Marea Deposedare | Blog iMONDO

Marea Deposedare | Blog iMONDO

Vă rog să consultați acest link selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Rosia Montana – Poate ca e vara si unii profita…

vezi toate articolele de Monica Macovei

30 Jul la 21:59 comenteaza acum 152 vizualizari.

Am dat un interviu pentru site-ul Romania Curata referitor la proiectul minier de exploatare a zacamantului de aur de la Rosia Montana:
Romania Curata: Luna aceasta s-a dat un nou aviz de descarcare arheologica pentru masivul Carnic din Rosia Montana, in vederea initierii proiectului minier de exploatare a zacamantului de aur din zona. A mai existat insa un aviz similar care a fost anulat de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Este normal sa se emita un nou aviz in aceste conditii?

Monica Macovei: Daca nu au aparut fapte noi, nu este legal sa se emita un nou aviz. Acea decizie din justitie, inteleg ca este irevocabila, a intrat in spatiul juridic si este valabila in continuare, deci este ilegal sa se ia de la capat procedurile daca nu au aparut fapte sau dovezi noi. Din ce am vazut in spatiul public, nu vad cum ar putea aparea fapte noi pentru ca aici sunt in discutie chestiuni legate de sol si de alte repere care nu se schimba de la un an la altul, sunt chestiuni obiective. Acest aviz nu depinde de cati bani da Gabriel Resources sau de cate locuri de munca se creeaza, sau de altfel de false argumente care se aduc acum pentru justificare.
Avizul pentru descarcarea arheologica, un prim pas catre folosirea cianurilor
RC: La inceputul anului, un alt organism ce functioneaza pe langa ministerul Culturii, Comisia Nationala a Monumentelor Istorice (CNMI) a recomandat, in scris, ministrului Kelemen Hunor, sa includa Rosia Montana pe lista propunerilor pentru Patrimoniul UNESCO. Nu s-a dat un raspuns la aceasta recomandare. Ar trebui mentinuta?
MM: Categoric, da. Si asta este prima cerinta la care trebuie sa raspunda ministrul Culturii inainte de chestiunea avizului referitor la descarcarea arheologica, care este un pas catre permiterea folosirii cianurilor. Sigur, trebuie sa intre pe lista patrimoniului UNESCO, dar indiferent daca asta se intampla sau nu, sau de cand se intampla, asta nu inseamna ca noi trebuie sa purcedem cu proiectul folosirii cianurilor.
Cazul Rosia Montana, pus in discutia PDL
RC: V-ati pronuntat de mai multe ori, in trecut, impotriva proiectului minier de la Rosia Montana. Aveti colegi in PDL care va impartasesc opinia?
MM: Nu am discutat in conducerea partidului, dar voi ridica aceasta chestiune chiar lunea viitoare. Eu pot sa va spun ca dintre romanii din grupul PPE – Partidul Popular European, unde sunt cei din PDL si UDMR, atunci cand s-a votat in 2010 acea rezolutie a Parlamentului European care cerea interzicerea exploatarilor cu cianuri, imi amintesc ca eu si domnul Laszlo Tokes am votat pentru rezolutie, deci impotriva exploatarilor cu cianuri. Romanii din celelate grupuri politice cred ca au fost impartiti.
RC: Care este abordarea la nivel european cu privire la utilizarea cianurilor in minerit?
MM: Exista Rezolutia din mai 2010 a Parlamentului European care cere Comisiei Europene sa interzica folosirea cianurilor in exploatarile miniere, iar acesteia i-a urmat o declaratie a comisarului european pentru Mediu, din iunie 2010, care spune ca, in principiu, Comisia Europeana nu planifica o interdictie generala a folosirii cianurilor, dar consider ca aceasta declaratie, destul de nuantata, nu poate fi utilizata in aceasta poveste cu Rosia Montana. Comisarul invoca de pilda argumentul potrivit caruia o interdictie generala a folosirii cianurilor in minerit ar presupune, citez, “inchiderea minelor existente care opereaza in conditii de siguranta”. Ori acum, la Rosia Montana nu exista o mina care opereaza cu cianuri in conditii de siguranta. Nu, acum abia, vor unii sa promoveze acest proiect, ori asta este cu totul altceva. La noi nu se pune problema inchiderii unei mine care functioneaza in conditii de siguranta. Este oricum discutabil ce inseamna conditii de siguranta. Nu vad un temei, in legislatia europeana pentru aceasta decizie.

Targul “bani contra decizii” este pierzator pentru Romania
RC: Din explicatiile date de oficialii ministerului, cum ar fi seful Directiei Patrimoniu, Mircea Angelescu, sau chiar ministrul Culturii, Kelemen Hunor, reiese ca s-a optat pentru descarcarea arheologica intrucat asa se va obtine o suma de bani, 140 de milioane de euro, de la Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), din care jumatate va fi folosita in “salvarea” patrimoniului arheologic de acolo. Cel putin la prima vedere, pare un fel de targ de genul “bani contra decizii”. Cum vi se pare o astfel de abordare?
MM: Nu este corecta. Este un targ ilegal, oricum pierzator pentru Romania, ca sa nu mai vorbesc de sumele de bani, care sunt ridicole in raport cu miza despre care vorbim si cat va costa dupa aceea repararea a ceea ce se va strica in domeniul mediului prin acest proiect. Sa ne gandim nu la chestiuni abstracte, ci la viata oamenilor, la calitatea apei, pentru ca stim ca cianurile se infiltreaza prin sol si afecteaza calitatea apei.
Nu este valid argumentul care se refera la suma de bani oferita de RMGC. Compania,  dupa cum vedem, investeste de ani de zile enorm in campanii de publicitate. Poate ca ar trebui sa vedem cat a investit si de ce face acest efort financiar pentru ca, va dati seama, castigul pe care il planifica este mult-mult mai mare decat cheltuielile  pe care le face, iar pierderea, in domeniul mediului, in Romania, ar fi imensa.
Din cate stiu si din diverse discutii – trebuie verificat – la un proiect asemanator care s-a facut in Canada, se plateste astazi mult mai mult, circa un miliard de dolari pe an, pentru a mentine solul inghetat pe o anumita adancime si pe o anumita raza pentru a impiedica scurgerea si infiltrarea cianurilor. Este bine sa verificam aceste lucruri si, practic, inainte de orice verificare reala, nu trebuie continuate procedurile, iar opinia publica nu mai trebuie sa fie pacalita, pentru ca, in opinia mea, asistam la pacalirea opiniei publice.

Nici un argument nu poate justifica o nenorocire care s-ar aduce mediului
Doresc sa mai spun ceva referitor la locurile de munca, pentru ca exista o campanie publicitara agresiva in opjnia mea, am vazut citeva clipuri melodramatice, platite evident de companie, din domenii sensibile cum sunt locurile de munca sau scoala copiilor. Lumea trebuie sa stie ca aici vorbim de un numar redus de locuri de munca si pe o perioada limitata de timp, dar asta nu poate justifica nenorocirea care s-ar intampla cu mediul, incepind de la apa, iar lumea trebuie sa inteleaga pericolele pe care le-ar aduce acest proiect. In aceasta logica si in lipsa unei informari complete a opiniei publice, ne putem trezi cu argumentul ca prin infiintarea unui lagar o sa cream locuri munca; vreau sa spun ca acest argument in sine nu poate justifica orice. Consider ca argumentul locurilor de munca incearca sa evite dezbaterea serioasa, cit ne-ar costa cu adevarat acest proiect.  Poate ca e vara si unii profita…

Porcisme. România furată zi de zi. Ce zice DNA?

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Este vorba de o acțiune de interes național, concretă și eficientă. Felicitări inițiatorilor. 

Procuratura are astfel la îndemână o bază de date care poate servi pentru punerea în mișcare a unor acțiuni în justiție. Ar fi interesant de știut ce părere are Parchetul național anti-corupție * (vezi competențele acestuia, text din 2004, mai jos) despre aceste fapte. În acest sens am trimis un mail la DNA.

Bună ziua,
Sunt ziarist român stabilit în Franța. Vă atrag atenția asupra unei imense baze de date cu extrase din presa națională privitoare la acte de corupție sau de hoție cu «acte în regulă».
 
Vezi adresa http://www.porcisme.ro/

Competențele mele în acest domeniu sunt reduse. Consider că avem de-a face cu o acțiune de interesa național, prin acumularea într-o singură bază de date a unor informații dispersate.
Doresc să cunosc, în calitate de ziarist, opinia Dv privitoare la această acțiune și modul în care ar putea fi utilizată de DNA în acțiunea sa.

În așteptarea răspunsului Dv. , cu stimă, Dan Culcer

http://www.porcisme.ro/

Cu prietenie, Dan Culcer

http://www.porcisme.ro/

Manifest porcisme

Written by Administrator

Saturday, 17 October 2009 10:14

Manifest – Porcisme Scop: Realizarea unui calcul estimativ asupra „Romaniei furate” din banii publici, prin metoda porcismelor. Definitie: Un porcism reprezinta o fapta semnalata de catre ziare, televiziuni, agentii de stiri sau site-uri de informare, prin care se presupune ca s-a furat/risipit din banul public. Criterii de eligibilitate: Un porcism este eligibil pentru a fi prezentat atunci cand indeplineste urmatoarele conditii: a fost semnalat de o sursa de informare credibila: ziar, televiziune, agentie de stiri; informatiile sunt verosimile si sunt sustinute cu argumente de catre sursa stirii de prezentare; exista posibilitatea cuantificarii directe si imediate in bani; banii au fost cheltuiti din fonduri publice de la orice nivel: guvernamental, judetean, local. Includem in categoria fondurilor publice ministere, parlament, presedintie, spitale, scoli, universitati, primarii, agentii guvernamentale, precum si intreprinderile in care statul este actionar majoritar. Modalitate de calcul: Valoarea fiecarui porcism va fi precizata nominal, in baza datelor furnizate de sursele de informare. Eventualele conversii valutare se aplica la cursul zilei in care porcismul a fost realizat sau descoperit. Eventualele rotunjiri se vor face prin scadere, astfel incat sa nu exageram artificial suma totala a porcismelor din Romania. Mentiuni speciale: delimitarea in categoria porcismelor a faptelor semnalate nu presupune vinovatia persoanelor implicate. Consideram ca asupra (ne)vinovatiei respectivelor persoane trebuie sa se pronunte doar justitia. Neoficial, se vor pronunta bineinteles toti cei care acceseaza www.porcisme.ro si pot aprecia gravitatea „porcismului” prezentat. Contributii Daca sunteti in posesia unor informatii care indeplinesc conditiile de mai sus va rugam sa  ne trimiteti link-urile folosind formularul nostru de contact sau adresa info@porcisme.ro. In masura in care aceste date indeplinesc conditiile de eligibilitate, ele vor fi postate pe site ca „porcisme” proaspete. Va multumim. Incepeti explorarea porcismelor aici. Navigare placuta! Publicat în Buletin Documentar nr. 4/2004 al P.N.A./D.N.A. COMPETENŢA PARCHETULUI NAŢIONAL ANTICORUPŢIE LA 24 NOIEMBRIE 2004 Dorin Ciuncan Potrivit art. 13 alin. (1) lit. b), sunt de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare[1], săvârşite, printre altele, în una dintre următoarele condiţii: b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale sau de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice, ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către deputaţi, senatori[2], membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale, preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia, Avocatul Poporului şi adjuncţii săi, consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, consilierii de stat ai primului-ministru, membrii, procurorii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi[3] şi ai camerelor judeţene de conturi, guvernatorul şi viceguvernatorul[4]Băncii Naţionale a României, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei, ceilalţi magistraţi[5], ofiţeri, amirali, generali şi mareşali, ofiţeri de poliţie şi ofiţeri din sistemul administraţiei penitenciare, preşedinţii consiliilor judeţene[6], primarul general al municipiului Bucureşti[7], primarii sectoarelor municipiului Bucureşti[8], primarii municipiilor şi ai oraşelor, prefecţi[9], conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale[10], precum şi persoanele care exercită atribuţii de control ale[11]acestora[12], notarii publici, avocaţii, comisarii Gărzii Financiare, persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv[13], în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar-bancare, persoanele prevăzute la art. 81 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare[14], şi vameşii. Mai înainte de a face distincţia între sintagma conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi aceea de persoane cu funcţii de conducere în cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, trebuie să reamintim câteva noţiuni de drept administrativ. Autorităţile publice sunt doar cele definite constituţional ca fiind parlamentul, preşedintele, guvernul, administraţia publică (şi anume ministere, forţe armate, consiliile locale, primarii, autorităţile publice autonome etc.), autoritatea judecătorească. Instituţiile publice sunt structuri administrative, structuri de administrare a bunurilor publice. Amintim aici prefectul, Corpul de Control al Guvernului[15], dar şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, sau Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale. Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii. Mai adăugăm organele de specialitate al administraţiei publice, cum ar fi ministerele, sau, de exemplu, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, Agenţia Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Agenţia Română pentru Investiţii Străine, Agenţia Naţională pentru Sport, Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, Agenţia Nucleară, Autoritatea Naţională pentru Tineret etc. Interpretăm deci în sens larg sintagma de autoritate publică prin înglobarea organelor de specialitate al administraţiei publice. Cu titlu de exemplu, amintim ca instituţii publice Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, instituţie publică de interes naţional, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală sau Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, ca instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale. Excludem însă din sensul restrâns al sintagmei instituţiile DE INTERES PUBLIC, cum ar fi, de exemplu, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, pentru că suntem pe tărâmul dreptului administrativ, şi nu operăm cu un sens strict penal al sintagmei (cum ar fi sensul dat prin art. 145 C. pen., folosit la delimitarea incriminărilor)[16]. Prin Ordonanţă de urgenţă nr. 102 din 29 iunie 1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999 [art. 6 alin. (1)], instituţiile de protecţie specială a persoanelor cu handicap pot fi înfiinţate şi organizate ca instituţii de interes public, sub formă de centre-pilot, centre de îngrijire şi asistenţă, centre de recuperare şi reabilitare, centre de integrare prin terapie ocupaţională, prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi sub alte forme specifice, cu avizul Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap. Prin Legea nr. 519 din 12 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 29 iulie 2002, instituţiile de protecţie specială a persoanelor cu handicap se înfiinţează şi funcţionează ca instituţii de interes public sub formă de centre-pilot, centre de îngrijire şi asistenţă, centre de recuperare şi reabilitare, centre de integrare prin terapie ocupaţională, locuinţe protejate de tip familial, centre de zi, centre de intervenţie timpurie, precum şi sub alte forme specifice, cu avizul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap. Ulterior, prin Legea nr. 343 din 12 iulie 2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 15 iulie 2004, articolul 6 alin. (1) a căpătat următoarea formulare: instituţiile de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap se înfiinţează şi funcţionează în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, sub formă de centre-pilot, centre de îngrijire şi asistenţă, centre de recuperare şi reabilitare, centre de integrare prin terapie ocupaţională, locuinţe protejate de tip familial, centre de zi, centre de intervenţie timpurie, precum şi sub alte forme specifice, cu avizul şi în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. Concluzia este că aceste centre de îngrijire şi asistenţă s-au transformat din instituţii de interes public, în instituţii publice în cadrul autorităţii publice locale. Faptele de corupţie ale conducătorilor lor sunt de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie. Cu titlu de exemplu, mai amintim: Hotărârea Guvernului nr. 1.307/2002 privind funcţionarea Centrului Naţional pentru Programul de Formare Profesională "Leonardo da Vinci” în faza a II-a a Programului comunitar "Leonardo da Vinci”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 decembrie 2002, se modifică şi se completează prin Hotărârea nr. 1164 din 23 iulie 2004 privind modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează funcţionarea unor agenţii din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării care participă la programele comunitare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 30 iulie 2004, astfel încât, Centrul Naţional pentru Programul de Formare Profesională "Leonardo da Vinci” este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, autoritate publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Hotărârea Guvernului nr. 1.328/2002 privind funcţionarea Agenţiei Naţionale "Socrates” în faza a doua a programului comunitar "Socrates”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 4 decembrie 2002, se modifică şi se completează prin aceeaşi hotărâre, astfel încât, Agenţia Naţională "Socrates” este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, autoritate publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.  Prin Hotărârea Guvernului nr. 308 din 11 martie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 19 martie 2004, funcţionează în subordinea Agenţiei Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor instituţii publice finanţate din subvenţii acordate de la bugetul de stat şi din venituri proprii, cum ar fi: 1. Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală; 2. Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar; 3. Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară; 4. direcţiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti, inclusiv laboratoarele veterinare de stat (ca unităţi cu personalitate juridică), şi 5. circumscripţiile veterinare zonale; 6. circumscripţiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor; 7. posturile de inspecţie la frontieră (ca unităţi fără personalitate juridică). Prin Ordonanţa nr. 95 din 24 decembrie 2003 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2004, asistenţii familiali îşi desfăşoară activitatea în următoarele instituţii: a) agenţie; b) compartimente specializate din cadrul direcţiilor teritoriale pentru dialog, familie şi solidaritate socială; c) servicii publice de asistenţă socială; d) adăposturi; e) alte unităţi pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Unităţile prevăzute mai sus pot fi publice, private, în parteneriat public-privat. Un exemplu de instituţie locală publică şi totodată instituţie de interes public (?!), este casa de cultură, potrivit art. 11 alin. (1), respectiv alin. (2) din Legea nr. 292/2003, privind organizarea şi funcţionarea aşezămintelor culturale. Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale sunt doar directorii generali, directorii executivi, directorii executivi adjuncţi, directorii generali adjuncţi sau directorii adjuncţi şi echivalenţii acestora, indiferent de asimilările eventuale ale funcţiilor[17]. Sintagma persoane cu funcţii de conducere în cadrul autorităţilor publice include şi orice funcţie de conducere în cadrul entităţii respective, nu numai pe/fără a fi conducători ai autorităţilor sau instituţiilor, aşa cum ar fi şefii de compartimente, departamente, servicii, birou, de sector, de tură etc. Secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului, secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale sunt funcţii de conducere în sensul Ordonanţei de urgenţă nr. 43/2002, dar nu sunt întotdeauna conducători. Consilierii de stat, secretarii generali ai prefecturilor, secretarii generali ai judeţului şi ai municipiului Bucureşti, directorii generali din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale nu sunt conducători, în sensul Ordonanţei de urgenţă nr. 43/2002. Funcţiile de secretar al municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului şi comunei, director general adjunct, director şi director adjunct din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, şef serviciu sau de şef birou sunt funcţionari publici de conducere. Unii dintre ei sunt conducători în sensul Ordonanţei de urgenţă nr. 43/2002. Funcţionarii publici de conducere organizează, coordonează, îndrumă şi controlează activităţile administrative sub autoritatea unui funcţionar public ierarhic superior sau a unui demnitar. Activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele: a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative; b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora; c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor, precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor, necesare pentru realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice; d) consilierea, controlul şi auditul public intern; e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare; f) colectarea creanţelor bugetare; g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi străinătate, în limita competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea; h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice[18]. Toţi aceşti funcţionari publici, indiferentă fiind denumirea funcţiei, sunt persoane care exercită atribuţii de control ale[19] autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de denumirea funcţiei, în sensul Ordonanţei de urgenţă nr. 43/2002. În măsura în care directorii, directorii adjuncţi, directorii executivi şi directorii executivi adjuncţi sunt conducători ai instituţiilor publice locale, adică ai direcţiilor regionale vamale, funcţiile lor se încadrează în prevederile art. 13 al Ordonanţei de urgenţă nr. 43/2002. Cum funcţia de director general şi o funcţie de director general adjunct se înlocuiesc cu secretar de stat, respectiv subsecretar de stat, însemnă că aceştia răspund atât în calitatea lor de conducători ai instituţiilor publice centrale, cât şi în calitatea lor de secretari de stat ori subsecretari de stat sau de asimilaţi ai acestora. Contractul de management este acordul dintre o persoană juridică care desfăşoară o activitate economică, în calitate de proprietar, şi un manager căruia îi este încredinţată organizarea, gestionarea şi conducerea activităţii proprietarului, pe baza unor obiective şi criterii de performanţă cuantificabile, în schimbul unei plăţi[20]. Ca atare, managerul nu intră în categoria persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar-bancare. Ordonanţa actualizată nu menţionează în mod expres decât funcţiile de director general sau director[21] ca fiind persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv. Managerii nu deţin funcţii în sensul dreptului administrativ, ci exercită atribuţii civile de conducere, pe bază de contract civil. Referitor la vameşi, observăm voinţa legiuitorului de limitare a competenţei Parchetului Naţional Anticorupţie. Personalul vamal, în sens larg, are calitatea de funcţionar public cu statut special şi cuprinde persoanele numite în funcţiile publice generale şi specifice de conducere şi de execuţie din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor[22]. Potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 10 din 18 martie 2004 privind Statutul personalului vamal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 23 martie 2004, funcţiile publice specifice de execuţie ale personalului vamal din structura birourilor vamale de frontieră şi de interior sunt doar: a) funcţii publice de execuţie din clasa I: inspector vamal; b) funcţii publice de execuţie din clasa a II-a: agent vamal; c) funcţii publice de execuţie din clasa a III-a: controlor vamal, la care se pot adăuga funcţiile publice specifice de conducere în birourile vamale de frontieră şi de interior şi care sunt: a) şef birou vamal; b) şef adjunct birou vamal; c) şef de tură. Apreciem că sunt excluse competenţei Parchetului Naţional Anticorupţie funcţiile publice de execuţie ale personalului vamal din structura aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi direcţiile regionale vamale din subordine, şi care sunt: a) funcţii publice de execuţie din clasa I: consilier, inspector, consilier juridic, auditor; b) funcţii publice de execuţie din clasa a II-a: referent de specialitate; c) funcţii publice de execuţie din clasa a III-a: referent. Sunt de asemenea excluse funcţiile publice generale de conducere din aparatul central al Autorităţii Naţionale a Vămilor, şi anume cele de: a) director; b) director adjunct; c) şef serviciu; d) şef birou, respectiv funcţiile publice generale de conducere din direcţiile regionale vamale: a) director executiv; b) director executiv adjunct; c) şef serviciu; d) şef birou (alţii decât şefii de birouri vamale), întrucât toţi aceştia nu sunt vameşi. Sunt de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie şi persoanele care exercită atribuţii de control ale Autorităţii Naţionale a Vămilor. Vechea formulare privea orice persoană care era încadrată într-o funcţie de control în cadrul autorităţilor publice centrale şi locale. În măsura în care persoanele cu funcţii de conducere ale Autorităţii Naţionale a Vămilor exercită în mod efectiv atribuţii de control ale Autorităţii Naţionale a Vămilor (indiferent dacă sunt şefi de servicii sau de birou din direcţii) ele intră în sfera de competenţă a Parchetului Naţional Anticorupţie. În concluzie, nu mai sunt de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie: - secretarii comunelor, oraşelor şi subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului, - consilierii judeţeni şi locali, - membrii consiliilor de administraţie, - lichidatorii judiciari, - personalul vamal (alţii decât vameşii), - executorii judecătoreşti, - executorii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, - alte persoane cu funcţii de conducere decât conducătorii. Consecinţa modificărilor este extinderea competenţei asupra unor persoane ce nu erau pomenite anterior (toţi conducătorii instituţiilor publice centrale sau locale), şi nu limitarea acesteia. Socotim că rămân în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie: - subprefecţii rămân în competenţa Parchetul Naţional Anticorupţie în calitate de conducători ai autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale (Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului), - vicepreşedinţii consiliilor judeţene, - viceprimarii municipiului Bucureşti, - viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti, - viceprimarii municipiilor, oraşelor şi comunelor, - primarii comunelor, în calitate de conducători ai unei autorităţi publice locale, - orice persoane care exercită atribuţii de control asupra autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale (cum ar fi agenţii de poliţie operativi - cu atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor[23], alţii decât agenţii administrativi, de specialitate – de logistică, informatică etc.); - ofiţerii, în care sunt incluşi şi generalii. - şi "vameşii”. Impactul modificărilor este greu de imaginat în acest stadiu, dar legea pentru aprobarea O.G. nr. 24/2004 va relansa discuţiile[24]. [1]Articolul 13 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004. Articolul 13 alin. (1) lit. b) avea următorul cuprins: "...dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale sau de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către deputaţi, senatori, membrii Guvernului, secretari de stat şi asimilaţii acestora, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, ai Curţii Constituţionale, preşedintele Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului, consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, consilierii de stat ai primului-ministru, membrii, judecătorii, procurorii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi, guvernatorul şi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedintele Consiliului Concurenţei, ceilalţi magistraţi, ofiţeri superiori, amirali, generali, mareşali, chestori, chestori principali, chestori şefi adjuncţi şi chestori şefi, subcomisari, comisari şi comisari şefi, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti, primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti şi primarii şi viceprimarii municipiilor reşedinţe de judeţ, prefecţi, subprefecţi, persoane cu funcţii de conducere şi control în cadrul autorităţilor publice centrale, notarii publici, comisarul general al Gărzii Financiare şi comisarii şefi ai Gărzii Financiare judeţene, membrii consiliilor de administraţie şi persoanele care deţin funcţii de conducere de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar-bancare, precum şi persoanele prevăzute la art. 81 din Legea nr. 78/2000. (2) Sunt de competenţa serviciilor teritoriale ale Parchetului Naţional Anticorupţie, care funcţionează la nivelul parchetelor de pe lângă curţile de apel, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, săvârşite în una din următoarele condiţii: a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro, dar nu mai mare decât echivalentul în lei a 100.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 3.000 euro, dar nu mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro; b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale sau de valoarea sumei ori a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către lichidatori judiciari, comisari ai Gărzii Financiare, subinspectori, inspectori, inspectori principali, agenţi de poliţie, indiferent de gradul profesional, personal vamal, judecătorii, procurorii şi controlorii financiari ai camerelor judeţene de conturi, executorii judecătoreşti, consilierii judeţeni şi locali, primarii şi viceprimarii oraşelor alţii decât cei prevăzuţi la alin. (1) lit. b), persoane cu funcţii de conducere şi control în cadrul autorităţilor publice locale. (3) Procurorii specializaţi din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2). (4) Urmărirea penală în cauzele privind infracţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) săvârşite de militari se efectuează de procurori militari din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie. (5) Sunt de competenţa parchetelor de pe lângă instanţe, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 care nu sunt date, potrivit alin. (1) şi (2), în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie.” O critică ce s-ar putea aduce redactării constă în necoordonarea articulării numărului termenilor. [2] Potrivit art. 72 din Constituţia revizuită, deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri. Dilema este rezolvată la Gh. Vizitiu, Competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie în efectuarea urmăririi penale faţă de deputaţi şi senator, în P.N.A., "Buletin documentar” nr. 3/2004, p. 29 sqq. [3]Amintim Ordonanţa de urgenţă nr. 117 din 24 octombrie 2003 privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 27 octombrie 2003, potrivit căreia până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti ordinare. Cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă la instanţele Curţii de Conturi se preiau de instanţele judecătoreşti astfel: a) dosarele aflate pe rolul colegiilor jurisdicţionale de pe lângă camerele de conturi se preiau de tribunale, urmând să fie soluţionate de secţiile sau, după caz, de completele de contencios administrativ; b) dosarele aflate pe rolul Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi se preiau de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ; c) dosarele aflate pe rolul Secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi se preiau de Curtea Supremă de Justiţie - Secţia contencios administrativ. Transmiterea dosarelor la instanţele prevăzute la alin. (1) se face în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. În termen de 90 de zile de la aceeaşi dată se vor înainta aceloraşi instanţe judecătoreşti şi dosarele arhivate la instanţele Curţii de Conturi. Potrivit art. 8, procurorii financiari vor fi preluaţi de Ministerul Public, ca urmare a reorganizării Curţii de Conturi prin legea sa organică, potrivit procedurii prevăzute la art. 5. Până la intrarea în vigoare a legii de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi, procurorii financiari vor continua să funcţioneze în cadrul acesteia şi să exercite atribuţiile prevăzute de Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. [4] Aici şi prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, care este şi el tot un viceguvernator. [5] Judecătorul sindic este un judecător. Cf. Chambre Criminelle de la Cour de cassation, hotărârea din 23 ianuarie 1973, în "Bulletin des arrets de la Cour de cassation” nr. 29; "Revue de science criminelle de droit penal compare” 684, cu Observations Vitu, apud Wilfrid Jeandidier, Droit penal des affaires, 5e edition, 2003, p. 34 sqq. [6]Şi vicepreşedinţii, drept conducători ai autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale. [7]Şi viceprimarii, drept conducători ai autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale. [8]Şi viceprimarii, drept conducători ai autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale. [9]Subprefecţi, drept conducători ai autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale. [10]Şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei. [11]Nedefinit "ale”. Atribuţiile de control ale acestora, în cadrul acestora, este un sens, şi atribuţiile de control asupra acestora, din afara acestora, un altul. [12]Nu din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale. [13] În sus, se înţelege. [14]Fără lichidatorii judiciari, personalul vamal, executorii judecătoreşti şi executorii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului. [15]Ordonanţa de urgenţă nr. 11 din 23 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 25 martie 2004. [16]Prin reglementarea dată art.145 C. pen., legiuitorul nu şi-a propus să explice noţiunea de proprietate publică, ci înţelesul termenului public, raportat nu numai la noţiunea de proprietate, ci şi la "tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, ... serviciile de interes public, ...” (a spus Curtea Constituţională, prin decizia nr. 178/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999). Curtea Constituţională însăşi a făcut referire la sensul dat în dreptul administrativ, şi nu în cel penal, enumerând în mod distinct instituţiile, unele publice, iar altele, separat, ca fiind cele de interes public. Doar sensul penal ar fi comun (de exemplu la sancţionarea unor infracţiuni contra patrimoniului). Art. 13 oferă însă o enumerare exactă din punct de vedere strict administrativ al instituţiilor, şi nu penal. Rămâne ca jurisprudenţa să se cantoneze într-o interpretare sau în alta. [17]Repetarea redacţională redundantă nu trebuie să deruteze. Prin conducători ai autorităţilor publice se înţeleg, bineînţeles, şi miniştrii, secretarii de stat, primarii, viceprimarii. Sub acest aspect, vechea redactare era mult mai utilă. [18] Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004. [19] Într-o interpretare, vechea formulă "în cadrul” nu poate fi asimilată celei de "ale”, întrucât autorităţile sau instituţiile vor fi controlate, nefiind vorba de controlul propriu al activităţii din interiorul acestora. [20]Legea contractului de management nr. 66/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 13 octombrie 1993, modificată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 39 din 10 iulie 1997 privind modificarea şi completarea Legii contractului de management nr. 66/1993 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 iulie 1997, şi prin Legea nr. 217 din 17 noiembrie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/1997 privind modificarea şi completarea Legii contractului de management nr. 66/1993 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 noiembrie 1998. [21]Art. 140 din Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998 în temeiul art. X din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 27 iunie 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 195 din 17 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 28 noiembrie 1997, dându-se textelor o nouă numerotare. Legea nr. 31/1990 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 - 127 din 17 noiembrie 1990, şi a mai fost modificată prin: Legea nr. 41 din 1 iunie 1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 4 iunie 1991; Legea nr. 44 din 4 iulie 1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 11 iulie 1991; Legea nr. 80 din 23 decembrie 1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 23 decembrie 1991, şi prin Legea nr. 78 din 20 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 28 iulie 1992. [22]Legea nr. 243 din 9 iunie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 14 iunie 2004. [23]Ordonanţa nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001 dispune că pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale. Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului. Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002 stabileşte categoriile de poliţişti, pe corpuri şi grade profesionale, şi anume Corpul ofiţerilor de poliţie şi Corpul agenţilor de poliţie. Aceştia din urmă sunt: a) agent-şef principal de poliţie; b) agent-şef de poliţie; c) agent-şef adjunct de poliţie; d) agent principal de poliţie; e) agent de poliţie. Poliţia Română are, printre altele, ca atribuţii principale: - constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit legii; - exercită controlul, potrivit legii, asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor, a materialelor explozive, asupra modului în care se efectuează operaţiunile cu arme, muniţii şi materii explozive, precum şi asupra funcţionării atelierelor de reparat arme şi asupra poligoanelor de tir; - exercită controlul asupra respectării regimului materialelor radioactive şi nucleare, substanţelor toxice şi stupefiante, precum şi asupra altor obiecte şi materii supuse autorizării, potrivit legii; - supraveghează şi controlează circulaţia pe drumurile publice, în afara cazurilor exceptate prin lege, şi colaborează cu alte autorităţi publice, instituţii, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, pentru îmbunătăţirea organizării şi sistematizării circulaţiei, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor, perfecţionarea pregătirii conducătorilor auto şi luarea unor măsuri de educaţie rutieră a participanţilor la trafic; - desfăşoară activităţi specifice de poliţie în domeniul transporturilor feroviare, navale şi aeriene; - exercită controlul asupra legalităţii stabilirii domiciliului sau reşedinţei cetăţenilor români şi străini aflaţi pe teritoriul ţării, în condiţiile legii (Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 9 mai 2002). [24]A se vedea şi Curtea Constituţională, dec. nr. 515/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1195 din 14 decembrie 2004.

Zoltan Rostas în dialog cu George Schopflin. «Când statul rămâne gol pușcă.»

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer


Când statul rămâne gol pușcă


Zoltan Rostas in dialog cu George Schopflin

George Schopflin este profesor de politica est-europeana la Universitatea din Londra si redactorul revistei de specialitate Nation and Nationalism. Este autorul volumului Politica est-europeana, 1945-1992, aparut in 1993, si al mai multor studii legate de etnicitate si reproducerea sa culturala , de conceptul de natiune si de putere politica. La sfarsitul anului trecut a scos, in colaborare, volumul Mit si ideea de natiune. Interviul de fata a fost realizat la seminarul organizat de Centrul de Cercetari Regionale si Antropologice din Miercurea Ciuc, in septembrie 1997.

- Desi mai nou se vehiculeaza mult ideea revigorarii nationalismului, nu cred ca azi in Romania ar fi mai multi nationalisti decat, sa zicem, cu un an in urma. Consider, totusi, ca n-ar fi lipsit de interes sa discutam despre frica de nationalism, respectiv despre temerile nationalistilor.

- Sunt de acord ca, intr-adevar, teama este una dintre fortele motrice ale manifestarilor nationaliste si, de asemenea, ca nu se pot trage concluzii pe baza unor perioade scurte. Multi sunt tentati - tocmai fiindca traiesc intr-o lume in care frica este ceva cotidian - ca pe baza unui simptom sa considere ca intregul organism este bolnav. Cu toate ca doar 5 la suta din organism sufera de o patologie oarecare, iar restul de 95 de procente e sanatos. De ce? Dupa parerea mea, deoarece comunismul i-a infantilizat pe oameni, nu le-a pemis sa se comporte ca niste adulti, asumandu-si raspunderea pentru faptele lor. Sa nu uitam ca, in privinta originilor sale ideologice, comunismul a fost o uriasa simplificare, un adevarat reductionism. O tara nu poate fi guvernata ca si cum ar fi o simpla gospodarie... In multe privinte era mai usor de trait in comunism. Daca cineva nu iesea din rand, nu putea pati nimic deosebit, obtinea strictul necesar pentru existenta. Iar situatia aceasta s-a schimbat de la o zi la alta. Cateva minute toata lumea a fost in al noualea cer, se aruncau pe fereastra operele complete ale lui Lenin si se faceau alte asemenea gesturi simbolice. Dupa care, insa, si-au dat seama ca strategia de viata cu care crescusera nu le foloseste la nimic. Oare intregul capital cultural, social, toate cunostintele si procedurile acumulate de noi in decurs de 40-50 ani au devenit dintr-o data inutilizabile? Totul se plaseaza sub semnul intrebarii. Iar acest lucru a produs in foarte multe cazuri teama, ajungand uneori la schizofrenie: comunismul nu ne-a fost pe plac, dar ne-a convenit siguranta pe care ne-a asigurat-o. In asemenea conditii omul se agata de ce poate. Si aici apare un aspect interesant al transformarii. Care a fost acel camp cognitiv, acel sistem de gandire cu care sfera publica putea fi umpluta? A fost, de fapt, apartenenta la natiune. Aceasta are, intr-adevar, o functie publica, are fire prin care individul se leaga de natiune. Dar comunismul a distrus, printre altele, si latura de societate civila a natiunii - in Romania intr-o masura mult mai mare decat, de pilda, in Ungaria - si, ca atare, acest rol de legatura a ramas doar in seama laturii etnice. Etnicitatea indeplineste functii foarte serioase, importante si indispensabile in statul democratic modern, dar nu poate indeplini toate rolurile politice. Cand se pune problema modalitatii de functionare a unui sistem institutional, a elaborarii transparentei puterii, atunci constiinta etnica practic nu ne spune nimic. Nu ne spune prea multe nici despre democratie in general, cu o singura exceptie: etnicitatea are un rol imporant in realizarea consensului, a solidaritatii. Solutia o poate aduce noul sistem institutional. Din pacate, in ultimii sapte ani in Romania noul sistem de institutii a functionat foarte slab, dar vom vedea cum se va transforma de acum inainte. De altfel, eu nu sunt pesismist, pentru ca atmosfera este, din acest punct de vedere, mai buna decat cu doi ani in urma.

- Dupa parerea ta, care este cheia relatiilor interetnice?

- In relatia dintre minoritate si majoritate problema fundamentala este intelegerea reciporca. Realizarea acestei intelegeri este impiedicata de decalajul prioritatilor. Pentru minoritate, solutionarea problemei nationale este problema numarul unu. Majoritatea considera ca relatia minoritate-majoritate este, evident, importanta, iar institutionalizarea ei este una dintre problemele de rezolvat. S-ar putea, insa, ca pentru guvern reforma economica sa fie mult mai urgenta, lucru pe care minoritatea nu-l poate percepe.

- As vrea sa precizam: e vorba de o parte sau alta a elitei minoritatii, sau in general, despre minoritate?

- Aici, desigur, ai dreptate, dar eu cred ca minoritarii - si acum ma gandesc la oamenii simpli, de pe strada - se intreaba nedumeriti: "ce facem noi acum in acest guvern?" In ceea ce priveste elita minoritatii, presupun ca o parte a ei intelege, priveste cu intelegere dificultatile guvernului, o alta parte este insa nerabdatoare. In schimb, in cazul majoritatii, atat elita, cat si oamenii de rand reactioneaza identic la aceasta problematica: "noi avem bunavointa, iar ei sa aiba rabdare, deoarece nevoile lor se vor rezolva in timp". Si sunt incapabili sa inteleaga ca, din punctul de vedere al minoritatii, problema este imperioasa. Evident, aceasta nu se refera in mod special la Romania.

- Prezentarea pe plan international a acestor probleme este considerata ofensatoare de unii, care spun ca nu e cazul ca totul sa ajunga in fata forurilor europene, in timp ce altii sunt de parere ca acasa nimic nu se urneste conform asteptarilor. Tu ce parere ai?

- Eu din afara vad mai putin problema aceasta, dar presupun ca ambele parti au dreptate. Imi imaginez ca exista, intr-adevar, situatii care pot fi solutionate pe plan local. Pe de alta parte, inteleg ca minoritatea este nerabdatoare si, de altfel, teama - ca sa revin la acest sentiment -, ca si lipsa de incredere, atarna greu in balanta. Evident, aici este vorba de indelungate antecedente istorice si nu numai de regimul comunist, dar si de perioada interbelica si de intregul complex al relatiilor romano-maghiare, care au fost intotdeauna relatii incarcate de confuzii, de false interpretari. Pornind de aici, in lipsa increderii reciproce, nici una dintre parti nu doreste sa o crediteze pe cealalta. Aceasta incredere poate fi foarte usor demolata, dar se poate, de asemenea, reconstrui. Daca as fi consilier al majoritatii, i-as spune ca ar fi foarte important ca majoritatea romaneasca sa faca anual un gest sau doua catre maghiari. Ar fi bine ca, din cand in cand, primul-ministru sa imbratiseze public interesele maghiarilor, declarand ca si acestia sunt niste cetateni romani cumsecade, si ei sunt contribuabili si ca este nu numai primul-ministru al celor 22 milioane de romani, ci si al celor aprope 2 milioane de maghiari. Cu aceasta, intr-un fel ar intoarce pe dos ineptia pe care a rostit-o candva Antall. Asemenea gesturi pe termen scurt nu ar avea nici un efect deosebit, dar pe termen lung cred ca da. Fireste, este o mare problema ca partea maghiara nu prea este capabila - sau nu vrea - sa inteleaga ca romanii privesc altfel istoria. Din punctul lor de vedere, este de neiertat ca ungurii au participat la dezmembrarea statului roman. Faptul ca in urma arbitrajului de la Viena partea de nord a Transilvaniei a ajuns in componenta Ungariei a constituit o trauma incomensurabila pentru cei ce gandesc in coordoante romanesti.

- Neincrederea izvorita de aici defineste pe termen lung cultura politica romana.

- Da, fiindca era un lucru total exclus din punct de vedere cognitiv. Dupa toate acestea nu ma mira ca, mutatis mutandis, nu au incredere nici in maghiari. Din unghi de vedere romanesc nu este clara legatura dintre maghiarii din Romania si Ungaria, nu se intelege: acestia sunt cetatenii nostri sau ai Ungariei? Dupa parerea mea, pe aceasta neincredere se poate cladi o intreaga ideologie conform careia acesta e un grup ostil care are drept obiectiv dezmembrarea Romaniei. Si ori de cate ori maghiarii afirma ca nu e nici vorba de asa ceva, multi romani nu indraznesc s-o accepte in straturile profunde ale constiintei, fiindca persista teama: daca vreodata vor dezmembra, totusi, Romania? Ei bine, sistemul de relatii interetnice trebuie sa se lupte cu asemenea spasme, ceea ce nu e deloc usor. Stiu ca vizitatorul intalneste numeroase neplaceri de nivel micro. Multi jurnalisti occidentali insa rastalmacesc situatia, neintelegand ca in spatele unor texte destul de dure este prezenta, totusi, si stapanirea de sine. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, in ceea ce priveste cultura maghiarilor si a romanilor, se deosebeste de exemplu de aceea a sarbilor, in care violenta joaca un rol mult mai insemnat.

- De la fenomenele politice concrete sa revenim pe terenul aspectelor teoretice. In expunerea ta despre natiune te-ai referit la trei componenete, declansand prin aceasta o dezbatere metodologica. As vrea sa-ti explici pozitia, deoarece, dupa parerea mea, functia celor trei componenete este decisa de proportiile si ponderea lor.

- De acord. Natiunea este compusa din trei factori, fiecare avand caracter de proces, fiecare le influenteaza pe celelalte si fiecare actioneaza asupra identitatii si constiintei. Cei trei factori - statul, societatea civila si etnicitatea - se afla in diferite relatii de interactiune. Statul are nevoie de etnicitate si face eforturi pentru apararea sa. Reciprocitatea dintre societatea civila si stat este, cred, evidenta, nici nu trebuie sa accentuez ca statul este cadrul functionarii societati civile. Societea civila asigura dezvoltarea, articularea puterii in interiorul consensului statal. Deci, repartizarea puterii se realizeaza prin intermediul acestor insitutii ale societatii civile si, ca urmare, oamenii au sentimentul ca puterea poate fi dominata si poate avea loc participarea la putere, si asa mai departe. Daca toti acesti trei factori - sau aceste procese, dimensiuni, sau oricum le-am numi - pot fi surprinsi si functioneaza intr-un echilibru oarecare, atunci acest sistem poate fi numit si democratic. Daca insa unul din cei trei lipseste, sau eventual lipsesc doi si doar cel de-al treilea are forta, atunci sistemul democratic nu mai poate sa apara, oricat de democratica ar fi constitutia in vigoare, sau chiar daca functioneaza un simulacru de parlament. Ceea ce se realizeaza este un sistem semi-autoritar, cu anumite elemente pluraliste. ..Daca statul este slab si este slaba si societatea civila, atunci constiintei etnice ii revine inevitabil un rol foarte pronuntat. Si in mod fundamental aceasta este problema postcomunismului. Cand comunismul s-a prabusit, s-a prabusit nu doar ideologia, ci si statul comunist insusi. Nu in totalitate, dar disparand ideologia care legitima statul, acesta a ramas gol pusca. Statul trebuia sa-si gaseasca o noua ideologie legitimatoare si nu prea exista altceva decat etnicitatea. Ca urmare, statul postcomunist a slabit foarte mult in comparatie cu statul occidental. Nu poate realiza asa numitul stat neutru, in cadrul caruia societatea civila poate functiona.

- Si atunci, ce fel de societati se vor dezvolta aici?

- Pornind din faptul sociologic: ce este acum in Romania si care-i sunt antecedentele? cred ca, fireste, etnicitatea ramane foarte puternica si se va intari si statul. Societatea civila se formeaza totusi, chiar daca foarte lent, bineinteles in cadrul definit de stat si oarecum si in functie de etnicitate. Daca observam procesele englezesti, respectiv cele franceze, olandeze sau daneze, ne dam seama ca retragerea statului nu poate fi realizata de la o zi la alta. Pe termen lung, eu vad in Europa Centrala un sistem etatist, foarte dependent de stat, cum este cel din Austria. Acolo, in 1945, sistemul etatist, corporatist de tip democratic s-a creat cu scopul de a rezolva problema anilor '30, razboiul civil. Ceea ce s-a si realizat. Fireste, o data rezolvata problema, azi multi sunt nerabdatori si spun ca nu mai au nevoie de tutela taticului-stat. Incetul cu incetul se trece la reducerea statului austriac, ceea ce comporta, dupa mine, intarirea societatii civile.

- Poate nu este fara insemnatate ca despre toate acestea discutam nu la Universitatea din Londra, ci la Miercurea-Ciuc, la un semniar postuniversitar, la manifestarea unei institutii, care este tipic a societatii civile. Faptul ca ai venit aici cred ca nu se explica doar prin aceea ca iti place sa calatoresti?

- Intr-adevar, imi place sa calatoresc, iar cind am fost invitat aici nu am ezitat nici o clipa. Mai intai, fiindca cunosc si apreciez activitatea acestui grup, pe de alta parte, deoarece am vrut sa vad cum functioneaza o asemenea initiativa minoritara. Mobilul nu a fost doar curiozitatea, de vreme ce as vrea sa o si sprijin. Nu vreau sa obtin merite prin aceasta, de vreme ce a fost si pentru mine o ocazie de a invata: de a vedea la fata locului prima miscare a unei asemenea initiative.

- Nu ai fi preferat un centru universitar cu traditie in locul acestui orasel, victima a urbanisticii dictaturii?

- Pe mine ma intereseaza si acest aspect. Ceausescu si-a pus amprenta pe acest oras si, din punctul de vedere al arhitecturii, centrul orasului este monstruos. In acelasi timp, aici se naste aceasta initiativa, aici s-a format acest Centru, aici au fost scrise importante studii despre functionarea sistemului de relatii interetnice, ceea ce pe mine ma intereseaza foarte mult.

- Unde ai plasa acest grup si seminarul organizat de acesta in intregul cu trei poli despre care am discutat mai inainte?

- As accentua, inainte de orice, caracterul de societate civila. Dupa parerea mea, o parte a minoritatii maghiare se manifesta ca societate civila, transformandu-si astfel propria constiinta. In toate acestea, un rol important revine si autoreflexivitatii. Adica felul in care o colectivitate data se vede pe sine depinde si de imaginea pe care si-o fac despre ea reprezentantii stiintelor sociale. Autostereotipiile se schimba, daca cineva pune o oglinda in fata societatii: iata, astfel sunteti voi. Aceste informatii fac permanent feed-back. Activitatea acestui grup este foarte interesanta si pentru ca aduce la suprafata retele si procese sociale necunoscute, care astfel devin accesibile. Felul in care societatea - in ultima instanta este vorba de o societate intelectuala - le digera pe toate acestea, felul in care reactioneaza la ele, este o alta problema, dar eu consider ca este vorba de o parte organica a societatii civile. In acest caz, este vorba de societatea civila a minoritatii maghiare. Imi imaginez ca si romanii au creat, pot crea grupuri identice sau asemanatoare si, daca ma invita, ma voi duce si la ei.


Sursa  http://www.dntb.ro/sfera/67/interviu.html.

A HVIM is kapott levelet közvetlenül a támadások előtt a merénylőtől

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.
Rezumat

Zeci de organizații radicale europene au primit același mesajul de la Anders Behring Breivik. Destinatarul din Ungaria a fost organizația iredentistă Mişcarea Tinerilor celor Şaizeci Patru de Judeţe, al cărui președinte este Toroczkai Laszlo.

Cu prietenie, Dan Culcer

A HVIM is kapott levelet közvetlenül a támadások előtt a merénylőtől

Több tucat európai radikális szervezet között a magyarországi Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgalomnak is levelet küldött Anders Behring Breivik, közvetlenül azelőtt, hogy a norvég fővárosban robbantott a kormányzati negyedben, majd tömegmészárlásba kezdett egy ifjúsági táborban - hangzott el a TV2 Aktív című műsorában hétfő este.

A műsorban Toroczkai László, a mozgalom elnöke mutatta be a levelet, melyet a norvég merénylő saját email címéről küldött nekik. Mint mondta, az emailt már csak a támadás után olvasta el, de az alapján nem lehetett volna előre tudni, hogy pontosan mire készül a férfi.

A Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgalom vezetője hangsúlyozta: vannak dolgok, amelyekben egyezik mozgalmuk és Anders Behring Breivik ideológiája, de a norvég tömeggyilkos tettétől elhatárolódnak, és messzemenően elítélik azt.

Toroczkai László úgy tudja, ők az egyetlen magyar szervezet, akinek a norvég férfi elküldte levelét. Azt is kiemelte továbbá, hogy bár rengeteg radikális szervezetet ismer Európában, nem emlékszik rá, hogy személyesen találkozott volna a férfivel.

Az emailben Breivik úgy fogalmazott, hogy az "egy felhívás az európai hazafiakhoz" - mondta Toroczkai László. A levélben a norvég férfi röviden összefoglalta nézeteit, és felhívta a figyelmet 1500 oldalas tanulmányára, melyet az interneten "2083" címmel tett közzé. Ebben a férfi Európa megtisztításáról ír, illetve arról hogyan tervezte meg a merényletet és a mészárlást - hangzott el az Aktív riportjában.
Toroczkai László ugyan még nem tudta elolvasni az 1500 oldalas dokumentumot, de a férfi elméletét zavarosnak nevezte. A férfi első számú ellenségként az iszlámot jelölte meg, de nem egyértelmű, hogy valóban csak azzal lett volna problémája - tette hozzá Toroczkai László.

A 32 éves Anders Behring Breivik hétfőn beismerte, hogy a múlt héten pénteken ő robbantott Oslo belvárosában, a kormányzati negyedben, majd rendezett vérfürdőt két órával később Utoya szigetén, a kormányzó párt ifjúsági szervezetének táborában. Tagadta viszont büntetőjogi értelemben vett bűnösségét, s azt állította, hogy célja nem "a lehető legtöbb ember megölése" volt, hanem az, hogy "erős jelzést" adjon, megvédje hazáját és Európát az iszlámtól és a marxizmustól.

A rendőrség hétfőn 93-ról 76-ra csökkentette a kettős merénylet halálos áldozatainak összesített számát az Utoya szigeti információgyűjtés nehézségeire hivatkozva.

Breivik az elmúlt években többször járt Magyarországon, számos helyen említi Magyarországot az internetre a merényletek előtt feltöltött "manifesztumában". Ebben hivatkozik a magyar történelemre, Lukács Györgyöt és Kertész Imrét idézi, és egy Norvégiába bevándorolt magyar házaspár gyerekét nevezi legjobb barátjának. A kelet-európai szélsőjobboldali és nacionalista pártok címszó alatt Magyarországról három szervezetet sorol föl: a Magyar Igazság és Élet Pártját, a Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgalmat és a Jobbikot.

Megállapítja, hogy a bevándorlás elutasítása és az iszlámellenesség nem központi probléma a kelet-európai nacionalista pártok számára, mert "nagyon korlátozott" az ezekbe az országokba irányuló bevándorlás. Ezek a pártok inkább az EU-ellenességre, az antiszemitizmusra vagy más etnikai csoportok, főleg a cigányok elutasítására építenek - írta.

(MTI)

Rezumat

Zeci de organizații radicale europene au primit același mesajul de la Anders Behring Breivik. Destinatarul din Ungaria a fost organizația iredentistă Mişcarea Tinerilor celor Şaizeci Patru de Judeţe, al cărui președinte este Toroczkai Laszlo.

Gary North. Fascismul economic și economia de tip bailout

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Extras din situl Economie și libertate*. Pe acest sit se pot citi și cursuri universitare de economie. Cu prietenie, Dan Culcer

Gary North. Fascismul economic și economia de tip bailout

Traducere de Anamaria Tătaru

Am trăit trei evenimente istorice monumentale. Îmi aduc aminte doar de două dintre ele. Nu-mi amintesc căderea celor două bombe atomice în august 1945. Ca simboluri al transformării lumii ştiinţifice, acestea constituie cel mai important eveniment al secolului al XX-lea. Totuși, această descoperire nu a condus până în prezent la un război nuclear, chiar dacă în repetate rânduri, părea că războiul nuclear ar fi fost o posibilitate distinctă. Cu toate acestea, sosirea erei nucleare a marcat o transformare a lumii moderne. Nu am văzut încă sfârşitul acestei transformări.
Martin van Creveld, marele istoric militar al Israelului, a fost de părere că epoca nucleară a ruinat planurile imperialiste ale marilor națiuni. Ele nu mai puteau risca un război între dânsele. Cu toate acestea, cheltuielile generate de acele planuri au crescut. Astăzi, state mari se confruntă cu rezistență din partea unor grupuri nestatale. Uniunea Sovietică a devenit mai slabă atunci când afganii au învins-o utilizând rachete Stinger. URSS a fost un imperiu, iar un imperiu înfrânt de insurgenţi şi-a pierdut raţiunea de a fi.
Suntem pe cale de a experimenta o înfrângere asemănătoare în aceeaşi ţară.
Au mai existat alte două evenimente majore din 1945. Presupun că majoritatea oamenilor ar fi de acord asupra cel puţin unuia dintre ele și anume colapsul Uniunii Sovietice, din 19-21 august 1991. În timp ce prăbuşirea Zidului Berlinului în 1989 a dovedit în mod simbolic prăbuşirea imperiului sovietic, ea nu a devenit evidentă până în august 1991. Din punct de vedere istoric, nu a existat nimic care să se potrivească acestei dezagregări. Nici un imperiu atât de mare nu s-a prăbuşit vreodată atât de repede  fără vărsare de sânge. Am trăit s-o văd și pe aceasta.
Există vechi rezistențe anti-comuniste care încă insistă că totul a fost fals, că totul este o înşelătorie, că tot comuniştii fac și în prezent jocul de culise din Rusia. Ei nu înţeleg diferenţa dintre fascism şi comunism. Sistemul rusesc este fascist până în adâncuri: capitalism de stat.
Vedem acum producându-se ceea ce liberalii veritabili au prezis întotdeauna că se va întâmpla: convergenţa economică a celor două sisteme, SUA şi URSS. Acest sistem de convergenţă economică este fascismul. Iar pe acesta liberalii și l-au dorit dintotdeauna, dar la-au numit altfel: “democrație economică” sau “alianță guvern-mediu de afaceri.”

Septembrie/Octombrie 2008
Al doilea eveniment pe care îl consider cel puțin comparabil, ca și importanță, cu căderea Uniunii Sovietice a fost colapsul sistemului bancar american din lunile septembrie – octombrie 2008.
Nimeni nu a intuit colapsul apropiindu-se în luna august. Conducătorii-seniori ai Statelor Unite - nu mă refer la politicieni - au privit cu oroare cum instituţii care supraviețuiseră de la mijlocul secolului al XIX-lea s-au prăbușit: este cazul băncilor de investiţii, bănci care nu au constituit  depozite de la publicul larg. Ele au grupat cantităţi mari de capital de la investitorii privaţi, bogați. A fost doar o chestiune de câteva săptămâni până când acest  model de afaceri s-a prăbuşit. Bancile de investiții s-au zbătut să restructureze operaţiunile lor juridice astfel încât să intre în categoria băncilor comerciale  şi, prin urmare, să devină eligibile pentru banii federali salvatori. Între timp, marile bănci comerciale aproape au dat faliment. Ele nu au intrat în faliment grație doar intervenţiei guvernamentale şi pentru că băncile și mai mari le-au absorbit. Wachovia s-a prăbușit. Washington Mutual s-a prăbușit. Preţurile acţiunilor a două dintre cele mai mari bănci din Statele Unite, Bank of America şi Citigroup, sunt încă aproape de statutul de un cent/acțiune.
Oricine nu înţelege amploarea a ceea ce se întâmplă este un ignorant economic. Cunosc o mulțime de astfel de ignoranți care mă contactează, spunându-mi că totul a fost plănuit din interior. Conspiraţia a câştigat din nou! Dar în viziunea lor asupra lumii, conspiraţia câştigă întotdeauna. Aceasta deoarece ei cred că conspiraţia are atributele lui Dumnezeu. Este omniscientă, omnipotentă şi omniprezentă.
De aici rezidă problema lor intelectuală: ei nu cred în piaţa liberă. Ei nu pot concepe o instituţie socială bazată pe voluntariat, care poate rupe spatele planificatorilor guvernamentali şi al bancherilor băncilor centrale. Ei vor crede orice altceva în afară de acest lucru. Considerându-se ei înşişi apărători ai pieţei libere, nu înţeleg puterea acesteia de a pune în aplicare deciziile consumatorilor.
În prezent, conspiraţia oamenilor din interior, bine plasați, se clatină. Întreaga structură a sistemului politic național al SUA s-a sprijinit  pe solvabilitatea celor mai mari bănci americane. Aceste bănci au fost toate puse sub semnul întrebării. Ele sunt acum compromise.
Convingerea că oamenii din interiorul băncilor comerciale au devorat activ trilioane de dolari din propriul capital, ca parte a unui plan conspirativ este atât de imbecilă, atât de scandaloasă, atât de ridicolă, încât sunt convins că acești idolatri ai conspirației au pierdut orice ar fi rămas din mintea lor. Ei  au fost eviscerați intelectual, la fel cum și băncile au fost eviscerate financiar.
Unii dintre ei, probabil, cred că Rusia este în continuare condusă de comuniști. Foștii comuniştii o fac: birocraţi, mafioţi şi agenţi KGB. Dar comunismul este mort. Cum pot fi sigur de aceasta? Uitați-vă la o hartă a Rusiei. Căutați denumirile vechi: Stalingrad şi Leningrad. Au dispărut. Hărţile spun foarte multe despre o civilizatie, iar hărţile ruse ne spun că nu mai există comunism, acesta a murit.
Conspiratorii americani au pierdut singurul lucru pe care au crezut că l-au avut: controlul asupra naţiunii şi finanţelor țării prin intermediul sistemului bancar bazat pe rezerve fracţionare. Acest sistem vine dezancolat, la fel cum Ludwig von Mises a spus că va fi, la fel cum Murray Rothbard a spus că va fi, la fel cum şi ceilalți economişti austrieci, care au înţeles enorma slăbiciune a sistemului rezervelor fracţionare, au spus că va fi.
Mă întreb uneori dacă a mai rămas ceva coerent în ceea ce se numeşte, în general, mişcarea conservatoare. Oare oricare dintre aceste persoane au vreun indiciu referitor la ceea ce s-a întâmplat? Asistăm la dezagregarea sistemului bancar bazat pe rezerve fracţionare în întreaga lume. Acesta este ținut laolaltă de planuri de salvare, care sunt echivalentul guvernamental al salvării sârmei și gumei de mestecat.
Singurul lucru care ţine întreaga structură laolaltă este o enormă credinţă reziduală în stat şi o credinţă naivă în concepția că deficitele nu contează. Această frază este asociată cu conservatorii susținători ai teoriei ofertei și cu marea majoritate celor care se autointitulează economiștii Școlii din Chicago. Susținătorii teoriei ofertei au spus-o, iar economişti Şcoalii din Chicago s-au amestecat cu prudență în discuție: “Într-o zi, poate că deficitele vor conta, dar nu chiar atât de curând.  Fiind neutru - anul acesta, anul viitor și până când voi muri -  deficitele nu contează.”
Economiștii Școlii austriece sunt cei care ne-au avertizat, decadă după decadă, că creșterea datoriei federale va amenința în cele din urmă solvabilitatea guvernului și stabilitatea dolarului. Acum că aceasta se adeverește în mod evident, devenind realitate, nu auzim încă din strigătele de îngrijorare ale economiștilor veritabili cu privire la deficitele federale anuale, care însumează trilioane de dolari,. Ei nu spun nimic – exceptând momentele în care susțin că este o idee bună, deoarece este necesară, deoarece trebuie să salvăm băncile, deoarece trebuie să reglăm economia și, cel mai des invocat, pentru că sistemul nestingherit al pieței libere nu funcționează în realitate.
Doar atât primim de la oamenii pe care îi cunoaștem în general sub numele de economişti ai piaţei libere. Ei se aliniază ca majoretele, în timp ce băncile se îndreaptă spre troacă federală. Deficitul federal atinge mărimi astronomice, iar baza monetară crește la fel de repede, dar economiştii din mediul academic sunt tăcuți. Aceasta nu este nicicând Tăcerea Mieilor; este doar o tăcere de co-conspiratori nepuși sub acuzare, dintre care cei mai mulți predau în universităţi finanțate din taxe şi își petrec cariera lor scriind articole de necitit în jurnale academice necitite cu scopul de a obține control, astfel încât contribuabilii să nu le poată da niciodată foc.  Aceşti oameni sunt apologeţi ai statului. Cei mai mulți dintre ei au fost pe statul de plată public toată viaţa lor. Aceştia sunt oamenii care, în numele principiilor conservatoare de piaţă liberă, ar trebui să stea la gura prăpastiei pentru a ne avertiza că nava  statului se scufundă.
Nu vă țineți respirația!

Ce se poate face?
Ce se poate face cu privire la aceasta? Din punct de vedere politic, nimic. Sistemul politic american a fost unul al facismului moderat aproape un secol. Liberalilor le place să se numească fascişti conservatori. Problema este că liberalii au dreptate. Desigur, conservatorilor bine informați le place să-i numească pe fascişti liberali, şi au, de asemenea, dreptate. Oricine crede în eficienţa așa numitei alianţe guvern-mediu de afaceri este un fascist.
Statul fascist a fost  dintotdeauna o tentativă de control al sectorului privat prin intermediul inflaţiei, fiscalității și reglementărilor. Fascismul a fost dintotdeauna un sistem de menţinere în viață, fericiți,  a “băieţiilor mari” pe cheltuiala contribuabililor. Desigur, ei se confruntă cu schimbarea. Sistemul a fost întotdeauna un sistem gigantic al cartelurilor, reglementărilor şi banilor discreționari. Acesta a fost, pe scurt, tot ceea ce criticii capitalismului modern numesc meteahna economiei de piață. Acesta este motivul pe care John Maynard Keynes l-a descris în prefaţa la ediția germană a Teoriei sale Generale (1936):
“Teoria producției agregate, care este subiectul cărții următoare, poate fi totuși mult mai ușor de adaptat condițiilor unui stat totalitar [eines totalen Staates] decât punerea în practică mai departe a teoriei producției și distribuției unei producții date în condiții de concurență liberă și  a unui grad ridicat de laissez-faire. Acesta este unul din motivele care justifică faptul că îmi intitulez teoria mea o teorie generală.”
Sistemul economic modern este un sistem gigantic de bailout-uri promise, începând cu securitatea socială. În comerț, este un sistem desemnat să-i protejeze pe marii producători de consumatori. Nu a fost niciodată nimic altceva, încă de la triumful politic naţional al mişcării progresiste din anul fatidic 1912. În acel an, cei trei candidaţi la funcţia de preşedinte au fost etatişti veritabili, toți trei adepţi ai doctrinelor progresiste, toţi predicatori ai ființării sistemului bancar central, şi toţi fericiţi să vadă cum guvernul federal își extinde controlul asupra mediului de afacerii în întreaga ţară - şi în întreaga lume.
Dar aceasta nu o citim în manualele de istorie, pentru că autorii de manuale adoră ceea ce s-a făcut în 1912 şi ulterior. Sistemul de învăţământ public ne învață că în aceasta a stat salvarea capitalismului de atunci înainte.
Vedem acum destrămarea întregului sistem, peste tot în lume. Orice s-ar întâmpla de acum înainte, producţia economică va fi îngreunată de intensificarea continuă a reglementărilor. Guvernul intervine acum pentru a salva băncile, ceea ce înseamnă că băncile sunt deținute de guvern.
Preşedintele Obama a declarat că înalţii oficiali ai bănciilor nu vor putea să primească mai mult de 500.000 de dolari pe an. Ei nu vor obține bani din programele stock-option până când guvernul nu își recuperează banii. Cred că acest lucru este impresionant. Singurul meu regret este că el nu ne spune că poate fi vorba de 250.000 de dolari pe an. Sau poate de 100.000 de dolari pe an. Sau poate de aproximativ 50.000 de dolari pe an. Lasă-i să trăiască în New York City cu asta! Întreaga sa echipă ar trebui să demisioneze şi să se îndrepte spre domenii de lucru decente.
Procesul de banking bazat pe rezerve fracţionare a fost studiat încă de la începuturile sale. Mises şi Rothbard au subliniat acest lucru, şi au fost urâți pentru asta. Economiștii se încred în birocrație. Ei au încredere în oameni cu doctorat ca și în ei înşişi. Dar, exceptând Rezerva Federală, agenţiile sunt conduse de avocaţi numiţi, care speră să primească un salariu gras pentru a continua lobby-ul atunci când părăsesc guvernul. De ce ar trebui să ne gândim că o grămadă de avocați formați în băncile Harvard-ului şi ale Yale-ului, recrutaţi de către băncile New York-ului, care au fost întotdeauna protejate de către Sistemul Federal de Rezervă, ar avea vreo idee despre cum se conduce o economie? Acum știm cât de bine ar putea ei conduce economia: au prădat-o prin bonusuri de milioane de dolari, conducând sistemul către marginea prăpastiei.
Nu vom simți o îmbunătățire. Băncile sunt sfâșiate. Cei mai buni şi mai strălucitori absolvenţi nu vor alege să lucreze în sistemul bancar atâta timp cât nu există un plafon de salarizare de 500.000 de dolari, dacă spusele lui Obama se adeveresc.
În ceea ce mă priveşte, plafonul de salarizare ar trebui să rămână veșnic. Şi când inflația creată de bancă intervine, guvernul nu ar trebui să modifice acest plafon pentru a le permite să beneficieze de clauza de revizuire a costului-de-viață. Predecesorii lor au ştiut cum să se îmbogăţească sub o valută manipulată. În ceea ce mă priveşte, înlocuirile acestora ar trebui să le asigure celor mai săraci același lucru.
De peste un secol, cei mai buni şi mai străluciţi dintre studenții absolvenți ai universităţilor renumite din ţară au fost recrutaţi în guvern şi în sectorul bancar bazat pe rezerve fracţionare. Cu alte cuvinte, s-au bazat pe coerciţie pentru a obţine bogații personale şi pentru a direcționa creșterea capitalismului american. Ei s-au îmbogăţit, şi capitalismul a crescut, dar a crescut în termeni de investiții proaste. A crescut deoarece banii discreţionari au fost utilizați pentru a scădea ratele dobânzii, iar aceste rate ale dobânzii mai mici au condus la un capital prost investit. Mises a arătat modul în care acest sistem funcţionează încă din 1912.
Încă din septembrie 2008, s-au văzut roadele sistemului banilor discreţionari asupra cărora Mises a atras atenția cu  aproape un secol în urmă. Dar economiştii moderni, susținători ai pieţei libere, sunt tot atât de ostili teoriei ciclui de afaceri al lui Mises pe cât au fost de ostili teoriei lui Mises referitoare la iraţionalismul economic caracteristic socialismului ... până când Uniunea Sovietică a căzut. Apoi, și-au format un crez, dar cu toate acestea, nu îl menţionează niciodată pe Mises. E ca şi cum el nu ar fi trăit nicicând.
Mises? Cine este Mises? Da, Uniunea Sovietică a dat faliment. Nu am crezut că acest lucru ar fi fost posibil în 1986.  Cu excepţia acelui ghicitor norocos, Judy Shelton, nimeni nu a prezis că aceasta se va întâmpla. Am spus oamenilor că Uniunea Sovietică a avut o creştere economică remarcabilă. Da, s-a dovedit că Uniunea Sovietică nu era nimic altceva decât un Bangladesh cu rachete, după cum jurnalistul Richard Grenier a declarat în anii 1980. Nu am văzut acest lucru la momentul respectiv. Cu toate acestea, ne vom asuma prăbuşirea ei oricum: noul capitalism a învins-o. Vom continua să aducem laude economiei fasciste reglementate  pe care Statele Unite a avut-o în peste ultima sută de ani, şi dăm strigare pentru mai multe de aceeaşi fel. Ne place eficienţa economică deoarece eficienţa permite statului să devină tot mai mult. Când oamenii devin mai bogați, ei pot plăti impozite mai mari.
Acesta este motivul pentru care economişti academicieni cer cheltuieli federale mai mari pentru a salva băncile şi celelalte instituţii asociate cu marile finanțe. Aproape ca unui om, ei afirmă că planurile de salvare sunt necesare. De ce? Pentru că ei au fost susţinătorii aprigi ai economiei mixte încă de când John Maynard Keynes a scris Teoria generală, în 1936 - și chiar și înainte de aceasta, încă de la adevăratul mentor al bankingului american fascist, Irvin Fisher, în 1911.
Fisher aproape a dat faliment în Marea Depresiune, dar el este încă venerat ca fiind cel mai mare economist din istoria Americii. El a fost un om al banilor discreționari încâ din prima zi. El credea că guvernul şi banca centrală ar putea controla economia prin intermediul politicii monetare. Drept urmare,  a fost un mare apologet al sistemului monetar corupt din cauza căruia suferim acum, academician și mare preot. Iar în ceea ce privește problematica banilor, Milton Friedman a fost puţin mai mult decât un acolit al lui Irving Fisher.
Redresare nominală
Există redresare reală şi redresare nominală – redresare în termenii creșterii prețurilor. Creşterea salariilor şi creşterea preţurilor dă iluzia de prosperitate.
În trecut, a existat întotdeauna o redresare după o recesiune. În trecut, planurile de salvare au fost concepute întotdeauna pentru a acoperi capitalul de bază investit prost. În trecut, Rezerva Federală s-a majorat întotdeauna, iar economia a reînviat.
Această economie va reînvia, dar va reînvia pe o bază nouă. Nu mai este posibil ca cineva care înțelege Școala austriacă de economie să se uite la această economie ca la ceva asemănător unei economii de piață. În centrul economiei de piaţă, după cum spunea și Mises în 1912, se află sistemul monetar. Acest sistem este în prezent condus în totalitate și fățiș de un cartel, prins acum în capcană de către guvernul federal. Sistemul Federal de Rezervă  va trebui să salveze în curând guvernul federal. Guvernul federal este salvarea băncilor comerciale, iar în cazul în care guvernul federal nu poate salva băncile, Rezerva Federală  va ajunge să o facă în mod direct. În ambele cazuri, băncile sunt puse în fața faptului împlinit. Capitalul s-a dus: s-a irosit. Banii există încă în conturile bancare ale oamenilor, dar proiectele  de finanțare din bani discreționari se pare că au fost învinse. Zgârie-norii sunt goi. Se va vorbi de o redresare nominală, bazată pe niște cifre cunoscute sub numele de dolari. Aceste cifre vor fi produse în cantităţi atât de masive încât preţurile vor exploda ca niciodată în timp de pace în America. Iar aceasta va constitui distrugerea  dolarului.
Economiştii Şcolii austriece au prezis acest lucru de ani de zile, dar acum avem Rezerva Federală de partea noastră. Putem să ne uităm la baza monetară ajustată pentru a vedea ce se va întâmpla. Dacă Sistemul Federal de Rezervă nu ridică limita rezervelor minime obligatorii - subminând astfel profitabilitatea  întregului sistem bancar şi punând în fața faptului împlinit sute de bănci, inclusiv unele mari - baza monetară ajustată va fi exprimată în bani reali. Acei bani reali vor fi cheltuiți. Iar când se cheltuie, prețurile cresc.
Asistăm așadar la momentul culminant al unui secol de politici economice nefavorabile. Economiștii din mediul academic nu au tras nicodată semnalul de alarmă după 1936. Ei nu au făcut-o deoarece sunt agenții plătiți ai statului, certificați de generaţiile anterioare de agenţi plătiţi de stat. Statul a plătit pentru serviciile acestor bărbaţi şi femei, iar ei acționează în consecință de cauză, înțelegând regula fundamentală: ”Când te înrolezi în armata regelui, îi faci jocul.”
Următorul manual de Economie politică de colegiu care va descrie Sistemul Federal de Rezerve ca brațul de sprijin al cartelului băncilor comerciale va fi cel dintâi apărut.
Nu există nici o nuanţă academică şi nici un strigăt împotriva deficitelor masive ale guvernului federal şi împotriva imenselor planuri de salvare propuse de acesta. Economiștii sunt tăcuți deoarece au ocupat postul de majorete ale Sistemului Federal de Rezerva chiar din prima zi. Pentru aceşti oameni, Rezerva Federală nu poate face nici un rău astăzi, pentru că a făcut rău din 1929 până în1933, şi Milton Friedman a descris acest lucru astfel încât toți să îl vadă. Care a fost marele rău al Rezervei Federale în acea perioadă, conform spuselor lui Friedman? Faptul că nu a fost majorată pentru a compensa contracţia de bani datorată colapsului băncilor.
Friedman a urât piaţa bancară liberă. El a discreditat standardul aur, crezând în controlul guvernamental asupra banilor. În centrul pieţei libere sunt banii. La baza economiei lui Friedman a fost  statul. El a vrut doar să facă statul mai eficient.
Economiştii academicieni nu menţionează niciodată faptul că datorită politicilor expansioniste ale Rezervei Federale din anii 1920 s-a ajuns la prăbuşirea sistemului bancar la începutul anilor 1930. Fed a fost înfiinţat în aşa fel încât să prevină orice astfel de colaps, şi totuşi acea prăbușire a reprezentat cel mai rău colaps din istoria americană. Atunci, care este abordarea corectă? Ce spun economiştii despre ce ar trebui să fie făcut? Să se dea mai multă putere Sistemului Federal de Rezerve. Tocmai acest lucru a fost făcut în ultimele cinci luni, iar economiștii mediului academic zburdă de fericire.
Economiştii din mediul academic spun că situația se va redresa. Ei ne spun că afacerile vor intra pe făgașul obișnuit. Ei ne spun că, odată ce vom trece de această criză, economia americană va exploda din nou. Ei cred în economia fascistă. Ei cred că reglementarea guvernamentală este mai bună decât piaţa liberă. Ei cred în conducerea guvernamentală, în băncile protejate de faliment, care acum există la vedere și în ideea că ele sunt mai bune decât instituțiile private căutătoare de profit care nu sunt protejate de un cartel guvernamental numit Sistemul Federal de Rezerve. Ei cred în fascism și vă vor spune că totul este în regulă, în timp ce statul fascist își extinde puterea asupra fiecărui aspect din viețile noastre.
Promisiuni încălcate, credință tot mai slabă
Mi se pare acesta sfârșitul libertății? Nu, îl consider sfârşitul statului fascist. Monstruozitatea a fost aproape de explozie în octombrie anul trecut. Acum se află pe marginea prăpastiei, clătinându-se. A pierdut respectul publicului.
Politicienii sunt cu adevărat convinși că băncile erau conduse de o adunătură de oameni corupți și lacomi, aceasta fiind de fapt cauza. Ce industrie nu este protejată de guvern? Dar nu din această cauză bancherii au pierdut bani. Ei au foast atrași de politicile banilor ieftini și ale dobânzilor scăzute ale lui Alan Greenspan atât de mult încât au crezut că boomul era real și că ei ar fi putut crea o pârghie de 30 la 1 sau de 40 la 1 și chiar ar fi fost plătiți pentru înțelepciunea lor. Au fost de fapt niște fraieri bine plătiți. Economiştii Şcolii austriece au avertizat de-a lungul timpului că acest lucru se va întâmpla. Au fost toate împinse ca niște manivele.
Pe măsură ce Internetul devine tot mai influent, opinii alternative pot ajunge la o minoritate de oameni educați. Succesul Institutului Ludwing von Mises în aducerea Școlii austriace de economie în atenția a mii de tineri, care, dacă nu ar fi existat World Wide Web-ul, nu ar fi auzit nicodată de Mises sau Rothbard, peste tot în lume, indică faptul că bazele economiei fasciste moderne sunt compromise acolo unde contează, și anume în mințile oamenilor sclipitori care nu mai sunt integrate în sistem.
Pe termen lung, Keynes a avut dreptate: politicile economice ale politicienilor de astăzi se bazează pe scrierile unor economiști obscuri din trecut. Este vorba de Irvin Fisher și John Maynard Keynes. Universul lor este acum bulversat. Prin discipolii lor, ei apar ca un cuplu de bețivi care se susțin reciproc, împleticindu-se. Keynes a preconizat politica finanțării prin deficit. Fisher a dorit un sistem bancar care să acopere aceste deficite.
Banii din fondurile sistemului bancar central al Trezoreriei și Trezoreria la rândul ei salvează marile bănci comerciale care nici măcar nu mai sunt atât de mari. Totul se bazează pe un lanț de margarete cifrice. Între timp, șomajul este în creștere, producția este în scădere, frica și pierderea credinței se răspândesc și zeci de mii de specialiști bine plătiți care lucrau înainte în domeniul finanțelor sunt în căutarea de locuri de muncă. Aceasta nu este o chestiune legată de conspirație, aceasta este o problemă a pieței libere care spune Nu, în final, conspiratorilor.
Există conservatori care cred că totul este pierdut din cauza conspiraţiei. Aceştia sunt oameni care niciodată nu au făcut nimic, oricum. Ei nu înțelg că ne aflăm la sfârşitul unei ere. Asistăm la punctul culminant al unei ere de 500 de ani. Jacques Barzun și-a intitulat marea lui lucrare istorică a acestei ere Din zori și până la declin. Asistăm la ceea ce Martin van Creveld a numit căderea statului, cu alte cuvinte statul-naţiune.
Aceşti oameni de ştiinţă sunt de acord într-un punct: suntem martorii falimentului fiecărui guvern occidental care a făcut prea multe promisiuni prea multor alegători cu privire la asistenţă medicală gratuită şi fonduri de pensii garantate. Toate se vor prăbuşi. Zdrențele promisiunilor vor arăta cu degetul hainele vechi a celor care au facut promisiunile - politicienii - şi hainele vechi ale sistemului despre care se presupune că a fost conceput pentru a garanta livrarea promisiunilor.
Oamenii de ştiinţă încă mai cred în puterea vindecătoare a statului. Alegătorii cred încă în aceasta, de asemenea. Dar alegătorii se prind mai repede decât cei din mediul academic de faptul că statul iese afară din camera de odihnă. Milioane de alegători și-au dat seama că vor sfârși prin a intra în belea. Ei nu ştiu ce să facă în legătură cu aceasta, dar cel puţin au înţeles că ei vor eșua într-adevăr.
Oamenii de ştiinţă refuză să o creadă. Ei ne tot spun nouă, tuturor, că totul este în regulă, că vreo alte deficite de câteva trilioane de dolari vor rezolva problema. Dublarea bazei monetare în 2009 nu va avea efecte mai destructive decât dublarea bazei monetare făcută în a doua jumătate a anului 2008. Ei ne spun toate astea, dar publicul este fie neatent, fie de o susceptibilitate crescândă.
Vom avea o altă rundă sau două de guverne centralizate şi, probabil, mai mult de una sau două runde de expansiune monetară crescută. Dar ceea ce nu vom avea este o restaurare a ceva asemănător lumii financiare care a existat înainte de septembrie 2008. Această lume a dispărut. Insiderii nu o vor primi înapoi. Ar putea primi o imitaţie a acesteia, bazată pe bani discreţionari, cu care nu se cumpară foarte multe, dar lumea din 2007 nu va mai fi restaurată. Baza de putere a statului fascist modern se desprinde rapid.
De aceea, este important să vă conservați valorile, fiind reticenți în ceea ce privește asigurările oficiale. Puneți banii acolo unde experţii vă spun că nu trebuie să vi-i puneți. Ar trebui să vă luați banii din acele segmente ale economiei în care experţii spun ar trebui să vi-i investiți, susţinând că boom-ul se va petrece în curând. Ei au ignorat faptul că piaţa de valori a constituit un caz pierdut încă din martie 2000. Ei nu l-ar fi admis atunci; ei nu-l vor admite acum. Oricine a cumpărat și a format un portofoliu de stocuri americane indexate în luna lui martie 2000 a pierdut mai bine de jumătate din banii lui. Investitorii se vor învăța minte, chiar dacă economiştii academicieni nu o vor.
Concluzie
Ceea ce vreau să subliniez este că de data aceasta situația e diferită. De data aceasta, sistemul bancar bazat pe rezerve fracţionare și-a fotografiat teancul de bancnote. Acum cerşește pentru diapozitive imprimate din ce în ce mai mari de la Departamentul Trezoreriei, care are nevoie de banii discreționari ai băncilor centrale pentru a salva economia. Publicul acceptă aceasta cu silă, şi economiştii academicieni o aplaudă, dar adevărul e că de data aceasta situația este diferită. Așa că mai bine v-ați adapta protofoliul, planurile de carieră şi planurile de pensionare în cunoştinţă de cauză.

Gary North este autorul lucrării Mises on Money şi, de asemenea, autorul unei serii de 20 de volume reunite sub titlul Capitalismul si Biblia. Se cuvine a menţiona şi excelenta critică a tezelor utilitariste ale laureatului Nobel Ronald Coase – The Coase Theorem.
Articolul de faţă a apărut inițial pe LewRockwell.com.

© ECOL. Opiniile autorului nu sunt neapărat şi ale Centrului pentru Economie şi Libertate

«Centrul pentru Economie şi Libertate (ECOL) este o iniţiativă educaţională şi de cercetare care îşi propune să promoveze în spaţiul public românesc cunoaşterea cât mai largă a principiilor pe care se clădesc economia de piaţă şi societatea oamenilor liberi. ECOL oglindeşte iniţiativele unui grup de tineri intelectuali, ale căror preocupări ştiinţifice şi editoriale vizează cunoaşterea corectă - „scientia" în accepţiunea originală a termenului „ştiinţă" - despre economie şi societate. Principiile ce animă această „întreprindere liberală" sunt cele pe care se construiesc firesc civilizaţia, prosperitatea şi pacea în societatea umană :


Ideile sunt forţa care contribuie în mod decisiv, în bine sau rău, la schimbarea realităţii în care trăim şi, prin urmare, este responsabilitatea noastră, a tuturor, de a discerne şi apăra ideile corecte împotriva celor greşite;


Libertatea este ţelul cel mai înalt al omului şi baza înfloririi sale materiale şi spirituale, iar capitalismul - sau ordinea socială a dreptului inviolabil la proprietate privată, liber-schimb şi pace - este singura formă de co-existenţă socială care actualizează şi potenţează această libertate, în mod egal, pentru toţi şi pentru fiecare dintre noi în parte;

Libertatea individuală este un drept inalienabil al persoanei, ancorat în ultimă instanţă în proprietatea naturală de sine care se răsfrânge în mod firesc asupra bunurilor materiale acumulate în mod legitim prin producţie şi schimb voluntar. Numai indivizii umani au drepturi de proprietate, iar proprietatea privată este fundamentul social paradigmatic al libertăţii individuale, în absenţa căruia libertatea însăşi cu greu mai poate fi deosebită de agresiune, responsabilitatea de servitute, justiţia de injustiţie şi prosperitatea de sărăcie;

Indivizii constituie, în toată diversitatea şi concreteţea lor, singurele date ultimele ale realităţii sociale. Doar aceştia au ţeluri şi acţionează, în permanenţă, conform propriilor preferinţe şi planuri, ca să îşi îmbunătăţească soarta, dând astfel naştere producţiei, schimbului şi cooperării sociale extinse;

Societatea nu este, în realitate, decât această reţea complexă, multiformă şi mereu reînnoită de schimburi economice, monetare şi non-monetare, înfăptuite în mod voluntar de indivizi, cu scopul de a-şi ameliora reciproc propriile condiţii de existenţă. Continua aprofundare a diviziunii muncii şi expansiunea schimbului reciproc avantajos dau naştere civilizaţiei capitaliste. Cooperarea socială este astfel mediată şi organizată predominant prin intermediul instituţiei pieţei, unde alocarea titlurilor individuale de proprietate este raţionalizată prin calculul economic. Acest mediu instituţional face posibilă, la rândul său, creşterea continuă a productivităţii muncii, acumularea de capital şi, în definitiv, dezvoltarea materială şi spirituală a umanităţii;

Intervenţiile în această ordine dinamică a pieţei îi pun în pericol caracterul autoregulatoriu, iar încălcarea sau îngrădirea dreptului de proprietate subminează nu doar libertatea - şi, în fond, persoana - ci, în acelaşi timp, duce la dereglarea şi restrângerea cooperării sociale. Istoria umanităţii este o bătălie permanentă între libertate şi putere, între respectul dreptului egal la proprietate privată şi a ordinii prospere la care dă naştere, pe de o parte, agresiune şi însărăcire materială şi spirituală, pe de altă parte;


Statul, ca instituţionalizare a puterii asupra individului şi a ordinii proprietăţii private, este în epoca modernă cea mai mare ameninţare la adresa libertăţii şi prosperităţii. Intervenţiile sale ample şi multiple în economie descurajează şi distorsionează progresul economic, înlocuind cooperarea socială spontană, mutual benefică, printr-un conflict politic instituţionalizat între producători şi asistaţi. Statul nu este decât un consumator al avuţiei produse prin cooperarea voluntară a oamenilor în cadrul pieţei. Prin acţiunile sale de îngrădire ori abolire a proprietăţii private, statul creează un vid etic la nivel social, iar natura sa inerent redistributivă subminează creşterea economică şi distruge şansele la prosperitate a celor mulţi. Prin întreţinerea unui grup de persoane într-o stare de captivitate financiară sine die, pe cheltuiala altui grup de persoane, statul este în egală măsură o frână în calea progresului spiritual al umanităţii.»