Trois banques israéliennes rendent une partie des fonds des victimes de la
Shoah
LE MONDE |
Tel-Aviv Envoyé spécial
De guerre lasse, et en espérant que ce versement serait considéré comme
solde de tout compte, trois banques israéliennes ont versé, fin octobre, 25
millions de shekels (4,7 millions d'euros) à la Holocaust Victims Assets
Restitution Company, la société qui a été chargée par la loi israélienne de
retrouver les biens des victimes de la Shoah et de les restituer à leurs
bénéficiaires. Pour Zvi Kanor, le président de cette société créée en août
2006, ce remboursement représente une première victoire dans un long
processus.
Les banques israéliennes, rappelle-t-il, n'ont jamais entrepris la moindre
démarche pour retrouver les rescapés de la Shoah, ou leurs héritiers." Quant
à l'Etat israélien, ajoute-t-il, il avait en sa possession, dès sa création
en 1948, des dossiers sur les biens spoliés pendant la Shoah, et sans doute
aussi les moyens de retrouver une partie des bénéficiaires. Or il n'a rien
dit, rien fait. Le double constat iconoclaste dressé par Zvi Kanor remue
beaucoup de souvenirs, et de mauvaise conscience.
Sur le même sujet
Les poursuites engagées par les autorités israéliennes contre les banques
suisses qui détenaient des avoirs juifs aboutiront à un règlement en juillet
1997. En Israël, il faudra cependant attendre le début de l'année 2000 et la
publication d'un livre du professeur Yossi Katz, de l'université Bar Ilan,
pour que commencent à être pointées du doigt les responsabilités de l'Etat
et des banques privées, qui détiennent les "biens de la Shoah".
En 2002, la Knesset, le Parlement israélien, crée une commission d'enquête,
présidée par Colette Avital. C'est de ses travaux que naîtra, à l'issue d'un
nouveau délai de quatre ans, la compagnie présidée par Zvi Kanor. Trois ans
plus tard, en novembre 2009, ce dernier ferraille toujours avec les banques
pour récupérer les centaines de millions de shekels qui ont fructifié
pendant plus de soixante ans sur des "comptes dormants".
Cinq institutions financières israéliennes détiennent toujours d'importants
avoirs (terres, immeubles, actions et comptes bancaires) appartenant aux
survivants de la "solution finale" ou à leurs descendants : les banques
Leumi, Hapoalim, Discount, Hamizrahi et Mercantile.
Ce sont les trois premières qui ont fait ce geste de 25 millions de shekels
(dont 20 millions pour la Leumi). Les deux autres établissements n'ont
encore admis aucune responsabilité : "Jusqu'à une date très récente, précise
Zvi Kanor, les banques ne voulaient pas nous parler, prétextant que nous
n'avions aucune preuve."
On comprend pourquoi : à la seule banque Leumi (ancienne Anglo Palestine
Company), la Compagnie pour la restitution des biens des victimes de
l'Holocauste réclame 350 millions de shekels, qui seraient disséminés sur
quelque 3 500 comptes bancaires. Nul ne sait avec exactitude le montant
total des biens spoliés, d'autant qu'il n'est pas encore question d'ouvrir
le dossier, ô combien sensible, des intérêts générés par ces avoirs,
lesquels se présentent aussi sous forme d'actions au capital desdites
institutions financières !
"Non seulement les banques n'ont rien fait pour retrouver les survivants ou
leurs héritiers, souligne Mme Avital, mais pendant des années, elles ont
opposé une fin de non-recevoir à ceux qui venaient les voir avec des
documents, des lettres, des carnets, de leur père ou grand-père, prouvant
leur droit de propriété. "
Aujourd'hui, une âpre bataille judiciaire se déroule entre les avocats des
banques et ceux de la société présidée par Zvi Kanor. Celle-ci a déjà
identifié quelque 740 millions de shekels d'avoirs divers revenant de droit
aux victimes de la Shoah et à leurs héritiers.
Plus de 200 millions de shekels ont déjà été versés aux plus démunis d'entre
eux, mais on est loin du compte. L'identification des survivants et de leurs
familles reste un défi majeur. Une campagne internationale de
sensibilisation, dans les journaux et les communautés juives à travers le
monde, va être lancée début décembre.
Par souci de couper court à une fâcheuse publicité, les banques pourraient
se résoudre à un règlement amiable. Il restera alors à l'Etat d'Israël à
expliquer pourquoi il a gardé un silence assourdissant pendant plus de
soixante ans sur les biens des survivants de l'Holocauste.
Laurent Zecchini
Article paru dans l'édition du 17.11.09
www.lemonde.fr/.../trois-banques-israeliennes-rendent-une-partie-des-fonds-d
es-victimes-de-la-shoah_1267715_3218.html
duminică, 6 decembrie 2009
Strigate: Ioan Rosca. Nu exista nici un temei pentru a sustine niste criminali
Strigate: Ioan Rosca. Nu exista nici un temei pentru a sustine niste criminali
Scris la Sunday, December 06 @ 10:43:43 CET de catre asymetria
Nu există nici un temei pentru a susține niște criminali, indiferent de manevrele lor propagandistice. Una e să fii agresat (parazitat) de un răpitor și alta e să-l și legitimezi. Nu există nici un temei ca să crezi în "diferența" dintre cei ce joaca sceneta războiului FSN1-FSN2, chipurile în interesul poporului român, pe care-l distrug de 20 de ani. Nu există nici o scuză ca strategiile "ponderate", în ciuda absolutului lor insucces, să mai impună tăcerea "radicalilor".
Nu există nici o "creștere" în România, doar o prăbușire în patologie acoperită de aparente, ambiguități și fățărnicii. Medicația de catifea și ameliorarea prin compromis NU funcționează. Atât.
Intre pseudo-condamnarea comunismului si pseudo-reconciliere
Mi-am explicat deja revolta fata de incercarea de a confisca, deturna si compromite justitiarismul prin implicarea lui in farsa electorala. Romanii sint invitati azi sa legitimeze daunatorii care agita steagul dreptatii sau al pacii. Unui prieten, nelamurit privind interventia mea, i-am rezumat-o cam astfel : "Nu există nici un temei pentru a susține niște criminali, indiferent de manevrele lor propagandistice. Una e să fii agresat (parazitat) de un răpitor și alta e să-l și legitimezi. Nu exista nici un temei ca să crezi în "diferența" dintre cei ce joacă sceneta războiului FSN1-FSN2, chipurile in interesul poporului român, pe care-l distrug de 20 de ani. Nu exista nici o scuză ca strategiile "ponderate", in ciuda absolutului lor insucces, să mai impună tacerea "radicalilor" ca mine. Nu exista nici o "creștere" in România, doar o prabusire in patologie acoperita de aparente, ambiguitati si fatarnicii. Medicatia de catifea si ameliorarea prin compromis NU functioneaza. Atit.
Ceea ce nu inseamna ca un razboi frontal ar fi cistigat. Dar se poate apara reduta simbolica. Nu exista insa nici temeiuri ca doi oameni clădiți diferit, impletind alte fire ale sensului, să negocieze un adevăr aflat undeva la mijloc, care nu mai aparține nimănui. Nu mai caut numitor comun pentru majoritate. Vreau să mă gasesc cu ai mei, să nu ne mai lăsăm difuzati paralizant. Ceilalti- pot vota orice ramura FSN doresc, din calcul, resemnare sau incredere. Ii priveste."
Pozitia aceasta, enuntata in "Delimitare" (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=3&year=2009&month=12.htm) e imediat inteleasa de cei care simt ca mine, dar e inexplicabila pentru cei aflati pe alt drum. Ramin rezonantele ratate cu cei ce nu dispun de anumite informatii. Lor le adresez prezenta explicatie. Voi reda pe scurt experienta care m-a facut sa percep intens farsa "condamnarii comunismului" si farsa "reconclierii", sa simt ca aceste diversiuni sint mult mai nocive decit o banala demagogie electorala.
Poate ca nu as fi fost atit de revoltat, daca nu as fi dedicat acesti 20 de ani cercetarii motivelor pentru care criminalii comunisti sint "condamnati"… la imbogatire, daca nu mi-as fi parasit domiciliul si profesia (cercetator/arhitect conceptual de sisteme de instruire, la Montreal) pentru a pune umarul la despotomolirea justitiei romanesti. Explic in continuare esenta demersului (expus la : http://www.procesulcomunismului.com/activitate_procuratura.htm).
In aprilie 2005, sosit la Bucuresti, am cerut domnului procuror Voinea amanunte privind rezolvarea cazului Nechita (vezi http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=314&year=2005&month=1.htm). Am sesizat atunci aspecte care m-au provocat, determindu-ma sa depasesc postura de reclamant/ activist justitiar, sprijinind documentar ancheta. Mica echipa a procurorilor militari avea sarcina de a cerceta si evenimentele din decembrie 1989 si pe cele din iunie 1990- fara ca dosarele sa fie conexate- desi era vorba de o unica infractiune, continuata. Fenomenul 1990 era redus la intimplarile din Bucuresti, la "mineriada" , desi FSN-ul a reprimat rezistenta nationala in intreaga tara, cu aceleasi scopuri si mijloace. Erau neglijate agresiunile suferite de cei care stateau in calea uzurpatorilor FSNisti: la Iasi, la Brasov, la Sibiu, la Deva, la Constanta, la Craiova, la Piatra Neamt etc. Nu se cerceta nici teroarea din campania electorala, care a scos practic din cursa opozitia si nici inselaciunea care a determinat populatia sa sustina cotropitorii puterii, pina la pragul razboiului civil. Fara depasirea prezumtiei legitimitatii puterii cucerite prin inselaciune , ancheta avansa pe o linie minora, manifestantii zdrobiti in Piata Universitatii putind apare ca niste "tulburatori ai ordinii publice" (ca si pe 21 decembrie, cind tot ei infruntasera aceleasi forte securicomuniste, ce reprimau libertatea in numele legii). Cercetarea pornea de jos si raminea ancorata in efecte si intimplari atomice, fara sa urce spre marile cauze si marile responsabilitati. Cine putea dovedi raportul de cauzalitate necesar inculparii, faptul ca fruntasii FSNisti sint responsabili de cartusul tras de soldatul X in soldatul Y, de maltratarea demonstrantului u de polimilitianul v? Iliescu si ai lui puteau spune oricind ca "regreta unele erori si excese", dar ca au incercat, in conditiile tulburi ale "schimbarii", sa tina cirma tarii. Si alte autoritati risipesc cu duritate miscarile si manifestatiile "destabilizatoare".
Pentru a avea macar sens (ca despre sanse, intr-o tara capturata de cei anchetati, ce sa mai vorbim) ancheta trebuia sa inteleaga pozitia taberelor care s-au ciocnit in 1990 (intr-o perioada in care "legalitatea" formala nu spune mare lucru si "justitia de tranzitie" trebuie sa porneasca de la realitatea sociala). Prezumtia legitimitatii aparente a puterii FSN-iste trebuia rasturnata cu argumente solide. Ori noi- contestatarii FSN-ului- am fost atunci un pericol pentru societate, ori cei care ne-au reprimat (pentru ca i-am denuntat drept Contrarevolutionari, drept agenti camuflati ai intereselor comuniste). Ce au vrut, din decembrie 1989 pina in decembrie 1990, protestatarii facuti zob de FSN? Si ce a vrut/facut acesta ca sa-si adjudece puterea? S-a strecurat ilicit la cirma tarii, profitind de revolta populara, regizind diversiuni ucigase de legitimare, cerind voturi in numele revolutiei anticomuniste… dar protejind nomenclatura. In timp ce protestatarii, incercau sa implineasca revolutia, sa deblocheze justitia, sa contracareze pacalirea populatiei si sa elibereze statul roman de uzurpatori.
Mi-am dedicat citiva ani demonstrarii afirmatiilor precedente (vezi si sinteza depusa la dosar pe 21 decembrie 2007: http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2007&month=12.htm) , dorind smulgerea anchetelor din nisipul incindentelor letale izolate, pentru a ataca macro-delictele comise de conducerea FSN: deturnarea revolutiei (prin diversiuni mortale), uzurparea (subminarea) puterii in stat (prin teroare si inselaciune electorala), protejarea responsabililor pentru genocidul comunist (si creerea cadrului necesar imbogatirii nomenclaturii - prin distrugerea avutiei nationale), instigarea sustinatorilor manipulati la razboi civil. Pe scurt: inaltă trădare.
Pe masura ce se acumulau probe (inclusiv miile de documente de presa depuse de mine la dosar), domnul Voinea a parut ca se deschide catre studierea capetelor de acuzare prezente in plingerea mea (contrar afirmatiilor doamnei Kovesi, ca el ar fi cercetat lucruri nereclamate de nimeni) Acest fapt m-a determinat sa trec peste lentoarea cu care ancheta inainta (prelungind din 2005 pina azi "anul" pe care am vrut sa-l dedic proiectului) . Aceasta penibila trenare era rezultatul subdimensionarii premeditate a fortelor implicate. I-am cerut in mod repetat generalului Voinea sa semnaleze superiorilor sai (si publicului) ca nu dispune de resursele necesare unei cercetari adecvate . Am prezentat si doamnei Kovesi un raport in acest sens, in cadrul unei intilniri la care "civicii de serviciu" au cerut celeritate. (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2007&month=5.htm) Nimic nu a putut opri insa farsa judiciara.
Latul parea a se stringe in jurul tovarasilor Roman si Iliescu- dar cu lentoarea necesara ducerii tratativelor de culise (santajelor claditoare de compromis)- ancheta fiind probabil folosita ca factor de presiune. In chiar clipa in care depunerea plingerii penale parea inevitabila, dosarul feseniadei din 1990 a fost smuls echipei care-l instrumenta si aruncat pe masa de NUP-uire a procuraturii civile. Cum, pe linga criminali de notorietate publica, se afla pe lista inculpatilor si cumnatul domnului Roman (Kuki Borislavschi - un conducator al masacrului din iunie) si nici rolul lui Basescu in 1990 nu pare avuabil, am inteles cooperarea intre fratele Iliescu (dirijorul "interceptiei" realizate de Curtea Constitutionala- care a pretins ca inculparea sefilor statului e asimilabila cu jefuirea unei benzinarii) si camaradul Basescu (dirijorul obedientei Kovesi, care a scos ancheta pe tusa, tunind si fulgerind ca nu e bine instrumentata). Numai cei care nu stiu unde ajunsese ancheta in clipa "interventiei corectoare CC-Kovesi" au putut crede ca dosarul e smuls din miinile lenese/nepricepute ale lui Voinea… pentru a fi rezolvat.
Numai un naiv incurabil ca Maries poate crede ca Basescu il va sprijini sa relanseze anchetele, o data reales (dupa ce a folosit speta ca amenintare si propaganda). Numai niste nesimtiti incurabili, ca atitea "personalitati", poate dori victoria Geoana/Iliescu/Antonescu/Roman- ce se va solda evident cu inmormintarea definitiva a cercetarii. Halal comemorare de 20 de ani. Numai un orb nu vede de ce a devenit Roman sfetnic liberal: ca sa nu mai ramina nici o formatiune care sa impinga inainte Dreptatea si Adevarul.
Trec acum la plingerea penala impotriva autorilor genocidului comunist, tainuitorilor/complicilor care i-au acoperit dupa 1990 si profitorilor prazii acumulate de la victimele zdrobite sau inrobite (P35/2006- vezi http://www.procesulcomunismului.com/plingere_parchet.htm). O actiune pe care am lansat-o la 1 august 2006, alaturi de un grup de fosti detinuti politici, rezistenti anticomunisti … inca rezistenti, provocati de Apelul meu din 8 mai 2006 (http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm).
Am explicat mai sus de ce am complicat viata echipei Voinea cu aceasta noua plingere. Era calea regala spre rezolvarea fondului celorlalte doua dosare, pe care juristii mediocri, vinduti sau amatori-nu vor sa o vada. A cerceta cine a tras in cine (dupa 22 decembrie) si cine a dat in cine (in 1990) fara a lamuri si "de ce?"- nu promitea decit o vinatoare de acari Păun, incapabila sa atinga radacina raului. Nu stiu cit de usoara e stabilirea responsabilitatilor penale a FSN-ului pentru victimele din decembrie si iunie. Dar stiu ca crimele comunismului sint usor de dovedit, imprescriptibile si de neprescris , ca si cohorta de infractiuni conexe si de delicte derivate- tainuire, instigare, complicitate. Aceasta e piatra de moara care ar trebui legata de gitul liderilor FSN din 1990. O data dovedit genocidul, o data dovedita complicitatea si tainuirea, se pot corecta prezumtiile privind actiunile din 1990; faptele isi gasesc cheia de interpretare.
Pentru rasturnarea comunismului s-a murit in decembrie, pentru condamnarea comunismului s-a suferit in iunie, pentru asta s-a luptat cu FSN-ul in 1990. S-ar intelege, doar plecind de aici, de ce protestele noastre au fost mai mult decit legitime- au fost justitiare si patriotice. Si de ce reprimarea noastra a fost mai mult decit brutala : a fost o infractiune contra justitiei si intereselor tarii.
L-am rugat pe procurorul Voinea, sa dea atentie acestui dosar, punindu-l la baza celorlalte doua, incit sa se formeze unitatea necesara revelarii miezului cauzei. Pentru celeritate- se puteau opera ierarhizari si disjungeri. Se impunea urgenta, pentru ca reclamantii - aveau virste care nu mai lasau loc aminarilor. I-am semnalat dlui Voinea si ca are de aparat fondul sentintei din 25 decembrie 1989, demonstrind ca in Romania a fost genocid, timp de jumatate de secol. Din pacate, a avut alte prioritati (alta strategie) si dosarul "genocidul" a fost tratat necorespunzator. A fost conexat dosarul nostru cu plingeri aparent similare, depuse de IICC. Astfel a fost insa escamotat capatul de cerere cel mai stringent: pedepisrea liderilor FSN pentru protejarea comunistilor genocidari. Cu fantomele anilor '50 voiam sa ma infrunt pentru a pedepsi pe cei ce au derait justitia dupa 1990, determinindu-ne sa ne pierdem tara, bucuria de a trai frumos, sau chiar viata. In pozitia de militant pentru Procesul comunismului, luptind pentru functionarea justitiei am fost eu agresat in 1990- si de aceea am cerut acum justitiei sa repare raul enorm care s-a facut, tinind cont de gravele si persistentele efecte sociale.
Ancheta a inaintat un timp, doi tineri procurori consemnind marturiile depuse de fosti detinuti politici. Cind insa s-a ajuns la cercetarea documentelor oficiale, cercetarea s-a impotmolit. A urmat apoi dirijarea dosarului spre procurorii civili insarcinati cu inmormintarea lui. Chipurile, cei care au condamnat sute de mii de oamani nevinovati devenisera civili…. prin pensionare. Protestului meu (http://www.procesulcomunismului.com/activitate_procuratura.htm) i s-a raspuns in doi peri. Pina azi nu am mai primit nici o veste, nu stiu nici macar daca plingerea penala semnata de Ionitoiu, Caraza, Jijie, Vatamaniuc si atitia altii a fost deja tratata cu NUP sau zace intr-un sertar. De altfel , nici plingerea mea din dosarul "1990" nu a primit raspuns, desi s-au facut investigatii la Piatra Neamt si am depus mii de documente, probind rolul jucat de FSN (si media aservita) in asmutirea populatiei asupra noastra. Probabil ca intregul dosar 1990 a primit NUP , fara ca sa existe macar o singura referire la plingerile pentru represiuni organizate de FSN in diverse orase (care nu se confunda evenimential cu "mineriada") . Dar groparii "legii" din Romania nu se mai incurca cu fleacuri, cum ar fi nulitatea deciziilor care omit capete de cerere.
Am incercat sa rezum patru ani de zvircolire in ghearele dreptatii din Romania. Stiu ca nu sint singur, ca "justitia" face la noi mai multe victime decit orice alta boala, subminata fiind de canaliile juridice aciuate inauntru, pilotata de delicventii care uzurpa puterea, legitimata de legi strimbe, coapte de experti juridici naraviti in rele. Zbuciumul tragic al victimelor (in)justitiei spune tot despre costul ne-eliberarii tarii. Experienta mea, de loc unica, a fost dusa insa de pe pozitia unui cercetator. Voi expune rezultatele acestui studiu, in care mi-am asumat rolul de cobai civic.
Aici nu pot decit sa indic unghiul din care am perceput realitatea politica si care ma determina la respingerea neta a "competitiei pentru adevar si dreptate" dintre factiunile FSN ramase la putere. Eu stiu ca PD-istii care proclama demagogic necesitatea condamnarii (simbolice) a comunismului au blocat condamnarea reala .Nu vor decit capital de imagine, amortirea victimei cu sperante si eventual, vreo pleasca "justitiara" , vreun postisor caldut intr-un institut de cercetare a crimelor, vreun subiect de analiza/poezie vandabila etc. De partea cealalta a "baricadei politice" rinjesc "reconciliatorii" (FSN-PNL-PSD-ETC). Acestia ingroapa securea unui razboi pe care nu l-au purtat niciodata, "permit" celor furati si umiliti sa isi uite naduful, se "caiesc"… in timp ce isi consuma prada. Si unii si altii avind ca suport "tehnic" invocarea incantatorie a "prescriptiei" (farsa de care ma voi ocupa in alta parte). Ah, ce-am mai pedepsi noi vinovatii- spun unii- dar din pacate, timpul a expirat, nu se mai poate…. Decit sa va faceti singe rau ca s-au prescris crimele- spun altii - mai bine le iertati…. In felul asta, nu e toata lumea multumita?
Si roata aluneca inainte, fara a se mai invirti, de 65 de ani.
Mai raminem noi, ireductibilii. Cei care nu vrem sa ne tratam "crestineste" calaii si jefuitorii, asteptind cuminte judecarea lor de apoi. Noroc ca nu contam, ca s-a gasit calea de a se impiedica coagularea taberei noastre intr-un curent activ. Altfel, am vedea ca lupii care cinta acum in corul Dreptatii si Adevarului, echipati cu costume de domni si limbi pilite (de import)… mai au colti. Cit timp nu devenim periculosi pentru Reteaua parazita ce promite sa se auto-condamne simbolic sau sa se impace unilateral cu victimele ei- putem da din gura (ca supapa).
Este ceea ce ascund, in adâncul civilitătii lor maleabile, intelectualii "toleranți" cu stâpinii lor.
Ioan Roșca
6 decembrie 2009
Scris la Sunday, December 06 @ 10:43:43 CET de catre asymetria
Nu există nici un temei pentru a susține niște criminali, indiferent de manevrele lor propagandistice. Una e să fii agresat (parazitat) de un răpitor și alta e să-l și legitimezi. Nu există nici un temei ca să crezi în "diferența" dintre cei ce joaca sceneta războiului FSN1-FSN2, chipurile în interesul poporului român, pe care-l distrug de 20 de ani. Nu există nici o scuză ca strategiile "ponderate", în ciuda absolutului lor insucces, să mai impună tăcerea "radicalilor".
Nu există nici o "creștere" în România, doar o prăbușire în patologie acoperită de aparente, ambiguități și fățărnicii. Medicația de catifea și ameliorarea prin compromis NU funcționează. Atât.
Intre pseudo-condamnarea comunismului si pseudo-reconciliere
Mi-am explicat deja revolta fata de incercarea de a confisca, deturna si compromite justitiarismul prin implicarea lui in farsa electorala. Romanii sint invitati azi sa legitimeze daunatorii care agita steagul dreptatii sau al pacii. Unui prieten, nelamurit privind interventia mea, i-am rezumat-o cam astfel : "Nu există nici un temei pentru a susține niște criminali, indiferent de manevrele lor propagandistice. Una e să fii agresat (parazitat) de un răpitor și alta e să-l și legitimezi. Nu exista nici un temei ca să crezi în "diferența" dintre cei ce joacă sceneta războiului FSN1-FSN2, chipurile in interesul poporului român, pe care-l distrug de 20 de ani. Nu exista nici o scuză ca strategiile "ponderate", in ciuda absolutului lor insucces, să mai impună tacerea "radicalilor" ca mine. Nu exista nici o "creștere" in România, doar o prabusire in patologie acoperita de aparente, ambiguitati si fatarnicii. Medicatia de catifea si ameliorarea prin compromis NU functioneaza. Atit.
Ceea ce nu inseamna ca un razboi frontal ar fi cistigat. Dar se poate apara reduta simbolica. Nu exista insa nici temeiuri ca doi oameni clădiți diferit, impletind alte fire ale sensului, să negocieze un adevăr aflat undeva la mijloc, care nu mai aparține nimănui. Nu mai caut numitor comun pentru majoritate. Vreau să mă gasesc cu ai mei, să nu ne mai lăsăm difuzati paralizant. Ceilalti- pot vota orice ramura FSN doresc, din calcul, resemnare sau incredere. Ii priveste."
Pozitia aceasta, enuntata in "Delimitare" (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=3&year=2009&month=12.htm) e imediat inteleasa de cei care simt ca mine, dar e inexplicabila pentru cei aflati pe alt drum. Ramin rezonantele ratate cu cei ce nu dispun de anumite informatii. Lor le adresez prezenta explicatie. Voi reda pe scurt experienta care m-a facut sa percep intens farsa "condamnarii comunismului" si farsa "reconclierii", sa simt ca aceste diversiuni sint mult mai nocive decit o banala demagogie electorala.
Poate ca nu as fi fost atit de revoltat, daca nu as fi dedicat acesti 20 de ani cercetarii motivelor pentru care criminalii comunisti sint "condamnati"… la imbogatire, daca nu mi-as fi parasit domiciliul si profesia (cercetator/arhitect conceptual de sisteme de instruire, la Montreal) pentru a pune umarul la despotomolirea justitiei romanesti. Explic in continuare esenta demersului (expus la : http://www.procesulcomunismului.com/activitate_procuratura.htm).
In aprilie 2005, sosit la Bucuresti, am cerut domnului procuror Voinea amanunte privind rezolvarea cazului Nechita (vezi http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=314&year=2005&month=1.htm). Am sesizat atunci aspecte care m-au provocat, determindu-ma sa depasesc postura de reclamant/ activist justitiar, sprijinind documentar ancheta. Mica echipa a procurorilor militari avea sarcina de a cerceta si evenimentele din decembrie 1989 si pe cele din iunie 1990- fara ca dosarele sa fie conexate- desi era vorba de o unica infractiune, continuata. Fenomenul 1990 era redus la intimplarile din Bucuresti, la "mineriada" , desi FSN-ul a reprimat rezistenta nationala in intreaga tara, cu aceleasi scopuri si mijloace. Erau neglijate agresiunile suferite de cei care stateau in calea uzurpatorilor FSNisti: la Iasi, la Brasov, la Sibiu, la Deva, la Constanta, la Craiova, la Piatra Neamt etc. Nu se cerceta nici teroarea din campania electorala, care a scos practic din cursa opozitia si nici inselaciunea care a determinat populatia sa sustina cotropitorii puterii, pina la pragul razboiului civil. Fara depasirea prezumtiei legitimitatii puterii cucerite prin inselaciune , ancheta avansa pe o linie minora, manifestantii zdrobiti in Piata Universitatii putind apare ca niste "tulburatori ai ordinii publice" (ca si pe 21 decembrie, cind tot ei infruntasera aceleasi forte securicomuniste, ce reprimau libertatea in numele legii). Cercetarea pornea de jos si raminea ancorata in efecte si intimplari atomice, fara sa urce spre marile cauze si marile responsabilitati. Cine putea dovedi raportul de cauzalitate necesar inculparii, faptul ca fruntasii FSNisti sint responsabili de cartusul tras de soldatul X in soldatul Y, de maltratarea demonstrantului u de polimilitianul v? Iliescu si ai lui puteau spune oricind ca "regreta unele erori si excese", dar ca au incercat, in conditiile tulburi ale "schimbarii", sa tina cirma tarii. Si alte autoritati risipesc cu duritate miscarile si manifestatiile "destabilizatoare".
Pentru a avea macar sens (ca despre sanse, intr-o tara capturata de cei anchetati, ce sa mai vorbim) ancheta trebuia sa inteleaga pozitia taberelor care s-au ciocnit in 1990 (intr-o perioada in care "legalitatea" formala nu spune mare lucru si "justitia de tranzitie" trebuie sa porneasca de la realitatea sociala). Prezumtia legitimitatii aparente a puterii FSN-iste trebuia rasturnata cu argumente solide. Ori noi- contestatarii FSN-ului- am fost atunci un pericol pentru societate, ori cei care ne-au reprimat (pentru ca i-am denuntat drept Contrarevolutionari, drept agenti camuflati ai intereselor comuniste). Ce au vrut, din decembrie 1989 pina in decembrie 1990, protestatarii facuti zob de FSN? Si ce a vrut/facut acesta ca sa-si adjudece puterea? S-a strecurat ilicit la cirma tarii, profitind de revolta populara, regizind diversiuni ucigase de legitimare, cerind voturi in numele revolutiei anticomuniste… dar protejind nomenclatura. In timp ce protestatarii, incercau sa implineasca revolutia, sa deblocheze justitia, sa contracareze pacalirea populatiei si sa elibereze statul roman de uzurpatori.
Mi-am dedicat citiva ani demonstrarii afirmatiilor precedente (vezi si sinteza depusa la dosar pe 21 decembrie 2007: http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2007&month=12.htm) , dorind smulgerea anchetelor din nisipul incindentelor letale izolate, pentru a ataca macro-delictele comise de conducerea FSN: deturnarea revolutiei (prin diversiuni mortale), uzurparea (subminarea) puterii in stat (prin teroare si inselaciune electorala), protejarea responsabililor pentru genocidul comunist (si creerea cadrului necesar imbogatirii nomenclaturii - prin distrugerea avutiei nationale), instigarea sustinatorilor manipulati la razboi civil. Pe scurt: inaltă trădare.
Pe masura ce se acumulau probe (inclusiv miile de documente de presa depuse de mine la dosar), domnul Voinea a parut ca se deschide catre studierea capetelor de acuzare prezente in plingerea mea (contrar afirmatiilor doamnei Kovesi, ca el ar fi cercetat lucruri nereclamate de nimeni) Acest fapt m-a determinat sa trec peste lentoarea cu care ancheta inainta (prelungind din 2005 pina azi "anul" pe care am vrut sa-l dedic proiectului) . Aceasta penibila trenare era rezultatul subdimensionarii premeditate a fortelor implicate. I-am cerut in mod repetat generalului Voinea sa semnaleze superiorilor sai (si publicului) ca nu dispune de resursele necesare unei cercetari adecvate . Am prezentat si doamnei Kovesi un raport in acest sens, in cadrul unei intilniri la care "civicii de serviciu" au cerut celeritate. (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2007&month=5.htm) Nimic nu a putut opri insa farsa judiciara.
Latul parea a se stringe in jurul tovarasilor Roman si Iliescu- dar cu lentoarea necesara ducerii tratativelor de culise (santajelor claditoare de compromis)- ancheta fiind probabil folosita ca factor de presiune. In chiar clipa in care depunerea plingerii penale parea inevitabila, dosarul feseniadei din 1990 a fost smuls echipei care-l instrumenta si aruncat pe masa de NUP-uire a procuraturii civile. Cum, pe linga criminali de notorietate publica, se afla pe lista inculpatilor si cumnatul domnului Roman (Kuki Borislavschi - un conducator al masacrului din iunie) si nici rolul lui Basescu in 1990 nu pare avuabil, am inteles cooperarea intre fratele Iliescu (dirijorul "interceptiei" realizate de Curtea Constitutionala- care a pretins ca inculparea sefilor statului e asimilabila cu jefuirea unei benzinarii) si camaradul Basescu (dirijorul obedientei Kovesi, care a scos ancheta pe tusa, tunind si fulgerind ca nu e bine instrumentata). Numai cei care nu stiu unde ajunsese ancheta in clipa "interventiei corectoare CC-Kovesi" au putut crede ca dosarul e smuls din miinile lenese/nepricepute ale lui Voinea… pentru a fi rezolvat.
Numai un naiv incurabil ca Maries poate crede ca Basescu il va sprijini sa relanseze anchetele, o data reales (dupa ce a folosit speta ca amenintare si propaganda). Numai niste nesimtiti incurabili, ca atitea "personalitati", poate dori victoria Geoana/Iliescu/Antonescu/Roman- ce se va solda evident cu inmormintarea definitiva a cercetarii. Halal comemorare de 20 de ani. Numai un orb nu vede de ce a devenit Roman sfetnic liberal: ca sa nu mai ramina nici o formatiune care sa impinga inainte Dreptatea si Adevarul.
Trec acum la plingerea penala impotriva autorilor genocidului comunist, tainuitorilor/complicilor care i-au acoperit dupa 1990 si profitorilor prazii acumulate de la victimele zdrobite sau inrobite (P35/2006- vezi http://www.procesulcomunismului.com/plingere_parchet.htm). O actiune pe care am lansat-o la 1 august 2006, alaturi de un grup de fosti detinuti politici, rezistenti anticomunisti … inca rezistenti, provocati de Apelul meu din 8 mai 2006 (http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm).
Am explicat mai sus de ce am complicat viata echipei Voinea cu aceasta noua plingere. Era calea regala spre rezolvarea fondului celorlalte doua dosare, pe care juristii mediocri, vinduti sau amatori-nu vor sa o vada. A cerceta cine a tras in cine (dupa 22 decembrie) si cine a dat in cine (in 1990) fara a lamuri si "de ce?"- nu promitea decit o vinatoare de acari Păun, incapabila sa atinga radacina raului. Nu stiu cit de usoara e stabilirea responsabilitatilor penale a FSN-ului pentru victimele din decembrie si iunie. Dar stiu ca crimele comunismului sint usor de dovedit, imprescriptibile si de neprescris , ca si cohorta de infractiuni conexe si de delicte derivate- tainuire, instigare, complicitate. Aceasta e piatra de moara care ar trebui legata de gitul liderilor FSN din 1990. O data dovedit genocidul, o data dovedita complicitatea si tainuirea, se pot corecta prezumtiile privind actiunile din 1990; faptele isi gasesc cheia de interpretare.
Pentru rasturnarea comunismului s-a murit in decembrie, pentru condamnarea comunismului s-a suferit in iunie, pentru asta s-a luptat cu FSN-ul in 1990. S-ar intelege, doar plecind de aici, de ce protestele noastre au fost mai mult decit legitime- au fost justitiare si patriotice. Si de ce reprimarea noastra a fost mai mult decit brutala : a fost o infractiune contra justitiei si intereselor tarii.
L-am rugat pe procurorul Voinea, sa dea atentie acestui dosar, punindu-l la baza celorlalte doua, incit sa se formeze unitatea necesara revelarii miezului cauzei. Pentru celeritate- se puteau opera ierarhizari si disjungeri. Se impunea urgenta, pentru ca reclamantii - aveau virste care nu mai lasau loc aminarilor. I-am semnalat dlui Voinea si ca are de aparat fondul sentintei din 25 decembrie 1989, demonstrind ca in Romania a fost genocid, timp de jumatate de secol. Din pacate, a avut alte prioritati (alta strategie) si dosarul "genocidul" a fost tratat necorespunzator. A fost conexat dosarul nostru cu plingeri aparent similare, depuse de IICC. Astfel a fost insa escamotat capatul de cerere cel mai stringent: pedepisrea liderilor FSN pentru protejarea comunistilor genocidari. Cu fantomele anilor '50 voiam sa ma infrunt pentru a pedepsi pe cei ce au derait justitia dupa 1990, determinindu-ne sa ne pierdem tara, bucuria de a trai frumos, sau chiar viata. In pozitia de militant pentru Procesul comunismului, luptind pentru functionarea justitiei am fost eu agresat in 1990- si de aceea am cerut acum justitiei sa repare raul enorm care s-a facut, tinind cont de gravele si persistentele efecte sociale.
Ancheta a inaintat un timp, doi tineri procurori consemnind marturiile depuse de fosti detinuti politici. Cind insa s-a ajuns la cercetarea documentelor oficiale, cercetarea s-a impotmolit. A urmat apoi dirijarea dosarului spre procurorii civili insarcinati cu inmormintarea lui. Chipurile, cei care au condamnat sute de mii de oamani nevinovati devenisera civili…. prin pensionare. Protestului meu (http://www.procesulcomunismului.com/activitate_procuratura.htm) i s-a raspuns in doi peri. Pina azi nu am mai primit nici o veste, nu stiu nici macar daca plingerea penala semnata de Ionitoiu, Caraza, Jijie, Vatamaniuc si atitia altii a fost deja tratata cu NUP sau zace intr-un sertar. De altfel , nici plingerea mea din dosarul "1990" nu a primit raspuns, desi s-au facut investigatii la Piatra Neamt si am depus mii de documente, probind rolul jucat de FSN (si media aservita) in asmutirea populatiei asupra noastra. Probabil ca intregul dosar 1990 a primit NUP , fara ca sa existe macar o singura referire la plingerile pentru represiuni organizate de FSN in diverse orase (care nu se confunda evenimential cu "mineriada") . Dar groparii "legii" din Romania nu se mai incurca cu fleacuri, cum ar fi nulitatea deciziilor care omit capete de cerere.
Am incercat sa rezum patru ani de zvircolire in ghearele dreptatii din Romania. Stiu ca nu sint singur, ca "justitia" face la noi mai multe victime decit orice alta boala, subminata fiind de canaliile juridice aciuate inauntru, pilotata de delicventii care uzurpa puterea, legitimata de legi strimbe, coapte de experti juridici naraviti in rele. Zbuciumul tragic al victimelor (in)justitiei spune tot despre costul ne-eliberarii tarii. Experienta mea, de loc unica, a fost dusa insa de pe pozitia unui cercetator. Voi expune rezultatele acestui studiu, in care mi-am asumat rolul de cobai civic.
Aici nu pot decit sa indic unghiul din care am perceput realitatea politica si care ma determina la respingerea neta a "competitiei pentru adevar si dreptate" dintre factiunile FSN ramase la putere. Eu stiu ca PD-istii care proclama demagogic necesitatea condamnarii (simbolice) a comunismului au blocat condamnarea reala .Nu vor decit capital de imagine, amortirea victimei cu sperante si eventual, vreo pleasca "justitiara" , vreun postisor caldut intr-un institut de cercetare a crimelor, vreun subiect de analiza/poezie vandabila etc. De partea cealalta a "baricadei politice" rinjesc "reconciliatorii" (FSN-PNL-PSD-ETC). Acestia ingroapa securea unui razboi pe care nu l-au purtat niciodata, "permit" celor furati si umiliti sa isi uite naduful, se "caiesc"… in timp ce isi consuma prada. Si unii si altii avind ca suport "tehnic" invocarea incantatorie a "prescriptiei" (farsa de care ma voi ocupa in alta parte). Ah, ce-am mai pedepsi noi vinovatii- spun unii- dar din pacate, timpul a expirat, nu se mai poate…. Decit sa va faceti singe rau ca s-au prescris crimele- spun altii - mai bine le iertati…. In felul asta, nu e toata lumea multumita?
Si roata aluneca inainte, fara a se mai invirti, de 65 de ani.
Mai raminem noi, ireductibilii. Cei care nu vrem sa ne tratam "crestineste" calaii si jefuitorii, asteptind cuminte judecarea lor de apoi. Noroc ca nu contam, ca s-a gasit calea de a se impiedica coagularea taberei noastre intr-un curent activ. Altfel, am vedea ca lupii care cinta acum in corul Dreptatii si Adevarului, echipati cu costume de domni si limbi pilite (de import)… mai au colti. Cit timp nu devenim periculosi pentru Reteaua parazita ce promite sa se auto-condamne simbolic sau sa se impace unilateral cu victimele ei- putem da din gura (ca supapa).
Este ceea ce ascund, in adâncul civilitătii lor maleabile, intelectualii "toleranți" cu stâpinii lor.
Ioan Roșca
6 decembrie 2009
sâmbătă, 5 decembrie 2009
Bruno Drweski. Qui a enterré l'URSS ?
De : Bruno Drweski 1
Objet : Qui a enterré l'URSS ?
On dit souvent que l'ivrogne Eltsine et sa bande de prédateurs incultes et parvenus ont enterré l'URSS. Mais on ne dit pas que de 1985 à 1991, la dette extérieure de l'URSS est passée de 25 milliards de dollars US à plus de 70 milliards, et surtout que l'on estime que entre 50 milliards et 100 milliards de dollars US sont sortis d'URSS pendant la perestroïka (avec la permission de qui ?), mettant dès lors l'URSS en cessation de paiement. Et les dettes contractées l'ont été pour la consommation surtout, de quelques uns. C'était l'époque où Yves St Laurent ouvrait une boutique à
Moscou.
Certains disent que cela était du à la stratégie de Gorbatchev et de ceux qui l'ont nommé, qui était la suivante :
1/ enrichir rapidement certains Soviétiques pour créer une classe d'affaire
liées aux "économies modernes".
2/ endetter l'URSS au point qu'elle soit en cessation de paiement pour que, à la fin, "l'Occident" "doive la prendre en charge" pour "récupérer ses capitaux et prendre ses "intérêts", et y introduisent par le fait même "une économie moderne".
Donc, forcer l'Occident à moderniser l'URSS, c'est-à-dire à l'américaniser selon les conceptions néolibérales alors en vigueur dans le monde anglo-saxon ...et en URSS. En 1917, Lénine prend pour modèle d'industrialisation le modèle allemand de l'économie de guerre, au profit de la promotion des masses, et en 1985, Gorbie prend pour modèle le modèle anglo-saxon d'économie prédatrice, au profit de la promotion des élites de la nomenklatura.
Gorbie et la direction du Parti-Etat ont eu raison : l'URSS s'est bien américanisée, mais dans sa variante latino ...américaine : économie dépendante, oligarchies prédatrices, soumission aux intérêts de l'impérialisme, pénétration par les intérêts capitalistes compradores, polarisation sociale, féodalisme de fait pour le peuple et "socialisme" pour les élites, le post-capitalisme en quelque sorte, fragmentation ethniciste ("communautariste" dirait on en France), etc...
Et Poutine, maintenant, nage dans la boue pour faire sauter de sa vision "américaine", l'adjectif accolé "latino", ...Pendant ce temps là, l'Amérique latine, elle, commence à sortir du "sous-modèle" latino-américain concocté par le Chicago boys pour inventer un modèle latino-américain inventé par les Muchachos de Caracas. Et les Chinois ont tiré de cette expérience, l'idée qu'il valait mieux sauter l'étape du capitalisme sans frontière et sans contrôle. Et que l'impérialisme, cela existait toujours.
Mais aussi: que serait devenu l'Occident capitaliste si entre 1985 et la fin des années 1990, il n'y avait pas eu cette masse énorme de "nouveaux consommateurs" tombés du ciel pour sauver la machine économique capitaliste occidentale de plus en plus poussive. Cet "appel d'air" a sans doute évité l'effondrement du système dominant et peut-être même , la révolution à l'Ouest, pour un temps. Mais aujourd'hui il n'y a plus d'espaces nouveaux à conquérir "pacifiquement", la seule solution pour l'impérialisme est donc son retour au naturel le plus trivial : la guerre et l'exterminisme (dixitGastaud). Nous y sommes !
Bruno Drevski
Objet : Qui a enterré l'URSS ?
On dit souvent que l'ivrogne Eltsine et sa bande de prédateurs incultes et parvenus ont enterré l'URSS. Mais on ne dit pas que de 1985 à 1991, la dette extérieure de l'URSS est passée de 25 milliards de dollars US à plus de 70 milliards, et surtout que l'on estime que entre 50 milliards et 100 milliards de dollars US sont sortis d'URSS pendant la perestroïka (avec la permission de qui ?), mettant dès lors l'URSS en cessation de paiement. Et les dettes contractées l'ont été pour la consommation surtout, de quelques uns. C'était l'époque où Yves St Laurent ouvrait une boutique à
Moscou.
Certains disent que cela était du à la stratégie de Gorbatchev et de ceux qui l'ont nommé, qui était la suivante :
1/ enrichir rapidement certains Soviétiques pour créer une classe d'affaire
liées aux "économies modernes".
2/ endetter l'URSS au point qu'elle soit en cessation de paiement pour que, à la fin, "l'Occident" "doive la prendre en charge" pour "récupérer ses capitaux et prendre ses "intérêts", et y introduisent par le fait même "une économie moderne".
Donc, forcer l'Occident à moderniser l'URSS, c'est-à-dire à l'américaniser selon les conceptions néolibérales alors en vigueur dans le monde anglo-saxon ...et en URSS. En 1917, Lénine prend pour modèle d'industrialisation le modèle allemand de l'économie de guerre, au profit de la promotion des masses, et en 1985, Gorbie prend pour modèle le modèle anglo-saxon d'économie prédatrice, au profit de la promotion des élites de la nomenklatura.
Gorbie et la direction du Parti-Etat ont eu raison : l'URSS s'est bien américanisée, mais dans sa variante latino ...américaine : économie dépendante, oligarchies prédatrices, soumission aux intérêts de l'impérialisme, pénétration par les intérêts capitalistes compradores, polarisation sociale, féodalisme de fait pour le peuple et "socialisme" pour les élites, le post-capitalisme en quelque sorte, fragmentation ethniciste ("communautariste" dirait on en France), etc...
Et Poutine, maintenant, nage dans la boue pour faire sauter de sa vision "américaine", l'adjectif accolé "latino", ...Pendant ce temps là, l'Amérique latine, elle, commence à sortir du "sous-modèle" latino-américain concocté par le Chicago boys pour inventer un modèle latino-américain inventé par les Muchachos de Caracas. Et les Chinois ont tiré de cette expérience, l'idée qu'il valait mieux sauter l'étape du capitalisme sans frontière et sans contrôle. Et que l'impérialisme, cela existait toujours.
Mais aussi: que serait devenu l'Occident capitaliste si entre 1985 et la fin des années 1990, il n'y avait pas eu cette masse énorme de "nouveaux consommateurs" tombés du ciel pour sauver la machine économique capitaliste occidentale de plus en plus poussive. Cet "appel d'air" a sans doute évité l'effondrement du système dominant et peut-être même , la révolution à l'Ouest, pour un temps. Mais aujourd'hui il n'y a plus d'espaces nouveaux à conquérir "pacifiquement", la seule solution pour l'impérialisme est donc son retour au naturel le plus trivial : la guerre et l'exterminisme (dixitGastaud). Nous y sommes !
Bruno Drevski
BOGDAN DRAGHICI: SCRISOARE DESCHISA ADRESATA CANDIDATULUI MIRCEA GEOANA
SCRISOARE DESCHISA ADRESATA CANDIDATULUI MIRCEA GEOANA
DE CATRE CETATEANUL BOGDAN DRAGHICI
Trimis de
Va adresez aceasta scrisoare deschisa pentru a lamuri chestiuni importante inainte de scrutinul de duminica, inainte de a sti daca ati ajuns sau nu Presedintele Romaniei, pentru a va demonstra ca nu ma intimideaza deloc demnitarul Geoana, atat ca Nr. 2 cat si ca Nr. 1 in Stat. Cum nu ma complexeaza nici faptul ca apartineti unui clan politico-economic deosebit de puternic, in care nenumaratele rude sau acoliti ai domniei voastre au functii importante.
Am devenit incepand cu 2005 un investigator avizat si incomod al afacerilor necurate puse la cale de Clanul Geoana-Costea inainte si dupa Revolutia din Decembrie 1989. V-am numit la un moment dat in articolele mele chiar CLANUL LACUSTELOR, pentru tupeul si lacomia care v-au caracterizat faptele abominabile de-a lungul timpului, comise cu sfidarea si incalcarea flagranta a tuturor normelor legale si morale. Am fost cel care v-a legat SOACRA pe post de tinichea de coada de demnitar compromis si de politician fara scrupule, pentru a va arata societatii romanesti asa cum sunteti de fapt. Am facut public faptul ca sunteti produsul jocurilor de culise puse la cale de Soacra Margareta Costea in cardasie cu dinozaurii comunisti care au penetrat si au compromis atat partidele noi cat si pe cele istorice.
La final de campanie electorala va reamintesc intrebarile incomode la care nu ati raspuns, desi electoratul roman trebuia sa primeasca raspunsuri pentru a se lamuri cat de nociv sunteti pentru prezentul si viitorul Romaniei. Le-ati ignorat pentru ca minciunile debitate pe banda rulanta de domnia voastra nu puteau sa acopere o realitate si un adevar evidente si de pe Luna. In schimb, v-ati atacat murdar contracandidatul din alegeri, acuzandu-l nefondat tocmai de fapte si deprinderi care va populau propriul trecut mai mult sau mai putin apropiat.
1. De ce v-ati sustinut propria soacra in tentativa sa de a-si falsifica dosarul de revolutionar ranit si de a primi beneficiile nemeritate obtinute in baza acestui titlu uzurpat?
In 2005 am facut public faptul ca soacra Margareta Costea isi fabricase dosarul de RANITA IN REVOLUTIE, falsificand acte medicale si arogandu-si merite inexistente. S-au raliat demersului meu atunci tocmai martorii invocati de sinistra soacra in declaratia de revolutionar din dosar. Domnii Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Cazimir Ionescu au negat categoric ca tovarasa Margareta, sotia stabului Costea de la Gospodaria PCR si cuscra generalului Geoana, ar fi participat macar la evenimentele teribile din Decembrie 1989 de partea celor buni! Dimpotriva, falsa revolutionara, in complicitate cu emanatul Ion Iliescu, ar fi participat la marea intoxicare numita “TERORISTII”, lansand zvonuri alarmiste si instaurand panica si groaza printre romani. Ati aparat-o permanent pe “revolutionara” impostoare, desi cunosteati toate probele care o acuzau de faptul ca intinase memoria victimelor Revolutiei si profitase nemeritat de pe urma unui certificat obtinut prin fals si uz de fals. Insa ieri, 3 decembrie 2009, ati afirmat public ca erati prea tanar in zilele Revolutiei si ca atare nu va mai aduceti aminte ce a fost atunci. Este grav, domnule Geoana, pentru ca atunci aveati 30 de ani, o varsta la care teoretic erati matur si responsabil. Desi aveam pe jumatatea varstei domniei voastre in timpul Revolutiei, imi amintesc perfect toate crimele de care se fac vinovati tov. Ion Iliescu, mentorul domniei voastre, si clica sa, din care faceau parte tatal si socrii dumneavoastra. Detalii sunt pe internet la http://mariusmioc.wordpress.com/2009/10/27/dezinformare-electorala-revolutionarii-geoana-si-soacra/ .
2. De ce ati calcat in picioare in 1994 o familie care-si apara proprietatea de tentativa agresiva a tinerilor soti Mircea si Mihaela Geoana de a-i deposeda pe proprietarii de drept de propria casa dupa modelul patentat deja cu succes in era comunista de mentorul domniei voastre?
Erati in august 1994 demnitar si purtator de cuvant al Ministerului Afacerilor Externe, dar v-ati comportat ca un infractor sadea, incercand sa deposedati de casa o familie care tocmai isi recuperase proprietatea furata de regimul comunist in anii ’50. Ati incercat sa folositi reteta aplicata cu succes de socrii domniei voastre, care-si insusisera ilegal o vila nationalizata in Cartierul Primaverii pe aceeasi strada cu imobilul vizat de tanara familie Geoana. Dupa ce ati obtinut o repartitie ilegala pe adresa str. Jean Monnet (fosta Gradina Bordei) nr. 55, desi aveati deja in proprietate un apartament de 4 camere la doi pasi de Palatul Victoria, ati aflat ca fostul proprietar isi recastigase casa in justitie. Ati incercat sa-l alungati din propria casa, folosindu-va de forta pumnului unui clan familial deosebit de violent, din care face parte si cumnatul-mardeias Ionut Costea. Nu ati tinut cont ca erau abuzati laolalta cu barbatul care-si apara proprietatea sotia sa si copilul sau. Doar aparitia presei v-a pus pe fuga, deoarece – culmea! – politistii va ajutau sa-i stalciti in bataie pe nevinovatii proprietari. Faptul ca intreaga agresiune s-a finalizat cu certificate medico-legale si cu plangeri penale formulate de victimele clanului Geoana si ca presa a mediatizat infractiunile dumneavoastra, toate acestea v-au determinat sa va retrageti si sa nu mai tulburati linistea si proprietatea unei familii greu incercate de-a lungul vremurilor ante si postdecembriste. Detalii sunt pe internet la http://www.nasul.net/2009/11/mircea-geoana-in-1994-a-umplut-de-sange-un-om-care-si-apara-locuinta/ .
3. De ce ati profitat de drama unor orfani, folosindu-i cu cinism si nerusinare doar pentru a lua cu japca in perioada 2001-2002 o alta vila nationalizata?
Potentialul cuplu prezidential al Romaniei dupa 6 decembrie 2009, Mircea si Mihaela Geoana, nu-si poate justifica public comportamentul reprobabil etalat in cazul folosirii orfanilor cu scopul preluarii abuzive a unei vile intr-o zona foarte tentanta pentru dezvoltatorii imobiliari. Sotia si soacra domniei voastre au profitat de dramele unor orfani pentru a-si insusi un imobil, iar atunci cand au pierdut casa au decis sa-i lase pe copiii aflati in nevoie in grija statului roman. Desi imobilul facea obiectul unui proces de revendicare deschis de proprietarul de drept, in 2001, Ministerul Invatamantului – condus atunci de doamna Ecaterina Andronescu - a incheiat un protocol pentru o perioada de zece ani cu Fundatia ”Tinerii Romaniei", patronata de Margareta Costea si fiica sa, Mihaela, sotia ministrului Afacerilor Externe de atunci. Au urmat alti patru ani de judecata, bani cheltuiti, sanatate degradata si umilire, pentru nepoata ctitorilor Bisericii Herastrau. Adevaratul proprietar a fost tarat ani intregi prin tribunale, iar cand instanta i-a facut dreptate prima oferta de cumparare a venit din partea soacrei ”revolutionare" Margareta Costea. Simtindu-se jignita si umilita, Mariana Stanescu, proprietara de drept a imobilului din Str. Nicolae Caramfil nr. 25, a refuzat ferm oferta soacrei domniei voastre. Proprietara a vandut, la scurt timp dupa punerea in posesie, unui necunoscut, iar Fundatia Clanului a fost evacuata din imobil. Soacra si sotia dumneavoastra i-au trimis pe orfani in grija Statului, deoarece prada imobiliara le scapase printre degete. Fundatia nu a depus niciodata vreun bilant contabil sau alte acte contabile care sa justifice sursele de finantare ale proiectelor sale. Detalii sunt disponibile la http://ne-cenzurat.ro/ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=5917:mihaela-geoana-si-soacra-liderului-psd-au-profitat-de-orfanii-romani-pentru-a-pune-mana-pe-o-vila-nationalizata&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7 .
4. De ce ati folosit Crucea Rosie Romana in campania electorala, fraudand alegerile si discreditand cea mai veche si mai apreciata organizatie neguvermentala, desi stiati ca faceti rau si imaginii Romaniei in cadrul Miscarii Internationale de Cruce Rosie?
Incalcand grav regulamentele si principiile de functionare ale Crucii Rosii, domnia voastra si sotia ati transformat Societatea Nationala a Crucii Rosii Romane (SNCRR) in feuda PSD. NEUTRALITATEA, INDEPENDENTA si IMPARTIALITATEA sunt 3 dintre cele 7 principii fundamentale ale Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, pe care le-ati incalcat flagrant. Fiind Presedintele Crucii Rosii Romane, doamna Mihaela Geoana nu avea voie sa se implice in campania electorala si sa-si sprijine public sotul in tentativa sa de a deveni Presedintele Romaniei. Doamna Geoana nu avea dreptul sa transforme SNCRR in portavoce a campaniei politice a sotului sau. Potentiala Prima Doamna a Romaniei nu avea voie sa fraudeze practic alegerile, oferind mita electorala sub forma unor ajutoare umanitare colectate si distribuite de Crucea Rosie in campania apolitica „BANCA DE ALIMENTE”. Ati vopsit brutal o organizatie prestigioasa in ROSU PSD, batandu-va joc de istoria Crucii Rosii si intinand memoria Reginei Maria, cea care a condus cu demnitate organizatia inainte de invazia comunista. Detalii sunt disponibile la http://victor-roncea.blogspot.com/2009/11/mihaela-geoana-implicat-crucea-rosie-in.html .
5. De ce nu impartasiti romanilor RETETA-MINUNE GEOANA dupa care domnia voastra v-ati imbogatit intregul clan si care va permite sa traiti atat de bine cu un venit de bugetar, cheltuind sume de zeci de ori mai mari decat cele castigate legal si la vedere?
Desi cersiti votul electoratului roman, sunteti egoist si insensibil la nevoile conationalilor domniei voastre, pentru ca PATENTUL propriu nu-l impartasiti si celorlalti. Clanul Geoana a pus mana pe vile nationalizate, pe terenuri, pe afaceri majore, pe conturi garnisite cu sume importante. Traiti ca un nabab, desi afirmati permanent ca ati fost mereu DOAR bugetar! Nu puteti sa va justificati averea si ne cereti sa va credem pe cuvant ca tot ce a acumulat Clanul este perfect legal. Singura justificare satisfacatoare sau chiar entuziasmanta pentru electorat ar fi posibila prin dezvaluirea PATENTULUI GEOANA, pentru ca toti romanii sa poata trai atat de bine castigand oficial 1 EURO si cheltuind 20 EURO. Am dezvaluind de-a lungul ultimilor 4 ani cateva din afacerile banoase ale Clanului Geoana, derulate dincolo de limitele cadrului legal. Afacerea MOBEST-HELIADE este una emblematica, pentru a demonstra cum intelege Clanul sa se foloseasca de demnitatile publice, de influenta politica si de jocurile subterane pentru a-si atinge obiectivele infame. Detalii sunt disponibile la http://www.portalulrevolutiei.ro/arhiva/2006_314.html .
In incheiere, va asigur, domnule Mircea Geona, ca indiferent de rezultatul alegerilor de duminica voi continua sa demasc impostura, tupeul si faptele reprobabile ale domniei voastre si ale Clanului din care faceti parte. In 2006, in plina campanie de dezvaluire a afacerilor Clanului Geoana, coincidenta a facut sa fiu stalcit in bataie de mardeiasi tocmiti sa ma trimita sa fac investigatii jurnalistice pe alta lume. (http://www.revista22.ro/batut-jurnalist-rau-2730.html ) Va asigur ca si de Acolo va voi bantui, domnule Geoana, pentru a va impiedica sa va bateti joc de romani. In 1996, il numeati pe mentorul Ion Iliescu drept “cancerul democratiei romanesti” si “stafie a trecutului comunist”. Astazi va consider asijderea pe domnia voastra, pentru ca parazitati mediul politico-administrativ si incercati sa compromiteti prezentul si viitorul societatii romanesti, in care incerc sa-mi cresc copiii fara teama de a-Ii vedea irosindu-si sansele din cauza celor de teapa domniei voastre.
Ma bucur ca le pot arata romanilor un reper moral de talia domnului Ion Caramitru, care nu intamplator a creat organizatia revolutionarilor FARA PRIVILEGII si a ramas demn indiferent de presiunile si tentatiile care au aparut in ultimii douazeci de ani. Ma bucur ca am fost contemporan cu Seniorul Corneliu Coposu, a carui imagine incercati sa o maculati si in aceste zile cu un tupeu de neegalat. Ma bucur sa vad ca timisorenii reusesc dupa 20 de ani sa demonstreze ca poporul roman are anticorpii necesari sa-l protejeze de virusii de tip GEOANA si sa dea semnalul trezirii constiintei nationale intr-un moment critic pentru istoria Romaniei. Ma bucur sa vad ca, dupa principiul “CINE SE ASEAMANA SE ADUNA”, in sprijinul domniei voastre au sarit o sumedenie de impostori, de farisei si de ipocriti, nemaivorbind de infractorii sadea de talie mare sau mai mica. Va reamintesc in final un editorial intitulat “SE PRAVALE BABA” si semnat de una din slugile domniei voastre, poetul de curte Mircea Dinescu, care va demasca Clanul intr-o rara clipa de sinceritate, pe care o regreta cu siguranta in prezent.
Parafranzandu-l pe slugarnicul Dinescu, va spun in final domnule prezidentiabil, ca “SE PRAVALE CLANUL” , dar si “MIRCEA GEOANA, NICI NU STII, CAT DE MIC MEREU VEI FI!”, pentru a-l parafraza si pe contracandidatul domniei voastre, Presedintele Traian Basescu.
4 decembrie 2009 Cetateanul Bogdan Draghici (0744148965, 0723568280)
Editorialul “SE PRAVALE BABA”, semnat de Mircea Dinescu la data de 3 august 2005 in “GANDUL”
“In vreme ce pensionarii din Romania cad pe baricadele farmaciilor, in luptele de strada pentru obtinerea unui medicament compensate, mai apriga decat Ceapaev, soacra domnului Mircea Geoana, calare pe un certificate de revolutionar ranit, se opinteste sa intre la trap in cartea de istorie.
Printre actele de bravura ale navalnicei cucoane, la loc de cinste e consemnata deschiderea usii lui Ion Iliescu in studioul cinci al Televiziunii Romane, pe 22 decembrie 1989. Din pacate, istoricii n-au retinut modul in care madam Margareta Costea a deschis portile cetatii in fata imaculatului cavaler. Cu speraclul? Printr-o busitura directa? Sau pur si simplu prin apasarea clantei?
Dupa imbrancirea lui nea Ion in fata microfonului, tanti nu s-a lasat si a dat fuguta, cu poalele suflecate, sa organizeze baricade impotriva teroristilor la marile intersectii, pana a doua zi, cand s-a pravalit din greseala de pe platform unui camion, unde pregatea zacusca in sticle incediare.
Asa s-a interrupt cariera razboinica a mamei Leone, ce n-a avut norocul sergentului din Vaslui, sa fie nemurita in versuri. In schimb, in frumoasa traditie comunista a ilegalismului bine remunerate, aceasta femeie din popor, pe drumul de costisa ce duce spre cartierul Primaverii, si-a transformat glezna fracturata intr-o adevarata sonda de petrol capitalista: terenuri intravilane si extravilane obtinute gratuit, imprumuturi cu dobanda subventionata, spatii comerciale cacalau, calatorii pe daiboj pe toate mijloacele de transport, tratament medical evident gratuit si scutire de impozit pe venituri.
Pai sa nu-ti vina sa-ti bagi picioarele in revolutia lu’ peste, ca si in aceste organizatii de fripturisti cu certificate, unde eroii de teapa lui Bebe Ivanovici se sterg cu tricolorul la gura dupa chiolhanurile oficiale? Pana cand sfantul Gheorghe al Cotrocenilor va trage balaurul coruptiei in teapa, bine ar fi sa puna in folosinta macar niste scobitori, nu cumva serparaia oplosita la pieptul caldut al lui Ion Iliescu sa gaseasca un piept si mai cald. “
DE CATRE CETATEANUL BOGDAN DRAGHICI
Trimis de
Va adresez aceasta scrisoare deschisa pentru a lamuri chestiuni importante inainte de scrutinul de duminica, inainte de a sti daca ati ajuns sau nu Presedintele Romaniei, pentru a va demonstra ca nu ma intimideaza deloc demnitarul Geoana, atat ca Nr. 2 cat si ca Nr. 1 in Stat. Cum nu ma complexeaza nici faptul ca apartineti unui clan politico-economic deosebit de puternic, in care nenumaratele rude sau acoliti ai domniei voastre au functii importante.
Am devenit incepand cu 2005 un investigator avizat si incomod al afacerilor necurate puse la cale de Clanul Geoana-Costea inainte si dupa Revolutia din Decembrie 1989. V-am numit la un moment dat in articolele mele chiar CLANUL LACUSTELOR, pentru tupeul si lacomia care v-au caracterizat faptele abominabile de-a lungul timpului, comise cu sfidarea si incalcarea flagranta a tuturor normelor legale si morale. Am fost cel care v-a legat SOACRA pe post de tinichea de coada de demnitar compromis si de politician fara scrupule, pentru a va arata societatii romanesti asa cum sunteti de fapt. Am facut public faptul ca sunteti produsul jocurilor de culise puse la cale de Soacra Margareta Costea in cardasie cu dinozaurii comunisti care au penetrat si au compromis atat partidele noi cat si pe cele istorice.
La final de campanie electorala va reamintesc intrebarile incomode la care nu ati raspuns, desi electoratul roman trebuia sa primeasca raspunsuri pentru a se lamuri cat de nociv sunteti pentru prezentul si viitorul Romaniei. Le-ati ignorat pentru ca minciunile debitate pe banda rulanta de domnia voastra nu puteau sa acopere o realitate si un adevar evidente si de pe Luna. In schimb, v-ati atacat murdar contracandidatul din alegeri, acuzandu-l nefondat tocmai de fapte si deprinderi care va populau propriul trecut mai mult sau mai putin apropiat.
1. De ce v-ati sustinut propria soacra in tentativa sa de a-si falsifica dosarul de revolutionar ranit si de a primi beneficiile nemeritate obtinute in baza acestui titlu uzurpat?
In 2005 am facut public faptul ca soacra Margareta Costea isi fabricase dosarul de RANITA IN REVOLUTIE, falsificand acte medicale si arogandu-si merite inexistente. S-au raliat demersului meu atunci tocmai martorii invocati de sinistra soacra in declaratia de revolutionar din dosar. Domnii Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Cazimir Ionescu au negat categoric ca tovarasa Margareta, sotia stabului Costea de la Gospodaria PCR si cuscra generalului Geoana, ar fi participat macar la evenimentele teribile din Decembrie 1989 de partea celor buni! Dimpotriva, falsa revolutionara, in complicitate cu emanatul Ion Iliescu, ar fi participat la marea intoxicare numita “TERORISTII”, lansand zvonuri alarmiste si instaurand panica si groaza printre romani. Ati aparat-o permanent pe “revolutionara” impostoare, desi cunosteati toate probele care o acuzau de faptul ca intinase memoria victimelor Revolutiei si profitase nemeritat de pe urma unui certificat obtinut prin fals si uz de fals. Insa ieri, 3 decembrie 2009, ati afirmat public ca erati prea tanar in zilele Revolutiei si ca atare nu va mai aduceti aminte ce a fost atunci. Este grav, domnule Geoana, pentru ca atunci aveati 30 de ani, o varsta la care teoretic erati matur si responsabil. Desi aveam pe jumatatea varstei domniei voastre in timpul Revolutiei, imi amintesc perfect toate crimele de care se fac vinovati tov. Ion Iliescu, mentorul domniei voastre, si clica sa, din care faceau parte tatal si socrii dumneavoastra. Detalii sunt pe internet la http://mariusmioc.wordpress.com/2009/10/27/dezinformare-electorala-revolutionarii-geoana-si-soacra/ .
2. De ce ati calcat in picioare in 1994 o familie care-si apara proprietatea de tentativa agresiva a tinerilor soti Mircea si Mihaela Geoana de a-i deposeda pe proprietarii de drept de propria casa dupa modelul patentat deja cu succes in era comunista de mentorul domniei voastre?
Erati in august 1994 demnitar si purtator de cuvant al Ministerului Afacerilor Externe, dar v-ati comportat ca un infractor sadea, incercand sa deposedati de casa o familie care tocmai isi recuperase proprietatea furata de regimul comunist in anii ’50. Ati incercat sa folositi reteta aplicata cu succes de socrii domniei voastre, care-si insusisera ilegal o vila nationalizata in Cartierul Primaverii pe aceeasi strada cu imobilul vizat de tanara familie Geoana. Dupa ce ati obtinut o repartitie ilegala pe adresa str. Jean Monnet (fosta Gradina Bordei) nr. 55, desi aveati deja in proprietate un apartament de 4 camere la doi pasi de Palatul Victoria, ati aflat ca fostul proprietar isi recastigase casa in justitie. Ati incercat sa-l alungati din propria casa, folosindu-va de forta pumnului unui clan familial deosebit de violent, din care face parte si cumnatul-mardeias Ionut Costea. Nu ati tinut cont ca erau abuzati laolalta cu barbatul care-si apara proprietatea sotia sa si copilul sau. Doar aparitia presei v-a pus pe fuga, deoarece – culmea! – politistii va ajutau sa-i stalciti in bataie pe nevinovatii proprietari. Faptul ca intreaga agresiune s-a finalizat cu certificate medico-legale si cu plangeri penale formulate de victimele clanului Geoana si ca presa a mediatizat infractiunile dumneavoastra, toate acestea v-au determinat sa va retrageti si sa nu mai tulburati linistea si proprietatea unei familii greu incercate de-a lungul vremurilor ante si postdecembriste. Detalii sunt pe internet la http://www.nasul.net/2009/11/mircea-geoana-in-1994-a-umplut-de-sange-un-om-care-si-apara-locuinta/ .
3. De ce ati profitat de drama unor orfani, folosindu-i cu cinism si nerusinare doar pentru a lua cu japca in perioada 2001-2002 o alta vila nationalizata?
Potentialul cuplu prezidential al Romaniei dupa 6 decembrie 2009, Mircea si Mihaela Geoana, nu-si poate justifica public comportamentul reprobabil etalat in cazul folosirii orfanilor cu scopul preluarii abuzive a unei vile intr-o zona foarte tentanta pentru dezvoltatorii imobiliari. Sotia si soacra domniei voastre au profitat de dramele unor orfani pentru a-si insusi un imobil, iar atunci cand au pierdut casa au decis sa-i lase pe copiii aflati in nevoie in grija statului roman. Desi imobilul facea obiectul unui proces de revendicare deschis de proprietarul de drept, in 2001, Ministerul Invatamantului – condus atunci de doamna Ecaterina Andronescu - a incheiat un protocol pentru o perioada de zece ani cu Fundatia ”Tinerii Romaniei", patronata de Margareta Costea si fiica sa, Mihaela, sotia ministrului Afacerilor Externe de atunci. Au urmat alti patru ani de judecata, bani cheltuiti, sanatate degradata si umilire, pentru nepoata ctitorilor Bisericii Herastrau. Adevaratul proprietar a fost tarat ani intregi prin tribunale, iar cand instanta i-a facut dreptate prima oferta de cumparare a venit din partea soacrei ”revolutionare" Margareta Costea. Simtindu-se jignita si umilita, Mariana Stanescu, proprietara de drept a imobilului din Str. Nicolae Caramfil nr. 25, a refuzat ferm oferta soacrei domniei voastre. Proprietara a vandut, la scurt timp dupa punerea in posesie, unui necunoscut, iar Fundatia Clanului a fost evacuata din imobil. Soacra si sotia dumneavoastra i-au trimis pe orfani in grija Statului, deoarece prada imobiliara le scapase printre degete. Fundatia nu a depus niciodata vreun bilant contabil sau alte acte contabile care sa justifice sursele de finantare ale proiectelor sale. Detalii sunt disponibile la http://ne-cenzurat.ro/ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=5917:mihaela-geoana-si-soacra-liderului-psd-au-profitat-de-orfanii-romani-pentru-a-pune-mana-pe-o-vila-nationalizata&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7 .
4. De ce ati folosit Crucea Rosie Romana in campania electorala, fraudand alegerile si discreditand cea mai veche si mai apreciata organizatie neguvermentala, desi stiati ca faceti rau si imaginii Romaniei in cadrul Miscarii Internationale de Cruce Rosie?
Incalcand grav regulamentele si principiile de functionare ale Crucii Rosii, domnia voastra si sotia ati transformat Societatea Nationala a Crucii Rosii Romane (SNCRR) in feuda PSD. NEUTRALITATEA, INDEPENDENTA si IMPARTIALITATEA sunt 3 dintre cele 7 principii fundamentale ale Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, pe care le-ati incalcat flagrant. Fiind Presedintele Crucii Rosii Romane, doamna Mihaela Geoana nu avea voie sa se implice in campania electorala si sa-si sprijine public sotul in tentativa sa de a deveni Presedintele Romaniei. Doamna Geoana nu avea dreptul sa transforme SNCRR in portavoce a campaniei politice a sotului sau. Potentiala Prima Doamna a Romaniei nu avea voie sa fraudeze practic alegerile, oferind mita electorala sub forma unor ajutoare umanitare colectate si distribuite de Crucea Rosie in campania apolitica „BANCA DE ALIMENTE”. Ati vopsit brutal o organizatie prestigioasa in ROSU PSD, batandu-va joc de istoria Crucii Rosii si intinand memoria Reginei Maria, cea care a condus cu demnitate organizatia inainte de invazia comunista. Detalii sunt disponibile la http://victor-roncea.blogspot.com/2009/11/mihaela-geoana-implicat-crucea-rosie-in.html .
5. De ce nu impartasiti romanilor RETETA-MINUNE GEOANA dupa care domnia voastra v-ati imbogatit intregul clan si care va permite sa traiti atat de bine cu un venit de bugetar, cheltuind sume de zeci de ori mai mari decat cele castigate legal si la vedere?
Desi cersiti votul electoratului roman, sunteti egoist si insensibil la nevoile conationalilor domniei voastre, pentru ca PATENTUL propriu nu-l impartasiti si celorlalti. Clanul Geoana a pus mana pe vile nationalizate, pe terenuri, pe afaceri majore, pe conturi garnisite cu sume importante. Traiti ca un nabab, desi afirmati permanent ca ati fost mereu DOAR bugetar! Nu puteti sa va justificati averea si ne cereti sa va credem pe cuvant ca tot ce a acumulat Clanul este perfect legal. Singura justificare satisfacatoare sau chiar entuziasmanta pentru electorat ar fi posibila prin dezvaluirea PATENTULUI GEOANA, pentru ca toti romanii sa poata trai atat de bine castigand oficial 1 EURO si cheltuind 20 EURO. Am dezvaluind de-a lungul ultimilor 4 ani cateva din afacerile banoase ale Clanului Geoana, derulate dincolo de limitele cadrului legal. Afacerea MOBEST-HELIADE este una emblematica, pentru a demonstra cum intelege Clanul sa se foloseasca de demnitatile publice, de influenta politica si de jocurile subterane pentru a-si atinge obiectivele infame. Detalii sunt disponibile la http://www.portalulrevolutiei.ro/arhiva/2006_314.html .
In incheiere, va asigur, domnule Mircea Geona, ca indiferent de rezultatul alegerilor de duminica voi continua sa demasc impostura, tupeul si faptele reprobabile ale domniei voastre si ale Clanului din care faceti parte. In 2006, in plina campanie de dezvaluire a afacerilor Clanului Geoana, coincidenta a facut sa fiu stalcit in bataie de mardeiasi tocmiti sa ma trimita sa fac investigatii jurnalistice pe alta lume. (http://www.revista22.ro/batut-jurnalist-rau-2730.html ) Va asigur ca si de Acolo va voi bantui, domnule Geoana, pentru a va impiedica sa va bateti joc de romani. In 1996, il numeati pe mentorul Ion Iliescu drept “cancerul democratiei romanesti” si “stafie a trecutului comunist”. Astazi va consider asijderea pe domnia voastra, pentru ca parazitati mediul politico-administrativ si incercati sa compromiteti prezentul si viitorul societatii romanesti, in care incerc sa-mi cresc copiii fara teama de a-Ii vedea irosindu-si sansele din cauza celor de teapa domniei voastre.
Ma bucur ca le pot arata romanilor un reper moral de talia domnului Ion Caramitru, care nu intamplator a creat organizatia revolutionarilor FARA PRIVILEGII si a ramas demn indiferent de presiunile si tentatiile care au aparut in ultimii douazeci de ani. Ma bucur ca am fost contemporan cu Seniorul Corneliu Coposu, a carui imagine incercati sa o maculati si in aceste zile cu un tupeu de neegalat. Ma bucur sa vad ca timisorenii reusesc dupa 20 de ani sa demonstreze ca poporul roman are anticorpii necesari sa-l protejeze de virusii de tip GEOANA si sa dea semnalul trezirii constiintei nationale intr-un moment critic pentru istoria Romaniei. Ma bucur sa vad ca, dupa principiul “CINE SE ASEAMANA SE ADUNA”, in sprijinul domniei voastre au sarit o sumedenie de impostori, de farisei si de ipocriti, nemaivorbind de infractorii sadea de talie mare sau mai mica. Va reamintesc in final un editorial intitulat “SE PRAVALE BABA” si semnat de una din slugile domniei voastre, poetul de curte Mircea Dinescu, care va demasca Clanul intr-o rara clipa de sinceritate, pe care o regreta cu siguranta in prezent.
Parafranzandu-l pe slugarnicul Dinescu, va spun in final domnule prezidentiabil, ca “SE PRAVALE CLANUL” , dar si “MIRCEA GEOANA, NICI NU STII, CAT DE MIC MEREU VEI FI!”, pentru a-l parafraza si pe contracandidatul domniei voastre, Presedintele Traian Basescu.
4 decembrie 2009 Cetateanul Bogdan Draghici (0744148965, 0723568280)
Editorialul “SE PRAVALE BABA”, semnat de Mircea Dinescu la data de 3 august 2005 in “GANDUL”
“In vreme ce pensionarii din Romania cad pe baricadele farmaciilor, in luptele de strada pentru obtinerea unui medicament compensate, mai apriga decat Ceapaev, soacra domnului Mircea Geoana, calare pe un certificate de revolutionar ranit, se opinteste sa intre la trap in cartea de istorie.
Printre actele de bravura ale navalnicei cucoane, la loc de cinste e consemnata deschiderea usii lui Ion Iliescu in studioul cinci al Televiziunii Romane, pe 22 decembrie 1989. Din pacate, istoricii n-au retinut modul in care madam Margareta Costea a deschis portile cetatii in fata imaculatului cavaler. Cu speraclul? Printr-o busitura directa? Sau pur si simplu prin apasarea clantei?
Dupa imbrancirea lui nea Ion in fata microfonului, tanti nu s-a lasat si a dat fuguta, cu poalele suflecate, sa organizeze baricade impotriva teroristilor la marile intersectii, pana a doua zi, cand s-a pravalit din greseala de pe platform unui camion, unde pregatea zacusca in sticle incediare.
Asa s-a interrupt cariera razboinica a mamei Leone, ce n-a avut norocul sergentului din Vaslui, sa fie nemurita in versuri. In schimb, in frumoasa traditie comunista a ilegalismului bine remunerate, aceasta femeie din popor, pe drumul de costisa ce duce spre cartierul Primaverii, si-a transformat glezna fracturata intr-o adevarata sonda de petrol capitalista: terenuri intravilane si extravilane obtinute gratuit, imprumuturi cu dobanda subventionata, spatii comerciale cacalau, calatorii pe daiboj pe toate mijloacele de transport, tratament medical evident gratuit si scutire de impozit pe venituri.
Pai sa nu-ti vina sa-ti bagi picioarele in revolutia lu’ peste, ca si in aceste organizatii de fripturisti cu certificate, unde eroii de teapa lui Bebe Ivanovici se sterg cu tricolorul la gura dupa chiolhanurile oficiale? Pana cand sfantul Gheorghe al Cotrocenilor va trage balaurul coruptiei in teapa, bine ar fi sa puna in folosinta macar niste scobitori, nu cumva serparaia oplosita la pieptul caldut al lui Ion Iliescu sa gaseasca un piept si mai cald. “
joi, 3 decembrie 2009
miercuri, 2 decembrie 2009
Alexandru ZUB-„Apărarea identitătii proprii… e o necesitate inexorabilă“
Convorbiri literare, Nr. 10 / 2009
„Apărarea identitătii proprii… e o necesitate inexorabilă“
Interviu cu Alexandru Zub
* Mă simt mai aproape de Jurnalul lui N. Steinhardt si de Memoriile optimiste ale lui Andrei Ciurunga
Cassian Maria SPIRIDON: Domnule academician Alexandru Zub, Memorialele lui Vasile Pârvan (de a cărui operă v-ati ocupat, îngrijind si publicînd, însotite de studii proprii, cîteva volume) aceste cutremurătoare, nu mai putin înăltătoare imne ale iubirii de Tară, ar mai putea fi prezentate si sustinute astăzi, dacă nu la nivel de liceu, măcar tinerimii universitare!? Ar mai putea să-i impresioneze nenumăratele jertfe ale înaintasilor întru continuitatea noastră? Spiritul lor ar mai avea capacitatea să rezoneze cu Memorialele marelui istoric?
Alexandru ZUB: Istoria e un proces în care totul se schimbă, inclusiv relatia oamenilor cu trecutul. În ultimul timp, mai ales după disolutia regimului comunist, această relatie s-a deteriorat sensibil, pe seama unor mutatii ce nu-i privesc doar pe români. Timpul are acum o altă cadentă si o altă sensibilitate. E normal ca tinerii să manifeste o anume impacientă în raport cu schimbările produse. Nu e de dorit însă ca această nerăbdare să devină un refuz al valorilor noastre istorice si de cultură, cele care ne asigură identitatea si viitorul. Momentan, ei par mai curînd înclinati spre refuz, însă nu se justifică o judecată globală de acest fel. Oricînd există, în orice generatie, elemente de redresare si de prospectie. Să fim optimisti, pe cît posibil, în spiritul Datoriei noastre, patetica lectie inaugurală a lui V. Pârvan, text ce ar trebui să stea la îndemîna oricărui pedagog de azi si cu atît mai mult a formatorilor de opinie.
Anii grei de detentie politică în ce măsură v-au marcat? V-au modificat psihic si moral?
Experienta recluziunii silnice lasă urme, adesea insesizabile ori anevoie de circumscris. Cît despre mine, cred că am depăsit acel moment (peste sase ani) destul de senin, fără vreo prejudecată si cu o mare dorintă de a fi util semenilor mei. În alte cazuri, închisoarea a produs însă efecte dramatice, de necompensat. Asa se explică si diversitatea de atitudini în raport cu acea experientă. Personal, mă simt mai aproape de Jurnalul lui N. Steinhardt si de Memoriile optimiste ale lui Andrei Ciurunga.
Ca istoric aveti o activitate stiintifică recunoscută nu doar în Tară. Între preocupările constante sînt si cele cu privire la unitatea natională, cu trimitere specială la Basarabia si nordul Bucovinei, teritorii încă despărtite de Tara mamă. Care sînt sansele reîntregirii în actualul context european?
Din moment ce au fost ratate ocaziile din 1990-1991, iar românii s-au văzut nevoiti a trăi încă în două state, le rămîne să-si împlinească visul unitătii politice în cadrul Uniunii Europene, acolo unde România se află deja de cîtiva ani si spre care, cel putin declarativ, aspiră si statul dintre Prut si Nistru. Poate că există si altă solutie, dar nu momentan, cînd Parlamentul de la Chisinău are încă o majoritate comunistă.
Conduceti Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” si aveti o răspundere în cadrul sectiei de resort a Academiei Române. Mai sînt tineri pasionati în studierea acestei discipline?
În orice generatie există asemenea tineri, capabili să se pasioneze pentru studiul trecutului istoric. Problema e de a-i identifica la timp si a-i pune în situatia de a fi productivi în domeniu. Nu cred că momentul actual dispune de cele mai bune instrumente de selectie si promovare, pe linie formativă, ca si în zona cercetării. Este o chestiune la care factorii responsabili nu par să aibă încă un răspuns convenabil. Cît despre misiunea mea în cadrul sectiei de resort, la Academie, ea s-a si încheiat.
Ce ne puteti spune despre studiul istoriei în institutele de învătămînt, la toate nivelele, dar mai ales a istoriei recente, cu trimitere specială la dictatura comunistă si ravagiile ei?
Nu mai sînt profesor la catedră de aproape un deceniu si de aceea nu am un contact direct cu noile generatii. Stiu însă, din presă si din unele dezbateri publice, că istoria, ca si literatura, nu se bucură de atentia cuvenită, în programe, manuale, proiecte de cercetare, lucru deloc încurajator pentru domeniul în care profesez. Academia Română a dat semnale de alarmă în mai multe rînduri, intervenind la diverse foruri pentru ameliorarea situatiei, însă rezultatele par să fie modeste, dacă nu insesizabile. Din păcate, „umanistii” nu prea au căutare la ora actuală, deciziile importante le iau persoane prea putin sensibile la valorile trecutului.
Memorialul Sighet, unicat în Europa privind genocidul comunist, poate constitui o bună sursă documentară pentru manualele de istorie recentă?
Nu doar o sursă între altele, ci una indispensabilă, deoarece Memorialul Sighet a strîns si sistematizat o informatie extraordinară, dispune de o bancă de date, cea mai consistentă si mai bine pusă la punct, precum si de un personal calificat capabil să urmărească problemele. Fireste, autorii de manuale, ca si cercetătorii preocupati de istoria mai nouă ar trebui să intre în contact cu acel Memorial, care e dublat de un centru de studii pe măsură, unul care a publicat deja numeroase volume tematice sau de altă natură.
* Românii au produs, cu două decenii în urmă, o schimbare decisivă
Care sînt acum, după 20 de ani, semnificatiile lui decembrie '89 pentru dvs. ca persoană, dar si din unghiul de vedere al istoricului ce sînteti?
Nu am cum disocia persoana de profesionistul istoriei. Putem conveni, la această aniversare / comemorare (cine să mai distingă nuanta?), că românii au produs, cu două decenii în urmă, o schimbare decisivă, chiar dacă ea nu a fost destul de radicală pentru unii. Tîrzie si însotită de convulsii dramatice, schimbarea din decembrie '89 este echivalentul unei revolutii, din moment ce a dus, cu chiu, cu vai, la un alt regim social-politic. Disputele pe această temă vor continua, desigur, fiindcă evenimentul în discutie a polarizat lumea românească, ducînd la confruntări ce par să dispună încă de resurse emotionale.
Către sfîrsitul anului 2006, de la tribuna Parlamentului, presedintele Băsescu a condamnat comunismul. În 2007 Legea lustratiei a fost votată de Camera Deputatilor, dar nici pînă astăzi n-a intrat la Senat spre a fi legiferată. Cum apreciati acest esec perpetuat de la boicotarea Punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara din 1990, pînă la intrarea în adormire a Legii lustratiei, fapte ce au permis mentinerea si consolidarea Sistemului ticălosit?
Ce se întîmplă încă, sub acest raport, e urmarea optiunilor impuse în prima jumătate a anului '90, prin Frontul Salvării Nationale, prin alegerile din mai si prin mineriada din iunie, etape ale instalării unui regim care a nemultumit o bună parte a electoratului si a produs tensiuni de tot felul.
Într-un interviu acordat în noiembrie 1994 regretatului Iosif Sava, afirmati: „Veneam dintr-o familie care avea respect deplin pentru traditie, pentru vechile valori, iar opera de subminare a valorilor românesti a produs în mine o reactie de protest, de natură defensivă, ceea ce explică oarecum si întîmplările care au dus la arestarea mea, în 1958. Fiindcă în anii studentiei, cînd dumneavoastră presupuneti în mod necesar un angajament marxist, eu eram, dimpotrivă, adept al unui alt tip de angajament, în spiritul traditiilor noastre istorice, din care voiam să nutrim un întreg program regenerativ. Asta s-a întîmplat în timpul evenimentelor din Ungaria si îndată după aceea, cînd nu se putea imagina o reactie deschisă, coerentă si eficace la programul de sovietizare a tării. Am încercat asadar o recuperare insidioasă, prin programe stiintifice si culturale, a valorilor trecutului”. În actualul context multicultural si globalist, care ar mai fi astăzi sansele, căile salvării si conservării traditiei si specificului national?
Apărarea identitătii proprii, sub unghi etno-cultural, în contextul globalismului si al integrării europene e o necesitate inexorabilă, care a dus la măsuri defensive în multe state. Să ne gîndim la Irlanda, la Tările de Jos, chiar la Franta, unde reactiile contra uniformizării au fost destul de vehemente pentru a impune cel putin un respiro în realizarea constitutiei europene, asa cum au gîndit-o artizanii ei. Această situatie se regăseste si în alte locuri, inclusiv la euroscepticii din România. Prudenta nu strică nicicînd. Integrarea europeană se cuvine a fi negociată, pas cu pas, competent si stăruitor, fiindcă interesul national nu dispare în noua formulă, ci reclamă numai adecvări de la caz la caz.
* Scrisul istoric comportă si o dimensiune estetică
Tot în acelasi interviu subliniati că literatura e un bun instrument de pătrundere spre aceleasi realităti, dat fiind că istoriografia are ea însăsi o certă dimensiune artistică, pe care istoricii o recunosc de multă vreme. Între volumele pe care le-ati publicat se află si În orizontul istoriei, Eminescu, Glose istorico-culturale sau Junimea – implicatii istoriografice, care vădesc aplecarea d-voastră spre literatură, stilul scrierilor d-voastră evidentiază scriitorul (să ne amintim că sînteti membru al breslei scriitoricesti). Cît e literatură si cît e istorie în lucrarea d-voastră istoriografică?
Am spus deja, pe urmele lui Xenopol si Iorga, nu mai putin în spiritul lui Pârvan, că scrisul istoric comportă si o dimensiune estetică, una ce l-a făcut pe Iorga să declare că ar fi vrut să aibă „mai mult talent poetic pentru a fi mai aproape de adevăr”. Adevărul istoric si „poezia” nu sînt incompatibile, iar marii istorici au fost adesea si scriitori remarcabili. Să ne gîndim la Cantemir, la Kogălniceanu, afară de cei amintiti deja, pentru a întări concluzia de mai sus. De altfel, este de retinut că istoricul T. Mommsen a primit premiul Nobel pentru literatură, ceea ce înseamnă că la începutul secolului XX conditia de istoric era compatibilă cu aceea de scriitor. Cît despre mine, trebuie să spun că, dincolo de orice vanitate scriitoricească, m-a interesat stilul, adică o cît mai bună adecvare între continut si formă, limpezimea expresiei, în sensul ilustrat de marii înaintasi în domeniu. Desigur, istoriografia pasoptistă, epoca Junimii, figura lui Eminescu, memorialistica si scrisul istoric din perioada interbelică, la care se adaugă studiile despre istoriografia mai nouă, m-au silit cumva să acord o anume importantă dimensiunii estetice a domeniului, însă fără exagerări si fără ostentatie. Dacă ar fi să revendic niste modele, as numi aici e.g. pe Andrei Otetea si T. Vianu, asadar un istoric „clasic” si un literat de întîie mărime. La amîndoi m-a impresionat limpezimea ideilor, precizia si eleganta formei. Ce să-si dorească, mai mult, un istoric?
Considerati, pe urmele lui Hermann Hesse, că misiunea istoricilor, misiune tragică, e să caute mereu ordine în dezordinea lumii. Stă în puterea istoricului ca din haosul lumii să clădească cosmosul ei, unul în care ordinea să facă legea?
Invocîndu-l pe Hesse, mă gîndeam la initierea ucenicului în tainele istoriei, care înseamnă a căuta ordinea în haos, sensul devenirii, structura în materia informă, expresia limpede în ceea ce părea confuz si incongruent. Însă ideea scriitorului elvetian trimite însă mai departe, la dimensiunea metafizică a discursului istoric, zonă la care prea putini rîvnesc si încă mai putini au acces.
După căderea comunismului, intrarea în NATO si UE, parcă ne-am pierdut suflul. Sîntem într-o inertie extrem de periculoasă. Ce program de anvergură ar putea reanima România, ar putea-o relansa? Europenizarea, de la administratie la infrastructură?!
Am impresia că lumea noastră are nevoie de solutii simple, pentru lucruri oarecum simple, cele care tin de normalitatea vietii. Nu sînt de mare folos „programele de anvergură”, atunci cînd lucrurile elementare se află în carentă. Nu voi obosi să reamintesc îndemnul tînărului Xenopol, la serbarea de la Putna din 1871, acela de a se mobiliza cu totii pentru a făptui binele posibil si a-i extinde cît mai mult raza de actiune. Dacă fiecare s-ar conforma acestui îndemn, rezultatul de ansamblu ar fi de natură să-i bucure pe toti, stimulînd demnitatea natiunii.
Revenind la Junimea, subiect la care ati meditat pe numeroase pagini, cum considerati actuala serie a „Convorbirilor literare” (unde sînteti parte din colegiu si permanent colaborator), prin raportarea la prima serie de acum mai bine de o sută patruzeci de ani?
Ar trebui să nu răspund la întrebare, tocmai fiindcă sînt implicat, însă ceva trebuie spus (am mai făcut-o), în sensul că seria actuală se situează în bună continuitate fată de timpul „eroic” al „Convorbirilor literare”.
În încheiere, vă dorim multi ani cu sănătate si putere creatoare si vă întreb, de la înăltimea celor saptezecisicinci de ani, cum vă apreciati trecutul si ce ne rezervă viitorul nouă, în calitate de cititori ai cărtilor d-voastră, dar si nouă ca natiune?
Este o vîrstă ce impune prudentă. Tot ce pot spune este că din proiectele conturate de-a lungul anilor numai o mică parte au ajuns pe „santier” si încă mai putine în librării sau biblioteci. Trăiesc acest moment cu sentimentul unui debitor insolvabil.
Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti
„Apărarea identitătii proprii… e o necesitate inexorabilă“
Interviu cu Alexandru Zub
* Mă simt mai aproape de Jurnalul lui N. Steinhardt si de Memoriile optimiste ale lui Andrei Ciurunga
Cassian Maria SPIRIDON: Domnule academician Alexandru Zub, Memorialele lui Vasile Pârvan (de a cărui operă v-ati ocupat, îngrijind si publicînd, însotite de studii proprii, cîteva volume) aceste cutremurătoare, nu mai putin înăltătoare imne ale iubirii de Tară, ar mai putea fi prezentate si sustinute astăzi, dacă nu la nivel de liceu, măcar tinerimii universitare!? Ar mai putea să-i impresioneze nenumăratele jertfe ale înaintasilor întru continuitatea noastră? Spiritul lor ar mai avea capacitatea să rezoneze cu Memorialele marelui istoric?
Alexandru ZUB: Istoria e un proces în care totul se schimbă, inclusiv relatia oamenilor cu trecutul. În ultimul timp, mai ales după disolutia regimului comunist, această relatie s-a deteriorat sensibil, pe seama unor mutatii ce nu-i privesc doar pe români. Timpul are acum o altă cadentă si o altă sensibilitate. E normal ca tinerii să manifeste o anume impacientă în raport cu schimbările produse. Nu e de dorit însă ca această nerăbdare să devină un refuz al valorilor noastre istorice si de cultură, cele care ne asigură identitatea si viitorul. Momentan, ei par mai curînd înclinati spre refuz, însă nu se justifică o judecată globală de acest fel. Oricînd există, în orice generatie, elemente de redresare si de prospectie. Să fim optimisti, pe cît posibil, în spiritul Datoriei noastre, patetica lectie inaugurală a lui V. Pârvan, text ce ar trebui să stea la îndemîna oricărui pedagog de azi si cu atît mai mult a formatorilor de opinie.
Anii grei de detentie politică în ce măsură v-au marcat? V-au modificat psihic si moral?
Experienta recluziunii silnice lasă urme, adesea insesizabile ori anevoie de circumscris. Cît despre mine, cred că am depăsit acel moment (peste sase ani) destul de senin, fără vreo prejudecată si cu o mare dorintă de a fi util semenilor mei. În alte cazuri, închisoarea a produs însă efecte dramatice, de necompensat. Asa se explică si diversitatea de atitudini în raport cu acea experientă. Personal, mă simt mai aproape de Jurnalul lui N. Steinhardt si de Memoriile optimiste ale lui Andrei Ciurunga.
Ca istoric aveti o activitate stiintifică recunoscută nu doar în Tară. Între preocupările constante sînt si cele cu privire la unitatea natională, cu trimitere specială la Basarabia si nordul Bucovinei, teritorii încă despărtite de Tara mamă. Care sînt sansele reîntregirii în actualul context european?
Din moment ce au fost ratate ocaziile din 1990-1991, iar românii s-au văzut nevoiti a trăi încă în două state, le rămîne să-si împlinească visul unitătii politice în cadrul Uniunii Europene, acolo unde România se află deja de cîtiva ani si spre care, cel putin declarativ, aspiră si statul dintre Prut si Nistru. Poate că există si altă solutie, dar nu momentan, cînd Parlamentul de la Chisinău are încă o majoritate comunistă.
Conduceti Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” si aveti o răspundere în cadrul sectiei de resort a Academiei Române. Mai sînt tineri pasionati în studierea acestei discipline?
În orice generatie există asemenea tineri, capabili să se pasioneze pentru studiul trecutului istoric. Problema e de a-i identifica la timp si a-i pune în situatia de a fi productivi în domeniu. Nu cred că momentul actual dispune de cele mai bune instrumente de selectie si promovare, pe linie formativă, ca si în zona cercetării. Este o chestiune la care factorii responsabili nu par să aibă încă un răspuns convenabil. Cît despre misiunea mea în cadrul sectiei de resort, la Academie, ea s-a si încheiat.
Ce ne puteti spune despre studiul istoriei în institutele de învătămînt, la toate nivelele, dar mai ales a istoriei recente, cu trimitere specială la dictatura comunistă si ravagiile ei?
Nu mai sînt profesor la catedră de aproape un deceniu si de aceea nu am un contact direct cu noile generatii. Stiu însă, din presă si din unele dezbateri publice, că istoria, ca si literatura, nu se bucură de atentia cuvenită, în programe, manuale, proiecte de cercetare, lucru deloc încurajator pentru domeniul în care profesez. Academia Română a dat semnale de alarmă în mai multe rînduri, intervenind la diverse foruri pentru ameliorarea situatiei, însă rezultatele par să fie modeste, dacă nu insesizabile. Din păcate, „umanistii” nu prea au căutare la ora actuală, deciziile importante le iau persoane prea putin sensibile la valorile trecutului.
Memorialul Sighet, unicat în Europa privind genocidul comunist, poate constitui o bună sursă documentară pentru manualele de istorie recentă?
Nu doar o sursă între altele, ci una indispensabilă, deoarece Memorialul Sighet a strîns si sistematizat o informatie extraordinară, dispune de o bancă de date, cea mai consistentă si mai bine pusă la punct, precum si de un personal calificat capabil să urmărească problemele. Fireste, autorii de manuale, ca si cercetătorii preocupati de istoria mai nouă ar trebui să intre în contact cu acel Memorial, care e dublat de un centru de studii pe măsură, unul care a publicat deja numeroase volume tematice sau de altă natură.
* Românii au produs, cu două decenii în urmă, o schimbare decisivă
Care sînt acum, după 20 de ani, semnificatiile lui decembrie '89 pentru dvs. ca persoană, dar si din unghiul de vedere al istoricului ce sînteti?
Nu am cum disocia persoana de profesionistul istoriei. Putem conveni, la această aniversare / comemorare (cine să mai distingă nuanta?), că românii au produs, cu două decenii în urmă, o schimbare decisivă, chiar dacă ea nu a fost destul de radicală pentru unii. Tîrzie si însotită de convulsii dramatice, schimbarea din decembrie '89 este echivalentul unei revolutii, din moment ce a dus, cu chiu, cu vai, la un alt regim social-politic. Disputele pe această temă vor continua, desigur, fiindcă evenimentul în discutie a polarizat lumea românească, ducînd la confruntări ce par să dispună încă de resurse emotionale.
Către sfîrsitul anului 2006, de la tribuna Parlamentului, presedintele Băsescu a condamnat comunismul. În 2007 Legea lustratiei a fost votată de Camera Deputatilor, dar nici pînă astăzi n-a intrat la Senat spre a fi legiferată. Cum apreciati acest esec perpetuat de la boicotarea Punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara din 1990, pînă la intrarea în adormire a Legii lustratiei, fapte ce au permis mentinerea si consolidarea Sistemului ticălosit?
Ce se întîmplă încă, sub acest raport, e urmarea optiunilor impuse în prima jumătate a anului '90, prin Frontul Salvării Nationale, prin alegerile din mai si prin mineriada din iunie, etape ale instalării unui regim care a nemultumit o bună parte a electoratului si a produs tensiuni de tot felul.
Într-un interviu acordat în noiembrie 1994 regretatului Iosif Sava, afirmati: „Veneam dintr-o familie care avea respect deplin pentru traditie, pentru vechile valori, iar opera de subminare a valorilor românesti a produs în mine o reactie de protest, de natură defensivă, ceea ce explică oarecum si întîmplările care au dus la arestarea mea, în 1958. Fiindcă în anii studentiei, cînd dumneavoastră presupuneti în mod necesar un angajament marxist, eu eram, dimpotrivă, adept al unui alt tip de angajament, în spiritul traditiilor noastre istorice, din care voiam să nutrim un întreg program regenerativ. Asta s-a întîmplat în timpul evenimentelor din Ungaria si îndată după aceea, cînd nu se putea imagina o reactie deschisă, coerentă si eficace la programul de sovietizare a tării. Am încercat asadar o recuperare insidioasă, prin programe stiintifice si culturale, a valorilor trecutului”. În actualul context multicultural si globalist, care ar mai fi astăzi sansele, căile salvării si conservării traditiei si specificului national?
Apărarea identitătii proprii, sub unghi etno-cultural, în contextul globalismului si al integrării europene e o necesitate inexorabilă, care a dus la măsuri defensive în multe state. Să ne gîndim la Irlanda, la Tările de Jos, chiar la Franta, unde reactiile contra uniformizării au fost destul de vehemente pentru a impune cel putin un respiro în realizarea constitutiei europene, asa cum au gîndit-o artizanii ei. Această situatie se regăseste si în alte locuri, inclusiv la euroscepticii din România. Prudenta nu strică nicicînd. Integrarea europeană se cuvine a fi negociată, pas cu pas, competent si stăruitor, fiindcă interesul national nu dispare în noua formulă, ci reclamă numai adecvări de la caz la caz.
* Scrisul istoric comportă si o dimensiune estetică
Tot în acelasi interviu subliniati că literatura e un bun instrument de pătrundere spre aceleasi realităti, dat fiind că istoriografia are ea însăsi o certă dimensiune artistică, pe care istoricii o recunosc de multă vreme. Între volumele pe care le-ati publicat se află si În orizontul istoriei, Eminescu, Glose istorico-culturale sau Junimea – implicatii istoriografice, care vădesc aplecarea d-voastră spre literatură, stilul scrierilor d-voastră evidentiază scriitorul (să ne amintim că sînteti membru al breslei scriitoricesti). Cît e literatură si cît e istorie în lucrarea d-voastră istoriografică?
Am spus deja, pe urmele lui Xenopol si Iorga, nu mai putin în spiritul lui Pârvan, că scrisul istoric comportă si o dimensiune estetică, una ce l-a făcut pe Iorga să declare că ar fi vrut să aibă „mai mult talent poetic pentru a fi mai aproape de adevăr”. Adevărul istoric si „poezia” nu sînt incompatibile, iar marii istorici au fost adesea si scriitori remarcabili. Să ne gîndim la Cantemir, la Kogălniceanu, afară de cei amintiti deja, pentru a întări concluzia de mai sus. De altfel, este de retinut că istoricul T. Mommsen a primit premiul Nobel pentru literatură, ceea ce înseamnă că la începutul secolului XX conditia de istoric era compatibilă cu aceea de scriitor. Cît despre mine, trebuie să spun că, dincolo de orice vanitate scriitoricească, m-a interesat stilul, adică o cît mai bună adecvare între continut si formă, limpezimea expresiei, în sensul ilustrat de marii înaintasi în domeniu. Desigur, istoriografia pasoptistă, epoca Junimii, figura lui Eminescu, memorialistica si scrisul istoric din perioada interbelică, la care se adaugă studiile despre istoriografia mai nouă, m-au silit cumva să acord o anume importantă dimensiunii estetice a domeniului, însă fără exagerări si fără ostentatie. Dacă ar fi să revendic niste modele, as numi aici e.g. pe Andrei Otetea si T. Vianu, asadar un istoric „clasic” si un literat de întîie mărime. La amîndoi m-a impresionat limpezimea ideilor, precizia si eleganta formei. Ce să-si dorească, mai mult, un istoric?
Considerati, pe urmele lui Hermann Hesse, că misiunea istoricilor, misiune tragică, e să caute mereu ordine în dezordinea lumii. Stă în puterea istoricului ca din haosul lumii să clădească cosmosul ei, unul în care ordinea să facă legea?
Invocîndu-l pe Hesse, mă gîndeam la initierea ucenicului în tainele istoriei, care înseamnă a căuta ordinea în haos, sensul devenirii, structura în materia informă, expresia limpede în ceea ce părea confuz si incongruent. Însă ideea scriitorului elvetian trimite însă mai departe, la dimensiunea metafizică a discursului istoric, zonă la care prea putini rîvnesc si încă mai putini au acces.
După căderea comunismului, intrarea în NATO si UE, parcă ne-am pierdut suflul. Sîntem într-o inertie extrem de periculoasă. Ce program de anvergură ar putea reanima România, ar putea-o relansa? Europenizarea, de la administratie la infrastructură?!
Am impresia că lumea noastră are nevoie de solutii simple, pentru lucruri oarecum simple, cele care tin de normalitatea vietii. Nu sînt de mare folos „programele de anvergură”, atunci cînd lucrurile elementare se află în carentă. Nu voi obosi să reamintesc îndemnul tînărului Xenopol, la serbarea de la Putna din 1871, acela de a se mobiliza cu totii pentru a făptui binele posibil si a-i extinde cît mai mult raza de actiune. Dacă fiecare s-ar conforma acestui îndemn, rezultatul de ansamblu ar fi de natură să-i bucure pe toti, stimulînd demnitatea natiunii.
Revenind la Junimea, subiect la care ati meditat pe numeroase pagini, cum considerati actuala serie a „Convorbirilor literare” (unde sînteti parte din colegiu si permanent colaborator), prin raportarea la prima serie de acum mai bine de o sută patruzeci de ani?
Ar trebui să nu răspund la întrebare, tocmai fiindcă sînt implicat, însă ceva trebuie spus (am mai făcut-o), în sensul că seria actuală se situează în bună continuitate fată de timpul „eroic” al „Convorbirilor literare”.
În încheiere, vă dorim multi ani cu sănătate si putere creatoare si vă întreb, de la înăltimea celor saptezecisicinci de ani, cum vă apreciati trecutul si ce ne rezervă viitorul nouă, în calitate de cititori ai cărtilor d-voastră, dar si nouă ca natiune?
Este o vîrstă ce impune prudentă. Tot ce pot spune este că din proiectele conturate de-a lungul anilor numai o mică parte au ajuns pe „santier” si încă mai putine în librării sau biblioteci. Trăiesc acest moment cu sentimentul unui debitor insolvabil.
Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti
OUI, IL Y A UN APARTHEID EN ISRAËL", PAR SHULAMIT ALONI
"OUI, IL Y A UN APARTHEID EN ISRAËL", PAR SHULAMIT ALONI
Publié le 28-11-2009
Article de Shulamit Aloni, que nous dédions à William Godnadel et Sammy Ghozlan, car c’est bien à eux que s’adresse l’ancienne ministre israélienne de l’Education, qui sait de quoi elle parle.
Peu soupçonnable de "gauchisme", Shulamit Aloni, qui a reçu le Prix Israel et le prix Emi Grunzweig des Droits de l’Homme de l’Association pour les Droits Civils en Israël, fait de temps à autre un constat salutaire. Elle avait ainsi déclaré, à propos des crimes israéliens, : "Il n’y a pas besoin de fours crématoires et de chambres à gaz pour perpétrer un génocide".
Aujourd’hui, elle répond à ceux qui s’offusquent de l’utilisation du mot "apartheid" dans un article publié par Counterpunch en anglais, et traduit par Carole SANDREL pour CAPJPO-EuroPalestine :
"Oui, il y a un Apartheid en Israël
Par Shulamit Aloni
L’autosatisfaction juive est tellement banale parmi nous que nous ne parvenons pas à voir ce qu’il y a juste sous notre nez. Il est tout simplement inconcevable que les victimes ultimes, les Juifs, puissent se livrer à de mauvaises actions. Pourtant, l’Etat d’Israël pratique son propre Apartheid, extrêmement violent, à l’égard de la population palestinienne.
L’attaque lancée par les institutions juives américaines contre l’ancien président Jimmy Carter résulte de ce qu’il ose dire cette vérité connue de tous : à travers son armée, le gouvernement d’Israël pratique une forme sauvage d’Apartheid dans les territoires qu’il occupe. Son armée a fait de chaque village et de chaque ville palestiniens un camp de détention emmuré, ou interdit. Tout cela est fait pour garder l’œil sur les mouvements de la population, et pour rendre sa vie difficile. Israël impose même un couvre-feu total toutes les fois que les colons, qui ont illégalement usurpé la terre des Palestiniens, célèbrent leurs fêtes ou paradent.
Pour peu que ce ne soit pas suffisant, les généraux qui commandent la région émettent fréquemment des ordres supplémentaires, règles, instructions et décrets (n’oublions pas : ce sont les seigneurs de la terre). Actuellement ils ont encore réquisitionné d’autres terres afin de construire des routes « pour Juifs seulement ». Routes merveilleuses, routes spacieuses, routes bien pavées, brillamment éclairées la nuit, tout cela sur une terre volée. Quant un palestinien conduit sur une telle route, son véhicule lui est confisqué et il est renvoyé sur son chemin à lui.
Un jour, j’ai été témoin d’une telle rencontre entre un conducteur et un soldat qui notait des renseignements avant de confisquer le véhicule et de renvoyer son possesseur sur son chemin. « Pourquoi ? » ai-je demandé au soldat. « C’est un ordre. Cette route n’est destinée qu’aux Juifs », a-t-il répondu. J’ai voulu savoir où était le panneau l’indiquant et informant d’autres conducteurs de ne pas l’utiliser. Sa réponse fut pour le moins étonnante : « C’est de sa responsabilité de le savoir, en outre, que voulez-vous que nous fassions, mettre un panneau ici et laisser un reporter ou un journaliste antisémite prendre une photo pour qu’il puisse montrer au monde entier que l’Apartheid existe ici ? ».
Evidemment il n’y a pas d’Apartheid ici. Et notre armée est « l’armée la plus morale du monde » comme nos commandants nous le disent. Il suffit de dire que chaque ville et chaque village sont transformés en centres de détention et que chaque entrée, chaque sortie ont été fermées, les coupant des voies à grande circulation. Au cas où il ne suffirait pas que les Palestiniens n’aient pas l’autorisation de circuler sur des routes « pour Juifs seulement », sur leur terre, le GOC (NdT : quartier général multi commandements) actuel a jugé nécessaire de cogner encore plus sur les natifs, et sur leur propre terre, avec un « plan ingénieux ».
Des militants humanitaires ne peuvent pas non plus assurer le transport des Palestiniens.
Le major Général Naveh, renommé pour son patriotisme exemplaire, a émis un nouvel ordre. Prenant effet le 19 janvier, il interdit de convoyer des Palestiniens sans permis. Cet ordre établit que les Israéliens n’ont pas le droit de transporter des Palestiniens dans des véhicules israéliens (enregistrés en Israël sans distinction de la plaque minéralogique qu’ils portent) à moins d’avoir reçu une permission explicite pour le faire. Ce permis concerne le conducteur comme le passager palestinien. Evidemment rien de tout cela ne s’applique à ceux dont le travail bénéficie aux colons. Eux et leurs employeurs recevront naturellement le permis requis pour pouvoir continuer à servir les seigneurs de la terre, les colons.
Est-ce que le président Carter, homme de paix, se trompait vraiment quand il concluait qu’Israël créait un Apartheid ? Exagérait-il ? Est-ce que les leaders de la communauté juive des Etats-Unis reconnaissent la Convention Internationale pour l’élimination de toutes les formes de Discrimination Raciale du 7 mars 1966, dont Israël est signataire ? Est-ce que les juifs des Etats-Unis qui ont lancé une bruyante et injurieuse campagne contre Carter, supposé avoir diffamé la nature d’Israël, sa nature démocratique et humaniste, ne connaîtraient pas la Convention Internationale pour la Suppression et les sanctions contre le Crime d’Apartheid du 30 novembre 1973 ? L’Apartheid y est défini comme un crime international, qui entre autres, inclut l’usage de différents outils légaux pour soumettre différents groupes raciaux, privant ainsi les gens de leurs droits humains. Est-ce que la liberté de circulation n’est pas l’un de ces droits ?
Dans le passé, les chefs de la communauté juive des Etats-Unis étaient très au fait du sens de ces conventions. Pour une mystérieuse raison, pourtant, ils sont convaincus qu’Israël a le droit d’y contrevenir. C’est parfait de tuer des civils, des femmes et des enfants, des personnes âgées, des parents avec leurs enfants, délibérément ou non sans en assumer la responsabilité. Il est permis de voler leurs terres aux gens, de détruire leurs moissons, et de les encager comme des animaux de zoo. Désormais, les volontaires des organisations humanitaires israéliennes et internationales ont l’interdiction d’assister une femme qui accouche en la transportant à l’hôpital. Les militants (de L’association israélienne des droits de l’Homme) Yesh Din ne peuvent pas emmener un palestinien qu’on a volé et battu au poste de police pour porter plainte. (Les postes de police sont situés au cœur des colonies). Qui peut croire que ce n’est pas l’Apartheid ?
Jimmy Carter n’a pas besoin de moi pour défendre sa réputation souillée par les responsables d’une communauté israélophile. Le problème c’est que leur amour d’Israël déforme leur jugement et les empêche de voir ce qu’il y a en face d’eux. Israël est une puissance occupante qui depuis 40 ans oppresse un peuple indigène, qui a le droit à une existence souveraine et indépendante tout en vivant en paix avec nous. Nous devrions nous rappeler que nous aussi avons utilisé le terrorisme contre une domination étrangère parce que nous voulions notre propre état. Et la liste des victimes de la terreur est longue et considérable.
Nous ne nous bornons pas à nier au peuple (palestinien) ses droits de l’homme. Nous ne faisons pas que leur voler leur liberté, leur terre et leur eau. Nous appliquons des punitions collectives à des millions de gens et même, dans une frénésie de vengeance, nous détruisons l’alimentation en électricité d’un million et demi de civils. Qu’ils « restent dans le noir » et « qu’ils crèvent de faim ».
Des employés ne peuvent recevoir leur salaire parce qu’Israël détient 500 millions de shekels appartenant aux Palestiniens. Et après tout ça nous restons « blancs comme neige ». Il n’y a pas de faute morale à nos actions. Il n’y a pas de séparation raciale. Il n’y a pas d’Apartheid. C’est une invention des ennemis d’Israël. Hourra pour nos frères et sœurs des Etats-Unis ! Votre dévotion est très appréciée. Vous nous avez vraiment lavés d’une vilaine tache. Maintenant nous pouvons continuer à nous sentir guillerets tandis que bardés de nos certitudes, nous opprimons le peuple palestinien, avec l’aide de « l’armée la plus morale du monde »
http://www.counterpunch.org/aloni01082007.html
CAPJPO-EuroPalestine
Publié le 28-11-2009
Article de Shulamit Aloni, que nous dédions à William Godnadel et Sammy Ghozlan, car c’est bien à eux que s’adresse l’ancienne ministre israélienne de l’Education, qui sait de quoi elle parle.
Peu soupçonnable de "gauchisme", Shulamit Aloni, qui a reçu le Prix Israel et le prix Emi Grunzweig des Droits de l’Homme de l’Association pour les Droits Civils en Israël, fait de temps à autre un constat salutaire. Elle avait ainsi déclaré, à propos des crimes israéliens, : "Il n’y a pas besoin de fours crématoires et de chambres à gaz pour perpétrer un génocide".
Aujourd’hui, elle répond à ceux qui s’offusquent de l’utilisation du mot "apartheid" dans un article publié par Counterpunch en anglais, et traduit par Carole SANDREL pour CAPJPO-EuroPalestine :
"Oui, il y a un Apartheid en Israël
Par Shulamit Aloni
L’autosatisfaction juive est tellement banale parmi nous que nous ne parvenons pas à voir ce qu’il y a juste sous notre nez. Il est tout simplement inconcevable que les victimes ultimes, les Juifs, puissent se livrer à de mauvaises actions. Pourtant, l’Etat d’Israël pratique son propre Apartheid, extrêmement violent, à l’égard de la population palestinienne.
L’attaque lancée par les institutions juives américaines contre l’ancien président Jimmy Carter résulte de ce qu’il ose dire cette vérité connue de tous : à travers son armée, le gouvernement d’Israël pratique une forme sauvage d’Apartheid dans les territoires qu’il occupe. Son armée a fait de chaque village et de chaque ville palestiniens un camp de détention emmuré, ou interdit. Tout cela est fait pour garder l’œil sur les mouvements de la population, et pour rendre sa vie difficile. Israël impose même un couvre-feu total toutes les fois que les colons, qui ont illégalement usurpé la terre des Palestiniens, célèbrent leurs fêtes ou paradent.
Pour peu que ce ne soit pas suffisant, les généraux qui commandent la région émettent fréquemment des ordres supplémentaires, règles, instructions et décrets (n’oublions pas : ce sont les seigneurs de la terre). Actuellement ils ont encore réquisitionné d’autres terres afin de construire des routes « pour Juifs seulement ». Routes merveilleuses, routes spacieuses, routes bien pavées, brillamment éclairées la nuit, tout cela sur une terre volée. Quant un palestinien conduit sur une telle route, son véhicule lui est confisqué et il est renvoyé sur son chemin à lui.
Un jour, j’ai été témoin d’une telle rencontre entre un conducteur et un soldat qui notait des renseignements avant de confisquer le véhicule et de renvoyer son possesseur sur son chemin. « Pourquoi ? » ai-je demandé au soldat. « C’est un ordre. Cette route n’est destinée qu’aux Juifs », a-t-il répondu. J’ai voulu savoir où était le panneau l’indiquant et informant d’autres conducteurs de ne pas l’utiliser. Sa réponse fut pour le moins étonnante : « C’est de sa responsabilité de le savoir, en outre, que voulez-vous que nous fassions, mettre un panneau ici et laisser un reporter ou un journaliste antisémite prendre une photo pour qu’il puisse montrer au monde entier que l’Apartheid existe ici ? ».
Evidemment il n’y a pas d’Apartheid ici. Et notre armée est « l’armée la plus morale du monde » comme nos commandants nous le disent. Il suffit de dire que chaque ville et chaque village sont transformés en centres de détention et que chaque entrée, chaque sortie ont été fermées, les coupant des voies à grande circulation. Au cas où il ne suffirait pas que les Palestiniens n’aient pas l’autorisation de circuler sur des routes « pour Juifs seulement », sur leur terre, le GOC (NdT : quartier général multi commandements) actuel a jugé nécessaire de cogner encore plus sur les natifs, et sur leur propre terre, avec un « plan ingénieux ».
Des militants humanitaires ne peuvent pas non plus assurer le transport des Palestiniens.
Le major Général Naveh, renommé pour son patriotisme exemplaire, a émis un nouvel ordre. Prenant effet le 19 janvier, il interdit de convoyer des Palestiniens sans permis. Cet ordre établit que les Israéliens n’ont pas le droit de transporter des Palestiniens dans des véhicules israéliens (enregistrés en Israël sans distinction de la plaque minéralogique qu’ils portent) à moins d’avoir reçu une permission explicite pour le faire. Ce permis concerne le conducteur comme le passager palestinien. Evidemment rien de tout cela ne s’applique à ceux dont le travail bénéficie aux colons. Eux et leurs employeurs recevront naturellement le permis requis pour pouvoir continuer à servir les seigneurs de la terre, les colons.
Est-ce que le président Carter, homme de paix, se trompait vraiment quand il concluait qu’Israël créait un Apartheid ? Exagérait-il ? Est-ce que les leaders de la communauté juive des Etats-Unis reconnaissent la Convention Internationale pour l’élimination de toutes les formes de Discrimination Raciale du 7 mars 1966, dont Israël est signataire ? Est-ce que les juifs des Etats-Unis qui ont lancé une bruyante et injurieuse campagne contre Carter, supposé avoir diffamé la nature d’Israël, sa nature démocratique et humaniste, ne connaîtraient pas la Convention Internationale pour la Suppression et les sanctions contre le Crime d’Apartheid du 30 novembre 1973 ? L’Apartheid y est défini comme un crime international, qui entre autres, inclut l’usage de différents outils légaux pour soumettre différents groupes raciaux, privant ainsi les gens de leurs droits humains. Est-ce que la liberté de circulation n’est pas l’un de ces droits ?
Dans le passé, les chefs de la communauté juive des Etats-Unis étaient très au fait du sens de ces conventions. Pour une mystérieuse raison, pourtant, ils sont convaincus qu’Israël a le droit d’y contrevenir. C’est parfait de tuer des civils, des femmes et des enfants, des personnes âgées, des parents avec leurs enfants, délibérément ou non sans en assumer la responsabilité. Il est permis de voler leurs terres aux gens, de détruire leurs moissons, et de les encager comme des animaux de zoo. Désormais, les volontaires des organisations humanitaires israéliennes et internationales ont l’interdiction d’assister une femme qui accouche en la transportant à l’hôpital. Les militants (de L’association israélienne des droits de l’Homme) Yesh Din ne peuvent pas emmener un palestinien qu’on a volé et battu au poste de police pour porter plainte. (Les postes de police sont situés au cœur des colonies). Qui peut croire que ce n’est pas l’Apartheid ?
Jimmy Carter n’a pas besoin de moi pour défendre sa réputation souillée par les responsables d’une communauté israélophile. Le problème c’est que leur amour d’Israël déforme leur jugement et les empêche de voir ce qu’il y a en face d’eux. Israël est une puissance occupante qui depuis 40 ans oppresse un peuple indigène, qui a le droit à une existence souveraine et indépendante tout en vivant en paix avec nous. Nous devrions nous rappeler que nous aussi avons utilisé le terrorisme contre une domination étrangère parce que nous voulions notre propre état. Et la liste des victimes de la terreur est longue et considérable.
Nous ne nous bornons pas à nier au peuple (palestinien) ses droits de l’homme. Nous ne faisons pas que leur voler leur liberté, leur terre et leur eau. Nous appliquons des punitions collectives à des millions de gens et même, dans une frénésie de vengeance, nous détruisons l’alimentation en électricité d’un million et demi de civils. Qu’ils « restent dans le noir » et « qu’ils crèvent de faim ».
Des employés ne peuvent recevoir leur salaire parce qu’Israël détient 500 millions de shekels appartenant aux Palestiniens. Et après tout ça nous restons « blancs comme neige ». Il n’y a pas de faute morale à nos actions. Il n’y a pas de séparation raciale. Il n’y a pas d’Apartheid. C’est une invention des ennemis d’Israël. Hourra pour nos frères et sœurs des Etats-Unis ! Votre dévotion est très appréciée. Vous nous avez vraiment lavés d’une vilaine tache. Maintenant nous pouvons continuer à nous sentir guillerets tandis que bardés de nos certitudes, nous opprimons le peuple palestinien, avec l’aide de « l’armée la plus morale du monde »
http://www.counterpunch.org/aloni01082007.html
CAPJPO-EuroPalestine
Abonați-vă la:
Postări (Atom)