Dan Grosu. Despre Israel, stat rasist

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Aceste opinii, ca și comentariile lui Petru Clej, de pe blogul lui Dan Grosu, ale altora, care le însoțesc, pot fi citite cu folos în perspectiva analizelor lui Your Slezkine din studiul său Secolul evreiesc (Th Jewish Century), netradus din păcate în românește. Opiniile lui Dan Grosu ilustrează perfectă etapa a treia, așa cum este ea descrisă de Slezkine. NU PREGET să tot repet necesitatea lecturii acestei cărți pentru orice intelectual. În paralel cu Două secole împreună de Alexandr Soljenițân (tradusă în română).
Nu trebui să fii semit, filosemit, antisemit sau orice altceva ca să fii interesat de această chestiune a evoluției statutului unor comunități.
Dar dacă statul Israel este statul național prin excelență, unde multiculturalismul nu poate fi aplicat, —ceea ce este dreptul absolut al cetățenilor acelui stat, așa cum era dreptul absolut al statului românilor pe vremea lui Eminescu, dacă nu și-ar fi impus interesele Congresul de la Berlin, lojile din Bucovina și câțiva bancheri evrei—, atunci aș prefera să nu mi se dea sfaturi pe această temă despre corectitudinea politică, să discut problemele, inclusiv cele privitoare la definițiile din dicționar (DEX), direct cu ambasadorul Israelului la București și nu cu Marco Maximilan Katz, evreu cu dublă cetățenie, care nu reprezintă pe nimeni, fiindcă nu e delegatul statului național Israel.
Nici o altă entitate, asociație, fundație etc., nu are rangul necesar pentru a impune decizii unui stat, care nu poate fi decât independent, tautolgic.
Aș avea ocazia să-l întreb apoi pe ambasador dacă este de competența unui ambasador să se pronunțe în chestiunile interne ale țării unde se află în funcție, de pildă. Fiindcă sensurile cuvintelor unei limbi sunt de competența vorbitorilor acelei limbi naționale, nu sunt subiect juridic și nu sunt decidabile de străini.
Problema este că în afară de granițele acelui stat, al cărui cetățean este Dan Grosu, toate se amestecă, stânga și dreapta, naționaliștii evrei cu multiculturaliștii evrei, istoria cu prejudecățile, antisemitismul imaginar cu cel real, mitologia holocaustului cu realitatea tragică a prigonirii seculare a evreilor, vinovăția reală, individuală, sau cea colectivă, imaginară, etc. Așa că e greu de aflat care sunt evreii buni și care sunt evreii răi, ca să nu mai vorbim de prietenii sau dușmanii acelui stat, din unghiul analizei lui Dan Grosu.
Cu prietenie, Dan Culcer

Despre Israel, stat rasist

17 aprilie 2011 Dan Grosu *

Mi s-a adus la cunoștință că luna trecută a avut loc festivalul anual al urii față de evrei, intitulat ”Israel Apartheid Week”. A fost un minunat prilej pentru stângiștii din peste 40 de campusuri ale universităților occidentale să sarbătorească împreună cu prietenii lor fasciști islamiști și cu alte persoane care-i urăsc pe evrei din principiu. La aflarea acestei vești mi-am amintit că, în urmă cu câțiva ani, am fost invitat la întâlnirea anuală a absolenților unei anumite instituții de învățământ superior occidentale și că ceea ce mi-a atras atenția era prezența pe lista vorbitorilor invitați a unui pastor luteran suedez care urma să conferențieze despre multiculturalism. Poziția domniei sale era că multiculturalismul nu este o chestiune de opțiune democratică (așa cum ar vrea Dreapta să credem) și că oricine nu este de acord cu punctul său de vedere trebuie să fie rasist. Cred că înțelegerea acestei poziții fundamentale a Stângii contemporane este foarte importantă și ne permite să răspundem la o întrebare care pare a-i depăși pe mulți analiști, iar printre ei destui evrei. Anume, de ce demonstrează împotriva Israelului hoarde isterice de stângiști occidentali care ignoră complet încălcările grosolane ale drepturilor omului în țările arabe, Rusia, China, etc.?
Un răspuns imediat, dar destul de modest, face apel la o formă de antisemitism visceral. Adică, avem de-a face cu același gen de oameni ca acum în urmă cu circa 80 sau 70 de ani. Pe atunci foloseau un discurs de dreapta si combăteau iudeo-comunismul, acum folosesc un discurs de stânga și se opun sionismului, dar tot ce vor este să omoare evrei, pe care-i urăsc pentru singurul motiv că sunt evrei. Acesta este însă un răspuns slab, căci nu explică mecanismele noii forme de antisemitism cu care ne confruntăm azi și, în consecință, nici motivul pentru care este atât de prezentă în campusurile universităților occidentale. Cred că un răspuns pertinent ar trebui să pornească de la examinarea transformărilor pe care le-au suferit ideologiile de stânga în ultimii 50 de ani și, în particular, după eșecul catastrofal al regimurilor marxiste.
Tema aleasă de pastorul luteran suedez pentru discursul său este indicativă pentru rolul central pe care îl joacă multiculturalismul în ideologia Stângii din acest moment. Multiculturalismul presupune posibilitatea existenței mai multor culturi în interiorul unui stat, a cărui datorie este de a prezerva integritatea acestor culturi și neutralitatea în raport cu ele. Prezumția este că două sau mai multe culturi sunt incomparabile și că a spune că membrii unei culturi trebuie ajutați să se adapteze vieții într-o societate modernă este echivalent cu opresiunea culturală și rasismul. Multiculturalismul se găsește la polul opus în raport cu ”statul național” și ”intregrarea socială”.
Noul antisemitism este o expresie a multiculturalismului. Orice stat poate fi expus experimentului multiculturalist, în afară de Statul Israel. Israelul este statul național prin excelență. Mai mult decât atât, Israelul reprezintă succesul unei opțiuni în construcția statului întemeiată pe integrarea socială a unor grupuri extrem de eterogene (inclusiv comunități din Africa de Est sau Orientul Mijlociu) în jurul unui deziderat comun. Adică, opusul multiculturalismului. Israelul s-a dovedit a fi o democrație sustenabilă, capabilă să se apere în fața agresiunii unor adversari care dispun de resurse și teritoriu enorme. Israelienii au creat o economie capitalistă inovativă și prosperă. De aceea, Israelul și israelienii reprezintă dovada palpabilă că opțini opuse principiilor fundamentale ale Stângii conduc la succes.
Acum devine evident de ce stângiștii occidentali urăsc Israelul, israelienii și pe toți cei care sunt de partea lor. Noul antisemitism înseamnă deligitimarea, demonizarea și aplicarea unui dublu standard pentru statul evreiesc. Aceste trei componente ale antisemitismului nu au nimic nou. Le regăsim în fiecare formă de antisemitism care a apărut de-a lungul istoriei. Ceea ce diferă este modul în care este identificat obiectul urii, adică ”evreul”. Într-o perioadă istorică era vorba de practicantul iudaismului, într-o alta de aparținătorul la o comunitate evreiască și descendenții săi. Astăzi este vorba de ”sionist”. Desigur, vechile forme de antisemitism continuă să existe și astăzi, într-un mod rezidual. Dar polul urii față de evrei este situat acum în spațiul Stângii, a celor care promovează agresiv multiculturalismul și, implicit, noul antisemitism.


* Despre mine. Mergi la comentarii.

De ce mă declar neo-conservator?
Pentru că, asemenea lui Leo Strauss, cred în relevanța filosofiei clasice și în existența unor valori umane fundamentale pe care este întemeiată civilizația iudeo-creștină. Fără a încerca să fiu original cu orice preţ, cred că textele mele vor fi destul de diferite de ceea ce sunteţi obişnuiţi să auziţi, să citiţi, etc.. Comunicarea pe canale oficiale ori oficioase este dominată, de multe ori, de o paradigmă iluministă în care scopul suprem este căutarea libertăţii individuale. Din contră, textele scrise de mine pornesc de la premiza că imperativul individual este excelenţa şi competitivitatea.
Elementul central al reflecțiilor mele este denunțarea gândirii dogmatice. Devine evidentă opoziţia mea categorică faţă de multiculturalism. Consider că politicile întemeiate pe multiculturalism și-au demonstrat pe deplin eșecul. Așa cum spunea un gînditor francez, mai degrabă decât state multi-rasiale, multiculturalismul pare a produce state multi-rasiste. Mă declar un adept al statului național, în care grupurile minoritare sunt ajutate să-și păstreze tradițiile și cultura, dar sunt și integrate pe deplin în viața socio-economică și în cultura dominantă a țării pe teritoriul căreia locuiesc.
De ce mă declar neo-sionist?
Pentru că, asemenea lui Paul Eidelberg (un discipol al lui Leo Strauss), cred că poporul evreu are dreptul să trăiască într-o democraţie constituţională şi un stat de drept, în interiorul teritoriului său naţional de pe fâşia de pământ dintre Marea Mediterană şi Râul Iordan/Marea Moartă. Este un ţinut mic (cu o suprafaţă aproximativ egală cu Dobrogea) şi extrem de inospitalier. Atunci când primii halutzim (pionieri) sionişti au venit acolo era aproape nelocuit. Încercări repetate ale proprietarilor otomani de a coloniza diverse populaţii eşuaseră mizerabil. Dar, pentru a împlini o profeţie biblică, atunci când au revenit evreii pământul a înflorit.
Îi respect prea mult pe musulmani pentru a crede că introducerea Internetului, programele educaţionale ori cultura occidentală îi vor face să-şi modifice sistemul de valori. Amir Taheri, fost Delegat Permanent la ONU al Republicii Islamice Iran, afirma că „însuşi conceptul de drepturi ale omului este o invenţie iudeo-creştină şi inadmisibilă în Iran. Conform Ayatollahului Khomeini, unul dintre cele mai impardonabile păcate ale Şahului a fost faptul că Iranul a făcut parte din grupul statelor care au redactat şi aprobat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”.
De ce sunt evreu?
Pentru că părinţii mei au fost evrei, s-au căsătorit conform legii evreieşti, iar mie mi s-a făcut brith (ritualul circumciziei) atunci când aveam opt zile. A fi evreu este o identitate etnică, nu religioasă. Apartenenţa la Iudaism înseamnă „a face” (conform legii evreieşti), mai degrabă decât „a crede”.