Monika Krajnik. Cluj: Stăpânii unui ţinut uitat de lume.

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Cluj: Stăpânii unui ţinut uitat de lume. Vezi cum decurge viaţa într-un sat cu numai doi locuitori (GALERIE FOTO)

• Monika Krajnik
• 6763 afişări
• Luni 17 ian 2011

Cluj. Lina Borza, unul dintre cei doi locuitori ai satului Morţeşti

Soţii Lina şi Nicolae Borza sunt singurii din Morţeşti, judeţul Cluj, un sat cu un nume, parcă, predestinat pieirii. Aflat la 12 kilometri de Ceanu Mare, reşedinţa de comună, şi la opt kilometri de cea mai apropiată locuinţă, satul Morţeşti este una din puţinele localităţi din ţară cu doi locuitori.

În 1966, Morţeştiul număra 251 de suflete. Condiţiile grele i-au izgonit pe oameni spre locuri mai apropiate de lume. În sat erau dinainte de Revoluţie doar două familii. Una a plecat, în urmă cu două luni.

REPORTAJ: Viaţa cu doar patru vecini într-un sat pe cale de dispariţie
Satul pustiu, cu patru oameni şi nouă cai: "Topim zapada să nu murim de sete!"

La capăt de lume
Familia Borza trăieşte de pe urma micii gospodării. „Am terminat şi eu, şi soţia câte opt clase, pe care le-am făcut în Dosul Napoului. Aşa era pe vremuri. Dar n-am lucrat niciodată decât aici, cu animalele. Pensie nu am luat niciodată. Soţia capătă vreo 300 de lei pe lună, pentru că ea a figurat în registrul Colectivului“, îşi începe povestea Nicolae Borza (64 ani).
La Morţeşti, până şi animalele par deranjate de prezenţa străinilor. „Se sperie de străini. Aici, trece şi câte o jumătate de an şi nu vine nimeni să ne întrebe de sănătate. Animalele sunt obişnuite doar cu noi“, crede capul familiei. Cei doi  cresc nouă vaci, peste 200 de oi, un cal, păsări, vreo zece purcei şi tot cam atâţia câini. 
VEZI AICI CUM TRĂIESC ACEŞTI OAMENI - GALERIE FOTO

O zi din viaţă, la Morţeşti

Ziua începe la Morţeşti la ora cinci dimineaţa. „Pe când se crapă de ziuă, noi suntem sătui de lucru. Animalele trebuie hrănite, foc trebuie făcut, la fel şi mâncare. Laptele nu ni-l ia nimeni aşa că facem caş, pe care-l duce bărbatu-meu o dată pe lună la Câmpia Turzii şi-l vinde. Din bănuţi cumpără ulei, câte-o sticlă de suc, detergent“, explică Lina Borza (63 ani). Pâinea se coace în cuptor, carnea se ţine în saramură şi se afumă. „Nu avem curent, asta e cea mai mare supărare a noastră. E greu, dar ne-am obişnuit“, adaugă femeia.
Soţii Borza s-au căsătorit în urmă cu 42 de ani, iar banii de la nuntă le-au ajuns pentru a cumpăra casa din Morţeşti care a aparţinut unui bătrân singur pe lume. „S-a dus şi el. L-am îngropat creştineşte, în fundul grădinii. Poate, de aceea se numeşte Morţeşti satul nostru. Aici, oamenii şi-au îngropat mereu morţii în curte“, crede Lina Borza.

Bărbatul face zilnic patru kilometri dus - întors pentru a aduce apă de băut. „Avem fântână în curte, dar apa nu e tare bună. O dăm doar la animale. Pentru mâncare şi băut, aduc apă de departe“, spune el. „Vara e raiul pe pământ aici. Îmi vin nepoţii şi rămân cu noi vreo două luni. Iarna e greu. Lemne cumpărăm din comună, că nu aş tăia niciodată un copac“, completează Borza.

Televizor cu baterii

Soţii Borza au avut, până acum doi ani, un generator de curent care i-a ajutat să treacă mai uşor serile, dar s-a stricat. „Am luat eu altul, dar nu e bun de nimic. Îl pornesc cu greu, iar după cinci minute se opreşte. Nu ştiu ce să mă mai fac cu el“, spune bărbatul. O altă supărare a celor doi este faptul că nu mai au de unde cumpăra petrol. «Nu se mai găseşte petrol nicăieri. În lămpaş punem motorină, dar afumă rău de tot, ne otrăveşte aerul», se amestecă în vorbă şi Lina.

Televizorul a fost un cadou de la fiica lor, plecată de ani buni în Italia. „Tare ne-am bucurat pentru el. Prindem numai TVR. În fiecare seară ne uităm cam o oră la ştiri, iar sâmbătă, chiar o oră şi jumătate. Atunci mai prindem câte un film“, spune Nicolae.
La medic nu au fost niciodată, nu au medic de familie. „Eu am ajuns la spital o singură dată, acum aproape 30 de ani, când mi-au scos apendicele. În rest, şi copiii i-am născut aici. Mulţumim lui Dumnezeu că nu suntem bolnavi“, spune Lina Borza. O ambulanţă nu ar putea ajunge până la ei, iar telefonul mobil primit de la copii îl pot folosi doar dacă urcă trei kilometri pe deal.

„Preşedintele nostru e Dumnezeu!“
Cei doi nu au biserică unde să meargă duminicile, dar trăiesc cu frică de Dumnezeu. „Duminică, lucrăm mai puţin. Stăm şi ne rugăm, citim Biblia“, spune Nicolae. Nu au votat niciodată. „Ce să ne intereseze pe noi, la capătul lumii, politica? Preşedintele nostru e unul singur: bunul Dumnezeu!“, subliniază bărbatul.

Cele peste 100 de case câte a numărat, prin anii ’70, satul s-au transformat în ruine. Mărturia existenţei satului sunt doar crucile mormintelor din curţile fostelor gospodării. „Nu vom pleca niciodată de aici! Ăsta este locul nostru, aici ne-am trăit traiul, aici ne-am mâncat mălaiul. Dumnezeu nu ne lasă, să ştiţi!“, încheie bărbatul de 64 de ani.

100 de sate la fel

În România există, conform recensământului din 2002, aproape 100 de localităţi cu doar câţiva locuitori. „Avem şi cazuri în care localităţile au zero locuitori. Nu se pot  radia şi continuă să existe şi aşa. În judeţul Alba, de exemplu, există vreo 40 de case pe câte un vârf de munte fiecare. În ultimii ani, România s-a confruntat cu o îmbătrânire demografică ieşită din comun. Încet, aceste sate izolate vor dispărea“, precizează Ştefan Trică, de la  Institutul Naţional de Statistică.