"România - o țară-parazit, creat din teritoriile ocupate"

Extras din ziarul Moldova Suverană, versiunea rusească, Nezavisimaia Moldova. Mai jos originalul rus. Ziar comunist de propagandă. Interesantă dacă nu chiar paradoxală este reproducerea acestui text într-o publicație care include în același timp și un articol «negaționist» al unui autor rus.

27 august 2012

Traducere automată. 
În natură, există plante care nu au rădăcini lor personale. Doar aproximativ 4100 de specii cunoscute de plante parazite. Ele nu pot exista fără donatori plante. Paraziti există în lumea animală. Ele se hrănesc cu sânge, țesuturi, limfatici sau digerat alimente proprietarului, permanent sau temporar, o folosesc ca o zonă de habitat și rău-l.

În ordinea universală a lumii, de asemenea, există state-paraziți care apar de nicăieri, și bea sângele altora, să utilizeze resursele altor oameni, să fure și însușirea istoriei altor oameni și cultură, se umfla la dimensiunea enormă, și apoi izbucni și dispar în nicăieri, ca să renască din nou într-un alt corp sănătos .

Un exemplu frapant de starea de parazit este România. Aceasta a fost înființată pe ruinele Imperiului Roman, și, astfel, are în centrul său makings de o calitate și precursoare acestuia. Știm că unele paraziti răspândit influența lor prin divizarea, în care fiecare dintre părți este de proprietățile și de calitate ale intregului organism. De aceea, după revizuirea toate calitățile și obiceiurile din Roma antică, putem trage o paralela între cele două, de fapt, cum ar fi state, și, recunoscând trecut, pentru a face previziuni exacte despre viitorul său.
Ideea principală a Imperiului Roman - dominare a lumii. Acesta este motivul pentru Imperiul Roman a devenit personificarea unui vultur ținând în brațe în gheare un simbol al păcii. Ideologia și simbolismul Romei antice, la ture diferite ale istoriei au dat naștere la clone, cum ar fi el însuși. Ea este atractiv și este aproape, în sensul și astăzi unele țări care predica ideea de dominare a lumii. Aceste "civilizație", poate fi ușor de recunoscut de către simbolism roman de vultur ținând în gheare un simbol al păcii și arme. Acest simbol este plasat în fundație a imperiului său, Napoleon Bonaparte, același personaj a decis să reînvie Benito Mussolini și Adolf Hitler. Acest model de construcție a statului și simbolul este luată ca bază Statele Unite ale Americii. Acesta este personajul principal, partea principală și stema din România. Toate aceste state și imperii alaturi de unul de calitate - dorința de a domni peste întreaga lume, pentru a captura și a zonelor jefuiască alte uzurpa altuia valorile, cultura, arta si.
Nu întâmplător faptul că de-a lungul istoriei Moldovei multinaționale poporului moldovenesc a avut de a rezista agresiunii flagrantă a Țării Românești, creanțele sale pe teritoriul suveran al statelor vecine. Nu este un accident marelui domnitor moldovean - Stefan cel Mare, de două ori ars București, capitala Țării Românești, pentru trădare și agresiune împotriva poporului Republicii Moldova. Același proces la care asistăm astăzi. Conducerea insolent și agresiv din România - un parazit țară artificială, înșeală comunitatea internațională încearcă să profite terestru al statului suveran indigene din Moldova, ea niciodată nu a aparținut. România la fel ca Roma antică, cultura a absorbit etrusci și greci, însușire nerușinare istoria glorioasă, cultura, arta și limba poporului moldovenesc, numindu-le pe cele românești. Ei vor să distrugă menționa chiar limba moldovenească, poporul moldovenesc, istoria Moldovei și a statului moldovenesc, pentru că ei înțeleg că oamenii moderni, cu acces la surse primare, prin mijloace moderne de comunicare, foarte curând seama că România însăși - este un bluff mare țara-parazit, stabilit pe ruinele Imperiului Roman de pe teritoriile ocupate ale poporului suveran indigene din Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova, care nu are nici un drept legal, ceea ce înseamnă că va veni momentul când cacealma este demascat, dar dreptatea istorică va prevala.
Existență România este posibilă doar pentru că susține cu tărie ca ea a făcut-o, monștri parazitare aplecat asupra dominare a lumii. Dar existența lor va veni în mod inevitabil la un sfârșit, la fel ca și în timpul său, imperiul a rupt rasa lor. La urma urmei, nu sunt paraziți cunoaștere morală, ei mor de indigestie atunci când a izbucnit stomacurile lor nesățioși, si se transforma intr-o grămadă de creaturi înfiorător, care caută victimele lor noi.
Trebuie să ne amintim că Republica Moldova - aceasta este o comunitate stabilă istorică de oameni a existat de 650 ani, și, bineînțeles, această comunitate a fost creat pentru a rezolva probleme specifice. La urma urmei, în natura o singură națiune devine doar atunci când viața pune in fata acestor oameni un scop. Deci, atunci când este vorba de persoane unite, întotdeauna în cadrul asociației a pus o provocare națională, care este aproape de una și tot ceea ce vine de la oportunitatea istorică și este simbolul și semnificația acestei națiuni. Atunci când forța se opune răului care încearcă să înrobească populația indigenă din aceasta, primul lucru pe care ea nu - l privează oamenii de idei lor de dezvoltare, lipsind oamenii de memoria lor istorică, care este principiul fundamental al oamenilor strivește, făcându-l o gloata fara un clan sau trib, și apoi încearcă să impună sale, o idee străin. Astfel, și transformarea comunității mondiale. În cazul în care o idee nouă este viabil, care este, pentru moment pentru dezvoltarea poporului, acesta îi face bine. Dacă ideea este falsă, atunci acesta va izbucni în curând și aduce acest lucru să înșele oamenii care suferă doar și tristețe.
Acesta este procesul vedem acum în Republica Moldova suverană. Istoric Moldova poartă ideea unui popor multi-etnice din Republica Moldova. Această idee a trecut testul timpului. Ea a creat în etapa diferite în istoria Republicii Moldova Duhului oamenii structura puternica. Acesta a consolidat sentimentul și religie comună, și, prin urmare, viabilă. Dar este în conflict cu țara vecină, cu România, care încearcă să-și însușească ideea și să-l utilizați pentru a construi starea sa de echilibru. După ce România sine nu are practic nici o oportunitate istorică, nici bunul simț, nici un plan de dezvoltare sau de centru spiritual. Acesta a fost creat pe continentul european va țările terțe ca un factor de instabilitate și agresivitate la granițele Imperiului rus cu un singur scop - de a provoca conflicte în mod constant. Ei bine, cum ar putea fi altfel într-o țară artificială, în care fiecare popor are un număr de stat suveranității sale nativ?
În prezent, în scopul de a păstra o comunitate artificială, pentru aceste țări terțe pentru consolidarea în mod constant dorința de a aduce situația la o stabilitate șubredă. Peste o sută de ani, nici ungurii sau moldoveni sau bulgari nu recunosc lor maternă acasă România și nu a fuzionat cu Țara Românească într-o singură națiune, care duce întotdeauna la o aspirațiilor centrifuge ale acestor oameni de a părăsi românești și a reveni la starea lor nativ, cu ideile lor naționale de dezvoltare separa de structurile artificiale. Desigur, guvernul din România, cu o înțelegere a evenimentelor, ca lideri ai acestui stat, încercând să distrugă memoria și aspirațiile de moldoveni, unguri și bulgari. După consolidarea popoare distincte în jurul ideilor naționale conduce în mod inevitabil la prăbușirea din România. Dar când o încercare de a captura statului moldovenesc suveran în planurile lor sunt teoretic posibile, și ei s-au consolat cu faptul că, în minte, ce vor face cu ungurii și bulgarii? Este absurd să ne imaginăm că România poate urma suveran de captare Moldova suverană și suveran Ungaria Bulgaria? Prin urmare, oamenii multinaționale din Republica Moldova nu cred în posibilitatea de existența unui stat artificial creat-parazit "România", pe termen scurt. Dacă nu ne vom lua măsuri active pentru a demonta civilizat sa liniștită, ea se destramă în părțile sale componente, în legătură cu standardele general acceptate și tendințe ale timpurilor moderne. Dar acest proces ar putea amenința stabilitatea și predictibilitatea comunității mondiale, la fel ca în Republica Moldova și România sunt concentrate în prezent interesele geopolitice ale aproape tuturor structurilor globale și superputeri.
În interesul întregii comunități internaționale de a demonstra bunăvoință în mod artificial creat de stat România și decide soarta națiunilor, separate de un alt voința: Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria și Țara Românească, recâștigarea teritoriul lor drastic membre mod civilizat, fără războaie și numeroase victime. În lumea de funcționare identitatea proceselor de popoare, care va conduce la o redistribuire a valorilor lumii și de a construi o nouă ordine mondială. Discipline individuale și oamenii se simt obosiți rotițe în consumul global de paraziți mai multe. Ei doresc să fie bogați spiritual și să învețe esența lucrurilor, prin propria soartă, propria lor istorie și cultură, au moștenit de la strămoșii lor, care au venit din trecut, deoarece sintetice artificiale,, ideologia de consum a ajuns la fundul ei, cufunda omenirea in financiară și economică, spirituală și politică criză. Război permanent pentru resursele globale și influența de jucatori la nivel mondial și standarde duble nu mai sunt mulțumiți cu persoane care se consideră ei înșiși nu utilaje pentru muncă forțată, precum și persoanelor fizice în valoare de mai mult - dreptul la fericire și libertate personală.
Procesul de eliberare și de iluminare a omenirii crește. În consecință, în viitorul apropiat, colapsul sistemului de sclavie inevitabilă la nivel mondial. În acest proces, un exemplu de Moldova a pregătit pentru rolul de a elibera oamenii de dependența străină. Ultima dată a vizitat Republica Moldova și să continue să viziteze rândurile superioare ale ierarhiei mondiale cu un singur scop - de a distruge cazul Moldovei, dorința oamenilor de a trăi multinaționale moldovenești propriul destin într-un stat suveran moldovenesc. Costul de putere pentru un timp pentru a recuceri reprezentanții ideologiei romane, la fel ca în Moldova a început procesele asociate cu ideologia de relaxare jaf, permisivitate și spirituale. Este clar că puteți păcăli pe oricine temporar, dar pentru o perioadă lungă de timp pentru a da negru ca alb și negru alb pentru sejururi invizibil. Timp de minciuni la nivel mondial au trecut deja și nu se va întoarce. Încercările de a pune capăt colapsului în ochii comunității internaționale, va arata eșecul ideologiei anterioare de imperii mondiale și să accelereze procesul de auto-identificare a persoanelor din lume. Prin urmare, este foarte important de a aduce acest proces, până la punctul de absurditate în Republica Moldova la concluzia sa logică și respingerea creat în mod artificial România ca ultimul bastion al statului roman în teritoriile aparținând la Roma, care se încheie perioada de astfel anacronic pentru totdeauna.

Sviatoslav Mazur pentru ziarul "Nezavisimaia Moldova"

Tag-uri : Moldova , România , Sviatoslav Mazur

«Румыния — страна-паразит, созданная из захваченных территорий»

27 августа 2012 года

В природе существуют растения, не имеющие своих личных корней. Всего известно около 4100 видов растений-паразитов. Они не могут существовать без растений-доноров. Паразиты существуют и в животном мире. Они питаются кровью, лимфой, тканями или переваренной пищей своего хозяина, постоянно или временно используют его как территорию обитания и вредят ему.

В общечеловеческом миропорядке тоже существуют государства-паразиты, которые возникают ниоткуда, пьют чужую кровь, пользуются чужими ресурсами, воруют и присваивают себе чужую историю и культуру, разбухают до огромных размеров, а потом лопаются и исчезают в никуда, чтобы снова возродиться в другом здоровом организме.

Ярким примером государства-паразита является Румыния. Она создана на обломках Римской империи, а значит, несёт в своей сути все задатки и качества своего прародителя. Известно, что некоторые паразиты распространяют свое влияние с помощью деления, при котором каждая из частей несёт в себе свойства и качества целого организма. Поэтому, изучив все качества и повадки Древнего Рима, мы можем провести параллель между этими двумя, по сути, похожими государствами, и, осознав прошлое, сделать точные прогнозы на её будущее.
Главная идея Римской империи — мировое владычество. Именно поэтому олицетворением Римской империи стал орёл, сжимающий в своих когтях символ мира. Идеология и символика древнего Рима на различных витках истории рождала подобных себе клонов. Она привлекательна и близка по смыслу и сегодня некоторым странам, которые проповедуют идею мирового господства. Эти «цивилизации» можно легко узнать по римской символике, по орлу, держащему в своих когтях символ мира или оружие. Этот символ поставил в основу своей империи Наполеон Бонапарт, этот же символ решили возродить Бенито Муссолини и Адольф Гитлер. Эту модель построения своего государства и этот символ взяли за основу Соединённые Штаты Америки. Этот символ является основной, главной деталью и в гербе Румынии. Все перечисленные государства и империи объединяет одно качество — желание властвовать над всем миром, захватывать и грабить чужие территории, присваивать себе чужие ценности, культуру и искусство.
Не случайно на протяжении всей истории существования Молдавского княжества многонациональному молдавскому народу приходилось противостоять наглой агрессии Валахии, её претензий на суверенные территории соседних с ней государств. Не случайно великий молдавский господарь — Штефан чел Маре, дважды сжигал Бухарест, столицу Валахии, за предательство и агрессию против молдавского народа. Тот же процесс мы наблюдаем и сегодня. Наглое и агрессивное руководство Румынии — искусственно созданной страны-паразита, обманывая мировое сообщество, пытается захватить земли суверенного коренного государства Молдавии, ей никогда не принадлежавшие. Румыния точно так же, как и древний Рим, поглотивший культуру этрусков и греков, наглым образом присваивает себе славную историю, культуру, искусство и язык молдавского народа, называя их румынскими. Они хотят уничтожить само упоминание о молдавском языке, о молдавском народе, о молдавской истории и о молдавском государстве, потому что понимают, что современные люди, получившие доступ к первоисточникам через современные средства коммуникации, очень скоро поймут, что сама Румыния — это большой блеф, страна-паразит, созданная на обломках Римской империи из захваченных территорий суверенных коренных народов Венгрии, Болгарии и Молдавии, на которые она не имеет никаких законных прав, а значит, придёт момент, когда этот блеф будет развенчан, а историческая справедливость восторжествует.
Существование Румынии возможно лишь только потому, что её всецело поддерживают такие же, как и она, монстры-паразиты, стремящиеся к мировому господству. Но время их существования неминуемо подходит к концу, точно так же, как в своё время, лопнула империя их породившая. Ведь паразитам не ведома мораль, они умирают от несварения, когда лопаются их ненасытные животы, а сами они превращаются в кучу ползучих тварей, ищущих своих новых жертв.
Надо помнить, что Молдавия — это устойчивая историческая общность людей, существующая уже 650 лет, и, конечно, эта общность создана для решения определённых задач. Ведь в единую суть народ превращается только тогда, когда жизнь ставит перед данными людьми определённую цель. Поэтому, когда речь идёт об объединении народа, всегда в основу этого объединения ставится общенациональная задача, которая близка всем и каждому, которая исходит из исторической целесообразности и является символом и смыслом развития данного народа. Когда же противоположная сила зла пытается поработить данный коренной народ, то первое что она делает — это лишает народ его идеи развития, лишает народ его исторической памяти, то есть дробит первоосновы народа, превращая его в сброд без рода и племени, а затем пытается навязать ему свою чуждую идею. Таким образом и происходит трансформация мирового сообщества. Если новая идея оказывается жизнеспособной, то есть необходимой в данный момент для развития народа, то она приносит ему пользу. Если же идея оказывается ложью, то она очень скоро лопается и приносит данному обманутому народу лишь страдание и горе.
Именно такой процесс сейчас мы наблюдали на территории суверенной Молдавии. Историческая Молдавия несёт в себе идею развития многонационального молдавского народа. Эта идея прошла испытание временем. Она создала на разных витках истории молдавского народа мощную структуру Духа. Она укреплена смыслом и общей религией и поэтому жизнеспособна. Но она входит в противоречие с соседним государством, с Румынией, которая пытается эту идею присвоить себе и на её основе выстроить своё устойчивое государство. Ведь сама Румыния в своей основе не имеет ни исторической целесообразности, ни здравого смысла, ни плана своего развития, ни духовного стержня. Она была создана на европейском континенте волей третьих государств как фактор нестабильности и агрессии у границ Российской империи с одной целью — постоянно провоцировать конфликты. Ну, а как может быть по-другому в искусственно созданной стране, в которой каждый из народов имеет рядом своё суверенное коренное государство?
Сейчас для того, чтобы сохранить это искусственно созданное сообщество, этим третьим государствам приходится постоянно усиливать волю для удержания ситуации в шаткой стабильности. За сотню лет ни венгры, ни молдаване, ни болгары не признали Румынию своим родным домом и не слились с валахами в единый народ, что постоянно и приводит к центробежным устремлениям этих народов покинуть пределы Румынии и вернуться в свои коренные государства, к своим национальным идеям развития, отдельно от искусственно созданных образований. Разумеется, власти Румынии, понимая смысл происходящих событий, как руководители данного государства, стараются уничтожить память и устремления молдаван, венгров и болгар. Ведь консолидация самобытных народов вокруг национальных идей непременно приведёт к развалу Румынии. Но, если попытка захвата молдавского суверенного государства в их планах ещё теоретически возможна, и они тешат себя такими мыслями, то, что они будут делать с венграми и с болгарами? Это же абсурдно представить себе, что Румынии удастся вслед за суверенной Молдавией захватить суверенную Венгрию и суверенную Болгарию? Поэтому молдавский многонациональный народ не верит в возможность существования искусственно созданного государства-паразита «Румыния» в ближайшей перспективе. Если мы сами не будем предпринимать активных действий по её мирному цивилизованному демонтажу, она сама развалится на составные части в связи с общепринятыми нормами и тенденциями нового времени. Но этот процесс может угрожать стабильности и предсказуемости всего мирового сообщества, так как на территории Молдавии и Румынии сейчас сконцентрировались геополитические интересы почти всех глобальных структур и сверхдержав.
В интересах всего мирового сообщества продемонстрировать добрую волю на территории искусственно созданного государства Румыния и решить судьбы народов, разделённых чужой волей: Молдавии, Венгрии, Болгарии и Валахии, вернув их территории коренным государствам цивилизованным способом, без военных конфликтов и многочисленных жертв. В мире запущены процессы самоидентификации народов, которые и приведут к перераспределению мировых ценностей и выстроят новый мировой порядок. Отдельным субъектам и народам надоело чувствовать себя винтиками в глобальной системе потребления нескольких государств-паразитов. Они хотят быть богатыми духовно и познать суть вещей через собственную судьбу, собственную историю и культуру, доставшуюся им от предков и пришедшую из глубины веков, потому как искусственная, синтетическая, идеология потребления достигла своего дна, ввергнув человечество в финансово-экономический и духовно-политический кризис. Постоянные войны за мировые ресурсы и сферы влияния глобальных игроков и двойные стандарты больше не устраивают людей, считающих себя не машинами для рабского труда, а индивидуумами достойными большего — права на личное счастье и личную свободу.
Процесс освобождения и прозрения человечества набирает обороты. Поэтому уже в ближайшем будущем крах системы глобального рабства неизбежен. В этом процессе Молдавии уготована роль примера освобождения народа от чужой зависимости. В последний период времени Молдавию посетили и продолжают посещать высшие чины глобальных иерархий с одной целью — уничтожить молдавский прецедент, желание многонационального молдавского народа жить своей судьбой в суверенном Молдавском государстве. Стоило власть на время снова захватить представителям древнеримской идеологии, как в Молдавии начались процессы, связанные с идеологией грабежа, вседозволенности и духовной распущенности. Понятно, что временно можно обмануть кого угодно, но на длительный период времени выдавать чёрное за белое, а белое за чёрное не удавалось ещё никому. Время глобальной лжи уже прошло и больше не вернётся. Попытки, которые закончатся крахом на глазах всего мирового сообщества, покажут несостоятельность прошлой идеологии глобальных империй и ускорят процессы самоидентификации народов в мире. Поэтому сейчас очень важно довести этот процесс абсурда на территории Молдавии до своего логического завершения и распустить искусственно созданную Румынию, как последний оплот древнеримского владычества на территориях, не принадлежащих Риму, закончив, тем самым, период анахронизма раз и навсегда.

Святослав Мазур для газеты «Независимая Молдова»

Ключевые слова: Молдавия, Румыния, Святослав Мазур

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Extras din «Nezavisimaia Moldova», «Moldova suverană», ziar comunist de propagandă antiromânească din Chișinău

CHIOȘC DE ZIARE
Moldova: "capturat de stat" sau "mintea capturat"?


Atunci când a inventat Umanitate și

Justiție pentru corectarea maniere,

ei au început să fure obiceiurile fixe

cu umanitatea și dreptatea.

furat cataramă pedepsei, și a furat

împărăția devin conducători.


"Chuang Tzu"


Aceste uimitoare scanline mare salvie antic chinez și critic de Chuang Tzu (IV c. Î.Hr.). Logica lui continuă să uimească filosofi si oameni de stiinta sociale, până în prezent: Pentru protecție împotriva abuzului de "hoți mici", a spus el, venind cu încuietori și șuruburi, măsoară lungimea și greutatea, instituțiile de stat, legile și principiile morale. Și este rezonabil să organizație de stat. Dar când au venit "hoți mari" și uzurpatori, spune el, acestea sunt furtul de stat, cu toate aceste încuietori, măsuri, instituții, legi, și principii și cu mai multă atenție pentru celălalt "morală" și "moralitate". "Nu face totul bine pentru adunare mare de hoți?" - Întreabă batjocoritor Zhuangzi contemporane "cărturari" și "științe politice".


Aceste gânduri Departe imagini uimitoare salvie ecou gândurile de caracter contemporan de la "stat" a lui Platon, Frasimaha "scandalagii parțiale a numit-o un sacrilegiu, hoți, tâlhari, hoții. Dacă o persoană care, nu numai că va priva cetățenii de proprietate, mai mult și înrobi lor, atunci în loc de aceste nume rușinoase numit de succes și să prospere. " El continuă: "Acum, Socrate, plin de echitate și justiție nedreptate puternice - este faptul că potrivit puternic."


După cum puteți vedea, nu doar fenomenul de "stat capturat", dar problema de "echitate blocată" a bântuit mult timp mințile cele mai acute ale Est și Vest. Iar acest fenomen și problema "hoți mari," la cunoștințele noastre, nu a găsit încă soluția.


Nu este de prisos să amintim că reclamantului Frasimahu mnogomudry Socrate costat în cele din urmă l-viața în lupta împotriva celor care au profitat de acest lucru foarte "prins capitaluri proprii" din Atena pentru a condamna la moarte pentru libertății de gândire. În timp ce nu mai puțin înțelept, dar înțelept Bole Zhuangzi demisionat din funcția de prim-ministru în împărăția lui Chu, pentru a nu pierde capul în intrigi de judecată periculoase ale oligarhilor apoi și politicieni, reale "invadatori" ale acestui stat antic.


Nu este prea dificil de înțeles, că nu există experți moderne ale Băncii Mondiale, inventatorii termenului "capturat de stat" (capturat de stat), nici inventatorul modernă a "capitalism de cumetrie" pe termen lung (de cumetrie capitalismul), sau părinții fondatori ai utopic și a respins, prin urmare, viața "pură" teoria "Economia liberală" și "democratică" științe politice la tălpile nu sunt potrivite într-o antichitate dialectician mare, cum ar fi Platon și Chuang-tzu.Nici lățimea de acoperire, sau adâncimea de înțelegere.


Într-adevăr, în urma logica gânditor chineze antice, nu este dificil de a traduce ideile în economia politică modernă și științe politice, adăugând noțiunea de "stat capturat" (capturat de stat) întreaga "familie" este nici condiții mai puțin productive și adecvat la realitățile moderne legate de: "capturat justiție" (capturat justiție), "capturat de economie" (economia capturat), "finanțele capturate" (bani capturat), "capturat de piață" (piață capturat), "capturat societate" (capturat societate), "capturat libertate" (capturat libertate), "democrație capturat" (democrația capturat) si multe altele. Să nu mai vorbim Principalul lucru - "umanitate capturat" (umanitate capturat) și "echitate prinși" (capturat justiție).Observăm că, în versiunea în limba engleză a cuvântului "dreptate" și "echitate", sunt desemnate prin același cuvânt - "justiție": Ceva să se gândească.


Cu toate acestea, fenomenul de uzurpare a puterii "bani-pungi" (într-un mod modern, monopolul politic și oligarhic) puternic "mutat" in trecut două milenii, și mai ales - în ultimele două secole, și fenomenul de "clientelism" și "nepotismul" a suferit semnificativ " modernizare ", în termeni moderni. Da, "sălbatic" și "barbar" forma "de capitalizarea de putere" din data, dar le-a înlocuit "civilizat" si "modernizat" sub formă de clientelism în nici un fel și-a pierdut caracterul tradițional anti-stat și mafia.


Mai mult decât atât, într-o eră de "post-modern" și-a actualizat aceste forme sofisticate de "cumetrie", a tehnologiei financiare, economice, politice, precum și de informații, din nou, conduce omenirea la următoarea rundă de criză financiară, economică, ecologică și umanitară. Religia este "vițelul de aur", pentru a nu știu câta oară "modernizeze" dogmele sale, crezurile și liturgia, dovedind încă o dată puterea agresivă înainte de credința lipsită de apărare în caritate omenirea adevărată și dreptate.


Fenomen corupt "constiinta prinși" (minte capturat), ca o metastaza de cancer afectează mintea persoanei moderne, creând astfel de "țări Fringe" ca Moldova este nu numai sub formă fără precedent monstruos de "legalizat" furt și corupție, dar starea de o apatie politică special, și chiar senzație de de o criză existențială omniprezentă.


Sub presiunea creșterii inexorabilă a sufoca în prețuri, șomaj în masă, corupția politică și administrativă și extorcare de fonduri, oameni disperați încearcă să găsească mântuirea în exod masiv de obținere a cetățeniei străine și imigrația, sau de îngrijire în ocult practicile, alcoolismul si dependenta de droguri, denaturarea mentală și fizică și capriciu. Beneficiul procesului internațional de "liberalizare" a legislației restrictive în aceste domenii este în curs de desfășurare. După cum este bine în felul în țara noastră monstruos oligarhiei politice care fuzionează, puterea executivă judecătorească, și informații.


După cum putem vedea, "capturat conștiința" definește "a fi capturat." Și, după cum nu-și amintește nu numai marea maxima Frasimaha: "Doar oamenii de pretutindeni pălește în comparație cu cei nedrepți", dar, de asemenea, cel puțin Maxim mare de Chuang Tzu: "Oamenii erau drepte și oneste, și nu știam ce este - justiției; iubit unul pe altul, si nu stiu ce este - milă, să fie sincer, și nu-l cunosc - onestitate, faci ceea ce trebuie, si nu stiu ce este -. încredere "


Aici cuvântul "încredere" (credit) este cheia. Pentru că, chiar și în acest aparent îndepărtate de zonele pur "umanitare" problemă ar fi bancar, criza financiară mondială a făcut un "credit" formă de criza datoriilor, care a devenit mai târziu în forme chiar mai grave ale crizei economice internaționale, sociale și politice.


Criza pe care o avem în Republica Moldova agravat haos politic înțelegerii monopol oligarhic și conspirații politice împotriva statului nostru, economia noastră, și demnitatea noastră civile și umane, împotriva drepturilor noastre de a trăi în demnitate și dreptul de a decide propriul destin. Și este nostru "constiinta capturat," nostru "somnul rațiunii" și a creat monstru - statul a confiscat capitalism de cumetrie.


Chuang Tzu a fost primul, în conformitate cu înclinație specială de concetățenii săi la dialectica mutuale "transformări" ale opuse, a arătat cât de "prins" justiția se transformă în fărădelege, "capturat" conștiință - în aroganta si ipocrizie, "capturat" libertate - în ascultare servila, și "capturat" mintea - în idioție stagnarea economică și socială.


"Ce trebuie să fac?" La această întrebare vitală critică toată lumea încearcă să găsească răspunsul - individual sau colectiv, încearcă să-l rezolve pentru altcineva sau pe cont propriu. Geniile omenirii, Mahatma Gandhi si Martin Luther King cu viața lor s-au dovedit că este neascultarea spirituală și civil, la începutul anului orice fel de eliberare a omului de sub tirania statului și justiției capturat capturat.



Dar totul începe cu eliberarea conștiinței prins - care a cerut pentru umanitate am menționat salvie eminent și batjocoritor din China antică, înainte de toate înțeleagă ce consecințe severe, care pot duce oamenii la credulitatea lor nemărginită și, prostia lăcomia și vanitatea. Aceste defecte nu pot asculta, si chiar mai mult - masa, pentru cuvântul "ascultare", se bazează pe rădăcina "vina", iar cuvântul și concept se aplică numai pentru conștiința umană, care este de neconceput pentru spiritul neliber.


Deoarece mintea este capturat, fără voința de a rezista, nu este în valoare de mult. Gândiți-vă, pentru că cuvântul "prezent", "picioare" și "demnitate" - aceeași rădăcină.





Victor Borshevich,
Chișinău-Butuceni,
pupa-a decembrie 2012.
Sursa: eNews.md

Traducere automată Google





Extras din Nezavisimaia Moldova, Moldova suverană ziar comunist de propagandă antiromânească din Chișinău

Молдова: "captured state" или "captured mind"?


А когда придумали Гуманность и
Справедливость для исправления нравов,
то стали красть исправленные нравы
вместе с Гуманностью и Справедливостью.
Укравшего пряжку казнят, а укравшие
царство становятся правителями.


"Чжуан-цзы"


Эти поразительные строки принадлежат великому древнекитайскому мудрецу и насмешнику Чжуан-цзы (IV в. до н.э.). Его логика продолжает поражать философов и социологов до сих пор: чтобы уберечься от злоупотреблений "малых воров", говорит он, придумывают замки и запоры, меры длины и веса, государственные институты, законы и нравственные принципы. И это считается разумным государственным устроением. Но когда приходят "большие воры" и узурпаторы, продолжает он, то они крадут государства вместе со всеми этими замками, мерами, институтами, законами и принципами и при этом более других пекутся о "морали" и "нравственности". "Не означает ли всё это собиранием добра для больших воров?" - насмешливо вопрошает Чжуан-цзы современных ему "книжников" и "политологов".


Эти мысли дальневосточного мудреца удивительнейшим образом перекликаются с мыслями современного ему персонажа из "Государства" Платона, Фрасимаха: "Частичных нарушителей порядка называют то святотатцами, то взломщиками, то грабителями, то ворами. Если тот кто, мало того, что лишит граждан имущества, ещё и самих их поработит, то его вместо этих позорных наименований называют преуспевающим и благоденствующим". И продолжает: "Так вот, Сократ, полная несправедливость сильней справедливости, а справедливость - это то, что пригодно сильнейшему".


Как видим, не только феномен "захваченного государства", но и проблема "захваченной справедливости" с давних пор не давала покоя наиболее проницательным умам Востока и Запада. И этот феномен и эта проблема "больших воров", насколько нам известно, до сих пор не нашла своего разрешения.


Не лишне вспомнить, что возражающий Фрасимаху многомудрый Сократ в конечном итоге поплатился жизнью в борьбе с теми, кто воспользовался этой самой "захваченной справедливостью" в Афинах, чтобы приговорить его к смерти за вольнодумство. Тогда как не менее мудрый, но боле благоразумный Чжуан-цзы отказался от поста премьер-министра в царстве Чу, дабы не лишиться головы в опаснейших дворцовых интригах тогдашних олигархов и политиканов, реальных "захватчиков" этого древнего государства.


Не составляет большого труда понять, что ни современные эксперты Всемирного Банка, изобретатели термина "захваченное государство" (captured state), ни современные изобретатели термина "кумовской капитализм" (crony capitalism), ни отцы-основатели утопических и потому опровергнутых жизнью "чистых" теорий "либеральной" экономики и "демократической" политологии в подмётки не годятся таким великим диалектикам древности, как Платон и Чжуан-цзы. Ни по ширине охвата, ни по глубине постижения.


Ведь, следуя логике древнекитайского мыслителя, не составляет никакого труда перевести его мысли на современный язык политэкономии и политологии, добавив к понятию "захваченное государство" (captured state) целую "линейку" не менее продуктивных и адекватных современным реалиям сопутствующих терминов: "захваченная юстиция" (captured justice), "захваченная экономика" (captured economy), "захваченные финансы" (captured money), "захваченный рынок" (captured market), "захваченное общество" (captured society), "захваченная свобода" (captured liberty), "захваченная демократия" (captured democracy) и многое другое. Не говоря уже о главном - о "захваченной человечности" (captured humanity) и "захваченной справедливости" (captured justice). Обратим внимание на то, что в английской версии слова "юстиция" и "справедливость" обозначаются одним и тем же словом - "justice": Есть о чем задуматься.


Однако сам феномен узурпации власти "денежными мешками" (говоря по-современному, политико-олигархический монополизм) сильно "продвинулся" за последние два тысячелетия, и особенно - за последние два столетия, а сам феномен "клановости" и "кумовства" претерпел существенную "модернизацию" в современных условиях. Да, "дикие" и "варварские" формы "капитализации власти" устарели, однако сменившие их "цивилизованные" и "модернизированные" формы клановости ни в чём не утратили своей традиционной антигосударственной и мафиозной сути.


Более того, в эпоху "постмодерна" эти обновлённые и изощрённые формы "кумовских" финансовых, экономических, политических и информационных технологий в который раз приводят человечество к очередному витку финансового, экономического, экологического и гуманитарного кризиса. Религия "золотого тельца" в который раз "модернизировала" свои догматы, символы веры и литургию, доказав ещё раз свою захватническую силу перед беззащитной верой человечества в истинное милосердие и справедливость.


Феномен коррумпированного "захваченного сознания" (captured mind) как раковая метастаза поражает ум современного человека, порождая в таких "странах-маргиналах" как Молдова не только невиданные ранее монструозные формы "узаконенного" воровства и коррупции, но и состояние особой политической апатии и даже ощущение какого-то всепроникающего экзистенциального кризиса.


Под давлением неумолимого роста удушающих цен и тарифов, массовой безработицы, политико-административной коррупции и вымогательства, отчаявшиеся люди пытаются найти спасение в массовом исходе путём обретения чужого гражданства и эмиграции либо уходом в оккультные практики, в пьянство и наркоманию, в ментальные и телесные извращения и выверты. Благо международный процесс "либерализации" рестриктивного законодательства в этих областях идёт полным ходом. Как и полным ходом идёт у нас в стране монструозное сращивание политической, олигархической, судебной, исполнительной и информационной власти.


Как видим, "захваченное сознание" определяет "захваченное бытие". И как при этом не вспомнить не только великую максиму Фрасимаха: "Справедливый человек везде проигрывает в сравнении с несправедливым", но также и не менее великую максиму Чжуан-цзы: "Люди были прямыми и честными, и не ведали, что это - справедливость; любили друг друга, и не ведали, что это - милосердие; были искренними, и не знали, что это - честность; делали то, что следует, и не знали, что это - доверие".


Здесь слово "доверие" (credit) является ключевым. Потому что даже в такой, казалось бы, далёкой от чисто "гуманитарных" проблем области, как банковская деятельность, мировой финансовый кризис принял именно "кредитную" форму долгового кризиса, превратившуюся затем в ещё более суровые формы международного экономического, социального и политического кризиса.


Кризиса, который у нас в Молдове усугубился беспределом политико-олигархического монополизма картельных сговоров и политических заговоров против нашей государственности, нашей экономики, а также нашего гражданского и человеческого достоинства, против наших прав на достойное существование и права решать собственную судьбу. А ведь именно наше "захваченное сознание", наш "сон разума" и породили это чудище - государство, захваченное кумовским капитализмом.


Чжуан-цзы был первым, кто в соответствии с особой склонностью своих соотечественников к диалектике взаимных "превращений" противоположных начал, показал, как "захваченная" справедливость превращается в беззаконие, "захваченная" совесть - в наглость и лицемерие, "захваченная" свобода - в рабское повиновение, а "захваченный" разум - в общественный идиотизм и экономическое прозябание.


"Что делать?" На этот критически важный жизненный вопрос каждый пытается найти свой ответ - индивидуальный либо коллективный, пытаясь решать его за чужой либо за собственный счёт. Великие гении человечества Махатма Ганди и Мартин Лютер Кинг ценой своих жизней доказали, что именно духовное и гражданское неповиновение лежат в начале любого пути к освобождению человека от тирании захваченного государства и захваченной справедливости.



Однако всё начинается с освобождения захваченного сознания - именно к этому призывал человечество упомянутый нами выдающийся мудрец и насмешник древнего Китая, ранее всех понявший, к каким суровым последствиям может привести людей их беспредельное легковерие и жадность, глупость и тщеславие. Этим порокам нельзя повиноваться, и тем более - массово, ибо само слово "повиновение" имеет в своей основе корень "вина", а это слово и понятие приложимо только к человеческой совести, немыслимой для несвободного духа.


Потому что захваченный разум без воли к сопротивлению немногого стоит. Задумаемся об этом, поскольку слова "настоящее", "стоящее" и "достоинство" - одного корня.





Виктор БОРШЕВИЧ,
Кишинев-Бутучены,
суровый декабрь 2012-го.
Источник: eNews.md











Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Interviu cu Zavișa Jurj, Ariadnae Filum

Bor, Timoc, Serbia /Comunitatea Rumânilor din Serbia/ Interviu cu Zavișa Jurj, președintele ONG „Ariadnae Filum” din Bor

Belgard a fost vizitat decurând din partea premierului român Victor Ponta. După întâlnirea cu omologul său sârb Ivica Dacic, domnul Ponta s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității valahe, adică române, din Serbia.

La această întâlnire a asistat și domnul Zavișa Jurj, președintele ONG „Ariadnae Filum” din Bor.

Domnule Jurj, ce însemnătate are vizita premierului român?

Consider că este ună dintre cele mai importante din toate vizitele oficianților români, și este important în special faptul că este vorba de primă întâlnire la un nivel așa de înalt după semnarea Protocolului din martie a.c.

Cine a tot fost prezent la întâlnire în numele organizațiilor vlahe adică române, și despre ce s-a discutat cu premierul român?

Comunitatea românească din Serbia de nord-est a fost reprezentată din partea delegației compuse de reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, conduși de parintele Boian Alexandrovici, reprezentanții amânduror partidelor politice, asociațiilor nonguvermântale, dar și membrii importanți ai comunității precum și reprezentanții din Banat. Accentul a fost pus pe poziția grea în care se află comunitatea românească în Serbia și pe problemele cu care se confruntă Biserica Ortodoxa Română în Serbia. S-a menționat faptul că, deși a fost semnat Protocolul, în martie acestui an, nimic nu s-a schimbat spre bine.

Care sunt temele care au fost abordate în convorbirea celor doi prim-miniștri?

După cât îmi este cunoscut, convorbirile au abordat dezvoltarea relațiilor de bună vecinătate, susținerea din partea României în legătură cu integrarea europeană a Serbiei. Pentru noi este, însă, cel mai important că ună dintre temele a fost și poziția comunității vlahe, adică române, în Serbia de nord-est.

În convorbirile sârbo-române chestiunea valahă a devenit o temă inevitabilă. Partea română insistă în special la acest lucru. Cum comentați?

Ăara-mamă a tuturor vlahilor s-a trezit din somnul de moarte după mai multe decenii, sau chestiunea valahă tocmai acum nu se mai contrazice cu interesele statale înalte.

Ce pot, concret, aștepta vlahii (denumirea oficială în limba sârbă), adică românii, cum ne autodenumim noi, în Serbia de nord-est, de la această întâlnire?

Să vă spun drept, ne-am și obosit un pic de promisiunile false din perioadă trecută. Mă refer aici în mod special la promisiunile date domnului Băsescu din partea regimului trecut. Totuși, după toate întâlnirile de acest gen, în majoritate din noi se trezește speranță că de fapt chiar aceea întâlnire va fi cea din care va depinde pastrarea identității noastre, adică, speranțp că comunitatea va începe să beneficieze dcel puțin de drepturile cele mai elementare minoritare.

O parte din opinie românească este sceptică și exprimă suspiciune în seccesul acestei întâlniri. Cât este justificată îngrijorarea că partea sârbă va înșela, din nou?

Nu știu! Chiar- nu știu! Oricât să încercăm să înțelegem logica comportării politicienilor belgradeni față de comunitatea românească, nu ne este posibil. De mai multe ori s- au făcut analizele, s- a ajuns la concluzie că statul cum este al nostru, după toate razboaie, secesii, conflicte... se află întro poziție de o colaborare foarte proastă cu toate țările din regiune, și cp există și o nemulțumire foarte mare a minorităților naționale. Chiar de aceea nu este clar de ce se complică relațiile chiar cu România, o țara prietenă, și cu noi- o comunitate cea mai loială? Este pur și simplu imposibil că fostul președinte, Boris Tadici, să le spună reprezentanților statului român că va face tot posibilul că lucrurile să se mișcă de pe punctul zero, chiar și să ne spună nouă personal că ” știu că vouă, vlahilor, dar și celorlalte minorități naționale, Serbia v-a comis multe nedreptăți în trecut, însă, credeți mă: Serbia este gată să renunță cu asta și să vă facă posibișă beneficiare de toate drepturile minoritare”, și să nu se țină de cele spuse. A mai spus, în prezența noastră: ”este incontestabil că limba voastră este românească, și eu știu că se face o problemă în legătură cu această. Noi trebuie să introducem aceasta limbă în școli, în presa. În ciudă celor spuse, ceva timp ulterior, oamenii săi, apartenenții comunității vlahe, împreună cu reprezentanții Partidului Socialist Sârb, au preluat consiliul național și au început așa zisă ”standardizare a limbii vlahe”, întrun mod cel mai perfid. Avem confesiunea creeatorului alfabetului valah chirilic și latin, că totul este făcut în câteva ore, cu o permisiune anterioară, din vârfului statului. Domnul Dacici, cel mai des, ”nu înțelege care e problemă”. Iar, subordonații lui, care de mult au intrat în cel șaselea deceniu de viață, care până ieri s-au declarat sârbii, cu limba maternă sârbă, conduc acest consiliu, și îi dedic o atenție tocmai atât cât durează ședințele. Dacă acest stat are bunele intenții, să i facă demni de raspuns pe reprezentanți ai celor opr organizații vlahe, care au cerut audiența la președintele țării, la premier și la vicepremier, înainte de aproape două luni.

L-ați încunoscut pe domnul Ponta cu opstruirea cu care se confruntă comunitatea noastră încercând să-și înscrie copiii la limba română în școli? Se va mișca ceva în acest domeniu?

Consider că statul român, în ultimul timp, se ocupă mult mai serios cu aceste probleme. În primul rând, se observă că oamenii în domeniu sunt mult mai bine informați. Mă refer sigur și la domnul Ponta, care a avut deja toate informațiile, și la întâlnire cu noi a putut să audă doar confirmările noastre. Când este vorba de îmbunătățire în legătură cu învățarea limbii române în școli, această chestiune este foarte sensibilă și comnplexă, deoarece vlahii deja decenii în urmă aud tezele false cum ei nu sunt românii și nu au nicio legătură cu limba română, iar în manualele de istorie, la orice nivel de educație, nu există nici cea mai mică informație adresată fie apartenenților comunității vlahe fie celorlalți, legată de limba, istoria, cultura și tradiția noastră...

La fel ca și în anul 2009, când am primit și aprobarea formală de la Ministerul educației, condus de ministrul Jarco Obradovici, caând au fost predate semnăturile parinților și documentele necesare, ne au ținut de niște luni în incertitudine, și atunci, în preajmă începutului anului școlar, ne s-a spus că documentele au fost pierdute și să trimitem din nou. Și acum este similar. Din cele 15 de școli în care au fost depuse cererile, numai în școala ”Stanoie Miljkovic” din Brestoț lângă Bor a fost începuta procedură. Chiar și aici cei 20 de parinți care au depus cererile au fost întrebați dacă doresc informatica sai limba română, cu amenințările și propagandă- razboiul, Kosovo din nou etc. Astfel, și acolo unde au fost peste 20 de cerei, nu mai este niciună.

Domnul Ponta, după cum se povestește, i a spus omologului sârb că se așteaptă la mișcările concrete, în lco de promisiuni deșerte. După parerea dumneavoastră, ce ar însemna aceste ”mișcări concrete”?

Aplicarea Consituției și a legilor Republicii Serbia. Când spun legile, mă refer în primul rând la Legea care protejează drepturile și libertățile minorităților naționale și la cea referitoare la consilii naționale ale minorităților naționale.

Traducere TimocPress

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Despre utilitatea votului alb

in contextul actual al vietii politice din Romania

de Alexandru Herlea

In urma cu aproape un an afirmam in articolul intitulat: “Manifestarile din iarna 2012 si necesitatea crearii unei alternative politice pentru Romania” ca situatia politica din Tara este dezastruoasa si ca aparitia unei adevarate alternative este solutia pentru iesirea din impas. Astazi, in decembrie 2012, in ajunul alegerilor parlamentare, nimic nu s-a schimbat, situatia politica a ramas aceeasi. Monopolul puterii continua sa fie detinut de exponentii fostei nomenclaturi si ai fostei securitati care controleaza si viata economica. 

Sinistrul personaj Silviu Brucan afirmase, curand dupa evenimentele din decembrie ’89, ca FSN trebuie sa se imparta pentru a juca atat rolul de putere, cat si cel de opozitie. Astfel, simuland democratia, securistii si nomenclaturistii, care acaparasera conducerea Tarii, puteau sa-si pastreze dominatia. Asistam astazi, dupa 23 de ani de la prabusirea comunismului, la perfecta transpunere in viata a acestei strategii. Scindarea FSN din 1991 in PDSR si PD este unul din momentele ei cheie ; ea a permis celor doi frati gemeni sa fie cu schimbul cand la putere, cand in opozitie. 

Manipularea opiniei publice prin varii metode, incepand cu controlul riguros al mass media, a creat conditiile alternarii la guvernare a celor doua aripi ale FSN. A aparut astfel un cerc vicios bazat pe ideea ca trebuie ales raul cel mai mic reprezentat cand de una, cand de cealalta ramura a FSN-ului. Alternanta este insa fictiva intrucat atat PDL, cat si PSD (numele actuale ale celor doua ramuri) au aceleasi origini, aceleasi mentalitati, acelasi dispret pentru cauza cetatii si aceeasi atitudine de promovare a interesului personal in detrimentul celui public. 

In mod normal partidele politice trebuie sa promoveze, in interesul poporului, valori, idei si programe ; ori in cazul celor doua ramuri ale FSN nu este vorba decat de interese personale si de grup. In ultimul timp, lupta intre putere si opozitie a devenit din ce in ce mai reala, deci mai credibila, fapt care faciliteaza manipularea opiniei publice. Fiecare protagonist face totul si utilizeaza toate mijloacele ca sa acapareze un numar cat mai mare de privilegii si bunuri. Acestea fiind limitate, lupta se ascute. 

Viata politica romaneasca se desfasoara, cum am mentionat deja, intr-un cerc vicios. Optiunea opiniei publice pentru ceea ce este considerat ca fiind raul cel mai mic determina perpetuarea adevaratului rau : cel al perenizarii puterii in mainile mafiilor de securisti si nomenclaturisti. Aceasta este adevarata cauza a degradarii continue a situatiei politice din Romania, ajunsa astazi la un nivel pe care nimeni nu-l credea posibil. Cercul vicios al falsei alternative, preconizat de Brucan si intretinut ulterior cu mult profesionalism reprezinta o mare victorie a celor ce detin puterea din decembrie ’89 si pana astazi.

Pentru a iesi din acest impas trebuie create conditiile necesare nasterii unei adevarate alternative politice. Este un proiect pe termen lung si el nu poate avea, din pacate, un impact imediat ; trebuie insa inceput cat se poate de repede. 

O solida alternativa politica se poate realiza numai daca ea este expresia vointei clar afirmate a unei parti importante a electoratului. Toti cei care resping oferta electorala, existenta astazi in Romania, trebuie sa se exprime si aceasta se poate face prin votul alb (buletinul de vot pe care nu a fost aplicata stampila cu mentiunea votat). El exprima, fara echivoc, refuzul de a alege candidatii inscrisi in buletinele de vot. Desigur, votul nul reprezinta si el, in buna masura, aceasta optiune. Cauzele anularii lui fiind insa diverse mesajul transmis este neclar, ca si cel al neprezentarii la vot. Legea electorala din Romania (legea 35 din 2008) prevede, in mod explicit si pertinent, contabilizarea separata (distincta de votul nul) a votului alb. Este un aspect extrem de pozitiv cu toate ca votul alb nu este luat in considerare (ca si votul nul) in calculul voturilor valabil exprimate, ceea ce i-ar fi conferit o si mai mare imporanta. 

Dar pentru ca semnificatia votului alb sa fie lipsit de  ambiguitate si sa poata fi utilizat cu toata eficacitatea este necesar ca in buletinele de vot sa figureze un patrulater cu inscriptia VOT ALB, asemeni patrulaterelor candidatilor. Alegatorul va avea astfel informatia clara si proba materiala a existentei acestei optiuni (practic necunoscute) si va putea s-o utilizeze fara teama unei eventuale fraude (aplicarea ulterioara a stampilei pe unul din patrulaterele existente). 

Pentru Romania votul alb si utilizarea lui este importanta. Cu cat numarul voturilor albe va fi mai mare, cu atat conditiile crearii unei formatii politice care sa serveasca poporul roman vor fi mai propice. Cei care refuza sa aleaga intre variantele electorale existente astazi constituie baza pe care se va construi structura politica care va reprezenta adevarata alternativa in Romania viitoare. 

Societatea civila din Romania trebuie sa se mobilizeze pentru ca votul alb, optiune electorala practic necunoscuta in randul opiniei publice, sa fie cat mai larg popularizat si semnificatia lui cat mai clar explicata, subliniindu-se diferenta dintre votul alb, cel nul si neprezentarea la scrutin (abtinerea). Trebuie evident urmarita cu atentie aplicarea cu strictete a legii electorale precum si imbunatatirea ei, printre altele, prin  crearea unui buletin de vot adecvat si includerea votului alb in totalul sufragiilor exprimate. Votul alb poate constitui o caramida importanta pentru constructia Romaniei de maine, fiind o speranta pentru iesirea din impasul politic in care se gaseste impotmolita Tara.

Alexandru Herlea



Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Despre datoria de a nu te supune

Autor: Ruxandra Ivan | 16.10.2012

”Must the citizen ever for a moment or in the least degree, resign his conscience to the legislator? Why has every man a conscience then?”

(H.D. Thoreau, Resistance to Civil Government)

Ideea contractului social în care oamenii s-ar angaja de bunăvoie pentru a stabili o societate în care să se simtă apărați de vicisitudinile stării de natură este o pură ficțiune, în măsura în care nici unul din cetățenii existenți astăzi oriunde pe glob nu și-a dat un consimțământ explicit, odată cu intrarea în această lume – sau măcar odată cu vârsta majoratului, față de sistemul constituțional, față de ansamblul legilor pe care va fi ținut să le respecte, sau față de politicile pe care guvernul le pune în practică. Nu există, de fapt, o „intrare” în contractul social, pentru că omul este aruncat în lume, el se naște direct parte a acestui contract fără să fi consimțit vreodată la el, ca individ.

Cu toate acestea, întreaga filosofie constituțională a statelor democratice se bazează pe ideea de contract social și pe acel „consimțământ de a fi guvernați”. Acest consimțământ se consideră a fi implicit, atâta timp cât cetățenii acceptă să se supună legilor; ei au posibilitatea legală de a schimba guvernanții prin vot și de a aproba modificările constituționale prin referendum. Democrațiile contemporane se confruntă însă cu o vidare de sens a acestor gesturi electorale. În condițiile în care impactul votului este din ce în ce mai mic asupra unei clase politice oligarhice, iar posibilitatea reală a cetățenilor de a schimba ceva prin vot pare din ce în ce mai iluzorie, nivelurile de absenteism ating cotele istorice maxime. Constatăm o „oboseală” (fatigue) generală a modelului democrațiilor occidentale, care par să-și fi atins limitele posibilităților lor de a menține consensul social fondator.

Există o prăpastie între elitele politice și mase; pe de o parte, elitele politice răspund din ce în ce mai puțin la cerințele cetățenilor și sunt din ce în ce mai greu de înlocuit, din lipsă de alternative (în context românesc, sloganul Pieței Universității PDL, USL, aceeași mizerie este revelator). Pe de altă parte, gradul de contestare al modurilor de guvernare este în creștere peste tot în lume, contestarea tinzând să capete aspecte violente și anti-sistem: spre deosebire de grevele și mișcările tradiționale care contestau anumite politici sau anumite forțe politice aflate la putere, contestarea din zilele noastre este mai degrabă îndreptată împotriva sistemului politic ca atare. În contrapartidă, elitele politice care administrază Statul recurg la mijloace din ce în ce mai violente pentru a limita și a reprima aceste mișcări, mijloace care se află adesea la limita legalității.

Dar legile, făcute tot de aceste elite politice, evoluează odată cu atmosfera timpului: din ce în ce mai mult, ele permit supravegherea cetățenilor astfel încât orice tentativă de contestare organizată să fie înăbușită încă din fașă. Din ce în ce mai mult, Statele își tratează cetățenii ca pe niște supuși sau, și mai rău, ca pe niște simple obiecte ale guvernării, și nu ca pe părțile constituente ale unui contract social de la care, totuși, se revendică (în acest sens, este simptomatică terminologia discursului public în care se vorbește de „populație” și nu de „cetățeni”).

Așadar, presupunem că un cetățean X se află în următoarea situație (prea puțin ipotetică, să recunoaștem): votul său nu are nici un impact asupra politicilor guvernamentale; mecanismele de asociere la luarea deciziei sunt din ce în ce mai îndoielnice (acest lucru este în primul rând valabil pentru România); nu și-a exprimat consimțământul de a fi guvernat, dar dacă declară retragerea acestui consimțământ, organele Statului vor considera, în cel mai bun caz, că subminează ordinea de drept. Care sunt mijloacele care-i rămân cetățeanului prin care să poată să-și afirme caracterul politic (în sensul în care el este membru al corpului politic constitutiv al Statului, și în opoziție cu un caracter pur obiectual)? Asocierea pentru crearea de contra-puteri, nesupunerea civică, și revoluția.

Nu vom trata aici fenomenul asociativ, dificultățile coagulării sale și impactul pe care îl poate avea asupra sistemului politic; nu vom trata nici revoluția, fenomen politic radical și oarecum desuet, dar în orice caz îndelung dezbătut în teoria politică. Ne vom opri asupra conceptului de nesupunere civică, foarte puțin cunoscut la noi până în timpuri recente, și mai puțin teoretizat decât alte forme de reconstituire a politicului de către cei fără de putere.

Ce este nesupunerea civică? În linii mari, ea constă în actul de a încălca o lege în vigoare în virtutea unei convingeri morale personale (dar presupusă a avea un caracter universal) și pentru a atrage atenția opiniei publice și a guvernului asupra caracterului imoral al anumitor legi sau politici guvernamentale. Diferitele definiții care au fost schițate în literatura de specialitate converg în a spune că nesupunerea civică are următoarele caracteristici:

-        implică încălcarea deliberată a legii. Cazurile în care anumite gesturi de protest nu sunt însoțite de încălcarea niciunei legi nu pot fi clasificate, din punct de vedere tehnic, ca nesupunere civică.

-        implică acceptarea – și chiar solicitarea – sancțiunii penale. Un act de nesupunere civică este un act public și asumat; autorul său nu caută să ascundă faptul că a încălcat o lege, și de aceea el nu este un infractor. Dimpotrivă, el caută să atragă atenția asupra injusteții unei legi sau politici, deci interesul său este ca fapta sa să fie cât mai cunoscută de opinia publică și de guvernanți.

-        este nonviolentă, pentru că este „civică”, adică se înscrie în limitele conviețuirii civile în societate, respectând principiul fundamental de a nu încălca libertatea celorlalți și de a nu le dăuna în niciun fel.

-        nu este fapta unui individ izolat, ci se manifestă printre membrii unui grup; ea este mai degrabă un mijloc de acțiune folosit de minorități organizate. Hannah Arendt susține că nu poate exista nesupunere civică izolată, ca faptă a unui singur individ, pentru că demersul are în mod necesar o latură socială – este vorba de o acțiune întreprinsă ca rezultat al unor convingeri care circulă în rândul unui grup care, fiind minoritar, nu are la dispoziție alte mijloace de a-și face cunoscută opoziția față de anumite legi sau politici guvernamentale.

-        nu trebuie confundată sau asimilată nici cu delincvența de drept comun, nici cu acțiunea revoluționară. Din punct de vedere juridic, nu se face nici o diferență între un act de nesupunere civică și o faptă penală ce poate fi încadrată ca delict de drept comun: în ambele cazuri este vorba de încălcarea legii. Din punct de vedere moral însă, cele două sunt fundamental diferite: cel care comite un act de nesupunere civică nu o face în propriul său interes, ci pentru o cauză mai înaltă care, în viziunea sa, poate fi echivalată cu interesul întregii umanități. În plus, distincția între încălcarea legii în public și cea clandestină este foarte importantă. În ceea ce privește acțiunea revoluționară, diferența principală este aceea că nesupunerea civică nu este o formă de contestare a sistemului ca întreg și a principiilor sale de bază, ca în cazul luptei revoluționare. Nesupunerea civică încearcă să atragă atenția asupra unor „scăpări” ale sistemului, pe care îl consideră în cele din urmă legitim, iar consecințele penale ale nesupunerii sunt și ele acceptate. 

-        O altă distincție necesară este cea între nesupunerea civică și obiecția de conștiință. Cineva care refuză serviciul militar obligatoriu aduce o obiecție de conștiință, dar nu comite un act de nesupunere civică. Acesta din urmă trebuie să fie public și să vizeze, ca finalitate, modificarea unei legi sau a unei politici în folosul unui grup mai mare de oameni.

Dacă avem în vedere fundamentele sale filosofice, conceptul de „nesupunere civică” este profund liberal, înscriindu-se în tradiția filosofică iluministă. La baza lui stă subiectul politic modern, individul autonom în a cărui conștiință rezidă fundamentul moralei universale și care are capacitatea înnăscută de a discerne între bine și rău. Această conștiință suverană, și nu puterea politică, este instanța supremă căreia trebuie să i se supună individul. Loialitatea datorată Statului sau națiunii este pusă pe locul doi față de loialitatea datorată umanității în întregul său: cel care comite un act de nesupunere civică o face în vitrutea unui bine superior celui promis de guvernarea vremelnică. Iar loialitatea față de umanitate se judecă doar în forul propriei conștiințe.

Epoca de glorie a practicii nesupunerii civice este deceniul al șaptelea american, o perioadă în care înfloresc atât actele de nesupunere, cât și dezbaterile academice din jurul conceptului. Această proliferare este legată de contextul legilor rasiale din Sud, precum și de opoziția față de războiul din Vietnam, aflat în plină desfășurare. Hannah Arendt crede că nesupunerea civică este o expresie a tradiției asociative americane, și că, prin urmare, ea este puțin compatibilă cu alte tipuri de tradiție politică. Însă, deși născută în Statele Unite ale Americii, practica nesupunerii civice și-a câștigat adepți și în alte spații culturale. Vom expune mai jos cele mai celebre exemple de nesupunere civică.

Henry David Thoreau (1817-1862), inventatorul conceptului, este un original al timpurilor sale. La 28 de ani a luat decizia să petreacă o vreme izolat de lume, retrăgându-se pe o proprietate dintr-o pădure, pe malul lacului Walden din Massachusetts, unde a trăit timp de doi ani într-o casă din lemn construită de el însuși. În această perioadă, a fost căutat de fisc, cerându-i-se să-și plătească taxele restante de mai mulți ani. Ca urmare a refuzului său, a trebuit să petreacă o noapte la închisoare; a doua zi dimineață, mătușa lui a plătit restanța către Stat (după câte se pare, împotriva voinței lui Thoreau), și acesta a fost eliberat. Ne interesează aici mai cu seamă motivul pentru care Thoreau a refuzat să plătească taxele: este vorba de opoziția sa față de sclavie și de războiul dus de Statele Unite împotriva Mexicului, pe care le consideră imorale. Ca urmare a acestei experiențe, care pare să-l fi marcat decisiv, Thoreau publică în 1849 eseul Resistance to Civil Government, or Civil Disobedience, în care justifică teoretic refuzul individului de a se supune legilor unei guvernări pe care o consideră, conform propriei sale conștiințe, imorală.

Martin Luther King este un alt caz celebru citat îndeobște pentru a exemplifica nesupunerea civică. În semn de protest împotriva segregării rasiale din Statele Unite, care impunea spații separate pentru albi și negri în restaurante, autobuze, instituții publice etc., Martin Luther King organizează în 1955-56 un boicot al autobuzelor, determinându-i pe susținătorii abolirii segregației să refuze să mai meargă cu mijloacele de transport în comun. Acest lucru punea o problemă serioasă companiei de transport, în condițiile în care cca 75% din clienții săi erau persoane de culoare. Trebuie menționat că acest boicot nu a fost gândit ca încălcare a vreunei legi, ci a fost doar o modalitate de a protesta ocolind legea. Cu toate acestea, Luther King a fost condamnat ulterior în justiție pe baza unei legi anti-boicot. Boicotul a luat sfârșit, însă, doar după ce Cureta Supremă a afirmat neconstituționalitatea legilor rasiale aflate în vigoare în mai multe state din Sud.

Ultimul exemplu la care ne vom referi este la fel de cunoscut ca și celelalte două: Mahatma Ghandi. El practică această formă de protest de-a lungul mai multor decenii, sub diferite forme. În anii 20, îi organizează pe țăranii care protestează împotriva impozitelor agricole prea mari. În 1930, organizează un marș de 400 de km împotriva taxei naționale pe sare. Dar cea mai cunoscută acțiune a sa este mișcarea Quit India, împotriva dominației coloniale britanice, începută în 1942 printr-un celebru discurs al lui Ghandi. Mișcarea cheamă la nesupunere civică non-violentă pe toți cei care consideră imorală stăpânirea britanică și obligația supușilor din colonii de a contribui la efortul de război. Reacția britanică la această mișcare este foarte dură: în jur de 60 000 de oameni, participanți la mișcare, sunt pedepsiți cu închisoarea.

Problemele legate de practica nesupunerii civice sunt destul de numeroase, dar ne vom opri asupa câtorva care prezintă mai multă relevanță. Prima dintre ele, care pare o aporie imposibil de depășit, este cea a justificării legale – sau teoretice, în general, a acestei forme de protest. Cum trebuie să trateze justiția un act de nesupunere civică în cazul în care acesta este perfect justificat din punct de vedere moral, dar contravine legilor în vigoare? O a doua întrebare relevantă pentru discuția noastră ar fi: în ce măsură nesupunerea civică este un instrument eficient de influență asupra politicilor guvernamentale și în ce măsură este un mijloc de subminare a ordinii de drept? În sfârșit, având în vedere condițiile istorice din spațiul românesc, coordonatele culturale, o tradiție politică oarecum diferită de cea americană, ce șanse există ca nesupunerea civică să devină o practică politică asumată în societatea românească? Este acest lucru de dorit?

Un aspect interesant al practicii nesupunerii civice este acela că ea a fost folosită în mod strategic de asociații civice americane pentru a testa constituționalitatea, la nivel federal, a unor legi ale Statelor din federație. Acest lucru a fost posibil datorită dualității sistemului juridic american. Teoretic, această strategie este posibilă și în România, în măsura în care există cel puțin două Curți superioare curților naționale, și anume Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Este posibil pentru anumite organizații civice din România să practice nesupunerea civică tocmai în scopul strategic de a aduce în fața justiției naționale cazuri care, în cazul unei soluții nefavorabile, să fie înaintate către aceste curți superioare, unde ar putea avea mai multe șanse. O altă utilizare posibilă a nesupunerii civice poate avea drept scop aducerea în prim-planul dezbaterii publice anumite legi sau politici considerate nedrepte.

Atunci când instituțiile statului nu mai funcționează, ca în imaginea pe care am încercat să o zugrăvim în prima parte a expunerii noastre, soluțiile la criza politică nu pot veni decât din societate. Prin practica nesupunerii civice este posibilă o campanie de aducere în conștiința publică a unor teme pe care publicul amenințat de dispariția politicului și mult prea preocupat de îngrijorările vieții de zi cu zi le poate da uitării. Este vorba, în cele din urmă, de asumarea calității de cetățean, de asumarea responsabilității de a participa la deciziile politice, și de afirmarea unei conștiințe morale aflată deasupra simplei dorințe de prezervare biologică. 

Ruxandra Ivan

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer