Malin Bot. Clanurile romilor de mătase au înhăţat centrul oraşului prin falsuri şi teroare

Timişoara: ANCHETĂ/Clanurile romilor de mătase au înhăţat centrul oraşului prin falsuri şi teroare

*

Malin Bot
* 8 afişări
* Vineri 28 aug 2009

Timişoara: ANCHETĂ/Clanurile romilor de mătase au înhăţat centrul oraşului prin falsuri şi teroare

Timişoara: ANCHETĂ/Clanurile romilor de mătase au înhăţat centrul oraşului prin falsuri şi teroare

CITEŞTE şi:
Şeful clanului romilor de mătase fentează justiţia termen după termen

Unul dintre cei mai cunoscuţi şefi ai mafiei imobiliare ţigăneşti din Timişoara, Ionelaş Cârpaci, reuşeşte ciudat de uşor să se sustragă din faţa judecătorilor de la Judecătoria Timişoara.

Şi-a schimbat numele

Cârpaci, alias Ionel Sandner, personaj implicat în numeroase retrocedări dubioase ale unor imobile istorice din capitala Banatului, a fost trimis în judecată pentru falsificarea unor documente cu care a încercat apoi să obţină retrocedarea palatului în care se află Centrul Cultural Francez din Timişoara, clădire a cărei valoare depăşeşte două milioane de euro.

Face ce vrea el cu judecătorii

Deşi este trimis în judecată de peste şase luni, la fiecare termen, Ionelaş a reuşit să se sustragă din faţa judecătorilor, sub diverse motive sau folosind tertipuri avocăţeşti. „Invocă prin avocaţi faptul că este plecat în Germania, sau că nu a primit la timp citaţiile. El este însă văzut aproape zilnic la terasele din Piaţa Unirii, unde îşi derulează liniştit, în continuare tranzacţiile suspecte cu terenuri”, a declarat un ofiţer de poliţie care anchetează de mai mult timp activităţile mafiei imobiliare ţigăneşti. Interesant este că, la fiecare termen, judecătorii au acceptat tertipurile. „Nici acum nu s-a dispus aducerea lui cu mandat”, a explicat un poliţist care a contribuit la anchetarea şi trimiterea în judecată a lui Ionelaş.

Legat de un fost procuror general al României

Ionelaş Cârpaci are legături cu persoane extrem de influente în sistemul judiciar din România. Unul dintre ele este soţia fostului procuror general al României, Mircea Criste. În cursul anului trecut, cu prilejul unei tranzacţii cu terenuri, omul de afaceri timişorean de origine siriană Ahmed Jabri Tabrizi a descoperit că Ionelaş şi un asociat al acestuia au încercat să-i vândă un teren trecut prin mai multe falsuri în proprietatea unui personaj fictiv, cetăţean maghiar, care în realitate nu există. O piesă importantă din escrocherie este o procură folosită de Ionelaş şi care fusese întocmită de notarul Safta Criste, soţia lui Mircea Criste. Contactată, Safta Criste a recunoscut, la momentul descoperirii falsului, legătura cu Ionelaş.

Clădiri istorice acaparate

Palatul în care funcţionează Centrul Cultural Francez este situat în cea mai selectă zonă a Timişoarei, un cartier de vile construit de industriaşii bănăţeni din perioada interbelică şi care înconjoară, ca o centură centrul oraşului şi zona istorică. Vilele de aici au devenit reşedinţă pentru toţi potentaţii regimului comunist. După 1989 au fost preluate, una câte una, de clanurile ţigăneşti Cârpaci, Stancu şi Covaci. „A existat un veritabil război între cele trei clanuri şi în urma unor lupte între ei şi a unor preluări prin procese de retrocedare au fraudarea aplicării Legii 112, cei mai puternici au rămas cei din clanul lui Ionelaş Cârpaci (foto stânga n.r.). Însă, cel mai respectat şi temut dintre ei este socrul lui Ionelaş, Vişinel (foto dreapta n.r.). Ionelaş şi-a trecut majoritatea proprietăţilor pe numele concubinei lui, despre care deţinem date operative că s-a folosit de documente falsificate. Falsurile s-au descoperit cu prilejul reţinerii unei reţele de falsificatori de acte de identitate. Falsurile găsite au fost folosite pentru mai multe preluări de imobile istorice, sub masca unor procese de retrocedare. Pe numele acestei persoane s-a înregistrat şi un alt monument istoric de pe strada Mihai Viteazul (foto centru n.r.)”, a mai spus ofiţerul de poliţie.



A luat până şi casa florarului imperial austriac

Una dintre străzile ocupate aproape complet de clanuri este strada Trandafirilor din apropierea Parcului Rozelor. Altădată simbol al Timişoarei, Parcul Rozelor devine în fiecare seară locul de adunare al romilor „de mătase” care controlează acum centrul Timişoarei. Tocmai datorită plantaţiilor de trandafiri, înfiinţate în perioada Imperiului Austro-Ungar, Timişoara primise şi denumirea de „Oraşul Rozelor”.
Parcul Rozelor nu este singurul simbol din istoria oraşului pe care mafia imobiliară a romilor de mătase a pus mâna. În apropierea Universităţii Politehnica s-a păstrat reşedinţa primului florar imperial din Banat, Wilhem Muhle. La Timişoara, în anul 1888, Wilhelm Muhle a creat soiul „Madame Josephine Muhle”, un trandafir cu petale aurii cu pete albe, primul soi produs pe teritoriul României. Vila Muhle este acum una dintre proprietăţile imobiliare de lux acaparate de Ionelaş Cârpaci. „Clădirea monument istoric, aflată pe strada Mihai Viteazul, la numărul 3, a fost preluată acum câţiva ani şi înregistrată la Cartea Funciară pe numele Ionel Cârpaci şi Mirela Stanca”, au explicat surse de la Oficiul de Cadastru şi Carte Funciară.

Personaj foarte agresiv

Ionelaş Cârpaci a făcut obiectul mai multor relatări jurnalistice, acesta devenind agresiv după ce în presa locală au apărut articole la adresa lui. Inclusiv jurnaliştii „Adevărul” din Timişoara au fost ţinte ale unor încercări de intimidare din partea acestuia. Una petrecută chiar pe holurile Tribunalului Timiş, când în numele lui Ionelaş a acţionat un interlop cu antecedente penale cunoscut cu porecla Tică Semafor. Ultima tentativă de intimidare i-a adus însă lui Ionelaş un alt dosar penal. „Vă comunicăm faptul că în cauza sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de ameninţare, calomnie şi insultă fapt pentru care, reclamaţia a fost înregistrată în evidenţa dosarelor penale cu autori cunoscuţi, urmând a fi efectuate cercetări faţă de Sandner Ionel, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 193 (ameninţare), 205 (insultă) şi 206 (calomnie) Cod Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara”, a informat subinspectorul Mihaela Papa de la Poliţia Judeţului Timiş. Ionelaş nu răspunde acum la telefon, evitând să-şi exprime punctul de vedere. În trecut acesta a negat că este implicat în comiterea unor infracţiuni dar nu a putut să justifice clar cum a dobândit imobilele istorice şi nici din ce afaceri provin banii folosiţi.

Terorizaţi în propriile case

În ultimii ani zeci de pensionari s-au plâns Poliţiei Timiş că sunt efectiv terorizaţi în propriile case pentru a vinde imobilele, la preţuri modice, către clanurile de romi. „Poliţia a deschis mai multe dosare penale, investigate în special prin Secţia 1, dar Parchetul Judecătoriei a decis în fiecare caz să dea neînceperea urmăririi”, a informat o sursă din conducerea Poliţiei Timiş. „Noi nu putem comenta deciziile Parchetului”, a declarat recent şeful poliţiei, comisarul-şef Săndel Palade, când a fost întrebat de ce nu se finalizează dosarele clanurilor.

Un procuror foarte indulgent

Unul dintre timişorenii afectaţi grav de modul în care clanurile acaparează imobile este Vladimir Voiasciuc. Acesta a depus zeci de plângeri la Poliţie şi a primit până acum şapte decizii prin care procurorii dispun să închidă cauzele împotriva mafiei imobiliare ţigăneşti sub pretextul că nu se întrunesc toate condiţiile comiterii infracţiunilor sesizate. Toate emise de acelaşi procuror. „Ameninţările formulate de Ioan Gribowski nu au fost puse în aplicare de acesta, deşi avea posibilitatea de a o face (...)", se arată într-o rezoluţie de NUP semnată de procurorul Ciprian Dorobanţu. Procurorul a tratat astfel mai multe situaţii în care lui Voiasciuc i s-a spus că i se va tăia capul cu o sabie de samurai sau va fi împuşcat.
În disperare de cauză, Voiasciuc a înfiinţat un site pe Intrenet, în care denunţă complicitatea autorităţilor judiciare cu mafia imobiliară a romilor de mătase.

Vladimir TISMĂNEANU. Trei ani de la condamnarea regimului comunist

Importantă este precizarea că prin Raportul final s-a întrerupt continuitatea statului cu cel de după război. În termeni juridici cosecințele nu au fost totuși trase. Dan Culcer

Ilegitim şi criminal: Trei ani de la condamnarea regimului comunist , de Vladimir TISMĂNEANU



În memoria Monicăi Lovinescu, a lui Virgil Ierunca şi a lui Constantin Ticu Dumitrescu, membri ai Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România.

Acum trei ani, pe 18 decembrie 2006, Traian Băsescu rostea în faţa camerelor reunite ale parlamentului un discurs ce avea să despartă apele în cultura politică a României postcomuniste.

Pe baza Raportului Final al CPADCR, şeful statului condamna regimul comunist, pe întreg parcursul existenţei sale, din 1945 până la Revoluţia din 1989, drept ilegitim şi criminal.

Reacţiile ultragiate, mergând de la huiduieli stalino-fasciste la rictusuri sardonice şi persiflări ieftine, de la „character assassination” la injurii grobiene, nu au întârziat. Ba chiar au început cu o săptămână mai devreme, când Congresul PSD, în unanimitate, urmând linia trasată de Ion Iliescu, liderul etern, a decis să condamne un document (Raportul Final) pe care nici un delegat nu-l citise.

Aceasta, în pofida faptului că preşedintele partidului, Mircea Geoană, într-un interviu din “Revista 22”, în 2005, declarase că salută un demers ştiinţific de analiză a terorii comuniste din România şi propunea ca preşedinte al unei comisii de investigare pe nimeni altul decât pe Vladimir Tismăneanu…

Dacă privesc în urmă, pot spune că s-a realizat foarte mult, dar nu suficient, în direcţia decomunizării. Este nevoie de discutarea cadrului legal al lustraţiei. Este nevoie de recalcularea (reducerea drastică) a pensiilor foştilor activişti şi securişti. Este nevoie de recunoaşterea publică a meritelor disidenţilor, ale tuturor celor care s-au opus dictaturii. Este nevoie de un nou tip de discurs politic, de practici procedurale, de repunerea în drepturi a CNSAS, de o nouă Constituţie, de o Nouă Republică.

Raportul Final a fost publicat la Humanitas în 2007 (editori subsemnatul, Dorin Dobrincu şi Cristian Vasile). A apărut, la aceeaşi editură, un prim volum de documente consultate de Comisia Prezidenţială (editori Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goşu). Vor mai apărea încă două volume.

S-au organizat numeroase simpozioane, conferinţe, prelegeri pe tema dictaturii comuniste, în ţară şi în străinătate. Au fost democratizate Arhivele Naţionale, s-a înfiinţat fototeca on-line. În colaborare cu IICCR (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului), cercetători din Comisia Prezidenţială au participat la elaborarea Manualului de istorie a comunismului în România, devenit obiect de studiu opţional în licee.

Preşedintele Traian Băsescu a vizitat Memorialul de la Sighet, acest loc extraordinar de salvare a amintirii anilor de prigoană, represiune şi rezistenţă. I-a decorat postum pe Monica Lovinescu şi pe Virgil Ierunca. L-a sustinut moral pe Doru Mărieş în timpul grevei foamei (cred că a fost singurul om politic care a făcut-o deschis şi fără ambiguităţi).

A mers la Braşov şi a omagiat revolta anticomunistă a muncitorilor din noiembrie 1987. A participat şi a luat cuvântul la festivitatea aniversară în cinstea lui Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele AFDPR şi membru al Comisiei Prezidenţiale. A cerut iertare de cel puţin două ori în numele statului român victimelor terorii comuniste.

L-a susţinut pe Dorin Dobrincu în eforturile de a desecretiza documentele comunismului de la Arhivele Naţionale. A decis predarea a circa două milioane de dosare de la SRI şi SIE către CNSAS. Raportul Final şi discursul din 18 decembrie 2006 au întrerupt definitiv continuitatea statului de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Revoluţia din decembrie 1989 a marcat prăbuşirea dictaturii comuniste, nu şi sfârşitul definitiv şi irevocabil al statului comunist. Restauraţia care a urmat a încercat să împiedice această despărţire categorică de trecutul instituţional al comunismului. Societatea civilă a cerut condamnarea comunismului în mod constant şi perseverent: amintesc aici demersurile Grupului pentru Dialog Social, ale Alianţei Civice şi rolul lui Sorin Iliesiu.

A fost meritul lui Traian Băsescu, o afirm cu deplină responsabilitate profesională, că a ştiut să răspundă acestor deziderate legitime. Susţinut de majoritatea copleşitoare a intelectualităţii din România şi de societatea civilă, Raportul Final a fost, într-adevăr, un moment al adevărului.

Nu mă îndoiesc că tocmai aceste acţiuni de recuperare a istoriei reale a României sub comunism au provocat furia nomenclaturiştilor şi securiştilor (deliberat nu folosesc prefixul “ex”), deveniţi vârful de lance a ceea ce a fost coaliţia Grivco.

Alegerile din decembrie 2009 au deschis drumul
pentru împlinirea propunerilor încă nerealizate din Raportul Final. Am spus-o şi nu ezit să o repet: o democraţie fără memorie este una vulnerabilă, şubredă, una ce riscă să se năruie sub atacurile forţelor autoritar-demagogice.

Comunismul a detestat amintirea, a falsificat sistematic trecutul. Democraţia românească are nevoie de adevăr precum de apă şi de aer. Distructivei conspiraţii a tăcerii, spiritul liberal îi opune solidaritatea anamnestică. Pledez aşadar pentru ceea ce Monica Lovinescu a numit etica neuitării.

Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu,
http://tismaneanu.wordpress.com

Petru CLEJ: Ipotetica unire cu Republica Moldova luată la bani mărunți

Petru CLEJ:Ipotetica unire cu Republica Moldova luată la bani mărunți
Scris de Petru CLEJ
Marţi, 08 Septembrie 2009 12:05
http://www.voceabasarabiei.net/index.php/stiri/politica/4531-petru-clejipotetica-unire-cu-republica-moldova-luat-la-bani-mruni-

În ultima vreme a (re)apărut prin presă și pe forumuri tot mai frecvent ideea unei uniri a Republicii Moldova cu România. Ideea nu mi se pare realistă, mai ales că circumstanțele geo-politice nu s-au schimbat semnificativ.

În cele ce urmează am să pun o serie de întrebări celor ce susțin această inițiativă, utopică din punctul meu de vedere.

1) Cei care propun unirea sugerează că inițiativa trebuie să vină din Republica Moldova. Iată un prim obstacol ce decurge din însăși Constituția Republicii Moldova, de la capitolul privind limitele revizuirii:
Articolul 142

(1) Dispozitiile privind caracterul suveran, independent si unitar al statului, precum si cele referitoare la neutralitatea permanenta a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majoritatii cetatenilor inscrisi in listele electorale. .

La recentul scrutin parlamentar din 29 iulie, corpul electoral a fost de circa 2,6 milioane de alegători (ceea ce face ca majoritatea necesară într-un referendum de unire să fie de circa 1,3 milioane), din care s-au prezentat la vot sub 1,6 milioane. Dintre aceștia, peste 700000 au votat cu Partidul Comuniștilor și aproape 200000 cu Partidul Democrat, cunoscut fiind faptul că majoritatea sprijinitorilor acestor două partide nu sunt partizani ai unirii cu România. Nici electoratul celorlalte partide parlamentare (probabil cu excepția Partidului Liberal) nu este probabil majoritar unionist.

Veți spune că această stare de spirit se schimbă. Se poate, dar chiar și aderarea României la Uniunea Europeană și dorința exprimată a multor cetățeni ai Republicii Moldova de a deveni cetățeni români nu s-a transformat neapărat într-un sentiment unionist.

Întrebare: cum se poate realiza Unirea în absența vizibilă a unui sentiment unionist puternic în Republica Moldova?

2) Republica Moldova nu își controlează în integralitate teritoriul. Autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană (RMN), care a împlinit 19 ani de existență, nu dă niciun semn de reintegrare, iar acolo sentimentul anti-românesc este profund înrădăcinat.

Întrebare: cum propun unioniștii rezolvarea chestiunii nistrene (observați că nu spun "transnistrene", deoarece RMN include și Tighina și împrejurimile de pe malul apusean al Nistrului, iar Republica Moldova controlează mai multe localități pe malul răsăritean în enclavele Doroțcaia și Cocieri) și ce preconizează pentru regiunea autonomă găgăuză, cu potențial separatist major?

3) Rusia are o influență covârșitoare în Republica Moldova, inclusiv o prezență militară (sub forma armatei RMN) pe teritoriul recunoscut internațional al țării.

Întrebare: Cum poate România să contracareze opoziția vehementă a Rusiei la o ipotetică Unire și cum poate neutraliza enorma influență (adeseori nefastă) a Moscovei în spațiul dintre Prut și Nistru?

4) România este membră a Uniunii Europene, care este o uniune politică de state și ca atare se supune regulilor acesteia. Unirea cu Republica Moldova ar echivala în fapt cu admiterea unui nou stat, care nu îndeplinește în niciun fel standardele de aderare, iar procesul de aderare însuși este lung și anevoios după cum a dovedit-o și experiența României.

Întrebare: De ce ar trebui să accepte UE (să ne amintim doar nervozitatea stârnită la Bruxelles și în unele capitale europene în primăvară la amendarea - minoră - a legii cetățeniei care ușura procedura de redobândire a cetățeniei) o asemenea tentativă de intrare pe ușa din dos a "rudei mai sărace a unui membru mai sărac al familiei", când state-candidat precum Croația sau Turcia așteaptă ani în șir ca să adere (sau nu)?

5) În ipoteza unei uniri cu Republica Moldova, România va dobândi minorități numeroase: ucrainiană, rusă, găgăuză, bulgară, a căror loialitate față de statul Republica Moldova este îndoielnică și a căror ostilitate față de România ar fi pe măsură (să ne gândim numai la găgăuzi care n-au uitat imbecilul apelativ "găgăuță" din perioada interbelică). Aceste minorități nu vorbesc în majoritate limba română, fie că nu o cunosc, fie nu doresc să o vorbească, într-o proporție mult mai ridicată decât presupușii unguri din România care nu ar vorbi românește.

Aceste minorități au rețele extinse de învățământ în limba rusă de la grădiniță la universitate, iar afișajul bilingv este un lucru curent în Republica Moldova, fapt care i-ar șoca pe românii care se miră, de pildă, de ce într-un oraș precum Clujul ar trebui să existe inscripții în ungurește.

Întrebare: Date fiind dificultatățile României cu minoritatea maghiară, cum va reuși să câștige încrederea acestor minorități care nu au experiența traiului într-un stat românesc? Cum va reuși să gestioneze relația cu statele "mamă" ale acestor minorități, în special Rusia, dar și Ucraina, pe lângă care Ungaria apare ca un prieten apropiat, state nemembre ale UE și care au arătat că sunt gata să-și încordeze mușchii ca să-și apere minoritățile din alte țări?

6) România este definită ca stat național-unitar, sintagmă nerevizuibilă în actuala Constituție.

Întrebare: ce va oferi România Republicii Moldova - până la ipotetica Unire un stat cu structuri politico-administrative proprii - pentru a reflecta identitatea sensibil diferită de restul țării?

7) Republica Moldova este la ora actuală cel mai sărac stat din Europa. România însăși este printre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană.

Întrebare: de unde va mobiliza resursele România pentru a sprijini aducerea noii sale "provincii" la un nivel acceptabil unui stat din UE, inclusiv plata unor alocații sociale (pensii) decente?

8) Biserica ortodoxă majoritară, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, face parte din Biserica Ortodoxă Rusă și se ghidează după calendarul pe stil vechi. Tentativa statului român de a impune calendarul pe stil nou a creat resentimente în perioada 1918 - 1940 în Basarabia.

Întrebare: care va fi statutul acestei Biserici în cazul unei ipotetice uniri?

9) În spațiul dintre Prut și Nistru, dominat de puternica influență rusească în ultimii 200 de ani, s-a creat o identitate regională foarte puternică, Basarabia devenind parte a României după apariția acestui stat în 1859 (cu excepția perioadei 1856 - 1878 pentru județele Cahul, Izmail și Cetatea Albă) și după perioada de formare a identității naționale române.

Întrebare: cum va fi acceptată populația românofonă de aici în condițiile în care mulți (majoritatea de fapt) nu se consideră români, ci moldoveni, și au o cultură (în sens larg) uneori incomprehensibilă pentru românii de la vest de Prut?

10) Deși sprijinitorii unirii au convenit că inițiativa trebuie să vină din Republica Moldova, nu este totuși corect ca populația României (care urmează să achite de fapt nota de plată a Unirii) să nu fie consultată.

Întrebare: sunt de acord susținătorii unirii cu un referendum (în mod inevitabil consultativ, dată fiind Constituția României) în România privind acest eveniment major în viața țării?

Rog pe cei care vor răspunde acestor întrebări să abandoneze din start clișeele naționaliste și acuzațiile de tip "trădător", "agent al rușilor", "vândut" și alte calificative de acest gen și să discute despre România și Republica Moldova din anul 2009, nu de Basarabia anului 1918.

Cei care mă cunosc știu foarte bine că am un interes special pentru Republica Moldova, că mă leagă multe de acele meleaguri și de oamenii de acolo. Dar aceste întrebări se referă la chestiuni foarte serioase și escamotarea lor nu ajută nimănui: nici celor din Republica Moldova, nici celor din România.

Nu uitați să votați în sondajul revistei ACUM "Când ar avea șanse de realizare o Unire a Republicii Moldova cu România?" http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=crt
Bookmark
Transmiteti pe e-mail
Accesari: 5952
Comentarii (37)Add Comment
feedComentarii RSS feed
despre pragmatism
Autor: pragmaticul, septembrie 22, 2009
apropos de pragmatism... din punct de vedere pragmatic, orice stat din lumea asta se lupta doar si pentru o palma de pamant. asta e pragmatismul occidental...

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

alte
Autor: !?, septembrie 16, 2009
Intrati pe GOOGLE si cautati: "Petre Clej" si o sa vedeti cu ce se ocupa acest domn, este un antiroman convins, promoveaza idei antiromanesti(platit probabil pentru acest lucru), este combatut puternic, dar nu accepta dialogul si isi jigneste parteneri de discutii. Nu merita sa intrati intr-un dialog on line cu el.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

O mica precizare
Autor: sim, septembrie 12, 2009
Nu stiu de ce a scos dl Clej articoul sau tocmai acum, cand liderii Aliantei se intrec in asigurari ca nu vor face Unirea! Scuzati-mi repetitiile, dar ideea ca exista "pericolul unirii" apartine comunistilor, este ultima lor carte - isteria antiunionista.

Sa-l fi iritat atata de mult pe Dl Clej faptul ca tinerii care au iesit in strada pe 7 aprilie purtau drapelul Romaniei si scandau lozinci unioniste? Ca l-au iritat pe Voronin, de a ajuns sa dea foc Parlamentului, inteleg. Ca l-au iritat pe Contiu, la fel inteleg (desi nu pana la capt, banuiesc ca e, totusi, vreo afectiune psihica la Contiu). Dar de ce aceasta iritare a dlui Clej? Asta e, deocamdata, o enigma pentru mine.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

...
Autor: Camachino, septembrie 12, 2009
Poate si victimele spalarii pe creier national-comuniste(cum le numiti) au dreptul sa spuna ceva. Daca nu acceptati critici mai bine scriati articolul cu argumentele dumneavoastra pe un sul de hârtie igienica si il lasati in WC-ul unei gari ca sa vedeti daca cineva il va citi sau va folosi hârtia. e ultimul comentariu si nu astept raspuns. Sunteti prea ingâmfat si v-am spus daca 3 persoane iti spun ca esti p.r... ar trebuii sa meditezi...

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

...
Autor: Petru Clej, septembrie 12, 2009
Domnule Fonoage,

Ignoranța dumenavoastră (și de fapt a tuturor celor care au scris aici) este vizibilă de la mare distanță:

"Si nu o mai dati cu nationalismul-comunist, pt. ca pe vremea comunismului in România se invata o istorie in care iti spunea ca Stalin si poporul rus,
libertate ne-au adus."

Nu cred că de la sfârșitul anilor '50 a mai fost scris așa ceva în manualele de istorie. Vă recomand, ca să înțelegeți ce înseamnă național-comunismul, să citiți cartea lui Vladimir Tismăneanu "Stalinism pentru eternitate".

Nu sunteți un partener de discuție, sunteți o victimă a spălării pe creier național-comuniste.

Nu ați fost capabil să aduceți niciun singur contra-argument, nici dumneavoastră nici lașii anonimi care se defulează pe acest forum.

Nu ați demonstrat niciunul că în Republica Moldova există o voință populară în favoarea unirii cu România.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

...
Autor: _JC_GUEST_NAME, septembrie 12, 2009
alta intrebare> dungaciu stie ca i-ati publicat corespondenta? v-a permis sa-i piublici raspunsul? vedeti ca puteti avea probleme pentru incalcarea secretului corespondentei.

* Report abuse
* +1
* Report abuse
* Report abuse

In ce priveste vointa populara
Autor: simplu, septembrie 12, 2009
Da, repet exista vointa populara pro - unire. In campania electorala asta a devenit evident, este apropa ca si in anii 88-89! Problema e ca asta nu se poate face peste noapte, nici in 1918 nu s-a facut usor, dar acum s-a spus destul de clar ca se va merge peo cale care sa confere unificarii MAXIMUM de legitimitate.

Deci, intrebrea este cum sa faci sa nu o descurajezi inunionismul ei (fie el unul sentimentalist sau rational - nu conteaza, ambele motivatii sunt LA FEL de legitime si firesti), nu sa te asarnezi ca un gagauta contra ei!

Altfel, daca vi se pare ca nu exista vointa populara unionista, de ce ati sarit asa la beregata unionistilor, desconsiderand sentimentele firesti ale romanilor basarabeni? Daca nu aveti in cine bate, de ce dati din pumni fara rost? Nu aveti altceva de facut?

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

uite lasitate...
Autor: Camachino, septembrie 12, 2009
Fonoage Gheorghe Lucian nascut in Turda jud Cluj dom. Bistrita România...e mail(dar nu imi scrieti) Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza '> fonos_lucian@yahoo.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Nu suntem lasi domnule Clej doar ca internetul e asa...ai un nick-name...si il utilizezi...Cred ca datele care le-am transmis sunt de ajuns ca sa treceti la nivelul superior si sa lasati fraza aia cu lasitatea deoparte. Am spus o data/ vom spune mereu B.P.R. smilies/wink.gif

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

Hahaha
Autor: simplu, septembrie 12, 2009
Mai citi o data raspunsul lui Dungaciu, domnule Clej! Ca sa vedeti ca spune de fapt exact ceea ce va zicem si noi astia de nu vrem sa va jignim prea mult, aratandu-va ca sunteti penibil - ca articolul dvs nu are nicio semnificatie, l-ati bagat exact intr-un momenmt in care nimeni nu vrobeste despre Unirea cu Romania, decat lichelele lui Voronin - pentru ca au interesul sa tulbure apele si sa istyerizeze populatia (si dvs va bagati tot pe langa ei!).

Dungaciu va spune, de fapt, ca articolul dvs este depasit si nu merita sa fie comentat. Deci... felicitari!

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

nu ma tem...
Autor: Camachino, septembrie 12, 2009
Nu ma tem domnule Clej sa imi dezvalui numele, insa nu doresc acest lucru. Eu nu gândesc dupa schema comunista deoarece sunt anticomunist. Observ totusi ca sunteti deranjat de comentariile mele. Daca articolul permite comentarii trebuie sa le scriem. Fie ca va plac, fie ca nu va plac. Sau credeti ca ceea ce spuneti dumneavoastra e litera de lege. La punctele care le-ati pus acolo am raspuns. Mi-am spus parerea. Si inca ceva ...pe mine ma doare drept in ... daca va impresioneaza sau nu apelurile
lacrimogene și declarațiile de iubire. Apelurile lacrimogene si aceste declaratii de iubire le-ati fi putut vedea si la Paris la meciul Franta-România si la Bucuresti la meciul cu Austria. E ceea ce simt tinerii domnule Clej. E ceea ce cred cei care au citit Istoria Românilor. Si nu o mai dati cu nationalismul-comunist, pt. ca pe vremea comunismului in România se invata o istorie in care iti spunea ca Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus.
In incheiere domnule Clej va salut, pt ca educatia mea imi spune sa salut partenerul de discutii si sa il tratez cu respect.P.S. Nu sunt doamna, nici domn...sunt doar un patriot... smilies/wink.gif

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

...
Autor: Petru Clej, septembrie 12, 2009
Și mai e ceva: nu am publicat eu acest articol pe pagina aceasta, a fost publicat de proprietarii acestei pagini, fără ca măcare să mi se ceară permisiunea.

În sfârșit, toți cei care au dat aici replici n-au nici cea mai mică credibilitate, având în vedere că eu sunt o persoană reală, iar ei sunt niște imagini virtuală, cu adevărat niște frustrați pe care nu-i bagă nimeni în seamă în viața de zi cu zi. Internetul le dă curaj, deoarece aici se ascund cu lașitate sub anonimat.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

petru.clej@btinternet.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Autor: Petru Clej, septembrie 12, 2009
Alt anonim, alt mesaj lipsit de argumente.

Vorbește de voință populară, dar eu tocmai asta întrebam: unde este voința populară? Care sunt manifestările ei, potrivit democrațiein reprezentative sau directe?

Repet: eu am vorbit argumentat - înaintea fiecărei întrebări am prezentat FAPTE, pe care NIMENI, dar absolut NIMENI nu a fost capabil să le combată, decât cu loznici, de gen iubire, patriotism și alte lozinci sforăitoare.

Iată ce-mi scria într-un email Dan Dungaciu, pe care-l consider cel mai bun specialist în Republica Moldova:

"In ceea ce priveste concret materialul tau, fireste ca e greu
combatut. Si nu vad de ar face-o cineva. Pe mine, insa, nu ma
intereseaza sa argumentez astazi din perspectiva unionista - e complet
nerealist. Dar cred ca pragmatismul populatiei va deveni din ce in ce
mai pregnant, iar relatia cu Romania va fi citita in aceasta grila, si
nu in cea naiv-induiosatoare a anilor 90. Daca asa vor sta lucrurile,
devine evident ca vom avea de-a face cu alt fenomen prin care sa citim
relatia Bucuresti-Chisinau. Asupra lui incer sa atrag atentia."

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

simplu
Autor: simplu, septembrie 12, 2009
E ffff simplu, domnule Clej. Unde dragoste nu e, NIMIC nu e. Unirea se poate face NUMAI din dragoste. Dvs nu stiti ce inseamna asta (si respingeti orice manifestare a VOINTEI POPULARE care nu va tine cont de piedici - care piedici au fost si vor fi mereu! - dar popoarele care vor sa supravietuiasca le depasesc). Iata de ce vi se pare ca nu va intelege nimeni. Dimpotriva, dvs nu intelegeti 9nu aveti capacitatea de a intelege) ca acesti oameni IUBESC Romania, cu tot cu Basarabia FURATA de rusi, cu bune si rele. Si nu cauta nod in papura, cum faceti dvs. in acest articol care se pretinde a fi argumentat.

Aratati-mi macar un argument in articolul dvs., care sa merite atentia cititorilor! Macar unul care sa nu insulte sentimentele romanilor. Eu nu vad niciun argument - si am recitit dedoua ori articolul. Tot articolul e compunere scolareasca despre povestirile antiromanesti auzite de noi toti - inca de la tatuca Stalin. Ne-am saturat de ele ca de hrean! Noutatea articolului consta in expunerea frustrarilor dvs personale, care par sa vrea sa ia forma coerenta, dar nu reusesc. Pai, cine sa se apuce sa polemizeze cu un frustrat? Noi avem aici frustratii nostri (personali si irepetabili) - ii avem aici pe alde Stati, Contiu, Voronin... Credeti-ma, nu va putem face loc, din cauza supraaglomeratiei pe acest segment rezervat numai unor "alesi" (cu cazier vechi!), oricat de mult am dori sa va facem pe plac!

Vi s-a dat cu tifla de cateva ori, vi s-a arata ca habar nu aveti despre ce vorbiti, ca pozitia dvs este lipsita de substanta. Nu cunosc niciun autor de articole, care sa sara la cititori cu invinuiri si insulte si sa-i considere pe toti nedemni de articolul dvs.


Daca va dispretuiti cititorii, de ce mai publicati? Sau pote ca nu stiti sa scrieti asa incat cititorii sa VREA sa stea de vorba cu dvs? Adevarul e ca sunteti mancat de resentimente si de ura, atat. De aceea insistati atata ca vreti sa "dialogati". Cred ca reactiile la articol ar fi trebuit sa va convinga sa nu mai publicati articole, cel putin nu aici. Aici nu aveti nicio sansa cu "argumentele" dvs rasuflate
si cu antiromanismul dvs. inveninat. Va asigur de asta.


Stiti de ce nu ar trebui sa insistati atata? Pentru ca demontarea "argumentelor dvs" ar insemna de fapt developarea antiromanismului dvs. Cred ca e timpul sa va retrageti englezeste si sa va cautati alta treaba.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

petru.clej@btinternet.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Autor: Petru Clej, septembrie 12, 2009
Domnule sau doamnă care vă ascundeți cu lașitate sub aliasul Camachino,

Într-o țară democratică patriotismul se prezumă, el nu trebuie afirmat. Toți suntem patrioți și dorim binele țării (până la proba contrarie) dar îl dorim pe căi diferite și nu e nicio nenorocire din asta.

Eu consider că unirea nu este benefică și am expus motivele. Buna mea credință trebuie prezumată, așa cum o prezum și eu pe a dumneavoastră. Încetați să mai gândiți după schema comunistă "Cine nu e cu noi e împotriva noastră".

Și mai am o rugăminte: abandonați apelurile lacrimogene și declarațiile de iubire, nu mă ipresionează în niciun fel.

Scutiți-mă cu saluturile, și aștept o replică argumentată, nu ca asta, pe puncte. Dacă vă teamă să vă dezvăluiți numele, îmi puteți scrie pe adresa Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza '> petru.clej@btinternet.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

...
Autor: Camachino, septembrie 12, 2009
Domnule Petru Clej...de câte ori in viata dumneavoastra ati spus:SUNT MANDRU CA SUNT ROMAN!?. Cat despre versurile unui poet national-comunist, cum dumneavoastra il numiti, nu are rost sa discutam. Aceste versuri se simt. Domnule Clej, de câte ori v-a curs o lacrima ascultând un cântec patriotic. Eu am plâns când oamennii erau pe strada in Chisinau si strigau Traiasca Moldova,Ardealul si Tara Româneasca. Si stiti de ce am plâns?! Pt. ca nu puteam sa fiu alaturi de ei. De câte ori ati cântat imnul de stat al României?! Sunt patriot?! Raspunsul e simplu domnule Clej...DA...si asa imi voi creste copiii, PATRIOTI. Cât despre argumente domnule Clej vizitati http://www.youtube.com/watch?v=ilE-xSVBZcI. Oare si copiilor acestora le-au ramas sechele(nu scehele daca vb. de ortografie si de scris corect) national-comuniste?! Ieri poate ati ascultat la radio despre unirea celor doua Germanii.Care mare putere a fost de acord sa se uneasca????? Domnule Clej ce argumente ne trebuie sa ne unim? Vointa domnule Clej, vointa si curaj. Aceasta unire nu se va face mâine domnule. Se va face poimâine sau peste o saptamâna, dar se va face, fie ca unora le va convenii sau nu. Faptul ca spuneti ca sunt jalnic cu toata iubirea mea pentru Ardeal si Moldova ar trebuii sa-l explicati putin. Nu inteleg eu bine sau e o rusine sa spui ca iti iubesti tara. Domnule Clej cititi comentariile la articolul dumneavoastra. Ce vedeti acolo?! Sunt de acord oamenii cu ce spuneti?!...Stiti este o vorba la noi la români...când 3 persoane iti spun ca esti beat...du-te la somn caci e adevarat. Mai e o varianta insa nu imi place sa jignesc. smilies/wink.gif Inca ceva domnule Clej...câte minoritati traiesc in Dobrogea?! multe....si convietuiesc...Cât despre un referendum in România,cu privire la Unire, chiar ar fi bine sa se faca. Nu de alta, dar va inchide gura celor ca dumneavoastra care nu sunt de acord cu Unirea. Cat despre nota de plata, cum o numiti domnule Clej, pe care v-a trebuii sa o plateasca România ce sa mai vorbim. Cand copilul vine acasa nu ii faci nota de plata, treci totul la cheltuieli comune. Sau nu e asa?? La punctul 4 cred ca stim cu totii de ce nu intra Turcia in U.E. Iar Moldova nu va intra pe usa din dos, va intra pe aceeasi usa pe care am intrat si noi, pe usa milei si a intereselor economice si politice ale U.E. Sau vreti sa spuneti ca noi nu am intrat pe aceasta usa?! In România sunt placute bilingve in localitatile unde mai mult de 20% e populatie maghiara sau germana. In Cluj nu e domnule Clej...dupa ultimul recesamânt e doar 17%...asa ca... Opozitia vehementa a Rusiei?! Nu mi se pare mie ca e atât de vehementa, insa si daca e intotdeauna este cineva care merge in sens contrar. Singurul punct despre care nu am prea vorbit e in legatura cu Transnistria. E o problema mare, insa toate se rezolva. Cred ca nu o sa va deranjeze comentariul meu asa de tare incât sa ma faceti si pe mine las ca nu mi-am scris numele. Eu nu sunt o persoana atât de cunoscuta ca si dumneavoastra insa sunt un PATRIOT. Va salut domnule Clej si va mai spun: IUBESC MOLDOVA, IUBESC ARDEALUL, IUBESC TARA ROMANEASCA SI IUBESC DOBROGEA, in doua cuvinte IUBESC ROMANIA. Daca mai imi spuneti ca sunt jalnic atunci chiar trebuie sa va culcati...P.S. Sper sa nu fi facut multe greseli de ortografie deoarece cred ca acestea v-au deranjat, nu comentariul in sine... smilies/wink.gif

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

petru.clej@btinternet.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Autor: Petru Clej, septembrie 12, 2009
Dacă argument este să citezi din versurile poetului național-comunist, bard al ceaușismului Adrian Păunescu, mai bine să oprim discuția aici. Sunteți jalnic cu toată iubirea dumneavoastră de Ardeal și Moldova. Mai bine "a-ți" arăta respect pentru ortografia limbii române. E mult mai util decât pășunismul patriotard pe care-l afișați.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

petru.clej@btinternet.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Autor: Petru Clej, septembrie 12, 2009
Este deprimant să vezi ce scehele a lăsat național-comunismul în mintea oamenilor. Chiar așa de mediocri sunteți cu toții că nimeni nu e în stare să discute pe text să ofere contra-argumente: la 1) părerea mea e... ș.a.m.d. Așa se discută nu cu reacții umoral-patriotarde,

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

pro unire
Autor: roman anonim, septembrie 11, 2009
Domnule Petru Clej, daca sunteti roman, cred ca nici dumneavoastra nu credeti cu adevarat cele ce ati afirmat, aceste "argumente anti", un roman adevarat are o durere in suflet, de multi ani, de cand, fara sa lovim in unii sau altii, istoria a fost nedreapta cu noi si a creat un "zid" intre romani. Stiti si dumneavoastra ca zidurile de acest tip sunt sortite prabusirii, precum zidul Berlinului, stiu acest lucru si cei care inca sustin acest zid, stiu ca unirea intre romani este atat de firesca, atat de normala, este doar o chestiune de timp, nimic mai mult, pana cand ne vom reuni intr-un singur stat, parte a Uniuni Europene.
Am intrat in mileniul 3, iar acest mileniu chiar daca a inceput cum a inceput va fi al pacii sau nu va fi deloc, ori acest lucru va insemna si o "vindecare" a ranilor trecutului precum acest stat "Moldova", sau precum cele doua Coreei, ca sa mai dau un exemplu.
Ca sa inchei domnule Clej aceasta "utopie" va deveni realitate fie ca vor sau nu vor unii ca dumneavoastra, nu trebuie decat sa ne deschidem putin inimile si sufletul si sa-i primim alaturi de noi pe frati din Basarabia.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

...raspuns demagogie patriotarda...
Autor: Camachino, septembrie 11, 2009
E putin lipsa de respect, domnule Petru Clej, daca cineva te saluta sa nu ii intorci salutul. Eu am spus ca iubesc Moldova precum iubesc si Ardealul, nu am spus ca va iubesc pe dumneavoastra. Eu nu spun ca nu a-ti facut nimik pentru mass media din Moldova. Singurul lucru care vi-l spun e un vers scris de Adrian Paunescu(spuneti acum ca e comunist): "Bat clopote cântând reintregirea". Restul domnule Clej e vorbaraie.Azi nu va mai salut pentru ca nu imi place sa nu mi se raspunda. smilies/wink.gif

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

petru.clej@btinternet.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Autor: Petru Clej, septembrie 11, 2009
Diferența între mine și demagogii patriotrzi dresați de regimul național-comunist și mine este că în articol prezint fapte urmate de întrebări pe când ei nu produc decât lozinci, singurul lucru de care sunt capabili.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

unele da , altele nu
Autor: moroşan, septembrie 11, 2009
articolul NU este unul pragmatic , ci doar mimează pragmatismul, când în realitate exprimă atitudinea antinunionistă şi moldovenistă a autorului. Acesta inventariază şi chiar inventează "motive" împotriva unei eventuale uniri, pronind de la stereotipuri mai mult sau mai puţin reale.
Realitatea este ca dl. Clej este un anti-unionist şi mimează pragmatismul, făcându-i pe alţii patriotarzi,dar ar trebui să se uite puţin la unguri şi să înveţe o lecţie de demnitate. Eu trăiesc printre ei şi admir lupta lor înverşunată, chiar dacă fără speranţă, pentru unitatea maghiarilor, indiferent de costuri.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

Lașului care semnează \"Dlui Clej\"
Autor: Petru Clej, septembrie 10, 2009
În afară de faptul că sunteți imagine virtuală, nu faceți decât să repetați lozinci sforăitoare. Dimpotrivă argumentele în articolul meu sunt prezentate înaintea fiecărei întrebări. Eu tratez cu argumente, iar dumneavoastră cu fanfaronade naționaliste.

Când veți ieși de sub anonimat și veți avea contra-argumente, nu demagogie, discutăm.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

Demagogie patriotardă
Autor: Petru Clej, septembrie 10, 2009
Domnule care vă ascundeți sub pseudonimul Camachino, asta e demagogie patriotardă, care nu mă impresionează. V-o spune unul care prin fapte nu prin vorbărie goală a contribuit la dezvoltarea mass-mediei audiovizuale din Republica Moldova. Păstrați-vă saluturile și iubirea pentru persoana dumneavoastră, că de vorbe umflate sunt sătul.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

...raspund...
Autor: Camachino, septembrie 10, 2009
ceea ce citim prin presa din România si Moldova nu conteaza...singurul lucru care conteaza, domnule Petru Clej, e ca suntem acelasi neam vorbim aceeasi limba, iar rusificarea nu a omorât de tot spiritul românesc. Am fost intr-un sat pe malul Nistrului si am auzit acolo unele dintre cele mai frumoase cântece patriotice. Domnule Clej singurul lucru care trebuie pentru Unire e CURAJUL. Pentru toate celelalte exista MasterCard...Un salut de la un ardelean care iubeste Moldova lafel cum iubeste Ardealul...

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

apropo de argumente
Autor: Dlui Clej, septembrie 09, 2009
Cred ca e de ajuns ca lumea isi spune parerea. Articolul semnat de petru Clej NU contine niciun argument. De ce ar trebui cei care comenteaza sa-si bata capul sa contraartumenteze? Sa contraargumenteze - ce? Insultele? Ignorana? Calomniile proliferate de autor?

Cred ca este o onoare insusi faptul ca vi s-a raspuns, domnule antiunionist si antiroman, cetatean al Romaniei, Clej! In mod normal, pentru cei care denigreaza idealurile nationale nu exista respect. Unionisnul este un ideal romanesc, fie ca va place, fie ca nu! Si odata si odata acesta se va implini. Nu aveti niciun cuvant de spus in aceasta privinta, nu va priveste aceasta chestiune, pur si simplu. E o chestiune care ii priveste DOAR pe romani, nu si pe cosmopoliti ca d-stra.

Apropo, despre romanofobia salbatica a oficialilor de la Chisinau de ce nu scrieti? Cred ca asta e mai actuala decat tema unirii, pentru ca Unirea se va intampla in mod firesc, nu asa cum isi inchipuie un oarecare cazut din luna, care isi imagineaza ca, daca a baut cu cativa dintre politicienii mai betivi din chisinau, gata stie ce reprezinta Basarabia! S-a spus foarte corect aici ca acest articol, pe langa faptul ca e vechi (l-ati mai scris de vreo 10 ori!), e si superficial.

Ca si in perioada agrariana, si acum sunteti un sustinator tacit al antiromanismului, ascunzandu-va dupa masca impartialitatii - o impartialitate care a ignorat, pur si simplu, calvarul romanilor basarabeni, faptul ca ROMANOFOBIA i-a alungat de acasa, i-a lasat fara lucru si fara surse de existenta...

Parerea mea e ca NU sunteti impartial, ci complice cu criminalii, daca nu luati atitudine! Dvs nu ati luat atitudine niciodata, nici macar atunci cand a fost stringenta nevoie - cand s-au comis crime omoruri... Nici dvs, nici colegii dvs de la BBC Chisinau. Deci... parerea mea e ca nu aveti ce cauta in presa de la Chisinau. Si nici in cea din Tara. Ar fi bine sa ramaneti la Londra, unde va este bine si cald.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

Apropo de revista ACUM
Autor: Dlui Clej, septembrie 09, 2009
Revista acum ar face bine sa redacteze articolele agramate ale lui Denis Cenusa, pentru ca este ilizibil. Pierzi orice interes pentru articol, dupa ce stai sa descifrezi, care subiect se acorda cu predicatul si, mai ales, de ce! Tanarul a dormit la orele de limba romana, probabil, si nu stie sa faca acordul gramatical. Redactorii care il publica se fac responsabili pentru mutilarea limbii romane, si ar trebui sa-i arate unde greseste, frumos, parinteste, dar cu severitatea de rigoare.

Nu mai spun ca tanarul da dovada de un infantilism ciudat pentru varsta lui, ceea ce ii afecteaza puterea de analiza. Are un fel de slugarnicie fata de Kremlin, care, de altfel, se cam potriveste cu demersul intregii echipe de la ACUM. No offence!

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

Preluare articole
Autor: Petru Clej, septembrie 09, 2009
De asemenea, rog redacția Vocea Basarabiei să plaseze un link către revista ACUM la articolele pe care le preia de pe www.acum.tv.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

Lipsă de argumente
Autor: Petru Clej, septembrie 09, 2009
Comentariile la articol erau previzibile: în lipsă de argumente, insulte și demagogie patriotardă.

Vă invit să citiți revista ACUM www.acum.tv, unde aceste probleme sunt tratate în mod serios, nu așa cum citiți zilnic în presa din România și Republica Moldova.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

erata
Autor: EU, septembrie 09, 2009
"In fond, toti discipolii sai au EVITAT cu indaratnicie orice manifestare a romanilor basarabeni, considerandu-l
"desuet", "pasunist", consonant mesajul lui CVT".

A se citi: "au evitat cu indaratnicie orice manifestare a ROMANISMULUI si UNIONISMULUI romanilor basarabeni...".

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

niste prostii...
Autor: EU, septembrie 09, 2009
In fond, este un articol care demonstreaza o crasa lipsa de logica si un exemplu de gandire perversa. Nu vrea sa analizez fiecare punct in parte, ca nu merita timpul. Punctul 7 este edificator. Intrebarea autorului este "ce va oferi"? Si raspunsul (tot al autorului - e un fel de interviu cu sine insusi, pentru ca asa e omul, simtite nevoia sa-si dea din cand in cand cate un interviu!) - raspunsul autorului e... "saracia"! Nu stie autorul ca in afara de "oferta materiala" (financiara, de fapt, ca la asta se refera autorul, nu la OPORTUNITATI si POTENTIAL), o relatie (chiar si una interpersoanla!) presupune si oferte de ALT ordin decat cel financiar?

Pentru cei care au lesinat de admiratie la citirea articolului: a pune problema "saraciei" in acesti termeni nu inseamna pragmatism, ci prostie. Pragmatismul presupune evaluarea situatiei in toata complexitatea ei, nu doar dintr-o perspectiva strict filistina.

In rest, cred ca autorul ar face bine sa se ocupe cu ceva mai folositor decat sa dea "sfaturi gratis", intr-un domeniu pe care il cunoaste destuld e superficial - experienta dumisale cu BBC-ul si Biroul acestuia din Chisinau demostreaza cat de prost se orienteaza dl Petru Clej in realitatile din Republica Moldova si cat de mult efort a depus dumnealui personal pentru a falsifica adevarata putere a romanismului in Republica Moldova. In fond, toti discipolii sai au EVITAT cu indaratnicie orice manifestare a romanilor basarabeni, considerandu-l "desuet", "pasunist", consonant mesajul lui CVT. Astfel, i-au adus in Biroul BBC, de cele mai multe ori, pe promotorii ANTIROMANISMULUI. Acum, cand toata constructia BBC-SISta se naruie, dl Clej mai vine cu un articolas despre... unire. Hai ca-i buna. Pai n-ati facut VOI, cei de la BBC, TOTUL ca Unirea sa nu se intample? Stati linistiti, nu va mai asculta nimeni. Poate doar unele ziare care cred ca mai aveti ceva de spus in materie de "dezunire" a romanilor.


P.S. Dl Clej a mai spus de vreo cate zeci de ori ca "unirea nu e posibila", fiind angajat al BBC. Vreo cativa ani la rand a tot spus acest lucru. Altceva, nou, nu putea inventa? Nu de alta, dar am obosit sa-l tot ascultam. Sa mai asculte si el. Eventual, sa-i asculte ODATA si pe ROMANII din Basarabia! Romani, care odata LASATI sa se exprime, nu vor mai avea nevoie de sfaturi otravkite cu "antiromanism pragmatic".

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

cedarea bantustanului
Autor: singurel, septembrie 09, 2009
punctele 2 si 3 se rezolva de la sine prin cedarea bantustanului, care oricum e independent de facto si n-are nici o treaba cu romania sau cu europa.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

Criuleni
Autor: Petru, septembrie 08, 2009
Aveti o logica excelent occidentala,asa ne vad si gandesc despre noi occidentalii chiar si rusii.Toti ce au scris mai sus au scris din suflet si se revolta din suflet,politica insa cere un pragmatizm cite odata excesiv.Pragmatizmul intrebarilor Dvs. este foarte bine venit,pentru aceasta alegem oameni politici capabili sa ne rezolve imgenios problemele atat de dureroase ale neamului nostru, care fara voia noastra au trecut din generatie in generatie.Sunt in totalmente de acor cu dumneavoastra,la ceia ce ati mentionat pot fi adaugata inca sute de intrebari de acest fel,dar sun sigur suta la suta ca vom rezolva aceste probleme si diferende si vom ajunge la un numitor comun in timpul cel mai apropiat.A venit timpul sa trecem de la discutii ce tin de vis, la discutii pragmatice cu obiective forte bine definite.In final oricum suntem o natiune si numi inchipui cum putem fi separati.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

DAAAAAAAAA......UNIRE IMEDIATA SI TOTALA PENTRU T
Autor: FLORIN din ROMANIA, septembrie 08, 2009
DOAMNE OARE CAT TIMP NOI ROMANI VA TREBUI SA NE ADUNAM=UNI SI REUNI LA UN LOC. CATE PACATE MAI AVEM DE PLATIT SI SUFERIT.OARE MAI APUC ZIUA REUNIFICARII CU CELE 6 JUDETE BASARABENE.

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

...
Autor: Unionist, septembrie 08, 2009
Şi pămînturile agonisite de bunei şi parinţi noştri să fie întoarse moştenitorilor după legea României

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

...
Autor: Camachino, septembrie 08, 2009
Ce sa spun domnule Petru Clej?! Pe de-o parte aveti dreptate spunând ca ar fi o problema in plus, ca am avea de furca cu minoritatile de acolo, ca românii nu ar fi bine vazuti de catre gagauzi,ca România va trebuii sa mobilizeze resurse pentru a aduce noua provincie la nivel european(dar noi suntem oare acolo, deci aici se pot inchide ochii). Vreti un sentiment puternic unionist in Moldova. El exista insa cei ca dumneavoastra, cu aceste mari cugetari, il faceti sa nu fie asa vizibil. eu sunt pentru "restabilirea suveranităţii statului român asupra
teritoriilor româneşti din stânga Prutului şi Nistrului" cum bine zicea Anatol in comentariul sau. Daca noi de aici nu ii incurajam lor singuri le va fi greu. Daca un frate de al nostru o duce mai rau, oare nu e datoria noastra sa il ajutam. Cand in 1990 s-au defiintat C.A.P.-urile toti ne-am vrut pamântul inapoi chiar daca nu aveam cu ce sa il lucram. Tot asa România trebuie sa isi recapete teritoriile furate printr-un dictat mârsav pe care nici o alta tara europeana nu il mai respecta. Ca sa inchei domnule Petru Clej va spun ca DA noi vrem Unirea. Si sa nu uitam cuvintele Horei Unirii: "Hai sa dam mâna cu mâna/ Cei cu inima româna...Unde-i unul nu-i putere/La necaz si la durere./Unde-s doi puterea creste...". Impreuna vom fi mai puternici...Traiasca România Mare!

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

rusine sa-ti fie
Autor: Lord, septembrie 08, 2009
Domnule Petru Clej, pentru articolul dumneavoastra va acord cu maxima indulgenta nota ZERO, si calificativul ARTICOL EXECRABIL. Se vede ca sunteti total pe dinafara istoriei reale a romanilor si a nazuintelor romanilor. Pentru cultura dumneavoastra generala, va rugam consultati manualul real de istorie (si nu cel preparat de comunisti) la pagina Domnitorul Mihai Viteazul, Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei" - prima mare unire romaneasca. Te rog consulta si harta Marii Uniri din anul 1600. http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Viteazul

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

...
Autor: Anatol Marin, septembrie 08, 2009
Nu sunt de acord cu termenul unire.Acest eveniment a fost realizat cu cinste de înaintaşii neamului la 1918.Consider mai adecvat de utilizat în acest caz concret sintagma "restabilirea suveranităţii statului român asupra teritoriilor româneşti din stânga Prutului şi Nistrului"(din 1941-43 statul nostru a fost pînă la Bug)

* Report abuse
* +0
* Report abuse
* Report abuse

Jean-Marc Dreyfus. Les Juifs, un problème pour la Résistance

Les Juifs, un problème pour la Résistance

par Jean-Marc Dreyfus [23-11-2009]

Domaine : Histoire

Mots-clés : Shoah | antisémitisme | résistance
Augmenter police Diminuer police Version imprimable envoyer l'article par mail title=

On le sait depuis longtemps : la Résistance n’a guère pris position contre l’antisémitisme et la persécution des Juifs. Avec courage et liberté d’esprit, Renée Poznanski a passé au crible les stratégies de discours, la propagande et la contre-propagande non seulement de la Résistance mais aussi de la France libre et de la Libération.
Télécharger ce(s) document(s) :

*
Les Juifs, un problème pour la Résistance (PDF - 179.4 ko)
par Jean-Marc Dreyfus

Recensé : Renée Poznanski, Propagandes et persécutions. La Résistance et le « problème juif », 1940-1944, Paris, Fayard, 2008, ISBN 978-2-213-63570-5. 785 p., 34 euros
L’historiographie de la Résistance a été renouvelée depuis une vingtaine d’années en même temps que celle sur la Shoah en France s’est grandement étoffée, à la suite du livre de Michael Marrus et Robert Paxton Vichy et les Juifs, publié en 1981. L’historienne israélienne Renée Poznanski, auteur déjà d’une somme sur les Juifs de France sous l’Occupation [1], a eu l’idée passionnante de tenter de confronter les deux domaines, afin de voir si la Résistance française avait pris position contre l’antisémitisme et la persécution des Juifs, contre les déportations mais aussi ce que ses réseaux avaient tenté pour sauver des Juifs. On sait depuis longtemps que la Résistance française n’a que marginalement travaillé à sauver les Juifs de France de l’extermination, qu’il n’y eut pas de plan concerté, ni au niveau national, ni au niveau des réseaux mais cette étude novatrice, et disons-le, courageuse, étudie dans le détail les stratégies de discours, la propagande et la contre-propagande non seulement de la Résistance mais aussi de la France libre (et le titre de ce volumineux ouvrage de près de 800 pages est en cela incomplet). À lire l’état de la recherche avant la publication du livre, tel que le décrit Renée Poznanski dans l’introduction, on a l’impression que le sujet était presque un tabou. Certes, le Centre de documentation juive contemporaine à Paris avait organisé en 1981 un colloque sur la question, durant lequel les résistants venus parler s’était montrés très défensifs. Certes, à partir des années 1990, les ouvrages sur les différents réseaux de Résistance interrogeaient l’attitude face à la persécution, le plus souvent pour conclure que le réseau n’avait pas placé la question juive au centre de ses préoccupations et que la presse clandestine et les tracs s’étaient montrés pour le moins discrets. Il s’agissait alors pour l’auteur de tout reprendre sur ce sujet difficile, prenant le risque très contrôlé de rentrer dans une certaine mode de « désacralisation » de la Résistance, ce qui n’était pas du tout l’intention initiale. Malgré une précaution annoncée (« Ce livre ne cherche pas à prendre la mesure de l’antisémitisme à l’intérieur de la Résistance », écrit l’auteur), l’un des nombreux propos de cet ouvrage complexe est de voir comment les codes culturels antisémites de la fin des années 30 qui, on le sait, ont été si prégnants dans de larges secteurs de la société française, ont ou non influé sur la politique de la Résistance et de la France libre face à la persécution. « C’est en se démarquant de l’antisémitisme hitlérien que des militants d’Action française palabraient en termes clairement antisémites sur le ‘problème juif’ qui se posait à la France (…) D’autres dénonçaient avec force tout antisémitisme – qu’il soit d’origine nazie ou émane de l’extrême droite française – tout en s’appuyant sur un code culturel imprégné des stéréotypes consacrés ou sur des prétendues informations propagées par cette même extrême-droite… ». Bref, l’entreprise décrite ici nécessitait de nombreuses précautions et des preuves : l’ampleur du travail de l’historienne est en soi une réponse par avance aux critiques qui voudraient l’accuser de légèreté ou de velléités de démystification. « Revisiter ainsi d’un œil critique l’héroïsme de l’épopée résistante n’est pas chose aisée. Il y avait dans la Résistance un souffle extraordinaire (…) À aucun moment un sentiment d’humilité face à ceux qui ont fait l’histoire en risquant leur vie ne m’a quittée. Mais il y eut nombre d’ambiguïtés dans cette épopée ; comment n’y en aurait-il pas eu ? Les résistants étaient des êtres humains, des hommes et des femmes façonnés par une culture, héritiers de modes de pensée. Ce n’est pas faire injure à ceux qui lui ont tout sacrifié que d’étudier, comme une aventure humaine, la Résistance et ses imperfections ».

La première partie du livre est consacrée aux voix de la France libre, particulièrement les émissions en français de la BBC, qui, modestes au départ, occupaient à la fin de l’Occupation plusieurs heures d’antenne. Les animateurs diffusaient tout d’abord, dans les premiers mois de l’Occupation, une propagande réactive à celle de Vichy, sans attaquer le maréchal Pétain. S’il y eut quelques évocations de la question juive, du statut des Juifs d’octobre 1940 et des textes antisémites qui se multipliaient à l’automne de cette année-là, c’était de façon fugitive. La France libre s’appliquait surtout à convaincre qu’elle était portée par de vrais patriotes (toujours accusés par Vichy d’être des traîtres à la patrie pour avoir quitté le territoire français en une période difficile). Il s’agissait aussi de montrer que la France libre n’était pas aux mains des Juifs, n’étaient pas manipulés par les Juifs (surtout par les Juifs américains). « En règle générale, lorsque des mesures hostiles – le plus souvent perpétrées par l’occupant, mais parfois par les hommes de Vichy – étaient évoquées à l’antenne, les Juifs étaient soit inclus dans une liste qui les englobait soit oubliés. Il y avait certes une raison stratégique à cette politique de propagande, qui poussa d’ailleurs de Gaulle à limiter ses contacts avec le Congrès juif mondial – alors même qu’il avait eu des rapports très précoces avec Albert Cohen, son délégué pour l’Europe, et qu’il s’était montré très clairvoyant et très clair dès l’été 1940 quant au sort des Juifs de France et aussi sur ses projets futurs de réintégration des Juifs dans la légalité républicaine sitôt la France libre arrivée au pouvoir en France. Mais l’antisémitisme de nombreux militants qui avaient rallié Londres très tôt, parfois dès juin 1940 peut avoir contribué à minorer les critiques sur la politique d’État contre les Juifs. Jean-Louis Crémieux-Brilhac, lui-même ancien de la France libre dont il s’est fait l’historien, a confirmé cette hypothèse à Renée Poznanski. Parmi les militants qui avaient rejoint de Gaulle, nombreux étaient les anciens de l’Action française ou des Croix de feu. Certains firent preuve même d’un antisémitisme actif, comme Pierre Tissier, seul membre du Conseil d’État à avoir rejoint Londres, et qui publia en anglais en 1942, un livre qui fit scandale. En condamnant toutefois la politique anti-juive de Vichy, il écrivit des paragraphes tout imprégnés d’un fort antisémitisme.

Le livre se poursuit par l’étude de la presse résistante. Là encore, un silence presque total au départ a régné, pour des raisons similaires à l’attitude de Londres. Pour les mouvements naissants, qui se consacraient au départ presque uniquement à une activité de contre-propagande et de publication clandestine, l’essentiel était d’asseoir sa légitimité face à la politique de collaboration et, là aussi, le maréchal Pétain fut souvent épargné, pour de pas s’aliéner une opinion publique assommée par la Débâcle et loin d’être acquise. Les feuilles clandestines étaient rédigées par des résistants de la première heure qui venaient d’horizons très différents, de la gauche communiste à l’extrême droite, et leur souci était de dénoncer et la collaboration et la barbarie nazie tout en évitant de porter le flanc aux accusations de division. La pierre d’achoppement était bien sûr l’attitude face au général de Gaulle alors que les sujets purement sociaux étaient évités. L’heure n’était pas encore aux grands projets de rénovation nationale. À de notables exceptions près, la presse clandestine se montrait, dans ce contexte, très discrète sur le sort des Juifs, alors que l’application du premier statut obligeait les administrations française à demander des déclaration d’aryanité à tous leurs fonctionnaires. La presse communiste certes englobait les Juifs dans les listes de victimes et bientôt de martyrs, la presse communiste juive fut certes précoce dans sa dénonciation des persécutions antisémites, tout en s’appuyant parfois sur une rhétorique anticapitalistes qui dénonçaient les banquiers juifs, mais les mesures antisémites de plus en plus radicales faisaient ailleurs l’objet d’un simple entrefilet. L’Université libre, revue clandestine fondée en novembre 1940 et qui s’adressait à un public d’intellectuels, dénonça clairement le statut des Juifs mais elle était rédigée par deux intellectuels juifs, Georges Politzer et Jacques Solomon. Les ambiguïtés héritées des années 1930 apparaissaient cependant dans la dénonciation de la « finance, juive ou non » jusque dans des journaux comme Franc-Tireur et Libération. Les Cahiers du Témoignage Chrétien, publiés à partir de novembre 1941 étaient alors des exceptions particulièrement notables, qui prenaient des positions très claires de dénonciation de l’antisémitisme.

Le silence pesant commença à être brisé, certes timidement, au printemps 1942, avec les premières déportations. Les feuilles de la Résistance pourtant ne pouvaient pas être accusées de manquer d’informations sur le sort des Juifs, surtout des Juifs de France : les organisations juives s’activaient à rassembler des données, y compris sur l’opinion des Juifs face à l’étau législatif qui se resserrait rapidement sur eux. Une commission du Consistoire avait cette fonction (qui était en contact particulièrement avec certains dirigeants catholiques). Renée Poznanski scrute aussi les échanges entre les différents mouvements de Résistance quant au « problème juif », dont l’existence ne faisait pas de doute pour de nombreux mouvements, même s’ils refusaient en masse l’antisémitisme nazi et s’ils voyaient des « solutions » très différentes à celui-ci. Elle scrute aussi les réactions de l’opinion publique française – souvent à travers les journaux intimes de la période – à la fois à la propagande allemande et à celle de Vichy, et aux écrits de la Résistance. Cet échange complexe, ce champ de forces toujours mouvant, est en réalité au cœur de l’ouvrage.

L’accélération de la persécution, en juin et juillet 1942, provoqua un choc dans l’opinion : l’imposition du port de l’étoile en zone occupée, puis la rafle du Vel’ d’Hiv’, les rafles en province, la livraison aux Allemands des Juifs étrangers internés dans les camps français et les déportation de masse soulevèrent des protestations unanimes, aussi bien à la BBC que dans la presse clandestine. Celle-ci rapporta largement le contenu des lettres pastorales de Mgr Suard et de Mgr Saliège. Les émissions en français de la BBC relayèrent aussi largement l’indignation face aux déportations de familles entières mais la confusion sémantique s’installa rapidement à nouveau : les Juifs étaient mentionnés fréquemment à l’antenne – peut-être aussi parce que les directives officielles britanniques le permettaient et même le demandaient – mais les Juifs de France étaient à nouveau intégrés dans une liste de victimes, dont les requis du STO, eux aussi « déportés en Allemagne ». Par contre, les informations sur la Shoah à l’Est était bien plus claires : à partir de l’automne 1942, les journalistes ne faisaient plus mystère que la destination des déportés juifs était la mort et la réalité des massacres était énoncée presque au jour le jour, comme c’était le cas dans la presse anglo-saxonne, même si ces informations ne faisaient pas les gros titres [2].

La lecture de l’ouvrage demande par moment une certaine attention, tant les analyses de textes sont détaillées, parfois exhaustives, mais il serait dommage de s’arrêter avant la dernière page. En effet, la dernière partie est tout aussi novatrice, qui interroge les silences de la France résistante, celle qui est arrivée au pouvoir avec le général de Gaulle, à la période de la Libération. Car, explique Renée Poznanski, le silence sur la persécution des Juifs et la Shoah se poursuivit. Elle décrit les freins mis à la réintégration des Juifs dans la nation, les différentes initiatives pour freiner ou limiter l’ampleur des restitutions, signes selon elles, de la mauvaise volonté de segments de la société française à « renationaliser » les Juifs. Il y eut certes des manifestations antisémites après la libération, sous couvert de groupements de propriétaires de biens aryanisés ou de locataires installés dans des appartements dont les Juifs avaient été expulsés. Mais elles furent tout de même limitées et les pouvoirs publics luttèrent contre les associations de bénéficiaires de l’aryanisation. Somme toute, les restitutions ont pu avoir lieu en France, largement grâce à l’influence de quelques hommes, dont René Cassin. Les administrations françaises furent d’ailleurs tout aussi « légalistes » après la Libération qu’elles l’avaient été sous Vichy et appliquèrent les ordonnances de restitution, certes tardivement promulguées, avec autant de zèle qu’elles avaient appliqué celles privant les Juifs de leurs droits. Mais ce silence sur la Shoah de la presse française, largement issue de la Résistance, on le sait – de centaines de feuilles locales qui avaient continué à paraître sous l’Occupation furent interdites et les journaux clandestins se transformèrent en publications légales – ce silence est une vraie question. Didier Epelbaum, dans un livre récent cité par Renée Poznanski [3], a passé en revue la presse française de la Libération, en marquant bien la césure d’avril-mai 1945, avec les révélations dues à l’ouverture des camps de concentration et aux premiers témoignages directs de survivants. Poznanski confirme la thèse d’Epelbaum quant au silence sur la Shoah, alors que la déportation de la Résistance était mise au centre des représentations et que les camps de concentration rentraient brutalement dans la conscience occidentale. Elle a de plus lu la presse juive et les archives du Conseil représentatif des institutions juives (CRIF), créé dans la clandestinité, ainsi que celles du Centre de documentation juive contemporaine (CDJC) qui commençait dès ce moment-là à rassembler les documents sur le génocide et à les étudier. Les voix juives avaient conscience de la singularité de la déportation raciale, du nombre infime des survivants mais elles n’osèrent s’exprimer que dans les organes communautaires, communistes ou non. Epelbaum avait montré que peu de voix non-juives avaient pu parler mais qu’il s’agissait de voix significatives, celles de Sartre, Camus et Mauriac, etc. Renée Poznanski est encore plus radicale dans le récit de la libération, réfutant aussi l’idée que les Juifs eux-mêmes n’avaient pas voulu voir leur martyre exposé à l’opinion publique non-juive, trop occupés qu’ils auraient été à leur réintégration dans la Nation et à gommer toute trace de singularité. « Certes, l’antifascisme triomphant leur offrait une bannière politique à laquelle les Juifs, et notamment ceux qui s’identifiaient aux partis de gauche, pouvaient se rallier », écrit Renée Poznanski en conclusion de son livre ô combien stimulant. Et elle continue : « Certes, enfin, dans les années de l’immédiat après-guerre, les organisations juives centrèrent leurs efforts sur la restauration de la communauté et ne bataillèrent pas pour imposer leur perception de l’extermination des Juifs de la société française. Doit-on en conclure qu’elles s’étaient portées volontaires pour contribuer à installer l’occultation ? Une mémoire juive de la guerre existait en France ; elle était simplement étouffée par une mémoire hégémonique qui la reléguait aux marges de la société et l’obligeait à se réfugier dans les seules instances communautaires, ou dans le secret des familles ».

par Jean-Marc Dreyfus [23-11-2009]
Notes

[1] Être juif en France pendant la Seconde guerre mondiale, Paris, Hachette Références, 1994.

[2] Pour un exemple majeur, celui du New York Times, voir le livre récemment traduit : Laurel Leff, Relégué en page 7 : quand le « New York Times » fermait les yeux sur la Shoah, traduit de l’anglais par Aline Weill, Paris, Calmann-Lévy, Mémorial de la Shoah, 2007.

[3] Epelbaum, Didier, Pas un mot, pas une ligne ? 1944-1994, des camps de la mort au génocide rwandais, Paris, Stock, 2005.

Ovidiu Hurduzeu. Economia libertăţii: Renaşterea României profunde

decembrie 17, 2009 Ilie Catrinoiu 19 comentarii

Economia libertăţii: Renaşterea României profunde � ne poate scoate „A Treia Forţă“ din criză?

de Ovidiu Hurduzeu

În luna noiembrie 2009, m-am aflat în România, alături de teologul şi economistul John Medaille de la University of Dallas, pentru a lansa antologia A Treia Forţă. Economia libertăţii: Renaşterea României profunde (Editura Logos, Bucureşti). Antologia, pe care am îngrijit-o împreună cu profesorul texan, include textele unor renumiţi gânditori de astăzi, precum profesorul Stefano Zamagni, consilier economic al Papei Benedict XVI, şi Phillip Blond, noul „rege filozof“ al conservatorilor britanici. Economia libertăţii: Renaşterea României profunde reprezintă topografia unor practici economice viabile. Dacă ar fi aplicate în mod sistematic în ţara noastră, ele ne-ar putea ajuta să evităm colapsul iminent al economiei şi să ieşim la liman prin mijloace care ne stau la îndemână, fără a ne îndatora în numele copiilor şi nepoţilor noştri şi fără a vinde la mezat România. În afara faptului că propune soluţii anticriză viabile, Economia libertăţii jalonează calea spre restaurarea unei societăţi sănătoase şi prospere.

De la bun inceput, fără a fi fost măcar răsfoită, cartea a fost primită cu neîncredere de cei interesaţi să menţină status quo-ul economic şi intelectual în România. Spre deosebire de alte lucrări care propun soluţii de „reconstrucţie“, Economia libertăţii nu încearcă să resusciteze un model economic şi social muribund. Autorii antologaţi merg la rădăcina răului, vizează cauzele structurale care au produs dezastrul actual; soluţiile lor nu sunt menite să repare un sistem stricat, ci să-l înlăture complet, înlocuindu-l cu unul funcţional.

În esenţă, Economia libertăţii: Renaşterea României profunde luminează căile spre instaurarea în ţara noastră a unui stat al micilor proprietari. Acest ideal este convergent cu distributismul şi respectă supoziţia economiei neoclasice a „numarului vast de firme“ – pe o piaţă cu adevărat liberă trebuie să acţioneze un număr suficient de mare de unităţi economice aşa încât nici una să nu aibă puterea de a impune preţurile. Precondiţia „numărului vast de firme“ impune însă ca proprietatea productivă să fie larg raspândită în societate. Or, în România se constată o concentrare îngrijorătoare a proprietăţii în câteva mâini. Am ajuns în situaţia în care foarte mulți dintre concetăţenii noştri nu posedă experienţa proprietăţii productive. Pur şi simplu, trăiesc în condiţii de „sclavagism“ salarial – nu ştiu ce implică statutul de proprietar întrucât nu l-au cunoscut niciodată în chip de realitate directă. Această situaţie explică dorinţa multora de a rămâne simbriaşi „la stat“ şi în marile corporaţii mai degrabă decât să pornească o afacere pe cont propriu.

Urmând cu obedienţă unele modele teoretice din import (neoliberalismul, de pildă, dar nu este singurul), încurajând sau închizând ochii la practicile mafiote din economia reală, statul român nu a avut nici un interes să dezvolte o democraţie economică, un sistem bazat pe piaţa liberă, care să-i încurajeze pe cât mai mulţi cetăţeni să deţină o proprietate productivă (mijloace de producţie). Toate guvernele care s-au perindat la cârma României au încurajat, pe de-o parte, concentrarea de capital şi formarea de pieţe monopoliste, iar pe de altă parte, au promovat sau recurs la mijloace non-economice majore de tip socialist-keynesian – „pomeni electorale“, subvenţii, credit pentru consum (camătă) – pentru a remedia (dar nu au reuşit) gravele dezechilibre economice şi nedreptăţile sociale tot mai mari. În ultimii douăzeci de ani am asistat la spolierea României şi la înrobirea economică a populaţiei prin complicitatea dintre globalism (capitalismul financiar şi oligarhic) şi statul birocratic-managerial. Practic, monopolul public al statului comunist s-a transformat în oligopol privat.

Economia libertăţii: Renaşterea României profunde propune o varietate de practici distributiste – o a treia cale – care ar putea crea în România o ordine economică stabilă şi dreaptă. Economia actuală a României este dependentă de intervenţia factorilor non-economici, care au prea puţin sau chiar nimic în comun cu piaţa liberă (politicianism, subvenţii de la UE, credite de la FMI). În Economia libertăţii, cititorul va găsi o varietate de practici distributiste care, odată implementate în ţara noastră, ar putea echilibra economia cu mijloacele pieţei. (Recursul permanent la mijloace non-economice accelerează extinderea continuă a dimensiunilor şi puterilor statului birocratic şi a sistemului de creditare.)

Nici una dintre soluţiile sau practicile enunţate în Economia libertăţii: Renaşterea României profunde nu este utopică sau produs de laborator. Distributismul enunţat în această antologie funcţionează „pe teren“. Îl întâlnim în Ţara Bascilor, unde este pus la lucru în cadrul cooperativelor Mondragón cu cei 80.000 de lucrători-proprietari şi 50 de ani de activitate încununată de succes; funcţionează pe scară largă în regiunile italiene Emilia-Romagna, Toscana, Triveneto – Confederazione Cooperative Italiane are o cifră de afaceri de 40 de miliarde de euro anual iar băncile ei, uniuni de credit, reprezintă 10% din industria financiară italiană; în SUA, distributismul este aplicat prin planurile de distribuire a acţiunilor către salariaţi (Employee Stock Ownership Plan) şi sistemul de ferme şi magazine de tip „co-op“. Recent, în Marea Britanie, Phillip Blond, ideologul Partidului Conservator, a propus un model distributist de reformare a sectorului public, radical diferit de falitele soluţii socialiste şi neoliberale. Acest model prevede descentralizarea administraţiei de stat prin mutarea puterii de decizie de la centru (guvern) la comunităţile şi organizaţiile locale; crearea de „firme civile“, în care atât lucrătorii „din prima linie“ cât şi beneficiarii (cetăţenii) sunt coproprietari reali în organizaţiile prestatoare de servicii publice. Scrie Phillip Blond: „Nefiind guvernată nici de stat, nici de piaţa privată, această nouă asociaţie civilă ar localiza responsabilitatea, ar direcţiona structurile intermediare şi ar promova valorile etice. Ar face-o prin răspândirea «luarii în proprietate» a serviciilor finanţate de la buget, revoluţionând astfel serviciile publice în avantajul tuturor“.

Antologia oferă numeroase sugestii de reformare a agriculturii româneşti. Baza agriculturii trebuie să fie mica fermă de familie, nicidecum „agro-business“-ul sau agricultura de tip industrial. Una dintre cheile dezvoltării României se găseşte în parteneriatele oraş-sat care includ „importul“ în zonele rurale de aptitudini tehnice şi capacităti industriale şi „exportul“ înapoi, către zonele urbane, de produse prelucrate. Este nevoie de o dezurbanizare a forţei de muncă prin crearea la sate a unui sistem de subcontractare cu un număr mare de ateliere mici; acest sistem ar întoarce fluxul migraţionist spre sate, ar stopa declinul regiunilor rurale din România şi ar micşora congestia urbană. Parteneriatele sat-oraş ar crea o industrie rurală, adaptată nevoilor locale, care nu ar distruge identitatea tradiţională a satului românesc.

Iată doar câteva soluţii pentru „Renaşterea României profunde“ propuse în această antologie. Dacă ne dorim o Românie care să răspundă provocărilor secolului al XXI-lea, autorii antologiei ne îndeamnă să remoralizăm piaţa, să relocalizăm economia şi să recapitalizăm nevoiaşii. Politica economică nu poate să mai fie separată de obiectivele sociale. Altfel spus, nu putem să avem o economie sănătoasă fără o răspândire foarte largă a proprietăţii productive, a activelor şi a beneficiilor bunăstarii, materiale şi ecologice.

Pentru prima dată în ultimii douăzeci de ani, se propune un model economic care să nu favorizeze nici „mogulul“, nici marea corporaţie, nici „statul-dădacă“, ci pe ţăranul gospodar şi micul întreprinzător. „Noi – scria G. K. Chesterton, unul dintre părinţii distributismului – ieşim la contraatac dintr-un oraş asediat, cu sabia în mână; un contraatac lansat din ruinele Cartaginei“.
Categories: Iti recomand, Politice Tags: anti-state, anti-war, aristocratia spiritului, conservatorism romanesc, distributism, John Medaille, localism, Ovidiu Hurduzeu, politica si economie la scara umana
John Medaille si Ovidiu Hurduzeu la “Ora de stiri”
decembrie 16, 2009 Ilie Catrinoiu Lăsați un comentariu

John Medaille si Ovidiu Hurduzeu la “Ora de stiri”, 27 noiembrie 2009 – http://dl.transfer.ro/Ora_de_stiri_27_nov_2009-Transfer_RO-16Dec-bd722b.rar.
Categories: Audio. Interviuri, Iti recomand, Politice, Video, stangismul neoconservatorilor Tags: anti-state, anti-war, aristocratia spiritului, conservatorism american, conservatorism romanesc, Dan Puric, distributism, John Medaille, localism, Ovidiu Hurduzeu, politica si economie la scara umana
Distributismul ca model de dezvoltare, John Medaille
decembrie 14, 2009 Ilie Catrinoiu 3 comentarii

Citind “Economia libertatii” , m-am prins de ce Ion Varlam a fost exlus din spatiul public din Romania si ocolit de “elita”: omul e distributist. Are acelasi discurs cu al lui Medaille: liberalismul si socialismul sunt doua fete ale aceluiasi monstru – materialismul, consumerismul. Undeva in cartea aia – PseudoRomania – spune ca economia si democratia trebuiesc reconstruite si propune o “a treia cale”, asa ii spune, dar nu spune numele de “distributism”, dar omul asta voia. Mai ales ca el se trage dintr-o familie de boieri, nu de capitalisti. S. O. Vantu spune: “eu nu sunt mosier, eu sunt capitalist”. Bingo! Asa e si intelectualul basescolog: nu e boier, e capitalist.

Mai jos pun discursul profesorului John C. Medaille sustinut la Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir din Bucuresti in deschiderea prezentarii cartii “Economia libertatii“.

——-

Am sosit în România conştient ca sunt un străin iar, ca străin, trebuie să mărturisesc că am avut parte de o extraordinară primire din partea gospodarilor de pe aceste minunate meleaguri. În calitatea mea de străin sunt însă purtătorul unui mesaj paradoxal. Ei bine, am să vă spun fără ocolişuri: Nu-i ascultaţi pe străini!

Acum, după ce v-am transmis mesajul, aş putea socoti că mi-am îndeplinit misiunea şi că nu ne rămâne decât să mergem cu toţii pe la casele noastre. Totuşi, din moment ce mi-aţi făcut onoarea de a veni la acest eveniment, s-ar cuveni să vă spun câteva lucruri. Nu o să repet să nu mă ascultaţi, pentru că e firesc să vrem cu toţii să-i ascultam pe cei care, fie ei străini sau băştinaşi, au ceva să ne transmită. Iar ceea ce am vrut să transmit prin acest „nu-i ascultaţi pe străini“ este faptul că secretul prosperităţii şi al unei bune rânduieli economice nu se află depozitat undeva în vreo universitate americană, nu este cuprins în vreo nou construită ideologie, nu este încuiat în vreun minister de finanţe sau în vreo sală de conferinţe a Uniunii Europene. De fapt, nici măcar nu este un secret, este ceva accesibil tuturor. Oricine gândeşte cu capul lui poate să judece informaţiile furnizate de aşa-numiţii experţi din domeniu. Există, cred eu, tendinţa, deliberată sau nu, de a prezenta subiectele legate de bunăstarea economică într-un mod obscur, ezoteric, plasându-le astfel în afara controlului instituţiilor naţionale şi democratice. Românii pot însă apela la propria lor raţiune şi putere de discernământ, la propria lor experienţă ca să judece asemenea chestiuni.

Tocmai această experienţă a românilor ar trebui să-i facă pe străini să nu se grăbească să dea sfaturi unei naţiuni ca România. Iar aceasta pentru că mai sunt, în această ţară, oameni care au fost martorii ascensiunii şi căderii imperiilor şi ideologiilor, le-au trăit ca evenimente banale şi previzibile. Bătrânii acestei ţări au fost martorii dispariţiei regatului, ai naşterii şi prăbuşirii supraomului nemţesc; au trăit să vadă şi să simtă pe pielea lor sosirea şi plecarea omului sovietic. Iar acum asistă la ascensiunea capitalistului cosmopolit, a globalistului cum i se mai spune, care nu are nici o loialitate faţă de nici o ţară, îl interesează doar propriile sale profituri, pe care le justifică în numele „eficienţei“. Dar, în opinia mea, asistăm la pieirea globalistului actual aşa cum au pierit şi cosmopoliţii din trecut. Când ne adresăm unor oameni precum locuitorii acestei ţări, care au trecut prin asemenea experienţe tragice, trebuie să o facem cu smerenie. Străinii ar face bine să vină în ţara dumneavoastră mai degrabă ca să înveţe decât ca să dea lecţii. Ce-aş putea să le spun românilor, ceva care nu li s-a spus deja? Poate un singur lucru: aţi văzut atâtea şi aţi trecut prin atâtea încât să vă încredeţi în propriile dumneavoastră judecăţi atunci când vă confruntaţi cu un nou grup de aşa-zişi experţi înarmaţi cu o nouă ideologie.

Aş spune câteva cuvinte despre globalistul care îmbracă atât haina capitalistului corporatist, cât şi pe aceea a „mogulului“, cum îi spuneţi dumneavoastră. Eu cred că nici marile corporaţii, nici „mogulii“ nu sunt eficienţi economic, aşa cum pretind, ci sunt eficienţi din punct de vedere politic. Cu alte cuvinte, sunt capabili să concentreze puterea politică în propriile mâini şi, drept urmare, să obţină subvenţii, privilegii şi contracte de la stat; adevărata lor eficienţă constă în abilitatea de a-şi acoperi din banul public pierderile şi de a cheltui distrugând mediul înconjurător. Profiturile marilor corporaţii şi ale mogulilor sunt în mare parte o creaţie a statului şi a subvenţiilor oferite de stat. Un semn al ineficienţei lor, unul dintre multiplele semne, este mecanismul creării locurilor de muncă. Din moment ce sunt internaţionalişti, la fel de internaţionalişti ca şi marxiştii, nu-i de mirare că globaliştii au trimis atâţia fii şi atâtea fiice ale României peste graniţe, să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Să-i întrebăm pe globalişti: de ce aceşti oameni nu pot să-şi câştige pâinea în propria lor ţară, unde să vorbească propria lor limbă, printre rudele, şi prietenii, şi vecinii lor? Ciudată eficienţă, să fii nevoit să munceşti pe meleaguri îndepărtate când sunt atâtea de făcut acasă!

Nu trebuie să ne batem prea mult capul întrebându-ne dacă o să pice sau nu sistemul globalist. Este o întrebare empirică, îşi va afla cât de curând răspunsul, aşa cum şi-au găsit răspuns şi întrebările legate de prăbuşirea altor sisteme. Mai interesant ar fi să aflăm ce au toate aceste sisteme în comun. Principala trăsătură comună este dată de capacitatea lor de a funcţiona în chip de ideologii. Ideologii foarte originale. Numai că adevărata originalitate nu constă în noutate, în inventarea de noi adevăruri, ci în aplicarea vechilor adevăruri la noile situaţii într-un mod creator, respectând persoana umană şi solul în care sunt plantate ideile. Aş spune că aceasta este o sarcină locală şi nu una globală.

În ciuda diferenţelor dintre aceste ideologii iscusit ţesute, există patru trăsături pe care le au în comun. Prima trăsătură este pretenţia lor de a fi ştiinţifice în sensul în care fizica şi matematica sunt ştiinţe. Atât comunismul, cât şi globalismul, neoliberalismul şi neoconservatorismul au lansat idei abstracte rupte de realităţile concrete dar au pretins să răspundă la toate întrebările, indiferent de particularităţile timpului şi ale locului.

A doua lor particularitate este dată de caracterul universalist. Precum comunistul, capitalistul transnaţional fredonează, în clinchet de arginţi, propria să Internaţională, fiind acompaniat de corurile reunite ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Uniunii Europene, Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional.

A treia trăsătură unificatoare rezidă în faptul că adepţii lor sunt cu toţii mari capitalişti, da, chiar şi comuniştii, mai ales comuniştii. Cu alte cuvinte, toţi au crezut că progresul uman depinde de acumularea de capital în mâinile câtorva birocraţi sau afacerişti – nu contează dacă sunt mâini din sectorul public sau privat. Contează faptul că oamenii, în totalitatea lor, au fost consideraţi incapabili să posede şi să gestioneze propriii lor bani, propriul lor capital. Ţăranul şi micul întreprinzător au devenit o categorie suspectă şi, în cel mai bun caz, au fost marginalizaţi. În final, politica a devenit pentru aceşti ideologi o chestiune de implementare a unor reguli care pot fi cunoscute în mod universal de către un grup select de experţi, cu deosebire experţi economici, dar şi ingineri sociali, planificatori sociali şi alţii ca ei. Rolul politicii, conform acestor ideologi, ar fi să selecteze experţii cei mai potriviţi, cărora să li se ofere fondurile publice şi puterea publică pe care le cer tocmai în numele „expertizei” lor. Modul de guvernare inspirat de aceste ideologii s-a rupt din ce în ce mai mult de procesele democratice şi unele domenii, cum ar fi politica monetară, au devenit în totalitate sau aproape în totalitate independente. Mai mult, din moment ce guvernul este considerat doar un grup de „experţi“, s-a afirmat că actul de guvernare este mai bine înfăptuit dacă se exercită de sus în jos, de la cele mai înalte nivele. (Cu alte cuvinte, aşa-zişii experţi ai suprastatului european sau ai Fondului Monetar dau ordine aşa-zişilor experţi de la Bucureşti, care la rândul lor le transmit „experţilor“ locali din judeţe, municipii şi comune.)

Gândindu-ne cum să aplicăm în mod creator vechile adevăruri la noile condiţii, cred că cel mai înţelept lucru ar fi să luăm ideologiile care domină astăzi şi să procedăm exact invers decât ne învaţă ele. Astfel, în loc să afirmăm că în economie acţionează legi în genul celor din fizica şi matematică, noi ar trebui să remoralizăm pieţele. În locul pretenţiilor de a globaliza economia, noi ar trebui, dimpotrivă, să o localizăm. În loc să dăm curs pretenţiilor marelui capital de a concentra bogăţiile şi puterea în mâini cât mai puţine, noi ar trebui să-i recapitalizăm pe nevoiaşi, pe ţărani şi pe micii întreprinzători. Iar în locul politicilor sterile ale tehnocratului şi expertului, şi în locul demagogiei politicianiste ce se pretinde „expertiză“, noi ar trebui să revigorăm, să remoralizăm şi să relocalizăm politica.

Dintre aceste patru puncte, remoralizarea pieţelor li se va părea economiştilor a fi punctul cel mai scandalos. „Suntem oameni de ştiinţă“, vor sări ei ca arşi, „să nu ni se ceară să consultăm preceptele morale, aşa cum nu i se cere nici fizicianului“. Aceasta este însă o dovadă de neînţelegere a ceea ce înseamnă ştiinţele economice. Sunt ştiinţe, dar nu ştiinţe fizice. Economia este o ştiinţă legată de relaţiile umane, acele relaţii necesare pentru asigurarea prosperităţii familiei şi a societăţii. Din păcate, în economia modernă familia şi persoana umană dispar. Bărbaţii şi femeile în carne şi oase – lucrătorii – nu devin decât factori economici, aşa cum sunt porcii şi carnea de porc. Piaţa forţei de muncă, ne spun economiştii moderni, nu este esenţial diferită de piaţa de desfacere pentru porcii vii sau carnea de porc. Reducând fiinţa umană la condiţia porcului, nu se distruge numai ordinea socială şi se calcă în picioare chipul divin din om, dar se distruge de asemenea şi ordinea economică. Dacă porcul nu poate să cumpere ceea ce economia globală produce, dacă nu poate să asaneze pieţele, cum se spune în termeni economici, dacă porcul nu poate să fie client şi să cumpere mărfuri, atunci nici oamenii, reduşi la condiţia porcului nu pot s-o facă. Doar lucrătorii care primesc o răsplată dreaptă pentru munca prestată au puterea de cumpărare necesară pentru a „aspira“ produsele de pe piaţă. Chesterton, părintele distributismului, pune problema în termenii următori: „Capitalismul se loveşte de propriile sale contradicţii în momentul în care ajunge la desăvârşire întrucât [...] capitalistul va încerca întotdeauna să taie din cererile servitorului dar prin aceasta nu face decât să taie din ceea ce consumatorul poate să cheltuiască. Stăpânul îi cere sclavului să acţioneze într-o manieră contradictorie: când e vorba să-l plătească ar vrea să fie un cerşetor, dar când e vorba de cheltuit banii cu care îl plăteşte ar vrea să fie un prinţ“.

Moralitatea pieţelor este întrupată în conceptul de dreptate nu ca un lucru exterior pieţei, ci ţinând de însăşi esenţa ei. Fără dreptate, pieţele nu pot să ajungă la un echilibru stabil între cerere şi ofertă. Pieţele care nu sunt ghidate de principiul echităţii sunt haotice, afectate de ciclurile de avânt şi prăbuşire; se cheltuieşte prea mult astăzi şi prea puţin mâine. Lipsa principiului dreptăţii are şi un alt efect. Guvernele nu pot tolera astfel de pieţe haotice şi sunt nevoite să intervină, mărind nivelul de impozitare, cheltuielile şi reglementările juridice. Statul devine cumpărătorul salvator. Capitalismul corporatist şi statul merg mână în mână şi se hrănesc unul pe altul. Sau, mai corect spus, se hrănesc pe spinarea nevoiaşilor şi a clasei de mijloc. O mare corporaţie înfiinţează cu uşurinţă un departament care să soluţioneze problemele legate de impozite, legislaţie şi birocraţia statului. Activitatea corporaţiei nu este afectată. Pe micul întreprinzător, în schimb, impozitele, reglementările şi birocraţia îl pot ruina, pentru că îl sustrag de la activitatea productivă directă. Legislaţia protejează astfel „marile afaceri“ în faţa competiţiei reprezentate de micii întreprinzători. Capitalismul marilor corporaţii pretinde a fi unul şi acelaşi lucru cu sistemul pieţei libere, dar istoria ne-a arătat că, dată în grija capitalismului corporatist, piaţa liberă s-a restrâns iar statul s-a mărit. Acest fenomen s-a petrecut din cauza lipsei de moralitate a pieţelor. Mult propovăduita teorie economică potrivit căreia „lăcomia este bună“ s-a dovedit că nu este nici bună şi nici economică.

Gigantismul marilor corporaţii şi supradimensionarea aparatului statal impun în mod necesar o măsură contrară: relocalizarea pieţelor. Pe măsură ce se dezvoltă, marile corporaţii ajung să devină mai puternice decât statele cu care au de-a face. Pieţele naţionale şi chiar cele regionale nu le mai satisfac, nu le mai potolesc foamea de profit şi putere. Corporaţiile transnaţionale preferă instituţiile transnaţionale, instituţii care au posibilitatea de a dicta tuturor guvernelor, cu excepţia câtorva foarte puternice. Doar câteva guverne şi câteva mari corporaţii au un cuvânt de spus în cadrul instituţiilor internaţionale. În general, guvernelor naţionale li se cere să cedeze o parte din puterea lor unor organizaţii îndepărtate. De exemplu, statelor naţionale li se cere să renunţe la moneda lor, ceea ce înseamnă, pur şi simplu, să renunţe la suveranitate, cel puţin în chestiunile monetare şi fiscale. De asemeni, statele naţionale sunt obligate să respecte o legislaţie elaborată în locuri în care ele nu au nici un cuvânt de spus. În aceste organizaţii transnaţionale puterea se află în mâinile celor mai importanţi şi influenţi clienţi.

Există o ironie a sorţii în această situaţie. Aşa cum statul naţional a absorbit funcţiile oraşului şi ale administraţiei regionale, tot aşa guvernele naţionale se află acum în situaţia de a ceda suveranitatea lor unor entităţi supranaţionale. Naţionalismul de ieri a dat naştere internaţionalismului de azi, iar cetăţenii de rând şi administraţiile locale se află sub influenţa unor centre de putere din ce în ce mai îndepărtate. Pur şi simplu, întregul proces ia în derâdere instituţiile democratice şi naţionale.

Dar globalizarea îşi bate joc şi de pieţele locale, acele pieţe în care îşi desfăşoară activitatea micii întreprinzători. Corporaţiile transnaţionale colonizează spaţiile care odinioară reveneau micului întreprinzător şi micului fermier. Băcănia de la colţ de stradă este înlocuită de supermarket, atelierul local de fabrica cu muncitori-sclavi din China, iar gospodăria ţărănească de „agrobusiness“-ul industrializat şi generos subvenţionat. Pieţele locale sunt stâlpii nu numai ai unor economii puternice, ci şi stâlpii unor societăţi puternice şi sănătoase. Adevăraţii întreprinzători locali (şi nu mă refer aici la „baronii locali“ care trăiesc de pe urma statului şi a fondurilor suprastatale), adevăraţii întreprinzători locali îşi depăşesc rolul lor pur economic, îndeplinind o importantă misiune civică. Un birocrat care lucrează într-o companie transnaţională nu va putea niciodată să ofere comunităţii locale valorile pe care le poate oferi un gospodar al locului. Pe măsură ce se restrânge spaţiul pe care îl au la dispoziţie întreprinzătorii locali, se restrâng şi oportunităţile pentru instituţiile locale.

Construirea unor pieţe locale necesită capital local. Din păcate, capitalismul tinde să concentreze bogăţia, nu s-o răspândească. În SUA, în 2007, 1% din populaţie deţinea 35% din bogăţia naţională, iar cele 5 procente din vârful piramidei deţineau 60%. În termenii bogăţiei financiare, adică banii lichizi disponibili pentru investiţii, 1% din populaţie deţinea 42%, iar cele 5 procente din vârful piramidei deţineau 70%. Cu alte cuvinte, 95% din cetăţenii Statelor Unite deţin doar 30% din bogăţia lichidă. Trebuie să arătăm că perioada cu un dezechilibru la fel de sever a fost în 1929. Şi nu cred că este o simplă coincidenţă. Crizele grave sunt declanşate de dezechilibre grave. 1929 şi 2007 au în comun un dezechilibru sever în distribuirea bogăţiei şi o recesiune severă. Dezechilibrul este cauza directă a recesiunii. Nu cunosc cifrele din România, dar cred că sunt similare. Iar cauzele similare au efecte similare.
În afara faptului că produce dislocări severe, concentrarea capitalului la vârf, fie sub capitalişti, fie sub comunişti, lasă puţin loc pentru investiţiile locale, pentru răspândirea bogăţiei şi a iniţiativei în cadrul diferitelor comunităţi ale unei naţiuni. Privând de capital micile orăşele şi regiuni, se împiedică nu numai dezvoltarea lor economică, dar şi cea culturală şi socială. Nu este un accident că fiii României trebuie să colinde continentul în căutare de lucru. Nu există destul capital acasă pentru a se asigura locuri de muncă suficiente. Iată de ce recapitalizarea nevoiaşilor, a ţăranului, a micului om de afaceri, a satului, a oraşului este o parte esenţială, este chiar partea esenţială a dezvoltării unei naţiuni.

În final aş vrea să spun că toate aceste lucruri, concentrarea capitalului, internaţionalizarea economiei, divorţul dintre ordinea economică şi cea morală şi politică, totul conduce spre o concentrare a puterii la nivel naţional şi internaţional. Oraşele şi regiunile sunt reduse la rolul unor simple districte administrative ale statului naţional şi ale instituţiilor globale. Dar o administraţie adevărată este dezvoltată nu de sus în jos, ci de la bază spre vârf. Tradiţiile şi instituţiile cu responsabilitate civică, democraţia însăşi s-au dezvoltat mai întâi în plan local, la sat şi la oraş şi abia mai târziu şi-au făcut loc în plan naţional şi internaţional. Tradiţia elitist-stângistă care încearcă să impună ordinea de la vârf acţionează ca şi când ar vrea să construiască o casă începând cu acoperişul. Dacă vrem să revigorăm ordinea politică trebuie să urmăm principiul subsidiarităţii, adică, să transferăm cât mai multă putere şi responsabilitate către administraţiile locale. Scopul eşaloanelor superioare ale puterii este de a servi eşaloanele inferioare, nicidecum de a fi slugărite de acestea din urmă. Puternice instituţii locale, cărora li s-au acordat drepturi constituţionale, susţinute de cetăţeni hotărâţi să apere aceste drepturi sunt garanţia cea mai bună împotriva tiraniei naţionale şi globale.

Luate împreună, aceste patru aspecte, remoralizarea pieţelor, relocalizarea economiei, recapitalizarea nevoiaşilor şi revigorarea ordinii politice fac parte din filozofia politică şi economică a distributismului – acesta este subiectul antologiei pe care domnul Ovidiu Hurduzeu şi cu mine am alcătuit-o sub numele de „Economia libertăţii: Renaşterea României profunde“. Programul pe care l-am prezentat aici în mod succint este expus pe larg în această carte.

Vreau să vă spun care este diferenţa fundamentală dintre distributism şi rivalii săi capitalişti, socialişti şi globalişti. Distributismul nu este deloc o ideologie, nu este un „-ism“ care concurează pe o piaţă a „-ismelor“. Mai degrabă este un nou nume pentru un set de vechi adevăruri. Numele de distributism desemnează pur şi simplu ceea ce oamenii au făcut atunci când au creat societăţi sănătoase şi pline de succes.

Mă veţi întreba: „Cum putem şti dacă această afirmaţie este adevărata?“ Şi într-adevăr aceasta este întrebarea. Distributismul trece testul realităţii întrucât „pe teren“, cum se spune, el funcţionează pe scară largă – şi funcţionează de mult timp. Rivalii distributismului nu trec testul. Nu putem găsi în istorie nici un exemplu funcţional, unul singur!, de capitalism pur. Capitalismul a funcţionat întotdeauna cu ajutorul statului şi al unor entităţi care i-au planificat dezvoltarea. După cum nu putem găsi un exemplu funcţional de comunism pur. Comunismul a fost totdeauna sprijinit de un anume capitalism secret, pentru că altfel ar fi încetat să existe. Globalismul a produs câţiva învingători dar mulţi perdanţi şi, oricum, este în curs de prăbuşire. Istoria, numai istoria este adevăratul test al acestor idei. Putem să stabilim un standard: nici o teorie fără practică şi nici o practică fără exemple concrete, verificabile pe teren.

Distributismul trece însă testul realităţii. Îl trece în cadrul Corporaţiei Cooperatiste Mondragón din Spania, unde peste 100.000 de lucrători-proprietari au construit o reţea de asociaţii cu un venit anual de 24 de miliarde de dolari. Distributiştii au construit aceste întreprinderi înfloritoare pornind acum 50 de ani de la mai nimic, într-o regiune din Ţara Bascilor ruinată de război şi cufundată într-o sărăcie lucie. Şi nu au pornit cu subvenţii, ci folosind propriile resurse naturale şi umane şi, încă şi mai important, apelând la o puternică solidaritate. Distributismul trece testul în regiunea Emilia-Romagna din Italia, unde asociaţiile cooperatiste de tot felul asigură peste 40% din PIB-ul regiunii şi salarii de două ori mai mari decât media italiană. Emilia-Romagna are unul dintre cele mai ridicate niveluri de trai din Europa. Distributismul a trecut testul în Taiwan, unde un program de sorginte distributistă a scos această naţiune dintr-o fundătură feudală şi a catapultat-o în rândurile marilor naţiuni industrializate în răstimpul unei singure generaţii. Distributismul trece testul în miile de companii în care lucrătorii-proprietari au rezistat competiţiei şi uzurii timpului.

Am început prin a vă sfătui să nu aveţi încredere în străini şi să nu-l credeţi pe străinul din faţa dumneavoastră pe care nu-l cunoaşteţi. Dar încă mai sunt bătrâni pe care îi puteţi întreba, sunt documente de arhivă pe care le puteţi consulta. Distributismul a funcţionat în propria dumneavoastră ţară, prin mişcarea cooperatistă. De exemplu, între 1925-1928 s-au înfiinţat în România 11.000 de cooperative care prin „Codul cooperativei“ din iulie 1928 deveneau complet independente de stat. Iată ce spunea Nicolae Iorga cu prilejul unei conferinţe, intitulate „Vechea noastră cooperaţie“, rostită la deschiderea cursurilor „Academiei de Studii Cooperatiste“ în decembrie 1919: „Mulţămesc întâiu d-lui Răducanu că mi-a amintit de anii aceia mai tineri pe care oricine e bucuros să-i vadă amintiţi. E foarte adevărat ceiace a spus dumnealui că în lecţiile de la Văleni era şi grija cooperaţiei; e foarte adevărat ceiace a spus dumnealui că în grija lor intrau, nu numai elementele materiale, care ni-au fost încredinţate cu cifre ce ni-au făcut atâta bucurie de vorbitorul care m’a precedat, dar intra şi un element moral: de frăţie omenească, de frăţie naţională pe care cooperaţiunea îl cuprinde, şi care face ca să pară nepreţuită, nu numai de oameni versaţi în chestiunile academice, dar şi de acei cari ţin la înaintarea poporului acestuia prin cele dinăuntru ale lui şi care socot că numai prin cultivarea forţei acesteia morale a poporului nostru câştigurile sale materiale pot fi asigurate“.

Dacă înaintaşii dumneavoastră au putut să construiască ceva pentru a lăsa moştenire copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor lor, atunci şi România de astăzi are putinţa şi datoria să construiască pentru copiii şi nepoţii ei. Dar, nu se poate construi nimic doar în teorie, iar practica are nevoie de exemple concrete.

Întrebările fundamentale pe care le ridică această carte ni se vor întipări în minte întrucât sistemul economic actual nu mai poate să dureze. În primul rând este un sistem bazat pe transport ieftin, care se va prăbuşi de îndată ce preţul petrolului va creşte substanţial. Acesta este doar unul dintre factorii care-i limitează drastic expansiunea.

Economia care va supravieţui va avea liniile de aprovizionare cele mai scurte, nicidecum cele mai lungi. Este mult mai convenabil să faci comerţ cu Belgradul decât cu Beijingul, cu bulgarii decât cu americanii. Comerţul cu vecinii edifică o regiune puternică şi încurajează pacea, pentru că nimeni nu face război cu un partener care-i aduce câştig. Mai mult decât de orice altceva, prosperitatea are nevoie de pace. Dar cel mai bine pentru Bucureşti este să aibă relaţii comerciale cu Iaşiul, Clujul şi Timişoara. Afacerile locale sunt mult mai profitabile pentru o naţiune decât comerţul cu ţări îndepărtate, pentru că banii rămân în ţară, plătind locuri de muncă şi impozite. Mai mult. Dezvoltarea unei afaceri locale încurajează apariţia altor întreprinderi, fiindcă o firmă, ca să funcţioneze, trebuie să cumpere de la alte firme. Există o regulă simplă: cu cât sunt mai multe firme, cu atât ele vor determina apariţia şi dezvoltarea altora noi. Afacerile hrănesc alte afaceri. Iar o viaţă economică bogată alimentează o viaţă socială, culturală şi politică bogată.

Aş vrea să închei cu aceasta meditaţie. Când vedem o societate săracă ne întrebăm dacă sărăcia este naturală. Aşa cum este deşertul Saharei. Dumnezeu nu i-a dat acelui tărâm darurile de care depinde existenţa prosperităţii materiale. Dar când ne uităm la o ţară ca România, cu văi şi câmpii fertile, cu atâtea bogăţii şi frumuseţi naturale, când vezi acest pământ românesc căruia Dumnezeul iubirii i-a acordat întreaga să binecuvântare – îţi spui: Problemele nu sunt create de Dumnezeu, problemele sunt create de om. Dacă omul l-a transformat pe ţăran într-un sclav al bancherului, atunci tot omul trebuie şi poate să rezolve problema. Dacă o naţiune s-a îndatorat până peste cap la străini, tot ea este aceea care trebuie şi poate să-şi găsească propria libertate. România poate să construiască pieţe cu adevărat libere şi nu simulacre capitalist-globaliste. România poate să-şi plămădească oameni liberi şi nu acele fantoşe învăluite într-o lumină mitologică precum „homo oeconomicus“, „omul nou“ sau „consumatorul“. România poate, prin voia lui Dumnezeu, să-şi plămădească adevăraţi cetăţeni, care să trăiască liniştiţi în familii sănătoase în cadrul unor oraşe şi sate adevărate, bazate pe o adevărată prosperitate, nicidecum pe credit şi speculaţii financiare. România poate să facă toate acestea doar dacă locuitorii ei doresc cu adevărat. Nimeni şi nimic nu blochează calea acestei naţiuni în afara României însăşi.

Dumnezeu să binecuvânteze România!

(Traducere de Ovidiu Hurduzeu)
Categories: Iti recomand, Politice Tags: conservatorism american, conservatorism romanesc, distributism, John Medaille, localism, Ovidiu Hurduzeu, politica si economie la scara umana
Autopsia unor alegeri, de Mircea Platon
decembrie 11, 2009 Ilie Catrinoiu 56 comentarii

Mircea Platon

Autopsia unor alegeri

1. România îngenuncheatã

Presa internaţionalã a scris, în ultima sãptãmânã, despre violenta campanie electoralã care a agitat “cea mai coruptã/sãracã ţarã din Europa”, România. Din pãcate, comentatorii internaţionali nu analizeazã legãtura dintre corupţia vieţii publice româneşti şi violenţa campaniei electorale. Dacã recentele alegeri ar fi adus la putere partidele unor Corneliu Vadim Tudor sau George Becali, atunci probabil cã s-ar fi vorbit, previzibil, de legãtura dintre criza economicã şi “recrudescenţa extremei drepte” şi deci a “violenţei”. Iar românilor li s-ar fi prescris şi mai multã vaselinã corporat-globalistã împotriva “cancerului rasist”. Dar cum criza economicã nu a dus din fericire la recrudescenţa extremistã cu pricina, ci la victoria chinuitã a unui preşedinte neoliberal susţinut de Bruxelles,[i] sursele violenţei electorale rãmân un mister pentru analiştii occidentali şi chiar pentru unii comentatori români, care se mulţumesc doar sã deplângã josnicia întregii campanii electorale şi sã condamne hãituirea mediaticã a Preşedintelui Bãsescu şi a oamenilor lui.

E adevãrat cã oligopolul mediatic exercitat de triada Vântu-Voiculescu-Patriciu, aflaţi în conflict deschis cu Preşedintele Bãsescu, a jucat un rol important în manipularea şi înveninarea campaniei electorale. E adevãrat cã “mogulii” şi-au fãcut averile într-un mod care nu suportã lumina zilei. E adevãrat cã “exerciţiul” democratic românesc e la nivel, preşcolar, de bastonaşe (pe spinarea omului cinstit) şi cârligaşe (în buza electorului naiv). E adevãrat cã “vechile structuri” sunt încã la putere în România. E adevãrat cã trebuie sã scãpãm de ele. Singurul lucru neclar e însã dacã Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui sunt parte a soluţiei sau parte a problemei.

Dupã pãrerea mea, Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui sunt parte a problemei. Violenţa încleştãrii dintre Preşedintele Bãsescu şi “mogulii PDSR” mi-a adus aminte de sãlbãticia confruntãrilor dintre troţkişti şi stalinişti, sau dintre socialiştii şi comuniştii francezi. Singurul mod în care poate fi explicatã şi înţeleasã aceastã violenţã e ca o ceartã în familie, în familia stângii româneşti în cazul nostru. Bãtãlia dintre minigarhii intelectuali ai Preşedintelui Bãsescu şi oligarhii economici ai PDSR-ului nu e o bãtãlie între o variantã de modernizare şi una de stagnare a României, aşa cum a prezentat-o Preşedintele Bãsescu. Nu e nici bãtãlia dintre douã versiuni de modernizare: una liberal-conservatoare şi cealaltã socialistã. Ambele tabere sunt, cu nesemnificative excepţii, dedicate globalizãrii, secularizãrii sau instrumentalizãrii religiei în favoarea ingineriilor sociale, pierderii suveranitãţii României în favoarea U.E. şi revoluţiei democratice globale. Ambele tabere, când au avut ocazia, au “privatizat” România cu mari pierderi pentru ţarã şi cu bun profit pentru ele însele. Fiecãrui oligarh PDSR îi corespunde un oligarh PDL. Fiecãrei minciuni iliesciene (de genul: “Nu ne vindem ţara!”) îi corespunde o minciunã bãsescianã (de genul: “Voi susţine micii întreprinzãtori”). Jaful corporat, fie cã e românesc, fie cã e strãin, e acelaşi, şi e straniu ca nişte neoliberali dedicaţi susţinerii multinaţionalelor occidentale corupte sã fie atât de înverşunaţi împotriva corporaţiilor româneşti corupte. Lupta stângii iliesciene împotriva dreptei conservatoare în anii ’90 a fost amplificatã de lupta falsei drepte bãsesciene împotriva unei a treia forţe conservatoare în anii 2000. Şi oamenii lui Iliescu şi oamenii lui Bãsescu au sabotat şi hãituit dreapta conservatoare sub acuzaţia de “legionarism”.[ii]

Minigarhii intelectuali ai Preşedintelui Bãsescu au fost ani de zile pe statele de platã ale mogulilor Patriciu-Vîntu-Voiculescu. Impertinenţei activiştilor PDSR îi corespunde sfruntarea “elitei” PD-L.[iii] Minciunilor populiste PDSR-iste îi corespund aburelile elitiste PDL-iste.[iv] Unii te înjurã securist, ceilalţi se oţãrãsc la tine în francezã de Bruxelles. Unii te fac “haimana” sau “golan”, ceilalţi îţi spun, mai rafinat, cã eşti “scelerat” (Mircea Mihãieş despre Crin Antonescu), cã ai “inima ca un cur”, cã poporul român e un popor de psihopaţi fascişti, şi cã România profundã e populatã doar de beţivi, manelişti şi violatori.[v] Unii te înghiontesc cu patul puştii cãtre locul execuţiei, ceilalţi te duc de nas cãtre groapa comunã. E, în toate, un amalgam de modalitãţi şi intensitãţi ale dispreţului securist/nomenclaturist pentru poporul român. Popor care trebuie folosit şi care e “bun” doar atunci când îţi legitimeazã prin vot jecmãnitorii, aşa cum o demonstreazq recentul entuziasm populist al unui Vladimir Tismãneanu.[vi] E bãtãlia dintre douã mafii care doresc sã controleze beneficiile “modernizãrii” României. în absenţa unei economii care sã mai poatã fi privatizate, politica a rãmas modul preferat al mafiilor româneşti de a socializa pierderile şi de a privatiza profiturile. De a profita de pe urma nimicniciei unei Românii în genunchi.

În esenţã, Preşedintele Bãsescu a câştigat o victorie îndoielnicã pentru cã a jucat, ca şi adversarul, cu cãrţi mãsluite. Fârtaţii Preşedintelui au fost la fel de mincinoşi ca şi nefârtaţii lui. Minciuna Preşedintelui a mers umãr la umãr cu minciuna Opoziţiei. Impostura anticomunistã a Preşedintelui a fost balansatã de impostura Capitalistã (Democratic/Parlamentarã) a Opoziţiei. Preşedintele Bãsescu a fãcut apel la “popor”. Care popor? Cel plecat, cel “legionar” sau cel intrat prea repede în pãmânt? Care popor? Cel descris de ambasadorul Teodor Baconsky, cu doar câteva zile înainte de victoria lui Traian Bãsescu, drept: “O populaţie dominatã de resentiment, complexe obscure, neseriozitate, dezbinare, instabilitate emoţionalã şi distorsiuni cognitive”?[vii] Într-o ţarã îmbãtrânitã prematur de ultravioletele globalizãrii, la care elitele noastre se bronzeazã artificial, într-o ţarã în care, în curând, numãrul parlamentarilor s-ar putea sã-l depãşeascã pe cel al populaţiei sub 18 ani, într-o ţarã pe cale de a deveni doar un ţinut, Preşedintele face apel la “popor”.

Pentru ca sã poţi face apel la popor ca la o instanţã supremã trebuie sã tratezi poporul ca pe o instanţã supremã. Nu poţi sã asmuţi asupra lui o armatã de arendaşi care sã-l mintã, sã-l insulte, sã-l vândã, sã-l prostitueze, sã-l drogheze, sã-l batã şi sã-l mulgã pentru ca apoi sã vii, senin, sã faci apel la popor. Când faci apel la o curte superioarã de justiţie faci apel la nişte magistraţi inamovibili. Or, au proclamat Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui inamovibilitatea poporului român? Pot cei care trateazã poporul român ca pe un bun fungibil şi perisabil sã facã apel la poporul român? Pot cei care batjocoresc chipul lui Hristos în sufletul poporul român sã se roage apoi în faţa acelei icoane? Poate un popor sã facã “minuni” dacã nu jertfeşti ceva pentru el, pentru chipul lui Hristos din el? Dacã nu te lepezi de Satana pentru el? Poţi sã te faci frate cu dracul ca sã treci puntea, dar acea punte nu duce la Dumnezeu. Ci la altã punte, peste alt abis, şi la alt abis fãrã nici o punte. Elitele politice şi intelectuale româneşti şi-au petrecut ultimii douãzeci de ani tot trecând punţi, când tot ce le-ar fi trebuit ca sã iasã din labirint ar fi fost o scarã. Dar verticalitatea obligã, şi elitele româneşti sunt fericitele posesoare ale unei nobleţi care nu obligã la nimic.

Dupã ce au petrecut ani buni fãcând elogiul “moderaţiei” şi atacând “radicalii”[viii] şi “rigiditatea” unui Corneliu Coposu care, în viziunea ideologului-şef al taberei Preşedintelui Bãsescu, a refuzat “concilierea” cu FSN-ul lui Ion Iliescu, minigarhii intelctuali ai Preşedintelui au descoperit, pe ultima sutã de metri, deliciile “talibanismului anticomunist” (apud Zoe Petre). Aceeaşi oameni care au atacat pieziş fermitatea cu care “radicalii” ortodocşi au respins instrumentalizarea politicã a Sfintei Împãrtãşanii în “cazul Corneanu” s-au dedat acum la insulte grosolane în beneficiul Preşedintelui Bãsescu.[ix] Se vede treaba cã “moderaţia” în slujba lui Hristos merge mânã în mânã cu “fermitatea” în solda Preşedintelui Bãsescu atunci când trãieşti pe seama lui Hristos pentru Preşedintele Bãsescu. Dar şi “moderaţia” şi “radicalismul” oamenilor Preşedintelui sunt false. Şi dacã înţelegem acest lucru vom înţelege şi de ce violenţa campaniei electorale e un simptom al României îngenuncheate. Şi vom înţelege şi cã România e îngenuncheatã pentru cã elitele care ne conduc – oligarhii economici, baronii politici şi minigarhii intelectuali – falsificã, bruiazã şi manipuleazã legãtura poporului român cu propria lui realitate.

2. România renãscutã?

Resuscitat, în contextul rãzboaielor religioase din secolul al XVII-lea, idealul “moderaţiei” era opus celui al “entuziastului” puritan, al “fanaticului” care nu vede realitatea. Ca atare, moderaţia nu e în principal o chestiune de ton – ponderat –, de algoritm politic sau de compromis moral. Moderaţia presupune în primul rând fidelitatea reprezentãrii realitãţii, pe care fanatismul o neagã. Principalul defect al fanaticului nu e acela cã ridicã vocea, ci cã pierde din vedere realitatea, cã nu se raporteazã la ceea ce existã. Opusul moderatului nu e doar fanaticul, ci şi impostorul. Oricine falsificã realitatea, de bunã-credinţã (fanaticul) sau din spirit mercenar (impostorul), e un om opus moderaţiei pentru cã nu are o relaţie normalã cu realitatea, pentru cã nu reprezintã corect realitatea. Ca atare, deţinutul politic aflat sub torturã care strigã, cu ultimele puteri, cã “unu şi cu unu fac doi” e adevãratul moderat, şi nu bruta securistã care îi repetã, cu voce ponderatã şi cruzime manieratã, cã “unu şi cu unu fac trei”.

Moderaţia nu înseamnã veşnica disponibilitate de a negocia adevãrul. Pentru cã asta ar însemna sã ne credem stãpânii adevãrului. Moderaţia înseamnã a mãrturisi adevãrul. Moderaţia depinde de capacitatea de a recunoaşte adevãrul şi de a lãsa moştenire obişnuinţa lui. Dacã acceptãm cã moderaţia presupune în primul rând a nu lãsa fanatismul sau impostura sã îţi tulbure modul de a te raporta corect la realitate, atunci acceptãm cã, silit sã se confrunte cu falsificarea realitãţii şi a modurilor ei de reprezentare, moderatul va deveni ferm sau radical. Moderat e orice om normal, adicã orice om care tinde cãtre bine prin adevãr. Moderatul ferm e conservatorul, adicã orice om care încearcã în mod conştient sã apere realitatea şi reprezentarea ei fidelã.

Dar atunci când moderaţia înseamnã doar a adopta poziţia de mijloc în orice situaţie, a te fofila oportunist, a minţi timid, a cãuta sã te descurci şi sã te ai bine cu toţi, atunci moderaţia devine echivalentul abilitãţii de a discerne minciuna profitabilã. Şi fermitatea cu care e înmulţitã aceastã “moderaţie” rezultã în sfruntare. “Radicalismul anticomunist” al Preşedintelui Bãsescu, clãdit pe falsificãri iniţiale şi pe oportunisme de parcurs,[x] nu a fost decât o sfruntare ideologicã: adicã o minciunã proptitã de entuziasm mercenar.

Ceea ce au pierdut din vedere Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui e cã radicalismul anticomunist, condamnarea comunismului adicã, e parte a luptei pentru adevãr în viaţa publicã româneascã. Condamnarea comunismului e o subspecie a luptei pentru adevãr. Condamnarea comunismului nu are deci nicio valoare dacã e instrumentalizatã în folosul minciunii de partid şi de stat. E doar compromisã. Condamnarea comunismului nu scuzã turpitudinea moralã şi necinstea intelectualã a unor elite politice şi intelectuale care au transformat suferinţa pãrinţilor şi bunicilor noştri în jeton de jucat la ruleta politicii în speranţa cã, pe baza lui, pot câştiga un nou mandat, o nouã amantã, o nouã sinecurã, un nou jacuzzi.

Condamnarea comunismului nu are valoare decât dacã e fãcutã ca reprezentare corectã a realitãţii româneşti, adicã şi a istoriei româneşti. Pentru cã realitatea e vãzutã şi nevãzutã. Realitatea omului e şi trup şi suflet. Şi suferinţã, şi speranţã. Şi trecut, şi viitor. Şi mizerie, şi potenţial. Or, Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui s-au fãcut vinovaţi, ca şi mogulii PDSR, de falsificarea realitãţii vãzute. Mogulii, de exemplu, au exagerat pânã la caricaturã defectele Preşedintelui Bãsescu. Pe de altã parte, elita Preşedintelui Bãsescu a redus la caricaturã istoria poporului român.[xi]

Dar, mai presus de orice, oamenii preşedintelui Bãsescu s-au fãcut vinovaţi de pervertirea şi falsificarea realitãţii nevãzute a acestui popor, de destrãmarea cinicã a sufletului lui, de instrumentalizarea creştinismului, de batjocorirea reperelor, de compromiterea sistemului imunitar al românilor. Dacã Iliescu ne-a vrut sovietici gorbaciovişti, elitele Preşedintelui ne-au vrut ba “scoţieni reformaţi”, ba umanişti spinozişti, ba cosmopoliţi fãrã ţarã, ba ecumenici fãrã Bisericã, ba mistici sufiţti, orice, numai români ortodocşi nu. Pânã şi condamnarea comunismului s-a transformat tot într-un prilej sectar de culpabilizare a poporului român şi a Bisericii Ortodoxe. Adicã pânã şi condamnarea comunismului s-a fãcut nu din perspectiva noastrã, ci din perspectiva unor vlãstare ale cãlãilor acestui popor. Condamnarea comunismului a devenit doar un nou prilej de reeducare: se condamnã selectiv şi se deconspirã pe alese. Care e deci realitatea şi adecvarea la realitate? Unde e reprezentarea fidelã a realitãţii, şi deci moderaţia, în opera “echipei Bãsescu”?[xii]

Filosofia politicã a nomenclaturii comuniste şi metacomuniste româneşti pare a o copia pe cea a lui Bertold Brecht, care dupã înãbuşirea violentã a revoltei est-germane în 1953 se întreba cinic: “Nu ar fi oare mai uşor dacã guvernul ar putea sã dizolve poporul şi sã aleagã altul?” Cum se poate construi ceva fãrã a ţine cont de realitatea acestui popor? Şi cum se poate construi ceva cu oameni care, atunci când le vorbeşti de potenţialul acestui popor, îţi vorbesc rânjind doar de mizeria lui. De ce am crede ce vrea sã ne facã sã credem torţionarul care, dupã ce ne bate, ne pune o oglindã în faţã şi ne spune cã nu suntem decât ceea ce vedem: un boţ de carne tumefiatã şi sângerândã. Noi, ca persoane şi ca neam, nu suntem doar ce ne fac cãlãii noştri sã fim. Nu suntem nici mãcar doar ceea ce ne-a fãcut indolenţa noastrã sã fim. Şi asta pentru cã, dincolo de nimicnicia şi de indolenţa noastrã, suntem liberi. Suntem, ca oameni şi ca neam, ceea ce ne-a lãsat Dumnezeu sã fim. Dar trebuie sã reînvãţãm cine suntem. Trebuie sã nu mai lãsãm maeştrii pãpuşari sã ne reducã realitatea istoricã la un teatru al memoriei, şi nici identitatea la un numãr al extragerii loto globale.

Avem acum şansa edificãrii unui discurs alternativ conservator serios şi credibil. Fãrã pãpuşari. Fãrã aviatori ideologici. Fãrã oameni compromişi. Actualele partide politice şi-au epuizat rezerva de cadre şi de gãselniţe. Unii, şi mã gândesc aici la susţinãtorii Preşedintelui Bãsescu, şi-au terminat cariera politicã înainte de a o începe. Nu peste mult timp vor înţelege şi ei acest lucru. Românii pe care i-am întâlnit în ultimii ani în cursul peregrinqrilor mele prin ţarã m-au întrebat mereu de “soluţii”. Soluţia, ca şi moderaţia, depinde de adecvarea noastrã la realitate. La noi înşine. Sã nu ne mai uitãm la cei care ne spun sã fim ca ei sau ca alţii (chinezi, scoţieni, nemţi, americani, globali). Sã luãm exemplu de la cei care ne învaţã cum sã fim noi înşine.[xiii] Sã clãdim oaze de luciditate. Învãţând cum sã fim noi înşine vom învãţa sã discernem şi cine sunt ceilalţi: cine e “adevãrat” şi cine nu. Soluţia existã. Dar trebuie sã învãţãm sã o vedem. Soluţia are de a face cu realitatea vieţii româneşti.

Trebuie doar sã rãspundem onest, fãrã cinism elitist sau şovinism conspiraţionist, fãrã entuziasme sau descurajãri conjuncturale, la trei întrebãri: Cine suntem? Ce vrem sã facem? Ce suntem dispuşi sã sacrificãm pentru a construi ceva? Pânã acum am vãzut la conducerea României doar oameni servil interesaţi de cine sunt şi de ce vor alţii. Oameni gata la orice câştig. Nu am vãzut înca oameni liberi. Şi nu i-am vãzut pentru cã nu ştim sã-i vedem.

[i]Vezi Dragoş Paul Aligicã, “Campania Geoanã: culisele internaţionale”, Revista 22 (9 decembrie 2009; http://www.revista22.ro/campania-geoana-culisele-internationale-7272.html)

[ii] Vezi atacul lui Horia-Roman Patapievici, în “Radicalism şi criticã pauşalã”, Idei în dialog (februarie 2008; http://www.ideiindialog.ro/articol_284/radicalism_si_critica_pausala.html). Vezi şi Mircea Platon, “Comisarul Tismãneanu se întoarce” şi “Despre dreapta româneascã” (http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=12668).

[iii] Vezi cazul lui Teodor Baconsky, teologul creştin şi amabasador al României care în articolele sale amestecã dispreţul faţã de poporul român cu entuziasmul pentru o elitã amoralã şi mincinoasã. Vezi articolele: “Despre noi, laolaltã” (Dilema veche, 3 decembrie 2009; http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=303&cmd=articol&id=11995); “Acţiunea indirectã” (Dilema veche, 22 octombrie 2009; http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=297&cmd=articol&id=11707); “Titanic vals” (Cotidianul, 26 iunie 2008, http://www.cotidianul.ro/titanic_vals-49883.html). Pentru rezultatele concrete ale acestui machiavelism vezi cazul eseistei conservatoare şi specialistei în filosofie politicã Chantal Delsol, pe care obişnuitele manevre ale elitei Preşedintelui Bãsescu grupate într-un Institut de Studii Populare, din al cãrui colegiu fac parte şi “machiavelienii” Baconsky şi Tismãneanu, au determinat-o sã-şi dea demisia din colegiul de conducere al respectivului institut şi sã protesteze public împotriva manipulãrii samavolnice a numelui domniei-sale. Vezi Observator ccultural din 29 octombrie si 12 noiembrie 2009 (http://www.observatorcultural.ro/Mesaj-Chantal-Delsol*articleID_22701-articles_details.html ; http://www.observatorcultural.ro/Precizari-suplimentare*articleID_22741-articles_details.html).

[iv] Vezi exemplele pe care le dau autorii în Mircea Platon, Gheorghe Fedorovici, Mãsura vremii: îndemn la normalitate, Bucureşti, Ed.Predania, 2009.

[v] Vezi cazurile discutate în Mircea Platon, “‘Balanţa” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/search/label/Mircea%20Platon) şi “Destinul românesc şi mântuirea mecanicã” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/10/destinul-romanesc-si-mantuirea-mecanica.html). Vezi şi Gheorghe Fedorovici, “Satul românesc de la demolare la deconstrucţie” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/10/satul-romanesc-de-la-demolare-la.html)

[vi] Vezi Vladimir Tismãneanu, “‘We the People’: Alegerile prezidenţiale şi suveranitatea poporului”, Evenimentul Zilei (9 decembrie 2009; http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/879087/SENATUL-EVZ-We-the-People-Alegerile-prezidentiale-si-suveranitatea-poporului/).

[vii] Vezi (Dilema veche, 3 decembrie 2009, http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=303&cmd=articol&id=11995).

[viii] Vezi discuţia atacurilor lui Vladimir Tismãneanu la adresa “rigiditãţii” anticomuniste a lui Corneliu Coposu în Mircea Platon, “O fantomã bântuie România: Vladimir Tismãneanu” (http://culianu.wordpress.com/2009/08/09/o-fantoma-care-bantuie-romania-vladimir-tismaneanu-mircea-platon/) .

[ix] Vezi cazul lui Mihail Neamţu, care scria, descalificant, dupã alianţa dintre Mircea Geoanã şi Crin Antonescu despre cum: “Un oarecare agramat, sprijinit si „garantat” de un oligofren, aspirã la demnitatea prezidenţialã” (http://grupareaaproape.wordpress.com/2009/11/26/nervii-domnului-patriciu-stupid-people-si-televiziunea-tribunal-mihail-neamtu/).

[x] Vezi, pe lângã articolele semnate de Gheorghe Fedorovici, şi articolele semnate de Zoe Petre, Alina Mungiu, Carmen Muşat, Dorin Tudoran şi Liviu Cangeopol. Dincolo de orientãrile ideologice divergente, analizele de mai sus se întâlnesc în evidenţierea incoerenţelor şi duplicitãţilor agendei anticomuniste a Preşedintelui Bãsescu şi a oamenilor lui.

[xi] Vezi Traian Ungureanu, Încontro duce istoria României, Bucureşti, Humanitas, 2008 şi conferinţa lui Patapievici. Vezi, pentru teze similare celor ale lui TRU, conferinţa lui Horia-Roman Patapievici, “Anatomia unei catastrofe” discutatã în Mircea Platon, “Libertatea istoriei şi istoria libertãţii”, A treia forţq: România profundã, Bucureşti, Ed. Logos, 2008, 271-281.

[xii] Vezi de exemplu Valeriu Stoica, Dragoş Paul Aligicã, Reconstrucţia dreptei, Bucureşti, Humanitas, 2008 Aligicã/Stoica. Cartea propune o “filosofie” liberal-conservatoare care repetã fidel toate clişeele neoliberalismului falimentar anglo-saxon şi care nu are nimic de spus despre ce se poate construi bazat pe realitatea româneascã. Vezi şi foarte pertinentele comentarii şi obiecţiuni ale lui Ovidiu Hurduzeu, al cãrui articol a fost cenzurat de partizanii Preşedintelui Bãsescu, aici: http://culianu.wordpress.com/2009/09/11/ovidiu-hurduzeu-despre-conservatorismul-schimbarii-valeriu-stoica/.

[xiii] Vezi spre exemplu articolul lui John C. Medaille, http://distributism.blogspot.com/2009/12/burn-vineyard.html. Vezi şi A Treia Fortã. Economia libertãţii: Renaşterea României profunde, John C. Medaille, Ovidiu Hurduzeu (eds.), Logos, 2009. Comparaţi opinia despre România a unor strãini care nu trãiesc de pe seama degradãrii României cu opiniiile neo-nomenclaturiştilor noştri.

Categories: Iti recomand, Politice Tags: conservatorism romanesc, Mircea Platon, oligarhia politico-intelectuala, polemici, politica romaneasca, Tismaneanu, UE
The Great Global Warming Swindle. Marea escrocherie a incalzirii globale
decembrie 10, 2009 Ilie Catrinoiu 1 comentariu

Recomand acest film documentar exceptional despre propaganda incalzirii globale cauzate de CO2 si despre pseudosavantii lui Al Gore. In film sunt inervievati oameni de stiinta premiati de NASA, Harvard si alte institutii redutabile:

Citeste -> Copenhagen and Global Warming: Ten Facts and Ten Myths on Climate Change by Prof. Robert M. Carter Citeste -> Global-warming theology

Parodie:

SA@TAC – Weather of Mass Destruction:


Categories: Info & News, Iti recomand, Video, barbaria multiculturalista Tags: conservatorism american, incalzirea globala
Atentie la economia alternativă! de Ovidiu Hurduzeu
decembrie 9, 2009 Ilie Catrinoiu 5 comentarii

Atentie la economia alternativă!
de Ovidiu Hurduzeu

(articol publicat in Foreign Policy Romania, numarul din septembrie/octombrie, 2009)

Scopul primordial al ţării noastre în secolul XXI este să urmărească interesele României profunde, promovând iniţiativele reunite sub numele generic „a treia forţă”. România de astăzi nu mai este o „ţară”, ci un punct de întâlnire dintre reţelele de colonizare economică şi cele de îndoctrinare ideologică (prin media, think tank-uri, universităţți); locul de convergenţă a reţelelor de supraveghere-dezinformare şi de influenţă ocultă. Până acum, pe fostul teritoriu naţional – o regiune deteritorializată a unui continent care şi-a pierdut şi el identitatea – „interesele globale ale României” n-au însemnat nimic altceva decât interesele private ale acestor formaţiuni întrepătrunse. Nu cred că omului de pe stradă îi mai stârneşte interesul „agenda pentru România” întocmită de clienţii, agenţii şi bufonii care servesc actualul sistem reticular.

Dacă românii vor să ocupe un loc important în familia popoarelor lumii, acel loc nu va fi câştigat de moguli, nici de diplomaţii salonarzi sau de parlamentarii trimişi la Bruxelles pe post de băgători de seamă cu salariu în euro. Va fi un loc câştigat în lupta de zi cu zi a gospodarilor din România profundă. Această luptă va avea ca obiectiv principal transformarea regiunii deteritorializate numite, în virtutea inerţiei, România, într-o ţară normală. Normalitatea înseamnă în primul rând libertate iar libertatea nu poate exista fără democraţie economică. Nu vom redeveni oameni liberi, adică normali, atâta timp cât vom fi sclavii şi clienţii sistemului reticular de dominaţie.

În lume, ordinea economică bazată pe inginerii financiare, practici mafiote şi monopoliste, dominantă până mai ieri, s-a prăbuşit. În ciuda opoziţiei oligarhiei economice şi culturale (cea de-a doua o legitimează pe prima), România profundă, prin strădaniile gospodarilor ei, se va racorda la noul sistem economic pe cale de-a se naște. Din Argentina (unde muncitorii au preluat şi repus în funcţiune fabricile falimentate de oligarhi), până în Emilia-Romagna (Italia), Țara Bascilor (unde prosperă economia distributistă) și SUA (cu explozia “noului agrarianism” şi a formelor de asociere voluntară de tip cooperatist), în nenumărate locuri de pe glob a început să funcţioneze o economie alternativă. Este o economie în care cetăţeanul de rând îşi recăpătă autonomia şi demnitatea de proprietar-producător.

Cunoscut sub diferite nume, „capitalism popular”, „capitalism cu conştiinţă” (termeni utilizaţi de liderul conservatorilor britanici, David Cameron, la întrunirea de la Davos din ianuarie 2009), „distributism” sau „economie civilă” (termen folosit de papa Benedict al XVI-lea în ultima sa enciclică, de la începutul lunii iulie 2009: „Caritas in veritate – Iubirea în adevăr“), noul sistem se impune ca o adevărată a treia forţă. Nu este vorba despre o nouă „inginerie” a elitelor, ci de un model grass roots, construit de la firul ierbii, animat de un spirit şi de principii comune dar cu întrupări diferite de la ţară la ţară. Noua economie a României nu va mai fi proiectată de „băieţii de la Bruxelles şi Washington” pentru a fi asamblată pe plaiurile dâmboviţene spre uzul cleptocraţiei autohtone. De data aceasta, modelul economic va fi „Made in Profound Romania”, pentru binele nostru comun – al românilor, şi deopotrivă al europenilor.

În ultimul timp, mogulii au început să simtă în ceafă suflarea rece a falimentului. S-ar putea ca, în noua economie, să simtă şi suflarea îngheţată a redistribuirii pe cale democratică a proprietăţilor, pe care nu au ştiut (şi nici nu au vrut) să le managerizeze eficient. Oricâtă rea-credinţă şi opoziţie făţişă ar manifesta reţelele şi oligarhii, şi în România va avea loc o „capitalizare” a sărmanilor şi a clasei de mijloc – nu prin împărţirea socialistă de către statul managerial a pomenilor de tot felul – ci prin crearea unui stat distributist de mici proprietari. În loc să avem o mână de oligarhi la vârf iar la bază, masele proletarizate, vom avea o Românie normală, stabilă şi prosperă; sclavii (ne)ferciţi de azi vor deveni mâine cetăţeni liberi, responsabili şi (economic) autonomi. Dacă viitorul nostru Președinte 1) va asculta de vocea României profunde şi 2) va înţelege ceea ce se întâmplă pe plan mondial, noua economie va înflori în România. Iar noi toţi, vom avea o ultimă şansă de-a ne salva demnitatea.

♦

Dati foc viei
de John Medaille
(traducere de pe Front Porch Republic de Ovidiu Hurduzeu)

Tocmai m-am întors din una dintre cele mai remarcabile călătorii pe care le-am făcut în viaţa mea, o şedere de zece zile în România, unde m-am aflat cu scopul de a promova o antologie de texte pe teme de economie distributistă şi locală: „Economia libertăţii: Renaşterea României profunde“. Fiecare zi petrecută în această ţară a însemnat pentru mine o nouă aventură; voi scrie pe larg despre toate lucrurile fascinante care s-au petrecut şi despre minunaţii oameni pe care i-am întâlnit. Cred însă că cel mai potrivit este să încep această poveste cu sfârşitul, întrucât ultima zi a călătoriei mele a fost cea care le-a luminat pe toate celelalte: ultima zi a dat înţeles întregii mele călătorii şi a vădit pentru ce luptăm, atât în cadrul acestei călătorii cât şi la „The Distributist Review“.

Împreună cu dr. Ovidiu Hurduzeu, cel care a îngrijit împreună cu mine antologia, cu editorul ei, Alexandru Ciolan şi fiul său Andy, ne-am întors cu maşina de la Iaşi, din nordul ţării – unde am avut o dezbatere cu un economist din mainstream şi un adept al Şcolii austriece. Despre această dezbatere voi scrie mai mult cu altă ocazie. Întrucât cartea se referă la „România profundă“, colegii mei mi-au oferit ocazia să văd această Românie care cuprinde 46% din populaţie. În drum spre Iaşi, am mers pe şoselele principale, dar la întoarcere am luat-o pe drumurile lăturalnice, de-a lungul râului Prut, care formează graniţa cu Basarabia, care, deşi nu este, se numeşte în prezent Moldova. Basarabenii şi românii vorbesc aceeaşi limbă şi împărtăşesc în mare parte aceeaşi istorie. [... citeste restul ...]
Categories: Iti recomand, Politice, stangismul neoconservatorilor Tags: anti-state, anti-war, aristocratia spiritului, conservatorism american, conservatorism romanesc, distributism, John Medaille, localism, Ovidiu Hurduzeu, politica si economie la scara umana
Tot o apa si-un pamant
decembrie 7, 2009 Ilie Catrinoiu 7 comentarii

Am vrut ca Geoana sa castige nu pentru ca ar fi mai bun, mai frumos sau mai destept decat Basescu. Am vrut ca Geoana sa castige pentru a impiedica politizarea culturii inceputa de Gheorghiu Dej si continuata pana azi de Traian Basescu. Nici Basescu si nici Geoana nu au programe economice de reconstructie a Romaniei, ce sa mai vorbim de iesirea din criza… Cine sustine contrariul, e fanatic partinic si nu are sens sa stam de vorba.

Am fost un sustinator al lui Traian Basescu, am fost un sustinator al “Intelectualului Public”. Nu mai sunt si nici nu voi mai fi vreodata.

Am crezut ca “Intelectualul Public” reprezinta balonul de oxigen de care romanii, tinerii si aceasta tara au nevoie. M-am convins ca nu e asa.

Am fost facut “antisemit” de Mihail Neamtu si Vladimir Tismaneanu pentru ca am folosit intr-un comentariu cuvantul “jidan”. Bantuie diferite fantome pe blogul dlui Bogdan Duca care ma acuza de “antisemitism”.

Mihail Neamtu mi-a trimis primul e-mail prin 2006 cand i-am pus link catre blogul sau pe blogul meu. Nu ne-am intalnit niciodata fata in fata, dar de cateva ori pe an ne mai trimiteam cate un mail. Pana sa apara cartea “A Treia Forta: Romania profunda”, eram un mare fan al “elitei”. De Mircea Platon nu auzisem decat din cateva eseuri din Idei in Dialog si din cartea “Cine ne scrie istoria?”, iar cartea “Sclavii fericiti” mi-a facut cunostinta cu critica conservatoare asupra postmodernitatii.

Inainte de lansarea cartii “A Treia Forta” i-am trimis un mail dlui Neamtu de ziua lui, pe 8 noiembrie, prin care i-am spus “La Multi Ani”, iar apoi Neamtu mi-a multumit si mi-a daruit doua carti: Totalitarianism and Political Religions, Volume II Concepts for the comparison of dictatorships Edited by Hans Maier and Michael Schafer si The Mind of Jihad by Laurent Murawiec. A doua carte, pe cat de bine incepe cu prezentarea legaturilor dintre bolsevism, terorism si gnosticism, pe atat de prost sfarseste in concluzie: solutia lui Murawiec e bomba, de gnosticism ne eliberam cu ajutorul bombelor. Ioan Petru Culianu a intuit dezastrul intelectual din jurul dezbaterilor despre gnosticism cand a scris ca acest fenomen risca sa fie dezbatut tot de catre gnostici… Exact la fel cum bolsevismul din Romania e combatut de catre mensevici…

Dezastrul intelectual si blocajul ideilor incep atunci cand cultura e confiscata pentru a deveni o afacere profitabila de casa.

Cartea “Sclavii fericiti” mi s-a parut “radicala” la acea vreme si am privit-o, la inceput, cu oarecare retinere. Nu ca nu eram de acord cu ideile tari ale cartii, dar critica razboiului din Serbia unde Romania a participat cu multa bucurie mi-a parut atunci un lucru nu tocmai bun. Cand toate posturile de televiziune si toti intelectualii iti baga in cap ca orice razboi inceput de America e spre binele umanitatii si spre binele Americii, e greu sa iesi din chingile manipularii si sa fii de acord cu ganditorii conservatori cand spun ca razboiul preventiv reprezinta culmea progresului spre primitivism.

Eu puteam sa resping din plin propunerile din cartea “A Treia Forta” si sa imbratisez intru totul propunerile “elitei”, mai ales ca incepusem sa am legaturi cu dl Mihail Neamtu cu mult timp inainte de lansarea manifestului conservator.

Dar dupa ce am citit cartea am stat si m-am informat. Am cautat pe net reviste si situri conservatoare si neoconservatoare din America si am observat ca sectarismul e de partea neoconilor si ortodoxia e de partea paleoconilor. De aceea indemn pe orice tanar sa se informeze bine inainte de a lua de-a gata ceea ce scriu “intelectualii” prin Idei in Dialog, Dilema Veche, 22 sau Evenimentul Zilei.

Cititi The American Conservative, Anti-war.com, Taki’s Magazine, First Principles (sit editat de cea mai mare editura conservatoare din America – ISI Books) si va veti convinge singuri. Cartea sfanta a “Intelectualului Public Global” nu e Sfanta Scriptura, ci Evanghelia dupa Woodrow Wilson.

Ma gandesc ca mare a mai fost frustrarea dlui Neamtu vazand ca nu resping “A Treia Forta” in conditiile in care dl Neamtu a fost primul care m-a “pescuit” de pe net si m-a momit si cu doua carti. Numai ca eu nu sunt de vanzare pentru ca pe mine ma intereseaza adevarul ideilor vii. Se pare ca dl Neamtu nu a inteles acest lucru la momentul respectiv. Acum sunt sigur ca a inteles.

Politizarea culturii sub Traian Basescu, ca si sub Dej, se sprijina pe urmatorul pilon: predicarea propagandistica a razboiului ca necesitate in faurirea pacii globale, ieri razboi impotriva capitalismului, azi “impotriva” terorismului. Intelectualul care se opune razboiului preventiv generator de saracie (vezi actuala criza economica) prin mijloace non-economice de asanare a pietei (caritatea, asistenta sociala si creditul bancar) nu e “Intelectual Public”; nu are voie sa scrie in revistele oligarhiei globale. E acuzat de “legionarism”, “antisemitism”, “rasism” si alte cretinisme. Nici nu are cum sa fie asa de vreme ce toti intelectualii basescologi de azi sunt gorbaciovisti la origine.

Schema matematica e urmatoarea: Gorbaciovism = gobalism = socialism reformat.

Socialistii culeg fructele a ceea ce neoconservatorii pun in aplicare. Asta e drumul pentru ca atat socialistii cat si neoconservatorii se trag din mantaua lui Gorbaciov infiltrata in America prin apologetii lui Leon Trotsky (Podhoretz, Kristol, etc), iar in Romania prin Tismaneanu & Co. A inceput Bush “razboiul impotriva Raului”, socialistii pun o taxa pe el… Cu cat globalismul se perfectioneaza, cu atat socialismul ocupa si colonizeaza toata paleta spectrului politic (vezi “We are All Socialists Now, Newsweek). Si “Intelectualului Public Global” ii mor ideile, nu mai are ce sa mai spuna pentru ca nu mai poate critica propriile lui premise care sunt false pentru ca duc spre socialism.

Nu conteaza ca un razboi e ilegal asa cum a fost razboiul din Irak sau ca Senatul american atrage atentia: Rumsfeld l-a lasat pe Bin Laden sa scape.

Pentru “Intelectualul Public” conteaza conformismul si consumismul. Cat mai mult daca se poate…

Citeste cum razboiul din Irak a fost planuit inainte de atacurile de la WTC:

Indeed, former CIA director George Tenet said that the White House wanted to invade Iraq long before 9/11, and inserted “crap” in its justifications for invading Iraq. Citeste restul pe washingtons.blog.

Toata lumea a stiut dinainte de atacurile de la WTC ca Irakul nu are arme de distrugere in masa:

Everyone knew the WMD claims were fake.

For example, Tony Blair – the British Prime Minister – knew that Saddam possessed no WMDs. If America’s closest ally Britain knew, then the White House knew as well. Citeste restul pe washingtons.blog.

VIDEO: Benazir Bhutto: Osama Bin Laden is Dead

Just in case you missed this: In a November 2, 2007 interview with Al-Jazeera TV, Bhutto spoke English and told correspondent David Frost that Osama bin Laden was dead and the person who killed him was Ahmed Omar Saeed Sheikh. Omar Sheikh is one of the persons convicted for the kidnapping and killing of American journalist Daniel Pearl. Bhutto was assassinated less than two months after this interview.


Categories: stangismul neoconservatorilor Tags: anti-state, anti-war, conservatorism american, conservatorism romanesc, Mihail Neamtu, oligarhia politico-intelectuala, politica romaneasca, terorism
Cum se voteaza duminica
decembrie 4, 2009 Ilie Catrinoiu 31 comentarii

Pentru ca dl Patapievici scria in 2004 ca votul domniei sale in favoarea lui Traian Basescu e unul negativ (intre timp a devenit pozitiv, poate ne spune de ce), votul aripii conservatoare din PNTCD (Ion Diaconescu si sora Seniorului Corneliu Coposu, Rodica Coposu) impotriva lui Traian Basescu va fi unul negativ. Cea mai mare eroare a electoratului e ca atunci cand voteaza, se uita numai la ochii alesului. Emil Cioran spunea ca in spatele fiecarui razboi se afla o armata de soareci de biblioteca. Va trebui sa invatam sa privim dincolo de un simplu politician atunci cand votam.

Electoratul uita ca in spatele fiecarui om politic se afla o armata de clanuri. In spatele lui Geoana stau magnatii de carton ai tranzitiei, oligarhii romani, iar in spatele lui Basescu se afla o armata de soareci de biblioteca, intelectualii, finantati de oligarhii occidentali. Problema se pune cine sunt mai periculosi, oligarhii care falsifica suprafata problemei – economia – sau ‘Intelectualii publici” care falsifica fondul problemei – sensul cuvintelor, si, deci, si suprafata problemei – economia. Pentru ca sesnul cuvintelor e adevarata realitate de la care pornesc celelalte componente ale vietii cotidienii – economia -, vom spune ca “Intelectualul Public” e cel mai mare pericol. “Intelectualul Public” e o specie noua de android globalist care rationalizeaza toate aspectele vietii cu mapa in mana si a carui vocatie e minciuna si falsul.

Pun mai jos un comentariu facut de Karl:

Din ‘90 si pana in 2004-5, Volodea Tismaneanu il critica pe Coposu ca e prea rigid, ca nu stie sa se concilieze cu Iliescu. Tismaneanu vorbea ca Iliescu despre Coposu. Mai ieri, si Patapieivici ii tragea cu “solutia Michnik”. Astazi insa, nimeni nu e mai radical anticomunist decat Volodea Tismaneanu si ai lui. TRU, mincinosul, vorbeste in numele lui Coposu si cheama oamenii la revolta “anticomunista”. Pai nu voia Volodea reconciliere? Care revolta anticomunista, nenicule, cand de ani de zile vanati “legionari”? Si legionar e pentru voi oricine nu e cu globalizarea/multiculturalismul si UE.

Important e ca duminica sa se termine cu lepadaturile lui Basescu care, de decenii bune, saboteaza edificarea unei alternative conservatoare in Romania. Basescu a avut grija sa ucida orice alternativa. Nu ne ramane decat sa-l votam pe Geoana, ca sa putem apoi sa cladim, fara oportunisti, o dreapta autentica, fara improvizatii jegoase de tipul oamenilor preesedintelui. Votati strategic, nu tactic, asa cum va indeamna falsa dreapta. Votati cu bataie lunga. Dreapta se construieste in opozitie, nu la putere. Sa-i vedeti pe Neamtu/Volodea si ceilalti cum schimba iar placa. In doi ani vor fi social-democrati sefi.Trebuie sa scapam de sabotori si de cartite.

Cititorul care vrea sa citeasca si sa se dumireasca despre “Intelectualul Public de centru”, poate sa consulte cartile PseudoRomania de Ion Varlam, A Treia Forta de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon, Miscarea conservatoare de Paul Gottfried, Indemn la normalitate de Mircea Platon si Gheorghe Fedorovici.

Dintre textele aflate pe net despre “Intelectualul Public”, recomand:

* O fantoma care bantuie Romania: Vladimir Tismaneanu, (aici afli cum profesorul Vladimir Tismaneanu l-a sabotat pe Corneliu Coposu si cum s-a impotrivit lustratiei din 1989 si pana de curand, impiedicand reaparitia conservatorismului in Romania) de Mircea Platon.
* Revolutia continua, de Mircea Platon
* Despre dreapta românească: răspuns insultelor funcţionarului public Mircea Mihăieş, de Mircea Platon si Alexandru Ciolan
* Comisarul Tismãneanu se întoarce, de Mircea Platon.
* Neoconii de la Dunăre, Paul Gottfried
* S-a dat drumul la Eminescu?, de Mircea Platon
* „Nu vreau o Românie doar cu Starbucks“ – Ovidiu Hurduzeu
* Posibilitatea intelectualului public anti-global, de Ovidiu Hurduzeu.
* Electorale II, de Gheorghe Fedorovici.

Spor la citit si JOS BASESCU!
Categories: Iti recomand, Politice, stangismul neoconservatorilor Tags: conservatorism romanesc, oligarhia politico-intelectuala, politica romaneasca, procesul comunismului
Minciuna Obama si adevarul Ron Paul
decembrie 3, 2009 Ilie Catrinoiu 7 comentarii

* Justin Raimondo: The Democrats’ War Tax.
* Paul Craig Roberts: A Kept Man.

Categories: Audio. Interviuri, Politice, Video Tags: anti-state, anti-war, conservatorism american, NOM, Ron Paul, terorism
Manipularea Basescu si confiscarea conservatorismului romanesc
decembrie 1, 2009 Ilie Catrinoiu 28 comentarii

Pana sa moara, anticomunistii Petre Tutea si Nicu Steinhardt blestemau pactul Gorbaciov-Bush senior. Dar nu pentru ca urma sa cada URSS, ci pentru ca acest pact reforma socialismul. Prin martie 1987, la Moscova se adunau in secret politicieni, activisti, jurnalisti si “intelectuali publici” din blocul sovietic pentru a reforma socialismul, dupa cum spune Vladimir Bukovski in cartea lui “Uniunea Europeana – o noua URSS?”. Ion Varlam, fiul unor boieri romani cu radacini in Cantacuzini si Rosettesti si inchis in inchisorile comuniste de la 14 ani, marturiseste in cartea PseudoRomania diferenta dintre disidenti si anticomunisti: disidentii sunt formati de KGB in eventualitatea caderii URSS cu scopul de a maslui procesul comunismului si de a “ierta” criminalii bolsevici; disidentii sunt fosti activisti de partid infiltrati in tot Occidentul. Anticomunistii sunt democratii care vor un Nurnberg al comunismului.

Intelectualul mercenar

Au aparut de atunci in Romania foarte multi disidenti (mercenari) pe cadavrele anticomuniste iesite din inchisorile comuniste: Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, H. R. Patapievici, Mircea Dinescu, Paul Cornea, Silviu Brucan, Andrei Oisteanu, Ion Iliescu, Petre Roman, Vladimir Tismaneanu, Octavian Paler, Nicolae Manolescu. Nu avem de unde sa stim daca aceste nume au avut contact direct cu Moscova anului 1987, dar stim sigur ca ei se afla in continuitatea ideilor gorbacioviste de reformare a socialismului, desi se autointituleaza “intelectuali conservatori”, oameni “de dreapta”, “intelectuali critici”.

In prezentarea pe care Mihail Neamtu o face lui Andrei Plesu la Institutul Woodrow Wilson – institut care nu intamplator poarta numele presedintelui american care a finantat revolutia bolsevica cu 20.000.000 $ prin “Misiunea speciala de razboi” a lui Elihu Root, finantare consemnata in Arhivele Congresului pe 2 septembrie 1919 – se afirma acest adevar:

In 1988, Romanian poet Mircea Dinescu took a public stance (in Moscow) in support of Gorbachev’s reforms and criticized Ceausescu’s cult of personality and lack of respect for human rights at home.

Asadar, observam ca in vreme ce Steinhardt si anticomunistii condamnau reformarea socialismului prin pactul lui Gorbaciov cu Occidentul, distinsii disidenti lingeau reformele socialiste propuse de Gorbaciov. Sa vedem ce spunea Steinhardt despre pactul lui Gorbaciov cu Occidentul:

Ce vedem cu fenomenul Gorbaciov? Gorbaciov a propus niste reforme interne ale regimului comunist, care asa cum a spus-o si el, in mod cinstit, sunt menite sa intareasca regimul socialist, in interiorul tarii lui. Nu este prost, si-a dat seama ca dogmele economiei marxiste, daca sunt aplicate asa cum le-a facut Marx, duc la ruina, la saracie, la coruptie si la faliment. Dar de ce s-o fi bucurand Occidentul atat de mult, asta nu inteleg! El vrea sa intareasca sistemul socialist. Foarte bine, e dreptul lui. Dar de ce se gudura pe langa el si se bucura si intra in extaz toata Europa si toata America in frunte cu dl Reagan, care nu e un om prost, cel putin asa am crezut, dar incep sa cred ca m-am inselat, iar dna Thatcher, primul-ministru englez, care hotarat este o femeie inteligenta si energica, si a dat dovada de foarte multa capacitate, si ea s-a lasat vrajita si fermecata de dl Gorbaciov. De ce aceasta incantare nemaipomentia? [...]

Ceea ce nu intelegem, ceea ce este un mister cumplit pentru mine, dar acum vad ca totusi Gorbaciov nu e prost, totusi nu e prost, e de ce rusii au bagat atatea miliarde in rachetele astea balistice si in armamentul asta atomic. N-au nevoie de arme. Europa este cucerita de ei. Au in America ceva mult mai puternic decat 1500 de rachete balistice cu tir lung, mai mult decat 10000 de rachete, mai mult 100000 de rachete. Au Parlamentul american de partea lor. Congresul american face pentru rusi mult mai mult decat un intreg arsenal de bombe atomice, supraatomice. Si iata ca a venit desteptul asta de Gorbaciov, ca vad ca nu e prost totusi, nu e prost deloc, a venit si a spus: sa renuntam la armele astea, nu ne trebuie daca avem Congresul american, nu ne mai trebuie altceva. (Nicu Steinhardt, Primejdia marturisirii, editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000, p. 96-144).

Nu-i asa ca se vede diferenta?

Citeste -> Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a apreciat chiar ca „Ion Iliescu este bun pentru România!“, a spus public Bukovski.

In 2009, acesti disidenti ni-l propun pe Basescu drept model de presedinte “anticomunist”. Ne-au mai propus un model de presedinte in Emil Constantinescu. Nu s-a intamplat nici atunci nimic. E lesne de inteles de ce nu s-a intamplat nimic de vreme ce ei sunt disidenti, nu anticomunisti.

E bine de stiut ca acesti “intelectuali publici” gandesc in mod “public” problema comunismului si a democratiei. A gandi in mod “public” comunismul in era globalizarii inseamna a rata din plin fenomenologia comunismului si a falsifica istoria nationala. Nu ai cum sa gandesti critic comunismul de vreme ce esti finantat de o institutie a carei linie de gandire e aceeasi cu a presedintelui american care a finantat revolutia bolsevica, o linie de gandire relativista, nihilista, progresista, gnostica.

“Conservatorismul” disidentilor e pro-gay rights, pro-prostitutie legalizata, pro-droguri legalizate, pro-guvern mondial, pro-centralizare, pro-transumanism, pro-imigratie fara limite, pro-corectitudine politica.

Intelectualul mercenar e o specia noua de ciocoi globalist cu gusa umflata si cu creierul spalacit si nesatul de atata putere.

Sa vedem ce spunea si Petre Tutea despre politica ruso-americana:

Marea dezamagire a acestor tineri care protesteaza in Piata Universitatii din Bucuresti si in alte orase va fi atunci cand nici Basescu cu un guvern PDL majoritar nu va face lustratie! Sa inceteze manipularea intretinuta de intelectualii mercenari! Ce fa mai scrie dl Neamtu dupa ce Guvernul PDL se va preface ca afara ploua? Pentru cine se ambaleaza dl Tismaneanu dupa ce ani la rand i-a scris ode lui Iliescu, iar acum cand totul e terminat pozeaza in “omul lustratie”?

Intrebare: poate sa imi spuna cineva daca exista vreo asemanare intre acesti disidenti -reformatori ai socialismului – si intelectualul roman conservator (Tutea, Steinhardt) in ceea ce priveste viziunea politica?
Categories: Audio. Interviuri, Politice, Video, stangismul neoconservatorilor Tags: Andrei Plesu, globalism, neocons, oligarhia politico-intelectuala, procesul comunismului, Tismaneanu
Evenimentul anului: Economia libertatii & Miscarea conservatoare
noiembrie 24, 2009 Ilie Catrinoiu 6 comentarii
Când se bat munţii cap în cap, lumea se schimbă. Vreţi să ştiţi cum va arăta lumea de mâine? A Treia Forţă schiţează viitorul cu rădăcini adânci în trecut.
V-am pregătit, aşa cum v-am promis, noi bombe de idei.
Vă aşteptăm, pe 26 noiembrie, la ora 16, la Romexpo (târgul Gaudeamus, standul Editurii, pentru autografe şi întâlnire cu cititorii) şi la ora 20,30, la Sala Rapsodia (str. Lipscani nr. 53), pentru lansarea celor două volume.
Participă Dan Puric, John Chrysostom Médaille, Ovidiu Hurduzeu.
Editura Logos

Capitalism What Is it Good For? – Phillip Blond – We need a Catholic economy:

Intreaga dezbatere aici.
Categories: Iti recomand, Politice, Video Tags: anti-state, aristocratia spiritului, conservatorism american, conservatorism romanesc, Dan Puric, distributism, John Medaille, lansari de carte, localism, Mircea Platon, Ovidiu Hurduzeu, Paul Gottfried, personalitati, politica si economie la scara umana
Geoana presedinte?
noiembrie 23, 2009 Ilie Catrinoiu 22 comentarii

Cu cine sa votezi? Geoana nu poate sa vorbeasca / gandeasca, iar Antonescu si Basescu afiseaza sentimente in fata televizorului, de parca as fi chemat sa votez femei. Toti jurnalistii, analistii, intelectualii iti spun sa votezi de 20 de ani. Masa critica a electoratului nu se naste asa. Dezbateri stupide la TV despre ce fapta buna a facut nu stiu ce candidat, despre cum Geoana nu si-a dat soacra afara din casa, despre cum Basescu a crestinat un musulman, etc. Suntem chemati sa votam sentimentalisme, nu programe politice. Am ras de m-am prapadit cand l-am auzit pe Geoana ca vrea relansarea economiei nationale: banci nationale, fabrici nationale, impozite scazute, etc… Socialistii vorbesc despre relansare nationala….. urs, urs, urs, moare foca la tropice si pisica se piaptana.

Democratia e sabotata pentru ca oamenii politici nu mai practica programe politice diferite, ci vand sentimente. Sensibilizarea electoratului pana la paroxism produce roboti votangii.

Niciun politician roman nu e capabil sa infrunte birocratia UE pentru ca nicio platforma politica actuala din Romania nu e construita pe resure proprii. Basescu, Geoana, Antonescu – niciunul din ei nu se opune birocratiei de la Bruxelles, ci toti accepta cu servilism hipercentralizarea impusa din afara. Reducerea numarului de parlamentari face parte din planul mai larg al elitei din jurul lui Basescu de a conecta Romania mai repede si mai sigur la structurile globale, nicidecum de a starpi coruptia din sistem.

Sa ne imaginam ca Geoana castiga turul 2.

Intelectualii voteaza, ai spune ca suntem o societate selecta cand ii vezi cum voteaza…… Suntem o societate plina de intelectuali….. bucurati-va! Sa-i lasam in pace!

Cum sa-l votez eu pe Basescu cand Volodea Vladimir Tismaneanu e “omul presedintelui”? Imposibil. Imposibil sa votez cu un om promovat de un intelectual care minte si falsifica istoria comunismului in Romania.

Vad ca Geoana e pe cai mari. Daca Antonescu ii face campanie lui Geoana, Basescu dispare. Prostalaul asta incompatibil cu ratiunea va fi presedintele Romaniei! Si se pare ca Antonescu nu il sprijina pe Basescu. Cine sunt vinovatii? Eu sunt singurul vinovat pentru ca nu imi ascult parintii! Derbedeul de mine! Asa e.

Va tipa Plesu ca din gura de sarpe iar sa ne spuna ca “asa a vrut boborul”, intelepciunea acestui bobor a vrut ca prostalaul Geoana sa ajunga presedinte. Va incepe Patapievici sa-si blesteme stirpea, Tismaneanu isi va sterge din certificatul de nastere locul nasterii, iar Neamtu isi va scrie articolul de ramas bun in HotFuzz - “Un popor de dobitoci, un tineret incult” – asa se va intitula articolul.

Prea multa lume s-a prezentat la vot. In schimb, nimeni nu a rasfoit “Raportul Tismaneanu” sa vada ce gogomanii contine, cum toti au fost comunisti, numai Tismaneanu nu a fost. Cat despre noua Constitutie pe care o vrea Basescu, ce sa mai zici? Daca e noua, inseamna ca e buna. Devine Romania din stat national stat federal? Si mai bine. Despre lustratie nu mai aminteste nimeni nimic.

——————————

- Mitul, domnule, mitul e ciuma! Daca societatile nu ies din mitologie, nu putem pregati umanitatea pentru democratie, spuse Intelectualul U. Priveste-i pe irakieni, saracii de ei, cat de nefericiti sunt! Vor democratie, dar nu inteleg ca miturile in care se afunda ii distrug, societatea e instabila cand oamenii cred in mituri, draga P.

- A dracului de miorita cu berbecul ei cu tot!, ranji celalalt Intelectual sorbind cafeaua dintr-o ceasca cu sigla UE.

- Dar nu numai miorita, draga P, de ce operezi aceasta reductie inutila? Toata Ortodoxia e vinovata pentru acest vot dat lui Geoana. E bine totusi ca episcopii sunt socialisti, inculti, spuse Intelectualul N… Sa cautam totusi in adancurile acestui popor, sa vedem ce s-a stricat sau daca fiinta acestui neam de cacat a fost din vesnicie de cacat. O fecala…. cine stie…. Tu ai avut mare dreptate in opera ta. Episcopii, popii si taranii voteaza cu socialistii mereu.

- Mda….. nici decomunizare nu trebuie sa facem pentru ca atunci mi-as pierde painea…….

- Nu, nu, domnule profesor, sari repede Intelectualul M, cum puteti sa spuneti asa ceva tocmai dumneavoastra, e inacceptabil pentru noi. Sunteti un intelectual validat in mediul academic international, toata America va cunoaste, noi credem in ceea ce propuneti dumneavoastra, nu se poate asa ceva….

- Va rog, domnilor, liniste! Trebuie observata opera lui P. In aceasta opera accentul cade pe defectul constitutiv a ceea ce numim indeobste “popor”. Va rog sa observati acest lucru de maxima importanta si sa actionati in cunostinta de cauza! Nu exista popor, exista numai clase, populatii si elite! Conceptul de “popor” naste reactii mistice, e periculos si da nastere la fanatisme religioase. Misticismul trebuie starpit din cugetarea politica. Ideologia e calea noastra.

- Da, ideea e interesanta. Poporul naste instabilitati sociale, poporul nu vrea pace niciodata. De asta se zice din popor ca “decat o pace stramba, mai bine un razboi drept”….

- Studiind!, tipa T. Prin cultura vom distruge poporul si vom instaura pacea! Prin studii academice, stiintifice, prin demonstratii perfect logice. Am nevoie de genii pentru asta. Cu tampitii n-am ce sa fac. Misticii si visatorii nu au rigoare stiintifica si nu pot sa elaboreze nicio teorie asupra culturii. Iti trebuie sange rece ca sa poti duce aceasta batalie pentru cultura…

——————————

N-am fost la vot si nici nu ma voi duce.
Categories: Cugetari, Politice Tags: politica romaneasca
Un dictator: Corneliu Vadim Tudor
noiembrie 19, 2009 Ilie Catrinoiu 6 comentarii

Il ascult pe dl Vadim Tudor la Realitatea TV in emisunea lui Razvan Dumitrescu. Citate din gura d-lui Vadim:

* “PSD e partid de stanga, PRM e partid de centru-stanga“
* “Trebuie infiintat statul social“
* “Voi repune ordinea in statul roman cu MANA FORTE“

Asa ca prostalaii din presa sa nu mai spuna ca Vadim e de dreapta! Vadim sa nu mai fie asemanat cu conservatorismul traditional!
Categories: Politice Tags: politica romaneasca, Totalitarism tehnologic
Somnul ratiunii naste dilematici votangii
noiembrie 15, 2009 Ilie Catrinoiu 42 comentarii

REGELE MIHAI - TIMISOARAHai ca m-am suparat foc acum citind un indemn la vot pe un blog, sunt un sac de pulbere aprinsa.

Spuneti-mi repede cate articole a scris dl Plesu in favoarea monarhiei, in favoarea Regelui Mihai din 1989 si pana in noiembrie 2009! Cate? Sau Patapievici, sau Baconsky, sau Liiceanu, sau Neamtu Mihail, sau Vladimir Volodea Tismaneanu, sau Sever Voinescu, sau Paleologul, sau Cartarescu, sau TRU, sau Dragos-Aligica Paul, sau Mircea Vasilescu, sau Andreea Pora, sau alt lingau cu limba neagra de atata lins in dos, facut disident de KGB! Cate articole au scris in aceasta directie? Toti acesti intelectuali scriu despre faptul ca romanul nu stie sa voteze. Serios? Sau poate ne spune dl Plesu cate zeci de mii de oameni l-au intampinat pe Rege dupa 1989 in Romania. Sau mai bine sa nu ne aducem aminte?

Dar cate articole ati citit in Dilema veche si in alte ziare despre “presedintele jucator”, articole semnate de Andrei Coroana RomanieiPlesu, Patapievici, Liiceanu, etc? Va dati seama, Basescu nu se compara cu Regele Mihai si plaiurile mioritice nu stiu ce e democratia; Basescu injura “tiganca imputita”, Plesu se face ca nu vede, nu aude, iar “romanii e prosti rau”, frate, “romanii n-are” cultura, “e fara” stagii de pregatire la “studii culturale” in Occident!

Votati, fratilor, pana o sa vi se usuce mana pe stampila de vot salivand la promisiuni inflationiste si ochii vi se vor impaienjenii pe cartile monografice despre monarhie editate de editura fostilor / actualilor republicani bolsevici / socialisti – Humanitas.

Eu refuz sa votez intr-un sistem politic confiscat de imbecili pentru ca asa vor scribii unui partid. Si nu citesc nici carti despre monarhie doar pentru ca e cool sa fii oligofren in nu stiu ce post al “societatii civile”.

Nu, Doamne fereste. De cand ma stiu, am cunoscut o droaie de popi care ar fi votat daca s-ar fi trecut la monarhie. Si ce pacat ca unii erau popi de tara, “fanatici” care nu stiu ce e democratia.

Categories: Politice, Video Tags: Andrei Plesu, Dan Puric, oligarhia politico-intelectuala, Tismaneanu
ECONOMIE/ A Treia Forta: Economia libertatii (V). Luminita de la capatul tunelului
noiembrie 13, 2009 Ilie Catrinoiu Lăsați un comentariu

Mondragon si criza economica globala
Race Mathews
Prezenta criza economica nu va fi fost cu totul zadarnica daca le va aminti oamenilor ca initiativele pornite de la firul ierbii pot invinge si cele mai teribile adversitati. In 1941, dupa ravagiile suferite de tara Bascilor in timpul Razboiului Civil din Spania, un tanar preot, Don Jose Maria Arizmendiarrieta, a fost trimis de episcopul sau in micul oras industrial Mondragon. Arizmendiarreta, de curand eliberat dintr-un lagar, fusese cat pe ce sa fie executat de regimul lui Franco. In Mondragon, de-a lungul a cincisprezece ani, Arizmendiarreta a pus bazele unui complex industrial, agricol, de comert, constructii si servicii in care cei 260 de lucratori erau in acelasi timp si proprietari. Printr-o activitate pastorala sustinuta, o organizare eficienta “la firul ierbii” si o munca de educatie care viza dezvoltarea simtului comunitar si ridicarea nivelului profesional, Arizmendiarreta a reusit sa creeze complexul de cooperative si entitati asociate cunoscute astazi in toata lumea drept Corporatia Cooperativele Mondragon (CCM). [... restul in Ziarul financiar ...]

MISTERELE CUVINTELOR/ Vocabularul tranzitiei (4). Mic tratat de securistologie, de Alexandru Ciolan
Categories: Iti recomand Tags: aristocratia spiritului, conservatorism american, conservatorism romanesc, democratie aristocratica, distributism, politica si economie la scara umana, procesul comunismului
Presedintia UE
noiembrie 13, 2009 Ilie Catrinoiu 2 comentarii

Vaclav Klaus despre granitele Europei si pierderea suveranitatii nationale prin Tratatul de la Lisabona, interviu cu Peter M. Robinson, Hoover Institution, SUA.
Categories: Video Tags: UE
Din nou, Andrei Plesu
noiembrie 11, 2009 Ilie Catrinoiu 5 comentarii

Stimabilul nostru intelectual, dl Andrei Plesu, se baga iarasi in treburi politice. Am spus si am sa spun mereu ca nu contest formatia umanista a dlui Plesu, contest numai viziunea lui politica si pretinsa lui ortodoxie. Intr-un articol din Adevarul, dl Plesu scrie despre “Romania profunda”. Nu stie dl Plesu ce vrea electoratul roman, nu crede ca electoratul roman vrea un Bratianu, un Ferdinand sau un Iuliu Maniu.

Nu se înţelegea exact nici în ce fel „lumea“ o ducea mai bine sub comunism (în afară de obositele argumente cu concediile sindicale în staţiune, sau cu siguranţa locului de muncă, sau cu metroul şi blocurile). Mă tem însă că, în „România profundă“, „eşantionul“ Mitică Dragomir e mai răspândit decât „eşantionul“ Andrei Gheorghe. Nostalgicii – fie şi amnezici – prevalează. Şi mă întreb dacă un electorat locuit încă de mitologia trecutului „de aur“ (când, de altfel, ni se vorbea mereu despre viitorul „de aur“) este pregătit să asume şi să practice democraţia.

Neliniştitor mi s-a părut, în aceeaşi ordine de perplexităţi, şi un interviu oferit de dl Răsvan Popescu (preşedinte al CNA) ziarului „Adevărul“. „OTV mai există din cauza publicului“ – spunea domnia sa. Cu alte cuvinte, un post de televiziune care întreţine tot ce e mai debil, mai trivial, mai rău mirositor în sufleţelul nostru mioritic nu poate fi evacuat aşa cum merită şi aşa cum ar trebui să decidă o minimă exigenţă de igienă publică, pentru că are audienţă: e popular, face rating. Şi iarăşi mă întreb, ce poate vota, spre binele ţării, un fan al OTV-ului? Ce criterii, ce valori poate pune în joc cineva care savureaza seară de seară chipul de oiţă şmecheră al dlui Dan Diaconescu?

Vorbim toată ziua despre candidaţii la preşedinţie, despre aleşii noştri din parlament, despre „clasa politică“. Dar ar trebui să vorbim mai des – şi cu un spor de îngrijorare – şi despre alegători. Căci nu e valabilă doar întrebarea „Ce tip de candidaţi ni se oferă?“, ci şi „Ce sunt dispuşi să aleagă oamenii?“, „Cum arată, în general, reperele, preferinţele, opţiunile electoratului?“ Ar avea vreo şansă cineva de genul Havel, sau Helmut Schmidt, sau Ionel Brătianu? Dacă nu, atunci să nu mai dăm vina tot timpul pe oferta politică a celor de pe scenă.

Daca dl Plesu nu ne-ar fi spus sa votam in ultimii 20 de ani cu Iliescu, Constantinescu si Basescu, slava Domnului, ar fi fost clar pentru toata lumea ca electoratul roman nu stie sa voteze, nu vrea democratie, nu vrea un Bratianu. Dar cum dl Plesu ne-a spus sa votam cu Iliescu, Constantinescu si Basescu, iar acesti indivizi au ajuns la putere pe rand ducand electoratul in criza, disperare si indiferenta, e clar ca electoratul roman e foarte pretentios pentru aspiratiile dlui Plesu.

In aceste alegeri nu dau o prezenta la vot mai mare de 40 %. Cine sunt vinovatii? Ce se intampla cu acel procent de 60 % care nu voteaza si care ar putea oricand sa se razbune? Crede dl Plesu ca tara asta e plina de imbecili? Asa crede. La fel dl Patapievici; domnia sa scrie ca taranii distrusi din 1945 si pana in prezent sunt pusi de Gadea si Ciutacu sa-l ia cu parul pe Basescu de la Cotroceni.

Vai de ei! Nu s-au prins ca intr-o zi s-ar putea ca romanii sa ia parul in mana si sa-i rezolve pe toti, de la Basescu pana la Geoana. Si oare ce se va intampla atunci cand, dupa ce va trece criza economica, statul roman va mari taxele si impozitele ca sa plateasca datoriile catre FMI si Banca Mondiala? Ce va spune atunci Patapievici? Il va lauda iar pe Tanasescu? Va cere CSAT-ului sa intervina in forta ca la mineriade? Va declansa Plesu Legea Martiala? Sau dl Neamtu va scrie pe blog ca eu incit la violenta? Cine stie, poate ca taranii distrusi de politicienii dlui Plesu se duc sa protesteze la Cotroceni din indemnurile mele.

Saptamanal intalnesc oameni care sunt de parere ca Romania trebuie condusa de catre romanii aflati in occident. Numai dl Plesu nu intalneste astfel de oameni. Pacat. E de inteles daca stai sa te gandesti ca dl Plesu nu intalneste decat intelectuali si copii de bolsevici. Cum poate dl Plesu sa creada ca majoritatea romanilor sunt nostalgici dupa comunism? Probabil pentru ca dl Plesu mereu a sprijinit in campanii electorale programe politice incapabile sa rezolve revendicarile din Piata Universitatii.

Dl Plesu a ramas captiv in fata televizorului asemenea unei fantome. Pentru dl Plesu, “Romania profunda” e reprezentata de Mitica Dragomir; inseamna ca dl Plesu nu e un om profund, nu e un roman profund, ci un elitist deteritorializat; locul comun dlui Plesu e globosfera. Pacat ca dl Plesu nu mai crede in profunzimea realitatilor. Dl Plesu nu vrea sa priceapa ca s-a dus vremea lichelelor din politica si ca electoratul roman stie mai multa politica decat poate Plesu sa minta.

Vedem rezultatul peste doua saptamani la alegeri.
Categories: Politice, stangismul neoconservatorilor Tags: Andrei Plesu, oligarhia politico-intelectuala, polemici, procesul comunismului
Gottfried, Miscarea conservatoare
noiembrie 9, 2009 Ilie Catrinoiu 28 comentarii

Coperta„Marii filantropi sunt, probabil, mai conştienţi de propriile interese decât ar putea sugera o privire superficială. La urma urmei, întotdeauna au existat capitalişti dornici să prevină ostilităţi viitoare calmându-i pe revoluţionarii potenţiali. Finanţarea globaliştilor democraţi şi a teoreticienilor statului social într-o lume care se îndreaptă cu paşi repezi către social-democraţie constituie o poliţă de asigurare destul de bună. Nu este mai puţin adevărat că multinaţionalele nu au fost niciodată interesate de loialităţile de provincie şi de tradiţiile străvechi pe care le predicau conservatorii. Pieţele internaţionale implică sisteme economice şi politice internaţionale al căror obiect îl reprezintă eliminarea tuturor barierelor naţionale şi etnice ale creşterii economice. În pofida unor mai vechi asocieri, filantropii conservatori nu mai subvenţionează politicile care le defineau viziunile asupra lumii în anii `30 şi chiar şi în anii `50. Poziţiile pe care le sprijină financiar în ziua de azi, în politica externă, şi redistribuirea venitului sunt total diferite de cele adoptate la un moment dat de către conservatori”.

(Fragment din „Mişcarea conservatoare”, de Paul Gottfried, traducere de Dragoş Moldoveanu, carte în curs de apariţie la editura Logos).

Vă aşteptăm, pe 26 noiembrie, la ora 16, la Romexpo (târgul Gaudeamus, standul Editurii, pentru autografe şi întâlnire cu cititorii) şi la ora 19,30, la Sala Rapsodia, pentru lansarea celor două volume. Participă Dan Puric, John Chrysostom Médaille, Ovidiu Huruduzeu.
Categories: Iti recomand, Politice, stangismul neoconservatorilor Tags: anti-state, anti-war, aristocratia spiritului, conservatorism american, conservatorism romanesc, democratie aristocratica, evenimente, John Medaille, lansari de carte, localism, Ovidiu Hurduzeu, Paul Gottfried, politica si economie la scara umana
UE trebuie distrusa! Sau ne va distruge!
noiembrie 4, 2009 Ilie Catrinoiu 54 comentarii

I Want You To VoteAflu astazi ca CEDO – institutia cenzurii gandirii libere in democratia europeana – interzice crucile in spatiul public din Italia. Acum toata Italia e in febra, toata clasa politica, de la dreapta la stanga, condamna decizia CEDO. Cel mai aspru comentariu a fost al lui Bossi, ministrul pentru reforma si liderul Ligii Umberto Bossi, care a spus ca hotararea CEDO e un rahat. Berlusconi: “Pentru noi este o decizie total inacceptabila”. Asadar, se anunta mare scandal in UE cu aceasta decizie a CEDO. Informatii despre reactiile politicienilor italieni mai sunt si aici.

In Romania, diversi jurnalisti folositi pe post de trompete ale marxismului intelectualizat comenteaza lucruri despre care n-au habar. Se invoca neutralitatea statului laic si modelul francez al laicismului de stat. Nu e deloc bine cand romanii au ca exemplu un laicism de stat – cel francez – care pe vremea stalinismului lauda statul sovietic; si iar nu e bine cand se crede ca esti fascist daca nu aprobi deciziile secularizant-discriminatorii ale CEDO. As vrea sa fie jurnalisti mai dezghetati la creier in presa, dar n-ai de unde. As vrea sa vad in presa jurnalisti care gandesc cu capul lor, nu cu “capul” institutiilor depersonalizate. Nu inteleg de ce trebuie sa imi spuna cineva de la Strasbourg ce sa fac in scoala mea, cum sa invat, ce sa citesc si cum sa vorbesc in public.

Uniunea Europeana nu recunoaste nici in Tratatul de la Lisabona, care se vrea a fi o “constitutie” a UE, legitimitatea crestinismului in formarea culturii europene. Ar fi foarte bine daca s-ar sparge UE si s-ar forma o Liga a Democratiilor Crestine pentru ca nu se mai poate trai intr-un mediu total ostil libertatii religioase. Sa se inceapa cu Italia, Anglia, Polonia si Cehia. Nu se mai poate convietui intr-un mediu asfixiat de imigranti musulmani redusi si instrumentalizati la nivelul de roboti teroristi de catre o ideologie criminala precum corectitudinea politica. Intr-o societate dinamitata de multiculturalism nu exista bine comun si nici libertate de alegere. Europa isi pierde pe zi ce trece identitatea si cultura. Oamenii devin sclavi de corporatie vesnic imprumutati la banci si fara proprietate privata.

Indiferent de culoarea politica, trebuie coordonata o miscare de rezistenta impotriva transumanismului la nivel global. In joc e natura umana, nu numai o cultura, o civilizatie sau o religie. Trebuie sa se constientizeze ca intrebarea care se pune azi nu e daca esti de dreapta, de stanga, crestin, musulman, ateu, japonez sau american; ci daca esti om sau robot, daca esti in favoarea extinctiei speciei umane sau daca esti pentru limitarea tehnologiei si evitarea colonizarii naturii umane de catre tehnologie.

Drepturile omului abstract nu au nimic in comun cu drepturile omului concret care a luptat impotriva totalitarismelor sec. 20. Multiculturalismul se foloseste de drepturile unui om dezumanizat pentru a desfiinta orice religie. Drepturile omului-fantoma lupta impotriva oricarei religii traditionale pentru a instaura o religie seculara cu pretentii de transcendenta tehnologica: transhumanismul. Dostoievsky a surprins genial in Demonii crima seculara. El descrie in acest roman cum secularismul se va folosi de anti-oameni pentru a-l nimici pe Dumnezeu. Ideologia secularismului vrea acum sa distruga omul crezand ca astfel Dumnezeu va muri definitiv nu numai la nivel de proorocie nihilista si demonica, dar si la nivelul realitatii. Secta transumanistilor sustine ca Dumnezeu e o “idee” inventata de om si ca numai daca omul dispare ca specie, dispare si “ideea de Dumnezeu”. Asa ca extinctia speciei umane si transferul mintii umane in roboti e solutia transumanistilor in a-l “desfiinta” pe Dumnezeu, aceasta cauza a suferintei in lume, cred ei.

Miscarea transumanista e in legatura cu tot ceea ce inseamna globalizare, corporatism, terorism, entitati suprastatale, drepturile omului-fantoma, ecologism, multiculturalism, guvern mondial. Scopul lor e sa spele pe creiere cat mai multi oameni si sa interzica simbolurile religioase din spatiul public. Se urmareste distrugerea omului si a religiilor traditionale nu prin violenta fizica cum au facut nazismul si comunismul, ci prin integrare de bunavoie in sistem.

Deci, stiu jurnalistii astia despre ce vorbesc sau sunt trompetele programului de extinctie a speciei umane?
>>> Conservatorii britanici nu sunt de acord cu numirea lui Blair la “presedintia UE”. Numai Paleologul cu clica lui de neoconi progresisti cocheteaza cu Blair!
>>> Steven Yates despre noua ordine mondiala.

Categories: Fanatismul lumii, Iti recomand, Politice, Video, barbaria multiculturalista, stangismul neoconservatorilor Tags: alianta malefica: stanga mondiala si islamismul radical, anti-state, Big Brother, conservatorism american, etica nonconformismului, localism, neocons, NOM, oligarhia politico-intelectuala, Totalitarism tehnologic, UE
Neoconservatorismul lui Volodea Tismaneanu
noiembrie 4, 2009 Ilie Catrinoiu 4 comentarii

Pentru ca dl profesor Volodea Vladimir Tismaneanu isi publica autobiografia trotskyista prin Verso si Evenimentul Zilei cu texte expirate despre o doctrina – neoconservatorismul – care a dus America in criza economica si spirituala actuala prin utopia wilsoniana a razboiului preventiv + ideea de democratie globala, punem mai jos un eseu documentat scris de Daniel McCarthy in revista conservatorismului american, American Conservative, + alte eseuri documentate despre originile totalitare ale neoconservatorismului.

Despre neoconi:

1.
Kristol Reflections, Daniel McCarthy, American Conservative
2.
Was Irving Kristol a CIA Plot?, Richard Spencer, Taki’s Magazine
3.
“NEOCONSERVATIVES” – WHAT AND WHO THEY ARE –Also see below for Addendums– (1) Neoconservative Geneology (2) Raimondo, (3) Samuel Francis— (4) Neo-Trash from New Republic, (5) Wanniski (on China) (6) See also below PHILANTHROPY ROUNDTABLE
4.
The Neoconservatives: An Endangered Species, Russell Kirk
5.
An Introduction to Neoconservatism, Gary North
6.
Irving Kristol, RIP, Justin Raimondo

Acestea fiinda spuse, cred ca s-a rezolvat si cum sta treaba cu neoconservatorismul.
=======================
(Pe Ovidiu Hurduzeu) L-am remarcat când era profesor şi când mi-a trimis pentru rubrica Cenaclu prin corespondenţă de la SLAST un grupaj de proză scurtă de o frapantă originalitate. I-am publicat cât s-a putut de repede (deci după mult timp de aşteptare) schiţa (nuvela? povestirea? scenariul?) Jocul domnişoarei Morgan… Apoi, Ovidiu Hurduzeu a obţinut un premiu la un concurs de proză organizat de austera revistă Viaţa Românească. Recent, citind Simulatorul la Cenaclul "Nichita Stănescu" (condus de mine) şi imediat după aceea, la cenaclul de proză condus de Ov. S. Crohmălniceanu, a fost deopotrivă contestat (de naivi) şi ridicat în slăvi (de cunoscători) de elogiat elogiindu-se mai ales imaginea caricaturală a demiurgului-tehnician (şi implicit "filosofia" textului)
Ovidiu Hurduzeu este familiarizat deplin cu teoria prozei, iar procedeele narative moderne şi le-a însuşit atât de bine, încât le foloseşte parcă jucându-se (cam aşa învârteşte un personaj western pistolul pe un deget). Modul său de a scrie este influenţat de cinematograf. Deci: dinamism, alternări de planuri, montaj inventiv, regie, stereofonie şi chiar efecte speciale. Aceste mijloace rămân însă, în cazul lui, chiar mijloace, nu devin un scop în sine. Utilizându-le, tânărul prozator se ghidează după principiul maximei eficienţe în procesul de comunicare, pentru că are ceva de spus despre lumea contemporană.
Alex Ştefănescu, 1985

Un scris sigur, lapidar, fulgerat de seducătoare asociaţii şi figuri de stil, o invenţie de bun tactician în învăluirea epică şi de creator de situaţii şi de personaje de neuitat, un umor de moralist ingenios, sunt numai câteva din darurile care fac din prozele tânărului povestitor adevărate piese de artă literară - încântătoare la lectură, convingătoare în fiecare detaliu ca şi în amploarea întregii construcţii.
Mircea Horia Simionescu, 1988

Romanul lui Ovidiu Hurduzeu, LA ROMA TOTUL E OK arată că autorul a învăţat ceva dincolo de ocean: o manieră nonşalantă de a împinge povestirea înainte prin mici bobârnace de pulp fiction, o caracterizare telegrafică, suprimarea pasajelor digresive ("urăsc digresiunile", spune naratorul) înlocuite cu scurte observaţii seci şi oarecum cinice. Manieră a prozei de consum, care a fost însă re-descoperită cu entuziasm de postmoderni, ca de pildă Vonnegut.
Adrian Oţoiu, 2000

Mai recent s-au afirmat cîţiva tineri cum ar fi Ovidiu Hurduzeu (din California) – extrem de original şi de îndrăzneţ în scriitură, "împotriva curentului", dovadă de originalitate, chiar dacă unii şi alţii nu sînt de acord cu el. Omul are un stil incisiv, uneori prea pasionat, dar a cîştigat mult din experienţa cu linia "libertariană" din America. Iute s-a pomenit înjurat de conformiştii de la putere.
Virgil Nemoianu, 2002

Ovidiu Hurduzeu gândeşte cu mintea lui, vorbeşte cu gura lui, scrie cu mâna lui. Detestă protezele oricât de şlefuite ar fi.
Dan Stanca, 2002

Volumul Culori vii, forme frumoase..., nemenţionat în minuţioasa lucrare "Postmodernismul românesc" a lui Mircea Cărtărescu, este cea mai valoroasă carte de proză postmodernă publicată în România înainte de 1989.
Puţini intelectuali români de astăzi au această clarviziune şi această libertate de gândire prin care se remarcă Ovidiu Hurduzeu ca eseist.
Alex Ştefănescu, 2005

Precum Virgil Nemoianu, Ovidiu Hurduzeu este un critic teologic al ideologiei globaliste. Plecat din ţară în 1989 şi stabilit în Silicon Valley (California), dl Hurduzeu revine cu volumul "Sclavii fericiţi", apărut iniţial în 2002 (la FCR) şi reluat deunăzi, într-o formulă mult mai amplă, la Editura ieşeană Timpul (2005). Văd în această nouă "intrare" o salutară adîncire a filierei conservatoare...Pe scurt, Ovidiu Hurduzeu are propria sa agendă. Refuză să "gîndească pozitiv" (adică pavlovian), respingînd implicit parodia neo-leibniziană a marxismului reciclat. Îşi doreşte să evite - pentru el şi pentru semenii săi care se mai pot încă trezi - alienarea corporatistă, afilierea la "genul" stabilit prin inginerii sociale hedoniste, dar şi autoculpabilizarea pe care mercenarii "consensului" încearcă să ne-o inculce.
Teodor Baconsky, 2006

Autorul este un om care gîndeste liber, refuzînd multe dintre tabu-urile contemporane, postmoderne, cu armele postmodernismului însa, adică cu o scriitură "curat postmodernă".
Tiberiu Brăilean, 2006

Eseistica lui Ovidiu Hurduzeu nu e un gen literar, ci aşezare spirituală, nu e haină de împrumut, ci dezvoltare a unui principiu literar personalist, semnul unor repetate înclestari cu realul si al unitatii subiectului cunoscator. Eseul e, la Ovidiu Hurduzeu, o afirmare, nu o negare a întregului. Nu e indiciu de ocazionalism estetic, ci de adunare a fiintei, a sectiunilor "specializate" risipite în sistem...Hurduzeu întoarce erezia stângistă pe dos pentru a combate falsa ortodoxie a conformismului si consensului comod. El ştie ca dihotomia dintre stânga si dreapta se poate depăşi doar înspre dreapta.
Mircea Platon, 2006

(Într-un interviu publicat în Cronica română, la întrebarea: "Dacă ar fi să alegeţi cinci din cele mai bune cărţi ale ultimilor 17 ani, care ar fi acestea?", Alex Ştefănescu răspunde:
- "Morminte stravezii" de Dan Stanca, "Copilul de foc" de Mirela Stănciulescu, "Diapazonul plictisit" de Mihail Galatanu, "Gri metalizat" de Constantin Cretan, "Sclavii fericiţi" de Ovidiu Hurduzeu.
Alex Ştefănescu, 2007

Ovidiu Hurduzeu este, fără îndoială, un nume care trebuie urmărit, spre binele nostru, cu orice preţ.
Bogdan Creţu, 2007

Personal, cred că Ovidiu Hurduzeu, care scrie din California, contribuie la fel de mult la consolidarea culturii române ca şi profesioniştii autohtoni, precum Cărtărescu, care îşi exportă visele suave.
Rodney Koeneke (poet şi istoric american), 2007

Ovidiu Hurduzeu are o inteligenţă incomodă (tocmai am comis un pleonasm), pe care România noastră supracaragialiană, care bate intelectualii cu ciomege minereşti sau îi ameninţă cu picajele forţate din balcoanele Palatului Parlamentului, nu vrea, nu poate şi nu ştie să o asculte.
La Ovidiu Hurduzeu, identificarea simptomelor si punerea diagnosticului se fac cu precizie infinitezimală. Autorul nu poate fi păcălit. Are ceea ce spunea Şestov că a dobândit Dostoievski: o "a doua vedere". Nu crede nici un moment în tehnologism, globalism (nu globalizare), consumism, în logica excesului postmodern. Multiculturalismul, drepturile omului si ale minoritaţilor, political correctness-ul, mentalitatea de grup, cultul victimei luate ca reper normativ sau al imaginii date drept realitate suprema, ecologismul fanatic si, in genere, tot ceea ce alcatuieşte religia socială a zilelor noastre sunt fenomene pe care le demolează, strigându-le ipocrizia si perversitatea. Foarte rar se pot intâlni oameni care să identifice atât de riguros răul. Pe această linie, Ovidiu Hurduzeu e frate bun cu Orwell, Jean-François Revel, Huxley, Alain Besançon, Arthur Koestler, Kafka, Konrad Lorenz, cel din Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate.
Silviu Man, 2007

Iar spre finele anului – le-am luat cu mine în scurta vacanţă de sărbători – au apărut două cărţi de idei fierbinţi, care, in mod normal, vor trebui sa facă – împreună cu cartea lui Patapievici – obiectul polemicilor cordiale din 2008: Mircea Platon cu Cine ne scrie istoria? – si Ovidiu Hurduzeu, Unabomber. Profetul ucigaş.
Dan C. Mihăilescu, 2008

Dincolo de kitsch-ul tulburător al copertei şi de grosolănia provocatoare a titlului, Unabomber: Profetul ucigaş este o carte revelatoare.
Silviu Man, 2008

(Despre Unabomber, profetul ucigaş): O carte excelentă, una din puţinele cărţi remarcabile lansate anul trecut la tîrgul Gaudeamus.
Sorin Lavric, 2008

Doi dintre cei mai importanti eseişti ai momentului, Mircea Platon şi Ovidiu Hurduzeu, stabiliţi peste Ocean şi scanând de acolo cu un ochi lucid carnavalul contemporan.
Dan Stanca, 2008