Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Continui cu antologarea unor texte culese de pe bloguri, cu marcarea normală a surselor. Urmăresc în felul acesta modul în care se propagă unda și contra-unda, tsunamiuri mediatice, că tot ne aflăm sub ameninţarea lor de când suntem iarăși la margine de imperiu.
Precizez că citarea lui Ioan Hrisostomul în acest context 9vezi la finele textului) nu avea nici un sens. Nu din pricina unui conflict religios și sub pretextul ateismului miltant, adică a intoleranței religioase au căsăpit comuniștii (pe cine au vrut, bogați, săraci, neevrei, evrei). Armata română a atacat Uniunea Sovietică pentru a recupera Basarabia răpită și nu, cum se zicea, în numele cruciadei anti-comuniste, deși acest aspect a jucat ca argument ideologic. Adaug că de fapt textul compilat este un extras din Raportul Wiesel care începe să circule anonim. De unde caracterul extrem de periculos al propagandei care se face cu ajutorul său.
Cu prietenie, Dan Culcer
Cu prietenie, Dan Culcer
http://www.tlp.ro/2010/01/masacrul-de-la-odessa.html
Crime in numele lui Dumnezeu IV
http://highmage.blogspot.com/2010/01/crime-in-numele-lui-dumnezeu-iv.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+StiintaRatiuneTehnologie+%28Stiinta%2C+Ratiune%2C+Tehnologie%29&utm_content=Google+Reader
Tot ceea ce urmeaza, fiind un material extrem de controversat, se poate regasi in urmatoarele documente
Ordinul nr. 563 (302.858), 24 octombrie 1941, NDM, fondul Armatei a 4-a, dosar 870, p.688; copie la USHMM, RG-25003M, rola 12.
Comandantul legiunii de jandarmi din Berezovca către prefect, 31 ianuarie 1942, Arhiva Odessa, 2361-1-39,
p.15;mărturia lui Morduhovici.
Comandantul legiunii de jandarmi din Berezovca către prefect, 31 ianuarie 1942, Arhiva Odessa, 2361-1-39, p.15.
Ancel, Documents, vol. 5: doc. 133a, p. 216.
Declaraţia lui Velcescu, 1 aprilie 1950, în Dosarul Pântea, p.171.
Telegrama lui Alexianu către Cabinetul civil-militar, 13 ianuarie 1942, Arhiva Odessa, 2242-11486, p.36
“Bericht über Wahrnehmungen in Odessa”, 4 noiembrie 1941, U.S. National Archives, RG 242, T 501, rola 278.
Masacrele de la Odessa
Supliciul celor 120.000 de evrei din Odessa a rivalizat cu cel din lagărul de pe Bug. În ciuda propagandei româneşti, evreii - în număr de 90.000 până la 120.000 când Odessa a fost capturată - nu erau favoriţii regimului sovietic. În timpul asediului antisemitismul a sporit, mai ales în mediile clasei muncitoare, atingând apogeul în ajunul evacuării Odessei. La mijlocul lunii septembrie, după ce avioane germane lansaseră fluturaşi cu propagandă antisemită deasupra oraşului, tineri huligani au organizat în unele districte mitinguri antievreieşti, scandând vechiul slogan ţarist: “Bateţi pe evrei şi salvaţi Rusia.”
Divizia 10 infanterie, care a intrat în oraş pe 16 octombrie 1941, a primit ordinul de a-i aduna “toţi bărbaţii evrei între 15-50 ani şi pe evreii care au fugit din Basarabia la Odessa” S-au comis câteva omoruri lângă port, fiind vorba de victime care nu reuşiseră să se îmbarce în ultimele vapoare ce părăsiseră Odessa. Pe 17 octombrie, autorităţile militare române au ordonat efectuarea unui recensământ, fiind fixate mai multe centre de înregistrare şi verificare în oraş. La 18 octombrie, soldaţii români au început să ia ostatici, în special evrei. Unii dintre aceştia au fot târâţi afară din case, în timp ce alţii au fost reţinuţi la punctele de control. Închisoarea municipală s-a transformat într-un mare lagăr pentru evrei. Din 18 octombrie 1941 până la mijlocul lui martie
1942, militarii români din Odessa, ajutaţi de jandarmi şi poliţie, au ucis cel puţin 25.000 de evrei
şi au deportat peste 35.000. În seara de 22 octombrie, sectorul central şi partea dreaptă a locaţiei Comandamentului trupelor române în Odessa a explodat, omorând şaisprezece ofiţeri români (inclusiv pe
comandantul militar al oraşului, generalul Ion Glogojanu), patru ofiţeri germani de marină, patruzeci şi şase de membri ai forţelor armate române şi mai mulţi civili.
Comandamentul Diviziei 10 fusese anterior cartierul general al NKVD (poliţia secretă sovietică). Existaseră avertismente, încă din luna septembrie, conform cărora „unităţile comuniste în retragere au minat anumite clădiri şi locuri, au instalat mecanisme de sabotaj în anumite obiecte, şi chiar în jucării”
De îndată ce a aflat de dezastru, Antonescu i-a ordonat generalului Iosif Iacobici, şeful Marelui Stat Major şi comandant al Armatei a 4-a “„să ia măsuri drastice de pedepsire”.
În acea noapte, Iacobici a telegrafiat la Cabinetul militar al lui Antonescu că începuse acţiunea ordonată: : „Ca represalii şi pentru a da un exemplu populaţiei s-au luat măsuri a spânzura în pieţele publice un număr de evrei şi comunişti suspecţi”
În acea noapte, Iacobici l-a trimis la Odessa pe generalul Nicolae Macici, comandant al corpului doi de armată din cadrul Armatei a 4-a. Locţiitorul generalului Tătăranu, colonelul Stănculescu, i-a trimis lui Trestioreanu Ordinul Secret nr.302826 al lui Antonescu, cerând „suprimarea celor aproximativ 18.000 evrei în pieţe” din ghetouri şi în fiecare sector de regiment – suprimarea a cel puţin 100 de evrei prin spânzurătoare
La amiază, Stănculescu i-a telegrafiat din nou lui Tătăranu, raportându-i despre măsurile punitive: Represiunea s-a executat în interiorul oraşului prin împuşcare şi spânzurare şi afişarea unor placarde pentru prevenirea tuturor celor ce se vor deda la acte teroriste... iar executarea evreilor din ghetouri este în curs pentru efectivul raportat....
Evreii au fost încolonaţi şi conduşi în acele locuri de către armată, jandarmerie şi poliţie (care venise din România). Cele mai multe execuţii au fost comise în vecinătatea Dalnic-ului sau în drumul spre Dalnic; zeci de mii de evrei fuseseră aduşi acolo în acest scop. Cu toate că germanii se oferiseră să trimită la faţa locului un batalion SS ca să ajute la „dezactivarea minelor” şi curăţarea Odessei „de evrei şi bolşevici”, autorităţile române au decis să acţioneze singure.
Cei executaţi, inclusiv ostatici şi localnici care nu ascultaseră ordinele, nu beneficiaseră de nici o judecată şi au fost spânzuraţi de balcoanele de pe străzile principale. După explozie, lungi şiruri de evrei au fost spanzurati pe stâlpii de electricitate ale troleibuzelor.
Circa 10.000 evrei deja arestaţi au fost băgaţi în puşcărie şi nu executaţi imediat. Generalul Iacobici s-a grăbit să trimită Cabinetului Militar un raport asupra situaţiei, care detalia acţiunile represive efectuate: „acţiunea de represiune s-a executat în interiorul oraşului, prin împuşcare şi spânzurare, şi afişarea de placarde pentru avertizarea celor ce vor mai îndrăzni şi încerca astfel de terorism”.
Până a doua zi dimineaţa, sute de cadavre de evrei atârnau în pieţele oraşului şi la intersecţii.
Carnagiul nu s-a oprit aici. Cel puţin 25.000 evrei au fost mânaţi de jandarmi pe câmp. Unul dintre supravieţuitorii acestui episod, pe atunci o fetiţă de şaisprezece ani, a povestit că acel convoi din care ea făcea parte era atât de întins, încât nu-i putea zări „începutul şi capătul.”
Timp de două săptămâni, deportaţii au fost obligaţi să mărşăluiască spre lagărul de la Bogdanovca. Odată ajunşi acolo, aproape toţi au fost lichidaţi. Circa 22.000 de evrei de toate vârstele au fost înghesuiţi în nouă magazii (barăci), operaţie care a continuat şi după căderea nopţii, pe 23 octombrie. Masacrul a
avut loc după cum urmează:
Una după alta magaziile au fost ciuruite cu foc de mitralieră şi puşcă, udate cu gazolină şi incendiate, cu excepţia ultimei care a fost aruncată în aer. Haosul şi imaginile oribile care au urmat nu pot fi descrise: oameni răniţi arzând de vii, femei cu părul în flăcări ieşind afară prin acoperiş sau prin găurile din barăcile aprinse, în încercarea nebunească de a se salva. Dar magaziile [erau] înconjurate pe toate laturile de soldaţi, cu armele aţintite. Primiseră ordinul să nu lase să scape nici un civil. Oroarea era atât de mare încât a şocat profund pe toată lumea, soldaţi şi ofiţeri.
Camioane transportând gazolină şi kerosen erau parcate în afara magaziilor. Aceste clădiri au fost rapid incendiate, una după alta, deoarece soldaţii trebuiau protejaţi. După aceea, trupele s-au retras la circa 50 de metri şi au înconjurat perimetrul spre a preveni evadările. Un ofiţer român a descris ceea ce văzuse:
"Când focul a izbucnit, unii dintre cei aflaţi în magazie, uşor răniţi sau încă nevătămaţi, au încercat să scape sărind pe fereastră sau ieşind prin acoperiş. Soldaţii primiseră ordinul să împuşte imediat pe oricine s-ar încumeta să facă asta. În încercarea de a scăpa de agonia focului, unii s-au arătat la geamuri şi le-au cerut, prin semne, soldaţilor să-i împuşte, arătând către capete şi inimi. Dar când au văzut armele îndreptate către ei, au dispărut de la geamuri pentru un moment, reapărând însă după câteva secunde şi făcându-le iar semne soldaţilor.
Apoi s-au întors cu spatele la fereastră spre a nu vedea soldaţii trăgând în ei. Operaţia a continuat de-a lungul nopţii, iar chipurile vizibile în lumina flăcărilor erau şi mai înspăimântătoare. În acest timp, cei care apăreau la geamuri erau goi, deoarece îşi smulseseră hainele arzânde. Câteva femei şi-au aruncat copiii pe fereastră."
Una dintre magazii a fost aleasă spre a îndeplini dorinţa expresă a lui Antonescu de a arunca în aer o clădire înţesată cu evrei. Explozia s-a produs pe 25 octombrie 1941, la ora 5.45 p.m., exact momentul când clădirea Cartierul General al armatei române din Odessa explodase cu câteva zile în urmă. Forţa deflagraţiei a împrăştiat bucăţi din corpuri în tot perimetrul din jurul magaziei. Deleanu, Niculescu-Coca, căpitanul Radu Ionescu şi Bălăceanu i-au împuşcat cu toţii pe evreii care încercau să scape şi chiar au aruncat grenade de mână sovietice în magazii. Unii soldaţi îngroziţi şi chiar şi ofiţeri au făcut tot ce puteau spre a nu împuşca flăcările umane. „Cei mai mulţi dintre ofiţerii ce erau la faţa locului erau impresionaţi la lacrimi de ceea ce erau nevoiţi să facă şi unii dintre ei abandonau poziţia, eschivându-se sau chiar ascunzându-se printre alţi soldaţi [aflaţi acolo] fără misiune."
Sursele germane – un ofiţer din Abwehr a vizitat Odessa la finele lunii octombrie şi a pregătit un raport detaliat asupra exploziei cartierului general militar român – confirmă obiectivul şi natura operaţiunii româneşti din Odessa. Totuşi, sursele au pus accentul pe acţiunea de minare a agenţilor sovietici, insistând mai puţin pe represaliile româneşti contra evreilor.
Către sfârşitul lui noiembrie, românii au dus prizonierii de război la Dalnic pentru a săpa gropi în apropierea magaziilor, pentru a scoate cu cârlige cadavrele şi să le îngroape”.
După eliberarea Odessei, Comitetul regional al Partidului Comunist, Obkom, a raportat că în cele nouă gropi erau acolo „peste 22.000 de cadavre, printre care şi cadavre de copii care au murit sufocaţi. Parte din cadavre aveau semne de gloanţe, membre sfârtecate şi cranii sfărâmate”
La 13 februarie 1942, colonelul Matei Velcescu raporta că 31.114 evrei au fost evacuaţi cu trenul la
Berezovca. Aceşti evrei au fost împuşcaţi de unităţi de exterminare germane în cooperare cu jandarmii români, iar corpurile lor au fost arse de germani. Per total, 35.000 evrei din 40.000 au fost deportaţi, după cum afirmă dr. Tătăranu în aprilie 1942. Conform lui Vidraşcu, 20-20% dintre deportaţi au murit prin îngheţ înainte şi în
timpul deportărilor. Cifra ar fi putut fi mult mai mică dacă jandarmii lacomi şi alţi oficiali nu le-ar fi luat evreilor tot ceea ce aveau, hainele şi mai ales paltoanele (în special cele făcute din piele sau ţesătură fină). Jandarmii şi soldaţii care au adus evreii la Sortirovka se refereau la trenurile deportării ca la un „tren -dric”. Un ofiţer român care a călătorit cu acest tren pe 18 ianuarie (într-un vagon special pentru militari) şi-a însemnat
aceste amintiri:
„Era o iarnă cumplită, cum numai în Rusia se poate întâlni. Zăpada călătoare se înălţa în văzduh, lăsând pământul gol-goluţ şi negru, pentru ca în clipa următoare să astupe tot ce era pe jos. Dune de zăpadă se mutau din loc în loc iar promovarea îngroşa în flori de gheaţă firele de telefon, ramuri şi bărbile trecătorilor. Vânt nebun, nouri bosumflaţi şi grăbiţi scuturau cerul Odessei... Era în amurg... 1.200 de femei, copii, bătrâni din Odessa sunt ridicaţi între baionete, de nemţi, şi aduşi în coloană la gară... Bătrâni cu bărbile albe de promoroacă femei bătrâne şi tinere cu şi fără copii în braţe, copii de toate vârstele, pe jos, pe sănii, în braţe, înfăşuraţi în plăpumi, în paltoane... Pe trei sănii trase de femei erau aduşi cinci moşnegi, care au uitat să moară acasă... Pentru evrei erau destinate 10 vagoane de marfă. Deci 120 de oameni de vagon. Iar pe vagoane [era] scris: „8 cai sau 40 oameni”. Au încăput totuşi câte 120. Iar când uşile „laterale” au fost trase, prin ferestrele cu zăbrele ieşeau nori de abur ca la etuve. În timpul îmbarcării un bătrân şi trei femei au încetat din viaţă. Cadavrele au fost totuşi urcate în tren... şi în noaptea sură o boccea se desprinsese de pe platforma unui vagon... Legătura se prăbuşi [brusc] în sunet de piatră lovită, pe caldarâmul peronului, iar din ea săriră câteva cioburi. Erau bucăţi de copil îngheţat [care căzuse] din braţele mamei. Iar mama înnebunită urla pe platformă şi-şi sfâşia cu unghiile obrajii... Trenul s-a pus apoi în mişcare. Spre moarte. Era trenul dric”
Au mai fost si alte pogromuri (la Iasi, la Dorohoi, in timpul rebeliunii legionare in Bucuresti), dar cred ca povestirea acestor orori a fost suficienta pentru a demonstra ca folosindu-se de numele lui Dumnezeu, orice grup de oameni poate savarsi atrocitati de neimaginat. Oamenii aceia au murit pentru ca singura lor "vina" a fost aceea de a se naste cu alta religie.
Sa nu uitam cuvintele celui numit de catre urmasi " Sf. Ioan Gura de Aur", cuvinte care sunt dintre cele mai anti-semite din istorie si au servit ca argumente si justificari pentru pogromurile care au urmat periodic in Europa secolelor viitoare.
„Evreii isi sacrifica copiii Satanei...sunt mai rai decat bestiile salbatice. Sinagoga este o casa de prostitutie, o vizuina de ticalosi, un templu de diavoli idolatrii...un loc de intalnire al asasinilor lui Cristos, o casa rau famata, un abis al pierzaniei”
„Evreii au cazut in conditia celui mai josnic animal. Orgiile si betia i-au adus la nivelul porcilor si a caprei in calduri. Ei stiu doar un singur lucru: sa-si satisfaca burtile, sa se imbete, sa ucida ...”
„Evreii sunt intotdeauna degenerati pentru uciderea odioasa a lui Cristos. Pentru aceasta nu exista rascumparare, iertare ...”
„Ii urasc pe Evrei pentru ca au incalcat Legea... Este datoria tuturor crestinilor sa-i urasca pe Evrei…”
8 comentarii
Etichete: crestinism, nazi, totalitarism
miercuri, 6 ianuarie 2010
Crime in numele lui Dumnezeu III
În timpul celei de a treia întâlniri din 12 iunie 1941, în Munchen, Hitler i-a dezvăluit lui Antonescu „liniile directoare privind tratamentul evreilor din est”. Liderul român (Ion Antonescu) a menţionat mai târziu acest document într-un schimb de mesaje cu ministrul german de Externe şi Mihai Antonescu a menţionat într-o sesiune de guvern din data de 5 august că a ajuns la o înţelegere cu trimişii lui Himmler privitoare la „problema evreiască”. Acordurile cu SS-ul privitoare la evreii din Basarabia şi Bucovina au fost recunoscute în timpul convorbirilor dintre Mihai Antonescu şi ministrul de Externe nazist Joachim von Ribbentrop la cartierul general al lui Hitler din Jitomir, la 23 septembrie 1942, când Ribbentrop i-a solicitat lui Mihai Antonescu continuarea cooperării din partea României pentru exterminarea evreilor din Vechiul Regat şi sudul Transilvaniei. Mihai Antonescu a fost de acord cu deportarea evreilor din România şi a răspuns că în Basarabia, Bucovina şi Transnistria s-a ajuns la o înţelegere (Abmachungen) cu SS-ul pentru executarea acestor măsuri
Adoptarea Soluţiei Finale s-a evidenţiat şi în retorica Conducătorului. La 22 iunie 1941, el s-a lăudat că a „abordat cu curaj” procesul de românizare, i-a deposedat pe evrei, şi a promovat cooperarea cu Germania „în apărarea intereselor permanente ale spaţiului nostru vital”. Anticipând victoria Germaniei, conducătorii României au informat guvernul (la 17/18 iunie 1941) asupra planurilor lor privitoare la populaţia evreiască din cele două provincii. Conducerea nu a lăsat să planeze nici un dubiu asupra semnificaţiei ordinului secret de „curăţare a terenului”. Discursul lui Mihai Antonescu din 3 iulie 1941 de la Ministerul de Interne a fost distribuit în broşura cu tiraj limitat, intitulată „Îndrumări date administraţiei dezrobitoare”. Punctul zece al Ghidului demonstra intenţiile regimului privitoare la evrei: :
"Ne găsim în momentul istoric cel mai favorabil şi mai larg pentru o totală descătuşare etnică, pentru o revizuire naţionala şi pentru purificarea Neamului nostru de toate acele elemente străine sufletului lui, care au crescut ca vâscul ca să-i întunece viitorul. Pentru ca să nu pierdem zadarnic acest moment unic, trebuie să fim implacabili."
A dezvoltat această temă în timpul sesiunii de cabinet din 8 iulie 1941:
“Cu riscul de a nu fi înţeles de unii tradiţionalişti care mai pot fi printre dv., eu sunt pentru migrarea forţată a întregului element evreiesc din Basarabia şi Bucovina, care trebuie zvârlit peste graniţă… Veţi fi fără milă cu ei….Nu ştiu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acţiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică şi revizuire naţională… Este un ceas când suntem stăpâni pe teritoriul nostru. Să-l folosim. Dacă este nevoie, să trageţi cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari… Îmi iau răspunderea în mod formal şi spun că nu există lege… Deci fără forme, cu libertate completă”
Ordinul de a se extermina o parte dintre evreii din Basarabia şi Bucovina şi de a deporta restul a fost dat de Ion Antonescu din propria iniţiativă, fără vreo presiune din partea germanilor. Spre a duce la îndeplinire această sarcină, a ales jandarmeria şi armata, în special „pretoratul”, acel corp militar care era însărcinat cu administrarea temporară a unui teritoriu. Şeful Marelui Stat Major, Iosif Iacobici i-a ordonat comandantului Secţiei a II-a a Marelui Stat Major, locotenent colonelul Alexandru Ionescu, să implementeze un plan “pentru înlăturarea elementului iudaic de pe teritoriul basarabean prin organizarea şi acţionarea de echipe, care să devanseze trupele romane.
Ordinele speciale au fost reiterate ori de câte ori autorităţile civile sau militare evitau să lichideze evrei din teama de consecinţe sau pentru că nu credeau în existenţa unor asemenea ordine. La Cetatea Albă, de exemplu, maiorul Frigan din garnizoana locală a solicitat instrucţiuni scrise spre a demara executarea evreilor. Pretorul (comandantul) Armatei a treia, colonelul Marcel Petală, a călătorit la Cetatea Albă spre a îl informa pe maior asupra prevederilor referitoare la evreii din ghetou. A doua zi, 3.500 au fost ucişi.
Primele asasinate au avut loc în Siret (sudul Bucovinei), la cinci kilometri de noua frontieră cu Sovietele. Evreii din oraş au fost deportaţi pe jos la Dorneşti, la 12 kilometri distanţă. Zeci de evrei incapabili de marş – cei mai în vârstă şi unii infirmi – au rămas în urmă alături de câteva femei care aveau grijă de ei. Aceşti evrei au fost duşi într-o vale, nu departe de oraş, acolo unde femeile au fost violate de mai mulţi soldaţi din Divizia 7. Cei mai bătrâni au fost duşi la comandamentul diviziei şi acuzaţi de „acte de spionaj” şi de faptul că ar fi ”atacat armata română”. În aceeaşi zi, toţi au fost împuşcaţi la podul de peste Prut, în prezenţa locuitorilor din Siret, aduşi să asiste la execuţie.
La 3 iulie, în satul bucovinean Ciudei, 450 de evrei localnici au fost împuşcaţi. Mai târziu, în cursul aceleiaşi zile, două sute de evrei din Storojineţ au fost împuşcaţi în casele lor. La 4 iulie, aproape toţi evreii din satele Ropcea, Iordăneşti, Patrauţi, Panca şi Broscăuţi, care înconjurau oraşul Storojineţ, au fost masacraţi cu colaborarea activă a localnicilor români.
Cercul uciderilor a fost extins la 5 iulie, spre a include mii de evrei din satele Stăneşti, Jadova Veche, Costeşti, Hliniţa, Budineţ şi Cireş, precum şi mulţi dintre evreii supravieţuitori din Herţa, Viniţa şi Rostochi-Vijniţa. Măcelul numeroasei populaţii evreieşti din Cernăuţi, care avea să dureze patru zile, a început tot la 5 iulie, când armatele româno-germane reunite au intrat în oraş.
Herţa a fost cucerită de batalionul 9 la 4/5 iulie, după o incursiune de succes. Evreii care au venit să îi întâmpine de bun venit pe soldaţi au fost primiţi cu bătăi şi obligaţi să se dezbrace. În aceeaşi zi, Divizia 7, sub supravegherea generalului Olimpiu Stavrat şi a aghiotantului său, a intrat în Herţa. Vartic a numit imediat un primar nou şi a format o „gardă civilă” a cărei unică funcţie era de a îi identifica pe evrei şi de a îi strânge cu ajutorul armatei. În total, 1.500 de evrei au fost adunaţi în patru sinagogi şi o pivniţă de către patrulele de soldaţi şi garda civilă, care au bătut crunt victimele. Identificarea evreilor a fost desăvârşită rapid cu ajutorul unui informator local care cunoştea bine casele evreilor. Noile autorităţi locale şi reprezentantul armatei au redactat o listă de „suspecţi” şi în ziua următoare, la 6 iulie, a fost făcută o selecţie a evreilor destinaţi împuşcării conform ordinelor armatei. Evreii „suspecţi” au fost identificaţi de un membru al gărzii civile, care de asemenea a scos cu forţa tinerele fete evreice din sinagogi şi le-a predat soldaţilor care le-a violat. Împuşcarea acestui grup mare a pus unele probleme tehnice, deoarece nu se luase în consideraţie problema îngropării. Astfel, după execuţie, un morman de cadavre zăceau într-un bazin de sânge, păzit de un soldat care, „din când în când trăgea câte un foc de armă în grămadă când observa că se mai mişcă un muribund”.
Întors la Bucureşti, după eliberarea Basarabiei şi Bucovinei şi înainte de atacul asupra Odessei, Antonescu şi-a expus ideile privitoare la războiul său împotriva evreilor:
“Lupta este foarte înverşunată. Este pe viaţă şi pe moarte. Este dusă între noi şi germani şi evrei…Am să fac o operă de curăţire totală de evrei şi de toţi cei care s-au strecurat la noi…dacă noi nu făceam acest război, ca să curăţim rasa de aceşti oameni, care sug viaţa noastră economică, naţională şi fizică, noi eram ameninţaţi ca să pierim cu desăvârşire…Prin urmare politica în această privinţă este să facem un tot omogen şi în Basarabia şi în Bucovina şi în Moldova – eu şi cu Dv. dacă vom trăi, daca nu, o va face altul şi in Transilvania. Să nu credeţi că atunci când am hotărât deparazitarea neamului românesc de toţi evreii, nu mi-am dat seama că produc o criză economică. Dar mi-am spus că este un război pe care îl duc. Şi atunci, ca la război, sunt pagube pentru naţie. Dar daca îl câştig acest război, naţiunea obţine compensaţiile. Trecem printr'o criză pentru că scoatem pe evrei… dacă scăpăm momentul acesta istoric de acum, l-am pierdut pentru totdeauna. Şi dacă câştigă evreii războiul, noi nu mai existăm.”
Se afișează postările cu eticheta Odessa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Odessa. Afișați toate postările
duminică, 3 aprilie 2011
Florin Iepan: În definitiv, toată ţara asta a fost la Odessa
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Această acțiune face parte din propaganda antiromânească și din acțiunea de destabilizarea a statului român. O istorie rocambolescă este lansată recent, în același sens. Un scenariul cu o verosimilitate de roman de aventuri, este pus în scenă de un regizor din România, prin care se încearcă distrugerea imaginii morale a mareșalului Ion Antonescu, din cercul lui Iepan, prin inventarea unui act de împroprietărire, găsit într-un sertar secret al unui birou vândut de mandatarii lui Olivian Verenca (pierdut, furat ? de pompierii care stingeau un incendiu, amatori de relicve istorice, ce ciudat, ce interesant, ce coincidență?!), act care ar fi fost emis de de guvernatorul Transnistriei, Alexianu, la Odessa, în favoarea conducătorului de atunci al României, Antonescu. Se ignoră voit declarațiile repetate ale lui Antonescu privitoare la statutul Transnistriei, teritoriu pe care refuzase să-l integreze administrativ și constituțional României. Studiu titlurilor sub care se difuzează în presa românească intoxicarea, permite identificarea serviciului de dezinformare străin care a avut ideea. Încă o intoxicare a opiniei publice românești prin manipulatorii din presa vândută.
Cu prietenie, Dan Culcer
Ultima seara a festivalului international de film documentar „One World Romania”, incheiat luni la Bucuresti, a fost dedicata unei dezbateri pe marginea unei pelicule in proces de filmare. „Odessa” de Florin Iepan spune povestea unui episod intunecat din istoria recenta a Romaniei: masacrarea de catre armata romana a 20 de mii de evrei, in octombrie 1941, la Odessa.
60 de ore de film, interviuri – sau tentative de interviuri cu diverse personalitati, cu oameni politici, cu oameni obisnuiti, si, nu in ultimul rind, cu singurul supravietuitor al masacrului, proiectul „Odessa” al lui Florin Iepan pare sa se intrebe, in maniera lui Michael Moore, in ce masura si in ce fel societatea romaneasca de astazi este dispusa sa isi asume un trecut nu tocmai glorios.
In programul festivalului „One World Romania”, se spune ca „Odessa “va urmari, cu o anumita doza de autoironie, procesul dureros si complex prin care Iepan descopera complicitatile si conexiunile care au condus la purificarea etnica executata de autoritatile romane in timpul celui de-al doilea razboi mondial, si vrea sa afle in ce masura prejudecatile si mecanismele de gindire de atunci sunt valabile in Romania de astazi. Raspunsul nu e deloc simplu, si Florin Iepan a recunoscut asta in cadrul dezbaterii organizate la Noul Cinematograf al Regizorului Roman din Bucuresti.
Dupa proiectia unui fragment de 10 minute din filmul „Odessa”, moderatorul dezbaterii, publicistul Cristian Ghinea si regizorul Florin Iepan au citit citeva documente istorice, inclusiv declaratii ale unora din ofiterii romani care au participat la masacru.
Cu toate acestea, prima, chiar prima interventie din sala, a pus sub semnul intrebarii adevarul istoric. Raspunsul a venit imediat din partea unui martor indirect, care in octombrie 1941 avea sapte ani, si se afla la Odessa.
Florin Iepan continuă proiectul "Odessa", care prezintă masacrul pe care armata română l-a făcut în oraşul ucrainean în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pentru regizor, realizarea documentarului nu este de ajuns.Luni seară, el a încercat să scoată "bunicii criminali" ai românilor din dulap
Aparut in Dilema veche, nr. 372, 31 martie - 6 aprilie 2011
Cu prietenie, Dan Culcer
„Odessa” - un film in progress de Florin Iepan
23.03.2011
Un documentar consacrat masacrului comis de armata română în octombrie 1941 la Odesa, în care și-au pierdut viața 20 de mii de evrei.
Ultima seara a festivalului international de film documentar „One World Romania”, incheiat luni la Bucuresti, a fost dedicata unei dezbateri pe marginea unei pelicule in proces de filmare. „Odessa” de Florin Iepan spune povestea unui episod intunecat din istoria recenta a Romaniei: masacrarea de catre armata romana a 20 de mii de evrei, in octombrie 1941, la Odessa.
60 de ore de film, interviuri – sau tentative de interviuri cu diverse personalitati, cu oameni politici, cu oameni obisnuiti, si, nu in ultimul rind, cu singurul supravietuitor al masacrului, proiectul „Odessa” al lui Florin Iepan pare sa se intrebe, in maniera lui Michael Moore, in ce masura si in ce fel societatea romaneasca de astazi este dispusa sa isi asume un trecut nu tocmai glorios.
In programul festivalului „One World Romania”, se spune ca „Odessa “va urmari, cu o anumita doza de autoironie, procesul dureros si complex prin care Iepan descopera complicitatile si conexiunile care au condus la purificarea etnica executata de autoritatile romane in timpul celui de-al doilea razboi mondial, si vrea sa afle in ce masura prejudecatile si mecanismele de gindire de atunci sunt valabile in Romania de astazi. Raspunsul nu e deloc simplu, si Florin Iepan a recunoscut asta in cadrul dezbaterii organizate la Noul Cinematograf al Regizorului Roman din Bucuresti.
Dupa proiectia unui fragment de 10 minute din filmul „Odessa”, moderatorul dezbaterii, publicistul Cristian Ghinea si regizorul Florin Iepan au citit citeva documente istorice, inclusiv declaratii ale unora din ofiterii romani care au participat la masacru.
Cu toate acestea, prima, chiar prima interventie din sala, a pus sub semnul intrebarii adevarul istoric. Raspunsul a venit imediat din partea unui martor indirect, care in octombrie 1941 avea sapte ani, si se afla la Odessa.
Florin Iepan continuă proiectul "Odessa", care prezintă masacrul pe care armata română l-a făcut în oraşul ucrainean în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pentru regizor, realizarea documentarului nu este de ajuns.Luni seară, el a încercat să scoată "bunicii criminali" ai românilor din dulap
FOCUS: Florin Iepan: În definitiv, toată ţara asta a fost la Odessa (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)
"Vrea cineva din sala asta să facă un film informativ? Să ridice mâna", a spus Florin Iepan, cu alură de rockstar, rol asumat de "revoluţionar" şi, implicit, agitator, cu o cameră învârtindu-se în jurul său şi al oamenilor aflaţi la proiecţia trailerului documentarului "Odessa", luni seară, la Noul Cinematograf al Regizorului Român din Capitală.
"Un film istoric pe acest subiect ar fi o chestie de politeţe. Eu aş îngropa acest film (...) Ar însemna că România şi-a făcut temele. România îşi face mereu temele. A făcut raportul Ellie Wiesel şi l-a băgat în sertar", a spus Iepan, înainte de a lansa provocarea către sală: "În momentul ăsta, eu iau mâna de pe volan. Putem să facem un film colectiv". Spectatorii, printre care s-au numărat jurnalistul Liviu Mihaiu, scriitorul Vasile Ernu, producătorul Ada Solomon şi regizorul Tudor Giurgiu, au pendulat de la îndoială şi enervare la înduioşare.
Toate acestea s-au întâmplat după proiecţia trailerului "Odessa", proiect cinematografic aflat la stadiul de "work in progress". Trailerul începe cu secvenţe de la întâlnirea istoricului Adrian Cioroianu, atunci ministru de Externe, cu fostul secretarul de stat american Condoleezza Rice. După câteva secvenţe în care se vede clar cât de depăşit de situaţie este Cioroianu, Iepan spune, din off : "tipul ăsta vorbăreţ este prietenul meu. Împreună cu el, am făcut cea mai mare greşeală a mea". Şi regizorul povesteşte, în trailer, cum a lucrat pentru emisiunea TVR "Mari Români", în care unul dintre cei mai promovaţi eroi a fost Ion Antonescu, responsabil pentru ceea ce nu apare în cărţile de istorie, dar apare în raportul Ellie Wiesel şi studii străine - holocaustul românesc. Trailerul prezintă singurul supravieţuitor al masacrului de la Odessa. Dar îşi pune şi întrebarea despre ce este istoria românească. Din off, Iepan mai spune că, probabil, pentru a conta ca personaj istoric în România, "trebuie să apari în filmele lui Sergiu Nicolaescu".
De la întrebarea asupra istoriei, Iepan trece, în film, la iniţiativa sa de a face o campanie de conştientizare, de tip Michael Moore, cu privire la Odessa. La un "brainstorming", i se spune că ar putea lansa o linie telefonică în acest sens: "0722- mă-doare-n-cur sau 0722 -Odessa". "Asta ar fi campania ta", i se spune.
Dar după ce lumina s-a aprins în sală, Iepan nu se lasă: "Fascismul a fost munca colectivă a bunicilor noştri. Dacă am fost împreună, atunci de ce trebuie să strâng eu singur cadavrele azi şi să le mai şi număr?". "În definitiv, toată ţara asta a fost la Odessa", a adăugat el.
"După ani de studiu (...) istoria recentă fascistă a României este greşit interpretată, din cauza societăţii româneşti ", a spus regizorul, care a adăugat că "Odessa" vorbeşte despre "holocaustul făcut de alţii, de auxiliari". "Aproape niciuna din aceste societăţi nu admite că a avut de-a face cu fascismul. Toate degetele sunt aţintite spre Germania", a mai spus el.
Iepan a spus că, până în prezent, are 60 de ore de material filmat şi multe eşecuri: "Nu am mobilizat nici secretariatul general al Guvernului, nici Banca Naţională, nici Televiziunea Română. Mă aşteptam", a spus el. Şi Iepan mai are multe incertitudini legate de film: "Nu pot să garantez că acest film va fi terminat sau că va fi terminat de mine", a spus Iepan.
Printre cei din sală care au răspuns provocării, pentru a-i oferi un feedback regizorului, s-au numărat oameni care au pus sub semnul întrebării valabilitatea faptelor istorice de la Odessa, dar şi persoane care au susţinut veridicitatea evenimentelor.
Un bătrân, care se afla pe atunci lângă Odessa, a spus: "Aveam şapte ani şi, timp de trei zile, am simţit miros de carne arsă".
La rândul său, Liviu Mihaiu a spus că Iepan nu va reuşi niciodată să convingă românii să îşi accepte crimele istorice: "Fiecare stat îşi protejează bunicul criminal din dulap". De altfel, în mijlocul schimbului de replici, tot Liviu Mihaiu, ţinându-l de gât pe regizor, a tras concluzia serii: "Vă daţi seama că tot ce am făcut noi aici o să apară în documentar, nu?".
Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale lui Florin Iepan, "Odessa" este o coproducţie România/ Germania şi a fost prezentat în încheierea festivalului de film documentar pentru drepturile omului One World Romania (16 - 21 martie) cu titlul de "Work in progress". Pelicula este produsă de Sub-Cult-Ura, cu Răzvan Georgescu şi Florin Iepan producători, şi Starcrest Media GMBH, cu Carl Schmitt coproducător. Proiectul a primit o finanţare de 252.000 de lei de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) în sesiunea noiembrie - decembrie 2007.
Florin Iepan este cunoscut în special pentru documentarul "Născuţi la comandă. Decreţeii", realizat în 2004. Documentarul prezintă povestea Decretului nr. 770 pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii, din anul 1966, transformat în lege.
Printre filmele semnate de Iepan se mai numără "Unicul, adevăratul Tarzan" şi "Bela Lugosi: Vampirul căzut". "Unicul, adevăratul Tarzan" (2004) îl prezintă pe actorul şi sportivul de origine germană Johnny Weissmuller, născut la Timişoara, în 1904, care a ajuns campion olimpic la înot şi interpretul lui Tarzan în peste zece filme, realizate între 1932 şi 1948. În "Bela Lugosi: Vampirul căzut" (2007), Florin Iepan urmăreşte traseul actorului de origine maghiară, născut la Lugoj, în 1882, care a dat viaţă personajului Dracula.
(Material realizat de Oana Ghita, oana.ghita@mediafax.ro)
"Un film istoric pe acest subiect ar fi o chestie de politeţe. Eu aş îngropa acest film (...) Ar însemna că România şi-a făcut temele. România îşi face mereu temele. A făcut raportul Ellie Wiesel şi l-a băgat în sertar", a spus Iepan, înainte de a lansa provocarea către sală: "În momentul ăsta, eu iau mâna de pe volan. Putem să facem un film colectiv". Spectatorii, printre care s-au numărat jurnalistul Liviu Mihaiu, scriitorul Vasile Ernu, producătorul Ada Solomon şi regizorul Tudor Giurgiu, au pendulat de la îndoială şi enervare la înduioşare.
Toate acestea s-au întâmplat după proiecţia trailerului "Odessa", proiect cinematografic aflat la stadiul de "work in progress". Trailerul începe cu secvenţe de la întâlnirea istoricului Adrian Cioroianu, atunci ministru de Externe, cu fostul secretarul de stat american Condoleezza Rice. După câteva secvenţe în care se vede clar cât de depăşit de situaţie este Cioroianu, Iepan spune, din off : "tipul ăsta vorbăreţ este prietenul meu. Împreună cu el, am făcut cea mai mare greşeală a mea". Şi regizorul povesteşte, în trailer, cum a lucrat pentru emisiunea TVR "Mari Români", în care unul dintre cei mai promovaţi eroi a fost Ion Antonescu, responsabil pentru ceea ce nu apare în cărţile de istorie, dar apare în raportul Ellie Wiesel şi studii străine - holocaustul românesc. Trailerul prezintă singurul supravieţuitor al masacrului de la Odessa. Dar îşi pune şi întrebarea despre ce este istoria românească. Din off, Iepan mai spune că, probabil, pentru a conta ca personaj istoric în România, "trebuie să apari în filmele lui Sergiu Nicolaescu".
De la întrebarea asupra istoriei, Iepan trece, în film, la iniţiativa sa de a face o campanie de conştientizare, de tip Michael Moore, cu privire la Odessa. La un "brainstorming", i se spune că ar putea lansa o linie telefonică în acest sens: "0722- mă-doare-n-cur sau 0722 -Odessa". "Asta ar fi campania ta", i se spune.
Dar după ce lumina s-a aprins în sală, Iepan nu se lasă: "Fascismul a fost munca colectivă a bunicilor noştri. Dacă am fost împreună, atunci de ce trebuie să strâng eu singur cadavrele azi şi să le mai şi număr?". "În definitiv, toată ţara asta a fost la Odessa", a adăugat el.
"După ani de studiu (...) istoria recentă fascistă a României este greşit interpretată, din cauza societăţii româneşti ", a spus regizorul, care a adăugat că "Odessa" vorbeşte despre "holocaustul făcut de alţii, de auxiliari". "Aproape niciuna din aceste societăţi nu admite că a avut de-a face cu fascismul. Toate degetele sunt aţintite spre Germania", a mai spus el.
Iepan a spus că, până în prezent, are 60 de ore de material filmat şi multe eşecuri: "Nu am mobilizat nici secretariatul general al Guvernului, nici Banca Naţională, nici Televiziunea Română. Mă aşteptam", a spus el. Şi Iepan mai are multe incertitudini legate de film: "Nu pot să garantez că acest film va fi terminat sau că va fi terminat de mine", a spus Iepan.
Printre cei din sală care au răspuns provocării, pentru a-i oferi un feedback regizorului, s-au numărat oameni care au pus sub semnul întrebării valabilitatea faptelor istorice de la Odessa, dar şi persoane care au susţinut veridicitatea evenimentelor.
Un bătrân, care se afla pe atunci lângă Odessa, a spus: "Aveam şapte ani şi, timp de trei zile, am simţit miros de carne arsă".
La rândul său, Liviu Mihaiu a spus că Iepan nu va reuşi niciodată să convingă românii să îşi accepte crimele istorice: "Fiecare stat îşi protejează bunicul criminal din dulap". De altfel, în mijlocul schimbului de replici, tot Liviu Mihaiu, ţinându-l de gât pe regizor, a tras concluzia serii: "Vă daţi seama că tot ce am făcut noi aici o să apară în documentar, nu?".
Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale lui Florin Iepan, "Odessa" este o coproducţie România/ Germania şi a fost prezentat în încheierea festivalului de film documentar pentru drepturile omului One World Romania (16 - 21 martie) cu titlul de "Work in progress". Pelicula este produsă de Sub-Cult-Ura, cu Răzvan Georgescu şi Florin Iepan producători, şi Starcrest Media GMBH, cu Carl Schmitt coproducător. Proiectul a primit o finanţare de 252.000 de lei de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) în sesiunea noiembrie - decembrie 2007.
Florin Iepan este cunoscut în special pentru documentarul "Născuţi la comandă. Decreţeii", realizat în 2004. Documentarul prezintă povestea Decretului nr. 770 pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii, din anul 1966, transformat în lege.
Printre filmele semnate de Iepan se mai numără "Unicul, adevăratul Tarzan" şi "Bela Lugosi: Vampirul căzut". "Unicul, adevăratul Tarzan" (2004) îl prezintă pe actorul şi sportivul de origine germană Johnny Weissmuller, născut la Timişoara, în 1904, care a ajuns campion olimpic la înot şi interpretul lui Tarzan în peste zece filme, realizate între 1932 şi 1948. În "Bela Lugosi: Vampirul căzut" (2007), Florin Iepan urmăreşte traseul actorului de origine maghiară, născut la Lugoj, în 1882, care a dat viaţă personajului Dracula.
(Material realizat de Oana Ghita, oana.ghita@mediafax.ro)
Cristian GHINEA | Atitudini mic-burgheze
Dezbaterea despre Odessa - raport
● Mi-a plăcut. Aşa haotic cum a fost. Din rolul de moderator s-a văzut greu, aproape imposibil de moderat. Mă aşteptam la asta, aşa că am anunţat publicul să mă vadă mai degrabă ca pe un miliţian care încearcă să ţină ordinea. Cel mai greu mi-a fost să menţin ordinea gîndurilor lui Florin Iepan. Publicul a fost însă numeros, nu au avut loc pe scaune şi au stat şi în picioare, şi pe scările din mijloc. Experienţă bizară pentru mine, pentru că văd filme relativ des în acea sală de la Muzeul Ţăranului Român, mereu cu cîţiva oameni împrăştiaţi pe scaune. n Pentru cine a deschis televizoarele mai tîrziu: Florin Iepan lucrează la un film despre masacrul evreilor din Odessa de către armata română, a zis că vrea să ceară sfaturi de la public despre cum să-l facă exact, i-am găzduit săptămîna trecută în această rubrică o scrisoare de intenţii şi am chemat lumea la dezbatere.
● Iepan a prezentat 10 minute din ce a filmat pînă acum. Îmi arătase materialul înainte de eveniment, dar tot m-a cuprins un amestec de indignare şi veselie văzîndu-l acolo, cu publicul. În cele 10 minute, Iepan se joacă de-a Michael Moore şi hărţuieşte diverşi oficiali cu întrebarea: de ce nu se face o campanie de informare a publicului despre Odessa? Sînt deja cîteva scene antologice. Lui Sergiu Nicolaescu îi spune că în filmul său despre Antonescu nu apare cuvîntul „evreu“ decît o dată şi că România a omorît cei mai mulţi evrei după Germania nazistă. Regizorul face ochii mari: unde se zice asta? Uite aici, în raportul Wiesel, îi dă Iepan cartea. Ca şi faza cu regele Mihai. Iepan încearcă să-i ia un interviu, o asistentă a regelui îl refuză exasperată şi îi explică că regele este istoria, el nu comentează istoria. Totuşi, Casa Regală iese prost din tăcerea asta arogantă. Regele Mihai nu conducea efectiv statul, iar în familia sa sînt exemple de intervenţii eroice la Antonescu pentru a proteja evrei. Nu înţeleg de ce nu poate explica asta.
● Cel mai emoţionant moment al serii a fost cînd un bătrîn mi-a cerut microfonul, dezbaterea deja se încinsese, i l-am dat şi a început prin a spune: „Ce se întîmplă aici în această seară este deosebit de emoţionant pentru mine, pentru că am fost martor la Odessa“. S-a lăsat o tăcere în sală de speriat. Omul a continuat zicînd că avea şapte ani, tatăl său era funcţionar român în Odessa, a văzut coloanele de evrei şi a simţit apoi mirosul cumplit de carne arsă. A vorbit puţin, modest, calm, apoi a tăcut iar. Şi iar tăcere stînjenită. Nu prea mai ştiam ce să fac cu microfonul, mi-l ceruseră deja mai mulţi oameni, instinctul meu de jurnalist îmi zicea să îl întreb mai multe, să ne dea detalii, dar m-am gîndit că nu se face să iei un aşa interviu de faţă cu 200 de oameni. Am trecut mai departe, sper că Iepan îl va intervieva pentru film.
● Un tînăr a întrebat dacă există dovezi că Antonescu a dat ordin de masacrare. I-am citit din cartea lui Dennis Deletant – Aliatul uitat al lui Hitler (Humanitas, 2008), acest pasaj din şedinţa de guvern condusă de Antonescu: „– Represiunea a fost destul de severă? – Alexianu: A fost, dle Mareşal; – Antonescu: Ce înţelegeţi prin «destul de severă»? Dvs. sînteţi cam miloşi cu alţii, nu cu Neamul Românesc. – Alexianu: A fost foarte severă, dle Mareşal. – Am spus să se împuşte cîte 200 de evrei pentru fiecare mort şi 100 de evrei pentru fiecare rănit. S-a făcut aşa? – Alexianu: Au fost şi împuşcaţi şi spînzuraţi pe străzile Odessei“ (p. 187). Raportul 1/200 se referă la soldaţii români morţi în atentatul asupra comandamentului. Mai tîrziu, cineva remarca din sală că acest algoritm nu s-a respectat, au fost mai mulţi ucişi. E adevărat, nu am fost prea riguroşi în holocaustul nostru, remarcam asta şi cînd am recenzat cartea lui Deletant. De fapt, i-au adunat pe toţi evreii din oraş pe care au putut pune mîna şi i-au împuşcat şi ars sălbatic.
● Altcineva a întrebat dacă sînt surse militare, ofiţeri sau soldaţi români, dacă li s-a luat şi poziţia lor. Iepan a citat un fragment din ce îi scrie primarul Gherman Pantea lui Antonescu, primar numit chiar de mareşal: „M-am trezit în dimineaţa lui 23 octombrie aflîndu-mă în faţa unei teribile scene, pe toate străzile principale şi la colţuri stăteau spînzuraţi cîte patru sau cinci oameni, iar populaţia alerga îngrozită dintr-o parte în alta. Revoltat, am întrebat cine a făcut o asemenea cruzime, această ruşine pentru care nu o să putem să ne spălăm pe mîini niciodată în faţa lumii civilizate“.
● Apropo de soldaţii români, din mărturia unui ofiţer la procesul lui Antonescu, scena relatează modul în care evreii au fost băgaţi în barăci şi incendiaţi: „În încercarea de a scăpa de agonia focului, unii s-au arătat la geamuri şi le-au cerut, prin semne, soldaţilor să-i împuşte, arătînd către capete şi inimi“.
● Cineva din public a întrebat dacă există şi istorici români care să infirme acele evenimente. Mi-am ieşit din rolul de miliţian şi am zis că nu prea există istorici români care să confirme, pentru că istoriografia noastră nu e un subiect la modă. Nu întîmplător, cea mai bună şi cutremurătoare carte despre Antonescu e scrisă de un englez, Dennis Deletant.
● Liviu Mihaiu a intervenit din sală, spunînd că Iepan să nu se aştepte la entuziasm, e ca şi cum ai sta la capătul unui pacient bolnav şi te apuci să-i spui că bunicul lui iubit a fost un criminal. Şi fiecare naţiune, a spus Mihaiu, îşi apără bunicul criminal ascuns în dulap. În mare e adevărat, deşi comparaţia lui Antonescu cu Churchill nu se susţine deloc.
● Florin Iepan îi tot întreba pe cei care îl luau la întrebări „Dar dvs. ce faceţi pentru chestia asta?“. Lucru care a enervat pe mulţi, pe drept cuvînt. Înainte de eveniment, îmi spusese şi mie acelaşi lucru. I-am spus că îl susţin cum pot, deja l-am ajutat, dar trebuie să-şi asume leadership pe chestiunea asta, dacă tot a pornit-o. Nu ne putem ocupa toţi de un singur subiect. La un moment dat, am remarcat de la microfon că dezbaterea devenise un fel de şedinţă de terapie psihologică pentru Iepan, lumea îi zicea „fă, dom’le, filmul odată!“. De fapt, Iepan a vrut să ne provoace. A filmat totul şi vom apărea în film. Cred că sînt acolo nişte momente dramatice care vor face un documentar reuşit. Pînă la urmă, Iepan a reuşit: şi-a propus să ducă filmul spre lumea de azi, să nu fie doar un documentar istoric, ci un documentar despre noi şi istorie. Publicul a înţeles asta şi i-a făcut jocul.
● De altfel, de cum am ajuns la sală, Iepan m-a întîmpinat cu tot cu echipa de filmare după el. De unde am început o discuţie uşor suprarealistă, filmată în întregime de parcă eram în casa Big Brother, în care eu încercam să înţeleg cum se va desfăşura evenimentul şi el încerca să mă provoace să spun chestii la tema Odessa. Pînă la urmă, am ajuns să punem un pariu filmat. El zice că România va intra într-o nouă formă de recrudescenţă a extremei drepte şi democraţia se va prăbuşi. I-am spus că peste 50 de ani, nepoţii noştri vor trăi într-o Românie mai bună, cum şi noi trăim într-o Românie mai bună decît a părinţilor noştri. La care el a răspuns că se gîndea la termene chiar mai scurte, la cinci ani. Am pariat pe o ladă de şampanie că peste cinci ani România va fi tot democraţie. Sînteţi martori.
● Iepan a prezentat 10 minute din ce a filmat pînă acum. Îmi arătase materialul înainte de eveniment, dar tot m-a cuprins un amestec de indignare şi veselie văzîndu-l acolo, cu publicul. În cele 10 minute, Iepan se joacă de-a Michael Moore şi hărţuieşte diverşi oficiali cu întrebarea: de ce nu se face o campanie de informare a publicului despre Odessa? Sînt deja cîteva scene antologice. Lui Sergiu Nicolaescu îi spune că în filmul său despre Antonescu nu apare cuvîntul „evreu“ decît o dată şi că România a omorît cei mai mulţi evrei după Germania nazistă. Regizorul face ochii mari: unde se zice asta? Uite aici, în raportul Wiesel, îi dă Iepan cartea. Ca şi faza cu regele Mihai. Iepan încearcă să-i ia un interviu, o asistentă a regelui îl refuză exasperată şi îi explică că regele este istoria, el nu comentează istoria. Totuşi, Casa Regală iese prost din tăcerea asta arogantă. Regele Mihai nu conducea efectiv statul, iar în familia sa sînt exemple de intervenţii eroice la Antonescu pentru a proteja evrei. Nu înţeleg de ce nu poate explica asta.
● Cel mai emoţionant moment al serii a fost cînd un bătrîn mi-a cerut microfonul, dezbaterea deja se încinsese, i l-am dat şi a început prin a spune: „Ce se întîmplă aici în această seară este deosebit de emoţionant pentru mine, pentru că am fost martor la Odessa“. S-a lăsat o tăcere în sală de speriat. Omul a continuat zicînd că avea şapte ani, tatăl său era funcţionar român în Odessa, a văzut coloanele de evrei şi a simţit apoi mirosul cumplit de carne arsă. A vorbit puţin, modest, calm, apoi a tăcut iar. Şi iar tăcere stînjenită. Nu prea mai ştiam ce să fac cu microfonul, mi-l ceruseră deja mai mulţi oameni, instinctul meu de jurnalist îmi zicea să îl întreb mai multe, să ne dea detalii, dar m-am gîndit că nu se face să iei un aşa interviu de faţă cu 200 de oameni. Am trecut mai departe, sper că Iepan îl va intervieva pentru film.
● Un tînăr a întrebat dacă există dovezi că Antonescu a dat ordin de masacrare. I-am citit din cartea lui Dennis Deletant – Aliatul uitat al lui Hitler (Humanitas, 2008), acest pasaj din şedinţa de guvern condusă de Antonescu: „– Represiunea a fost destul de severă? – Alexianu: A fost, dle Mareşal; – Antonescu: Ce înţelegeţi prin «destul de severă»? Dvs. sînteţi cam miloşi cu alţii, nu cu Neamul Românesc. – Alexianu: A fost foarte severă, dle Mareşal. – Am spus să se împuşte cîte 200 de evrei pentru fiecare mort şi 100 de evrei pentru fiecare rănit. S-a făcut aşa? – Alexianu: Au fost şi împuşcaţi şi spînzuraţi pe străzile Odessei“ (p. 187). Raportul 1/200 se referă la soldaţii români morţi în atentatul asupra comandamentului. Mai tîrziu, cineva remarca din sală că acest algoritm nu s-a respectat, au fost mai mulţi ucişi. E adevărat, nu am fost prea riguroşi în holocaustul nostru, remarcam asta şi cînd am recenzat cartea lui Deletant. De fapt, i-au adunat pe toţi evreii din oraş pe care au putut pune mîna şi i-au împuşcat şi ars sălbatic.
● Altcineva a întrebat dacă sînt surse militare, ofiţeri sau soldaţi români, dacă li s-a luat şi poziţia lor. Iepan a citat un fragment din ce îi scrie primarul Gherman Pantea lui Antonescu, primar numit chiar de mareşal: „M-am trezit în dimineaţa lui 23 octombrie aflîndu-mă în faţa unei teribile scene, pe toate străzile principale şi la colţuri stăteau spînzuraţi cîte patru sau cinci oameni, iar populaţia alerga îngrozită dintr-o parte în alta. Revoltat, am întrebat cine a făcut o asemenea cruzime, această ruşine pentru care nu o să putem să ne spălăm pe mîini niciodată în faţa lumii civilizate“.
● Apropo de soldaţii români, din mărturia unui ofiţer la procesul lui Antonescu, scena relatează modul în care evreii au fost băgaţi în barăci şi incendiaţi: „În încercarea de a scăpa de agonia focului, unii s-au arătat la geamuri şi le-au cerut, prin semne, soldaţilor să-i împuşte, arătînd către capete şi inimi“.
● Cineva din public a întrebat dacă există şi istorici români care să infirme acele evenimente. Mi-am ieşit din rolul de miliţian şi am zis că nu prea există istorici români care să confirme, pentru că istoriografia noastră nu e un subiect la modă. Nu întîmplător, cea mai bună şi cutremurătoare carte despre Antonescu e scrisă de un englez, Dennis Deletant.
● Liviu Mihaiu a intervenit din sală, spunînd că Iepan să nu se aştepte la entuziasm, e ca şi cum ai sta la capătul unui pacient bolnav şi te apuci să-i spui că bunicul lui iubit a fost un criminal. Şi fiecare naţiune, a spus Mihaiu, îşi apără bunicul criminal ascuns în dulap. În mare e adevărat, deşi comparaţia lui Antonescu cu Churchill nu se susţine deloc.
● Florin Iepan îi tot întreba pe cei care îl luau la întrebări „Dar dvs. ce faceţi pentru chestia asta?“. Lucru care a enervat pe mulţi, pe drept cuvînt. Înainte de eveniment, îmi spusese şi mie acelaşi lucru. I-am spus că îl susţin cum pot, deja l-am ajutat, dar trebuie să-şi asume leadership pe chestiunea asta, dacă tot a pornit-o. Nu ne putem ocupa toţi de un singur subiect. La un moment dat, am remarcat de la microfon că dezbaterea devenise un fel de şedinţă de terapie psihologică pentru Iepan, lumea îi zicea „fă, dom’le, filmul odată!“. De fapt, Iepan a vrut să ne provoace. A filmat totul şi vom apărea în film. Cred că sînt acolo nişte momente dramatice care vor face un documentar reuşit. Pînă la urmă, Iepan a reuşit: şi-a propus să ducă filmul spre lumea de azi, să nu fie doar un documentar istoric, ci un documentar despre noi şi istorie. Publicul a înţeles asta şi i-a făcut jocul.
● De altfel, de cum am ajuns la sală, Iepan m-a întîmpinat cu tot cu echipa de filmare după el. De unde am început o discuţie uşor suprarealistă, filmată în întregime de parcă eram în casa Big Brother, în care eu încercam să înţeleg cum se va desfăşura evenimentul şi el încerca să mă provoace să spun chestii la tema Odessa. Pînă la urmă, am ajuns să punem un pariu filmat. El zice că România va intra într-o nouă formă de recrudescenţă a extremei drepte şi democraţia se va prăbuşi. I-am spus că peste 50 de ani, nepoţii noştri vor trăi într-o Românie mai bună, cum şi noi trăim într-o Românie mai bună decît a părinţilor noştri. La care el a răspuns că se gîndea la termene chiar mai scurte, la cinci ani. Am pariat pe o ladă de şampanie că peste cinci ani România va fi tot democraţie. Sînteţi martori.
Aparut in Dilema veche, nr. 372, 31 martie - 6 aprilie 2011
adăugat de victor L la data de 01 Aprilie 2011 10:04:29
Stau de partea dvoastra, dle Ghinea, la pariu.
adăugat de Musofilos la data de 01 Aprilie 2011 08:04:04
„M-am trezit în dimineaţa lui 23 octombrie aflîndu-mă în faţa unei teribile scene, pe toate străzile principale şi la colţuri stăteau spînzuraţi cîte patru sau cinci oameni, iar populaţia alerga îngrozită dintr-o parte în alta. Revoltat, am întrebat cine a făcut o asemenea cruzime, această ruşine pentru care nu o să putem să ne spălăm pe mîini niciodată în faţa lumii civilizate“
Daca asa ceva e adevarat, atunci istoriografia romaneasca trebuie sa... uite ca nici nu stiu ce a-r trebui sa faca. Nu stiu, pentru ca nu am mai vazut/trait asa ceva. Cit despre reflexele istoriografiei romanesti, aferim!
Desigur, abia astept sa vad ce film va iesii de aici. dar - vai - nu astept sa iasa mari dezbateri dupa film. Avem (verificat dintotdeauna) un extraordinar talent de a ne eschiva din momentele de adevar, de a nu ne privi in oglinda rece, de a a ne strecura pe linga documente obiective. Cu lasitate.
M-as bucura ca Domnul Ghinea (sau macar revista dumneavoastra) sa faca cronica evenimentelor pe care filmul le va declansa. Sau sa comenteze absenta acestora
Daca asa ceva e adevarat, atunci istoriografia romaneasca trebuie sa... uite ca nici nu stiu ce a-r trebui sa faca. Nu stiu, pentru ca nu am mai vazut/trait asa ceva. Cit despre reflexele istoriografiei romanesti, aferim!
Desigur, abia astept sa vad ce film va iesii de aici. dar - vai - nu astept sa iasa mari dezbateri dupa film. Avem (verificat dintotdeauna) un extraordinar talent de a ne eschiva din momentele de adevar, de a nu ne privi in oglinda rece, de a a ne strecura pe linga documente obiective. Cu lasitate.
M-as bucura ca Domnul Ghinea (sau macar revista dumneavoastra) sa faca cronica evenimentelor pe care filmul le va declansa. Sau sa comenteze absenta acestora
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Dl. Iepan e un aiurit ( ca să mă exprim eufemistic - lucru oricum detectabil şi din articolul său precedent ) - care nu prea realizează exact pe ce lume trăieşte de cred că România sau vreo instituție a ei, acuma, sau în 1938 sau în 1947, ajunge să implementeze astfel de măsuri strict ( sau măcar preponderent ) pe baza "a ce vrea oamenii ei".
Dacă în România va fi peste 5 ani altceva decât "democrația aproximativă" de acum va fi așa ... 90% datorită vreunui ucaz de la UE și doar ( maxim )10% din motive pur interne. ;)