Vă rog să vă faceti timp pentru a citi textul şi a privi/asculta corul Operei din Roma
(video http://www.youtube.com/embed/G_gmtO6JnRs )
Silvio Berlusconi lovit de Giuseppe Verdi, prin corul sclavilor din opera Nabucco de Verdi
Evenimentul muzical din Italia, pe care l-ați privit, este încă o probă despre existența unui sentiment de primejdie pe care, la moduri diferite, îl trăiesc națiunile Europei supuse globalizării și uniformizării violente. (Vezi mai jos, descrierea lui trimisă nouă de Adrian Munteanu (blitzro@yahoo.com)
E interesant de știut că în mai toate căminele culturale ale unor localități locuite de maghiari, în Ardealul de dinainte de 1989, corurile de amatori incluseseră acest cântec al sclavilor în repertoriul lor de bază. Am fost uneori cu colegi scriitori maghiari la șezători, unde eram singurul român prezent, și am ascultat cu cutremurare această lamentație, pe care eu o interpretam în sens social, anticomunist, coriștii însă în sens etnic, antiromânesc dar și anticomunist. În loc de o durere comună aveam o durere divizată, interpretată identitar. Oare ungurii s-au simțit mai bine tratați pe temei etnic, când erau bătuți de securiști unguri în beciurile din Ungaria?
România nu este singura țară agresată. E nevoie de oameni care să simtă primejdia, să caute soluția înlăturării ei, să nu creadă că suntem singuri și că nu putem face nimic. Mulți politicieni actuali nu au inteligența de a defini primejdia și de a ne propune soluții, nu sunt demni de încredere și demni de a ne conduce. Altfel spus, nu sunt patrioți ci niște hoțomani aburcați cu ajutorul mafiilor care îi finanțează.
Dezunirea domină, soluțiile propuse de nenumăratele partidulețe care au apărut ca salvatoare ale patriei nu sunt clare.
Să cerem, prin presă și pe toate canalele de comunicare posibile, unirea partidelor cu programe de salvare națională în două sau trei formațiuni, o urgentă colaborare în transparență a acestora, publicarea în presă a programelor de curățire a grajdurilor parlamentare și politice, discutarea publică urgentă a programelor de reformă și a posibilităților realiste de aplicare ale acestora.
Iar pentru aceasta se impune finanțarea de către fundațiile românești specializate a unor programe de educare politică a națiunii, în școli populare libere și gratuite, în care specialiștii universitari să iasă din izolarea lor și să vorbească cetățenilor neștiutori. Fiindcă neștiutori, abrutizați de lipsuri, griji și de tembelizor sunt aceștia. Democrația nu poate funcționa decât cu cetățeni corect și clar informați. Ori presa ne îmbuibă cu pălăvrăgeli, cu vrăjeli, cu informații fără importanță, în loc să discute situația reală din România și din țările vecine, foarte asemănătoare cu cea de la noi. Suntem învrăjbiți fiindcă atât vecinii interiori cât și cei exteriori sunt la rândul lor manipulați și întărâtați să caute țapi ispășitori doar în vecinătate. Ori, cauzele răului se află în colaborarea cozilor de topor din interior (de la Petre Roman, prin Ion Iliescu, la Gigi Becali și Dan Voiculescu, cu formațiunile transversale, supranaționale, de tip kominternist care aplică automat soluții de economie cămătărească. Privatizarea impusă Greciei, după ce a fost lăsată să se îndatoreze în mod iresponsabil, este o formă de hoție mascată sub chipul bunelor intenții ale salvatorilor.
E povestea cu șoarecele, pisica și vaca. Mai țineți minte ? Un șoarece e urmărit de o pisică pe un câmp neted unde se află o vacă pe cale să se balege. Șoarecele se pune sub curul vacii și se lasă acoperit de balegă. Doar o bucață de codiță rămâne afară. Pisica o vede și scoate șoarecele, îl curăță de rahat și îl înghite.
Morala : Nu oricine te umple de rahat îți vrea răul. Nu oricine te scoate din rahat îți vrea binele. Dacă ești în rahat nu mișca din codiță.
Privatizarea economiei proprietate colectivă a României a început sub domnia lui Petre Roman, imediat după 1989, și a fost o formă de jaf. Intreprinderi de valoare, sub control de stat, deci colectiv și cetățenesc —fără deosebire de etnie toți am contribuit prin impozite la crearea acestor bunuri—, au fost vândute pe prețuri de nimic sub aceleași imboldurie exterioare, contrare intereselor colective. Așa se va întâmpla și în Grecia care se va înfunda în starea de semicolonie. Situația va avea efect și asupra României, date fiind relațiile economice strânse dintre cele două țări, mai ales de după 1990.
Modelul educației populare există : școlile lui N. Iorga, ateneele populare, școlile populare anterioare lui 1989, pe care le-am aruncat la gunoi în loc să le dăm conținutul necesar și să înlăturăm stratul de propagandă. Toate aceste structuri trebuiesc reinstalate cu buget contributiv local, prin fundații independente. Și aici există modele, de genul Pro Europa a Smarandei Enache, doar că orientarea acestora a ajuns să fie anticomunitară, în numele unui model democratic neorganic și inadaptat, în care statutul minorităților a devenit mai important decât statutul majorității. Ori statul România are o majoritate națională, românii, care suferă efectele politicii iresponsabile a autorităților și care au dreptul să fie apărați, devreme ce statul nu-i mai apără.
Smaranda Enache și cei asemenea ei vor înțelege, poate, în ultima clipă, că bunăstarea minorităților din România depinde de bunăstarea majorității românești, și nu invers. Disoluția societății trebuie oprită, unitatea de interese redefinită, mijloacele de realizare ale reformelor necesare comunității cetățenilor României reanalizate și puse urgent în aplicare.
Dan Culcer
http://www.youtube.com/embed/G_gmtO6JnRs
Moment de revoltă magică la Opera din Roma
Faceti-vă timp pentru a citi textul şi priviți/ascultați corul Operei din Roma
(video http://www.youtube.com/embed/G_gmtO6JnRs )
Silvio Berlusconi lovit de Giuseppe Verdi
La 12 martie 2011, Silvio Berlusconi a trebuit să se confrunte cu realitatea. Italia a sărbătorit aniversarea a 150 de ani de la unire şi cu acest prilej a fost la Opera din Roma, un spectacol al Operei dintre cele mai simbolice de la această unire: Nabucco de Giuseppe Verdi, dirijata de Riccardo Muti.
Nabucco de Verdi este o lucrare muzicală politică: ea evocă povestea înrobirii evreilor în Babilon, iar celebra piesa "Va pensiero" este corul sclavilor oprimaţi. În Italia, și nu doar acolo, acest cântec este un simbol al căutarii libertatii poporului, care în 1840 - anul în care opera a fost scrisă - era asuprit de către Imperiul habsburgic şi a luptat până la crearea Italiei unificate.
Înainte de spectacol, Gianni Alemanno, primarul Romei, a urcat pe scena pentru un discurs ce denunța reducerile din bugetul culturii, de către guvern. Alemanno este membru al partidului de guvernământ şi fost ministru in guvernul Berlusconi.
Această intervenţie politică într-un moment cultural dintre cele mai simbolice pentru Italia, a produs un efect neaşteptat, mai ales ca Sylvio Berlusconi era prezent la spectacol ...
Riccardo Muti, dirijorul, spune că a fost o reacție de revoluţie: "La început, am fost ovaţionat de public. Apoi am inceput spectacolul de operă. Totul mergea foarte bine, dar când am ajuns la celebrul cântec Va Pensiero, am simtit imediat ca atmosfera a devenit tensionată în audienţă. Exista lucruri pe care nu le poţi descrie, dar le simti. Anterior, tăcerea publicului era preponderentă. Dar atunci când oamenii au realizat ca Va Pensiero va începe, tăcerea a fost înlocuită de o fervoare reala. Se putea simţi reacţia viscerală a publicului la lamento-ul sclavilor cântând "Oh ţară, atât de frumoasă şi de pierdută! ".
În timp ce corul se apropia de sfârşit, audienţa deja striga "Bis! "Publicul a început să strige:" Trăiască Italia! " și " Vive Verdi! " Oamenii din balcoane au început să arunce cu mesaje patriotice - unii solicită," Muti, senator pe viaţă ".
Deşi el a mai acordat doar o dată, la La Scala din Milano în 1986, un BIS, Muti a fost reticent în a acorda "a doua oara bis-ul" . Pentru el, o operă ar trebui să fie de la început până la sfârşit. "Eu nu am vrut să se interpreteze un bis. "— spune el.
Dar în public se trezise deja sentimentul patriotic. Într-un gest teatral, dirijorul se întoarce pe podium și se confruntă atât cu publicul cât şi cu Berlusconi.
Iată ce s-a întâmplat:
[După ce apelul pentru un "bis" din "Va Pensiero" s-a oprit, s-a auzit în public: "Trăiască Italia!"]
Dirijorul Riccardo Muti: Da, sunt de acord cu "Trăiască Italia", dar ... [Aplauze]
Muti: Am peste 30 de ani de cariera şi am trăit ca un italian care a călătorit în întreaga lume de multe ori, mi-e ruşine de ceea ce se întâmplă în ţara mea. Aşa că voi aproba cererea dvs. de bis "Va Pensiero". Aceasta nu este doar pentru bucuria mea, ci pentru că in seara asta, când am condus corul cântând "O, ţara mea, frumoasă şi pierduta," m-am gândit că dacă vom continua în acest fel, vom ucide cultura pe care Italia construit-o. În acest caz, noi, ţara noastră am devenii cu adevărat "O, ţara mea, frumoasă şi pierduta,"[Aplauze, inclusiv a artiştilor pe scena]
Muti: Din moment ce avem aici un "climat italian," eu, Muti, am tăcut pentru prea mulţi ani. Permiteţi-mi acum ... ar trebui să dăm un sens acestui cântec, aşa că fiind în casa noastră, pe scena capitalei, si cu un cor care a cântat frumos, dacă nu va suparati, va invit să vă alăturaţi pentru a cânta împreună.
El a invitat apoi audienţa să cânte împreună cu corul de sclavi. "Am văzut grupuri de oameni ce se ridicau în picioare. Toata opera din Roma s-a ridicat. Şi, de asemenea, corul. A fost un moment magic de operă."
În seara aceea nu a fost numai o reprezentare Nabucco, dar, de asemenea, o declaraţie a teatrului și publicului în atenţia politicienilor.
http://www.youtube.com/embed/G_gmtO6JnRs
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu