Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Din frazele repetate ale lui Z, Stancu, prozator bâlbâit, nu se poate uita una singură : «Să nu uiți, Darie!»
Să nu uităm, deci! Cu prietenie, Dan Culcer
Arhivele împotriva comunismului
COPIII BASARABIEI LA CHEREMUL BOLŞEVICILOR SOVIETICI
Dacă e vreme de pace sau de război, dacă ninge sau plouă, dacă locuim într-o ţară bogată sau în Moldova; în toate timpurile viaţa continuă, oamenii trăiesc, se îndrăgostesc, se căsătoresc, nasc copii, îi cresc, îi învaţă şi-i ocrotesc de toate relele …
Prezentul studiu este o contribuţie modestă asupra situaţiei copiilor din Basarabia după ce a fost ocupată de armata sovietică în 1944. Dacă până atunci copiii mergea cu părinţii la Biserică, erau educaţi să poarte respect părinţilor şi în general celor vârstnici, după 1944 copiii Basarabiei au avut de suferit un impact moral esenţial. Copiii, care s-au născut în ajunul şi în mersul ultimului război mondial, au avut de înfruntat mai multe greutăţi, decât predecesorii lor. În primăvara şi vara anului 1944 armatele sovietice au ocupat Basarabia şi prin autorităţile lor au impus românilor din părţile locului un mod nou de viaţă, străin, în majoritate bazat pe minciună şi violenţă. Limba română începe să fie numită ” moldovenească”, sistemul capitalist este înlocuit cu cel socialist.
Religia este scoasă din şcoli şi instituţiile publice, paralizând în acest fel viaţa spirituală a societăţii. De peste Nistru vin o sumedenie de „specialişti” cu studii primare sau şi fără de acestea în majoritate ruşi, ucraineni şi evrei, care nu cunoşteau nici limba romănă nici obiceiurile oamenilor din părţile locului.
În afară de faptul că în 1940 teritoriul Basarabiei a fost mutilat la maxim şi dăruit Ucrainei, sunt schimbate sau schimonosite denumirile localităţilor şi numele oamenilor. Astfel, Ion este înscris în documente Ivan, Tudor devine Fedea, Maria-Maşa, Marusia sau Musea; satul Mihai Viteazul începe să fie numit Mihailovca.
Acestea sunt doar câteva exemple din unele schimbări bolşevice. În scopul de a izola pe băştinaşi de ceilalţi şi a stârni ura minoritarilor faţă de localnici, autorităţile sovietice au întocmit un mecanism bine pus la punct. Denumirea localităţilor româneşti din Basarabia a fost schimbate în denumiri ruseşti, iar denumirile germane ale unor sate de colonişti schimbate în denumiri româneşti. Toţi românii Basarabiei în actele stării civile sunt înregistraţi ca moldoveni. Celor la care nu le conveneau schimbările socialiste, erau daţi dispăruţi sau deportaţi.
Cel mai sălbatic dintre toţi dictatorii ruşi era, printr-o ironie a soartei, un străin, nu un rus, Iosif Visarionovici Djugaşvili, mai cunoscut în lume sub numele de Stalin. Nu era un om învăţat – nu era un mare orator, ca Troţki, nici un talent militar, ca Blucher. Stalin ştia doar, mai bine decât oricine altcineva, care este valoarea teroarei. El a ridicat-o la rangul de dogmă de stat. Ea a devenit raţiunea de a fi a statului sovietic şi sursa progresului său.
El a cumpărat filosofi de partid pentru a-i învăţa pe copii cât de dulce era să moară pentru el şi cât de generos era ca un om să-şi sacrifice viaţa pentru generaţiile care urmau să vină. Copiilor ei le spuneau că trebuie să înveţe să urască – şi ei au început să creadă aceasta. Au fost învăţaţi să-şi denunţe părinţii ( punând ca exemplu „isprăvile eroice” ale lui Pavlic Morozov – Al.M. ) – şi acesta a devenit crezul lor. Au fost învăţaţi că minciuna este o virtute când serveşte interesele partidului – şi ei au acceptat orbeşte aceasta ca pe un articol de credinţă.
Această nouă religie a fost inoculată în sângele tinerilor generaţii din momentul când copiii începeau să se orienteze în viaţă. Şi o vreme s-a părut că lucrurile mergeau astfel. Copiii îşi urau părinţii, femeile îşi urau soţii, şi cei bravi îi denunţau poliţiei (nkvd-ului – Al.M.) secrete pe „trădătorii” care îndrăzneau să pună la îndoială adevărul care le era spus .
Tânăra generaţie era învăţată să vadă în feţele bisericeşti nişte elemente suspecte, oameni periculoşi. Comuniştii încercau să-i înveţe pe elevii mici cele „ zece porunci” comuniste:
1. Dacă vrei să fii un elev bun, fii ateu ca Lenin şi Stalin.
2. Să nu te laşi nicodată dus la vreo biserică .
3. Dacă părinţii tăi vor să te facă să crezi în Dumnezeu, reclamă-i GPU-lui .
4. Denunţă pe toţi inanicii statului pe care-i ştii că practică religiunea.
5. A fi ateu, înseamnă să fii un discipol fidel a lui Lenin şi a lui Stalin.
6. Orice şcolar ateu poartă insigna liber cugetător .
7. Dacă vezi vreun preot, arată-l cu degetul ca pe cel mai mare inamic al proletariatului.
8. Ca bun ateu, trebuie să cunoşti doctrina regimului sovietic.
9. Nu uita niciodată că preoţii sunt cei mai mari duşmani ai revoluţiei noastre.
10. Orice ateu trebuie să fie gata să-şi apere ţara cu armele în mâini contra duşmanilor dinăuntru şi dinafară.”
De la tribuna unei şedinţe importante de partid din 1946 au fost rostite următoarele cuvinte (în limba rusă):
„La noi în Basarabia (ca să vezi ! –Al.M.) nu pentru presă şi nu pentru cuvântări fie spus, foarte mulţi oameni mor, foarte mulţi copii mor. De ce mor? Cauza principală este sărăcia şi desigur mulţi au fost sleiţi de puteri din cauza ocupaţiei germano-române (ca să vezi, românii ne-au ocupat, iar ei ne-au eliberat-Al.M.). Poporul este secătuit şi terfelit.
Ce folos de faptul că a fost instaurată puterea sovietică, dacă sovietul sătesc cu nimic nu se deosebeşte de o primărie românească, fiindcă în sovietul sătesc sunt bătuţi vizitatorii. Iată numai un exemplu din Niciujeni, raionul Răspopeni (probabil că denumirea localităţii este schimonosită-Al.M.). Acolo o adolescentă de 15 ani a furat ceva. Ea a fost bătută cu bestialitate şi purtată prin tot satul, iar secretarul sovietului cu o sulă pentru ciubotărie ia spart gurguii de la pieptul fetiţei încă ne format a băgat o sârmă prin ei de care a agăţat tăbliţa „eu am furat…”
Este greu de imaginat o asemenea cruzime, o atitudine antiumană împotriva copiilor de către autorităţile sovietice. Asemenea pedepse erau folosite în perioada sclavagistă. Probabil că asemenea metode au devenit clasice bolşevice.
Regimul totalitar sovietic, în deosebi cel din Basarabia s-a ţinut pe cele 3 balene ale ideologiei staliniste: frică, minciună şi violenţă. În principiu asta şi era puterea sovietică. Cu regret, copiii n-au avut nici o şansă de a scăpa de acest zmeu cu trei capete: nici la grădiniţă, nici la şcoală, nici în anii de studenţie. Bătaia şi violenţa erau în capul mesei în toate instituţiile nominalizate. Pentru o bună parte din oameni din generaţia anilor 50-70 este greu să-şi amintească un învăţător, care să nu fi folosit bâta în procesul de educaţie comunistă. Însă respectiva afirmaţie nu este o dovadă că nu erau profesori, care au exclus din metodele sale bătaia şi în general violenţa. Cu toate acestea se bătea şi la grădiniţă, şi acasă, şi la şcoală, şi chiar în instituţiile superioare de învăţământ. Erau cazuri când copiii fiind trataţi cu violenţă de şcoală şi de familie aveau un final tragic. Despre două din aceste cazuri ne mărturisesc documentele ce urmează, pe care le-am selectat şi tradus din limba rusă.
Cu toate că au trecut mai bine de 60 de ani de la aceste evenimente, pentru a nu pune degetul pe rana rudelor, autorul acestor rânduri a înlocuit numele copiilor cu câteva litere, care nu pot arăta o direcţie fixă:
Secretarului CC al ULCT tov. Mihailov N.A.
Scrisoare informativă despre sinuciderea elevului clasei III a şcolii de şapte ani Pogoreni , raionul Cotiujeni, RSS Moldove nească Ţ . E . N.
La 26 mai 1950 elevul clasei III a şcolii nominalizate Ţ.E.N. s-a sinucis prin spânzurare. Elevul s-a născut în 1940, tatăl său a murit la război; mama a murit şi la rugămintea mătuşii copilului G.D.T. (sora mamei copilului) el se afla sub tutela ei.
În urma controlului înfăptuit de lucrătorul CC al ULCT tov. Cemortan s-a stabilit, că mătuşa lui Ţ.E.N. şi soţul ei se purtau cu băiatul foarte crud, des îl băteau şi îi impuneau să dădăcească copilul acestora şi să muncească în gospodărie. Din aceste motive Ţ.E.N. foarte rar se juca şi la şcoală era întotdeauna tăcut, timid şi deseori dormea în timpul lecţiilor. Lecţiile le pregătea rar, era permanent deprimat moral .
Dirigintele clasei tov. Rojco în loc să se intereseze despre viaţa copilului, des îl certa pentru „lene”. Odată Ţ.E.N. a pierdut călimara şi temându-se că mătuşa îl va bate, a furat o călimară de la o elevă. Dirigintele clasei în loc să se intereseze ce motive l-au impus pe elev să fure, l-a adus în clasă şi în faţa tuturor a spus că Ţ.E.N. este un hoţ şi că acest lucru este o mare ruşine. Elevul Ţ.E.N. învaţă pe note de „3” şi „4” şi când instructoarea superioară de pioneri a discutat cu el, copilul a fost de acord să devină pioner. Dar la insistenţa dirigintelui clasei, care i-a spus că este lenos şi nu merită să fie pionier, în consecinţă elevul Ţ.E.N. n-a fost primit în rândurile pionerilor.
Cu toate că Ţ.E.N. era moral distrus şi disperat, în cursul anului nimeni n-a vorbit cu el omeneşte şi chiar comisia de la secţia raională de învăţământ care a controlat situaţia copiilor patronaţi, s-a limitat numai cu o discuţie cu tutela după care au apreciat copilul după îmbrăcăminte şi în temeiul acestora a fost întocmit un act.
La 26 mai, când se juca cu copiii Ţ.E.N. a aruncat şapca tovarăşului de joacă într-un şanţ şi a refuzat s-o aducă. Băiatul căruia îi aparţinea şapca s-a plâns mătuşii lui Ţ.E.N. şi când acesta a venit acasă a fost crunt bătut cu băţul. După acest caz băiatul a plecat de acasă, a dezlegat funia de la o fântână, s-a dus într-un crâng şi s-a spânzurat de un copac. După cum a arătat expertiza, copilul nu mâncase nimic 2-3 zile şi era sleit de puteri.
La 26 mai a avut loc o adunare zonală a învăţătorilor la care a fost discutată şi problema îmbunătăţirii lucrului cu copiii orfani. Mătuşa cu soţul său vor fi traşi de către organele judiciare la răspundere penală.
Problema privind lucrul cu copiii orfani a fost discutată şi la CC al ULCT din Moldova, la şedinţa primilor secretari a comitetelor raionale şi a comitetelor orăşeneşti a comsomolului. În viitorul apropiat CC al ULCT şi Ministerul învăţământului vor controla situaţia copiilor aflaţi sub patronat.
Secretarul CC al ULCT din Moldova V.Cohanschii
Nu mai comentez, e clar de la sine că „vinovat e mortul !” Anume de aceia şi n-a fost pedepsit nimeni nici din rândul profesorilor, nici din rândul puterii sovietice locale, nici din rândul organizaţiilor politice cum erau cea a comsomolului şi a partidului comunist.
Dar să facem cunoştinţă cu alt caz tragic, care are acelaşi amprentă a sistemului bolşevic:
Secretarului CC al ULCT tov.Mihailov N.A.
Scrisoare informativă despre cazul sinuciderii A.T.S. ,elevă în clasa VIII a şcolii medii din Cotiujeni , raoinul Cotiujeni , RSS Moldovenească
La 16 mai 1950 eleva clasei a 8-a şcolii medii Cotiujeni A.T.S.-născută în anul 1935 , moldoveană, după origine din ţărani mijlocaşi, şi-a pus capăt zilelor spânzurându-se de scara din şcoală.
Tov. Cemortan, lucrător responsabil la CC al ULCTM, trimis în deplasare a stabilit următoarele: Eleva era prietena unui coleg din aceiaşi clasă B.V.I şi uneori îşi pregăteau lecţiile împreună la el acasă. Când a aflat de acest lucru directorul şcolii, dirigintele clasei a 8-a şi învăţătorii au început împotriva acestor doi elevi o persecuţie pe toate căile. În acest fel, încă la sfârşitul lunii martie directorul l-a chemat în cabinet pe B.V.I. şi i-a interzis să discute şi să se întâlnească cu A.T.S. ameninţându-l că va fi alungat din şcoală. Discuţia cu directorul şcolii l-a adus pe elev într-o stare că acesta a aruncat cărţile la picioarele directorului, a scos din buzunar un cuţitaş şi a declarat că se duce să se taie, fugind din şcoală şi două zile n-a mai venit la şcoală.
În luna mai A.T.S. a primit nota doi la limba franceză şi profesoara tov. Goligştein a început s-o mustreze că trebuie mai puţin să se ocupe de treburile amoroase şi mai mult de învăţătură. Apoi a alungat-o din clasă. Învăţătorii au stabilit un sistem întreg de urmărire a celor doi elevi. Scrisorile adresate unuia sau altuia nimereau la învăţători. Dirigintele clasei Burmistrova a pus mâna pe un asemenea bileţel al fetei adresat băiatului şi l-a citit întregii clase după care a spus că ea face de râs şcoala. Ceilalţi profesori s-au alăturat şi ei la acest joc murdar, bătându-şi joc de sentimentele celor doi elevi . După părerea noastră în urma acestor persecuţii morale elevul B.V. I a început să evite întâlnirile cu A.T.S. care ulterior a dus la sinuciderea elevei. După cum a demonstrat expertiza eleva era virgină. După sinuciderea elevei, în şcoală a avut şoc o adunare comsomolistă deschisă. Au fost luate măsuri pentru a îmbunătăţi lucrul organizaţiilor Comsomoliste şi pionereşti din şcoli.
Secretarul CC al ULCT din Moldova V.Cohanschii
Ce poate fi mai trist pe lume …? Copii care au scăpat de focul războiului, de foametea organizată de autorităţile sovietice în anii 1946-1947, au scăpat de canibalismul anului 1947, dar n-au putut scăpa de sistemul comunist de teroare fizică şi morală. Ce poate fi mai trist … Spre sfârşitul anului 1954 RSS Moldovenească era împânzită de case de copii. Organele statale au înfăptuit un lucru enorm pentru a strânge copiii vagabonzi şi orfani (de fapt majoritatea din ei au ajuns orfani tot datorită eforturilor aceleiaşi puteri sovietice-Al.M.), ai caza, ai asigura cu hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, manuale, hârtie şi alte rechizite. A fost ridicată o armată întreagă de învăţători şi educatori, pentru salarizarea cărora au fost rezervaţi bani din bugetul RSSM. În faţa lor a fost pusă o problemă fixă: copiii, din aceste lăcaşuri să devină adevăraţi constructori ai socialismului, adevăraţi bolşevici, ateişti, adevăraţi urmaşi ai cauzei lui Lenin şi Stalin. Sigur că copiii fără părinţi sau în lipsa lor pot fi influenţaţi şi manipulaţi mult mai uşor. Pentru a îndeplini cu succes acest scop „nobil” trebuia de muştruluit pe aceşti tineri prin lecţii şi prin muncă (după metodica lui Macarenco) până când ideile leninist-staliniste le vor pătrunde-n sânge. Din rândul acestora şi a altor copii care nu prea au avut parte de „cei 7 ani de acasă” s-a conturat şi consolidat nomenclatura comunistă, care prosperă şi astăzi fiind risipită prin toate partidele şi mişcările social-politice.
După război autorităţile sovietice pornise o campanie de lichidare a neştiinţei de carte, pagină din cadrul revoluţiei culturale sovietice. Din şcolile româneşti au fost adunate şi arse cărţile în limba română în deosebi cele de istorie, limbă şi literatură română şi geografie. Cărţile ”mai de preţ” au fost adunate şi transmise în fonduri speciale ale câtorva biblioteci şi arhive, la care aveau acces numai persoane bine verificate şi de încredere. Având acces la aceste cărţi unii nomenclaturişti, copiind multe cărţi româneşti ”interzise” şi modificându-le sub un aspect ideologic bolşevic au ajuns respectabili oameni de ştiinţă, operele cărora nu prezintă nici o valoare.
Pentru a demonstra că în România nu se învăţa carte şi că numai cu venirea ruşilor a fost adusă ”lampa lui Ilici” şi cartea în listele celor analfabeţi erau înscrişi şi copii şi maturi din Basarabia, care deja aveau 4-5 clase româneşti. Pentru a fi mai mulţi neştiutori de carte în aceste liste erau incluşi oameni bătrâni de 70-90 de ani, oameni orbi, oameni cu deficienţe mintale şi chiar oameni decedaţi. Şi ca să nu fiu numai cu vorba vă propunem un fragment dintr-un certificat oficial semnat de Ministrul-adjunct al învăţământului din RSSM F.Cibotari de la 23 februarie 1951 adresat CC al PCM:
„Din cauza decalajului dintre datele prezentate de Ministerul Învăţământului din RSSM şi cele prezentate de Direcţia Centrală de Statistică a RSSM privind numărul de analfabeţi în republică a fost înfăptuit un control pentru a stabili veridicitatea informaţiilor prezentate, în urma cărora s-a stabilit următoarele:
1. Raionul Bălţi
Potrivit datelor prezentate de Secţia Raională de Învăţământ şi Direcţia Centrală de Statistică (actul a fost întocmit şi semnat de şeful secţiei raionale de învăţământ, Împuternicitul Direcţiei de Statistică şi aprobat de Preşedintele Executivului Raional) către 1 octombrie 1949 în raion erau înscrişi 1040 de analfabeţi. În prezent, după doi ani ( după două promoţii de licbez) în raion după datele DCS se numără 1450 de analfabeţi !?
Luând ca exemplu un sat aparte (Grinăuţi), comisia în componenţa căreia a intrat, împuternicitul DCS tov. Anaţchii, inspectorul secţiei raionale de învăţământ tov. Goihman şi reprezentantul Ministerului Învăţământului tov. Barbalat au stabilit următoarele:
1. După datele secţiei raionale de învăţământ în Grinăuţi analfabeţi nu sunt, iar după datele DCS – sunt 37 de persoane.
2. Controlând amănunţit cărţile de imobil ale sovietului sătesc (un fel de primărie sovietică-Al.M.) (preşedintele sovietului sătesc tov. Badiuk N.A., secretar, Iacubovici M.F.) am depistat 43 de analfabeţi, în afară de copii, care învaţă la şcoala medie dar greu de explicat de ce sunt înscrişi la cei analfabeţi.
3. În numărul celor analfabeţi figurează t. Badiuc P.A. – născut în 1933, care de facto are termitate 5 clase, Perju C.D. – născut în 1922, care are 4 clase şi a terminat cursurile de tractorist, Buciaţchii N.I. –născut în 1914, care are terminată şcoala primară, Jerbalovschii P.I.-1928, cărturar, Ciornaia A.F. din 1922, cărturară; Perju V.C. – din 1914, care poate scrie şi citi româneşte (aşa-i în document-Al.M.), Frecăuţan M.I. – din 1929 cărturar,care-i învaţă pe alţii carte; Bogaci E.I.-din 1923, Zaharciuc I.I.-din 1911 ; Cazac C.G.-din 1911; Ştefăneţ E.N. – din 1904 – care învaţă în grupele mici de licbez. În afară de aceştea, după cărţile de imobil sunt înscrişi analfabeţi tovarăşii Petraş V.A., care a plecat în oraşul Stalino la lucru; Cruc A.D. – persoană de 58 de ani;Kostiucenco D.Z., persoană fără minte; Pânzari – un orb; trei femei în etate, care sunt ţintuite de pat de o boală incurabilă. Patru oameni s-au dovedit a fi analfabeţi (ei au învăţat în grupele de licbez în anii 1945-1946 şi 1946-1947, din care cauză nu au fost cuprinşi cu învăţătura în anul curent).
În acest fel, se vede, că datele cu care operează DCS, pe departe nu corespund realităţii.
S-a stabilit, că inspectorii DCS , contrar instrucţiunilor au supus populaţia unor examene. Mai mult ca atât, inspectorul de sector al DCS tov. Belan, neştiind limba moldovenească, judeca despre analfabetism după gradul de cunoaştere al limbii ruse . (Mai clar fie spus, dacă omul nu ştia ruseşte, era scris la analfabeţi – Al.M. )
Considerat neepuizat, vom mai reveni la acest subiect .
Alexandru Moraru, istoric-arhivist şi publicist
Sursa:Tribuna Basarabiei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu