Cazul Nicolae Iorga, dupa 70 de ani.

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Răzvan Codrescu afirmă că asasinatele ar fi fost acțiuni individuale, fără acordul conducerii Legiunii. Poate. Dar ideea îndreptățirii asasinatelor politice era acceptată de conducerea Legiunii și, ceea ce e și mai important, era unul din actele «politice» practicate de formațiunile adepte ale acțiunii dure, revoluționare, comuniste sau naziste, specifică epocii. Nu trebuie uitat că ambele mișcări se declarau revoluții și își tratau opozanții fără milă. Este extraordinară inegalitatea de tratament în presa slugarnică, de o jumătate de secol, de care se bucură cele două mișcări. Până în 1989 sistemul comunist din Românai trata Legiunea și pe legionari ca dușmanii cei mai periculoși, și poate chiar ar fi putut fi. Provocările și dezinformările lansate de regimul postcomunistului Ion Iliescu, au mers în aceeași direcție. Supremă dovadă, secundară, că Iliescu a fost și a rămas un comunist, vag reciclat.
Îngăduința acordată comunismului, sistem responsabil de asasinate cantitativ și metodic, fără comună măsură cu cele naziste, fasciste sau falangiste, este imorală și nu servește la scrierea corectă a istoriei. Sistematica părtinire va duce sau a dus deja la reacții inverse. Istoriografia României are interesul să echilibreze realist responsabilitățile. Și mai ales, să nu se lase mereu terorizată de campanii ale unor grupuri ale căror interese nu coincid cu ale românilor. 
Cu prietenie, Dan Culcer

Cazul Nicolae Iorga, dupa 70 de ani. O analiza de Razvan Codrescu ce a produs multa valva pe internet in ultima vreme. + Comentarii

 

O TRAGEDIE PERPETUĂ

În urmă cu 70 de ani, pe 28 noiembrie 1940, pe cîmpia de lîngă Strejnic, era găsit cadavrul ciuruit de gloanţe al marelui savant Nicolae Iorga (care împlinise 69 de ani cu cîteva luni înainte)[1]. A fost, desigur, unul dintre cele mai reprobabile evenimente din agitata viaţă politică a epocii. Scenariul crimei este îndeobşte cunoscut: savantul a fost lichidat de o echipă de şapte legionari obscuri (tot aceiaşi, se pare, cu asasinii lui Virgil Madgearu, eliminat în aceeaşi zi), care-l ridicaseră din vila sa de la Sinaia (cea de la Văleni, unde locuia de obicei, fusese avariată de cutremurul din acea toamnă) în seara zilei de 27 noiembrie, sub cuvînt că au ordin să-l ducă la Bucureşti, pentru “un interogator”. Savantul însuşi – complice pe faţă, după cum vom vedea, la lichidarea samavolnică a lui Codreanu – îşi bănuia soarta[2], iar contemporanii afirmă că asasinatul “plutea în aer”, cum se întîmplase şi şapte ani mai devreme, în cazul lui I. G. Duca.E greu să priveşti faptele “la rece”, deşi, după 70 de ani, o oarecare detaşare devine firească şi necesară. Că ucigaşii au aparţinut mediilor legionare e una; că însă Mişcarea Legionară ar putea fi culpabilizată generic, aceasta e discutabil. Ca şi în cazurile “Nicadorilor”, “Decemvirilor” şi “Răzbunătorilor” (echipele care-i “pedepsiseră” pe I. G. Duca, Mihai Stelescu şi Armand Călinescu), pare să fi fost vorba de o acţiune pe cont propriu, fără implicarea sau girul prealabil al conducătorilor superiori ai “Gărzii”[3]. Mai multe mărturii confirmă că Horia Sima a trăit un adevărat şoc la aflarea cumplitei veşti, nu atît din compasiune faţă de N. Iorga (pe care legionarii, după cum vom vedea, nu prea aveau motive să-l iubească), cît realizînd gravitatea politică a faptului, ce punea o armă redutabilă în mîna duşmanilor legionarismului şi-i marca “obrazul” istoric cu o pată de neşters. Oricîte limite ar fi avut ca om şi politician, N. Iorga era încă de pe atunci un mit naţional. Legionarii înşişi simţiseră acest fapt şi lui i se datora împrejurarea că istoricul, deşi purta în mare parte responsabilitatea morală (şi nu numai) pentru arestarea, parodia de proces şi asasinarea lui Corneliu Codreanu (în 1938), nu se afla printre vinovaţii întemniţaţi la Jilava (în aşteptarea unei judecăţi care n-a mai avut loc). De altfel, dacă acel grup legionar “rebel” n-ar fi acţionat precipitat, “pata istorică” ar fi marcat probabil, cîţiva ani mai tîrziu, “obrazul” mult mai gros al comuniştilor…Să remarcăm şi un alt fapt. Toate asasinatele legionare de pînă atunci (este vorba de cele enumerate mai sus, căci împuşcarea prefectului C. Manciu, în 1924, n-a fost un asasinat, făcîndu-se în legitimă apărare, cum s-a şi stabilit de către Justiţia vremii, care l-a achitat în unanimitate pe Codreanu) fuseseră urmate invariabil de predarea de bună voie şi mărturisirea făptaşilor, care putuseră trece astfel, în ochii multora, drept martiri ai unei cauze. În cazul crimelor de la sfîrşitul lui noiembrie 1940, iată însă că făptaşii au fugit şi s-au ascuns, ca nişte criminali de rînd, unii fiind condamnaţi în contumacie. Deşi comisă de elemente cu apartenenţă gardistă, lichidarea lui N. Iorga nu mai poartă pecetea “pedepsirii” de tip legionar, ci a unui asasinat politic ordinar, pe cît de monstruos, pe atît de inoportun. E şi acesta un semn – cinic, dar nu mai puţin relevant – al unei anumite degradări structurale a legionarismului, pe fondul tensionat şi confuz de după dispariţia “Căpitanului”.
Astăzi, în afara cercurilor legionare, oamenilor le este obscur ce-au avut legionarii cu “marele Iorga”. De aceea, nu-i inutil să ne reamintim cîteva fapte, pe fondul general al epocii respective (în nici un caz pentru a-i scuza pe asasini, sau actul în sine, ci doar pentru a contextualiza o situaţie complexă, care sfidează poncifele istorice curente şi ne pune în faţa unei tragedii cu multe încrengături).

Începînd din anii ‘20, N. Iorga devenise o personalitate tot mai controversată, din punct de vedere politic, dar şi moral. Octavian Goga îl putuse califica (Mustul care fierbe, Bucureşti, 1927, p. 88) drept “monumentala incarnaţie a proorocului, care şi-a mîncat tablele legii”. Orbit de orgoliu, înţelegînd tot mai puţin noile vremuri şi înstrăinîndu-se de generaţiile tinere, N. Iorga devenise, treptat, un titan desuet şi singuratic, greu de contestat în templul ştiinţei lui[4], dar adeseori ridicol în arena publică şi tot mai incoherent în manifestările sale politice.
Guvernul pe care l-a prezidat, la începutul anilor ‘30, a reprezentat cel mai răsunător eşec guvernamental din România Mare (fapt recunoscut parţial chiar şi de orgoliosul protagonist: “Eu nu mai sînt eu!”)[5]. Mai tîrziu se va complace să fie o unealtă docilă a ambiţiilor dictatoriale şi a pornirilor antiromâneşti ale lui Carol II (de formarea căruia se ocupase pe vremuri), inclusiv în acel penibil Front al Renaşterii Naţionale (ai cărui membri, îmbrăcaţi în uniforme aproape carnavaleşti şi reduşi la postura de yesmen, nu erau altceva decît bufonii oportunişti ai unui rege nebun). Acrit şi pătimaş, ura lui devine adeseori stihială. Gazetăria lui capătă şi ea, mai mult decît oricînd, tonuri viscerale. Nu-i cruţă decît pe cei dispuşi să se smerească în umbra lui. Nu numai că între el şi cei mai tineri se sapă o prăpastie, dar se răcesc şi multe dintre vechile prietenii şi colaborări. Faimoasa glumă a lui A. C. Cuza are un  tîlc mai general: ieşind din Universitate, Iorga se încrucişează cu acesta pe trepte şi-l întreabă, cu o politeţe rece, ce mai face; răspunsul vine tăios: “După cum vezi, d-le Iorga, eu urc, iar dumneata cobori”…[6]
Generaţia de la 1922 avusese în N. Iorga – ca şi în A. C. Cuza, O. Goga, N. C. Paulescu, S. Mehedinţi, C. Şumuleanu sau I. Găvănescul – unul dintre principalii săi dascăli naţionalişti. Ruptura dintre “tineri” şi “bătrîni”, pecetluită prin înfiinţarea Legiunii Arhanghelul Mihail (1927) pe ruinele Ligii Apărării Naţionale Creştine (L.A.N.C.), a dus, implicit, şi la îndepărtarea de profesorul Iorga. Acesta nu le iartă legionarilor lipsa de smerenie în faţa personalităţii sale de “apostol al neamului” şi apetenţa către mentori spirituali şi politici mai tineri (Nichifor Crainic o vreme, apoi – mult mai pregnant – Nae Ionescu). Pe de altă parte, profesorul alunecase între timp, cum tind să-i impute contemporanii, spre tabăra masonică, în măsură să-i înlesnească “onoruri” consolatoare (în ţară, dar şi în străinătate), la care era, zice-se, tot mai sensibil [7]. În 1932 semnează, ca Preşedinte al Consiliului de Miniştri, un decret de dizolvare a Gărzii de Fier, deşi aceasta nu săvîrşise, la data respectivă, nici un act de violenţă. (Se trece prea uşor cu vederea faptul că violenţele legionare s-au ivit ca replici la abuzurile puterii politice în funcţiune: nu înseamnă a formula o scuză, ci doar a face o constatare afirmând că legionarismul a fost silit, practic, să devină extremist.) Cu excepţia unui scurt articol encomiastic dedicat lui Ionel Moţa şi Vasile Marin, martirii de la Majadahonda[8], Iorga continuă să-i denigreze pe legionari, cîteodată cu oarecare dreptate, însă adesea fără nici un temei serios, iar diatribele din primăvara lui 1938 (linge-blide, suflete de asasini etc.) n-au fost decît un pisc al urii sale îndelung cumulate, de care Carol II a ştiut să se folosească în mod abil (şi probabil amuzându-se mefistofelic în sinea sa, dacă nu cumva şi în cercurile intime).
Răspunzînd numeroaselor defăimări din Neamul Românesc (veche publicaţie iorghistă), Codreanu (fost ucenic al acestuia întru naţionalism, pe vremea studenţiei sale ieşene) îl acuză pe profesor, într-o scrisoare deschisă, de “necinste sufletească”: “Dar din adîncul unui suflet lovit şi nedreptăţit, îţi strig – şi îţi voi striga şi din adîncul gropii – că eşti un necinstit sufleteşte, care ţi-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate”. Se vede că Zelea Codreanu n-ar fi aprobat însă în nici un caz asasinatul de mai tîrziu: “Nu veţi întîmpina nici dumneavoastră, domnule profesor, şi nici ceilalţi care v-aţi asumat răspunderea unei sîngeroase şi nedrepte opresiuni, nu numai nici o violenţă, dar nici măcar vreo opunere” (“Căpitanul” dizolvase partidul – v. Circulara Nr. 148 – încă din februarie, neacceptînd să mai activeze politic în condiţiile dictaturii regale; el transmisese tuturor legionarilor mesajul rezistenţei non-violente, spre a nu preface România “într-o Spanie însîngerată”; din păcate, sîngele avea să curgă după ce el nu va mai fi: e calea pe care au forţat-o Palatul şi Guvernul, declanşînd un adevărat “terorism de stat”, în urma căruia au fost exterminaţi aproape 300 de legionari, începînd cu Codreanu însuşi; e o mistificare indignă să se vorbească de crimele legionare fără a se ţine seama de mult mai numeroasele crime împotriva legionarilor)[9]. N. Iorga este sfătuit de Palat – care căuta un pretext să-l aresteze pe Codreanu – să-i intenteze acestuia proces de ultragiu. Iorga se conformează şi continuă să pună paie pe foc.
Rămîne zguduitoare – dincolo de orice poziţie ideologică am adopta – mărturia teologului Gh. Racoveanu cu privire la o instigaţie a lui Iorga, de un cinism împins pînă la abjecţie, făcută chiar într-una dintre secţiunile Senatului: “Ei, Domnilor! V-aţi speriat? V-aţi speriat de nişte copiii? Eu, Domnilor, l-am întrebat odată pe Colonelul Boyle [ataşat militar anglo-canadian, salvatorul coloniei româneşti din Odesa revoluţiei bolşevice – n. n.]: «Cum ai putut Dumneata, Domnule, să salvezi singur colonia românească din Odesa, în vremea revoluţiei bolşevice?». Şi Colonelul Boyle mi-a răspuns: «Domnule Profesor, eu sînt canadian şi vînător, iar la noi, în Canada, vînatul cel mai al dracului e cîinele sălbatic. Te atacă în haită. Poţi să dobori Dumneata unul, doi, patru; cei ce rămîn te sfîşie. Ei, dar de eşti vînător cu experienţă, vei observa Dumneata că în grămada care atacă este unul care conduce. Pe acela de-l ţinteşti între ochi, toată liota se împrăştie!»”. “Mă aflam – îşi amintea în 1958, în exil, Gh. Racoveanu (1900-1967) – în localul redacţiei Cuvântului cînd a sosit acolo, revoltat, Nae Ionescu: «Auzi, măi, Nebunul! Auzi ce vorbeşte?! Ăsta e îndemn la asasinat!». Şi Nae Ionescu mi-a povestit ce spusese Iorga la Senat…”[10].
În fine, în 1939, cînd “pedepsitorii” lui Armand Călinescu (executaţi fără judecată) au fost expuşi pe cheiul Dîmboviţei, “marele Iorga” se pretează la impardonabilul gest de a lovi cu piciorul în cadavre! “Cred că atunci şi-a semnat singur – spunea un martor ocular – condamnarea la moarte”… N. Steinhardt însuşi relatează acest caz în Jurnalul fericirii (ed. 1991, p. 387), nu însă fără a preciza: “Dar niciodată turpitudinea victimei nu scuză pe ucigaş…” (cu referire la abominabila asasinare consecutivă a savantului)[11].
Iorga devenise atît de incontinent în prejudecăţile şi patimile sale încît am putea spune despre el, mult mai îndreptăţit, ceea ce spunea G. Călinescu despre bietul Slavici: anume că, în 1940, “moartea a scăpat opera de om”… Cu precizarea că ar fi fost însă mai bine – pentru toată lumea – să fi murit de altă moarte, iar judecata lui să rămînă strict în seama lui Dumnezeu.
Toate acestea reprezintă un adevăr tragic şi complex al istoriei noastre. Abordarea lui demagogică şi unilaterală e un semn de grosolănie sufletească şi intelectuală, pe care nu-l cred de bun augur în perspectiva unui viitor mai curat şi mai demn, aşa cum ni-l dorim cu toţii. Sîngele legionar n-a avut altă culoare decît sîngele adversarilor Legiunii!
După o jumătate de veac de minciună, s-a spus că singura noastră şansă reală ar fi adevărul. Modul în care istorici de profesie ca Dinu C. Giurescu, Ioan Scurtu, Cristian Popişteanu, Andrei Pippidi, Cristian Troncotă, Adrian Cioroianu şi mulţi alţii (ca să nu mai vorbim de politrucii curenţi ai noilor ideologii dominante: politologi, gazetari, talk-show-işti etc.) au prezentat public în ultimii ani, fie în scris, fie în “dezbateri” radio-televizate, evenimentele din noiembrie 1940 (pe fondul mai general al istoriei noastre interbelice) dovedeşte încă o dată cît de departe sîntem, în continuare, de “etica adevărului”. Istoriografia noastră stă, ca şi ieri, sub handicapul “imperativelor ideologice”. Teama de adevărul gol este şi ea o tragedie naţională.
În ce priveşte interesul mai general de a întreţine, cu orice preţ şi cu orice mijloace, legenda cea mai neagră despre “fenomenul legionar”, el se leagă, dincolo de presiunea perpetuă – dar mai lesne de înţeles – a cercurilor evreieşti, de tendinţa tipic autohtonă de a avea la îndemînă nişte “ţapi ispăşitori” atît pentru viciile şi neîmplinirile trecutului, cît şi pentru viciile şi neîmplinirile prezentului, ca şi de teama tuturor lichelelor faţă de o eventuală fermitate justiţiară, prin care legionarii au reuşit să tulbure odinioară – cu mijloace mai mult sau mai puţin “ortodoxe” – tot putregaiul politicianist al vremii lor.
Cît despre Iorga însuşi, care rămîne, dincolo de orice amănunte biografice, unul dintre marii cărturari ai neamului, i-am sluji mult mai fertil şi mai cuviincios memoria urmîndu-l pe calea erudiţiei şi a creaţiei[12] decît minţind “pios” în numele lui şi întreţinîndu-l ca marotă a luptelor ideologice, în tîrziul unei istorii care riscă să repete tocmai greşelile din care a refuzat să tragă toate cuvenitele învăţături.
de Răzvan CODRESCU
______________________________________________

[1] S-au lansat zvonuri, încă din epocă, şi despre o groaznică profanare a cadavrului. Istoricul Andrei Pippidi însuşi (rudă de sînge cu N. Iorga) a recunoscut însă public că nici un document oficial nu atestă aşa ceva.
[2] Se citează deseori impresionantele sale premoniţii lirice: Din turnul sorţii/ Îţi strigă morţii/ Viers de aramă:/ Bagă de seamă!// Patima-şi are/ Răscumpărare:/ Cînd se destramă,/ Bagă de seamă!// Iar norocul,/ Cînd schimbă locul,/ Îţi cere vamă:/ Bagă de seamă! (“Bagă de seamă!”), sau, mai ales:  Au fost tăind un brad bătrîn,/ Fiindcă făcea prea multă umbră./ Şi-atuncea din pădurea sumbră/ Se auzi un glas păgîn:// O voi ce-n soare cald trăiţi/ Şi aţi străpuns strămoşul nostru,/ Să nu vă strice rostul vostru,/ De ce sunteţi aşa grăbiţi?// În anii mulţi cît el a fost,/ De-a lungul ceasurilor grele,/ Sub paza crăcilor rebele,/ Mulţi şi-au aflat un adăpost.// Moşneagul stînd pe culme drept/ A fost la drum o călăuză/ Şi-n vremea aspră şi ursuză/ El cu furtunile-a dat piept.// Folos aduse cît fu viu,/ Ci mort acuma, cînd se duce,/ Ce alta poate-a vă aduce/ Decît doar încă un sicriu? (“Brad bătrîn”). A existat şi aserţiunea – greu de creditat – că pe Iorga îl ajunseseră remuşcările după asasinarea “Căpitanului” şi că relaţiile sale cu “camarilla” şi “oculta” se tensionaseră în asemenea măsură încît cineva (din anturajul Alicei Voinescu) l-ar fi auzit ameninţînd la Palat: „Lasă că o să destăinui eu misterul asasinării lui Codreanu!”. Temerile că va fi lichidat s-ar fi referit nu atît la legionari, cît la cei cărora le devenise “tovarăş de drum” şi care, prin lichidarea lui ca aliat incomod, urmăreau să le pună şi legionarilor în cîrcă un asasinat care să-i compromită definitiv…
[3] Comandamentul Legiunii pretinde a nu fi ordonat şirul de acţiuni criminale de la sfîrşitul lui noiembrie 1940, care ar fi fost iniţiate de un grup rebel, manipulat, poate, de forţe ostile României (a se vedea punctul de vedere al lui Horia Sima, în Cazul Iorga-Madgearu. Declaraţii făcute de Dl. Horia Sima revistei “Carpaţii – 1961, Colecţia “Omul Nou”, Miami Beach, 1992). Fapt este că Horia Sima nu a repudiat cu promptitudine, public şi oficial, asasinatul, lăsînd impresia că, chiar dacă nu l-a ordonat el însuşi, l-a girat moral, atunci şi mai tîrziu, menajîndu-i impardonabil pe asasini.
[4] Deşi au fost şi astfel de contestaţii, vizând mai ales “urechismul” unor citate şi trimiteri din scrierile sale de specialitate, desuetudinile sale de “om al secolului al XIX-lea” (inclusiv “estetica inchizitorială” din sintezele sale – astăzi pur şi simplu hilare – de istoria literaturii române a secolelor XIX-XX) sau gîndirea sa “asistematică”, certată adică, vezi Doamne, cu filosofia şi cu metoda. În consensul generaţiei lui, tînărul M. Eliade l-a atacat el însuşi pe marele istoric (mai ales pentru Essai de synthèse de l’histoire universelle), dar mai tîrziu va regreta acest fapt şi-şi va mărturisi admiraţia de fond pe care i-a purtat-o (cf., de pildă, Memorii: 1907-1960, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 125 şi urm.)
[5] Cf., pe lîngă presa vremii şi pe lîngă memorialistica unor actanţi politici de prima mînă (Carol II, C. Argetoianu, D. Ghica etc.), concluzia unui istoric actual de talia d-lui Florin Constantiniu: „Guvernul prezidat de savant (1931-1932) era însă o caricatură de guvern. Ministrul de Externe, Dimitrie Ghica, a lăsat descrieri savuroase, în memoriile sale, despre şedinţele de cabinet, desfăşurate într-o totală dezordine şi începute cu «historiettes scabreuses». Constantin Argetoianu, care, în amintirile sale, îl critică, uneori, în termeni inadmisibili pe primul ministru, nu ezita să-l persifleze în forme crude şi faţă de colegii de cabinet («Ştiu să-l manevrez, am fost şase luni medic la Salpêtrière» – spital de boli mintale de la Paris). Criza economică avea să răpună şi acest experiment politic, căci, dacă regele putea tolera interzicerea plăţii salariilor la funcţionari şi învăţători, neplata soldelor putea afecta stabilitatea şi capacitatea militară a ţării” (O istorie sinceră a poporului român, ed. a III-a revăzută şi adăugită, Editura Univers Encliclopedic, Bucureşti, 2002, pp. 319-320).
[6] Iorga va deveni, de altfel, un “client” predilect al epigramiştilor şi polemiştilor epocii, iar faimoasele Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Neculai ale lui Păstorel (Al. O.) Teodoreanu nu reprezintă un caz de excepţie, ci expresia cea mea plină de “duh” a unei tendinţe ce şi-a avut şi laturile ei grobiene.
[7] Era în convingerea epocii că interesele masonice şi cele evreieşti se suprapuneau în cea mai mare măsură (de unde şi sintagma – curentă pînă spre jumătatea secolului trecut – de “iudeo-masonerie”). Unul dintre marile scandaluri de după primul război mondial, de care a fost legat şi numele lui N. Iorga ca mijlocitor indirect, aruncînd mari suspiciuni asupra noii lui “feţe”, a fost cel al listei de “studenţi români” desemnaţi să beneficize de cei 700.000 de franci alocaţi anual de guvernul francez pentru bursele de studii în Franţa ale tinerilor “fraţi latini de la Dunăre”. Simptomatic rămîne articolul “O mare ruşine” (cf. Mustul care fierbe, ed. cit., pp. 77-81) al lui Goga, chiar dacă de o retorică totuşi prea radicală, din care citez, fără alte comentarii: “Am primit lista studenţilor beneficiari ai dărniciei protectoare [a statului francez], care angajează recunoştinţa şi onoarea ţării, şi am constatat că abia 30 de procente sînt români… Publicăm acest pomelnic în întregime, aşa cum ni s-a transmis de la Paris. [...] Simpla înşiruire a numelor lămureşte totul: sînt în absoluta lor majoritate evrei, cei mai mulţi din casta cetăţenilor neofiţi, care au exact atîta legătură de suflet cu ţărîna Basarabilor cît aveţi d-voastră cu apa Iordanului din Testamentul vechi. [...] E la mijloc, desigur, una dintre acele fantastice învîrteli cu care noi ne-am obişnuit aici acasă, de cîte ori vine vorba de revărsarea bunătăţilor… Ni s-au dat chiar oarecari detalii, ni s-a indicat şi promotorul acestei liste talmudice, în persoana unui domn profesor de la Sorbona, francez naturalizat, pe care protecţiunea şiintervenţia d-lui Iorga l-ar fi avansat arbitru al doleanţelor româneşti la Universitatea din Paris…” (pp. 79-80, subl. n.). N-ar fi lipsit de interes ca un istoric profesionist onest să cerceteze cazul mai îndeaproape, spre a se vedea, între altele, şi în ce măsură a fost implicat N. Iorga (cel care nu demult ţinuse în Neamul Românesc, cot la cot cu un A. C. Cuza, şi cu o retorică încă mai radicală decît a lui Goga, acida rubrică… “Evreii noştri”!).
[8] Art. “Doi băieţi viteji: Moţa şi Marin”, apărut în Neamul românesc din 19 ianuarie 1937, nu trebuie privit ca semn al vreunei simpatii pentru legionari, ci mai degrabă ca un gest de “probitate strategică” (îi laudă pe cei morţi dojenindu-i pe cei vii: “Luptînd pentru credinţa lor creştină şi pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizată, doi tineri Români, doi Băieţi viteji, Moţa şi Marin, au căzut înaintea Madridului apărat de Roşii. [...] Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit – pentru că altfel rămîne celălalt entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şi mai ales singur –, încălziţi de o idee căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decît în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce întotdeauna bine, să meargă acolo unde nu sînt discursuri şi demonstraţii de stradă, ci omul stă în fiecare clipă  în faţa morţii, pentru ce crede el sfînt şi mare…”), altminteri în consonanţă cu mai toată opinia publică a momentului.
[9] Pentru un tablou cronologic şi comparativ al violenţelor statului împotriva legionarilor şi ale legionarilor împotriva terorismului de stat, a se vedea Nicolae Roşca, Cronica unor violenţe politice, Editura Mişcării Legionare, Madrid, 1991 (reed. Editura Constant, Sibiu, 2000), concluziile urmînd să le tragă singur fiecare cititor.
[10] Art. “Pe cine au omorît…”, de nenumărate ori publicat, întîi de presa de dreapta din exil, apoi şi de cea postdecembristă din ţară  (cf., de pildă, Puncte cardinale, anul VII, nr. 11/83, noiembrie 1997, p. 7). Ca şi Nae Ionescu, Gh. Racoveanu, la vremea aceea, nu era legionar încadrat, ci doar simpatizant al Legiunii. “Binecuvîntarea” asasinatului ar fi dat-o, conform lui Gh. Racoveanu, inclusiv Patriarhul Miron Cristea (pe atunci şi prim-ministru), chiar într-o predică pascală: “Un om, în ale cărui vine nu curge nici un strop de sînge românesc [calomnie curentă la adresa lui Codreanu, ca şi, mai demult, la cea a lui Eminescu], vrea să dea foc ţării [?!]. Apoi, mai bine să moară unul pentru popor, decît să piară poporul pentru unul!” (parafrază deconcertantă a sfatului lui Caiafa consemnat la Ioan 18, 14).
[11] Şi comentează mai departe: “Nu încape deci scuză pentru cele petrecute în pădurea de la Strejnicu, ci numai – pentru noi, nu pentru ucigaşi – încredinţarea că dreptul şi nedreptul, lumina şi întunericul, binele şi răul sînt distribuite în mod mai pestriţ decît bă­nuiam. Lui Iorga, de altfel, i se aplică întocmai vorbele lui Bossuet despre abatele de Rancé: C’est un homme contre lequel on ne saurait avoir raison”.
[12] Amîndouă în mare suferinţă astăzi…
___________________________
Comentarii de pe blogul lui Razvan Codrescu:
La 25/11/10 10:25 AM ,  hamlet a spus…
exceptional articol! si ar fi bine sa putem gandi in termeni mai putin intunecati de ceata trecutului, prin care unele personaje – gratie operei lor – pot parea scuzate de nimicnicia de care au dat dovada in viata.
excluzand tragicul sfarsit – ale tale dintru ale tale, cum spunea Eminescu despre “tentativa de asasinat” la care fusese “victima” Bratianu – personalitatea lui Iorga – pentru cei de azi ar putea fi comparata – mutadis mutandis – cu cea a unui, sa zicem Paunescu, sau Barbu. Cand din ei nu va mai ramane decat opera – nu ca ar fi mare branza de capul ei, dar quand meme… ar putea parea drept personaje frecventabile.
Si cei care i-au injurat de-a lungul anilor, pot parea niste nerecunoscatori. ca au murit de moarte buna se poate datora si vremurilor. care ar fi fost soarta unui paunescu, in ‘89, cu moravurile aspre din 39, oare?
evident, cum spunea cineva, asasinarea lui Iorga e mai mult decat o crima, e o gafa istorica. Nimeni, probail nu marita sa fie omorat, dar multi ar cam merita sa moara. Iorga era unul dintre ei, pentru ca tradatorul e intotdeauna mai josnic. Nu si adversarul.
La 25/11/10 11:03 AM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Mi se pare cel puţin riscată analogia cu Păunescu şi Barbu, chiar şi sub rezerva lui “mutatis mutandis”…
Pe de altă parte, uciderea lui Iorga (crimă şi gafă istorică deopotrivă) e o dovadă că pe această cale nu numai că nu se rezolvă nimic, dar se pierde mai mult decît s-ar putea recupera vreodată.
E bine de observat cum Dumnezeu a rînduit ca toţi să plătească, iar noi să ne alegem cu o lecţie istorică din care am însă impresia că încă n-am învăţat ce şi cît s-ar cuveni.
Demistificarea mi se pare condiţia minimală ca această lecţie să fie însuşită pînă la capăt de toate părţile, iar în această privinţă aţi sesizat corect miza articolului.
La 25/11/10 1:04 PM ,  hamlet a spus…
sub rezerva lui mutandis mutandi nu mi se pare deplasata (daca mi se parea, evident, n-o faceam) dar sunt interesant ce ar fi mai putin comparabil – opera, sau ticalosia?
La 25/11/10 3:08 PM ,  Răzvan Codrescu a spus…
În privinţa operei, mie mi se pare că nu încape comparaţie. Dar şi “ticăloşia” lui Iorga mi se pare de alt gen şi relativ tîrzie (pînă spre 50 de ani nu-s multe care să i se poată reproşa).
Nu vreau să vă contrazic cu orice preţ, dar încerc să nu pierd măsura.
Tema e sensibilă şi complexă, iar pe seama ei se poate cădea lesne în delir. Nu vreau să spun că-i cazul dvs., dar uitaţi-vă, dacă n-aţi apucat s-o faceţi deja, cum mi se “răspunde”, chipurile, pe Apologeticum, de către nişte oameni care probabil că-şi închipuie că apără cauza legionară şi pe Iorga în acelaşi timp!
La 25/11/10 3:21 PM ,  Mosh Guerilla a spus…
Domnule Codrescu, nu va mai potoliti, domnule! Hahaha!
Vedeti ca iar ati starnit mustele de pe buda numita ilegitim (si aproape criminal) apologeticum. Baietii aia, care n-au prea dat pe la scoala si nici nu stiu sa citeasca (daca stiau, citeau textul asta de cand a aparut, in Puncte Cardinale, in Rost sau in vreo carte a dvs), ci numai sa scrie mascari pe internet, au sarit cat colo la vederea acestui articol si reiau acuzatiile la adresa dumneavoastra, dintre care aceea ca sinteti jidan se pare ca le place cel mai mult. Prostovanii n-au inteles nimic. Cu asa aparatori, Legiunea nu mai are nevoie de dusmani. Si nici Biserica.
La 25/11/10 3:52 PM ,  Anonim a spus…
MOSH GUERIILLA ALIAS C-TARZIU, mai las-o moarta cu obedienta fata de partenerul tau Adolf. Sa va judece Sfintii si Capitanul pentru actele voastre de denigrare a memoriei Miscarii legionare.
La 25/11/10 4:09 PM ,  hamlet a spus…
trecand peste confuzia pe care o fac cei de pe apologeticum (de care e prima oara cand aud – mea culpa) intre legionari si o atitudine de dementza incrancenata pe care o practica penibil – ramana problema lui Boieru. Mi-e teama ca, din dorinta de a judeca cat mai detasat problema, ca nu cadem in stupizenia de a crede ca adevarul e musai la mijloc, una din marile erezii ale omului “modern”. Sunt dintre cei care nu cred ca daca ii admiri pe faraoni trebuie sa te consideri si tu faraon (desi tentatia de a spune “si eu sunt”, cand ii vezi pe cei din jur rotindu-si ochii inspaimantati ca ar putea fi considerati ca atare si scuipandu-si in san sa nu fie cumva confundati, e mare), dar daca singura vina a legionarilor pe acest subiect e slaba reactie comunicationala a lui Sima? Care Sima nici nu era, pare-se, un mare comunicator. e “fair” ca – intr-un articol atat de elaborat sa nu pomeniti (daca tineti neaparat sa ne tratarisim cu pronumele de politete) – sa nu mentionati si acest serios dubiu existent in luarile de pozitie ale atator “initiati” in cestiune?
La 25/11/10 6:50 PM ,  Cristi a spus…
Domnule Codreanu,articolul dumneavoastra ar fi trebuit sa elucideze, macar partial, misterul asasinarii lui Iorga. In realitate el nu face decat sa perpetueze confuzia si neclaritatea, pe fondul carora s-a inoculat maselor teoria ca legionarii sunt in spatele acestui asasinat. Faceti o prezentare a evolutiei tensiunilor dintre Miscarea Legionara si savant, ca si cum aceste tensiuni ar fi fost suficiente ca legionarii sa comita crima. Ce va face sa credeti asta in conditiile in care insuti remarcati faptul ca asasinatul se deosebeste fundamental de tiparul celor trei executii enumerate( Duca, Stelescu, Calinescu), cand faptasii s-au predat din proprie initiativa? Pe de alta parte, uciderea miseleasca a lui Zelea Codreanu in padurea de la Tancabesti, fusese deja razbunata prin asasinarea lui Armand Calinescu, si atunci “Razbunatorii” s-au predat, in ciuda asa-numitei “degradari structurale a legionarismului, pe fondul tensionat si confuz de dupa disparitia Capitanului”! Ce ar fi putut sa provoace aceasta alunecare a legionarismului catre lasitate si nemernicie? Probabil salbaticia medievala cu care au actionat autoritatile de atunci impotriva “Razbunatorilor” pe care i-au impuscat fara judecata si i-au lasat sa zaca in strada expusi privirii trecatorilor timp de patru zile? Sau poate valul de ucideri odioase si executii in masa savarsite de aceleasi autoritati impotriva a sute de legionari nevinovati (dupa unele surse ar fi vorba de 256 de legionari executati intr-o singura zi) pe intreg cuprinsul tarii, chiar a doua zi dupa actiunea “Razbunatorilor”? Este demna de luat in seama afirmatia cu privire la apropierea dintre Iorga si masonerie, iar intr-una din note faceti referire si la o tensionare a relatiilor istoricului cu “camarila” si “oculta”. De ce evitati sa vorbiti mai clar si amanuntit despre aceste tensiuni? Nu ar fi de mirare ca tocmai aici sa se afle cheia misterului! Personal sunt convins ca in conditiile existentei atator necunoscute, graba de a trage concluzii arata fie superficialitate, fie dorinta perversa de a perpetua mistificarea istoriei.
La 25/11/10 11:01 PM ,  Anonim a spus…
Multumim pentru articolul obiectiv,domnule Razvan !
Sper ca multi dintre noi sa il citeasca si sa se dumireasca despre momentul Nicolae Iorga din istoria noastra.
Se pare ca pacatul mandriei la impins pe Iorga la acele fapte repropabile vis a vis de Miscare si de profeticul Codreanu!
In alta ordine de idei daca nu se intampla sa fie ucis in 1940, cu siguranta tovarasii bolsevici il aranjau pe Iorga in inchisoare.
Pacat mare ca nu a inteles precum Codreanu marele pericol ce ne pandea de la est,care pana la urma a satanizat o mare parte din tara,cred ca ma intelegeti la ce ma refer.
Poate ca altfel ramanea in istorie Iorga ,asta este parerea mea.
De altfel un foarte mare istoric ,om de cultura dar….
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!
Cu respect si multumire al dumnevoastra,
Ovidiu.
La 26/11/10 12:14 AM ,  Mosh Guerilla a spus…
@ Anonimului de la 3.52:Mai baiete, cu toata blandetea si compasiunea iti spun, du-te si te limpezeste la creierii capului, cauta un sanatoriu sau schimba manastirea, ca esti intr-o nauceala care iti face rau. Daca tu crezi ca Miscarea e ceva sfant, iar a vorbi despre ea la modul critic este un sacrilegiu, si ca fondatorul ei este acum in postura de a judeca pe cineva – ai probleme mari. Sa stii ca schizofrenia si paranoia sint boli grave, deci nu incerca sa le duci pe picioare, mergi la doctor.
La 26/11/10 12:15 AM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Pentru Hamlet şi Cristi (care – din pripă şi/sau din dispreţ – m-a botezat Codreanu):Eu nu mi-am propus să elucidez misterul asasinării lui Iorga, ci doar să pun în evidenţă nişte fapte mai puţin cunoscute, care să ajute la o receptare mai nuanţată a contextului respectiv. N-am tras decît concluziile pe care le îngăduie faptele consemnate, dar care mi se par suficiente pentru destule “învăţăminte” (dacă cineva are bunăvoinţa să le tragă).
Problema rămîne în continuare deschisă şi aşteptăm cu toţii elucidările pe care le pot aduce profesioniştii oneşti ai cercetării istorice (iar nu vociferanţii ulceraţi de la stînga sau de la dreapta – care mă cred unii propagandist legionar, iar ceilalţi denigrator al Legiunii!).
Pentru Sante Ronchi:
V-am respectat dorinţa şi n-am postat. Aţi pus cu umor, ca de obicei, punctul pe i.
Lui Costel Condurache (nepostat):
E un proverb care zice: “Pentru că poartă cărţi în samar, măgarul se crede învăţat”. Mai mult nu găsesc de spus.
Mai multor pretinşi neolegionari (nepostaţi din jenă faţă de memoria unor legionari de odinioară, cu care nu au nimic în comun, decît cel mult numărul de la pantofi):
V-aţi creat o ficţiune istorică paralelă cu realitatea şi o colportaţi fără a o putea proba nici măcar minimal. Sînteţi prea elementari şi prea încrîncenaţi pentru a putea cineva să vă considere parte într-o polemică. Se vede că v-aţi simţi mai la largul dvs. să daţi cu pumnul sau să trageţi cu pistolul. Nu faceţi decît să consolidaţi iresponsabil imaginea “sergiunicolaesciană” a a legionarismului (rudimentar, violent, acefal). Îl înţeleg pe tînărul care mi-a dat telefon şi mi-a spus, acum cîteva ceasuri: “Domnule Codrescu, nu-i aşa că legionarii de altădată erau mai puţin tîmpiţi decît cei care se pretind acum legionari?”. Din fericire, eu am avut ocazia să cunosc şi mulţi legionari de altădată, pe cînd el, din nefericire, n-are decît ocazia să vă cunoască pe dvs., din discursul toxic şi agramat prin care perpetuaţi toate defectele Legiunii şi nici una dintre virtuţile ei…
Nici eu şi nici dvs., din citite sau din auzite, nu ştim exact cum au stat lucrurile. Diferenţa este că eu nu ştiu şi ştiu că nu ştiu, pe cînd dvs. nu ştiţi şi credeţi că ştiţi totul. Poate că tînărul menţionat n-a nimerit cuvîntul atunci cînd v-a calificat drept tîmpiţi: mie mi se pare că tîmpenia este pentru dvs. o treaptă foarte înaltă, la care s-ar putea să nu ajungeţi niciodată…
La 26/11/10 12:34 AM ,  Gabriela a spus…
Deocamdata, domnule Codrescu, va ataca prolegionarii. Stati sa vedeti cand or incepe antilegionarii!
Totusi eu cred ca nu poate fi decat semn bun: daca ati deranjat ambele extreme, inseamna ca sunteti pe calea de echilibru (si eu una sper sa ramaneti pe ea, caci altfel ati dezamagi multi cititori fideli ai acestui blog).
La 26/11/10 2:29 AM ,  Iulian Capsali a spus…
Draga Razvan, cred ca blogul de mascarici cautionat de Petru Voda nu face decat sa deserveasca si manastirea, dar si unei minime luciditati. Este complet neclar ce vor aceste minti naclaite, care dupa ce striga:
“Traiasca Legiunea si Capitanul!
Traiasca Sfântul Românilor Justin Pârvu!”, vor sa te ameninte (spun asta pentru ca nu pot fi luati in serios niste pui de sticleti):”Acest personaj – R.Codrescu – îsi da aere de intelectual, dar, de fapt, nu spune nimic….reuseste, din pacate, sa denigreze oameni de valoare, DAR NU PENTRU MULTA VREME…..(s. mea)
Acum, în urma “Simpozionului de martirologie” acest ticalos Razvan Codrescu si-a dat arama pe fata si stim cui îi slujeste……..”
Asta in timp ce admin. exulta si ne cere scosi din peisaj “spre binele nostru si al educatiei copiilor nostri”. Eu ma indoiesc sa aiba copii in ingrijire astfel de ipochimeni, la care educatia se confunda cu spalarea pe creier. Cel putin asa sper, pentru binele copiilor.
Crima de a fi prezent la Simpozionul de Martirologie pare a fi mai mare decat credeam. Ma intrebam zilele trecute ce i se pregateste Pr. Prof. Dr. Georgios Metallinos, care a scris atat de cald si elogios despre Simpozion? Lapidarea? Asta dupa ce unuia dintre organizatori, Dan Puric, duhovnicul manastirii Petru Voda cere unui ucenic sa-i dea una “acolo, in cap, imediat”… Probabil s-au facut liste negre in subsolurile zelotiste cu participantii la Simpozion. E de ras sau de plans? Nici nu mai stii…
Lasand acest blog pe care il citesc, probabil, multi frustrati pe care nu-i intereseaza Hristos, ci doar instrumentalizarea Sa, trebuie sa-ti spun ca ai reusit iar sa fii tu insuti, adica sa prezinti un caz in toata rotunjimea, fara menajamente si cu toata binecunoscuta ta acribie, fapt din ce in ce mai greu de realizat in ziua de azi (dupa cum se si vede:), mai ales cand se ating puncte nevralgice din istorie. Cert este ca, despre Miscarea Legionara, nu poti scrie cu detasare pentru ca te ameninta neolegionarii de tabla si intelectualii de creta. Primii se intind perfect ca sa poata scrie cei din urma “adevarul istoric”. Astfel, adevarul umbla cu capul spart… cu voie de la manastire!
La 26/11/10 5:16 AM ,  Viorel a spus…
Razvan, invitatia acestui articol la buna cumpanire, bun simt si onestitate este inutila extremelor!
De altfel nu cred ca la aceasta categorie de cititori te-ai adresat.
CRED INSA CA SE MERITTA EFORTUL!
Daca articolul tau va fi un punct de plecare in cautarea adevarului pentru cei ce stiu ca nu l-au gasit inca, ti-ai facut datoria. Curajul de a demara un astfel de subiect intr-o lume care de mult nu mai vrea sau nu mai area timp sa judece logic este demn de subliniat!
La 26/11/10 10:04 AM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Mulţumesc, Gabriela, Iulian şi Viorel, pentru gîndurile bune.
M-am întrebat şi eu ce-ar vrea, de fapt, ipochimenii. Ar vrea să nu existe alt punct de vedere decît al lor, şi pe acela numai ei să-l exprime. Ar vrea să aibă (şi chiar îşi închipuie că au) monopol absolut pe Ortodoxie şi pe legionarism (care, pentru ei, acoperă integral românismul: dacă nu eşti legionar, nu poţi fi decît antiromân; şi nu legionar cum ai vrea tu, ci legionar cum vor ei!). Este clar că martirii se subsumează şi ei acestui monopol, pentru că martirul adevărat nu poate fi decît ortodox şi legionar. S-au dus vremurile cînd sufla Duhul unde vrea El: de-acum suflă numai unde li se pare lor!
Cît despre “recuzita” folosită, ce-aţi vrea să facă? De alta nu dispun, sărmanii. Toate cărţile pe care le-au citit/răsfoit încap în sacul lui Costel Condurache (care altminteri este un băiat de toată isprava). Ideile trebuie să fie puţine şi fixe; dacă sînt multe şi dinamice, atunci sperie şi smintesc. Credinţa însăşi este pentru ei cea mai importantă dintre ideile fixe.
Cei care nu sînt cu ei (şi care nu pot fi musai decît împotriva lor) reprezintă tot atîtea greşeli ale lui Dumnezeu în creaţia şi cîrmuirea lumii (dar pe Dumnezeu Îl tolerează, cu toate greşelile Lui, de hatîrul Sfîntului Părinte Justin – fără de care ar fi cu toţii nişte nimeni).
Ortodoxia de gaşcă este floarea (a)sfinţitoare (de tîrziu de lume) a caragialismului căzut în habotnicie. Nevricoasă şi mitocănească prin firea ei, această pseudomorfoză a comicului în tragic este poate provocarea internă pe care Dumnezeu o îngăduie spre lămurirea conştiinţei ortodoxe româneşti. Care şi cîtă va fi lamura, rămîne de văzut.
La 26/11/10 10:17 AM ,  Anonim a spus…
Mă uit la fotografii si constat ca Iorga, de la început şi pana la sfarsit, e din ce in ce mai mic…
La 26/11/10 10:55 AM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Chestie de perspectivă…
Mă miră însă că n-aţi constatat că pînă la urmă chiar dispare de tot, rămînînd numai casa (memorială)…
La 26/11/10 3:13 PM ,  M. M. a spus…
Felul in care pun problema cei care va ataca este inadmisibil (cred ca este vorba de niste oameni bolnavi si nu doar lipsiti de orice orizont istoric sau cultural). Dar mie mi se pare greu de admis chiar si modul in care dumneavoastra vreti sa scuzati niste crime legionare indiferent de cum a fost sau nu a fost N. Iorga ca om. Chiar daca ar fi fost vorba de oricine altcineva crima ar fi ramas crima si criminalul criminal. Cum sa fii ortodox dar sa accepti crima?!
La 26/11/10 4:59 PM ,  Donkeypapuas a spus…
“Inconştienţa bestială devenise o eclipsă colectivă de sectă satisfăcută, incapabilă să priceapă că această faptă va sângera pentru vecie în memoria poporului român ca o veşnică osândă a numelui de legionar. [...]Asasinarea lui Nicolae Iorga e un sacrilegiu săvârşit în patrimoniul româniemului. [...] Ciudăţenia ciudăţeniilor e satsifacţia pe care am avăzut-o a doua zi pe obrazul germanilor din Bucureşti.” Nichifor Crainic, Zile albe-zile negre, Bucureşti, 1991, p. 330-331.
Nu e de mirare că aţi evitat citarea acestui adevărat reprezentant al dreptei româneşti.
Poate îmi explicaţi şi mie dacă asasinarea lui Stelescu se înscrie sau nu în şirul cazurilor clinice, de demenţă colectivă: 10 inşi se duc la patul de spital al lui Stelescu, îşi descarcă toţi, în întregime pistoalele apoi îl hăcuiesc cu barda!
La 26/11/10 10:50 PM ,  Anonim a spus…
Stimate domnule Codrescu,
Stau si ma-ntreb, cati dintre cei care va acuza si va cer explicatii pe un ton inchizitorial, se considera crestini ortodocsi?
Toti cei care va ameninta, sunt in mod sigur !
Ar trebui, la varsta dumneavoastra, sa va dati seama ca toti o fac din dragoste crestineasca, iar cei care va incurajeaza sunt farisei.
Evident ca si eu sunt …Claudiu Tarziu.
Pentru a-i cali in lupta pe acesti ortodocsi, va rog sa deschideti o noua polemica : “paganismul lui Eminescu” !
Atunci sa vedeti cum “moderatorul duhovnicului neamului” se umple din nou de smerenie, o caracteristica intrinseca a lui si a altora ca el.Un Fariseu care va incurajeaza sa continuati !
Adica … Claudiu Tarziu.
Ba da, eu sunt
La 26/11/10 10:56 PM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Pentru M. M.:Nu ştiu de unde aţi scos că eu aş fi avut vreo clipă intenţia să-i “scuz” pe asasini. Am spus de mai multe ori, de-a lungul articolului, că nici nu poate fi vorba de scuze. Numai că dacă dacă mă indignez de crimele săvîrşite de legionari, nu văd de ce nu m-aş indigna în aceeaşi măsură şi de crimele săvîrşite împotriva legionarilor.
Eu nu mi-am propus să scuz sau să acuz, ci doar să înlesnesc înţelegerea unui context tragic şi tragerea unor învăţături (dintre care cea mai importantă este tocmai aceea că prin crima politică nu se rezolvă nimic, ci mai degrabă se pierde totul). Am mai spus-o şi într-un comentariu anterior: “uciderea lui Iorga (crimă şi gafă istorică deopotrivă) e o dovadă că pe această cale nu numai că nu se rezolvă nimic, dar se pierde mai mult decît s-ar putea recupera vreodată”.
Sigur că, dacă afirmăm şi o poziţionare ortodoxă, crima – ba chiar şi ideea de crimă – este cu atît mai de neadmis. Acesta este şi paradoxul fundamental al celor care exaltă legionarismul şi mă acuză pe mine de mistificări denigratoare: o fac de pe poziţiile unei pretinse ortodoxii şi sînt chiar oameni de mănăstire!
Ce-i drept, ei zic că pe Iorga nu l-ar fi omorît legionarii. Dar pe Duca, pe Stelescu sau pe Călinescu? Problema rămîne, cu sau fără cazul Iorga.
Trebuie, totuşi, subliniat un lucru: că asasinatele săvîrşite de UNII legionarii nu pot fi imputate generalizator şi abrupt TUTUROR legionarilor (cu atît mai mult cu cît n-a fost vorba în nici una dintre împrejurări de acte premeditate şi ordonate de conducerea mişcării, iar crima n-a fost niciodată pentru legionari punct de doctrină, cum se minte fără scrupule în mod curent).
Altminteri, sînt perfect de acord cu dvs.: “Chiar daca ar fi fost vorba de oricine altcineva, crima ar fi ramas crima si criminalul criminal. Cum sa fii ortodox dar sa accepti crima?!”.
Pentru Donkeypapuas:
Dvs. n-am să vă explic nimic în plus faţă de cele de mai sus. Nici măcar nu sînteţi un maestru al insinuării, cum v-aţi dori (sau cum vă şi credeţi poate), ci doar un cîrtitor mereu alăturea de drum.
La 26/11/10 11:14 PM ,  Lucian Popescu a spus…
Domnilor, se pare ca sinteti cu totii in eroare, caci iata ce spune dl.Andrei Plesu, acest reper oficial al dreptei, dupa ce dl.Alexandru George opineaza ca asasinarea lui Codreanu a fost unul dintre cele mai mari acte de banditism din istoria Romaniei si dupa ce dl.Neagu Djuvara zice ca Legiunea a fost o nebunie care a atins unii dintre cei mai inteligenti romani (intre care, din pricina nebuniei tineresti, se numara si pe sine):
“Nu mi s-a parut fericita ideea sa demaram in acest simpozion vorbind oarecum intelegator despre un episod al politicii care, cu toate ale lui, ramane pana la urma un spectru apasator al constiintei noastre publice. Eu cred ca o doctrina care se termina cu cadavrele lui Duca, al lui Iorga si alte cadavre nu este una care poate fi scuzata sau lamurita. Mi se pare o doctrina neromaneasca si necrestineasca.”
Vedeti, domnilor ce simplu este? Legionarismul e o doctrina care se termina cu niste cadavre.
Si, atentie, e ceva neromanesc si, mai ales, necrestinesc.
Asta trebuie sa va dea de gindit. Si la Legiune, si la dl.Plesu si, de ce nu, si la bietul Constantin Noica.
La 27/11/10 1:10 AM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Pentru că a venit vorba de colocviul respectiv (din care dreapta a fost, pînă la urmă, marea absentă), aş vrea să semnalez o altă prostie spusă în mod curent (de data aceasta formulată de d-l Alexandru George, cel devenit celebru prin enormitatea mai veche, repetată obsedant, că “legionarii au fost bolşevicii noştri”): că pe Iorga l-ar fi lichidat “copiii lui”, pe care-i moşise cîndva şi cu care împărtăşea fundamental aceleaşi idei.
Mai întîi că Iorga influenţase într-o oarecare măsură numai prima generaţie de legionari (cea a lui Codreanu şi a “văcăreştenilor”), dar nu aceia l-au ucis (cei mai mulţi dintre ei – în frunte cu Codreanu – nici nu mai erau în viaţă la 1940, pentru că-i decimase pe rînd Carol II!); Boeru şi ceilalţi asasini ai lui Iorga nu erau în nici un fel “copiii lui” şi-l considerau cel mult un mit expirat, ba chiar un adversar ireductibil al Legiunii.
Divorţul majorităţii tineretului naţionalist de Iorga se produsese demult, chiar dinainte de înfiinţarea efectivă a Legiunii (vara lui 1927), concomitent cu divorţul de A. C. Cuza şi de generaţia “bătrînilor” în genere.
Dimensiunea “mistică” a naţionalismului legionar, promovată îndeosebi de Codreanu şi Moţa, era complet străină de spiritul lui Iorga şi al “sămănătoriştilor”. Despărţirea de Iorga şi de generaţia lui a fost aproape un pariu al “noii generaţii” (nu numai al legionarilor: vezi “Manifestul Crinului Alb”), iar cine cunoaşte cît de superficial dezbaterile de idei şi atitudini din presa epocii ştie bine că “bătrînii” şi “tinerii” (legionari, dar şi nelegionari) reprezentau deja paradigme distincte şi în polemică deschisă încă dinainte de 1930.
Dar şi dacă mai rămăsese o minimă legătură între Iorga şi legionarism, ea a fost fără rest anulată de cunoscuta scrisoare de răspuns a lui Codreanu din 1938 (ca să nu mai vorbesc de alte referinţe mai vechi, ale însuşi întemeietorului şi şefului Legiunii, din “Pentru legionari” şi din comunicatele curente – aşa-numitele “circulări”).
Numai cineva penibil de ignorant în materie, sau cu intenţii mistificatoare, poate susţine aberaţia “paricidului” în cazul Iorga (aberaţie de care se prevalează, la extrema cealaltă, din alte raţiuni, şi cei de la Apologeticum, care, prefăcîndu-se a uita cursul evenimentelor şi cuvintele fără echivoc ale lui Codreanu, delirează despre o închipuită convergenţă între ideile lui Iorga şi crezul legionar).
La 27/11/10 2:19 AM ,  Big Ben a spus…
As vrea sa stiu ce mai inseamna dreapta in Romania de azi. Avem vreun partid viu de dreapta? Cunoastem personalitati de dreapta active in plan poltic? Care este doctrina curenta de dreapta?
Dl. Baconschi spunea ca va incerca sa reformeze PDL-ul cu ajutorul Fundatiei Crestin-Democrate, impingandu-l mai spre dreapta… Tare mi-e teama ca PDL va influenta Fundatia trimitand-o intr-o fundatura crestin-democrata. Recent dl. Baconschi ii ridica ode Elenei Udrea (oare la ce s-o fi asteptand de la dansa?) care ma pun pe ganduri. In cadrul conferintei alegerilor pentru sefia PDL Bucuresti dansul a afirmat:
“Eu, Elena, sunt foarte bucuros sa lucrez cu tine. Trebuie sa faci eforturi monumentale ca sa nu cazi sub farmecul tau, in calitate de coleg. Esti inteligenta, esti frumoasa, esti tenace, ai anduranta la mediul general dezgustator al politicii romanesti si nu te deranjeaza vecinatatea oamenilor de valoare, ceea ce inseamna ca vei putea face cu oricine echipe de valoare si PDL are probabil nevoie de acest lucru”. Ce penibil!
Nu stiu unde o sa ajungem cu oamenii nostri de dreapta care inca mai au reflexe de stanga.
La 27/11/10 3:12 AM ,  Iulian Capsali a spus…
Paralelismul Al. George – Apologeticum se sustine numai in parte, intrucat motivele invocate sunt opuse. Trebuie sa-i recunosti lui Al. George meritul de a fi pus in discutie crimele abominabile ale lui Carol al II-lea, spre stupoarea celor prezenti la intalnirea “dreptei” (frumoasa, dar cam ascunsa in detalii).Ca Iorga a inspirat nationalismul epocii, este fara tagada. Ca a esuat riguros (si) permanent in politica, asta dovedeste inca o data faptul ca nu toate geniile sunt dotate cu simtul situatiei, fara de care realitatea devine o demonstratie a propriilor idei/idiosincrazii. Aici ai adus toate nuantarile care produc limpezirea cazului (cui are putina minte sa judece singur, certamente). In schimb, administratorul blogului descreierat si frustrat (o combinatie letala!) face, impreuna cu toti emulii lui de aceeasi extractie, urmatorul rationament: este imposibil sa-l fi omorat legionarii pe Iorga, pentru ca era de-al lor, facandu-se ca nu ar fi existat niciun conflict major intre acestia. Falsul este evident, in stil rollerian pe dos, dar il fac toti cei care vor sa rescrie istoria si denota o mentalitate reprimatoare.
Concluzia: lui Al. George ii place fronda, dar are cu ce; astorlalti le place si lor, dar -vai!- au doar vagi urme de ratiune, cultura si de bun simt. Mai grav este ca isi bat joc de Adevar prin instrumentalizare si ideologizare, adica tot ce este mai strain de spiritul ortodoxiei.
La 27/11/10 7:08 AM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Pentru Big Ben:Sună penibil, fără îndoială, oricît am lua în calcul o anume curtenie. Părerea mea este că T. B. încearcă pe orice cale să obţină bunăvoinţă şi sprijin înăuntrul partidului pentru FCD, care nu poate funcţiona numai cu bunele intenţii ale fondatorilor. Frumoasă sau urîtă, proastă sau deşteaptă, Elena Udrea înseamnă bani şi relaţii.
Pentru mai mulţi nepostaţi:
Nu înţeleg de ce, dacă credeţi în tăria argumentelor dvs., e nevoie de un limbaj atît de vadimist (care, în paranteză fie spus, nu cadrează deloc nici cu pretenţiile de ortodoxie). Mai degrabă înclin să cred că excesele de limbaj caută să suplinească mahalageşte slăbiciunea argumentelor şi impuritatea cauzelor care vă mînă în luptă.
În orice caz, cu un asemenea limbaj grobian nu veţi fi niciodată postaţi aici: vă pierdeţi timpul degeaba.
La 27/11/10 8:25 AM ,  Gabriela a spus…
Domnule Codrescu, oamenii acestia nu pot vorbi altfel, pentru că nu-i duce capul şi sunt complet neslefuiti. Ei au crezut probabil ca ortodoxia e un fel de acoperamant spiritual pentru putinatatea culturala si nici macar nu-si dau seama ca nu fac decat sa o injoseasca si sa o compromita de cum deschid gura sau apasa tastatura. Eu, daca as sti ca numai ei au ramas din ortodoxie, as trece cu ochii inchisi la catolici sau la protestanti. Nu cred ca parintele Justin Parvu sau vreun alt mare duhovnic ii invata si le da binecuvantarea sa vobeasca asa: cred ca daca parintele ar putea citi ce scriu ei pe internet, i-ar goni din manastire cu batul in mana. Aceasta vadimizare a ortodoxiei e lucrul cel mai rau care ni se intampla azi si ar trebui poate sa se sesizeze chiar ocarmuitorii Bisericii (daca mai sunt cu adevarat ocarmuitori).
Eu as sugera ca acesti oameni sa nu mai fie deloc bagati in seama, ca si aşa, cum s-a dovedit de atatea ori, nu se lasa convinsi de nici o evidenta.
La 27/11/10 12:06 PM ,  Anonim a spus…
vad ca ti-au venit in aparare toti poponarii tai, mai Adolfe…
La 27/11/10 12:50 PM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Eroului anonim de la 12.06 PM:După cum se vede, nu numai “poponarii”, ci şi “poponarele”. Ce să le fac eu anonimilor proşti dacă au înţeles să rămînă singurii nepoponari din România?! Vorba aceea: “Popou ai, minte ce-ţi mai trebuie!”…
Dar dacă totul e de fapt, ortodox vorbind, chestiune de poponeaţă, atunci, fiind vorba de internauţi, v-aş sugera termenul de “poponauţi”, pentru un plus de exactitate şi pentru evitarea monotoniei lexicale (dacă cea de idei nu poate fi evitată).
(Îmi cer iertare faţă de cititorii “popo” ai blogului, dar am ţinut să postez măcar această mostră de graţie polemică, spre a se vedea cum înţeleg să pună problema apologeţii “principiali” ai legionarismului. Credeţi-mă că am respins zilele astea o duzină de astfel de “comentarii”, dintre care unele mult mai puţin sintetice. Ca să sintetizez eu în locul lor, spre informarea lumii largi, sînt: jidan/jidov, poponar, labagiu, iudă ţigănească, franc-mason, securist, puricist, cîrnat de Pleşoi şi vierme de mormînt. Deocamdată…)
La 27/11/10 1:26 PM ,  Bloggoslovul a spus…
ILFOVITA lui Petre Ţuţea, domnule Codrescu: CRETINISM, CRIMINALITATE ŞI VOIE BUNĂ !
Astfel de specimene patibulare au compromis şi în anii 40 toată partea de nobleţe a idealurilor legionare. Nu e adevărat că mişcarea legionară a fost distrusă în primul rând de duşmanii ei: ea a fost distrusă în primul rînd de secăturile strecurate la sânul ei mai ales după moartea lui Corneliu Zelea Codreanu.
La 27/11/10 2:03 PM ,  Blogg-trotter a spus…
A se vedea, pentru cazul Iorga, si un alt excelent articol: http://www.reportervirtual.ro/2010/11/asasinarea-lui-iorga-crima-odioasa-sau-razbunare-justificata.html
La 27/11/10 4:00 PM ,  Alexandru D. a spus…
Iată cum rămășitele ideologice ale Mișcării Legionare țâșnesc ca un puroi pe blogul dvs. Pare că Dumnezeu a vrut ca această mișcare sa dispară, pentru că are în ea încuibată violența. Dacă nu și-o poate ține în frâu nici un duhovnic și cere ca Dan Puric să fie pocnit în cap, ce pretenții să mai aveți de la anonimii creștini, aplogeți ai urii? Mișcarea trebuia dizolvata în iadul pușcăriilor, ca sa se curețe de acest rău primordial. Legionarii au confundat eroismul și mesianismul cu crima, iar crima era acoperită de răzbunare, cu acel talionic “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Erau pregătiți pentru moarte, dar nu și ca să facă voia lui Hristos, care din dragoste pentru ei i-a ridicat la El prin jertfă, pentru ca de pe înălțimea Crucii nu se vede decât pacea dată de iertare.
“Şi a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu;
Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând, întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi.
Iar el I-a zis: Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi în temniţă şi la moarte.” (Luca, cap. 22)
Unii legionari au mers cu El în temniță și au rămas cu El, alții au căzut si au rămas căzuți, alții s-au ridicat după cădere și s-au jertfit, devenind învățători pană la moarte, întocmai ca Petru, iar pe alții satana vrea să-i cearnă pana la sfârșit, pentru ca pendulează încă între talion și Hristos, intre mesianismul hristic si cel național, intre par și cruce, aşa cum se vede la părintele Iustin Pârvu si la alți foști legionari. Din acestă tensiune “profetică” iese si instinctivitatea devălmașă de la Petru Vodă, unde erezia filetistă face ca sufletele să fie încă învrăjbite, iar Apologeticum, Danion, Roncea si monahul Filoteu sa fie mlădițele acestei mișcări meta-sectare.
Să deie Domnul ca sa-și vină în fire, pana nu e prea târziu.
La 27/11/10 5:48 PM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Nu pot să spun decît că eu am cunoscut şi cu totul alt fel de legionari…
Este însă clar că avem o problemă gravă de pseudomorfoză mişcăristă, care riscă să compromită în ochii lumii, pe termen lung, orice nouă tentativă de dreaptă creştină românească, legionară sau nelegionară.
În ce-l priveşte pe părintele Iustin, continui să-l cred mai degrabă o victimă a contextului.
Nu părintele Iustin este problema, ci ceea ce tinde să rămînă în urma sa.
Nu mă îngrijorează ideologia sau radicalismul acestor oameni, ci incredibila lor elementaritate (fără precedent pe scena publică românească, chiar dacă figuri grobiene au existat destule şi în trecut, fie la dreapta, fie la stînga). Poate numai “cozile de topor” ale stalinismului să se mai fi apropiat de un asemenea grad de elementaritate: oameni impenetrabili la orice argument, bîntuiţi de o ură bolnavă, incapabili să-şi exprime un gînd fără să înjure şi să scuipe, outişti şi faţă de realităţile trecutului, şi faţă de realităţile prezentului, speriaţi organic de orice umbră de scrupul sau de orice accent dialogal…
Şi – nota bene – oamenii aceştia au publicul lor, care-i citeşte, care-i creditează, care-i idealizează chiar, în dispreţul oricăror evidenţe!
Care o fi raportul acestui public cu acea “Românie profundă” a vedeniilor mesianice? Poate ne spun d-nii Platon, Fedorovici sau Hurduzeu, care tac complice, de ani de zile, fără să le crape obrazul, în faţa acestui potop de elementaritate agresivă şi pustiitoare, care se mai şi crede biciul lui Dumnezeu pe pămînt!
La 27/11/10 6:07 PM ,  Anonim a spus…
Intr-adevar excelent articolul semnalat de Blogg-trotter si in multe puncte consonant cu cel al dlui. Codrescu! Vi-l recomand tuturor calduros la randul meu.Pr. Nicolae
La 27/11/10 9:01 PM ,  Baba Novac a spus…
D-le Codrescu, nu stiu ce va casunat pe OH, MP si GF. Ce vina au ei ca Romania profunda a cazut in buda istoriei si apoi s-a tras apa dupa ea?
Pentru cei care se pricep cat de cat la epurarea apelor reziduale sper ca metafora mea nu le va intoarce stomacul pe dos. Da, Romania profunda a intrat in buda acum 60-70 de ani si comunistii au innamolit-o profund laolalta cu propriile lor dejectii sociale. De zeci de ani reziduuri ale Romaniei profunde strabat canalizarile pestilentiale ale Romaniei mai vechi si mai noi. Pana la urma aceste reziduuri vor ajunge intr-o statie de epurare (o parte din ea a si ajuns) unde dupa filtrare (!) microorganismele ajuta la purificarea apei. In opinia mea domnii OH, MP, GH si altii ca ei joaca rolul biomasei. Odata purificata Romania profunda va fi eliberata spre matca ei originala. Se va varsa in sistemul hidrologic al neamului si, cu ajutorul circulatiei apei in natura, primenirea Romaniei va continua. Liderii nu vor intarzia sa apara. Vom fi din nu ce-am fost, ba chiar mai mult decat atat. Pana atunci rabdare si tutun!
La 27/11/10 9:51 PM , Răzvan Codrescu a spus…
Pentru Baba Novac:Nici pomeneală să le fac domnilor respectivi vreo vină pentru starea în care se află România. Pentru ei, însă, “România profundă” nu-i cea căzută în buda istoriei şi cu gura plină de rahat, ci tocmai restul de sănătate şi curăţenie naţională care ne-ar fi rămas după atîtea cumplite încercări şi pe temeiul căruia ar fi posibilă o resurecţie istorică şi morală. Acest rest eu reuşesc însă mai greu să-l identific, iar ceea ce mă agresează din teritoriu, de la un nivel sau altul, sînt numai dejecţiile pe care şi dvs. le constataţi. Or, aceste dejecţii – care nu sînt doar o proiecţie intelectuală, ci realitatea cea mai păstoasă – par tolerate fără reacţie de domnii respectivi, a căror atitudine ar conta în context, fiind oameni cu credit moral şi intelectual, şi cu sinceră angajare creştin-ortodoxă, cărora nu se poate să nu le pese de asemenea distorsiuni ale ideii de dreapta şi de asemenea siluiri ideologice ale Ortodoxiei (pe lîngă care smintelile unei anumite “elite”, aspru şi îndelung criticate în scrisul lor, par numai nişte tumori benigne).
I-am invocat aici tocmai pentru că îi preţuiesc şi pentru că văd incompatibil proiectul lor de dreapta cu această pseudo-dreaptă patibulară, care sugerează uneori că i-ar avea… “tovarăşi de drum”.
La 27/11/10 10:17 PM , Baba Novac a spus…
Acum va inteleg. Am aceleasi nedumeriri si niciun raspuns.
Eu unul nu pot identifica “restul de sănătate şi curăţenie naţională” pentru ca nu am termen de comparatie. Nu stiu ce si cum a fost inainte de ‘47 oricat as citi. Daca eram poet as fi avut vreo revelatie, ma gandesc.
La 27/11/10 10:23 PM ,  Anonim a spus…
Stimate Domnule Codrescu,Tocmai am citit raspunsurile la articolul Dvs despre Iorga si le’am gasit simptomatice pt parioada pe care (cu greu) o traverseaza tara; nu’i de mirare. Am mai multe remarci:
1) cazul “Petru Voda” pe care nu’l cunosc personal, fiind departe geografic: lasand la o parte doza considerabila de primitivism, eu sugerez ca ar putea fi vorba de o manipulare neo-securista. Cei care cred ca “fostii” nu mai sunt activi, se inseala. Ei sunt, fie in persoana prin diferite canale, fie prin cei pe care i’au pus (tot ei) in locul lor, formati la aceeasi scoala ideologica, antiromaneasca. Iar scopul lor este sa impiedice re-crearea unei veritabile drepte crestine. Eu sunt convins ca desi nu toti dintre cei din “servicii” o pricep (fiind prea ocupati cu “ale lor”), unii stiu prea bine ce fac, fiind la solda intereselor antinationale. Atentie deci la cei care se straduiesc prin parazitare (creind o falsa miscare nationalista) sa compromita ideile de nationalism. Astea’s clar actiuni de sabotaj-dezinformare dirijate de profesionisti, care stiu ce fac, actiuni in care “idiotii utili” isi au rostul lor.
2) nu neglijati deloc consecintele lipsei de educatie/informatie. Multe din comentariile citite de mine tradeaza o logica de “creiere spalate”. E normal, am fost torturati si intelectuliceste timp de 42+20 de ani. Singura solutie este – cum spuneati si Dvs – educatia si satisfacerea nevoii de adevar. Asta cere actiuni radicale, de anvergura. Lumea nu poate fi tinuta ignoranta la infinit, incet-incet lumea se va trezi. De aceea sugerez postarea – unde credeti ca’i mai bine! – a unei baze de lucrari care sa prezinte istoria veacului trecut asa cum a fost ea, cu toate adevarurile deranjante. Paul Goma si’a pus totul pe site-ul lui: ar putea exemplul lui sa fie imitat? Stiu ca sunt probleme de copyright etc., dar cred ca situatiile exceptionale cer actiuni exceptionale. Daca iau doar cazul meu, abia anul trecut am gasit, venind in tara o carte de’a lui N. Baciu despre Yalta (si am luat’o la mine), abia anul asta am descoperit tragedia Basarabiei citind pe site-ul Dlui Goma (si bunicul meu a fost membru in statul major al Gen. Dascalescu, “istorii” despre front stiam destule), si prin primavara “Punctele cardinale”… si ceva din “Sah la rege”; am cerut unor prieteni sa’mi caute “Sah la rege”, iar ei mi’au spus ca n’au auzit niciodata nici de “Sah la rege”, nici de “Punctele cardinale” etc., si ei sunt de acasa! Pe de alta parte nici nu’mi pot permite sa dau sfaturi… sugerez numai: o baza de date cu cartile Dvs, Baciu, Constantinescu etc., din care lumea sa invete, apoi sa inteleaga istoria asa cum a fost ea, cu ale ei bune si rele; numai dupa aia putem avea dezbateri care au sens, si cei cu vederi antinationale se vor exclude ei insisi! Pot sa va spun ca de la fereastra mea, pe 1 decembrie anul trecut, am vazut un grup de studenti romani, veniti pe aici la studii, mergand la cursuri dimineata, pe la vreo 7:30, prin ceata, cantand “Treceti batalioane”… Nu mi’a venit sa cred! Deci fibra este vie, slava Domnului! Si ei sunt tineri care poate stiu chiar mai putina istorie decat mine…
Toate cele bune si sper sa va citesc cat mai curand!
La 27/11/10 11:01 PM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Pentru “Filolog”
(nepostat, conform dorinţei sale):1) Nu sînt răspunzător de greşelile de limbă (română, franceză, latină etc.) din comentariile aferente fiecărei postări, ci doar de eventualele greşeli din textele mele (pe care v-aş rămîne recunoscător să mi le semnalaţi, cînd ar fi cazul).
2) Multe dintre greşelile strecurate în comentarii sînt făcute din grabă şi neatenţie, iar nu din ignoranţă. Nu contest că la unii este evidentă şi incultura (mai ales cînd repetă una şi aceeaşi greşeală), dar este o situaţie pe care n-o pot rezolva eu personal.
3) Cîteodată atrag atenţia, direct sau doar aluziv, dar nu pot face asta de fiecare dată (şi probabil că aş deveni foarte antipatic – vreau să spun: mai antipatic decît sînt – dacă aş face-o).
La 27/11/10 11:18 PM ,  Anonim a spus…
Culmea este ca acesti “pui de securisti” reusesc sa creeze impresia,ba chiar convingerea, ca “echipa Tarziu-Codrescu” este cu “ei”, apoi ca “echipa Platon-Hurduzeu” este cu “ei”, cand in fapt nicio “echipa” de mai sus nu este cu “ei”.Totul este sa urmaresti Faptele !
Cel mai bun exemplu este ca Hurduzeu este oarecum “racit” in relatia cu Platon, Platon oarecum “racit” in relatia cu Tarziu, etc.
Dar cel mai bun exemplu este Emilia Corbu, care acum este “foarte racita” in relatia cu Tarziu si Codrescu.
Emisiunea facuta de cei trei (Corbu,Codrescu si Tarziu la B1)si mai ales Expozitia itineranta despre martirii inchisorilor a deranjat atat de tare…incat “baietii” au actionat in forta. Si, pentru moment au reusit.
Exceptionala analiza de la 10:23.
Ich
La 27/11/10 11:49 PM ,  Adrian D a spus…
I-ați cunoscut pe legionari după ce fuseseră cernuți de Dumnezeu în închisori. Acesta este avantajul dvs. și neajunsul, în același timp. Ei sunt alți oameni acum, complet schimbați. Majoritatea intrați în detenție ca frați de cruce, adică niște adolescenți. Nu ați vorbit cu Nicadorii sau cu Decemvirii; nu ați cunoscut pe nici unul dintre cei care l-au hăcuit pe Stelescu. Domnule Codrescu, cântecele legionare aminteau de ei ca de niște eroi; nu erau nicidecum marginali în Mișcare, ci figurile emblematice! De aceea și opiniile pe care vi le-ați format sunt, în general, întemeiate pe o experiența mediată, în care bătrânii legionari sunt practic alți oameni, transformați de o experiență zguduitoare. I-ați cunoscut dupa schimbarea la față. Departe de mine gândul ca toți erau niște patibulari setoși de sânge, însă mulți cochetau cu credința că trebuie să schimbe lumea. Unul dintre mijloace putea fi silirea realității; scopul era prea nobil pentru ca lumea sa nu accepte și forța. Asta era epoca. În lume, dorința, setea de schimbare primea confirmarea permanentă.În urma părintelui Iustin o sa rămână ceea ce lasă ucenicilor: un creștinism ideologizat și filetist precum și credința că numai acolo, la Petru Vodă, stă Duhul Sfânt care vorbește prin gura “duhovnicului neamului”. Ca și în cazul Zelea Codreanu, asistăm la un cult al personalității pe care vă este imposibil să-l eludați. În locul dumneavoastră aș fi ingrijorat de ideologia și radicalismul acestora, și mai puțin la ceea ce o sa rămână în urma părintelui. La cine au căzut semințele pe pământ bun, o sa rodească, însă cei fără discernământ o să sufere. Ca și în cazul Mișcării Legionare după moartea lui Zelea Codreanu, în urma morții părintelui gruparea de la Petru Vodă o sa dispară in substanță, cu un Filoteu pe post de Horia Sima, dezavuat de “adevărații fii duhovnicești” ai părintelui Iustin. Degeaba, smochinul nu o să mai rodească. Ideologic, gruparea de la Petru Vodă este un fiasco deplin. Duhovnicul Iustin o sa lase și semne bune între cei care au avut discernământul de a lua ceea ce este bun și ziditor. Vorba unui preopinent, să avem răbdare. Cât despre tutun, răspopitul Arghezi spunea să nu vorbim una, și alta să fumăm.
Intelectualii creștini care au fundamentat conceptul României Profunde nu cred ca sunt subiectul discuției. Important este ca aceia ce pot sa meargă împreuna, să o facă. Orgoliile distrug orice legătură creștină, iar cel necurat stă la pânda. Nu știu ce vă desparte, dar nu cred că este ceva esențial. Sper să vă regăsiți cu toții pe același drum, căci vremile sunt peste oameni acum.
Să auzim și de mai bine!
La 28/11/10 2:10 AM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Lui Adrian D.:Hotărîţi-vă dacă sînteţi “Alexandru D.” sau “Adrian D.”!…
Credeţi-mă că vă respect punctul de vedere, dar mai credeţi-mă şi că nu mă bazez doar pe experienţele mele directe (limitate şi fatalmente subiective), ci şi pe o substanţială bibliografie (pe care o găsiţi postată şi pe blogul meu – numai parţial, pentru că nu-s trecute acolo decît în mod excepţional articolele din ziare sau periodice). N-am încercat niciodată să eludez excesele reprobabile ale legionarismului, dar din studiul atent al surselor realitatea rezultă infinit mai complexă decît poate părea astăzi. În nici un caz legionarii nu pot fi reduşi cu toţii la un singur numitor (violenţa, sau forţa, sau exaltarea), iar uneori unul şi acelaşi om este aproape altul la diferenţă de 10 sau 20 de ani.
Marele necaz este că posteritatea pare înclinată să perpetueze, prin oameni de mîna a doua şi a treia, mai degrabă laturile întunecate şi reprobabile ale “fenomenului legionar”, atît în latura discursivă, cît şi în cea comportamentală. Şi mai ales nu se înţelege că “fenomenul legionar” nu este – nu poate fi – repetabil ca atare (cum nimic nu se repetă ca atare în istorie), ci nu poate fi decît avut în vedere, ca referinţă şi lecţie istorică, în tentativele de constituire a unei NOI drepte creştine româneşti, adecvate realităţilor actuale. Simplul epigonism sau maimuţărirea decerebrată a legionarismului e perdantă (cum s-a dovedit cu prisosinţă de 20 de ani încoace) şi poate fi chiar monstruoasă (cum o dovedesc chiar spusele şi faptele care v-au/ne-au stîrnit pe bună dreptate îngrijorarea).
Sînt, deci, două probleme relativ distincte: 1) evaluarea critică a “fenomenului legionar” ca istorie consumată şi 2) reiterarea necritică şi fatalmente distorsionată a legionarismului într-o actualitate groaznic de suferindă.
Alternativa mi se pare clară: ori reuşim să construim o NOUĂ dreaptă creştină românească (în care nu exclud s-ar putea regăsi, cernute prin sita unui discernămînt realist, şi anumite principii sau aspiraţii legionare), ori dreapta creştină piere din România pe limba şi în fundătura trecutului.
Pentru Donkeypapuas (nepostat):
Încurcaţi iarăşi borcanele. Nae Ionescu (ca şi Nichifor Crainic, încă şi mai “iorghist”) vorbea în numele generaţiei lui, care-i alta decît generaţia legionară. Şi fiţi sigur că ceea ce spunea în 1930 n-ar mai fi spus în 1940, cu “limbă de moarte”… Gîci de ce?
La 28/11/10 2:47 AM ,  Anonim a spus…
Comentariul de la 11:18 si mai ales sfarsitul urmatorului :
“…Intelectualii creștini care au fundamentat conceptul României Profunde nu cred ca sunt subiectul discuției. Important este ca aceia ce pot sa meargă împreuna, să o facă. Orgoliile distrug orice legătură creștină, iar cel necurat stă la pânda. Nu știu ce vă desparte, dar nu cred că este ceva esențial. Sper să vă regăsiți cu toții pe același drum, căci vremile sunt peste oameni acum…” cred ca sunt decisive in a se trage o concluzie:
OAMENII, TOT MAI MULTI, AU VAZUT FAPTELE LUI HURDUZEU,PLATON,FEDOROVICI,CORBU,CODRESCU,TARZIU, CAPSALI, ETC.,ETC.
AU INTELES CA ADEVARATA DREAPTA EXISTA,DAR ESTE DEZBINATA (SE OBSERVA DE CINE !)
SE MAI OBSERVA CA DREAPTA OFICIALA
Ar trebui sa ne dam seama ca si adevartilor crestini li-se pune in fata mandria, dar daca sunt adevarati orodocsi, si eu nadajduiesc si ma rog sa fie,ar trebui sa-si ceara iertare unii altora si sa purceada la treaba impreuna, asa cum ne-a invatat Hristos si cat inca ne mai rabda Dumnezeu !
Doamne ajuta !
E.Badauta LESU,PATAPIEVICI,LIICEANU,ETC., ESTE O FACATURA OPORTUNISTA SI GLOBALISTA.
La 28/11/10 5:40 AM ,  Alexandru Racu a spus…
Domnule Codrescu,
Incercarea dumneavoastra de a “decriminaliza” legionarismul ca ideologie mi se pare cat se poate de subreda. Sa luam ca exemplu doar acest fragment (poate cel mai strident, dar mai sunt o gramada) din magnum opus-ul codrenist, « Pentru Legionari », unde Codreanu il citeaza pe mentorul sau A.C. Cuza. Este vorba de un articol al lui A.C. Cuza intitulat « Stiinta Antisemitismului », pe care Codreanu marturiseste ca il citea, citez, « cu religiozitate ». Ia sa vezi aici mostra de iubire crestineasca :
« Antropologia: constata ca jidanii sunt un amestec de rase diferite între dansele, neinrudite, ca semitii, arianii, negrii, mongolii. Stiinta antisemitismului explica sterilitatea natiei jidanesti în domeniul culturii (in treacat fie spus, trebuie sa fii de-a dreptul retardat ca sa afirmi asa ceva –observatia mea, evident) ca un efect al acestei corciri si arata ca aceastã corcitura nu poate servi cu nimic cultura celorlalte natii, pe care numai o falsifica, denaturand caracterele ei.Instinctul antisemitismului: poate fi insotit uneori de salbaticie si ura. Pentru ca instinctul e orb – cum se zice – desi e asa de sigur in apararea vietii.
Constiinta antisemitismului se adauga, insa, instinctului, intarind pornirile lui, oricat ar fi de „salbatice”. Caci pentru a fi „civilizat”, trebuie mai intai sa existi.
Stiinta antisemitismului: vine, in sfarsit, si explicã fenomenul, luminand tot mai mult constiinta multimii si dand satisfactie deplina instinctului ei, cu izbucnirile lui violente, pe care le legitimeaza, dezvaluind cauza lor, in parazitismul jidanilor. Astfel, ea ne da formula solutiei stiintifice, a problemei iudaismului – pe care nu ne mai ramane decat s-o punem in functie, pentru a o realiza. Pe constatarile obiective ale diferitelor stiinte speciale – deosebite de dansa, stiinta antisemitismului – isi bazeaza concluziile ei, care toate duc, cu necesitate, la aceeasi solutie : eliminarea jidanilor din mijlocul celorlalte popoare, punand capat existentei lor nefiresti, parazitare ».
Continuare
La 28/11/10 5:40 AM ,  Alexandru Racu a spus…
In alta ordine de idei, dupa umila mea parere, amestecul de aghiazma (intrucat in aceeasi lucrare, Codreanu citeaza si din Corinteni 13, epistola scrisa de unul care, antropologic, era si el tot evreu) si venin al celor de la Apologeticum, mi se pare mai coerent sub raport doctrinar decat diversele incercari de a distila Legionarismul. Indiferent de cat de rudimentari ar fi (in comparatie cu Codreanu care altminteri spunea si multe lucruri frumoase si interesante), aschiile astea mi se par mult mai aproape de trunchi decat sunteti dumneavoastra. Iar celor de la Apologeticum le va fi relativ usor sa puna cap la cap teza (afirmata si pe site-ul lor, de altfel) comform careia Codreanu nu era antisemit, cu evidenta textuala de mai sus. E simplu : acest citat a fost inserat pe furis in Pentru Legionari de niste agenti KGB, care au masluit si sursa (A.C. Cuza). Sunt curios insa sa stiu cum talcuiti dumneavoastra stihurile cu pricina.Acestea fiind spuse, nu afirm ca Legionarismul se reduce la abjectiile citate mai sus. Insa amestecul de adevar si minciuna, se cheama, la rigoare, minciuna mai bine pusa la punct. Nici nu afirm ca toti legionarii si toti fratiorii, actuali sau fosti, din toate timpurile, au gandit sau gandesc in termenii enuntati mai sus. Doar ca, mare parte (mai toti?) din ei, refuza sa admita adevarul despre Codreanu. Probail e o contrareactie psihologica de indarjire (auto-orbire), aproape existentiala, cauzata de reeducarea prin care au trecut. De aceea nici nu pot sa-i judec pe oamenii astia. Insa eu unul, pe care Pronia m-a crutat de ororile prin care au trecut ei, nu pot decat sa fiu de acord (de data asta) cu domnul Plesu : chestia n-a fost nici crestineasca si nici romaneasca. Pentru ca, vorba fratelui Capsali, m-am saturat sa fac parte din neamul care se masoara cu asemenea masuri. Iar daca Dumnezeu mi-a dat ochi, socotesc ca-mi cere sa vad, sa vad realitatea, oricat de deconcertanta ar fi ea. Iar daca ma complac in minciuna, voi da socoteala.
Cu prietenie,
Alexandru Racu
La 28/11/10 12:46 PM ,  Anonim a spus…
Observ cu neplacere ca ceea ce ne caracterizeaza de foarte multa vreme, dezbinarea,continua si atinge cote paroxistice.
“Tara arde…” si intelectualii nostri, fie ei de “elita” sau nu, fie ei de aici sau “de pe aiurea”, continua sa se reclame de la “adevarata dreapta”, in timp ce poporul roman reclama(chiar si inconstient) cu insistenta “domnia cvasitotala a stangii”.
Aceasta (“stanga”) isi vede netulburata de drum si isi “rade in barba”, a celor care o au, si nici “in freza” nu o doare de cei mai mult sau mai putin “satui”.
Evident ca unii isi fac freza “pe dreapta” si automat se declara patrioti.
Confuzia intre patriotism si ortodoxie este subtil intretinuta si se profita de orice prilej pentru a le identifica din interese meschine sau pur si simplu din prostie.
Am vazut pe aici o recomandare, ca la un moment dat sa discutati despre patriotismul lui Eminescu vs. paganismul lui.
Oare domnul Plesu, care din curiozitate a fost “un pic” transcedental (nu i-a placut ca trebuia sa se descalte), ce pareri ar debita, evident ca dintr-un “izvor cu apa vie”, din “inaltimea” filosofiei dansului, ca “ucenic” al lui Noica ?
Iar Noica, stim cu totii a fost un “mare crestin” roman.
Nu vreu sa intru in niciun fel de polemica cu dl. Racu. Si nici n-am sa intru. Poate dumneavoastra daca veti dori. Sau domnul Capsali.
As dori numai sa ii transmit ca suntem in “postul Craciunului” si ar trebui sa fim un pic,atat cat putem fiecare, mai putin “satui”.
Doamne ajuta !
E.Badauta
La 28/11/10 12:56 PM ,  Anonim a spus…
Intru apararea lui Costel Condurache (
“Pentru că poartă cărţi în samar, măgarul se crede învăţat”) doar un cuvant ( ultimul il va avea proprietarul); Mai magari imi par cei care deformeaza ideile din cartile citite, despre o epoca plina de jertfe.
La 28/11/10 1:49 PM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Anonimului de la 12.56:De acord. Poate că l-am nedreptăţit, în contextul de iritare care s-a creat, pe d-l Condurache (nu şi atunci cînd am afirmat că e “un băiat de toată isprava”). Întrebarea este: cine “deformează ideile” mai abitir – eu? Apologeticum? D-l Racu? D-l V. Roncea? D-l Târziu? Donkeypapuas şi feluriţii anonimi?
Cred că răspunsul ar putea începe de la ce-i mînă în luptă pe fiecare…
Dlui Alexandru Racu:
La intervenţia dvs. sînt ceva mai multe de spus. Voi reveni.
La 28/11/10 7:35 PM ,  Cristi a spus…
Domnule Codrescu, socotesc extrem de utila lecturarea de cat mai multi a urmatorului material care poate aduce mai multa lumina in problema asasinarii lui Iorga :http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/nicolae-iorga-asasinat-in-ordinul-lui-stalin_1913.html. Este posibil sa stiti de existenta lui; este posibil sa aveti rezerve cu privire la teoria destul de probabila ca agenti KGB s-ar afla in spatele asasinatului, si este dreptul dumneavoastra sa luati in seama sau nu aceasta ipoteza. Dar ceea ce va reprosez este ca, in conditiile atator necunoscute si ipoteze contradictorii, dumneavoastra lasati sa se inteleaga ca totusi legionarismul, chiar si decadent, este la originea abominabilei crime. Onestitatea cercetatorului v-ar fi obligat sa pastrati neutralitatea, cu atat mai mult cu cat subiectul este delicat si poate incinge usor mintile, atat pe cele pro cat si pe cele contra spiritului legionar. Deja sunt ridiculizati toti cei care se manifesta intempestiv si fara eleganta in apararea legionarilor, trecandu-se cu vederea ca prea mult si grosolan s-a mintit si se minte in continuare impotriva lor. Istoria bolsevizata i-a prezentat mereu ca pe niste criminali fascisti, iar filmele de propaganda comunista ale lui Sergiu Nicolaescu i-au aratat ca pe niste talhari de drumul mare, cu haine de piele sub care-si ascundeau armele ucigase. Este foarte simplu si totodata diabolic sa provoci pe cineva denigrandu-l constant, si apoi sa-l arati cu degetul batjocoritor pentru ca nu-si poate controla indignarea. Oare cat de elementari erau demostrantii care in iunie 1990 srigau penibil pe strazile Bucurestiului” Jos legionarii!”, dupa ce emanatul Iliescu afirmase tembel si tot atat de elementar ca Televiziunea isi intrerupsese emisia cu o seara inainte din cauza unei “rebeliuni de tip legionar” ? Nu sunt simpatizant al legionarilor, dar nu pot sa nu constat ca au avut dreptate in foarte multe chestiuni de importanta nationala pentru perioada in care au trait, si ca idealurile pentru care au luptat si au fost prigoniti cu salbaticie raman valabile si astazi. Sigur ca unii au comis greseli impardonabile, dar au platit cu varf si indesat pentru ele. In cazul Iorga nu putem trage, insa, nici o invatatura fara rostirea adevarului pana la capat. Chiar daca adevarul deranjeaza pe urzitorii de profesie. Pentru ca jumatatea de adevar este sinonima cu minciuna. Feriti-va, asadar, sa spuneti jumatati de adevar, ca sa nu cadeti, chiar si fara voie, in minciuna !P.S. Nu am avut intentia nici sa va dispretuiesc, nici sa va batjocoresc shimbandu-va numele. A fost o banala eroare!
La 28/11/10 11:07 PM ,  Răzvan Codrescu a spus…
RĂSPUNS D-LUI ALEXANDRU RACU (1)Oare ce-s eu pînă la urmă: „incriminator” al legionarilor, cum mă califică Apologeticum et. comp., cu sfîntă mînie camaraderească, sau „decriminalizator” al legionarilor, cum mă califică – prieteneşte, altminteri – d-l Alexandru Racu? Probabil că sunt „dialectic”, adică şi una, şi alta (dacă nu cumva nici una, nici alta). Sau sînt poate diversionist? Sau poate, pur şi simplu, nu-s întreg la cap? Pas de mai înţelege ceva! La noi, cum pui o problemă, cum eşti bănuit musai de o formă de partizanat – şi fiecare te judecă prin prisma lui (sau care îi convine lui conjunctural): verdelui i se pare că eşti roşu, roşului că eşti verde, amîndurora că eşti smintit, iar cum eşti tu de fapt nici nu mai contează şi nici nu interesează pe nimeni. Ideea este să poţi fi bănuit de ceva ascuns sau impur, să se arate că nu ai şi nu poţi avea dreptate (pentru că fiecare e convins că dreptatea, cîtă există pe lume, este numai şi numai în posesia lui), şi că lipsa ta de dreptate nu-i doar o opinie îndoielnică între altele, ci primejduieşte mediul ambiant, dacă nu cumva pregăteşte apocalipsa.
Dacă n-aş fi avut, d-le Racu, ocazia (nu mă sfiesc să spun chiar: bucuria) de a vă cunoaşte, din scris şi nu numai, aş fi căzut poate şi eu la bănuieli impure (căci, în multe privinţe, nu-s mai breaz decît alţii). Cunoscîndu-vă şi preţuindu-vă, nu mă gîndesc însă nici o clipă că aţi fi avut vreo intenţie impură, ca unul sau altul, iar în multe privinţe nu am cum să nu vă dau dreptate. Şi mie îmi repugnă genul acesta de discurs (şi înţeleg perfect înfiorarea d-lui Pleşu), chiar dacă sunt conştient, ca şi dvs., că „legionarismul nu se reduce la abjecţiile citate mai sus”. Ceea ce v-aş putea reproşa – tot prieteneşte, desigur – este doar o anume pripă şi un anume necavalerism în alegerea momentului pentru o asemenea discuţie. (Vezi continuarea)
La 28/11/10 11:10 PM ,  Răzvan Codrescu a spus…
RĂSPUNS D-LUI ALEXANDRU RACU (2):Fără să aibă legătură directă cu cazul asasinării lui Iorga, chestiunea raportului dintre legionarism şi antisemitism nu-i nici una simplă, nici una marginală. Eu am mai discutat-o pe vremuri (inclusiv în cartea mea “În căutatrea Legiunii pierdute@), în polemică principială cu d-l Andrei Pleşu, dar nu e cazul să readuc aici observaţiile de acolo, mai ales că oricine ar fi interesat poate citi texul chiar pe acest blog (este vorba de partea a treia din „Codreanu şi «fenomenul legionar»”). Nici vorbă să laud sau să scuz excesele pe această linie, dar asta nu înseamnă că n-ar mai rămîne loc de anumite explicaţii în măsură să lumineze contextul şi complexitatea unor realităţi.
Codreanu a fost indiscutabil antisemit (ca mai toţi naţionaliştii interbelici – nu numai din România, ci din întreaga Europă), iar eu am spus chiar că antisemitismul a fost una dintre obsesiile vieţii lui (deci nici vorbă că aş fi căutat să i-l ascund retrospectiv). Am invitat însă să se constate, din simplă probitate istorică, că la el, ca şi la mulţi alţi legionari, antisemitismul discursiv nu s-a tradus în fapte pe măsură, ca în cazul nazismului: în 15 ani cît a fost în fruntea Mişcării Legionare, nu s-a pus de nici pogrom şi n-a fost ucis nici un singur evreu. După moartea lui, s-au făcut unele abuzuri, mai ales în toamna lui 1940, dar fapt este că în statul naţional-legionar, în loc să se pună de vreun lagăr de exterminare a evreilor, după modelul nazist, li s-a ridicat acestora teatru (Baraşeum). Ce s-a întîmplat mai tîrziu, după ianuarie 1941, nu mai cade în lotul legionarilor. (Vezi continuarea)
La 28/11/10 11:13 PM ,  Răzvan Codrescu a spus…
RĂSPUNS D-LUI ALEXANDRU RACU (3):Decupaţi un citat din cartea lui Codreanu; de fapt, îl citaţi pe Cuza ca să-l incriminaţi pe Codreanu, dar eludaţi şi chiar ajustaţi contextul. Spuneţi despre Codreanu că citea „cu religiozitate” mizeriile respective (şi cititorul şi-l şi imaginează ca pe un monstru singuratic care adînceşte la lumina lunii „Ştiinţa antisemitismului”), cînd de fapt acolo scrie: „Articolele profesorilor Cuza şi Paulescu erau citite cu religiozitate de tot tineretul şi aveau pretutindeni în rândurile studenţilor, şi la Bucureşti, şi la Cluj, un mare răsunet”. Codreanu istoriseşte de fapt povestea devenirii lui şi a unei generaţii, din care face parte şi acest episod de tinereţe (e vorba de începutul anilor 20), prin care se explică oarecum genetic ingredientul antisemit al legionarismului ulterior, dar corect ar fi fost să spuneţi şi că el, împreună cu alţi fondatori ai Legiunii, s-a despărţit ulterior (1927) de autorul rîndurilor respective: „Domnule Profesor, am venit acum pentru cea din urmă dată la Dvs. ca să ne luăm rămas bun şi să vă rugăm să ne dezlegaţi de toate jurămintele depuse. Pe calea care mergeţi acum, noi nu vă mai putem urma, deoarece nu mai credem într-însa. A merge fără credinţă nu putem, deoarece, nouă, credinţa ne-a dat tot avântul în luptă. Rugându-vă să ne dezlegaţi de jurăminte, noi rămânem să luptăm singuri, după cum ne va conduce mintea şi inima noastră”. Tinerii îi reproşau profesorului lipsa de receptivitate faţă de credinţa creştină (cu reflex şi asupra chestiunii antisemite).
Dacă eu aş decupa din context, ca să rămînem tot la cartea lui Codreanu, acest pasaj, ca să arăt, chipurile, cît era de principial şi cînd era vorba de evrei, dvs. nu cred că m-aţi lua prea în serios (cum aţi vrea să vă iau eu pe dvs.): „La Dorna Cozăneşti s-a întâmplat ceva mai grav, nu ca efect, ci ca dezvăluire de construcţie sufletească. Patru tineri s-au dus la o cârciumă jidovească, au cerut sarmale, pâine, vin şi după ce au mâncat bine, s-au sculat şi, în loc de plată, unul dintre ei a scos revolverul, eroic, şi a ameninţat pe jidan că îl împuşcă dacă spune ceva, sub cuvânt că sunt din grupul lui Corneliu Codreanu. L-am pedepsit. Tânărul, dacă-l voi lăsa aşa, se va nenoroci el, nu jidanul căruia i-a furat o cutie de sardele. De altfel în lumea legionară pedeapsa nu poate da naştere la supărare. Pentru că toţi suntem supuşi greşelii. Pedeapsa înseamnă, în concepţia noastră, obligaţia pe care o are omul de onoare de a repara greşeala sa”. (Vezi continuarea)
La 28/11/10 11:15 PM ,  Răzvan Codrescu a spus…
RĂSPUNS D-LUI ALEXANDRU RACU (4):Da, Codreanu a respirat în tinereţe aerul toxic al învăţăturilor lui Cuza (care, în paranteză fie spus, au fost parţial consonante, ani de-a rîndul, şi cu cele ale lui Iorga), iar aceasta n-a rămas fără urmări, dar totuşi Codreanu n-a ajuns „mîncătorul de evrei” pe care-l visase Cuza, iar dvs. nu se poate să nu cunoaşteţi episodul atît de relevant al întîlnirii dintre David Şafran şi Corneliu Codreanu la Casa Verde, în 1937, relatat chiar de ulteriorul rabin (în cartea sa bilingvă “Karl Marx, antisemit”, Ierusalim, 1979, pp. 106-115) şi postat mai demult şi pe acest blog (citez aici doar unul dintre pasajele finale):
„Intrasem la Casa Verde la ora 1 şi 20. Vorbeam de-acum de peste două ceasuri. Eram decis să mai rămîn, pentru a pleca limpezit. Nu era o discuţie de cabinet, ci s-au amestecat aici durerile lumii. Ştiam că l-am pus într-o situaţie delicată. De afară, răzbăteau voci, care ne împiedicau să ne concentrăm. Adevărurile lui şi ale mele, ardeau, chinuiau gînd şi suflet, cerşindu-şi răspunsuri, argumente, pentru a ne despărţi ca prieteni. Venisem la el cu sinceritate.
Îl văd cum se ridică, îmi întinde mîna şi-mi spune:
- Am avut mare plăcere de întîlnirea noastră. Nu ştiu dacă am rezolvat probleme, dar am învăţat fărîme din taina infinită a credinţei. Eu n-am venit să provoc ură sau răbufnire. Sufletul mi-e curat. Nu ştiu dacă toţi legionarii, gîndesc ca mine. Dacă un evreu a fost lovit sau rănit ori jignit pe plan moral, iartă-i pe răufăcători. Ei nu-s decît oameni, poate chiar buni creştini. Nu pe omul superior noi cercăm să-l şlefuim, ci pe omul-om.
Am plecat. Am cîntărit mult, ultimul său răspuns. Am văzut în trăirea lui un început de logică”. Rabinul zice.
Nu-i nici o „decriminalizare”, d-le Racu: e complexitatea deconcertantă a realităţii, pe care istoricul n-are voie s-o reducă din raţiuni ideologice sau sentimentale, oricît ar fi de sătul de nedesăvîrşirile umanului.
La 28/11/10 11:23 PM ,  Iulian Capsali a spus…
E. Badauta imi place in primul comentariu, dar cred ca exagereaza in cel de-al doilea. Si nuanta introdusa de Razvan Codrescu in legatura cu cei trei fosti tovarasi de drum este indreptatita. Consecventa razboiului exclusiv cu “acea elita de dreapta” pe care o demasca si E. Badauta, si crutarea dreptei “decerebrate”, care ne-a fost lasata in exclusivitate noua, celor ramasi impreuna (si il includ aici si pe prietenul Alex. Racu), nu a facut decat sa buimaceasca intreaga lume apropiata de ideile pe care le reprezentam. Cu remarca faptului ca avem inca relatii amicale cu Ovidiu Hurduzeu, care insa este preocupat in mod special de creionarea unei politici economice a unei a treia cai, sa-i spunem (distributism). Deplor starea de fapt, cred ca doar “orgoliile distrug orice legătură creștină, iar cel necurat stă la pânda” (apud Alexandru/Adrian!? D). Ceea ce mi se pare exagerat este, in al doilea comentariu al lui E. Badauta, faptul ca ne pierdem in contradictii care risca sa distruga unitatea dintre noi. Il asigur ca nu este cazul. Alex. Racu polemizeaza amical cu razvan Codrescu si nimeni nu o sa se certe, pentru ca amandoi se simpatizeaza si, cunoscandu-i, nu imi inchipui nici o clipa ca se poate intampla ceva neprevazut. Este o polemica fireasca, o dezbatere de idei in care fiecare isi expune, pe scurt, convingerile. Absolut toti cei prezenti, cu extrem de putine exceptii lasate de proprietar ca sa ilustreze ineptia si grobianismul, (majoritatea se pare ca au fost cenzurate de R.C. din motive de igiena mentala), au intrat intr-o dezbatere care incearca sa lamureasca o epoca greu de inteles si dificil de abordat. Pro sau contra, acest schimb de idei nu poate sa supere pe nimeni, atata timp cat se pastreaza o decenta a dezbaterii. Ne leaga prea multe lucruri ca sa ne desparta o dezbatere asupra trecutului. Sigur ca “decerebratii” or sa spumege, pentru ca ei prefera tabuizarea temei. Ei spumega oricum, nu-i bai. Dar asta nu o sa ne impiedica sa putem dezbate in contradictoriu, ramanand prieteni. Hristos nu ne permite (mai ales in Post, cum s-a observat) aceasta.
La 28/11/10 11:28 PM ,  Iulian Capsali a spus…
Am uitat sa spun ca, personal, mi se pare o dezbatere extrem de interesanta, peste nivelul asteptarilor mele.
La 28/11/10 11:33 PM ,  Cristian a spus…
Se vede treaba ca nu exista niciun expert in problema legionarismului. Dl. Codrescu e poet, poate afirma orice. Pretinde ca istoricii cunoscuti sunt lipsiti de onestitate insa fara a preciza motivul. Si de ce as crede ca dl. Codrescu e onest? Doar pentru ca si-a dat foc la valiza (asa cum afirma intr-un comentariu) acum vreo 20 de ani scriind despre spiritul dreptei (extreme)? Istoricii cunoscuti sunt speriati de fantomele trecutului si le ignora. Tarcovnicii de la Apologeticum sunt bantuiti de stafii verzi si viseaza o Romanie verde. Chiar nu poate face nimeni lumina in aceasta chestiune din ce in ce mai bizara? Prin decembrie iar o sa ne lipeasca Iliescu eticheta de legionari si nu vom sti de ce.
La 29/11/10 12:08 AM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Pentru Cristi:E o supoziţie mai veche, care nu s-a putut dovedi în mod serios, dar pe care eu nu am exclus-o (dacă aţi citit cu atenţie textul meu).
Cînd este vorba de un fapt istoric, el e mereu produsul unui context, nu-i ceva ivit din hazard, peste noapte. Asasinarea lui Iorga stă – că ne place sau nu ne place – în legatura cu cea a lui Madgearu, dar şi cu asasinatele de la Jilava (care in mod sigur n-au fost opera KGB-ului). Cine cunoaşte bine epoca, ştie cîte scrisori de ameninţare a primit Iorga în prealabil, cum a fost el atacat constant în presa legionară din 1940, cum conducerea Legiunii s-a raportat la crimă, ce discuţii dure au avut loc pe această temă cu Antonescu, cum au jubilat oficialităţile nemţeşti (nu ruseşti!), cum mulţi legionari nu s-au putut abţine să nu-şi manifeste satisfacţia ş.a.m.d.
Numai cineva complet ignorant sau pus pe mistificare cu orice preţ poate eluda tot acest context şi absolutiza o ipoteză vagă (care, recunosc, mi-ar plăcea şi mie să se dovedească a fi adevărul).
Numai că atunci cînd vine vorba despre crimele legionare, Iorga şi Madgearu sînt numai două dintre ele: pe acestea le poţi pune în seama altcuiva, dar rămîn în discuţie toate celelalte. Pînă la urmă nu mai e vorba de un caz sau altul, ci de compatibilitatea dintre o mişcare creştină şi recursul la asasinat.
E limpede că dacă ceva e de păstrat din experienţa legionară (şi eu cred că sînt de păstrat multe), în nici un caz nu se poate păstra devierea nefericită spre violenţă şi crimă, indiferent cine ar fi fost victimele şi care ar fi fost motivaţiile.
Ce a fost bun din legionarism nu se poate recupera de-a valma cu ce-a fost rău, nici prin mistificarea istoriei, ci prin discernămîntul bazat pe o documentare cît mai corectă.
Iar ceea ce s-ar putea astfel recupera nu este pentru o imitaţie a trecutului în prezent, ci pentru o eventuală nouă construcţie de dreapta, epurată de erorile trecutului, însufleţită de virtuţile lui şi amăsurată realităţilor lumii de azi, care – iarăşi: fie că ne place, fie că nu – nu mai este lumea de acum 70 sau 80 de ani (şi nici nu va mai fi noiciodată, căci aceasta este legea inexorabilă a istoriei).
La 29/11/10 12:34 AM ,  Păstorelul a spus…
Cristiane, cine-oi fi,
Ce-ai, măi nene, cu poeţii?!
De-ai pricepe ce-ai citi,
Ţi-ar părea mai moi pesmeţii…
La 29/11/10 12:39 AM , Iulian Capsali a spus…
…dezamagitoare insa postarea lui “Cristi”, care mi se pare sub nivelul sau de inteligenta. Vrea, nu vrea, trebuie sa accepte faptul ca Razvan Codrescu este unul dintre putinii intelectuali care s-au ocupat de subiect. A-l expedia ca “poet”, deci nevrednic de complexitatea temei istorice – doar pentru ca are Cristi o evidenta simpatie, dificil de mascat, in ceea ce priveste Miscarea legionara – mi se pare o necuviinta.
Ipoteza ca Iorga a fost asasinat de KGB este interesanta, dar buna pentru un alt film de istorie fictiva, facut de un Sergiu Nicolaescu de simpatie contrara.
La 29/11/10 12:41 AM ,  Anonim a spus…
Pastorelului histrionic
Ne sutor ultra crepidam e valabil si pentru unii poeti.
Cristian
La 29/11/10 1:04 AM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Ia-o mai încet, Iuliane! Nu-i deloc clar că “Cristian” şi “Cristi” ar fi una şi aceeaşi persoană.
Dincolo de această posibilă confuzie, simptomatic este, pentru “cristianitatea” noastră românească, faptul de a ţi se pune înainte de toate onestitatea la îndoială. Trăim, probabil, în cea mai ulcerată dintre lumile posibile. Iar cînd sictirul e absolut, o dăm pe latineşte…
Un lucru îi rog pe amicii comentatori: să nu se supere ei mai mult decît m-aş putea supăra eu.
La 29/11/10 1:24 AM ,  Peregrinul transilvan a spus…
Indiferent cine a facut-o, a facut-o cu complicitatea unor membri ai Legiunii. O fi fost mintea lui Stalin (alte treburi chiar n-o mai fi avut el in plin razboi decat sa le faca o bucurie nemtilor omorand un mosneag iesit din carti!?), dar mana a fost al lui Boeru (care in anii 70 se plimba nestingherit prin RFG, nu prin URSS).
La 29/11/10 1:34 AM ,  Iulian Capsali a spus…
Ai dreptate, si intr-o privinta, si in alta… Scuzele mele pentru “cristianitate”…
Vaz ca bazdacul si cinismul mistocaresc (drapat in toga latina)sunt preferate unui schimb de opinii la subiect. Sancta simplicitas!
La 29/11/10 1:48 AM ,  Alexandru Racu a spus…
Domnule Codrescu,
Nicaieri in Pentru Legionari, Codreanu nu mentioneaza faptul ca s-ar fi despartit de A.C. Cuza din pricina antisemitismului acestuia din urma. Ruptura s-a produs datroita modului diferit in care cei doi considerau ca trebuie organizata lupta politica, iar in acest sens este adevarat faptul conform caruia Codreanu era mai mult decat “un simplu pogromist”, asa cum ati mentionat si dumneavoastra (insa avea clar si aceasta componenta, pogromista). Nicaieri Codreanu nu spune in volumul cu pricina (publicat cu doar doi ani inaintea mortii) ca regreta ca a impartasit candva aceste idei. De fapt, nu spune ca regreta nimic din cele spuse si facute. Or, la cat de oribile erau ideile cu pricina, se cuvine sa se fi lepadat de ele cu maxima fermitate. Nicaieri nu spune ca regreta faptul ca a incercat sa asasineze rabini si bancheri evrei, plus politicieni romani. In schimb, o tine intr-una cu expresii de gen : « focare de infectie jidaneasca », « evrei cu ochi satanici » si spune ca daca vor mai fi provocati se vor retrage in munti de unde vor raspandi moarte asupra « viesparelor jidanesti ». In repetate randuri il ridica in slavi pe Adolf Hitler, si vrea sa apere alaturi de acesta « crucea, cultura si civilizatia crestina » (declaratia de dupa alegerile din 1937, cand, asa cum amintea un cititor al blogului dumneavoastra, presa relata pe larg despre barbariile hitleriste).
La 29/11/10 1:49 AM ,  Alexandru Racu a spus…
CONTINUARE
Nicaieri, in acelasi volum, nu face distinctie intre evrei « buni » si jidani « rai », ci povesteste cum dupa ce un evreu l-a pocnit in nas pe A.C. Cuza pe strazile Iasului, el, Mota si cu gasca intrau prin carciumi si cafteau fiecare « jidan » pe care il intalneau. Nu avem asadar, cel putin pana la momentul asta, nici o umbra de justitie noncolectivista, adica adevarata justitie, atat cat ii sta in putinta omului sa o infaptuiasca. Cat despre guvernarea legionara, pe langa Teatrul Evreiesc mentionat, va indic si un articol citat de Giurescu in cartea Romania in cel de-al Doilea Razboi Mondial, articol aparut in presa legionara din acea vreme, in care se solicita, dupa model nazist, sterilizarea elementelor jidanesti, tiganesti si fanariote (ca veni vorba de infratirea ortodoxa).
La 29/11/10 1:49 AM ,  Alexandru Racu a spus…
CONTINUARE
La fel ca si dumneavoastra (iar aici chiar ne situam pe aceeasi lungime de unda) nu neg faptul ca invataturile lui Codreanu contin multe lucruri frumoase si folositoare, care uneori ating chiar sublimul. Da, scoase din context, multe dintre ele reprezinta niste idei pe care le pot cita oricand. Nici nu neg ca, la amurgul constiintei sale, e posibil sa fii inceput sa vada lucrurile altfel. Insa per ansamblu, omul este profund incoerent, asa cum este oricine care il citeaza la pachet pe A.C. Cuza si pe Sfantul Pavel. La fel ca si Che Guevarra, Codreanu nu a fost o jigodie ordinara sau un ipocrit, ci un idealist fanatic cazut prada indracirii ideologice (motiv pentru care ambii au reusit sa seduca o gramada de baieti buni). Insa incoerenta este de la diavol, nu de la Dumnezeu. La fel cum este amestecul de bine si de rau, care se cheama pervertire a binelui (iarasi marca a ideologiei, intrucat si comunismul avea idealuri nobile). Binele nu suporta amestecare. Iar aici nu vorbim de individul x sau y, inevitabil pacatos, ci de invatatura morala a Bisericii, de la care Codreanu se revendica, invatatura care este si trebuie sa ramana fara pata.
La 29/11/10 1:49 AM ,  Alexandru Racu a spus…
CONTINUARE
Nu poti sa te pretinzi crestin si sa « citezi » asemenea mizerii, iar apoi sa te refugiezi intr-o ambiguitate hipercazuistica de gen : asta credeam cu religiozitate cand eram tanar, le citez la batranete la pachet cu o serie de alte mostre de ura (ce-i drept, poate nu la fel de explicite), nu le dezavuez, dar, vezi Doamne, nu am spus explicit ca inca impartasesc ideile, deci, iata portita de scapare de care pot uza postum exegetii binevoitori. Atat eu cat si dumneavoastra cadem de acord asupra faptului ca in cazul Codreanu, realitatea este deconcertanta. Ne diferentiem insa prin aceea ca eu sustin ca este mult mai deconcertanta decat o prezentati dumneavoastra. Pentru ca dumneavoastra spuneti, citez, ca : « In cartile lui Codreanu, care constituie indreptarele absolute ale legionarismului, violenta este mai degraba dezavuata, iar de indemnuri la asasinat nu poate fi vorba ». Or, dupa cum am incercat sa demonstrez in cele de mai sus, factual, dumneavoastra nu spuneti adevarul. Ne despartim asadar la nivel de hermeneutica.
La 29/11/10 1:50 AM ,  Alexandru Racu a spus…
CONTINUARE
Mi-ati reprosat lipsa de cavalerism. Va asigur ca interventia mea a fost motivata doar de credinta ca, asa cum ati spus si dumneavoastra, daca ne mai poate salva ceva dupa 45 de ani de comunism si 20 de ani de neocomunism, acest ceva este adevarul. Iar adevarul trebuie spus oricand (si pe fata, nu bombanit pe la colturi), fie in postul Craciunului, fie in postul Pastelui. Le-ati reprosat domnilor Platon, Hurduzeu si Fedorovici o tacere complice cu privire la isteria apologetica care face rau Bisericii noastre. Aveti dreptate, la fel cum si M. Platon are dreptate cand va reproseaza sustinerea pe care i-o acordati « crestin – democratului » Teodor Baconsky, care vorba lui M. Platon, « trateaza Sfanta Impartasanie ca pe o acciza europeana » si spune ca « UE trebuie sa ne minta pentru binele nostru ». Dar asta este o alta problema, pe marginea careia chiar nu vreau sa polemizez cu dumneavoastra.
La 29/11/10 1:50 AM ,  Alexandru Racu a spus…
CONTINUARE
Revenind, consider ca aceasta complicitate a tacerii este mult mai extinsa si mult mai complexa si ca, se extinde, in cazul de fata, si la subiectul Miscarea Legionara. Consider ca raul trebuie taiat de la radacina. Starea actuala a doctrinei crestine si nationale in spatiul romanesc reprezinta rodul a zeci de ani de ochi inchisi si de urechi astupate, fie doar si pe jumatate, rodul multor pacate neasumate. Cred ca nu vom scapa de autoincriminarea patologica si de supralicitarea tembela a sentimentului national, cele doua maladii ale spiritului romanesc care tradeaza imaturitatea constiintei nationale, decat prin terapia obiectivitatii (parintele meu duhovnic spunea ca smerenia nu inseamna sa te umpli pe tine de ocari ci sa te vezi asa cum esti – nici mai rau, nici mai bun). Ne trebuie pentru un timp terapia adevarului dureros, o terapie de soc, careia sa ii supravietuiasca doar elementele care merita sa supravietuiasca, elementele cu care se va putea pune inceput nou (sper ca ati remarcat caracterul metaforic al formularii). Un fel de darwinism spiritual, in replica la darwinismul biologic al lui A.C. Cuza, « citat » de Codreanu. In rest, va asigur in continuare de respectul si pretuirea mea si sper ca veti reusi sa ma umiliti, prin intermediul unei argumentatii mai bine pusa la punct decat a mea, astfel incat adevarul sa invinga si Racu sa fie facut de ocara.
La 29/11/10 1:54 AM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Pentru “Madgearu” (nepostat):O să-mi iau îngăduinţa de a nu vă tutui. Să ştiţi că, dacă sînteţi dispus şi priceput să căutaţi, găsiţi pe acest blog chiar şi ditamai articolul despre Corneliu Codreanu. S-ar putea să vă placă mai mult. Dacă prindeţi cumva gustul lecturii (cel mai sigur leac, totuşi, împotriva troglodelii), vă pot pune la dispozitie tot ce am scris pe această temă de 20 de ani încoace. Sînt vreo 5-6 cărţi şi vreo 200 de articole. Să nu vi se pară mult, că unii cam atîta citesc lună de lună…
La 29/11/10 1:57 AM , Răzvan Codrescu a spus…
Tot pentru “Madgearu”:Am uitat să spun de ce nu v-am postat, dar cred că v-aţi prins şi singur…
La 29/11/10 3:11 AM , Răzvan Codrescu a spus…
D-lui Alexandru Racu:Eu nu vreau să umilesc pe nimeni, domnule Racu, şi cu atît mai puţin vă doresc să ajungeţi de ocara cuiva. Am crezut că putem discuta, dar constat că dvs. nu admiteţi că ar mai fi ceva de discutat. Eu nu mai am, pe de altă parte, entuziasmele polemice de pe vremea cînd eram de vîrsta dvs.: am tot spus ce am avut de spus, cît am priceput şi cum m-am priceput. De-acum e rîndul dvs. – şi n-o să vă urăsc pentru asta, ca Iorga pe legionari (sigur că eu nu sînt Iorga, cum nici dvs. nu sînteţi legionar, doar vorba vine). Am însă impresia (şi admit că s-ar putea să fie o impresie greşită) că aţi început prin a vă identifica prost adversarii (nu ştiu dacă şi prietenii). N-o să mă apuc să vă ţin predici (n-am nici timpul, nici căderea), ci doar vă urez succes în reformarea benefică a conştiinţei naţionale (avem atîta nevoie!) şi în creştineasca siguranţă de sine (de care nu se dă socoteală oamenilor, ci lui Dumnezeu). Alţii, poate, vor găsi mai multe să vă spună. Şi poate că şi dvs., după ce v-aţi ilustrat atît de furtunos, şi aţi pus într-o paranteză salubră, de om umblat prin lume, iluziile şi suferinţele cîtorva generaţii mucenicite de pe acasă, veţi găsi un plus de pace dialogală, pe care eu nu m-am priceput să vi-l înlesnesc.
La 29/11/10 10:09 AM , Anonim a spus…
Lui Alexandru Racu:Cum le spui tu, mai rar …!
Esti mai catolic decat Papa! Cum judeci dumneata legionarismul, cu mintea de acum, ne intelegand vremurile de atunci! Daca le-ai fi trait, mai ca te-as fi vazut in echipa lui Boeru …!!!
In rest, numai de bine!
La 29/11/10 10:18 AM , hamlet a spus…
vad ca s-a ajuns la antisemitismul lui Codreanu, si iar dintr-o perspectiva stupida, cea a anilor nostri. Pai in perioada dinaintea razboilului al doilea mondial, doar evrei nu erau antisemiti, sa fim seriosi. Ba chiar si ei erau, in functie de tribul din care proveneau, pe celelalte triburi, sionistii pe nesionisti etc.dar asta e o alta discutie.
Sa-l acuzi pe Codreanu de antisemitism, azi, in mod real, e la fel de stupid cum ar fi sa-l acuze cineva pe Razvan, peste 100 de ani, ca folosea telefonul mobil. Haideti sa pastram proportiile si sa nu cadem in plasa corectitudinii politice, macar aici, pe un asemenea blog. Era crestinesc antisemitismul? nu stiu, e discutabil, nu am cunostiinta ca ortodoxia sa-i fi iertat pe evrei pentru uciderea lui Isus Hristos. Dar nici asta nu ar fi atat de important. Lumea europeana a fost intotdeauna antisemita. Punct! Ca asta nu inseamna automat ca toti simteau nevoia sa le taie gatul, e cu totul altceva. Ca e reprobabil si nu pot fi scuzati cei care au facut-o, iar e altceva. Mai pot afirma si altceva, fara sa imi fie frica: cei care au iesit in strada in 89 erau anticomunisti! Si eu am iesit si eu am fost si sunt anticomunist. Am luat la bataie vreun comunist de atunci si pana acum? Am omorat vreunul? A facut-o cineva dintre cei care au iesit atunci? sa nu confundam borcanele. Cu totul altele sunt cele ce definesc spiritul legionar. antisemitismul e un amanunt total nediferentiator intre miscarea legionara si restul.Cititi documente ale epocii, din oricare tara, cititi jules verne, un scriitor atat de bonom, altminteri si va veti convinge. denominativul de “jidan” nu era atunci mai reprobabil decat ar fi azi cel de tigan. haideti sa revenim cu picioarele pe pamant si sa nu mai aberam dilematic.
Razvane, absolut de acord cu viziunea ta despre istorismul miscarii legionare. De 20 de ani ma zbat (din ce in ce mai putin, recunosc) sa conving lumea ca miscare legionara e moarta, cum trebuie sa fie bobul de grau ca sa rodeasca. Si pana nu se va intelege acest lucru, pana cand vor continua sa-i tina trupul mort pe cal ca sa se sperie, chipurile, maurii, vom avea de-a face numai cu viermii albi cu capul negru – cum spunea cronicarul, colcaind pe trupul ei si impiedicand-o sa rodeasca.
La 29/11/10 10:42 AM ,  Paul Slayer Grigoriu a spus…
Domnule Racu, ma iertati, dar a-l compara pe Corneliu Codreanu cu Che Guevara mi se pare o “mica” gogomanie. Pentru ca unul, cu toate greselile si confuziile lui, Il marturiseste pe Hristos, in timp ce celalalt i se inchina lui Marx.
In alta ordine de idei, nu as vrea sa smintesc pe nimeni, dar poate ar trebui sa aruncati un ochi in biografiile unor sfinti. Nu-l numesc pe cel la care ma gandesc, tocmai pentru a nu produce sminteala, dar este vorba despre un mare parinte despre care se spune ca ar fi scris ca “a ucide un valah nu e pacat”. Desigur, este vorba despre o enormitate, insa aceasta nu-l face mai putin duhovnicesc pe acela. Ci doar om, supus greselii, dar a carui valoare duhovniceasca nu trebuie judecata prin prisma unei rataciri, dupa cum nu poate fi pusa la indoiala nici sfintenia lui. Dovada ca Biserica stie cel mai bine sa judece si sa discearna este ca exista si destui “valahi” care au evlavie la acel sfant.
Nu vreau sa-l fac prin aceasta sfant pe Corneliu Codreanu: nu am caderea. Insa in Ortodoxie valoarea si/sau sfintenia unui om sunt apreciate in functie de ansamblul vietii si invataturii aceluia, nu punand in balanta meritele, ca la catolici. Ispita careia mi se pare ca ii cadeti usor prada in aprecierile de mai sus. Ma iertati.
La 29/11/10 12:40 PM ,  Pr. Mihai-Andrei Aldea a spus…
Mi se pare o reușită uimitoare acest articol. Încercarea unei apropieri, diplomatice, de privirea obiectivă a unor evenimente grave este întotdeauna foarte grea. Iar când vorbim despre lucruri asupra cărora s-au ante-pronunțat patimile și prejudecățile de toate felurile, este aproape cu neputință.Dincolo de această apreciere, ca o părere personală, voi spune ceea ce cred că, poate, ar fi fost de adăugat. Nu pentru a intra în polemici cu unii sau cu alții. Ci, așa cum am spus, ca o părere personală.
În primul rând, cred că ar fi fost dreaptă și foarte folositoare amintirea discuției asupra apartenenței lui Boieru la serviciile secrete străine. Colaborarea lui cu Gestapo-ul mi se pare, ca istoric, îndeajuns de bine dovedită pentru a fi un fapt. De asemenea, atitudinea foarte binevoitoare a NKVD-ului (mai târziu KGB) față de el.
Contextul istoric nu trebuie, desigur, ignorat. Dar nu trebuie ignorat sub niciunul dintre aspecte!
Faptul că țăranii români de la câmpie, în foarte mare parte, o duceau rău la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX, de pildă, este un context istoric real.
Dar tot real și bine documentat este și faptul implicării serviciilor secrete rusești (Ohrana) în răscoalele țărănești din acea vreme! O istorie obiectivă trebuie, trebuie neapărat, cred eu, să țină seama de amândouă aspectele și să le pună în ecuație, să le discute, să le cumpănească.
La fel stau lucrurile și în cazul Boieru.
Dacă vorbim de context istoric, este, mi se pare, cu neputință, dacă vrem să fim cinstiți, să vorbim unitar despre Mișcarea Legionară după asasinatul de la Tâncăbești. Acest act a sfărâmat Mișcarea Legionară în mai multe părți, cu politici și chiar doctrine sensibil diferite. Este un fapt de cea mai mare însemnătate!
De ce?
Pentru că, dintr-o dată, a vorbi despre „asasinarea lui Nicolae Iorga de legionari” este totuna cu a vorbi despre „asasinarea lui Nicolae Iorga de rezerviști”, „asasinarea lui Nicolae Iorga de români” sau „asasinarea lui Nicolae Iorga de bărbați”. Pentru că asasinii, deși fuseseră legionari, în clipa asasinatului nu mai ascultau de sfărâmata Mișcare Legionară, formând un grup separat, deci definirea lor ca legionari este destul de discutabilă. Dar cu siguranță asasinii erau rezerviști, erau cetățeni români, erau bărbați! Asta nu înseamnă că apartenența la aceste categorii incumbă vreo vinovăție categoriilor respective pentru asasinat!
O asemenea gândire ține de subiectivism, iar nu de obiectivitatea istorică pe care (ar trebui să) o căutăm.
Chiar și admițând că grupul Boieru ar fi fost un grup de legionari „cu acte în regulă”, dintr-o Mișcare Legionară unitară, închegată, bine definită, tot mai trebuie ceva, pentru a numi asasinatul lor ca „legionar”: ordinul!
Fără un ordin dat de acea Mișcare Legionară, de autoritățile ei executive, asasinatul acesta devine o chestiune personală.
Exemplu:
Nu orice crimă comisă de un membru P.C.R. este o „crimă comunistă”, nu orice crimă comisă de un membru P.N.L. este o „crimă liberală” șamd.
Fără o relație reală de cauzalitate (de tipul ordin – executarea ordinului) calificarea partinică ține de o poziție exclusiv subiectivă și esențial nedreaptă.
Din pricina împrejurărilor istorice și a patimilor, lămurirea asasinatului lui Nicolae Iorga nu a beneficiat niciodată de cercetarea serioasă și obiectivă la care avea dreptul. Categorisirile la care mulți se hazardează nu au, de fapt, nicio legătură cu principiile fundamentale ale cercetării obiective istorice sau juridice.
Acesta este raționamentul pe temeiul căruia cred că ar fi fost necesară o prezentare mai extinsă a implicării serviciilor secrete străine în asasinarea lui Nicolae Iorga. Și, implicit, a legăturilor dintre grupul Boierescu și aceste servicii.
Despre un alt aspect vrednic de luat în seamă voi încerca, dacă îmi va fi cu putință, să vorbesc în următorul comentariu.
La 29/11/10 2:08 PM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Pentru Pr. Mihai-Andrei Aldea:Foarte juste observaţiile dvs. şi foarte strînse raţionamentele. Aşa s-ar cădea să se poarte discuţia.
Din păcate, eventuala implicare a NKVD-ului este greu de abordat credibil în actualul stadiu documentar. Pe de altă parte, a oricui unealtă va fi fost Boeru, necazul este că era formal şi legionar şi că a putut acţiona astfel în numele a ceea ce mai rămăsese din vechea Legiune ca vizibilitate publică. Iar Horia Sima n-a avut înţelepciunea sau disponiblitatea de a reacţiona prompt, dezicîndu-se imediat, public şi categoric, de actul respectiv, ci l-a lăsat să fie trecut fără nuanţe în contul Legiunii de nişte adversari care numai atîta aşteptau. Explicaţiile publice tardive, din 1961, date în perimetrul restrîns al presei proprii din exil, n-au mai putut influenţa semnificativ percepţia publică a tristului eveniment. Neşansă a fost şi imediata vecinătate a celorlalte asasinate din acel noiembrie întunecat, cu care cazul Iorga a fost pus fatalmente în corelaţie.
Venim astfel la o altă problemă controversată, cu cele mai grave consecinţe în epocă şi în posteritate: scăparea din mînă a Mişcării de către propria ei conducere, fatala ei disipare, penetrarea ei cu elemente oportuniste şi/sau dubioase (prin iresponsabila deschidere largă a porţilor Legiunii în septembrie 1940). Boeru (şi alţii – totuşi mai puţin numeroşi decît se crede îndeobşte) numai pe acest fond au putut fi şi legionari, şi agenţi dubli sau chiar tripli, compromiţînd Mişcarea dinăuntru în solda unor interese din afară.
Toate acestea vor trebui cercetate atent şi puse cap la cap de istorici profesionişti (nu de Coja, Milcoveanu, Radu Crişan sau, eventual, Răzvan Codrescu), pentru a se putea trage în cele din urmă o concluzie clară şi viabilă, convingătoare pentru toată lumea.
Dacă însă discursul legionar ar avea pertinenţa şi eleganţa celui al părintelui Aldea, mai că-mi vine să cred că ar putea convinge chiar în stadiul de supoziţie minimal documentată. În schimb, dacă el va urma calea apologeticilor care fac spume la gură şi arată parul la fiecare colţ de discuţie, atunci nici chiar cea mai severă documentare nu va mai putea modifica percepţia publică a legionarismului ca bastion sîngeros al violenţei tribale de ieri, de azi sau de mîine.
De aceea, eu cred că urgenţa, pentru cei ce se pretind neolegionari ortodocşi şi oameni de dreapta în genere, nu este atît scormonirea trecutului, cît salubrizarea prezentului, măcar pînă la stadiul de a putea purta o discuţie şi de a nu confunda mănăstirea cu cuibul şi naţionalismul legionar cu naţional-comunismul securist. Atunci şi morţii, şi viii s-ar odihni mai liniştiţi, iar părintele Iustin însuşi şi-at putea trăi netulburat bătrîneţile pe care le merită.
La 29/11/10 2:26 PM ,  Anonim a spus…
Apreciez in mod deosebit raspunsul lamuritor al domnului Capsali.
Nu stim ca domnul Codrescu este prieten cu domnul Racu. Tot ceea ce stiam era ca domnul Hurduzeu i-a salutat cu entuziasm comentariile (d-lui Racu) pe un alt blog, de altfel foarte pertinente si cu influenta interogativ “platonica”. Ca un cititor al tuturor cartilor celor doi (OH,MP) deja imi pot permite sa spun ca depistez astfel de nuante diferite de abordare intre cei doi.
Faptul ca pana la urma domnul Codrescu a raspuns si dansul “mesajelor” domnului Racu, m-au lamurit insa si mai mult, inclusiv in ceea ce ii priveste pe Iorga si Codreanu, ca parca despre asta era vorba aici
Nu as vrea sa discut sub nicio forma invaturile duhovnicului domnului Racu, mai ales ca sunt absolut adevarate.
Am vrut numai sa spun, si imi cer iertare daca nu am reusit, ca daca Adevarul trebuie spus tot timpul, momentul trebuie ales cu grija, mai ales ca aici nu suntem la tribunal.
De altfel, imi pare ca si domnul Codrescu zice, si nu o data, acelasi lucru.
Si pentru ca am gresit si nu am fost suficient de clar, as vrea sa va citez un scurt pasaj dintr-o carte a Parintelui Bastovoi. Acesta adusese niste carti sfinte din Romania duhovnicului sau Parintele Selafiil, care era orb de 23 de ani la acel moment.
E.Badauta
(vezi continuarea)
La 29/11/10 2:31 PM ,  Anonim a spus…
“ […] Este mare lucru sa te feresti sa faci faptele care stii ca-l supara pe aproapele tau.[…] Acum statea la marginea patului si astepta sa vada ce fel de carti din Sfintii Parinti avem noi. Am tras masina. Dar parintele se opreste si zice :”Mai. Da s-o-nserat afara?”. Zic :” Nu, Parinte, inca nu”. “ Ei- zice Parintele- , hai mai bine sa mai asteptam oleaca sa se-nsereze. Ca daca aducem amu cartile poate sa vada vreun frate si sa se mahneasca, sa zica: uite cate carti au astia”. Atat de atent era Parintele, ca nu cumva , fratele, vazand, sa vrea si el din cartile alea si sa se mahneasca. Si am asteptat ca nu cumva sa atingem cugetul cuiva si sa-l bagam in ispita. […]”.
Asta am vrut sa spun cu Postul Craciunului.
Atat si nimic mai mult. Cu toate ca asa ar trebui sa procedam nu numai in Post.Sa nu ne bagam unul pe altul in ispita !
Intre prieteni cu atat mai mult.
Eu asa cred ca este bine. Trag nadejde ca nu numai eu.
Cu iertare pentru tulburare !
E.Badauta
La 29/11/10 2:32 PM ,  Mosh Guerilla a spus…
Nuantele sint numai la dreapta autentica, nu la partizanii ticalosi si/sau decerebrati:”O scrisoare de protest a fost trimisă preşedintelui TVR, Alexandru Lazescu, precum şi ambasadorilor la Bucureşti din SUA, Germania, Anglia, Israel şi Franţa in care este criticata o emisiune realizată de Eugenia Vodă şi difuzată pe TVR 1, in care ziaristul Ion Cristoiu l-a prezentat pe Corneliu Zelea Codreanu drept un personaj romantic.”
http://www.agentia.org/anchete/ion-cristoiu-e-acuzat-de-evrei-ca-i-face-statuie-lui-zelea-codreanu-7248.html
La 29/11/10 2:38 PM ,  Fratele Alexandru a spus…
Imi pare rau dar nu pot sa fiu de acord cu d.voastra, d.le Codrescu, ca numitul Alexandru Racu nu ar avea nici o “intentie impura”. Daca nu e rau intetionat, atunci de ce a tras discutia inapoi, ca Racu, de la prezent la trecut cu un subiect fara nici o legatura nici cu ce se intampla azi, nici cu asasinarea savantului IOrga ? Si daca il arde asa de tare problema agresivitatii legionare, atunci de ce, in loc sa ii puna la punct pe cei cu adevarat agresivi si primitivi, el va ataca inversunat numai pe d.voastra ? Iar cei care va ataca pe d.voastra in numele ortodoxiei legionare de ce oare nu se reped si asupra lui, care spune chestii mult mai neconvenabile pentru ei despre Legiune si Capitan ? Deci in loc sa se lupte unii cu altii, ei se tolereaza reciproc si se arunca toti numai pe d.voastra ! Si spuneti ca aici nu sunt intentii impure ? Mie imi face impresia ca sunt chiar intelesi intre ei si ca miza nu este, nici pentru unii nici pentru altii, aflarea adevarului, ci inchiderea gurii lui Codrescu si pe cat posibil compromiterea lui in ochii lumii. Daca asta nu e “lucratura”, d.le Codrescu, atunci nici pe mine nu ma mai cheama Alexandru !
La 29/11/10 3:20 PM ,  Anonim a spus…
O mica informatie, aflata de la batranii legionari: Traian Boeru a fost exclus din Legiune in 1936, la Carmen Sylva, de catre Capitan, pentru comportament neadecvat. A revenit insa in septembrie 1940.
La 29/11/10 3:21 PM ,  Răzvan Codrescu a spus…
Pentru Fratele Alexandru:Am motivele mele să nu continui disputa sterilă şi deviantă cu d-l Racu, dar, pînă la proba contrară, cred despre dumnealui ceea ce am spus şi nu altceva. Paracopitatele nici nu intră în discuţie.
Pe de altă parte, paradoxurile pe care le observaţi sînt de natură să pună pe gînduri. Ştiţi însă şi dvs. că nu-i ceva nou sau rar în ambianţa românească de azi: la noi ura sau antipatia faţă de indivizi sau grupuri este mult mai puternică decît dragostea sau simpatia faţă de principii sau idei. Nu spun că e cazul d-lui Racu, dar sigur e cazul celor de la Apologeticum: esenţial în toată afacerea este nu să iasă la lumină adevărul, ci să iasă şifonat Codrescu. Cu adevărul, mai vedem noi…
Pentru d-l E. Bădăuţă:
Vă apreciez eforturile de mediere pacificatoare şi vă mulţumesc pentru duhul creştin curat pe care ni-l îmbiaţi printre rînduri. Nu ştiu ce s-ar întîmpla dacă am fi toţi legionari, dar mare lucru ar fi să ne dovedim toţi cu adevărat creştini!