Ion Iliescu il acuza pe Stalin de capitalism mascat

Ion Iliescu il acuza pe Stalin de capitalism mascat

Presat de timpul si timpurile care curg în defavoarea lui, Ion Iliescu accelereaza procesul de rescriere a istoriei. In plin elan revizionist, Iliescu descopera ca Stalin nu era de stânga, ca URSS nu era nicidecum o dictatura comunista, ci una de dreapta, un capitalism deghizat în socialism, forma bizara de manifestare a capitalismului recent descoperita.

"Eu cred ca stalinismul nu poate fi considerat orientare de stanga. Socialismul de tip sovietic a fost de fapt, in esenta lui, un capitalism de stat cu ambalaj socialist", a declarat Ion Iliescu Se nasc întrebari legitime. Când s-a dus la Moscova sa-si faca studiile între 1950-1954, Iliescu a fost ispitit de raza vreunui far capitalist care lumina de la Kremlin, de un Stalin care era de dreapta sau de idealurile comuniste triumfatoare în URSS? Când scria despre "Fericirea de a studia în URSS", descria viata dura dintr-un într-un sistem capitalist dat cu spoiala socialista?

Românii au vazut fata raului personificat de comunism.

Ion Iliescu (2003)
,,

Caci mergând pe logica revizionista a liderului de oroare al PSD, putem descoperi ca Iliescu a fost capitalist deghizat în tinerete, desi resimtea "revolta contra canibalilor americani care savarsesc bestialitati de nedescris impotriva eroicului popor coreean si care pregatesc un nou razboi mondial". Iar la batrânete a devenit un comunist nobil si generos, desi îi transmitea lui George Bush ca poate "conta pe Romania" în razboiul din Irak, si asta pentru ca românii "au vazut fata raului personificat de comunism".
,,

Socialismul de tip sovietic a fost de fapt un capitalism de stat cu ambalaj socialist.
Revolutia din 1989 a fost nu o revolutie anti-socialista. Cine a fost factorul motor in Revolutie? Pai comunistii.

Ion Iliescu (2010)



In "Socialismul paranormal", Vladimir Tismaneanu compara teza lui Iliescu cu asertiunile lui Mark Tkaciuc, ideologul Partidului Comunistilor moldoveni: "stalinismul ar fi o , o , o > a unui comunism originar impregnat de idealuri umaniste." Totusi, sa recunoastem ca Iliescu a îndraznit mai mult decât Tkaciuk, el vorbeste de un capitalism cu ambalaj socialist, iar, cel putin aparent, nu vreo degenerare, deformare sau denaturare a comunsimului ar fi de vina pentru înfometarea Ucrainei, prigonirea credintei crestine, invazii si Gulag, ci tot capitalismul, acest lup îmbracat în "ambalaj socialist".

Iar daca pasul cel mare a fost facut, si socialismul de tip sovietic a devenit o forma de manifestare a capitalismului, rescrierea istoriei recente a unei parti a lagarului socialist, pardon, capitalist, a fost un fleac pentru Ion Iliescu: "Revolutia din 1989 a fost nu o revolutie anti-socialista, nu de dreapta, dreapta n-a fost prezenta. Cine a fost factorul motor in Revolutie? Pai comunistii. Membrii de partid au fost majoritatea celor prezenti in acest proces, factorul social de baza, muncitorimea."

Simplificând rautacios, comunistii au iesit în strada, iar dreapta a fugit cu elicopterul.

P.S. Ion Iliescu a facut aceste declaratii la dezbaterea "Perspective ideologice pentru stânga româneasca", organizata pe 22 ianuarie de Institutul Ovidiu Sincai condus de Adrian Severin si Fundatia Friedrich Ebert. Organizatorii anuntau ca "Obiectivul acestor dezbateri este de a genera cât mai multe idei originale care să poată fi utilizate, ulterior, în fundamentarea unui program de guvernare." Adrian Severin poate sa raporteze îndeplinirea obiectivului.

Victor Roncea. CNSAS îl spală pe agentul „H15“ Roşca Stănescu

Reamintesc, pentru cei uituci sau naivi, ca Victor Roncea a avut un conflict dur cu Sorin Rosca Stanescu, pe cand erau amândoi la Ziua.
SRS a fost initiatorul vizibil al unui proiect de televiziune privata, cu capital americano-roman, probabil ajutat la colecta de Stefan N. Maier, incă din 1990, pe cand lucra la Romania libera, sub PM Bacanu and alii. Pe vremea aceea a recunoscut ca a colaborat cu Securitatea. Ca urmare a si plecat din redactia Romaniei libere.
Dan Culcer

CNSAS îl spală pe agentul „H15“ Roşca Stănescu Imprimare E-mail
Scris de Victor Roncea
Fostul jurnalist Sorin Roşca Stănescu, apelat de cunoscători după numele de cod „H15“ sau „Deleanu“, nu a turnat nici pås la Securitate şi, în consecinţă, are dreptul să-i dea în judecată pe toţi cei care îl mai cadorisesc şi cu alintul de „fost informator“ sau „turnător“. Cel puţin aşa consfinţeşte, pentru a doua oară, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), într-o nouă adeverinţă, remisă oficial pe 20.01.2010. La peste trei ani de la declanşarea operaţiunii Civic Media „Voci Curate“, destinate curăţirii spaţiului public de foşti şi actuali agenţi ai unor servicii secrete comuniste, de la Securitate la reţelele antiromåneşti ale KGB, STASI, AVO şi succesoarele lor, CNSAS a binevoit să răspundă şi în privinţa lui Sorin Roşca Stănescu, fost ziarist şi fost director al fostului ziar „Ziua“. Deşi apar şi noi informaţii picante despre trecutul de turnător al lui Roşca Stănescu, „uitate“ pånă azi de acesta, decizia CNSAS este demnă de „Cascadorii Råsului“, în contextul în care colaborarea cu Securitatea a celui cunoscut şi ca şantajist de presă este de notorietate publică încă din anul 1992. Ridicolul acestui act oficial al unei instituţii a statului romån, care alocă şi consumă fonduri uriaşe pentru „deconspirarea agenţilor Securităţii“ - protejåndu-i în noua formă a legii concepute de Marius Oprea pe cei ai altor servicii secrete, comuniste sau nu - este aproape inimaginabil şi demonstrează fără tăgadă rolul nefast, insalubru şi injust al CNSAS.
Negru pe alb, fostul preşedinte al CNSAS demisionat recent, invocând presiuni şi ameninţări, Ladislau Antoniu Csendes, a semnat Adeverinţa Nr 10546/01.10.2009, prin care „domnului ROŞCA STĂNESCU Sorin Ştefan, fiul lui Petre şi Delia Didona, născut în data de 08.09.1949 în Braşov, judeţul Braşov, nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii“. Pe lângă faptul că, potrivit datelor istoriei recente, fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, este cel care i-a furnizat lui Petre Mihai Băcanu, în 1992, Dosarul de informator al lui Sorin Roşca Stănescu, pe atunci ziarist la „România liberă“, despre fostul director „Ziua“ se poate spune însă că este un arhi-cunoscut colaborator al Securităţii, după cum a recunoscut-o chiar singur, în repetate rânduri.

Filiera Măgureanu - Băcanu

Dacă ilustra maşină de tocat bani şi dosare, care este CNSAS, nu a avut timp să se documenteze asupra acestui caz de la „sursa“ Măgureanu şi să intre în posesia filelor aflate în posesia „colegului“ Băcanu - la rândul său cunoscut ca fost colaborator al KGB - poate ar fi putut să-l audieze pe distinsul ne-informator sau, măcar, să-i consulte amintirile, ultra-publice. Dacă ar fi avut disponibilitatea aceasta nemărginită ar fi putut să afle că, potrivit propriilor declaraţii, în anii ‘70 lucra alături de un Adrian Păunescu şi Vladimir Tismăneanu sau Ana Blandiana la revista „Amfiteatru“, publicată de Uniunea Asociaţiei Studenţilor Comunişti din România (UASCR), ulterior fiind transferat la publicaţia comunistă „Viaţa Studenţească“, unde l-a regăsit pe Tismăneanu, alături de un Ioan T. Morar sau Traian Ungureanu. Aici şi-a şi început colaborarea cu Securitatea, benevolă, după cum mărturiseşte Roşca Stănescu. E drept, asupra momentului exact al declanşării muncii informative în cadrul DSS nici el nu mai este sigur. În biografia sa romanţată, publicată pe site-ul propriu, Roşca susţine că „timp de cinci ani, până în 1986, am fost colaborator al Brigăzii Antiteroriste, care aparţinea Securităţii“. Afirmaţia aceasta este contrazisă de o altă confesiune, făcută în direct la Realitatea TV, într-o emisiune „100%“ de prin 2006, în care Roşca spune: „m-am autopropus pentru a colabora cu Securitatea prin 1973“. Ca atare, onor CNSAS-ul a omis dintr-un foc - ba chiar din două, dacă luăm în considerare şi o altă Decizie, din 2002, la fel de stupidă - o colaborare cu Securitatea extinsă pe parcursul a 13 ani! În noua Decizie, CNSAS susţine că a preluat de la SRI, în anul 2005, Dosarul Fond de Reţea nr. R 43022, „care conţine documente noi şi neprocesate cu privire la relaţia domnului titular Roşca Stănescu Sorin Ştefan cu Securitatea“. Cu toate acestea, în timp ce toţi cei 13 ani de colaborare strânsă cu DSS a ziaristului Roşca Stănescu par să fi dispărut cu totul din atenţia CNSAS, ni se învederează în schimb o penibilă tangenţă cu Securitatea a elevului Roşca Stănescu: „Fiind elev în clasa a X-a în cadrul Liceului Nicolae Bălcescu din Bucureşti, este luat în studiu şi propus pentru recrutare de către Direcţia a II-a, Serviciul 6, Biroul 2, la data de 12.05.1966, urmând a fi folosit pentru încadrarea informativă a colectivului de elevi de la şcoala menţionată“. Însă după o perioadă de probă de şase săptămâni jumate, recrutarea a fost, până la urmă, respinsă, deoarece, potrivit notelor ofiţerului de Securitate al Liceului, „titularul nu a păstrat secretul asupra discuţiilor“.

Sorin Roşca Stănescu: „Am fost H15“

Iată însă ce mărturisea, personal, Sorin Roşca Stănescu, la postul Realitatea TV al tovarăşului său, Sorin Ovidiu Vîntu: „La sfârşitul facultăţii m-am împrietenit cu un tânăr care era unul din liderii organizaţiei palestiniene din România. De la acesta am aflat că urma să pună la cale într-o altă ţară un atentat terorist. Mi s-a părut ceva grav şi m-am dus la redactorul-sef al revistei «Viata Studenţească».
El m-a pus în contact cu un ofiţer care răspundea de presa de la Casa Scânteii. M-am întâlnit cu acela şi i-am relatat despre ce era vorba. M-a rugat dacă nu vreau să-i povestesc acelaşi lucru unui coleg de la brigada antiteroristă. M-am întâlnit cu ofiţerul de la brigada antiteroristă şi aşa mi s-a propus să colaborez şi pe viitor.
Am acceptat şi am semnat un angajament având două nume conspirative. Am avut succesiv numele de cod H15 şi Deleanu. Am primit şi bani, dar ca decont pentru deplasările făcute“.
Această ieşire a fost completată şi în scris de către Roşca printr-un „auto-denunţ“:
„Este adevărat, sunt «H15». Acesta a fost, pentru cea mai lungă perioadă, numele meu de cod. E adevărat, la început îmi alesesem altul. «Deleanu». Am fost un colaborator atipic al Securităţii. În primul rând, pentru că nu am fost recrutat. Am ajuns acolo pe un traseu special. Eram redactor la revista «Viaţa Studenţească». Inevitabil, scriam şi despre studenţii străini. Am fost într-o tabără la Izvorul Mureşului. Împreună cu soţia. Acolo făceam dese plimbări prin pădure, culegând ciuperci. Soţia era din Sibiu şi maestră în identificarea ciupercilor comestibile. Într-o asemenea excursie prin pădure, unde uneori veneau cu noi şi alţi studenţi, am cunoscut un tânăr cu totul şi cu totul special. Extrem de inteligent, vesel, manierat şi cult. Era preşedintele studenţilor palestinieni din România. (...) Tânărul s-a confesat. Mi-a vorbit despre planuri mai ample, despre proiecte pe care ei le preconizau, în scurt timp, în Germania. Era vorba de atentate. Doreau să sensibilizeze lumea. Şi lucrau deja cu o organizaţie teroristă, alcătuită din cetăţeni germani. (...) M-am întors. M-am dus la redactorul-şef şi i-am povestit în detaliu ce s-a întâmplat. Acesta m-a rugat să am o discuţie cu un domn care se ocupa de Securitatea Casei Scânteii. Mai târziu aveam să aflu că el era un fel de tătuc al securiştilor ziarişti. După discuţia cu acesta, el mi-a cerut să mă întâlnesc cu un coleg. (...) Aveam de ales. Un lux de care nu au beneficiat mulţi. Cei care au colaborat cu securitatea au făcut-o, în general, sub santaj. Sau, în cel mai bun caz, din dorinţa de a obţine ceva la schimb. După două zile, ne-am reîntâlnit. Alesesem. Voi informa în scris Brigada Antiteroristă. Am semnat un angajament şi mi-am ales un nume de cod. Am fost instruit cum să procedez. Îmi erau decontate cheltuielile. Nimic mai mult. Niciun avantaj. Decât, cel mult, acela de a mă putea mişca mai liber decât alţii printre străini. Ani de zile am trăit cu certitudinea că fac un lucru important. În definitiv, munceam de două ori pentru un singur salariu, cel de redactor la «Viaţa Studenţească». Credeam că obţin informaţii extrem de importante pentru statul român. Aceasta s-a dovedit o informaţie pe jumătate adevărată“, depănează Roşca în amintirile sale.

Nici „sursa“ DIE Adameşteanu nu a colaborat

Fostul jurnalist consideră acum, după anii de colaborare, că este posibil ca informaţiile sale să fi fost folosite de Securitate împotriva unor cetăţeni români: „Aveam să aflu târziu, cred că prin 2003-2004, că cele mai multe dintre informaţiile pe care eu le furnizam nu erau destinate, aşa cum credeam, contracarării unor lovituri de tip terorist şi, implicit, salvării unor vieţi omeneşti. Securitatea folosea aceste informaţii altfel... împotriva propriilor concetăţeni“. Dacă Roşca are dreptate, atunci afirmaţiile sale contrazic total Decizia care se bazează pe prevederile art. 2, lit. a şi b din OUG 24/2008, privind „atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului“. În acelaşi Dosar remis Asociaţiei Civic Media se mai află o Decizie similară, care o priveşte pe scriitoarea Gabriela Adameşteanu, redactor-şef al revistei „22“ o perioadă îndelungată şi membră de vază a Grupului pentru Dialog Social (GDS), despre care ni se spune, tot aşa, că nu a colaborat cu Securitatea dar a fost „sursă a UM 0544“, respectiv fostă DIE, actuală SIE.
Concluzia este îmbârligată. Dacă aceasta este Decizia CNSAS în ce-l priveşte pe „H15“ şi „Deleanu“, ori Legea consilierului fără ORNISS a lui Tăriceanu este de aruncat la coş, ori Roşca şi-a inventat toată povestea, ori Măgureanu a vrut să-l reconspire şi atunci putem specula liniştiţi că Sorin Roşca Stănescu este şi acum ofiţer pe deplin conspirat al vreunui serviciu secret, de la noi sau de-aiurea. Care?
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (28)

RSS comments
1. 27-01-2010 21:44
Po'a sa vina si cu Papa de la Roma!
Nu mai conteaza cu ce va demonstra, asta tot canalie ramane pane ca va inchide ochii! Si sper sa se petreaca cat mai repede!
Scris de Habib
2. 27-01-2010 21:53
javra
SR(I) Stanescu.Tigan ordinar cum rar ne-a fost dat sa vedem. Poate da D-nul sa-l plezneasca vreo masina sa scapam de o jigodie pupancurista a lui Pacepa. Huuuooooo ,javra
Scris de radu
3. 28-01-2010 00:45
Lingau pana moare
Turnator nenorocit cum el recunoaste,lacom de bani etc.Dumnezeu e mare si puternic,blestemele sau pus pe fiul lui de sa impuscat!
Scris de PARIS
4. 28-01-2010 05:46
Apropo de securisti
Turnatorii au fost(si mai sunt) uneltele securistilor.Discutia despre primii este necesara dar minora.
Securistii au ramas la carma acestei tari lacele mai inalte nivele:guvern,presedintie,justitie,parlament etc etc.
Domnul Boc s-a laudat cand avea nevoie de voturi ca nu vor mai exista pensionari privilegiati.Dupa ce ziua votarii a trecut se face ca ploua si nu mai este asa de viteaz si baga exceptii de la regula generala si unica trambitata de domnia sa.Dupa cum va inchipuiti exceptia se cheama organele represive ale statului adica mana de fier care la caz de nevoie va salva tara de mania celor multi si cam slabi de inger.Minciuna domnului Boc il discrediteaza si il face si mai mic decat este.Rusine domnule prim ministru.
Scris de Ion
5. 28-01-2010 05:49
Ce mai conteaza...
Cred ca CNSAS ar trebui desfiintat pentru ca face bine doar securistilor si informatorilor, acoperindu-i permanent si acum si peste cateva decenii, pana mor. Ar fi de dorit ca cei vizati sa se retraga din viata publica, cu capul plecat sa-si ciara iertare pentru fara de legile facute romanilor in cea mai neagra perioada a lor.
Scris de Popa I.
6. 28-01-2010 06:14
Ce mai conteaza...
la CNSAS ma este dinescu? daca da, de ce sa ne miram de decizia acestei tocatoare de bani.
Scris de toma necredinciosul
7. 28-01-2010 07:48
Castiga o camera foto digitala
:zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz
Castiga pe fny.ro o super camera foto digitala Canon 7.1Mpx

Intra pe fny.ro si RECOMANDA site-ul prietenilor tai.
Cu cat aduni mai multi prieteni, cu atat ai sanse mai mari de castig.

Si nu uita de sectiunea fresh: zilnic pe fny.ro ai imagini amuzante, bancuri haioase, puzzle-uri inteligente si jocuri distractive, toate noi.

:zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz :zzz
Scris de fny.ro te premiaza :)
8. 28-01-2010 08:21
PRESEDINTELE A PROMIS!
Sunt sigur ca se va tine de cuvant,dar ii trebuie legi care sa-i permita sa se atinga de hotiile PSD-iste;daca noua ne-au dat 200 lei la pensie,lor si-au dat mii.Trebuie sa urmarim lucrurile cu ochii si mintea,bine deschise.Si sa mai sti un lucru,indifirent cat de mult simpatizezi cu neo-comunistii(baroni,moguli,rusofili,ce-or fi ei!),ca doar cu o floare nu se face primavara!
Scris de taran roman cu chef de munca
9. 28-01-2010 08:25
Chestia cuCertificatele CNSAS
E in momentul acesta la fel de rasuflata ca diplomele Stefan GHeorghiu sau Spiru Haret pe piata europeana. Nu le ia nimeni inseama. Ceea ce conteaza sunt faptele. Si de astea nu-l poate spala pe nici un turnator nici un certificat de la CNSAS.Cel mult vom fi atenti la cine le semneaza ca sa stim cu cine avem de a face. O zi buna!
Scris de Sile
10. 28-01-2010 08:38
Tot mai greu...
Tot mai gre se trece la reorganizare Guvernul actioneaza cu timiditate.sindicatele actioneaza dupa bunul plac,salariile si pensiile nesimtite se platesc,Televiziunile transmit numai ce doreste opozitiia si adversarii presedintelui,totul a inghetat.
Scris de Serbanoiu
11. 28-01-2010 09:03
SHEFU VOSTRU A FACUT-O
Bai Roncea. Devii din ce in ce mai penibil !!!! CNSAS-ul e in subordinea shefului tau !!! Acum sa nu mai avem incredere nici in Institutiile Statului chiar si subordonate politic PDL-ului?
Scris de BOC
12. 28-01-2010 09:28
SECURISTII!
Cum sa-i traga pe linie moarta pe ciripitori ca cei ca ei au pus bocancii pe capul romanilor. Atata timp cat unul ca iliescu face cartile puterii in Romania nu ne putem astepta la bine. Organele de represiune securisto-comuniste au pus mana pe fraiele puterii, au devalizat si vandut tara si acum am ajuns in curul gol. Marile averi nu sunt altceva decat transferul prin rapt al avutiei nationale in conturile hotilor. Tot ce misca in tara asta care se vrea europeana nu se face decat cu acordul acestor scursuri umane. Traiane, vezi ca lumea te-a votat ca sa termini cu pensiile si salariile nesimtite, cu privilegiile si magariile.
Scris de POPA DAN
13. 28-01-2010 09:28
Turnatorii ajunsi ofiteri acoperiti
Pt. cel care s-a semnat cu BOC:CNSAS-ul este in subordinea Parlamentului si nu a Premierului!Iar SRS alias H15 ot un turnator abject ramane.Poate sa-l spele CNSAS cat vrea!Si ce va mirati,doar acatofagul de Dinescu tot acolo lucreaza si este normal sa-si ajute prietenul! :(
Scris de Gabi
14. 28-01-2010 09:41
Bai Gabi
Esti idot mare amice !!Dinescu are UN VOT !! Restul sunt ALE VOASTRE !!! Hai du-te si te sterge la gura ca miroase tare !!!
Scris de Videanu
15. 28-01-2010 09:53
Masinaria bolsevica CNSAS
CNSAS este actualmente o oficina de eliberat certificate de buna purtare nemernicilor care contribuiau la terorizarea oamenilor cinstiti.Gasca de nemernici dela CNSAS isi bate joc de oamenii cinstiti din Romania.De unde credeti ca gainarul de Mircea Dinescu a obtinut atatia bani?CNSAS este sub controlul bolsevicilor dela PSD.Nenorocitii din PNL sunt santajati cu dosarele dela CNSAS care arata ca au fost turnatori si in felul acesta au devenit servitorii PSD asa cum erau si in vremea comunistilor.Este suficient sa privim fosila nemernica numita Qintus,Presedinte de onoare in PNL
Scris de Colonelul
16. 28-01-2010 10:09
Ciripoi
Stansecu -sau Deleanu, sau Ciripoi, este un tip fara caracter , in slujba banului,(a lui Patriciu) .Poaate a primit ordin poetul portofel -Dinescu sa-l scoata basma curata pe Ciripoi, dar toata presa stie ce informator mare a fost acest gunoi de Stanescu
Scris de Barbu
17. 28-01-2010 10:28
CNSAS nu poate da nimanui calificativ de
CNSAS nu poate da nimanui calificativ (verdict) de necolaborare, pentru ca nu nu detine toate dosarele, nu stie ce dosare au fost distruse, ascunse sau modificate. CNSAS poate da doar verdict de colaborare, atunci cind detine documente. Verdictul CNSAS trebuie insa sa fie definitiv, fara posibilitatea de a fi atacat in justitie.
Scris de Calin
18. 28-01-2010 10:49
Ne-am bucurat degeaba...
Cat succes va avea Blaga in incercarea de anihilare a celor peste 100 de bande de criminali ale Mafiei PSD-PNL, nu este prea clar.
Dar daca cazatura de Rosca Stanescu s-a intoars linistit din Vietnam, inseamna ca sansele lui Blaga sunt aproape nule.
Zilele trecute mafiotii PSD+PNL au facut o demonstratie de forta incendiind nu mai putin de 6 cabane din statiunea Ranca.
In fond, in toate tarile trebuie sa fie cineva care sa faca treburile murdare ale aristocratilor verosi, vampirii nesatui de bani si bogatii.
Escrocii si borfasii cu gulere albe, care ne-au impus in decembrie 1989, prin manipulare ordinara, spalare de creier, minciuni sfruntate, un sistem nou, cel al mafiotilor. Un sistem in care asistam la disolutia autoritatii din Romania, la institutionalizarea coruptiei, incurajarea hotiei, pervertirea valorilor, degradare umana, sclavie disimulata.
Cat s-au bucurat romanii naivi la inceputul anilor '90 ca vom trai in Democratie...
Dar avem parte de instaurarea celui mai feroce Mafiotism, in care SRS este o piesa importanta.
Scris de Nasul Mafiei PSD, a fost spala
19. 28-01-2010 11:34
ce rost mai are cnsas?
Eu zic ca a venit vremea sa se taie din cheltuieli si la CNSAS.Oricum nu produce nimic concret(poate matreata).Sa ramana un fel de biblioteca publica si cam atat.Fara dinesti platiti ca "inalti demnitari" cu rang de secretar de stat.Poate se economiseste ceva si mai scade un pic cifrele de la somaj.
Scris de vigilante's way
20. 28-01-2010 11:53
Dinescu, Manolescu
sunt curati, nu?
Cu toate ca primul este cunoscut ca fiind omul rusilor si al doilea este recunoscut ca fost profesor al studentilor straini!!!
Scris de anonim
21. 28-01-2010 11:54
Romania un imens GHETTO
Romania un imens GHETTO in care fostii asupritori ne sunt livrati ca eliberatori.

Romani, treziti-va!
Scris de anonim
22. 28-01-2010 13:23
srs si si acolitul chireac niste lepre
dupa ce am citit in mass-media despre acesti doi indivizi in care care foloseau un vocabular de cea mai joasa speta in santajul impotriva lui macovei mi-am dat seama,ca acesti doi nemernici nu mai merita nici-o atentie din partea publicului.Dar observ,ca sunt si alti nemernici la fel ca ei,care vor si chiar reusesc sa-i faca imaculati.Si pe acestia ii cataloghez,ca fiind la fel de nemernici si le zic,Huuuuuoo.
Scris de geo
23. 28-01-2010 15:45
srs si chireac
sunt doua jeguri despre care chiar nu merita sa vorbim. duca-se in iad :( :sigh
Scris de un roman
24. 28-01-2010 16:18
jurnalistii
chiriac,stanescu ,dinescu si altii ca ei nu sunt dect niste scursuri al societatii.aste nu merita nici un scuipat dar sa mai apara la realitatea tv.javre fara bun simt
Scris de elena
25. 28-01-2010 18:09
CNSAS-o mare farsa !
Nu ma mira ce se intampla la aceasta institutie-masina de spalat ! Problema este ca structura unui "om" NU poate fi spalata,curatata !Ptr a se schimba un om in bine,trebuie SA SE CAIASCA ptr RAUL FACUT SI ASTA NUMAI IN URMA UNUI SOC EXISTENTIAL CE ZDRUNCINA CONSTIINTA ! AVEM NEVOIE DE UN "NURNBERG" AL NOSTRU !DEALTFEL DOAMNE DOAMNE NE VA FORTA SA AJUNGEM ACOLO CAT DE CURAND ! TOT RESPECTUL PTR CEI DE LA CURENTUL !
Scris de Iulian V.Bica
26. 28-01-2010 20:48
ordinarul de Roncea!!!!
Sobolanul de Roncea scoate capul din cand in cand si arunca cu dejectii pentru ca doar asa se simte bine..daca nu e ocupat cumva sa-l pupe undeva pe Base...Domnule Sobolan sunteti si prost informat si rau intentionat...daca aveti o problema cu adeverinta lui Rosca Stanescu de ce nu o contestati in instanta...pentru ca, vreau sa cred, ca va dati seama ca nu puteti castiga...pentru ca nu cunoasteti legea...cu siguranta daca a lucrat pe antiterorism dosarul este inca la sie pt ca este de siguranta nationala iar CNSAS-ul poate oricand sa dovedeasca ca nu are alte informatii...ar trebui sa va dea in judecata pentru ca acuzati fara dovezi...nu sunteti decat o gasca de turnatori ce incercati sa va inlaturati unul pe celalalt...sau vreti desfiintarea CNSAS-ului pt a nu ajunge la voi...un articol mizerabil de la un rebut intelectual...
Scris de Nimeni
27. 29-01-2010 01:18
Despre informatorii securitatii
Nu au existat informatori răi şi informatori "cumsecade", informatori care au făcut rău şi informatori care nu au făcut asta sau “au făcut numai bine” celor din jur ci, pur şi simplu, informatori ai securităţii care au slujit acest aparat represiv în activitatea sa de poliţie politică. Pentru că numai sprijinindu-se pe această imensă masă de colaboratori (sute de mii!) securitatea, implicit regimul comunist, şi-a putut face mendrele, cum spune românul, cu milioane de oameni. Altfel … nu putea face nimic!
Este adevărat, fapt de necontestat, că au existat persoane care s-au angajat în această activitate din proprie inţiativă, animaţi de convingerile lor politice în favoarea regimului comunist sau, cu morala la pământ, de satisfacerea unor interese personale. Aceste persoane au alcătuit cea mai periculoasă categorie de informatori dar nu mai nocivă decât celelalte!
O altă categorie de informatori a fost alcătuită din persoane aflate în dificultate la un moment dat şi care, pentru a-şi rezolva ceva din probleme sau pentru a-şi uşura existenţa au acceptat să colaboreze cu securitatea. Tot din această categorie fac parte şi acele personaje modeste ca instrucţie, marcate de frustrări sau complexe fără leac şi care, din dorinţa de a-şi depăşi cu orice preţ condiţia socială, au intrat în slujba securităţii.
Un grup important de colaboratori a fost format din persoane care ocupau anumite funcţii administrative şi, chipurile, erau obligate de lege să furnizeze informaţii securităţii. Tot în acest grup se încadrează şi persoanele care invocă prevederi legale obligatorii privind redactarea unor rapoarte după orice vizită în străinătate sau contacte cu cetăţeni străini. În fond, aceştia o făceau, unii chiar din proprie iniţiativă!, pentru a-şi conserva privilegiile oferite de statutul lor social sau profesional sau pentru a accede spre aceste privilegii (funcţii administrative bine plătite, călătorii în străinătate, acces în "lumea bună" a vremurilor), fără credinţă politică sau probleme de conştiinţă. Nu de puţine ori aceste persoane sunt consemnate în scriptele securităţii sub denumiri de genul: persoane oficiale, persoane de încredere, relaţii personale şi chiar surse, informatori sau colaboratori.
Sunt voci care afirmă că nu au scris decât de bine în notele lor informative. Este posibil să fie aşa dar au făcut asta numai pentru că în preajma lor nu era nimic de semnalat şi nu a apărut nici - un "Iorgu" care să le propună răsturnarea orânduirii socialiste din România sau angajarea într-o acţiune concretă împotriva regimului, fie ea oricât de minoră. Este greu de crezut că o astfel de persoană, aflând despre aşa ceva, ar fi avut ezitări în a informa securitatea imediat.
Reprezentativ pentru acest eşantion este cazul Meteleanu Stoica din Televiziunea Română despre care toţi cei care sunt solicitaţi să-l caracterizeze afirmă că acesta a făcut numai fapte bune... Este firesc să spună asta pentru că toţi aceştia judecă faptele lui Meteleanu Stoica numai în raport de împlinirea unui interes strict personal - avizul favorabil al acestuia pentru plecarea lor în străinătate sau obţinerea unui alt privilegiu… Trist, regretabil dar adevărat – toate persoanele despre care vorbim ştiau foarte bine că individul respectiv nu era altceva decât un reprezentant la vedere al Securităţii în Radioteleviziunea Română şi bilele albe acordate lui Stoica Meteleanu nu fac decât să pună în discuţie atitudinea reală pe care aceste persoane au avut-o faţă de regimul comunist şi aparatul său represiv …
Alţii (responsabilii cu cartea de imobil, persoanele care lucrau în cadrul serviciilor de personal sau de protocol din unităţile economice, etc.) spun că legea îi obliga să coopereze astfel cu securitatea. Şi aceste afirmaţii sunt adevărate dar asta nu-i disculpă cu nimic în faţa istoriei: au făcut parte, alături de ceilalţi descrişi mai sus, din imensa reţea de colaboratori pe care s-a sprijinit securitatea în activitatea sa de poliţie politică.
Există totuşi o categorie de informatori, infimă ca pondere în procentul acoperit de cei descrişi mai sus, care şi-au informat imediat colegii de serviciu şi familia că, datorită unor împrejurări mai delicate în care au fost surprinşi direct sau indirect de personalul care se ocupa cu recrutarea informatorilor, au acceptat să dea cu pixul pentru a-şi salva pielea … Tot în această categorie de „rara avis” pot fi încadrate şi persoanele care, după evenimentele din decembrie 1989, au recunoscut public colaborarea lor cu securitatea şi au cerut iertare pentru păcatul comis.
Aceştia, sigur, pot beneficia, în cadrul unei judecăţi morale drepte, de importante circumstanţe atenuante mergând până la absolvirea lor de vină. În condiţiile în care nu au provocat, prin colaborarea lor, suferinţe punctuale şi concrete celor despre care au scris (sau vorbit), precum şi (cumulativ) dacă, după evenimentele din decembrie 1989, au probat prin comportament, cuvânt şi faptă că lupta împotriva comunismului pe pământul românesc nu s-a încheiat odată cu înlocuirea lui Ceauşescu cu Ion Iliescu!
Despre deţinuţii politici care au acceptat să semneze angajamente cu securitatea şi să furnizeze acesteia note informative sub nume conspirative liber alese nu se mai poate spune nimic în plus pentru a le descalifica imaginea. Tot demersul lor înainte de arestare, indiferent de forma, obiectivul urmărit şi amploarea în care s-a consumat, a fost îndreptat, în esenţă, împotriva regimului comunist şi a aparatului său represiv. A accepta, după ce ai fost descoperit, cercetat şi condamnat o colaborare cu cei împotriva cărora te-ai revoltat, este echivalent cu cel mai idiot act de sinucidere morală. Astfel de persoane sunt mai de blamat decât cele care au susţinut regimul sau nu au făcut nimic împotriva acestuia! A invoca faptul că “nu s-a putut altfel”, că “funcţia deţinută înainte mă obliga”, că “n-am scris nimic de rău despre cei care mi se cerea”, că “toţi am fost obligaţi să facem asta ” şi aşa mai departe, este odios ... Nu i-a obligat nimeni - prin obligare înţelegând pistolul la tâmplă şi glonţul pe ţeavă! - nici să ajungă la puşcărie şi nici să devină informatori ai securităţii! Şi, pentru “liniştea” lor, trebuie să li se spună că nu chiar toţi cei care au trecut prin puşcăriile comuniste au făcut asta!
Însă, ceea ce este mai grav este faptul că unii dintre aceştia pretind astăzi că sunt modele morale pentru tinerele generaţii şi se afişează public, fără nici un fel de jenă, astfel... Se agită, nu mai au somn, dau din coate, calcă toate picioarele întâlnite în cale, scriu cărţi, dau interviuri ... Pentru a li se recunoaşte “eroismul” şi fermitatea dovedite de dânşii în “încleştarea” cu regimul şi pentru a fi recompensaţi pentru asta cu cât mai multe privilegii ...
Dosarul “CONSPIRATORII” reuşeşte să deconspire 25 de informatori care s-au învîrtit în jurul lui Iorgu în timpul detenţiei, consemnează alţi 16 încă neidentificaţi, pune semne de întrebare asupra altor câteva persoane. A se vedea cazurile Radu Filipescu, Florentin Scaleschi si altii.
Cei mai mulţi dintre aceştia au fost deţinuţi politici (propagandă sau complot împotriva orânduirii socialiste - art.166 şi 167 din legea penală) sau cu infracţiuni C.S.S., altele decât cele precizate (trădare, spionaj, atentat, sabotaj, acte de diversiune, subminarea economiei naţionale, divulgare de secrete).
Cât de nocivă a fost colaborarea acestor informatori cu securitatea rămâne să judece cititorul singur, aflat acum în cunoştinţă de cauză (după lectura notelor informative din dosarul CONSPIRATORII), şi căruia îi mai pun la dispoziţie alte 4 note informative semnificative care îl privesc, de data aceasta, pe fostul deţinut politic Iulius Filip.


Sursa:MIRON (Muşat Gheorghe – precizare autor)/Lt.col. Lazăr Gh./14.10.1986.
Înch. Aiud, şef secţie lt.mj. Trifan, plt.Ispas
Notă informativă privind pe FILIP IULIUS

După pedeapsa cu izolarea pe care a primit-o în luna august am remarcat o schimbare în comportarea lui FILIP IULIUS în sensul că a devenit mai reţinut în comentariile sale politice cît şi în relaţiile cu ceilalţi colegi de cameră schimbare datorată şi faptului că a primit reproşuri din partea fiecăruia, datorită atitudinii şi comportării lui în cameră şi în special datorită unor comentarii despre unii colegi de cameră, comentarii făcute în lipsa acestora. (Şi faţă de alţi deţinuţi de pe secţie). Ca urmare convorbirile lui cu ceilalţi colegi de cameră sînt reduse şi în general se rezumă la aspecte lipsite de importanţă.
Sporadic, îşi manifestă nemulţumirea faţă de unele evenimente politice şi economice interne şi faţă de situaţia economică din ţara noastră, îndeosebi cu ocazia citirii unor articole din presa zilnică sau cotidiene săptămânale.
În astfel de situaţii criticile lui sînt îndreptate împotriva Partidului Comunist Român, conducerii superioare de partid şi politica internă promovată de P.C.R. Contestă legitimitatea procesului de industrializare a ţării noastre luate de conducerea de partid şi de stat pe plan economic şi social îndeosebi după Congresul al IX-lea. Contestă deasemenea activitatea P.C.R. între cele două războaie mondiale şi consideră că mijloacele de publicare în masă dezinformează populaţia asupra acestei perioade cît şi în ceea ce priveşte prezentarea evenimentelor care au avut loc după anul 1944. Este un subiect asupra căruia Filip Iulius revine adesea dar de fiecare dată exprimă aceleaşi puncte de vedere şi anume că înainte de 23 august 1944 în România exista democraţie şi că după această dată a fost instaurat “regimul dictatorii.”

DUI Iulius Filip - fila 166

DECLARAŢIE
Penit.Buc., secţia specială, cdt.secţie cpt.Stroiescu, cdt. Penit. Borcan Constantin (Asteriscurile reprezintă anonimizări C.N.S.A.S. care nu au putut fi eliminate – n.a.)

Subsemnatul Ilie Ion născut la 17 octombrie 1938 fiul lui Toma şi Maria, în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti condamnat la 6 (şase) ani pentru propagandă declar următoarele:
Mă aflu în camera nr. 141 în care este deţinut şi FILIP IULIUS, de la data de 19 noiembrie 1982. Am constatat încă din primele zile că FILIP IULIUS este recalcitrant, în sensul că nu respectă programul de cameră, fiind gălăgios şi foarte nervos. Faţă de faptul că ceilalţi deţinuţi au manifestat regrete pentru faptele comise, Filip Iulius s-a manifestat jignitor la adresa celorlalţi deţinuţi din cameră zicându-le că sînt fricoşi şi reeducaţi.
De câteva ori cînd a fost sfătuit mai insistent să se potolească a sărit la bătaie. Astfel că aşa s-a întîmplat cu deţinutul Iordănescu, cu şeful de cameră Ilie Ion şi cu deţinutul * .
Deţinutul FILIP IULIUS prezintă stări de nervozitate excesivă, rîde sau plînge fără motiv, cîntă cu voce tare.
Fiind seara la televizor, toţi cei din cameră, FILIP IULIUS s-a manifestat ironic cu privire la unele emisiuni ...
DUI Iulius Filip - fila 136

Penit.Aiud, cdt. RUS VASILE, securist lt col LAZĂR GH, plt ISPAS, 1983 – 1987.
Declaraţie
Subsemnatul Borbely Erno, născut la 30.03.1951, fiul lui Ioan şi Iuliana, condamnat la 7 ani închisoare pentru asociere la acţiuni C.S.S., declar următoarele:
Deţinutul Filip Iulius are dese momente de manifestare duşmănoase, atît la adresa conducerii de partid şi de stat, cît şi la adresa organelor de securitate şi a cadrelor penitenciarului.Aceste manifestări sînt de cele mai multe ori spontane, începe să vorbească de unul singur, fără să fie în discuţie cu vreun coleg de cameră. Este de ajuns, de exemplu, să audă la difuzor ceva cu ce el nu este de acord şi deja începe să vorbească în sensul mai sus arătat.
Într-o duminică, în luna noiembrie 1986, am fost scoşi la televizor numai două camere, 66 şi 67. Filip Iulis a refuzat să iasă, spunînd supraveghetorului că nu va ieşi pînă nu vor fi scoşi şi ceilalţi deţinuţi, din celelalte camere. Supraveghetorul i-a explicat că nu are ce să facă, aşa a primit ordin şi trebuie să-l respecte, iar în cameră nu poate să rămână singur. După multe insistenţe ale supraveghetorului a ieşit dar a stat cu spatele la televizor, spunînd că asta este dreptul lui de a se manifesta.
Am aflat de la colegii de cameră, respectiv de la * şi * că Filip Iulius de mai multe ori s-a legat de ei pentru modul cum au trăit afară, înainte de a fi arestaţi. S-a legat de faptul că au trăit în prea mare bunăstare, că au avut mulţi bani obţinuţi pe căi ilegale, pe * l-a făcut hoţ, iar pe * escroc. Din cîte am înţeles eu, aceste vorbe ale lui Filip sînt şi cauza neînţelegerilor dintre ei.
De două ori s-a legat şi de deţinutul * şi anume de faptul că un bărbat aşa de tînăr şi originar de la ţară de unde a putut ....
DUI Iulius Filip - fila 136

Penit.Aiud, cdt. RUS VASILE, securist lt col LAZĂR GH, plt ISPAS
Informare
Subsemnatul Borbely Erno, născut la 30.03.1951, fiul lui Ioan şi Iuliana, condamnat la 7 ani închisoare pentru asociere la acţiuni C.S.S., vă aduc la cunoştinţă următoarele:
În urma unei discuţii ce a avut loc în cameră, în săptămîna 28 iulie – 2 august a.c., între deţinutu Filip Iulius şi Marcu Gheorghe, cît şi din altele mai scurte, fragmentare şi din unele aluzii am aflat următoarele:
Deţinutul Filip Iulius are intenţia să-i convingă pe deţinuţii cu infracţiuni de natură politică să formuleze şi să înainteze către Consiliul de Stat o cerere prin care să solicite să li se acorde statutul de deţinuţi politici şi toate drepturile ce decurg din aceasta. Această cerere ar urma să fie înaintată procurorului care vine în penitenciar ca să participe la şedinţele comisiei de liberare condiţionată.
Conform planului lor, nu toţi deţinuţii cu infracţiuni C.S.S. ar urma să semneze cererea, ci numai cei în care “se poate avea încredere”.
Pentru punerea în aplicare al acestui plan Filip Iulius a discutat cu deţinuţii Drăghici Ion, Năstăsescu Gheorghe, Purcaru Constantin şi Iancu Lucian Spiru. Au căzut de acord să amîne întocmirea cererii pînă la ieşirea lui Iuga Dumitru de la restrictivă, ca să se sfătuiască şi cu el.
Discuţia mai sus amintită, dintre Filip Iulius şi Marcu Gheorghe, a avut la iniţiativa primului, cu intenţia de a-l convinge pe celălalt ca să i se alăture şi el formulării şi semnării cererii. Marcu Gheorghe i-a spus că este de acord cu ideea lor, dar a refuzat să se alăture acţiunii, motivînd că mai are puţină pedeapsă de executat şi că în luna septembrie intră în comisie şi nu vrea să-şi creeze probleme, neplăceri. L-a asigurat pe Filip Iulius că n-o să-i spună nimănui nimic despre cele discutate.
Tot din această discuţie a reieşit şi faptul că şi Iancu Lucian Spiru a refuzat propunerea lui Filip Iulius, spunînd că nu se asociază la astfel de acţiuni, are pedeapsă prea mare şi vrea linişte, vrea să fie lăsat în pace.
Ceilalţi deţinuţi enumeraţi mai sus sînt de acord cu iniţiativa lui Filip Iulius de a pune în ...

DUI Iulius Filip - fila 165
Scris de Dumitru Iuga
28. 29-01-2010 08:25
Domnule Iuga
Nu stiu daca sunteti informat asupra stadiului dosarului de instanta inainta de CNSAS impotriva domnului Iancu Marin, coleg de penitenciar si cu o activitate informativa bogata. Ei bine, in favoarea domniei sale au dat declaratii in instanta multe din persoanele amintite de dvs. mai sus, inclusiv Radu Filipescu, daca sunt eu bine informat. Toti au afirmat in fata instantei, in favoarea d-lui Iancu si impotriva actiunii de constatare a calitatii de colaborator, cum ca turnatoria in detentie era un fapt cunoscut si acceptat de toti detinutii, cum ca era o forma de consemnare a realitatilor din inchisorile comuniste dintr-o perioada cand in Romania se presupunea ca nu mai exista detentie politica. Domnul Iancu Marin, pe baza acestor declaratii, a castigat procesul in instanta, desi notele furnizate de domnia sa sunt halucinante...asa ca domnule Iuga...ce sa mai credem despre colaborarea in detentie...poate ar trebui sa ne spuneti dvs., care nu ati colaborat cu Securitatea, desi va aflati in aceeasi situatie, daca o atare colaborare este morala sau nu si trebuie sau nu sa fie legierata ca atare. Cu stima,
Scris de Nimeni

Dan Pavel, strategul secret al liberalilor

Dan Pavel, strategul secret al liberalilor

Florin Ciornei
Marţi, 22 Aprilie 2008
Fostul consultant al lui Gigi Becali lucrează de câteva luni pentru PNL.

Călin Popescu-Tăriceanu şi ceilalţi lideri PNL primesc sfaturi politice nu doar de la israelienii Finkelstein şi Silberstein, ci şi de la politologul Dan Pavel. Liderii liberali au angajat firma condusă de Dan Pavel pentru servicii de consultanţă politică, iar, de curând, au fost discutate contracte pentru campaniile locale din Timiş şi Bacău, susţin surse din conducerea PNL. Cu toate că angajamentul este vechi de câteva luni, atât Dan Pavel, cât şi liderii liberali au menţinut o discreţie maximă.

Clienţii locali: Romeo Stavarache şi Viorel Coifan

Prima apariţie la un eveniment electoral al liberalilor a avut loc sâmbă tă, la lansarea candidaţilor pentru judeţul Timiş, unde PNL şi PNŢCD au format o alianţă. El se ocupă de candidatul comun al liberalilor şi ţărăniştilor pentru Consiliul Judeţean Timiş, Viorel Coifan, dar se poartă discuţii şi pentru coordonarea campaniei lui Gheorghe Ciuhandu pentru Primăria Timişoarei. Liderul liberal Cristian Buşoi a confirmat cooptarea lui Dan Pavel ca strateg electoral.

„Am avut o discuţie cu el în urmă cu o săptămână pentru a se ocupa de campania de la Timişoara. Deocamdată nu avem un contract, dar în câteva zile o să vă pot spune“, a declarat Buşoi. În afară de campaniile din Timiş, Dan Pavel mai oferă consultanţă şi candidatului PNL la Primăria Bacăului, actualul edil, Romeo Stavarache.

Sfaturi contra alianţei cu PSD

Dan Pavel a recunoscut că oferă servicii de consultanţă politică liberalilor. „Da, este adevărat că lucrez pentru PNL la alegerile locale“, a declarat Pavel. Răspunsul său a fost afirmativ şi la întrebarea dacă elaborează strategii şi pentru conducerea centrală. El a refuzat să dezvăluie sumele plătite de PNL, precizând doar că firma sa „merge pe contracte rezonabile“.

Potrivit unor lideri liberali, una dintre cele mai importante analize elaborate de firma condusă de Dan Pavel a fost cea privind proiectul alianţei PNL-PSD. În urma cântăririi avantajelor şi dezavantajelor acestei potenţiale alianţe, analiza recomanda şefului PNL, Călin Popescu-Tăriceanu, să nu se asocieze cu PSD. „Da, este adevărat“, a răspuns Dan Pavel, întrebat dacă a sfătuit PNL să nu facă alianţa cu PSD.

CONSULTANŢII PNL

La concurenţă cu Finkelstein şi Silberstein

Serviciile de consultanţă politică angajate de liberali sunt împărţite între două firme. Cea condusă de Dan Pavel se numeş te DDHM Strategic Consulting Group. El este asociat cu trei dintre foştii săi studenţ i de la Facultatea de Ştiinţe Politice: Bogdan Dima, Cosmin Dima şi Iulia Huiu, consilier personal al premierului Tăriceanu şi fost candidat PNL la alegerile europarlamentare. Pentru liberali mai lucrează o echipă de consilieri formată din israelienii Arthur Finkelstein şi Tal Silberstein. Aceştia sunt asociaţi cu Dan Andronic - fost consultant şi în continuare sfătuitor neoficial al lui Adrian Năstase - în firma First One Communication.

Supliment de informatie

Revista 22, 2004 MAI 05
"O chestie socratica"
Andrei Cornea

O boala noua, sau mai exact forma "democratica" a unei boli vechi a devenit teribil de virulenta in ultimul timp: impostura intelectuala. Sa pretinzi, cu acte calpe, ori cu sustinere "grea" in presa si pe "sticla", ca esti ceea ce de fapt nu esti: intelectual, savant, profesor, ca stii multa carte, ca ai strans gramezi de titluri academice, lucrari, doctorate, recunoasteri internationale, ca nu esti doar bogat, baron local, poet de curte etc., ci si altceva, mai geistig - iata o pasiune maladiva, care domina tot mai mult si pe care Elena Ceausescu, una, ar fi inteles-o bine. Nu le ajunge anumitor personaje ca au influenta si putere; ii roade ca nu le sunt recunoscute puterile spiritului. Averea le prisoseste, dar la fel si invidia pe averea invizibila a altora. Pot cumpara aproape orice, dar orice nu pot cumpara le strica visele. Abrevieri precum "prof.", "dr.", "conf." ii fascineaza precum o mantra, iar la "acad." intra in delir, de parca ar intra in atingere de-a dreptul cu "das ganz Andere"!

Unii stiu sa vorbeasca abia ca un elev mediocru de gimnaziu; primesc in schimb titluri universitare de doctor, sunt adulati si proclamati mari oratori, precum baronul Mischie de Gorj. Altii nu stiu sa redacteze o teza de doctorat, sunt respinsi de un for autorizat, dar isi atarna imediat tablita de "prof. dr.", precum Adrian Paunescu, care preda literatura la Universitatea Particulara Spiru Haret. Altii castiga titluri universitare acumuland lucrari inexistente sau plagiate, precum Mircea Beuran, fostul ministru al Sanatatii. Si asa mai departe.

Fie: impostorii sunt impostori. Dar la confectionarea aurei lor de falsa intelectualitate, iata ca se ostenesc, in ultimul timp, si intelectuali adevarati, profesori adevarati, specialisti adevarati; iar asta e de neiertat. Ca proba, transcriu urmatoarele confesiuni publice ale lui Gigi Becali (Evenimentul Zilei, 15.04.2004):
"- Dane, ce inseamna filozofie? Mi-a spus ca inseamna iubirea de intelepciune. Atunci mi-am dat seama ca eu sunt filozoful, nu acesti filozofi, care ei sunt cititori de filozofie. Sigur ca ei s-au nascut destepti, dar citesc filozofie si sunt teoreticieni de filozofie. Eu sunt un practician, pentru ca m-am nascut filozof... Asa m-a nascut mama mea sa iubesc intelepciunea. Nu poti fi un filozof autentic decat daca te-ai nascut. Altfel te numesti filozof cititor sau filozof teoretician". Cat despre proaspatul consilier politic al lui Becali, Dan Pavel, cel solicitat mai sus sa spuna ce e filozofia, el e intr-adevar profesor la Facultatea de Stiinte Politice, analist politic, autor al mai multor carti de filozofie politica si etica, colaborator mai vechi sau mai nou la reviste "grele", precum 22, ori Sfera Politicii. Cu multa claritate, deci, ne explica cum s-a becalizat filozofia: "Stiti, e o chestie socratica... e ca in dialogurile lui Platon... e vorba de maieutica. Eu scot ceva ce era deja".

Sa fim bine intelesi: nu contest dreptul nimanui, fie si al ignarului, sa faca politica. Analfabetul in Parlament? De ce nu, daca alti analfabeti, in numar suficient, il voteaza! De asemenea, nu contest dreptul nici unui politolog, specialist in imagine etc. sa-si vanda serviciile analfabetului. Dar sa-l prepare sa fie ales drept ceea ce este: analfabet, sef, patron de club sportiv, nabab, ori ce mai e! Sa nu incerce sa-l ambaleze cu funde intelectuale si sa nu-i stea alaturi cand el isi proclama revelatia cu ingamfarea ignarului - "eu sunt filozoful!". Sa nu incurajeze, in fine, analfabetul sa-i dispretuiasca pe cei care citesc, care scriu, pe cei pentru care mai conteaza inca o carte de filozofie, de eseistica sau de literatura, cu nerozia ca pe el "l-a facut mama filozof".

Cum oare, cand ai scris candva o carte numita Etica lui Adam, in care denuntai raul radical al tradarii intelectualilor, ai tupeul sa asezi dialogurile lui Platon in context Becali? Ori sa-i stai alaturi lui Gigi fara sa rosesti, explicandu-i ce este filozofia? Daca umanitatea care se recunoaste in Corleone, Nasul, Becali & Co. vrea sa-i voteze pe baietii acestia cu "scoala vietii", s-o faca linistita. Dar macar s-o faca pentru ceea ce ei sunt intr-adevar, si nu pentru ca "scoala vietii" i-ar institui drept "filozofi practicieni"! Macar Eyal Arad n-a sustinut ca a descoperit noua pasiune filosemita a lui Vadim Tudor citind Kabbala sau Misna!

Faceti-l asadar, daca puteti, pe Gigi deputat, ministru, poate chiar presedinte de republica! Dar lasati, Dumnezeule, maieutica celor putini care mai stiu ce este! Contribuiti, daca aveti chef, la marea farsa politica, vindeti-va serviciile cat mai scump, curtati-l pe patronul Stelei, cerandu-i tricouri pentru copilul microbist, cum a facut bunul amic si tutore al lui Dan Pavel, profesorul de la Universitatea din Maryland, Vladimir Tismaneanu! Daca v-a secat inspiratia politologica, puteti chiar declara, precum iarasi acesta din urma (naivitate, interes?) a declarat despre pitorescul personaj, la care interjectiile sunt, statistic, reprezentate cu mult peste medie: "Discursul lui il vad la frontiera dintre conectarea unui discurs moderat populist cu ideologie crestin-democrata, si aici va fi rolul celor care il sfatuiesc". Curat rol!
Dar de ce numiti ignominia voastra "o chestie socratica"?

Banda celor zece spioni CIA

Cei ce cunosc personajele si activitatea lor in presa pot lua in consideratie aceste aparente palavre. Rămâne să mâ mir și țuțur chiar, cum și de ce a ieșit un astfel de document la suprafață. Dan C.

Banda celor zece spioni CIA
http://www.ziua.ro/display.php?id=251238&data=2009-03-30
ZIUA Nr. 4499 de luni, 30 martie 2009

Dupa exact zece ani, un document incendiar iese la iveala din baza de date a Serviciului Roman de Infor­matii. Elaborata de Diviziunea B, care se ocupa de contraspionaj si purtand numarul 00137314, nota speciala (facsimil) este rezultatul unor ample investigatii ale principalului serviciu secret al tarii, efectuate atat pe teritoriul romanesc, cat si in Statele Unite.

La capatul acestei vaste operatii, concluzia la care SRI a ajuns, in urma cu zece ani, si pe care a comunicat-o institutiilor abilitate ale statului, in frunte cu presedintele de atunci, Emil Constan­tinescu, este ca a fost constituita o vasta organizatie compusa din doua filiere care actioneaza “aparent independent, dar complementar” in “stransa legatura cu serviciile secrete americane, respectiv cu fostul director al CIA Stansfield Turner si Michael Ledeen, ziarist si consilier in aceeasi institutie. Scopul principal identificat de Diviziunea B SRI este subminarea autoritatii statului roman. Relevant, in documentul pe care il publicam integral, este ca banda celor zece este alcatuita exclusiv din persoane care fie sunt jurnalisti, fie colabo­reaza intens cu presa, singurele exceptii fiind cei cativa cetateni americani. Publicam integral documentul SRI.

SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII

STRICT SECRET

DIVIZIUNEA “B”

Nr. 00137.314

din martie 1999

NOTA SPECIALA

Analiza datelor obtinute in ultima perioada releva ca la originea atacurilor de presa indreptate impotriva structurilor informative ale Romaniei – indeosebi S.R.I. si S.I.E. – se afla o retea constituita din doua grupuri ce actioneaza aparent independent, dar complementar, sub coordonarea lui Ion Mihai Pacepa, aflat in stransa legatura cu serviciile secrete americane, respectiv cu fostul director al C.I.A., Stansfield Turner si Michael Leeden, ziarist si consilier in aceeasi institutie. Campania declansata are drept scop scaderea increderii populatiei si a factorilor de putere in structurile speciale romane, precum si reabilitarea si readucerea in tara a lui Ion Mihai Pacepa. Astfel:

A. Prima filiera, care se manifesta cel mai virulent, este condusa si coordonata direct de fostul general de securitate Ion Mihai Pacepa si are in componenta pe urmatorii:

1. Cornel Dumitrescu Zelea, cetatean american de origine romana, director al revistei de limba romana “Lumea Libera”, editata in S.U.A., publicatie ostila intereselor romanesti, cu un im­pact deosebit asupra emigratiei romane. Cornel Dumitrescu Zelea este in relatii foarte apropiate cu Ion Mihai Pacepa si colabo­reaza intens cu cotidianele roma­nesti “ZIUA”, “Romania Libera”, “Dilema”si mentine legaturi stranse cu ziaristii Sorin Rosca Stanescu si Gabriela Adamesteanu.

2. Sorin Rosca Stanescu, direc­torul ziarului “ZIUA”.

Publica articole de investigatii si comentarii politice, unele din­tre ele bazate pe date si informatii ce, de regula, nu pot fi obtinute fara sprijinul unui serviciu de informatii specializat. A fost semnalat ca are numeroase contacte in randul cetatenilor straini, cunoscuti sau suspecti a fi in slujba serviciilor de spionaj ale S.U.A., Federatiei Ruse si Ungariei.

In perioada 1 decembrie 1992 – 8 ianuarie 1993, Sorin Rosca Stanescu a efectuat o vizita in SUA, pentru “documentare in domeniul serviciilor secrete”. Pe durata sejurului s-a intalnit cu Ion Mihai Pacepa, se pare, cu sprijinul lui Cornel Dumitrescu. Potrivit unor informatii provenite de la Max Banus, patron al pu­bli­catiei “Tinerama”, trustul de presa “ZIUA”primeste sume mari de bani prin filiere acoperite ale CIA. Acestea s-ar ridica, lu­nar, pana la 200.000 dolari SUA.

3. Dan Pavel Antoniu, istoric si politolog, redactor-sef al revis­tei “Sfera politicii”, editorialist la “ZIUA”si colaborator la “Dile­ma”etc. La recomandarea lojei masonice B’NAI BRITH si cu sprijinul lui Mihai Pacepa, in anul 1991, a efectuat un stagiu ca bursier in SUA, prin United States Information Agency (USIA), unde a urmat cursuri in domeniul politic, militar-strategic si al ser­vi­ciilor de informatii. A studiat “probleme de intelligence” chiar la sediul central al CIA, din Langley-Virginia, avandu-l ca profesor pe fostul sef al Comunitatii Informative a SUA si director al C.I.A pana in 1982, Stansfield Turner.

Dupa revenirea in tara, Dan Pavel Antoniu a fost numit seful Biroului din Bucuresti al PER (Project on Ethnic Relations), organizatie folosita de CIA ca acoperire, avand un salariu lunar de 30 milioane lei si 250 dolari.

In anul 1998 a ocupat, o scurta perioada, functia de direc­tor stiintific la Institutul pentru Studii Politice de Aparare si Istorie Militara al MApN.

Dan Pavel are legaturi cu cetateni straini cunoscuti sau suspecti a fi cadre si agenti de spionaj sub diverse acoperiri, intre care au fost identificati: Allen H. Kassof, seful PER, cadru de spionaj, Wheatley Steve, cadru USIA si Jeffrey Alen Pennington, fost sef al biroului IREX din Bucuresti, agent CIA.

In cadrul numeroaselor sale aparitii publice, intens mediatizate, Dan Pavel promoveaza idei si pozitii de sustinere a revendicarilor extremistilor maghiari, asociate cu critici virulente si afirmatii defaimatoare la adresa institutiilor statului, inclusiv SRI.

4. Adrian Severin, copresedinte al Comisiei Mixte de Actiune S.U.A. – Romania (din cadrul Parte­neriatului Strategic), alaturi de fostul secretar american al Apararii, William Perry. Incepand din luna ianuarie 1999, a semnat constant in paginile ziarului “ZIUA”comentarii in care a cautat sa justifice pozitia SUA de respingere a candidaturii Ro­maniei de integrare in N.A.T.O. Totodata, in perioada cat a fost ministru a sustinut o serie de proiecte care i-au atras critici. In cadrul unei vizite efectuate la Washington, in 1997, a stabilit legaturi cu Ion Mihai Pacepa, pe care le-a recunoscut public dupa multe tergiversari. Semni­ficativ este faptul ca dupa cinci luni, respectiv la 22 septembrie 1997, Adrian Severin a facut publica existenta unei “liste cu spioni” care, conform propriilor afirmatii, nu provine de la SRI sau SIE, ci din “alte surse”.

Aceasta prima filiera are ca sarcina principala din partea serviciului de spionaj american initierea si desfasurarea de actiuni de penetrare, influenta si presiune asupra structurilor de stat, precum si de creare a unor curente de opinie prin intermediul mass-media vizand reabilitarea lui Pacepa, context in care se inscrie si recenta campanie de publicitate a aparitiei editoriale “Cartea Neagra a Securitatii”, scrisa de fostul general utilizata ca pretext de a ataca virulent institutiile statului.

B. A doua filiera subordonata, de asemenea, planurilor si intereselor CIA. Este coordonata direct de Liviu Turcu, fost ofiter de informatii externe pana in anul 1983. Acesta a conceput si divizat concret actiunea de compromitere a lui Mihai Botez, ce a avut ca efect demisia acestuia din functia de ambasador al Romaniei in SUA.

Din aceasta retea fac parte:

1. Dan-Cristian Turturica, scriitor si ziarist la diferite publicatii, in prezent bursier la Universitatea Harvard. A fost implicat, alaturi de Liviu Turcu, in actiunea mediatica de discreditare a lui Mihai Botez. In ianuarie 1993, cu ajutorul lui Liviu Turcu, a intrat in legatura cu Ion Mihai Pacepa, iar dupa aceea a adoptat public pozitii de sprijin pentru cel in cauza.

2. Dan Badea, ziarist specializat in “tematica” serviciilor secrete romanesti, MApN si MI. Semneaza unele articole in colaborare cu Dan Cristian Turturica.

Dan Badea se afla, de ase­menea, in relatii apropiate cu ziaristul Ovidiu Hogea, fost ofiter DIA si, potrivit propriilor afirmatii, cunoaste mai multi fosti si actuali membri ai serviciilor secrete, care il sprijina.

Date obtinute recent, releva ca Dan Badea este in legatura cu Liviu Turcu, din partea caruia a primit, recent, ordin sa distruga orice dovada a legaturii lor si sa puna la punct un sistem secre­tizat de transmitere a informatiilor catre SUA.

Cea de a doua filiera identifi­cata are in principal sarcini pe linia: a) culegerii de date si informatii din domeniul politic; b) verificarii si controlului persoa­nelor aflate in retea si c) promo­varii in mass-media a diferitelor materiale si articole care sa asigure atingerea scopurilor propa­gandistice preconizate.

Intre altele, mentionam, spre exemplificare, ca Liviu Turcu i-a cerut lui Dan Badea, prin intermediul lui Dan Cristian Turturica sa realizeze verificarea unor persoane, intre care Adrian Severin, Alina Mungiu, Anca Toader, Mihai Caraman, precum si investigarea unei problematici complexe vizand operatiuni speciale ale serviciilor secrete romane.

Cu legaturi apropiate la nivelul celor doua filiere ale retelei a fost stabilit si Mircea Raceanu, fost diplomat roman, condamnat pentru tradare in favoarea serviciilor secrete americane. Din date recente rezulta ca Mircea Raceanu colaboreaza cu Radu Ioanid, director la Muzeul Holocaustului din Washington caruia ii furnizeaza informatii despre fosti diplomati din MAE care au fost implicate in tratative cu statul Israel referitoare la emigrarea in aceasta tara a mai multor cetateni romani de nationalitate evreiasca.

RL 92107/433

Dan Pavel, politolog

Reactia celor din fosta Securitate

“In revista <> am publicat un interviu cu fostul director CIA, Stansfield Turner, care mi-a fost profesor in SUA. De aici s-a spus ca eu am fost pregatit de CIA. Nu l-am cunoscut pe Ion Mihai Pacepa. Este vorba de reactia oamenilor din fosta Securitate fata de mai multe chestii pe care eu le-am facut. La inceput m-am amuzat, dar apoi au existat repercusiuni asupra familiei mele. Am fost avertizat ca mi-au facut un dosar cei de la Securitate si ca sunt filat. Ceea ce m-a iritat nu era tampenia acestor agenti, care ma urmareau in loc sa-i caute pe cei din lista lui Severin, ci ca aceste lucruri se intamplau cand Emil Constan­tinescu si Conventia erau la putere. De parca, America si CIA erau dusmanii Romaniei. Eu nu imi gasesc dosarul vechi de Securitate si a aparut acesta la SRI”.

Adrian Severin, europarlamentar PSD

“O intoxicare”

“Este o prostie. Nu stiu nimic de chestia asta. Sa nu fie o lucrare facuta acum si datata in vremea respectiva. Sa nu fie o intoxicare”.

Costin Georgescu, fost director SRI, 1999

“Era lucrat pe Externe”

“Este prima oara cand aud asa ceva. Este original sau facatura? Stiu ca noi nu ne-am ocupat de Pacepa. Habar n-am. Nu era problema SRI, Pacepa era lucrat pe Externe. Este o prostie, asa mi se pare absurda chestia cu Pacepa si ziaristii. Este o gogorita teribila. Mi se pare aiurea. Trebuia sa ajunga la mine daca exista, nu? Imposibil sa nu fi ajuns. A aparut acum poate in scandalul asta cu doi si-un sfert”.

Grupaj realizat de Cristian ANDREI

Ziua

Dr Dimitrina Petrova is the founding Executive Director of The Equal Rights Trust

Dimitrina Petrova

Email: dimitrina.petrova@equalrightstrust.org
Dr Dimitrina Petrova is the founding Executive Director of The Equal Rights Trust, an international human rights organisation launched in January 2007 to promote equality as a fundamental human right. Previously she headed the European Roma Rights Centre, an international human rights organisation based in Budapest, of which she was the founding Executive Director since 1996 and which has been the recipient of a number of awards for pioneering work on racial equality. Since 1997, she has also been Visiting Professor at the Central European University's Legal Studies department, and is currently a Fellow at the University of Essex. She was the Director of The Human Rights Project in Sofia, Bulgaria (1992-96), and Chair-holder in international relations and peace at the University of Oregon (1995).

