Costi Rogozanu in dialog cu Nicolae Manolescu (candidat)

Alegeri la Uniunea scriitorilor din România
Manolescu: Îmi pare rău că n-am avut tăria să fiu disident înainte de ’89. De asta m-am băgat şi în politică şi acum la Uniune.
de Costi Rogozanu
30 oct la 11:30 16 comentarii 664 vizualizari.

În paralel cu alegerile pentru preşedintele României, o altă campanie dură şi de uzură se poartă pentru ocuparea poziţiei de preşedinte la Uniunea Scriitorilor. Miza? Doar candidaţii o ştiu… Încep cu Nicolae Manolescu, actualul preşedinte, care mi-a răspuns prin telefon de la Paris unde este ambasador UNESCO. Chestie nasoală, pentru că are statut de diplomat şi nu poate face politică decît printre scriitori.

E criză. E toamnă. Uniunea Scriitorilor are norocul că a semnat cîteva contracte pe mulţi ani pentru închirierea unor spaţii. Aşa că nişte bani tot mai vin. Dar încasările din timbrul literar sînt la pămînt pentru că vînzările de carte au scăzut îngrozitor . Şi totuşi bătălia e intensă pentru preşedinţia Uniunii. Aveţi pe siteul lor programele candidaţilor, au apărut deja mici răfuieli prin revistele culturale. Nu e de glumă.

Am făcut deja un interviu şi cu Nicolae Breban, de la Ştefan Agopian am o promisiune, deci Vox va acoperi ca lumea alegerile pentru Uniune.

M-am abţinut tot timpul interviului să-l întreb pe Manolescu ce salariu primeşte de la Uniune. Cineva zisese 5000 pe lună şi a primit un drept la replică în care i s-a spus că fabulează. O sumă exactă nu i s-a comunicat în schimb. N-am putut să-l întreb. Omul ăsta mi-a fost profesor şi un fel de naş într-ale criticii literare. Aşa că scuzaţi cuminţenia.

L-am întrebat măcar, după ce o făcusem în particular şi acum 4 ani, la ce Dumnezeu se bagă în chestia asta cu Uniunea. Aveţi răspunsul lui Manolescu mai jos. Şi, cum spuneam, veţi avea şi răspunsuri ale principalilor contracandidaţi în următoarele zile. Enjoy.

manolesc

Cine e cel mai puternic contracandidat?

Nu îmi pot da seama de potenţialul contracandidaţilor, fiecare are şansa lui. Le-am citit programele pe care le-am şi publicat pe siteul USR. Sînt toate pline de bune intenţii. Din păcate, foarte multe nu sînt bazate şi pe o reală cunoaştere a lucrurilor. Unii îşi propun să facă lucruri pe care le-am făcut deja…

De exemplu?

Sînt prea multe…

Daţi-mi un exemplu ca să-i pot întreba apoi de ce l-au trecut în program.

Faptul că Uniunea trebuie să aibă un studiu exact al bunurilor patrimoniale şi să stabilească exact situaţia şi măsurile ce trebuie luate. Astea sînt făcute de foarte multă vreme. Alt exemplu: că trebuie să ne facem broşuri de informaţie. Dar avem un site… Ca să nu spun că există tendinţa în aceste programe de a spune că lucrurile trebuie luate de la zero.

Maiorescian, aşa…

Da. Eu interpretez asta, dincolo de nepoliteţe, ca pe un fel de lipsă de respect faţă de munca de patru ani a echipei actuale. Eu nu mi-am permis niciodată să spun că am venit pe un gol şi că a trebuit să fac eu totul. Am o problemă cu acest mod de a privi. Nu “după noi potopul”, ci “înainte de noi potopul”. Nu cred că e corect. În rest, sînt consideraţii utile.

Credeţi că va afecta alegerile Istoria critică a literaturii…

Nu cred că scriitorii sînt nişte copii atît de naivi încît să pună iritările lor personale mai presus de anumite considerente privind viaţa Uniunii Scriitorilor.

Nu sînteţi idealist? S-a spus că şi la alegerile de la Academie a contat Istoria…

Nu, nu, acolo n-a contat chiar deloc istoria. Acolo au contat nişte jocuri de culise făcute de unii sau de alţii. Să fim serioşi. Nu pot să-mi scriu cărţile în funcţie de dorinţele şi de aşteptările colegilor mei. E cartea mea, problema mea.

Lucrurile s-au mai limpezit între timp. Nu uita că am fost în toate filialele, am asistat la alegeri, ştiu atmosfera. Istoria nu constituie o problmă. Şi ar fi fost foarte ciudat. Ar fi însemnat să-mi fac despre colegii mei, scriitorii, o părere foarte proastă dacă ei ar fi pus istoria în faţă. Din fericire, nu cred că e cazul…

După turneul prin ţară, vi s-a părut că mandatul următor va fi sigur al dumneavoastră? V-aţi liniştit?

Cînd e vorba de alegeri, nu poţi să ştii niciodată, e vorba despre o doză de iraţional. Dacă oamenii se vor uita şi la raportul pe care l-am făcut şi la programul meu, vor alege în cunoştinţă de cauză. Eu cred că nu o să am susrprize.

O să repet o întrebare pe care v-am pus-o în particular în urmă cu patru ani. Vă reproşam atunci că vă pierdeţi timpul cu Uniunea. De ce ţineţi neapărat să mai luaţi un mandat. Cu ce vă simţiţi dvs. cîştigat din toată chestia asta organizatorică, cu multe bătăi de cap. De ce vreţi să rămîneţi la USR şi pe timp de criză, şi cînd vor fi şi probleme cu banii?

Să ştii că nu e cine ştie ce complicat. Dacă nu vrem noi s-o complicăm. În al doilea rînd, faptul că în ultimii ani am fost şi la UNESCO şi la Uniune nu m-a împiedicat să-mi termin istoria literaturii. Apoi, n-am fugit niciodată de lucrurile astea, de ce am făcut politică vreme de atîţia ani? N-am simţit că pierd vremea. Şi, într-un fel, n-am pierdut-o. Există în mine şi această pornire, de a face lucruri nu numai în interesul meu. Vreau să fac ceva şi pentru breasla scriitorilor, eu spun că merită să fie făcut.

Cînd vă uitaţi acum în urmă la candidatura pentru preşedinţia României nu vi se pare că a fost un demers inutil?

Nu, lucrurile nu se fac aşa în politică. Eu nu am candidat atunci ca să cîştig. Ştiam bine cum sînt jocurile. Era un fel de a trage în sus o formaţiune politică şi o idee. Nu crede că eram atît de naiv încît să cred că aş fi putut cîştiga preşedinţia. Şi întrebarea ar fi fost dacă chiar voiam să cîştig. Lucrurile sînt mai complicate decît par. Există tot felul de motivaţii de mîna a doua, de mîna a treia care intră în joc. Nu e vorba că îmi făceam iluzia că eu o să fiu preşedinte. Ba chiar mi-era teamă de ideea asta. Există şi o responsabilitate faţă de ceilalţi. Pînă la urmă mi-am scris cărţile pe care vroiam să le scriu… Şi dacă eu mă simt în stare să fac ceva şi pentru colegii mei pe care-i cunosc foarte bine…

Mă rog, dacă am ceva să le reproşez este că nu sînt mai solidari în urmărirea propriilor interese. Şi asta am încercat să fac, să-i adun. De asta am făcut colocvii de tineri, de aia am făcut o revistă pe care mi-o reproşează acum Agopian că aş fi scos-o eu din burtă. A fost o revistă hotărîtă de conducerea uniunii din care făcea parte Agopian, cu un concurs de proiecte, pe care l-a cîştigat Luminiţa Marcu, revistă pe care Agopian nici n-a deschis-o vreodată. Aşa că ce să mai discutăm… Sîntem datori şi faţă de ceilalţi, de asta m-am băgat şi în politică, şi acum la Uniune. Îmi pare rău că n-am avut tăria să fiu disident înainte de ’89. După ’89 nu mai aveam nici o scuză să stau deoparte şi eventual să cîrîi, să stau pe margine şi să nu fac nimic, cum se întîmplă la noi.

Dvs. aţi candidat la prezidenţiale, apoi l-aţi susţinut într-o campanie pe Isărescu… Cum vi se pare implicarea celorlalţi intelectuali în politică acum.

E mai mică decît era în anii 90. Probabil efectul unor decepţii se vede la majoritatea. Dar, din fericire, implicarea încă există. E bine ca intelectualul să-şi asume şi această misiune – hai să spunem vorbe mari, romantice… E bine s-o facă în ciuda faptului că el e şi victima propriilor naivităţi. Eu am prieteni acum foarte implicaţi acum în politică, scriind, luînd poziţie publică pentru sau împotriva unor oameni, şi-mi dau seama că mulţi nu au încă spirit politică, mai spun şi prostii, mai comit şi naivităţi. Dar e bine să se întîmple. Ce-ar fi în viaţa politică românească dacă n-ar exista rubrici politice, dacă n-ar exista poziţia unor oameni ca ei la televiziune, cum ar arăta viaţa noastră politică? Trebuie să facem ceva, să ne dăm cu părerea. Are dreptul prietenul meu să spună şi prostii.

Sînt totuşi intelectuali care sînt angajaţi la instituţii direct prezidate de preşedinte de guvern. Ei nu-şi pierd cumva statutul de intelectual?

Cu ce eşti mai puţin intelectual dacă eşti în Parlament sau în altă parte? Eu zic că rămîi intelectual în măsura în care îţi asumi urmările pentru principalele tale convingeri. Să fii în stare să-ţi respecţi principiile.

În rest, am văzut părerile la televizor cînd am fost în ţară. Doar datul cu părerea e instituţie naţională. Şi se întîmplă şi acolo ce se întîmpla şi cu programele de la Uniunea scriitorilor: bune intenţii bazate pe ignoranţă. Cînd îi văd ce soluţii la criză dau ziarişti intelectuali, mă apucă o invidie… De unde ştiu ei şi eu nu ştiu? Eu sînt mai prost adică… Dacă aş avea soluţie m-aş îmbogăţi, probabil… Dar văd că toţi ştiu ce-i bine şi ce-i rău. M-am speriat, am rămas în urmă, probabil că stau aici, la Paris departe, şi am pierdut legătura cu ţara.

În Uniunea Scriitorilor cum s-a simţit criza…

Criza s-a simţit, dar nu foarte tare. S-a simţit la încasarea taxei de timbru, scăzînd mult şi vînzarea de carte. Am scăzut sub nivelul de acum un an sau doi. În rest, nu. Nu sîntem în situaţia bugetarilor care au surse care s-au subţiat. Noi am contat pe bani care au venit din contracte pe care nu le-am renegociat.

Deci acele chirii, contracte cu Cazinoul Victoria şi celelalte nu au fost renegociate.

Nu, nu. Le-am renegociat noi acum 4 ani. Atunci nu erau adaptate la piaţă şi am profitat de ocazie că a venit o nouă echipă şi le-am renegociat cu foarte mare folos pentru noi.

Şi pe cîţi ani e acum contractul cu suma aceea?

Nu pot să-ţi spun exact, sînt şi pe 7 şi pe 10 ani.

Nu există pericolul să vină şi să spună vrem “preţ de criză”?

Există clauze de renegociere, nu e aşa de simplu să vină şi să ceară alt preţ. Ne-am luat toate măsurile.

Explicaţi-mi puţin relaţia dintre USR şi Copyro.

Între cele două insituţii nu există nici o relaţie. Doar că membrii Uniunii pot fi şi membri Copyro, cei care şi-au cedat drepturile. Prin lege, Copyro trebuie să fie independentă, e un organism de gestiune colectivă. Faptul că la un moment dat Eugen Uricaru era şi preşedinte la Uniune, şi la Copyro nu era ok.

Ce vă reproşaţi? Ce aţi greşit în mandatul ăsta.

Unul dintre proiecte a fost să putem plăti doi oameni specializaţi în marketing şi în imagine. Sigur, avem un site, am obligat filialele să-şi facă site-uri, ceea ce e un mare pas înainte. Dar n-am putut să angajăm oameni pricepuţi, pentru că ei nu vin pentru 10-20 de milioane cît puteam noi să plătim. Ştiu că ni s-a reproşat imediat că redactorii-şefi sînt plătiţi cu 10 milioane şi că nu putem da 30 de milioane unui specialist în imagine. Din păcate s-a resimţit. Am vrut să cresc vizibillitatea Uniunii şi n-am putut profesionaliza acest departament.

N-am reuşit să avem la sfîrşitul fiecărui an financiar acel depozit care să ne asigure în anul următor toate cheltuielile. Am fost pe puncutl s-o facem, dar din cauza crizei şi scăderii încasărilor a trebuit să renunţăm. Asta fusese ideea de la început, cu Varujan, cu capul lui de finanţist, am încercat să facem asta. Dar n-am reuşit, e un lucru pe care-l regret. Dacă nu venea criza, era foarte posibil să reuşim.

N-am reuşit pînă la statutul nou care va fi votat după alegeri să avem o organigramă care chiar să funcţioneze. Deocamdată avem 2-3 oameni care fac toată treaba şi restul critică de pe margine. Acum avem în statut prevederi ceva mai clare, sper să ne ţină şi curelele financiare să-i putem plăti pentru că lucrează acolo de dimineaţă pînă seara.

Cine sînt ei.

Secretarii cu internele şi cu externele. De exemplu, secretarul de la interne, Gabriel Chifu, nu a avut pînă de curînd un secretar propriu. El bătea la maşină, el lua legătura cu filialele, tot ce ţinea de Uniune în ţară trebuia să facă el. La fel se întîmpla şi cu Varujan – nu avea secreatară, nu avea nimic… El venea la sfîrşit de an, ne prezenta situaţia, punea pe tabele, s-o vedem, acolo era o treabă de meserie, dar el se folosea de oamenii lui de la minister, pentru că la Uniune nu avea cu cine. Iar lucrurile astea nu se ştiu. Şi vin unii şi întreabă ce rost are să plătim secretari, secretare.

Şi dacă se întîmplă o nenorocire, cum s-a întîmplat cu accidentul de maşină al lui Gabriel Chifu, care e în spital de două săptămîni, nu am pe cine să pun să facă, sîntem legaţi de mîini şi de picioare.

S-a spus despre Festivalul de la Neptun că s-a cheltuit foarte mult pentru foarte puţin.

Asta n-a spus-o decît Ştefan Agopian…

Au fost şi ecouri în presă asemănătoare.

Da, şi acolo ştiu cine a fost. Diverse domnişoare care au scris, fostele mele studente, care au fost pînă la Medgidia la mama, şi la Neptun n-au mai ajuns să vadă ce s-a întîmplat.

Acest festival nu este făcut pe banii scriitorilor, un lucru pe care domnul Agopian şi restul nu-l ştiu. El este prin atragere de fonduri. Noi dăm o sumă mică din taxa de timbru. Restul sînt bani atraşi de la sponsori.

Cam cît, procentual, înseamnă suma aceea din taxa de timbru.

Foarte mică. Cea mai mare parte din bani sînt atraşi. Singura cheltuială a noastră sînt biletele străinilor pentru că instituţiile care ne oferă ajutor bugetar nu pot plăti deplasări în şi din străinătate. În rest, n-am un procent.

Iar Agopian întreabă „de ce să nu ne dăm premiul nouă, de ce să-l dăm unui străin”. Uită că noi dăm pentru scriitori români cel mai mare premiu, după cel de la Anonimul. Şi acel premiu tot din bani atraşi. Astea sînt detaliile pe care autorii programelor le ignoră.

Să vii să spui că scriitorii sînt săraci pentru că Uniunea n-a făcut nimic… Asta cînd actuala aechipă a pus în aplicare pensia suplimentară, a mărit numărul locurilor la indemnizaţia de merit şi mărit încasările din timbru literar cam de 1000 de ori. Şi tu vii şi-mi spui că Uniunea i-a lăsat pe scriitori săraci? Nu mi se pare cinstit.

Cam cît strînge din timbru acum Uniunea?

Cînd am venit noi erau încasaţi vreo 400 de milioane de lei vechi din 2001, pînă în 2004 inclusiv. În 2005 noi am atras 20 de miliarde. Am mai atras şi în anii următori. Chiar şi in acest an în care, vai de lume, cîte negocieri şi cîte reeşalonări am avut, tot am scos 3 miliarde în şase luni. Aceste sume nu erau înainte. Şi nu poţi să vii atunci să spui că nu a existat preocupare.

Una dintre intenţiile normale ale unui nou preşedinte ar fi să atragă noi membri cotizanţi.

Da, deşi cotizaţia e derizorie, am mai mărit-o un pic, dar tot e mică şi oricum rămîne la filiale.

Eu, de exemplu, ce avantaj aş avea dacă vin la Uniunea Scriitorilor…

Cele mai vizibile avantaje sînt pentru scriitori bătrîni, care au supliment de pensie şi indemnizaţia. A trebuit cumva să blocăm acest flux pentru că riscam să nu mai facem faţă cheltuielilor şi atunci am introdus „stagiatura” prin care trei ani membrii nu beneficiază de nici unul dintre aceste avantaje.

Acuma, tinerii scriitori pot vedea Uniunea ca pe o societate profesională. Dar şi ca pe un sindicat. Pentru că foarte mulţi dintre ei au multe probleme. Ştii foarte bine ce probleme pot apărea cînd se schimbă echipa la Cotidianul. Există şi o capacitate pe care o au sindicatele de a interveni în cazuri din astea. Sîntem un sindicat paradoxal, sîntem o asociaţie patronală de fapt, pentru că noi de fapt protejăm drepturile de autor. Este altceva decît un drept salarial. Nu avem chiar rolul sindicatului clasic. Dreptul de autor e un drept patronal. Una este să vrei să fii tradus prin ICR în afară şi alta e să ai în spate un juriu de scriitori care face selecţii. Astea sînt avantajele.

O să vă dau un exemplu de conflict în care Uniunea trebuia să intervină, dintre ziarul Adevărul şi familia Ianoşi, pentru traducerea din Tolstoi (detalii aici).

În cazul ăsta, tot ce poate face Uniunea scriitorilor este să certifice în faţa autorităţii că dreptul asupra traducerii este un drept de proprietate ca oricare altul şi că trebuie onorat. Că pirateria este în afara acestei chestii. În asta ni s-a solicitat sprijinul. Şi au avut , să zicem expertiza noastră.

Din păcate, noi sîntem încă la marginea pirateriei, dar ia gîndeşte-te ce s eîntîmplă cu filmele, cu CD-urile, este o nebunie, şi nu numai în România.

Eu v-aş corecta puţin. Piraterie e atunci cînd un elev, să zicem, vă fură istoria de pe net. Dar aici avem o corporaţie, un trust media care ia de la un traducător în vîrstă şi neajutorat şi publică în sute de mii de exemplare pentru a face profit. Nu mai e piraterie, e altceva…

Da, asta e piraterie modernă. Piraţii moderni nu sînt doar ăia din Somalia cu nişte biete vaporaşe, piraţii moderni arată şi altfel.

Totul este să controlezi dreptul de autor, să nu-mi iei dreptul meu. Eu am făcut o traducere, tu mi-o iei, scoţi bani din asta şi eu rămîn cu deştul în gură. Şi pe urmă mă mai şi întrebi de ce scriitorul e sărac.

Am văzut o comparaţie pe internet care m-a amuzat: aţi fost asemuit cu Traian Băsescu. Ce părere aveţi de asta?

(rîde) Aha. Poate mi s-a spus aşa pentru că despre Băsescu se spune că va fi ales din cauză că nu are contracandidaţi… Rău cu rău, dar mai rău fără rău. Presupun că ăsta a fost motivul pentru care am fost comparat cu el.

Ştiu că aveţi statut de diplomat adică nu prea puteţi face politică. Vă rog totuşi să comentaţi cît puteţi din ce-aţi văzut din campanie, din calitatea candidaţilor.

Nu mă pot referi la candidaţi, îi cunosc pe toţi foarte bine, unii au fost în Partidul Alianţei Civice. dacă e să mă refer la ce s-a întîmplat pînă acum, campania arată prost. În loc să vină cu propuneri, idei. Toată lumea are treabă cu ălălalt.

Şi nu era aşa şi acum 10-15 ani?

Era într-un fel mai liniştită, mai… Cînd eu am fost audiat la Parlament ca să plec ambasador, în comisia de politica externă cineva de acolo i-a spus colegului său care era şef de partid „eu am venit să-l susţin pentru că pe vremea cînd eram adversari politici ne înţelegeam mult mai bine decît acum cînd sîntem în acelaşi partid”. Eu am respectat punctul de vedere al fiecărui politician. De aia nu-mi place campania asta. Eu vreau să fiu ocupat de mine însumi, să văd ce am eu de oferit. Dar, repet, nu vreau să mă bag în politică pentru că nu am voie.

Va urma în toamna asta, cel puţin sper, o serie de discuţii despre cei 20 de ani de la Revoluţie. Ce credeţi că trebuie spus în primul rînd despre anii ăştia.

„Nu s-a schimbat nimic. Ba chiar e mai rău totul”, aşa se spune de multe ori. Şi asta e o mare prostie. S-a schimbat totul, trăim în alt tip de regim. Nu e ca ăla ideal pe care îl visam noi în 89. Dar trăim într-o altă lume. Sîntem totuşi liberi. Asta este, după părerea mea, important. Comunismul nu avea nici un fel de avantaj, totul era o farsă. Şi cînd vin şi spun oamenii că aveau mai multe concedii decît acum. Nici asta nu e adevărat…

Puneţi în prim-plan libertatea de expresie. Dar vi se pare că ea, acum, după 20 de ani, mai înseamnă ceva.

Libertatea de expresie, economia de piaţă, democraţia! Nu contează că se ceartă, domnule, măcar se aleg, nu se falsifică alegerea ca înainte de 89.