Cinghiz Aitmatov - O zi mai lunga decat veacul

Cinghiz Aitmatov - O zi mai lunga decat veacul

By Alex Sima | October 26, 2008

Autor: Cinghiz Aitmatov;
Titlu: O zi mai lunga decat veacul;
A aparut in anul: 2006;
Autor recenzie: Mih;

***** Desi este o juxtapunere de spatii ce par foarte clar delimitate de garduri de sarma ghimpata, vodka si ionosfera, O zi mai lunga decat veacul e un pasaport ce iti poate garanta acces simultan si conditii de imponderabilitate pentru trei spatii diferite: real, cosmic si mitic. Acestea sunt cele trei cercuri concentrice ce sustin intreaga constructie a romanului, repliindu-se la nesfarsit si permitandu-le personajelor sa traiasca in dimensiuni care sunt, pe rand, realiste, astronomice si mitice. O zi mai lunga decat veacul este romanul unui cortegiu funerar ce-l petrece pe Kazangap, fost revizor de cale ferata la halta Boranli-Burannai, spre cimitirul stravechi al naimanilor, Ana-Beiit, din stepele Kargastanului. Prilej trist, dar perfect pentru aduceri aminte ce nu iau in seama linearitatea unui montaj obisnuit.

***** Burannai Edighei, revizor la aceeasi halta, alege sa isi inmormanteze prietenul si mentorul cu tot fastul cuvenit unui naiman adevarat. Dar ceea ce parea la inceput a fi un cortegiu funerar traditional se transforma intr-un melting-pot de vehicole, reliefuri de stepa, animale si temperamente diferite. Petrecandu-si prietenul pe ultimul drum, Edighei isi retraieste povestea vietii, intorcandu-se mereu la povestea de iubire neimpartasita care ii marchase existenta, cea fata de sotia, devenita intre timp vaduva unui bun prieten al sau, Abutalip. Abutalip, fost invatator si combatant in randurile partizanilor iugoslavi, sotia lui, Zaripa si cei doi copii ai lor ajung la halta lui Edighei, surghiuniti fiind de regimul la putere. Halta se va dovedi a fi un fel de terminus paradis pentru aceasta familie a carei soarta tragica il va bantui pe Edighei pentru multa vreme.

***** Iar acest cortegiu neobisnuit si terestru este permanent contrabalansat de o alta inmormantare, de aceasta data de una spatiala. Un guvern rus si altul american hotarasc sa isi “ingroape” doi astronauti aflati in misiune in spatiu si care intrasera in contact cu o civilizatie extraterestra, care, “culmea”, era prietenoasa si normal, mult avansata in comparatie cu civilizatia Terrei. Refuzul de a accepta un contact ce ar fi putut insemna evolutia civilizatiei omenesti, dar, in acelasi timp, si un punct final pentru regimurile aflate la putere in acel moment, face ca cei doi astronauti sa fie asimilati unei contrarevolutii si exilati in spatiul primitor al Limanului Impadurit (numele planetei descoperite) pentru totdeauna.

***** Astfel, cimitirul stravechi al naimanilor, Ana-Beiit este “confiscat”, “sigilat” cu sarma ghimpata si “upgradat” la rangul de cimitir al viitorului. Ana-Beiit - spatiu in care isi gasise sfarsitul femeia al carei nume il poarta cimitirul si ucisa de propriul fiu transformat in mankurt - este reorientat si devine baza de lansare a rachetelor ce vor proteja pamantul de orice evolutie venita dintr-un alt spatiu decat cel totalitar. Galeriei de Zone din literatura fostei Uniuni Sovietice i se adauga si cimitirul pierdut in stepa si devenit, peste noapte, garant al securitatii internationale. Sarma ghimpata cu care este imprejmuit cimitirul face parte din recuzita singurului moment de confruntare verbala directa intre doua lumi total diferite - cea a lui Edighei si a insotitorilor sai, prinsi in grijile vietii de zi cu zi, si cea a arogantei cu bocanci si ochi oblici.

Pe aceste meleaguri, trenurile goneau dinspre Est spre Vest si dinspre Vest spre Est… Iar de o parte si de alta a caii ferate se intindeau marile spatii desertice Sari-Ozeki - Tinutul stepelor galbene. Pe aceste meleaguri, toate distantele se masurau pornind de la calea ferata, ca de la un meridian Greenwich… Iar trenurile goneau dinspre Est spre Vest si dinspre Vest spre Est…

***** Gradul de vraja al acestui roman scris de Cinghiz Aitmatov: destul de mare si asta poate in ciuda faptului ca vine de la un autor descris ca un adevarat patriot sovietic, sustinator al regimului comunist, realist-socialist si magic pe deasupra in scriitura sa. Asa ca, daca reusesti sa nu te lasi coplesit/a de prejudecati, O zi mai lunga decat veacul iti poate face timpul subiectiv de lectura mai scurt decat ai crede. Iar “Zona” creata de Edighei, camila Karanar si stepa Sari-Ozeki este memorabila.