Lucian Gheorghiu. Em. V. Gălan - O turnătorie perfectă

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Am dedus că notele informative ale scriitorilor servitori ai Partidului nu erau solicitate ci oferite. Astfel, mergând pe această linie de cercetare, este probabil că vom găsi notele altor vigilenți scriitori sau intelectuali devotați, informatori, în arhivele C.C. al P.C.R.. Trebuie extinsă cercetarea spre aceste fonduri, întrucât CNSAS posedă, dincolo de Fondul Penal, în zona activității informative privitoare la scriitori, documente mai abundente mai degrabă de după 1964. În anii 70 am avut ideea de a-i face să vorbească despre perioada «dogmatismului», a «realismului socialist» pe scriitorii care se manifestaseră oarecum «deviant», așa cum păreau Al. Jar sau V.Em. Galan, criticați în epocă pentru unele din producțiile lor. Am intrat în contact cu Galan, care părea dispus să vorbească. După ce i-am adresat însă întrebările, care nu erau comode, orice contact cu mine, redactor la Vatra, a fost  întrerupt.
Cu prietenie, Dan Culcer

Em. V. Gălan a fost un prozator român (dar și ziarist la Agerpres şi "Scânteia") care a scris romane inspirate de transformarea socialistă a agriculturii, proză de atmosferă, comedii şi reportaje. A fost în mare vogă între anii '50 şi '70, iar cei care au fost elevi în anii '60-'70 au învăţat despre el la Limba şi literatura română. Vă prezentăm şi o altă latură a activităţii prozatorului vedetă, mai precis un altfel de „scriere" descoperită în volumul „România-viaţa politică în documente-1950", apărut sub egida Arhivelor Naţionale ale României.
"Textul" este specific nu doar anilor '50, ci întregii perioade a regimului comunist. Se pot observa, citindu-l, o extraordinară concentrare şi claritate a informaţiei, o notă de înalt profesionalism al acestei "celelalte faţete" a activităţii lui Em.V. Gălan. Din păcate nu a fost singurul condeier care a făcut "pact cu diavolul".
1950 decembrie 20. Notă informativă semnată de V. Em. Gălan la adresa mitropolitulu Moldovei, Sebastian Rusan, catalogat drept un element duşmănos şi periculos.
În ziua de 20 decembrie 1950 am călătorit în automotorul Bucureşti-Iaşi cu Sebastian Rusan, mitropolitul Moldovei, fost delegat la Congresul de la Varşovia. A crezut că sunt inginer, şi eu, lăsând câteva ceasuri această confuzie, l-am ascultat. Mi-a spus între altele:
1. Că ungurii ne-au fost, ne sunt şi ne vor rămâne duşmani cât o fi lumea. Că ei sunt iredentişti dar că noi ne vom lupta cu dânşii până la capăt, atunci când vor ridica din nou problema Ardealului; şi aceasta se va întâmpla neapărat, şi nu peste multă vreme. El personal, mitropolitul, declara că într-un asemenea caz ar fi în stare să ia toporul aşa cum l-au luat şi pe vremuri preoţii din Ardeal, care de fapt au condus şi în trecut toate revoluţiile românilor.
2. Mitropolitul e antisemit. După părerea lui nici un popor din lume nu s-a purtat mai bine cu „jidanii" decât poporul nostru, iar ei ne sunt şi ne rămân duşmani. Acuma „jidanii" pleacă din ţară ca să ne facă rău. Povestea râzând duşmănos că la Bucureşti a fost obligat, la o adunare, să stea alături de „şeful jidanilor", rabinul.
3. Impresiile lui dominante asupra Congresului se referă la prezenţa sălbăticiunilor aduşi de prin Africa şi din Coreea şi la sluţenia nemaipomenită a delegaţiei coreene.
4. Mitropolitul e indignat de faptul că numeroase secte religioase au căpătat acum drept de existenţă legală, şi căuta să-mi insufle mie, inginer pravoslavnic, această indignare. (Mie şi lui L. Schinderman, fotograful de la Agerpres, care era cu mine şi pe care îl credea de asemeni drept credincios ortodox).
5. I-am povestit despre creşterea natalităţii şi scăderea mortalităţii infantile în ţara noastră. Mitropolitul susţine că statisticile „lor" sunt neexacte, că de fapt acum ţăranii nu mai fac copii, şi că „neamul nostru e în primejdie să se piardă."
Când a aflat (de la Schinderman) că sunt ziarist, şi-a încheiat comunicările bucurându-se că din fericire „ţara noastră e condusă de oameni înţelepţi, aşa că..." (Efectiv, după „aşa că" nu a mai spus nimic). În fond nu se simţea prea stingherit.
În concluzie, cred că ori de câte ori va merge în străinătate, cu orice delegaţie, va comunica duşmanilor cu care va putea intra în legătură cu tot felul de bazaconii duşmănos ticluite. Cred că şi în legăturile cu preoţii lui şi credincioşii lui face agitaţie duşmănoasă.
V. Em. Gălan
D.A.N.I.C., fond CC al PCR, Cancelarie dosar 165/1950, f. 16.

Accesari: 3035