Anatol Petrencu. Cluj-Napoca: cartierul Mănăştur

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Prima parte tratează despre politica lui Uite popa, nu e popa!, una care ridiculizează statul român. Argumentele de bun simț ale lui Anatol Petrencu ar putea fi auzite de viitorul președinte al României care, în loc să fie slugă la doi stăpâni, ar trebui obligat, de noi și în numele nostru, să nu mai fie slugă. Cu prietenie, Dan Culcer

Cluj-Napoca: cartierul Mănăştur
Publicat la 4 May 2011; 541 afişări; 6 comentarii;

Cândva Mănăştur a fost un sat. Datorită extinderii urbane, Mănăştur a devenit un cartier al Clujului. Studiind localităţile, întotdeauna am atras atenţia asupra denumirilor străzilor. Consider că o monografie a oricărei localităţi pierde mult atunci, când autorul nu expune evoluţia denumirilor străzilor.
În 2004 am locuit provizoriu pe strada Izlazului. Când ieşeam în stradă şi făceam la stânga, ajungeam în bulevardul Mareşal Ion Antonescu. Bulevardul începea de la o mare încrucişare de drumuri (Calea Mănăştur, strada Plopilor, Calea Floreşti) şi se termina la intersecţie cu strada Bucium. În martie 2011 acelaşi bulevard se numeşte „Primăverii”.
De ce Mareşal Ion Antonescu era clar. Care au fost motivele schimbării denumirii bulevardului din Mareşal Ion Antonescu în Primăverii rămâne un mister. Militarul Ion Antonescu a implicat România în război nu fără consimţământul MS Regelui Mihai I, decorat de sovietici, în 1946, cu cel mai înalt ordin al URSS „Pobeda” [„Victoria”]. Ambii, deci, regele Mihai I al României şi conducătorul statului Ion Antonescu, au luat decizia de a intra, la 22 iunie 1941, în războiul sfânt împotriva regimului totalitar bolşevic, atât de mult criticat astăzi, şi pe bună dreptate. Ei au implicat România în război pentru a recupera pământurile strămoşeşti: Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, populate de români şi răpite de sovietici la 28 iunie 1940. Se comite, cred, o prea mare nedreptate: în 2010 ex-regele României Mihai I a fost prezent în Piaţa Roşie din Moscova, admirând parada militară; acest eveniment a fost determinat de conducătorii Federaţiei Ruse, care l-au invitat şi de Mihai I, care a acceptat invitaţia.
Ion Antonescu, însă, rămâne cu ştampila pusă de numitul „Tribunal al poporului”, impus de sovietici, şi este considerat de unii „criminal de război”, „antisemit”, „canibal” etc.
În iulie 2004 am vizitat Biserica Parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”- Mănăştur. Pe un panou de lângă intrarea în Biserică era scris: „Unii s-au întrebat dacă nu cumva dimensiunile uriaşe ale noii biserici din Mănăştur sunt expresia unei grandomanii care nu şi-a calculat raportul dintre vrere şi putinţă. Răspunsul, însă, este simplu: nu grandomanie, ci grandoare, nu mărime, ci măreţie, aceasta pentru că de la bun început iniţiatorii au plătit cu viaţa curajul de a ieşi în stradă pentru libertatea şi demnitatea noastră a tuturor. Fapta lor se cheamă jertfă. Ori jertfa prin însăşi natura ei e măreaţă. În Spania, spre a cinsti memoria celor căzuţi de-a lungul războiului civil Franco a deschis o catedrală în inima unui munte. La noi catedrala s-a construit mai întâi în inimile laolaltă cât un munte ale mânăşturenilor. I-am văzut voluntari, pe şantier, bărbaţi şi femei, cărând cărămidă şi ciment. Jertfa e măreaţă, dar uneori înconvoaie ca pe Isus sub cruce…” [aici textul (câteva rânduri) au fost astupate cu un anunţ, lipit deasupra].
Tot aici am selectat câteva informaţii din Cronologia construirii Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”- Mănăştur. Astfel, la 1 ianuarie 1990 adunarea parohială a luat decizia de a  construi biserica cu hramul Sfinţilor apostoli Petru şi Pavel – Mănăştur; proiectul monumentalei construcţii este realizat de o echipă condusă la acea vreme de arhitectul-şef al judeţului Radu Spânu şi inginerul Ştefan Pintea. La 6 mai 1990 – se pune piatra de temelie a noii biserici; oficiază sfânta Liturghie fostul arhiepiscop Teofil Herineanu, episcopul vicar Iustinian Maramureşanul împreună cu un mare sobor de preoţi şi diaconi. Au fost prezente importante personalităţi culturale şi politice ale municipiului împreună cu reprezentanţi ai cultelor romano-catolice şi reformate. Între 1990 şi 1991 se desfăşoară operaţiunile de excavare şi turnare a fundaţiei, între 1992 şi 1993 începe zidirea bisericii, încredinţată trustului de construcţii „Transilvania”. În 1993 se atinge cota „zero”. În 1994 – încep lucrările de amenajare a demisolului (tencuieli, mozaic şi tavan casetat), executate de firma „Clusium”, iar la 19 iunie 1994, de sfintele Rusalii, Înalt Preasfinţia sa Bartolomeu Nania sfinţeşte demisolul bisericii. Între 1995 şi 1996 au continuat lucrările de construcţie. În 1997 s-au turnat balcoanele primului nivel, în anii 2001-2002 constructorii au ridicat zidurile Sfântului Altar, care au atins cota maximă şi au turnat plăcile pentru cele două turle ce vor încadra cupola Altarului.
În martie 2011 am vizitat din nou Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”- Mănăştur. Biserica este încă un şantier. Pe un panou acoperit cu sticlă este afişat un ziar în care a fost publicat articolul „Belvedere se mută în turnul „catedralei” din Mănăştur”, iar mai sus de titlul articolului s-a constatat: „Construcţia bisericii din Mănăştur durează de 19 ani, pentru că fondurile se adună greu”. Mai mult chiar, ceva mau jos cititorii ziarului au fost informaţi de către preotul paroh Vasile Raus că biserica a acumulat o datorie de 850 000 lei în doar trei luni de zile. Din aceiaşi sursă aflăm că „La cupola centrală va fi o belvedere, la care se va avea acces printr-o intrare separată de intrarea principală în biserică. Va fi un punct turistic, de unde se va vedea tot Clujul”.
La o distanţă nu prea mare de locul unde se înalţă Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”- Mănăştur, în vale, se găseşte Biserica Romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” zisă „Calvaria”. La intrare este un panou, pe care este scris: „Bine aţi venit! Acest locaş de cult a fost fondat în anul 1060, ca prima abaţie benedictină din această regiune. Terenul este proprietatea Bisericii Romano-catolice Cluj-Mănăştur. Pe lângă faptul că terenul şi biserica sunt monumente istorice renumite, în jurul bisericii se află şi cimitirul în care se odihnesc trupurile semenilor. De aceea, dacă intraţi în această incintă, vă rugăm să aveţi o comportare demnă de acest loc. Sunt interzise: călcatul pe iarbă, jocurile sportive, plimbarea câinilor, intrarea cu bicicleta, aprinderea focului, plaja, păscutul animalelor. Nerespectarea regulilor de mai sus poate deveni caz judiciar. Vă mulţumim pentru înţelegere.”
Atât Biserica, cât şi cimitirul şi curtea sunt bine îngrijite. Între Biserică şi răstignirea de pe deal sunt montate 14 cruci. În 2004 am fost însoţit de Ştefan Gyorke, custodele Calvariei, cu care am mers prin cimitir şi care mi-a citit inscripţiile în limba latină, inclusiv cele din dreapta şi din stânga uşii.
În 2011 am copiat istoria Bisericii de pe o tăbliţă, afişată la intrare: „Primul locaş sfânt de pe teritoriul parohiei noastre a fost ridicat de regele maghiar Bela I (1060-1063), pe lângă drumul dintre Cluj şi Oradea, pentru călugării benedictini. Pe lângă abaţia de la Cluj-Mănăştur funcţiona şi o cancelarie, unde se păstrau şi se copiau documentele nobilimii transilvane. Biserica sfinţită în cinstea Sfintei Fecioare Maria aparţine abaţiei. Arhiva şi biblioteca abaţiei aveau faimă europeană. În anul 1241, tătarii au distrus mănăstirea, iar în secolele XIII-XIV, a fost reconstruită. Ulterior, între 1463 şi 1466, abatele Petru a înconjurat-o cu o fortificaţie. În timpul reformei religioase, ea a fost când protestantă, când catolică, ba chiar posesiune privată. Principele transilvan Ştefan Bathori a cumpărat dreptul de proprietate de la protestanţi şi a dat mănăstirea Ordinului iezuit, pe care tot el l–a chemat aici. Vechea biserică a zăcut apoi în ruină, până în anul 1818. Biserica abaţială cu hramul Adormirii Maicii Domnului a fost restaurată şi declarată parohie în anul 1898. Din clădirea de pe vremuri s-a păstrat numai sanctuarul, la care s-a construit o navă gotică. În secolul XX, timp de şapte decenii, biserica a fost utilizată de cultul greco-catolic, apoi de cel ortodox. În prezent, ea este cunoscută cu numele Calvaria. Redobândită de cultul romano-catolic, clădirea renovată a primit, în anul 1998, premiul Europa Nostra”.

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, preşedinte al INIS „ProMemoria”, vicepreşedinte PL.
2-3 mai 2011