George Pruteanu. Legea de protectie a limbii române

LEGEA DE PROTECŢIE A LIMBII ROMÂNE

Proiect de lege privind folosirea limbii române în locuri şi relaţii publice Expunere de motive

Avîndu-se în vedere proliferarea deosebită, după decembrie 1989, în locuri publice şi în mass-media, a inscripţiilor şi a enunţurilor (afişe, denumiri de firme, de magazine, de localuri sau de produse comerciale, reclame, mesaje telefonice etc.) în limbi străine,
avîndu-se în vedere că o mare parte din persoanele care alcătuiesc populaţia ţării noastre nu cunoaşte respectivele limbi străine, fapt care generează în acele persoane o stare de disconfort intelectual şi de iritare, ajungîndu-se pînă la sentimentul de "înstrăinare" în propria ţară,
avîndu-se în vedere şi aspectul practic, nu doar cel afectiv, şi anume, imposibilitatea multor persoane de a înţelege instrucţiunile, mesajele sau indicaţiile în limbi străine de pe un produs comercial sau de pe pancartele străzii, neînţelegere care poate duce pînă la pagube materiale sau accidente,
avîndu-se în vedere datoria sacră de a veghea la respectarea şi cultivarea acestei componente nucleale a fiinţei noastre spirituale, care este limba română, se iniţiază prezentul proiect de lege.

INIŢIATOR: senator George Pruteanu

PROIECT DE LEGE

Art. 1. (1) Orice text scris sau vorbit în limba română, având caracter de interes public, în sensul prevăzut la art. 2, trebuie să fie corect din punctul de vedere al proprietăţii termenilor, precum şi sub aspect gramatical, ortografic, ortoepic, ca şi sub aspectul punctuaţiei, conform normelor academice în vigoare.
(2) Orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie să fie însoţit de traducerea în limba română.

Art. 2. În sensul prezentei legi, prin text având caracter de interes public se înţelege orice text care, pe teritoriul României, în cadrul unor atribuţii de serviciu, este afişat, expus, difuzat sau rostit în locuri publice sau prin mijloace de informare în masă, având ca scop aducerea la cunoştinţa publicului a unei denumiri, a unei informaţii sau a unui mesaj, cu conţinut direct sau indirect publicitar.

Art. 3. Emisiunile de televiziune transmise în limbi străine de posturile româneşti sau emisiunile posturilor străine transmise sub licenţă de emisie trebuie să fie subtitrate în limba română; în situaţii de urgenţă, se va folosi traducerea simultană.

Art. 4. Denumirea, explicaţiile, instrucţiunile şi oricare alte informaţii în limbi străine, referitoare la produsele comerciale, care sunt inscripţionate pe ambalajul şi/sau, după caz, în interiorul acestuia, vor fi traduse, în mod obligatoriu, şi în limba română.

Art. 5. Nu fac obiectul prezentei legi:
a) denumirile mărcilor înregistrate;
b) textele având caracter ştiinţific, literar-artistic, cultural şi religios;
c) publicaţiile redactate integral sau parţial în limbi străine, inclusiv în limbile minorităţilor naţionale;
d) serviciile de comunicaţie audiovizuale distribuite prin cablu, prin care se retransmit programele difuzate pe cale radioelectrică, terestră sau prin satelit;
e) emisiunile de radiodifuziune transmise în limbile minorităţilor naţionale;
f) emisiunile de televiziune transmise, în direct, în limbile minorităţilor naţionale;
g) emisiunile având caracter religios, etnografic şi de divertisment ale posturilor locale şi regionale de televiziune în limbile minorităţilor naţionale;
h) denumirile şi instrucţiunile speciale, reglementate ca atare, prin actele normative în vigoare;
i) enunţurile rezultate din situaţiile reglementate de actele normative privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a-şi păstra, dezvolta şi exprima identitatea lor lingvistică.

Art. 6. (1) În cazul textelor de interes public scrise în limbi străine, aflate la vedere în locuri publice sau difuzate prin mijloace de informare în masă, traducerea completă în limba română trebuie să aibă caractere de aceleaşi dimensiuni cu cele ale textului în limba străină şi să facă parte integrantă din ansamblul grafic respectiv.
(2) În cazul textelor vorbite prevăzute la art. 1 alin. (2), ritmul şi intensitatea fonică a rostirii textelor în limba română trebuie să corespundă cu ritmul şi intensitatea fonică a textelor pentru varianta străină.

Art. 7. (1) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, ministrul Culturii şi al Cultelor va organiza, prin ordin, structuri adecvate şi va stabili, atât la nivelul ministerului, cât şi în cadrul direcţiilor pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene şi a municipiului Bucureşti, sarcini specifice pentru punerea în aplicare a acesteia.
(2) Organizarea structurilor necesare punerii în aplicare a prezentei legi se va face cu încadrarea în numărul de posturi aprobat pentru Ministerul Culturii şi al Cultelor şi, respectiv, pentru serviciile descentralizate ale acestuia.
(3) În cadrul direcţiilor pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional din judeţele în care populaţia unei etnii minoritare este de cel puţin 20%, se va asigura şi prezenţa unui reprezentant al respectivei etnii.

Art. 8. (1) Potrivit prevederilor prezentei legi, constituie contravenţii şi se sancţionează următoarele fapte:
a) nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (2), cu amendă de la 1 la 10 milioane lei;
b) nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1), cu amendă de la 5 la 25 de milioane de lei;
c) nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 1 alin. (2), art. 3 şi art. 4, cu amendă de la 20 la 50 de milioane de lei;
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se aplică atât persoanelor fizice cât şi celor juridice.
(3) În toate cazurile prevăzute la alin. (1), înainte de aplicarea amenzii, agentul constatator va da contravenienţilor un avertisment scris şi va stabili un termen de intrare în legalitate.
(4) Termenul prevăzut la alin. (3) nu poate depăşi 10 zile.

Art. 9. Contravenţiile prevăzute la art. 9 se constată, iar avertismentul şi amenzile se aplică de către:
a) reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi al Cultelor şi ai direcţiilor pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional din judeţe şi din municipiul Bucureşti, împuterniciţi, ca atare, de ministrul Culturii şi al Cultelor;
b) reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, împuterniciţi, ca atare, de preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului;
c) primarii municipiilor, ai oraşelor şi ai comunelor şi împuterniciţii acestora.

Art. 10. Sumele încasate potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) se fac venit la Fondul Naţional Cultural şi vor fi utilizate potrivit legii.

Art. 11. (1) Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, persoanele fizice sau juridice care au pus în circulaţie texte de interes public, scrise sau înregistrate prin mijloace audiovizuale electronice, sunt obligate să îndeplinească cerinţele prezentei legi.

Art. 12. Pe data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziţii contrare se abrogă.

George Pruteanu. Despre ŢIGANI și despre RELIGIE în școală.

DESPRE ŢIGANI ŞI DESPRE RELIGIE ÎN ŞCOALĂ
(Curentul, 28 feb. 2008)

