Tismăneanu, Băsescu and Co. păstrează tăcerea
1 ianuarie 2011, încă o victorie împotriva anticomunismului
Pe 1 ianuarie 2011 a expirat termenul până la care Legea 221/2009 trebuia refăcută în urma unor decizii ale CCR. Din 2 ianuarie a.c., foştii persecutaţi ai regimului comunist nu mai pot cere despăgubiri prin intermediul justiţiei pentru anii de puşcărie politică, deportare şi prizoneriat făcuţi între 1945 şi 1989. În legătură cu acest subiect cotidianul.ro a descoperit şi un document asumat de o judecătoare a CCR.
Roberta Anastase mai "pică" o lege anticomunistă
Pe 15 noiembrie, în Monitorul Oficial nr. 761 s-au publicat Deciziile 1.358 şi 1.360 ale Curţii Constituţionale date în 21 octombrie a.c., care au stabilit că un articol (de fapt cel esenţial) din Legea 221/2009 privind condamnările politice şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, este neconstituţional. Articolul respectiv dădea dreptul foştilor persecutaţi politic din perioada regimului comunist să solicite prin intermediul justiţiei despăgubiri pentru suferinţele îndurate. Practic, prin decizia sus-amintită, foarte puţinii (supravieţuitori) foşti persecutaţi politic şi rudele lor de gradul I nu mai aveau dreptul să solicite despăgubiri pentru anii petrecuţi ca deţinuţi politic în închisori, pentru anii petrecuţi în deportare sau exil sau pentru anii petrecuţi în lagărele de muncă din URSS.
Tot pe 15 noiembrie, cotidianul.ro a fost singurul organ de presă care a avertizat asupra faptului că dacă Parlamentul nu reface în termenul legal de 45 de zile articolul căzut la CCR, atunci acesta va fi de drept considerat ca fiind nul, iar Legea 221/2009 urma să fie golită de conţinut.
Ei bine, începând cu 15 noiembrie, la Camera Deputaţilor - aici a fost înregistrat iniţial proiectul legii -, NU a fost luată nici o măsură pentru reintroducerea Legii 221/2009 în procesul legislativ. Responsabilitatea aparţinea preşedintei Camerei, Roberta Anastase, care însă nu a schiţat nici un gest în acest sens. Nonacţiunea preşedintei Camerei nu reprezintă o premieră. La fel a procedat şi în situaţia Legii lustraţiei, în iunie 2010, după ce aceasta a fost declarată neconstituţională. Deşi Anastase a fost cea care a anunţat în primăvară că a introdus proiectul Legii lustraţiei pe ordinea de zi - gest pentru care a fost făcută membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie -, ea nu a mai schiţat nici un gest după decizia CCR. Totul nu a fost decât o mişcare pentru propria imagine.
Surprinzător (sau nu), exact cele două legi care puneau în practică declarativa condamnare a comunismului au fost desfiinţate prin inacţiunea preşedintei Camerei Deputaţilor. Dacă mai adăugăm şi faptul că sesizarea CCR în ceea ce priveşte Legea 221/2009 a fost făcută de guvernul Boc, avem în faţă tabloul complet al modului în care cei care au declarat că susţin condamnarea comunismului au acţionat în practică.
Tupeu à la Tismăneanu...
Ne aşteptam, în perioada care a trecut după Decizia CCR şi, mai ales acum, după non-combatul preşedintei Camerei Deputaţilor, la reacţii din zona acelor grupări ale societăţii civile, care au aplaudat la scenă deschisă declarativa condamnare a comunismului în decembrie 2006 de către comisia prezidenţială special constituită în acest scop. Nu am înregistrat nici o reacţie. Mai mult, nici măcar personajul care a condus respectiva comisie, Vladimir Tismăneanu, cel care răspunde şi de activitatea unui for de specialitate - Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) -, nu a avut nici o reacţie. În schimb, la sfârşitul anului trecut, Tismăneanu a celebrat în EVZ, prin două editoriale, împlinirea a patru ani de la condamnarea comunismului. Iar cireaşa de pe tort a fost pusă tot de Tismăneanu, care, pe site-ul IICCMER, a lansat un apel victimelor regimului comunist să pună la dispoziţia institutului "documente sau să depună mărturie în interviuri de istorie orală" pentru "efortul de aflare a adevărului şi de traducere în justiţie a celor responsabili de abuzurile şi crimele din perioada 1945-1989". Un apel făcut din raţiuni de imagine în primul rând.
... şi un fals à la Iulia Motoc
O surpriză de proporţii am întâlnit pe site-ul personal al Iuliei Motoc, judecătoare la Curtea Constituţională (propusă de grupul parlamentar al PDL din Senat). Pe pagina de start întâlnim următorul titlu: "La Curtea Constituţională, Iulia Motoc a formulat opinie separată la anularea despăgubirilor morale pentru deţinuţii politici". Primele fraze din text sunt edificatoare: "Îmi exprim dezacordul cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională cu votul majorităţii membrilor săi: Consider că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, astfel cum a fost formulată de Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este neîntemeiată, pentru următoarele motive...".
Toate bune şi frumoase, numai că acest text publicat pe 30 decembrie 2010 nu reprezintă altceva decât o uriaşă gogoaşă (în alţi termeni putem vorbi despre un fals - n.a.). Nu există în documentele oficiale - cele două decizii ale CCR mai sus amintite - NICI O OPINIE SEPARATĂ! Mai mult, Iulia Motoc nici nu a făcut parte din completul care a judecat sesizările împotriva Legii 221/2009, deci nu avea cum să insereze o opinie separată. Faptul că pe site-ul propriu Motoc a scris despre aşa-zisa opinie separată nu reprezintă altceva decât praf în ochi aruncat celor care nu cunosc procedurile şi care nu accesează site-ul CCR sau monitoarele oficiale. (Pentru a scoate în evidenţă "opinia separată" a Iuliei Motoc, Vladimir Tismăneanu a publicat respectivul text integral pe blogul său, făcându-se astfel complice la păcălirea opiniei publice.)
Roberta Anastase mai "pică" o lege anticomunistă
Pe 15 noiembrie, în Monitorul Oficial nr. 761 s-au publicat Deciziile 1.358 şi 1.360 ale Curţii Constituţionale date în 21 octombrie a.c., care au stabilit că un articol (de fapt cel esenţial) din Legea 221/2009 privind condamnările politice şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, este neconstituţional. Articolul respectiv dădea dreptul foştilor persecutaţi politic din perioada regimului comunist să solicite prin intermediul justiţiei despăgubiri pentru suferinţele îndurate. Practic, prin decizia sus-amintită, foarte puţinii (supravieţuitori) foşti persecutaţi politic şi rudele lor de gradul I nu mai aveau dreptul să solicite despăgubiri pentru anii petrecuţi ca deţinuţi politic în închisori, pentru anii petrecuţi în deportare sau exil sau pentru anii petrecuţi în lagărele de muncă din URSS.
Tot pe 15 noiembrie, cotidianul.ro a fost singurul organ de presă care a avertizat asupra faptului că dacă Parlamentul nu reface în termenul legal de 45 de zile articolul căzut la CCR, atunci acesta va fi de drept considerat ca fiind nul, iar Legea 221/2009 urma să fie golită de conţinut.
Ei bine, începând cu 15 noiembrie, la Camera Deputaţilor - aici a fost înregistrat iniţial proiectul legii -, NU a fost luată nici o măsură pentru reintroducerea Legii 221/2009 în procesul legislativ. Responsabilitatea aparţinea preşedintei Camerei, Roberta Anastase, care însă nu a schiţat nici un gest în acest sens. Nonacţiunea preşedintei Camerei nu reprezintă o premieră. La fel a procedat şi în situaţia Legii lustraţiei, în iunie 2010, după ce aceasta a fost declarată neconstituţională. Deşi Anastase a fost cea care a anunţat în primăvară că a introdus proiectul Legii lustraţiei pe ordinea de zi - gest pentru care a fost făcută membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie -, ea nu a mai schiţat nici un gest după decizia CCR. Totul nu a fost decât o mişcare pentru propria imagine.
Surprinzător (sau nu), exact cele două legi care puneau în practică declarativa condamnare a comunismului au fost desfiinţate prin inacţiunea preşedintei Camerei Deputaţilor. Dacă mai adăugăm şi faptul că sesizarea CCR în ceea ce priveşte Legea 221/2009 a fost făcută de guvernul Boc, avem în faţă tabloul complet al modului în care cei care au declarat că susţin condamnarea comunismului au acţionat în practică.
Tupeu à la Tismăneanu...
Ne aşteptam, în perioada care a trecut după Decizia CCR şi, mai ales acum, după non-combatul preşedintei Camerei Deputaţilor, la reacţii din zona acelor grupări ale societăţii civile, care au aplaudat la scenă deschisă declarativa condamnare a comunismului în decembrie 2006 de către comisia prezidenţială special constituită în acest scop. Nu am înregistrat nici o reacţie. Mai mult, nici măcar personajul care a condus respectiva comisie, Vladimir Tismăneanu, cel care răspunde şi de activitatea unui for de specialitate - Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) -, nu a avut nici o reacţie. În schimb, la sfârşitul anului trecut, Tismăneanu a celebrat în EVZ, prin două editoriale, împlinirea a patru ani de la condamnarea comunismului. Iar cireaşa de pe tort a fost pusă tot de Tismăneanu, care, pe site-ul IICCMER, a lansat un apel victimelor regimului comunist să pună la dispoziţia institutului "documente sau să depună mărturie în interviuri de istorie orală" pentru "efortul de aflare a adevărului şi de traducere în justiţie a celor responsabili de abuzurile şi crimele din perioada 1945-1989". Un apel făcut din raţiuni de imagine în primul rând.
... şi un fals à la Iulia Motoc
O surpriză de proporţii am întâlnit pe site-ul personal al Iuliei Motoc, judecătoare la Curtea Constituţională (propusă de grupul parlamentar al PDL din Senat). Pe pagina de start întâlnim următorul titlu: "La Curtea Constituţională, Iulia Motoc a formulat opinie separată la anularea despăgubirilor morale pentru deţinuţii politici". Primele fraze din text sunt edificatoare: "Îmi exprim dezacordul cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională cu votul majorităţii membrilor săi: Consider că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, astfel cum a fost formulată de Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este neîntemeiată, pentru următoarele motive...".
Toate bune şi frumoase, numai că acest text publicat pe 30 decembrie 2010 nu reprezintă altceva decât o uriaşă gogoaşă (în alţi termeni putem vorbi despre un fals - n.a.). Nu există în documentele oficiale - cele două decizii ale CCR mai sus amintite - NICI O OPINIE SEPARATĂ! Mai mult, Iulia Motoc nici nu a făcut parte din completul care a judecat sesizările împotriva Legii 221/2009, deci nu avea cum să insereze o opinie separată. Faptul că pe site-ul propriu Motoc a scris despre aşa-zisa opinie separată nu reprezintă altceva decât praf în ochi aruncat celor care nu cunosc procedurile şi care nu accesează site-ul CCR sau monitoarele oficiale. (Pentru a scoate în evidenţă "opinia separată" a Iuliei Motoc, Vladimir Tismăneanu a publicat respectivul text integral pe blogul său, făcându-se astfel complice la păcălirea opiniei publice.)
Accesari: 410
| ||
| Publicat acum 4 ore si 52 minute |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu