luni, 20 decembrie 2010

Activităţile Intelligence Service în România De la Take Ionescu la Şcoala de la Păltiniş

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Activităţile Intelligence Service în România
De la Take Ionescu la Şcoala de la Păltiniş




„Şcoala de la Păltiniş" nu o putem expedia prin menţiuni lapidare. În ultimă instanţă, Noica, în calitate de "agent formator ideologic" sau de "război politic" al Intelligence Service, şi-a asumat misiunea să formeze un număr de 10 propagandişti ai sistemului de valori occidentale (în cazul celui britanic, nu putem vorbi nici măcar de unul catolic!). Fiecare din cei zece, la rândul său... şi tot aşa, mai departe, până la coagularea unei elite conducătoare.
Acum, să nu credem că Noica i-a adunat pe cei zece şi le-a ţinut prelegeri...
Adept fervent al teoriei elitelor, filosoful a fost uşor de sugestionat să creeze o şcoală în care să-şi formeze discipoli. Noica spunea : „Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi dau lecţii. Totul trebuie învăţat pe din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi... Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături."
Asta trebuia să devina Noica, un creator de stări de spirit...
Se ajunsese la un pelerinaj al discipolilor, câteva zeci. O listă aproximativă ar cuprinde între 30 şi 50 de nume.
Constantă, importantă şi, cel mai adesea fără martori, a fost prezenţa în preajma lui Noica a doi dintre aceştia: Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu.

La Păltiniş se organizau periodic şi seminarii. Acestea au fost frecventate, mai mult sau mai puţin constant de către [ordinea este cea alfabetica]: Paul Anghel, Constantin Barbu, Francisca Băltăceanu, Aurel Brumaru, Andrei Cornea, Alexandru Dragomir, Marta Gutu, Andrei Justin Hossu, Dan Iacob, Thomas Kleininger, Şerban Nicolau, Octavian Nistor, Ion Papuc, Monica Pillat, George Purdea, Victor Stoichiţă, Alexandru Surdu, Mihai Şora, Marin Tarangul, Sorin Vieru, Vasile Dem. Zamfirescu.
Noica credea sincer că, dacă va reuşi să creeze o elită, aceasta se va impune în structurile de conducere a societăţii şi va „schimba la faţă România". Idealismul lui Noica a fost abil speculat. În cazul său i s-au avut în vedere profilul moral şi convingerile filosofice, efectele directe ale valorii sale intrinseci în formarea unor pesonalităţi, care să determine evoluţii social-politice cu sens şi semnificaţii istorice. Cam aşa lucra spionajul politic strategic în epoca războiului rece.
E bine de ştiut că atât Noica, cât şi alte mari personalităţi nu au respins nimic din ceea ce ei percepeau ca fiind constructiv, benefic şi necesar, potrivit convingerilor lor.
Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu - mi-a relatat coordonatorul contraspionajului britanic din acea perioadă - şi-au sporit frecventa vizitelor la „Vila 23" (foto) când Noica le-a evidenţiat posibilităţile sale de a-i sprijini să obţină burse de studii în Occident. Lunar, la sfârşit de săptămână, îi duceau alimente, presă şi veşti. În mansarda rezervată filosofului sau în plimbările prin împrejurimi, ascultau expozeele lui Noica, pe teme aparent întâmplătoare şi se legau dialoguri. Noica le punea probleme filosofice şi le evalua opiniile. Andrei Pleşu era discipolul ascultător şi silitor. Gabriel Liiceanu era mai îndrăzneţ, uneori chiar uşor impertinent, ceea ce iscă contradicţii.

Gabriel Liiceanu
Desigur, se ridică întrebarea: „Prin cine şi cum a perfectat Noica obţinerea burselor şi nominalizarea celor doi discipoli?". Foarte ingenios, fără nicio implicare oficială, Noica a dat un semnal unor fundaţii germane din zona de ocupaţie britanica a R.F. Germania. Acestea, în numele interesului reciproc al dezvoltării bunelor relaţii romano-germane, au făcut toată treaba. Filiera nu au ştiut-o nici beneficiarii burselor.
Acum, firesc este să fiu interpelat în legătură cu modalitatea în care Noica, izolat la Păltiniş, putea comunica în exterior? Legătura lui Noica cu oamenii serviciilor speciale ale Majestatii Sale Regina Elisabeta a II-a a fost şi obiectul constatării flagrante. Ataşatul aero al Marii Britanii la Bucureşti obişnuia, asemenea altor membri ai Ataşaturii Militare sau ai ambasadei, să se deplaseze în zona Sibiului. În aceste deplasări, fie că aveau „supraveghere discretă de protecţie", fie erau filaţi ostenativ, după cum era cazul, sau „pe baza de recprocitate", raportat la tratamentul acordat diplomaţilor români în Marea Britanie. În acest mod, a fost identificat interesul ataşatului aero de a ajunge la Păltiniş, ca explorator singuratic, cu hartă şi busolă, pe versantul opus celui pe care se afla drumul de acces. Intuindu-i-se directia, a fost instituit un „post de filaj montan", care a documentat întâlnirea ataşatului militar britanic cu Noica la o stână. O întâlnire, pentru neavizaţi, în condiţiuni absolut in afara oricăror bănuieli. Baciul stânei i-a primit şi omenit, le-a cântat din fluier şi i-a vestit cu tulnicul, când au dat să plece, ca să ştie ajutoarele de pe coclauri să-i apere de câini şi lupi...
Legătura lui Noica cu serviciile speciale britanice era anterioară celui de al doilea război mondial. Prima sa soţie, Wendy Mouston (fosta miss Sinaia), s-a aflat la post in România, ca trimisă a Intelligence Service. Împreuna cu părinţii [Walter şi Carola, născută Ungarth, fiica unui hotelier sinaian] a locuit la Sinaia, aceştia aflându-se printre fondatorii Secţiei Alpine a Bucegilor, care reunea importante personaje din elita politica şi militară a României. Secţia era o continuatoare a Societatii Carpatina Sinaia, fondata în anul 1893 de fostul staret al Mănăstirii Sinaia, arhimandritul Nifon, Take Ionescu şi prima sa soţie, cetăţeana britanică Bessie Richards. Fondarea unor asemenea societăţi turistice, sportive, cultural-ştiinţifice făcea parte din buna şi generoasa tradiţie a spionajului britanic.
Noica a fost inclus şi într-un celebru "lot al spionilor britanici în România", cunoscut ca „reţeaua Tomaziu", după numele şefului ei, agent al spionajului englez în România, care a primit gradul de colonel si o renta viagera, drept recunoaştere a serviciilor aduse Coroanei Imperiului Britanic. Tomaziu a fost extras din România, intervenindu-se pe canale oficiale [Julien Amery – Emil Bodnaras] pentru a i se aproba plecarea din ţară.
În raporturile cu autorităţile, Noica era, cel puţin aparent, de un conformism exemplar, întotdeauna receptiv şi săritor, dacă putea să contribuie la progresul şi îmbunătăţirea percepţiei Occidentului asupra ţării sale.
Îl vizita frecvent pe Aurel Cioran la Sibiu, care îl invita duminica la biserică, apoi îl reţinea la masă. „Relu" Cioran menţinea legăturile fireşti cu fratele său, aflat la Paris, căruia i-a relatat despre prietenia legată cu Noica. Emil Cioran comunica, la rândul său, cu Mircea Eliade, George Palade şi cu alţi mari români de peste ocean. Aşa a apărut contextul favorabil unei „operaţiuni de recuperare" a filosofului Emil Cioran şi a celui mai mare istoric al religiilor, profesorul Mircea Eliade. Acesta din urmă dorea să revină în ţară, unde trăia respectabila sa mama, înaintata în vârstă şi aflată în intretinerea profesorului. Şi Cioran şi Eliade aveau reţineri şi temeri. Noica, cu exemplul Şcolii de la Păltiniş, precum şi cu contactele sale „nestingherite" în lumea occidentală le-a dat imbold în a da curs demersurilor regimului privind revenirea lor în ţară. Mai există şi precedentul savantului Henri Coandă.
Numai imixtiunea factorului politic şi obtuzitatea Elenei Ceauşescu, în faţa căreia secretarul CC al PCR cu propaganda a ţinut să se autoevidenţieze cu "recuperarea", au făcut ca aceasta să eşueze. Mircea Eliade a pus o condiţie de bun simţ: „Donez biblioteca mea Academiei Române, unde să fie amplasată în „Aula Mircea Eliade". Elena Ceauşescu nu a fost de acord. Apoi a făcut ocol ştirea lipsei de fair play, a aceleiaşi Elena Ceauşescu, în cazul Fundaţiei Henri Coandă, care trebuia să fie constituită, după moartea savantului, cu sediul în Palatul Coandă. Mai mult, s-a desfiinţat şi Institutul Naţional de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică, al cărui preşedinte fusese marele savant.

Andrei Pleșu
Unii dintre "discipolii" lui Noica au fost deranjaţi de ceea ce maestrul a lăsat scris posterităii despre ei. Aşa se face că atunci când au pus mâna pe "caiete" le-au publicat cenzurate. Apoi, în etapa ulterioară, au fost preocupaţi de toaletarea redărilor din numeroasele volume ale dosarului Noica ajunse la CNSAS (numai cele care nu prejudiciază interesele britanice apărate de Intelligence Service).
Noica nu a fost un rezistent! El s-a autodenunţat ca moşier, s-a bucurat că scapă de grija administrării averii. El s-a autoizolat, dezamăgit fiind ca între intelectuali existau şi multe conflicte de interese, cel mai adesea personale, egoiste, ariviste care favorizau delaţiuni politice cu scopuri mizerabile: blocarea de la delegările externe, ocuparea funcţiilor vizate, dar ocupate de alţii, obţinerea de premii şi titluri, sesizarea pârghiilor cenzurii pentru împiedicarea publicării confraţilor adversari de idei, chiar ajutarea cenzorilor să descifreze „mesajele subversive ascunse". Toate acestea făceau parte dintr-o realitate sociologică pervertită ideologic.
Noica nu a fost nici un anticomunist. Toleranţa lui ideologică era la fel de profundă, ca şi idealismul convingerilor sale filosofice. Nu puteam decela, în cazul său, cel puţin în ultima parte a vieţii, nici o divizare a loalităţii între România şi Anglia. Comportamentul său afişa neutralitatea promotorului de idealuri pure. A unor idealuri pe care se puteau grefa obiective politice alternative... Dar cine putea să-l valorifice pe Noica în astfel de scopuri, cu cele mai mari şanse? Regimul politic din România anilor '80 nu avea nevoie de „creatori de stari de spirit", alţii decât cei ai unanimităţii, ca expresie a „unităţii monolitice dintre popor, partid, stat, societate şi conducător (...)".
Exista tentaţia ca Noica să fie considerat un port-drapel al "rezistenţei". Nimic mai fals! România anilor '80 era arhiplină de "cluburi de reflecţie". Multe oficializate pe lângă uniuni, asociaţii, institute sau centre de cercetări, inclusiv pe lângă redacţii privilegiate care aveau aprobări să scoată suplimente culturale şi literar artistice, cu serioase rabaturi de la dogma oficială. Proliferaseră modalităţile de expresie artistică simbolistică, rezervată iniţiaţilor. Jebeleanu în poezie, alţii în plastică şi tapiserie...
Mai degrabă, Noica a fost un ilustru exemplu pentru export, în ceea ce priveşte toleranţa ideologică şi libertatea opiniilor, pe care regimul le asigura, cu deosebire în cazul foştilor condamnaţi pentru infracţiuni politice. Prima lui soţie, Wendy Mouston era activă la Sectia Română a BBC. Fiul său, Rafael Noica-Mouston, a ales calea creştinismului ortodox, ca şi cum ar fi ştiut că peste ani va reveni stareţ la o mănăstire din Transilvania. Familia Mouston era strâns legată de România de la începutul secolului trecut.
Mulţi alţi britanici au îndrăgit natura, limbă, tradiţiile şi sufletele locuitorilor României, condiţie fără de care nu puteau să promoveze aici interesele politice şi cele economice ale Imperiului Britanic. Dacă i-am numi pe unii, i-am nedreptăţi pe alţii. Să riscam, totuşi...
Archibald Gibson şi May Hatley au condus Secţia Intelligence Service-ului în România, sub acoperirea de corespondenţi ai ziarului "Times";
Desmond Dorand şi Gertie Gellender, sub acoperirea Sectiei Consulare i-au succedat cuplului informativ Gibson-Hatley;
Sir Reginal Hoare, ministrul Marii. Britanii la Bucureşti, a asigurat legatura cu agentii de mare anvergura din familia Bibescu;
A.C. Gardine de Castelain a fost rezident al Intelligence Service, apoi al Serviciului Operaţiunilor Executive, sub acoperirea de director comercial al Societăţii petroliere "Unirea" [1927-1940 ]. Între 1940-1943 a activat la Secţia a III-a SOE pentru Romnia, de la Istanbul. În 1943 a fost parasştat în România, într-un un grup de acţiune clandestină (cu Metianu şi Ivor Porter). Până la 23 august 1944 au fost "prizonierii de lux" ai lui Eugen Cristescu, care i-a ascuns de serviciile germane;
Mac Larren a actionat sub acoperirea Agentiei de presa Reuter;
Colonelul E.C. Tom Masterson a fost "director general la Societatea petroliera "Unirea";
Colonelul Ted Masterson asigura , de la Cairo, legatura radio cu reteaua cladestina din Partidul National Taranesc, condusa de Iuliu Maniu;
Alexander Miller si Mary Vischer de la "Astra Romana" conduceau operatiunile de sabotaj ;
Maiorul Ivor Porter actiona sub acoperirea "Britih Council", ca lector de limba engleza la Universitatea din Bucuresti;
Profesorul Hugh Seaton-Watson, trimis de "British Council" , indeplinea misiuni informative itinerante. A sondat posibilitatile de inlaturare de la putere a Regelui Carol al II-lea;
Denis Wrigt, viceconsul la Constanta, sustinea logistic operatiunile de sabotaj si facilita intrarea clandestina in Romania a agentilor S.O.E.;
Maiorul de geniu Davidson Houston, adjunct al atasatului militar s-a ocupat de sabotarea campurilor petroliere;
Colonelul Bill Bailey, seful Statiei S.O.E. de la Istambul , realiza incursiuni pe teritoriul Romaniei pentru diverse operatiujni clandestine;
Julien Amery, locotenent in anii '40 cand, sub filajul S.S.I-ului, realiza misiuni de legatura cu agentii din Romnia si Balcani la Hotel Athene Palace din Bucuresti si... Sir Julien Amery in anii '60 - '70 , cand il frecventa pe Emil Bodnaras, pentru cautarea unei porti deschise relatiilor Marii Britanii cu China, iar dupa 1990 pe Ion Iliescu , Adrian Nastase , Ovidiu Musetescu ...in cu totul alte scopuri.
Sir Julien Amery a fost primit si de Nicolae Ceausescu, impreuna cu o delegatie a Camerei Lorzilor, pe care a condus-o. In timpul intalnirii cu Ceausescu, Amery trebuia sa-i ridice liderului roman o lista de 12 probleme. Dupa schimbul amabilitatilor protocolare si retragerea presei, dupa expozeul lui Ceuasescu, Amery a inceput sa-I ridice problemele pe care le avea pregatite " de acasa" .
Pe masura ce Nicolae Ceausescu raspundea, delegatia Camerei Lorzilor devenea tot mai surprinsa, uimita si admirativa, in acelasi timp, de rapiditatea si profunzimea reactiilor liderului roman, Avea raspunsuri imbatabile la toate probeme ridicate .
Dupa intrebarea a unsprezecea, lordul Amery nu a mai continuat.
Ceausescu , dupa o pauza de asteptare, intervine :"Cred ca v-ar mai interesa si urmatorul aspect..."
Si Ceausescu continua cu raspunsul la problema a douasprezecea, pe care Amery nu o mai ridicase.
Lista problemelor delegatiei britanice s-a aflat in permamenta intr-o servieta eleganta, legata cu un lantisor de mana lordului Amery , de catre acesta nu s-a despartit o clipa...
Agenti de nadejde au avut serviciile britanice si in lumea teatrului si a cinematografiei, in randul ideologilor de partid, pe care in decembrie 1989 i-a distribuit in roluri cheie, apoi le-a asigurat parcursul politic parlamentar ori guvernamental, in lumea afacerilor, la conducerea bancilor, in staful unor organisme internationale. Cat de onoranta poate fi aceasta consideratie , daca n-au facut nimic pentru stoparea degradarii generalizate a conditiei poporului si a patriei lor ? Nu cumva, dimpotriva... ?
Nu aduc lista prea aproape de zilele noastre, dar nu trebuie, totusi, sa-i omitem pe Denis Deletant si Jonathan Eyal... specializati in intelectualitatea romaneasca si a caror maniera temerara de a actiona , incepand din 1990, i-au impus atentiei celor avizati si nu numai...
Revenind la mentorul Scolii de la Paltinis , in inalta ierarhie a Partidului Comunist Roman au existat persoane de o buna factura intelectuala, care puteau avea dialog cu Noica. Filosoful era sensibil fata de acestia. Dupa cum a apreciat si "revolutia calitativa ' care a condus la "negarea negatiei securitatii". Dupa eliberarea din inchisoare avea sa constate ca anchetatorii din securitate au fost inlocuiti cu "cetateni a caror aparente de onorabilitate nu ar trebui suspectate, daca idealurile declarate nu le sunt negate de materialitatea lucrurilor savarsite (...)"
In ultimii ani ai vietii lui Noica, pelerinajul discipolilor la "Vila 23" devenise oarecum deranjant si se dorea o limitare vizitelor si frecventei acestora, dar nu s-au luat masuri efective de interzicere. Nici starea de sanatate nu-i mai ingaduia sa gazduiasca ori sa participe la seminarii.
Daca ar fi sa-l incadram pe Noica, cel din anii '70-'80, intr-o tipologie de agent al serviciilor secrete, ar putea fi clasificat ca operator involuntar intr-un joc dublu , cu sanse sporite pentru serviciul cu mai multa investitie de inteligenta in mentinerea initiativei si controlul agentului. Initiativa le-a apartinut de la bun inceput , dar controlul ni l-am rezervat.
Daca Noica ar mai trai si ar afla ce a dorit sa afle un discipol din volumele dosarului maestrului , cele ramase clasificate, si-ar revizui demersul initial, iar Fundatia „Nova Europa", prin care continua sa fie subventionat, ar putea fi exclusa finantarii externe.
Un alt discipol ii datoreaza lui Noica mostenirea Editurii Politice, fiindca acest cadou nu i-a venit de la Frontul Salvarii Nationale, ci urmare a unei solicitari externe catre un lider marcant al frontului, din partea organizatiei secrete „ Pinay Circle" [ cunoscuta mai bine „Cercul"], fondata in anii '50 de Antoine Pinay [fost prim ministru al Frantei], impreuna cu fostul cancelar german Konrad Adenauer si condusa, la inceput, de Jean Violet [ o figura celebra a S.D.E.C.E., ehivalentul francez al C.I.A.]
„Cercul" i-a avut printre membrii de baza pe : Julien Amery [ responsabil pentru operatiunile Inteligence Service in Romania si Balcani ], Brian Crozier, Nicholas Elliot [ M.I. 6], William Colby [C.I.A.], generalul D.Stilwell [ U.S. Defence Intelligence Agency], Edwin Feulner [ The Heritage Foundation]
Pintre oaspeţii acestui club secret sunt menţionaţi: Richard Nixon, Henry Kissinger, Sultanul Omanului, Ion Iliescu şi regele Hussein al Iordaniei.
[Mai recent, la conducerea „Cercului" s-a aflat lordul Lamonte, coordonator al grupului Bali , care a achizitionat combinatele de aluminiu din Oradea si Tulcea. Lamonte a venit in Romania insotit de Julien Amery, girantul lui Ion Iliescu la „Cercul"]
Structuri ale Securităţii în anii '80
Nu au existat unităţi speciale pentru operaţiuni care să vizeze "intelectuali". În cadrul Direcţiei Informaţii Interne (apărarea ordinii politice constituţionale) culegerea informaţiilor pentru cunoaşterea intentiilor, planurilor si actiunilor extremiste, revizioniste si a altor actiuni subversive potrivinice regimului politic, in vederea prevenirii lor, era organizata pe criteriul domeniilor activitatii sociale, iar domeniile cu un numitor comun generau o structura specializata colectiv (1 - 3 ofiteri) birou ( 4 -5 ofiteri) serviciu ( minim doua birouri ). Un serviciu din directia amintita avea in raspundere nemijlocita institutiile academice si celelalte organisme culturale nationale, precum si coordonarea activitatii la nivelul intregii tari, iar serviciile sau birourile /colectivele teritoriale, dupa caz, desfasurau activitatea de informatii la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale ( structura teritoriala la nivel de serviciu "arta-cultura" exista numai pentru municipiul Bucuresti )
În cadrul structurilor externe activitatea era organizată pe criteriul zonelor geografice (cu obiective de spionaj si promovarea/aparare a intereslor externe ale statului roman), iar o directie avea ca obiect de activitate emigratia din toate spatiile ( preponderent organizatiile politice, culturale, religioase, fosti demnitari din perioada interbelica s.a.) , principalul scop urmarit fiind obtinerea sustinerii de catre emigratie a politicii externe a Romaniei.
Dar să fim corecţi şi să precizăm, "pentru corectă şi cât mai completa informare a opiniei publice", ca toate serviciile speciale, iar cea mai generoasă tradiţie este cea britanică, au ţinte ale activităţii lor organizaţiile politice, culturale, mişcările de tineret şi intelectualitatea, fiind create adevărate pleiade ale elitelor care se mândresc cu relaţiile lor privilegiate în lumea spionajului şi contraspionajului.
Gl. brg. (r) Aurel Rogojan
Accesari: 1535


Publicat Duminicã, 19 decembrie 2010

Niciun comentariu: