duminică, 31 mai 2015

Un dialog despre «manele» între Speranța Rădulescu — Nicolae Trifon

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. 

Dezolat să îl contrazic cu fermitate pe Nicolae Trifon. Când scrie : « Evidemment, tout ceci ne rend pas moins dégoûtants ceux qui soutiennent, avec la suffisance que l’on sait, que les Tziganes n’ont « même pas » de musique bien à eux, puisqu’elle est roumaine, ou encore ironisent sur la musique juive (yiddish) qui ne serait qu’un ersatz de la musique des paysans moldaves.» — nu înțeleg ce vrea să spună. 

Cel care a ascultat muzică populară din Moldova și cunoaște faptul că locuitorii vechi ai Moldovei sunt români sau, dacă vreți, Moldoveni (ca să folosesc majuscule ca francezii în numele de popoare sau etnii), nici țigani, nici romi și nici evrei. Afirmația orginalității în folclorul zonelor de contact e greu de susținut, dacă nu ținem seama de istorie și deci de cronologie. E sigur că muzica klezmer are caracter de amestec, așa cum cea țigănească, amândouă având un evident caracter de colportaj. Dar li se poate mulțumi lăutarilor de toate națiile că au păstrat urmele, chiar dacă puternic deformate, ale unei culturi care nu a știut sau nu a putut, sub impactul modernității capitaliste devastatoare, să fie suficient de conservatoare ca să-și apere propriile creații, fără intermediari. Dar intermediarii sunt și difuzori. Care nu pot deveni emițători, apropriindu-și bunuri culturale pe care nu le-au creat. Și valorificându-le ca proprii pe o piață culturală concurențială, acum. 

Ca să nu rămân în interiorul temei, dau un exemplu de furt al unei creații cu autor cunoscut : George Sbârcea, compozitor român, a produs și înregistrat ca mare succes în anii 40 melodia Ionel, Ionelule. Deci este drept și legal ca orice difuzarea sau prelucrare, modernizare să nu poată fi difuzată dacă nu se menționează autorul, sursa. Cu toate astea, de câteva decenii, toate intervențiile mele pe lângă serviciul muzical al Radio France nu au dus la corectarea acestui abuz. Autorul e mort, dar drepturile de autor sunt apărate prin lege 70 de ani. Ultima dată am auzit melodia în emisiunea muzicală a lui Philippe Meyer de sâmbătă pe France Inter. Fără nici o mențiune, folclor adică sau creație anonimă.  Am  cerut lămuriri în scris, mi s-a promis dar nu s-a întâmplat nimic. 
Folclorul nu e apărat de copyright și se profită de asta. Dar există înregistrările lui Constantin Brăiloiu. Ele pot avea poate forța de a o convinge că nu putem întoarce pe dos cronologia. Sursa nu poate fi transformată în copie și copia în sursă. 

Cât privește tradiția muzicală evreiească, ea e tot atât de diversă cât de diverse sunt popoarele cu care evreii yiddishofoni, kazarii, evreii de munte sau sefarazii au venit în contact. Amestecul poate da diferența, nu și originalitatea, câtă vreme rămâne în fierbere și nu se răcește în identitate asumată. Situația muzicii țigănești este similară. Țiganii lăutari din Ardeal sau Ungaria nu cântă aceiași muzică cu lăutarii din zonele muntene, moldovene, dobrogene, bănățene. Care este deci numitorul comun? Adaptarea ? Nu se poate vorbi de o muzică folclorică fără diferențieri zonale, nici la români. Totuși putem accepta că oșenii, maramureșenii românofoni, bănățenii românofoni sunt cu toții români. Nu doar cetățeni ai României, ci aparținători ai unui supragrup care se identifică român.
Nu admit deci calificativul de «dégoûtants» pe care Nicolae Trifon îl aruncă în vânt.  

Cu prietenie, Dan Culcer

http://www.courrierdesbalkans.fr/bazar/blogs/l-en-dehors-balkanique-o-le-blog-de-nicolas-trifon/blog-o-les-manele-une-musique-de-metissage-pan-balkanique.html





Speranţa Rădulescu, qui a eu la gentillesse de me lire, m’a envoyé ce mardi 5 mai le courriel dont voici la traduction :
« Je te remercie beaucoup pour la présentation, si positive, de mon livre écrit il y a dix ans sur la musique tzigane. Je pense que tu as très bien saisi les principales idées de ce livre, et je t’en remercie encore une fois.
J’ai cependant trois minuscules observations et je te serai reconnaissante d’en tenir compte pour la forme finale.
La première concerne Nicolae Gheorghe, ce n’était pas lui, mais un autre parlementaire rom. Bien au contraire, Nicolae Gheorghe, que j’ai rencontré au début des années 1990, avant de décéder, faisait remarquer avec indignation que les Occidentaux identifient bêtement toute musique jouée/chantée par les Tziganes à la musique tzigane. Je te suggère donc tout simplement de supprimer cette note.
La deuxième « erreur » est de mon fait : je n’ai pas écris assez clairement qu’il existe une musique tzigane jouée par des lăutari (violoneux, ménestrels) connue sous le nom de « musique des lăutari » ou « musique tzigane de lăutari ». J’ai précisé cependant que les Tziganes eux-mêmes hésitent : ils l’expliquent des fois par leur professionnalisme, d’autres fois par leur appartenance à l’ethnie rom. En effet, je pense ne pas l’avoir écrit assez clairement.
Enfin, la troisième observation porte sur le paragraphe suivant :
« Cette question se recoupe avec celle, autrement plus complexe, de savoir qui est rom et qui ne l’est pas. Elle met à un moment en exergue la réaction indignée d’un de ses interlocuteurs : Nous sommes des Tziganes, pas des Roms comme ceux que l’on voit à la télé en train de voler ».
Il s’agit ici, en réalité, du fait que les musiciens tziganes (lăutarii) n’acceptent pas d’être appelés roms, comme on leur a recommandé. Ils préfèrent être appelés tziganes. D’une part, pour éviter d’être confondus avec « ceux qui volent à la télé » et, d’autre part, pour marquer aussi clairement que possible leur supériorité à tous points de vue par rapport aux autres catégories de Roms.
Je te souhaite plein de bonnes choses !
Speranţa »

Je vais essayer de lui répondre. Tout d’abord, j’aurais pu être un peu plus prudent en évoquant Nicolae Gheorghe. Si je l’ai fait, c’est parce qu’à deux reprises au moins il m’a soutenu que ce qu’on appelle musique tzigane n’en est pas en réalité, chose qui m’avait surpris sur le coup.
Pour ce qui est de l’existence ou la non-existence d’une musique tzigane, je reste dubitatif à plus d’un titre. Peut-on parler par exemple d’une musique roumaine s’agissant de celle qu’on écoute dans l’Oaş, dans le Banat, en Olténie ou en Moldavie. A plus petite échelle, du côté des miens, des Aroumains, la musique varie sensiblement d’un groupe à l’autre même lorsqu’ils cohabitent. Ce que la musique des Tziganes met radicalement en question, à mon point de vue, c’est la hiérarchie que l’on établit d’ordinaire entre création et interprétation.

Evidemment, tout ceci ne rend pas moins dégoûtants ceux qui soutiennent, avec la suffisance que l’on sait, que les Tziganes n’ont « même pas » de musique bien à eux, puisqu’elle est roumaine, ou encore ironisent sur la musique juive (yiddish) qui ne serait qu’un ersatz de la musique des paysans moldaves.
Pour ce qui est de l’appellation « rom » dont l’usage de plus en plus fréquent me semble marquer une avancée, je rappellerai une chose qui m’a choqué en Roumanie. Suffoqués par la confusion possible entre les Roms et les Roumains, les médias se sont mis à désigner systématiquement comme « roms » tous les auteurs d’actes délictuels en sorte que le contenu péjoratif du mot « tzigane » a été tout simplement balancé vers le mot « rom ». Aussi, quand on est musicien, mieux vaut être tzigane…

3 comentarii:

Dan Culcer spunea...

Ceea ce mi se pare dezgustator, imi pare rau sa repet, si nu vad ce e socant în asta, este afirmatia ca « tiganii n-au nici macar o muzica a lor ». Aceasta nu inseamna ca muzica lautareasca zisa si tiganeasca este o creatie tiganeasca, in aceasta privinta cred ca am fost clar in textul meu. Ceea ce mi s-a parut interesant si amuzant de evidentiat e faptul ca chiar si o distinsa muzicoloaga precum Speranta Radulescu nu poate sau nu vrea sa ia pozitie pe chestiunea : exista sau nu o muzica tiganeasca, datorita dificultatii de a separa creatia de interpretare pe de o parte si, pe de alta parte datorita faptului ca romii/tiganii constituie un subiect sensibil la ora actuala. Ori dupa mine un asemenea subiect merita o dezbatere deschisa.
Idem cu muzica vehiculata de evrei. Ceea ce ma jeneaza e rautaciunea si simtul de superioritate cu care sunt tratati tiganii si evreii.
Cât priveste problema drepturilor de autor pe care « pamântenii » (românii, sârbii, elvetienii, etc.) ar putea sa le revendice pornind de la idea ca folclorul actual ar fi opera stramosilor lor, ea mi se pare de alta natura si nu prea am cum sa ma pronunt.

Nicolae Trifon

Dan Culcer spunea...

Mesajul anterior îi aparține lui Nicolae Trifon.
Continui încă puțin dialogul pe această temă.
Dragă Nicolae,
dacă țiganii sau evreii au o muzică a lor specifică, atunci și românii au una specifică a lor. Dar eu cred că în acest domeniu nu se poate defini o muzică folclorică unitară (unitatea este un construct mental al celor care cunosc variantele și le identifică ca aparținând unei unități superioare, fie că se numesc evrei, țigani sau români). Deci definirea etnică generală din fraza ta nu poate fi reală, (ea implică de altfel, paradoxal, acceptarea definirii etnice propusă sau impusă de cei care practică poziția contrară).
Definirea originalității este aplicabilă doar pe sub-grupe, așa cum se face cu muzica românească (o generalitate) care se definește regional.
Deci. logic, nu există ca entitate originală și identificabilă ca atare, o muzică românească și nici una țigănească sau evreiască. Cei care neagă originalitatea, specificitatea etnică, a muzicii produsă și colportată de lăutari evrei askenazi sau sefarzi, sau de lăutari țigani maghiarofoni, rusofoni, «spaniolofoni», chiar dacă noi doi știm că se bazează pe o prejudecată disprețuitoare, au indirect dreptate fiindcă nu se poate vorbi despre o astfel de entitate unitară.
Cât privește bătălia pentru « proprietatea» muzicii populare și influențele reciproce, îți reamintesc disputele din anii 30-40 dintre Kodaly, Sabin Drăgoi, Bartok.
Aș fi curios să îmi dai exemple de muzică evreiască sau țigănească specificp, ca să nu zic opriginală.
Sper că am fost mai clar în epxrimarea rezervei mele față de expresia și de sursa indignării tale.

Cu prietenie, Dan Culcer

Unknown spunea...

Interesanta expunerea d-lui Dan Culcer si inteleg indignarea d-sale fata de drepturile de autor care ar trebui indreptate catre cei care au acest drept si sa fie instiintati de orice modificare a originalului, nicidecum ignorati cum se practica deseori !! Multumiri scriitorului Dan Culcer pentru atitudine , vis-a-vis de autenticitatea folclorului romanesc.