Thierry Meissan. Șapte întrebări-cheie despre 7 octombrie: Ce se ascunde în spatele minciunilor tandemului Netanyahu-Hamas

Șapte întrebări-cheie despre 7 octombrie:
Ce se ascunde în spatele minciunilor tandemului Netanyahu-Hamas



Atacul din 7 octombrie 2023 rămâne o mare enigmă, comparabilă poate doar cu evenimentele de la 11 septembrie 2001.

O analiză * de Thierry Meissan de la VoltaireNet pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews. Titlul și subtitlul aparțin redacției noastre.




Reacționăm la atacul contra Israelului din 7 octombrie și la masacrarea civililor palestinieni din Gaza în funcție de informațiile de care dispunem.

Or, intuiția ne spune că versiunea oficială prezentată de guvernul israelian și de Hamas este una mincinoasă.

Șapte întrebări cruciale au rămas fără răspuns:

1. Cum a putut Hamas să sape și să amenajeze 500 de kilometri de tuneluri la o adâncime de 30 de metri fără să trezească atenția?

– Materialul de forare a tunelurilor este considerat ca fiind cu dublă întrebuințare: civilă și militară. El nu este produs în Gaza și nu putea pătrunde în regiune decât cu complicitatea administrației israeliene.

– Pământul excavat (un milion de metri cubi) nu a fost reperat de către supravegherea aeriană. Chiar admițând că a fost împrăștiat în numeroase locuri diferite și amestecat cu cel de la șantierele în lucru, este imposibil ca, timp de 20 de ani, serviciile de informații israeliene să nu fi observat nimic.

– Materialele de aerisire a tunelurilor nu sunt considerate de uz militar. Ele pot fi introduse legal în Gaza, însă cantitatea necesară uriașă ar fi atras atenția.

– Betonul armat necesar pentru consolidarea pereților nu se fabrică în Gaza. Nici el nu este considerat un material militar, însă cantitatea necesară ar fi atras atenția.

2. Cum a putut Hamas să depoziteze un asemenea arsenal?

– Hamas, aripa palestiniană a Frăției Musulmane, dispune de o enormă cantitate de rachete și de arme de mână. Desigur, ar fi putut fabrica ea însăși o parte din rachete, însă a reușit să importe în special din Ucraina și să introducă în regiune mii de arme de mână, în ciuda scanerelor foarte performante. Acest lucru pare imposibil fără complicitatea administrației israeliene.

3. De ce Benyamin Netanyahu i-a ignorat pe toți cei care l-au avertizat?

– Ministrul egiptean al Informațiilor, Kamel Abbas, i-a telefonat personal pentru a-l pune în gardă față de un atac major al Hamas.

– Prietenul său, colonelul Ygal Carmon, directorul MEMRI (Middle East Media Institute Research), l-a avertizat și el personal în legătură cu un atac major al Hamas.

– CIA i-a trimis Israelului două rapoarte de informații care avertizau în privința unui atac major al Hamas.

– Ministrul Apărării, Yoav Gallant, a fost demis în iulie pentru că a avertizat guvernul în legătură cu „furtuna perfectă” pusă la cale de Hamas.

4. De ce Netanyahu a demobilizat forțele de securitate în seara de 6 octombrie?

– Premierul israelian a autorizat forțele de securitate să își ia liber cu ocazia sărbătorilor de Sim’hat Torah și de Shemini Atzeret. Așadar, în momentul atacului, la barierele de securitate dimprejurul Gazei nu exista personalul de securitate necesar pentru a le supraveghea.

5. De ce responsabilii din Securitate au rămas închiși în sediu Shin Bet în acea dimineață de 7 octombrie?

– Directorul Contraspionajului (Shin Bet), Ronen Bar, convocase o ședință a responsabililor din toate serviciile de securitate, pe 7 octombrie, la ora 8 dimineața, pentru a examina al doilea raport al CIA care avertiza în privința unei operațiuni de mare amploare a Hamas.

Or, atacul a început în aceeași zi, la ora 6.30. Responsabilii din securitate nu au reacționat decât la ora 11. Ce au făcut ei în timpul acelei interminabile ședințe?

6. Cine a activat „Directiva Hannibal” și de ce?

– Atunci când forțele de securitate au început să reacționeze, conducerea armatei a primit ordinul să aplice „Directiva Hannibal”. Aceasta stipulează să nu fie lăsați inamicii să ia ostatici soldați israelieni, chiar de ar trebui ca aceștia să fie uciși.

– O anchetă a poliției israeliene a descoperit că aviația israeliană a bombardat mulțimea care fugea de la evenimentul Rave Party Supernova. O parte importantă a morților din 7 octombrie nu sunt deci victimele Hamas, ci ale strategiei israeliene.

– Teoretic, „Directiva Hannibal” se aplică doar militarilor. Cine a decis să bombardeze o mulțime de civili israelieni și de ce?

Astăzi, nu se poate determina cu certitudine câți israelieni au fost uciși de atacatori și câți de propria armată.

7. De ce forțele occidentale amenință Israelul?

– Pentagonul a desfășurat două grupuri navale în jurul portavioanelor USS Gerald Ford și USS Eisenhower și un submarin purtător de rachete de croazieră, USS Florida.

Haaretz a vorbit chiar de un al treilea portavion.

Aliații SUA (Arabia Saudită, Canada, Spania, Franța, Italia) au amplasat în regiune avioane de vânătoare și bombardament.

Aceste forțe nu au fost instalate să amenințe Turcia, Qatarul sau Iranul, pe care presa occidentală le acuză că ar fi implicate în atacul Hamas, ci în largul Israelului, la Beirut și la Hamat.

Israelul este cel încercuit.

CE ASCUND ACESTE ENIGME?

În mod evident, versiunea prezentată deopotrivă de Hamas și de Israel este falsă. Trebuie să căutăm alte explicații posibile pentru a nu ne lăsa manipulați nici de unii, nici de alții.

Să formulăm o ipoteză. Nimic nu poate dovedi dacă este cea reală, însă este compatibilă cu elementele factuale. Ceea ce nu e cazul cu versiunea împărtășită astăzi de toată lumea.

Deci, este mai bună decât aceasta.

Este evident șocantă, însă doar cei capabili să răspundă la cele șapte întrebări de mai sus o pot contrazice.

Această interpretare se bazează pe o analiză a structurii complexe a Hamas, unde combatanții de rând ignoră ce urzesc comandanții lor.

Iat-o:

Ansamblul operațiunii Hamas și a Israelului a fost dirijat din Statele Unite, poate sub conducerea straussianului Elliot Abrams și alei sale Vandenberg Coalition (grup de reflecție moștenitor al Project for a New American Century).

Organizația Frăția Musulmană și sioniștii revizioniști, care aparent sunt implicați într-un război crud unii cu alții, în realitate sunt complici pe spinarea combatanților de rând din Hamas, a poporului palestinian și a soldaților israelieni.

Iată planul lor:

Hamas este prezentat ca singura forță de rezistență eficientă față de oprimarea palestinienilor, dar permite Israelului să lichideze speranța unui Stat Palestinian, în timp ce Frăția Musulmană, aureolată de sacrificiul palestinienilor, ia puterea asupra lumii arabe.

Comandanții aripii militare și ai aripii politice a Hamas sunt amândoi subordonați liderului Frăției Musulmane din Gaza, Mahmoud Al-Zahar, succesorul șeicului Ahmed Yassin, de care totuși nimeni nu vorbește.

Din punctul acestuia de vedere, Frăția va fi marea câștigătoare a operațiunii „Potopul Al-Aqsa” din 7 octombrie, inclusiv dacă Gaza este rasă și palestinienii sunt alungați de pe pământurile lor.

Amintim că Hamas este divizat astăzi în două facțiuni.

Prima, sub autoritatea lui Ismail Haniyeh, merge pe linia Frăției Musulmane. Ea nu dorește nici eliberarea Palestinei de ocupația Israelului, nici întemeierea unui Stat Palestinian, ci este dedicată creării unui Califat unic în toate țările Orientului Mijlociu.

A doua facțiune, sub autoritatea lui Khalil Hayya, a abandonat ideologia Frăției Musulmane și se luptă pentru a pune capăt oprimării palestinienilor de către israelieni.

Frăția Musulmană este o societate politică secretă, organizată de serviciile de informații britanice după modelul Marii Loji Unite a Angliei.

Aceasta a fost progresiv recuperată de CIA, până acolo încât a ajuns să fie reprezentată în Consiliul de Securitate Națională al SUA.

După prăbușirea regimurilor islamiste din Primăvara Arabă, Frăția Musulmană s-a despărțit și ea în două curente.

Frontul de la Londra, în jurul liderului Ibrahim Munir (mort acum un an), propune ieșirea din criză prin părăsirea scenei politice și obținerea eliberării prizonierilor din Egipt.

Frontul de la Istanbul, condus de liderul interimar Mahmoud Hussein, preconizează dimpotrivă să nu schimbe nimic și să continue lupta pentru instaurarea unui Califat.

Există și un al treilea grup care încearcă să urmeze o linie intermediară, promovând ideea de a renunța la politică până se obține eliberarea prizonierilor, pentru a o relua apoi mai acerb.

Frăția Musulmană se luptă pentru a lua puterea în toate statele arabe, așa cum au făcut-o în Egipt, în 2012-2013.

Să amintim că, în ciuda opiniei răspândite în Occident, nu Mohammed Morsi a fost ales democratic președinte al Egiptului, ci generalul Ahmed Shafik.

Totuși, după ce Frăției Musulmană a amenințat cu moartea toți membrii Comisiei Electorale și familiilor lor, după 13 zile de rezistență aceasta l-a declarat victorios pe Morsi, în ciuda rezultatelor din urne.

Drept urmare, în 2013, 40 de milioane de egipteni au manifestat împotriva acestuia, cerând armatei să-i elibereze de Frăția Musulmană.

Ceea ce generalul Abdel Fatah Al-Sisi a și făcut.

Astăzi, Frăția Musulmană nu se află la putere decât în Tripolitania (vestul Libiei), unde a fost adusă la conducere de NATO.

Nu este bine primită decât în Qatar și în Turcia (care nu este un stat arab). Este interzisă în majoritatea statelor arabe, în special în Arabia Saudită (pe al cărei rege au încercat să-l răstoarne în 2013) și în Emiratele Arabe Unite (provocând o criză între Qatar și alte state din Golf).

Dar Frăția Musulmană este proscrisă mai ales în Siria (al cărei guvern a încercat să-l răstoarne în 1982 și împotriva căruia au dus un război, din 2011 până în 2016, alături de NATO și de Israel).

De asemenea, este pe punctul de a fi interzisă și în Tunisia (pe care a condus-o timp de un deceniu).

Dacă adevăratul obiectiv al masacrului din Gaza nu este statutul Palestinei ci preluarea conducerii asupra statelor arabe, trebuie să ne așteptăm la un val de schimbări de regim în Orientul Mijlociu, toate în beneficiul Frăției Musulmane.

Adică la o a doua Primăvară Arabă.

La fel ca în timpul primei Primăveri Arabe, serviciile britanice de informații sunt cele care asigură comunicațiile Frăției Musulmane.

Ne amintim de modul în care a fost adus la putere în Libia Fratele Abdelhakim Belhaj sau de lozincile pe care le-a creat Frăția pentru grupările jihadiste din Siria.

Scurgeri de informații de la Foreign Office confirmă toate cele de mai sus.

De data aceasta, serviciile britanice creat un nou personaj, Abu Obeida, purtătorul de cuvânt al organizației combatante din Gaza.

Acest individ, necunoscut până de curând, a devenit subit o vedetă în lumea musulmană, unde este bătaie pe posterele cu figura lui.

Îndelung instruit pentru manevrarea cuvintelor, el manipulează simbolurile cu o ușurință fără precendent la liderii sunniți.

De aceea, guvernele arabe acționează cu prudență în susținerea creării unui Stat Palestinian, ținându-se la distanță de Hamas.

În timp ce Hamas face totul pentru a face imposibilă crearea unui Stat Palestinian.

*Analiză din decembrie 2023
Șapte întrebări-cheie despre 7 octombrie:
Ce se ascunde în spatele minciunilor tandemului Netanyahu-Hamas

Atacul din 7 octombrie 2023 rămâne o mare enigmă, comparabilă poate doar cu evenimentele de la 11 septembrie 2001.

O analiză * de Thierry Meissan de la VoltaireNet pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews. Titlul și subtitlul aparțin redacției noastre.

Reacționăm la atacul contra Israelului din 7 octombrie și la masacrarea civililor palestinieni din Gaza în funcție de informațiile de care dispunem.

Or, intuiția ne spune că versiunea oficială prezentată de guvernul israelian și de Hamas este una mincinoasă.

Șapte întrebări cruciale au rămas fără răspuns:

1. Cum a putut Hamas să sape și să amenajeze 500 de kilometri de tuneluri la o adâncime de 30 de metri fără să trezească atenția?

– Materialul de forare a tunelurilor este considerat ca fiind cu dublă întrebuințare: civilă și militară. El nu este produs în Gaza și nu putea pătrunde în regiune decât cu complicitatea administrației israeliene.

– Pământul excavat (un milion de metri cubi) nu a fost reperat de către supravegherea aeriană. Chiar admițând că a fost împrăștiat în numeroase locuri diferite și amestecat cu cel de la șantierele în lucru, este imposibil ca, timp de 20 de ani, serviciile de informații israeliene să nu fi observat nimic.

– Materialele de aerisire a tunelurilor nu sunt considerate de uz militar. Ele pot fi introduse legal în Gaza, însă cantitatea necesară uriașă ar fi atras atenția.

– Betonul armat necesar pentru consolidarea pereților nu se fabrică în Gaza. Nici el nu este considerat un material militar, însă cantitatea necesară ar fi atras atenția.

2. Cum a putut Hamas să depoziteze un asemenea arsenal?

– Hamas, aripa palestiniană a Frăției Musulmane, dispune de o enormă cantitate de rachete și de arme de mână. Desigur, ar fi putut fabrica ea însăși o parte din rachete, însă a reușit să importe în special din Ucraina și să introducă în regiune mii de arme de mână, în ciuda scanerelor foarte performante. Acest lucru pare imposibil fără complicitatea administrației israeliene.

3. De ce Benyamin Netanyahu i-a ignorat pe toți cei care l-au avertizat?

– Ministrul egiptean al Informațiilor, Kamel Abbas, i-a telefonat personal pentru a-l pune în gardă față de un atac major al Hamas.

– Prietenul său, colonelul Ygal Carmon, directorul MEMRI (Middle East Media Institute Research), l-a avertizat și el personal în legătură cu un atac major al Hamas.

– CIA i-a trimis Israelului două rapoarte de informații care avertizau în privința unui atac major al Hamas.

– Ministrul Apărării, Yoav Gallant, a fost demis în iulie pentru că a avertizat guvernul în legătură cu „furtuna perfectă” pusă la cale de Hamas.

4. De ce Netanyahu a demobilizat forțele de securitate în seara de 6 octombrie?

– Premierul israelian a autorizat forțele de securitate să își ia liber cu ocazia sărbătorilor de Sim’hat Torah și de Shemini Atzeret. Așadar, în momentul atacului, la barierele de securitate dimprejurul Gazei nu exista personalul de securitate necesar pentru a le supraveghea.

5. De ce responsabilii din Securitate au rămas închiși în sediu Shin Bet în acea dimineață de 7 octombrie?

– Directorul Contraspionajului (Shin Bet), Ronen Bar, convocase o ședință a responsabililor din toate serviciile de securitate, pe 7 octombrie, la ora 8 dimineața, pentru a examina al doilea raport al CIA care avertiza în privința unei operațiuni de mare amploare a Hamas.

Or, atacul a început în aceeași zi, la ora 6.30. Responsabilii din securitate nu au reacționat decât la ora 11. Ce au făcut ei în timpul acelei interminabile ședințe?

6. Cine a activat „Directiva Hannibal” și de ce?

– Atunci când forțele de securitate au început să reacționeze, conducerea armatei a primit ordinul să aplice „Directiva Hannibal”. Aceasta stipulează să nu fie lăsați inamicii să ia ostatici soldați israelieni, chiar de ar trebui ca aceștia să fie uciși.

– O anchetă a poliției israeliene a descoperit că aviația israeliană a bombardat mulțimea care fugea de la evenimentul Rave Party Supernova. O parte importantă a morților din 7 octombrie nu sunt deci victimele Hamas, ci ale strategiei israeliene.

– Teoretic, „Directiva Hannibal” se aplică doar militarilor. Cine a decis să bombardeze o mulțime de civili israelieni și de ce?

Astăzi, nu se poate determina cu certitudine câți israelieni au fost uciși de atacatori și câți de propria armată.

7. De ce forțele occidentale amenință Israelul?

– Pentagonul a desfășurat două grupuri navale în jurul portavioanelor USS Gerald Ford și USS Eisenhower și un submarin purtător de rachete de croazieră, USS Florida.

Haaretz a vorbit chiar de un al treilea portavion.

Aliații SUA (Arabia Saudită, Canada, Spania, Franța, Italia) au amplasat în regiune avioane de vânătoare și bombardament.

Aceste forțe nu au fost instalate să amenințe Turcia, Qatarul sau Iranul, pe care presa occidentală le acuză că ar fi implicate în atacul Hamas, ci în largul Israelului, la Beirut și la Hamat.

Israelul este cel încercuit.

CE ASCUND ACESTE ENIGME?

În mod evident, versiunea prezentată deopotrivă de Hamas și de Israel este falsă. Trebuie să căutăm alte explicații posibile pentru a nu ne lăsa manipulați nici de unii, nici de alții.

Să formulăm o ipoteză. Nimic nu poate dovedi dacă este cea reală, însă este compatibilă cu elementele factuale. Ceea ce nu e cazul cu versiunea împărtășită astăzi de toată lumea.

Deci, este mai bună decât aceasta.

Este evident șocantă, însă doar cei capabili să răspundă la cele șapte întrebări de mai sus o pot contrazice.

Această interpretare se bazează pe o analiză a structurii complexe a Hamas, unde combatanții de rând ignoră ce urzesc comandanții lor.

Iat-o:

Ansamblul operațiunii Hamas și a Israelului a fost dirijat din Statele Unite, poate sub conducerea straussianului Elliot Abrams și alei sale Vandenberg Coalition (grup de reflecție moștenitor al Project for a New American Century).

Organizația Frăția Musulmană și sioniștii revizioniști, care aparent sunt implicați într-un război crud unii cu alții, în realitate sunt complici pe spinarea combatanților de rând din Hamas, a poporului palestinian și a soldaților israelieni.

Iată planul lor:

Hamas este prezentat ca singura forță de rezistență eficientă față de oprimarea palestinienilor, dar permite Israelului să lichideze speranța unui Stat Palestinian, în timp ce Frăția Musulmană, aureolată de sacrificiul palestinienilor, ia puterea asupra lumii arabe.

Comandanții aripii militare și ai aripii politice a Hamas sunt amândoi subordonați liderului Frăției Musulmane din Gaza, Mahmoud Al-Zahar, succesorul șeicului Ahmed Yassin, de care totuși nimeni nu vorbește.

Din punctul acestuia de vedere, Frăția va fi marea câștigătoare a operațiunii „Potopul Al-Aqsa” din 7 octombrie, inclusiv dacă Gaza este rasă și palestinienii sunt alungați de pe pământurile lor.

Amintim că Hamas este divizat astăzi în două facțiuni.

Prima, sub autoritatea lui Ismail Haniyeh, merge pe linia Frăției Musulmane. Ea nu dorește nici eliberarea Palestinei de ocupația Israelului, nici întemeierea unui Stat Palestinian, ci este dedicată creării unui Califat unic în toate țările Orientului Mijlociu.

A doua facțiune, sub autoritatea lui Khalil Hayya, a abandonat ideologia Frăției Musulmane și se luptă pentru a pune capăt oprimării palestinienilor de către israelieni.

Frăția Musulmană este o societate politică secretă, organizată de serviciile de informații britanice după modelul Marii Loji Unite a Angliei.

Aceasta a fost progresiv recuperată de CIA, până acolo încât a ajuns să fie reprezentată în Consiliul de Securitate Națională al SUA.

După prăbușirea regimurilor islamiste din Primăvara Arabă, Frăția Musulmană s-a despărțit și ea în două curente.

Frontul de la Londra, în jurul liderului Ibrahim Munir (mort acum un an), propune ieșirea din criză prin părăsirea scenei politice și obținerea eliberării prizonierilor din Egipt.

Frontul de la Istanbul, condus de liderul interimar Mahmoud Hussein, preconizează dimpotrivă să nu schimbe nimic și să continue lupta pentru instaurarea unui Califat.

Există și un al treilea grup care încearcă să urmeze o linie intermediară, promovând ideea de a renunța la politică până se obține eliberarea prizonierilor, pentru a o relua apoi mai acerb.

Frăția Musulmană se luptă pentru a lua puterea în toate statele arabe, așa cum au făcut-o în Egipt, în 2012-2013.

Să amintim că, în ciuda opiniei răspândite în Occident, nu Mohammed Morsi a fost ales democratic președinte al Egiptului, ci generalul Ahmed Shafik.

Totuși, după ce Frăției Musulmană a amenințat cu moartea toți membrii Comisiei Electorale și familiilor lor, după 13 zile de rezistență aceasta l-a declarat victorios pe Morsi, în ciuda rezultatelor din urne.

Drept urmare, în 2013, 40 de milioane de egipteni au manifestat împotriva acestuia, cerând armatei să-i elibereze de Frăția Musulmană.

Ceea ce generalul Abdel Fatah Al-Sisi a și făcut.

Astăzi, Frăția Musulmană nu se află la putere decât în Tripolitania (vestul Libiei), unde a fost adusă la conducere de NATO.

Nu este bine primită decât în Qatar și în Turcia (care nu este un stat arab). Este interzisă în majoritatea statelor arabe, în special în Arabia Saudită (pe al cărei rege au încercat să-l răstoarne în 2013) și în Emiratele Arabe Unite (provocând o criză între Qatar și alte state din Golf).

Dar Frăția Musulmană este proscrisă mai ales în Siria (al cărei guvern a încercat să-l răstoarne în 1982 și împotriva căruia au dus un război, din 2011 până în 2016, alături de NATO și de Israel).

De asemenea, este pe punctul de a fi interzisă și în Tunisia (pe care a condus-o timp de un deceniu).

Dacă adevăratul obiectiv al masacrului din Gaza nu este statutul Palestinei ci preluarea conducerii asupra statelor arabe, trebuie să ne așteptăm la un val de schimbări de regim în Orientul Mijlociu, toate în beneficiul Frăției Musulmane.

Adică la o a doua Primăvară Arabă.

La fel ca în timpul primei Primăveri Arabe, serviciile britanice de informații sunt cele care asigură comunicațiile Frăției Musulmane.

Ne amintim de modul în care a fost adus la putere în Libia Fratele Abdelhakim Belhaj sau de lozincile pe care le-a creat Frăția pentru grupările jihadiste din Siria.

Scurgeri de informații de la Foreign Office confirmă toate cele de mai sus.

De data aceasta, serviciile britanice creat un nou personaj, Abu Obeida, purtătorul de cuvânt al organizației combatante din Gaza.

Acest individ, necunoscut până de curând, a devenit subit o vedetă în lumea musulmană, unde este bătaie pe posterele cu figura lui.

Îndelung instruit pentru manevrarea cuvintelor, el manipulează simbolurile cu o ușurință fără precendent la liderii sunniți.

De aceea, guvernele arabe acționează cu prudență în susținerea creării unui Stat Palestinian, ținându-se la distanță de Hamas.

În timp ce Hamas face totul pentru a face imposibilă crearea unui Stat Palestinian.

*Analiză din decembrie 2023

Distribuie!