duminică, 23 ianuarie 2011

Chestiunea palestiniană. Intervenții inadecvate, cenzură. Istorie recentă

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Un exemplu recent privitor la praticile unor organizații evreiști, de genul acestui Conseil Représentatif des Institutions Juives de France (Consiliu Preprezentativ a Instituțiilor Evreiești din Franța), care acționează ca un for de cenzură. În România actuală, practici asemănătoare au fost semnalate cu diverse ocazii, printre care intervenția Comunității Evreiești sau a Ambasadei Israel în cazul acordării cetățeniei de onoare a orașului Timișoara lui Paul Goma sau în cazul recent al unei monede românești pe care era imprimată figura patriarhului Miron Cristea.*
Reamintesc cadrul istoric al prezenței invazive a unor migranți cetățeni străini. Acordarea cetățeniei române unor imigranți evrei la finele secolului al XIX-lea a fost făcută sub presiunea de tip șantajist a unor organizații evreiești occidentale și a guverneler unor Mari Puteri, care doreau să evite, prin fixarea și naturalizarea în România, o re-migrație masivă evreiască spre Vest a populației alungate de pogromuri din Polonia și Rusia. Epoca este descrisă de analizele geopolitice și economice ale ziaristului Mihail Eminescu. Acțiunile de revizuire a cetățeniei sunt un răspuns tardiv, inadecvat, desigur violent, în cadrul unei suspiciuni generalizate, bazată pe statistici dar și pe imagini simbolice de colaboraționism, privind legătura dintre iudaism și comunism în Rusia, stat inamic al României (vezi clauzele secrete ale Pactul Hitler-Stalin, 1940). Cu prietenie, Dan Culcer

Le CRIF censure Hessel

Communiqué

"Nous apprenons avec stupeur et indignation par un communiqué du Conseil Représentatif des Institutions Juives de France que la rencontre prévue le
18 janvier à l’Ecole Normale Supérieure avec Stéphane Hessel a été annulée à sa demande. Un homme qui a dédié toute sa vie au combat pour la liberté se voit ainsi interdit de parole pour avoir rappelé les droits du peuple palestinien.
Cette intervention n’est pas un fait isolé. Il y a longtemps déjà que le CRIF et des personnalités qui lui sont liées exercent la calomnie et l’intimidation à l’égard des militants, artistes ou universitaires juifs et israéliens coupables de s’opposer aux violations du droit international perpétrées par l’Etat israélien . Ils ont notamment réussi à faire partir de France un cinéaste israélien dont les films ne leur plaisaient pas.

Aujourd’hui cette institution affirme sans ambages son droit de décider qui a en France le droit ou non de parler d’Israël et de la Palestine. Elle n’a pas sans intention choisi de le faire en un lieu symboliquement associé à l’idée de la libre recherche. Si la directrice de l’Ecole Normale Supérieure a accepté son diktat, elle a déshonoré sa fonction. Il en va de même pour la Ministre de l’Enseignement Supérieur s’il est avéré qu’elle est personnellement intervenue pour faire annuler la rencontre prévue.
Ces faits sont inadmissibles. Le droit de critiquer les actes du gouvernement israélien comme de tout autre gouvernement doit être respecté sur notre territoire. Aucune institution n’a le droit de nous prescrire, en fonction des intérêts particuliers qu’elle représente, ce que nous devons dire, écrire, voir et entendre. "

Alain Badiou, ENS 1956, professeur émérite à l’Ecole Normale Supérieure
Etienne Balibar, ENS 1960, professeur émérite à l’Université de Paris Ouest
Ivar Ekeland, ENS 1963, professeur à l’University of British Columbia, Vancouver
Jean-Marc Lévy-Leblond, ENS 1958, professeur émérite à l’Université de Nice
Marie-José Mondzain, ENS 1962, directrice de recherches au CNRS
Jacques Rancière, ENS 1960, professeur émérite à l’Université Paris VIII
Emmanuel Terray, ENS 1956, directeur d’études à l’Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales

NOTA
* "Moneda antisemita" (??) a BNR supara si Institutul Elie Wiesel din Romania
http://www.portalstiri.ro/html/upload/articole/n3001_4000/3301 miron_cristea1_1_92923000.JPG

Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel" a cerut oficial, printr-o scrisoare, retragerea de pe piata a monedei comemorative de argint ce-l infatiseaza pe Miron Cristea, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), pe motiv ca acesta a fost un antisemit recunoscut.

Cererea Institutului "Elie Wiesel" vine dupa ce Muzeul Holocaustului din SUA, prin vocea directorului sau Radu Ioanid, solicitase acelasi lucru de la guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

In scrisoarea transmisa BNR, reprezentantii Institutului "Elie Wiesel" si-au exprimat "consternarea in legatura cu punerea in circulatie publica a unei astfel de monede" si au explicat tendintele antisemite ale primului patriarh al BOR, arata evz.ro.

"Patriarhul Miron Cristea a fost Prim Ministru in perioada 11 februarie 1938-6 martie 1939, in timpul dictaturii regale a lui Carol II, primul regim politic totalitar din istoria recenta a Romaniei. In aceasta perioada a fost elaborat si s-a adoptat de catre Prim Ministrul Miron Cristea, Regulamentul de aplicare a Legii Revizuirii Cetateniei, in urma careia 225.222 de evrei (37 procente din populatia evreiasca) si-au pierdut cetatenia si deveneau persoane fara drepturi", se arata in comunicatul institutului.

Reprezentantii bancii centrale au lasat sa se inteleaga faptul ca cererea institutiei va fi analizata. Acestia au mentionat ca vor da un raspuns Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel", printr- o scrisoare, raspuns pe care nu il pot face insa public.

Moneda de argint ce il reprezinta pe patriarhul Miron Cristea face parte dintr-o serie comemorativa dedicata celor cinci patriarhi ai Romaniei. In aceasta serie au fost batute 5.000 de monede de argint, pentru colectionari.

Niciun comentariu: