sâmbătă, 2 ianuarie 2010

CURTEA PENALĂ DE CONDAMNARE JURIDICO-MORALĂ A CRIMELOR REGIMURILOR COMUNISTE

CURTEA PENALĂ DE CONDAMNARE JURIDICO-MORALĂ A CRIMELOR REGIMURILOR COMUNISTE (crimele comunismului internaţional)

Curtea de la Cluj

Echipa organizatorică prin ale cărei eforturi s-a putut organiza la Cluj, pe 7 sept 2006, “Procesul Comunismului”:



1. Sponsor şi organizator principal: prof. Dr. Ing. Pompiliu Manea (directorul general al firmei TEMCO).
2. Echipa de organizare:

- prof. Ing. Constantin Mustaţă.

- Prof. matematician Mihai Handrea.

- Ing. Gheorghe Şchiopu.

- Prof. Alex. Stănescu.

- Ing. Alex Bojan.

- Ec. Vasile Moldovan.

Privind materialele prezentate, sunt de făcut următoarele precizări:

1. Capitolele:

- Crimele comunismului internaţional;

- Pledoaria apărării;

au fost redactate de dr. Dr. Florin Mătrescu.

2. Capitolele „Actul de acuzare” şi „Sentinţa”, au fost redactate de un jurist ce trăieşte în afara graniţelor României şi care doreşte să rămână anonim.
3. Capitolul „Comunicat de presă” a fost editat de prof. Ing. Constantin Mustaţă.





Program de desfăşurare a procesului:

I. Deschidere:

1. Prof. Dr. Ing. Pompiliu Manea: Cuvânt introductiv.

2. Prof. Ing. Constantin Mustaţă: Cuvânt introductiv.

-Prezentarea filmului despre Ion Gavrilă Ogoranu.

-Prezentarea volumului V, ed. Postumă „Brazii se frâng, dar nu se încovoiesc”.

-Prezentarea volumului „Balade” de Radu Gyr.

-Evocarea ultimei zile de viaţă a lui Ion Gavrilă Ogoranu.

-Informarea asupra dorinţei sale testamentare de a se organiza un proces juridico-moral al comunismului.

3. Dr. Dr. Florin Mătrescu: precizări asupra procesului.



II. Începutul procesului:

1. Curtea penală, ia loc în prezidiu, fiind formată din următorii:

- Ilie Tudor (ales şi preşedinte) (DJ).

- Dorina Cristea (TL).

- Dr. Aurel Rusu (MS).

- Simona Popa (B).

- Ana Maria Bucin (MS).

- Emil Sebesan (TM).

- Prof. Ioan Puscas (SJ).

- Prof. Virgil Bulat (CJ).

- Coriolan Baciu (AB).

2. Prof. Manea face o scurtă prezentare a membrilor Curţii, cu precizarea anilor de condamnare ai fiecăruia.



III. Desfăşurarea procesului sub conducerea preşedintelui Curţii Ilie Tudor.

Preotul

1. Preot Mihai Caitar: Rugăciune de deschidere, urmată de un rechizitoriu la adresa regimurilor comuniste atee.

2. Dr. Dr. Florin Mătrescu prezintă „Crimele în cifre ale comunismului internaţional”.

3. prof. Alex. Stănescu dă citire „Actului de acuzare” în calitate de procuror.

4. Dl. Vasile Moldovan dă citire „Pledoariei apărării”.

5. Au loc mai multe luări de cuvînt ale celor prezenţi în sală, ce au făcut oficiul de juraţi. La sfârşitul acestora, Curtea părăseşte sala iar juraţii dau verdictul asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei regimurilor comuniste.

6. Curtea revine în sală şi primul jurat înmânează buletinul preşedintelui Curţii.

7. Juraţii revin în sală.

8. Preşedintele Curţii anunţă rezultatul votului (150) adică 100% din cei prezenţi au dat verdictul de „vinovăţie”. În continuare, aceeaşi persoană citeşte Sentinţa în faţa sălii aflată în picioare.

9. Membrii Curţii semnează documentul sentinţei.



IV. Închiderea procesului.

1. Preot Mihai Caitar şi preotul Bucin rostesc o rugăciune pentru ţară şi poporul român.

2. Ilie Tudor (preşedintele Curţii) ţine o scurtă alocuţiune.

3. Cuvântul de închidere este adresat de prof. Pompiliu Manea.



V. Conferinţă de presă.



CURTEA PENALĂ DE CONDAMNARE JURIDICO-MORALĂ A CRIMELOR REGIMURILOR COMUNISTE (crimele comunismului internaţional)

Juratii

CRIMELE ÎN CIFRE ALE COMUNISMULUI INTERNAŢIONAL[1]



Stabilirea a posteriori cu exactitate istorică sau statistică a crimelor comunismului internaţional nu este posibilă datorită mai multor factori dintre care cei mai importanţi ni se par următorii:

1. Fostele state comuniste nu beneficiază (şi/sau nu deconspiră) de statistici exacte privind numărul morţilor de care se fac culpabile.

2. Până în momentul actual, cu excepţia a două lucrări ce se voiesc de sinteză („Holocaustul roşu sau Crimele comunismului internaţional în cifre”, autor dr.dr. Florin Mătrescu şi „Cartea neagră a comunismului”, elaborată de un colectiv sub conducerea lui Stephan Courtois), nu a existat „voinţa internaţională” şi instrumentul ca instituţie sau instanţă, care să încerce quantificarea crimelor regimurilor comuniste, ba dimpotrivă: de mai multe decenii, asistăm la ocultarea sau minimalizarea numărului victimelor.

3. Dictaturi de stat odioase, teroriste şi criminale, regimurile comuniste, cu puţine excepţii, au chinuit şi omorât cu perfidie, în spatele unui paravan de ideologie, zămislită chipurile, spre a oferi oamenilor planetei, o viaţă mai bună şi mai echitabilă social. A lipsit deci aproape întotdeauna înregistrarea oficială corectă a crimelor, în contrast cu regimul nazist. Criminalele regimuri comuniste „şi-au şters urmele” deliberat, ferindu-se cu profesionalism de verdictul necruţător al istoriei.

4. Chiar în faţa unor documente de arhivă incontestabile, mărturii verbale indubitabile sau studii statistice şi demografice inatacabile, rareori s-a practicat operaţiunea aritmetică de adunare şi prin aceasta de quantificare a criminalităţii. Lipsă de orizont şi cunoştinţe? Frică în faţa rezultatului însumării? Manipulare până la perversitate a opiniei publice, operaţie făcută „la comandă”? Frică faţă de un posibil şi nedorit proces al comunismului, similar celui de la Nürenberg de condamnare a fascismului? etc., etc. Sau toate laolaltă?

5. Caracterul dinamic al actelor de criminalitate statală (în ţările rămase sub dictaturi comuniste), al actelor teroriste (mişcări de guerillă din America centrală şi de Sud, din Asia şi mai puţin în Europa actuală), dau un caracter „relativ” statisticilor victimelor comunismului mondial, care continuă să secere fără încetare noi vieţi omeneşti.

6. Justiţiari, organizaţii, grupuri de persoane sau investigatori devotaţi dezvăluirii adevărului (victime în viaţă ale comunismului, istorici, oameni politici, oameni obişnuiţi dornici de aflare a adevărului, etc.), scot la iveală fără încetare, noi date aritmetice sau faţete necunoscute ale acestei monstuozităţi.

7. Istoria consemnează noi mecanisme de ucidere în masă sau reluarea unora deja practicate (înfometări dirijate de tipul celei cunoscute în Ucraina sau în lagărele speciale ale naziştilor preluate şi folosite ulterior şi în mod intensiv de către sovietici), (180) sau generate de incompetenţa economică a sistemului. Între acestea se numără de pildă: a). înfometarea la scară naţională a populaţiei din Coreea de Nord; b). avorturile septice provocate în România în timpul regimului Ceauşescu soldate cu circa 10000 victime; c). Contaminări endemice cu SIDA, ce nu mai pot fi acoperite de presa de stânga în actuala Zimbabwe; d). Un număr de victime estimate recent la 60000, notate tot în timpul regimului dictatorial al lui Ceauşescu, generate printr-o asociere de factori socio-economici (înfometare, lipsă de medicamente, frig şi asistenţă medicală deficitară); e). Catastrofa nucleară de la Cernobîl, datorită mistificării oficiale a numărului real al victimelor ce au decedat imediat sau în următorii 10 ani, permite numai aprecieri cantitative marcate de relativitate, etc., etc.

Depăşind acest „punct mort” de încercări de reconstituire a celei mai odioase, mai cataclismice şi de mai lungă durată crime din istoria omenirii, folosind ca surse de informaţie de bază cele 2 lucrări citate anterior şi o bibliografie actualizată (prezentă în arhiva subsemnatului) ce însumează cca 400 de noi titluri, am ajuns la cifrele de mai jos, baza demersului nostru istoric, pe care vi-l prezentăm astăzi în premieră mondială.



[1] Studiul statistic actualizat până la 1 sept. 2006.

CRIMELE COMUNISMULUI INTERNAŢIONAL ÎN CIFRE

Nr. în ordinea victimelor în morţi


Ţara


Nr. victimelor

1


Rusia


a- minim 118.015.000

b- mediu 127.015.000

c- maxim 148.015.000

2


China


a- minim 110.000.000

b- mediu 112.000.000

c- maxim 114.000.000

3


Ucraina


29.012.500

4


Alte naţionalităţi în Rusia şi fostul imperiu sovietic


10.000.000

5


Vietnam


7.250.000

6


Bielorusia


4.500.000

7


Congo


4.000.000

8


Evreii


3.500.000

9


Germania


3.250.000

10


Cambodgia


a- minim 2.000.000

b- mediu 2.500.000

c- maxim 3.000.000

11


Coreea de Nord


3.000.000

12


Polonia


2.700.000

13


România


2.451.400

14


Ţările Baltice


a- minim 500.000

b- mediu 1.250.000

c- maxim 2.000.000

15


Cazacii


2.000.000

16


Tibet


2.000.000

17


Somalia


a- minim 100.000

b- mediu 1.050.000

c- maxim 2.000.000

18


Cuba


a- minim 500.000

b- mediu 1.250.000

c- maxim 2.000.000

19


Mozambic


1.500.000

20


Ruanda


1.500.000

21


Afganistan


1.450.000

22


Angola


1.000.000

23


Irak


1.000.000

24


Zimbabve (Rhodezia)


1.000.000

25


Spania


a- minim 600.000

b- mediu 800.000

c- maxim 1.000.000

26


Etiopia


500.000

27


Croaţia


a- minim 200.000

b- mediu 350.000

c- maxim 500.000

28


Bosnia Herzegovina


a- minim 250.000

b- mediu 300.000

c- maxim 370.000

29


Ungaria


a- minim 225.800

b- mediu 260.800

c- maxim 295.800

30


Guatemala


250.000

31


Laos


200.000

32


Albania


180.000

33


Malaezia, Birmania, Filipine


150.000



34


Slovacia


a- minim 60.000

b- mediu 80.000

c- maxim 100.000

35


Bulgaria


100.000

36


Columbia


100.000

37


Grecia


100.000

38


Nicaragua


100.000

39


El Salvador


80.000

40


Peru


70.000

41


Algeria


65.000

42


Sri Lanka


64.000

43


Jemen


50.000

44


Tadjichistan


50.000

45


Africa de Sud


40.000

46


Slovenia


32.000

47


Armenia


20.000

48


Nepal


15.000

49


Georgia


12.000

50


Azerbaidjan


10.000

51


Maroc


10.000

52


Turcia


10.000



Bilanţul victimelor comunismului internaţional:



1. Estimări minimale: 314.772.300
2. Estimări medii: 335.187.300
3. Estimări maximale 355.602.300



Holocaustul roşu în România:

a. Prizonieri de război în URSS 180.000

b. Ucişi în lagăre şi închisori: 500.000

dintre care: 250.000 ucişi în lagăre şi închisori;

250.000 decedaţi din multiple cauze,

la scurt timp după eliberare.

c. Ucişi în timpul colectivizării forţate 200.000

d. Revoluţia din decembrie 1989 1.400

e. Mişcarea de partizani 10.000

f. Perioada ceauşistă 60.000

g. Basarabia şi Bucovina ca teritorii înstrăinate: 1.500.000



Total 2.451.400



Incertitudinile asupra abisalelor cifre privind victimele comunismului internaţional, vor continua, oferindu-ne permanent situaţii în care va fi evidentă neputinţa unei elucidări istorice corecte.

Astfel, cine ar putea afirma că cele 3 milioane de morţi notaţi în catalogul Coreei de Nord, nu au fost de mult depăşite, în primul rând, printr-o înfometare la scară naţională sau care este rata de mortalitate pentru cei 250.000 de deţinuţi politici decelaţi cu mare greutate, în gulagul acestei odioase dictaturi? (85).

Ce potenţial ucigaş are oare China actuală, cu cele 2000 de lagăre de muncă şi cca 16 milioane de deţinuţi (69), din care cel puţin 100.000 deţinuţi politici şi 200.000 deţinuţi abuziv?

Cine şi-ar fi putut imagina şi ar da o imagine mai obiectivă asupra cumplitei „săptămâni roşii” (6), descrisă şi documentată magistral de inegalabilul Paul Goma în cartea cu acelaşi nume?

Cine şi-ar fi putut imagina că asasinul african Kabilas (favoritul lui M. Allbright) a suprimat cel puţin 4 milioane de congolezi, propulsând această ţară, de o bogăţie de nedescris, pe locul 7 în ierarhia crimelor holocaustului roşu?

Cine ar putea estima exact câţi din cei 116 milioane de chinezi (9% din populaţia ţării), 31 milioane de congolezi (64%), 14 milioane de vietnamezi (19%), 9 milioane de mozambicani (54%), 9 milioane de nord-coreeni (40%), raportaţi de ONU între 1997 şi 1999 ca suferind de foame cronică, mai supravieţuiesc la ora actuală? (303, 318).

Ce şanse de supravieţuire mai au cei cca 40 milioane de africani şi cca 1 milion de chineji infiltraţi cu SIDA? (325).

Sau prin carenţa noastră de documentare, câţi din cei 350.000 italieni deportaţi de trupele comuniste titoiste din Istria şi Dalmaţia, au fost ucişi sau aduşi la moarte prin mecanisme comune celor ce au împărtăşit aceeaşi soartă? (118).

În aceeaşi ordine de idei, „maşinăria de omorât comunistă” prin braţul înarmat al guerillelor de aceeaşi culoare, îşi continuă satanicul măcel, secerând aproape zilnic vieţi în Indonezia (119), Timorul de Est (153), Nepal (154-172), cândva liniştita anticameră a ascensiunilor optamiarilor din Himalaia, cu enigmaticul Katmandu), Sri Lanka (217-235), etc., etc.

„Şi cum ar putea fi estimată sau descrisă, suferinţa altor zeci şi sute de milioane de oameni care nu au fost ucişi, dar - scăpând din lagăre şi închisori – au rămas stigmatizaţi sau mutilaţi pentru tot restul vieţii, din pricina imenselor suferinţe fizice şi psihice îndurate? şi ce statistică va cuprinde vreodată enorma cifră a rudelor celor ucişi, schilodiţi sau deportaţi, care nu numai că au suferit pentru cei dragi, despre a căror soartă nu au ştiut nimic, adesea timp de ani de zile, dar au fost şi etichetate de puterea comunistă ca „duşmani ai poporului” şi, în consecinţă, supuse la represalii inimaginabile?

Întrebări tulburătoare, persistente, obsedante şi poate, practic, imposibil de elucidat ... nu numai acum ci poate niciodată” (Holocaustul roşu) (300).





P.s1. documentele adiacente cele mai importante, utilizate pentru elaborarea statisticii şi datelor mai jos furnizate sunt următoarele:

1. Florin Mătrescu - Holocaustul roşu, ediţia II-a, Bucureşti, 1999, ed. Făt Frumos (300).

2. Stephan Courtois şi colaboratorii – Cartea neagră a comunismului. Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998. (1)

3. Cicerone Ioaniţiu - Album al martirilor genocidului comunist. Ed. Casa de presă şi editură, Sibiu, 1999. (2)

4. Doina Jela – Lexiconul negru, unelte ale represiunii comuniste. Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001. (3)

5. Lista securiştilor. Lumea liberă, N.Y., nr.794-800, 2003 (263-268).

6. Morţii revoluţiei. Jurnalul naţional, 20 dec. 2004 (262).

7. Paul Goma – Săptămâna roşie (28 iunie – 3 iulie 1940) sau Basarabia şi evreii. Ed. Vremea XXI, 2004. (6)

8. Stephan Courtois – Interviu dat revistei „Der Spiegel” (327).



P.s2. de reamintit, că victimele lui Hitler sunt estimate la 25 milioane, din care 6 milioane evrei (342).



P.s3. din menajamente pentru marele popor francez, ce şi-a legat în mod nefericit sărbătoarea naţională de REVOLUŢIA FRANCEZĂ, considerată de tot mai mulţi istorici ca o avanpremieră sau chiar ca prima revoluţie comunistă din istoria lumii, nu am introdus în statistică cele 600.000 de morţi ale rezistenţei ţărăneşti din Vendee (Holocaustul roşu, pg.25) (300). În acelaşi sens, a conchis şi vestitul politolog şi istoric Jean François Revel (388).



P.s4. la bibliografia folosită pentru redactarea „Holocaustul Roşu” ed. A II-a se adaugă peste 400 de titluri noi de articole şi cca 50 de monografii şi lucrări dedicate Holocaustului Roşu.





CURTEA PENALĂ DE CONDAMNARE JURIDICO-MORALĂ A CRIMELOR REGIMURILOR COMUNISTE (crimele comunismului internaţional)



PARCHETUL



de pe lângă



CURTEA PENALĂ DE CONDAMNARE JURIDICO-MORALĂ A CRIMELOR REGIMURILOR COMUNISTE



Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea penală de condamnare juridico-morală a crimelor regimurilor comuniste



formulează prezentul



ACT DE ACUZARE



împotriva



1. Secretarilor generali şi ai membrilor comitetelor centrale, regionale şi locale ale partidelor comuniste, muncitoreşti sau de altă denumire, având ideologie marxist-leninistă din ţările aparţinând lagărului comunist, aservite acestora, sau terorizate vremelnic de regimuri comuniste, după cum urmează:

Imperiul sovietic: Rusia, Basarabia şi Bucovina de Nord, Bielorusia, Gruzia, Ţările Baltice, Ucraina, Tadjikistan, Armenia, alte naţionalităţi din imperiul sovietic (evreii, tătarii, cazacii, etc.)

Europa: Albania, Bulgaria, Germania, Grecia, Iugoslavia (Serbia, Croaţia, Bosnia-Herzegovina, Cosovo), Slovenia, Polonia, Romania, Slovacia, Ungaria, Spania.

Asia: Afganistan, Cambodgia, China, Tibet, Vietnam, Malaezia, Birmania, Filipine, Coreea de Nord, Yemenul de Sud, Mongolia, Kurdistan, Irak, Laos, Nepal, Turcia.

Africa: Angola, Mozambic, Zanzibar, Zombabwe, Etiopia, Algeria, Africa de Sud, Somalia, Congo, Ruanda, Maroc.

America Centrala si de Sud: Cuba, Peru, Nicaragua, El Salvador, Honduras, Columbia, Chile, Grenada, Guatemala, Mexic.



2. Preşedinţilor acestor ţări, a şefilor de guvern şi a miniştrilor din ţările menţionate.
3. În special a miniştrilor de interne şi miniştrilor de justiţie aparţinând guvernelor menţionate.
4. Preşedinţilor instanţelor penale de drept comun şi militare centrale, regionale şi locale din ţările menţionate, precum şi a judecătorilor vinovaţi de încălcarea legii la pronunţarea sentinţelor penale.
5. Procurorilor şefi de pe lângă instanţele penale de drept comun şi militare centrale, regionale şi locale din ţările menţionate, precum şi a procurorilor vinovaţi de încălcarea legii cu ocazia anchetării învinuiţilor şi a formulării de acte de acuzare ilegale.
6. Ofiţerilor de securitate politică din cadrul organelor de securitate centrale, regionale sau locale, vinovaţi de încălcarea legii în activităţile privind siguranţa statului din ţările menţionate.
7. Ofiţerilor de poliţie judiciară sau anchetatorilor din organele de interne centrale, regionale sau locale din ţările menţionate, vinovaţi de încălcarea legii la efectuarea anchetelor şi la pregătirea pieselor probatorii privind formularea actelor de acuzare din ţările menţionate.
8. Comandanţilor, directorilor, supraveghetorilor şi paznicilor de închisori care au încălcat legea în exercitarea atribuţiilor lor.
9. Oricăror altor persoane indiferent de funcţia lor, de locul activităţii desfăşurate sau de locul săvârşirii de fapte penale de genul celor despre care se face vorbire în prezentul act de acuzare în ţările menţionate.
10. Instigatorilor, finanţatorilor, complicilor şi a tuturor celor care au săvârşit fapte penale de genul celor despre care se face vorbire în prezentul act de acuzare sub forma participaţiei penale a autoratului, a coautoratului sau a participaţiei improprii (precizarea de mai sus priveşte îndeosebi terorismul internaţional de stânga), .



care se fac vinovaţi că printr-o singură faptă penală sau prin săvârşirea unor fapte penale repetate împotriva unei singure sau a mai multor persoane, ori a unui grup de persoane,



în perioada cuprinsă între octombrie 1917 şi septembrie 2006,



au săvârşit următoarele infracţiuni cu caracter penal internaţional astfel cum sunt acestea definite şi incriminate de dreptul internaţional şi consfinţite ca atare în convenţii şi tratate internaţionale:



1. Crime de genocid



a). Genocid prin omucidere



Persoanele indicate la cifrele 1 – 10 de mai sus, se fac vinovate de omor împotriva uneia sau mai multor persoane ce aparţineau unui grup naţional, etnic, de rasă sau religios, autorii având intenţia de a distruge în tot sau în parte grupul respectiv.

Faptele se înscriu într-un cadru de manifestări analoage îndreptate concentrat împotriva grupului respectiv, capabile să producă o astfel de distrugere.

Crima de genocid prin omucidere este incriminată drept infracţiune de Art. II lit.a, din Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, aprobată de Adunarea Generală a ONU din 9 decembrie 1948 şi ratificată de majoritatea ţărilor lumii.



b). Genocid prin vătămarea gravă a integrităţii fizice şi mentale.



Persoanele indicate la cifrele 1 – 10 de mai sus, se fac vinovate de vătămarea gravă a integrităţii fizice şi mentale a uneia sau mai multor persoane ce aparţineau unui grup naţional, etnic, de rasă sau religios, autorii având intenţia de a distruge în tot sau în parte grupul respectiv. Faptele se înscriu într-un cadru de manifestări analoage îndreptate concentrat împotriva grupului respectiv, capabile să producă o astfel de distrugere.

Crima de genocid prin omucidere este incriminată drept infracţiune de Art. II lit. b, din Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, aprobată de Adunarea Generală a ONU din 9 decembrie 1948 ratificată de majoritatea ţărilor lumii.



c). Genocid prin impunerea intenţionată de condiţii de viaţă unei grupe capabile să producă distrugerea parţială sau totală a acesteia.



Persoanele indicate la cifrele 1 – 10 de mai sus, se fac vinovate de impunerea intenţionată de condiţii de viaţă uneia sau mai multor persoane ce aparţineau unui grup naţional, etnic, de rasă sau religios, autorii având intenţia de a distruge în tot sau în parte grupul respectiv. Faptele se înscriu într-un cadru de manifestări analoage îndreptate concentrat împotriva grupului respectiv capabile să producă o astfel de distrugere.

Crima de genocid prin impunere intenţionată de condiţii de viaţă unei grupe, capabile să producă distrugerea parţială sau totală a acesteia, este incriminată drept infracţiune de Art. II lit. c, din Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, aprobată de Adunarea Generală a ONU din 9 decembrie 1948 ratificată de majoritatea ţărilor lumii.



2. Crime împotriva umanităţii.



a). Omorul premeditat.



Persoanele indicate la cifrele 1 – 10 de mai sus, se fac vinovate de omor premeditat repetat împotriva unei populaţii civile ca rezultat al executării sau a sprijinirii sistematice şi în cunoştinţă de cauză a politicii unui stat sau a unei organizaţii împotriva populaţiei civile care are drept scop obţinerea acestui rezultat.

Crima de omor premeditat repetat împotriva unei populaţii civile este incriminată drept infracţiune de art.6 lit. c, din Statutul tribunalului Militar de la Nürnberg, confirmat de Rezoluţia nr. 95 (I) a ONU din 11.12.1946 şi de art. 7 ali. 1 lit. a)., a Statutului de la Roma privind Curtea Penală Internaţională din 17.07.1998.



b). Exterminarea.



Persoanele indicate la cifrele 1 – 10 de mai sus, se fac vinovate de exterminarea unor populaţii civile ca rezultat al executării sau a sprijinirii sistematice şi în cunoştinţă de cauză a politicii unui stat sau a unei organizaţii împotriva populaţiei civile care are drept scop obţinerea acestui rezultat, pentru aceasta, printre altele, populaţiei civile în cauză i s-au impus condiţii de viaţă potrivit cărora i s-a făcut imposibil accesul la resurse de hrană şi medicamente.

Exterminarea îndreptată împotriva unei populaţii civile este incriminată drept infracţiune de art. 6 lit. c, din Statutul tribunaluluiMilitar de la Nürnberg, confirmat de Rezoluţia nr. 95 (I) a ONU din 11.12.1946 şi de art. 7 alin. 1 lit. b)., a Statutului de la Roma privind Curtea Penală Internaţională din 17.07.1998.



c). Deportarea sau mutarea forţată a populaţiei.



Persoanele indicate la cifrele 1 – 10 de mai sus, se fac vinovate de deportarea sau mutarea forţată a unei sau mai multor persoane care vieţuiau în mod legal într-un anumit loc, într-un alt stat sau în altă regiune, prin ordonarea fără un motiv admis de regulile generale ale dreptului internaţional a deportării sau mutării forţate ca rezultat al executării sau a sprijinirii sistematice şi în cunoştinţă de cauză a politicii unui stat sau a unei organizaţii împotriva populaţiei civile care are drept scop obţinerea rezultatului urmărit.

Deportarea sau mutarea forţată sunt incriminate drept infracţiune de art. 6 lit. c)., din Statutul tribunalului Militar de la Nürnberg, confirmat de Rezoluţia nr. 95 (I) a ONU din 11.12.1946 şi de art. 7 alin. 1 lit. d)., a Statutului de la Roma privind Curtea Penală Internaţională din 17.07.1998.



d). Detenţia şi alte forme grave de privare de libertate fizică.



Persoanele indicate la cifrele 1 – 10 de mai sus, se fac vinovate de detenţia sau privarea gravă de libertate fizică a uneia sau mai multor persoane cu încălcarea regulilor internaţionale fundamentale privind libertatea persoanei ca rezultat al executării sau a sprijinirii sistematice şi în cunoştinţă de cauză a politicii unui stat sau a unei organizaţii împotriva populaţiei civile care are drept scop obţinerea rezultatului urmărit.

Detenţia şi alte forme grave de privare de libertate fizică sunt incriminate drept infracţiune de art. 6 lit. c)., din Statutul tribunalului Militar de la Nürnberg, confirmat de Rezoluţia nr. 95 (I) a ONU din 11.12.1946 şi de art. 7 alin. 1 lit. d)., a Statutului de la Roma privind Curtea Penală Internaţională din 17.07.1998.



e). Tortura.



Persoanele indicate la cifrele 1 – 10 de mai sus, se fac vinovate de torturarea uneia sau mai multor persoane aflate în detenţia sau sub controlul acestora prin supunerea lor cu intenţie la grave suferinţe fizice sau psihice şi care nu sunt urmarea unor sancţiuni unanim admise de regulile internaţionale, ca rezultat al executării sau a sprijinirii sistematice şi în cunoştinţă de cauză a politicii unui stat sau a unei organizaţii împotriva populaţiei civile care are drept scop obţinerea rezultatului urmărit.

Tortura este incriminată drept infracţiune de art. 6 lit. c)., din Statutul Tribunalului Militar de la Nürnberg, confirmat de Rezoluţia nr. 95 (I) a ONU din 11.12.1946 şi de art. 7 alin. 1 lit. f)., a Statutului de la Roma privind Curtea Penală Internaţională din 17.07.1998. Definirea torturii şi a modalităţilor de combatere a acesteia fac obiectul Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante adoptată la New York la 10.12.1984.



f). Dispariţia forţată.



Persoanele indicate la cifrele 1 – 10 de mai sus, se fac vinovate de dispariţia forţată a uneia sau mai multor persoane în scopul lipsirii acestora de protecţia legii pentru o perioadă lungă de timp prin arestarea, privarea de libertate sau răpirea de persoane de către un stat sau o organizaţie sau prin împuternicirea, susţinerea sau tolerarea acţiunilor respective de către un stat sau organizaţie urmată de refuzul recunoaşterii privării de libertate sau refuzul dării de informaţii ori darea de informaţii false despre soarta sau locul detenţiei persoanelor dispărute.

Dispariţia forţată este incriminată drept infracţiune de art. 6 lit. c)., din Statutul tribunalului Militar de la Nürnberg, confirmat de Rezoluţia nr. 95 (I) a ONU din 11.12.1946 şi de art. 7 alin. 1 lit. i)., a Statutului de la Roma privind Curtea Penală Internaţională din 17.07.1998.



g). Persecutarea.



Persoanele indicate la cifrele 1 – 10 de mai sus, se fac vinovate de persecutarea unei grupe sau comunităţi identificabile prin interzicerea sau limitarea semnificativă a drepturilor fundamentale ale omului din motive politice, rasiste, naţionale, etnice, culturale sau religioase, ţinând de sexul persoanei în cauză sau din alte motive care contravin regulilor de drept internaţional şi se prezintă ca rezultat al executării sau a a sprijinirii sistematice şi în cunoştinţă de cauză a politicii unui stat sau a unei organizaţii împotriva populaţiei civile care are drept scop obţinerea rezultatului urmărit.

Persecutarea este incriminată drept infracţiune de art. 6 lit. c, din Statutul tribunalului Militar de la Nürnberg, confirmat de Rezoluţia nr. 95 (I) a ONU din 11.12.1946 şi de art. 7 alin. 1 lit. h)., a Statutului de la Roma privind Curtea Penală Internaţională din 17.07.1998.





Se solicită curţii să constate imprescriptibilitatea crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii ca principiu al dreptului internaţional consfinţit în Convenţia ONU din 26 noiembrie 1968 cu acelaşi titlu.

În contextul unei proceduri penale de facto, se solicită curţii să admită următoarele mijloace de probă pentru dovedirea săvârşirii de către persoanele indicate la cifrele 1 – 10 de mai sus a infracţiunilor enumerate la punctul 1 lit. a). – c). şi la punctul 2 şi a) – g) de mai sus.





Amploarea neobişnuită, caracterul de „crimă colectivă” cu numeroase verigi ce s-au intricat, tratarea şi menţionarea generală a victimelor comunismului (numai în situaţii speciale / cazul foamei provocate din Ucraina/, menţionându-se infracţiunea ce a dus la uciderea victimei) etc., fac imposibilă o defalcare şi cantificare a morţilor, în raport cu infracţiunea cu caracter internaţional enumerată mai sus.

Documentaţia politico-istorică, pusă la dispoziţia instanţei, cele 5 statistici relevante anexate prezentului document (vezi anexa 1) şi în deosebi ultima actualizare ce o datorăm unui conaţional (dr. dr. F. Mătrescu: Crimele în cifre ale comunismului internaţional), dezvăluie cifre generale, defalcarea lor pe naţiuni sau în cazul special al ţării noastre, România, câteva grupe distincte după cum urmează:

1. cifre globale.
2. victime ucise defalcate pe ţări.
3. compartimentarea victimelor în cazul României după mecanismul uciderii.

Documentul ce conţine cifrele corespunzătoare celor 3 grupe, a fost anexat prezentului act de acuzare.

În desfăşurarea unei proceduri penale reale, „Înalta Curte” ar trebui să procedeze la administrarea următoarelor probe:



1). Declaraţiile învinuiţilor.



Audierea de către curte a persoanelor indicate la cifrele 1 – 10 de mai sus în legătură cu infracţiunile de care sunt învinuite.



2). Declaraţiile martorilor.



Audierea de către curte a supravieţuitorilor asupra cărora s-au exercitat infracţiunile enumerate mai sus după cum urmează, precum a persoanelor foste cadre din aparatul de stat sau al organizaţiilor implicate în săvârşirea infracţiunilor de mai sus după cum urmează.



3). Confruntarea.



În măsura unor mărturii contradictorii ale martorilor sau între martori şi persoanele foste cadre din aparatul de stat sau al organizaţiilor implicate în săvârşirea infracţiunilor de mai sus, curtea va efectua confruntarea acestora cu scopul aflării adevărului.



4). Cercetarea la faţa locului şi reconstituirea.



În măsura posibilului efectuarea de cercetări la faţa locului şi reconstituirea săvârşirii infracţiunilor de care sunt învinuite persoanele indicate la cifrele 1 – 10 de mai sus.



5). Expertize medico-legale.



Expertize medico-legale de examinare a scheletelor găsite în gropi comune, în incinta sau în apropierea lagărelor de muncă, a penitenciarelor de detenţie politică care să constate cauzele decesului persoanelor în cauză.



6). Înscrisuri.



Înscrisuri provenind de la instituţiile statale sau ale organizaţiilor implicate la săvârşirea infracţiunilor enumerate mai sus sau din arhivele acestora.

Caracterul special şi esenţialmente moral al acestei „Înalte Curţi” impune o reducţie a celor 6 puncte enumerate (1 – 6), numai la pct. 1, declaraţia învinuiţilor, ce va fi prezentată în cele ce urmează, drept „pledoarie a apărării”.



Se solicită curţii deschiderea procesului penal al învinuiţilor enumeraţi la cifrele 1 – 10 de mai sus, administrarea probelor solicitate şi a celor ce le va ordona curtea din oficiu şi condamnarea acestora la pedepse private de libertate după cum urmează:



1 pentru infracţiunile de genocid enumerate la punctul 1 lit. a). – c) de mai sus, privare de libertate pe viaţă.

2 Pentru infracţiunile împotriva umanităţii enumerate la punctul 2 lit a) – b), privare de libertate pe viaţă, lit. c) – f), privare de libertate nu mai mică de 5 ani iar pentru infracţiunea de la lit. g), privare de libertate nu mai mică de 3 ani.



Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea penală de condamnare juridico-morală a crimelor regimurilor comuniste.







.................................

Nume, prenume,



Semnătură,





CURTEA PENALĂ DE CONDAMNARE JURIDICO-MORALĂ A CRIMELOR REGIMURILOR COMUNISTE (crimele comunismului internaţional)





Pledoaria apărării



Crimele comunismului internaţional (incluzând şi cele produse pe teritoriul României), sunt de necontestat şi imprescriptibile. O analiză şi judecare globală / aşa cum a rezultat din pledoaria acuzării/, nu este posibilă, întrucât o asemenea operaţiune cere discernământ şi diferenţieri, operaţiuni fără de care nu este posibilă o dezvăluire netrunchiată şi nedeformată a adevărului, precum şi o formulare a culpabilităţii indivizilor incriminaţi pe această imensă scenă a istoriei, pe care s-a consumat cel mai mare carnagiu din istoria omenirii.

În cele ce urmează vom încerca să schiţăm, auspiciile ideologice, politice, juridice, sociale, umane, circumstanţiale, etc., sub care regimurile comuniste şi ar putea justificat actele incriminate.



I. Argumente legale:



1. Fundamentului ideologic al regimurilor comuniste ce a avut ca nucleu central „lupta de clasă” şi variante ale acesteia, până la „comunismul de război”, i s-a dat interpretarea cea mai brutală: nu numai deposedarea abuzivă de bunuri, surghiunul social, şicane nenumărate şi discriminări, etc., etc., ci mai ales, eliminarea fizică a „duşmanului de clasă”. Crima organizată de stat, a devenit „religia” regimurilor comuniste, indiferent de preexistenţa sau inexistenţa unei acoperiri cât de cât legale.
2. Justiţia comunistă a fost în permanenţă, nu numai o construcţie potemkinistă ci şi un executor slugarnic al unor hotărâri dinainte luate în mod samavolnic şi justifica întotdeauna politic, de către conducerea partidelor comuniste (recte Biroul Politic, Comitet Executiv al acestuia) şi a organelor de represiune (securitate, poliţie, armată).

Încadrarea unor fapte săvârşite sau nu (de cele mai multe ori realitatea era brutal distorsionată, iar delaţiunea juca un rol central), în cadrul penal comunist, se făcea sub cele mai bizare formulări. Reluăm în acest sens, o schiţă asupra situaţiei formulată de un distins jurist german, ce doreşte a-şi păstra anonimatul: „Erau nenumărate posibilităţi în codul penal, care puteau fi reproşate unei persoane indezirabile şi căreia i se putea inventa o infracţiune. De la înscenarea unei luări de mită, până la denunţarea unei infracţiuni, care privea aşa zisa ordine de drept a statului socialist, de care cel în cauză poate nici nu ştia ce să denunţe. Nu era scutit nici soţul, care ar fi trebuit să-şi denunţe pe celălalt soţ. Pedeapsa cu moartea, era iniţial pentru delapidări peste 100000 lei şi ulterior pentru delapidări cu aşa zise consecinţe grave. De asemeni pedeapsa cu moartea putea fi aplicată în mai multe cazuri, din care enumăr câteva, pe care le mai ţin minte: funcţionarul de stat care îndeplinea defectuos funcţia şi cauza perturbarea gravă a securităţii statului; asocierea de grupuri sau sprijinirea acestora şi care ar fi putut ştirbi autoritatea statului; deţinerea de documente secrete de către cei ce nu aveau calitatea; atentat împotriva vieţii sau sănătăţii unei persoane, care îndeplineşte o funcţie importantă în stat (nu trebuia să fie neapărat şi o victimă). În general, periculos era faptul că puteau fi folosiţi cu multă uşurinţă martori, care erau şantajabili sau care erau posibili a fi arestaţi în alte cauze. Ceea ce era odios, era posibilitatea abuzurilor, care şedea la BAZA RECRUTĂRILOR DE AGENŢI DENUNŢĂTORI. Erau foarte multe posibilităţi de a facilita abuzurile”.

3. Planuri economice aberante, mergând până la proiecte faraonice (ex.: construcţia canalului Dunăre Marea Neagră, în cazul României, exploatările miniere la nord de cercul polar şi construcţia de căi ferate în Siberia, hidrocentrale uriaşe într-un cadru natural neprielnic, etc.), proiecte elaborate ca rezultat al colaboraţionismului intelectualilor aserviţi puterii s-au soldat cu mari pierderi de vieţi omeneşti, mai rar prin execuţie, cât mai ales prin epuizare fizică, psihică, denutriţie, boli, etc., al nefericiţilor „ocnaşi moderni”.
4. Caracterul nefuncţional, falimentar, al economiei comuniste, a adus inevitabil la folosirea forţei de muncă „arestate”, spre a salva sistemul totalitar, sub paravanul pragmatismului naţional şi menţinerii capacităţii de concurenţă, în faţa pretinsei agresivităţi a „capitalismului şi imperialismului vestic”. Aşa s-a născut iniţial, în mintea maladivă a lui Troţki, apoi a lui Lenin şi Stalin, ideea „gulagului”; extensia s-a făcut ulterior sub forma lagărelor de muncă forţată în multe ţări comuniste, idee ce mai funcţionează încă în China actuală comunistă şi în Coreea de Nord.
5. Războiul zis „de apărare al Uniunii Sovietice” în faţa agresiunii naziste (fără a scuza viciile de organizare ale armatei sovietice, incompetenţa, decimarea în 1938 a elitei conducerii, planuri de atac aberante şi criminale în care numărul de victime presupuse nu conta, etc.), a dus de asemeni la catacombe de victime, aproape imposibil de estimat. Tragedia Katynului, se înscrie între aceste grozăvii, cu permanentă acoperire de „apărarea patriei”.

În unele situaţii (valabile pentru toate ţările imperiului sovietic, dar şi a celui comunist mondial), un număr inestimabil de crime au fost rezultatul ordinelor politice, cu caracter de verdict juridic venite de la Kremlin şi care au mers până la execuţii în masă. Era vorba nu de o crimă premeditată, ci pur şi simplu de executarea hotărârilor conducerii comuniste sovietice.

6. Lipsa de transparenţă a sistemului, a acoperit multe din crimele comunismului, chiar şi pentru „nomenclatură”. Ex.: numărul real al victimelor din rândul armatei sovietice implicată în războiul din Afganistan.



II. Explicaţii circumstanţiale.



1. Teoretic şi numai în puţine cazuri demonstrabil au existat fanatici comunişti care şi-au justificat oficial sau inoficial faptele / mergând până la crimă/, prin ataşamentul până la sacrificiu faţă de „mitologia ştiinţifică a comunismului” având ca ţel suprem, stupidele slogane de tipul: „egalitate fraternitate, libertate” (preluate de la revoluţia franceză, prima revoluţie comunistă din istoria omenirii), sau „fiecăruia după nevoi, de la fiecare după posibilităţi” preluată de la Cabet, (aşa cum precizează Lucian Boia în remarcabila sa lucrare asupra comunismului (366)). Crima şi-a găsit deci justificare, prin bunele intenţii de a face oamenii fericiţi cu orice preţ.!
2. Adversităţi etnice (încă insurmontabile în unele ţări, chiar şi în zilele noastre) şi nedreptăţi făcute minorităţilor (până la crimă), cel mai cunoscut caz fiind cel al evreilor din Germania fascistă şi teritoriile ocupate, explică în parte şi prezenţa proporţional extrem de ridicată a acestora în aparatul politic şi de represiune comunist. În cazul României, cele mai numeroase exemple le-au furnizat evreii, ţiganii şi ungurii.
3. Haosul organizatoric din cadrul aparatului politic şi de represiune, precum şi lipsa de comunicare între diferitele compartimente ale acestora, au explicat uneori extensia cantitativă a crimei, ca şi percepţia ei numai parţială, chiar şi de către cei implicaţi direct în această „maşinărie colectivă” de ucis oameni.
4. Întâmplări nefericite (malfuncţionalităţi economice, eşecuri pe câmpul de luptă în războaiele comuniste, coincidenţe politice pe scena politică mondială, etc.), s-au soldat cu acte de represiune sângeroase şi nu neapărat planificate (ex.: ruperi de baraje, aprovizionări defectuoase, perioade de secetă, revoluţia din Ungaria, etc.).
5. Şi nu în cele din urmă, factorul uman explică multe din grozăviile comunismului, piatra centrală fiind reprezentată de ateism şi ca o consecinţă firească, lipsa oricărui cod moral în toate verigile acestei „crime colective”. Între cele mai importante direcţii între care slujitorii regimurilor comuniste îşi explică criminalitatea cităm:

- Caractere umane patologice (paranoe până la schizofrenie şi demenţă), notate în număr mare la majoritatea dictatorilor comunişti şi slugilor lor din aparatele de represiune; cap de afiş îl deţin în această direcţie Stalin, Lenin, Beria, Jagoda, Pol Pot, Mao, Mengistu, etc.

- Interpretări eronate sau făcute cu „exces de zel” ale ordinelor şi directivelor conducerii statelor comuniste; selecţia acestora ar cere însă un acces îndelungat la arhivele CC şi organelor de represiune.

- Numărul mare de delatori (uneori chiar dintre victimele sistemului, ajunşi însă prin diferite mecanisme, instrumente ale regimurilor comuniste), a furnizat în milioane de cazuri, materialul incriminator decisiv (deseori fără nici o bază reală) pentru instrumentarea dosarelor penale, ce aveau ca final de multe ori execuţia, etc.

În faţa acestei situaţii complexe, un verdict colectiv este şi imposibil şi ar conţine elemente de nedreptate.

Poate fiecare individ ce a ocupat o funcţie în cadrul lanţului decizional sau represiv, reprezintă un caz singular, ce impune o analiză şi o sentinţă diferenţiată.

Pe de altă parte, nimeni dintre cei încadraţi în acest monstruos experiment social (teoreticieni, experimentatori, executanţi, colaboratori, profitori), nu poate fi absolvit de o cotă variabilă de participare şi culpabilitate, la „concasorul maşinăriei de ucis comuniste”. Iar verdictul moral asupra celor întâmplate, este o necesitate istorică şi inevitabilă.



CURTEA PENALĂ DE CONDAMNARE JURIDICO-MORALĂ A CRIMELOR REGIMURILOR COMUNISTE (crimele comunismului internaţional)











SENTINŢA







Având în vedere sinteza documentaţiei istorice prezentate instanţei, capetele de acuzare privind principalele infracţiuni cu caracter penal internaţional menţionate în “Actul de acuzare”, luările de cuvânt ale juraţilor şi votul categoric exprimat de aceştia, se solicită Curţii penale de condamnare juridico-morală a crimelor regimurilor comuniste, la închiderea acestui proces penal al învinuiţilor, următoarele pedepse ce incumbă privări de libertate după cum urmează:

1. Pentru infracţiunile de genocid enumerate la pct. 1 lit. A) – c) de mai sus, privare de libertate pe viaţă;
2. Pentru infracţiunile împotriva umanităţii enumerate la pct. 2 li. a) – b), privare de libertate pe viaţă, lit. c) – f), privare de libertate nu mai mică de 5 ani, iar pentru infracţiunea de la lit. g), privare de libertate nu mai mică de 3 ani.



Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea penală de condamnare juridico-morală a crimelor regimurilor comuniste.











Curtea:

Ilie Tudor – preşedinte.

Dorina Cristea.

Dr. Aurel Rusu.

Simona Popa.

Ana Maria Bucin.

Emil Sebeşan.

Prof. Ioan Puşcaş.

Prof. Virgil Bulat.

Coriolan Baciu.





Cluj Napoca

7 sept 2006.





Comunicat de presă.





Joi 7 sept 2006 la BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ DIN Cluj-Napoca, s-au desfăşurat lucrările Primei Reuniuni „In memoriam Ion Gavrilă Ogoranu”, la care au participat 150 persoane din

Cluj-Napoca, Bucureşti, Bacău, Timişoara, Craiova, Alexandria, Tg. Mureş, Sibiu, Alba Iulia, Făgăraş, ş.a.m.d.

Cu acest prilej, a fost evocată personalitatea luptătorului anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu, conducător al grupului de rezistenţă din cadrul armatei anticomuniste de pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş, trecut în eternitate la 1 mai 2006, în vârstă de 83 ani.

După păstrarea unui moment de reculegere, s-a prezentat filmul de televiziune „In memorian Ion Gavrilă Ogoranu”, realizat de Cristina Berceanu (TVR Cluj) în ultima lună de viaţă a eroului de la Galtiu (jud. Alba), precum şi volumul V al cărţii „Brazii se frâng dar nu se îndoiesc” de Ion Gavrilă Ogoranu, apărută postum.

Tot cu acest prilej, în prezenţa d-nei Simona Popa, fiica poetului Radu Gyr, a fost lansat volumul de poezii „Balade” al tatălui său.

În premieră naţională şi internaţională, în cadrul acestei manifestări, din iniţiativa dr. Dr. Florin Mătrescu (Essen – Germania) şi a prof. Dr. Ing. Pompiliu Manea din Cluj-Napoca, precum şi ajutaţi de o echipă notată în prima pagină a acestui document, şi-a desfăşurat lucrările „Curtea Penală de condamnare juridico-morală a crimelor comuniste” având următoarea componenţă: Ilie Tudor (Craiova) – preşedinte; membrii: Dorina Cristea (Alexandria), Aurel Rusu (Tg. Mureş), Simona Popa (Bucureşti), Ana Maria Bucin (Reghin), Ion Puşcaş (Şimleul Silvaniei), Virgil Bulat (Cluj-Napoca), Emil Sebeşan (Timişoara), Coriolan Baciu (Alba Iulia).

Rugăciunea de deschidere, binecuvântarea lucrărilor Curţii Penale şi un scurt rechizitoriu împotriva regimurilor comuniste atee, au fost rostite de preot Mihai Caitar (Münster – Germania).

Raportul istoric asupra „Crimelor în cifre ale comunismului internaţional” a fost prezentat de dr. Dr. Florin Mătrescu.

Actul de condamnare a fost prezentat de procurorul de şedinţă (prof. Alex. Stănescu, Cluj-Napoca), iar pledoaria apărării a fost susţinută de Vasile Moldovan (Cluj-Napoca).

Oficiul de grefier a fost făcut de ing. Gheorghe Şchiopu (Bacău) iar primul jurat a fost ales prof. Dr. Ioan Grecu )Cluj-Napoca).

Pe marginea Actului de acuzare şi a opiniei Juraţilor, Curtea Penală de judecare juridico-morală a crimelor regimurilor comuniste a stabilit următoarea sentinţă apelând la mai multe acte de Drept Internaţional (Tribunalul militar de la Nürnberg – 1946, Statutul de la Roma privind Curtea Penală Internaţională – 17-07-1998, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante – 10.12. 1984 New York, mai multe rezoluţii ONU, etc.). a stabilit următoarea sentinţă:

1. Pentru infracţiunile de genocid (omucidere, vătămare gravă a integrităţii fizice şi mentale, impunere intenţionate de condiţii de viaţă inumane) – privarea de libertate pe viaţă.

2. Pentru infracţiuni împotriva umanităţii (omor premeditat, exterminare) – privarea de libertate pe viaţă.

3. Pentru infracţiuni împotriva umanităţii (deportarea sau mutarea forţată a populaţiei, detenţia şi alte forme de privare de libertate fizică tortură şi dispariţie forţată) – privarea de libertate 5 ani.

4. Pentru infracţiune împotriva umanităţii (persecutare) – privare de libertate 3 ani.

Lucrările s-au desfăşurat într-o atmosferă de pietate şi dorinţa de a se face dreptate, măcar simbolic, faţă de crimele săvârşite de regimurile comuniste împotriva umanităţii. O reparaţie târzie, dar şi un semnal de alarmă tras omenirii, spre a se împiedica repetarea unor astfel de crime generate de comunsimul internaţional încă activ în câteva ţări ale lumii sau prin braţul înarmat al organizaţiilor teroriste de stânga.





Grupul de organizare

Coordonator, jurnalist şi scriitor, prof. Ing. Constantin Mustaţă.

Niciun comentariu: