut compania şi-a majorat de cinci ori afacerile, până la 27 mil. euro şi a făcut un profit de circa 4 mil. euro faţă de pierderi de 4 mil. euro în anul anterior.
Un roman a murit carbonizat in timp ce incerca sa fure cupru, in Italia
Cadavrul unui imigrant roman, de 28 de ani, a fost gasit carbonizat in curtea unei firme italiene de electricitate. Se pare ca acesta a incercat sa fure cabluri electrice, din Guastice, Livorno, dar in urma unui soc electric a murit, informeaza Cronaca Live. Concluziile preliminare ale anchetei arata ca barbatul a incercat sa taie cablurile electrice ca sa poata fura cupru, insa a murit carbonizat. Un prieten, care era cu el, s-a dus sa anunte politia, dar cand au ajuns la fata locului nu au mai putut sa il salveze. Cablul cu care a venit in contact ar fi avut pana la 15.000 de volti. mai mult
Vineri, 11 Februarie 2011, ora 18:58
4 comentarii
Alte articole despre: roman mort carbonizat Italia, incerca furt cupru
Romani arestati in Franta, pentru furt de cupru
Zece romani, presupusi membri ai unei retele de hoti de metale, suspectati ca ar fi savarsit 20 de furturi de cupru, in sud-vestul Frantei, au fost arestati si pusi sub acuzare, a anuntat, joi, politia franceza. Din primele cercetari se pare ca cetatenii romani actionau pe timp de noapte, intrand prin efractie in sediile unor societati specializate, dupa care vindeau marfa, a declarat unul dintre anchetatori. Politistii au fost pe urmele hotilor inca din vara anului trecut, noteaza Le Parisien. Cei zece cetatenii romani au varste cuprinse intre 18 si 30 de ani, anchetatorii stabilind ca acestia au comis, in perioada iunie-august 2010, 20 de furturi in Midi-Pyranaes, Aquitaine si in Centru. Prejudiciul se ridica la 30.000 de euro. Toti au fost acuzati de furt in grup organizat. Opt dintre ei au fost arestati, iar doi sunt cercetati in libertate, sub supraveghere judiciara. Politistii francezi au pierdut urma unei parti a retelei, la finele verii, cand probabil hotii s-au intors in Romania cu prada. Dupa mai multe arestari in Val d'Oise, la Haute-Garonne si Tarn-et-Garonne, politistii au reusit intr-un final sa prinda si capii grupului. Acestia au fost gasiti in gara Matabiau, din Toulouse. Ei intentionau sa realizeze o noua retea de hoti. mai mult
Vineri, 14 Ianuarie 2011, ora 22:04
4 comentarii
Alte articole despre: romani furt cupru, ancheta politie Franta
Un roman din Franta a furat cupru in valoare de 100.000 de euro
Un roman a fost prezentat, miercuri, Parchetului din orasul francez Villeurbanne, fiind acuzat ca a furat cupru in valoare de 80.000-100.000 de euro. Metalul a fost furat intre 16 martie si 16 aprilie, dintr-o intreprindere din Villeurbanne. Mai multe probe biologice au fost gasite la fata locului, dar suspectul nu a putut fi prins pana in noaptea de luni spre marti, cand a fost oprit de politia rutiera, scrie Le Progres. Romanul a fost retinut pentru conducerea masinii in stare de ebrietate, iar ulterior politia a descoperit ca el este suspectul cautat pentru furtul de cupru. mai mult
Vineri, 22 Octombrie 2010, ora 08:03
1 comentariu
Alte articole despre: roman arestat Franta, roman furt cupru, roman furt Franta
Franta: Opt romani arestati pentru ca au furat cupru de la Caile Ferate
Opt cetateni romani au fost arestati in Franta pentru ca au furat cupru de la Societatea Nationala a Cailor Ferate Franceze. Barbatii au fost audiati de oamenii legii, iar declaratiile lor au ajutat la dezlegarea altui caz de furt de la SNCF, potrivit Mediafax. Romanii se afla in prezent in custodia anchetatorilor francezi si urmeaza sa fie judecati la 2 iulie. A.I mai mult
Luni, 21 Iunie 2010, ora 11:42
3 comentarii
Alte articole despre: romani furt Franta, romani cupru furt, romani cai ferate
Romani din Italia prinsi cu sute de kg de cupru furat
Patru romani au fost arestati, miercuri, in Italia, fiind prinsi ca au furat 200 de kilograme de cupru. Romanii au fost prinsi de politie si nu au fost capabili sa explice originea cuprului, scrie La Repubblica. Cuprul venea de la o firma din Roma, care fusese jefuita in urma cu numai cateva zile. A.B. mai mult
Joi, 29 Aprilie 2010, ora 11:39
Alte articole despre: romani arestati, romani cupru, furt cupru
20 de romani, arestati in ultimele doua zile in Spania
Autoritatile spaniole au arestat in ultimele doua zile 20 de cetateni romani suspecti de furt, dintre care 11 in Alicante, iar restul la Huelva. Joi au fost arestati 12 romani, dintre care 11 au fost prinsi de politistii din Alicante, in sudul Spaniei, iar acestia unt suspectati in mai multe cazuri de furt de cupru si obiecte din fier de pe mai multe santiere, anunta Evenimentul Zilei. Arestarea a avut loc in urma unei investigatii de aproape doua luni, in care autoritatile au primit informatii despre posibila implicare a romanilor. Tot joi a fost arestat, in Huelva, in sud-vestul Spaniei, in apropiere de granita cu Portugalia, un alt roman, de 25 de ani, care este principalul suspect in cazul mai multor jafuri violente. Tanarul a fost prins in flagrant, in timp ce fura obiecte dintr-o casa. Masina acestuia a fost semnalata de mai multi martori din cazuri mai vechi, iar un echipaj de politie, aflat in patrula, a descoperit-o parcata in fata unei vile. In comunitatea valenciana, sapte romani au fost arestati in timp ce incercau sa scoata din tara mai multe utilaje furate. Acestea urmau sa fie vandute pe piata din Europa de Est. mai mult
Vineri, 23 Aprilie 2010, ora 08:41
1 comentariu
Alte articole despre: romani Spania arestati, furt cupru
Roman arestat pentru ca a vrut sa fure 700 de kg de cupru, in Italia
Un barbat de origine romana a fost arestat, in noaptea de luni spre marti, in Italia, fiind surprins in timp ce incerca sa fure 700 de kilograme de cupru. Barbatul a ascuns pungile de cupru in spatele sediului companiei care il producea, pentru a-l incarca apoi intr-o masina, informeaza mai mult
Marti, 21 Iulie 2009, ora 15:36
3 comentarii
Alte articole despre: roman arestat, roman Italia, furt cupru
Spania: Opt romani, retinuti dupa ce au furat doua tone de cupru
Sase barbati si o femeie, toti de origine romana, au fost retinuti la Granada, Spania, fiind acuzati ca au furat 2.000 de kilograme de cabluri din cupru, afectand distributia de electricitate. Barbaii au fost retinuti dupa ce nu au putut sa dea explicatii privind cantitatea mare de cabluri de cupru care se afla in posesia lor, iar femeia, considerata complice, a intrat in atentia politiei dupa ce a incercat sa ascunda bunurile furate, informeaza La Opinion de Granada. Romanii mai sunt acuzati de faptul ca se foloseau de cabluri pentru a se conecta la un transformator, folosindu-se in mod fraudulos de energie electrica si expunand locuitorii din zona la riscul declansarii unui incendiu. La domiciliul romanilor a fost gasit si un minor, in varsta de 13 ani, care a fost predat organelor competente. mai mult
Marti, 26 Mai 2009, ora 16:47
6 comentarii
Alte articole despre: romani arestati Spania, furt cabluri cupru, conectare ilegala transformator, risc incendiu Granada
Spania: O banda de romani fura sicrie si cruci din cimitir
Sase romani au fost arestati joi la Madrid, fiind acuzati ca sunt membri ai unei bande care a furat in ultimele luni cosciuge metalice, capace de canal, crucifixe si alte obiecte metalice din cimitirul Carabanchel. Romanii au fost arestati dupa mai multe saptamani de cercetari, in care s-a descoperit ca obiectele erau sustrase in timpul noptii sau in intervale orare in care in cimitir nu se aflau multe persoane, informeaza Que.es. Toate obiectele din fier, cupru sau bronz erau sustrase de romani, care ieseau din cimitir cu mici statuete decorative, cabluri de instalatii, bucati de garduri, dar in special cruci si crucifixe. Potrivit plangerilor inregistrate, se pare ca infractorii au comis chiar si 400 de furturi. E.E. mai mult
Vineri, 22 Mai 2009, ora 15:24
6 comentarii
marți, 29 martie 2011
Simplificarea procedurii de acordare a cetăţeniei române pentru foştii cetăţeni români
Vă rog să citiți acest text scris de mine, în speranța că vă poate interesa.
Logica guvernului Boc a fost și este mereu șchioapă. Pe de o parte acordă, la cerere, tuturor cetăţenilor români şi descendenţilor acestora până la gradul 3 posibilitatea redobândirii cetăţeniei române, pe de altă parte prespune că descendenții până la gradul 3 cunosc limba română și nu au nevoie să facă interviul care ar putea proba acest lucru.
Ipoteza este delirantă. De aceea nici nu mai e nevoie de interviu. Poate că are dreptate. Într-o țară mare, dincolo de oceanul Atlantic, practica interviului este obligatorie. Limba engleză este unica legătură trans-etnică în acel cocktail de limbi. La noi, unde se zice deja că avem demult un stat multinațional, ca argument pentru viitoarea sa dezmembrare, nu mai e nevoie de o limbă de comunicare transetnică, engleza va înlocui româna, poate, dacă ne lăsăm dizolvați.
Un cetățean român, de naționalitatea română, emigrat în nu știu ce țară nu are cum să asigure automat cunoașterea limbii române descedenților săi. Alt cetățean român de naționalitate maghiară, emigrat în Ungaria, voitor să recapete cetățenia română pentru el și descendeții săi, nu va putea dovedi că ar fi cunoscut sau ar cunoaște română nici el, nici descendenții, fiindcă nu există nici un motiv ca să o fi practicat în familie sau școală, în Ungaria, dacă nu avea absolută nevoie. Nemai vorbind că școli românești în Ungaria există puține și într-o zonă precisă, la graniță.
La fel, se poate imagina că stau lucrurile cu cetățenii israelieni care ar avea năstrușnica idee de a-și recupera cetățenia română pentru ei și descendenții lor. Deși se pare că există asemenea aventurieri, ca să fac aluzie la bancul cu Ițic care a rămas în România și nu a cerut emigrarea înainte de 1989, catalogat «aventurier» de corelegionarii sau conaționalii săi, evrei emigrați. De ce mai aduce vorba despre aceste verificări rămase valabile pentru alții, marele nostru prim ministru Boc? In acest condiții, cui și de ce i s-ar mai cere să cunoască limba română sau să aibă cunoștințe elementare despre România, dacă nefăcând parte din această categorie privilegiată a «foștilor», ar avea ideea bizară de a cere acordarea cetățeniei române. Poate chinezilor, turcilor, kazahilor sau kazarilor, altor emigranți în drum spre Occidentul paradisiac?
Cât privește dovada unei «buni comportări» şi proba că «nu au fost condamnaţi în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îi face nedemni de a fi cetăţeni români», care se face în orice țară normală, pe baza unui certificat, extras de cazier, la noi nu se precizează -în comunicat- cum se va face proba. Probabil, fiindcă Boc este un naiv și un om de bine, ar fi suficient să-i șoptească la ureche, catindatul la cetățenie sau redobândire, că el și neamul său sunt oameni cinstiți, pe cuvânt de onoare, nu-i așa. Dar este sau măcar a fost, în ultimele decenii, România, o țară normală?
Dan Culcer
Logica guvernului Boc a fost și este mereu șchioapă. Pe de o parte acordă, la cerere, tuturor cetăţenilor români şi descendenţilor acestora până la gradul 3 posibilitatea redobândirii cetăţeniei române, pe de altă parte prespune că descendenții până la gradul 3 cunosc limba română și nu au nevoie să facă interviul care ar putea proba acest lucru.
Ipoteza este delirantă. De aceea nici nu mai e nevoie de interviu. Poate că are dreptate. Într-o țară mare, dincolo de oceanul Atlantic, practica interviului este obligatorie. Limba engleză este unica legătură trans-etnică în acel cocktail de limbi. La noi, unde se zice deja că avem demult un stat multinațional, ca argument pentru viitoarea sa dezmembrare, nu mai e nevoie de o limbă de comunicare transetnică, engleza va înlocui româna, poate, dacă ne lăsăm dizolvați.
Un cetățean român, de naționalitatea română, emigrat în nu știu ce țară nu are cum să asigure automat cunoașterea limbii române descedenților săi. Alt cetățean român de naționalitate maghiară, emigrat în Ungaria, voitor să recapete cetățenia română pentru el și descendeții săi, nu va putea dovedi că ar fi cunoscut sau ar cunoaște română nici el, nici descendenții, fiindcă nu există nici un motiv ca să o fi practicat în familie sau școală, în Ungaria, dacă nu avea absolută nevoie. Nemai vorbind că școli românești în Ungaria există puține și într-o zonă precisă, la graniță.
La fel, se poate imagina că stau lucrurile cu cetățenii israelieni care ar avea năstrușnica idee de a-și recupera cetățenia română pentru ei și descendenții lor. Deși se pare că există asemenea aventurieri, ca să fac aluzie la bancul cu Ițic care a rămas în România și nu a cerut emigrarea înainte de 1989, catalogat «aventurier» de corelegionarii sau conaționalii săi, evrei emigrați. De ce mai aduce vorba despre aceste verificări rămase valabile pentru alții, marele nostru prim ministru Boc? In acest condiții, cui și de ce i s-ar mai cere să cunoască limba română sau să aibă cunoștințe elementare despre România, dacă nefăcând parte din această categorie privilegiată a «foștilor», ar avea ideea bizară de a cere acordarea cetățeniei române. Poate chinezilor, turcilor, kazahilor sau kazarilor, altor emigranți în drum spre Occidentul paradisiac?
Cât privește dovada unei «buni comportări» şi proba că «nu au fost condamnaţi în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îi face nedemni de a fi cetăţeni români», care se face în orice țară normală, pe baza unui certificat, extras de cazier, la noi nu se precizează -în comunicat- cum se va face proba. Probabil, fiindcă Boc este un naiv și un om de bine, ar fi suficient să-i șoptească la ureche, catindatul la cetățenie sau redobândire, că el și neamul său sunt oameni cinstiți, pe cuvânt de onoare, nu-i așa. Dar este sau măcar a fost, în ultimele decenii, România, o țară normală?
Dan Culcer
Tema: Şedinţa de Guvern din 15.04.2009
Simplificarea procedurii de acordare a cetăţeniei române pentru foştii cetăţeni români
GUVERNUL ROMANIEI
Guvernul a decis simplificarea procedurii de acordare a cetăţeniei române pentru foştii cetăţeni români care au dobândit cetăţenia română prin naştere şi care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau le-a fost ridicată fără voia lor.
În acest sens, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată în şedinţa de astăzi, Executivul a modificat şi completat Legea cetăţeniei române nr. 21/1991.
Prin această Ordonanţă de Urgenţă am urmărit să simplificăm, pe de-o parte, procedurile de acordare a cetăţeniei române şi, pe de-altă parte, urgentarea şi scurtarea unor termene prevăzute de actuala lege a cetăţeniei române (...). Dăm posibilitatea tuturor cetăţenilor români şi descendenţilor acestora până la gradul 3 să redobândească cetăţenia română, la cerere, a precizat primul-ministru Emil Boc la finalul şedinţei de Guvern.
Potrivit actului normativ, cetăţenii români şi descendenţii acestora până la gradul 3 pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română la cerere, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc următoarele condiţii:
· dovedesc, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român şi declară că nu întreprind sau sprijină şi nici în trecut nu au întreprins sau sprijinit acţiuni împotriva ordinii de drept ori a siguranţei naţionale;
· au împlinit vârsta de 18 ani;
· sunt cunoscuţi cu o bună comportare şi nu au fost condamnaţi în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îi face nedemni de a fi cetăţeni români;
Prin modificarea Legii cetăţeniei, a fost eliminată procedura interviului, care îngreuna nejustificat procedura de adoptare a cetăţeniei române. Întrucât e vorba, aşa cum am spus, de foşti cetăţeni români care au deţinut cetăţenia română, nu se mai impune suplimentar condiţia interviului pentru a verifica dacă ei cunosc sau nu limba. Fac precizarea că această condiţie rămâne în continuare în vigoare pentru alte persoane care nu au avut niciodată cetăţenia română, dar care doresc să dobândească cetăţenia română în condiţiile legii, a declarat premierul Emil Boc.
Termenul de verificare a condiţiilor pentru acordarea cetăţeniei va fi de maximum cinci luni de la depunerea cererii. Până în prezent, termenul era de cel puţin 6 luni de zile.
În acest sens, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată în şedinţa de astăzi, Executivul a modificat şi completat Legea cetăţeniei române nr. 21/1991.
Prin această Ordonanţă de Urgenţă am urmărit să simplificăm, pe de-o parte, procedurile de acordare a cetăţeniei române şi, pe de-altă parte, urgentarea şi scurtarea unor termene prevăzute de actuala lege a cetăţeniei române (...). Dăm posibilitatea tuturor cetăţenilor români şi descendenţilor acestora până la gradul 3 să redobândească cetăţenia română, la cerere, a precizat primul-ministru Emil Boc la finalul şedinţei de Guvern.
Potrivit actului normativ, cetăţenii români şi descendenţii acestora până la gradul 3 pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română la cerere, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc următoarele condiţii:
· dovedesc, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român şi declară că nu întreprind sau sprijină şi nici în trecut nu au întreprins sau sprijinit acţiuni împotriva ordinii de drept ori a siguranţei naţionale;
· au împlinit vârsta de 18 ani;
· sunt cunoscuţi cu o bună comportare şi nu au fost condamnaţi în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îi face nedemni de a fi cetăţeni români;
Prin modificarea Legii cetăţeniei, a fost eliminată procedura interviului, care îngreuna nejustificat procedura de adoptare a cetăţeniei române. Întrucât e vorba, aşa cum am spus, de foşti cetăţeni români care au deţinut cetăţenia română, nu se mai impune suplimentar condiţia interviului pentru a verifica dacă ei cunosc sau nu limba. Fac precizarea că această condiţie rămâne în continuare în vigoare pentru alte persoane care nu au avut niciodată cetăţenia română, dar care doresc să dobândească cetăţenia română în condiţiile legii, a declarat premierul Emil Boc.
Termenul de verificare a condiţiilor pentru acordarea cetăţeniei va fi de maximum cinci luni de la depunerea cererii. Până în prezent, termenul era de cel puţin 6 luni de zile.
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 15.04.2009
Data: 15.04.2009
luni, 28 martie 2011
Ioan Roșca. Dosarul penal Nr. 10636/1/2010. Tergiversare sau deturnare?
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Subsemnatul, Ioan Roşca , cetăţean român cu domiciliul în Canada şi adresa temporară (de corespondenţă) […] reclamant în dosarul 10636/1/2010, fac cîteva precizări cu ocazia deschiderii procesului, nu pentru a detalia plîngerea mea, ci pentru a scoate în evidenţă miezul ei. 1 Capete de cerere şi trepte de răspuns Cred că instanţa are următoarele alternative, ca răspuns la plîngerea mea: 1.1 Confirmă decizia procuraturii, intrînd alături de aceasta în cartea de patologie juridică , ca partaşă la o uzurpare care distruge de decenii societatea românească şi temeiurile justiţiei 1.2 Dupa modelul lui Pilat din Pont, fuge de răspundere: desfiinţează decizia procuraturii, retrimiţînd dosarul spre "cercetare" (complice), fără a condamna explicit invocarea prescripţiei, tergiversarea şi deturnarea anchetelor- dînd deci ocazia unei noi etape din farsă. 1.3 Intoarce dosarul la procuratură , cu precizări care să împiedice jocul antijustiţiar : constatînd că nu trebuie prescrise crimele regimului dinaintea anului 1989 şi că, dacă faptaşii au scăpat din 1989 pînă acum (sau au dispărut între timp) datorită tergiversării, aceasta trebuie penalizată exemplar. 1.4 Reţine dosarul, pentru judecarea fondului, stabilind: a realitatea crimelor reclamate; b identitatea responsabililor cheie (chiar dacă au decedat); c penalităţile pentru cei vii si pentru cei care profita de prada acaparată; d vinovăţia complicilor, care au folosit şi după 1989 instituţiile statului pentru a proteja şi îmbogăţi vinovaţii, compromiţind aparatul justiţiar şi mecanismul statal. Aş dori (fără a-mi face iluzii mari, nejustificate de realitate) ca instanţa să folosească ocazia de a se delimita (rupe) de trecut, urcînd cu soluţia pe treapta cea mai înaltă din scara de mai sus. Şi numai în plan secundar, să recunoască daunele pe care mi le-au provocat cei deranjaţi de lupta mea pentru reabilitarea justiţiei-juste şi statului de drept-drept. 2 Situaţia de fapt si mijloacele de probă Stabilirea responsabilităţilor concrete pentru distrugerea în masă a cetăţenilor României cere un efort masiv de cercetare, care trebuia şi ar trebui făcut de instituţiile statului pretins eliberat în 1989. Constatarea globală a criminalităţii regimului comunist, continuată de cel post-comunist, nu întîmpină însă decît dificultăţi ilicite. Nu mă număr printre aceia care pot fi păcăliţi că nu s-ar cunoaşte amploarea crimelor comunismului şi realitatea acoperirii lor, după 1990. Exista dovezi arhisuficente. Numai mărturiile foştilor deţinuţi politici, ale cetăţenilor forţaţi la sclavie şi ale conştiinţelor expuse la degenerare, consemnate in atîtea lucrări publicate, ar ajunge pentru a susţine sentinţa onestă. Nu ar trebui deci să ne risipim energiile într-o farsa "demonstrativă", aducînd ultimii supravieţuitori în faţa unei justiţii care le întoarce spatele de 20 de ani. Dacă instanţa , eludînd rolul ei activ, susţine că nu are elemente suficente (ca şi procuratura, care a uitat că e plătită pentru a le cauta)- să-mi comunice ce ar dori să mai dovedesc eu în acest dosar. Pot fi studiate şi documentele depuse de mine la procuratură, pe care aş dori să le pot verifica, pentru a inţelege cum de nu au fost observate de "procurori" care şi azi nu recunosc că au "sărit" sub-dosarul Neamţ din dosarele 75/P/1997 şi 35/P/2006 (inclusiv dosarul Dealul Marului, închis cu NUP, pentru că s-ar fi prescris în 1993 un genocid… represcris în 2005). Propun ca martor principal privind derularea anchetei şi participarea mea la ea, pe domnul general Dan Voinea, care a condus-o mulţi ani. Alte documente şi mărturii pot fi adăugate , dacă va fi necesar. 3 Analiza de drept Rezum aserţiunile principale pe care le doresc analizate şi confirmate de instanţă, ca nişte constatări de fond, cu rol orientativ în jurisprudenţă (în spaţiul prezumţiilor legitime): 3.1 Prescripţia (mai ales pentru delicte comise prin uzurparea statului) nu poate fi invocată de vinovatul care a împiedicat îndelung (prin complici care au controlat/deturnat justiţia) înfăptuirea dreptăţii reclamate de victime neputincioase. Ea nu e un drept absolut, şi nici un privilegiu al călăului strecurat la putere, ci un compromis echilibrat faţă de principiul responsabilităţii (care ofera justiţiei legitimitate). Utilizarea abuziva a acestei derogari de la dreptate, pînă la nivelul prelungirii anchetelor peste termenele normale de prescriere, constituie o infracţiune crucială împotriva societăţii si justiţiei. 3.2 Regimul criminal comunist nu a putut fi atacat în justiţie înainte de 1989; iar după 1989 a fost atacat fară efect, datorită complicităţii răufăcatorilor rămaşi în poziţii de decizie. Obstacol care s-a dovedit de neînlăturat. Aceste realităţi (atestabile saţios prin analiza NUP-urilor si deciziilor judecătoreşti de pînă acum) justifică (impun) întreruperea şi suspendarea oricărei prescripţii. 3.3 Infracţiunea reclamată de mine se întinde unitar în timp (avînd continuitate consistentă pînă în 2011, prin protecţia vinovaţilor, distribuirea mafiotă a prăziii acumulate de statul uzurpat şi continuarea distrugerii socio-economice) şi se extinde sistemic în spaţiul abuzurilor colaterale şi conexe (care nu pot fi tratate separat, pentru a li se aplica termenele scurte corespunzătoare infracţiunilor autonome). 3.4 Genocidul anti-românesc nu poate fi considerat mai puţin grav decît alte genociduri (admis imprescriptibile)- dacă România e o ţara liberă, demnă şi respectabilă. Este irelevant că autorii lui nu l-au condamnat explicit în codul penal (sau că nu l-au declarat imprescriptibil) decît după ce i-au micşorat intensitatea (şi asta, nu întrerupîndu-l, ci atenuîndu-i doar forţa, pentru că teroarea era deja instalată). Artificiile josnice despre non -retroactivitate nu pot decît compromite speculaţia juridică. Dreptul- drept repară şi pedepseşte nedreptatea comisă- inevitabil retroactiv- şi nu poate repara altfel dreptul-strîmb. Nici Hitler nu şi-a incriminat formal activitatea. 3.5 Prezumţia legitimităţii legii, deşi necesară legalităţii, nu e absolută. Ea cade în faţa dovezii contrare, în faţa adevărului- pentru că dreptul e supus realităţii, nu invers. Legea ucigaşă impusa de uzurpatorii cetăţii, trebuie incriminată, după eliberare. Autorii ei- pedepsiţi. Ilegitimitatea criminală a regimului comunist se extinde şi asupra instituţiilor deturnate de el. Pentru apărarea sănătăţii sociale, trebuie penalizate si distrugerile grave facute prin legi premeditat nocive, nu numai eventuala aplicare incorectă a acestor legi. 3.6 Justiţia a fost paralizată timp de decenii, întru dispariţia fizică a victimelor si vinovaţilor. Validînd acest procedeu, surpăm temeliile dreptului. Identificarea responsabililor pentru crimele dinaintea anului 1989 trebuie completata cu penalizarea celor care i-au protejat după 1989. Cei ce vor bloca dreptatea la acest nou nivel , vor intra în spirala vinovăţiei. Numai de dv depinde cum veţi folosi această ocazie, cum veţi trata această provocare. Ioan Rosca, 23 februarie 2011 |
Ioan Roșca. Plângere, Către Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Către Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şeful secţiei de urmărire penală şi criminalistică (dar şi către procurorul general, pentru a fi adusă la cunoştinţă tuturor celor cărora le revin responsabilitaţi în dosar)
Plângere
Subsemnatul, Ioan Roşca, cetăţean român cu domiciliul permanent în Canada şi domiciliul temporar (adresa de corespondenţă) la [..], reclamant unic în dosarul deschis la parchetul de pe linga Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia militară, la 26 aprilie 2006, contest prin prezenta plîngere, atît concluziile rezoluţiei din 17.09.2009, comunicată mie de-abia la 10.03.2011 (prin mandat poştal primit la 20.03.2011) cît şi faptul că ea ar rezolva dosarul deschis prin plîngerea mea din 26 apr 2006 - la care nu se face nici o referire în rezoluţie.
Expun din nou situaţia dosarului Ioan Roşca, inclus şi în 75/P/1997 (deşi am mai făcut-o, fără efect, în memoriile din 6.08.2010, 10.11.2010, 11.12.2010 şi în plîngerea depusă la Inalta Curte la 22 decembrie 2010) - pentru a nu vă da prilej să ascundeţi vinovăţia procuraturii printre chichiţe formale şi confuzii simulate.
1. La 26 aprilie 2006 am depus următoarea plîngere, deschizînd dosarul Ioan Roşca :
" Subsemnatul Ioan Roşca, cetăţean român cu domiciliul in Canada, inginer electronist, matematician, doctor in educaţie, arhitect de sisteme de tele-instruire cercetător, fondator şi preşedinte al asociaţiei "Dialog Piatra. Neamţ", de doua ori grevist al foamei in şi pentru Piaţa Universităţii,cer anchetarea conducătorilor statului român (în primul rînd Ion Iliescu şi Petre Roman), ai televiziunii române (în primul rînd Răzvan Teodorescu şi Emanuel Valeriu), ai poliţiei, ai SRI (Virgil Măgureanu) şi ai redacţiilor ziarelor Azi, Dimineaţa şi Adevărul, pentru instigarea populaţiei româneşti la război civil, efectuată prin acţiuni de dezinformare, provocare şi intimidare, orchestrate prin decizii guvernamentale criminale, propagandă în presă şi televiziune şi folosirea informatorilor securităţii ne- deconspiraţi- operaţie care a provocat (printre alte efecte devastatoare asupra României) şi seria de calomnii, ameninţări, presiuni, insulte şi agresiuni la care am fost supuşi, eu şi membrii asociaţiei conduse de mine, pe parcursul anului 1990, culminînd cu înăbuşirea (prin metode apropiate de linşaj) a manifestaţiilor noastre din 1-5 Mai şi 16 Decembrie 1990, acţiuni paşnice de solidarizare cu manifestaţiile din Piaţa Universităţii şi protest contra trădării (confiscării) revoluţiei declanşate în 1989.
Batjocorirea idealurilor revoluţiei anticomuniste şi agresiunile împotriva noastră, desfăşurate public sub ochii unor autorităţi pasive sau complice, ne-au produs importante pagube morale şi traume psihice silind pe unii (printre care mă număr) sa părăsească România, neputând accepta degradarea civica generalizată şi falsa legitimitate politica- instalate in 1990. Faptul ca aceasta situaţie nu a fost încă reparată -după 15 ani- mă împiedică să mă întorc acasă (in România) şi mă determină, pe lingă invocarea unor articolele imprescriptibile din codul penal (cum ar fi 356 - propagandă pentru război) sa contest valabilitatea aplicării prescripţiei pentru alte infracţiuni (înşelăciune, trădare, distrugerea economiei naţionale, instigare la crimă etc.) - care nu au putut fi judecate la timp deoarece vinovaţii au acaparat puterea in statul român, blocând anchetele necesare. Rog organele de anchetă sa ţină seama de situaţia specială (excepţională) creată de uzurparea puterii după 22 decembrie 1989 şi să găsească mijloacele (mărturii, articole de presa, înregistrări tv, documente publice şi clasificate ale SRI, armatei, procuraturii, poliţiei etc.) pentru a scoate la lumină cauzele reale ale evenimentelor din 1-5 mai şi 16 decembrie 1990 de la Piatra Neamţ, in contextul Contrarevoluţiei care a împiedicat eliberarea României şi a produs reprimarea mitingului din Piaţa Universităţii (la care am participat intre 27 aprilie şi 19 mai ca grevist al foamei şi lider de asociaţie implicată oficial).
Va pot pune la dispoziţie mărturia mea despre episoadele la care am asistat pe parcursul anului 1990 (24-29 ianuarie, 12-19 februarie, 22 aprilie-13 iunie, 16-21 decembrie etc.), semnala colegii agresaţi alături de mine şi martori ai agresiunii, oferi texte extrase din presă- care dovedesc rolul şi vinovăţia celor reclamaţi. "
2. Am depus apoi la dosarul meu, progresiv, un mare număr de documente (article de presă, sinteze, etc.) care dovedeau faptul că reprimarea mea (şi a colegilor mei) a avut loc în contextul şi cu mizele semnalate explicit şi insistent de mine, miezul fiind complicitatea FSN la genocidul comunist (o infracţiune împotriva umanităţii). Pentru a dovedi acest lucru am sprijinit cercetările (inclusiv audierele martorilor efectuate de procurori la Piatra Neamţ), alocînd cîţiva ani, în care mi-am întrerupt cariera. Am semnalat generalului Voinea că, pentru a orienta coerent ancheta spre miza reală a înfruntărilor din 1990, trebuie să conexeze dosarele decembrie 1989 şi iunie 1990 şi toate cele care, ca al meu, fac parte din "feseniada" din 1990, agresiune prin care apărătorii intereselor criminalilor comunişti au paralizat încercarea de justiţie, în toată ţara. Conducerea FSN, deturnînd instituţiile statului şi instigînd populaţia la război civil, a comis mai mult decît tăinuire, subminare şi înaltă trădare - a fost complice la un genocid continuat, pentru că vinovaţii au fost protejaţi şi ajutaţi să se îmbogăţească din prada smulsă victimelor prin statul uzurpat.
La 31 iulie 2006, împreună cu alţi reclamanţi, am deschis dosarul 35/P/2006 (genocidul comunist acoperit după 1990) - şi pentru a demonstra continuitatea sistemului şi infracţiunii comunisto-feseniste. După care, am făcut eforturi pentru a sprijini anchetele (semnalînd piste, depunînd documente, aducînd martori şi co-reclamanţi). Iar în cererea din 19.12.2006 pentru integrarea dosarului 735/P/1990 (legat de groapa comună de la Dealul Mărului şi represiunea din 16 dec 1990, închis cu NUP în 1993), am precizat :
" [] Plingerea depusa de mine are doua capete de acuzare:1 Genocidul comunist şi crimele conexe - comise inainte de 1989 şi 2 Protejarea vinovaţilor- după 1989 şi reprimarea celor ce au cerut judecarea lor. V-am semnalat deja ca prima plingere depusa de mine pentru punctul 1 a fost înaintata in anul 1990 procuraturii militare Bacău, după descoperirea făcuta la Dealul Mărului de Asociaţiile Dialog Piatra Neamţ (pe care o conduceam in acel moment) şi AFDPR Neamţ. Va semnalez deasemenea ca in urma acestor descoperiri, sesizind urgenta declanşării cercetărilor, am apelat la demararea Procesului Comunismului, prin comunicate de presa publicate in luna octombrie 1990. Din acest moment a fost declanşată o acţiune concertata de intimidare a mea pe toate caile, încununata cu reprimarea manifestaţiei din Piatra Neamţ din 16 decembrie 1990, care fusese dedicata comemorării victimelor comunismului şi s-a soldat in final cu exilarea mea din România. De aceea va rog sa folosiţi elementele de proba (declaraţii, documente, mărturii) legate de evenimentele din judeţul Neamţ (care s-au strins deja in cadrul dosarului P75) şi in dosarul P35 din care aceste elemente fac parte firesc.[] Vom face tot ce putem pentru a sprijini documentar acest efort al procuraturii."
3. Cazuri ca Piatra Neamţ, deşi nu au amploarea crimelor comise în Bucureşti, limpezeau sensul anchetelor în curs. Nu se mai putea vorbi aici doar de minerii manipulaţi, şi nici de vreo replică la aşa zisa atacare a forţelor de ordine, căci fuseseră folosiţi în reprimarea justiţiarilor anticomunişti "oamenii de bine", instigaţi prin presă, televiziune, informatori, etc., asmuţiţi să ne facă zob, doar pentru că ceream pedepsirea şi scoaterea criminalilor securicomunişti din poziţii de decizie. Detaliile-efect privind evenimentele din 13/15 iunie din Bucureşti nu pot explica cauzele evenimentelor de la Piatra Neamţ din 1-3 mai sau 16 decembrie 1990 (sau pe cele similare din toată ţara - Constanţa, Ploieşti, Iaşi, Deva, Craiova, Sibiu, Cluj, Braşov, etc). De-abia integrînd firesc aceste segmente, se putea stabili delictul real al celor ce au acaparat puterea în stat dupa 22 decembrie, deturnînd revoluţia de eliberare, pentru a sprijini autorii şi profitorii genocidului comunist. Ceea ce generalul Voinea a încercat cumva să facă, inclusiv la cererea mea scrisă, deci nici într-un caz arbitrar - cum a susţinut public procurorul general. Pentru a acoperi acest lucru se încearcă ascunderea dosarului Ioan Roşca-Piatra Neamţ.
Generalul Voinea poate depune mărturie pentru ce am afirmat şi afirm despre anii în care am sprijinit cercetarea. El a inclus dosarul meu (copiat în două exemplare) în alte două dosare mari , pe ideea că îşi au acolo locul firesc. Pe de o parte, miza ciocnirilor la care m-am referit fiind lupta pentru pedepsirea criminalilor comunişti, dosarul se încadra în 35/P/2006. Pe de alta parte, evenimentele avînd loc în 1990, în contextul general al disputei dintre FSN-ul protector al asasinilor şi justiţiarii antifesnişti, dosarul completa oportun cercetarea 75/P/1997. Asta însă nu înseamnă că plîngerea mea din 26 apr 2006, odată integrată în aceste dosare mai vaste, poate rămîne, după ani de zile de cercetări, fără nici un răspuns. Mai ales că ea merge în miezul problemei pe care procuratura se face că o cercetează.
4. Pe 2 mai 2007, am prezentat procurorului general o analiză, în care am semnalat subdimensionarea resurselor alocate anchetelor; pe 21 dec. 2007 am depus o sinteză (în care am expus concluziile cercetării mele justiţiare ); pe 16 sept. 2008 am protestat faţă de declinarea dosarului spre secţia civilă (care s-a dovedit exact ce am denunţat: o manevră de sabotare a justiţiei). Apoi nu am mai primit nici o veste privind evoluţia anchetelor, nici în dosarul Ioan Roşca, nici în cele două în care au fost incluse replici. Am semnalat acest lucru în memoriul din 6.08.2010.
Ca răspuns, am primit ordonanţa din 29.09.2010, care închidea cu NUP o parte din dosarul 1304/P/2008, în care fusese încorporat dosarul 35/P/2006 şi probabil, o replică a dosarului Ioan Roşca, alte părţi disjunse din el aterizînd pe la diverse secţii ale parchetului, de la care nu am primit vreo rezoluţie .
În ordonanţa DIICOT din 10.03.2009, care nu mi-a fost adusă la cunoştinţă (încît nici azi nu pot şti dacă trebuie să mă consider vizat de ea), pe care am găsit-o pe site-ul http://www.mpublic.ro, prin care s-a spălat o parte "disjunsă" şi "răs-declinată" a crimelor FSN, se găseşte singurul fragment referitor la dosarul meu : "Precizăm că ancheta a stabilit că, după modelul „Piaţa Universităţii” din Bucureşti, în aceeaşi perioadă, în municipiile Piatra-Neamţ şi Constanţa, au avut loc manifestaţii similare, dar de mica amploare.[] În declaraţiile numiţilor Ţuţuianu Constantin; Cosma Constantin-Viorel; declaraţia numitului Roşca Ioan depusă la dosar la data de 21.12.2007, precum şi a altora (vol.128), sunt descrise manifestaţiile de solidaritate ale unor persoane din municipiul Piatra-Neamţ cu manifestaţia din Bucureşti din acea perioadă." ATÎT. Nimic despre represiunea din Piatra Neamţ (şi din alte oraşe în care a fost susţinut mitingul anticomunist) despre care vorbeau şi declaraţiile citate, despre instigarea la crimă şi război civil dirijată de FSN prin televiziune, presă şi securişti, nimic despre plîngerea mea, despre cercetările relative la ea, despre probele depuse de mine în sprijinul acuzaţiilor de înaltă trădare şi subminare (uzurpare) a puterii în stat- care priveau acut un organism ca DIICOT… Cum eu am cerut de fiecare dată procurorului general, în memoriile mele, să le dirijeze spre orice secţie implicată în tratarea dosarului meu, iar DIICOT mi-a trimis doar o rezoluţie care nu mă priveşte (23.11.2010, dată de DNA - Oana Dragomir) , deduc că dosarul meu s-a întors la secţia dv. , după o redeclinare, sau că a dispărut în jocul dintre secţii…
Realitatea a dovedit scopul acestor segmentări şi declinări - împotmolirea anchetei, creerea confuziei într-o cauză complexă, dar supărător de unitară. Deşi îmi era adresată mie, nici ordonanţa 29.09.2010 în dosarul 35/P/2006 (devenit 1304/P/2008) nu făcea nici o referire la sub-dosarul Ioan Roşca, la represiunea din 1990 datorată acţiunilor de tipul celei de la Dealul Mărului. Putînd doar să intuiesc că mi s-a răspuns acolo ca semnatar al plîngerii comune depuse pe 4 august 2006 şi nu şi la plîngerea personală din 31 iulie 2006 (şi cu atît mai puţin, la cea din 26 aprilie).
Ca atare , pe lîngă contestarea ordonanţei dată de procurorul Iuliu Molcuţ la 29.09.2010 (la care mi s-a răspuns negativ la 3.12.2010 prin rezoluţia Marius Iacob), v-am cerut din nou, în memoriul din 11.12.2010, detalii despre dosarul Ioan Roşca, inclus în 75/P/1997. La 17 ianuarie 2011 mi-aţi trimis ca "răspuns" repetarea deciziei din 22.10.2010, care nu are nici o legătură cu dosarul 75/P/2006, ceea ce indică creşterea nivelului superficialităţii de rea credinţă.
5. Plecînd de la aceste demersuri eşuate, în baza art. 278 cpp , am depus la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 22 decembrie 2010, o plîngerea penală, în care, am cerut corectarea abuzurilor făcute în dosarele 35/P/2006 şi 75/P1997 (si în orice alte dosare în care au ajuns fragmente rupte artificial din plîngerile mele unitare, plasate în dosarul Ioan Roşca) - începînd cu anularea rezoluţiilor din 3.12.2010 şi 17.06.2009, date cu neseriozitate de rea credinţă.
La primul tremen al dosarului 10635/1/2010, am specificat că voi încerca să dovedesc complicitatea procuraturii cu autorii şi profitorii genocidului comunist, continuată, în diverse forme, pînă în 2011, în primul rînd prin lungirea premeditată a anchetelor, întru realizarea prescrierii. La care, reprezentantul procuraturii a cerut respingerea acţiunii pentru că… nu aş avea calitatea de parte în proces. Adică, nu aş fi implicat în dosarele 35/P/2006 şi 75/P/1997 (si celelalte disjunse din ele) pe care le contestasem. Completul a validat această aberaţie, deşi eu am respins-o pe loc, limpede, semnalînd faptul că procuratura acuzată de mine nu pare a avea habar ce e în dosar. Astfel, după ce a neglijat total uriaşa muncă depusă pentru a susţine dosarele deschise de mine, ea s-a pretat la a susţine că ele… nici nu există.
6. În acest context, înţeleg din primirea rezoluţiei 17.09.2010 la 20.03.2011, cu menţiunea că am 20 de zile să contest (deci par a avea totuşi calitatea?) că se încearcă acoperirea gravelor abuzuri făcute în cazul meu, printr-o nouă diversiune, care să pară a justifica a posteriori sperjurul comis la 25 februarie 2011, în faţa Inaltei Curţi, de reprezentantul procuraturii, care a susţinut că nu am dreptul să reclam modul în care mi-au fost tratate plîngerile de către procuratură.
Mi se comunică de-abia acum (deşi o cerusem la 6.08.2010, la 10.11.2010 şi la 11.12.2010) rezoluţia din 17 iunie 2009, pentru o parte a dosarului 75/P/1997… care nu conţine nici o referire la dosarul Ioan Roşca-Piatra Neamţ. Probabil, ca să se poată susţine că de-abia acum aţi înţeles că aveam calitatea şi la capătul 2 al plîngerii mele de la Inalta Curte? Şi ca atare, ca să sterg urmele fărădelegii comise la 25 februarie, re-contestînd cuminte tratamentul dosarului meu inclus (poate, pentru că nu e încă sigur) în 75/P/1997, după care… să mă re-plîng la Inalta Curte. Alte părţi ale dosarului 75/P/1997 fiind anihilate, cu sub-dosarul meu cu tot, de către alte secţii ale parchetului la care o fi ajuns , prin declinări meşteşugite, aşchii din plîngerea mea, care nu mi-au comunicat vreun rezultat. Incît e imposibil de ghicit unde a aterizat , pulverizat, dosarul meu. Cît de disjuns aţi vrea să mă plîng? Pînă nu se mai poate înţelege ce vreau?
Poate încercaţi să mă încadraţi, pe sub preş, la gramadă, în partea 6 a rezoluţiei:
"6. Neînceperea urmăririi penale în cauza de faţă, cu privire la orice altă infracţiune menţionată în plângerile, petiţiile şi memoriile aflate în dosar, prevăzute de Titlurile II, III, IV, V, VI, VII şi IX din Codul penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale." Nu cred nimic din ce scrie aici, pînă nu-mi arătaţi ce aţi aflat despre organizarea represiunii din Piatra Neamţ, şi cum aţi conchis că nu a fost vorba de o parte a unei infracţiuni imprescriptibile sau cu prescrierea oprită.
Ultima manevră a secţiei de urmărire penală şi criminalistică e inutilă, căci oricum nu aţi putea explica de ce, la 25 februarie 2011, nu aveam calitatea de parte, măcar pentru capatul 1 al plîngerii mele de la Inalta Curte, relativ la dosarul P35/2006, deschis de mine. Dar manevra vă împotmoleşte şi mai rău. Căci nici un cuvînt din rezoluţia din 17 iunie 2009 nu se referă la rezultatul cercetărilor procuraturii privind evenimentele din Piatra Neamţ, un dosar cu cîteva mii de pagini. Acesta este un motiv radical de nulitate, dacă pretindeţi că aţi închis la 17 iunie 2009 şi dosarul Ioan Rosca (fără a mi-o comunica, sau a o confirma, atunci cînd am cerut-o, în memoriile mele). Şi dacă încercaţi să disjungeţi acum dosarul meu de restul dosarului 75/P/2006, daţi dovadă de superficialitate descalificantă, care impune reluarea întregii cercetări a dosarului 75/P (desigur, de altă procuratură).
7. Dacă îmi acordaţi în sfirşit (aşa cum pare), prin conexare nemărturisită, calitatea de parte "implicită" în P75 , şi în calitatea de cercetător care şi-a dedicat atîţia ani studierii evenimentelor şi v-a pus la dispoziţie atîtea documente, vă cer apăsat anularea rezoluţiei în ansamblul său, pentru că se bazează pe falsificarea tendenţioasă a faptelor, cu nesocotirea datelor acumulate în dosare. Poziţia protectoare faţă de infracţiunile comise de "oamenii legii" fiind evidentă în ascunderea cauzei imediate a exploziei de revoltă din 13 iunie (intervenţia plină de ură criminală a miliţienilor şi securiştilor din 13 iunie dimineaţa); sau în menajarea reprimării sîngeroase din 13 iunie seara, împotriva revoluţionarilor adevăraţi din decembrie- deveniţi "turbulenţi"; sau în minimizarea abuzurilor comise asupra celor molestaţi şi "arestaţi" de securi-mineri- cu aprobarea procurorilor criminalizaţi. Juriştii comunişti reciclaţi nu vor accepta niciodată că în 1990, lupta de eliberare reală a României (rezistenţa faţă de contrarevoluţia FSN) era legitimă şi eroică.
Pe de altă parte, rezoluţia recurge la subterfugii dolosive şi chiar la falsuri juridice, ceea ce este jalnic firesc, din partea unei procuraturi complice, care încearcă să şteargă urmele crimelor la care a luat parte. În motivaţia rezoluţiei, publicată pe Internet "se constată că răspunderea penală pentru săvârşirea acestei fapte, chiar şi în ipoteza în care ar putea fi încadrată în dispoziţiile art. 361 Cod penal (favorizarea privind infracţiunile contra păcii şi omenirii) s-a prescris încă din iunie 1998, conform art. 121 alin.1, art. 122 alin.1 lit.c Cod penal." Ori, ce spune în realitate codul penal? La art 361, care face parte din titlul XI dedicat crimelor împotriva păcii şi omenirii " Tăinuirea şi favorizarea privitoare la infracţiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani" iar la art 121 " Prescripţia înlătură răspunderea penală. Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunilor contra păcii şi omenirii." Deci ce cade sub art. 361 nu se prescrie. Şi asta referitor la art 357, care incriminează faptul de a distruge în întregime sau în parte "o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau religios" prin " a) uciderea membrilor colectivităţii sau grupului; b) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului; c) supunerea colectivităţii ori grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugere fizică" . Incercînd să justifice aberaţia că la noi nu a fost vorba de genocid, propagandiştii procuraturii introduc (născocesc) reguli gramaticale şi semantice: "naţional, etnic, rasial sau religios" s-ar referi şi la "comunitate" (în ciuda dezacordului de gen) sau dacă nu, se scapă cu " Colectivitatea, în accepţiunea infracţiunii de genocid, are înţelesul de populaţie individualizată geografic, social şi istoric (o existenţă de sine stătătoare a unui stat, localităţi sau a unui oraş)." În accepţiunea cui uciderea sau distrugerea vieţii românilor cinstiţi, care încearcă reabilitarea justiţiei, nu e, mai ales în România, crimă împotriva umanităţii?
Dacă chiar nu ştiaţi, aflaţi de la mine că tăinuirea genocidului este imprescriptibilă şi că instigarea e participaţie. Ca să nu mai vorbim de complicitate. Trebuia să cercetaţi dacă faptele reclamate de mine au avut sau nu loc (ca să nu mai vorbim de autosesizare, în faţa unor crime de asemenea gravitate) . Puteaţi începe cu verificarea pensiilor primite după 1990 de securiştii cu care FSN-ul ne măcelarea pe străzi, cu studierea legilor de încuiere a arhivelor, observarea nomenclaturii comuniste menţinută în posturi, etc., să cercetaţi continuitatea genocidului comunist, dovedită tocmai prin represiunile din dosarul 75/P/1997. Au murit în continuare oameni, din decembrie 1989 pînă în iunie 1990, pentru ca banda genocidară comunistă să nu piardă puterea şi privilegiile. Şi mor şi azi romanii, în masă, din cauza efectelor sociale ale distrugerii feseniste a statului român.
Ca să nu vorbim de faptul că, pentru infracţiunile reclamate, chiar interpretate prescriptibil, prescripţia nu a curs, din cauza întreruperilor şi suspendărilor care se impun. Ori rezoluţia complice nu spune nici un cuvînt despre asta . Vă daţi singuri dreptul să prelungiţi o anchetă pînă cînd o puteţi închide cu NUP, pentru că aţi trecut-o de toate termenele?
Esenţa poziţiei procurorilor este plasată, pe de o parte, în explicaţii ca:
"Cu ocazia cercetărilor, procurorii militari nu au reuşit identificarea persoanelor îmbrăcate în civil care au acţionat împreună cu minerii, iar victimele audiate au delimitat categoria minerilor de cea a celorlalţi co-agresori, caracterizându-i pe primii ca fiind „mineri murdari”, spre deosebire de ceilalţi, ca fiind „mineri curaţi”. [] În urma cercetărilor efectuate pe parcursul celor aproape 19 ani, de parchetele civile şi ulterior, de cele militare, cercetări care se regăsesc în cuprinsul dosarului nr.175/P/1998, nu s-a putut stabili identitatea minerilor agresori, gradul de implicare în acţiunile acestora al forţelor de ordine şi al membrilor sau simpatizanţilor F.S.N., rolul şi gradul de participaţie în acţiunile îndreptate în perioada 14-15 iunie 1990 împotriva locuitorilor Capitalei.[] din probele administrate în cauză, nu rezultă vreo formă de participaţie a învinuitului ILIESCU ION în săvârşirea acestor infracţiuni. "
si pe de altă parte, în decizii ca:
"scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului ILIESCU ION sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art.357 lit.a şi art.362 Cod penal, întrucât faptele nu există;" b) []sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art.356 Cod penal, art.357 lit.b şi c Cod penal, art.358 lit.d Cod penal, întrucât lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii;" [] d) []pentru săvârşirii infracţiunilor prev. de art.217 alin.4, art.264 şi art.26 rap. la art.267 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, din considerentele care vor fi expuse mai jos. [] " Se constată că învinuitul nu a desfăşurat acţiuni directe asupra corpului vreunei victime, în sensul vătămării acesteia. Dacă, însă, din ansamblul probator, se poate trage concluzia că, prin îndemnul adresat minerilor de a păzi instituţiile statului şi de a reinstaura ordinea de drept alături de forţele de ordine, a prevăzut şi a acceptat producerea acestor vătămări, atunci faptele pot fi încadrate în dispoziţiile art.25 rap. la art.180, respectiv art.181 şi art.182 Cod penal. Or, în raport cu acestea, se observă că a intervenit prescripţia răspunderii penale."
, care duc la concluzie: pentru că procuratura (necurăţită) nu a vrut, societatea românească nu s-a putut elibera de infractorii care au folosit-o. Cum să existe faptele pe care nu vrei să le vezi , cum să apară probele pe care nu le cauţi, nu le reţii sau le ascunzi, cum să fie întrunite elementele constitutive pe care le eludezi, cum să înţelegi latura subiectivă neglijînd motivaţiile participanţilor, cum să rezolvi un caz făcut zob prin disjungeri şi delegări în cascadă, cum să ajungi la liman cu forţe total subdimensionate, cum să nu prescrii dacă prelungeşti pseudo-cercetările două decenii?
Citită atent, rezoluţia din 17 iunie 2009 este o auto-condamnare a procuraturii. Ca şi ordonanţa DIICOT din martie 2009, în care se spune pe şleau : "Cu privire la infracţiunile enumerate în plângerile şi memoriile menţionate în cap.I al ordonanţei, se constată că, exceptând infracţiunile contra păcii şi omenirii cărora li se aplică prevederile art.121 alin.2 C.pen., sunt prescrise din luna iunie 2005, întrucât, potrivit art.123 C.pen., cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale, se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului, iar în acest dosar de urmărire penală a fost dispusă începerea urmăririi penale doar faţă de învinuiţii menţionaţi şi pentru infracţiunile cuprinse în cadrul rezoluţiilor pentru care s-au luat aceste măsuri". Asta după ce s-au făcut menţiuni de genul: "În ordonanţa de declinare din data de 29.04.2008 dispusă de Secţia Parchetelor Militare în dosarul nr.75/P/1990, trimis la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică aflat în prezent la D.I.I.C.O.T. se precizează că expertiza financiar-contabilă menţionată a fost întreruptă printr-o rezoluţie a şefului Secţiei Parchetelor Militare.". Deci, degeaba se agită victimele, dacă procurorii nu vor să inculpe, crimele sînt prescrise. Cine v-a dat dreptul (ordinul) să blocaţi astfel justiţia?
6. Nu mă voi rezuma la a contesta absenţa referirilor la cazul meu (dosarul Ioan Roşca) şi rezoluţia din 17 iunie 2009 în ansamblul ei (NUP -ul pentru alde' Ion Iliescu). Abuzul procuraturii e mult mai grav, mult mai adînc. Il pot revela, pentru că nu m-am lăsat antrenat în capcanele în care au căzut colegii mei de cauză, observînd la timp că va fi foarte uşor unei procuraturi/justiţii de rea credinţă să nege legătura cauzală între actele Ion Ilieştilor şi rezultatele înfruntării din 1990.
Ajungem acum la miezul problemei, pornind de la tratamentul dosarului Ioan Roşca, discret ascuns în 35/P/2006 , 75/P/1997 şi Xn/P/Yn . Faceţi o excepţie şi citiţi dosarul meu, sau măcar plîngerea mea iniţială, de o pagină. Ţinta ei vă va zgîria ochii: cercetarea modului în care conducerea FSN a reprimat în 1990 pe cei care au cerut epurarea instituţiilor statului şi judecarea autorilor genocidului comunist. Deci eu am cerut clar cercetarea complicităţii liderilor FSN la un genocid, care a continuat prin contrarevoluţie, război civil şi tranziţie criminală. Asta nu lasă loc speculaţiilor despre termene de prescriere. Ori e adevarat ce am reclamat - o crimă complexă continuată, imprescriptibilă (pe de o parte) şi neprescrisă (pe de alta) , care trebuia neapărat penalizată (iar neinculparea, e o parte din crimă) - ori nu. Aţi tranşat prin cercetări această problemă fundamentală, reiterată continuu în dosarul alcătuit de mine, la care nici nu îndrăzniţi să vă referiţi? Cît timp o evitaţi, îmi refuzaţi dreptul la justiţie, căci, vă convine sau nu, aceasta e plîngerea mea.
De unde ştiţi că mineriadele şi celelalte represiuni (inclusiv cele din Piatra Neamt) nu fac parte dintr-un genocid la care poporul român a fost supus cîteva decenii? Aţi ajuns la concluzia că reprimarea adversarilor FSN în 1990 nu a vizat pensionarea generoasă a zeci de mii de Nicolski şi Drăghici, blocarea acţiunilor foştilor deţinuţi politici, îmbogăţirea securicomuniştilor, jefuirea României, rămînerea Tovarăşilor la cîrma statului? Cînd? Cum? Unde poate consulta studiul acesta, care v-a dus la NUP, publicul care vă plăteşte salariile nejustificate?
Ascunderea sub preş a dosarului Ioan Roşca- Piatra Neamţ dovedeşte complicitatea continuată a procuraturii, care ar trebui penalizată ca atare, dacă regimul de la Bucureşti s-ar schimba cu adevărat. Caz în care, dispariţia dosarului, pe care nu păreti a-l fi observat, şi pe care vă cer insistent să mi-l puneţi la dispoziţie (şi pentru a vedea dacă-l mai găsiţi) ar constitui o agravantă Vreau să văd ce a facut procuratura in/din dosarul meu. să verific daca mai exista ce am depus eu (comparînd cu exemplarul rămas la mine). Nu voi face greva foamei pentru asta. A trecut faza candorilor justiţiare. A venit timpul să o faceţi dv.
Ioan Roşca, 25 martie 2011
Către Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şeful secţiei de urmărire penală şi criminalistică (dar şi către procurorul general, pentru a fi adusă la cunoştinţă tuturor celor cărora le revin responsabilitaţi în dosar)
Plângere
Subsemnatul, Ioan Roşca, cetăţean român cu domiciliul permanent în Canada şi domiciliul temporar (adresa de corespondenţă) la [..], reclamant unic în dosarul deschis la parchetul de pe linga Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia militară, la 26 aprilie 2006, contest prin prezenta plîngere, atît concluziile rezoluţiei din 17.09.2009, comunicată mie de-abia la 10.03.2011 (prin mandat poştal primit la 20.03.2011) cît şi faptul că ea ar rezolva dosarul deschis prin plîngerea mea din 26 apr 2006 - la care nu se face nici o referire în rezoluţie.
Expun din nou situaţia dosarului Ioan Roşca, inclus şi în 75/P/1997 (deşi am mai făcut-o, fără efect, în memoriile din 6.08.2010, 10.11.2010, 11.12.2010 şi în plîngerea depusă la Inalta Curte la 22 decembrie 2010) - pentru a nu vă da prilej să ascundeţi vinovăţia procuraturii printre chichiţe formale şi confuzii simulate.
1. La 26 aprilie 2006 am depus următoarea plîngere, deschizînd dosarul Ioan Roşca :
" Subsemnatul Ioan Roşca, cetăţean român cu domiciliul in Canada, inginer electronist, matematician, doctor in educaţie, arhitect de sisteme de tele-instruire cercetător, fondator şi preşedinte al asociaţiei "Dialog Piatra. Neamţ", de doua ori grevist al foamei in şi pentru Piaţa Universităţii,cer anchetarea conducătorilor statului român (în primul rînd Ion Iliescu şi Petre Roman), ai televiziunii române (în primul rînd Răzvan Teodorescu şi Emanuel Valeriu), ai poliţiei, ai SRI (Virgil Măgureanu) şi ai redacţiilor ziarelor Azi, Dimineaţa şi Adevărul, pentru instigarea populaţiei româneşti la război civil, efectuată prin acţiuni de dezinformare, provocare şi intimidare, orchestrate prin decizii guvernamentale criminale, propagandă în presă şi televiziune şi folosirea informatorilor securităţii ne- deconspiraţi- operaţie care a provocat (printre alte efecte devastatoare asupra României) şi seria de calomnii, ameninţări, presiuni, insulte şi agresiuni la care am fost supuşi, eu şi membrii asociaţiei conduse de mine, pe parcursul anului 1990, culminînd cu înăbuşirea (prin metode apropiate de linşaj) a manifestaţiilor noastre din 1-5 Mai şi 16 Decembrie 1990, acţiuni paşnice de solidarizare cu manifestaţiile din Piaţa Universităţii şi protest contra trădării (confiscării) revoluţiei declanşate în 1989.
Batjocorirea idealurilor revoluţiei anticomuniste şi agresiunile împotriva noastră, desfăşurate public sub ochii unor autorităţi pasive sau complice, ne-au produs importante pagube morale şi traume psihice silind pe unii (printre care mă număr) sa părăsească România, neputând accepta degradarea civica generalizată şi falsa legitimitate politica- instalate in 1990. Faptul ca aceasta situaţie nu a fost încă reparată -după 15 ani- mă împiedică să mă întorc acasă (in România) şi mă determină, pe lingă invocarea unor articolele imprescriptibile din codul penal (cum ar fi 356 - propagandă pentru război) sa contest valabilitatea aplicării prescripţiei pentru alte infracţiuni (înşelăciune, trădare, distrugerea economiei naţionale, instigare la crimă etc.) - care nu au putut fi judecate la timp deoarece vinovaţii au acaparat puterea in statul român, blocând anchetele necesare. Rog organele de anchetă sa ţină seama de situaţia specială (excepţională) creată de uzurparea puterii după 22 decembrie 1989 şi să găsească mijloacele (mărturii, articole de presa, înregistrări tv, documente publice şi clasificate ale SRI, armatei, procuraturii, poliţiei etc.) pentru a scoate la lumină cauzele reale ale evenimentelor din 1-5 mai şi 16 decembrie 1990 de la Piatra Neamţ, in contextul Contrarevoluţiei care a împiedicat eliberarea României şi a produs reprimarea mitingului din Piaţa Universităţii (la care am participat intre 27 aprilie şi 19 mai ca grevist al foamei şi lider de asociaţie implicată oficial).
Va pot pune la dispoziţie mărturia mea despre episoadele la care am asistat pe parcursul anului 1990 (24-29 ianuarie, 12-19 februarie, 22 aprilie-13 iunie, 16-21 decembrie etc.), semnala colegii agresaţi alături de mine şi martori ai agresiunii, oferi texte extrase din presă- care dovedesc rolul şi vinovăţia celor reclamaţi. "
2. Am depus apoi la dosarul meu, progresiv, un mare număr de documente (article de presă, sinteze, etc.) care dovedeau faptul că reprimarea mea (şi a colegilor mei) a avut loc în contextul şi cu mizele semnalate explicit şi insistent de mine, miezul fiind complicitatea FSN la genocidul comunist (o infracţiune împotriva umanităţii). Pentru a dovedi acest lucru am sprijinit cercetările (inclusiv audierele martorilor efectuate de procurori la Piatra Neamţ), alocînd cîţiva ani, în care mi-am întrerupt cariera. Am semnalat generalului Voinea că, pentru a orienta coerent ancheta spre miza reală a înfruntărilor din 1990, trebuie să conexeze dosarele decembrie 1989 şi iunie 1990 şi toate cele care, ca al meu, fac parte din "feseniada" din 1990, agresiune prin care apărătorii intereselor criminalilor comunişti au paralizat încercarea de justiţie, în toată ţara. Conducerea FSN, deturnînd instituţiile statului şi instigînd populaţia la război civil, a comis mai mult decît tăinuire, subminare şi înaltă trădare - a fost complice la un genocid continuat, pentru că vinovaţii au fost protejaţi şi ajutaţi să se îmbogăţească din prada smulsă victimelor prin statul uzurpat.
La 31 iulie 2006, împreună cu alţi reclamanţi, am deschis dosarul 35/P/2006 (genocidul comunist acoperit după 1990) - şi pentru a demonstra continuitatea sistemului şi infracţiunii comunisto-feseniste. După care, am făcut eforturi pentru a sprijini anchetele (semnalînd piste, depunînd documente, aducînd martori şi co-reclamanţi). Iar în cererea din 19.12.2006 pentru integrarea dosarului 735/P/1990 (legat de groapa comună de la Dealul Mărului şi represiunea din 16 dec 1990, închis cu NUP în 1993), am precizat :
" [] Plingerea depusa de mine are doua capete de acuzare:1 Genocidul comunist şi crimele conexe - comise inainte de 1989 şi 2 Protejarea vinovaţilor- după 1989 şi reprimarea celor ce au cerut judecarea lor. V-am semnalat deja ca prima plingere depusa de mine pentru punctul 1 a fost înaintata in anul 1990 procuraturii militare Bacău, după descoperirea făcuta la Dealul Mărului de Asociaţiile Dialog Piatra Neamţ (pe care o conduceam in acel moment) şi AFDPR Neamţ. Va semnalez deasemenea ca in urma acestor descoperiri, sesizind urgenta declanşării cercetărilor, am apelat la demararea Procesului Comunismului, prin comunicate de presa publicate in luna octombrie 1990. Din acest moment a fost declanşată o acţiune concertata de intimidare a mea pe toate caile, încununata cu reprimarea manifestaţiei din Piatra Neamţ din 16 decembrie 1990, care fusese dedicata comemorării victimelor comunismului şi s-a soldat in final cu exilarea mea din România. De aceea va rog sa folosiţi elementele de proba (declaraţii, documente, mărturii) legate de evenimentele din judeţul Neamţ (care s-au strins deja in cadrul dosarului P75) şi in dosarul P35 din care aceste elemente fac parte firesc.[] Vom face tot ce putem pentru a sprijini documentar acest efort al procuraturii."
3. Cazuri ca Piatra Neamţ, deşi nu au amploarea crimelor comise în Bucureşti, limpezeau sensul anchetelor în curs. Nu se mai putea vorbi aici doar de minerii manipulaţi, şi nici de vreo replică la aşa zisa atacare a forţelor de ordine, căci fuseseră folosiţi în reprimarea justiţiarilor anticomunişti "oamenii de bine", instigaţi prin presă, televiziune, informatori, etc., asmuţiţi să ne facă zob, doar pentru că ceream pedepsirea şi scoaterea criminalilor securicomunişti din poziţii de decizie. Detaliile-efect privind evenimentele din 13/15 iunie din Bucureşti nu pot explica cauzele evenimentelor de la Piatra Neamţ din 1-3 mai sau 16 decembrie 1990 (sau pe cele similare din toată ţara - Constanţa, Ploieşti, Iaşi, Deva, Craiova, Sibiu, Cluj, Braşov, etc). De-abia integrînd firesc aceste segmente, se putea stabili delictul real al celor ce au acaparat puterea în stat dupa 22 decembrie, deturnînd revoluţia de eliberare, pentru a sprijini autorii şi profitorii genocidului comunist. Ceea ce generalul Voinea a încercat cumva să facă, inclusiv la cererea mea scrisă, deci nici într-un caz arbitrar - cum a susţinut public procurorul general. Pentru a acoperi acest lucru se încearcă ascunderea dosarului Ioan Roşca-Piatra Neamţ.
Generalul Voinea poate depune mărturie pentru ce am afirmat şi afirm despre anii în care am sprijinit cercetarea. El a inclus dosarul meu (copiat în două exemplare) în alte două dosare mari , pe ideea că îşi au acolo locul firesc. Pe de o parte, miza ciocnirilor la care m-am referit fiind lupta pentru pedepsirea criminalilor comunişti, dosarul se încadra în 35/P/2006. Pe de alta parte, evenimentele avînd loc în 1990, în contextul general al disputei dintre FSN-ul protector al asasinilor şi justiţiarii antifesnişti, dosarul completa oportun cercetarea 75/P/1997. Asta însă nu înseamnă că plîngerea mea din 26 apr 2006, odată integrată în aceste dosare mai vaste, poate rămîne, după ani de zile de cercetări, fără nici un răspuns. Mai ales că ea merge în miezul problemei pe care procuratura se face că o cercetează.
4. Pe 2 mai 2007, am prezentat procurorului general o analiză, în care am semnalat subdimensionarea resurselor alocate anchetelor; pe 21 dec. 2007 am depus o sinteză (în care am expus concluziile cercetării mele justiţiare ); pe 16 sept. 2008 am protestat faţă de declinarea dosarului spre secţia civilă (care s-a dovedit exact ce am denunţat: o manevră de sabotare a justiţiei). Apoi nu am mai primit nici o veste privind evoluţia anchetelor, nici în dosarul Ioan Roşca, nici în cele două în care au fost incluse replici. Am semnalat acest lucru în memoriul din 6.08.2010.
Ca răspuns, am primit ordonanţa din 29.09.2010, care închidea cu NUP o parte din dosarul 1304/P/2008, în care fusese încorporat dosarul 35/P/2006 şi probabil, o replică a dosarului Ioan Roşca, alte părţi disjunse din el aterizînd pe la diverse secţii ale parchetului, de la care nu am primit vreo rezoluţie .
În ordonanţa DIICOT din 10.03.2009, care nu mi-a fost adusă la cunoştinţă (încît nici azi nu pot şti dacă trebuie să mă consider vizat de ea), pe care am găsit-o pe site-ul http://www.mpublic.ro, prin care s-a spălat o parte "disjunsă" şi "răs-declinată" a crimelor FSN, se găseşte singurul fragment referitor la dosarul meu : "Precizăm că ancheta a stabilit că, după modelul „Piaţa Universităţii” din Bucureşti, în aceeaşi perioadă, în municipiile Piatra-Neamţ şi Constanţa, au avut loc manifestaţii similare, dar de mica amploare.[] În declaraţiile numiţilor Ţuţuianu Constantin; Cosma Constantin-Viorel; declaraţia numitului Roşca Ioan depusă la dosar la data de 21.12.2007, precum şi a altora (vol.128), sunt descrise manifestaţiile de solidaritate ale unor persoane din municipiul Piatra-Neamţ cu manifestaţia din Bucureşti din acea perioadă." ATÎT. Nimic despre represiunea din Piatra Neamţ (şi din alte oraşe în care a fost susţinut mitingul anticomunist) despre care vorbeau şi declaraţiile citate, despre instigarea la crimă şi război civil dirijată de FSN prin televiziune, presă şi securişti, nimic despre plîngerea mea, despre cercetările relative la ea, despre probele depuse de mine în sprijinul acuzaţiilor de înaltă trădare şi subminare (uzurpare) a puterii în stat- care priveau acut un organism ca DIICOT… Cum eu am cerut de fiecare dată procurorului general, în memoriile mele, să le dirijeze spre orice secţie implicată în tratarea dosarului meu, iar DIICOT mi-a trimis doar o rezoluţie care nu mă priveşte (23.11.2010, dată de DNA - Oana Dragomir) , deduc că dosarul meu s-a întors la secţia dv. , după o redeclinare, sau că a dispărut în jocul dintre secţii…
Realitatea a dovedit scopul acestor segmentări şi declinări - împotmolirea anchetei, creerea confuziei într-o cauză complexă, dar supărător de unitară. Deşi îmi era adresată mie, nici ordonanţa 29.09.2010 în dosarul 35/P/2006 (devenit 1304/P/2008) nu făcea nici o referire la sub-dosarul Ioan Roşca, la represiunea din 1990 datorată acţiunilor de tipul celei de la Dealul Mărului. Putînd doar să intuiesc că mi s-a răspuns acolo ca semnatar al plîngerii comune depuse pe 4 august 2006 şi nu şi la plîngerea personală din 31 iulie 2006 (şi cu atît mai puţin, la cea din 26 aprilie).
Ca atare , pe lîngă contestarea ordonanţei dată de procurorul Iuliu Molcuţ la 29.09.2010 (la care mi s-a răspuns negativ la 3.12.2010 prin rezoluţia Marius Iacob), v-am cerut din nou, în memoriul din 11.12.2010, detalii despre dosarul Ioan Roşca, inclus în 75/P/1997. La 17 ianuarie 2011 mi-aţi trimis ca "răspuns" repetarea deciziei din 22.10.2010, care nu are nici o legătură cu dosarul 75/P/2006, ceea ce indică creşterea nivelului superficialităţii de rea credinţă.
5. Plecînd de la aceste demersuri eşuate, în baza art. 278 cpp , am depus la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 22 decembrie 2010, o plîngerea penală, în care, am cerut corectarea abuzurilor făcute în dosarele 35/P/2006 şi 75/P1997 (si în orice alte dosare în care au ajuns fragmente rupte artificial din plîngerile mele unitare, plasate în dosarul Ioan Roşca) - începînd cu anularea rezoluţiilor din 3.12.2010 şi 17.06.2009, date cu neseriozitate de rea credinţă.
La primul tremen al dosarului 10635/1/2010, am specificat că voi încerca să dovedesc complicitatea procuraturii cu autorii şi profitorii genocidului comunist, continuată, în diverse forme, pînă în 2011, în primul rînd prin lungirea premeditată a anchetelor, întru realizarea prescrierii. La care, reprezentantul procuraturii a cerut respingerea acţiunii pentru că… nu aş avea calitatea de parte în proces. Adică, nu aş fi implicat în dosarele 35/P/2006 şi 75/P/1997 (si celelalte disjunse din ele) pe care le contestasem. Completul a validat această aberaţie, deşi eu am respins-o pe loc, limpede, semnalînd faptul că procuratura acuzată de mine nu pare a avea habar ce e în dosar. Astfel, după ce a neglijat total uriaşa muncă depusă pentru a susţine dosarele deschise de mine, ea s-a pretat la a susţine că ele… nici nu există.
6. În acest context, înţeleg din primirea rezoluţiei 17.09.2010 la 20.03.2011, cu menţiunea că am 20 de zile să contest (deci par a avea totuşi calitatea?) că se încearcă acoperirea gravelor abuzuri făcute în cazul meu, printr-o nouă diversiune, care să pară a justifica a posteriori sperjurul comis la 25 februarie 2011, în faţa Inaltei Curţi, de reprezentantul procuraturii, care a susţinut că nu am dreptul să reclam modul în care mi-au fost tratate plîngerile de către procuratură.
Mi se comunică de-abia acum (deşi o cerusem la 6.08.2010, la 10.11.2010 şi la 11.12.2010) rezoluţia din 17 iunie 2009, pentru o parte a dosarului 75/P/1997… care nu conţine nici o referire la dosarul Ioan Roşca-Piatra Neamţ. Probabil, ca să se poată susţine că de-abia acum aţi înţeles că aveam calitatea şi la capătul 2 al plîngerii mele de la Inalta Curte? Şi ca atare, ca să sterg urmele fărădelegii comise la 25 februarie, re-contestînd cuminte tratamentul dosarului meu inclus (poate, pentru că nu e încă sigur) în 75/P/1997, după care… să mă re-plîng la Inalta Curte. Alte părţi ale dosarului 75/P/1997 fiind anihilate, cu sub-dosarul meu cu tot, de către alte secţii ale parchetului la care o fi ajuns , prin declinări meşteşugite, aşchii din plîngerea mea, care nu mi-au comunicat vreun rezultat. Incît e imposibil de ghicit unde a aterizat , pulverizat, dosarul meu. Cît de disjuns aţi vrea să mă plîng? Pînă nu se mai poate înţelege ce vreau?
Poate încercaţi să mă încadraţi, pe sub preş, la gramadă, în partea 6 a rezoluţiei:
"6. Neînceperea urmăririi penale în cauza de faţă, cu privire la orice altă infracţiune menţionată în plângerile, petiţiile şi memoriile aflate în dosar, prevăzute de Titlurile II, III, IV, V, VI, VII şi IX din Codul penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale." Nu cred nimic din ce scrie aici, pînă nu-mi arătaţi ce aţi aflat despre organizarea represiunii din Piatra Neamţ, şi cum aţi conchis că nu a fost vorba de o parte a unei infracţiuni imprescriptibile sau cu prescrierea oprită.
Ultima manevră a secţiei de urmărire penală şi criminalistică e inutilă, căci oricum nu aţi putea explica de ce, la 25 februarie 2011, nu aveam calitatea de parte, măcar pentru capatul 1 al plîngerii mele de la Inalta Curte, relativ la dosarul P35/2006, deschis de mine. Dar manevra vă împotmoleşte şi mai rău. Căci nici un cuvînt din rezoluţia din 17 iunie 2009 nu se referă la rezultatul cercetărilor procuraturii privind evenimentele din Piatra Neamţ, un dosar cu cîteva mii de pagini. Acesta este un motiv radical de nulitate, dacă pretindeţi că aţi închis la 17 iunie 2009 şi dosarul Ioan Rosca (fără a mi-o comunica, sau a o confirma, atunci cînd am cerut-o, în memoriile mele). Şi dacă încercaţi să disjungeţi acum dosarul meu de restul dosarului 75/P/2006, daţi dovadă de superficialitate descalificantă, care impune reluarea întregii cercetări a dosarului 75/P (desigur, de altă procuratură).
7. Dacă îmi acordaţi în sfirşit (aşa cum pare), prin conexare nemărturisită, calitatea de parte "implicită" în P75 , şi în calitatea de cercetător care şi-a dedicat atîţia ani studierii evenimentelor şi v-a pus la dispoziţie atîtea documente, vă cer apăsat anularea rezoluţiei în ansamblul său, pentru că se bazează pe falsificarea tendenţioasă a faptelor, cu nesocotirea datelor acumulate în dosare. Poziţia protectoare faţă de infracţiunile comise de "oamenii legii" fiind evidentă în ascunderea cauzei imediate a exploziei de revoltă din 13 iunie (intervenţia plină de ură criminală a miliţienilor şi securiştilor din 13 iunie dimineaţa); sau în menajarea reprimării sîngeroase din 13 iunie seara, împotriva revoluţionarilor adevăraţi din decembrie- deveniţi "turbulenţi"; sau în minimizarea abuzurilor comise asupra celor molestaţi şi "arestaţi" de securi-mineri- cu aprobarea procurorilor criminalizaţi. Juriştii comunişti reciclaţi nu vor accepta niciodată că în 1990, lupta de eliberare reală a României (rezistenţa faţă de contrarevoluţia FSN) era legitimă şi eroică.
Pe de altă parte, rezoluţia recurge la subterfugii dolosive şi chiar la falsuri juridice, ceea ce este jalnic firesc, din partea unei procuraturi complice, care încearcă să şteargă urmele crimelor la care a luat parte. În motivaţia rezoluţiei, publicată pe Internet "se constată că răspunderea penală pentru săvârşirea acestei fapte, chiar şi în ipoteza în care ar putea fi încadrată în dispoziţiile art. 361 Cod penal (favorizarea privind infracţiunile contra păcii şi omenirii) s-a prescris încă din iunie 1998, conform art. 121 alin.1, art. 122 alin.1 lit.c Cod penal." Ori, ce spune în realitate codul penal? La art 361, care face parte din titlul XI dedicat crimelor împotriva păcii şi omenirii " Tăinuirea şi favorizarea privitoare la infracţiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani" iar la art 121 " Prescripţia înlătură răspunderea penală. Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunilor contra păcii şi omenirii." Deci ce cade sub art. 361 nu se prescrie. Şi asta referitor la art 357, care incriminează faptul de a distruge în întregime sau în parte "o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau religios" prin " a) uciderea membrilor colectivităţii sau grupului; b) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului; c) supunerea colectivităţii ori grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugere fizică" . Incercînd să justifice aberaţia că la noi nu a fost vorba de genocid, propagandiştii procuraturii introduc (născocesc) reguli gramaticale şi semantice: "naţional, etnic, rasial sau religios" s-ar referi şi la "comunitate" (în ciuda dezacordului de gen) sau dacă nu, se scapă cu " Colectivitatea, în accepţiunea infracţiunii de genocid, are înţelesul de populaţie individualizată geografic, social şi istoric (o existenţă de sine stătătoare a unui stat, localităţi sau a unui oraş)." În accepţiunea cui uciderea sau distrugerea vieţii românilor cinstiţi, care încearcă reabilitarea justiţiei, nu e, mai ales în România, crimă împotriva umanităţii?
Dacă chiar nu ştiaţi, aflaţi de la mine că tăinuirea genocidului este imprescriptibilă şi că instigarea e participaţie. Ca să nu mai vorbim de complicitate. Trebuia să cercetaţi dacă faptele reclamate de mine au avut sau nu loc (ca să nu mai vorbim de autosesizare, în faţa unor crime de asemenea gravitate) . Puteaţi începe cu verificarea pensiilor primite după 1990 de securiştii cu care FSN-ul ne măcelarea pe străzi, cu studierea legilor de încuiere a arhivelor, observarea nomenclaturii comuniste menţinută în posturi, etc., să cercetaţi continuitatea genocidului comunist, dovedită tocmai prin represiunile din dosarul 75/P/1997. Au murit în continuare oameni, din decembrie 1989 pînă în iunie 1990, pentru ca banda genocidară comunistă să nu piardă puterea şi privilegiile. Şi mor şi azi romanii, în masă, din cauza efectelor sociale ale distrugerii feseniste a statului român.
Ca să nu vorbim de faptul că, pentru infracţiunile reclamate, chiar interpretate prescriptibil, prescripţia nu a curs, din cauza întreruperilor şi suspendărilor care se impun. Ori rezoluţia complice nu spune nici un cuvînt despre asta . Vă daţi singuri dreptul să prelungiţi o anchetă pînă cînd o puteţi închide cu NUP, pentru că aţi trecut-o de toate termenele?
Esenţa poziţiei procurorilor este plasată, pe de o parte, în explicaţii ca:
"Cu ocazia cercetărilor, procurorii militari nu au reuşit identificarea persoanelor îmbrăcate în civil care au acţionat împreună cu minerii, iar victimele audiate au delimitat categoria minerilor de cea a celorlalţi co-agresori, caracterizându-i pe primii ca fiind „mineri murdari”, spre deosebire de ceilalţi, ca fiind „mineri curaţi”. [] În urma cercetărilor efectuate pe parcursul celor aproape 19 ani, de parchetele civile şi ulterior, de cele militare, cercetări care se regăsesc în cuprinsul dosarului nr.175/P/1998, nu s-a putut stabili identitatea minerilor agresori, gradul de implicare în acţiunile acestora al forţelor de ordine şi al membrilor sau simpatizanţilor F.S.N., rolul şi gradul de participaţie în acţiunile îndreptate în perioada 14-15 iunie 1990 împotriva locuitorilor Capitalei.[] din probele administrate în cauză, nu rezultă vreo formă de participaţie a învinuitului ILIESCU ION în săvârşirea acestor infracţiuni. "
si pe de altă parte, în decizii ca:
"scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului ILIESCU ION sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art.357 lit.a şi art.362 Cod penal, întrucât faptele nu există;" b) []sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art.356 Cod penal, art.357 lit.b şi c Cod penal, art.358 lit.d Cod penal, întrucât lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii;" [] d) []pentru săvârşirii infracţiunilor prev. de art.217 alin.4, art.264 şi art.26 rap. la art.267 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, din considerentele care vor fi expuse mai jos. [] " Se constată că învinuitul nu a desfăşurat acţiuni directe asupra corpului vreunei victime, în sensul vătămării acesteia. Dacă, însă, din ansamblul probator, se poate trage concluzia că, prin îndemnul adresat minerilor de a păzi instituţiile statului şi de a reinstaura ordinea de drept alături de forţele de ordine, a prevăzut şi a acceptat producerea acestor vătămări, atunci faptele pot fi încadrate în dispoziţiile art.25 rap. la art.180, respectiv art.181 şi art.182 Cod penal. Or, în raport cu acestea, se observă că a intervenit prescripţia răspunderii penale."
, care duc la concluzie: pentru că procuratura (necurăţită) nu a vrut, societatea românească nu s-a putut elibera de infractorii care au folosit-o. Cum să existe faptele pe care nu vrei să le vezi , cum să apară probele pe care nu le cauţi, nu le reţii sau le ascunzi, cum să fie întrunite elementele constitutive pe care le eludezi, cum să înţelegi latura subiectivă neglijînd motivaţiile participanţilor, cum să rezolvi un caz făcut zob prin disjungeri şi delegări în cascadă, cum să ajungi la liman cu forţe total subdimensionate, cum să nu prescrii dacă prelungeşti pseudo-cercetările două decenii?
Citită atent, rezoluţia din 17 iunie 2009 este o auto-condamnare a procuraturii. Ca şi ordonanţa DIICOT din martie 2009, în care se spune pe şleau : "Cu privire la infracţiunile enumerate în plângerile şi memoriile menţionate în cap.I al ordonanţei, se constată că, exceptând infracţiunile contra păcii şi omenirii cărora li se aplică prevederile art.121 alin.2 C.pen., sunt prescrise din luna iunie 2005, întrucât, potrivit art.123 C.pen., cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale, se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului, iar în acest dosar de urmărire penală a fost dispusă începerea urmăririi penale doar faţă de învinuiţii menţionaţi şi pentru infracţiunile cuprinse în cadrul rezoluţiilor pentru care s-au luat aceste măsuri". Asta după ce s-au făcut menţiuni de genul: "În ordonanţa de declinare din data de 29.04.2008 dispusă de Secţia Parchetelor Militare în dosarul nr.75/P/1990, trimis la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică aflat în prezent la D.I.I.C.O.T. se precizează că expertiza financiar-contabilă menţionată a fost întreruptă printr-o rezoluţie a şefului Secţiei Parchetelor Militare.". Deci, degeaba se agită victimele, dacă procurorii nu vor să inculpe, crimele sînt prescrise. Cine v-a dat dreptul (ordinul) să blocaţi astfel justiţia?
6. Nu mă voi rezuma la a contesta absenţa referirilor la cazul meu (dosarul Ioan Roşca) şi rezoluţia din 17 iunie 2009 în ansamblul ei (NUP -ul pentru alde' Ion Iliescu). Abuzul procuraturii e mult mai grav, mult mai adînc. Il pot revela, pentru că nu m-am lăsat antrenat în capcanele în care au căzut colegii mei de cauză, observînd la timp că va fi foarte uşor unei procuraturi/justiţii de rea credinţă să nege legătura cauzală între actele Ion Ilieştilor şi rezultatele înfruntării din 1990.
Ajungem acum la miezul problemei, pornind de la tratamentul dosarului Ioan Roşca, discret ascuns în 35/P/2006 , 75/P/1997 şi Xn/P/Yn . Faceţi o excepţie şi citiţi dosarul meu, sau măcar plîngerea mea iniţială, de o pagină. Ţinta ei vă va zgîria ochii: cercetarea modului în care conducerea FSN a reprimat în 1990 pe cei care au cerut epurarea instituţiilor statului şi judecarea autorilor genocidului comunist. Deci eu am cerut clar cercetarea complicităţii liderilor FSN la un genocid, care a continuat prin contrarevoluţie, război civil şi tranziţie criminală. Asta nu lasă loc speculaţiilor despre termene de prescriere. Ori e adevarat ce am reclamat - o crimă complexă continuată, imprescriptibilă (pe de o parte) şi neprescrisă (pe de alta) , care trebuia neapărat penalizată (iar neinculparea, e o parte din crimă) - ori nu. Aţi tranşat prin cercetări această problemă fundamentală, reiterată continuu în dosarul alcătuit de mine, la care nici nu îndrăzniţi să vă referiţi? Cît timp o evitaţi, îmi refuzaţi dreptul la justiţie, căci, vă convine sau nu, aceasta e plîngerea mea.
De unde ştiţi că mineriadele şi celelalte represiuni (inclusiv cele din Piatra Neamt) nu fac parte dintr-un genocid la care poporul român a fost supus cîteva decenii? Aţi ajuns la concluzia că reprimarea adversarilor FSN în 1990 nu a vizat pensionarea generoasă a zeci de mii de Nicolski şi Drăghici, blocarea acţiunilor foştilor deţinuţi politici, îmbogăţirea securicomuniştilor, jefuirea României, rămînerea Tovarăşilor la cîrma statului? Cînd? Cum? Unde poate consulta studiul acesta, care v-a dus la NUP, publicul care vă plăteşte salariile nejustificate?
Ascunderea sub preş a dosarului Ioan Roşca- Piatra Neamţ dovedeşte complicitatea continuată a procuraturii, care ar trebui penalizată ca atare, dacă regimul de la Bucureşti s-ar schimba cu adevărat. Caz în care, dispariţia dosarului, pe care nu păreti a-l fi observat, şi pe care vă cer insistent să mi-l puneţi la dispoziţie (şi pentru a vedea dacă-l mai găsiţi) ar constitui o agravantă Vreau să văd ce a facut procuratura in/din dosarul meu. să verific daca mai exista ce am depus eu (comparînd cu exemplarul rămas la mine). Nu voi face greva foamei pentru asta. A trecut faza candorilor justiţiare. A venit timpul să o faceţi dv.
Ioan Roşca, 25 martie 2011
Ioan Roșca. De la vinovăţia justiţiei la falimentul dreptului -scrisoare deschisă către domnul Valeriu Ciucă-
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
De la vinovăţia justiţiei la falimentul dreptului -scrisoare deschisă către domnul Valeriu Ciucă-
Domnule Ciucă,
Ultimul mesaj primit de la dv m-a bucurat. Preţuirea care vi s-a arătat la curtea europeană mi-a confirmat că nu m-am inşelat văzînd în dv un partener pentru discutarea problemelor teoretice şi practice de drept care mă frămîntă, chiar dacă le abordăm din unghiuri diferite. In discursul laudativ cu care a fost salutată plecarea dv dintr-o misiune juridică de înalt nivel, este accentuată preocuparea dv metodică pentru scrutarea temeirilor normelor juridice- care mă frămîntă şi pe mine. De aceea revin la invitaţia de a face cunoscută public părerea dv. faţă de observaţiile mele privind (ne)funcţionarea justiţiei din România, raportată la problemele fundamentale ale teoriei statului şi dreptului.
Nu mai reamintesc celelalte provocări ale mele în direcţia dv. Vă semnalez doar cîteva adrese la care am expus problema mea de cercetare-acţiune:
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=7&year=2009&month=12.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=3&year=2010&month=9.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=9.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/default_editoriale.asp-year=2010&month=12.htm sau demersurile concrete făcute de mine pentru a demasca (in)justiţia română:
http://www.piatauniversitatii.com/news/default_editoriale.asp-year=2010&month=12.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2011&month=2.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2011&month=3.htm
Drumul meu spre intrebarea "Pe ce se bazează şi cum creşte legitimitatea unui sistem juridic?", care se loveşte de obstacole nedepăşite, nu este cel obişnuit, al unui practician, sau al unui teoretician specializat. Cercetarea mea interdisciplinară (teoria sistemelor şi cibernetică, psihologie (socială) şi teoria cogniţiei/cunoaşterii, logică şi epistemologie, teoria explicaţiei, comunicării şi educaţiei, teoria jocurilor, negocierii şi cooperării etc.) nu a avut- mult timp- şi dreptul printre componente (sau aplicaţii). Primele mele legături cu problematica (literatură) juridică au fost ocazionate de interesul pentru traseul profesional al soţiei mele, o juristă din generaţia dv. Dar în ultimii ani, implicarea în încercarea de judecare/reparare a abuzurilor regimului comunist m-a silit să urc treptat scara de la pretenţia civică la plîngerea petentului, apoi la alcătuirea pledoariei şi consultarea legislaţiei si jurisprudenţei, care au impus studiu teoretic şi în sfirşit, căutări privind bazele epistemice ale teoriilor statului si dreptului.
Rămân desigur un musafir în acest spaţiu. Textele pe care vi le-am semnalat incearcă sa urce pe scara semnalată mai sus. Nu reiau aici problemele, ci extrag consecinţa lor ultimă. Condamnarea justiţiei din România, complice (susţin eu) la un genocid continuat şase decenii- iată obiectivul meu concret. Vreau să spulber prezumţia de legitimitate a unei legalităţii criminale. Ceea ce conduce la o provocare de fond. Reaua credinţă a celor care au uzurpat instituţiile statului român nu este singura cauza a patologiei juridice. Reperez, pornind de la acest studiu de caz- dureros dar consistent- racile, aporii si falsuri pe care se sprijină dreptul, limite de principiu si pragmatice adînci, izvorînd din nivelul de bază al socialităţii, sau efecte nocive ale complexităţii promovată de progres. Am ajuns la concluzia că nici dreptul nu poate avea fundamentele pe care le pretinde, nu (mai?) poate infige piloni într-un sol tot mai îndepărtat, mitic, fiind silit să plutească în derivă pe suprafaţa oceanului agitat al realităţii, intreţinînd- chinuit- falsa impresie că e polarizat de sensuri valide.
Poate că nici nu putea fi altfel condiţia juristului, azi, într-o civilizaţie eşuată în simulacru sistematic şi impostură labirintică, în care profesorii alienaţi trebuie să se facă- deseori- că educă, medicii- că tratează, politicienii- că reprezintă, cercetătorii- că descoperă, ziariştii- că informează, inginerii- că optimizează, muncitorii- că produc, funcţionarii că rezolvă, programatorii că implementeză, filozofii că meditează, preoţii că cred, oamenii că există…
Nu m-aş revolta virulent, dacă s-ar recunoaşte fragilitatea deschisă a construcţiei şi condiţiei juridice, faptul ca duce la sub-compromisuri (convenţii aparente, căci sînt controlate de cei ajunşi la putere), mai mult sau mai putin adecvate unor necesităţi sociale contradictorii şi fluide, nici într-un caz la surse de adevăr,dreptate şi sens, adică la Reper- în sensul plin al cuvîntului, la care aspiră visătorii dreptului natural.
Priviţi-vă colegii oficiind un rit cenuşiu, cu aere de dumnezei cu celular, ascunzîndu-şi mediocritatea cupidă în togi, lozinci concatenate găunos şi sub-raţionamente, pretinzînd că demonstrează riguros, că tranşează corect, că fac lumină pentru dreptate, părînd a rezolva 50 de dosare pe zi (dar fără a mai apuca să le citească). Sînt aceşti cavaleri ai retoricii de plîns, sau de condamnat? I-aş compătimi pe cei care au sarcina ingrată să joace teatru în sala de judecată, să simuleze continuu rezolvarea antagonismelor şi ambiguităţilor nerezolvabile, să-şi pună elocinţa în slujba petentului necinstit, să gîdile sau zgîrie urechea atrofiată a unor judecători intoxicaţi de deciziile vărsate la gramadă, sa forţeze condamnarea acarilor Păun- închizind ochii fata de delicvenţii cu relaţii deasupra legii, să producă micro-observaţii corectoare privind articole din legi strîmbe, folosite strîmb de oameni strîmbaţi de un sistem strîmbat.
Dar am motive să nu tratez concesiv mercenarii nedreptăţii, să nu menjez o castă prea rapace, necinstită, arogantă şi nocivă, care sprijină deturnarea energiei justiţiare înspre o farsă distructivă. Societatea modernă a reuşit transformarea agresiunii directe, generată de instinctul animalic de supravieţuire, într-o serie de roluri tipizate (specializări), care împletesc, în doze diferite, schimbul de servicii reale cu parazitismul. Exista şi moduri rezonabile de a-ţi cîştiga pîinea. Nimeni nu e obligat să practice necinstit o meserie (să practice o meserie necinstită), să facă prostituţie intelectuală cu ifose profesioniste, o jalnică postură, chiar bine plătită şi bine cotată, la bursa valorilor falsificate.
Fiind atît de gravă, concluzia studiului meu, că deturnabilitatea justiţiei (şi în general, a instituirilor sociale) e cauza ultimă a deturnărilor constatabile, mai mult sau mai puţin suportabile (cum este cazul românesc)- vă propun să mă contraziceţi fertil, fără menajamente. Arătaţi-mi vă rog, cum şi unde au trecut- cu succes- teoreticienii dreptului examenul analizei fundamentelor, la care s-au expus matematicienii sau fizicienii secolului trecut, cu unele rezultate negative- care au mărit profunzimea întrebărilor, dar au creat crize dificil de gestionat în comunitatea ştiinţifică. Nu cumva nedescoperirea inconsistenţei juridice nu este orbire sau întîrziere, ci apărare, prin inacţiune, a intereselor celor care folosesc respectabilitatea nejustificată? Pentru că, pe de o parte, ocupanţii inimii cetăţii trebuie să evite punerea în discuţie a temeiurilor regimului de care profită, pentru a cărui continuitate lucrează volantul juridic. Pe de altă parte, cei angajaţi în măşinăria "dreptăţii", ca falşii vindecători, predicatorii găunoşi sau propagandiştii cinici- nu au interes ca publicul să descopere că e vorba de placebo în satisfacţia înşelătoare că nerezolvabilul e rezolvat corect. Deşi, admit, lumea lucidităţii generalizate brutal poate fi mai rea decît cea anesteziată cu iluzii, reacţia anarhică putînd mătura şi ce s-a construit viabil pe nisip.
Trebuie să existe însă şi alte soluţii, să putem supravieţui mai demn. Prea profită regeşte cei fără scrupule de dificultăţile definirii şi apărării binelui. Prea e respingător conformismul faţă de manipularea propagandistică, dezolantă capacitatea domesticirii, pe care se bazează ingineria centralizată a sensurilor. Prea au căzut în postmodernism intelectualii, răpuşi de relativism, sau de comoditate.
În nenumărate tomuri de drept "racordate" ca într-un joc de oglinzi, produse în serie de banalişti aciuiaţi academic, nu găsesti nimic despre esenţial. Cum pot fi reperaţi, dovediţi şi pedepsiţi cei care încalcă legea- e un subiect banalizat. Dar despre cum se reperează, dovedeşte şi pedepseşte pătrunderea răului în lege, despre capturarea justiţiei, uzurparea statului- procese omniprezente în istorie- doar fleacuri expirate.
Fenomenul juridic e integrat cibernetic, interferînd dublu cu activitatea socială. Pe de o parte , legea pilotează societatea care o aplică, prin mecanisme puse la punct şi urmărite meticulos, de instituţii tot mai depăşite, deşi cresc canceros. Pe de alta, ea este emanată din societate, prin procese politice insuficent controlate, definite vag de constituţie şi de regulă- abuzive, căci nu are cine pedepsi puterea, pentru că foloseşte maşinăria legală la făcut rău, sau cîştig necinstit. Se ajunge ca statul să fie instrumentul- tot mai perfecţionat şi puternic- cu care un grup uzurpator îşi poate captura şi tîlhări concetăţenii.
În loc să crească controlul populaţiei care suportă legea în procesul stabilirii ei, pseudodemocraţia de mucava (bazată pe inşelătoria falsei "reprezentări") ne îndoctrinează tot mai insistent că nu pot fi pedepsiţi cei care au abuzat, nici după ce sînt răsturnaţi de la putere, deci că nu se poate face -retroactiv- reabilitarea reală a dreptului. Boala cea mai gravă rămîne deci netratată, pericolul cel mai mare- necombătut, în numele evitării "vinătorii de vrăjitoare". Şi jocul merge înainte aşa.
Aplicarea, chiar corectă, a unor legi incorecte, stabilite incorect- nu poate insănătoşi viaţa socială. Noroc că nu toate instrucţiunile comuniste au fost aplicate. Anticorpii infectaţi ai legii devin cei mai periculoşi duşmani ai organismului colectiv, interdicţia ca o celula atacată să-şi facă dreptate singură lasînd cale liberă dăunătorilor, care au învăţat că trebuie să ocupe polii de putere, dacă vor impunitate. Numai bandiţii mici operează ilegal. E drept că o grupare criminală care a cucerit teritoriul, va impune eventual ordinea ei, pentru ca afacerile să nu-i fie deranjate de benzi rivale. Viruşii cîştigători pot apăra de alţii corpul pe care-l exploatează (dar la noi, nici asta nu au făcut). Orice putere disciplinantă e mai buna decit anarhia? Să trebuiască să ne resemnăm la acest drept cinic, ascuns după aparenţe respectabile, umanismul fiind o elucubraţie romantică?
Majoritatea colegilor dv. deşi împotmoliţi în noroiul unei realităţi obscene, nu-şi pun însă astfel de probleme. Ca să nu vadă haul care coace norma, ei pleacă de la ea mai departe, convinşi religios că legea nu se discută (dacă sînt măcar de bună credinţă, ceea ce deseori nu e cazul). Mai grav e că şi "teoreticienii" din facultăţile de drept evită atacarea problemei frontal, din motive nu neparat respectabile. Poate nu am dat eu peste experţii temei. O fi vorbind între ei, în cerc intim, în vreo revistă sau la un colocviu. Va rog atunci să-mi semnalaţi cu cine ar trebui să port acest dialog, ce autori ar trebui să citesc, ca să înaintez.
Deocamdată eu constat că ipoteticii teoreticienii "fundamentalişti" nu determină juriştii care roiesc pe teren să depăşească simplismele şi sofismele. Cum ar fi pretenţia că normativitatea este deasupra vieţii (că realitatea ar încape în formule juridice). Sau credinţa că orice cetăţean trebuie să-şi puna avocat ca să poată urmări fluviul legislaţiei… pe care e prezumat că o cunoaşte. Sau concepţia secătuitoare că judecătorul aplică legi şi nu că judecă o situaţie, conform conştiinţei sale umane şi competenţei lui în dreptate, evitînd încălcarea legilor (care reduc arbitrariul şi neomogenitatea decizională) dar apelînd la bun simţ, dacă legile sint contradictorii, absurde sau nefaste. Nici măcar faptul că viaţa, limbajul şi cultura- şi nu constituţia- stau la baza dreptului, nu e observat de prezbitul analitic. Că legea e formulată prin cuvinte, pe care nu le poate defini exhaustiv (orice dicţionar fiind de altfel un cerc vicios sugestiv) şi pe care- obiectiv- nu le poate interpreta -subiectiv- decît un om, nu o maşina, oricît de sofisticată. Aşadar, că baza inevitabilă a dreptului este experienţa umană partajată, sedimentată în limbaj, ceea ce lasă loc troficei şi supăratoarei imprecizii (a se vedea studiile fundamentale ale lui Witgenstein).
Prin obtuzitate formalistă -consecventă- ajung "maeştrii" retoricii puse în slujba protejării criminalilor comunişti la aberaţii "docte", cum ar fi că:
- Distrugerea în masă comisă de comunişti în România nu este genocid, pentru că nu a decimat complet "un grup naţional, etnic, sau religios" (restricţie absurdă, chiar codul nostru penal admiţînd -logic- că distrugerea oricărei comunităţi- tot genocid este) sau pentru că dreptatea nu a fost aprobată de instanţe internaţionale (care nu au interes să scoată la lumină modul în care s-a terminat al 2-lea război mondial, în Europa de Est)
- O fi fost criminal comunismul, dar instituţiile şi legile lui nu pot fi declarate criminale a posteriori; iar rău- făcătorii prepuşi (activişti, securişti, miliţieni, procurori, judecători) nu răspund- decit de încălcarea eventuală a legilor (criminale).
- Decretul comunist 167, a putut bloca reparaţiile civile, limitînd la trei ani prescripţia "extinctivă" (deşi pînă şi acest act premeditat antijustiţiar conţine prevederi -art 8,13,16,19- care ar fi permis depăşirea prescripţiei, dacă avocaţii care se fac că sprijină victimele ar fi avut curajul să le invoce)
- Trebuie plătite despăgubiri mari ciocoilor traziţiei lezaţi moral de vreo acuzaţie fără probe (că doar ei sînt gestionarii arhivelor) sau unui Pacepa, dar nu şi celor schinjuiţi ca în iad atîţia ani pentru că şi-au iubit ţara sau respectat demnitatea. Abuzurile judiciare comuniste nu merită compensaţii materiale, pentru că dauna e "morală" (şi nu de-a dreptul existenţială, noţiune a realităţii crude, care nu a încăput în drept)
- Foştii deţinuţi politici trebuie să dovedeasca în instanţe, individual, că au fost nevinovaţi, pentru a li se anula sentinţa… deşi primesc de 20 de ani un fel de pensie pentru vechimea în munca de deţinut închis pe nedrept (dată tocmai ca ei să rămînă departe de tribunale). Asta dacă nu cumva au purtat cămaşă verde, sau au avut idei legionare- crime fasciste care justifică exterminarea comunistă.
- Nu au existat probe suficente pentru a inculpa vinovaţii, mărturiile supravieţuitorilor nefiind suficente, iar arhivele călăilor neputind fi deschise , datorita "preferinţelor legiuitorului" post-decembrist… pentru protecţia confidenţialităţii criminale, personale şi clasificate.
- Nenumăratele infracţiuni din care s-a compus crima supercomplexă a regimului comunist, trebuie judecate separat, pulverizate prin disjungere şi declinare … ca să expire termenele de prescriere pentru infracţiunile scoase din context
- Deşi regimul şi-a continuat dominaţia represivă dupî 1964, recurgînd mai rar la forţa brută, pentru că instituise teroarea şi controlul total al securităţii, nu se poate vorbi de continuitate pînă în 1989, încît să intre în joc imprescriptibilitatea recunoscută şi de criminali în 1968
- Principiul prescripţiei trebuie aplicat celor care au paralizat premeditat justitia. (In timp ce , pe teren, procurorii rămaşi la post lungesc anchetele pentru prescriere -lipsind restricţiile legale- iar judecătorii nu răspund -lipsind penalizările legale- de distrugerea vieţilor celor judecaţi greşit, sau de pagubele aduse statului comitent. Salarii si pensii speciale "nesimţite" răsplătind slujirea injustiţiei).
- Cînd ancheta procuraturii militare ajunge la concluzii , după peste zece ani de cercetări, trebuie reluat totul de la zero (de o echipă pregătită să închidă speţa cu NUP), pentru că unii potenţiali inculpaţi sînt civili (sau au devenit prin pensionare !)… şefii statului de exemplu
- nu se aplică suspendarea sau întereruperea prescripţiilor, deşi justiţia a respins, pînă azi, toate încercările victimelor de a se face dreptate
Şi aşa mai departe….
Dacă dreptul ar fi fost ce/cum pretinde, nu s-ar fi putut susţine/impune atîtea inepţii, oricît de mult ar fi vrut slujitorii legii să servească stăpînii ei.
In slujba impunităţii, cîrdăşia cu marii vinovaţi (complicitatea cu autorii genocidului, îmbogăţiţi fabulos după 1990 din prada smulsă victimelor) işi dă mîna cu primitivismul- natural sau simulat . Aşa s-a ajuns la pulverizarea cauzelor unitare prin disjungeri şi declinări de diversiune, cerute de o "curte constituţională" infractoare. La zecile de mii de sentinţe inexplicabile onorabil, care au determinat victimele "justiţiei" să apeleze nu numai la CEDO, dar şi la tribunalul de la Haga, ca recunoaştere a unui genocid juridic care nu poate fi stăvilit. La pseudo- raţionamentele care pretind că "2+2=5" sau tezele că "dupa zi, nu urmează noapte" impuse eventual prin legiferare. Cunoaşteţi vreun mecanism care să permită unui cetăţean să nege valabilitatea unei legi, demonstrabil absurde? Nici măcar încălcările constituţiei nu pot fi invocate eficace de victime, doar stăpînii justiţiei avînd dreptul să declare neconstituţionalitatea unor legi, valide insă pînă atunci- chiar dincolo de proba contrară- pentru cetăţeanul de jos. Prezumăm că toate prezumţiile, lăsate la cheremul "luminilor" convenabile sistemului sînt juste, nu-i aşa? Judecătorii aşteptînd comanda politică, pentru a şti cum trebuie interpretate legile, clădite premeditat pe ambiguitate…
De nu ar fi decît problema operaţionalităţii, şi examenul teoretic/practic al sistemului juridic ar fi căzut. Farsa din procuraturi şi instanţe, care nu au cum rezolva serios dosarele, poate fi observată de oricine. La fel ca şi absenţa, din literatura "teoretică", a analizei fezabilităţii (evaluarea resurselor necesare pentru a se face corect ce pretinde dreptul că se face; imaginarea unor alternative de compromis cinstite).
În căutarea legitimităţii, dreptul nu dă de fund şi nu poate da. Temeiul său ultim rămîne pulsul creativ al vieţii, un univers deschis, care provoacă tensiuni de libertate interpretativă, dar şi contradicţii, ambiguităţi şi schimbări perpetui, exact contrariul modelului la care se raporteză ritos majoritatea juriştilor.
Cam acesta e unghiul din care atac problema judecării regimului de tranziţie din România, pentru infracţiunea împotriva justiţiei- imprescriptibilă sau neprescrisă- pe care o constituie nejudecarea crimelor regimului comunist- un delict care compromite fatal legitimitatea legalităţii.
În timp ce dv. -cred- deşi constataţi realist influenţa reţelelor care uzurpă puterea în stat asupra sistemului juridic, consideraţi că ea nu surpă şi temelile dreptului , ci produce doar regretabile deviaţii, scăderi de parcurs, tatonări, rătăciri. Mi-aţi spus că optaţi (cu o bună credinţă de care nu mă îndoiesc) pentru închiderea cicatricilor, pentru că prelungirea înfruntării (juridice) nu ar face bine corpului naţional.
Eu însă susţin că "trecînd mai departe" se vor înfunda şi mai rău şi România şi dreptul. Alegeţi. Nu puteţi salva simultan şi justiţia aceasta (care nu a pedepsit pe cei ce au făcut praf viaţa atîtor români)- şi ideea de drept. Voi încerca în alt cadru să expun temeinic modul cum am ajuns la concluzia (e drept, aflată ca intuiţie printre ipotezele mele politico-civice) că dreptul, neavînd alt temei ultim decît fertilitatea socială, işi pierde orice legitimitate cînd e folosit de cei de desupra legii contra celor prinşi sub ea.
Sper să vă stîrnesc interesul pentru teza mea, că ameliorarea societăţii cere studierea căilor de combatere a celor care fac rău prin lege, adică punerea la punct a unor mecanisme (cum ar fi introducerea contractelor politice creatoare de răspunderi) care să se aplice celor ce vor/capătă puterea de a conduce maşina juridică.
Cel puţin imediat, imaginarea metodelor şi regulilor de pedespire a abuzului legislativ şi juridic, nu va crea raportul de forţe necesar impunerii metadreptului. Dar ea poate lansa cercetarea fundamentală în problema sănătăţii statului şi dreptului într-o direcţie fertilă pentru un viitor măcar posibil, dacă nu previzibil.
Ioan Rosca, 27 martie 2011 (în cinstea Basarabiei)
De la vinovăţia justiţiei la falimentul dreptului -scrisoare deschisă către domnul Valeriu Ciucă-
Domnule Ciucă,
Ultimul mesaj primit de la dv m-a bucurat. Preţuirea care vi s-a arătat la curtea europeană mi-a confirmat că nu m-am inşelat văzînd în dv un partener pentru discutarea problemelor teoretice şi practice de drept care mă frămîntă, chiar dacă le abordăm din unghiuri diferite. In discursul laudativ cu care a fost salutată plecarea dv dintr-o misiune juridică de înalt nivel, este accentuată preocuparea dv metodică pentru scrutarea temeirilor normelor juridice- care mă frămîntă şi pe mine. De aceea revin la invitaţia de a face cunoscută public părerea dv. faţă de observaţiile mele privind (ne)funcţionarea justiţiei din România, raportată la problemele fundamentale ale teoriei statului şi dreptului.
Nu mai reamintesc celelalte provocări ale mele în direcţia dv. Vă semnalez doar cîteva adrese la care am expus problema mea de cercetare-acţiune:
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=7&year=2009&month=12.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=3&year=2010&month=9.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=9.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/default_editoriale.asp-year=2010&month=12.htm sau demersurile concrete făcute de mine pentru a demasca (in)justiţia română:
http://www.piatauniversitatii.com/news/default_editoriale.asp-year=2010&month=12.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2011&month=2.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2011&month=3.htm
Drumul meu spre intrebarea "Pe ce se bazează şi cum creşte legitimitatea unui sistem juridic?", care se loveşte de obstacole nedepăşite, nu este cel obişnuit, al unui practician, sau al unui teoretician specializat. Cercetarea mea interdisciplinară (teoria sistemelor şi cibernetică, psihologie (socială) şi teoria cogniţiei/cunoaşterii, logică şi epistemologie, teoria explicaţiei, comunicării şi educaţiei, teoria jocurilor, negocierii şi cooperării etc.) nu a avut- mult timp- şi dreptul printre componente (sau aplicaţii). Primele mele legături cu problematica (literatură) juridică au fost ocazionate de interesul pentru traseul profesional al soţiei mele, o juristă din generaţia dv. Dar în ultimii ani, implicarea în încercarea de judecare/reparare a abuzurilor regimului comunist m-a silit să urc treptat scara de la pretenţia civică la plîngerea petentului, apoi la alcătuirea pledoariei şi consultarea legislaţiei si jurisprudenţei, care au impus studiu teoretic şi în sfirşit, căutări privind bazele epistemice ale teoriilor statului si dreptului.
Rămân desigur un musafir în acest spaţiu. Textele pe care vi le-am semnalat incearcă sa urce pe scara semnalată mai sus. Nu reiau aici problemele, ci extrag consecinţa lor ultimă. Condamnarea justiţiei din România, complice (susţin eu) la un genocid continuat şase decenii- iată obiectivul meu concret. Vreau să spulber prezumţia de legitimitate a unei legalităţii criminale. Ceea ce conduce la o provocare de fond. Reaua credinţă a celor care au uzurpat instituţiile statului român nu este singura cauza a patologiei juridice. Reperez, pornind de la acest studiu de caz- dureros dar consistent- racile, aporii si falsuri pe care se sprijină dreptul, limite de principiu si pragmatice adînci, izvorînd din nivelul de bază al socialităţii, sau efecte nocive ale complexităţii promovată de progres. Am ajuns la concluzia că nici dreptul nu poate avea fundamentele pe care le pretinde, nu (mai?) poate infige piloni într-un sol tot mai îndepărtat, mitic, fiind silit să plutească în derivă pe suprafaţa oceanului agitat al realităţii, intreţinînd- chinuit- falsa impresie că e polarizat de sensuri valide.
Poate că nici nu putea fi altfel condiţia juristului, azi, într-o civilizaţie eşuată în simulacru sistematic şi impostură labirintică, în care profesorii alienaţi trebuie să se facă- deseori- că educă, medicii- că tratează, politicienii- că reprezintă, cercetătorii- că descoperă, ziariştii- că informează, inginerii- că optimizează, muncitorii- că produc, funcţionarii că rezolvă, programatorii că implementeză, filozofii că meditează, preoţii că cred, oamenii că există…
Nu m-aş revolta virulent, dacă s-ar recunoaşte fragilitatea deschisă a construcţiei şi condiţiei juridice, faptul ca duce la sub-compromisuri (convenţii aparente, căci sînt controlate de cei ajunşi la putere), mai mult sau mai putin adecvate unor necesităţi sociale contradictorii şi fluide, nici într-un caz la surse de adevăr,dreptate şi sens, adică la Reper- în sensul plin al cuvîntului, la care aspiră visătorii dreptului natural.
Priviţi-vă colegii oficiind un rit cenuşiu, cu aere de dumnezei cu celular, ascunzîndu-şi mediocritatea cupidă în togi, lozinci concatenate găunos şi sub-raţionamente, pretinzînd că demonstrează riguros, că tranşează corect, că fac lumină pentru dreptate, părînd a rezolva 50 de dosare pe zi (dar fără a mai apuca să le citească). Sînt aceşti cavaleri ai retoricii de plîns, sau de condamnat? I-aş compătimi pe cei care au sarcina ingrată să joace teatru în sala de judecată, să simuleze continuu rezolvarea antagonismelor şi ambiguităţilor nerezolvabile, să-şi pună elocinţa în slujba petentului necinstit, să gîdile sau zgîrie urechea atrofiată a unor judecători intoxicaţi de deciziile vărsate la gramadă, sa forţeze condamnarea acarilor Păun- închizind ochii fata de delicvenţii cu relaţii deasupra legii, să producă micro-observaţii corectoare privind articole din legi strîmbe, folosite strîmb de oameni strîmbaţi de un sistem strîmbat.
Dar am motive să nu tratez concesiv mercenarii nedreptăţii, să nu menjez o castă prea rapace, necinstită, arogantă şi nocivă, care sprijină deturnarea energiei justiţiare înspre o farsă distructivă. Societatea modernă a reuşit transformarea agresiunii directe, generată de instinctul animalic de supravieţuire, într-o serie de roluri tipizate (specializări), care împletesc, în doze diferite, schimbul de servicii reale cu parazitismul. Exista şi moduri rezonabile de a-ţi cîştiga pîinea. Nimeni nu e obligat să practice necinstit o meserie (să practice o meserie necinstită), să facă prostituţie intelectuală cu ifose profesioniste, o jalnică postură, chiar bine plătită şi bine cotată, la bursa valorilor falsificate.
Fiind atît de gravă, concluzia studiului meu, că deturnabilitatea justiţiei (şi în general, a instituirilor sociale) e cauza ultimă a deturnărilor constatabile, mai mult sau mai puţin suportabile (cum este cazul românesc)- vă propun să mă contraziceţi fertil, fără menajamente. Arătaţi-mi vă rog, cum şi unde au trecut- cu succes- teoreticienii dreptului examenul analizei fundamentelor, la care s-au expus matematicienii sau fizicienii secolului trecut, cu unele rezultate negative- care au mărit profunzimea întrebărilor, dar au creat crize dificil de gestionat în comunitatea ştiinţifică. Nu cumva nedescoperirea inconsistenţei juridice nu este orbire sau întîrziere, ci apărare, prin inacţiune, a intereselor celor care folosesc respectabilitatea nejustificată? Pentru că, pe de o parte, ocupanţii inimii cetăţii trebuie să evite punerea în discuţie a temeiurilor regimului de care profită, pentru a cărui continuitate lucrează volantul juridic. Pe de altă parte, cei angajaţi în măşinăria "dreptăţii", ca falşii vindecători, predicatorii găunoşi sau propagandiştii cinici- nu au interes ca publicul să descopere că e vorba de placebo în satisfacţia înşelătoare că nerezolvabilul e rezolvat corect. Deşi, admit, lumea lucidităţii generalizate brutal poate fi mai rea decît cea anesteziată cu iluzii, reacţia anarhică putînd mătura şi ce s-a construit viabil pe nisip.
Trebuie să existe însă şi alte soluţii, să putem supravieţui mai demn. Prea profită regeşte cei fără scrupule de dificultăţile definirii şi apărării binelui. Prea e respingător conformismul faţă de manipularea propagandistică, dezolantă capacitatea domesticirii, pe care se bazează ingineria centralizată a sensurilor. Prea au căzut în postmodernism intelectualii, răpuşi de relativism, sau de comoditate.
În nenumărate tomuri de drept "racordate" ca într-un joc de oglinzi, produse în serie de banalişti aciuiaţi academic, nu găsesti nimic despre esenţial. Cum pot fi reperaţi, dovediţi şi pedepsiţi cei care încalcă legea- e un subiect banalizat. Dar despre cum se reperează, dovedeşte şi pedepseşte pătrunderea răului în lege, despre capturarea justiţiei, uzurparea statului- procese omniprezente în istorie- doar fleacuri expirate.
Fenomenul juridic e integrat cibernetic, interferînd dublu cu activitatea socială. Pe de o parte , legea pilotează societatea care o aplică, prin mecanisme puse la punct şi urmărite meticulos, de instituţii tot mai depăşite, deşi cresc canceros. Pe de alta, ea este emanată din societate, prin procese politice insuficent controlate, definite vag de constituţie şi de regulă- abuzive, căci nu are cine pedepsi puterea, pentru că foloseşte maşinăria legală la făcut rău, sau cîştig necinstit. Se ajunge ca statul să fie instrumentul- tot mai perfecţionat şi puternic- cu care un grup uzurpator îşi poate captura şi tîlhări concetăţenii.
În loc să crească controlul populaţiei care suportă legea în procesul stabilirii ei, pseudodemocraţia de mucava (bazată pe inşelătoria falsei "reprezentări") ne îndoctrinează tot mai insistent că nu pot fi pedepsiţi cei care au abuzat, nici după ce sînt răsturnaţi de la putere, deci că nu se poate face -retroactiv- reabilitarea reală a dreptului. Boala cea mai gravă rămîne deci netratată, pericolul cel mai mare- necombătut, în numele evitării "vinătorii de vrăjitoare". Şi jocul merge înainte aşa.
Aplicarea, chiar corectă, a unor legi incorecte, stabilite incorect- nu poate insănătoşi viaţa socială. Noroc că nu toate instrucţiunile comuniste au fost aplicate. Anticorpii infectaţi ai legii devin cei mai periculoşi duşmani ai organismului colectiv, interdicţia ca o celula atacată să-şi facă dreptate singură lasînd cale liberă dăunătorilor, care au învăţat că trebuie să ocupe polii de putere, dacă vor impunitate. Numai bandiţii mici operează ilegal. E drept că o grupare criminală care a cucerit teritoriul, va impune eventual ordinea ei, pentru ca afacerile să nu-i fie deranjate de benzi rivale. Viruşii cîştigători pot apăra de alţii corpul pe care-l exploatează (dar la noi, nici asta nu au făcut). Orice putere disciplinantă e mai buna decit anarhia? Să trebuiască să ne resemnăm la acest drept cinic, ascuns după aparenţe respectabile, umanismul fiind o elucubraţie romantică?
Majoritatea colegilor dv. deşi împotmoliţi în noroiul unei realităţi obscene, nu-şi pun însă astfel de probleme. Ca să nu vadă haul care coace norma, ei pleacă de la ea mai departe, convinşi religios că legea nu se discută (dacă sînt măcar de bună credinţă, ceea ce deseori nu e cazul). Mai grav e că şi "teoreticienii" din facultăţile de drept evită atacarea problemei frontal, din motive nu neparat respectabile. Poate nu am dat eu peste experţii temei. O fi vorbind între ei, în cerc intim, în vreo revistă sau la un colocviu. Va rog atunci să-mi semnalaţi cu cine ar trebui să port acest dialog, ce autori ar trebui să citesc, ca să înaintez.
Deocamdată eu constat că ipoteticii teoreticienii "fundamentalişti" nu determină juriştii care roiesc pe teren să depăşească simplismele şi sofismele. Cum ar fi pretenţia că normativitatea este deasupra vieţii (că realitatea ar încape în formule juridice). Sau credinţa că orice cetăţean trebuie să-şi puna avocat ca să poată urmări fluviul legislaţiei… pe care e prezumat că o cunoaşte. Sau concepţia secătuitoare că judecătorul aplică legi şi nu că judecă o situaţie, conform conştiinţei sale umane şi competenţei lui în dreptate, evitînd încălcarea legilor (care reduc arbitrariul şi neomogenitatea decizională) dar apelînd la bun simţ, dacă legile sint contradictorii, absurde sau nefaste. Nici măcar faptul că viaţa, limbajul şi cultura- şi nu constituţia- stau la baza dreptului, nu e observat de prezbitul analitic. Că legea e formulată prin cuvinte, pe care nu le poate defini exhaustiv (orice dicţionar fiind de altfel un cerc vicios sugestiv) şi pe care- obiectiv- nu le poate interpreta -subiectiv- decît un om, nu o maşina, oricît de sofisticată. Aşadar, că baza inevitabilă a dreptului este experienţa umană partajată, sedimentată în limbaj, ceea ce lasă loc troficei şi supăratoarei imprecizii (a se vedea studiile fundamentale ale lui Witgenstein).
Prin obtuzitate formalistă -consecventă- ajung "maeştrii" retoricii puse în slujba protejării criminalilor comunişti la aberaţii "docte", cum ar fi că:
- Distrugerea în masă comisă de comunişti în România nu este genocid, pentru că nu a decimat complet "un grup naţional, etnic, sau religios" (restricţie absurdă, chiar codul nostru penal admiţînd -logic- că distrugerea oricărei comunităţi- tot genocid este) sau pentru că dreptatea nu a fost aprobată de instanţe internaţionale (care nu au interes să scoată la lumină modul în care s-a terminat al 2-lea război mondial, în Europa de Est)
- O fi fost criminal comunismul, dar instituţiile şi legile lui nu pot fi declarate criminale a posteriori; iar rău- făcătorii prepuşi (activişti, securişti, miliţieni, procurori, judecători) nu răspund- decit de încălcarea eventuală a legilor (criminale).
- Decretul comunist 167, a putut bloca reparaţiile civile, limitînd la trei ani prescripţia "extinctivă" (deşi pînă şi acest act premeditat antijustiţiar conţine prevederi -art 8,13,16,19- care ar fi permis depăşirea prescripţiei, dacă avocaţii care se fac că sprijină victimele ar fi avut curajul să le invoce)
- Trebuie plătite despăgubiri mari ciocoilor traziţiei lezaţi moral de vreo acuzaţie fără probe (că doar ei sînt gestionarii arhivelor) sau unui Pacepa, dar nu şi celor schinjuiţi ca în iad atîţia ani pentru că şi-au iubit ţara sau respectat demnitatea. Abuzurile judiciare comuniste nu merită compensaţii materiale, pentru că dauna e "morală" (şi nu de-a dreptul existenţială, noţiune a realităţii crude, care nu a încăput în drept)
- Foştii deţinuţi politici trebuie să dovedeasca în instanţe, individual, că au fost nevinovaţi, pentru a li se anula sentinţa… deşi primesc de 20 de ani un fel de pensie pentru vechimea în munca de deţinut închis pe nedrept (dată tocmai ca ei să rămînă departe de tribunale). Asta dacă nu cumva au purtat cămaşă verde, sau au avut idei legionare- crime fasciste care justifică exterminarea comunistă.
- Nu au existat probe suficente pentru a inculpa vinovaţii, mărturiile supravieţuitorilor nefiind suficente, iar arhivele călăilor neputind fi deschise , datorita "preferinţelor legiuitorului" post-decembrist… pentru protecţia confidenţialităţii criminale, personale şi clasificate.
- Nenumăratele infracţiuni din care s-a compus crima supercomplexă a regimului comunist, trebuie judecate separat, pulverizate prin disjungere şi declinare … ca să expire termenele de prescriere pentru infracţiunile scoase din context
- Deşi regimul şi-a continuat dominaţia represivă dupî 1964, recurgînd mai rar la forţa brută, pentru că instituise teroarea şi controlul total al securităţii, nu se poate vorbi de continuitate pînă în 1989, încît să intre în joc imprescriptibilitatea recunoscută şi de criminali în 1968
- Principiul prescripţiei trebuie aplicat celor care au paralizat premeditat justitia. (In timp ce , pe teren, procurorii rămaşi la post lungesc anchetele pentru prescriere -lipsind restricţiile legale- iar judecătorii nu răspund -lipsind penalizările legale- de distrugerea vieţilor celor judecaţi greşit, sau de pagubele aduse statului comitent. Salarii si pensii speciale "nesimţite" răsplătind slujirea injustiţiei).
- Cînd ancheta procuraturii militare ajunge la concluzii , după peste zece ani de cercetări, trebuie reluat totul de la zero (de o echipă pregătită să închidă speţa cu NUP), pentru că unii potenţiali inculpaţi sînt civili (sau au devenit prin pensionare !)… şefii statului de exemplu
- nu se aplică suspendarea sau întereruperea prescripţiilor, deşi justiţia a respins, pînă azi, toate încercările victimelor de a se face dreptate
Şi aşa mai departe….
Dacă dreptul ar fi fost ce/cum pretinde, nu s-ar fi putut susţine/impune atîtea inepţii, oricît de mult ar fi vrut slujitorii legii să servească stăpînii ei.
In slujba impunităţii, cîrdăşia cu marii vinovaţi (complicitatea cu autorii genocidului, îmbogăţiţi fabulos după 1990 din prada smulsă victimelor) işi dă mîna cu primitivismul- natural sau simulat . Aşa s-a ajuns la pulverizarea cauzelor unitare prin disjungeri şi declinări de diversiune, cerute de o "curte constituţională" infractoare. La zecile de mii de sentinţe inexplicabile onorabil, care au determinat victimele "justiţiei" să apeleze nu numai la CEDO, dar şi la tribunalul de la Haga, ca recunoaştere a unui genocid juridic care nu poate fi stăvilit. La pseudo- raţionamentele care pretind că "2+2=5" sau tezele că "dupa zi, nu urmează noapte" impuse eventual prin legiferare. Cunoaşteţi vreun mecanism care să permită unui cetăţean să nege valabilitatea unei legi, demonstrabil absurde? Nici măcar încălcările constituţiei nu pot fi invocate eficace de victime, doar stăpînii justiţiei avînd dreptul să declare neconstituţionalitatea unor legi, valide insă pînă atunci- chiar dincolo de proba contrară- pentru cetăţeanul de jos. Prezumăm că toate prezumţiile, lăsate la cheremul "luminilor" convenabile sistemului sînt juste, nu-i aşa? Judecătorii aşteptînd comanda politică, pentru a şti cum trebuie interpretate legile, clădite premeditat pe ambiguitate…
De nu ar fi decît problema operaţionalităţii, şi examenul teoretic/practic al sistemului juridic ar fi căzut. Farsa din procuraturi şi instanţe, care nu au cum rezolva serios dosarele, poate fi observată de oricine. La fel ca şi absenţa, din literatura "teoretică", a analizei fezabilităţii (evaluarea resurselor necesare pentru a se face corect ce pretinde dreptul că se face; imaginarea unor alternative de compromis cinstite).
În căutarea legitimităţii, dreptul nu dă de fund şi nu poate da. Temeiul său ultim rămîne pulsul creativ al vieţii, un univers deschis, care provoacă tensiuni de libertate interpretativă, dar şi contradicţii, ambiguităţi şi schimbări perpetui, exact contrariul modelului la care se raporteză ritos majoritatea juriştilor.
Cam acesta e unghiul din care atac problema judecării regimului de tranziţie din România, pentru infracţiunea împotriva justiţiei- imprescriptibilă sau neprescrisă- pe care o constituie nejudecarea crimelor regimului comunist- un delict care compromite fatal legitimitatea legalităţii.
În timp ce dv. -cred- deşi constataţi realist influenţa reţelelor care uzurpă puterea în stat asupra sistemului juridic, consideraţi că ea nu surpă şi temelile dreptului , ci produce doar regretabile deviaţii, scăderi de parcurs, tatonări, rătăciri. Mi-aţi spus că optaţi (cu o bună credinţă de care nu mă îndoiesc) pentru închiderea cicatricilor, pentru că prelungirea înfruntării (juridice) nu ar face bine corpului naţional.
Eu însă susţin că "trecînd mai departe" se vor înfunda şi mai rău şi România şi dreptul. Alegeţi. Nu puteţi salva simultan şi justiţia aceasta (care nu a pedepsit pe cei ce au făcut praf viaţa atîtor români)- şi ideea de drept. Voi încerca în alt cadru să expun temeinic modul cum am ajuns la concluzia (e drept, aflată ca intuiţie printre ipotezele mele politico-civice) că dreptul, neavînd alt temei ultim decît fertilitatea socială, işi pierde orice legitimitate cînd e folosit de cei de desupra legii contra celor prinşi sub ea.
Sper să vă stîrnesc interesul pentru teza mea, că ameliorarea societăţii cere studierea căilor de combatere a celor care fac rău prin lege, adică punerea la punct a unor mecanisme (cum ar fi introducerea contractelor politice creatoare de răspunderi) care să se aplice celor ce vor/capătă puterea de a conduce maşina juridică.
Cel puţin imediat, imaginarea metodelor şi regulilor de pedespire a abuzului legislativ şi juridic, nu va crea raportul de forţe necesar impunerii metadreptului. Dar ea poate lansa cercetarea fundamentală în problema sănătăţii statului şi dreptului într-o direcţie fertilă pentru un viitor măcar posibil, dacă nu previzibil.
Ioan Rosca, 27 martie 2011 (în cinstea Basarabiei)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)