Raportul de analiza privind expunerea viciilor de constitutionalitate si de tehnica legislativa a propunerii de modificare a Legii minelor nr. 85/2003

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer


(Bucuresti, 5.09.2011) Monica Macovei: Scrisoare deschisa - Proiect de modificare a Legii minelor nr. 85/2003
In atentia:

Domnului Iulian Iancu, Presedinte, Comisia pentru Industrii si Servicii – Camera Deputatilor

Membrilor Comisiei pentru Industrii si Servicii

Membrilor Camerei Deputatilor

Domnule Presedinte,
Va trimit atasat “Raportul de analiza privind expunerea viciilor de constitutionalitate si de tehnica legislativa a propunerii de modificare a Legii minelor nr. 85/2003”, datat 31 august 2011, si va rog sa organizati o dezbatere in cadrul Comisiei pentru Industrii si Servicii cu reprezentanti ai societatii civile si ai mass-media, avand in vedere aspectele controversate ale acestei initiative legislative, impactul major si interesul public.
Raportul a fost intocmit de Asociatia ALBURNUS MAIOR, Asociatia SALVATI BUCURESTIUL, Asociatia TRANSILVANIA VERDE si Asociatia MAI MULT VERDE.
Potrivit informatiilor publice de pe site-ul Camerei Deputatilor, proiectul are numarul de inregistrare 549/02.11.2009.
Cu stima,
Monica Macovei, Deputat – Parlamentul European

Originalul Raportului, în format pdf, poate fi încărcat de aici.


ÎN ATENTIA

MEMBRILOR CAMEREI DEPUTATILOR

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

EXPUNEREA VICIILOR DE CONSTITUȚIONALITATE ȘI

DE TEHNICA LEGISLATIVA A
PROPUNERII DE MODIFICARE A LEGII MlNELOR NR. 85/2003
31 AUGUST, 2011

RAPORT DE ANALIZĂ LEGISLATiVĂ - PROPUNEREA DE MODIFICARE A LEGII MINELOR 85/2003
PAGINA 2
Cuprins:
PREVEDERI ILEGALE ALE PROPUNERII LEGISLATIVE
PROPUNEREA LEGISLATIVĂ

Problema Utilitătii Publice
Problema Exproprierii - Drepturile omului
Problema Codului Silvic
Problema Patrimoniului Cultural
Problema Principiului Neretroactivitătii
Problema Autorizării Lucrărilor de Constructie
Problema Fondului Funciar si a Urbanism ului

Au contribuit la realizarea acestui raport:
Asociatia ALBURNUS MAIOR
Str. Principală, nr. 299, Roşia Montană sau Str. D. Francisc, nr. 10, ap. 5, Cluj Napoca Tel/Fax: 0264-599 204 /
E-mail: alburnusmaior@ngo.ro
Web: www.rosiamontana.org
Asociatia TRANSILVANIA VERDE
400750 Cluj-Napoca, O.P. 1., C.P. 1154 Tel: 0744-603 930
E-mail: contact@greentransylvania.ro Web: www.greentransylvania.ro www.greendex.ro
Asociatia SALVATI BUCURESTIUL
Bd. M. Kogalniceanu, nr. 10, corp A+B Et. 1, ap. 3D, sector 5, Bucureşti
Tel: 031-436 39 66/0767-576794 E-mail: contact@salvatibucurestiul.ro Web: www.salvatibucurestiul.ro
Asociatia MAI MULT VERDE
Str. Icoanei 96A, et. 3, sector 2, Bucureşti Tel. : 031-824 10 20 / Fax: 031-824 10 21 E-mail: asociatia@maimultverde.ro
Web: www.maimultverde.ro

RAPORT DE ANALIZA LEGISLATIVA - PROPUNEREA DE MODIFICARE A LEGII MINELOR 85/2003
PAGINA 3
PROPUNEREA LEGISLATIVĂ
Propunerea legislativă iniţiată de senatorii Toni Greblă (PSD) şi Ion Ruşeţ (PDL), Pl-x. 549/20091, pentru modificarea şi completarea Legii mine lor nr. 85/2003 a fost adoptată de Senatul României în şedinţa din data de 27 octombrie 2009 şi este în prezent în dezbatere la Camera Deputaţilor, cameră decizională în acest caz.
Propunera legislativă a senatorilor Greblă şi Ruşeţ conţine o serie de prevederi care încalcă grav drepturile fundamentale ale cetătenilor României.
,
PREVEDERI ILEGALE ALE PROPUNERII LEGISLATIVE
Articolele 101_1016 propuse spre a fi introduse în Legea minelor re strâng în mod dramatic dreptul de proprietate privată prevăzut de Constituţia Românei la articolul 442• Detaliem mai jos câteva dintre prevederile care, în opinia noastră, încalcă grav Constituţia, tratate şi convenţii internaţionale ratificate de România precum şi norme elementare de tehnică legislativă.
Problema Utilitătii Publice

1. Art. 102: "Se declară de utilitate publică lucrările miniere pentru exploatarea substantelor minerale utile care se execută în baza unei licente de exploatare."

Conform acestei prevederi, şi datorită faptului că propunerea legislativă mai prevede şi derogarea de la art. 6 din Legea nr. 33/1994 care reglementează exproprierea pentru cauză de utilitate publică", orice fel de operaţiune minieră pentru care există o licenţă de exploatare este considerată de utilitate publică. Acest fapt este legiferat indiferent dacă statului român şi implicit cetăţenilor acestei ţări, le revin majoritatea beneficiilor din proiectul minier respectiv sau nu, sau dacă exploatarea minieră înfrânge o altă cauză de utilitate publică, cum ar fi protejarea monumentelor istorice. Norma constituţională sus citată" face referire
http://www.cdep.ro/proiecte/2009/500/40/9/se549.pdf
Relevant este în special alineatul (3) al art. 44 din Constituţie, care prevede: "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire".
Art. 101: "Prin derogare de la prevederile art. 6 din Legea nr. 33/1994 privind expropriere a pentru cauză de utilitate publică, cadrul juridic pentru reglementarea măsurilor în scopul asigurării terenurilor necesare desfăşurării lucrărilor miniere pentru exploatarea substanţelor minerale utile este cel prevăzut la art. 102_1017".
Vezi art. 44, alin. (3) din Constituţia României.
4

RAPORT DE ANALIZĂ LEGISLATiVĂ - PROPUNEREA DE MODIFICARE A LEGII MINELOR 85/2003
PAGINA 4
precisă la "utilitatea publică stabilită potrivit legii", aşadar printr-o evaluare de la caz la caz şi ca urmare a unei proceduri statuate tot prin lege. De aici, rezultă că declararea in abstracto şi apriori a oricărei exploatări miniere ca fiind de utilitate publică nu este numai abuzivă, ci şi profund neconstituţională. În aceste condiţii, orice investitor privat care obţine o licenţă de exploatare are dreptul să exproprieze de bună voie proprietăţile vizate, chiar dacă proiectul prevede profituri în majoritate investitorului privat, neputând astfel fi considerat nici de utilitate publică şi nici de interes naţional. De exemplu, în cazul Roşia Montană investitorul Gabriel Resources deţine peste 80% din proiectul de exploatare a aurului.
Prin formularea tendenţioasă a acestei propuneri de modificare legislativă, considerăm că se încalcă dispoziţiile constituţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului" care a statuat că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat. Considerăm că atât cauza de utilitate publică cât şi raportul de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat sunt elemente care lipsesc sau sunt violate în cadrul proiectelor de minerit de interes privat.

Problema Exproprierii - Drepturile omului

2. Art.103: ,,(1) Pentru lucrările declarate de utilitate publică în condiţiile art.Iu", expropriator este statul român, prin titularii licenţelor de exploatare, operatori economici" şi Art. 108: "Plata despăgubirilor pentru imobilele ce urmează a fi expropriate în temeiul prevederilor art. 105 alin. 1 se face de titularul de licenţă direct titularilor drepturilor reale, în numerar sau prin consemnarea sumelor într-un cont bancar la dispoziţia acestora."
Conform legislaţiei româneşti", expropriator nu poate fi titularul de licenţă în numele statului român ci doar statul român direct, el fiind astfel responsabil şi de plata despăgubirilor. Introducerea prevederii conform căreia titularul licenţei realizează exproprierea şi plăteşte despăgubirile demonstrează încă o dată că în intenţia iniţiatorilor acestei modificări legislative se urmăreşte substituirea autorităţilor statului român cu companii private care pot deţine la un moment dat licenţe de exploatare în România, investindu-le pe acestea din urmă, în mod abuziv şi discriminatoriu, cu atribute de exercitare a unor puteri statale. Acest fapt ar duce la un abuz fără precedent asupra deţinătorilor de imobile aflate în calea realizării unor proiecte de minerit, deoarece proprietătile private ale acestora se vor afla la dispoziţia unor companii private ce pot fi înregistrate în paradisuri fiscale, aşa cum este de exemplu Gabriel Resources Ltd.
Vezi deciziile Curţii Constituţionale a României care menţionează expres această jurisprudenţă.
Legea nr. 33/1994, art. 12 alin. (2): "Expropriator, în înţelesul prezentei legi, este statul, prin organismele desemnate de Guvern, pentru lucrările de interes naţional, şi judeţele, municipiile, oraşele şi comunele, pentru lucrările de interes local".

RAPORT DE ANALIZĂ LEGISLATiVĂ - PROPUNEREA DE MODIFICARE A LEGII MINELOR 85/2003
PAGINA 5
3. Art. 1012: ,,(2) Judecarea cauzelor ce au ca obiect exproprierile pornite în temeiul prezentei legi se face cu precădere, iar termenele stabilite în cursul judecăţii de către instanţele învestite nu pot fi mai mari de 7 zile" şi ,,(3) Instanţa competentă poate suspenda executarea unui act emis în procedura exproprierii dacă se depune o cauţiune de 10% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 10.000 de lei".
Prevederile articolului 1012 sunt neconstituţionale şi încalcă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), după cum se precizează şi în punctul de vedere al Guvernului" din data de 16.06.2010. Prin scurtarea termenelor de judecată la 7 zile, excepţie nejustificată în faţa altor cauze judecate, expropriatul nu ar avea nici măcar timpul necesar să îşi pregătească documentele necesare pentru instanţă. Mai departe, instituirea unei cauţi uni pentru suspendarea executării unui act emis în procedura exproprierii reprezintă o gravă încălcare a accesului liber la justiţie, fapt menţionat şi în decizia CEDO din 20.12.2007 în cazul "Iosif ş.a. împotriva României".

Problema Codului Silvic

4. Art. 1015: ,,(4) Prin derogare de la prevederile art.40 din Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, solicitările de scoatere definitivă sau de ocupare temporară de terenuri din fondul forestier naţional necesare pentru lucrările miniere se aprobă de conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, indiferent de suprafaţă" şi ,,(5) Scoaterea definitivă din fondul forestier naţional a terenurilor prevăzute la art.Itr' şi art.Ifl" se exceptează de la aplicarea prevederilor art.7 alin.(3) şi (4) şi art.34 alin.(2) din Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare".
Proiectul de lege prevede o serie de derogări de la legile statului român, cum ar fi Codul silvic, şi creează premisele sustragerii operatorilor economici deţinători de licenţe miniere de la legislaţia ţării pe care alţi operatori economici sunt obligaţi să o respecte. În acest context, proiectele de minerit care prin natura lor afectează, de multe ori în mod grav, mediul înconjurător nu trebuie exceptate de la prevederile legislaţiei cu privire la mediu (păduri în cazul de faţă) ci ar trebui constrânse prin lege să respecte norme chiar mai stricte comparativ cu alţi operatori economici.
Problema Patrimoniului Cultural
5. Art. 11: ,,(3) Adoptarea unei hotărâri a Guvernului este necesară în cazul în care nu se efectuează descărcarea de sarcina arheologică şi/sau declasificarea respectivelor zone" şi ,,(5) Prin derogare de la prevederile art.5 din Ordonanţa Guvernului nr.43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activităţi miniere,
http://www.cdep.ro/proiecte/2009/500/40/9/pvg549bis.pdf

RAPORT DE ANALIZĂ LEGISLATiVĂ - PROPUNEREA DE MODIFICARE A LEGII MINELOR 85/2003
PAGINA 6
certificatul de descărcare de sarcină arheologică se emite pentru fiecare parte de teren din perimetrul de exploatare care poate fi redată activităţilor umane curente".
Prin prevederile art. 11, alin. (3) şi (5), proiectele de minerit primesc statut special şi, odată obţinut certificatul de descărcare de sarcină arheologică pot proceda la distrugerea unor monumente istorice clasificate fără a mai fi nevoie de avizul Guvernului în acest sens. Mai mult, contrar spiritului legislaţiei de protecţie a patrimoniului, prin care monumentele ar trebui protejate în întregul lor, proiectul de lege permite mutilarea acestora prin scoaterea selectivă a unor terenuri necesare proiectului de minerit de sub protecţia legii, prin derogare de la Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000.
6. Art. 11: ,,(6) În termen de 5 zile de la data primirii solicitării titularului unei licenţe miniere pentru eliberarea certificatului de descărcare arheologică, serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional transmit documentaţia depusă de beneficiar către Comisia Naţională de Arheologie sau Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, după caz".
Prin derogarea sus citată, se dă posibilitatea emiterii certificatului de descărcare de sarcină arheologică în absenţa raportului de cercetare arheologică preventivă, deci fără efectuarea de săpături arheologice, căci conform actualei proceduri privind descărcarea de sarcină arheologică, după ce primirea cererii pentru eliberarea certificatului de descărcare de sarcină arheologică din partea investitorului, direcţia trebuia să urmeze pasul procedural al solicitării adresate investitorului, de a depune raportul de cercetare arheologică preventivă. Ori acum, dacă direcţia ca în 5 zile de la primirea solicitării să trimită deja documentaţia depusă de beneficiar către Comisia de Arheologie, se crează practic un vid de reglementare care dă posibilitatea investitorului să nu mai depună raportul de cercetare.

Problema Principiului Neretroactivitătii

Art. 21: ,,(2) Prevederile legale existente la data acordării licenţei rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepţia apariţiei unor eventuale dispoziţii legale mai favorabile titularului."
Art. 21, alin. (2) prevede o excepţie de la principiul neretroactivităţii legii similar excepţiei legii penale mai favorabile, ceea ce încalcă de asemenea norma constituţională a neretroactivităţii legii. Astfel, întreg spiritul modificării legislative propuse este viciat de prevederi care favorizează până la extrem titularii de licenţe miniere, în detrimentul drepturilor fundamentale ale cetăţenilor care deţin proprietăţi ce ar urma să fie expropriate pentru interesul unor firme private.
Problema Autorizării Lucrărilor de Constructie

7. Art. 431: "Prin derogare de la prevederile art.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea

RAPORT DE ANALIZĂ LEGISLATiVĂ - PROPUNEREA DE MODIFICARE A LEGII MINELOR 85/2003
PAGINA 7
executării lucrărilor de construcţie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, certificatul de urbanism obţinut în scopul desfăşurării de activităţi miniere este independent şi separat de toate avizele şi aprobările eliberate în baza sa, în vederea obtinerii autorizatiei de constructie. În cazul în care certificatul de urbanism expiră sau devine inaplicabil ori invalid, toate avizele şi aprobările obţinute în baza certificatului de urbanism rămân în vigoare, cu excepţia cazului în care acestea au fost obţinute prin nerespectarea sau cu încălcarea legii.".
Art. 431 prevede o derogare de la Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de constructie astfel încât avizele obtinute în baza unui certificat de urbanism expirat sau invalid să rămână valabile. Derogarea sifdeaza definitia de baza si rolul conferit
certificatului de urbanism de legislatia privind amenajarea teritoriului si urbanismul precum si cea privind autorizarea lucrarilor de constructii. Certificatul de urbanism este un act administrativ cheie in orice procedura de autorizare a unei constructii noi si este indisolubil legat de toate avizele si actele necesare emiterii autorizatiei de construire. Prin certificatul de urbanism se face punerea in aplicarea a documentatiilor de urbanism in vigoare pentru localitatea respectiva. Prin certificatul de urbanism se stabilesc avizele si acordurile pe care titularul de proiect trebuie sa le solicite si obtine in vederea obtinerii, intr-un final, a autorizatiei de construire. Numai detinerea unui certificat de urbanism valabil da dreptul titularului de proiect sa solicite si sa obtina avizele necesare eliberarii autorizatiei de construire.
Este inadmisibil ca avize obţinute în baza unui alt aviz care este expirat ori invalid să rămână valabile, deoarece acest fapt ar reprezenta o sfidare a însăşi principiilor elementare de drept administrativ şi ar crea discriminări nejustificate în favoarea operatorilor economici din domeniul mineritului. Având în vedere aceea că un certificat de urbanism poate fi declarat invalid numai printr-o sentinţă judecătorească pronunţată de o instanţă competentă, titularul este astfel scutit de obligaţia respectării unor sentinţe judecătoreşti.

Problema Fondului Funciar si a Urbanismului

În acelaşi spirit, art. 401 şi art. 432 şi 433 prevăd de ro gări de la Legea fondului funciar nr. 18/1991, art. 92, alin. (2) şi (3), de la Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, din nou oferind operatorilor economici titulari de licenţe de exploatare un statut favorizat, nejustificat. Aceste derogări nu fac decât să creeze premisele ca operatorii economici privaţi din domeniul mineritului să nu fie obligaţi să respecte legislaţia României în acelaşi mod cu alţi operatori economici privaţi, care activează în alte domenii. Este de asemenea cel puţin suspect faptul că prezentul proiect de modificare a Legii minelor prevede de ro gări cu precădere în legătură cu actele şi procedurile cu care compania Roşia Montană Gold Corporation a întâmpinat dificultăţi majore în demararea proiectului Roşia Montană, cum ar fi problema certificatului de urbanism.
 
 

Apocalipsa pădurilor românești

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Apocalipsa pădurilor românești

     România a devenit tăietorul de lemne și "producătorul de scobitori și găuri de ozon" al Europei, dovadă fiind datele care sunt mai mult decât grăitoare: 350 de mii de hectare de pădure au fost rase ilegal de pe fața pământului. Statisticile arată ca în Europa suntem pe ultimul loc la capitolul suprafață împădurită și asta datorită faptului că ne ocupăm doar cu despăduritul. 

     La începutul secolului XIX, suprafața României era acoperită în proporție de 80%, iar acum mai avem doar 26,7% suprafață împădurită. În aceste condiții, nu trebuie să ne mire apariția fenomenelor extreme, precum aluncările de teren tot mai dese și inundațiile în care mor în fiecare an mulți oameni. Vinovații sunt peste tot, începând de la noi, însă cei care au cea mai mare răspundere se află în Parlament, la conducerea ministerelor și în aturajul clasei politice. În acest moment nu există, la nivel național, un inventar privind defrișările sau un plan național de luptă împotriva acestui fenomen. Nu există pentru că nimeni nu are interesul ca aceste date să fie cunoscute.

     Harghita, Bacău, Neamț, Suceava, Alba, Argeș, Maramureș, Bistrița sunt județele în care mii de hectare au fost rase de pe fața pământului, în mod ilegal, pentru care nimeni nu a fost pedepsit. Oriunde te duci în codrii țării găsești, fără prea mult efort, hoți în acțiune. De xemplu, la Bilbor, în munții Harghitei, în fiecare zi ies tiruri cu “lemn negru” din pădure, despre care oamenii spun că nu se întâmplă nimic fără știrea autorităților: primărie, poliție, inspectori silvici. Binențeles că vorbim de o situație binecunoscută tuturor celor din zonă, depre care puțin aucurajul sau vor să vorbească. "Omerta" și-a găsit aplicarea în țara noastră, iar cel care are curajul să vorbească știe că va muri de foame. Toți se gândesc la câștigul imediat și facil, majoritatea celor care acționează "în prima linie" fiind prost plătiți și supuși unui risc enorm, dar acceptă aceste condiții pentru a-și duce traiul zilnic. Nu aceștia sunt cei care fac prețul pieței, nu aceștia sunt cei care beneficiază de pe urma muncii depuse, din contră ei și copii lor (ca și ai noștri) au cel mai mult de suferit. Sumele de bani negri obținuți umplu buzunarele altor personaje dubioase care, la rândul lor, "ung ușile" nu știu cărui ministru, politician și chiar fac "infuzii de capital" pentru campanii electorale pentru a-și asigura alți 4-5 ani de liniște.

     Nimeni nu are interes să adopte o lege clară, dură și care să fie aplicată, fiindcă fiecare are un colț de ros.

     Despre pădure poți vorbi mult, însă povestea ei nu o poți afla decât atunci când te plimbi la umbra copacilor săi, când asculți foșnetul frunzelor și când inspiri mireasma florilor și a lemnului. Pădurea ne-a fost frate, soră, mamă, tată, confident, iar noi o ciopârțim de parcă ne-a făcut cel mai mare rău. Ne-a protejat de fiecare dată când i-am cerut ajutorul, ne-a călăuzit și ne-a găzduit. Probabil nu am învățat să răsplătim cu bine pe cei care ne-au vrut binele.

Alte reportaje pe aceiași temă.

    

Vă rog să priviți acest film selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Paul Goma despre distrugerea cărților și cenzură. Cu prietenie, Dan Culcer

Extras din Cronica română. Editorial. Aurul şmecherilor (I-II)

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Editorial Aurul şmecherilor (I-II)

 Spectacolul din jurul exploatării aurifere de la Roşia Montană este absolut penibil şi jenant. Mercenarii me­di­atici contractaţi pentru a susţine cauza “nobilă” a şme­cheraşilor româno-canadieni scuipă cu venin verbal în societatea civilă, interesul naţional şi logica economică. Dacă un economist, jurnalist sau politician susţine proiectul Roşia Montană în forma actuală, există doar două explicaţii posibile, adică personajul în cauză fie s-a născut fără capacităţi intelectuale strălucite, fie a trecut printr-o operaţiune de amputare a intelectului, ope­raţiunea fiind plătită din banii Gabriel Resources Ltd.

Argumentele aduse de susţinătorii proiectului în forma actuală sunt următoarele:
1. Statul va încasa bani din impozitarea profitului obţinut în urma exploatării miniere şi a salariilor celor care vor munci în cadrul exploatării.
2. Zona va beneficia de o veritabilă renaştere economică gene­ra­tă de crearea locurilor de muncă.
3. Statul va încasa redevenţe substanţiale.
În realitate, statul român a dăruit (a se citi: a dat aproape gratis) aurul statului (a se citi: poporului) unor şmecheraşi cvasi-anonimi. Redevenţa de 4% este “substanţială” sau “acceptabilă” pentru drep­tu­rile de exploatare cumpărate de la un trib indigen din Africa subsahariană, dar în niciun caz pentru o ţară europeană care se pretinde a fi civilizată. Statul român are regii specializate care trebuie să se ocupe de exploatarea resurselor minerale ale statului, acesta fiind un aranjament firesc şi corect. Dacă statul român, în nemărginita lui înţelepciune, a pierdut capabilitatea tehnică de a exploata pe cont propriu zăcămintele de la Roşia Montană, atunci tot statului îi revine obligaţia de a recăpăta această capabilitate. Dacă puterea portocalie are bani pentru săli de sport şi telegondole, atunci puterea portocalie are bani pentru a importa specialişti şi tehnologii miniere de ultimă generaţie. Până la urmă, puterea portocalie poate cheltui o parte din împrumutul luat de la FMI pentru a crea o exploatare minieră profitabilă, căci tot reprezentanţii puterii portocalii susţineau sus şi tare că acest credit va fi folosit pentru investiţii. Dacă FMI se împotriveşte, nu vedem de ce statul nu ar pu­tea scoate o sumă din rezerva valutară pentru a realiza o astfel de investiţie profitabilă.
Am auzit şi argumentul absolut penibil, conform căruia nicio companie minieră nu va fi de acord să-i vândă statului român teh­nologia necesară exploatării în condiţiile în care compania nu participă la exploatare. Dacă funcţionarii guvernului sau regiilor chiar nu vor fi capabili să găsească un furnizor de specialişti şi echipament minier performant, îi invităm să ne contacteze pentru consultanţă gratuită.
Pentru a calcula dimensiunea profitului ce urmează să fie pierdut de statul român se poate apela la un calcul extrem de simplu. Exploatarea de la Roşia Montană poate produce aproximativ 300 de tone de aur. Chiar dacă statul se va ocupa de această ex­plo­a­tare în modul cel mai ineficient posibil, costul de extracţie nu poate depăşi 800 de dolari pentru o uncie (31,1 grame), iar o estimare realistă ar fi mai aproape de un cost de 500 de dolari pentru o uncie, mai ales în condiţiile în care Roşia Montană nu prezintă dificultăţi excepţionale din punct de vedere geologic, logistic sau climatologic. Aurul se cotează acum la aproximativ 1825 de dolari pentru o uncie, adică venitul exploatatorului ar putea fi între 1025 şi 1325 de dolari pentru o uncie. În aceste condiţii, venitul total din exploatare se cifrează între 9,88 şi 12,78 miliarde de dolari, dar aceşti bani nu vor ajunge la buget, ci probabil vor ajunge în bu­zunarele unor şmecheri, unor şmenari şi ale unor politicieni. Astăzi, asistăm la unul dintre cele mai mari furturi instituţionalizate din istoria României.
Evident, când se ajunge la discuţia despre preţul aurului, tot fe­lul de semidocţi şi agramaţi financiari încep să invoce argumentul despre imposibilitatea cunoaşterii preţului aurului la momentul ex­tracţiei, sugerându-se implicit că Gabriel Resoursces face un bine statului român, asumându-şi riscul scăderii preţului aurului sub costul de extracţie. Desigur, un astfel de argument este complet aberant şi toţi economiştii sau analiştii financiari care îl invocă ar trebui privaţi pe viaţă de dreptul de a practica vreo meserie legată de economie, pentru că prezintă pericol public. Toate companiile miniere mari, inclusiv cele de stat, îşi fixează preţul de vânzare cu mult timp înainte de începerea extracţiei fizice a metalului, aceasta fiind o practică standard şi aproape banală. Piaţa contractelor forward pentru metale preţioase (contracte cu livrare la termen) este destul de lichidă şi poate “absorbi” fără nicio proble­mă aurul de la Roşia Montană, mai ales în condiţiile în care ex­trac­ţia va fi “întinsă” pe o perioadă de 10-15 ani. Dacă funcţionarii statului nu sunt capabili să organizeze o astfel de operaţiune de hedging (fixare a preţului pentru o perioadă în viitor), din nou îi invităm să ne contacteze pentru consultanţă.
Un alt argument aberant al susţinătorilor proiectului se reduce la invocarea opiniei lui Mugurel Isărescu, care consideră că rezerva de aur a României nu trebuie să fie mărită, ceea ce ar conduce la concluzia că banii obţinuţi de la Gabriel Resources sunt mult mai buni decât aurul pe care l-ar putea obţine statul. În realitate, atât Isărescu cât şi promotorii proiectului Roşia Montană nu au dreptate. În editorialul de mâine, vom analiza necesitatea imperioasă a măririi rezervei de aur a României.

Redacţia Economică

Short URL: http://cronicaromana.com/?p=4141
Scris de kittracer pe 31 Aug 2011. În categoria Editorial. Poţi urmări comentariile la acest articol prin RSS 2.0. Poţi lăsa un comentariu la acest articol sau face referire pe un alt site

Aurul şmecherilor (II)

 La un moment dat, Mugurel Isărescu a recunoscut că regretă faptul că nu a cumpărat vreo zece mi­liarde de euro pentru rezerva valutară în perioada în care leul creştea excesiv din cauza intrărilor de capital speculativ. Astăzi, guvernatorul BNR consideră că România nu are nevoie de o creştere a rezervei de aur, repetând eroarea pe care a comis-o atunci când a lă­sat leul să se aprecieze excesiv şi nu a intervenit decisiv pentru menţinerea competitivităţii exporturilor româneşti şi sparge­rea bulei imobiliare incipiente. Pe lângă toate cusuru­rile dom­niei sale, columbofilul de la BNR nu este nici măcar original în prostiile pe care le face, iar majoritatea erorilor pe care le-a comis au fost făcute pentru că Isărescu “se ia după turmă”. În perioada premergătoare crizei, foarte multe ţări şi-au lăsat exporturile să moară (Grecia, Italia, Irlanda) şi aproape toată Europa a intrat în febra speculativă a boom-ului imobiliar, alimentat de accesul la creditare ieftină în valută, iar BNR ar fi trebuit să gândească independent şi să procedeze contrar “practicilor general acceptate” ale băncilor centrale din Eu­ro­pa. Astăzi, Isărescu îşi justifică dorinţa de a nu mări rezerva de aur prin invocarea recomandărilor Băncii Centrale Euro­pene care susţine că rezerva de aur nu trebuie să depăşească 15% din valoarea rezervelor valutare ale ţării. Merită să ex­pli­căm această situaţie în clar text: politica de management a rezervei valutare a României este setată de recomandările unei instituţii care a permis declanşarea crizei bancare eu­ro­pene, care a facilitat apariţia bulelor speculative şi asumarea de către băncile europene a unor riscuri absolut intolerabile şi care nu a reuşit să prevadă venirea crizei economice glo­ba­le. Poate să ne explice cineva de ce trebuie să ne ghidăm după recomandările unei instituţii care a eşuat lamentabil din toate punctele de vedere?

Cei care consideră că România nu are nevoie să-şi mărească rezerva de aur utilizează argumentul că BNR nu trebuie să se ocupe cu operaţiuni speculative în piaţa metalelor preţioase. Argumentul este corect, dar nu poate fi aplicat în acest caz. Mărirea rezervei de aur nu este o operaţiune speculativă, ci o operaţiune de reducere a riscului. Aurul este un metal monetar. Simplificând, se poate spune că aurul este unica valută care există fără o bancă centrală şi care nu poate fi “tipărită” după nevoile politicienilor şi din această cauză atrage atenţia investitorilor care doresc să-şi protejeze capitalul în timpul turbulen­ţelor economice. Să facem un experiment mintal: ce se va în­tâmpla cu valoarea rezervei valutare a României, în condiţiile în care o ţară din zona euro va da faliment? Ce se va întâmpla cu valoarea rezervei valutare a României dacă industriaşii germani reuşesc să forţeze clasa politică germană să pună în aplicare un plan de ieşire din zona euro? În aceste condiţii, miliardele de euro din rezerva valutară îşi vor pierde instantaneu aproape toată valoarea. Cei care cred că un asemenea scenariu este imposibil sunt aceiaşi semidocţi care credeau, în 2007, că o criză economică globală este imposibilă. Pentru prima dată în istoria recentă, băncile centrale sunt cumpărători de aur şi trendul are toate şansele să continue. Aurul este o poliţă de asigurare. Cu ce o să ne încălzească faptul că Isărescu a res­pec­tat recomandările BCE în condiţiile în care zona euro nu va mai exista? Băncile centrale din India, Rusia, China, Ka­zah­stan, Peru, Venezuela, Sri-Lanka etc. cumpără aur, încercând să-şi reducă expunerea faţă de monede care dau semne de profundă instabilitate structurală. Evident, analiştii şi jurna­liştii economici (toţi ca unul având ochi albaştri) ne vor explica că autorităţile monetare din ţările BRICs şi din America Latină sunt conduse de nişte agramaţi care n-au auzit de recoman­dă­rile Băncii Centrale Europene şi nici nu dispun de inteligenţa deosebită a academicianului Isărescu.
Chiar şi în cel mai optimist scenariu, moneda euro nu va supravieţui în forma curentă. Este foarte probabil că dolarul va trece printr-o devalorizare accentuată în condiţiile în care Washingtonul va încerca să reducă valoarea reală a datoriilor pe care le are în plan intern (programe sociale) şi pe plan extern (obligaţiuni). Dacă politica de management a rezervei valutare nu se va schimba, atunci din valoarea acestei rezerve nu va rămâne nimic, iar dacă aurul împrumutat la Banca de Reglementări Internaţionale nu se va întoarce în posesia Ro­mâ­niei, atunci valoarea rezervei va fi chiar egală cu zero. De­sigur, peste mulţi ani, pensionarul Isărescu ne va explica că îi pare rău că nu a cumpărat aur în 2011, dar va fi prea târ­ziu. Astăzi, un guvernator competent ar fi trebuit să militeze pentru naţionalizarea proiectului Roşia Montană, pentru de­mararea urgentă a exploatării şi mărirea rezervei de aur prin toate mijloacele posibile. Problema este că nu avem un gu­vernator competent la BNR.

Redacţia Economică

Constantin Cojocaru

31 august, 2011 - 8:54 pm

Preşedintele, Roşia Montană, Aurul şi Rezervele BNR
1. Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, a declarat, recent, că ar vrea să vadă “începută exploatarea aurului la Roşia Montană”. Cu precizarea că domnul Preşedinte vrea să vadă exploatarea aurului la Roşia Montană “începută” de o firmă străină, care ar urma să extragă circa 300 de tone de aur, din care României să-i revină, ca redevenţă, 4 %, adică 12 tone.
Eu sunt de acord cu domnul Preşedinte. Şi eu aş vrea să văd “începută” exploatarea aurului de la Roşia Montană. Cu precizarea că, în opinia mea, exploatarea aurului de la Roşia Montană TREBUIE şi POATE fi începută şi terminată de către români, nu de către străini. Şi, mai ales, fără cianură. Să o facem cu tehnologiile noastre, netoxice.
2. Domnul Preşedinte ne spune şi de ce vrea să vadă “începută” exploatarea aurului la Roşia Montană. ”Incertitudinea viitorului, spune Preşedintele, obligă orice stat care îşi poate consolida rezervele şi cred că din exploatare ar trebui să ridicăm rezerva la cel puţin 200 de tone în următorii ani, pentru că vedeţi cât sunt de volatile monedele”.
În prezent, rezerva de aur a României este de 103 tone, toată cantitatea provenind din “greua moştenire”. Diferenţa, între cele 12 tone, care ne vor reveni de la Roşia Montană, şi restul, până la 97 tone, ca să ajungem la 200 tone, o vom obţine, ne spune Preşedintele, prin începerea exploatării altor două zăcăminte de aur, de către companii româneşti : un zăcământ de 50 tone şi altul de 54 tone.
Ce ziceţi de modul în care Preşedintele României îşi argumentează susţinrea începerii exploatării aurului de la Roşia Montană ? Păi dacă cele două zăcăminte exploatate de companii româneşti ne vor aduce 104 tone de aur, de ce mai vrea dumnealui să vadă “începută” exploatarea aurului de la Roşia Montană?
3. La data de 31 iulie 2011, totalul rezervelor internaţionale ale României, conform datelor publicate pe site-ul BNR, era de 36,4 miliarde de euro. Acest total se compune din : a) 3,8 miliarde, aur, cele 103 tone, b) 5,0 miliarde, numerar şi depozite şi c) 27,6 miliarde euro, “securities”, valori mobiliare, adică hârtii (obligaţiuni, bonuri de tezaur etc), emise de guverne şi instituţii financiare străine, cărora BNR le-a împrumutat această sumă, de 27,6 miliarde de euro. Evident, d-e-alungul anilor, suma împrumutată de BNR a fost mult mai mare. Aceste 27,6 miliarde de euro reprezintă SOLDUL existent la data de 31 iulie 2011. Aurul reprezintă 10,4 % din totalul rezervelor internaţionale ale României. Aurul reprezintă 84,8 % din rezervele internaţionale ale Portugaliei, 71,7 % din cele ale Germaniei, 71,4 % din cele ale Italiei, 66,1 din cele ale Franţei, 59,4 din cele ale Olandei.
4. Conform evaluării BNR, la data de 31 iulie 2011, cele 103 tone de aur aflate în rezerva sa, valorează 3,8 miliarde de euro. Aceasta înseamnă că preţul unitar mediu luat în considerare de BNR este de 36,9 milioane de euro pe tona de aur, respectiv, 1 675 euro/uncie.
La acest preţ, de 36,9 milioane de euro pe tonă, cu cele 27,6 miliarde de euro investite de BNR în hârtii, am putea cumpăra, acum, 750 tone de aur. Vă rog să calculaţi. Împărţiţi 27,6 miliarde de euro la 36,9 milioane euro pe tonă. Vă dă, exact, 748 tone.
5. În argumentarea poziţiei sale, Preşedintele Românie ne spune şi că “Dacă vă uitaţi ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani, preţul aurului a crescut de la 620 de dolari uncia acum cinci ani la 1 890 dolari”.
Din nou, sunt de acord cu domnul Preşedinte. Da, este adevărat, în ultimii cinci ani, preţul aurului a crescut de peste 3 ori. Cu acestă constatare, vom vedea, imediat cât de ridicolă şi de tragică, în acelaşi timp, este poziţia domnului Preşedinte faţă de exploatarea aurului de la Roşia Montană.
Cele 27,6 miliarde de euro au fost investite de BNR în “securities”, nu acum, când preţul aurului este de 36,9 milioane de euro pe tonă, ci, în cea mai mare parte, cu 5-10 ani în urmă, atunci când preţul aurului era de 3,4, sau 5 ori mai mic decât astăzi. Dacă luăm în considerare cifra avansată de domnul Preşedinte, adică un preţ de numai 3 ori mai mic decât cel de astăzi, ajungem la un ADEVĂR CUTREMURĂTOR : Dacă Banca Naţională a României ar fi investit cele 27,6 miliarde de euro ÎN AUR, astăzi, rezerva de AUR a României ar fi fost de 2 200 TONE DE AUR. Ea ar fi valorat peste 80 miliarde de euro, actuali. Rezerva de aur a Germaniei este de 3 750 tone, a Italiei, de 2 700 tone, a Franţei, de 2 685 tone.
6. Începând cu anul 1990, atât eu cât şi regretatul profesor Anghel Rugină am atras atenţia conducerii BNR ca să investească toate rezervele ţării în AUR şi numai în AUR.
Nu am fost ascultaţi.
Iată ce probleme grave au creat incompetenţa şi iresponsabilitatea celor care au condus Banca Naţională a României în ultimii 22 de ani.
Am ajuns să ne vindem munţii ţării şi să ne otrăvim, pe noi şi pe urmaşii noştri, pe motiv că ne trebuie 12 tone de aur, pentru că BNR, în loc să cumpere aur, a împrumutat pe alţii cu zeci de miliarde de euro, miliarde care, mâine, poimâine, pot să valoreze zero lei, zero bani.
Până când ?
Constantin Cojocaru

Tudor Gheorghe: „Numai noi n-avem voie să fim naţionalişti”

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Tudor Gheorghe: „Numai noi n-avem voie să fim naţionalişti”

2 septembrie 2011, 06:50 |  Autor: George Rădulescu | 3159 afişări
Cuvinte cheie: la masa adevarului, Tudor Gheorghe, George Rădulescu, interviu,

18 Share

Comentează 34

text

Tipareste

Fotografii: eduard enea

Tudor Gheorghe pregăteşte un spectacol în care va include cântece din toată istoria naţională

 

Maestrul Tudor Gheorghe spune că, de frică şi din nevoia de a cataloga, unii dintre români se grăbesc să condamne orice demers de asumare a istoriei naţionale.

Demnitate. Aceasta ar putea fi cea mai scurtă caracterizare a maestrului Tudor Gheorghe. Privindu-l, mulţi dintre noi intuiesc că românii pot avea şi alt profil social. Spectacolele semnate de către Tudor Gheorghe depăşesc cadrul artistic, punând în mişcare, simultan, mintea şi sufletul spectatorului. De aceea, poate, biletele se vând ca pâinea caldă şi oamenii pleacă acasă mulţumiţi, cu un zâmbet discret sau cu o lacrimă în colţul inimii. L-am invitat din nou pe Tudor Gheorghe „La masa Adevărului" pentru a ne reaminti de „România veche", de valorile pe care a fost construită. Aşadar, am trecut „România nouă" prin filtrele celei „vechi", într-un exerciţiu menit să dea un impuls, simultan, minţii şi sufletului, ca şi în spectacolele lui Tudor Gheorghe. Ce-am izbutit veţi vedea în rândurile de mai jos şi în forma video a dialogului.
CARTE DE VIZITĂ
- Tudor Gheorghe s-a născut la 1 august 1945, la Podari, judeţul Dolj.
- A urmat Liceul „Fraţii Buzeşti" din Craiova şi cursurile Institutului de Teatru din Bucureşti, absolvind în 1966.
- În acelaşi an a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova.
- Tatăl său, cântăreţ la strană, a fost deţinut politic în temniţa de la Aiud, unde regimul era extrem de dur.
- În 1969 a oferit primul său recital, „Menestrel la curţile dorului", cu poezia poeţilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu.
- Autorităţile comuniste i-au interzis să concerteze în 1987, însă după Revoluţie a revenit pe scenă.
„Au venit dansatoarele la ţăranii mei"
„Adevărul": La ultima noastră întâlnire, acum doi ani, v-aţi exprimat mâhnirea în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. S-a schimbat ceva de atunci?
Tudor Gheorghe: Da. Dar nu în bine. În mai rău. Din rău în mai rău. La mine, la Podari, să nu zici că nu s-au întâmplat lucruri deosebite! La mine, la Podari, pe dealul de deasupra casei mele, cât am fost eu plecat să-mi văd de sănătate la Techirghiol, a apărut... bă, nene ca la Hollywood, înţelegi, scrie mare: PODARI. La Craiova nu scrie. Prin Craiova când treci nici nu-ţi dai seama, nici nu există Craiova. Dar când ai trecut de Craiova şi ai plecat spre Calafat, pe deal, sus, exact ca la Hollywood scrie PODARI. Şi noaptea e luminată reclama... Este tot ce-mi trebuie! Acum Craiova este ceva pe lângă Podari. S-au făcut lucruri importante la mine în sat: s-a băgat apă curentă, tata are acum apă în curte. Se pune gaz, probabil că mai e puţin până la alegeri şi în preajma alegerilor se fac lucrurile astea bune. Mie mi-ar fi drag să fie tot timpul alegeri pentru că mereu s-ar face câte ceva prin comune.

S-a schimbat profilul omului pe care l-aţi cunoscut, în copilăria dumneavoastră, la Podari în raport cu profilul celui de acum?
Da. Şi s-a schimbat esenţial! La mine în sat, tata e încă bolnav de credulitate, ca să zic aşa. El nu încuie poarta, nu încuie uşile la casă. Şi-i mai spun: „Tată!...". „Aş, cin' să fure?" Deci, tata are mentalitatea că la noi în sat nu se fură. La noi în sat nu se fura! În anii '50 nu exista ideea de furt - oamenii îşi lăsau butiile cu vin, acolo unde culegeau, grămezile cu porumb la capul locului, nu-şi luau nimic unul altuia. N-avea niciun sens, aveau toţi. Odată cu colectivizarea, odată cu instaurarea comunismului şi cu pecinginea asta pe sufletul ţăranului român, pur altădată, a intervenit boala asta. Au început să fure, au început să mintă, au început să se înşele între ei, ceea ce este un lucru extraordinar.
Toate li s-au tras de la colectivizare?
Nu numai de la colectivizare, dar şi de la ea. În primul rând de la lipsa credinţei, de la interzicerea religiei în şcoli, de la felul de a se preda în şcoală. Religia poate fi un reper. Ei bine, ţăranii mei, care aveau un bun-simţ nativ, dacă te vedeau trecând prin sat, te salutau înainte să-i saluţi tu pe ei. Acum mă duc în sat şi văd generaţia asta tânără de copii rămaşi fără părinţi, care sunt fie în Spania, fie în Italia. Copiii sunt cu motoscutere, cu manele date la maximum... A dispărut hora din sat. E un bar unde au pus şi o bară şi au venit dansatoarele la ţăranii mei. Deci, nu mai e nimic din ce-a fost. Generaţia celor bătrâni se duce şi vine o generaţie bătrână şi ea, adică generaţia mea. Mă uit la foştii mei colegi cu care păşteam vacile, prietenii mei din copilărie. Ei da, se uită la mine cu un fel de admiraţie şi nu mai îmi spun pe nume şi îmi vorbesc cu „dumneavoastră". La ei mai e respectul faţă de cel care s-a ajuns într-un fel.
Tudor Gheorghe constată că tinerii români talentaţi sunt victimele mediocrităţilor

Nu neapărat material...
Nu, nu, nu la un nivel material, ci la un nivel intelectual. Ei bine, există respectul ăsta. Ei au case mai mari şi mai frumoase decât am eu în Podari, dar asta este altceva. Noi încă am avut profesori şcoliţi înainte. De şcoală veche, care ştiau carte. Ăştia de acum nu mai au profesori şcoliţi. Mă rog, i-au făcut ăştia la facultăţile particulare...
Deşi nu e neapărat rea ideea de învăţământ privat...
Nu, nu, Doamne fereşte! Dar nu să faci totul, în aceste facultăţi particulare, pe ideea de profit. Să bagi aşa, cu furca, copiii la şcoală. Şi asta e o mentalitate care s-a pierdut în sat. Vezi, copilul de ţăran a rămas în mine, există. Înainte, aveai trei-patru copii, să zicem, şi unul, pe care-l alegea domnul învăţător sau popa, mergea la studii, mergea la şcoală. Ăilalţi rămâneau acasă. Nu erau obligatoriu ca toţi să facă liceul, să facă facultatea. Era nevoie de meseriaşi. Marea prostie a fost desfiinţarea şcolilor profesionale. Am avut colegi ai căror părinţi nu au avut bani să-i dea la liceu. Îţi trebuiau bani ca să-ţi ţii copilul la studii.
Erau costuri mari cu şcolarizarea şi înainte de comunişti...
Era uniforma, îţi trebuia gazdă... La şcoala profesională îţi dădea uniformă şi cămin. După ce o terminai, nu te oprea nimeni să-ţi termini liceul la seral, să-ţi continui studiile. Am colegi care au făcut aşa: şcoala profesională, liceul, apoi Agronomia şi au ajuns ingineri agronomi şi chiar profesori.
''Ţăranii mei, care aveau un bun-simţ nativ, dacă te vedeau trecând prin sat, te salutau înainte să-i saluţi tu pe ei.''
„Căutăm modele printre ţepuitori"
Mai există România dumneavoastră, aşa cum aţi văzut-o când aţi „deschis ochii"?
Nu... Nu mai există, din păcate.
Ar putea fi recuperată?
Nu mai poate fi recuperată pentru că trăim altceva. Obsedat fiind că trebuie să las ceva serios în urmă în plan cultural, spiritual, educaţional, tot ce-am construit se va vedea că e construit foarte bine, foarte deştept. Viaţa mea, parcursul vieţii mele culturale n-a fost făcut pe zigzaguri, pe „modă". N-am avut habar, n-am ţinut cont de curente, de modă, nu m-am luat după nimeni, doar după mine însumi. Eu m-am născut să fiu eu.
Mai avem modele?
Nu. Aici e problema! Vezi tu, toată generaţia asta de vine acum îşi caută modele realizate scurt, repede - ţepuitori. Sunt oamenii care s-au pomenit cu bani, care au avut bani şi care au făcut afaceri după 1989. E nedrept. Startul e total nedrept. Pentru că, vezi, după Al Doilea Război Mondial, nemţilor li s-a dat câte o sută de mărci. Cei care au avut talent în a-i înmulţi au avut succes, ceilalţi nu. Ei bine, e nedrept faptul că noi, după '89, ne-am aşezat la masa democraţiei, unii cu saci de bani, pe care-i aveau dinainte, şi alţii care n-au avut nimic. Deci, noi n-am pornit la drumul ăsta de la zero, cu toţii. Oameni care ar fi fost capabili să investească şi să ştie să gândească n-au avut bani. Alţii au avut. Se laudă şi acum: „Domnule, păi m-a prins Revoluţia cu saci de bani!"
Oamenii sub un anumit nivel au avut, în general, bani înainte de Revoluţie...
Categoric!
Intelectualitatea, clasa de mijloc, n-a fost favorizată...
Vezi tu, de asta spuneam despre obsesia mea pentru perioada interbelică. În acea perioadă, România a fost binecuvântată de Dumnezeu de o manieră absolut incredibilă. O parte din spectacolele pe care le fac eu sunt gândite special pentru ca generaţia de astăzi, scârbită de România, să vadă că a fost şi altfel pe aici. Tinerii care se duc în străinătate spun: „Mi-e ruşine că sunt român". Şi sunt băieţi deştepţi, copii deştepţi, nu gargaragii. „Mi-e ruşine că sunt român"... Ei nu mai au cu ce să se mândrească. Ca ei să aibă motive de mândrie, eu a trebuit să fac acest efort, nobil de altfel, de a le demonstra că odată am fost cineva. Două perioade au fost extraordinare în istoria acestui popor: perioada prepaşoptistă, pe care o intuiesc acum, dintr-un anumit punct de vedere, şi perioada interbelică. Atunci, o suită de tineri, o echipă de tineri şcoliţi afară s-au întors şi au făcut România Mare.
Atunci era şi alt context istoric...
Nu mă interesează. Ăştia au făcut România, au făcut ţara. Asta a fost o perioadă extraordinară care s-ar putea să se repete. Fac o mică paranteză: am avut o întâlnire cu nişte tineri la Seattle. Acolo e fieful domnului Bill Gates. Şi, după spectacol, m-am întâlnit cu mulţi dintre ei şi am stat de vorbă. Unii voiau să se întoarcă, alţii nu mai voiau. Unii nu mai voiau să stea acolo pentru că îi trimiteau în India, ca formatori. Investeşte Bill Gates în India foarte mult. Mă rog, nu intru în amănuntele lor. „Nu mă duc domnule în India, mai bine mă-ntorc acasă!", îmi spunea unul. „Ce să faci acasă?", l-am întrebat.
În 2008, în premiera piesei „Omul din La Mancha“

Are vreo şansă aici?
Aici e problema. Dacă vă întoarceţi cinci, n-aveţi nicio şansă, vă mănâncă mediocritatea. Dacă vă întoarceţi 400 o dată, s-ar putea deja să fie importantă forţa voastră. Numai că îi mănâncă de vii, adică mediocritatea îi haleşte, îi distruge.
Avem vreo şansă de a scăpa de mediocritatea aceasta încuscrită cu impostura?
Da. Atragerea acestor copii şi „desţelenirea". Adică să faci terenul. Cineva trebuie să pregătească terenul pentru ei.
Dumneavoastră puteţi să lucraţi pe terenul sufletului, dar alţii ce pot face?
Am lucrat şi lucrez. Ei mă consideră un fel de lider din punctul ăsta de vedere, pentru că nu i-am trădat niciodată. Tot ce le-am spus a fost adevărat şi a pornit din interior.
Dacă ar fi scutiţi de taxe zece ani, de pildă, s-ar întoarce?
Vai de mine!
N-ar fi o posibilă soluţie?
Sigur că da! Dar atunci, zece ani de zile n-ar trebui să mai avem alegeri. Pentru că n-ar mai avea ăştia de unde să strângă bani pentru campaniile electorale, să dea punguţe, ca acum. Că au început deja. Am crezut că mor de „drag" când au început cu punguliţe... Acum sunt albastre, am văzut. Punguliţe, le dau punguliţe... Asta mă doare, că se cumpără meschin. Discutam cu un prieten bun de-al meu, din Basarabia, din Chişinău, înainte de alegerile lor şi spunea: „Dar, frate Tudore, ce să facem, noi ne-am dus la ţară şi am dat la ţăranii noştri seminţe de morcov, de roşii, să pună în grădină. Le-am adus seminţe şi le-am adus răsad. Şi comuniştii au venit cu tranzistoare."
''Două perioade au fost extraordinare în istoria acestui popor: perioada prepaşoptistă, pe care o intuiesc acum, dintr-un anumit punct de vedere, şi perioada interbelică.''
„Numai noi n-avem voie să fim naţionalişti"
Se mai justifică, astăzi, disputa „comunişti/anticomunişti" în mediul politic?
Dragul meu, chestia asta cu comunismul e o vorbă. Comunismul n-a existat niciodată. A existat o formă exagerată, să zicem, a capitalismului, a înflorit fascismul din chestia aia, deşi toată treaba era plecată din social-democraţie. Mie mi se pare că nu e un lucru benefic faptul că ne uităm tot timpul înapoi.
Este contraproductiv?
Da, absolut contraproductiv. Asta a fost! Lăsaţi-mă acum să mă uit încolo, în faţă. Asta a fost istoria mea. Eu am mari probleme pentru că pregătesc un spectacol de o anume factură şi probabil că vor fi mulţi şocaţi.
Cu mai multe cântece din istoria românilor?
Da, chiar asta vreau să şi fac. Adică un spectacol de imnuri naţionale, pornind de la cântecele naţionale din perioada paşoptistă la cântecele mobilizatoare din preajma Războiului de Independenţă, apoi de la momentul 1916, din perioada interbelică şi până în epoca comunistă. Vor fi toate acolo. N-o să renunţ nici la „Lumina-i steagul nostru-n zare". Sunt cântece foarte frumoase, sunt ale istoriei mele. Dar o să cânt şi două cântece legionare foarte frumoase, de altfel.
De ce se crispează unii când se fac demersuri de asumare a istoriei naţionale?
N-am înţeles nici eu de ce. De frică şi din nevoia de a cataloga. Eu am fost întotdeauna un personaj foarte ciudat şi n-au ştiut niciodată unde să mă pună. Când m-au pomenit întâi au spus: „Domnule, e cu chitara, e folk!". Aşteptau să mă vadă ca pe Onofrei la Braşov, cu trei fete lângă mine şi cu încă două chitare. N-am ieşit. Am coborât către folclor adevărat. M-am apucat de cobză. Au spus „Băi, uite, băiatul e lăutar!", pe urmă, iată-mă brusc cu o orchestră simfonică, total debusolant, n-a mai ştiut nimeni ce e cu mine. Iată-mă cu taraf tradiţional, iată-mă pe urmă cu muzica uşoară interbelică, iată-mă cu muzica pentru copii, iată-mă cu poezia închisorilor comuniste, cântând cu un cor de călugări. Acum pregătesc spectacolul cu corul şi fanfara reprezentativă a Armatei. Asta aş vrea. Aceste imnuri naţionale, cântate de o forţă naţionalistă în cel mai frumos sens al cuvântului.
Şi francezii sunt naţionalişti...
Toţi sunt naţionalişti mai rău decât noi, numai noi n-avem voie.
Se şi cultivă parcă această reţinere în „lumea bună"...
Intelectualii rasaţi nu mă mai interesează de mult.
Aveam aşa ceva?
Tocmai aia e, că mi se pare că n-avem... Vă amintesc poate una dintre cele mai frumoase replici pe care le-am auzit, dată de un prieten bun de-al meu, un personaj fabulos, unul dintre ultimele mari spirite ale acestei ţări, Romulus Vulpescu, despre care a zis o jurnalistă că e „fost intelectual". Ce părere ai?! Şi lui i-a plăcut şi de câte ori se prezenta spunea: „Romulus Vulpescu, fost intelectual". Vezi, asta mi se pare fantastic! Cu cât scrii mai complicat, cu cât eşti mai aşa şi cu cât îţi pute ce-i aici, şi cu cât eşti mai dincolo, cu cât închizi ochii şi te-ai văzut dincolo spre graniţele Ungariei, spre Austria, cu cât uiţi de bălegarul de aici, eşti „ales", eşti „rafinat".
Dar, culmea, mulţi vor să se distanţeze de aceia de la care aşteaptă ovaţii...
N-aş avea nimic împotrivă acestor oameni - şi nici n-am ce să am, suntem pe alte tărâmuri - dacă ar fi fost veniţi din spaţiu, dacă ar fi fost extratereştri, înţelegi. Atunci ar avea voie, dar ei au fost şcoliţi aici, unii dintre ei sunt filosofi... Se spune că au făcut filosofia. Domnule, ai făcut socialism ştiinţific! Ce, ai uitat?! Aia era filosofie?! Aţi făcut socialism ştiinţific! Dacă spuneai că faci filosofia se uitau chiorâş la tine, aşa că nu puteai. Acum, toţi au terminat facultăţi din astea. Profesori de socialism ştiinţific...
''Cu cât îţi pute ce-i aici, cu cât închizi ochii şi te-ai văzut dincolo spre graniţele Ungariei, spre Austria, cu cât uiţi de bălegarul de aici, eşti „ales", eşti „rafinat".''
„M-aş întoarce mâine la Spiru Haret"
Dacă aţi fi ministrul Învăţământului, care ar fi prima măsură pe care aţi dispune-o?
M-aş întoarce mâine la Spiru Haret, aş lua şi aş vede ce-a făcut, de ce a fost genial Spiru Haret. Înţelegi?
Pe vremea lui aveam unul dintre cele mai moderne sisteme de învăţământ din Europa...
Ştii de ce? Pentru că pornise de la - ştii foarte bine! - învăţământul modern din ţările civilizate şi l-a adaptat la capacitatea românului de a recepta. Du-i unui copil de american un program de-ăsta multicultural deschis şi l-ai tâmpit. Copilul român este capabil din punct de vedere intelectual să acumuleze. Tu, dintr-o dată, îmi ei copilul meu de la ţară - mă rog, acum de la ţară mai puţin, că nu mai au posibilitatea să vină...
Mulţi sunt plecaţi cu părinţii în Spania sau în Italia...
Aici e tragedia! Pepiniera inteligenţei şi a culturii noastre e călcată în picioare de sistem. Cine îmi garantează mie că, la ora actuală, nu se întâmplă ca 60% din viitorii copii geniali ai acestei ţări să nu aibă posibilitatea de a ajunge la liceu şi de a evolua!?
În 2002, primind Ordinul Naţional Steaua României

Numai 2% din tinerii din mediul rural intră la facultate...
Câţi dintre marii intelectuali ai acestei ţări au plecat de la ţară? Majoritatea. Eu am prins ultima generaţie de copii de ţărani. Ăştia de vin acum sunt copii de fermieri. Nu mă deranjează. Vreau să mă duc prin satele patriei şi să-i văd, cum mă duc eu din când în când şi să mă opresc din curiozitate. Mai fac exerciţiul ăsta şi acuma, chiar dacă nu apar la televizor să spun asta. Eu sunt individul care apare o dată pe an sau de două ori la televizor.
Refuzaţi apariţiile în emisiuni televizate?
Nu refuz. N-am unde să mă duc. N-am la ce emisiune. Nu există emisiuni pentru mine. Dă-mi tu o emisiune! Unde să mă duc? Ar trebui, de pildă, televiziunea culturală să se preocupe. Avem un TVR Cultural... Ăia nu m-au sunat în viaţa lor, nici nu ştiu că exist.
Sunteţi un om „greu încadrabil", aşa cum v-aţi autodefinit...
Nu numai eu. Pot să enumăr acum zeci de personalităţi care ar putea să-ţi facă spectacole extraordinare, show-uri. Mai e şi altceva: de pildă, dacă eu sunt capabil să fac o emisiune trăsnet, cu un spectacol absolut, cu rating de neimaginat, cu un bun marketing de promovare al acestei emisiuni, cine îmi garantează că o gaşcă de mediocri din „partea ailaltă" n-or să spună: „Băi, suntem nebuni la cap, deci se poate şi aşa! Păi, îi învăţăm pe ăştia la lucruri de calitate? Nu. Noi trebuie să-i ţinem pe ăştia la ce suntem noi capabili." Dacă oamenii prind gustul lucrurilor rafinate, îi huiduie, îi dau afară, le închid televizorul. De ce la mine, în orice perioadă, sălile sunt pline?
Jucaţi cu casa închisă întotdeauna.
Vin în Bucureşti, fac un spectacol, două, la Sala Palatului, nu se găsesc bilete cu două săptămâni înainte. Este un public al meu, un public creat de mine. Ăştia nu pot fi păcăliţi, ăştia nu se uită la kitschuri. Spectacolele mele sunt şi de umor. Adică la mine se râde în spectacole şi se râde copios.
''Pepiniera inteligenţei şi a culturii noastre e călcată în picioare de sistem.''
„«Dacă eu sunt mârlan, toţi trebuie să fiţi!»"
Prin dispariţia umorului din societate şi prin înlocuirea lui cu băşcălia, pare-se că am asistat la o mare conspiraţie împotriva românilor...
Uite, vezi tu, îţi dau un exemplu absolut admirabil de decădere, dacă vrei, a spiritului acesta românesc. Pe un bucureştean de acum 40, 50 de ani îl calcă un domn pe bombeu, în tramvai, şi ăsta se uită şi spune: „Dacă-mi bagi o fisă în gură îţi spun câte kile ai!" Înţelegi? Nu zice: „Bă, fiţi-ar mă-ta...! Bă, boule! Uită-te pe unde calci, în mă-ta!" Vezi, asta e diferenţa! Acum, pentru chestia asta te înjură şi te scuipă. Ăsta era umorul, ăsta era bucureşteanul, ăsta era Mitică, în sensul frumos.
Ce a determinat dispariţia lui Mitică?
Lipsa de credinţă, lipsa de educaţie, faptul că s-au populat artificial oraşele, că s-au industrializat. S-a construit enorm de mult, s-a adus forţă de muncă de la ţară. Şi pe ţăran, când l-ai rupt de glia lui şi l-ai băgat în mahala, a luat ce e mai rău. Şi a devenit mârlan. Nu mai este orăşeanul care ştia că nu trebuie să scuipe pe jos, că nu trebuie să arunce seminţe pe jos. Aşa era educat de mic, de când îl ducea bona la grădiniţă. Nu mai este nici ţăranul plin de respect, din sat, căruia îi era ruşine să facă astfel de lucruri pentru că se uitau vecinii la el. Aşa a înflorit în român, dintr-o dată, mârlănia. Şi a înflorit mârlănia până în sferele înalte ale politicului. Ăsta e rezultatul mârlăniei din sferele politice - lipsa totală de educaţie primară.
De acolo se propagă mârlănia la nivelul întregii societăţii...
Pe principiul „dacă eu sunt mârlan, toţi trebuie să fiţi!" Dacă vrei să ajungi ceva, asta e ideea. „Fiţi, tată, ca mine că uite ce bine îmi merge!"
''Ăsta e rezultatul mârlăniei din sferele politice - lipsa totală de educaţie primară.''
„Caşaloţii din politică trebuie fugăriţi"
Se poate reforma actuala clasă politică sau e doar o iluzie?
Eu cred că se poate reforma dar... vezi tu, după 1989 n-am avut jurnalism. Erau nişte profesionişti care terminau „Ştefan Gheorghiu", secţia jurnalistică, care ştiau despre ce e vorba cu jurnalismul, dar care trebuiau să facă un jurnalism dirijat de partid. Ştiau să scrie un reportaj, fără doar şi poate, îi învăţau să facă treburile astea. După '89 au apărut două mii de ziare şi orice copil care scrisese un articol la gazeta de perete în şcoală a zis că e ziarist. Şi au început să publice toţi, să scrie toţi, care mai de care. Nenorocirea de pe lume...
Au fost şi sunt mulţi care au eşuat în profesiile pe care şi le-au ales iniţial...
Ei bine, au trecut 20 de ani şi s-a făcut deja jurnalism în România. Există, la ora actuală, jurnalişti din generaţia asta a voastră, profesionişti, care ştiu totul, pe care i-a învăţat viaţa. Ei bine, politicul n-a ajuns aşa de repede la maturitate. Ei sunt încă amatori. Pentru că, dacă în jurnalism a funcţionat foarte bine concurenţa, şi a trebuit să se şcolească băieţii prin scriitură, să devină acizi în verb şi să aibă logică în ceea ce scriu, în politică s-au aşezat câţiva indivizi care n-au mai vrut să plece. Le-a căzut bine, au ştiut şmecheriile şi n-au lăsat să urce tineretul care chiar voia să facă politică. Îţi dau exemplu de câţiva tineri politicieni foarte buni, foarte buni... Îi urmăresc la televizor, îi văd, le merge mintea, sunt copii prezentabili.
La cine vă referiţi?
Nu vreau să spun. Sunt destui, de la toate partidele. Nu vreau să spun...
Tinerii aceştia chiar vă dau speranţa că se poate şi altfel în politica românească sau e doar o impresie?
Nu, nu. Eu cred că ei ar putea să facă schimbarea, dacă ar avea în spatele lor generaţia ailaltă de tineri, care să-i „fugărească".
Tinerii la care vă gândiţi sunt plecaţi acum în străinătate.
Da, da, da. Pentru că ăştia care sunt acum sus, caşaloţii, n-au treabă cu generaţia asta de tineri, nu se simt fugăriţi. „Sunt la mâna noastră!", îşi zic ei. „Băi, copile, tu nu ştii cum este, hai că-ţi spune tata...", înţelegi? Ăsta este punctul meu de vedere. Asta este cea mai mare tragedie a acestui popor.
''Ăştia care sunt acum sus, caşaloţii, n-au treabă cu generaţia asta de tineri, nu se simt fugăriţi. „Sunt la mâna noastră!", îşi zic ei.''
„Băsescu nu mă reprezintă"
Cum aţi judeca primul mandat al preşedintelui Băsescu, în raport cu cel de-al doilea?
Nu ştiu dacă sunt măsură să-l judec pentru că eu nu l-am votat. Adică eu n-am agreat genul...
Dar totuşi vă reprezintă.
Nu pe mine.
Pe noi toţi, ca popor, ne reprezintă.
Eu mă delimitez de chestia asta. Sigur, mă supun că n-am încotro. Sunt într-o ţară democratică şi trebuie să respect legile pe care preşedintele le semnează. N-am ce să fac. Iar recurg la pilde, ca să zic aşa. În primul său mandat, a venit la un spectacol de-al meu. Ca ministru, a venit la mai multe, dar apoi n-a mai venit.
E pilduitor?
Poate, cine ştie... L-am şi jignit într-un spectacol, dar spuneam o poezie de-a lui Sorescu. Asta când era primar general al Capitalei. A venit, din nefericire - n-a fost inspirat! -, la acel spectacol, şi spuneam un poem a lui Sorescu - „Măciuchiţa". Începea foarte rău: „Unul, Gagea a lui Spartu'" - spunea Sorescu - cu cap mare şi cutare...", „a fost ales de Comitetul" nu-ştiu-cum „să lichideze câinii". Băsescu tocmai luase hotărârea să lichideze câinii. Şi de aici încolo, poemul era o „nenorocire". „Băi, zice, eu am făcut o şcoală şi am învăţat că nu-ţi dă dreptul nimeni să omori câinele. Dar tu ce-ai învăţat? Să omori câini?". Adică era treaba „legată" şi de atunci n-am mai avut o relaţie cu el. M-am mai întâlnit cu Domnia Sa o dată, când făcea o baie de mulţime, a doua zi de Paşti, la primarul oraşului Craiova, pe care, după aia, l-au închis... Dar, mă rog, cu entuziasm m-a îmbrăţişat, să vadă lumea. S-au făcut şi fotografii...
Aţi realizat un transfer de popularitate...
Sigur că da. Am stat de vorbă cu Domnia Sa, am băut un pahar de vin. Era Radu Berceanu acolo, care m-a prezentat plin de drăgăleşenie.
Radu Berceanu v-a prezentat pe dumneavoastră?
Da, m-a prezentat şi i-a spus domnului Băsescu foarte frumos: „Vă prezint pe «naşul» meu politic. Dacă Tudor Gheorghe n-ar fi fost, eu n-aş fi intrat în politică". Am făcut şi greşeli, domnul meu...
''Pe Traian Băsescu l-am şi jignit într-un spectacol, dar spuneam o poezie de-a lui Sorescu.''
„Mă adresez tinerilor care pot discerne"
De ce vă iubesc tinerii de azi atât de mult?
Pentru că, deocamdată, nu i-am dezamăgit cu nimic. Toate programele mele, toate gândurile mele le-am spus pe faţă. Ei sunt debusolaţi. Eu cred foarte tare în capacitatea lor de a discerne. Mă adresez unei categorii de tineri capabili să facă această deosebire. Eu ştiu că oamenii care mă apreciază şi care vin la spectacolele mele plătesc şi bani. Nu sunt deloc ieftine biletele la mine.
Calitatea costă...
Mi s-a şi reproşat, la un moment dat, dar n-am ce să fac. Nu pot să fac un spectacol ieftin având în spate 80 de instrumentişti şi un cor. Astea costă. Nu mă ajută Ministerul Culturii să subvenţioneze actele de cultură.
Ministerul Culturii are alte preocupări...
Probabil.
Acum este preocupat, se pare, şi de „proiectul Roşia Montană"...
Nu ştiu nimic despre Roşia Montană. Am fost pe acolo, în zona aceea mirifică, în istoria aceea senzaţională. Am şi jucat într-un spectacol foarte frumos în care era vorba exact despre lumea căutătorilor de aur, a minerilor din băile de aur ale ţării. E o istorie şi acolo. Dăm, încet, încet, cu piciorul la fiecare zonă care înseamnă istorie.
Niciodată după 1989 nu vi s-a propus să coordonaţi vreun proiect naţional de promovare a culturii române?
Nu. Eu am făcut nenumărate turnee în străinătate şi înainte de '89 şi după '89. Dar niciodată trimis de statul român. Pe mine niciodată Ministerul Culturii nu m-a trimis să reprezint cultura română. Eu am fost invitat să reprezint cultura română. Eu am fost chemat de dor, n-am fost mânat de interese.

''Eu am fost chemat de dor, n-am fost mânat de interese.''
„În 50 de ani de acum încolo ne vom curăţi"
V-a fost vreodată ruşine de faptul că sunteţi român?
Niciodată!
Dar aţi avut motive să vă fie ruşine?
Ar fi fost. Ar fi fost când eram cu o delegaţie de francezi în zona Lyonului. Eram la un nivel foarte mare, cu doi profesori universitari - dintre care unul era Michel Noir, fost ministru al Finanţelor, primar al Lyonului şi posibil candidat la preşedinţie. La o masă, lângă noi, erau nişte români care înjurau şi vorbeau atât de tare încât mi-a venit să intru în pământ. Şi ăla m-a întrebat: „Nu vorbesc română?" Bine, eu am fost delicat şi am spus: „Un dialect..." Dar nu mi-e ruşine nici acum dacă mă duc în străinătate şi mă întreabă ăştia de economia noastră. Eu spun că trecem printr-o perioadă mai dificilă, ca în orice tranziţie. Şi mi se pare normal să spun aşa. Ce dreptate a avut Brucan şi cum l-am înjurat atunci când a zis că ne trebuie 20 de ani să se schimbe generaţiile astea. Dar mie mi-e teamă foarte tare de alt lucru - ca aceia care vin din urmă să nu fie foarte taraţi.
Riscul e mare.
În 50 de ani de acum încolo ne vom curăţi. Cred că ăsta e şi termenul istoric.
Ca o pribegie prin deşert...
Sigur că da.
Va începe România, după 2012, să se schimbe în bine?
Pe termen scurt, după 2012, va fi foarte rău.
Deci, nu vom începe să creştem...
Nu, că n-avem cum. „S-a dus dracului rapiţa", ştii, cum zice Caragiale. S-a dus dracului cultul muncii la români. Prea am vrut toţi să fim „biznizmeni".
Cu „z"...
Da. Neapărat! Adică, noi am vrut repede să păcălim. Acum, încet, încet, apare câte unul care face câte ceva şi noi alergăm repede să-l filmăm şi să arătăm „Uite că se poate!". Dar nu, aici, până nu se va... Cred în întoarcerea românilor din Spania, din Italia, a românilor care au învăţat şi au văzut cum e dincolo.
Sunteţi printre puţini care mai crede asta.
Eu cred pentru că am văzut ce se poate face. Du-te în zona Satu Mare să vezi ce au făcut acolo. Au învăţat cum e cu căpşunile. Şi s-a umplut zona aia, a Maramureşului, de căpşuni. I-am văzut şi la Galaţi şi erau fericiţi. Scria mare: „Căpşuni de Satu Mare". Deci ei au învăţat să facă asta. Dacă acestor oameni care ar veni, guvernanţii de astăzi, legislaţia de astăzi le-ar spune: „Domnule, puneţi o afacere pe picioare şi cinci ani de zile nu vă luăm nicio taxă!", s-ar întoarce mai mulţi. Ei, atunci ţara asta s-ar face cum trebuie.
''Cred în întoarcerea românilor din Spania, din Italia, a românilor care au învăţat şi au văzut cum e dincolo.''
Fragmente din precedentul dialog „La masa Adevărului" (mai 2009)
„Mă supără mârlănia din jur"
George Rădulescu: Mai avem motive să fim mândri că suntem români?
Tudor Gheorghe: E greu, dar pentru asta lupt eu. Asta încerc să demonstrez acestei generaţii debusolate şi debusolante. Motivele care ar putea să-i facă să fie mândri că sunt români trebuie căutate în trecut, nicidecum în contemporaneitate. Am obsesia limpede a două perioade din istoria României: paşoptismul şi perioada interbelică. Acelea au fost perioade extraordinare în istoria poporul român. Atunci s-a înfiinţat România.
Tânăr fiind, mai poţi spune astăzi că eşti mândru că eşti român fără a atrage priviri ironice, fără a fi luat în batjocură?
A fost şi cred că mai e un vânticel niţel ciudat. O anume categorie de intelectuali români susţin ideea - nu pe faţă, ci discret, parşiv! - că cu cât îţi înjuri mai mult ţara, cu atât eşti mai european. Mie îmi dispace genul ăsta.
Ce vă supără cel mai mult în societatea românească?
Mârlănia din jur! Ies pe strada Unirii din Craiova şi mă salută vecinii mei care îmi spun cu eleganţă: „Salut vecine!". Adică ne tragem de şireturi. Iar e vorba despre lipsa criteriilor... Mă deranjează ce văd în Bucureşti, unde nu îmi place să stau. Merg cu taxiul şi mă uit la lumea din autobuz, pe fereastră. E de o tristeţe cumplită... Nu mai e niciun zâmbet. Femeile, înainte, când fugeau după autobuz râdeau. Acum fug disperate. Dacă nu prind autobuzul e o disperare îngrozitoare.
Care ar fi soluţia?
Educaţia! Am avut un prieten care fusese dat afară din televiziunea română pentru că îl invitase pe consulul britanic acreditat la Bucureşti, care vorbea bine limba română. L-a întrebat: „Este proverbială disciplina britanică. Cum aţi reuşit?" Iar consulul britanic a răspuns privind fix spre cameră: „I-am băut 400 de ani!".
La noi ar funcţiona acelaşi „sistem"?
Aici nu trebuie să existe democraţie pentru că nu e construit sistemul. Întâi disciplinează-i, apoi dă-le libertate! Când ai dat libertatea fără disciplină, iată ce se întâmplă! Văd că deţinuţii se vaită acum în închisori că nu au televizor cu nu ştiu ce diagonală. Şi l-am întrebat pe tata ce televizor avea în puşcărie. Să-i scoată la muncă, că n-au cu cine face autostrăzile! Eu, care umblu în toată ţara, observ că nimeni nu munceşte pe drumurile patriei. Se fac poduri, se fac şanţuri şi trec pe lângă ei. Sunt câte 10 inşi, iar trei stau în lopeţi. Ce-ar fi să nu le mai dea lopeţi cu cozi din astea? Să le dea lopeţi cu cozi mai lungi ca să nu mai poată sta în ele! Sau să le dea lopeţi cu cozi mai mici. Dar nici aşa nu e bine, că fantezia îl determină să pună basca în coadă şi să stea în fund.
E vorba de mentalitate...
Le dau formula cum să facă autostrăzi. Să aducă 3.000 de chinezi şi să le spună de unde până unde trebuie făcut, fără să se mai bage în rest, că-i strică! Să vezi ce autostradă se face, ca vântul şi ca gândul.
De unde pleacă problema aceasta, a modului în care ne raportăm la muncă?
Din comunism! Nu era sloganul genial: „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc"? Exista un folclor ilegal, pe care îl cântau lăutarii în perioada comunismului. Era atunci cu acordul global: „Fir-ai al dracu` de global, mi-ai făcut muierea cal!" sau „Fir-ai a dracu` tarla lungă!" sau „Dacă ai şurub isteţ, ajungi mare la judeţ!".
''Întâi disciplinează-i, apoi dă-le libertate! Când ai dat libertatea fără disciplină, iată ce se întâmplă!''

Grupuri evreieşti: Decizia Academiei Române privind termenul 'jidan' nu este suficientă

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

DOCUMENT EXCLUSIV Scandal pe tema definiţiilor cuvintelor "ţigan" şi "jidan". Reprezentanţii ONG-urilor, nemulţumiţi de reacţia autorităţilor

11 August 2011
de ALEXANDRA JELES

1912 VIZUALIZARI | COMENTARII  36

Scrisoarea Institutului de Lingvistică
(PDF, 250.6 Kb)

Scrisoarea Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului
(PDF, 153.9 Kb)

PE ACEEASI TEMA

• Grupuri evreieşti: Decizia Academiei Române privind termenul 'jidan' nu este suficientă

Reprezentanţii societăţii civile care luptă împotriva antisemitismului nu sunt mulţumiţi de reacţia autorităţilor privind revizuirea definiţiei cuvântului "jidan" şi vor ataca din nou problema.
"Mulţumim pentru rapiditatea cu care a fost emis răspunsul la scrisoarea noastră dar el nu este mulţumitor. În prezent pregătim răspunsul nostru la scrisoarea primită de la Academie", au declarat pentru romanialibera.ro reprezentanţii Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului.
Institutul de Lingvistică a anunţat că va modifica definiţia cuvântului „jidan" din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) la următoarea revizuire pentru a fi clar că acest cuvânt este peiorativ.
Această măsură vine după ce în urmă cu două zile Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a solicitat schimbarea definiţiei din dicţionar astfel încât să reiasă clar faptul că termenul are un sens peiorativ.
"Caracterizarea cuvântului «jidan» ca fiind un cuvânt «familiar» transformă cea mai abjectă expresie a antisemitismului existentă în limba română într-un sinonim al cuvântului «evreu». Cuvântul «jidan» este o expresie a rasismului în cea mai primitivă formă; în cuvântul «jidan» se află esenţa urii faţă de evrei; este cea mai cuprinzătoare expresie a antisemitismului. Cuvântul «jidan» este ultimul cuvânt pe care sutele de mii de evrei prigoniţi l-au auzit înainte ca bunurile lor să fie jefuite, arse şi distruse, înainte ca patul armelor să le zdrobească oasele, înainte ca ei să fie încărcaţi în vagoanele trenului morţii, înainte ca mulţi dintre ei să fie omorâţi ca nişte animale numai din cauza faptului că s-au născut evrei", se spune în scrisoarea Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului. Citeşte toate argumentele în scrisoarea integrală din ataşament.
Institutul de Lingvistică a răspuns miercuri acestei solicitări printr-o scrisoare adresată Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului în care recunoaşte că termenul „jidan" ar trebui descris ca peiorativ în dicţionar. "Vom introduce indicaţii care să nu lase loc de interpretări discriminatorii, adoptând formulări de tipul cu sens periorativ, nerecomandat", scrie în scrisoarea Institutului. Citeşte în ataşament întreaga scrisoare a Institutului de Lingvistică.
În prezent, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române explică faptul că termenul „jidan" este utilizat într-un sens "familiar", dar omite că este antisemit. În mod paraxodal, în ediţia dicţionarului din 1998 definiţia termenului preciza conotaţia periorativă. Aşadar, dicţionarul a fost „revizuit" în mod greşit în 2009.
În ceea ce priveşte această problemă, Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române susţine că nu ştie cine şi de ce a scos această menţiune din dicţionar, dar definiţiile sunt revizuite de Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti". „Noi nu facem cenzură", a subliniat Ionel Haiduc.
Preşedintele Academiei a susţinut că această problemă va fi analizată la următoarea ediţie a dicţionarului şi dacă este nevoie, se va corecta definiţia.
Institutul de Lingvistică explică în scrisoare motivul pentru care a fost făcută această revizuire a definiţiei.
"În redactarea unui dicţionar se are în vedere întreaga istorie a evoluţiei şi utilizării unui cuvânt, încercându-se surprinderea tuturor nuanţelor semantice şi stilistice, pentru a formula definiţii exacte sub aspect ştiinţific şi cât mai corecte din punct de vedere politic. Din păcate, în procesul de editare a ultimei ediţii a DEX-ului s-a înlocuit din eroare indicaţia (popular şi peiorativ), corectă din punct de vedere istoric, cu indicaţia (familiar)", se arată în scrisoare.
Într-o situaţie similară este şi termenul „ţigan". În luna iulie, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a recomandat Academiei Române schimbarea modului în care este definit cuvântul "ţigan", deoarece nici în acest caz, dicţionarul nu menţionează sensul peiorativ.
Recomandarea CNCD vine ca răspuns la petiţia formulată de Agenţia de Dezvoltare Comunitară "Împreună", Asociaţia Accept şi Asociaţia Romilor "Egalitate de Şanse", cu privire la definiţia termenilor de "rom" şi "ţigan" din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ediţia 1998, revizuită în 2009. Cele trei organizaţii ale societăţii civile au solicitat modificarea definiţiei substantivului "ţigan", prin eliminarea identificării discriminatorii şi tendenţioase: „epitet dat unei persoane brunete", „epitet dat unei persoane cu apucături rele".
În ceea ce priveşte această recomandare, preşedintele Academiei Române a declarat pentru romanialibera.ro că va fi luată în considerare la următoarea revizuire a dicţionarului.
„Academia Română nu trebuie să îşi ceară scuze. Nu a fost nicio intenţie de jignire a minorităţii rome. Există mai multe interpretări ale termenului", a spus Haiduc.
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) este editat de Academia Română şi Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti".

Romania Curata - Un portal anticoruptie

Romania Curata - Un portal anticoruptie