Mircea PLATON. ROMÂNIA LUI ION VARLAM – PSEUDO-ROMÂNIA: CONSPIRAREA DECONSPIRĂRII

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

ROMÂNIA LUI ION VARLAM – PSEUDO-ROMÂNIA: CONSPIRAREA DECONSPIRĂRII

Cei care au trăit luptele anilor ’90-’92, îşi mai aduc poate aminte că unul din motivele pe care Ion Iliescu şi oamenii săi “de bine” le invocau în sprijinul rămânerii vechilor cadre comuniste la putere era acela că: “nu avem oameni.” Cu excepţia lui Emil Constantinescu şi a celor “15000 de specialişti” pe care i-a promis fără să-i şi livreze – sau poate că i-a livrat la export, în valurile masive ale emigraţiei ultimului deceniu -, toate garniturile cultural-politice care s-au succedat la putere de atunci şi până acum au fredonat acelaşi refren: “nu avem oameni.” Acest tip de discurs ajută de fapt la evacuarea, exilarea, executarea silită şi cenzurarea oricărui “om” inoportun. Şi orice om care vrea să facă ceva e inoportun pentru “elita” României de azi, care a ajuns “elită” tocmai pentru că s-a îngrijit ca în România să nu mai fie “oameni”. Crimei i se dă un aer de fatalitate: materialist-dialectică ieri, globalizantă astăzi. Sub comunişti, analfabeţii au ajuns profesori universitari din cauză că profesorii universitari au fost lichidaţi sau trimişi să facă munca analfabeţilor care le-au luat locul. Sub neocomunism, fiii, nepoţii şi finii analfabeţilor ajunşi profesori universitari au avut grijă să obţină monopolul mediatic pe care l-au convertit în monopol instituţional. Şi monopolul instituţional îl folosesc tocmai pentru a se asigura că România nu mai are oameni, ci doar slugi.

Unul dintre oamenii care se încăpăţânează să îşi facă auzită vocea în România e şi Ion Varlam, un nume pe care nu îl veţi întâlni printre cele ale invitaţilor la talk-showurile iluştrilor noştri intelectuali sau analişti politici. Cartea pe care o semnalez acum, Pseudo-România: Conspirarea Deconspirării a apărut în 2004. Ecoul ei a fost vătuit. Şi totuşi, Ion Varlam e o persoană care, prin origine, educaţie şi destin, ar fi trebuit să facă parte din rândul elitei noastre. Născut în 1938 într-o veche familie boierească în al cărei arbore genealogic se împletesc bani ai Craiovei, Cantacuzini, Rosetteşti şi Ştirbey, trecut încă de tânăr, de la 14 ani, prin închisorile comuniste, plecat apoi în Franţa unde a studiat Dreptul la Sorbona dar şi la Institutul de Ştiinţe Politice unde i-a avut ca profesori pe Raymond Aron, Maurice Duverger sau pe Helene Carrere d’Encausse, implicat în lupta anticomunistă a exilului românesc alături de Ion Raţiu, Ion Varlam ar fi trebuit să fie unul din oamenii care conduc România de azi. Sau măcar unul din sfătuitorii celor care conduc România de azi. Dar nu e.

Mai mult, cartea pe care o recenzez a apărut cu o întârziere de patru ani, după ce a fost refuzată de şapte edituri pe motiv de FRICĂ sau din cauză că editorul “nu editează texte în care sunt atacaţi prietenii săi şi ideile lor”. Corect. Dar insuficient. Insuficient în momentul în care prietenii noştri şi ideile lor au contribuit la edificarea unei Românii în care se cântă în cor “dilema veche”: Iliescu sau Vadim, Băsescu şi/sau Iliescu. FSN sau FSN? Sau, poate, puţin… FSN?

Pentru că vina lui Ion Varlam, motivul pentru care cartea aceasta trebuie citită de noi şi îngropată de ei, este că e un autentic om de dreapta, un conservator. Un boier conservator la a cărui apariţie sar pernele de sub dosurile vătăfilor aşezaţi în capul mesei. Analiza pe care o face Ion Varlam României de azi e necruţătoare, lucidă, bine ancorată istoric şi, tocmai de aceea, cu potenţial vindecător. Conform lui Ion Varlam, trebuie să distingem între România, anti-România şi pseudoRomânia. O expresie a acestei distincţii ne oferă chiar Ion Varlam în motto-ul cărţii: “Asta nu este ţara noastră, este ţara lor! România cea frumoasă şi bogată ne-au furat-o comuniştii în 1947. Aceea este România noastră şi pe aceea o vrem înapoi. Badea Gheorghe Timiş din Borşa, 1992.”

Aşadar România e România veche, România organică. Anti-România e România comunistă:

“Anti-România a înlocuit România atunci când aceasta a devenit o posesie sovietică, direct administrată de împuterniciţii Moscovei. Adevărata Românie a dispărut (…) Înfăptuirea acestei Anti-Românii sovietice şi marxiste, cu aferenta desfigurare a românilor – cerută de turnarea lor în şabloanele ‘omului nou’ şi a ‘naţiunii proletare’ – a fost cauza celor mai cumplite suferinţe prin care poporul român a trecut vreodată.”

România a supravieţuit, în aceste condiţii, doar la nivelul României profunde, al exilului interior sau exterior:

“După proclamarea oficială a Anti-României, la 30 decembrie 1947, autentica Românie a supravieţuit la nivelul esenţei, ascunsă sau departe de ţară.”

După 1989, această Anti-Românie nu a fost lichidată cu adevărat, şi de aceea nici nu locuim în adevărata Românie, ci într-o Pseudo-Românie:

“Atâta vreme cât condiţia prealabilă şi obligatorie a reînfiinţării României autentice – lichidarea Anti-României – nu va fi îndeplinită, nu va exista decât o Românie de impostură, Pseudo-România.”

De perpetuarea acestei Pseudo-Românii se fac vinovaţi, după părerea lui Ion Varlam, atât vechile cadre comuniste, cât şi noile elite propovăduitoare ale ideologiilor neomarxiste şi neoconservatoare la modă. Într-o cultură dominată de vedete, adică de oameni dependenţi de sistemul publicitar şi de instituţiile care îi clonează, Ion Varlam vorbeşte ca un om liber, cu acea libertate pe care ţi-o dă înrădăcinarea în cuvântul viaţă şi adevăr. Şi asta nu e puţin lucru. Nu trebuie doar să-l ascultăm, ci să-i şi urmăm exemplul.

Recenzie scrisă de Mircea Platon