Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Ion Coja. Peter Weisz, evreul de naționalitate constănțean
Nu mai știu unde am citit sau auzit cum că orice anti-semit autentic are un bun prieten evreu. La mine se potrivește: printre cei câțiva dintre care mi-e geu să spun care mi-este sau mi-a fost cel mai bun prieten, se numără și un evreu: Peter! Peter Weisz! Ne-am cunoscut pe la 5 ani, vecini în mahalaua Cuza Vodă, am fost colegi de grădiniță, de școală, de liceu, și am trăit împreună momente unice! A fost legătura umană cea mai îndelungată, până în urmă cu un an când Peter a murit pe masa de operație, inima nu i-a mai pornit!…
Să-i amintesc și pe ceilalți buni prieteni care nu mai sunt: Mihai Șainian, Fane Unteanu, Petre Anghel, Romică Simionescu, Alecu Cuturicu… Alții, încă pe ring, mă sfiesc să le spun numele! Să fie sănătoși!
Am mai povestit despre Peter, evreul cu care am umblat an de an cu colindul, fără să cunoaștem motivul vreunei incompatibilități. Mergeam pe la rudele mele, numeroase în Constanța copilăriei mele, de unde făceam grosul încasărilor, dar și pe la rudele lui Peter, mai puține, care ne primeau ușor amuzați că le aducem vestea nașterii lui Mesia. Ani după aceea am înțeles că Crăciunul ne deosebea, pe români de evrei! În fapt, în casele evreilor colindați mirosea tot a cozonaci, cozonacii al căror miros ne întâmpina în fiecare casă colindată! Am mâncat în anii aceia la Peter acasă și pască jidovească, iarăși fără să înțeleg de ce era deosebită de pasca noastră… Dar n-a contat nicicum ce nu puteam înțelege, conta că dintre toți tovarășii de joacă mă înțelegeam cel mai bine cu Peter! El scund și îndesat, eu lung și deșirat, ca doi Pat și Patașon de care nimeni azi nu-și mai aduce aminte.
Ne mai și deosebeam! Joaca noastră fiind la două străzi distanță de Biserica Adormirea Maicii Domnului am aflat târziu de ce când și când Peter dispărea dintre noi și se întorcea după un sfert de ceas, cu buzunarul plin de mărunțiș. Pasămite, când clopotul bisericii era tras într-un anumit fel care însemna scoaterea mortului din biserică, Peter cunoștea acest detaliu și se grăbea să prindă un loc printre nevoiașii care așteptau să se înfrupte din ritual: familia defunctului arunca în urma sicriului ceva bănet, iar cerșetorii se buluceau să adune cât putea fiecare să apuce. Apuca și Peter, dar n-am știut de această șmecherie a bunului meu prieten decât ani buni mai târziu, la un ceas al amintirilor, la Dortmund, în 1984, când am făcut prima mea ieșire în Occident, iar Peter a fost primul dintre românii pe la care am tras.
Peter, fiu de stomatologi, trăia o viață îndestulată, dar taică-su, un tată sever, nu-i dădea nici un ban de cheltuială, dar îl încurajase să se descurce, să găsească singur surse de făcut bani și lui Peter i-a mers mereu mintea cum să facă rost de bani. De câteva ori i-am fost tovarăș de afaceri și am câștigat bani frumoși împreună. De exemplu, cu trotineta lui Peter ajutam vecinii mai vârstnici să care acasă bidonul cu gaz lampant, destul de incomod la transport!
Pe scurt, Peter s-a descurcat întotdeauna în privința banilor, nefiind deloc zgârcit, ci cheltuia cu dărnicie pentru cei din preajma sa. Băiat filotim! A avut mulți prieteni peste tot pe unde viața l-a purtat.
La un an de la terminarea liceului Peter și ai lui au făcut Alia: au depus dosar de plecare în Israel și li s-a aprobat. M-am dus să-mi iau rămas bun de la bunul meu prieten. Mi-a rămas în minte maică-sa, o femeia deșteaptă, de la care nu mă așteptam s-o aud că se jură să nu mai calce prin țara „asta”! Nu știu din ce motiv! Dar a apărut la Constanța după câțiva ani, când Peter s-a întors să-și regăsească perechea din timpul liceului și s-o ia de nevastă! Taică-su a motivat revenirea ca să-și comande câteva costume la croitorul din cartier, la domnul Minea. În Israel nu găsise un croitor la fel de priceput!
În Israel Peter al nostru a trebuit să facă vreo trei ani de armată. Pus pe glume cum era mereu, la vizita medicală când medicii au constatat că Peter nu este circumcis, acesta i-a întrebat: fapul că nu-s circumcis nu-i motiv să mă declarați inapt pentru serviciul militar?!
Nu știu dacă am înțeles bine, dar Peter și ai lui au fost obligați să locuiască în Israel un număr de ani și abia după aceea au putut să-și aleagă de fapt o țară în care să se bucure de beneficiile libertății. Și au ales Germania, unde Peter a făcut și o facultate, facultatea la care tânjesc cam toți constănțenii: construcții navale. A terminat-o, la Kiel parcă, după care a colindat lumea ca mare inginer naval: Italia, Anglia, Nigeria. După care, nemulțumit de salariul unui bun inginer naval, și-a adus aminte de meseria părinților săi, cea de stomatolog, a aflat și cât de bine sunt plătiți în Germania stomatologii și a luat decizia de a se face stomatolog. Decizie care l-a obligat să se întoarcă în România, în 1978. …Fine del primo tempo!
Secondo tempo. În România află de la minister că nu poate fi acceptat ca student străin deoarece a trecut de vârsta limită: 35 de ani! Situație disperată, în care își aduce aminte de bunul său prieten din copilărie și apelează la frumoasele amintiri care îi leagă. Constănțeanul subsemnat se descurcă, apelează la directorul editurii Pedagogice, vestitul domn Floricel, și se obține derogarea prin care domnul Weisz Peter este primit student la facultatea de stomatologie din București! Urmează cei cinci ani de studenție despre care Peter avea să declare că au fost anii cei mai frumoși ai vieții sale. Inclusiv datorită colegei Mona cu care va contracta al doilea mariaj. Mai trainic decât primul, dar și mai dureros în final.
L-am întrebat odată de ce nu este tăiat împrejur, iar el mi-a povestit că născut fiind la Timișoara în septembrie 1942, într-o țară ocupată de germani, maică-sa a decis să nu-l supună ritualului judaic, pentru ca la nevoie să poată susține că nu este evreu! Conclzia mea: Asta înseamnă că și eu, care nu sunt tăiat pe nicăieri, pot susține că sunt evreu, ca și tine, și pot să cer plecarea în Israel! Tu cum ai dovedit că ești evreu!
Răspunsul său a fost memorabil și-l reproduc întocmai: „Deși m-am născut în timp de război, la două săptămâni de la naștere apariția mea pe lume a fost înregistrată la New York, la Comunitatea Mondială a Evreilor. De acolo mi-a venit și confirmarea că suntem evrei atunci când am cerut să emigrăm în Israel.”
Discutând despre evreitatea sa, Peter mi-a povestit că este destul de subțire: avea printre ascendenți și italieni, și unguri, și germani. Dar tu cum te simți că ești, ca naționalitate? am insistat eu. Și atunci Peter mi-a dat un răspuns pentru care l-am iubit fără rest: Eu, zis-a Peter, eu mă simt de naționalitate constănțean!…
De Constanța nu s-a putut rupe niciodată, a revenit mereu, inclusiv cu fiica sa pe care a înscris-o la facultatea de stomatologie din cadrul Universității Ovidius. Ani de zile a fost nelipsit de la întâlnirile promoției noastre din luna iunie, de la Liceul Mircea cel Bătrân, continuate la „Zorile”, restaurant emblematic pentru orice constănțean adevărat. La una din agapele noastre mă aflam cu Peter alături, ceilalți colegi se dădeau încă tineri pe ringul de dans, era o atmosferă chiar sărbătorească, de voioșie și plăcere de a ne afla împreună toți cei prezenți, deci inclusiv Peter al nostru, care, după ce ne-am amuzat privind zbănțuiala colegilor, oftează la un moment dat și-mi zice cu multă amărăciune în glas: „Măi, Ioane! Să știi că dacă n-ar fi fost comuniștii, noi n-am fi plecat din România!” Așadar, pentru Peter, ins apolitic în general, era clar un lucru: plecaseră din România, el și ai lui, de răul sistemului comunist! Nu de dragul Israelului ori al Occidentului! Ci din cauza „comuniștilor”!
Atmosfera în care mi-a făcut această destăinuire, și ceva din vocea sa, un fel de disperare după ce făcuse un bilanț al existenței sale și se vedea bine că regretă părăsirea Constanței și a colegilor, m-a oprit să-i pun întrebarea care mi-a venit de vârful limbii: Măi, Petere! Și comunismul cine naiba l-a adus în România?! În România și pe planeta asta?!…
Nu era frumos din partea mea să-l trezesc la realitate. Aveam amândoi vreo 70 de ani și dacă Peter nu conștientizase încă adevărul cu privire la originea Comunismului, la vinovăția evreiască privind apariția regimului bolșevic atât de opresiv, de inuman, mi s-a părut un gest lipsit de delicatețe să-l corectez, să-l dumiresc eu cine era vinovat pentru anii săi petrecuți ca evreu rătăcitor pe fața pământului, după ce avusese norocul să se nască într-un loc atât de binecuvîntat ca România, ca Constanța, la doi pași de plaja de la Trei Papuci… A dat cu piciorul acestui noroc și a plecat să facă ani grei de armată în Israel de unde a plecat apoi ca din pușcă atunci când i s-a ridicat interdicția de a părăsi Eretz Israel! Nu s-a mai întors în Israel!… În schimb în România a revenit de zeci de ori!… Se pregătea să-și petreacă aici ultimii ani de viață!
Ce vreau să spun cu această poveste despre bunul meu prieten evreu?
M-a stârnit deunăzi afirmația unui tînăr politician care dorește să legifereze acordarea cetățeniei românești pentru nepoții nepoților evreilor care au plecat din România, pe motiv că „acea cetățenie le-a fost furată”! Le-a fost furată de autoritățile de la București!
Fals, amice! Niciun evreu nu a fost deposedat de cetățenia românească în mod abuziv, ci conform cu legea, pe care ei o cunoșteau bine când au făcut cerere de plecare în Israel. O cerere de „repatriere”, făcută în temeiul credinței lor profunde că Israelul este patria lor și acolo doresc ei să trăiască și să moară! Și pentru asta erau de acord să renunțe la cetățenia română! Nu mai era bună la nimic!
Nu este adevărată nici povestea cu vînzarea de evrei, dorită de statul român! Dimpotrivă, lobyul evreiesc din Occident, din SUA în primul rând, a făcut mereu presiuni asupra guvernului român să acorde mai ușor viza de plecare în Israel! Deci, dacă e cineva vinovat de „furatul cetățeniei”, vinovată este presiunea/propaganda sionistă, evreiască, profund interesată de sporirea numărului de evrei din Israel. Românii nu au avut nici o vină în plecarea evreilor din România, majoritatea cu o calificare profesională superioară, și nu au românii nici un motiv să-și reproșeze vreun abuz față de evreii care au părăsit România. Nu avem nici un motiv să ne considerăm vinovați în vreun fel și datori de a îndrepta nedreptatea guvernanților români, a părinților noștri! Dacă evreilor li s-a „furat” cetățenia, hoțul este la New York și la Tel Aviv! Dacă cineva i-a păcălit, acei manipulatori erau evrei, mai mult sau mai puțin sioniști, dar evrei! Cel puțin în acte!
Lucrul cel mai important din povestea evreului Peter Weisz este detaliul că el și ai lui „nu ar fi plecat din România în Israel” dacă nu i-ar fi presat regimul comunist din România! Atingem astfel un subiect complet ignorat în discuțiile despre factorii istorici care au modelat evoluția evenimentelor istorice din veacul al 20-lea. Este vorba de reținerea/refuzul evreilor de a da curs invitației sioniste de a coloniza Palestina. Acest refuz a avut consecințele cele mai tragice pentru pacea mondială!
Să recapitulăm puțin:
1. Evreii obțin în 1917 declarația Balfour din partea englezilor, care își dădeau astfel acordul și sprijinul pentru înființarea statului Israel pe teritoriul Palestinei. Teritoriu a cărui soartă englezii nu aveau nici un drept să o decidă. Urmare a acestui troc, lobyul evreiesc din Statele Unite îi păcălește pe americani și îi face să iasă din neutralitatea asumată față de războiul din Europa. Și în felul acesta se reiau luptele, iar Germania, din țară învingătoare, se trezește țară învinsă și aspru pedepsită la tratativele de pace de la Versailles, fiind obligată să plătească despăgubiri de război care duc țara în pragul falimentului economic și financiar.
2. Nemții află de trădarea evreimii mondiale ale cărei interese au schimbat soarta războiului. Și așa se face că Germania, stat care oferise o permanentă protecție evreilor, devine port stindardul anti-semitismului mondial. Un anti-semitism total, sistematic, bine pus la punct.
3. Între timp, adică în anii de după obținerea acordului britanic pentru înființarea statului Israel, propaganda sionistă pornește o campanie asiduă printre evreii din lumea largă pentru a participa la colonizarea Palestinei, în vederea stabilirii în Palestina a unui număr suficient de mare de evrei pentru a face posibilă declararea Palestinei stat evreiesc. Se face apel la patriotismul evreiesc care are acum ocazia să se manifeste ca voință națională de a avea un cămin, o patrie, un teritoriu național, cel al străvechii Iudei. Sute de evrei pleacă spre Palestina și se fac coloniști, dar numărul lor este absolut insignifiant de mic, față de majoritatea arabă din Palestina! Trebuia făcut altceva care să-i determine pe evrei să-și părăsească în număr mare rosturile din țara unde trăiau de mai multe generații și să plece în necunoscut, în Palestina ostilă și inospitalieră. Și sioniștii, mari șahiști, au apelat, nota bene!, chiar la anti-semitismul german, l-au încurajat, l-au stimulat, până ce anti-semitismul a devenit politică de stat în Germania și mai multe țări din Europa. Germanii îi invită pe evrei să părăsească țara pe care o trădaseră liderii mondiali ai evreimii! Modelul german este urmat de alte state și toată lumea discută despre strămutarea evreilor din Europa într-un teritoriu care să devină patria lor. Se propun mai multe variante, una fiind Madagascarul. După părerea subsemnatului o variantă deloc neglijabilă!
4. Evreii sunt declarați indezirabili în mai multe țări din Europa care se aliază cu Hitler. Prigoana împotriva evreilor, mult dorită de strategii sioniști, duce în final la ceea ce numim Holocaustul anti-semit din anii 1941-1945. La sfârșitul războiului, evreii eliberați din lagăre aleg unde să-și petreacă restul vieții, o parte aleg Palestina, dar cei mai mulți aleg revenirea în țara de obârșie sau Statele Unite.
5. În Palestina, ca să se adune numărul necesar de evrei era nevoie de un alt impuls care să-i oblige pe evrei să părăsească țara unde, de bine, de rău, se aciuaseră și trăiau de câteva generații! Acest impuls a venit dintr-o direcție neașteptată! Războiul se încheiase printre altele și cu un rezultat neașteptat: ocuparea de către Armata Roșie a statelor est-europene și instaurarea în aceste state a regimului comunist! Ei, bine, în aceste țări est-europene trăiau cei mai mulți evrei din Europa. Și tocmai regimul comunist instaurat în Estul Europei le putea fi de cel mai mare ajutor sioniștilor, în căutarea de evrei fraieri care să colonizeze Palestina. Regimul iudeo-bolșevic de teroare instaurat în aceste țări a instituit, printre alte opreliști, interdicția de a părăsi țara respectivă. Cetățenii din lagărul socialist nu aveau voie să părăsească țara și să-și caute fericirea pe alte meridiane! Cu o singură excepție: evreii! Evreii, numeroși în țările respective, numai ei puteau părăsi raiul comunist, dar cu condiția de a se stabili în Israel!…
…Aceasta
este pe scurt povestea întemeierii statului Israel! Cât a fost scenariu
planificat și cât a fost jocul întâmplării este un aspect secundar!
Aspectul principal îl constituie rezultatul: suferin
Este vorba în primul rând de suferința evreilor, trecuți prin experiența persecuțiilor anti-semite generalizate la aproape întreaga Europă și culminând cu genocidul numit Holocaust. Chiar dacă dimensiunile acestuia vor fi fost mult mai mici decât cele cuprinse în datele oficiale, tot despre multă și nemeritată suferință este vorba!
Evreii care de bună voie și-au părăsit rosturile pentru o iluzorie fericire în Israel intră și ei la socoteală, mai ales că viața în Israel are până în zilele noastre neajunsuri care fac din mulți evrei cetățeni dispuși să-și părăsească patria mult dorită. Cei mai mulți pentru a reveni în țara din care le-au plecat părinții în urmă cu 30-70 de ani.
Pentru cunoscători, această soluție se cheamă diasporism și este luată în calcul cu multă seriozitate de cei care cugetă la viitorul evreilor israeliți! În căutarea unei soluții pentru conflictul palestiniano-evreiesc din Israel, conflict imposibil de temperat, diasporiștii propun ca în Israel să rămână evreii veniți din țările arabe, evrei a căror cultură îi apropie de mentalul palestinian, iar evreii sosiți din Europa să se întoarcă în țara din care au plecat părinții lor!
Să se întoarcă? Dar este sigur că mai au acest drept?! Dreptul special de a reveni în țara din care le-au plecat părinții, ca și când această țară este mereu disponibilă să colaboreze și să cedeze la manevrele nebuniei sioniste!
Subiectul acesta merită însă a fi cercetat separat, nu mai înainte de a face inventarul suferințelor cauzate de politica sionistă pentru ne-evreii din țările afectate de propaganda sionistă! Deocamdată afirm părerea mea: nu există un asemenea drept pentru evreii care au plecat din țara respectivă, susținând că merg în patria lor adevărată, Israel numită! Au obligația să-și respecte alegerea făcută!
În
discuția mea cu Peter, relatată mai sus, m-am abținut să-i vorbesc de
vinovăția evreiască pentru instaurarea comunismului în România, comunism
care i-a determinat pe cei din familia lui Peter să plece în
necunoscut. Și n-am scos o vorbă nici despre
suferința familiei mele, umași ai unor ciobani ardeleni veniți în
Dobrogea pe la 1900 și a căror agonisită de o jumătate de veac, deloc
neglijabilă căci erau oameni muncitori, cu spor în tot ce făceau, s-a
dus pe apa Sâmbetei prin naționalizarea de după 1948, proclamată prin instaurarea iudeo-comunismului
Nu i-am pomenit lui Peter de umilințele și interdicțiile prin care am trecut ca fii de chiaburi, de exploatatori, acestea fiind în mare parte imaginate de mintea bolnavă a unor evrei fanatizați de lupta de clasă, de instaurarea dictaturii proletariatului și de alte aiureli iudeo-bolșevice. Dictatură pe care nu le-a trecut prin cap s-o instaureze și în Israel, patria regăsită după milenii de exod și rătăcire pe toate meridianele globului. Numai că în România oprimată crunt de evreii bolșevici, compatrioții noștri evrei aveau la dispoziție posibilitatea părăsirii sistemului, posibilitate de care noi ne-evreii eram lipsiți! Adică ni se interzicea speranța, șansa de a ne decide soarta! Și asta ne dădea sentimentul unei dureroase discriminări, care îi favoriza pe evrei într-un mod cu totul inacceptabil. Cum să nu se nască astfel sentimente de reținere față de evrei?!
Era umilitor, ca ne-evreu, să-ți iei rămas bun de la un coleg evreu care părăsea corabia noastră plutitoare în derivă! Cei mai mulți dintre evrei țineau secretă această plecare, evitau o ultimă discuție cu colegii condamnați de alți evrei la o existență fără orizont, fără speranță! De acest revers al medaliei minunatul evreu Peter Weisz nu a avut habar, iar eu l-am lăsat să se simtă bine mai departe dând vina pe comuniștii din România părăsită, fără să știe că, în ultimă instanță, cine spune comunist spune de fapt evreu! Fără să priceapă că marele eșec al vieții sale fusese provocat de evrei, de evreii comuniști și de evreii sioniști! Pentru Peter Weisz nu existau aceste două categorii de evrei, care au stricat nu numai viața sa, ci și viața întregii planete! Inclusiv a mea și a dumitale, iubit cetitorule!
Ion Coja
