Colonel (r.) Costinel Petrache. Cine să nu fie şef al Statului Major General !

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Omul care scrie aceste text ori are protectori foarte mari ori are coaie foarte mari. Al doilea caz ar fi cel ideal și cel mai rar. Cu prietenie, Dan Culcer


Cine să nu fie şef al Statului Major General !
Vineri, 30 Iulie 2010 13:55
Scris de Ziua Veche
18 Comentarii


Presedintele Basescu] Preşedintelui României

Domnul Traian Băsescu

Domnule Preşedinte,

De când aţi devenit şef al statului asistăm, sub înalta şi, e limpede, sub evidenta dumneavoastră voinţă, în dezlănţuirea unor accente din ce în ce mai grave şi, parcă, tot mai elaborate, la acţiuni dintre cele mai eficiente de şubrezire a stării morale, dar şi a rostului social al instituţiei militare naţionale. Partidul căruia îi gestionaţi cu maximă rigoare până şi respiraţia, acum „gură la gură”, prin activişti deghizaţi cu emfază, nesimţire, frustrare şi suburban orgoliu în oameni politici, sfidând trecutul din care venim, prezentul pe care îl îndurăm şi viitorul de-aproape pe care nu ştim dacă îl mai apucăm sau nu, a declanşat împotriva Armatei României cea mai perfidă dintre prigoanele posibile – decredibilizarea condiţiei militare naţionale în conştiinţa afectivă a societăţii româneşti, o societate căreia îi aparţinem şi a cărei devenire ne datorează fratern salvagdarea din confruntarea cu posibilitatea repetabilă a prăbuşirii sau, chiar, a pieirii istorice.

Iubirea de Naţional şi de Ţară şi datoria faţă de acestea, proclamate şi dovedite sacrificial ori de câte ori Eternitatea României ne-a cerut-o, faptul că am jurat să ne dăruim necondiţionat viaţa ori de câte ori vreo umbră de pericol s-a abătut asupra valorilor care întreţin istoric vitalitatea şi devenirea patriei, aplicarea educată a capacităţii de a îndeplini fără de comentarii ordinele primite, au devenit, iată, aşa sunt tratate, infracţiuni de drept comun, suspecte de clandestinitate, cu un grad ridicat de risc naţional (!). Pot fi considerate şi astfel, dar numai la adresa degringoladei, derbedeismului şi haosului politic. În anii din urmă, patru, domnule Preşedinte, Armata propriu-zisă se află în cea mai gravă criză de identitate morală, de la constituirea sa modernă, odată cu naşterea Primei Românii. Cel dintâi demnitar militar al ţării, un personaj cu carenţe catastrofale în cultura şi formarea sa militară şi intelectuală, a cărui ascensiune s-a bazat exclusiv pe argumente şi circumstanţe absolut străine valorilor morale şi spiritului etic, a întronat în instituţie, cu consecinţe epidemice în întreaga Armată, o atmosferă confuză, incompatibilă performanţelor decente, încurajând laborios delaţiunea, incompetenţa, neîncrederea şi rumoarea, promovând cu obstinaţie laşitatea, alienarea societală a instituţiei militare, slugărnicia nevertebrată faţă de propria-i persoană, degradarea maximă a relaţiilor interumane, decăderea profesională, intoleranţa faţă de valori şi, mai mult, faţă de tot ceea ce însemnă, din perspectiva împlinirii umane, personalitate. În cei, iată, aproape patru ani de când degringolează starea şi condiţia fundamentală a organismului militar naţional, nu a avut nicio reacţie publică la atacurile devastatoare la care a fost supusă Armata, adoptând, dimpotrivă, strategia unei complicităţi condamnabile. Mai mult decât atât, printr-o devertebrată atitudine faţă de cel căruia îi datorează ascensiunea, faţă de dumneavoastră domnule Preşedinte, a fost un instrument extrem de eficient de demolare a integrităţii morale şi psihice a corpului militar naţional, de desconsiderare agresivă a aşteptărilor decente, minimale ale militarilor români.

Domnule Preşedinte,

Mandatul celei mai triste figuri din pleiada personalităţilor care au condus Statul Major General se apropie de sfârşit, asta dacă nu cumva aveţi în intenţie să îl păstraţi până când, precum dinŢară, din unitatea şi coeziunea ei socială, din Armata României nu se mai poate alege nimic. Pretendenţii la cea dintâi demnitate militară a României au angajat întregul arsenal subteran de care dispun spre a obţine înscăunarea îndelung dorită şi, poate, mai mult decât atât. „Cărţile” sunt, însă, în mâna dumneavoastră. Vă mărturisesc, dacă aş şti că în forul dumneavoastră interior ar putea fi identificat vreun dram de onoare determinat şi întreţinut de calitatea de comandant suprem al Forţelor Armate, v-aş cere, întru iertarea greşelilor de orice fel, să vă luaţi zilele în faţa subordonaţilor dumneavoastră pe care i-aţi batjocorit şi îi minţiţi cu rară, gravă şi, n-am încotro, trebuie să recunosc, cu o seducătoare neruşinare. Ar fi o eliberare demnă de sub povara blestemelor noastre. Da, dacă aş ştii… Dar, în perspectiva posibilei schimbări (vedeţi, îmi este teamă să zic iminentei…) a actualului lider militar al Armatei, nu îmi rămâne decât să vă rog să luaţi, măcar, în seamă cine nu trebuie să fie şef al Statului Major General.

Bunăoară, domnule Preşedinte,

Şef al Statului Major General nu trebuie să fie :

- Niciunul dintre membrii actualei echipe de conducere a Statului Major General, toţi fiind, întru asemănare, copia impecabilă a liderului lor, o echipă incoloră intelectual, neperformantă profesional, lipsită deplin de credibilitate instituţională, ce a înstrăinat Armata de propria sa condiţie, echipă care nepărăsind o clipă laboratoarele ascensiunilor suspecte, a digerat nemestecat şi ultima fărâmă de credibilitate a condiţiei de lider ;

- Niciunul dintre cumnaţii actualului ministru al Apărării Naţionale, e adevărat, un eminent ospătar al tranziţiei, un incult notoriu, dar şi ilustru şef mafiot, după cum chiar dumneavoastră l-aţi catalogat şi caracterizat ;

- Profesor universitar doctor, chiar dacă a obţinut titlul la unul din apelurile nocturne ale degringoladei post-decembriste, asta deoarece Statul Major General are nevoie de comandant, nu de o paiaţă gonflabilă, acaracterială, imorală, însetată de putere şi sânge instituţional ;



Fosti sefi ai Statului Major General
- Niciunul dintre liderii din carton ai instituţiei militare pe care, domnule preşedinte, după pofta submarină a mult-prea-protejatului dumneavoastră client, i-aţi înstelat peste măsură, îngăduindu-le să acceadă în dregătorii peste puterea dovedită a minţii, culturii şi priceperii lor ;

- Vreun pretins grand lider care, mai toată viaţa, a decorat acustic urechile mai-marilor lui şi a cărui primă funcţie de comandă adevărată a fost cea de şef al unei categorii de forţe armate, caz de neîntâlnit nici măcar în organizările sociale în care s-a auzit că există lingură, cuţit şi furculiţă abia, acum, la începutul veacului al XXI-lea ;

- Vreun alergător, însetat de stele, prin funcţiile decorative ale sfidării trudei şi condiţiei militare, vreun rătăcit care, după 20 de ani de trândăveală în treburi auxiliare celor militare, cu mintea odihnită fiind, s-a trezit aureolat de toată ştiinţa militară a lumii, dar şi de pretenţiile asociate acesteia ;

- Vreun individ şantajabil pe oricare din fronturile construcţiei şi afirmării sociale, imoral în oricare din secvenţele comportamentului instituţional şi social, nedemn în oricare din împrejurările relaţiilor interumane, obedient faţă de cel/cei care i-au hotărât numirea şi înscăunarea ;

- Un lider care să nu se bucure de o largă credibilitate în rândurile instituţiei militare, de o viguroasă încredere a corpului militar în reprezentantul lui cel mai de seamă, de respectul neîndoilenic al majorităţii tutelare a organismului militar naţional ;

- Vreun cetăţean, înstelat cine ştie cum, care să atribuie fiecărei opinii contrare caracterul stalinist al infracţiunii ;

- Vreun produs al eprubetelor politice cu care României să îi fie ruşine în clubul atât de select al şefilor de state majore din Alianţa Nord-Atlantică ;

- Un lider cu un trecut discutabil, cu un prezent anonim şi un viitor incert şi incolor.

Şi, nu în ultimul rând, domnule Preşedinte, să nu mai fie un lider care să transpire dinaintea unei propoziţii ridicate doar din subiect şi predicat, mai rău decât în faţa plutonului de execuţie. Să aveţi în atenţie numirea unui lider care să aibă darul comunicării, inspiraţia dialogului şi căldura apropierii în corpul fiecărui cuvânt.

Domnule Preşedinte,

Nu m-am numărat o clipă printre susţinătorii dumneavoastră. Nicio secundă nu am avut încredere în caracterul, conştiinţa şi moralitatea dumneavoastră, deşi, credeţi-mă, întotdeuna mi-am dorit să mă înşel. Înşelându-mă, i-ar fi fost mai bine Ţării. Nu am nici acum. Sper, însă, că teama de ce va fi după, vă determină să comiteţi şi ... eroarea de a fi, oleacă măcar, corect cu Armata României, al cărei şef suprem încă sunteţi, acum când am trecut de ceasul al treisprezecelea. Vă veţi întreba, poate, de ce tocmai eu, un colonel în rezervă, mi-am îngăduit o asemenea atitudine, un asemenea gest ? Am să vă răspund, evident, milităreşte. Bunăoară, deoarece :

Cunosc bine, pas cu pas, istoria de 150 de ani a Statului Major General, în toată complexitatea devenirii ei umane şi instituţionale. Acest privilegiu, dobândit prin trudă, abnegaţie şi respect faţă de instituţie, mă întreptăţeşte să afirm că, mai cu seamă din perspectiva stării morale şi a preţuirii faţă de subordonaţi, echipa condusă de amiralul Gheorghe Marin a constituit şi constituie un eşec istoric care nu trebuie repetat, oricare ar fi preţul ;

Col (r.) Costinel PETRACHE
Cu o singură excepţie, cunosc îndeaproape şefii care au condus Statul Major General în ultimii 56 de ani. Hei bine, liderul de azi al Statului Major General este descurajator şi demoralizator de departe de oricare dintre aceştia. Un asemenea experiment trebuie evitat în modul cel mai categoric cu putinţă ;

Am trudit sub comanda nemijlocită a ultimilor cinci şefi ai statului Major General. Liderul de astăzi este singurul, ca de altfel din toată istoria instituţiei, care şi-a centrat actul de aşa-zisă conducere pe dispreţuirea manifestă a subordonaţilor, degringoladizarea structurală şi organică a instituţiei, nonvalorizarea promovării în funcţii, ridicarea arbitrariului şi a tendinţelor despotice la rang de sistem.

Şi, cu voia dumneavoastră, dacă nu vă deranjează cumva acest fapt, domnule Preşedinte, preţuiesc şi iubesc nestins Armata Românie şi Statul Major general.

Cu rezervată şi decentă consideraţie,
Colonel (r.) Costinel Petrache
Bucureşti, 28 iulie, 2010

Sinistratii braileni vor microunde si se caca la dusuri

Vă rog să citiți cu precautie acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Si mai ales comentariile privind sterilizarea, poemele. Există o saturație care riscă să ducă la violențe, cum s-a mai întâmplat. Cu prietenie, Dan Culcer


Banner
Sinistratii braileni [țigani] vor microunde si se caca la dusuri
Vineri, 30 Iulie 2010 16:54
Scris de ZIUA VECHE
9 Comentarii


Cei o suta de sinistrati, adusi in tabara Lacu Sarat din judetul Braila, dupa ce apele Dunarii au crescut si au intrat in cele doua blocuri sociale in care locuiau, au provocat distrugeri semnificative in locurile unde au fost cazati, bagand pe foc chiar si bancile stradale din statiune, pe care le-au folosit drept combustibil pentru gratare, transmite Agerpres.

Potrivit sefului Directiei Judetene de Tineret (DJT), Sorin Constantin, care are in administrare tabara din statiunea Lacu Sarat, locurile unde au fost cazati arata "ca si cand ar fi trecut teroristii pe acolo" si vor mai trece cateva luni pana cand tabara va fi igienizata si deparazitata.

"Au facut dezastru, au vandalizat tot. Au pus bancutele pe foc si au facut gratare cu carnea pe care au primit-o ca ajutoare. Au stricat toate bateriile de la cele 12 dusuri, ca sa nu mai spun ca si-au facut nevoile direct in dusuri, nu la WC. Nu am facut inca o evaluare a pagubelor, dar la aceste cheltuieli se vor adauga si cele pentru deratizare, dezinsectie, dezinfectie, asa am facut si in 2006. Cand au stat aici in 2006, doua luni de zile dupa ce au plecat nu am putut sa fac nimic, pentru ca au ramas paduchi in urma lor", a declarat Sorin Constantin.

Directorul DJT a mai spus ca sinistratii nu au fost multumiti nici de ajutoarele primite, pe care le-au aruncat in mare parte, luandu-i chiar la rost pe cei care le-au trimis.

"Aruncau cu conservele primite ca ajutoare si spuneau: ce asta e mancare? Cearsafurile si pernele le-au aruncat in curte. Paturile din lana primite de la Crucea Rosie au spus ca ii inteapa si le-au pus pe jos in loc de covoare, ca sa calce pe ele. Dupa ce au primit haine ca ajutoare, le-au imbracat si cand s-au murdarit le-au aruncat la gunoi, desi aveau lighene si detergent de la Crucea Rosie. Le-a adus cineva Pepsi si au strigat dupa el sa le aduca si ness. Au cerut cuptoare cu microunde, ca ei asa aveau acasa", a mai spus Sorin Constantin.

Primarul municipiului Braila, Aurel Simionescu, a admis ca aceasta nu a fost cea mai fericita solutie pentru rezolvarea cazarii celor 100 de persoane, in mare parte de etnie roma, beneficiare de ajutor minim garantat, mai ales ca exista experienta anului 2006, cand aceiasi sinistrati au facut acelasi gen de probleme.

Angajatii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, care au avut ca misiune scoaterea malului din locuintele sinistratilor, au spus ca aceasta a fost "una din cele mai tari experiente" prin care au fost nevoiti sa treaca, avand in vedere mizeria de nedescris care se afla in casele lor.

"Faceam ca la armata: care e mai tare sa intre. Ti se intorcea stomacul pe dos ce era acolo. Nu mi-am inchipuit niciodata ca acolo pot locui niste oameni", a povestit unul dintre pompierii greu incercati in aceasta misiune.

Din cei 100 de sinistrati, adusi in tabara Lacu Sarat la sfarsitul lunii iunie, in prezent au mai ramas 41, care sunt tinuti permanent sub observatie, pentru a nu mai aparea si alte distrugeri.

Nivelul cel mai ridicat al Dunarii a fost atins la Braila pe 5 iulie, cand fluviul a inregistrat 709 centimetri si un debit de 15.040 metri cubi pe secunda, cu 10 centimetri peste cota istorica din 2006.

Trimiteti acest articol mai departe:
Reddit! Del.icio.us! Mixx! Free and Open Source Software News Google! Live! Facebook! StumbleUpon! TwitThis Joomla Free PHP
Comentarii

#9 Fuhrerul v-a aratat CE e de facut... da voi NU si NU... ca "stim noi ce facem.." — Foreskin 30-07-2010 22:20
..oricum, e bine sa nu-i folositi in compozitie la conservele pt. caini si pisici.. daca nu vreti sa turbeze...


#8 Au avut noroc tiganii — Cineva 30-07-2010 21:17
Daca se apucau de distrugeri cred ca innoptau si locuiau pe strada .Ptr mai multa siguranta eu cred ca tiganii trebuie sa fie cazati la puscarie . Si mancare tot de acolo sa primeasca . Curatenie sa-si faca singuri . Pompierii au alte misiuni . Tiganii trebuie evacuati inclusiv din locuintele sociale iar ajutorul social taiat deoarece dintotdeauna au fost paria si cancerul societatii . In general ei trebuie exterminati . Nesimtiti si plini de paduchi!


#7 ce oameni sunt astia ? Io observ ca-s tiganoi ! — ion berciu 30-07-2010 21:06
Moarte Tiganoilor!


#6 Romanii sunt de vina !!! — oblioo 30-07-2010 20:21
Acesti oameni au dreptul la viata, dar nu este indicat sa aiba copii. Campania de sterilizare voluntara ar fi trebuit sa se incheie la ora asta. Operatia este foarte simpla, se leaga trompele uterine. In occident multe persoane aleg sa faca operatia de sterilizare, dupa ce au 2 copii, de exemplu si considera ca nu isi mai permit altii.
http://www.netdoctor.co.uk/sex_relationships/facts/sterilisation_women.htm
In anii 60-70 au existat campanii de sterilizare pentru amerindienii din Canada si aborigenii din Australia.
Un stat drebuie sa incurajeze doar reproducerea membrilor sai sanatosi si educati.


#5 Plural - POPularisme — jan dinu 30-07-2010 19:49
Salvati shatra - migratoare
C-o duce rau shi moare ...
Alfel merg s-a cerseasca
Umiliti ,n-au traditie s-a munceasca!!

Facind foarte multi copii
Totzi din cinshpe ramashi vii ..
Mai tirziu shi-aduc aportu
Pradind lacimitir shi mortu !!

HINDishistanul creste ,creste
Europa se timpeshte
Cu SOROS$ aliat
Totul e contaminat !!

Presedinti - regi - imparati
Sunt in shatra lor toti - frati ...
La - LOJA - ce-a mai de sus ...
Unde-i greu - azi de patruns !

JD-USA


#4 Discriminatii romales — ALBU DUMITRU 30-07-2010 19:27
Zigeuner, in mod decent va zic , carati-va din Romania. E prea frumos pt voi aici


#3 P R O P U N E R E S E R I O A S A — Cel Mai Tare 30-07-2010 19:22
Propun ca imediat, chiar in aceasta seara, ziarul DE MARE SUCCES, ziuaveche, sa trimita pe doamna ziarista Mihaela CARLAN sa faca un reportaj la fata locului pt. ca dumneaei are deja experienta in acest domeniu; aduceti-va aminte ca dinsa a facut acel nemaipomenit reportaj din subteranele Bucurestilor. Hai, domnu' Pena, da-i o suta de lei si sa se deplaseze imediat acolo si sa se intoarca cu reportaju. Da? ... Sa mai scrie si pentru noi nu numai pt. [cenzurat]ri!


#2 POPularisme .. — jan dinu 30-07-2010 18:50
Pentru shpaga cu parai
Tziganii intra shi'n rai
Au poarta mereu deschisa
Doar la prosti este inchisa !

Romanii ramin geloshi
Ca n-au bani nici de galoshi
Daca muncesc ziua toata
Bogatia nu se-arata !!

Tzara devenita shatra
Uite ,totzi ce aur poarta ..
Lanturi grele au la git
Cind joaca mereu - barbut
Semn ca's din trib - avut !

Acum nu le e rau ..
Sunt bashtani shi la bulau ..
Dar de vor trece la Shiva ...
Devin rai la fel ca IUDA........!!

JD-USA


#1 SUGESTIE.... — caramache 30-07-2010 17:29
Propun ca acesta stire sa fie transmisa de catre ziarul Ziua veche si ambasadorii Romaniei in tarile respective urmatorilor: Regina Marii Britanii, Regele Spaniei, Presedintele Frantei, Cancelarul Germaniei, Primul ministru al Italiei, precum si celorlati sefi de state si prim-ministri ai celorlalte tari din Uniunea Europeana.
De asemenea aceasta stire trebuie trimisa si Comisiei ONU pentru drepturilor omului si ong-urilor care se ocupa cu drepturile omului pentru a invita membrii acestora la curatatul fecalelor sinstratilor braileni.

MIHAI CIUBOTARU. BASARABIA O GUBERNIE RUSEASCĂ ! PÂNĂ CÂND ?!

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.Cu prietenie, Dan Culcer

BASARABIA O GUBERNIE RUSEASCĂ ! PÂNĂ CÂND ?!

July 13th, 2010 admin Posted in Editorial | 229 views

Basarabia

MIHAI CIUBOTARU

La 12 iulie 2010 s-a produs la Chişinău o mare trădare. Curtea Constituţională a adoptat decizia prin care declară neconstituţional Decretul lui Mihai Ghimpu. “Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a încercat să dea un aspect juridic evenimentelor istorice şi politice. Acesta este argumentul principal, care a stat la baza deciziei”, a declarat Dumitru Pulbere, preşedintele Curţii Constituţionale.
La 24 iunie, presedintele interimar al Republicii Moldova a emis un decret prin care declara 28 iunie 1940 drept Zi a ocupatiei sovietice si a comemorarii victimelor regimului totalitar comunist si cerea Rusiei sa-si retraga urgent trupele de pe teritoriul Republicii Moldova. Duma de Stat a Rusiei a condamnat decretul, intr-o declaratie votata in unanimitate, in care se spune ca este nu numai un act al unei campanii politice planificate, indreptata impotriva relatiilor ruso-moldovene, ci si o incercare directa de a denatura faptele istorice, de a revizui istoria mondiala si totodata de a justifica esecul politicii duse de puterea din Moldova’. Si la Chisinau, decretul a bulversat opinia publica si clasa politica, impartind-o in doua tabere - o parte care a sustinut si alta care a condamnat decretul presedintelui interimar.În cadrul şedinţei de la Curtea Constituţională Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a declarat că decretul său vorbeşte despre faptul că Republica Moldova este un stat suveran şi independent. „Noi cerem să ne fie respectată neutralitatea. Decretul a fost emis după 70 de ani, iar în acest timp pe teritoriul ţării noastre au fost trupe străine, de aceea am cerut Federaţiei Ruse să îşi retragă soldaţii şi armamentul”, a mai spus preşedintele.
La 7 iulie Academia de Ştiinţe şi-a expus poziţia oficială referitor la ziua de 28 iunie 1940, pe care a apreciat-o ca fiind o zi de ocupaţie sovietică: “Documentele de arhivă şi cercetările istorice ale experţilor internaţionali demonstrează că anexarea Bucovinei de Nord şi a Basarabiei a fost concepută şi realizată de comandamentul sovietic stalinist ca o operaţiune militară de ocupaţie a acestor teritorii. Iar decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu reflectă, în principiu, adevărul istoric”, au conchis academicienii.

Pulbere

Curtea Constitutională a demonstrat încă o dată că Basarabia continuă a fi o gubernie rusească. Decizia ei vine în contextul rezoluţiei Adunarii Parlamentare a OSCE de săptămâna trecută, la Oslo, privind Republica Moldova în care susţine cererea preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, de evacuare a trupelor şi a armamentului rusesc din Transnistria. De asemenea, OSCE a chemat Rusia să contribuie la reluarea negocierilor în soluţionarea problemei transnistrene, în formatul “5+2″. Potrivit rezoluţiei OSCE, scopul principal în procesul de soluţionare al conflictului transnistrean constă în identificarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană în componenţa Republicii Moldova, în limitele hotarelor sale, recunoscute de comunitatea internaţională. Curtea Constituţională făcând parte din armata de ocupaţie slujeşte cu credinţă Federaţiei Ruse. Moscova nu vrea să-si ia mana de pe Basarabia. Decizia Curţii Constituţionale ne demonstrează clar că independenţa R. Moldova este o pură ficţiune, iar declaraţia de independenţă un document demult uitat. După părerea lui Mircea Popescu stabilit în SUA, roman de origine basarabeana cu membri ai familiei deportati si omorati de “eliberatori” „Politicienii din Chişinău, gudurandu-se umili in fata stapanului de la Moscova, cei care au profitat de adevarata revolutie basarabeana de la 7 Aprilie, au inlaturat metodele rudimentare ale fostei conduceri asa zis comuniste de construire a “societatii moldovenesti suverane si independente” prin metodele mai subtile de construire a“societatii multietnice din Republica Moldova suverana si independenta”. În Basarabia clsasa politică ( în afară de Mihai Ghimpu) este una rusofanariotă. Integrarea europeană (Ţările Baltice şi celelalte ţări ex-socialiste din lagărul sovietic au suportat un blocaj economic din partea Federaţiei Ruse, când au declarat că vor să adere la NATO şi la UE, dar ele au rezistat) şi retragerea armatei ruse din Transnistria sunt declaraţii absolut formale care nu obligă pe nimeni la nimic. Scopul clasei politice este unul pragmatic - puterea şi banii, şi nu este libertatea şi demnitatea propriului popor. Basarabia continue a fi o puşcărie ruseacsă. Până când ?

MINISTERUL JUSTIŢIEI: DECRETUL LUI MIHAI GHIMPU NU CONTRAVINE CONSTITUŢIEI REPUBLICII MOLDOVA

Tanase A.

Ministerul Justiţiei a examinat sesizările din 30 iunie ale grupului de deputaţi comunişti cu privire la controlul contituţionalităţii decretului emis de către preşedintele interimar Mihai Ghimpu prin care data de 28 iunie se declară „Ziua ocupaţiei sovietice”.
În sesizările menţionate deputaţii comunişti susţin că Decretul în cauză a fost emis prin depăşirea competenţelor stabilite de Constituţie pentru Preşedintele Republicii Moldova, că Decretul instaurează o ideologie oficială şi încalcă unitatea poporului, iar Preşedintele interimar şi-a asumat suveranitatea în locul poporului.

În urma examinării sesizărilor grupului de deputaţi, Ministerul Justiţiei consideră că acestea urmează a fi respinse din următoarele motive:

1) Prin Hotărârea nr.111 din 24 ianuarie 1996 privind controlul unor decrete ale Preşedintelui R. Moldova, Curtea Constituţională a statuat că Preşedintele Republicii Moldova este în drept să emită decrete privind stabilirea sărbătorilor şi zilelor comemorative, constatând că acest fapt nu contravine Constituţiei. Având în vedere că această Hotărâre mai este valabilă, acceptarea şi examinarea sesizării sunt inadmisibile.

2) Preşedintele interimar nu şi-a depăşit competenţele stabilite. Atribuţiile Preşedintelui enumerate în Constituţie nu sunt exhaustive, astfel încât aceasta oferă posibilitatea de a cuprinde şi o altă situaţie pentru reglementarea căreia este necesară emiterea unui Decret prezidenţial.

3) Decretul este emis în baza constatărilor efectuate anterior într-un şir de acte premergătoare, unele dintre care au o forţă juridică superioară Decretului Preşedintelui. Este suficient să amintim Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova adoptată la 27 august 1991, care constată expres că: „[...]fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din R.A.S.S. Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încălcând chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat la 2 august 1940 „Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniţei între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la U.R.S.S. […]”. Trebuie subliniat faptul că Declaraţia de Independenţă a R. Moldova face corp comun cu legea fundamentală a statului şi are astfel valoare constituţională.

În acest sens, Decretul Preşedintelui interimar Mihai Ghimpu privind declararea zilei de 28 iunie 1940 drept Zi a ocupaţiei sovietice nu a depăşit cadrul Declaraţiei de Independenţă. Prin urmare, referirea la o situaţie de fapt consemnat în actul fondator al Republicii Moldova, nu poate încălca statutul de stat suveran şi independent al Republicii Moldova.

4) Preşedintelui interimar i se reproşează că în art.8 din Decret ar da indicaţii unilaterale unui stat străin, depăşindu-şi astfel atribuţiile. Mihai Ghimpu nu a cerut decât ca Rusia să-şi respecte angajamentul făcut la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999 privind retragerea armamentului şi trupelor ruse de pe teritoriul R.Moldova. Astfel, Decretul în cauză nu face altceva decât să reamintească un angajament asumat de Federaţia Rusă şi neonorat până în prezent.

Argumentele prezentate într-o formă succintă au rostul să demonstreze că sesizarea deputaţilor comunişti nu are sens, iar Curtea Constituţională trebuie să respecte propriile hotărâri făcute anterior, precum şi legile fundamentale ale Republicii Moldova.

Sursa: Timpul.md

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
2 Responses to “BASARABIA O GUBERNIE RUSEASCĂ ! PÂNĂ CÂND ?!”

1.
Dumitru Gheorghian Says:
July 14th, 2010 at 8:23 pm

Acum peste 50 de ani in scoala,sub influienta “invataturilor” sovietice invatam despre imperiile coloniale’
in descompunere,decadenta,inumane,etc,etc si era adevarat.
Mai tarziu,cand m-am desteptat, am inteles ca si Uniunea
Sovietica era tot un imperiu dar mult mai perfid.Minciuna lor
de 70 de ani s-a demontat,dar nu in totalitate. Ei au incercat
prima globalizare,dar nu au reusit.Calea fortei e o practica
veche pentru ei.Tot in urma unei salbatice invazii stra-
strabunicii mei au trecut Prutul pentru totdeauna.
Eu credca rusii daca ar renunta la santaj si forta si ar
merge pe cale economica s-ar dezvolta mai mult si ar avea mai multi prieteni. Eu le spun si la ai mei ca Romanii
trebuie sa aiba relatii mai bune cu rusii. Acelasi lucru eu
cred si despre Basarabia,dar fara sa-t tradeze pe Stefan Cel Mare si sufletul cu obarsia sa.
2.
jb Says:
July 15th, 2010 at 12:17 am

Dlor : urmaresc de citva timp framintarile moldovenesti si lupta incredibila care o duce acest popor suferind de secole pentru dobindirea unei independente…
Din pacate Romania NU a FFACUT SI NU FACE NIMIC PENTRU mOLDOVA SI CAUZA EI… Dl Basescu este incoltit acasa ZILNIC de TRUSTURILE DE “PRESA” finanatate evidsent de undeva..??? ptrca este inexplicabil ca in cei cca 5 1/2 ani de ponegrire zilnica a lui Basescu cu MILIOANE de Euro cheltuite..aceste trusturi primesc bani de undeva ?? Chiar daca ar putea face ceva nici Basescu nu are curajul necesar…STIE cel astepta daca va infrunta muscalii din est…Dva nu aveti decit sansa sacrificiilor fara sfirsit si credinta ca Dzeu si poate Europa (??) va va ajuta intr-o zi…Speranta ar fi tot America, care trece si ea printr-o criza iar democratii americani nu vor face nimic ptr Dvs acumm poate Republicanii care vor venii la putere din nou in toamna.. “RELATII” cu Rusia insemna subjugarea tuturor intereselor nationale Moecovei pentru oricine din lume.
Din pacate cind va fi Rusia puternica economic va sustine toate miscarile pro-ruse din lume, exact cum o facea Stalin acum 40 ani !! 250 partide comuniste sau de stinga aveau subventii dela Moscova…Istoria se repete… Dzaeu sa ocroteasca poporul moldovean !!!

MAE al României îşi reafirmă poziţia cu privire la nerecunoaşterea statalităţii Kosovo

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.Cu prietenie, Dan Culcer

MAE îşi reafirmă poziţia cu privire la nerecunoaşterea statalităţii Kosovo
Vineri, 23 Iulie 2010 20:16
Scris de ZIUA VECHE


.MAE român a luat notă de prezentarea de către Curtea Internaţională de Justiţie, la data de 22 iulie 2010, a Avizului consultativ privind „Conformitatea cu dreptul internaţional a declaraţiei unilaterale de independenţă a instituţiilor provizorii de autoguvernare din Kosovo”. MAE reiterează ataşamentul profund şi constant al României faţă de dreptul internaţional şi respectarea strictă şi completă a acestuia, ca fundament esenţial al relaţiilor internaţionale şi politicii externe, precum şi respectul faţă de Curtea Internaţională de Justiţie, organul principal judiciar al ONU. MAE apreciază necesară analiza în detaliu a Avizului, pentru a identifica în mod corect şi complet raţionamentul pe care s-a bazat instanţa de la Haga. Textul acestuia are un caracter complex, datorat multitudinii problemelor juridice analizate, precum şi modului în care a fost formulată întrebarea adresată Curţii. Partea română constată, în analiză preliminară, faptul că modalitatea formulării întrebării de către Adunarea Generală ONU nu a permis Curţii să abordeze problema pe fond. Astfel, Curtea a analizat, cu caracter limitativ, numai legalitatea actului propriu-zis de a face o declaraţie de independenţă, dar nu şi consecinţele juridice ale acesteia, adică problema legalităţii constituirii unui pretins nou stat.

Astfel, CIJ a remarcat în aviz caracterul restrâns şi specific al întrebării, subliniind că aceasta nu s-a referit şi la consecinţele declaraţiei, la faptul dacă provincia Kosovo a dobândit sau nu statalitatea sau la validitatea sau efectele juridice ale recunoaşterii Kosovo de către acele state care au recunoscut Kosovo ca stat. Prin urmare, Curtea nu a mai examinat problema dacă declaraţia a condus sau nu la crearea legală a unui stat şi nici dacă dreptul internaţional conferă Kosovo un drept de a-şi declara independenţa sau un drept la secesiune. Curtea arată foarte clar că nu poate examina – pentru că se află în afara întrebării, aşa cum a fost formulată – aplicabilitatea dreptului la autodeterminare în cazul de faţă.[3] MAE observă că această abordare limitativă este criticată de opiniile dizidente ataşate avizului.

În aceste condiţii, MAE îşi reafirmă poziţia cunoscută cu privire la nerecunoaşterea statalităţii Kosovo, exprimată constant în ultimii ani.

MAE îşi exprimă speranţa în reluarea dialogului dintre Belgrad şi Priştina în vederea identificării unei soluţii care să corespundă intereselor ambelor părţi şi care să vizeze stabilitatea şi perspectiva europeană a regiunii.

Procedurile în acest caz au fost iniţiate la data de 8 octombrie 2008, când Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia 63/3, prin care a solicitat CIJ formularea unui Aviz Consultativ cu privire la conformitatea cu dreptul internaţional a declaraţiei unilaterale de independenţă a Instituţiilor Provizorii de Autoguvernare din Kosovo, adoptată la 17 februarie 2008. Întrebarea adresată Curţii prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU a fost următoarea: „Declaraţia unilaterală de independenţă a Instituţiilor Provizorii de Auto-Guvernare din Kosovo este în conformitate cu dreptul internaţional?”

Conform Statutului CIJ (art. 66 alin. 2), la 20 octombrie 2008 Curtea a invitat statele membre ONU să transmită punctele lor de vedere cu privire la întrebarea formulată de AG ONU. De asemenea, având în vedere obiectul cererii de aviz consultativ, Curtea a decis că „autorii declaraţiei unilaterale de independenţă” pot furniza informaţii Curţii.

Procedura a implicat atât o fază scrisă, cât şi una orală. În cadrul fazei scrise, statele membre ONU şi autorii declaraţiei de independenţă au putut să transmită, într-o primă etapă, observaţii cu privire la caz (având termen pentru depunere 17 aprilie 2009) şi, ulterior, într-o a doua etapă, comentarii faţă de observaţiile depuse (având termen 17 iulie 2009). În prima etapă a fazei scrise au fost depuse 37 de contribuţii scrise, iar în a doua etapă 15.

Faza orală s-a desfăşurat în perioada 1-11 decembrie 2009, la aceasta participând 28 de state şi autorii declaraţiei de independenţă.

România a participat la prima fază a procedurii scrise (depunând observaţiile sale la Grefa CIJ la data de 16 aprilie 2009), precum şi la faza orală. Pledoariile României în faza orală au fost susţinute la 10 decembrie 2009.

Notă: Statele membre ONU participante la procedura de Aviz Consultativ cu privire la conformitatea cu dreptul internaţional a declaraţiei unilaterale de independenţă a Instituţiilor Provizorii de Autoguvernare din Kosovo: Albania, Germania, Arabia Saudită, Argentina, Austria, Azerbaijan, Belarus, Bolivia, Brazilia, Bulgaria, Burundi, China, Cipru, Croaţia, Danemarca, Egipt, Estonia, Spania, SUA, Rusia, Finlanda, Franţa, Iordania, Iran, Irlanda, Japonia, Libia, Letonia, Luxemburg, Maldive, Norvegia, Olanda, Polonia, Cehia, România, Serbia, Sierra Leone, Slovacia, Slovenia, Elveţia, Marea Britanie, Venezuela, Vietnam.



Curtea Internaţională de Justiţie poate pronunţa avize consultative cu privire la „orice chestiune juridică”, la solicitarea Adunării Generale ONU, a Consiliului de Securitate sau a instituţiilor specializate ONU, în domeniile lor de competenţă (statele nu pot cere direct un aviz consultativ al CIJ). Soluţionarea acestor solicitări urmează o procedură necontencioasă, adaptată după cea de soluţionare a diferendelor dintre state, care poate cuprinde o etapă scrisă şi una orală (prezentarea de observaţii scrise, comentarii scrise la aceste observaţii, declaraţii orale în cursul audierilor), în funcţie de cum apreciază instanţa că este necesar, pentru clarificarea tuturor aspectelor în cauză. Curtea consultă statele şi organizaţiile internaţionale care pot furniza informaţiile utile cu privire la solicitarea în cauză.

În şedinţă solemnă, CIJ pronunţă avizul consultativ cu privire la chestiunea sesizată. Spre deosebire de hotărârile Curţii, avizele consultative nu sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că autorul solicitării poate sau nu să dea curs concluziilor şi constatărilor din aviz. Până la pronunţarea avizului cu privire la declaraţia unilaterală de independenţă a Kosovo, Curtea a pronunţat 25 de avize consultative, primul în 1948, iar ultimul în 2004.

Răspunsul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş faţă de afirmaţiile iresponsabile şi provocatoare ale pastorului László Tőkés referitoarea la obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului „ţinut secuiesc”

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.Cu prietenie, Dan Culcer

AXA (bilunar de oceanografie oritodoxă)VĂ INFORMEAZĂ:

Răspunsul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş faţă de afirmaţiile iresponsabile şi provocatoare ale pastorului
László Tőkés referitoarea la obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului „ţinut secuiesc”

Faţă de noile declaraţii iresponsabile şi provocatoare, de incitare a populaţiei de etnie maghiară din Arcul Intracarpatic de a obţine prin forţă autonomia teritorială a aşa-zisului „ţinut secuiesc”, formulate recent de pastorul László Tőkés la Tuşnad, Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş îi transmite europarlamentarului „român” următorul răspuns:

Situaţia din zona Covasna, Harghita, Mureş nu are nimic comun cu cea din Kosovo, nici din punct de vedere istoric, nici al poziţiei geografice, sau al implicaţiilor geopolitice, nici al structurii etnice şi confesionale a locuitorilor, ca să nu mai vorbim de cadrul legislativ şi instituţional al asigurării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

Din punct de vedere istoric, încă de la aşezarea lor, în curbura interioară a Carpaţilor, secuii şi maghiari au trăit şi trăiesc înconjuraţi, din toate părţile de români, cu care au avut relaţii fireşti, atât la nivelul liderilor, cât şi la cel al oamenilor de rând. Generaţii de secui şi de maghiari din Arcul Intracarpatic, şi-au găsit rosturi profesionale, împlinindu-şi destinul în Moldova şi Muntenia, iar apoi în Regatul României, bucurându-se de ospitalitate, înţelegere, sprijin şi de o percepţie foarte bună din partea românilor. La rândul lor, datorită faptului că trecătorile din Carpaţi au însemnat întotdeauna „drumuri cu două sensuri de circulaţie”, mulţi români stabiliţi în această parte de ţară, de-a lungul timpului, şi-au adus contribuţia la prosperitatea comunităţilor locale şi a binelui public.

Continuarea demersurilor pentru obţinerea autonomiei teritoriale şi formarea unei enclave etnice, în inima României, conduce inevitabil la reactivarea în mentalul colectiv românesc a dimensiunilor procesului de asimilare la care au fost supuşi, de-a lungul vremii, românii din zonă, proces care a condus la dispariţia a zeci de comunităţi româneşti şi la transformarea aşa-zisului „ţinut secuiesc” într-un adevărat „cimitir” al românilor, realitate consemnată de documentele de arhivă şi pusă în evidenţă de zecile de biserici ortodoxe şi greco-catolice dispărute. La toate acestea se adaugă epurărilor etnice şi celelalte momente de teroare şi maximă intoleranţă, faţă de români, în perioada administraţiei maghiare, instalată după Dictatul de la Viena, în timpul experimentului stalinist al Regiunii Autonome Maghiare şi în perioada ce a urmat evenimentelor din decembrie 1989. Mult trâmbiţata autonomie secuiască, în toate timpurile, a însemnat pentru românii din zonă asuprire, umilinţe, intoleranţă, şi în cele din urmă asimilare.

Din punct de vedere economic, de sute de ani, economia locală a celor trei judeţe, este complementară cu cea a localităţilor de peste Carpaţi. Sunt cunoscute efectele dramatice asupra locuitorilor zonei, cauzate de războiul vamal, intervenit între Regatul României şi Austro-Ungaria, la sfârşitul secolului al XIX-lea, sau pierderile incalculabile ale staţiunilor balneare locale, în lipsa turiştilor de peste munţi, ca să dăm doar două exemple.

Întreg sistemul economic, de transport, comerţ, turism şi prestări servicii este legat „ombilical” de complexul economic naţional; de la sistemul energetic, la reţeaua de căi ferate şi drumuri naţionale, la cea de alimentare cu gaz metan, de la sistemul bancar, la sistemul de sănătate şi asigurări sociale.

Să reamintim faptul că funcţionarea unităţilor administraţiei publice locale este asigurată de o importantă susţinere financiară de la bugetul central de stat, în lipsa căreia activitatea instituţiilor publice locale nu ar fi posibilă.

Din perspectivă politică, „modelul românesc de relaţii interetnice”, este unanim apreciat la nivel internaţional, deoarece se bazează pe legislaţia şi practica europeană care promovează ideea de convieţuire, în sensul de valoare socială constând în acceptarea alterităţii şi promovarea înţelegerii şi cooperării. Actualul cadrul legislativ şi instituţional românesc asigură persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la învăţământ, cultură şi religie în limba maternă, drepturi care asigură păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale specifice. Acceptarea funcţionării şi participării la viaţa publică românească, a „uniunii culturale” – UDMR şi a partidelor pe criterii etnice, a condus la existenţa de facto a autonomiei pe criteriul etnic, în judeţele cu populaţie de etnie maghiară numeric majoritară, judeţe în care românii numeric minoritari au nevoie de asigurarea cadrului necesar păstrării şi afirmării identităţii lingvistice, culturale şi confesionale. Dacă şi până acum autorităţile publice locale controlate perpetuu de liderii maghiari au avut acest comportament discriminatoriu şi discriminant faţă de români, întrebarea legitimă este care ar fi situaţia acestora după statuarea autonomiei pe criteriul etnic.

Intensificarea demersurilor separatiste şi autonomiste ale liderilor maghiari, nu pot rămâne fără urmări negative asupra maghiarilor din cele trei judeţe şi din întreaga ţară, urmări dintre care amintim: consecinţele negative asupra aprovizionării şi desfacerii produselor firmelor comerciale din zonă, în relaţiile acestora cu firmele partenere, din întreg spaţiul românesc; prezenţa şi activitatea numeroşilor funcţionari şi înalţi funcţionari publici de etnie maghiară, stabiliţi în Bucureşti, în urma participării UDMR-ului la guvernarea ţării; crearea unor situaţii de disconfort pentru miile de studenţi de etnie maghiară care studiază în principalele centre universitare ale ţării; funcţionarea normală a extensiilor universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Sibiu ş.a. existente în principalele oraşe din cele trei judeţe, a căror principali beneficiari sunt tinerii de etnie maghiară din aceste judeţe; situaţia „delicată” a cetăţenilor de etnie maghiară care locuiesc în celelalte judeţe din România, în relaţiile cu vecinii şi colegii lor de muncă – populaţie care reprezintă peste jumătate din numărul total al cetăţenilor români de naţionalitate maghiară, din întreaga ţară; buna convieţuire a membrilor familiilor etnic-mixte, familii care numai în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, depăşesc cu mult 10.000 de cupluri.

Nu trebuie neglijată nici reacţia societăţii româneşti, forţa solidarităţii românilor din ţară şi din străinătate şi nici reactivarea forţelor naţionaliste din societatea românească care sunt hotărâte să dea replica cuvenită susţinătorilor proiectelor autonomiste, iredentiste şi secesioniste.

Situaţia din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, nu se aseamănă cu cea din Kosovo, nici din punct de vedere demografic. Astfel, potrivit datelor Recensământului populaţiei din 2002, în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, populaţia de naţionalitate română şi de alte etnii decât cea maghiară, reprezintă 40% din totalul populaţie celor trei judeţe, la care se adaugă aproape 50.000 de persoane membrii ai familiilor etnic mixte şi persoane cu dublă ascendenţă identitară, fie de naţionalitate română şi care aparţin „bisericilor istorice maghiare”, fie de etnie maghiară şi care aparţin bisericilor tradiţionale româneşti. În aceste condiţii orice proiect politic care vizează viitorul acestor judeţe nu poate face abstracţie de voinţa celor 400.000 de români din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.

Din perspectivă geopolitică, constituirea unei enclave în zona Covasna – Harghita – Mureş nu va fi benefică pentru maghiari şi niciodată acceptată de români. Niciun partid politic românesc, nu va accepta ca în mijlocul României să se formeze o enclavă etnică, în care patrimoniul cultural românesc, istoria şi limba română, valorile şi simbolurile româneşti, să fie periclitate, iar românilor să le fie încălcate drepturile fundamentale.

Într-o Europă, în care libertatea de mişcare a persoanelor este o realitate cotidiană şi un mare câştig pentru toţi cetăţenii continentului, Statul Român nu va putea accepta niciodată ca, în enclava etnică a aşa-zisului „ţinut secuiesc”, românii să fie discriminaţi şi marginalizaţi, imputându-li-se vina că urmăresc „schimbarea structurii etnice” şi „românizarea pământului secuiesc”.

Realităţile istorice şi cele actuale, din această parte de ţară, ne arată că maghiarii de aici nu se vor afirma împotriva românilor, ci numai cu acordul lor şi împreună cu ei. Este în interesul tuturor locuitorilor din această parte de ţară ca, atât liderii politici cât şi societatea civilă şi mass-media să acţioneze pentru transformarea zonei dintr-una apreciată ca având „deficit de stabilitate”, într-o regiune cu o capacitate de absorbţie geopolitică în care caracterul multietnic şi pluriconfesional să asigure atenuarea asperităţilor de orice fel şi valorificarea superioară a resurselor şi potenţialului uman şi material din zonă, în interesul tuturor locuitorilor acesteia şi a generaţiilor viitoare.

Domnule cetăţean român, europarlamentar român şi vicepreşedinte al Parlamentului European din partea României, chiar nu vă arde Ordinul Steaua României de pe piept? Chiar doriţi să porniţi un război între maghiari şi români?

Domnule pastor creştin László Tőkés, aţi uitat ce aţi învăţat la facultatea de teologie despre legea lui Isus Hristos? Chiar nu vă mai amintiţi care este aceasta Sau slujiţi altui stăpân?





Preşedinte,
Dr. Ioan Lăcătuşu

Spiegel declanseaza Blitz-ul de presa impotriva Romaniei. Basescu acuzat de nationalism si tendinte expansioniste fata de Basarabia

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.Ca deobicei, dreptatea e doar pentru dulăi. Cu prietenie, Dan Culcer


Spiegel declanseaza Blitz-ul de presa impotriva Romaniei. Basescu acuzat de nationalism si tendinte expansioniste fata de Basarabia
Joi, 15 Iulie 2010 08:19
Scris de George Damian
11 Comentarii
Email Imprimare

[Foto Spiegel: coada la Consulatul Romaniei]

Foto Spiegel: coada la Consulatul Romaniei
Revista germana der Spiegel a publicat miercuri un amplu articol care trateaza chestiunea redobandirii cetateniei romane de catre basarabeni sub titlul "Pasapoarte UE pentru Moldova. Portita din spate pentru tara visata". Corespondentul Der Spiegel din Chisinau Benjamin Bidder isi incepe articolul afirmand ca "Presedintele Romaniei vrea sa isi mareasca poporul si a ales o metoda ciudata. Sunt date in numar mare sute de mii de pasapoarte pentru moldovenii saraci. Acestia accepta cu multumire oferta statului UE: randuri-randuri se indreapta spre Europa Occidentala pentru a fi acolo forta de munca ieftina".

Der Spiegel continua: "Deja aproape un milion de moldoveni si-au parasit tara, unde venitul pe cap de locuitor este aproape de cel din Sudan. Muncesc in strainatate, in mare parte ilegal. Aproape 120.000 din cele 3,6 milioane de locuitori se folosec deja de pasapoartele tarii vecine si conform Guvernului roman peste 800.000 asteapta rezolvarea cererilor deja depuse. Pentru a face fata acestui val, Ministerul de Externe al Romaniei a deschis vineri doua noi consulate la Balti si Cahul – cu banii UE. Calculul este urmatorul: presedintele Romaniei Traian Basescu, manat de un spirit national-patriotic vrea sa mareasca numarul supusilor sai spunand ca numarul de cetatenii acordate va fi ridicat in acest an la 10.000 pe luna. Si asa se petrece o extindere catre est a unei Uniuni Europene obosite de extindere, in lipsa acordului de la Bruxelles, Paris sau Berlin. Moldovenii pornesc si marsaluiesc pe usa din spate in UE, in paradisul economic". Revista germana continua aratand ca "Romania a fortat ofensiva sa de incetatenire" dupa ce Alianta pentru Integrare Europeana a indepartat comunistii de la putere in 2009 si ca "desi lovita greu de criya economica, Romania a dat vecinei sale un mare credit". Despre Basescu se mai spune ca "viseaza la Romania Mare, in granitele din 1940, prin anexarea Moldovei. Basarabia de atunci, in urma pactului de neagresiune germano-rus, a fost preluata de Moscova. Dupa disparitia Uniunii Sovietice, Romania a fost prima tara care a recunoscut in 1991 independenta Moldovei, insa refuza pana azi sa recunoasca 'granita trasata de Hitler si Stalin' pe raul Prut".

Miza articolului

Afirmatiile din revista germana referitoare la Romania pot fi extrem de grave in ochii functionarilor comunitari de la Bruxelles: nationalism, tendinte expansioniste, incercarea de ocolire a regulilor comunitare si realizarea unei extinderi mascate. Republica Moldova – prin chestiunea transnistreana – a intrat de curand pe agenda diplomatiei germane in parteneriat cu Rusia prin memorandumul anuntat de cancelarul Merkel si presedintele Medvedev. In plus, acuzatiile de incalcare a tratatelor europene publicate de Der Spiegel vin cu putina vreme inainte de publicarea raportului Comisiei Europene privind justitia din Romania.

"Scoateti Romania din UE"

Articolul prezentat mai sus a fost urmat de 49 de comentarii pe forumul Der Spiegel, o adevarata confruntare internautica (intre timp, numarul comentariilor a ajuns la 91), in care au fost exprimate cele mai diverse opinii, de la critici la adresa articolului considerat tendentios pana la cereri de scoatere a Romaniei din Uniunea Europeana.

Seria comentariilor este deschisa de Poisen82 care spune ca "indiferent ce fac romanii, nu se va schimba mare lucru. Uniunea Europeana a luat-o deja la vale". AusVersehen scrie pe forumul Der Spiegel "Moldova se simte legata de Romania, inainte de razboi au fost impreuna. Poate cineva sa le nege dreptul de a-si lua soarta in propriile maini cand nu au avut nici o sansa si au fost ocupati pe jumatate? Rusia nu isi va lasa prada asa usor. Moldovenii sunt un popor prietenos, harnici, insa mai cinstiti decat romanii. In ciuda saraciei niciunul nu va fura portofele. Dati oamenilor o sansa!"

Rurik scrie "Un alt articol tendentios. Ar fi trebuit aratat ca majoritatea moldovenilor chiar sunt romani si ca aceasta practica a acordarii de pasapoarte exista de la declararea independentei. Pana la urma romanii nu fac altceva decat ceea ce fac germanii de zeci de ani". Mike Mail critica UE spunand "Asta este cu asa numita granita externa sigura a UE. O alta dovada a experimentului esuat UE. Proprietarii UE destupa sampania. Bine ati venit in sclavie!" Arthi se arata suparat pe forta de munca ieftina "Excelent, si mai multi care sa munceasca pe salarii mici si sa ne ia locurile de munca. Si acesti oameni nici nu mai pot fi opriti la granita Germaniei. Multumiri dictaturii UE". Andyby1960 sare in apararea Romaniei "Nu poate fi contestat faptul ca statul artificial Moldova este un produs al lui Stalin si Hitler. Inainte sa fie condamnat Guvernul Romaniei mai intai unii ar trebui sa citeasca niste carti de istorie si apoi sa tina gura inchisa..." Akka spune ca "Moldova in forma actuala este un anacronism al istoriei si nu poate supravietui singura. Pana la urma se va reuni cu Romania. Ar fi de datoria Bruxellesului sa impuna o rezolvare rationala". Jochen Kissly se refera la conflictul transnistrean afirmand ca "pana nu va fi rezolvat acest conflict nu poate fi vorba de o aderare la UE. ... Aici in Tiraspol aproape toti vor un pasaport al federatiei Ruse si nu au mare incredere in UE!"

Comentatorul cucco povesteste ca in orasul sau s-au petrecut mai multe infractiuni comise de romani si ca "principii UE sunt dezintersati de siguranta cetatenilor cata vreme le trec pe sub nas profituri pentru bancile lor". Crom ii raspunde lui Jochen Kissly "Politica de pasapoarte a Rusiei o cunoastem deja din alte conflicte. Nu va trebui sa ne miram daca vom avea parte de un altul". Rosstauscher sustine ca "ultima extindere a UE a fost o prostie clara, mai ales acceptarea Romaniei si Bulgariei".

Victor Nicolae (inregistrat pe forumul Der Spiegel chiar in ziua publicarii articolului) spune ca Moldova nu este un pericol pentru UE si ca nu intentioneaza sa emigreze, chiar daca si-a luat pasaport romanesc si intreaba pe restul comentatorilor "de ce criticati o eventuala reunificare a Romaniei cu Moldova si nu ati criticat reunificarea Germaniei de vest cu cea de est? Este vina noastra pentru consecintele Razboiului Mondial?" Cristiv remarca faptul ca "Si Germania Democrata a intrat in UE prin usa din dos!!! Cum pentru Germania se poate si pentru Romania nu? Parca toti membrii sunt egali?! Sau nu? Ce prostie! Merkel poate sa dea UE pe mana lui Putin pentru gaze si restul trebuie sa tina gura inchisa". Spiegelhai propune "daca tot ne apucam de reunificari, atunci sa refam monarhia austro-ungara". Jakob Knoblauch crede ca "Nu poate fi contestat faptul ca Romania si Bulgaria au intrat prea devreme in UE. Insa ca romanii au dreptul sa isi reunifice tara, noi germanii ar trebui sa intelegem mai bine decat altii".

Jrost apreciaza ca "Avem inca un articol tendentios si populist, lipsit de informatii". Rued1212, dupa ce face un scurt excurs asupra istoriei Basarabiei afirma "Nu sunt de acord cu prezentarea facuta de Spiegel. Acest articol nu clarifica nimic si mai degraba dezinformeaza. Asta este intentia sau este o lipsa de cunoastere?" Panslawist propune o solutie radicala 'Nu e nici o problema. Moldova de vest se va uni cu Romania si Transnistria cu Rusia." SchwarzerSchmetterling este transant "ceva nu inteleg - un stat UE emite pasapoarte pentru o tara din afara UE. De ce nu zboara imediat din UE acest stat? Altfel va provoca un conflict. Nu ne ajung Balcanii? Ca sa nu mai vorbim de cersetorii romani din toate capitalele europene (sunt toti oare tigani?)" Gothograecus ii raspunde "din acelasi motiv pentru care nu a zburat din UE Germania inainte de 1990 cand dadea pasapoarte est-germanilor sau germanilor din Polonia si Rusia".

Franta naturalizeaza marocani si algerieni, Germania prefera turcii, iar Marea Britanie – irakienii

Articolul din Der Spiegel vorbeste in mai multe randuri de "sute de mii de cetatenii" acordate de Romania basarabenilor – desi este vorba de doar 120.000 de cetatenii date incepand cu anul 1991. Conform ultimului raport Eurostat din 6 iulie 2010, Germania a acordat 113.000 cetatenii in anul 2007 si 94.000 de cetatenii in 2010. Un procent de 49% din acesti noi cetateni germani provin din Turcia. Franta a acordat in 2007 un numar de 132.000 de cetatenii, iar in 2008 alte 137.000 – din acestea 45% mergand catre marocani. Marea Britanie a acordat in 2007 un numar de 164.000 de cetatenii si in 2008 un numar de 129.000 de cetatenii – 44% dintre acestea fiind acordate irakienilor. In total in Uniunea Europeana au fost primiti in anul 2008 un numar de 695.000 de noi cetateni, iar in anul 2007 un numar de 707.000 – partea leului din aceste noi cetatenii fiind acordata de Franta, Germania si Marea Britanie.

Numarul germanilor proveniti din imigratie a depasit 16 milioane in 2009, reprezentand aproape 20% din populatia totala de 82 milioane, indica datele unui micro-recensamant, facute publice miercuri si preluate de Reuters. in 2005, acest procent a fost de 18,6. Datele arata ca germanul mediu cu radacini straine este tanar - in jur de 35 de ani-, barbat si locuieste in Berlin sau in fosta Germanie de Vest. Potrivit Oficiului federal de statistica, 14% dintre germani proveniti din imigratie nu au diploma de liceu, iar 48% nu au o calificare profesionala. Aceleasi cifre arata ca numarul acestor germani va continua sa creasca, in conditiile in care intre 2005 si 2009 s-au nascut 715.000 de copii cu origini in imigratie.

Trimiteti acest articol mai departe:
Reddit! Del.icio.us! Mixx! Free and Open Source Software News Google! Live! Facebook! StumbleUpon! TwitThis Joomla Free PHP
Comentarii

#11 base — naex 22-07-2010 14:21
Lica sa stii ca banii lui Voiculescu ajung si in Moldova de dincolo de Prut,precum si ai lui Vantu.Te pomenesti ca Cioara este mai credibila,dupa tine decat Basescu.Mai uitat-te si la alte tv-ni nu numai la haznaua 1-2 si 3 precum si Irealitatea, ca am ajuns la concluzia ca tu nu vezi padurea din cauza copacilor.


#10 @ruxiasexusghermalahia — karne — Pribeagul 16-07-2010 17:34
Intelepte si binevenite concluzii ale unei analize "cuvioase".

"Intr-o lume relativa" care clameaza integrare cu specific, ce ne impiedica sa cintam din toti rarunchii: astia suntem (vechime si noblete cit incape, cosssserrrrvato ri, dupa gustul si "convingerile" fiului meu alamar), vrem sa fim noi!


#9 ruxiasexusghermalahia — karne 16-07-2010 15:44
situatia geopolitica trans-atlantica si euro-asiatica s-ar traduce in maniera hustler cam asa: ghermania suporta din interes cunilingusul rusesc concomitent felatiilor repetate aplicate maharului american. in momentale ei, rare, de respiro, isi arata frustrarea dominarii si abuzurilor americii lucrand anal state mici si neinteresante pentru a-i fi pe plac curtezanului ce-i produce cele mai multe si misterioase placeri, aka rassia. situatia actulala nu difera prea mult de cea premergatoare ww2 cu diferenta ca pestele cel mare este de data asta usa. ghermania are nevoie de aer ca tot mereu are gura plina de deversari polutive cu damf american de aceea cauta curveste defulari in spatiul rasaritean singura derectie in care mai poate privi fara sa fie scuipata sau stropita pe fata. noi tre sa ne vedem de axa noastra ca n-avem alta sansa la ora actuala in lume daca n-o sugem pe mai departe la americani. nush ce vom castiga din asta, poate nimic, insa nemtii si tot spatiul europei centrale ce ne desparte de ei cat si rusii si spatiul ce ne separa la rasarit ne-ar trageo fest pana in mormant si chiar mai departe fara jena csa ne-am imputit sa- am putrezit deja. asta cu toate ca-i facem la buzunare frotimetotime fara sa capete satisfactie legitima in schimb...na' ata ete. asa-i in tenis...cum se zice...


#8 TRANSNISTRIA , MOLDOVA SI RUSIA — laur 16-07-2010 11:01
Dragilor in Germania de Est nu erau rusofoni ca in teritoriul dintre Prut si Nistru care nu doresc UNIREA SAU ADERAREA LA UE.

Germania nu poate intelege fenomenul din Republica MOLDOVA deoarece nu are etnici rusi si ucrainieni in marile orase care sa traga si sa adore ESTUL SI RUSIA.

Pana nu rezolvam cu Transnistria, Republica Moldova nu va adera la UE SI NATO sa fie clar pentru toti.

Rusia actioneaza imperial si urat dar si fara minte.

Asta este viata.


#7 Citica privind Romania. — Vily Moldoveanu 16-07-2010 04:49
Daca a inceput sa critice Romania pentru pasapoartele date cetatenilor romani si ei ar trebui sa renunte la germania de est. Asa cumj ei au luptat pentru unificarea unei parti din teritoriuiul lor, si Romania lupta pentru un teritoriu care i-a apartinut si pe care Germania si Rusia (Hitler si Stalin ) l-au furat. Cei care duc aceasta propaganda de fapt au fost cumparati de Rusi si sunt tradatori ai Europei.


#6 Chiar asha, sa-i lasam cu Rusia? — Viorel Patrichi 15-07-2010 23:23
Dincolo de orice calcule sau prejudecati politice, restituirea cetateniei romane este o reperatie morala pentru conationalii nostri dintre Prut si Nistru. Ca se supara cineva la Paris, Berlin, Bruxelles... Chiar credeti in ce scrieti? Catzi turci a bagat Germania in Uniunea Europeana, fara sa-i intrebe pe partenerii ei? Cati maghrebieni a adus Franta in UE, fara sa-si consulte partenerii? Dar Marea Britanie, dar Spania?
E-adevarat, noi suntem romani ca focu...unii mai romani ca altzii.


#5 Dusmanul poporului roman este tovarasul Basescu — lica 15-07-2010 20:53
Cu tot respectul de cetatean simplu fata de institutia prezidentiala a Romaniei , insa dupa 1989 s-au inscaunat pe acest post de mare importanta si raspundere numai dusmanii poporului roman din interior. Tovarasii Iliescu,Constan tinescu si mai ales tovarasul Basescu au adus si aduc numai oroare diplomatiei romanesti. Pina si Berhisa al Albaniei a fost primit cu caldura de Angela Merkel pe cind tovarasul Basescu incalca toate protocoalele diplomatice cu puterile lumii.In afara de scandal si ura fata de proprii concetateni , fata de tot ce este romanesc , nimic nu a construit tovarasul Basescu pozitiv pentru statul roman.Nici o intelegere sau pact diplomatic , a ajuns pina acolo incit emit doar legi neconstitutiona le si impotriva intelegerilor parafate de Parlamentul tarii cu vechile acorduri incheiate cu U.E. si NATO. Mai grav decit administratia Basescu nu sunt nici razboaiele si nici calamitatile naturale.


#4 Neamtule — Europeanuul 15-07-2010 10:32
Cate procente din acei basarabeni (posesori ai noului pasaport romanesc) s-au stabilit in Romania? Subiectul autorului este introducerea fortelor de munca ieftine in UE (pe poarta din spate) Ar fi bine sa citesti articolul cu atentie.

"Hintertürchen ins Gelobte Land"

http://www.spiegel.de/politik/ausland/0,1518,705951,00.html

#2 unde sunt sasii si svabii — neamtu 15-07-2010 09:42

Precizari:
1. Basarabia a fost luata Romaniei prin pactul germano-sovietic, deci Germania are responsabilitat e 50%.
2. Se vorbeeste de anexarea Moldovei. O unire se va face doar prin vointa cetatenilor. Oare RFG a anexat in 1989 RDG. Si daca daramarea zidului Berlinului a fost poarta din spate pentru RDG, aceasta poate fi folosita si de Moldova.
3. Care a fost politica Germaniei cand a preluat sasii si svabii din Romania?
4. Cat de nationalisti au fost germanii si conducatorii lor cand au reunificat Germania?
5. Articolul are grave greseli de ordin istoric.
6. Daca au plecat 1 milion de basarabeni, se stie ca pleaca forta activa, nu batranii. Si UE benefgiciaza de forta de munca, fara sa o califice in institutiile de invatamant. Vorbim de un spatiu fara frontiere, de ce sa se inchida ele tocmai romanilor! Toate tarile aduc pe teritoriul lor si naturalizeaza persoane fara nici o legatura de rasa cu tara adoptiva. Romania nu are voie sa aduca urmasii fostilor ei cetateni sau sa permita redobandirea cetateniei pentru cei care au pierdut-o fara voia lor!


#1 nu va impacientati... — Mihu 15-07-2010 08:46
Der Spiegel,adica Oglinda,e cunocuta ca fiind revista socialista si parte a unui trust de presa socialist detinut de un magnat rus.Mai sunt cateva televiziuni in Germania care difuzeaza zilnic reportaje despre marele popor rus si realizarile sale.
Germania sa nu uita ca,desi de abia in 1990 a semnat un acord prin care recunostea frontiera cu Polonia,inca nu a abrogat acel articol din Constitutie prin care a-si declara atasamentul fata de teritorile pierdute dupa cel de al doilea razboi.
Din pacate acesta e un razboi informativ dus impotriva Romaniei si tare ma tem ca clasa noastra politica fiind atat de ocupata cu jocurile marunte si josnice din parlament se va trezi prea tarziu...
Dumnezeu sa apere Romania...(e singurul care o mai poate face!)

Romania reala: Ion Radu Zilisteanu, despre mafia din comertul cu moartea

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.Cu prietenie, Dan Culcer


Romania reala: Ion Radu Zilisteanu, despre mafia din comertul cu moartea



Imi cer scuze daca titlul vi se pare bizar, cinic sau macabru. Cititi randurile de mai jos si va veti convinge ca titlul este justificat. Tuturor ne moare cate cineva drag la un moment dat. Ne convingem ca moartea face parte din viata.

Unii aleg sa faca comert cu moartea, mizand pe slabiciunea temporara a celor apropiati celor recent plecati dintre noi. Si le merge. Folosesc metode de marketing neortodoxe si neuzuale in alte domenii. Voi incerca sa descifrez cateva dintre mecanismele utilizate de firmele de pompe funebre, in complicitate cu autoritatile si angajatii institutiilor publice.

Sa ne intelegem: o firma de pompe funebre este o afacere ca oricare alta. Una stimabila, in principiu. Am cunoscut antreprenori din aceasta industrie care-si practica afacerea in tarile civilizate. Erau mandri de firmele pe care le conduceau, pe buna dreptate, aveau propria lor asociatie profesionala si respectau standardele profesionale. Adica o existenta cum nu se poate mai onorabila. In Romania, aceasta afacere este minata de concurenta neloiala si de multe alte hibe, dintre care o parte sunt semnalate mai jos.

Recent, mi-a murit cineva foarte drag si am fost cel care s-a ocupat de toate cele necesare. Persoana plecata dintre noi si-a dorit sa fie incinerata. Dupa cum unii dintre bucuresteni poate stiu, vechiul crematoriu uman al orasului se numea "Cenusa" si era plasat in Parcul Tineretului, in apropiere de Liceul Gheorghe Sincai.

Pe de alta parte Institutul de Medicina Legala "Dr.Mina Minovici" se afla pana in 1977, anul marelui cutremur, pe cheiul Dambovitei. Ulterior, prin sistematizarea zonei si constructia Centrului Civic, institutia a fost mutata in imediata vecinatate a Spitalului Vitan Barzesti, pe artera cu acelasi nume. Actualmente, spitalul se numeste Sf. Ioan. In spatele noului Institut National de Medicina Legala a fost infiintat Crematoriul Uman "Vitan-Barzesti", in aceeasi cladire cu Administratia Cimitirelor si a Crematoriului Uman, apartinand de Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

S-a vorbit mult in presa romaneasca despre miseliile din comertul cu moartea. Despre mafia groparilor, a locurilor de veci, a mormintelor de la Cimitirul Bellu, etc. Cand le citesti, ti se par niste povestiri exotice, pe care nu le intelegi decat cand esti pus in contact nemijlocit cu ele. Eu am fost pus in aceasta situatie si va impartasesc experienta, tragand in acelasi timp un semnal de alarma.

Haosul unei incinerari

Voi trece acum la relatarea faptelor. In ziua de 1 iunie 2010, am inceput sa ma ocup de formalitatile necesare incinerarii persoanei dragi. Ca in orice chestiune la care nu te pricepi, in zilele noastre, apelezi la Internet. De la primele cautari pe Google, am gasit o droaie de firme de pompe funebre.

Conform statisticilor, in Bucuresti mor pe zi cam 60 de persoane. Bineinteles, nu in toate cazurile se apeleaza la firme de pompe funebre, din diferite motive, dintre care cel financiar nu este de neglijat. M-a mirat numarul mare de asemenea firme, disproportionat fata de cerere. Intr-o prima faza, nu ma interesa sa apelez la o astfel de firma, intrucat voiam sa parcurg toata procedura birocratica pentru a obtine toate actele necesare. Am aflat in mare de pe Internet cam ce ar trebui sa fac.

Am incercat, la inceput, sa accesez site-ul Crematoriului Uman "Vitan-Barzesti", despre care am aflat ca este acelasi cu al Administratiei Cimitirelor si a Crematoriului Uman, respectiv www.accu.ro. Stupoare: constat ca pe pagina deschisa scrie: "Gazduit de www.megahost.ro, website in constructie, va rugam reveniti!".

Cautand pe Google.ro, constat ca au existat pagini la acea adresa. Fie si-au schimbat providerul de Internet, fie nu au mai platit hostarea si li s-a suspendat contul. Lamurit fiind cu acest aspect, zic sa ma uit la site-ul Institutului National de Medicina Legala, adica www.legmed.ro. Constat ca acest cont a fost suspendat, pe motive de neplata (ulterior, se pare ca au platit si site-ul functioneaza din nou).

Pentru ca Google este suficient de generos si are paginile site-urilor in cache (adica are copii salvate pe serverele Google), am aflat ca INML ofera serviciul de imbalsamare, una dintre conditiile obligatorii pentru o incinerare sau inmormantare.

Intrucat Internetul m-a ajutat doar intr-o mica masura, am hotarat sa ma urc in masina si sa vizitez personal institutiile cu pricina, pentru a afla ceea ce ma interesa si a face aranjamentele necesare.

Prima oprire a fost la Crematoriul Uman "Vitan-Barzesti". Sunt indrumat catre un anume birou. Acolo, trona o anume Dalina, un soi de sefa peste crematoriu. O individa cu o voce groasa, tabagica, destul de iritata de faptul ca trebuia sa vorbeasca cu un "client". Aveam sa aflu mai tarziu de ce. Ma trimite scarbita la un avizier aflat pe hol. Aflu care sunt cele patru documente necesare incinerarii, fara a se specifica ce institutii le elibereaza. Mai jos, o lista de tarife specifice crematoriului.

Fiind 1 iunie 2010, o intreb pe numita Dalina cand as putea programa incinerarea. imi zice:

Daca veniti maine (miercuri, n.m.) cu toate actele, incinerarea poate avea loc cel mai devreme lunea viitoare (adica peste o saptamana, n.m.). Stiti, in decembrie 2009, a trebuit sa montam filtre (masura de protectie a mediului, n.m.) la cosurile celor trei cuptoare si unul s-a stricat, am ramas numai cu doua. Acum doua saptamani, s-a mai stricat un cuptor si am ramas numai cu unul, care nu poate asigura mai mult de trei incinerari pe zi. Cand erau toate trei, puteam asigura 15 incinerari pe zi.

Stau si ma gandesc: din cauza canoanelor bisericii crestin ortodoxe, incinerarea nu este permisa. Cu siguranta ca, dintre cele 60 de decese pe zi in Bucuresti, nu mai mult decat 10% dintre rude sau apropiati vor alege incinerarea. Asta ar insemna 6 incinerari pe zi, ceea ce nu este posibil, in cazul capacitatii de numai 3 incinerari pe zi. Este greu sa tii o persoana decedata o saptamana in vreme de vara, daca nu este tinuta intr-o camera frigorifica. Aveam sa aflu ceva mai tarziu ce ascundea acest lucru.

Culisele imbalsamarii

Ma indrept apoi spre Institutul National de Medicina Legala, aflat in vecinatate, pentru a afla cum pot realiza imbalsamarea, despre care citisem in paginile din cache-ul Google ca ar fi un serviciu furnizat de INML. Ma duc spre intrarea principala, unde scria Asociatia Nationala de Medicina Legala si Consiliul Superior de Medicina Legala.

Intru la cusca portarului si il intreb despre locul unde i-as putea gasi pe cei care se ocupa de imbalsamari. Isi scoate propriul telefon mobil, ceea ce m-a mirat, si intreaba pe cineva daca este la serviciu. Se pare ca individul ii zice ca nu. Mai tarziu mi-am dat seama ca foloseau un limbaj codificat. Dupa lamuririle pe care le primeste de la interlocutor, incepe sa ma indrume. Dialogul cu individul este halucinant:

El: Mergeti de-a lungul cladirii, faceti dreapta si apoi tot inainte, la ultima usa si il cautati pe Mihai. Ii spuneti ca eu v-am trimis.
Eu: Scrie ceva pe usa?
El: Da.

Urmez instructiunile. Constat ca in directia respectiva era o baraca de tabla pe care scria ceva de genul "Servicii funerare", de care erau sprijinite diverse tipuri de sicrie. Mi-a fost clar ca in curtea INML era o firma capusa, care incerca sa-mi ofere aceleasi servicii cu ale INML, dar la un pret mult mai mare si spre care fusesem indrumat de catre un salariat al institutiei publice. Portarul ma rugase in mod expres sa mentionez ca el m-a trimis, probabil pentru a-si lua comisionul.

Nu am vrut sa urmez o asemenea cale si, in consecinta, am intrat in cladirea INML, unde am dat peste un ghiseu, unde scria ceva de genul: "Eliberari certificate de deces". Nu stiam prea bine despre ce era vorba, dar m-am deci sa intreb ce ma interesa. Am mentionat ca mi-a murit cineva si as dori sa asigur imbalsamarea prin serviciile INML.

Cucoana de la ghiseu zareste pe cineva pe acelasi hol unde eram si eu si-mi spune ca imi recomanda persoana potrivita. Tipul avea un halat alb scurt si ma intreaba ce doresc. Ii spun ca mi-a murit cineva si doresc o imbalsamare prin serviciile INML. Tipul, pe numele lui M.I., imi da numarul de telefon si-mi spune ca, in momentul in care am certificatul constatator de deces de la medicul de familie, sa-l sun. Aparenta tipului era de salariat al INML. Aveam sa aflu mai tarziu ca este patron de firma de pompe funebre.

Fac drumul la medicul de familie, care constatase decesul, obtin certificatul in cauza, care se acorda in 24 de ore de la deces, si-l sun pe M.I. imi spune ca voi fi sunat in 5 minute de cineva de la el. Pentru ca era ora 20, ceea ce speram cel mai mult ar fi fost ca cei cu imbalsamarea sa vina a doua zi dimineata, cat mai devreme.

Tipul imi zice ca colaboratorii lui vor veni in aceeasi seara, intr-o ora sau o ora si jumatate. Sunt surprins. Ce angajati ai unor institutii de stat ar veni acasa la solicitant la ore atat de tarzii? In circa 5 minute de la prima convorbire, sunt sunat de un tip din partea lui M.I., care-mi spune ca va fi la adresa in circa o ora. Nu trece intervalul respectiv si in fata imobilului parcheaza un van Mercedes, aratand mai mult decat bine, din care coboara doi indivizi. Ajung tipii la usa si constat ca nu aveau niciun fel de ustensile la ei. Ma mir.

In fine, vreau sa vad despre ce este vorba. Tipii se dovedesc de la firma de pompe funebre N., condusa de M.I. Voiau sa afle ce servicii vreau de la ei. Le spun ca vorbisem doar despre imbalsamare, eu fiind convins ca era vorba de angajati I.N.M.L. Ei incep cu tehnica persuasiunii despre cat de greu este sa obtii un termen rezonabil pentru o incinerare la Crematoriul Uman "Vitan-Barzesti".

Imi cer 1.300 lei pentru a-mi obtine un termen miercuri sau joi si pentru transportul trupului neinsufletit, termenul fiind oricum mult anterior decat cel devreme luni, cum imi spusese Dalina. Desigur, pretul imbalsamarii de 220 lei era extra. Ma gandesc si le spun ca este OK daca imi garanteaza incinerarea miercuri sau joi. Tipul, G.T., o suna (pe cine credeti?) pe Dalina si obtine incinerarea joi. Eu de ce nu puteam sa o obtin joi ca simplu "client"? La ce te poate duce gandul decat la un interes material? Oare s-au stricat acele cuptoare singure sau pur si simplu este un sabotaj pentru a obtine bani din penurie?

Zic OK, tipii pleaca spre I.N.M.L.(?) sa-si ia cele necesare imbalsamarii. Se intorc intr-un termen rezonabil cu sculele necesare si cu acelasi van Mercedes si incep operatiunea. Intre timp, unul dintre cei doi tipi, seful G.T., cu un tricou sic si cu un lant de aur considerabil ca greutate la gat, vine sa completeze actul de imbalsamare.
Constat ca are un formular in alb cu parafa unui medic primar de anatomo- patologie, dr. Bucur Adriana, cod parafa D05950, de la Spitalul "Sf.Ioan", aflat in vecinatatea I.N.M.L. si a Crematoriului Uman "Vitan-Barzesti". Nu-mi imaginez altceva decat ca doctorita respectiva de la spitalul din vecinatate are avantaje materiale de pe urma colaborarii cu firma de pompe funebre. Pentru ca, pe spatele formularului de certificat, scrie negru pe alb:

"Imbalsamarea cadavrelor se face de medic sau, in prezenta acestuia, de personal sanitar mediu (...) Se semneaza de medicul care a facut imbalsamarea sau a asistat la aceasta operatie."

In mod vadit, dr. Bucur Adriana este, probabil, medic anatomo-patolog la Spitalul Sf.Ioan, la morga spitalului. Nu are dreptul sa faca imbalsamari decat celor decedati in spitalul respectiv. Nu am auzit ca vreun spital sa ofere un asemenea serviciu celor decedati in afara unitatii medicale. Pentru un astfel de serviciu, exista I.N.M.L., dar gratie personalului de acolo, esti redrectionat catre firme private.

Dr. Bucur Adriana a uitat, probabil, de juramantul lui Hipocrat si face si ea ceva bani din meseria pe care oare, vanzandu-si parafa. De altminteri, G.T., cel care a completat certificatul de imbalsamare, a scris la calitatea celui care a facut imbalsamarea "medic generalist". Un cadru medical nu ar fi facut o asemenea eroare. Inutil sa spun ca pentru cei 220 lei nu am primit chitanta. O alta ciudatenie este faptul ca certificatul de imbalsamare purta numarul 1.

Termina tipii treaba si G.T., seful, imi zice: "Stiti, pe factura, vom scrie ca v-am dat si sicriu, ca altfel nu va platesc cei de la Casa de Pensii ajutorul de deces." La ce ar trebui un sicriu pentru o persoana care este incinerata? Evident, este o alta porcarie facuta de firma de servicii funerare. Nu ma lansez in supozitii, dar cu siguranta ca exista niste subterfugii. Individul mintea cu nerusinare.

In instructiunile aflate pe site-ul CNPAS scrie clar ca trebuie sa dovedesti prin acte ca ai facut cheltuieli pentru decesul respectiv, nefiind nicio prevedere expresa cu privire la achizitionarea unui sicriu.

A doua zi, 2 iunie 2010, am alergat dupa toate actele necesare. In cele din urma, am ajuns la Crematoriul Uman "Vitan-Barzesti", unde m-am intalnit cu G.T. Era cheia catre programarea incinerarii in timp util. Inainte de a intra la numita Dalina, il intreb complice cat da spaga individei pentru programare. Probabil ca i-am castigat tipului bunavointa si mi-a marturisit ca 500 lei. Mi-a spus ca nu castiga mai mult de 100 lei la o incinerare.

L-am intrebat din ce si-a cumparat duba Mercedes cu care il vazusem. Mi-a zis ca din repatrierea romanilor decedati in strainatate. L-am intrebat apoi cate firme de servicii funerare exista in Bucuresti. Mi-a raspuns ca numai in acest an s-au infiintat circa 80 si ca, in total, exista circa 500 numai in Bucuresti.

Daca la 60 persoane decedate pe zi in Bucuresti exista 500 de firme de servicii funerare si nu toate familiile celor decedati apeleaza la o astfel de firma, inseamna ca, in medie, fiecare firma are o "comanda" la doua saptamani. Daca la o operatiune raman numai 100 lei, din ce traiesc atunci?

A intrat omul la Dalina, lasandu-ma pe hol. A revenit, punandu-ma sa completez doua formulare. Surpriza: pe unul dintre ele, era declaratia solicitantului, pe proprie raspundere, ca nu a dat spaga personalului crematoriului. Nu dadusem niciun ban personalului, dar aveam sa platesc firmei de pompe funebre.

De altminteri, G.T. mi-a sugerat sa-i dau banii atunci, fara factura, fiindca tocmai imi zisese ca trebuie sa-i dea spaga Dalinei cei 500 lei. Am refuzat sa-i dau bani la negru. A platit el incinerarea, circa 550 lei, dar actele s-au facut pe numele meu, nu pe al firmei N.

Am plecat, ei urmand sa vina sa transporte trupul neinsufletit la crematoriu. Au venit destul de repede, G.T. avand la el factura si chitanta pentru restul de 750 lei si i-am platit cei 1.300 lei.

In ziua urmatoare, 3 iunie 2010, am ajuns la Crematoriul Uman "Vitan-Barzesti" in jurul orei 12, ceremonia urmand sa inceapa la ora 12.30. Trec peste faptul ca mi-au spus ca va fi alta ceremonie la acea ora si ca trebuie sa mai asteptam. Am rezolvat. Numita Dalina ma atentionase in ziua precedenta ca va trebui sa platesc "preotului" Mihai 300 lei.

Dar ce faci cu preotul?

Aici este un alt aspect controversat al povestii. Dupa cum scriam mai sus, Biserica Ortodoxa Romana nu incurajeaza incinerarile. Ca atare, este interzis preotilor ortodocsi sa oficieze la incinerari. Personajele care joaca pe preot in aceste circumstante sunt, de regula, fosti preoti raspopiti.

Este un alt comert cu moartea. Cu toate ca nu ma pricep prea bine la ritualurile de inmormantare, cel practicat de "preotul" Mihai mi s-a parut oarecum iesit din canoane. Afacerea personajului este simpla: 300 lei, fara chitanta, pentru 30 de minute de slujba. Plus 50 lei pentru cantaret. O foarte buna productivitate a muncii la negru.

Astazi, 8 iunie 2010, am trecut din nou pe la Crematoriul Uman "Vitan-Barzesti", pentru a ridica urna. Am avut o convorbire scurta cu numita Dalina, pe care am intrebat-o de ce a programat incinerarea peste minimum o saptamana cand am solicitat eu si a fost posibil a doua zi pentru firma N.

Mi-a raspuns, usor iritata, ca firma avea programare. Am intrebat pentru cine, in caz ca era pentru cineva, sau era o rezervare generica. Mi-a raspuns balmajit, vizibil jenata de intrebare.

In cele din urma, m-a scos nerecunoscator ca a stat peste program pentru mine (?). Era imbracata, ca si in cele doua dati precedente, cu haine mult peste posibilitatile unui bugetar si total nepotrivite cu locul. De unde o fi avand bani Dalina sa se imbrace asa? Ca atitudine generala, este o persoana foarte obraznica, mizand, probabil, pe niste proptele.

Relatandu-i unui prieten jurnalist toata aceasta poveste, il intrebam de ce nu scrie presa despre mafia din comertul cu moartea decat sporadic, de ce nu auzim despre controale ale Garzii Financiare la firmele de servicii funerare si de ce nu sunt deranjate institutiile publice cu intrebari pentru tolerarea de firme capusa pe langa ele. Raspunsul sau m-a descumpanit: se stie foarte bine despre aceasta mafie, dar multe persoane din felurite institutii de stat si media au fost mituite cu locuri de veci la Cimitirul Bellu, care, teoretic, este inchis, in sensul ca nu mai exista oficial locuri disponibile.

In incheiere, as vrea sa mentionez ca posed toate documentele in format electronic si voi recapitula cele semnalate:

1. Institutul National de Medicina Legala este capusat de firme de pompe funebre, ai caror salariati colcaie pe holurile institutiei, salariatii I.N.M.L. te indruma catre aceste firme pentru serviciul de imbalsamare, care este furnizat de institut;

2. La Administratia Cimitirelor si a Crematoriului Uman si la Crematoriul Uman "Vitan-Barzesti", se pare ca coruptia este in floare. Oare Consiliul General al Municipiului Bucuresti si Parchetul chiar nu stiu ce se intampla acolo?

3. Firmele private de servicii funerare ung bine "intrarile" la institutiile statului pentru a-si asigura afacerea.

4. Medici anatomo-patologi isi vand parafa pentru cativa leuti. Daca nu pot lua de pe viu, macar sa ia de pe mort.

Laszlo Kallai. Atentat la Tezaurul filatelic naţional

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.Cu prietenie, Dan Culcer


Atentat la Tezaurul filatelic naţional
Joi, 01 Iulie 2010 17:20
Scris de Laszlo Kallai
0 Comentarii
Email Imprimare PDF

Marca poştală a împlinit aproape un secol şi jumătate de când autorităţile au decis să înfiinţeze un muzeu filatelic. Înainte de acest pas a existat instituţia Conservatorului de timbre ce funcţiona în cadrul Oficiului special pentru distribuirea timbrelor şi controlul mandatelor, din subordinea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor. Odată cu apariţia Muzeului Naţional Filatelic colecţia naţională, cunoscută sub denumirea de Tezaur filatelic, a intrat în administrarea noii instituţii. În haosul de la începutul anilor ´90 Tezaurul a devenit o pradă uşoară pentru cei care ştiau cu adevărat ce comoară înseamnă o asemenea colecţie. Casele de licitaţii din Europa au scos la vânzare o mulţime de piese filatelice româneşti, rare şi chiar unicate, despre existenţa cărora filateliştii români nu ştiau nimic, toate scoase din ţară fără aprobările necesare pentru export definitiv al obiectelor de patrimoniu.



Despre provenienţa pieselor „proprietarii” aveau explicaţii de genul „le-am moştenit şi le-am ţinut ascunse pe vremea dictaturii”. În scurt timp Tezaurul filatelic al României a fost devalizat de filateliştii, demnitarii şi funcţionarii statului care au avut acces la el. Însă, cel mai grav este că România, în cazul privatizării CNPR, poate pierde un tezaur cu o valoare inestimabilă, cu semnificaţie istorică. Marele public nu ştie prea multe despre existenţa şi conţinutul unui Tezaur naţional de timbre în România. Colecţia, aflată în administrarea Companiei Naţionale Poşta Română SA (CNPR), are în componenţă câteva milioane de mărci poştale emise de-a lungul vremii de administraţiile poştale de pe întregul mapamond, eseuri1 şi machete2 ale mărcilor româneşti, scrisori circulate, dar şi o serie de piese filatelice considerate rarităţi şi chiar unicate. Tezaurul filatelic a fost strâns pe parcursul deceniilor şi provine în mare parte din schimbul emisiunilor cu administraţii poştale membre ale Uniunii Poştale Universale, din fonduri proprii ale Poştei Române, din donaţii şi nu în ultimul rând din confiscări realizate, mai ales, în perioada comunistă. Istoria colecţiei naţionale se pierde undeva în anii când au apărut primele mărci poştale din Moldova în 1858, celebrele emisiuni Cap de Bour. Până la 1 martie 1985 Tezaurul purta denumirea de Conservator de timbre şi funcţiona în cadrul Oficiului special pentru distribuirea timbrelor şi controlul mandatelor, din subordinea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor. Prima reglementare a statutului Conservatorului de timbre a apărut în 1985 când decretul 42 emis de Consiliul de Stat a dispus înfiinţarea, „în cadrul Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România, a «Tezaurului naţional de timbre al Republicii Socialiste România», care are ca obiect de activitate conservarea, evidenţa şi păstrarea timbrelor şi a bunurilor filatelice din emisiunile româneşti şi străine”. La doar cinci ani de la această reglementare, pe 8 februarie 1990, Ion Iliescu, în calitate de preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, dispune, printr-un decret, reîntoarcerea tezaurului filatelic la Poştă. Predare-primirea s-a făcut în pripă, prin întocmirea a două protocoale semnate de reprezentanţii BNR şi Ministerul Poştei şi Telecomunicaţiilor.

Curtea de Conturi a dat iama în mafia filatelică

Curtea de Conturi a României (CCR) a efectuat un control tematic privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare a Tezaurului naţional de timbre gestionat de Muzeul Naţional Filatelic din cadrul CN Poşta Română SA. Controlorii CCR au constatat o serie de nereguli şi abateri grave, unele chiar de natură penală. Legat de aceste ilegalităţi, Curtea de Conturi a a înaintat Ministerului Public - Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casare şi Justiţie, cu adresa nr. 30462/XI/21.07.2009, constatările făcute. În acelaşi timp, conducerea CNPR a contestat în instanţă Raportul întocmit de CCR. Raportul Curţii a ajuns la toate instituţiile abilitate, Guvern, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României şi Parlamentul României, dar nici o instituţie nu a luat vreo decizie concretă pentru a salva ce mai rămas din patrimoniul naţional filatelic.

Abaterile sunt grave şi multiple, fiind comise într-o perioadă de aproape două decenii. Printre neregulile constatate de CCR se află nerespectarea dispoziţiilor Ministerului de Finanţe prin care s-a precizat necesitatea organizării unei inventarieri a colecţiilor aflate în custodia Muzeului Naţional Filatelic; nu a fost aplicată legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în ciuda faptului că ministerul de resort a solicitat acest lucru CNPR, sau faptul că la predarea-primirea Tezaurului Muzeului Filatelic Naţional inventarierea s-a efectuat numai scriptic, din acest motiv existând suspiciuni privind autenticitatea unor mărci poştale. Specialiştii CCR cred că 215 piese filatelice, practic colecţia de mărci poştale clasice a României (periada 1858-1900), sunt falsuri. Multe dintre aceste piese provin din confiscări efectuate în timpul regimului comunist. O altă parte sunt piese înlocuite cu cele autentice, astfel realizându-se furtul. O parte din piesele aflate în custodia Muzeului Naţional Filatelic au fost certificate de un expert contestat şi trimis în faţa instanţei pentru mai multe infracţiuni al căror obiect a fost marca poştală sau expertizarea lor. Fostul preşedinte al Federaţiei Filatelice Române (FFR), Leonard Paşcanu, a fost implicat într-o serie de scandaluri filatelice, fiind cercetat şi chiar condamnat penal (cu drept de recurs) pentru afaceri filatelice.

Auditorii Curţii de Conturi au mai constatat că peste şase mii de mărci poştale, majoritatea rarităţi, au fost trimise la diverse expoziţii filatelice, iar în registrul de evidenţă a fost menţionat doar atât: plecat la expoziţie! Din evidenţe nu reiese dacă piesele respective s-au mai întors, când şi în ce stare. De asemenea, în registrele de evidenţă operativă nu au fost înregistrate peste opt sute de mii de mărci poştale româneşti. În urma controlului CCR angjaţii Muzeului Naţional Filatelic au încercat să facă ordine în inventare dar mare le-a fost uimirea când au găsit mii de piese de valoare, care fizic există dar din nu se ştie ce motive nu sunt trecute în inventar. Valoarea lor este inestimabilă şi este o minune că încă nu au fost sustrase din tezaur.

Inventarul Tezaurului filatelic din 1990

Ultimul inventar al Tezaurului a fost realizat înainte de 1990, din care reiese că Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor a primit de la BNR următoarele cantităţi de piese filatelice (valorile sunt exprimate în lei la nivelul anului 1990, atunci când un autoturism Dacia costa aproximativ 70.000 de lei):

Timbre româneşti până în 1963 - 3.510.660 bucăţi, valorând 18.247.425 lei vechi;

Timbre străine până în 1963 – 13.451 bucăţi, valorând 13.103.554 lei vechi;

Timbre româneşti – Colecţia Poştei – 3.051.413 bucăţi, valorând 53.396.209 lei vechi;

Timbre româneşti (perioada 1985-1989) - 366.366 bucăţi, valorând 3.013.510 lei vechi;

Timbre din ţările Europene – 611.672 bucăţi, valorând 84.447.722 lei vechi;

Timbre din ţările din Africa – 167.524 bucăţi, valorând 19.586.456 lei vechi;

Timbre din ţările din Asia – 233.769 bucăţi, valorând 10.012.100 lei vechi;

Timbre din ţările din America – 150.682 bucăţi, valorând 10.802.691 lei vechi;

Timbre din ţările din Oceania – 42.805 bucăţi, valorând 11.020.868 lei vechi;

Timbre provenite din donaţii şi confiscări – 7.377 bucăţi, valorând 526.053 lei vechi.

Totalul numărului timbrelor a fost de 8.155.719 bucăţi, cu o valoare de inventar de 224.156.592 lei.

Conducerea Poştei se ascunde în spatele unor interpretări ale legii

Într-un răspuns emis de Biroul Serviciul Relaţii Publice, semnat de Nicoleta Micu, conducerea Poştei Române are o atitudine cel puţin bizară, susţinând că nu se pot furniza date despre tezaur. „Suntem în măsură să vă comunicăm în temeiul prevederilor Legii privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, datele privind protejarea patrimoniul cultural naţional mobil, datele cu privire la patrimoniul cultural naţional, cu excepţia listei cuprinzând bunurile culturale mobile şi imaginea acestora, nu sunt destinate publicităţii” – se spune în comunicatul CNPR. Acest răspuns este cu atât mai ciudat cu cât este un fapt de notorietate că fostul lider al Federaţiei Filatelice Române, Leonard Paşcanu, a deţinut o perioadă lungă originalul registrelor de inventar – scoţându-le din sediul Muzeului Naţional Filatelic – şi realizând copii xerox după ele la sediul FFR. Pe această cale, Ziarul de Investigaţii somează public conducerea Poştei Române să clarifice această faptă care, după cum reiese din documentul remis de CNPR, este interzisă de legislaţia în vigoare.

Ascunsă în spatele unor articole de legi, conducerea CNPR a ingorat să ne răspundă la o serie de întrebări care nu au legătură directă cu patrimoniul naţional filatelic ci se referă la o serie de afaceri ale unor filatelişti în „combinaţie” cu ajngajaţi ai Poştei Române. Despre aceste afaceri vom relata în partea a doua a anchetei noastre.

Soarta Tezaurului filatelic depinde de iscălitura ministrului Comunicaţiilor

Interogat de Ziarul de Investigaţii, Guvernul Boc, prin Secretariatul General al Guvernului, aruncă pisica moartă în ograda Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI). „În ceea ce priveşte existenţa unui proiect concret vizând privatizarea CNPR, precizăm faptul că, potrivit prevederilor Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, un eventual proiect de act normativ pe această temă ar putea fi iniţiat de către MCSI, care are dreptul de a iniţia proiecte de documente de politici publice şi proiecte de acte normative, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern, conform atribuţiilor şi domeniului său de activitate”. Cu alte cuvinte înstrăinarea patrimoniului național depinde de un ministru oarecare, prin decizia căruia se poate vinde un capitol din istoria românilor.

Cap de bour în lei şi în euro

Pentru a ilustra ce comori sunt în administrarea Muzeului Naţional Filatelic, redăm aici preţurile de bază ale primelor mărci poştale româneşti. Emisiunile poştale din Moldova sunt rare şi se vând la preţuri considerabile. Valorile prezentate de noi sunt cele din Lista preţurilor mărcilor poştale, editată de Romfilatelia, exprimate în RON, respectiv din catalogul filatelic Michel exprimate în euro şi reprezintă preţul de bază al acestor mărci pentru piese neştampilate. Piesele pe scrisori sau pe fragmente de scrisori ori în perechi sunt vândute la casele de licitaţii de specialitate, de multe ori la preţuri exorbitante.

Cap de bour – emisiunea I

27 parale – 61.498 RON sau 27.000 euro

54 parale – 27.953 RON sau 12.000 euro

81 parale – 61.498 RON sau 27.000 euro

108 parale – 33.544 RON sau 15.000 euro

Cap de bour – emisiunea II

5 parale – 33.544 RON sau 17.000 euro

40 parale – 833 RON sau 320 euro

80 parale – 21.300 RON sau 8.500 euro

Record mondial filatelic

Filatelia românească a oferit filateliei mondiale o piesă unică, care a ajuns să fie introdusă în World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale). WRA a omologat ziarul „Zimbrulu şi Vulturulu” drept cea mai scumpă gazetă din lume, fiind francată cu opt „Capete de bour”. După ce a stat într-o colecţie elveţiană, ziarul aparţine acum unui colecţionar din Londra, Joseph Hackmey. „Zimbrulu şi Vulturulu” a fost un ziar apărut în secolul al XIX-lea în Moldova. Un exemplar al acestui ziar a ajuns să fie cel mai scump din lume. A fost scos la Iaşi, iar valoarea exemplarului gazetei este dată de faptul că a fost francată cu opt mărci poştale „Cap de bour” de 5 parale, din a doua emisiune din 1858. În 1969, proprietarul de atunci al ziarului l-a prezentat, alături de colecţia sa de timbre, la o expoziţie mondială organizată la Sofia şi a câştigat marele premiu. Ulterior, ziarul a intrat în posesia unui colecţionar din Elveţia. Exemplarul a fost achiziţionat la începutul anului 2007 cu suma de 830.000 de euro, în urma unei licitaţii, de Joseph Hackmey. Piesa în cauză trebuia achiziţionată de Statul român, dar din cauza sărbătorilor de iarnă!!!, decizia Guvernului de a aloca banii necesari a fost luată după terminarea licitaţiei.



1 – eseu – imagine de probă realizată prin oricare dintre procedeele de imprimare, înainte sau în timpul tipăririi, cu scopul de a alege modelul, culoarea, hârtia şi de a controla apoi procesul de fabricaţie.

2 – macheta – proiect al unei mărci, al unei piese poştale sau al unei ştampile, executat de autor (grafician), de obicei la scară mai mare, ce urmează să fie redus la dimensiunea dorită.
Vezi și alte articole ale acestui autor

* Acţiunea „Paşaportul” (11 Iunie 2010)

Peter Piot. L’épidémie du sida. Mondialisation des risques, transformations de la santé publique et développement

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.Cu prietenie, Dan Culcer

L’épidémie du sida. Mondialisation des risques, transformations de la santé publique et développement
Chaire internationale Savoirs contre pauvreté 2009-2010.
Leçon prononcée le 7 janvier 2010.
Peter Piot
Résumé | Plan | NdlR | Texte | Documents annexes | Notes | Citation | Auteur
Résumé

Trente années de riposte mondiale à l’épidémie du sida ont transformé la pratique de la santé publique et influencé les politiques de développement international. Longtemps directeur de l’ONUSIDA, Peter Piot en dresse le bilan. Il montre comment la lutte pour la prévention et pour le traitement des personnes porteuses du VIH a favorisé les approches multidisciplinaires et multisectorielles, l’engagement des communautés affectées, la promotion des droits de la personne, une évaluation rigoureuse des programmes, et une mobilisation mondiale des gouvernements et de la société civile. Ces approches peuvent être appliquées à d’autres problèmes de santé et de développement.
Haut de page
Plan
1. Premiers résultats
2. La synergie entre la science, la politique et les programmes de mise en œuvre
3. L’impact du sida sur la santé publique et le développement international
a/ La combinaison explicite des données scientifique et des droits de l’homme comme base des politiques
b/ La primauté du politique
c/ L’engagement communautaire
d/ La multidisciplinarité
e/ L’approche globale
4. Les mythes du sida
a/ L’épidémie serait surestimée
b/ Il y aurait une solution simple
c/ Trop d’argent serait consacré au sida
d/ Les programmes sida affaibliraient les services de santé en Afrique
e/ Il suffirait de renforcer les systèmes de santé existants
5. Une vision à long terme
6. Conclusion
Haut de page
NdlR

La chaire internationale Savoirs contre pauvreté reçoit le soutien de l’Agence Française de Développement.
Texte intégral
PDF Signaler ce document

1Monsieur l’Administrateur,
Chers collègues,
Chers amis,

2Malgré les progrès de la science et de la technologie, et une bien plus grande maitrise de l’information, l’histoire récente est pleine de surprises et d’événements non anticipés, que ce soit la crise financière actuelle, les attentats du 11 septembre 2001 ou la percée de la téléphonie mobile dans les pays les plus pauvres.

3Le sida en est un autre exemple. Une pandémie d’un rétrovirus sexuellement transmissible et mortel n’entrait dans le scenario de personne ! Un virus qui n’était même pas connu il y a moins de trente ans a bouleversé les schémas de progrès en matière de santé et de développement socio-économique dans de nombreux pays, surtout en Afrique subsaharienne. Ainsi, en trois décennies, à peu près soixante millions de personnes ont été infectées par le VIH – le virus de l’immunodéficience humaine –, parmi lesquelles vingt-cinq millions sont mortes jusqu’ici. Ces dizaines de millions de personnes ont été connectées les unes aux autres par des rapports sexuels, par exposition aux produits sanguins ou aiguilles contaminés, ou parce que leur mère était infectée par le VIH. En outre, selon les études génétiques et épidémiologiques, il est probable que tout a commencé avec une seule personne et un unique virus. Tout ceci montre une autre face de la mondialisation, ainsi qu’une nouvelle dimension du concept de parents de sang ! L’attribution du prix Nobel de médicine à Luc Montagnier et Françoise Barré-Sinoussi pour la découverte de la cause du sida n’a pas seulement couronné une percée scientifique : elle a également marqué la reconnaissance du sida comme un des grands défis scientifiques et sociaux de notre époque.

* 1 D.M. Morens, G.K. Folkers & A.S. Fauci, 2004, « The challenge of emerging and reemerging infect (...)

4Le sida est aussi la preuve dramatique que des microbes continuent à apparaitre à l’époque des antibiotiques et des médicaments antiviraux, même si l’opinion dominante dans les années 1970, avant donc l’apparition du sida, était que les maladies infectieuses sont sous contrôle. Depuis que j’ai obtenu mon diplôme de médicine, au moins quarante virus, bactéries, prions et parasites ont été découverts et reconnus responsables d’épidémies d’ampleurs diverses1.

5Mais la signification du sida va au-delà des domaines de la science et de la santé. Cette épidémie remet en question aussi bien les valeurs de la société concernant la sexualité et le colloque entre patient et médecin que le financement et la pratique du développement international. Ainsi la riposte au sida peut transformer à la fois la santé publique et le développement international. Dans ce cours, je m’attacherai à montrer la spécificité de la riposte mondiale à l’épidémie du sida, la manière dont elle peut transformer la santé et le développement, et le besoin d’une nouvelle stratégie à long terme.
1. Premiers résultats

6L’épidémie du sida continue son expansion mondiale depuis trois décennies : aujourd’hui, 33,4 millions de personnes vivent avec le VIH ; en 2008, 2,7 millions de nouvelles infections ont été contractées et il y a eu 2 millions de décès2. Qui aurait pu prévoir la pire pandémie de l’histoire moderne depuis la grippe espagnole quand, en juin 1981, le Weekly Morbidity Mortality Report des Centers for Disease Control d’Atlanta a publié un bref article sur un syndrome d’origine inconnue, caractérisé par une pneumonie rare causée par Pneumocystis carinii chez cinq hommes blancs homosexuels aux États-Unis ? Il s’agit d’un dilemme classique en santé publique : quand on détecte quelques cas d’une nouvelle maladie, ces cas resteront-ils isolés ou s’agit-il du début d’une épidémie ? Les expériences du sida, du SARS et de l’encéphalite spongiforme bovine, notamment, ont introduit le principe de précaution3 en santé publique ; son application la plus récente est la campagne contre la grippe H1N1. On peut se poser la question légitime de savoir combien de millions d’infections par le VIH et de morts auraient pu être évitées si les responsables sanitaires et politiques avaient appliqué ce principe de précaution à l’échelle planétaire dès le début de l’épidémie du sida, en y mettant les moyens déployés ces dernières années.

* 2 UNAIDS/​World Health Organization, AIDS Epidemic Update, Genève, novembre 2009.
* 3 Philippe Kourilsky & Genevieve Viney, Le Principe de précaution, Odile Jacob, 2000.

7En 2008 – ma dernière année en tant que directeur exécutif de l’Onusida –, nous avons été en mesure, pour la première fois, de publier un rapport sur la situation mondiale du sida qui n’était pas uniquement désastreux. Même si le nombre de personnes vivant avec le VIH dans le monde continue d’augmenter, on a maintenant la certitude que le nombre de nouvelles infections et de morts est à la baisse. Enfin ! Les efforts collectifs contre le sida commencent à porter leurs fruits.

8C’est dans le domaine de l’accès aux traitements que les progrès ont été les plus spectaculaires. Fin 2008, quatre millions de personnes dans les pays à moyen et faible revenu bénéficiaient d’un traitement antirétroviral. Bien que ceci ne représente que 42% des besoins, nous venons de très loin : en 2000, moins de 200 000 personnes étaient sous traitement antirétroviral dans les pays en développement – la majorité vivant au Brésil, premier pays en développement à offrir gratuitement les soins aux personnes infectées par le VIH. L’impact de cet accès grandissant aux traitements est déjà mesurable en termes de vies sauvées, que ce soit dans des pays ayant atteint une couverture très large du traitement (comme le Botswana, la Namibie ou le Rwanda) ou au niveau mondial où l’Onusida estime que, sans traitement, la mortalité cumulative du sida dans le monde aurait été de près de trois millions de personnes supplémentaires, dont 1,2 millions en Afrique sub-saharienne. Ce progrès dans l’accès à une nouvelle technologie – les médicaments antirétroviraux –, réalisé en quelques années seulement, est sans précédent dans l’histoire du développement international.

* 4 Maria Nilsson, Robert Beaglehole & Rainer Sauerborn, 2009, « Climate policy : Lessons from toba (...)

9Les progrès en matière de prévention sont moins spectaculaires, bien que de nombreux pays connaissent une baisse du nombre des nouvelles infections par le VIH. De manière globale, pour chaque nouveau patient mis sous traitement, presque trois nouvelles infections par le VIH surgissent quelque part dans le monde, comme si nous perdions toujours la course avec le virus. Même une intervention relativement simple, à prix bas, non stigmatisée par le sexe ou la drogue, comme la prévention de la transmission mère-enfant du VIH, a connu des difficultés pour sa mise en œuvre pendant plus d’une décennie. Aujourd’hui, il y a moins de nouveau-nés infectés par le VIH, mais 45% des femmes enceintes seulement ont accès à cette intervention, alors que celle-ci a été découverte dès la fin des années 1990. Une fois encore, « preuve scientifique » ne signifie pas automatiquement « acceptation » et « action ». Beaucoup de science est perdu dans la traduction – lost in translation… Nous l’avons constaté dans de très nombreux de secteurs de la santé. Par exemple, la convention internationale sur le contrôle du tabagisme n’a été approuvée par les États membres de l’OMS que plus de cinquante ans après que la preuve de la corrélation entre tabac et cancer du poumon a été établie par Doll et Hill4 : une inaction qui a causé des millions de morts et qui continue à tuer. Pour éliminer la pauvreté, le monde a sans doute encore plus besoin de Application des sciences contre la pauvreté que de Savoirs contre pauvreté !

10Malgré ces résultats encourageants, ne perdons pas de vue que l’épidémie du sida est loin d’être terminée. L’Afrique australe connait toujours des taux de prévalence qui dépassent 30% parmi les femmes enceintes – des taux inimaginables au début de l’épidémie. En Afrique du Sud, un demi-million de personnes sont infectées par le VIH chaque année, et le nombre d’orphelins à cause du sida ne fait qu’augmenter. Dans plusieurs pays de l’Europe de l’Ouest, nous voyons une recrudescence du nombre d’infections par le VIH parmi les hommes homosexuels, et les pays de l’ex-Union Soviétique sont encore une région, la seule au monde, où le taux de prévalence du VIH continue d’augmenter. De nouveaux fronts s’ouvrent en Asie avec des épidémies de VIH parmi des populations homosexuelles. Et, de toute façon, avec 5 500 morts par jour à cause du sida, on peut difficilement parler de succès…
2. La synergie entre la science, la politique et les programmes de mise en œuvre

11Comment ces changements dans la lutte contre le sida ont-ils eu lieu ? Pour le dire en une phrase, ces résultats ont été obtenus par une synergie entre découvertes scientifiques, engagement politique et mise en place de programmes de mise en œuvre. Mais, en dernière instance, c’est la politique qui a fait la différence.

12La découverte en 1996 que l’infection par le VIH pouvait être médicalement traitée a bouleversé l’épidémie du sida aussi bien dans sa réalité que dans sa perception – tout au moins dans les pays riches. La découverte du traitement antirétroviral a été un véritable game changer comme disent les stratèges militaires américains – un modificateur du jeu –, une de ces innovations technologiques ou politico-sociales qui, de temps en temps, bouleversent complètement les règles du jeu stratégique. Après l’annonce de cette percée scientifique, lors de la 11e Conférence Internationale sur le Sida à Vancouver en juillet 1996, j’ai interpellé les responsables politiques et sanitaires, les invitant à agir pour que ces nouveaux médicaments n’atteignent pas seulement les patients dans les pays riches mais aussi ceux qui en ont besoin dans les pays en développement. Il allait falloir attendre dix ans avant qu’au moins un million d’Africains aient accès à ce traitement. La preuve scientifique qu’il était possible d’éliminer presque entièrement la transmission du VIH de la mère à l’enfant par une prophylaxie antirétrovirale offrait une deuxième possibilité d’intervention médicale.

13Malgré ces percées scientifiques, le VIH continuait apparemment sans obstacle sa diffusion de par le monde : les patients continuaient à mourir et les nouveau-nés à être infectés par leur mère. La raison principale de cette absence de traduction de la science dans l’action était l’absence de volonté politique, le déni de la part des leaders des pays les plus affectés, et le manque de moyens financiers. L’appel de Jacques Chirac à Abidjan, en décembre 1997, fut une exception à cette « règle » d’inaction politique, mais l’engagement financier de la France et des autres bailleurs de fonds ne suivit pas. Ainsi, le Fonds de Solidarité Thérapeutique International, fondé par Bernard Kouchner, n’avait qu’un impact très limité, faute de moyens. Lors de la phase d’expansion rapide du sida, il n’existait qu’une faible perception de la mondialisation, hormis la mondialisation des marchés. Les pays riches n’étaient pas encore prêts à investir dans le traitement d’une maladie infectieuse en Afrique et à dévier des schémas classiques de coopération au développement, qui n’admettaient pas une prise en charge de patients entraînant des couts récurrents importants. Avant « l’appel d’Abidjan » du président Chirac, le président Nelson Mandela avait soulevé le probléme du sida devant le monde des affaires, au Forum Economique Mondial de Davos en janvier 1997, à une tribune où était présent Richard Sykes, le PDG de GlaxoWellcome. Ce laboratoire était le producteur de l’AZT, premier médicament antirétroviral, et aussi l’un de ceux qui avaient attaqué devant les tribunaux le gouvernement sud-africain pour sa décision d’importer des médicaments génériques. Pourtant, Nelson Mandela resta silencieux sur le sida dans son propre pays jusqu’en décembre 2000, même si ensuite il devint très actif dans ce domaine.

14Ce n’est que lorsque le sida est devenu un enjeu politique international que la riposte à l’épidémie a été engagée à une échelle correspondant à la gravité du problème. Pour cela, il fallait tout d’abord faire inscrire le sida dans le contexte des questions économiques et dans celui des problèmes de sécurité – les deux grands thèmes de la politique internationale. Un premier pas important eut lieu avec le débat sur le sida comme problème de sécurité au Conseil de Sécurité des Nations Unies, lors de sa première réunion du millénaire, présidée par le vice-président Al Gore, le 8 janvier 2000,. La réunion ne fut possible que grâce à la ténacité de l’ambassadeur des États-Unis, Richard Holbrooke, qui dut convaincre ses collègues du Conseil de Sécurité qu’une pandémie constituait un problème de sécurité d’une nouvelle espèce. Avec ce débat, la question du sida acquit enfin une légitimité au-delà des cercles de la santé publique.

* 5 Assemblée générale de l’ONU, Déclaration d’engagement sur le VIH/​sida, 2 août 2001.

15Rétrospectivement, on peut considérer que c’est en 2001 qu’eut lieu le véritable tournant dans la lutte mondiale contre le sida – le tipping point ou « point de basculement », comme l’a appelé Malcolm Gladwell. En avril 2001, une quarantaine de chefs d’État africains brisent le silence autour du sida lors d’un sommet spécial de l’Organisation de l’Unité Africaine à Abuja, présidé par le Président Obasanjo du Nigéria. Deux mois après, sur proposition de l’Ukraine lors du débat au Conseil de Sécurité, l’Assemblée Générale des Nations Unies organise pour la première fois une session extraordinaire de trois jours sur un problème de santé, le sida. Plus de quarante chefs d’État et de gouvernement y participent, et tous les États membres des Nations Unies adoptent une résolution d’engagement sur le VIH/​sida, qui inclut des promesses très précises dans les domaines de la prévention et du financement de la lutte contre le sida5. Cet évènement historique a eu un impact profond dans un grand nombre de pays.

16Pourtant, cette déclaration très forte pour les Nations Unies comportait une lacune terrible et difficile à comprendre aujourd’hui : l’absence de tout objectif pour l’accès au traitement antirétroviral. Hormis la France, le Luxembourg, les pays des Caraïbes et les pays latino-américains du groupe de Rio, tous les États membres étaient farouchement opposés à l’inclusion d’un objectif d’accès au traitement antirétroviral. Ils étaient soutenus dans cette position par les experts en santé publique et en développement, par les agences bilatérales de développement international et par la Banque Mondiale. Ceux-ci s’appuyaient sur des arguments financiers de rapport coût/​efficacité, et sur l’état lamentable – bien réel – des services de santé en Afrique sub-saharienne. Le sida dérangeait clairement les tenants de l’orthodoxie en santé publique et en développement, et le débat en général ne brillait pas par son niveau d’argumentation scientifique. Ainsi, par exemple, l’administrateur de l’époque de l’USAID, l’agence américaine pour le développement international, déclara à cette occasion que, comme les Africains n’avaient pas de montres, ils ne sauraient jamais à quelle heure prendre leurs médicaments. Paradoxalement, ces tenants de l’orthodoxie trouvèrent un allié puissant en la personne du président d’un des pays les plus touchés par le sida, le Sud-africain Thabo Mbeki, lequel avait été convaincu par des chercheurs américains que le VIH n’était pas la cause du sida et que c’étaient les antirétroviraux qui tuaient les malades !

17Ce n’est que plus tard, sous l’impulsion des militants antisida, du secrétaire-général des Nations Unies, Kofi Annan, ainsi que du président George W. Bush et de ses alliés religieux et médicaux, que l’accent de la lutte contre le sida s’est déplacé de la prévention au traitement. Comme le savent les lobbyistes, il ne suffit pas de convaincre les leaders politiques de la gravité d’un problème : il faut aussi leur présenter une solution – de préférence simple et pas chère. Les médicaments antirétroviraux, avec leur effet de Lazare, offraient cette « solution » aux yeux des décideurs, avec la attrait supplémentaire pour certains qu’on peut alors éviter de parler de sexe et de drogue.

18Cet engagement politique international au plus haut niveau n’est pas né spontanément ; il a été, pour une bonne part, le résultat de l’action d’une société civile de plus en plus connectée internationalement grâce aux nouvelles technologies de communication. L’exemple le plus puissant de cet activisme est le Treatment Action Campaign (TAC) en Afrique du Sud, mené par Zackie Achmat, un militant gay de l’ANC qui vit avec le VIH. Le TAC est devenu rapidement un mouvement de masse dans un pays qui compte plus de cinq millions de séropositifs et qui a une longue tradition de lutte contre l’apartheid. À la même époque, les militants contre le sida aux États Unis et en Europe ont réorienté leur énergie, qui est considérable, vers les problèmes des pays en développement et émergents. Jusqu’alors ils s’étaient occupés quasiment exclusivement de la situation dans leurs propres pays. Mais leur action, bien coordonnée, s’est alors cristallisée autour de la création d’un mécanisme de financement spécifique pour le sida dans les pays en développement.

* 6 Adam Hochschild, Bury the Chains, Houghton Mifflin Company, 2005.

19Ainsi pendant quelques années, une « brillante coalition » internationale a existé contre le sida – pour utiliser l’expression d’Adam Hochschild dans son livre remarquable sur le mouvement pour l’abolition de l’esclavage en Grande Bretagne aux xviie et xviiie siècles, Bury the Chains6 ). Par exemple, en Afrique du Sud, le sida a donné naissance à une alliance improbable entre les militants antisida, les évêques anglicans, la Chamber of Mines, les syndicats, le parti communiste et les Nations Unies. Aux États Unis, l’appui des chrétiens évangélistes a été décisif dans la création du « President’s Emergency Plan for AIDS Relief » par le Président G.W.Bush.

20Dans le même temps, des structures de lutte contre le sida et des conseils nationaux au plus haut niveau, souvent attachés à la présidence, furent mis en place, donnant le cadre institutionnel nécessaire aux programmes de lutte contre le sida, qui s’émancipèrent ainsi de la tutelle des ministères de la Santé, souvent sans moyens et politiquement faibles. Des projets-pilotes furent mis en place dans les années 1990 par l’Onusida et par des ONG dans les pays le plus touchés par l’épidémie, démontrant que le traitement antirétroviral est réellement possible dans des pays dont l’infrastructure sanitaire est défaillante.

* 7 Kofi Annan, Discours d’Abuja, 26 avril 2001 ; Bernhard Schwartlander, John Stover, Neff Walker et a (...)

21Il ne manquait plus que l’argent. Et il fallait beaucoup d’argent, comme le montraient les études de l’Onusida : à peu près 7 milliards de dollars par an ; c’est ce qu’avait demandé Kofi Annan dans son discours d’Abuja en 20017. À l’issue de la session extraordinaire sur le VIH/​sida de l’assemblée générale des Nations Unies et du sommet du G8 à Kyushu/​Okinawa la même année, le Fonds mondial de Lutte contre le Sida, la Tuberculose et la Malaria fut créé en 2002 par tous les pays donateurs et par plusieurs pays émergents ou en développement. Il faut noter que ce fonds multilatéral finance également la lutte contre la tuberculose et contre le paludisme, qui depuis des décennies manquaient cruellement dl’argent. Il s’agit d’un des multiples « bénéfices collatéraux » du sida. Aujourd’hui le Fonds, dirigé par Michel Kazatchkine, est devenu le plus grand financier multilatéral de programmes de santé dans les pays en développement.

* 8 Lindsay Knight, UNAIDS. The first 10 years, Genève, UNAIDS, 2008.

22C’est un allié inattendu qui a permis le saut qualitatif nécessaire dans le financement, où l’on compte désormais en milliards de dollars et plus non seulement en millions, comme c’était le cas jusqu’en 2000. À la surprise générale, y compris dans son propre parti, le président George W.Bush demanda au Congrès américain 15 milliards de dollars pour la lutte contre le sida dans le monde, dans son Discours sur l’état de l’Union de janvier 2003. Il s’agissait d’un nouveau game changer dans la riposte mondiale au sida : le financement des programmes sida changea radicalement et la priorité fut donnée au traitement ; le tabou qui pesait jusqu’alors sur le financement récurrent d’un traitement à vie dans le monde du développement était brisé. Il faut souligner également que le financement du sida constitue une des rares promesses respectées par les États membres des Nations Unies, au moins pour 2005. Depuis 2001, les dépenses annuelles pour le sida dans les pays en développement et émergents ont plus que décuplé pour atteindre 14 milliards de dollars en 2008 ; plus d’un tiers venaient des pays en développement eux-mêmes8. Le contexte de croissance économique mondiale de l’époque a joué sans doute un rôle favorable dans cette augmentation spectaculaire, ainsi que l’augmentation de l’aide officielle au développement pendant la même période.

* 9 Ibid.

23La dernière pièce du puzzle était le prix des médicaments antirétroviraux. Même avec un financement international considérable, le prix des antirétroviraux les rendait inaccessibles pour des programmes publics de traitement dans les pays pauvres, et il décourageait les bailleurs de fonds et les gouvernements des pays en développement, surtout au vu de l’énormité des besoins : déjà presque 10 millions de gens avaient besoin d’un accès au traitement pour survivre. L’histoire de la baisse de plus de 95% du prix des médicaments antirétroviraux devra un jour être écrite. En Ouganda, par exemple, le traitement de première ligne du sida coûtait annuellement 12 000 dollars en 1998 : il coûte aujourd’hui entre 85 et 300 dollars9. Cette diminution du prix est le résultat d’une combinaison d’actions : les négociations de l’Onusida, puis de la Fondation Clinton, avec les grands laboratoires pharmaceutiques, des initiatives politiques comme celle de la Commission Européenne avec le commissaire Pascal Lamy, la pression des activistes antisida et, enfin, l’apparition sur le marché mondial, au début de ce siècle, des producteurs indiens de médicaments génériques, qui a été rendue possibles par le relâchement des règles de la protection de la propriété intellectuelle décidé lors de la conférence de Doha de l’Organisation Mondiale du Commerce.

* 10 Jeremy Shiffman & Stephanie Smith, 2007, « Generation of political priority for global health i (...)

24On m’a souvent demandé pourquoi, comparativement aux autres problèmes majeurs de santé et de développement, le sida reçoit autant d’attention, au point à susciter des jalousies. Le politicologue Jeremy Schifman nous donne une partie de la réponse dans son analyse des déterminants politiques des initiatives globales10. Dans le cas du sida, pratiquement tous les facteurs clé – le pouvoir des acteurs, le positionnement intellectuel et opérationnel, le contexte politique et les spécificités de la cause – étaient présents et, pendant une phase cruciale, ils ont agit en synergie.

25L’histoire récente du sida montre une fois de plus que, pour qu’un changement social se produise, un nombre de conditions doivent être réunies. Comme le savaient bien nos ancêtres, il faut que les étoiles soient alignées pour que de grandes choses arrivent !
3. L’impact du sida sur la santé publique et le développement international

26Comme le sida ne correspondait à aucun des schémas de la santé publique ou du développement international, une riposte spécifique s’est développée au travers des différentes phases de l’épidémie. Certaines spécificités étaient imposées par l’absence initiale (le traitement) ou continue (la prévention) de solutions technologiques ; d’autres, comme le rôle fondamental de l’activisme des personnes vivant avec le VIH, sont liées à la fois à la nature même de l’infection, qui touche principalement les jeunes adultes après une phase prolongée de bonne santé, au stigma et à la discrimination liés au VIH, et à l’émergence d’un nouveau type de militantisme. Ces acquis commencent à offrir des approches utiles pour d’autres problèmes de santé et de développement.

27Je discuterai ici cinq éléments : A) la combinaison explicite des données scientifiques et des droits de l’homme comme base des politiques ; B) la primauté du politique ; C) l’engagement communautaire ; D) la multidisciplinarité ; E) l’approche globale.
a/​ La combinaison explicite des données scientifique et des droits de l’homme comme base des politiques

28Tout d’abord, l’agenda de la riposte au sida a été guidé tant par les données scientifique que par le point de vue des droits de l’homme. Cette double inspiration a été nécessaire pour s’assurer que les produits de la science atteignent tous ceux qui en ont besoin. L’accent mis sur le droit humain implique aussi un refus des considérations pratiques usuelles. Par exemple, avec le mouvement sida, la discussion budgétaire internationale s’est déplacée d’un débat technique de gestion de la pénurie en aide internationale à un débat sur les meilleurs moyens d’élargir le gâteau. Il reste à voir quel degré de robustesse conservera cette stratégie en temps de crise budgétaire.

* 11 Peter Piot, Aids : From Exposing to Overcoming Injustices, Discours à Clark University, Worcester, (...)

29Cette approche du sida du point de vue des droits de l’homme n’a pas seulement fait apparaître des injustices comme les inégalités entre les sexes ou les discriminations sur la base de l’orientation sexuelle ; elle a aussi aidé à surmonter ces injustices11. Ainsi, le sida a joué un rôle-clé dans le mouvement des droits gays dans les années 1980 et 1990 dans les pays occidentaux et en Amérique latine, et il le joue aujourd’hui dans un nombre croissant de pays africains et asiatiques. Par exemple, suite a une requête de groupes d’action sur le sida, la Cour Suprême de l’Inde a déclaré contraire à la constitution la section 377 du code pénal interdisant les relations sexuelles entre deux hommes – qui était un héritage du colonialisme britannique. Le sida a aussi brisé un autre tabou : le droit à l’accès aux médicaments nouveaux et chers dans les pays en développement, par une révision des règles ADPIC de l’OMC, et par la reconnaissance du droit de produire des médicaments génériques. Sous ces aspects là, la catastrophe qu’est le sida a été retournée en changements sociaux positifs.

30Fondamentalement, cette association entre science, promotion des droits de l’homme et mobilisation communautaire signifie un retour aux origines de la santé publique, à l’époque où les options technologiques ainsi que les vaccins et les médicaments étaient en nombre très limité.
b/​ La primauté du politique

31Une deuxième leçon de la lutte contre le sida est la confirmation de la primauté de la politique, tant pour le progrès que pour l’inaction. Comme je l’ai montré dans un article intitulé « Good politics, bad politics »12, chaque fois que nous avons fait des progrès dans la lutte contre le sida, ce fut grâce à des décisions politiques justes ; et, inversement, les décisions politiques mauvaises (ou les absences de décision) ont mené constamment à un surcroît d’infections par le VIH et à une augmentation du nombre des victimes. Nous avons déjà vu comment une série de décisions politiques prises au début de ce siècle ont créé un contexte favorable pour le financement de la lutte contre le sida, et comment, grâce à l’action contre le sida, la santé figure désormais à l’agenda des grands forums mondiaux et régionaux – des Nations Unies au G8.

* 12 Peter Piot, Sarah Russell & Heidi Larson, 2007, « Good politics, bad politics : the experience (...)

32Mais l’implication de décisions politiques vaut aussi pour des questions à première vue techniques. Un exemple extrême de l’impact négatif potentiel d’une politique a été la position négationniste du Président Thabo Mbeki. La politique d’obstruction au traitement antirétroviral qu’a menée son gouvernement montre que des politiques de santé publique n’ont pas seulement un intérêt académique : elles peuvent signifier la différence entre la vie et la mort. Ainsi, un groupe de l‘université de Harvard a calculé que ce refus d’offrir le traitement antirétroviral a couté la vie à au moins 300 000 sud-africains. Heureusement le gouvernement du président Jacob Zuma mène maintenant le plus grand programme national de traitement du sida au monde. De la même façon, le refus de nombreux gouvernements – des États Unis à la Russie, en passant par la Thaïlande – de fournir des seringues, des aiguilles stériles et un traitement par la méthadone ou autre médicament de substitution aux usagers de drogue continue d’attiser une épidémie qui reste hors contrôle parmi les toxicomanes. Qu’un changement de politique dans ce domaine ultra sensible soit possible, cela a été démontré par la décision qu’ont prise en juin 2005 les dirigeants chinois de promouvoir ces programmes de réductions des risques, même si c’est toujours en coexistence avec des approches purement répressives. Enfin, la décision du précédent Congrès américain d’allouer un tiers du budget de la prévention du VIH pour des programmes d’abstinence sexuelle a représenté un gaspillage énorme de plusieurs milliards de dollars de l’argent du contribuable américain (tax payer’s money) : des études scientifiques ont montré que ces programmes n’avaient aucun impact.

* 13 Alex de Waal, « Looking ahead : Leadership for HIV/​AIDS », Synthesis paper for leadership track of (...)

33L’histoire du sida montre donc que la science sans la politique ne bénéficie pas aux gens ; mais elle montre aussi que la politique sans la science peut être dangereuse et entraîne au minimum un gaspillage d’argent. Il s’agit d’un équilibre difficile à trouver, et encore plus à maintenir ; mais, pour que la santé publique donne le meilleur d’elle-même, il faudra qu’elle implique davantage encore les décideurs politiques et qu’elle incorpore les sciences politiques et sociales dans son champ intellectuel13.
c/​ L’engagement communautaire

34Le troisième élément est peut-être le plus puissant : l’ancrage de la riposte au sida dans l’engagement communautaire, et l’émergence des personnes vivant avec le VIH comme acteurs à part entière de cette lutte, que ce soit au niveau politique, au niveau technique ou à celui de la mise en œuvre. La santé publique est largement dominée par des solutions coût/​efficacité imposées par le haut, et souvent sans que leur impact soit imaginé par les experts bien intentionnés. Dans le cas du sida, la répugnance de beaucoup de gouvernements à faire face à la crise qu’il a provoquée, a donné de l’espace à la société civile, en premier lieu aux personnes vivant avec le VIH (de la même manière que, au début des années 1980, cette nouvelle maladie avait donné de l’espace aux jeunes chercheurs, dont j’étais). Initialement il s’agissait de groupes de protestation comme ActUp, ou de groupes d’appui comme The Aids Support Organization (TASO) en Ouganda, qui est l’archétype des groupes communautaires sur le sida en Afrique14. Graduellement ces groupes sont devenus plus impliqués dans la formulation des politiques au niveau national et, de plus en plus aussi, en tant que maitres d’œuvre de programmes de prévention et de traitement. Le slogan du mouvement sida est alors devenu « rien pour le peuple sans le peuple ».

* 14 Noerine Kaleeba, We miss you all, Women and AIDS Support Network, Zimbabwe.

35Aujourd’hui, les « experts de l’expérience » – ervaringsdeskundigen, comme nous les appelons dans ma langue maternelle, le néerlandais – et les représentants de la société civile ont une place à la table des conseils nationaux sur le sida, au conseil d’administration d’un mécanisme financier multilatéral comme le Fonds Mondial, et à celui d’une organisation intergouvernementale comme l’Onusida. Ils prennent même part aux débats sur le sida à l’Assemblée Générale des Nations Unies. Parfois cette implication est symbolique, mais elle est de plus en plus authentique. Elle a introduit une nouvelle forme de démocratie en donnant une voix aux populations les plus marginalisées comme les prostituées, les homosexuels ou les usagers de drogue, qui se trouvent dans l’illégalité dans beaucoup de sociétés. Il faut quand-même noter la résistance continue de la part de médecins, gouvernements et administrations, qui essaient souvent de préserver le statu quo pour garder leur pouvoir.

36Nous devons évaluer plus rigoureusement si cette implication des personnes affectées a effectivement mené à des programmes plus performants, plus pertinents et plus démocratiques. En tout cas, la vigilance très publique des associations a déjà introduit une culture de la reddition des comptes (accountability) assez poussée au sein des structures finançant la lutte contre le sida, même si les efforts d’évaluation rigoureuse des programmes restent insuffisants.

37Avec le mouvement écologique, ce mouvement mondial virtuel des militants antisida est probablement un des exemples majeurs d’un nouveau type de mouvement transnational de la société civile. Il opère d’une façon très informelle, sans leader unique spécifique, avec des réponses très rapides grâce aux moyens de communications contemporains : téléphones mobiles, Facebook et Twitter. Par leur participation parfois très directe aux négociations entre pays, ces mouvements remettent même en question le paradigme post-westphalien des relations internationales.

38Afin de parvenir à de meilleurs résultats pour les populations, il serait important que les responsables de la santé publique et du développement international ne se limitent plus aux considérations technocratiques, mais impliquent beaucoup plus directement ceux pour qui ils travaillent dès l’élaboration des politiques et des programmes, comme le ferait n’importe quelle entreprise qui essaie de vendre des produits aux consommateurs.
d/​ La multidisciplinarité

39Quatrièmement, le sida illustre pleinement la double idée que les problèmes de plus en plus complexes de notre temps ne peuvent être résolus que par une action multidisciplinaire, et que, pour résoudre des problèmes de santé il faut aller au-delà du secteur de la santé. L’absence de solution technologique initiale a, là aussi, joué un rôle : elle a favorisé une diversité inhabituelle d’acteurs travaillant pour un objectif commun. Que ce soit dans la recherche ou dans la mise en œuvre des programmes de prévention, cette collaboration multidisciplinaire si nécessaire s’avère difficile et ne reçoit pas encore assez d’appui. En outre, nos connaissances en biologie et en épidémiologie du VIH/​sida semblent toujours plus approfondies que celles que nous apportent les sciences économiques, sociales, politiques et de gestion sur le sujet.

* 15 Organisation Mondiale de la Santé, Rapport de la commission sur les déterminants sociaux de la sant (...)

40Comme cela a été confirmé récemment par la Commission de l’OMS sur les Déterminants sociaux de la santé, présidée par Michael Marmott, l’état de santé d’un individu ou d’une population dépend en premier lieu de comportements individuels et structurels, et de l’environnement15. Dans la lutte contre le sida, et notamment dans sa prévention, l’éducation, l’action communautaire, la communication et la justice sont aussi importantes que la médecine, tout comme le contrôle du cancer du poumon, du diabète et des maladies cardiovasculaires passe par la lutte contre le tabagisme et l’alcoolisme, par une bonne nutrition et par de l’exercice, interventions qui sont toutes non-médicales.

* 16 Voir le site web de la Global Business Council on AIDS, Tuberculosis and Malaria www.

41Enfin, la lutte contre le sida est probablement le premier exemple de l’engagement à assez grande échelle des entreprises privées non-pharmaceutiques dans une cause de santé16. Initialement, la raison principale de cette implication des entreprises a été l’impact du sida sur leurs employés, surtout dans les entreprises des pays les plus touchés par l’épidémie ou ayant une force de travail mobile (dans les mines et dans l’agriculture, par exemple). Aujourd’hui, un nombre croissant d’entreprises participent à d’autres programmes de santé, notamment contre le paludisme.
e/​ L’approche globale

42Un dernier élément innovateur de la lutte contre le sida a été la mondialisation de la réponse à l’épidémie, qui est un des meilleurs exemples d’un bien public global. Le sida fait partie de ces grands défis de notre époque dont la résolution ne peut être que globale, comme c’est aussi le cas du changement climatique.

* 17 Franklyn Lisk, Global institutions and the HIV/​AIDS epidemic, Taylor and Francis, 2010.

43Le rôle des Nations Unies dans la mobilisation politique et la création d’un consensus sur les stratégies a été fondamental, en dépit du climat très difficile pour le multilatéralisme à cause de l’attitude du gouvernement américain de l’époque17. Pourtant même en pleine crise de la guerre de l’Irak, les États Unis ont continué à collaborer étroitement avec le système des Nations Unies quand il s’agissait du sida, ce qui montre le potentiel d’une « diplomatie santé ». En même temps, à travers l’Onusida, le sida a souvent été souvent le catalyseur d’efforts pour une plus grande cohérence dans le système des Nations Unies aux niveaux mondial et national. Même si certains objectifs mondiaux – comme l’accès universel au traitement pour le sida en 2010, adopté par l’Assemblée Générale des Nations Unies en 2005 – manquent totalement de réalisme, ils ont été utiles pour donner plus d’ambition aux activités dans les différents pays. Comme je l’ai indiqué plus haut, ce mouvement mondial n’a pas été seulement l’affaire des États, mais aussi celle d’une société civile mondialisée.

44Bien que le principe de prix différentiels pour les pays en développement ait existé depuis assez longtemps pour les vaccins, c’est à ma connaissance la première fois qu’il a été accepté pour des médicaments encore sous brevet, comme ce fut le cas pour les antirétroviraux. C’est aussi l’indignation au sujet du manque d’accès au traitement pour les malades du sida qui a conduit à l’adaptation des exceptions de santé publique sur les accords de l’OMC. En principe, la porte est maintenant ouverte au traitement à moindre coût d’autres maladies comme le cancer et les maladies chroniques.

45Après la création en 1998, sous l’impulsion de la Fondation Gates, du premier fonds multilatéral extérieur au système des Nations Unies, le GAVI (Global Alliance for Vaccines and Imminusation, Alliance globale pour la vaccination et l’immunisation), plusieurs mécanismes internationaux de financement de la lutte contre le sida ont vu le jour. Même si le respect de la pluralité au sein de ces mécanismes est loin d’être parfait, leur origine est rationnelle car chacun de ces mécanismes répond à un besoin politique (comme le contrôle par le Congrès américain) ou à une opportunité nouvelle de récolter des fonds (comme l’initiative franco-brésilienne UNITAID). Sans ces fonds spéciaux, l’accès au traitement pour le sida serait resté un rêve, ce qui aurait signifié la mort pour des millions de malades. La viabilité à long terme de ces fonds n’est pas garantie ;elle dépendra de leurs performances et de la volonté politique des bailleurs. Devant le succès de ces nouveaux mécanismes de financement, plus flexibles et plus rapides que la Banque Mondiale ou que les agences des Nations Unies, des voix se sont élevées pour demander la création de fonds mondiaux pour d’autres maladies et pour le renfort des systèmes de santé, ou encore pour proposer l’élargissement du champ d’action du Fonds Mondial à d’autres problèmes de santé. Le climat économique et financier actuel n’est sûrement pas propice au lancement de nouveaux fonds mondiaux – à part celui d’un fonds contre le réchauffement climatique –, mais une réflexion s’impose pour évaluer leur valeur ajoutée et leur pertinence comme modèles pour le financement du développement et de la santé.

* 18 Philippe Kourilsky, Le Temps de l’altruisme, Odile Jacob, 2009.

46Le sida et les épidémies aiguës, comme le SARS et la grippe, ont clairement montré la valeur ajoutée d’une approche globale d’un problème de santé. Il reste à trouver de nouvelles formules de gouvernance et de financement mondiaux plus performantes que celles qui existent actuellement. Considérant les enjeux importants pour le monde, et suivant l’exemple du sida, la santé en général doit devenir partie intégrante de la politique des affaires étrangères de tous les pays18.
4. Les mythes du sida

47Comme beaucoup d’autres phénomènes, le sida a créé ses propres mythes et rumeurs. Je ne parlerai pas ici des mythes populaires comme la guérison du sida par des rapports sexuels avec une vierge, mais des mythes circulant parmi les experts de tout genre. J’en citerai brièvement cinq, qui viennent d’une liste plus longue élaborée récemment avec Michel Kazatchkine19.

* 19 Peter Piot, Michel Kazatchkine, Mark Dybul & Julian Lob-Levyt, 2009, « AIDS : lessons learnt an (...)

a/​ L’épidémie serait surestimée

48Le premier mythe est que l’épidémie du sida est sous contrôle et que, de toute façon, son ampleur a été surestimée, délibérément ou non. Je crois avoir démontré à plusieurs reprises qu’avec plus de 2,7 millions de nouvelles infections par le VIH et 2 millions de morts en 2008, l’épidémie est loin d’avoir touché à sa fin. La question de la qualité des estimations de la prévalence et de l’incidence du VIH est plus complexe. Certes, nous avons surestimé le potentiel d’extension du VIH en dehors de l’Afrique sub-saharienne, même si aujourd’hui une diffusion – lente dans la population globale, et rapide parmi les populations d’homosexuels et d’usagers de drogues – est en train d’avoir lieu en Asie. La qualité des estimations épidémiologiques sur le VIH/​sida s’est considérablement améliorée grâce à l’extension de la surveillance épidémiologique, et surtout grâce aux enquêtes démographiques et de santé sur des échantillons très larges, qui ont parfois mené à des révisions à la baisse des estimations épidémiologiques. Quant à l’accusation d’auteurs comme Jim Chin et Elisabeth Pisaniselon lesquelles que les chiffres auraient été délibérément manipulés à la hausse par l’Onusida20, elle ne passe pas un examen même rapide quand on connait la méthodologie de ces estimations qui impliquent parfois jusqu'à des centaines d’experts : il y a bien au moins un de ces experts qui ne manquerait pas de tirer immédiatement la sonnette d’alerte à la moindre tentative d’intervention politique de la part de l’Onusida ou de l’OMS. Donc, pas de conspiration possible !

* 20 James Chin, The AIDS Pandemic. The Collision of Epidemiology With Political Correctness, Radcliffe (...)

b/​ Il y aurait une solution simple

49Un deuxième mythe récurrent est qu’il y aurait une solution unique et simple pour arrêter la diffusion du VIH, que ce soit la circoncision masculine21, la réduction du nombre de partenaires simultanés22, ou le dépistage pour le VIH de toute une population, suivi d’un traitement antirétroviral de tous les séropositifs23. En plus, ces solutions magiques sont sujettes à des effets de modes. Dans sa leçon inaugurale à cette même chaire, il y a tout juste un an, Esther Duflo dénonçait magistralement cette polarisation et cette simplification du discours scientifique s’agissant des solutions aux problèmes de la pauvreté24. Le refus d’admettre la complexité du sida ne manque pas seulement de rigueur scientifique : il peut être dangereux, et des réponses génériques à des problèmes hétérogènes sont un gaspillage d’argent. Si nous avons appris une leçon, tout au long de ces vingt neuf dernières années, c’est que la prévention efficace du VIH dépend d’une combinaison d’interventions adaptées à chaque contexte épidémiologique et social, et de la couverture minimalement nécessaire de cette combinaison25.

* 21 Malcolm Potts et al, 2008,« Reassessing HIV Prevention », Science, vol. 320(5877), 749-750.
* 22 Daniel Halperin & David Wilson, 2008, « “Know your epidemic, know your response”: a useful appr (...)
* 23 Julio Montaner et al., 2006, « The case for expanding access to highly active antiretroviral therap (...)
* 24 Esther Duflo, Expérience, science et lutte contre la pauvreté, Collège de France/​Fayard, 2009.
* 25 Peter Piot et alii, 2008, « Coming to terms with complexity : a call to action for HIV prevention » (...)

c/​ Trop d’argent serait consacré au sida

50Un troisième mythe est que trop d’argent irait à la lutte contre le sida ; c’est une opinion répandue surtout parmi les spécialistes des services de santé ou ceux qui travaillent sur d’autres maladies. La réalité est que le sida reste la première cause de mortalité en Afrique subsaharienne et que les budgets pour le sida sont très insuffisants, avec un nombre grandissant de malades qu’on ne peut pas traiter faute de moyens. Comme je l’ai souligné plus haut, grâce à la mobilisation autour du sida de vieux problèmes comme la tuberculose et le paludisme ont enfin bénéficié, et pour la première fois, de financements sérieux. En outre, le sida a créé une dynamique d’intérêt pour la santé comme problème de développement, ce qui a conduit à une augmentation des ressources. Mais il est vrai également que beaucoup de problèmes de santé, comme la mortalité maternelle persistante, le diabète et les maladies cardiovasculaires, sont insuffisamment financés dans les pays émergents et en développement, et que les maladies non-infectieuses sont déjà responsables de la majorité des morts prématurées en dehors de l’Afrique sub-saharienne. Il s’agit donc d’élargir les moyens globaux, et non de les réduire pour la lutte contre le sida.
d/​ Les programmes sida affaibliraient les services de santé en Afrique

51Un quatrième mythe est que les programmes sida détruiraient les services de santé en Afrique, qui sont chroniquement sous financés. Cette accusation doit être prise très au sérieux : elle signifierait que les programmes sida font plus de mal que de bien. Les données actuelles ne confirment pas cette hypothèse d’un effet négatif26 et, d’ailleurs, le Fonds Mondial et le PEPFAR (U.S. President's Emergency Plan for AIDS Relief) comptent déjà parmi les plus grands bailleurs de fonds pour les services de santé africains. Cependant, nous devons rester vigilants sur cette question et évaluer plus rigoureusement l’interaction entre les programmes sida et la qualité des services de santé, même si la méthodologie d’évaluation est encore faible.

* 26 Peter Piot, 2006, « AIDS : from crisis management to sustained strategic response », The Lancet, 36 (...)

e/​ Il suffirait de renforcer les systèmes de santé existants

52Un mythe récent – qui prévaut assez largement dans mon nouveau pays d’accueil, la Grande Bretagne – est que, face à n’importe quel problème de santé, il suffirait de renforcer les systèmes de santé existants. Il est évident qu’un système de santé performant et bien financé a de multiples avantages multiples. Mais on sait très bien quel aurait été le sort des 4 millions de personnes sous traitement antirétroviral dans les pays en développement si on avait attendu que les services de santé de ces pays soient renforcés avant de lancer les programmes de traitement pour le VIH : la majorité de ces malades seraient morts aujourd’hui. En outre, la prévention du VIH se passe avant tout au niveau communautaire, et on n’atteint pas les populations marginalisées avec des services de santé où elles ne sont pas les bienvenues.
5. Une vision à long terme

53En revanche, l’idée que l’épidémie du sida est en train d’évoluer et qu’elle se transforme en une endémie de longue durée et en une maladie chronique pour ceux qui ont accès au traitement n’est pas un mythe27. L’espoir, implicite dans les années 1980, que l’épidémie du sida disparaitrait un beau jour d’une façon ou d’une autre ne s’est pas matérialisé, faute de vaccin et de guérison avec élimination du virus, et suite à une sous-estimation des difficultés de changer les comportements sexuels.

* 27 Ibid.

54Les approches actuelles contre le VIH ne sont pas durables et elles ne viendront pas à bout du sida, puisque, pour chaque personne nouvellement mise sous traitement, on compte presque trois nouvelles infections de plus. En outre, avec la crise financière et budgétaire mondiale, la demande en traitement et la capacité d’absorption des fonds dépasseront pour la première fois l’argent disponible. Le Fonds Mondial est dans une période de vulnérabilité financière. Cette nouvelle situation conduira à des dilemmes et provoquera, à juste titre, l’indignation des malades et des responsables de programme sida ; mais des choix stratégiques difficiles vont s’imposer avec urgence.

* 28 www.aids2031.org (...)

55Tout en continuant nos efforts pour augmenter le financement de la lutte contre le sida, nous devons maintenant nous préparer à des approches à long terme. C’est pourquoi j’ai lancé en 2007 le projet aids2031 (sida2031)28. Son ambition est d’analyser des scénarios à long terme et de proposer une réorientation de nos stratégies pour assurer le meilleur impact sur le sida 50 ans après sa découverte, c’est-à-dire en 2031. Le sida a les caractéristiques simultanées d’une urgence – avec des milliers de morts par jour – et d’une lutte qui ne peut être efficace qu’à long terme. Une fois de plus, c’est un défi très complexe.

56Dans l’état actuel de nos connaissances, l’avenir de l’épidémie du sida apparait déprimant. Même en intensifiant les programmes de prévention, et à moins d’une percée technologique importante pour la prévention, il y aura probablement toujours autour d’un million de nouvelles infections par le VIH dans le monde en 2031. En outre, l’épidémie est en train de devenir endémique dans beaucoup de populations : elle devient une partie « normale » de la vie.

* 29 Robert Hecht, Lori Bollinger, John Stover et al., 2009, « Critical choices in financing the respons (...)

57Rob Hecht et ses collègues de aids2031 ont calculé que les besoins financiers ne feront qu’augmenter, dans les vingt ans à venir au moins, jusqu’à un niveau de 20 à 30 milliards de dollars par an, soit deux à trois fois plus qu’aujourd’hui29. À la longue, seule une diminution significative des nouvelles infections est susceptible de mener à une réduction beaucoup plus grande de la mortalité due au sida et de faire baisser ses coûts financiers.

* 30 Stefano Bertozzi, Tyler E.Martz & Peter Piot, 2009, « The evolving HIV/​AIDS response and the ur (...)

58Un premier impératif est d’intensifier la prévention30. Ceci implique une couverture plus élevée des interventions efficaces auprès des populations les plus à risque, et surtout d’adapter beaucoup mieux la forme et le contenu des interventions aux réalités de l’épidémie dans chaque population. Ceci nécessitera des connaissances plus fines de la dynamique des nouvelles infections par le VIH dans chaque communauté.

* 31 Geeta Rao Gupta et al., 2008, « Structural approaches to HIV prevention », The Lancet, 372(9640), 7 (...)

59Une vision à long terme diffère aussi de nos efforts actuels sous plusieurs aspects31.

* 32 Esther Duflo, Lutter contre la pauvreté. T 1 : Le développement humain. T 2 : La politique de l’éco (...)

60Premièrement, les grands programmes de prévention, comme ceux financés par le Fonds Mondial, par les États Unis ou par la Banque Mondiale, doivent donner des preuves rigoureuses de leur impact (ou de leur absence d’impact) pour que chaque génération suivante de ces programmes soit plus efficace que la précédente. Ceci nécessitera aussi des investissements considérables dans la recherche en méthodes d’évaluation – c’était le thème du cours d’Esther Duflo l’an passé32.

* 33 Stefano Bertozzi et al, 2008, « Making HIV prevention programmes work », The Lancet, 372(9641), 831 (...)

61Deuxièmement, les changements sociaux nécessaires pour contrer les déterminants structurels du VIH peuvent nécessiter des années ; pour cette raison, ils sont en général négligés dans les programmes sida. Les agences de financement doivent maintenant investir dans ces programmes ; et elles doivent être prêtes à persévérer pendant une décennie s’il le faut avant de voir des résultats. Les priorités dans ce domaine vont aux programmes contre l’inégalité des sexes, qui rend les femmes plus vulnérables à l’infection par le VIH, contre la violence sexuelle, et contre les discriminations légales et sociales à l’encontre des homosexuels33.

62Troisièmement, un pourcentage plus important du financement sida doit être investi dans le renforcement des capacités techniques et managériales dans les pays les plus touchés par l’épidémie. Ceci diminuerait aussi leur dépendance à l’égard des ONG internationales et des experts étrangers.

63Quatrièmement, enfin, en ce qui concerne l’accès au traitement, nous devrons mettre beaucoup plus l’accent sur l’adhésion à long terme au traitement, et pas seulement sur le nombre de patients nouvellement mis sous traitement.

* 34 Anil Soni & Rajat Gupta, 2009, « Bridging the resource gap : improving value for money in HIV/​A (...)

64La crise financière actuelle offre aussi une opportunité d’améliorer l’efficacité et la qualité des programmes sida, en premier lieu par une gestion plus professionnelle et par des choix plus rationnels en technologie et ressources humaines34. Il y a maintenant tout un travail à faire pour réorienter les politiques et pratiques en matière de lutte contre le sida. Ceci nécessitera un leadership fort à plusieurs niveaux, mais, paradoxalement, cela pourrait être facilité par la crise économique.
6. Conclusion

65Mesdames, Messieurs,
l’épidémie du sida a été exceptionnelle parce qu’elle a déclenché une riposte qui a aboli de vieilles barrières et établi de nouveaux paradigmes en politiques sociales. Avant le sida, qui aurait pu penser que des droits individuels seraient au centre de ripostes gouvernementales contre une infection sexuellement transmissible touchant des populations souvent marginalisées, et que ces mêmes populations seraient officiellement représentées dans les plus hautes instances nationales et internationales pour co-décider des priorités de ces instances ? Le sida aura peut-être aussi intensifié l’intolérance globale envers les inégalités historiques en matière de santé.

* 35 Zackie Achmat, Make Truth Powerful : Leadership in Science, Prevention and the Treatment of HIV/​AID (...)

66Des problèmes comme le sida et le réchauffement climatique ne peuvent être gérés efficacement qu’en modifiant certains règles du jeu. Comme le militant antisida sud-africain Zackie Achmat le proclamait récemment : « We live in a world that must change to survive.35 » (Nous vivons dans un monde qui doit changer pour survivre.) Le défi est énorme, mais nous n’avons pas le choix.

* 36 P. Kourilsky, 2009, op. cit.

67Dans son livre passionnant, Le Temps de l’altruisme 36, Philippe Kourilsky nous interpelle et nous demande d’adopter un altruisme rationnel. La riposte mondiale à l’épidémie du sida est une illustration du réalisme de cette proposition, mais aussi des conséquences néfastes qui s’ensuivront si le principe de l’altruisme réaliste n’est pas mis en œuvre. C’est peut-être la leçon la plus importante de l’histoire non terminée du sida.

68Merci de votre attention.
Leçon inaugurale de Peter Piot, L’épidémie du sida. Mondialisation des risques, transformations de la santé publique et développement, prononcée le 7 janvier 2010.
Haut de page
Notes

1 D.M. Morens, G.K. Folkers & A.S. Fauci, 2004, « The challenge of emerging and reemerging infectious diseases », Nature, 430(6996), 242-9.

2 UNAIDS/World Health Organization, AIDS Epidemic Update, Genève, novembre 2009.

3 Philippe Kourilsky & Genevieve Viney, Le Principe de précaution, Odile Jacob, 2000.

4 Maria Nilsson, Robert Beaglehole & Rainer Sauerborn, 2009, « Climate policy : Lessons from tobacco control », The Lancet, 374, p 1955-1956 ; Richard Doll & Adrian Bradfort Hill, 1950, « Smoking and carcinoma of the lung ». BMJ, 2, p. 739-748.

5 Assemblée générale de l’ONU, Déclaration d’engagement sur le VIH/sida, 2 août 2001.

6 Adam Hochschild, Bury the Chains, Houghton Mifflin Company, 2005.

7 Kofi Annan, Discours d’Abuja, 26 avril 2001 ; Bernhard Schwartlander, John Stover, Neff Walker et al., 2001, « Resource needs for HIV », Science, 292, p. 2434-2436.

8 Lindsay Knight, UNAIDS. The first 10 years, Genève, UNAIDS, 2008.

9 Ibid.

10 Jeremy Shiffman & Stephanie Smith, 2007, « Generation of political priority for global health initiatives : a framework and case study of maternal mortality », The Lancet, 370, 13 octobre 2007.

11 Peter Piot, Aids : From Exposing to Overcoming Injustices, Discours à Clark University, Worcester, Massachusetts, septembre 2006.

12 Peter Piot, Sarah Russell & Heidi Larson, 2007, « Good politics, bad politics : the experience of AIDS », American Journal of Public Health, 97, p. 1934-1936, 2007.

13 Alex de Waal, « Looking ahead : Leadership for HIV/AIDS », Synthesis paper for leadership track of aids2031, Social Science Research Council, New York, 2009.

14 Noerine Kaleeba, We miss you all, Women and AIDS Support Network, Zimbabwe.

15 Organisation Mondiale de la Santé, Rapport de la commission sur les déterminants sociaux de la santé, Genève, 2008

16 Voir le site web de la Global Business Council on AIDS, Tuberculosis and Malaria www.

17 Franklyn Lisk, Global institutions and the HIV/AIDS epidemic, Taylor and Francis, 2010.

18 Philippe Kourilsky, Le Temps de l’altruisme, Odile Jacob, 2009.

19 Peter Piot, Michel Kazatchkine, Mark Dybul & Julian Lob-Levyt, 2009, « AIDS : lessons learnt and myths dispelled », The Lancet, 374, p. 260-263.

20 James Chin, The AIDS Pandemic. The Collision of Epidemiology With Political Correctness, Radcliffe Publishing, 2006. Elisabeth Pisani, The Wisdom of Whores. Bureaucrats, Brothels and the Business of Aids, Granta, 2008 ;

21 Malcolm Potts et al, 2008,« Reassessing HIV Prevention », Science, vol. 320(5877), 749-750.

22 Daniel Halperin & David Wilson, 2008, « “Know your epidemic, know your response”: a useful approach, if we get it right », The Lancet, 372(9637), 423-426 ; Helen Epstein,The Invisible Cure. Africa, the West, and the Fight Against AIDS [2007], Penguin 2008.

23 Julio Montaner et al., 2006, « The case for expanding access to highly active antiretroviral therapy to curb the growth of the HIV epidemic », The Lancet, 368(9534), 531-6 ; Kevin DeCock et al., « Can antiretroviral therapy eliminate HIV transmission ? », The Lancet, 373(9657), 7-9.

24 Esther Duflo, Expérience, science et lutte contre la pauvreté, Collège de France/Fayard, 2009.

25 Peter Piot et alii, 2008, « Coming to terms with complexity : a call to action for HIV prevention », The Lancet 372(9641), 845-59.

26 Peter Piot, 2006, « AIDS : from crisis management to sustained strategic response », The Lancet, 368(9534), 526-530.

27 Ibid.

28 www.aids2031.org

29 Robert Hecht, Lori Bollinger, John Stover et al., 2009, « Critical choices in financing the response to the global HIV/AIDS pandemic », Health Affairs, 28, 591-1605.

30 Stefano Bertozzi, Tyler E.Martz & Peter Piot, 2009, « The evolving HIV/AIDS response and the urgent tasks ahead », Health Affairs, 28, 1578-1590..

31 Geeta Rao Gupta et al., 2008, « Structural approaches to HIV prevention », The Lancet, 372(9640), 764-775

32 Esther Duflo, Lutter contre la pauvreté. T 1 : Le développement humain. T 2 : La politique de l’économie, Le Seuil « La république des idées », 2010.

33 Stefano Bertozzi et al, 2008, « Making HIV prevention programmes work », The Lancet, 372(9641), 831-844, 2008.

34 Anil Soni & Rajat Gupta, 2009, « Bridging the resource gap : improving value for money in HIV/AIDS treatment », Health Affairs, 28, 1617-1628.

35 Zackie Achmat, Make Truth Powerful : Leadership in Science, Prevention and the Treatment of HIV/AIDS, Discours à la conférence « Microbicides », Cape Town, 26 avril 2007.

36 P. Kourilsky, 2009, op. cit.
Haut de page
Pour citer cet article
Référence papier

Peter Piot, L’épidémie du sida. Mondialisation des risques, transformations de la santé publique et développement, Paris, Fayard, 2010 (n° 210)
Référence électronique

Peter Piot, « L’épidémie du sida. Mondialisation des risques, transformations de la santé publique et développement », in L’épidémie du sida. Mondialisation des risques, transformations de la santé publique et développement, Collège de France / Fayard (« Leçons inaugurales », no 210), 2010, [En ligne], mis en ligne le 24 juin 2010, Consulté le 07 juillet 2010. URL : http://lecons-cdf.revues.org/174
Haut de page
Auteur
Peter Piot

Professeur au Collège de France 2009-2010.
Professeur de santé publique et directeur de l’Institute of Global Health de l’Imperial College à Londres.
Haut de page
Droits d’auteur

© Collège de France