miercuri, 17 februarie 2016

Le pape François et le patriarche Cyrille signent une déclaration commune

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Sursa http://www.lebreviairedespatriotes.fr/17/02/2016/accueil/actualites/international/le-pape-francois-et-le-patriarche-cyrille-signent-une-declaration-commune/ 

Cu prietenie, Dan Culcer

Le pape François et le patriarche Cyrille signent une déclaration commune

Fruit de leur rencontre historique à Cuba le 12 février 2016, le pape François et Cyrille, patriarche de Moscou, ont signé une déclaration commune. Malgré le schisme vieux de près de mille an entre Rome et l’Église orthodoxe, les deux hommes se sont retrouvés « comme des frères » et espèrent que la rencontre « contribue au rétablissement de cette unité voulue par Dieu, pour laquelle le Christ a prié ». La voici, en intégralité :
« La grâce de Notre Seigneur Jésus Christ, l’amour de Dieu le Père et la communion du Saint-Esprit soit avec vous tous » (2 Co 13, 13).
1. Par la volonté de Dieu le Père de qui vient tout don, au nom de Notre Seigneur Jésus Christ et avec le secours de l’Esprit Saint Consolateur, nous, Pape François et Kirill, Patriarche de Moscou et de toute la Russie, nous sommes rencontrés aujourd’hui à La Havane. Nous rendons grâce à Dieu, glorifié en la Trinité, pour cette rencontre, la première dans l’histoire.
Avec joie, nous nous sommes retrouvés comme des frères dans la foi chrétienne qui se rencontrent pour se « parler de vive voix » (2 Jn 12), de cœur à cœur, et discuter des relations mutuelles entre les Eglises, des problèmes essentiels de nos fidèles et des perspectives de développement de la civilisation humaine.
2. Notre rencontre fraternelle a eu lieu à Cuba, à la croisée des chemins entre le Nord et le Sud, entre l’Est et l’Ouest. De cette île, symbole des espoirs du « Nouveau Monde » et des événements dramatiques de l’histoire du XXe siècle, nous adressons notre parole à tous les peuples d’Amérique latine et des autres continents.
Nous nous réjouissons de ce que la foi chrétienne se développe ici de façon dynamique. Le puissant potentiel religieux de l’Amérique latine, sa tradition chrétienne séculaire, réalisée dans l’expérience personnelle de millions de personnes, sont le gage d’un grand avenir pour cette région.
3. Nous étant rencontrés loin des vieilles querelles de l’« Ancien Monde », nous sentons avec une force particulière lanécessité d’un labeur commun des catholiques et des orthodoxes, appelés, avec douceur et respectà rendre compte au monde de l’espérance qui est en nous (cf. 1 3, 15).
4. Nous rendons grâce à Dieu pour les dons que nous avons reçus par la venue au monde de son Fils unique. Nous partageons la commune Tradition spirituelle du premier millénaire du christianisme. Les témoins de cette Tradition sont la Très Sainte Mère de Dieu, la Vierge Marie, et les saints que nous vénérons. Parmi eux se trouvent d’innombrables martyrs qui ont manifesté leur fidélité au Christ et sont devenus « semence de chrétiens ».
5. Malgré cette Tradition commune des dix premiers siècles, catholiques et orthodoxes, depuis presque mille ans, sont privés de communion dans l’Eucharistie. Nous sommes divisés par des blessures causées par des conflits d’un passé lointain ou récent, par des divergences, héritées de nos ancêtres, dans la compréhension et l’explicitation de notre foi en Dieu, un en Trois Personnes – Père, Fils et Saint Esprit. Nous déplorons la perte de l’unité, conséquence de la faiblesse humaine et du péché, qui s’est produite malgré la Prière sacerdotale du Christ Sauveur : « Que tous soient un. Comme toi, Père, tu es en moi et moi en toi, qu’eux aussi soient un en nous » (Jn 17, 21).
6. Conscients que de nombreux obstacles restent à surmonter, nous espérons que notre rencontre contribue au rétablissement de cette unité voulue par Dieu, pour laquelle le Christ a prié. Puisse notre rencontre inspirer les chrétiens du monde entier à prier le Seigneur avec une ferveur renouvelée pour la pleine unité de tous ses disciples ! Puisse-t-elle, dans un monde qui attend de nous non pas seulement des paroles mais des actes, être un signe d’espérance pour tous les hommes de bonne volonté !
7. Déterminés à entreprendre tout ce qui nécessaire pour surmonter les divergences historiques dont nous avons hérité, nous voulons unir nos efforts pour témoigner de l’Evangile du Christ et du patrimoine commun de l’Eglise du premier millénaire, répondant ensemble aux défis du monde contemporain. Orthodoxes et catholiques doivent apprendre à porter un témoignage unanime à la vérité dans les domaines où cela est possible et nécessaire. La civilisation humaine est entrée dans un moment de changement d’époque. Notre conscience chrétienne et notre responsabilité pastorale ne nous permettent pas de rester inactifs face aux défis exigeant une réponse commune.
8. Notre regard se porte avant tout vers les régions du monde où les chrétiens subissent la persécution. En de nombreux pays du Proche Orient et d’Afrique du Nord, nos frères et sœurs en Christ sont exterminés par familles, villes et villages entiers. Leurs églises sont détruites et pillées de façon barbare, leurs objets sacrés sont profanés, leurs monuments, détruits. En Syrie, en Irak et en d’autres pays du Proche Orient, nous observons avec douleur l’exode massif des chrétiens de la terre d’où commença à se répandre notre foi et où ils vécurent depuis les temps apostoliques ensemble avec d’autres communautés religieuses.
9. Nous appelons la communauté internationale à des actions urgentes pour empêcher que se poursuive l’éviction des chrétiens du Proche Orient. Elevant notre voix pour défendre les chrétiens persécutés, nous compatissons aussi aux souffrances des fidèles d’autres traditions religieuses devenus victimes de la guerre civile, du chaos et de la violence terroriste.
10. En Syrie et en Irak, la violence a déjà emporté des milliers de vies, laissant des millions de gens sans abri ni ressources. Nous appelons la communauté internationale à mettre fin à la violence et au terrorisme et, simultanément, à contribuer par le dialogue à un prompt rétablissement de la paix civile. Une aide humanitaire à grande échelle est indispensable aux populations souffrantes et aux nombreux réfugiés dans les pays voisins.
Nous demandons à tous ceux qui pourraient influer sur le destin de ceux qui ont été enlevés, en particulier des Métropolites d’Alep Paul et Jean Ibrahim, séquestrés en avril 2013, de faire tout ce qui est nécessaire pour leur libération rapide.
11. Nous élevons nos prières vers le Christ, le Sauveur du monde, pour le rétablissement sur la terre du Proche Orient de la paix qui est « le fruit de la justice » (Is 32, 17), pour que se renforce la coexistence fraternelle entre les diverses populations, Eglises et religions qui s’y trouvent, pour le retour des réfugiés dans leurs foyers, la guérison des blessés et le repos de l’âme des innocents tués.
Nous adressons un fervent appel à toutes les parties qui peuvent être impliquées dans les conflits pour qu’elles fassent preuve de bonne volonté et s’asseyent à la table des négociations. Dans le même temps, il est nécessaire que la communauté internationale fasse tous les efforts possibles pour mettre fin au terrorisme à l’aide d’actions communes, conjointes et coordonnées. Nous faisons appel à tous les pays impliqués dans la lutte contre le terrorisme pour qu’ils agissent de façon responsable et prudente. Nous exhortons tous les chrétiens et tous les croyants en Dieu à prier avec ferveur le Dieu Créateur du monde et Provident, qu’il protège sa création de la destruction et ne permette pas une nouvelle guerre mondiale. Pour que la paix soit solide et durable, des efforts spécifiques sont nécessaires afin de redécouvrir les valeurs communes qui nous unissent, fondées sur l’Evangile de Notre Seigneur Jésus Christ.
12. Nous nous inclinons devant le martyre de ceux qui, au prix de leur propre vie, témoignent de la vérité de l’Evangile, préférant la mort à l’apostasie du Christ. Nous croyons que ces martyrs de notre temps, issus de diverses Eglises, mais unis par une commune souffrance, sont un gage de l’unité des chrétiens. A vous qui souffrez pour le Christ s’adresse la parole de l’apôtre : « Très chers !… dans la mesure où vous participez aux souffrances du Christ, réjouissez-vous, afin que, lors de la révélation de Sa gloire, vous soyez aussi dans la joie et l’allégresse » (1 P 4, 12-13).
13. En cette époque préoccupante est indispensable le dialogue interreligieux. Les différences dans la compréhension des vérités religieuses ne doivent pas empêcher les gens de fois diverses de vivre dans la paix et la concorde. Dans les circonstances actuelles, les leaders religieux ont une responsabilité particulière pour éduquer leurs fidèles dans un esprit de respect pour les convictions de ceux qui appartiennent à d’autres traditions religieuses. Les tentatives de justifications d’actions criminelles par des slogans religieux sont absolument inacceptables. Aucun crime ne peut être commis au nom de Dieu, « car Dieu n’est pas un Dieu de désordre, mais de paix » (1 Co 14, 33).
14. Attestant de la haute valeur de la liberté religieuse, nous rendons grâce à Dieu pour le renouveau sans précédent de la foi chrétienne qui se produit actuellement en Russie et en de nombreux pays d’Europe de l’Est, où des régimes athées dominèrent pendant des décennies. Aujourd’hui les fers de l’athéisme militant sont brisés et en de nombreux endroits les chrétiens peuvent confesser librement leur foi. En un quart de siècle ont été érigés là des dizaines de milliers de nouvelles églises, ouverts des centaines de monastères et d’établissements d’enseignement théologique. Les communautés chrétiennes mènent une large activité caritative et sociale, apportant une aide diversifiée aux nécessiteux. Orthodoxes et catholiques œuvrent souvent côte à côte. Ils attestent des fondements spirituels communs de la convivance humaine, en témoignant des valeurs évangéliques.
15. Dans le même temps, nous sommes préoccupés par la situation de tant de pays où les chrétiens se heurtent de plus en plus souvent à une restriction de la liberté religieuse, du droit de témoigner de leurs convictions et de vivre conformément à elles. En particulier, nous voyons que la transformation de certains pays en sociétés sécularisées, étrangère à toute référence à Dieu et à sa vérité, constitue un sérieux danger pour la liberté religieuse. Nous sommes préoccupés par la limitation actuelle des droits des chrétiens, voire de leur discrimination, lorsque certaines forces politiques, guidées par l’idéologie d’un sécularisme si souvent agressif, s’efforcent de les pousser aux marges de la vie publique.
16. Le processus d’intégration européenne, initié après des siècles de conflits sanglants, a été accueilli par beaucoup avec espérance, comme un gage de paix et de sécurité. Cependant, nous mettons en garde contre une intégration qui ne serait pas respectueuse des identités religieuses. Tout en demeurant ouverts à la contribution des autres religions à notre civilisation, nous sommes convaincus que l’Europe doit rester fidèle à ses racines chrétiennes. Nous appelons les chrétiens européens d’Orient et d’Occident à s’unir pour témoigner ensemble du Christ et de l’Evangile, pour que l’Europe conserve son âme formée par deux mille ans de tradition chrétienne.
17. Notre regard se porte sur les personnes se trouvant dans des situations de détresse, vivant dans des conditions d’extrême besoin et de pauvreté, alors même que croissent les richesses matérielles de l’humanité. Nous ne pouvons rester indifférents au sort de millions de migrants et de réfugiés qui frappent à la porte des pays riches. La consommation sans limite, que l’on constate dans certains pays plus développés, épuise progressivement les ressources de notre planète. L’inégalité croissante dans la répartition des biens terrestres fait croître le sentiment d’injustice à l’égard du système des relations internationales qui s’est institué.
18. Les Eglises chrétiennes sont appelées à défendre les exigences de la justice, le respect des traditions des peuples et la solidarité effective avec tous ceux qui souffrent. Nous, chrétiens, ne devons pas oublier que « ce qu’il y a de faible dans le monde, voilà ce que Dieu a choisi, pour couvrir de confusion ce qui est fort ; ce qui est d’origine modeste, méprisé dans le monde, ce qui n’est pas, voilà ce que Dieu a choisi, pour réduire à rien ce qui est ; ainsi aucun être de chair ne pourra s’enorgueillir devant Dieu » (1 Co 1, 27-29).
19. La famille est le centre naturel de la vie humaine et de la société. Nous sommes inquiets de la crise de la famille dans de nombreux pays. Orthodoxes et catholiques, partageant la même conception de la famille, sont appelés à témoigner que celle-ci est un chemin de sainteté, manifestant la fidélité des époux dans leurs relations mutuelles, leur ouverture à la procréation et à l’éducation des enfants, la solidarité entre les générations et le respect pour les plus faibles.
20. La famille est fondée sur le mariage, acte d’amour libre et fidèle d’un homme et d’une femme. L’amour scelle leur union, leur apprend à se recevoir l’un l’autre comme don. Le mariage est une école d’amour et de fidélité. Nous regrettons que d’autres formes de cohabitation soient désormais mises sur le même plan que cette union, tandis que la conception de la paternité et de la maternité comme vocation particulière de l’homme et de la femme dans le mariage, sanctifiée par la tradition biblique, est chassée de la conscience publique.
21. Nous appelons chacun au respect du droit inaliénable à la vie. Des millions d’enfants sont privés de la possibilité même de paraître au monde. La voix du sang des enfants non nés crie vers Dieu (cfGn 4, 10).
Le développement de la prétendue euthanasie conduit à ce que les personnes âgées et les infirmes commencent à se sentir être une charge excessive pour leur famille et la société en général.
Nous sommes aussi préoccupés par le développement des technologies de reproduction biomédicale, car la manipulation de la vie humaine est une atteinte aux fondements de l’existence de l’homme, créé à l’image de Dieu. Nous estimons notre devoir de rappeler l’immuabilité des principes moraux chrétiens, fondés sur le respect de la dignité de l’homme appelé à la vie, conformément au dessein de son Créateur.
22. Nous voulons adresser aujourd’hui une parole particulière à la jeunesse chrétienne. A vous, les jeunes, appartient de ne pasenfouir le talent dans la terre (cfMt 25, 25), mais d’utiliser toutes les capacités que Dieu vous a données pour confirmer dans le monde les vérités du Christ, pour incarner dans votre vie les commandements évangéliques de l’amour de Dieu et du prochain. Ne craignez pas d’aller à contre-courant, défendant la vérité divine à laquelle les normes séculières contemporaines sont loin de toujours correspondre.
23. Dieu vous aime et attend de chacun de vous que vous soyez ses disciples et apôtres. Soyez la lumière du monde, afin que ceux qui vous entourent, voyant vos bonnes actions, rendent gloire à votre Père céleste (cfMt 5, 14, 16). Eduquez vos enfants dans la foi chrétienne, transmettez-leur la perle précieuse de la foi (cf. Mt 13, 46) que vous avez reçue de vos parents et aïeux. N’oubliez pas que vous « avez été rachetés à un cher prix » (1 Co 6, 20), au prix de la mort sur la croix de l’Homme-Dieu Jésus Christ.
24. Orthodoxes et catholiques sont unis non seulement par la commune Tradition de l’Eglise du premier millénaire, mais aussi par la mission de prêcher l’Evangile du Christ dans le monde contemporain. Cette mission implique le respect mutuel des membres des communautés chrétiennes, exclut toute forme de prosélytisme.
Nous ne sommes pas concurrents, mais frères : de cette conception doivent procéder toutes nos actions les uns envers les autres et envers le monde extérieur. Nous exhortons les catholiques et les orthodoxes, dans tous les pays, à apprendre à vivre ensemble dans la paix, l’amour et à avoir « les uns pour les autres la même aspiration » (Rm 15, 5). Il ne peut donc être question d’utiliser des moyens indus pour pousser des croyants à passer d’une Eglise à une autre, niant leur liberté religieuse ou leurs traditions propres. Nous sommes appelés à mettre en pratique le précepte de l’apôtre Paul : « Je me suis fait un honneur d’annoncer l’Évangile là où Christ n’avait point été nommé, afin de ne pas bâtir sur le fondement d’autrui » (Rm 15, 20).
25. Nous espérons que notre rencontre contribuera aussi à la réconciliation là où des tensions existent entre gréco-catholiques et orthodoxes. Il est clair aujourd’hui que la méthode de l’« uniatisme » du passé, comprise comme la réunion d’une communauté à une autre, en la détachant de son Eglise, n’est pas un moyen pour recouvrir l’unité. Cependant, les communautés ecclésiales qui sont apparues en ces circonstances historiques ont le droit d’exister et d’entreprendre tout ce qui est nécessaire pour répondre aux besoins spirituels de leurs fidèles, recherchant la paix avec leurs voisins. Orthodoxes et gréco-catholiques ont besoin de se réconcilier et de trouver des formes de coexistence mutuellement acceptables.
26. Nous déplorons la confrontation en Ukraine qui a déjà emporté de nombreuses vies, provoqué d’innombrables blessures à de paisibles habitants et placé la société dans une grave crise économique et humanitaire. Nous exhortons toutes les parties du conflit à la prudence, à la solidarité sociale, et à agir pour la paix. Nous appelons nos Eglises en Ukraine à travailler pour atteindre la concorde sociale, à s’abstenir de participer à la confrontation et à ne pas soutenir un développement ultérieur du conflit.
27. Nous exprimons l’espoir que le schisme au sein des fidèles orthodoxes d’Ukraine sera surmonté sur le fondement des normes canoniques existantes, que tous les chrétiens orthodoxes d’Ukraine vivront dans la paix et la concorde et que les communautés catholiques du pays y contribueront, de sorte que soit toujours plus visible notre fraternité chrétienne.
28. Dans le monde contemporain, multiforme et en même temps uni par un même destin, catholiques et orthodoxes sont appelés à collaborer fraternellement en vue d’annoncer la Bonne Nouvelle du salut, à témoigner ensemble de la dignité morale et de la liberté authentique de la personne, « pour que le monde croie » (Jn 17, 21).Ce monde, dans lequel disparaissent progressivement les piliers spirituels de l’existence humaine, attend de nous un fort témoignage chrétien dans tous les domaines de la vie personnelle et sociale. De notre capacité à porter ensemble témoignage de l’Esprit de vérité en ces temps difficiles dépend en grande partie l’avenir de l’humanité.
29. Que dans le témoignage hardi de la vérité de Dieu et de la Bonne Nouvelle salutaire nous vienne en aide l’Homme-Dieu Jésus Christ, notre Seigneur et Sauveur, qui nous fortifie spirituellement par sa promesse infaillible : « Sois sans crainte, petit troupeau : votre Père a trouvé bon de vous donner le Royaume » (Lc 12, 32) !
Le Christ est la source de la joie et de l’espérance. La foi en Lui transfigure la vie de l’homme, la remplit de sens. De cela ont pu se convaincre par leur propre expérience tous ceux à qui peuvent s’appliquer les paroles de l’apôtre Pierre : « Vous qui jadis n’étiez pas un peuple et qui êtes maintenant le Peuple de Dieu, qui n’obteniez pas miséricorde et qui maintenant avez obtenu miséricorde » (1 P 2, 10).
30. Remplis de gratitude pour le don de la compréhension mutuelle manifesté lors de notre rencontre, nous nous tournons avec espérance vers la Très Sainte Mère de Dieu, en l’invoquant par les paroles de l’antique prière : « Sous l’abri de ta miséricorde, nous nous réfugions, Sainte Mère de Dieu ». Puisse la Bienheureuse Vierge Marie, par son intercession, conforter la fraternité de ceux qui la vénèrent, afin qu’ils soient au temps fixé par Dieu rassemblés dans la paix et la concorde en un seul Peuple de Dieu, à la gloire de la Très Sainte et indivisible Trinité !

luni, 1 februarie 2016

Ana Blandiana, samizdatul și cenzura

Vă rog să citiți acest anunț selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Conferința este organizată de o fundație care, deși acționează demult în România, nu pare să cunoască bine subiectul propus spre dezbatere. După câte știu, există cel puțin o persoană în România îndreptățită să fie invitată ca specialistă. cercetătoarea Liliana Corobca, autoarea unor ample culegeri documentare foarte bine organizate și comentate despre funcționarea instituției cenzurii în România.
Invitarea rituală a Anei Blandiana cu toate prilejurile similare este un abuz de interpretare, mai ales atunci când scriitoarea este prezentată ca victimă a cenzurii, cu referință la scurte perioade de interdicție.  Ele sunt reale dar nesemnificative în raport cu ansamblul carierei autoarei care a fost editată, difuzată și apreciată în toate epocile, nefiind decât uneori o victimă colaterală a cenzurii. Chiar și după apariția mult suprasolicitatelor poeme despre «poporul vegetal», Ana Blandiana, susținută probabil de liderul politic al Cercului de la Comana, activistul comunist Gogu Rădulescu, și-a recâștigat dreptul de semnătură la puțin timp după reacția precipitată de interdicție. Oficialitățile nu doreau să creeze un caz, tocmai pentru că serviciile de propagandă străine doreau să utilizeze situația, ca și în cazul supra-intepretării poemului cu Motanul Arpagic.
Nici vorbă ca singurul samizdat din România să fi fost lansat prin copierea și difuzarea poemelor incriminate, cum se afirmă în prezentarea autoarei. Între 1945 ți 1989 au fost nenumărați scriitori români a căror operă interzisă sau epurată din biblioteci a circulat în copii clandestine, de la poemele din închisoare ale lui Nichifor Crainic sau Radu Gyr la operele interzise ale acelorași sau ale altor scriitori români neagreați de regimul comunist, de la Lucian Blaga, prin Vasile Voiculescu la Mariana Marin, de pildă. Nu trebuie uitate textele unor scrisori de protest semnate de Dorin Tudoran sau Ion Gheorghe, de Ion Lăncrănjan sau Dan Deșliu, nici eseurile non-conformiste sau romanele satirice ale grupului de autori de la Iași, Dan Petrescu, Luca Pițu, Sorin Antohi etc.
În concluzie, un efort de adecvare și de integrare a informației existente ar da conferinței anunțate pentru 5 februarie o legitimare științifică reală.

Cu prietenie, Dan Culcer

Daca intampinati probleme in vizualizarea acestui mesaj, click aici pentru varianta online

Cenzura în perioada comunistă
Biblioteca Națională a României, 5 februarie 2016

Fundația Academia Civică, Fundația Hanns Seidel și Institutul de Studii Populare, organizează vineri, 5 februarie 2016, ora 13:00, la București, la Biblioteca Națională a României, dezbaterea publică “Cenzura în perioada comunistă”.
Conferința se axează pe prezentarea modalităților aplicate de autorități în perioada comunistă pentru controlarea tuturor informațiilor și opiniilor. Cenzura a avut ca scop obținerea controlului total și impunerea ideologiei partidului, în așa fel încât cetățenii, neavând surse de informare reale, au fost supuși unei îndelungate operații de spălare a creierului.
Cenzura a fost, de fapt, forma instituțională (până în 1977 a existat chiar o instituție având-o ca obiect), iar apoi ocultă, de distrugere a oricărei forme de libertate, interzicându-se astfel unul dintre cele mai importante drepturi ale omului: libertatea de expresie.
Pentru înscrierea în cadrul acestui eveniment vă rugăm sa folositi formularul de inscriere sau să trimiteți un email la adresa: office@isp.org.ro. Vă mulțumim!

PROGRAM

  • 12:45-13:00 Înregistrarea participanților
  • 13:00-13:15 Ciprian Petcu – cuvânt de deschidere
  • 13:15-13:45 Ana Blandiana
  • 13:45-14:10 Emilia Șercan
  • 14:10-14:25 Alexandru Călinescu
  • 14:25-15:00 Sesiune de întrebări și răspunsuri
  • Moderator: Răzvan Orășanu
Ciprian Petcu este Directorul Fundației Hanns Seidel România.
Ana Blandiana este o scriitoare (autoare a 26 de cărți publicate în română și a 60 de volume apărute în 26 de limbi) și luptătoare pentru libertate civică din România. Înainte de revoluția din 1989, i s-a luat în trei rânduri (1959-1964, 1985, 1988-1989) dreptul de a publica, iar în ultimii doi ani numele ei a fost interzis și cărțile i-au fost scoase și din biblioteci. Poeziile ei interzise au fost difuzate în mii de exemplare, scrise de mână de cititori (singurul samizdat românesc) și au fost traduse în numeroase limbi ca dovadă a cenzurii din România. Importanta revistă londoneză Index of Censorship i-a dedicat un număr special. În luna mai 1990 a reînfiinţat Centrul PEN din România, pe care l-a condus până în 2004. În noiembrie 1990 s-a numărat printre fondatorii Alianţei Civice (preşedinte între 1991-2002). În ianuarie 1993 a fost iniţiatoare, împreună cu Romulus Rusan, a Memorialului Sighet, iar în aprilie 1995 a Academiei Civice, pe care le conduce de la începuturi până în prezent.
Emilia Şercan este jurnalist de investigaţii şi lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A început să lucreze în presa locală în 1996, iar din 2000, activează în presa centrală. A lucrat pentru Curierul Naţional, Evenimentul Zilei și grupul de presă Realitatea-Caţavencu. A elaborat o teză de doctorat pe tema cenzurii publicată cu titlul "Cultul secretului. Mecanismele cenzurii în presa comunistă", cu o prefaţă de Mihai Coman, la Editura Polirom. De asemenea, este lector de comunicare pentru școlile de comunicare organizate de către Institutul de Studii Populare.
Alexandru Călinescu este un istoric literar, critic literar și publicist român, fost disident. Este profesor de literatură franceză la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Este directorul Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași. Deține o rubrică, intitulată Interstiții, în revista „Dilema veche”. Colaborator al editurii Polirom din Iași. A fost profesor la INALCO, la Paris și este specialist în Marcel Proust. Alexandru Călinescu a fost invitatul special al reputatutului realizator de talk show cultural francez Bernard Pivot, gazda emisiunii "Double Je spécial Iași", care a fost filmată în Iași în 2004.
Răzvan Orășanu a fost președintele AVAS (2006), consilierul de stat al prim-ministrului pe probleme economice (2005-2009), director în cadrul Consiliului Concurenței (2010-2011), consultant al Băncii Mondiale (2011). A absolvit London School of Economics și este masterand al John F. Kennedy School of Government.

Facebook
Primiti acest mesaj in urma abonarii dvs pe site-ul nostru sau printr-un site partener. Daca nu mai doriti sa primiti mesaje de la noi sau considerati ca abonarea dvs s-a produs din greseala, va rugam sa acceptati scuzele noastre pentru neplacerile provocate si sa va dezabonati de la newsletter. Va multumim.
Str. Alecu Russo, Nr.13 - 19, sectorul 2, Bucuresti, Romania
HOME | PROGRAME TRAINING | ACTIVITATI ISP | The SPACE
The Space


La Fed met l’Amérique latine au tapis en déclarant la guerre des devises par Alfredo Jalife-Rahme

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.
Sursă http://www.voltairenet.org/article190083.html
Cu prietenie, Dan Culcer

La Fed met l’Amérique latine au tapis en déclarant la guerre des devises

Dans cet article, qui a fait beaucoup de bruit en Amérique latine, Alfredo Jalife-Rahme assure que la hausse d’un quart de point des taux d’intérêt de la Fed n’est pas liée à l’économie états-unienne, mais correspond à une stratégie internationale. Parmi les conséquences qu’il anticipe, de très graves problèmes économiques en Amérique latine et dans les Brics. Si aucun État latino-américain ne semble en mesure de réagir, Moscou pourrait prendre une initiative dans les prochains jours.
| Mexico (Mexique)
+
Le professeur Janet Yellen, présidente du Conseil des gouverneurs de la Réserve fédérale des États-Unis.
La Réserve Fédérale états-unienne (Fed) a mis fin brutalement à l’âge de l’argent bon marché : il a suffi d’un relèvement d’un quart de point des taux directeurs. Mais cela donne lieu à des dégâts, des cataclysmes, même, à l’impact géopolitique profond, en particulier en Amérique latine, région en état catatonique, comme d’autres, jusqu’à présent.
La Fed est de fait la seule banque centrale vraiment mondiale : conglomérat de banques privées de Wall Street qui applique des politiques monétaires d’État, à l’échelle fédérale, dans le cadre de l’hégémonie du dollar : ainsi elle constitue le pouvoir suprême, au milieu de la panoplie multiface comportant, le Pentagone, Hollywood, les multimédias et le groupe cybernétique Gafat (Google/Apple/Facebbok/Amazon/Tweeter)
Ambrose Evans-Pritchard, palefrenier féroce de la Maison royale britannique, analyse les risques élevés de l’aventure haussière de la Fed quand « les cimetières de la politique globale sont engraissés par les banques centrales, qui ont relevé leurs taux en vitesse pour se rétracter ensuite, mais une fois qu’elles avaient poussé les différentes économies dans la récession ou après avoir mal évalué les puissantes forces déflationnistes dans le monde post-Lehman Brothers » [1]. Souvenons-nous de la faillite de Lehman en 2008, qui a plongé les USA et par conséquent le monde dans une crise grave, qui n’est pas encore résolue.
Les exemples donnés par Evans Pritchard, après deux hausses ratées, à partir de la Banque centrale européenne, en 2011, ont failli déboucher sur l’effondrement de l’Union monétaire jusqu’à la marche arrière de la Suède, du Danemark, de la Corée du Sud, du Canada, de l’Australie, de la Nouvelle-Zélande, d’Israël et du Chili.
La hausse n’est pas la seule en cause, mais s’accompagne d’un rythme singulier, car la Fed a l’intention d’élever graduellement ses taux dans le courant de l’année 2016, jusqu’à 1,375 % [2].
Est-ce que le monde et le Mexique néolibéral supporteront encore quatre hausses consécutives d’un quart de point alors que la première a conduit à la faillite d’ICA (Ingenieros Civiles Asociados), l’une des principales firmes de construction de toute l’Amérique latine ?
Le Financial Times (FT) —qui dirige sans égards la politique pétrolière et monétaire du Mexique— avait malheureusement annoncé deux jours à l’avance la hausse des taux à 3,25 %. Le même journal conclut à la mise en esclavage du Mexique néolibéral assujetti par la politique monétariste des USA ; au lieu de serrer la vis, il aurait fallu relâcher la pression… [3].
Le New York Times regrette que cette « soumission » ait produit la dévaluation du peso mexicain de presque 30 % en moins d’une semaine [4].
Stratfor [5] —qui constitue l’expression de la CIA entrepreneuriale— admet pour sa part que la FED agit de façon égoïste et unilatérale sans se soucier de l’état cataleptique du reste de la planète, qui affecte à mon avis en priorité la Chine et l’Union européenne, deux des principaux moteurs de la croissance globale.
Selon Peter Spence, du Telegraph, les pays les plus exposés sont le Brésil, le Chili et l’Afrique du sud, et les marchés émergents pourraient être particulièrement vulnérables dans la mesure où ils ont amassé d’énormes dettes qui pourraient s’avérer ingérables (cas du Grupo Moterrey parasitaire, incluant depuis Cemex jusqu’à Alfa).
Le Brésil et l’Afrique du Sud font partie des Brics sérieusement touchés, ce qui valide la théorie selon laquelle la Fed a pour intention collatérale de les frapper lourdement, tout comme la Russie, souffrant de la brutale diminution des rentrées pétrolières, pétrole qui a baissé jusqu’à 35 dollars le baril, tandis que le yuan/renmimbi souffrira d’une dévaluation programmée de 30 % [6].
C’est ainsi que se livre une guerre multidimensionnelle décrétée par les USA pour mettre à genoux le reste du monde.
Zhang Yi, de l’agence de presse Xinhua, estime que la Chine peut avoir à affronter la hausse dans la mesure où elle aura besoin d’argent pour investir dans les trains à grande vitesse, les satellites et les super-ordinateurs que fabrique la Chine, et non pas seulement dans les jouets [7].
En toute hypocrisie, Janet Yellen, une Israélo-États-uniennes, qui chapeaute la Fed —dont le vice-gouverneur est Stanley Fisher, ex-patron de la Banque centrale israélienne—, se dit surprise par l’effondrement du pétrole qui a accompagné la hausse, et elle a prédit qu’il existe des limites au-dessous desquelles les prix du pétrole ne sauraient descendre.
Elle avait déjà signalé que les jihadistes vendent aux enchères le baril à partir de 15 dollars, pour le pétrole volé qu’ils vendent à Israël [8].
Evans-Pritchard considère que le moment de la hausse est propice, après quatre ans de coupes budgétaires et un taux de chômage qui a chuté de 5 %.
Au-delà des mesures monétaristes, triviales et ennuyeuses, on découvre un horizon brouillé, embourbé, car la production industrielle US n’a pas le vent en poupe, et son PIB nominal ne dépasse pas un médiocre 3 % annuel. Le marché du travail n’est pas aussi tendu qu’il y paraît, et les analystes ne manquent pas pour considérer que la Fed fera marche arrière.
D’autres analystes estiment que le vrai tour de vis a eu lieu il y a deux ans, quand la Fed a cessé d’acheter quatre-vingt cinq milliards de dollars par mois en vertu du schéma de l’assouplissement monétaire (quantitative easing : QE).
Au-delà des pirouettes et alchimies des monétaristes qui se trompent presque toujours, le vrai problème ce sont les 9 trillions de dollars de dette extérieure démente, qui depuis juillet 2014 ont produit une réévaluation inédite de presque 20 % du super dollar, et un carnage sur les marchés émergents étroitement dépendants des matières premières écrasées, avec les changements de régime en cours, depuis le Venezuela jusqu’à l’Argentine.
Huit jours après son accession à la présidence, le néo-libéralisme de Macri a ramené la richesse de l’Argentine au niveau de celle de la Guinée équatoriale, après une dévaluation de plus de 30 %, selon le Financial Times, tandis qu’au Brésil, le ministre des Finances israélo-brésilien Joaquim Levy a dû démissionner après avoir obtenu la dégradation fatale des bons de l’économie la plus considérable d’Amérique latine, par la Fitch discréditée.
S’agit-il d’une guerre globale des devises opérée par la Fed contre le reste du monde stupéfait ? La seule devise respectable réévaluée a été le super dollar, et il a durement étrillé tous ses concurrents.
Divergence au demeurant atroce, les USA procèdent à notre étranglement (par l’assèchement du crédit qui renchérit la valeur de l’argent) au moment où la Chine et l’Europe luttent pour maintenir une accalmie monétaire qui suppose d’ailleurs la dévaluation de leurs monnaies respectives. Un superdollar rachetant au plus bas principalement les actifs des marchés émergents, comme le Mexique, qui à son tour bradera ses principaux actifs pétroliers dans les eaux profondes du golfe du Mexique au profit des quatre firmes pétrolières anglo-saxonnes Exxon, Chevron, Shell et BP, cela convient-il vraiment aux USA ?
Nous voici, grâce à la Fed, au milieu d’un océan de dangers imprévus.
Traduction
Maria Poumier
[1] “Fed will have to reverse gears fast if anything goes “wrong””, Ambrose Evans-Pritchard, The Daily Telegraph, December 17, 2015.
[2] “Federal Reserve rate rise takes US economy into new era”, Peter Spence, The Daily Telegraph, December 16, 2015.
[3] “Dilemma for economy in thrall to Uncle Sam”, Jude Webber, Financial Times, December 15, 2015.
[4] “China’s Renminbi Declines After Being Named a Global Currency, Posing Challenges”, Keith Bradsherdec, The New York Times, December 18, 2015
[5] “The Fed Announcement Heard Around the World”, Stratfor, December 17, 2015.
[6] “Fed Leaves China Only Tough Choices”, Christopher Balding, Bloomberg, December 15, 2015.
[7] “China can well cope with U.S. rate hike”, Zhang Yi, Xinhua, December 17, 2015.
[8] “Israel compra la mayor parte del petróleo yihadista”, Alfredo Jalife-Rahme, La Jornada, 9 de Deciembre de 2015.
Alfredo Jalife-Rahme
Alfredo Jalife-Rahme Professeur de Sciences politiques et sociales à l’Université nationale autonome du Mexique (UNAM). Il publie des chroniques de politique internationale dans le quotidien La Jornada. Dernier ouvrage publié : China irrumpe en Latinoamérica : ¿dragón o panda ? (Orfila, 2012).
 
Obama et Poutine coopèrent contre le djihadisme global
Obama et Poutine coopèrent contre le djihadisme global
Il n’y aura pas de Troisième Guerre mondiale
 
Réseau Voltaire
Voltaire, édition internationale

marți, 22 decembrie 2015

Liviu Vălenaș propune Circuitul vârfului Toroioaga, 1930 m


Creasta Toroioagai cu Varful Toroioaga la dreapta, 1930 m.

Vedere spre Valea Secu, in fundal creasta Toroioagai.

​Circuitul vârfului Toroioaga, 1930 m

Traseul este un "clasic" al Muntilor Maramuresului, care nu trebuia in niciun caz ratat! Varful Toroiaga, care atinge aproape 2000 m, prezinta un relief surprinzator de alpin, cu o creasta foarte ingusta, unica in Muntii Maramuresului. Poienile si pasunile de la poalele varfului si de pe creasta prezinta cele mai frumoase flori, din luna mai pana in septembrie. Tura permite si cunoasterea unor obiective arheologice interesante: transee si un punct de comanda pe Varful Toroioaga, din Primul Razboi Mondial si vestigiile relativ recente ale unui mare combinat minier, inchis definitiv in anul 2000.

Punct de plecare: Pensiunea "Laura" (str. Independentei, nr. 139, Baia Borsa, Tel: 0742 699 553, E-mail: dutudutuu@yahoo.com /pensiunea.laura@yahoo.ro) din Baia Borsa. Baia Borsa este accesibila usor din centrul orașului Borsa, microbuze din doua in doua ore.
Diferenta de nivel: 1200 m la urcare, 1200 m la coborare.
Dificultate: Traseu dificil, lung, cu o mare diferenta de nivel. In prima parte tura necesita si un bun simt de orientare si este complet lipsita de resurse de apa. Total contraindicat pe timp nefavorabil!
Durata: Minimum 8 ore.
Cel mai bun anotimp: Iulie-Octombrie
Aprovizionare: Fara.



Varianta: Traseul poate fi abordat direct din centrul Baii Borsa, de la capatul liniei de microbuze. De aici se urca la stanga pe langa cimitirul localitatii pe un drum de caruta. Inainte de prima casa se coteste la dreapta, sarind peste doua garduri de lemn. Fie ca se urmeaza creasta in continuare, fie ca se urmeaza o poteca suspendata in versantul impadurit, se ajunge la o sa, marginita de cateva sure de lemn. De aici se continua inainte in urcus continuu pe un drum larg si dupa cateva serpentine, langa o paiana plina de flori, cu alte doua sure de lemn la stanga, se intersecteaza poteca care vine de la pensiunea "Laura". Daca se urmeaza aceasta varianta, trebuie sa mai adaugam la durata traseului inca 45 de minute.
Marcaj: Marcat partial in partea a doua a traseului cu triunghi rosu.

De la pensiunea "Laura", 840 m alt., se merge amonte pe Valea Secu, pe o sosea neasfaltata. Dupa cateva sute de metri si dupa ce trecem de un mic pod, urcam la stanga in versantul impadurit pe o poteca bine conturata, care ne scoate in cateva minute la Paraul Murgu, pe care-l traversam pe un baraj de piatra. Continuam la stanga pe aceasi poteca clara, in serpentine stranse, trecand si pe sub o linie de inalta tensiune. Drumul ajunge intr-o poiana marginita de doua sure de lemn, din care una aproape putrezita, la altitudinea de 1090 m. De aici, in urcus moderat, ajungem la larga alee, 1240 m alt., care vine din centrul Baii Borsa, unde se sfarseste si varianta descrisa la inceput. Din acest punct avem o prima perspectiva asupra masivului vecin, Muntii Rodnei, cu impresionantul perete aproape vertical al Varfului Pietrosul, 2303 m.



Tura continua la dreapta, pe aceasi alee mărginită de garduri de lemn, si reintra in pădurea de molid si dupa ce trecem pe langa o casă de cărămidă in ruina ieșim printr-o alta serpentina în gol alpin, într-o poiana orizontala, 1510 m alt. De aici se urca in panta accentuata printre ienuperi si atingem un prim varf, la 1810 m. Poteca, foarte ingusta, tot timpul printre ienuperi, urca si coboară varfuri si sei secundare. Un urcus mai abrupt ne scoate pe creasta principala a Toroioagei, la altitudinea de 1902 m. In cateva minute, urmand creasta la stânga se ajunge pe Varful Toroioaga, 1930, al treilea varf ca inaltime din Muntii Maramureșului. De aici avem o perspectiva vasta asupra intregii grupe nordice Carpatilor Orientali, până in Ucraina.

Revenim inapoi la saua de la cota de 1902 m si continuam inainte pe o creasta ingusta, cu aspect surprinzator de alpin la un munte sub 2000 m altitudine si inaintea unei coboras aproape vertical trebuie sa fim atenti la faptul ca poteca nu mai urmeaza creasta, ci continua la dreapta, in versantul sudic al crestei. Dupa un parcurs descendent moderat interceptam o frumoasa alee orizontala care ne conduce la o sa, cu un lac nival, la 1660 m alt., unde exista un refugiu de lemn, in prezent folosit numai de cai, care pe toata perioada verii traiesc liberi la munte.



Din șaua cu refugiu coboram la dreapta pe un drum de tractor, marcat rar cu triunghi rosu, care nu ne va fi de niciun folos. La prima intersectie urmam la stanga un drum carosabil, avand la dreapta-jos gigantica cladire a fostului combinat minier, in prezent abandonata, odata cu inchiderea lucrarilor miniere acum mai bine de un deceniu - un vestigiu de arheologie industriala. Din acest punct se poata cobori extrem de abrupt pe halda de steril (risc major de alunecare severa) direct in Valea Secu si astfel, numai intr-o ora, se revine la punctul de plecare. Recomandam insa continuarea pe soseaua betonata (in prezent lasata in parasire), cu unele portiuni pline cu stanci prabusite si dupa 12 km traversam pe un pod Valea Secu si ajungem astfel la pensiunea "Laura". Atentie: pe ultimii 13 km apar niste parauri, insa toate au apa poluata de la fostele lucrari miniere.

Text si fotografii: LIVIU VALENAS, 2015


​Cladirea abandonata a fostului combinat minier Baia Borșa de la izvoarele Văii Secu.

vineri, 18 decembrie 2015

Francois Asselineau. L'union du peuple pour rétablir la démocratie. UPR : Les raisons de la censure

Vă rog să citiți și priviți această emisiune selectată de mine, în speranța că vă poate interesa. Un discurs foarte asemănător cu acela al Partidului Poporului-Constantin Cojocaru. 
Cu prietenie, Dan Culcer

http://www.upr.fr/ L'union du peuple pour rétablir la démocratie

En France, en 2014, les citoyens sont privés par les grands médias de l'accès à une information vitale. Vous voulez savoir pourquoi ??? Les réponses sont dans cette courte vidéo.

A visionner également :
"Les 10 raisons qui nous imposent de sortir de l'Europe"
http://www.upr.fr/videos/conferences-...
"Qui gouverne réellement la France et l'Europe"
http://www.upr.fr/videos/conferences-...
"La tragédie de l'euro"
http://www.upr.fr/videos/conferences-...
"L'Europe c'est la guerre"
http://www.upr.fr/videos/conferences-...

Nouvelle venue dans le débat politique, l’Union Populaire Républicaine (UPR) rassemble des Français, de droite et de gauche, dont les rangs grossissent rapidement. Notre point commun à tous, c’est que nous refusons l’asservissement de la France, et que nous posons la question fondamentale qu’aucun parti ni aucun média ne veut poser : Avons-nous oui ou non intérêt à rester encore dans l’Union européenne ?

En exigeant que ce débat ait lieu, l’UPR ouvre ainsi la voie du vrai changement que tout le monde attend. Allant au fond des choses, nos analyses prouvent que la crise politique, économique, sociale et morale de la société française trouve justement son origine dans cette Union européenne qui nous asphyxie mais dont on nous prétend faussement qu’elle serait irréversible et non sujette à débat. Notre programme en tire la conséquence : La France doit sortir de l’Union européenne.

L’UPR n’est pas un parti de politiciens-caméléons qui multiplient les promesses vagues et contradictoires afin de plaire à tous les publics, juste avant les élections. Les Français en sont écœurés et ils ont raison ! Nos propositions sont très réfléchies, adéquates, précises, et sans ambiguïté. Voilà qui change tout. Elles sont aussi parfaitement applicables, il faut seulement du courage politique pour en décider.

Abonnez-vous à ma chaine pour ne rien rater :
https://www.youtube.com/channel/UCLjv...
http://youtu.be/E5FesD-Xtzg

(cette vidéo a été publiée originellement ici : http://youtu.be/1XfRhCKv6QE)

11:01 / 27:28


UPR : Les raisons de la censure

Sebastien Chaumet Abonează-te 89

joi, 17 decembrie 2015

Cartea pusă la index. Radu Portocală, Un președinte împotriva României (Blogograme),


Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
joi, 17 decembrie 2015

Flori Bălănescu. Despre cum trecem oamenii la index în democrație

Nu aș vrea să se încheie anul 2015 fără să spun câteva cuvinte despre o carte și un autor care, nu se știe exact din ce raționamente și interese, au fost puși (carte&autor) la index.
„sindromul tragic al neseriozității colective”

Radu Portocală, Un președinte împotriva României (Blogograme), Editura Cartier, Chișinău, 2015, 150 p.

...Cartea care a provocat la ultimul Gaudeamus fierea unui personaj masculin, aflat în standul editurii. Nu știu cine este, știu doar că editura nu s-a delimitat până acum de el, dimpotrivă, a continuat să jignească fiecare cumpărător care a întrebat de carte. Cu mine a avut un „dialog” mai amplu. Mă duc la stand, mă uit pe mese, pe pereți, nu văd nicăieri vreo copertă cu numele lui Radu Portocală. Firesc, întreb: Fiți amabil, cartea lui RP? Îmi răspunde întâi printr-o privire directă și oarecum uimită, se uită spre altcineva, care se uită înspre sub-o masă. Asta era vineri (20 noiembrie 2015), cu o zi înainte se petrecuse ceva asemănător cu Dna Ana Țuțuianu. Dimineața mă rugase o prietenă de la Paris să caut cartea pentru că se aude (deja!) că nu e la vedere și este sabotată de editură. Exact așa era! Domnul X îmi întinde în scârbă un exemplar, întreb cât costă și mai întreb: De ce nu o expuneți? Puteam să trec fără să o cumpăr, după ce am căutat-o din priviri? Moment în care (de-abia aștepta!) începe să ridice tonul: Dar ce doamnă, eu vă spun Dvs. ce să faceți, fac ce vreau, afișez ce vreau. Îi spun că nu are nicio cădere să îmi spună ce să fac, de vreme ce el vinde cărți, nu eu, deci datoria lui de editor (sau de ce este) îi impune să se poarte frumos cu clienții. Urmează un torent de invective: Dar, ce, ăsta e scriitor! Ăsta e evenimentul zilei, e ziarist, cum își permite el să își bată joc de tot ce are mai de preț cultura română, de Pleșu, de Patapievici... Numele astea două le-a pronunțat. Eu nu afișez cozi de topor. Si dă-i si luptă... Stupefiată, îi răspund (e un fel de a spune, el controla tot, iar colegii de stand tăceau mâlc, parcă se înălța în timp ce vitupera): Domnule, dar nu pricep de ce l-ați publicat (repet, credeam că e editor), dacă e răul pe pământ! Răspuns de o sută de puncte: Păi, dacă și-a plătit cartea... Nici acum nu știu situația exactă. Dar i-am spus: I-ați luat banii și acum îl îngropați!? Cum vă permiteți să vorbiți astfel despre Radu Portocală, un om integru, un om cult, rasat. Eram oripilată de ceea ce mi se întâmpla. I-am întins 25 de lei (nu vreau să trec peste acest detaliu: cartea – de format mic şi cu pagini puţine – are un preţ oripilant de piperat!), mi-a dat rest 2 lei. L-am întrebat: Dar cartea nu este 22 de lei? Se uita la mine tâmp. Atunci, dați-mi restul corect: 3 lei! M-am adresat de foarte departe (așa simțeam) Dlui Galaicu-Păun (care chiar nu mă cunoștea? să admitem că nu, poate că nu am o figură demnă de reținut, mai ales în contextul „baricadei Goma”, pe care credeam că este și Dsa, măcar cu un deget):
– Domnule Galaicu-Păun, îmi permiteți să mă prezint... și m-am prezentat. A fost un soi de gest de frondă de-a-ndoaselea, în stilul meu: să nu se creadă că sunt fraieră, chiar dacă așa mă cred unii.  Pe Galaicu-Păun nu te poți supăra, are o figură de Isus. Dar revolta rămâne. Că nu a găsit de cuviință să spună nimic, în calitate de lector al cărții.
I-am mai spus personajului, repet – crezând că este membru al echipei Cartier (nu mai știu cine a spus că de fapt era distribuitorul, că este băsist!!???, și? asta presupune că el impune politica Editurii???): Domnule, aici, în dreapta Prutului, unora dintre noi încă ne mai pasă de libertatea de expresie.
Până la finalul târgului de carte, mai mulți cunoscuți mi-au spus că au întâmpinat același tip de piedică, unora li s-a oferit un răspuns în doi peri: că s-a epuizat, deși, în funcție de cine era la vânzare în clipa respectivă, cartea tot apărea de sub tejghea. Cât am stat „de vorbă” cu respectivul s-au vândut 4 exemplare, în afară de al meu. Oamenii veneau, întrebau, cartea era scoasă de sub obroc, plătită. Încât i-am comunicat indigestului ins: Dacă v-ați cunoaște interesul comercial, ați pune cartea pe masă. De când stau eu aici s-au vândut 5 exemplare din cartea lui Portocală și nici măcar un exemplar din alt titlu!
Să vedem: De ce este boicotat Radu Portocală? Simplu: pentru că oricâte texte de atitudine ai scrie și le-ai publica prin diverse locuri, efectul este aproape zero. Când le strângi între două coperte ele devin armă, împreună spun o poveste articulată, despre ceva sau cineva. Despre un individ, un grup de interese, despre o epocă. Strânse laolaltă pot fi citite și citate, dând seama nu doar de relevanța tematic-ideologică, dar și de rectitudinea autorului. Prin această carte, Radu Portocală devine persona non grata pentru comunitatea de interese și presiune care joacă, veghează și vânează la polul corectitudinii politice din România și nu numai. 
Vrei să îi găsești nod în papură, să exclami: Stai domne, că nu e el buricul pământului, că nu e chiar așa!? N-ai decât. Constituția e mama noastră a tuturor, de ce să fie pentru unii bună, pentru alții vitregă. Securismo-comunismul de tranziție a împărțit românii în trei categorii „politice” mai vizibile: 1. pesediști; 2. băsiști; 3. (ăia puțini) nici-pesediști, nici-băsiști. Cea de a treia categorie este respinsă cu vehemență de primele două, pentru care nu există decât alb sau negru, mă rog: roșu ori portocaliu. Manihesimul carpato-danubiano-marxist-leninist urlă prin toți plămânii în campaniile electorale: Votați răul cel mai mic! Or, vine unul ca Radu P. și spune (dându-și foc la valiză): Fraților, răul e rău și trebuie rupt! Și eu am spus asta și m-am umplut de bube, am devenit ciumată. Veți spune, stai domle, că mai sunt și liberalii, de exemplu. Sunt, la număr. Cele trei categorii, pe care le-am denumit simplificând, reprezintă tipuri de apucături (elegant spus: mentalități sau curente ideologice).
Ce deranjează cu adevărat din ce scrie RP în această carte? Nu sunt noutăți absolute, au mai scris și alții, inclusiv eu (motiv pentru care mă și regăsesc solidară cu Dsa), dar, insist, spusele sale concentrate într-o carte dobândesc greutate și vizibilitate.
Să vedem câteva exemple despre „Paradoxul Băsescu”:
„Îndoielnica lustrație”: „Lucrurile au mers atît de departe încât, când au fost făcute primele dezvăluiri, când au fost puse sub ochii publicului primele biografii scandaloase, reacția a fost pe măsura confuziei în care ne bălăceam: o clipă de indignare, apoi înțelegerea, iertarea și uitarea. În cele din urmă, o nouă respectabilitate a fost acordată celor cărora ar fi trebuit măcar să le fie întors spatele. România e mărinimoasă cu gunoaiele ei. După 20 de ani de imoralitate ridicată la rangul de sistem socio-politic, pare-se că va fi votată o lege edulcorată a lustrației. Firește, vestea stârnește entuziasmul, când, de fapt, n-ar trebui să provoace decât o întrebare: la ce bun după atâta vreme? Răul e făcut. Răul a cuprins societatea, care, chiar dacă mai discerne, nu mai reacționează. Orice revelație o lasă indiferentă pentru că s-a obișnuit cu lipsa de consecințe a revelațiilor. Lustrația – dacă va avea loc! – se va petrece în indiferența generală.”
Dar ea nu a avut loc, nu-i așa? Nici măcar cât să ne fie suflat un văl de praf în ochi!
„Dacă nu el, cine?...”:
„Această nenorocită întrebare, formulată cu o voce în care tremură lacrimile resemnării angoasate, s-a instalat de 15 ani în centrul așa-ziselor dezbateri politice românești. Și face ravagii. (...) ea subînțelege situația cea mai nedemocratică în care se poate găsi o țară: aceea de a nu avea niciodată alternative. (...) Dacă în lumea noastră politică varietatea specimenelor ar fi fost mai mare, dl Băsescu n-ar fi devenit niciodată președinte, iar adepții săi n-ar mai putea să șantajeze o țară întreagă cu încercarea de a-i demonstra unicitatea binefăcătoare. Asurzit de vocile care, împrejurul lui, scandează obsesional acest neadevăr, dl Băsescu a sfârșit prin a se lua drept Mesia. Confuzie jenantă, firește, dacă-i cercetăm bilanțul. Dar din care, la vremea cuvenită, se va ieși abil cu ajutorul altui slogan tocit: «A încercat, ar fi putut să reușească, dar nu l-au lăsat».”
Păi, nu? Păi, cam da! Și oare de cine amintește ipostaza de salvator al neamului? Nu de Ion Iliescu, apărându-ne de pericolul (inexistent) al extremei drepte (prin răposatul Vadim)?
„Periculoasa tăcere a arhivelor”:
„Adevărații conducători ai României sunt deținătorii memoriei. Aceia care, după 1990, au fărâmițat Securitatea în 9 servicii secrete (lamentabilul nostru record!), și-au împărțit arhivele și le-au pus sub obroc. Paznicii dosarelor. Cerberii trecutului.”
Or fi aceiași care în februarie 1989 îl supravegheau operativ pe autorul cărții de față, postați în fața blocului în care locuia, la... Paris!?
„Tot ei, în funcție de faptele pe care vor să le ascundă, stabilesc și limitele siguranței naționale, adică limitele neștiinței noastre”.
„Întâiul ignorant al țării”:
„La începutul lui 2005, aflându-se în vizită la Washington, dl Băsescu a lăcrimat în timp ce străbătea sălile Memorialului Victimelor Holocaustului. Era cam în perioada când nici nu se gândea să condamne comunismul (între altele, tocmai declarase că el personal o dusese bine pe vremea lui Ceaușescu!), și cerea fie cu inconștiență, fie cu neobrăzare să-i fie făcută proba nocivității acestui sistem suportabil pentru tagma din care el însuși provenea. Tot atunci, declarațiile pe care le-a făcut cu diverse ocazii îl arătau mai degrabă hotărât să condamne ceea ce fusese deja condamnat, adică dictatura antonesciană. (...) În realitate, cred că se poate spune că dlui Băsescu puțin îi pasă de toți cei pe care diverșii călăi ai secolului trecut – comuniști sau naziști – i-au torturat sau omorât. El a lăcrimat la Memorialul de la Washington tot așa cum a lăcrimat când s-a retras Stolojan din cursa electorală”.
„Referendum pentru ùmbrele președintelui”:
„Există anumite disocieri care nu pot fi făcute decât cu prețul unei contorsiuni morale numite în mod curent necinste. Dl Băsescu nu este o apariție spontană, singuratecă și fără genealogie în peisajul politic românesc. El are un trecut contestabil, s-a afirmat public în împrejurări contestabile și e înconjurat de prieteni contestabili. Își asumă oare cei care-l sprijină «necondiționat» întregul său parcurs și toate relațiile sale cunoscute și necunoscute? Toți se feresc s-o afirme. (...) Dar toți, în declarațiile lor înflăcărate, lasă să se întrevadă un raționament fals: Traian Băsescu în versiunea 2007 nu are nicio legătură cu Traian Băsescu din perioada pre-89, nici cu cel din anii 1990-2000. Orbită de mirajul portocaliu, prezumția lor e simplă: Traian Băsescu a evoluat, s-a schimbat, a devenit «de-al nostru». Se prea poate. Dar atunci, un dram de onestitate ar trebui să-i împingă să aplice şi altora această prezumţie de metamorfoză benefică (...) în apeluri și manifestații, dl Băsescu e scos din contextul inevitabilelor sale anexe umbros-politice: Theodor Stolojan, Ioan Talpeș, Elena Udrea etc. etc. Dl Băsescu nu se poate lipsi de ei, iar votul în favoarea sa la referendum va fi, explicit, un vot și în favoarea lor. Iată ce evită intelectualii mobilizați să mărturisească celor ce îi urmează cu încredere”.
Și un articol care îmi place în mod deosebit:
„Poporul bun și poporul rău”:
„Toată agitația din ultimele săptămâni a intelectualilor peri-politicieni pornește de la un postulat aberant: ei afirmă subliminal că președintele ales de popor este mai legitim decât Parlamentul ales de același popor. Pornind de aici, concluzia pe care o impun ei este că președintele are dreptul moral – și ar trebui să aibă dezlegarea constituțională – de a dizolva Parlamentul, dar că, în schimb, Parlamentul a acționat totodată imoral și anticonstituțional suspendându-l pe președinte.
Construcția e nu numai juridic inacceptabilă, ci și complet lipsită de onestitate, din moment ce putem fi siguri că, în circumstanțe diferite, promotorii ei n-ar ezita să inverseze termenii ecuației. Or o regulă juridică nu poate fi nici variabilă, nici negociabilă în funcție de inconvenientele sau de interesele politice ale unei conjuncturi date. (...)”
Dar, mai bine citiți întregul text, pe care l-am fotografiat. Ar fi păcat să îi ciuntesc tensiunea logică și argumentativă prin citare.



Să vedem și de ce era atât de revoltat domnul-de-la-stand, care consideră că icoanele culturale ale neamului nu pot fi atinse nici cu un cuvânt, darmite cu o carte. (Mi-am amintit brusc și de această replică a mea, provocată de strigătul său cu cozile de topor care-i critică pe cei mai străluciți dintre noi, nu-mi venea să cred că un om de la standul unei edituri țipă împotriva cumpărătorilor-cititori, așa că i-am întors-o: Pleșu sau Patapievici nu pot fi criticați? Dar și Isus a fost și este criticat!)
Câteva „spicuiri”: în articolul „Nedemnii văzuți prin lentilă”, RP analizează un paragraf dintr-un text public al lui HR-P, în care spune, pe scurt, că toți cei care îl critică sau luptă împotriva lui TB au interese oculte, în concluzie, „Singurul fapt cert este că toți cei care îl vor ieșit din joc sunt ei înșiși nedemni să ia parte la joc”. RP crede că HR-P „vrea să ne spună că toți cei care vor vota împotriva lui Băsescu sunt nedemni să voteze”. Și, încheie, cu un P.S. ironic (meritat): „Mă gândesc uneori că dl Patapievici – ca și dl Mihăieș – ar fi fericit și și-ar trăi în sfârșit împlinirea spirituală dacă l-ar avea, vreme de 20 de ani, pe Traian Băsescu drept singur interlocutor. Sau, poate, mă înșel. Poate ar fi pedeapsa pe care ar merita-o.”
Eu aș spune chiar mai mult: intelectualii care l-au cultivat asiduu pe Băsescu, după ce l-au pupat pe șapca bolșevică pe Iliescu, ar merita (așa, într-o buclă specială, spațio-temporală, numai pentru ei) 20 de ani de monolog al căpitanului, în care ei, figuranții, să se îmbete cu apa sărată de pe puntea vasului, spunându-și că sunt martorii unui Dialog cum nu s-a mai scris.
Ce l-a mai deranjat pe insul-de-la-ghișeu, poate articolul intitulat „Fecioarele politicii dâmbovițene”. Cine-s ele? „Dnii Liiceanu, Patapievici și Tismăneanu s-au plâns de tratamentul prost ce li se aplică de către presă și o parte din opinia publică – preț nejustificat, ni se dă să-nțelegem, pentru angajarea lor în tabăra Băsescu-PDL (...) Ceea ce însă mi se pare complet ridicol în această răbufnire de delicatețe ultragiată, este că autorii protestului – poate mai puțin dl Tismăneanu – nu se sfiesc, ei înșiși, să târască în noroi pe oricine nu e de acord cu ei, adică pe oricine nu-l venerează pe Traian Băsescu. Ridicol și, în special, profund necinstit. Logica lor e simplă: noi putem înjura pe oricine și e chiar de datoria noastră s-o facem; de noi însă n-are nimeni dreptul să se lege. Cam tot așa gândea și partidul comunist.”
Dar de ce domnilor? E politică de stat să nu te legi de oamenii președinților? În timp ce tații unora dintre ei au fost „savanți tăcuți”, ai altora – recte, tatăl lui RP, victimă a ideologiei susținute și practicate de „savanții tăcuți” – nu au dreptul la memorie? Ce deranjează atât de mult la această carte și la autorul ei? Întrevedem o explicație în textul „Când victimele își pierd utilitatea”. Pe scurt: „Se spune despre Băsescu: «O fi cum o fi, dar el e cel care a condamnat comunismul». Până în 1989 se spunea despre Ceaușescu: «O fi cum o fi, dar e bun român». Suntem în aceeași minciună: unul înșela iubirea de țară a românilor, celălalt le înșală memoria”.
RP marchează și disparițiile din motive de bătrânețe ale unor personaje precum criminalii Enoiu și Pleșiță, care au fost, nu-i așa, inocentizați de gargara anticomunistă a comunistului Băsescu (a se citi: a regimului Băse, incluzând aici pe toți susținătorii lui! Își mai amintește careva discursul inacceptabil în orice timp și regim politic pe care l-a avut Liiceanu când a fost decorat? Nu? Căutați pe internet!)
Dacă vreți detaliile, argumentele lui RP, n-aveți decât să-i citiți cartea! Dacă o găsiți! Autorul se teme că nu mai vrea nici un editor să aibă de a face cu dumnealui. Nu m-ar mira. Dar deloc.
Asta e țara în care intelectualitatea culturnică a zorilor noștri democratici îl sabotează cu nesaț pe Goma, de ce s-ar împiedica de alți critici acerbi...

Flori Bălănescu.


joi, 3 decembrie 2015

Fost agent CIA: Occidentul a plătit politicieni pentru a întreține URA și a declanșa războiul din Iugoslavia. Mesaj pentru Balcani: "Cei care au incitat la război, acum dețin companiile care vă exploatează resursele. Au făcut SCLAVI din voi"

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Fost agent CIA: Occidentul a plătit politicieni pentru a întreține URA și a declanșa războiul din Iugoslavia. Mesaj pentru Balcani: "Cei care au incitat la război, acum dețin companiile care vă exploatează resursele. Au făcut SCLAVI din voi"

DE ANDREI NICOLAE / EXTERNE / Publicat: Joi, 03 decembrie 2015, 12:53 / Actualizat: Joi, 03 decembrie 2015, 14:00 / 1 comentarii
Sursa http://www.activenews.ro/externe/Fost-agent-CIA-Occidentul-a-platit-politicieni-pentru-a-intretine-URA-si-a-declansa-razboiul-din-Iugoslavia.-Mesaj-pentru-Balcani-Cei-care-au-incitat-la-razboi-acum-detin-companiile-care-va-exploateaza-resursele.-Au-facut-SCLAVI-din-voi-127459

ARTICOLE RELAȚIONATE
”Moștenirea” lăsată de NATO la 16 ani de la bombardarea Iugoslaviei: Zone nelocuite din cauza gradului ridicat al radioactivității și explozia cancerului
Regizor sârb despre alternativa la Vest și la Est: O federaţie a ţărilor balcanice ar fi o soluţie pentru statele din zonă, inclusiv România și Serbia
Drama Balcanilor și a Greciei, într-o singură frază: De ce să ajung sclav, ca ai mei copii și copiii copiilor mei să fie tot sclavi? Pot să fiu sclav pentru ŢARA mea, DOAR dacă asta va aduce un viitor mai bun!
Alexandru Paleologu: Fundamentele Europei sunt de origine Balcanică. Ideea că poţi construi o Europă numai pe principii economice şi monetare este o barbarie

Robert Baer este un fost agent CIA, jurnalist și editorialist al revistei Time, laThe Wall Street Journal și Washington Post.


Este autorul cărții "See No Evil", pe baza căreia a fost scris scenariul filmului"Syriana", în urma căruia actorul George clooney a primit premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar. De asemenea, scenariul a fost nominalizat la Oscar.


Presa din Serbia a publicat un interviu cu Robert Baer în timpul turneului de promovare a ultimei sale cărți, "Secretele Casei Albe". Fostul agent american discută despre războiul din fosta Iugoslavie, încheiat acum 20 de ani, cu acordul de la Dayton. În urma războaielor din fosta Iugoslavie, peste 140.000 de oameni au murit și peste 4.000.000 au fost nevoiți să-și părăsească locuințele.


Baer spune fără menajamente, că SUA a finanțat mișcarea de independență din Slovenia, dar și diferiți politicieni care să inflameze ura dintre popoarele Iugoslaviei.


"Am primit instrucțiuni că Slovenia este gata să-și declare independența. Am primit bani, câteva milioane de dolari, pentru a finanța câteva ONG-uri, partide de opoziție și politicieni care să întrețină o atmosferă de ură", a spus Baer.


Acesta mai spune că agenții CIA din regiune erau responsabili de propaganda pe care părțile beligerante o împrăștiau prin mass- media și Serbia a fost aleasă drept "țapul ispășitor" pentru toate crimele din fosta Iugoslavie.


"Scopul propagandei a fost dividă republicile astfel încât să se separe de Iugoslavia. A trebuit să alegem un țap ișpășitor care putea fi acuzat pentru tot. Cineva trebuia să fie responsabil pentru război și violență. Serbia a fost aleasă pentru că în anumite feluri este succesoarea Iugoslaviei", a zis el.


Mai mult, acesta afirmă că liderii Croației și Bosniei, dar și fostul lider al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzici, au fost plătiți de CIA.


"Stie pan Mesici (ultimul președinte al Iugoslaviei, primul premier al Croației independente, fost președinte al Croației -n.r.), Franjo Tudjman (primul președinte al Croației independente, n.r,), Alija Izetbegovici ( primul președinte al Bosniei Herzegovina n.r.), mai mulți consilieri și membri ai Guvernului Iugoslaviei au fost plătiți. La fel și câțiva generali sârbi, jurnaliști și chiar unități militare. Radovan Karadzici a fost plătit o perioadă, dar a apoi a refuzat când a realizat că va fi sacrificat și acuzat de crime de război. Totul a fost regizat de administrația americană", a declarat Baer.


În ceea ce privește evenimentele cunoscute drept "masacrul de la Srebrenica", Baer afirmă că este vorba despre marketing politic.


"Srebrenica este o poveste exagerată și din păcate, mulți oameni au fost manipulați. Numărul victimelor este la același ca și numărul sârbilor uciși în alte părți, dar Srebrenica este marketing politic. Șeful meu, fost senator american, mi-a repetat de mai multe ori că o înșelătorie trebuie să se petreacă în Bosnia. Cu o lună înainte așa-zisul Genocid de la Srebrenica, mi-a spus că acest oraș va fi pe prima pagină a tuturor ziarelor și ne-a ordonat să chemăm presa. Noua armată bosniacă primise ordinul să atace casele civililor din oraș. Aceștia erau cetățenii Srebrenicei(majoritari bosniaci musulmani -n.r.). În același moment, sârbii au atacat din partea opusă. Cineva, probabil, i-a plătit și i-a incitat", afirmă Baer.


De asemenea, era nevoie de Srebrenica pentru a da motiv americanilor să-i atace pe sârbii bosniaci.


"Pentru Srebrenica de vină sunt bosniacii, sârbii și americanii, adică noi! Un prieten de-al meu, fost agent CIA care lucrează la FMI, a spus că Srebrenica este rezultatul înțelegerii dintre Guvernul SUA și politicienii bosniaci. Orașul a fost sacrificat pentru ca America să aibă un motiv pentru a-i ataca pe sârbi", a spus americanul.


În ceea ce privește căderea Iugoslaviei, Robert Baer a fost foarte franc.


"Este foarte clar: cei care au incitat la război și au dictat termenii păcii acum dețin companiile care exploatează resursele din zonă. Au făcut sclavi din voi: oamenii voștri muncesc pentru mai nimic și ce produc ajunge în Germania sau America...aceștia sunt învingătorii! Voi ajungeți să importați ceea ce ați produs chiar voi și, neavând bani, trebuie să vă împrumutați. Asta e, pe scurt, povestea Balcanilor", a zis Baer.


În ceea ce privește Kosovo, fostul agent spune că motivele sunt pur economice și strategice.


"Kosovo a fost luat pentru două motive: din cauza resurselor minerale și naturale și pentru că acolo e cea mai mare bază NATO din Europa, chiar în mijlocul continentului".


Mesajul pentru popoarele din Balcani este simplu:


"Uitați trecutul, a fost aranjat și e fals. V-au manipulat, au primit ce-au dorit și e o prostie ca voi să vă urâți din cauza asta. Trebuie să arătați că sunteți mai puternici și că ați înțeles cine a creat totul. Îmi cer iertare, sincer. De-aceea am început mai demult să dezvălui din secretele CIA și ale Casei Albe", a încheiat el.