Between 1982 and 1994 Dimitrina Petrova was teaching philosophy and philosophy of law at the Kliment Okhridiski University of Sofia's Legal department. In 1990-1991 she was a member of the Bulgarian Parliament, to which she was elected as a result of her activism in Bulgarian dissident groups under communism, and her leadership of one of these, the environmental group Ecoglasnost. As an MP, she participated in the drafting of the 1991 Constitution. She has been consultant to UN OHCHR, Human Rights Watch, IHFHR and other organisations, and has been adviser to the President of Bulgaria on pardoning prisoners. She has conducted human rights work, including field research, in a variety of countries, and has been a visiting lecturer in universities in Europe and the USA. She was member of the Board of the International Council on Human Rights Policy until 2008.

Dimitrina Petrova's writings include over 75 publications on human rights, equality, democracy, politics, and social sciences. She holds a PhD from the University of Sofia, where she defended her dissertation on utopia and value rationality (1993). She is the recipient of several awards, including the Human Rights Award for 1994 from the American Bar Association and the Dutch Geuzenpenng Award in 2001. Her work has also been honoured by Human Rights Watch, which selected her as one of its international monitors in 1994.

Fundația pentru Drepturi Egale cere amendarea Constituției Republicii Moldova

In afara de principii, in folosul cui actioneaza aceasta Fundatie? Ghici ciuperca ce-i ?? Eu ma gândesc prin analogie istorica la Congresul de la Berlin. Daca nu e cu suparare. Dan Culcer

Fundația pentru Drepturi Egale cere amendarea Constituției Republicii Moldova, de Fundația pentru Drepturi Egale
(Material a apărut și în revista on line ACUM, propus pentru publicare la data de: 28-01-2010 de Petru CLEJ)
On 27 January 2010, The Equal Rights Trust submitted an expert opinion to Mihai Ghimpu, Acting President of the Republic of Moldova and Chairperson of the Moldovan Commission on Constitutional Reform, arguing that Article 16 (Equality of Rights) of the Constitution of the Republic of Moldova (the Constitution) falls short of international human rights standards. In its letter, ERT also made recommendations for amendments which would better reflect the Republic of Moldova’s commitment to human rights.

The Commission for Constitutional Reform was established by a Presidential decree on 1 December 2009, with the task of considering the need for constitutional reform, submitting proposals to Parliament for any necessary reform and elaborating amendments to the Constitution. On 11 January 2010 the Commission was instructed to undertake analysis of the content of the Constitution, adopted on 29 July 1994, in the light of international and comparative constitutional frameworks, with the aim of identifying gaps in the current constitutional system.

The ERT expert opinion argues that Article 16 of the current Constitution contravenes international law by limiting the application of the right to equality before the law to “citizens of the Republic of Moldova”, thereby excluding non-citizens. It further argues that the list of grounds on which discrimination is prohibited under Article 16(2) is too narrow to be consistent with Moldova’s international obligations. In the expert opinion, ERT calls on the Acting President Mihai Ghimpu, as Chairperson of the Commission, to address these concerns and to propose amendments which would ensure that the right to equality enshrined in Moldova’s Constitution complies with international law.

Speaking about the ERT expert opinion, ERT Executive Director Dimitrina Petrova said:

“The Commission for Constitutional Reform has a unique opportunity to improve the protection from discrimination and inequality experienced by many in the Republic of Moldova.

“As it stands, Article 16 of the 1994 Constitution is problematic. Its limited scope excludes non-citizens and provides a limited list of prohibited grounds of discrimination, meaning the Constitution is in breach of Moldova’s international obligations. The Commission must take this opportunity to iron out these inconsistencies and entrench a strong constitutional guarantee of the right to equality for everyone, consistent with international human rights law.”

To read ERT’s expert opinion, click here http://www.equalrightstrust.org/ertdocumentbank/ERT%20Expert%20Opinion%20to%20Moldova%20on%20Article%2016%20English.pdf

The Equal Rights Trust - One Lyric Square, 5th Floor, London. W6 0NB. UK Tel: +44 (0)20 3178 4113 Fax: (0)20 3178 5537 Email: info@equalrightstrust.org

The Equal Rights Trust is a company limited by guarantee incorporated in England. Company number 5559173.

It is also a registered charity, number 1113288



ERT Projects

Legal Standards on Equality and Non-Discrimination

This open-ended core project is central to ERT’s mission. It has two objectives. First, it aims at systematising, modernising and publicising in appropriate formats legal standards related to the protection against discrimination and the promotion of equality. Second, it aims at the adoption, by states, non-states actors and international organisations, of better legislation and policies related to equality, as well as strengthening their implementation.

This project’s main strategies are (i) advocacy: making expert recommendations to authorities and other key stakeholders to adopt and/or improve equality legislation and equality policies; (ii) capacity building: increasing the capacity of key stakeholders to develop their equality agenda and participate proactively in the strengthening of the equality regime in their country; (iii) research: documentation on equality rights issues and legal analysis related to equality rights.

In the framework of this core project, ERT has elaborated through inclusive consultations and publicised a short document reflecting a moral and professional consensus among human rights and equality experts from around the world, entitled Declaration of Principles on Equality. It serves as a basis for evaluating existing legal and policy provisions and developing better national standards of equality law and policy.

More


Law Enforcement Discrimination and Deaths in Custody

This two-year project, launched in December 2007, has three main objectives. Firstly, to systematise the existing pool of knowledge on the relationship between deaths in custody and discriminatory policy or conduct by law enforcement bodies. The second objective of the project is to further enhance the global understanding of the nexus between deaths in custody and discrimination. The final objective lies in developing and promoting new advocacy tools that will complement existing prevention and investigatory standards into custodial deaths by adding a distinct, anti-discrimination component. In that regard, the project will help law enforcement and investigatory authorities to fulfil their duty to take all possible steps to prevent discrimination and investigate whether or not discrimination may have played a role in the events leading to the deaths.

More

Detention of Stateless Persons

The goal of this two year project which started in May 2008 is to strengthen the protection of stateless persons who are in any kind of detention or imprisonment due at least in part to their being stateless, and to ensure they can exercise their right to be free from arbitrary detention without discrimination. The focus of the sought improvement in protection is on the limits, length and conditions of detention. UNHCR and others have expressed the view that stateless persons should not be detained only because they are stateless. If detention has no alternative, its maximum length should be specified, based on strict and narrowly defined criteria. However, this principle has not been translated into international or national legal standards and into practice. Progress is hampered by the paucity of information on cases of detention, including prolonged and indefinite detention, of stateless persons. The ERT project has two interrelated objectives. The first objective is to fill the documentation gap that exists regarding the detention of stateless persons around the world. The second objective is to draw upon relevant factual information and develop detailed legal analysis to advocate for improved international and national protection standards against arbitrary detention of stateless people. ERT will develop a set of guidelines in this regard and will publish a comprehensive report. Following its publication, ERT will engage in advocacy to contribute to change.

More



The State, Religious Diversity and Healthcare in Europe

The purpose of this project which started in June 2008 is to draft a thematic dossier mapping out the problem field on “The State, Religious Diversity and Healthcare in Europe”. The project aims to identify problems, indicate possible solutions and give access to a range of strategies in relation to religious diversity and healthcare in Europe to facilitate and benefit practitioners, policy makers and civil society actors. In respect of religious discrimination in healthcare provision, the project will scan and formulate the state of the play in respect to general healthcare (dietary requirements, clothing, burial ritual, male circumcision, equitable public facilities, organ/tissue donation, blood transfusion, smoking, etc.), sexual and reproductive health (contraception, abortion, infertility treatment, access to information, female genital mutilation, HIV/AIDS, STDs), and mental health. The project will also examine the thematic field from the angle of the healthcare implications of religious observance. The project will be presented in the format of a concept paper, structuring the problem field and briefly setting out the issues, the discourses and the state of existing research.

More

Promoting better implementation of equality and non-discrimination law in India

The purpose of this two-year project which started in May 2009 is to develop the capacity of NGOs and lawyers in India to implement equality and non-discrimination law, making use of national and international equality standards and best practice, including the Declaration of Principles on Equality. ERT works with a local partner, the Human Rights Law Network, to develop resources and deliver training sessions for Indian lawyers, paralegals and human rights activists on equality and non-discrimination law, from an international and comparative perspective. This project draws upon diverse expertise to enable lawyers and other civil society actors to apply the most advanced principles of equality and non-discrimination law in their work, whether that be through litigation or advocacy.



Empowering disadvantaged groups in Kenya through combating discrimination and promoting equality

The purpose of this two-year project which started in July 2009 is to enable Kenyan civil society organisations to be key players in building a national anti-discrimination regime. Working with two local partners – The Federation of Women Lawyers (FIDA-Kenya) and Kenya Human Rights Commission (KHRC), the project draws upon international and Kenyan national expertise in equality and non-discrimination law to prepare a draft comprehensive anti-discrimination law and advocate for its adoption. The project also includes a series of legal and advocacy training workshops for Kenyan lawyers, paralegals and human rights activists to enable them to lobby for the adoption of progressive equality and non-discrimination legislation. The national and regional media are engaged through a series of roundtable discussions.
Click here to return to previous page.

Print friendly page | We welcome your feedback | Email this | Disclaimer | Site map

Site designed and build by www.emosaic.co.uk

Invidia de ANDREI CORNEA

Invidia (ANDREI CORNEA)
(Revista 22)

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie.
Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.

Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi.
Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan.
Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel.
Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de dataaceasta eroic citind Richard III. A urmat o a doua vila - la munte.
Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Gabriel Liiceanu.
Ne-am simtit cu mult mai bine.

Apoi l-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomarasvamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.

Asa a trecut ceva mai mult timp...
Vecinul isi lua case, masini, iahturi, gagici. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de PNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsul. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.
Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate
cartile.
Si atunci ne-a cuprins invidia...

Tehnologizarea copilariei

Children & Society

Volume 24, Issue 1, Pages 63-74

Published Online: 22 Aug 2008

The Technologisation of Childhood? Young Children and Technology in the Home
Lydia Plowman*, Joanna McPake and Christine Stephen
Institute of Education, University of Stirling, Stirling, UK
Correspondence to *Lydia Plowman, The Stirling Institute of Education, University of Stirling, Stirling FK9 4LA, UK, Tel.: 01786 467619; Fax: 01786 467633. E-mail: lydia.plowman@stir.ac.uk
Copyright Journal compilation © 2010 National Children's Bureau
ABSTRACT
Abstract The debate Young children s uses of technology Availability of technology Family practices Contributors details

We describe an 18-month empirical investigation of three- and four-year-old children's uses of technology at home, based on a survey of 346 families and 24 case studies. The findings are reported in the context of social commentators' anxieties about the ways in which childhood is being transformed by technology. Although we report evidence of some parental disquiet about the role of technology in children's lives, we illustrate some of the complexities in families' attitudes to, and uses of, technology and conclude that it is not perceived by parents to be the threat to modern childhood that is claimed.

Accepted for publication 12 July 2008
DIGITAL OBJECT IDENTIFIER (DOI)
10.1111/j.1099-0860.2008.00180.x About DOI



The debate
Abstract The debate Young children s uses of technology Availability of technology Family practices Contributors details

The increasing pervasiveness of technology has led to public debate about its role in the lives of young children. This debate gives prominence to the expression of anxieties about the ways in which childhood is being transformed by technology, often claiming that children's cognitive, emotional and social development is under threat. The discussion is usually focused on the dominance of screen-based media (such as television, games consoles and computers) in children's lives and how this leads to a number of ills, including social isolation and obesity. In her introduction to a report on the risks children face from the internet and video games, Byron (2008, p. 1) refers to a 'fiercely polarised debate in which panic and fear often drown out evidence'. The study reported here enables us to bring some evidence to this discussion, showing that these anxieties are not as widespread amongst parents as media coverage leads us to believe.

Until recently, the debate had found strongest expression in the United States. The American Academy of Pediatrics Committee on Public Education has published guidelines on young children's exposure to the media and recommends, inter alia, that paediatricians should urge parents to: avoid television viewing for children under the age of 2, make children's rooms 'electronic media-free environments' and resist using the media as electronic babysitters. In the interests of being good role models they suggest that paediatricians should limit the use of television and videos in patients' waiting rooms and provide educational materials to promote reading (American Academy of Pediatrics Committee on Public Education, 1999, p. 342). They have also warned against the effects of media violence in television programmes, music and video games (American Academy of Pediatrics Committee on Public Education, 2001).

In Fool's Gold: A Critical Look at Computers in Childhood (Cordes and Miller, 2000) the Alliance for Childhood called for an immediate moratorium on the further introduction of computers in early childhood, except for special cases of students with disabilities. It recommended a refocusing on 'the essentials of a healthy childhood' (such as play, reading books and 'hands-on experiences of nature and the physical world') and urged the Surgeon General to produce a report on the hazards computers pose to children. It was followed by Tech Tonic: Towards a New Literacy of Technology (Alliance for Childhood, 2004) which described technology as responsible for irreversible changes in human biology and the world's ecology and claimed that:

the damage being done by immersing children in electronic technologies is becoming clearer. Increasing numbers of them spend hours each day sitting in front of screens instead of playing outdoors, reading, and getting much-needed physical exercise and face-to-face social interaction — all of which, it turns out, also provide essential stimulation to the growing mind and intellect. (p. 1)

The report promoted education as a means of inspiring and preparing children to protect the world's ecology and make wise choices in the future, stating that 'It is time for concerted citizen action to reclaim childhood for children' (p. 1). Other concerns are voiced by those such as Bruner and Bruner (2006, p. xxi) who refer to video games as the 'digital drug' and warn parents of the dangers of addiction.

Buckingham (2000) describes positions such as these as adopting a 'death of childhood' thesis in which it is believed that childhood has been lost as a result of changes in modern society. Postman (1982/1994), for instance, refers to technology as causing the disappearance of childhood. Fuelled by a combination of panic and nostalgia, fears about young children's use of technology have persisted over the last few decades and exist in a melange of undifferentiated anxieties about childhood. An example of this convergence of childrearing concerns in the UK is found in a letter published in the Daily Telegraph newspaper (Abbs, 2006) with over one hundred signatories, including well-known children's authors, academics and clinicians. Headed 'Modern life leads to more depression among children' it went on to say:

Since children's brains are still developing, they cannot adjust — as full-grown adults can — to the effects of ever more rapid technological and cultural change. They still need what developing human beings have always needed, including real food (as opposed to processed 'junk'), real play (as opposed to sedentary, screen-based entertainment), first-hand experience of the world they live in and regular interaction with the real-life significant adults in their lives.

This letter prompted widespread commentaries in the media and the metaphor of a 'toxic childhood', used in the eponymous book (Palmer, 2006) which was published in the same year, became strongly associated with this debate. The book, the sub-title of which is 'How the modern world is damaging our children and what we can do about it', includes sections on additives in food, the decline of family mealtimes and good manners, the lack of outdoor play and changes in children's sleeping habits. The two chapters on the effects of new technologies include statements such as:

Many [children] spend at least as much of their leisure time on screen-based activities as they do with the real people in their lives. So what children watch on TV, film and DVD and what they do on computers and console games clearly affects their development. (Palmer, 2006, p. 227)

The focus of these concerns is often on young children because they are seen as innocent and particularly vulnerable in the early stages of development. Healy (1998), for instance, claims that the early years are a 'busy time for the brain' and that using computers before the age of 7 subtracts from important developmental tasks. Others, such as Palmer (2006), claim that children's linguistic development is at risk because they spend too much time listening to television (receptive language) and not enough time talking with others (productive language). A commonly held, but often implicit, position is that technology is necessary for adults' leisure time and working lives but it is unsuitable for young children owing to this perceived threat to childhood. Older children are in a more ambivalent position than the young children involved in this study as there is widespread agreement that digital technologies support study and act as a preparation for work. This perspective often underlies the views of commentators who consider that technologies such as computer and video games, television or the internet can make a key contribution to older children's social and intellectual development (Gee, 2003; Green and Hannon, 2007; Johnson, 2006; Prensky, 2006; Shaffer, 2007).

There is increasing support for this standpoint, although it is often tempered by reservations about the ways in which government has made technology central to its aims of training children for the knowledge economy (Selwyn, 2003) and concerns about the long-term implications of the digital divide. Although these views have some prominence in the academy, particularly in terms of an increasing body of work on digital literacy, creativity and participatory cultures (Jenkins and others, 2006; Marsh, 2005; McPake and others, 2008), they tend not to have the same persuasiveness in the popular media. The parents involved in our study were certainly more aware of the arguments about the dangers of technology than its creative potential. Different key concerns are expressed with varying degrees of eloquence but the arguments of those who see the technologisation of children's lives through television, computers and games consoles as threatening can be distilled into three broad categories:

*

Sociocultural
o •

Children's social development is at risk because children play alone.
o •

Technology provides virtual, second-hand, screen-based experience rather than real, first-hand experience.
o •

The marketing of technological products is insidious and preys on vulnerable children.
*

Cognitive
o •

Children's intellectual development is at risk due to the demands made on cognitive resources.
o •

The development of children's imagination is inhibited because technology encourages passivity.
o •

Children's linguistic development is inhibited.
*

Wellbeing
o •

Children spend time indoors that would be better spent outdoors.
o •

Children's health is endangered because sedentary use increases the risk of obesity.
o •

The technologies are addictive.
o •

There is a risk of exposure to unsuitable content.
o •

Opportunities for interactions with family members that promote emotional development are reduced.

This forms the backdrop to our study. Its central aim was to investigate socioeconomic disadvantage and young children's developing competences with technologies in their homes (McPake and others, forthcoming) but our data have enabled us to consider the arguments outlined above relating to the technologisation of childhood and to draw some different conclusions.


Young children's uses of technology
Abstract The debate Young children s uses of technology Availability of technology Family practices Contributors details

Entering e-Society: Young children's development of e-literacy, finished in spring 2007. A survey was distributed to families with three- and four-year-old children in 10 preschools located in small towns, semi-rural settings and urban areas of multiple deprivation in central Scotland. It produced 346 responses, a response rate of 43 per cent. The study was informed by a sociocultural approach that recognised that family practices should be analysed within a framework that encompasses social and cultural dimensions. In its investigations of parents' attitudes to technology it drew on the concept of parental ethnotheories (Brooker, 2003; Harkness and Super, 1995), or cultural belief systems. In Brooker's (2003) study, parental beliefs about childhood, the home, literacy and learning are used to interpret variations in the child's school experiences, and her interviews with parents of four-year-olds and observation of family practices 'revealed strong but sometimes unconscious cultural assumptions about good parenting' (p. 119). In our study, these ethnotheories were generally based on parents' earlier experiences of technology at school, further education or work, as well as public debate about the role of technology in the lives of young children.

Much of the data for this study were reported rather than based on observation and were therefore privileging the parents' perspectives over the researchers'. This is more direct than inferring attitudes and past experiences from behavioural observations but does not provide many opportunities to establish whether there was variance between parents' espoused views and their day-to-day practices. The study drew on three main types of evidence: the audit provided by the survey, the interviews with families in their own homes and conversations with children. We also observed and videoed children using various self-selected items on an opportunistic basis.


The case studies

The survey provided basic demographic data which were used to compare more and less affluent households and to select 24 case-study families to represent different socioeconomic status. We described families with household income of over £20k pa as 'advantaged' and those with income less than this as 'disadvantaged'. Different levels of technology were assessed based on ownership of a computer with Internet access, mobile phone and interactive television. 'Low technology' families had fewer of these items, although new acquisitions were made over the duration of the visits. By the end of the period of research, in early 2007, only one family did not have a computer with Internet access.

'Low technology' did not necessarily correlate with low household income. We categorised 13 families as advantaged and 11 as disadvantaged; 13 families as 'high technology' and 11 as 'low technology', distributed as shown in Table 1. Five families dropped out of involvement in the study at various stages and four of these were in the 'disadvantaged' category. At the start of the study seven children were three years old, 16 were four years old and one child was five years old.


Table 1: Distribution of case-study families
Advantaged Disadvantaged
High technology 9 4
Low technology 4 7

�

Multiple visits to case-study families over five rounds of data collection gave us the opportunity to gain an understanding of family cultures, develop relationships of trust and check our emergent findings. Although the children were often present during our interviews with their parents, we did not seek to involve them directly until the third round. Our approach was designed to reflect our understanding that children have valuable perspectives on their experiences and we devised activities intended to appeal to them, had face validity for the children and their parents, and were within the children's existing behavioural repertoires (Stephen and others, 2008).

Our analyses of the case study data used NVIVO for detailed case-by-case readings of the data and focused on:

* •

why families chose to purchase particular technologies
* •

patterns of use within the family
* •

perceived educational benefits of children's use of these technologies
* •

the influence of parents' own experiences of technologies on the opportunities they provided for their children
* •

children's developing digital literacy over the lifetime of the project
* •

parents' changing perspectives on their children's developing interests and expertise.

In our earlier studies with preschool children (Plowman and Stephen, 2005, 2007) we defined digital technologies broadly to include musical keyboards, remote controls, games consoles and toys that simulate devices such as mobile phones and laptops. The emphasis of this study was on digital connectivity (i.e. use of the Internet, interactive television and mobile phones), so we mainly report here on children's use of these items, although we also refer to the broader technological landscape.


Availability of technology
Abstract The debate Young children s uses of technology Availability of technology Family practices Contributors details

At the time of the survey in 2005 almost all the children aged 3 or 4 were growing up in homes in which a range of digital technologies was in use. However, presence in the home did not necessarily mean availability to the children and the range of technologies was not principally determined by economic factors, although Internet access was unequally distributed: while over four-fifths (82%) of the more advantaged families had access, just over half (56%) of the less advantaged respondents did so. Most of our survey respondents' children were living in households where there was access to a mobile phone (98%), interactive TV (75%) and a computer with internet access (69%). Two-thirds (64%) of those living in homes with an Internet connection made use of it for looking at websites; for most of the children this was with adult supervision, although 10 per cent of them used websites on their own. About half of the children (48%) used a mobile phone, typically with adult help, and a similar proportion (56%) used interactive television.

By the time they were ready to start school, most of our case-study children had experience of using a broad range of technologies in their own homes and those of friends and relatives, including telephones, computers, electronic musical instruments, MP3, CD or cassette players, televisions, video and DVD players, still or video cameras, and games consoles.


Family practices
Abstract Availability of technology Family practices Parental attitudes Contributors details

All children in our case studies had different play preferences and the role of technology in this play varied depending on availability, parental attitudes and individual disposition. Whether high or low users of technology, all children engaged in a range of other activities such as small world play, dressing up, outdoor play, or arts and crafts. Sometimes these activities blended seamlessly: one boy liked to download and print images of characters from Lord of the Rings websites, stick them onto cardboard, cut them out and then role play with them alongside 3D toys of characters from the film.

Practices such as purchasing decisions, the kinds of technologies which children were allowed to use and the balance struck between technological and traditional toys and activities were influenced not so much by income as by family values. Parents were not necessarily explicitly concerned with learning outcomes derived from technological activities (although they often became more aware of educational potential as their child's transition to school became imminent) but they had an interest in supporting the development of operational skills such as finding specific websites so that their children could become independent users and occupy themselves. Parents also taught children to use a television remote control for the same purpose (it was described as 'mum and dad's best friend' by one parent). Whilst some television programmes were seen to have learning value, they felt less guilty about using the computer to fulfil this function because the act of using it was perceived to be educational: only 9 per cent of parents responding to the survey disagreed with the statement I expect the internet to play an important part in my child's education and playing with the computer was seen as a preparatory activity.

Communication and relationships between family members and friends were supported by sharing digital images: a common experience for most of the children in our studies was to look at photographs and videos taken of them since they were babies. Sent to distant friends and relatives or shared within the family these images were used as a focus for conversation, helping the child to construct an identity as son or daughter, grandchild, nephew, niece or cousin and to develop a sense of their own life histories. Children were also beginning to use the cameras for themselves.

Some families were enthusiastic users of technology and parents in these homes encouraged their children's engagement with computer games, webcams or Internet sites such as Nick Jr or CBeebies. In these families, children's developing competences with technology were noted with pride and seen as necessary for a successful future. In some homes, more traditional activities were highly valued and parents encouraged imaginative games with dolls or outdoor play. Some of these parents said that they were not against new technologies but rather that they would wait until their child was ready or interested.

All of the children in our case-study families engaged in an extensive range of non-technological activities. All but four reported going to the park as one of their favourite activities, nearly all children regularly played outside in the street or garden and more than half liked to go swimming. For some children, technology did not feature in their favourite activities at all. Although we have indicated the ways in which children's behaviour is shaped by family practices and parental ethnotheories, our evidence suggests that their individual preferences and enduring interests and dispositions are important influences too and children were discriminating users of technology (Stephen and others, 2008). Children who lived in 'high technology' homes were not necessarily drawn to use these resources, regardless of the activities or invitations of their parents or siblings.


Parental attitudes
Abstract Family practices Parental attitudes Regulation Contributors details

Across these case-study families, there was no clear divide in attitudes between those who were economically advantaged or disadvantaged or even, in many cases, between 'high technology' and 'low technology' families. We found a stronger link between parents' own experiences of technology and how this influenced the opportunities they offered their children (McPake and others, forthcoming). On our second visit to the families, participants were asked to respond to a set of statements which had been derived from our earlier interviews or media commentary and presented on laminated cards. Parents' responses indicated that they had some concerns about their children's uses of technology but considered that their child was not at risk if they were used in moderation and with appropriate levels of supervision.

Whilst a quarter of the parents agreed with the statement Using some kinds of technology can be damaging to children's health and development, most were uncertain and took the opportunity to discuss some of their concerns. Their comments referred to mobile phones, computer games and televisions and the most frequently cited anxieties were about health and physical development, with some concerns about the impediment to social interaction and exposure to inappropriate content. However, the key feature of these responses was the extent to which they were characterised by reservations and uncertainty ('studies say contradicting things', 'everything has its place in moderation', 'both agree and disagree') and the occasional difference of views between the mother and the father. This equivocation was also found when parents were presented with the statement Playing on the computer or PlayStation is just harmless fun as broad agreement was qualified ('yes, to a certain degree', 'yes — if not for too long', 'yeah, as long as they're not doing it all day') and there were some comments about the need for regulation ('fine within limits', 'not more than one or two hours in one go').

The same statements were used on two different occasions about 15 months apart so that we could establish whether views altered. This period was characterised by many changes, both in the child's development, the family environment (changes of jobs or housing, new siblings, new acquisitions) and the external technological landscape (increasing availability of broadband). By the second occasion there was less uncertainty and more polarisation of views. The balance had shifted to greater caution, perhaps reflecting the children's increased independence and, in some cases, ability to enter or read text but responses about use of the computer or games consoles were still qualified ('with parental controls', 'as long as it has its place', 'within reason', 'as long as it's limited', 'depending on how it is used and how much time it is used for').


Regulation
Abstract Parental attitudes Regulation Discussion Contributors details

As these responses indicate, parents became more aware of potential problems as their children got older and they began to take steps to regulate use. Their main concerns were to achieve balance in their child's activities, introduce (at least notional) time limits and ensure some level of supervision. About a third of the case-study children were keen users of technology, such as playing games on websites or games consoles, or watching television or DVDs. In response to the statement Playing computer games is one of my child's favourite activities a third of parents agreed and a half of parents disagreed, with a slight increase in the numbers enjoying computer games by the end of the visits. None of the children was using technologies to a degree that worried parents.

Nevertheless, all families, apart from one, agreed with the statement If children are playing with interactive toys, electronic games or new technologies they are missing out on more important activities. The solution for the vast majority was to balance the amount of time spent on different pursuits, but parents were also keen to ensure an even distribution of indoor and outdoor, and solo versus social, activities.

During an interview in the last visit parents were asked whether they had made any rules relating to their child's use of technology. More than half of the families referred to regulating use of the television but only two mentioned regulating use of the computer: for some, it was not considered necessary because their child had no interest in using it. Rules about watching television were associated with times of the day when it could be watched rather than the duration of viewing sessions and this coincided with scheduling of suitable programmes. Typically children were allowed some time in the morning before going to nursery and some time before and after teatime, with a cut-off point of when they got ready for bed, although in several households the television was on for much of the day as a backdrop to family activities. About half the families allowed children to watch television on their own in their bedrooms, and a couple of the children watched DVDs or video to go to sleep, but some parents only sanctioned viewing as a shared activity in a family room.

Some children needed to gain permission to use the computer or had to be supervised whilst using it and a couple of families limited use of the printer because of the costs of replacement ink cartridges. Where there were rules, use of the computer was restricted by duration rather than time of day, although this was enforced flexibly. A reasonable period of time was typically seen as an hour or so, unless other family members wanted access.

The least ambivalence was found in response to I think that we have got the use of new technologies right for our child as all respondents except one agreed with this statement. The parent who demurred felt that they should provide more for their child: 'I think there are some other things we could provide to give them more opportunities — like handheld games. Perhaps Santa will bring these things.' Prompted by these statements, some parents expressed disapprobation of the extent to which others had got it right ('some parents...', 'we would never allow that', 'not our own children') suggesting that, even if these responses were not entirely consistent with their own family practices, they were aware of what would be seen as responsible parenting within the context of debates about children's uses of technology. There was a widespread belief that 'moderation' or 'a sensible balance' would guard against dangers but there was substantial variation in practices from one family to another, so the ways in which this was interpreted varied.

Towards the end of the family visits many of the children started school, some were learning to read and write and some families had acquired Internet access, computers, new mobile phones or portable DVD players. However, the increase in the number of technological devices did not necessarily lead to increased use by the children. For those at school there was less time available for play at home. And as they became more adept at independent play and as their skills at reading, writing and drawing increased, they found other ways of spending their time. Rideout (2007, p. 4) found that concern about the adverse effects of media increase as children get older; so, in time, perhaps these parents will find policing their children's activities more challenging. But, for now, parents mainly felt confident in their abilities to manage the use of technologies.


Discussion
Abstract Regulation Discussion Acknowledgements References Contributors details

Childhood experiences often shape how adults act as parents but the technologies currently available for children were not part of their parents' upbringing. The lack of a model to inform this aspect of their parenting means that it is unexplored territory for a whole generation of parents and perhaps accounts for some of their uncertainty. Nevertheless, parents felt that they had things about right. We found no evidence to suggest that the childhood of these children could be described as toxic or that family life was being undermined. It was not the technologies that determined whether a family communicates, plays together or supports their child's learning but rather their cultural practices and values. Our analysis indicated that a number of factors which are linked with, but not dependent on, socioeconomic status have a bearing on parental perspectives on young children's uses of technology. Parental ethnotheories were influenced not only by media discussions but also by parents' educational background and prior experiences of using technologies for work, study or leisure purposes (McPake and others, forthcoming). These findings are in line with recent research which has identified family practices as typically more influential than simple gender or class distinctions in the educational preparation of preschool children (Vincent and others, 2004).

Our findings on parental attitudes and family practices seem to be consistent with other research. In the UK, a survey of over 1800 parents of children under six (Marsh and others, 2005) found that children were considered to lead generally well-balanced lives, with popular culture, media and new technologies playing 'an important, but not overwhelming, role in their leisure activities' (p. 5). In the United States, Weber (2006) reports findings from a survey of 221 middle-class Caucasian families in which more than 80 per cent of parents were comfortable or very comfortable with their young children watching television and videos, and comments that parents 'readily accept and even accommodate this trend of infant and toddler media use' (p. 172). The Kaiser Family Foundation report (Rideout and Hamel, 2006), based on a series of focus groups and a survey of over one thousand parents with children aged six months to six years old, found that 'Many parents find media a tremendous benefit in parenting and can't imagine how they'd get through the day without it' (p. 32). Anand and Krosnick (2005) conducted multiple regressions predicting time spent watching television, watching videos/DVDs, reading, playing video games and using computers using the Kaiser Family Foundation data. They found that parents' education (and marital status, which we did not use as a variable) had significant effects across most types of media use but family income had no impact at all. Although we acknowledge Morrow's (2006, p. 94) claim that 'family practices are deeply gendered', we did not find clear differences based on gender for these young children. Rideout and Hamel (2006, p. 27) refer to 'only modest differences' in patterns of use for children aged six years or under and Anand and Krosnick (2005) found that gender had only occasional, isolated effects.

There seems to be a disjunction, then, between the case put forward by those warning of the toxic effects of technology and parents' own perceptions. Whilst not a major source of anxiety, many parents were unsure as to how to respond to what some saw as contradictory accounts reported in the media. Parents were aware of some of the concerns expressed about technologies but they were not troubled by them and nobody was worried about their own child's patterns of use. Nevertheless, the responses to the prepared statements were characterised by uncertainty and, sometimes, inconsistency. Although, overall, parents were happy with the role of technologies in their children's lives, they frequently qualified their position or referred to the need for moderation and limits. They used their judgement, sometimes sought advice and sometimes wondered whether they had the right balance but generally felt that they were on the right lines. Beliefs that they should regulate their children's use of technology are not surprising given that parents have to supervise many of their young children's activities, including outdoor play (multiple potential dangers), painting and craft activities (messy) and even social encounters with friends (potential disagreements, being led astray). From this perspective, technological play may be seen as safer, in part because it takes place indoors, usually within the parents' peripheral vision (Plowman and others, 2008).

The broad range of technologies to which children have access or exposure may suggest that there has been a technologisation of childhood if we ascribe agency to the technology. Such approaches are a response to each generation's fears about cultural change and are generally predicated on a view of children as lacking in agency. Palmer (2006, p. 3), for instance, refers to a 'technology-driven culture' and sees technology, amongst other agents, as responsible for making childhood 'toxic'. This technological determinism is at odds with the findings from our case studies, which suggest that children (and their parents) are active rather than passive users of technology, that an increase in technological items in the home does not necessarily lead to an increase in use by children, and that a range of factors influence the ways in which technology is appropriated within a family setting.



Acknowledgements
Abstract Regulation Discussion Acknowledgements References Contributors details

The title of this article is taken from a small-scale study, The Technologisation of Childhood?, which was funded by the University of Stirling and conducted by Lydia Plowman, Alan Prout and Daniela Sime. Entering e-Society: Young children's development of e-literacy was funded by the Economic and Social Research Council's (ESRC) e-Society programme (RES-341-25-0034). We are grateful to Sarah Berch-Heyman and Konstantina Martzoukou and to the children and families who participated in the studies. A development of the work reported here, focusing on young children's learning with technological toys in their home environment, has been funded by the ESRC (RES-062-23-0507).


References
Abstract Regulation Discussion Acknowledgements References Contributors details

*

Abbs P and others. 2006. 'Modern life leads to more depression among children'. Letter to the Daily Telegraph, 12 September 2006. http://www.telegraph.co.uk/news/main.jhtml?xml=/news/2006/09/12/njunk112.xml&page=1 [Accessed on 21 September 2007]. Links
*

Alliance for Childhood. 2004. Tech Tonic: Towards a New Literacy of Technology. Alliance for Childhood: College Park, MD.
*

American Academy of Pediatrics Committee on Public Education. 1999. Media education. Pediatrics 104: 341–343. DOI: [DOI link]. Links
*

American Academy of Pediatrics Committee on Public Education. 2001. Media violence. Pediatrics 108: 1222–1226. DOI: [DOI link]. Links
*

Anand S, Krosnick J. 2005. Demographic predictors of media use among infants, toddlers, and preschoolers. American Behavioral Scientist 48: 539–561. DOI: [DOI link]. Links
*

Brooker L. 2003. Learning how to learn: parental ethnotheories and young children's preparation for school. International Journal of Early Years Education, 11: 117–128. Links
*

Bruner O, Bruner K. 2006. Playstation Nation: Protect Your Child from Video Game Addiction. Center Street: NY.
*

Buckingham D. 2000. After the Death of Childhood: Growing Up in the Age of Electronic Media. Polity Press: Oxford.
*

Byron T. 2008. Safer Children in a Digital World: The Report of the Byron Review. Department of Children, Schools and Families: Nottingham.
*

Cordes C, Miller E (eds). 2000. Fool's Gold: A Critical Look at Computers in Childhood. Alliance for Childhood: College Park, MD.
*

Gee J. 2003. What Videogames have to Teach us about Learning and Literacy. Palgrave Macmillan: New York.
*

Green H, Hannon C. 2007. Their Space: Education for a Digital Generation. Demos: London.
*

Harkness S, Super C (eds). 1995. Parents' Cultural Belief Systems: Their Origins, Expressions and Consequences. Guilford: New York.
*

Healy J. 1998. Failure to Connect: How Computers Affect Our Children's Minds. Simon & Schuster: New York.
*

Jenkins H, Clinton K, Purushotma R, Robison A, Weigel M. 2006. Confronting the Challenges of Participatory Culture: Media Education for the 21st Century. Macarthur Foundation: Chicago, IL.
*

Johnson S. 2006. Everything Bad is Good for You: Why Popular Culture is Making us Smarter. Penguin: London.
*

Marsh J (ed.). 2005. Popular Culture, New Media and Digital Literacy in Early Childhood. RoutledgeFalmer: Abingdon, Oxon.
*

Marsh J, Brooks G, Hughes J, Ritchie L, Roberts S, Wright K. 2005. Digital Beginnings: Young People's Use of Popular Culture, Media and New Technologies. University of Sheffield: Sheffield.
*

McPake J, Stephen C, Plowman L. 2008. Developing Digital Literacy at Home. American Educational Research Association (AERA) conference: New York.
*

McPake J, Plowman L, Stephen C forthcoming. Digitally divided? An ecological investigation of young children learning to use ICT. Early Childhood Development and Care. Links
*

Morrow V. 2006. Understanding gender differences in context: implications for young children's everyday lives. Children & Society 20: 92–104. DOI: [DOI link]. Links
*

Palmer S. 2006. Toxic Childhood: How the Modern World is Damaging our Children and What We Can Do About It. Orion: London.
*

Plowman L, Stephen C. 2005. Children, play and computers in pre-school education. British Journal of Educational Technology 36: 145–158. DOI: [DOI link]. Links
*

Plowman L, Stephen C. 2007. Guided interaction in pre-school settings. Journal of Computer Assisted Learning 23: 14–21. DOI: [DOI link]. Links
*

Plowman L, McPake J, Stephen C. 2008. Just picking it up? Young children learning with technology at home. Cambridge Journal of Education 38: 303–319. DOI: [DOI link]. Links
*

Postman N. 1982/1994. The Disappearance of Childhood. Vintage Books: NY (revised edn, 1994).
*

Prensky M. 2006. Don't Bother Me Mom – I'm Learning! Paragon House: St Paul, MN.
*

Rideout V. 2007. Parents, Children & Media: A Kaiser Family Foundation Survey. Kaiser Family Foundation: Menlo Park, CA.
*

Rideout V, Hamel E. 2006. The Media Family: Electronic Media in the Lives of Infants, Toddlers, Preschoolers and Their Parents. Kaiser Family Foundation: Menlo Park, CA.
*

Selwyn N. 2003. 'Doing IT for the kids': re-examining children, computers and the 'information society'. Media, Culture and Society 25: 351–378. DOI: [DOI link]. Links
*

Shaffer D. 2007. How Computer Games Help Children Learn. Palgrave Macmillan: New York.
*

Stephen C, McPake J, Plowman L, Berch-Heyman S. 2008. Learning from the Children: Exploring preschool children's encounters with ICT at home. Journal of Early Childhood Research 6: 99–117. DOI: [DOI link]. Links
*

Vincent C, Ball S, Kemp S. 2004. The social geography of childcare: making up a middle-class child. British Journal of Sociology of Education 25: 229–244. DOI: [DOI link]. Links
*

Weber D. 2006. Media use by infants and toddlers: a potential for play. In Play=Learning. How Play Motivates and Enhances Children's Cognitive and Socio-emotional Growth. Singer D, Golinkoff R, Hirsh-Pasek K (eds). Oxford University Press: New York; 169–191.





Lydia Plowman is Professor of Education in The Stirling Institute of Education, University of Stirling.

Joanna McPake is Senior Researcher in The Stirling Institute of Education, University of Stirling, and was Principal Investigator of Entering e-Society.

Christine Stephen is a Research Fellow in The Stirling Institute of Education, University of Stirling, and convenor of the ESRC seminar series Critical Issues for Preschool Education: Towards a Research Agenda.