Ţigani sau romi? Cuvîntul rom e de origine ţigănească. În limba ţigănească înseamnă "om, persoană". Vocabula nu a apărut după 1989 ci, vizibil, după Primul Război Mondial (în perioada interbelică au existat organizaţii şi publicaţii care foloseau, în denumire, cuvîntul rom, în paralel cu altele care-l foloseau pe cel tradiţional, ţigan). Motivaţia de atunci era foarte similară cu cea invocată după 1990: încercarea de scoatere a etniei de sub incidenţa conotaţiilor peiorative ale cuvîntului ţigan. Nu cred că e o soluţie deşteaptă, pentru că o ameliorare ar fi schimbarea realităţilor, nu a cuvîntului care le denumeşte. Cum ar fi ca acei români care sunt prost văzuţi în Italia, de exemplu, să pretindă că ei nu mai sunt "români", ci "daci" sau "vlahi"?! În ceea ce ne priveşte, ca naţiune, cuvîntul generează confuzie pe plan internaţional. Sute de milioane de oameni de pe Planetă n-au studii filologice şi de etimologie. Ei fac o asociere firească (şi justă!) între terminaţia -ia / -(an)ia şi ţara (= naţiunea ei) care are această particulă: Britania = brit + ania = "ţara briţilor, a englezilor"; Mauretania = maur + (et)ania = "ţara maurilor", deci România = rom + ania = "ţara romilor". E incorect. Se creează o falsă direcţionare. După cum incorectă a fost acceptarea, din acelaşi motiv, a schimbării prescurtării pentru România din ROM (care trimitea imediat gîndul la ROMa, la romanitate, la latinitate - noi suntem o parte din ceea ce se numeşte "Romania", adică teritoriul impregnat de civilizaţia şi limba Romei Antice), în ROU (din franţuzescul Roumanie), prescurtare care nu mai sugerează nimic necunoscătorului şi care naşte întrebarea: de ce abrevierea unui cuvînt românesc să se realizeze din... franceză? Nu poţi interzice existenţa unui cuvînt prin lege. Dar poţi emite norme metodologice, similare, mutatis mutandis (schimbînd ce e de schimbat), cu cele aplicate Legii 26/1990 (art. 39) în legătură cu "filtrarea" folosirii abuzive a cuvintelor academic sau naţional, în sensul că în documentele româneşti oficiale (inclusiv manuale şcolare etc.), termenul de utilizat să fie ţigan, fără nicio nuanţă depreciativă. E nelogic să impui limbii române să numească o etnie cu un cuvînt al acelei etnii: spunem francezilor francezi, nu "franse"; spunem nemţilor/germanilor nemţi/germani, nu "doici"; belgienilor belgieni, nu "belj" ş.a.m.d. Zeci de cărţi referitoare la această etnie, de la Cantemir şi Kogălniceanu pînă în zilele noastre, cu autori dintre cei mai respectabili, au folosit cuvîntul ţigan; iată doar cîteva pe care le am la îndemînă: Les Tsiganes (C.J. Popp, 1930), Ţiganii - între ignorare şi îngrijorare (Elena şi C. Zamfir, 1993), Istoria ţiganilor (L. Cherata, 1994), Ţiganii în istoria româniei (V. Achim, 1998). În aceeaşi direcţie, ar trebui militat pentru eliminarea senzaţiei de "incorectitudine politică", de "eroare", pe care o au unii vorbitori, care, după ce folosesc cuvîntul natural ţigan, se corijează repede: "pardon, rom!". Nu are niciun rost acest subterfugiu. Problemele comunităţii ţigăneşti (sau/şi, de ce să n-o spunem: problemele create de mulţi din această etnie) nu dispar dacă schimbăm numele. Nu aducem situaţia la zero, n-o răsvirginăm. Ea se rezolvă cu totul altfel: prin educaţie îndîrjită, prin programe iscusite, prin respectul legii. Religia în şcoală Religia e o componentă de anvergură a universului spiritual al omului, deci e de neconceput absenţa ei din spaţiul formator care e şcoala. O imensă parte din cultura umanităţii (literară, filosofică, muzicală, grafică: pictură/sculptură), din toate epocile, e întemeiată pe relaţia dintre om şi Transcendenţă. Nenumărate cărţi, simfonii, tablouri, statui, de azi sau de ieri, conţin direct sau indirect trimiteri la zona Sacrului (personaje, locuri, spuse, acţiuni). Un tînăr care iese din liceu fără a avea habar cine e Iov sau Moise, Ioan Botezătorul sau Maria Magdalena, ce semnifică Iona sau Abel şi Cain, Mahomet sau Buddha, Tao sau Allah - nu e decît un (neo)barbar, un om incomplet, o fiinţă străină de o vibraţie care fascinează de mii de ani sufletul omenesc. Eu văd locul religiei în şcoala românească pe două paliere: unul al informării echidistante, exhaustive (desigur, sumar, şi de-a lungul anilor) şi celălalt, al educaţiei religioase propriu-zise. Pentru primul palier, consider că e absolut necesară o materie obligatorie numită Religiile lumii, în care să fie prezentate, cu imparţialitate ştiinţifică, cele cîteva mari religii ale omenirii de azi, sub toate aspectele. Vor fi expuse (treptat, în diverşi ani de studiu) miturile fondatoare ale acelor religii, personajele esenţiale, istoria pe scurt, practici, rituri, sărbători, simboluri, clădiri/monumente semnificative, mari personalităţi etc. Elevul va avea, astfel, un tablou al diversităţii credinţelor religioase şi va fi ferit de dogmatism. Va şti, putem spune, pe ce lume trăieşte. Pentru celălalt palier, e de dorit existenţa unor ore opţionale (pînă la 14 ani, pe baza deciziei părinţilor; după 14 ani, pe decizia elevului) de Educaţie religioasă (catehizare), departajate (conform opţiunilor existente) pe culte/confesiuni: ortodoxă, catolică, adventistă, baptistă, protestantă, luterană, mozaică, islamică etc. Pe cei dornici să afle care e situaţia învăţămîntului religios în celelalte ţări ale Europei, îi îndrum pe saitul meu, unde vor găsi un tabel (www.pruteanu.ro/9ultima/religie-in-scoala.htm), pe care spaţiul mă împiedică să-l reproduc aici. George PRUTEANU www.pruteanu.ro georgepruteanu@yahoo.com

George Pruteanu. Utilizarea limbii minorităţilor (dezbatere în Senat. 2001)

Cuvîntare în Senat:
CUVÎNT LA DEZBATEREA MOŢIUNII PRM
(în legătură cu Legea Administraţiei Publice Locale - utilizarea limbii minorităţilor)
19 februarie 2001

Domnule preşedinte, domnule prim-ministru, stimate colege senatoare, stimaţi colegi senatori,

N-am fost niciodată pentru meci. Nu am fost nici odată pentru înfruntare. Vreau să încep cu o vorbă prietenoasă. Am să citez dintr-un om politic important al României - care a fost citat aici de rău. Eu am să-l citez de bine, deşi el stă, din bronz fiind, cu spatele la Senat (pentru martiriul pe care l-a suferit merita o statuie mai de Doamne-ajută). Acest om spunea, în 1918, cînd s-a făcut România Mare, că: „Noi, care am vărsat lacrimi văzînd limba noastră scoasă din şcoli, biserici, justiţie, nu o vom lua altora. Nu vom lua putinţa vieţii de la alţii" , spunea Maniu. Am vrut să încep cu el în spiritul unei mîini întinse, cum întotdeauna am făcut, şi cu Marko Bela şi cu Verestoy, pe care i-am considerat parteneri de dialog, adversari ca de şah, nu duşmani şi nu oameni de înfrînt: oameni cu care negociez „la sînge”, oameni care pot să fie antipatici, dar care sunt parteneri încă o mie de ani de dialog.
Vreau să vă spun că, pregătindu-mă pentru această intervenţie, mi-am trecut încă o dată în revistă convinge rile. Mi-am dat seama că este o chestiune aprig de importantă. Am vrut să revăd cum stă chestiunea aceasta din punctul de vedere istoric. Ei bine, nu e nimic nou sub soare. Nu acum s-a descoperit chestiunea aceasta. Bănuiesc că foarte mulţi dintre dumneavoastră ştiu că exact în aceşti termeni s-a pus problema în Tratatul cu Ungaria, semnat de cel care este acum preşedintele Senatului şi care, pe atunci era prim-ministru. Vă citez, cuvînt cu cuvînt textul art. 15 din Tratatul cu Ungaria, făcînd parte din Legea nr. 113 din 10 octombrie 1996: „Părţile contractante vor asigura condiţiile care să facă posibilă folosirea şi a limbii materne în relaţiile cu autorităţile locale”. Aşadar, nu e vorba de o conjunctură, nu e vorba numai de un răspuns la presiuni ale „Europei”.
Merg mai departe. Această chestiune n-a început în anul 2001, nici în '96, nici în '89, ci mult mai dinainte - şi chiar în exact aceeaşi termeni. Este o pro blemă veche şi o problemă lată. Adică are dimensiuni în timp şi în spaţiu.
Încerc să vă readuc în memorie, cît mai repede cu putinţă, cîteva aspecte privitoare la această tradiţie legislativă românească în problema care mă frămîntă şi mă doare. Pentru că, fac o paranteză acum, pe mine - ca şi pe cei din P.R.M., ca şi pe cei din P.D.S.R., ca şi pe unii din P.N.L - mă doare foarte serios de limba română. Ea este batjocorită infam la mai toate posturile de televiziune. Este vorbită porceşte, este vorbită scîrbos, libidinos, într-un stil jalnic, într-un stil mult inferior limbii de lemn a comuniştilor. Aceea era o limbă plicticoasă, asta este o limbă greţoasă. Mă doare şi faptul că este obijduită şi ostraci zată în unele zone ale ţării, cum sunt judeţele Harghita şi Covasna. Da, este! Această problemă a fost şi a actualului prim-ministru, este şi a P.R.M.-ului şi este a P.D.S.R.-ului în primul rînd. Şi bănuiesc - aş vrea să fiu convins - că scene de groază, oribile, cum au putut „înghiţi" miniştri ai P.N.Ţ.-C.D.-ului, cum a fost acel Opriş (cu care s-a discutat... în maşină, nu voiau să-l primească înăuntru, era „străin"!), nu se vor repeta sub guvernul Năstase.
Corneliu Vadim Tudor (din sală): S-au repetat!
George-Mihail Pruteanu: Nu ştiam, Corneliu Vadim Tudor!
Corneliu Vadim Tudor (din sală): Secretarul de stat Tănase şi şoferul lui au fost cazaţi în acelaşi pat.
George-Mihail Pruteanu: Nu cade un obuz în aceeaşi groapă a doua oară. Aşa ceva nu se poate! E nevoie de „mînă forte" şi nimic din această lege, despre care discutăm acum, nimic din această lege să nu îngăduie abuzurile acelea, de împingere în afară a limbii române, ba chiar şi a românilor, prin diverse şicane, de către extremişti, de către inflamaţii din U.D.M.R.
Iată o Hotărîre a Consiliului de Miniştri - deci, text cu valoare de lege - din 1938: „Orice membru minoritar din consiliile comunale se poate exprima în dezbaterile acestor consilii în limba sa maternă". E adevărat însă - trebuie să vedem şi faţa şi reversul - că imediat se adăuga la pasajul pe care l-am citat: „Procesele-verbale despre şedinţele acestor consilii se vor redacta în limba română". Mai departe, din aceeaşi Hotărîre a Consiliului de Miniştri din 1 august 1938: „Cetăţenii minoritari care nu posedă încă limba statului pot înainta primăriilor locale cereri şi în limba maternă". Deci, exact ce discutăm noi acum. Dar, din nou spun, să vedem în dialectica lor lucrurile: în acelaşi art. 14 din Hotărîrea pe care o citez, se adăuga expres: „În acest caz cererile vor fi întotdeauna întovărăşite de o traducere certificată în limba română". De unde am citat asta? Din acest cărţoi, care este unul din patru scoase chiar de cel care este prim-ministru, referitoare la drepturile persoane lor aparţinînd minorităţilor naţionale, o antologie de texte. Deci, în orice caz, această lege nu că „emană" - fiindcă nu este creaţia dumnealui - dar vine, totuşi, de la un om care ştie de spre ce e vorba. Măcar atît putem să-i concedem.
Mergem mai departe, în timp. Ce scria într-o lege din 6 februarie 1945, Legea 86 pentru statutul naţionalităţilor minoritare? Aceea era şi mai pre cisă. Acolo apare un procent bine precizat şi anume cel de... ascultaţi! Art. 10: „Autorităţile comunale şi judeţene care au competenţă teritorială asupra unui district admini strativ în care, potrivit ultimului recensămînt, numărul cetăţenilor de limbă maternă comună, alta decît cea română, este de cel puţin 30% din totalul locuitorilor ace lui district, sunt obligate: a) a accepta orice fel de scripte din partea locuitorilor ce formează cota de 30% în limba lor maternă” şi - sar unele prevederi - punctul d) „în consiliile comunale şi judeţene ale unor asemenea districte, membrii aleşi sau de drept ai naţionalităţilor de 30% vor putea lua cuvîntul în limba lor maternă". Iată, deci, că nu sunt noutăţi nici problema aceasta a abordării relaţiilor cu administraţia teritorială în limba minorităţii, nici procentul în sine. Filosofia legii nu aici este. Nu avem temeiuri filosofice să afirmăm că dacă sunt 30% maghiari acolo, e bună legea, dar dacă sunt numai 20%, nu e bună. Nu aici e buba. Buba e - voi reveni şi în partea a doua a intervenţiei mele - în normele metodologice, în ce înseamnă acel „folosirea limbii”.
Am aruncat o privire înspre Vest. Ce am văzut acolo? Am văzut Ungaria. Cum rezolvă Ungaria chestia asta? Are vreo lege? Are. Legea nr. ... (ezit puţin pentru că e scrisă cu cifre latine) 77, privind drepturile minorităţilor naţionale şi etnice din Ungaria, adoptată la 7 iulie 1993. Există în această lege un capitol intitulat chiar „folosirea limbii". Ungurii sunt migăloşi. La art. 52 alin. 2 scrie aşa: „în corpul constituit al reprezentanţilor autoguvernării locale reprezentantul minorităţii îşi poate folosi şi limba maternă. Dacă intervenţia s-a făcut în limba unei minorităţi, textul în limba maghiară al intervenţiei sau un rezumat al acesteia tre buie anexat la procesul-verbal al şedinţei". Am citat şi am subliniat cu vocea aceste pasaje pentru că - aşa cum spune un dicton: „Diavolul stă în amănunte" - problema vitală a legii e în felul cum se va aplica şi anume, în mult necesarele norme metodologice. Şi din legislaţia românească, din care am citat rapid, şi din cea ungurească se observă că s-a mers pînă la introducerea acestor norme chiar în corpul legii. Noi urmează s-o facem ulterior. Adică să răspundem la întrebarea: ce înseamnă „folosirea"? Că Istvan stă de vorbă în ungureşte cu Ferenc în Odorhei la ghişeu e normal. „N-are rost să interzici ceea ce nu poţi să împiedici”. N-o să stea un poliţist acolo să-i pîndească să vorbească româneşte. Că vine Istvan amărîtu' şi înaintează o cerere în ungureşte, iarăşi mi se pare firesc. Ce să facă? El n-are ce mînca - şi o să-şi tocmească traducător?! Din momentul, însă, cînd această petiţie, această hîrtie a necăjitului ăluia devine document oficial şi pleacă la un eşalon superior, aici încep să spun: „Ia să vedem cum fac ungurii, ia să vedem cum au făcut românii cu ani şi ani în urmă, cînd nu era tranziţie şi nici nu ne «pisa» Europa”. Şi mai zic, apăsat: pentru asemenea situaţii e nevoie de precizări metodologice: ce se poate şi ce nu se poate redacta în româneşte. Ne-a asigurat prim-ministrul, aici, acum, că actele vor fi numai în româneşte. Deja sunt pe jumătate liniştit. Mă teroriza, îmi dădea coşmar - nu glumesc, chiar dacă sună bombastic - gîndul că vor fi un fel de formulare la Odorhei şi alt fel de formulare la Bacău. E de neadmis - şi în clipa cînd un P.D.S.R. nebun ar inventa aşa ceva, mi-aş da demisia şi aş fugi pînă m-aş opri în Australia. Să fie un fel de formulare la Odorhei şi altele la Bacău. Un fel de diplome la Miercurea-Ciuc şi alte diplome la Iaşi. Nu se poate treaba asta, fiindcă, într-adevăr, nu suntem un stat binaţional şi nu trebuie să se întîmple aşa ceva.
În moţiunea sa, P.R.M. aduce ca argument introducerea, asimilarea mai rapidă a legislaţiei europene. E o formulă elegantă, izvodită din elocvenţa lui Corneliu Vadim Tudor. Dar nu este asta grija principală. Este credinţa mea şi mi-o exprim colegial. Nu asta este grija - şi, pe voi, ca şi pe mine, ca si pe foarte mulţi colegi din P.D.S.R., ne doare altă chestiune, cea a respectării statutului de limbă oficială a limbii române, inebranlabil*. Cuiul lui Pepelea în legea de care discutăm e expresia „folosirea limbii materne în Administraţie". Această expresie poate acoperi totul sau nimic. „Folosirea” poate să însemne bagatela aceea de conversaţie pe care o evocam mai-nainte, dar poate să însemne şi uzurpare, sfidare, separatism. Chiar prim-ministrul a insinuat aici, în spirit diplomatic, grija privitoare la cele două teritorii fierbinţi româneşti - ca să nu zic trei, să introduc şi Tîrgu-Mureş: Harghita, Covasna şi Tîrgu-Mureş. Avem argumente să introducem acolo „zdrenţuita" - la ora actuală - autoritate a statului. S-o introducem nezdrenţuită, s-o introducem fermă, ca un fel de dictatură (ca să zic aşa) a legii. (A folosit şeful Partidului România Mare această expresie, dar nu sunt un plagiator, o folosisem şi eu înaintea lui, pot dovedi cu texte publicate, aşa încît să facem parte dreaptă egală fiecare şi să trăim ca fraţi).
Oameni buni, daţi-mi voie să mai adaug două vorbuliţe. Un cărturar, cum este Constantin Rădulescu-Motru, în Revista de filosofie din aprilie-iunie 1930, într-un studiu intitulat Problema minorităţilor în România şi rolul intelectualilor, scria: „Un mare număr de intelectuali români şi maghiari fac încă strajă naţionalismului orgolios". El îl opunea naţionalismului liniştit şi cumpătat. Şi aici, daţi-mi voie, domnule Gheorghe Frunda, să vă spun că şi eu sunt naţionalist şi cred că mulţi colegi de-ai mei sunt naţionalişti. Naţionalismul, ca şi socialis mul, ca şi creştin-democraţia sunt nişte concepte care, în sine, nu au nimic rău şi sunt respectabile. Iată o lucrare despre doctrine politice în care naţionalismul este tratat cu foarte mult respect. Vă rog nu mai folosiţi „naţionalismul” ca pe un cuvînt de oprobriu, ca şi cum ar fi fascism sau aşa ceva! Naţionalismul este ceva foarte nobil, dar el poate degenera în sangvinar, în bestialitate, după cum poate să genereze mari opere cărturăreşti - şi n-am să mai citez lista marilor nume, marilor cariatide ale spiritului românesc, care mai toţi au fost naţionalişti, de la Eminescu, P.P. Carp, Maiorescu, Goga, Iorga, Petre Pandrea şi mulţi alţii.
Iată, deci, ce observa, în studiul respectiv, Rădulescu-Motru: „Un mare număr de intelectuali români şi maghiari fac încă strajă naţionalismului orgolios. Românii consideră ca o ştirbire a suveranităţii naţionale stipulaţiile tratatelor care prevăd protecţia minorităţilor, iar maghiarii consideră aceleaşi stipulaţii ca o încurajare a revendicărilor lor politice". Ai zice că e scris în 2001, deşi fraza e din 1930. „Pentru unii şi pentru alţii cultura este în serviciul orgoliului. Poate fi între ei o împăcare?” se întreba Rădulescu-Motru. Şi continua: „Cu greu, dar nu imposibil. Împăcarea o va aduce treptat diminuarea numărului acelora care au făcut pînă acum straja naţionalismului orgolios”. Astea fiind zise, domnule preşedinte şi domnule prim-ministru, stimate colege şi stimaţi colegi, vă propun să fim cu ochii în patru şi să punem „sula în coaste" Guvernului să elaboreze iute, mintenaş, normele metodologice care să prevadă punct cu punct, „mărunt-mărunt” - cum spunea Tudor Muşatescu - „ca măraru'”, ce se poate în ungureşte şi ce nu se poate.
În rest, să fim cu ochii în optsprezece spre Harghita şi Covasna, unde şi eu am fost şi am fost dat afară dintr-o prefectură, unde şi Adrian Năstase a fost şi ce a văzut l-a îngrozit, şi pe unde ar trebui să mai trecem cu regularitate, în fiecare zi!
Mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Am votat "abţinere". V. "ciorna" acestui cuvînt.

Dan Culcer. Prejudecăți, idile și conflicte

Acest blog s-ar putea subintitula "De la lume adunate și iarași la lume date". Cărțile aici incluse se află disponibile pe Internet. Dar puse împreună fac catalogul unui fel de anticariat specializat, fără scop lucrativ. Dar cu un scop social și politic evident.

Specializarea acestui blog exprimă câteva din temele mele de cercetare. Evident, selecția cărților nu reprezintă altceva decât efectul curiozității mele libere de prejudecăți.
Am observat adesea că în domeniul relațiilor internaționale există două tendințe dominante : ori se scrie despre bunele relații tradiționale între popoare ori se scrie despre natura conflictuală perpetuă a acestor relații, dar discursurile respective nu sunt confruntate, adică reciproc puse în oglindă pentru a permite studierea asemănărilor discursului de înfruntare și a celui de colaborare, amândouă definite fie prin escamotarea conflictului fie prin esacamotarea cauzelor conflictului.
Ori, după opinia mea, singura cale de ieșire din acest blocaj cognitiv este tocmai recunoaștere conflictului - expresia vieții ca diferențiere- drept stare naturală, expresia normală, necesară, inevitabilă a diferențierii comunitare, cea care asigură, precum diferențierea celulară, perpetuarea vieții. Asta implică determinarea naturii exacte a surselor conflictului. Sursele unui conflict de această natură nu sunt niciodată meta-fizice, ci fizice, bio-logice.
Dacă un conflict, cum este acela secular dintre români și maghiari este escamotat sau descris ca un conflict rasial, eludându-se natura geostrategică, economică și caracterul de bătalie pentru stăpânirea resurselor, atunci el nu poate fi nici înțeles, nici gestionat, eventual temperat. Ce aveau de împărțit românii și ungurii la început începutului ? Pășuni, păduri, ape, sare, fiare sălbatice și domestice pentru hrană. Același lucru se află în spatele proiectului autonomist, controlul resurselor minerale, folosirea controlată a resurselor obținute prin impozitare. Transferarea analizei din zona simbolică, lingivistică, identitară în acea economică se lasă așteptată, tocmai fiindcă ne aflăm în domeniul manipulării ideologice.

Același lucru se poate spune despre natura tensiunilor dintre evreii mereu migranți și populațiile cu care, în diferite momente, au intrat în contact și în conflict. Asa zisul rasism antisemit nu este, nu a fost și nu va fi decât masca unui conflict pentru resurse, teritorii și putere.
Pentru limpezirea proprie și pentru a ajuta la limpezirea cititorilor curioși, acest depozit activ de carte veche sau nouă nu este decât un început, o treaptă pentru eliberarea de prejudecăți și reintroducerea, în spațiul simbolic unde nu există argumente, a datelor obiective, concrete : cifre, fapte, adică istorie, demografie și geopolitică.

Dan Culcer

Dr. Ioan Lăcătuşu, Av. Ioan Solomon. UN FALS „REFERENDUM” PENTRU IMPUNEREA UNEI AUTONOMII ANACRONICE DEJA EXISTENTE

CENTRUL EUROPEAN DE STUDII COVASNA – HARGHITA

Dr. Ioan Lăcătuşu Av. Ioan Solomon




UN FALS „REFERENDUM” PENTRU IMPUNEREA UNEI AUTONOMII ANACRONICE DEJA EXISTENTE









Editura Eurocarpatica
Sfântu Gheorghe, 2007
Tehnoredactare
Erich-Mihail Broanăr
Editura Eurocarpatica
520003 Sf. Gheorghe, jud. Covasna
Str. Miko Imre, Nr. 2
Tel./fax: 0267/313534
E-mail: cohara_ro @ yahoo.com

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

LĂCĂTUŞU, IOAN
Un fals "referendum" pentru impunerea unei autonomii anacronice deja existente / Ioan Lăcătuşu, Ioan Solomon. - Sfântu-Gheorghe : Eurocarpatica, 2007
Bibliogr.
ISBN 978-973-1815-03-9

I. Solomon, Ioan

94(498-35 Covasna)
94(498-35 Harghita)




CUPRINS

I. Argument
II. Un „referendum” fals, anticonstituţional şi fără obiect
III. O autonomie anacronică deja existentă faptic în judeţele Covasna şi Harghita
IV. Necesitatea unei discriminări pozitive pentru românii numeric minoritari în zonă
V. Argumente împotriva separatismului pe criterii etnice a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş
VI. Concluzii
VIII. Anexe


I. Argument


În pofida faptului că modelul românesc de protecţie a minorităţilor naţionale este apreciat la nivelul instituţiilor europene ca un exemplu elocvent de realizare a armoniei interetnice, unii reprezentanţi ai minorităţii maghiare din România continuă să pretindă că drepturile şi libertăţile acestei minorităţi sunt consecvent încălcate de către autorităţile române. Principalele extrase din legislaţia română în domeniu, care demontează asemenea acuzaţii nefondate sunt prezentate în Anexa nr.1.
Liderii unor asociaţii civile maghiare, neînregistrate legal (precum Consiliul Naţional Secuiesc – CNS şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Ardeal – CNMA, Uniunea Civică Magiară - UCM ) au încercat în ultimii patru ani de zile să dezinformeze forurile Uniunii Europene şi alte organizaţii transnaţionale cu privire la pretinse abuzuri săvârşite de autorităţile române asupra minorităţii maghiare.
Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte cu obiectivitate principalele demersuri întreprinse sub egida CNS, CNMA şi UCM pentru iniţierea, organizarea, desfăşurarea, începând cu luna decembrie 2006, în judeţele Covasna, Harghita şi partea de sud-est a judeţului Mureş, a unei acţiuni denumită pretenţios „referendum pentru autonomia Ţinutului Secuiesc”, respectiv a unui fals „referendum” pentru obţinerea unei autonomii existente „de facto” în judeţele respective. Menţionăm că „Ţinutul Secuiesc” nu există ca entitate administrativ teritorială în România, în concepţia CNS, acesta fiind asimilat regiunii formate de judeţele Covasna, Harghita şi partea de sud-est a judeţului Mureş.
Judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş, situate la izvoarele Mureşului şi Oltului, în zona interioară a Carpaţilor de curbură, au o poziţie centrală în cadrul ţării. Prin poziţia geografică, aceste locuri au jucat un rol important în cursul istoriei, fiind aşezate la întretăierea drumurilor care legau sud-estul Transilvaniei de ţinuturile Moldovei şi Munteniei, prin pasurile din Carpaţii Răsăriteni. Această poziţie geografică a făcut ca Sud-Estul Transilvaniei să constituie întotdeauna o zonă de întrepătrunderi şi confluenţe culturale şi demografice. Din cele mai vechi timpuri până în prezent, viaţa comunităţilor umane din acest teritoriu a fost şi rămâne marcată de strânse legături între cele trei provincii româneşti, iar văzut mai larg, între Bazinul Carpatic, arealul balcano-dunărean şi spaţiul nord-pontic.
După mărime, judeţul Covasna are o suprafaţă de 3.709,8 kmp (1,6% din suprafaţa ţării), pe locul 39 între judeţele ţării, iar judeţul Harghita are 6.639 kmp (2,78% din suprafaţa ţării), situându-se din acest punct de vedere pe locul 13. Harghita şi Covasna sunt singurele judeţe din România în care, potrivit rezultatelor recensământului din anul 2002, locuitorii de naţionalitate maghiară formează majoritatea populaţiei. Judeţul Covasna are o populaţie totală de 222.274 de persoane (fiind cel mai mic judeţ al României, după numărul de locuitori), din care 51.664 sunt de naţionalitate română (23,2%) şi 164.055 sunt de etnie maghiară (73,8%). În judeţul Harghita, populaţia totală este de 326.020 de persoane, din care 45.850 sunt de naţionalitate română (14,06%), iar 275.841 sunt de etnie maghiară (84,57%). Populaţia de etnie maghiară din cele două judeţe, înregistrată în anul 2002, de 439.896 persoane, reprezintă o treime din numărul total al maghiarilor din România de 1.434.377 persoane (Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor, 2002).
În înţelegerea modului de formare şi evoluţie a acestei concentrări trebuie avute în vedere condiţiile climaterice ale teritoriului cuprins în cele două judeţe (jumătatea vestică a unei părţi din Carpaţii Orientali şi cea estică a Depresiunii Transilvaniei) precum şi perioada de după stabilirea secuilor în faţa pasurilor carpatice (sec. XII/XIII). În condiţiile specifice ale judeţelor Covasna şi Harghita, în decursul ultimelor secole, a avut loc un amplu procesul de asimilare al românilor prin secuizare şi apoi maghiarizare, proces care este o realitate de netăgăduit pusă în evidenţă de recensămintele oficiale şi cele confesionale.
Procesul de secuizare a românilor s-a produs, de-a lungul secolelor, lent, pe cale paşnică şi naturală. Au existat însă şi presiuni şi constrângeri de natură etnică şi confesională. Spre deosebire de acesta, procesul de maghiarizare, s-a desfăşurat şi pe cale violentă, de constrângere, de trecere forţată a românilor vorbitori de limbă maghiară din satele etnic mixte la religii de expresie maghiară, maghiarizarea fiind un demers conceput şi implementat de factorii politici, începând cu a doua jumătate a sec. al XIX-lea.
Cu toate acestea, structura actuală pe naţionalităţi a celor trei judeţe este departe de a fi cea a unui bloc monoetnic maghiar. Astfel, conform datelor recensământului populaţiei din 2002, în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, românii reprezintă 36 % din totalul populaţiei, germanii şi romii 5% şi maghiarii doar 59%. Contrar acestei realităţi demografice, liderii maghiari întreprind demersuri pentru obţinerea autonomiei pe criterii etnice, fără a ţine cont de poziţia şi interesele populaţiei nemaghiare din zonă.
Prin structura ei, lucrarea îşi propune să prezinte diferenţa dintre autonomia pe criterii etnice de jure, pe care doresc să o înfăptuiască liderii populaţiei maghiare din România, şi autonomia realizată deja, de facto, în judeţele Covasna şi Harghita, în cele mai importante componente ale sale (administrativ, cultural, economic ş.a.). Actualul cadru juridic din România garantează pe deplin protecţia minorităţilor naţionale, asigurând maghiarilor exercitarea nestingherită a tuturor drepturilor identitare, culturale, educaţionale, la standarde superioare celor europene, reprezentanţii acestora deţinând în mod exclusiv la nivel local toate pârghiile de decizie în consiliile judeţene, consiliile locale, primării, prefectură, servicii deconcentrate din domeniul educaţiei, culturii, ş.a., iar la nivel naţional UDMR fiind la guvernare, participă la decizie, preşedintele UDMR, în calitate de viceprim-ministru, în perioada 2004 – 2007, a coordonat tocmai domeniile educaţiei, culturii şi integrării europene şi având reprezentanţi la nivel de decizie în celelalte autorităţi ale statului român.
În judeţele Covasna şi Harghita, unde maghiarii sunt numeric majoritari, cei care nu au nici un acces la decizie, cei dezavantajaţi şi discriminaţi sunt românii. În această situaţie, cei care au nevoie de un cadru legal de protecţie sub acest aspect sunt românii, ce constituie o minoritate regională numerică supusă discriminării şi marginalizării în mijlocul României. Practic, românii din Covasna şi Harghita, care, de facto, sunt numeric minoritari, suportă toate avatarurile situaţiei de minoritari, fără a se bucura de jure de protecţia statutului juridic de care beneficiază toate minorităţile naţionale, confesionale, sexuale sau de altă natură.
Sunt doar câteva aspecte definitorii pentru realitatea socio-politică din sud-estul Transilvaniei, asupra cărora ne vom opri în paginile următoare.



II. Un „referendum” fals, anticonsti-tuţional şi fără obiect

„Referendumul” s-a desfăşurat pe o perioadă de peste 9 luni de zile, deoarece conducerea CNS nu a fost capabilă să strângă într-un timp mai scurt jumătate plus unu din semnăturile alegătorilor cu drept de vot din Covasna, Harghita şi sud-estul judeţului Mureş. După cum se observă este prima situaţie din ţările democratice în care nu se ştie sigur când a început procesul consultativ şi când s-a terminat acesta.
Prezenta lucrare îşi propune să demonstreze că acţiunea CNS nu corespunde niciunei teorii şi nici practici ştiinţifice în materie, fiind în afara principiilor legale şi sociologice, aspecte susţinute de următoarele argumente:
1. „Referendumul” este lovit de nulitate ca urmare a raportării la normele legislative din ţara noastră, respectiv Constituţia României şi Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului în România;
- Art. 148 din Constituţie prevede: „Limitele revizuirii Constituţiei”:
(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului roman, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
- Art. 3 din Legea referendumului (3/2000) prevede că: „problemele care, potrivit art. 148 din Constituţie, nu pot fi supuse revizuirii nu pot face obiectul referendumului”.
2. Din punct de vedere sociologic, acţiunea nu poate să fie considerată nici măcar sondaj de opinie deoarece încalcă cele mai elementare norme acceptate în comunitatea specialiştilor în domeniu:
- a lipsit un eşantion reprezentativ asupra căruia „studiul este aplicat”;
- a fost utilizată doar „urna mobilă” pentru adunarea voturilor;
- termenul de colectare a adeziunilor a fost prelungit de nenumărate ori doar pentru atingerea scopului propus, respectiv colectarea a jumătate plus unu de adeziuni din totalul populaţiei cu drept de vot din cele trei judeţe;
- nu a fost asigurat secretul votului, ba mai mult, acesta a fost vădit influenţat de faptul că întrebarea este adresată direct, de un reprezentant al CNS, influenţarea subiectului fiind evidentă în acest caz;
- activităţile s-au desfăşurat în absenţa u-nor persoane imparţiale („observatori”), repre-zentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din ţară sau străinătate;
- colectarea, centralizarea şi interpretarea rezultatelor a fost realizată doar de membri ai CNS, fapt ce şi-a pus amprenta radical asupra obiectivităţii rezultatului final al acestei acţiuni;
- în procesul de colectare a adeziunilor a fost evitată chestionarea populaţiei româneşti pentru a evita obţinerea de rezultate negative. Mai mult, o mare parte a „buletinelor de vot” care nu susţineau cauza autonomiei au fost ignorate (nu au fost numărate).
Punctul nostru de vedere este confirmat şi de poziţia publică a Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice şi a Institutului de Sociologie (ambele organizaţii activând sub egida Academiei Române), redat în continuare:

Comunicat
Centrul European pentru Studii în Probleme Etnice şi Institutul de Sociologie, ambele instituţii subordonate Academiei Române atrag atenţia asupra următoarelor probleme înregistrate în procesul de colectare a adeziunilor pentru obţinerea autonomiei aşa zisului „Ţinut Secuiesc”:
Din punct de vedere constituţional:
- referendumul este o instituţie a statului, reglementată prin legi speciale şi printr-o deontologie riguroasă. Ca orice altă instituţie a statului, referendumul nu poate fi utilizat în afara voinţei statului, şi dincolo de căile specifice de acces la exerciţiul său. Oricine se foloseşte de instituţia referendumului în afara voinţei statului se face vinovat de lovituri aduse integrităţii statului însuşi;
- un guvern care admite utilizarea unei instituţii a statului pe alte căi decât cele admise de Constituţie şi de legile ţării se face vinovat el însuşi de complicitate la un tip de operaţiune care loveşte în stat şi încalcă principalul contract al voinţei colective în stat: Constituţia.
Din punct de vedere legal şi al credibilităţii datelor colectate (al strângerii „semnăturilor”):
- problema pusă de către CNS este ilegală, căci ideea de autonomie locală pe criteriu etnic este neconstituţională;
- procedura declanşată de către CNS se situează în afara principiului juridic elementar, potrivit căruia o probă colectată în afara cadrului legal nu poate fi folosită formal, fiind lipsită de relevanţă şi eficienţă juridică;
- pretenţia că referendumul este doar consultativ este absurdă. Dacă este referendum, e reglementat legal, dacă nu, este cel mult un sondaj de opinie. Însă nici condiţiile administrative, nici cele ştiinţifice în care s-a colectat informaţia nu prezintă siguranţă datorită presiunilor informale, de natură „morală”, exercitate asupra respondenţilor, printr-o campanie cvasipolitică şi prin media, centrată exclusiv pe necesitatea autonomizării regiunii. Este greu de spus dacă s-a înţeles şi cum s-a înţeles mesajul privind autonomia de către populaţie, mai ales în mediul rural.
Din punct de vedere istoric, politic şi etnic:
- acest „referendum” este fără obiect, din moment ce pretenţia de fond, anume că minoritatea maghiară nu s-ar bucura de drepturile prevăzute prin Actul de fundamentare, minoritatea maghiară se bucură în prezent de „deplină libertate naţională”, în sensul că „se poate instrui, administra şi judeca în limba sa proprie”, se bucură „de reprezentare în corpurile legiuitoare şi (se află) la guvernarea ţării”, având o pondere politică care adesea condiţionează echilibrul politic intern. Limitându-ne numai la problema administraţiei locale din zonă, sesizăm că aceasta este controlată în prezent aproape exclusiv de către reprezentanţi ai populaţiei majoritare maghiare, chiar şi acolo unde, prin lege, ar trebui să existe şi reprezentanţi ai populaţiei româneşti, care este, astfel, lipsită de dreptul de administrare prevăzut tocmai de Rezoluţia de la 1 Decembrie 1918;
- în acelaşi timp, raportarea insistentă a iniţiatorilor „referendumului” la Declaraţia (Rezoluţia) de la Alba Iulia - Act care stă la baza Statului Român unitar modern - este în contradicţie cu afirmaţiile lor publice repetate că nu sunt dispuşi să recunoască tocmai principiul întemeietor al statului român, anume caracterul său naţional, unitar şi indivizibil;
- tot în ceea ce priveşte obiectul „referendumului” - anume autonomia teritorială pentru populaţia maghiară, constatăm pedalarea excesivă pe teza identităţii dintre „minoritatea secuiască” şi „comunitatea naţională maghiară”, care este o inexactitate şi care pune într-adevăr, în pericol, identitatea culturală a etniei secuilor;
- autonomia teritorială pe criterii etnice ar însemna pentru populaţia română a regiunii, în locul unei îndreptăţite eliminări a surselor de discriminare la care este expusă, consacrarea legislativă a statutului aberant, resimţit în fapt, de minoritate naţională în propriul stat naţional, neglijată social, economic şi politic, mai ales că aceasta n-a constituit „obiect de consultare” al „referendumului” în niciun fel.
Din punct de vedere economic:
- se promovează mitul Secuimii ca „mică Elveţie” care „trebuie lăsată să se pună în valoare”.
Zona în cauză este una dintre cele mai sărace din ţară, caz în care autonomia ar fi de facto finanţată de celelalte regiuni. Mitul „emancipării economice” se bazează astfel pe o judecată de tip politic incorectă, în condiţiile în care iniţiatorii autonomiei pe criterii etnice sunt dezinteresaţi total de problemele sociale, economice care afectează România, în ansamblu. Concepţia economică a autonomiei etnice, atât cât a fost exprimată, este centrată pe potenţialul local „nepus în valoare”. Însă nu este clar de ce până acum acest potenţial nu a putut fi pus în valoare în condiţiile în care interesele maghiare sunt cât se poate de bine reprezentate la nivelul autorităţilor locale şi centrale.
Din punct de vedere geopolitic:
- noua filozofie a relaţiilor inter-naţionale, de după anii '90, arată că, acolo unde nu există tensiuni deosebite între etnii etc., soluţia autonomiei regionale creează comunităţi conflictuale, prin accentuarea diferenţelor. Noile drepturi câştigate nu vor diminua revendicările faţă de centru, treptat putându-se ajunge la ameninţări severe la adresa statului, de regulă, în favoarea altor structuri statale (nou create sau de aiurea).
Punctul de vedere al societăţii civile româneşti din cele două judeţe, a fost exprimat în Comunicatul Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, din 6 februarie 2007, semnat de preşedintele Forumului, av. Ioan Solomon.
„În legătură cu aşa-zisul „referendum” pe care Uniunea Civică Maghiară şi Consiliul Naţional Secuiesc intenţionează să-l organizeze în perioada 10-18 februarie a.c., în localităţile din zona Sfântu Gheorghe, Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, consideră că „această acţiune este o încălcare flagrantă a Constituţiei, a legislaţiei româneşti şi europene, reprezentând o nouă incitare la separatism teritorial pe criteriu etnic şi o sursă de înveninare politicianistă a relaţiilor interetnice. (…) În calitate de cetăţeni români, direct afectaţi de aceste acţiuni anticonstituţionale, solicităm autorităţilor Statului Român, să exprime o poziţie publică, fermă şi tranşantă, de condamnare a acestor iniţiative separatiste care reprezintă o nouă sursă de deteriorare a relaţiilor interetnice din această zonă şi din întreaga ţară”.(Anexa nr.2 )
Este important de observat că acţiunile şi demersurile segregaţioniste făţişe, printre care şi „referendumul” pentru autonomia „Ţinutului Secuiesc”, au început să apară după intrarea în vigoare a dispoziţiile art.1, pct. 52. din Legea nr. 278/2006, prin care au fost modificate prevederile articolului 1661 din Codul penal privind infracţiunea de "Acţiuni împotriva ordinii constituţionale”.
Prin această modificare au fost dezincriminate toate faptele care pun în pericol ordinea constituţională, caracterul naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român, care nu sunt comise prin violenţă, fiind sancţionate doar acţiunile pentru schimbarea prin acţiuni ilegale şi prin violenţă a ordinii constituţionale sau a caracterului naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român.
S-a ajuns astfel la situaţia în care, deşi Constituţia României impune în mod imperativ interzicerea – şi deci sancţionarea – prin lege a faptelor de defăimare a ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contra bunelor moravuri, să nu mai existe în legislaţia în vigoare dispoziţii legale care să asigure aplicarea şi respectarea acestor dispoziţii constituţionale clare şi imperative, nici sub aspect preventiv, nici punitiv.
Prin această dezincriminare neconstituţională, statul român a fost lipsit efectiv de instrumentele şi pârghiile legale prin care să poată asigura – prin intermediul autorităţilor competente - respectarea valorilor fundamentale prevăzute de art.1 şi art.2 din Constituţia României, referitoare la caracterul naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român, fiind pus în situaţia de a nu se putea apăra legal faţă de asemenea fapte deosebit de periculoase, în pofida dispoziţiilor imperative ale art. 30 alin.(7) din Constituţia României.
Acest fapt a fost demonstrat de realităţile actuale, în condiţiile escaladării acţiunilor concertate ale unor organizaţii separatiste care, deşi sunt în afara legii, nefiind înregistrate legal, fac propagandă pentru scoaterea unei părţi a teritoriului naţional de sub autoritatea statului român şi acţionează făţiş şi nestingherit pentru enclavizarea zonei Covasna, Harghita şi parţial Mureş şi Braşov, prin realizarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”,
Deşi prin declaraţiile oficiale din data de 12.02.207, atât Preşedintele României a atenţionat asupra neconstituţionalităţii acţiunii liderilor secui, declarând totodată ca referendumul este ilegal, fiind un act neconstituţional realizat pe teritoriul unui stat naţional, unitar, indivizibil şi suveran (Anexa nr.3), cât şi Primul Ministru, care a ţinut să precizeze caracterul neconstituţional al referendumului organizat in diferite localităţi din Transilvania, cu precizarea că „demersul CNS a căpătat forma unei provocări extrem de periculoase”, Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost nevoit să recunoască prin comunicatul oficial din aceeaşi zi că autorităţile abilitate ale statului nu pot acţiona pentru asigurarea respectării Constituţiei României întrucât nu există nici o baza legală pentru interzicerea desfăşurării unei consultări publice informale cum este cea organizată de Consiliul Naţional Secuiesc, întrucât nici un act normativ nu prevede interdicţii cu privire la organizarea unor astfel de consultări, indiferent care ar fi obiectul acestora. (Anexa nr.4)
În legătură cu aceste aspecte vădite de neconstituţionalitate, Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, împreună cu celelalte organizaţii neguvernamentale, precum şi cu partidele politice româneşti din cele două judeţe au sesizat printr-un memoriu atât Avocatul poporului, cât şi Preşedinţia României, Guvernul şi Parlamentul României (Anexa nr. 5).



III. O autonomie anacronică deja existentă faptic în judeţele Covasna şi Harghita


Drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sunt garantate de România la standardele UE. Potrivit prevederilor Constituţie, precum şi ale legislaţiei în materie, sunt asigurate: învăţământul de stat în limba maternă la toate nivelele, folosirea limbii minorităţilor în administraţie şi justiţie, asigurarea reprezentativităţii la nivel politic şi administrativ, inclusiv la nivel parlamentar, sprijinirea cultelor religioase, retrocedarea proprietăţilor preluate de statul comunist, încurajarea exprimării culturii şi tradiţiilor minoritarilor. Toate aceste sunt realităţi transpuse în operă, uneori chiar cu asupra de măsură, şi recunoscute unanim.
Aliniindu-se legislaţiei şi practicii europene, în România noile principii ale administraţiei publice prevăd descentralizarea şi delegarea de competenţe sporite autorităţilor locale, proces care este în curs de adâncire. Conform noilor reglementări, autorităţile publice locale au acum capacitatea de a gestiona o cantitate tot mai mare de resurse decât în trecut, resurse care anterior erau gestionate de către administraţia centrală. De asemenea, în prezent, în România, autorităţile locale dispun de largi competenţe în asigurarea funcţionării diverselor sub-sisteme ale unităţii administrative pe care o conduc, competenţe ce ţin de sferele culturii şi ale educaţiei.
În afara prevederilor constituţionale, prin care statul garantează persoanelor aparţinând minorităţilor dreptul la învăţătură în limba maternă şi la educarea în această limbă, cheltuielile pentru educaţia publică revenind statului, modalităţile de educaţie sunt stabilite de legea învăţământului, prin hotărâri guvernamentale şi ordine ale ministrului. Toate aceste acte normative cuprind articole speciale care garantează dreptul la instruire în limba maternă la toate nivelurile şi formele de învăţământ (învăţământ preşcolar, şcoli primare, profesionale, licee, colegii). În universităţi şi instituţii post-universitare există secţiuni şi grupe în care se face predarea în limba persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, în funcţie de opţiunea acestora.
În judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş, prin separarea şcolilor pe criterii etnice, acţiune realizată în timpul anului şcolar 1989/1990, cu efecte dramatice asupra profesorilor şi elevilor deopotrivă („it es most - aici şi acum”), s-au pus bazele unei reţele de învăţământ în limba maghiară, de la grădiniţă până la facultate şi la învăţământul postuniversitar (Anexa nr. 6).
Din păcate, procesul de învăţământ din majoritatea acestor şcoli are puternice trăsături etnocentriste. Mulţi dintre absolvenţii şcolilor cu predare în limba maghiară, deşi au obţinut note mari la limba română, la terminarea studiilor nu posedă minimum de cunoştinţe necesare pentru a întreţine un dialog în limba oficială a statului ai cărui cetăţeni sunt.
În conformitate cu legislaţia şi practica europeană, în România, sunt garantate drepturile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale de a-şi exprima trăsăturile specifice, de-aşi dezvolta cultura, limba, religia, tradiţiile şi obiceiurile. Persoanele aparţinând minorităţii maghiare se bucură de facilităţi în exprimarea, păstrarea şi dezvoltarea în deplină libertate a identităţii lor etnice, culturale, lingvistice sau religioase şi de a menţine şi dezvolta cultura lor sub toate formele.
Sunt create şi menţinute instituţii culturale proprii ale minorităţii maghiare. Statul se implică activ în finanţarea activităţii acestor instituţii – teatre, muzee, biblioteci, centre culturale, case de cultură – în editarea presei şi a cărţii şi în difuzarea de emisiuni Radio şi TV în limba maghiară. În judeţele Covasna şi Harghita există o puternică reţea a instituţiilor de cultură în limba maghiară, de stat sau particulare, cu mult mai dezvoltată decât a celor de cultură românească, supuse desfiinţării ori marginalizării (Anexa nr. 7).
La fel ca şi unităţile şcolare, majoritatea acestor instituţii s-au înfiinţat, în anul 1990, în urma separării lor pe criterii etnice Muzeele judeţene, municipale şi orăşeneşti au devenit muzee secuieşti, schimbându-şi nu doar denumirea, ci şi structura patrimoniului, personalului şi a programelor de cercetare. Aceeaşi soartă au avut-o şi cele două ansambluri folclorice profesioniste din judeţele Covasna şi Harghita, formaţii care au devenit, prin voinţă unilaterală, „ansambluri secuieşti de stat”. În această situaţie se află casele de cultură şi bibliotecile judeţene, municipale şi orăşeneşti din cele două judeţe.
În deplină concordanţă cu prevederile legislaţiei internaţionale, în România este asigurată libertatea de gândire, de conştiinţă şi confesională. În prezent, cultele îşi aleg liber ierarhiile de conducere şi îşi numesc personalul clerical şi laic, fără nici un amestec din partea statului. Pregătirea specifică se realizează în şcoli, facultăţi şi institute teologice de care cultele dispun în conformitatea cu necesităţile reale. Ele pot întrebuinţa în manifestările confesionale limba maternă a credincioşilor.
În acest fel, Biserica a devenit unul dintre stâlpii de bază ai autonomiei existente în sud-estul Transilvaniei. Fie că sunt romano-catolice, reformate, unitariene sau evanghelice, toate bisericile de expresie maghiară, şi-au recăpătat patrimoniul naţionalizat de către comunişti, beneficiind, în acelaşi timp, de sprijinul statului român, la fel ca toate celelalte culte recunoscute de lege.
Un act reparatoriu major pentru populaţia de etnie maghiară, un adevărat gest istoric, l-a constituit retrocedarea către bisericile şcolile confesionale şi asociaţii comunitare de expresie maghiară, a unei suprafeţe de peste un milion de hectare şi a unor importante edificii, gest care nu a fost şi nici nu este apreciat şi recunoscut de către beneficiari la adevărata sa valoare şi semnificaţie, neridicându-se la înălţimea ideii politice a legiuitorului român care l-a generat şi rămânând doar la nivelul derizoriului, al tranzacţiei politice
Alte componente importante ale autonomiei comunităţii maghiare din judeţele Covasna şi Harghita, sunt reprezentate de numărul mare al editurilor şi tipografiilor, reţeaua densă de librării (majoritatea fiind filiale locale ale unor librării din Ungaria), de magazine şi chioşcuri de difuzare a presei (aprovizionate printr-o structură special constituită în acest scop), precum şi reţeaua de magazine ce comercializează obiecte de artizanat şi a celor care ţin de tradiţia populară maghiară.
Mass-media în limba maghiară cuprinde pe lângă presa scrisă şi un important număr de posturi locale şi regionale de radio şi televiziune, la care se adaugă posibilitatea recepţionării emisiunilor posturilor de radio şi televiziune din Ungaria, inclusiv cele ale postului DUNA TV (Anexa nr. 8). De reţinut faptul că societăţile de televiziune prin cablu au procedat la traducerea în limba maghiară a emisiunilor principalelor canale internaţionale de televiziune. Din păcate, şi în acest caz, o parte a presei locale de limbă maghiară, din judeţele Covasna şi Harghita, practică un discurs hiperetnicizant şi o politică identitară agresivă, care alimentează sentimente de intoleranţă şi acţiunile discriminatorii faţă de etnicii români
O parte însemnată a obiectivelor autonomiei pe criterii etnice din judeţele Covasna şi Harghita este realizată de către societatea civilă de expresie maghiară, de multitudinea asociaţiilor civice, culturale, sportive, turistice ş.a. Numai în judeţul Harghita, în anul 2004, funcţionau 1443 de ONG-uri, din care 1025 cu profil economic, turistic, sportiv şi social, 381 cu specific identitar maghiar, 12 cu specific identitar românesc şi 25 care promovează multiculturalitatea. Toate acestea, beneficiază de susţinerea financiară constantă şi substanţială din partea consiliilor locale, Guvernului României, Guvernului Ungariei şi a diasporei maghiare din ţările occidentale. Sunt foarte puţine asociaţii şi fundaţii maghiare care militează pentru promovarea multiculturalităţii şi a dialogului interetnic. Majoritatea au obiective generoase în plan educaţional, cultural şi religios, motivate formal prin necesitatea prezervării tradiţiilor şi a specificului naţional, dar destinate, în realitate, consolidării statutului minorităţii maghiare din zonă, ca parte a naţiunii maghiare, precum şi obţinerii autonomiei în diversele sale forme – personală, culturală, administrativă şi, finalmente, teritorială.
Conform unei strategii elaborate de lideri maghiari şi alţi specialişti în materie, de stăpânire simbolică a spaţiului public, în majoritatea localităţilor din cele două judeţe, autorităţile locale maghiare au ridicat peste 300 de monumente, plăci comemorative (cu texte numai în limba maghiară), troiţe şi alte însemne care marchează împlinirea a 1000 de ani de statalitate maghiară şi 1100 de la aşezarea ungurilor în Ardeal.
Participarea la viaţa politică, în administraţia locală şi centrală, a minorităţilor naţionale, şi în acest cadru a minorităţii maghiare din România, este o altă realitate de netăgăduit. Încă de la primele alegeri parlamentare din 27 septembrie 1992, Uniunea Democratică din România (U.D.M.R) a obţinut, de fiecare dată, numeroase mandate de deputat şi de senator, constituind de fiecare dată, un grup parlamentar propriu. Deputaţii şi senatorii care reprezintă minoritatea maghiară se află în structura de conducere a celor două Camere ale Parlamentului. În câteva legislaturi, politicienii UDMR, au participat la guvernare, ocupând însemnate posturi ministeriale, inclusiv ministru de stat (viceprim-ministru, în perioada 2005-2007) şi conducând numeroase agenţii naţionale.
După decembrie 1989, administraţia publică locală a fost organizată şi funcţionează pe principiile autonomiei locale, eligibilităţii autorităţilor publice locale, descentralizării serviciilor publice, consultării cetăţenilor în probleme majore de interes local. Prin Legea Administraţiei Publice Locale au fost stabilite măsuri pentru realizarea în fapt a principiului autonomiei locale. Astfel, sunt considerate „autorităţi ale administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe consiliile locale”, „ca autorităţi deliberative şi primarii ca autorităţi executive”. Potrivit actului normativ menţionat, la nivelul fiecărui judeţ, se alege un consiliu judeţean „care coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean”. Reprezentarea minorităţii maghiare în organele administraţiei publice locale în urma alegerilor din anul 2004, este relevată în Anexa nr. 9.
Beneficiind din plin de politica statului român de descentralizare şi sporirea autonomiei locale, Consiliile Judeţene, cele Locale şi Primăriile din judeţele Covasna şi Harghita, formate şi conduse în permanenţă de membrii unor formaţiuni etnice maghiare (UDMR, UCM, ş.a.), impun în fapt o autonomie qvasitotală, (autoguvernarea) – în limbajul uzual al acestora folosindu-se, de altfel, termenul de autoguvernări în loc de consilii locale – care în condiţiile demografice şi politice din zonă dobândeşte inevitabil caracter şi conotaţii etnice.
Structura etnică a consilierilor, primarilor şi viceprimarilor majorităţii localităţilor din cele două judeţe vorbeşte convingător despre faptul că deţinătorii efectivi ai puterii locale sunt maghiarii, românii nefiind reprezentaţi în Consiliile Locale din localităţile etnic mixte, şi astfel neavând posibilitatea de a-şi susţine şi promova interesele şi valorile identitare proprii.
Astfel, în judeţele menţionate au fost, deja, operaţionalizate mecanisme şi instituţii a căror funcţionare este de natură să conducă la realizarea şi consolidarea unei „unităţi teritoriale autonome capabilă să deruleze activităţi politice şi socio-economice fără a întreţine legături majore cu Bucureştiul”.
Toate acestea vorbesc convingător despre faptul că în judeţele Covasna şi Harghita, autonomia pe criterii etnice există şi are toate premisele ca, odată cu procesul de descentralizare şi sporire a autonomiei locale, să conducă la definitivarea procesului segregaţionist de formare a unei enclave etnice, prin scoaterea acestei zone de sub autoritatea statului român, dacă acesta nu va găsi modalităţile adecvate de stopare a acestei evoluţii. „De fapt, aceste două departamente (judeţe) funcţionează autonom, doar formal ele se supun administraţiei centrale” şi, de aceea, reprezentanţii societăţii civile româneşti apreciază că „în această zonă, în care un electorat stabil şi disciplinat prin motivare etnică determină perpetuarea inexorabilă la putere pe plan local a partidului etnic maghiar, indiferent de alternanţele la putere la nivel naţional, nu se mai poate vorbi de democraţie, ci de etnocraţie…” (Lăcătuşu, 2004).
Maghiarii din zonă reprezintă o minoritate cu status ridicat, o comunitate aflată în situaţia de minorat simbolic, clamat doar pentru a obţine privilegii şi nu unul efectiv, o comunitate dominantă, aflată perpetuu la putere pe plan local, ce deţine monopolul resurselor şi are puternice trăsături etnocentriste. În această situaţie, necesitatea ca ei să beneficieze de protecţie juridică specială, de discriminare pozitivă, nu are temei, astfel încât cei care au în realitate nevoie de protecţie legală, pentru a-şi conserva identitatea etnică, sunt românii şi nu maghiarii.




IV. Necesitatea unei discriminări pozitive pentru românii numeric minoritari în zonă

Toate cele prezentate, demonstrează fără tăgadă faptul că, în situaţia în care minoritatea maghiară din zonă domină politic, dar şi economic şi cultural, necesitatea de a beneficia de o protecţie juridică specială dispare. În aceste condiţii, cei care au nevoie de protecţie pentru a-şi conserva şi afirma identitatea etnică sunt românii şi nu maghiarii din judeţele unde aceştia sunt numeric majoritari.
Cercetările sociologice întreprinse în zonă au pus în evidenţă o fractură identitară determinată de modul în care se trăieşte efectiv statutul simultan de majoritate-minoritate în acelaşi timp. Populaţia românească majoritară în România, în judeţele Covasna şi Harghita are statut de minoritate şi este supusă unei presiuni puternice de către tendinţa autonomistă manifestată la toate nivelele societăţii maghiare.
Indiferent de condiţionările impuse de evoluţiile obiective ale situaţiei din zonă, demersurile liderilor maghiari s-au structurat, practic, pe două dimensiuni complementare: exploatarea speculativă a procesului de descentralizare administrativă în vederea obţinerii controlului asupra unor domenii prioritare ale vieţii sociale din cele două judeţe unde maghiarii sunt numeric majoritari; iniţierea unui proces de „deromânizare” a zonei, prin excluderea elementului românesc din procesele de decizie la nivel local şi, astfel, determinarea acestora să părăsească judeţele în cauză.
Practica abuzivă şi făţiş discriminatorie a condiţionării ocupării posturilor din administraţia publică (practică generalizată şi la societăţi comerciale) de cunoaşterea limbii maghiare sau condiţionarea stabilirii românilor în „Ţinutul Secuiesc” de cunoaşterea limbii maghiare, împiedică accederea tinerilor şi intelectualilor români la posturi de specialitate, amplificându-se, astfel, golul lăsat de exodul masiv al specialiştilor de naţionalitate română de după decembrie 1989. Pe acest fond sporesc insatisfacţiile, dezamăgirile şi lipsa de orizont a populaţiei româneşti privind condiţia şi destinul ei într-o zonă în care fortificaţia numită monoculturalitatea maghiară se impune tot mai mult.
Dacă admitem definiţia conform căreia „minoritatea este un grup social ai cărui membri consideră că suferă din partea altor grupuri prejudicii – discriminare, segregare, persecuţie sau orice combinaţie a acestora şi dacă ne însuşim şi observaţia că minoritatea nu este aşa cum pare să arate numele ei, o categorie statistică, ci una social-politică – fiind deci definită prin statutul ei, nu prin cantitate, atunci putem constata că şi în zona Covasna-Harghita există o interpenetraţie a condiţiei minoritate şi majoritate, a unui individ sau a unui grup. Încercând o concluzie, apreciem că românii din Covasna şi Harghita reprezintă o majoritate cu status scăzut, o comunitate dezavantajată, supusă unor numeroase discriminări instituţionale şi de facto, care poate deveni o „minoritate de jure” odată cu transferul în sfera de competenţă locală a unor prerogative sporite în domeniul administrativ, economic, cultural ş.a.
Lipsa unui sistem eficient de protecţie a identităţii etnice a românilor din comunităţile reduse numeric, împreună cu existenţa unui climat de convieţuire interetnică refractar la prezenţa alterităţii, a determinat perpetuarea şi accentuarea sentimentelor de frustrare şi marginalizare a românilor din foarte multe localităţi din judeţele Covasna şi Harghita. Românii din judeţele amintite nu dispun de cadrul legal, instituţional şi logistic pentru a contracara prin forţe proprii efectele politicii etnocentriste şi exclusiviste ale administraţiei locale aflată sub administraţia perpetuă a UDMR. Cu toate că în ultima perioadă este unanim acceptată ideea unei strategii unitare referitoare la problematica păstrării identităţii lingvistice, culturale şi religioase, nu s-a depăşit faza abordării afective. În elaborarea acestei strategii nu s-au găsit modalităţile adecvate de aplicare a prevederilor Memorandum-ului explicativ al Recomandării 1201 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care precizează că „drepturile protejate în acest protocol se aplică tuturor, inclusiv unei etnii majoritare când ea este minoritară într-o regiune a ţării lor. Spre exemplu: minoritatea maghiară este majoritară în anumite regiuni ale României. Românii minoritari în aceste regiuni trebuie să fie protejaţi prin dispoziţiile acestui protocol”.
Este nevoie de un cadrul legislativ care să îndrepte aceste nedreptăţi şi abuzuri, să le elimine sursele, cu o fizionomie juridică bine definită care să abordeze diferenţiat problematica din judeţele Covasna şi Harghita. Cu alte cuvinte, trebuie să se ţină cont de anumite variabile politice, culturale, economice şi sociale care construiesc un cod de comunicare special între locuitorii acestei zone: români şi maghiari, cod cerut de raportul inversat majoritate – minoritate.
Pentru crearea lui, este nevoie de voinţa politică a celor care conduc statul român, pentru stabilirea şi aplicarea unei strategii speciale care să vizeze sub toate aspectele problematica acestei zone, iar pentru realizarea şi implementarea aceasteia se impune înfiinţarea unei structuri centrale consultative care să aibă această menire şi să dea coerenţă, substanţă, finalitate şi eficienţă unui astfel de proces reparatoriu strict necesar şi care ar reprezenta soluţia corectă şi legală a tuturor acestor probleme a căror rezolvare trenează nepermis de mult.
Poziţia reprezentanţilor societăţii civile româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, faţă de demersurile liderilor maghiari din zonă care urmăresc obţinerea autonomiei pe criterii etnice şi, în general, faţă de condiţia şi statutul specific al românilor din aceste judeţe, determinat de raportul invers din majoritate şi minoritate, existent în aceste judeţe, a fost exprimată în mai multe rânduri prin demersuri întreprinse de către aceştia, printre care în Declaraţia adoptată de reprezentanţii românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş – primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni, parlamentari, clerici, precum şi conducerile organizaţiilor civice - întruniţi în data de 18 noiembrie 2006, la Izvorul Mureşului, judeţul Harghita (Anexa nr. 10).

V. Argumente împotriva separatismului pe criterii etnice a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş


Cercetările sociologice întreprinse de către Institutul de Studii Geopolitice şi de Centrul European de Studii Covasna - Harghita au pus în evidenţă faptul că organizarea administrativă pe criterii etnice reprezintă un pericol real pentru coeziunea statelor Europei contemporane, care se vrea, de fapt, un sistem foarte bine integrat. Este larg acceptată ideea conform căreia factorul fundamental al coeziunii statelor europene îl reprezintă cel civic-naţional, şi nu cel etnic, acesta din urmă având puternice valenţe dezintegratoare sau centrifuge.
Conform aceloraşi studii, arată sociologul Codrina Şandru, autonomia administrativă nu trebuie interpretată în nici un caz în termeni etnici, fiindcă administraţia modernă are acelaşi idiom oriunde ar fi ea practicată şi sociologia modernă, mai ales graţie lui Max Weber, a clarificat caracterul raţional şi deci universal al administraţiei de tip modern. Asimilarea organizaţiei administrative la criterii etnice conduce la practici de purificare etnică a teritoriilor, adică la teza statului etnocratic, ceea ce reprezintă cea mai grea lovitură dată statului naţional, membru al Uniunii Europene.
De fapt, concluziile unor cercetări recente efectuate de cele mai reprezentative şi credibile institute de sondare a opiniei publice din România, IMAS, GALLUP INTERNATIONAL, METRO-MEDIA Transilvania, ş.a., au pus în evidenţă faptul că, obţinerea autonomiei pe criterii etnice a aşa zisului Ţinut Secuiesc, nu se regăseşte printre priorităţile şi aşteptările etnicilor maghiari din România.
Înţelegând dorinţa firească a maghiarilor din Transilvania, în general, şi al celor din judeţele Covasna şi Harghita, în special, de a-şi păstra şi afirma identitatea, cât şi îngrijorările acestora faţă de provocările viitorului (în principal, faţă de scăderea populaţiei de etnie maghiară), vom arăta că nu lipsa autonomiei este cauza problemelor cu care se confruntă maghiarii din România. De fapt, prin proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, nu se doreşte obţinerea unor noi drepturi pentru maghiari ci „se urmăreşte crearea bazei teritoriale pentru grupul etnic maghiar”.
Principala preocupare a majorităţii liderilor maghiari post-decembrişti a fost aceea de a înălţa ziduri între români şi maghiari, şi nu de a construi punţi între cele două populaţii. Existenţa partidului constituit pe criterii etnice şi a „votului etnic” stimulează separatismul etnic şi prin aceasta există o mare diferenţă între discursul cu tentă europeană al unor lideri maghiari şi etnocentrismul, naţionalismul şi intoleranţa promovate în fapt în cele două judeţe. Există o diferenţă între comportamentul maghiarilor din zonele unde aceştia sunt efectiv minoritari şi cei din aceste judeţe unde sunt numeric majoritari.
Este de constatat, în specificul configurării spectrului politic al maghiarilor din România, un fapt nefiresc şi, în fond, contrar spiritului democratic, care poate oferi o explicaţie a etiologiei problematicii pe care o analizăm. Toate formaţiunile care se manifestă, până în prezent, pe prima scenă a reprezentării politice a minorităţii maghiare (UDMR, CNS, UCM, CNMT) merg pe un singur culoar, cel naţionalist, întrecându-se una cu alta, în căutare de suporteri, în exacerbarea şi inflamarea discursului politic cu teme revizioniste şi autonomist-segregaţioniste, neeexistând nicio formaţiune politică maghiară care să le propună maghiarilor un alt fel de proiect politic, o alternativă de convieţuire, europeană, în patria comună, România, devenită stat european cu drepturi depline.
Maghiarii, cărora li se adresează UDMR, CNS, UCM, CNMT sunt prinşi, astfel, ca într-o capcană, din cauza lipsei de alternativă politică.
În acest context, această lipsă de alternativă a maghiarilor este nefirească, neexistând o formaţiune din rândul, lor, care să le ofere un proiect de viitor european şi care să nu ducă spre Evul Mediu, ci spre Europa secolului XXI.
La fel ca şi în cazul „Proiectului legii privind statutul minorităţilor naţionale”, act normativ iniţiat de grupul parlamentar UDMR, rămas nefinalizat, susţinătorii autonomiei pe criterii etnice a aşa zisului „Ţinut Secuiesc” configurează viitorul statut al minorităţilor etnice din România pe câteva paliere dominante: reglementarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor etnice ca drepturi colective; teritorialitatea, ca element fundamental al exercitării drepturilor colective; delegarea competenţelor autorităţilor statului (la nivel central şi local) către organe alese pe criterii etnice.
Într-un studiu elaborat de Centrul European de Studii în Probleme Etnice (C.E.S.P.E.) referitor la Proiectul legii privind statutul minorităţilor naţionale se formulează următoarele aprecieri:
- filosofia proiectului de lege este discordantă atât cu practica şi recomandările europene cât şi cu Constituţia României. Astfel, politica promovată de Uniunea Europeană se bazează în primul rând pe protecţia culturii şi a limbilor populaţiilor minoritare; există o evitare constantă a termenului „naţional” în formulările din diferitele acte elaborate la nivelul organismelor Uniunii Europene, drepturile persoanelor care aparţin minorităţilor etnice nefiind reglementate în termeni colectivi. În mod evident, abordarea autorilor proiectului analizat este fundamental diferită;
- intenţia autorilor proiectului este de a reglementa drepturile colective ale minorităţilor etnice concentrate in anumite zone;
- o problematică fundamentală a chestiunii relaţiilor interetnice în Covasna şi Harghita ţine de procesul segregării - există o parte a populaţiei maghiare locale care doreşte segregarea, dar o altă parte a aceleiaşi populaţii care percepe segregarea – de exemplu, cea educaţională – drept dezavantajoasă pentru maghiari, în special pentru generaţiile foarte tinere. Cunoaşterea limbii române este percepută ca necesară pentru succesul profesional în afara zonei – zona însăşi oferă posibilităţi limitate de dezvoltare – începând cu studiile universitare efectuate la Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova etc.;
- conform modului în care autorii proiectului înţeleg „autonomia culturală”, Parlamentul, guvernul, autorităţile statului în general ar urma să delege competenţe unor organisme constituite exclusiv pe criterii etnice. „Autonomia culturală”, astfel cum este definită în proiect amintit, pare să presupună în realitate o anumită autonomie politică, fapt care contravine nu doar dispoziţiilor constituţionale ci şi reglementărilor europene în domeniul minorităţilor etnice. Nu cunoaştem nici un alt caz în care competenţe ale autorităţii publice să fie delegate unor organisme de conducere ale unor comunităţi definite pe criterii etnic. Proiectul introduce autonomia politică sub forma autonomiei culturale; faptul că organizaţii ale minorităţilor naţionale sunt învestite cu autoritatea publică are drept consecinţă dobândirea caracteristicilor esenţiale ale autorităţii politice.;
- reamintim faptul că reglementările europene promovează principiul sprijinirii dezvoltării culturii minorităţilor dar nu ignoră nici necesităţile de protecţie a drepturilor reprezentanţilor populaţiilor majoritare din zonele în care alte naţionalităţi sunt semnificative numeric. După părerea noastră, practica statului român în materie de protecţie şi de respectare a drepturilor minorităţilor etnice păstrează un raport optim între prevederile Constituţiei şi normele şi practicile europene. Nici o sursă internaţională serioasă nu susţine că în România legislaţia nu permite, nu numai supravieţuirea, ci şi promovarea şi dezvoltarea specificului identitar al minorităţilor aparţinând minorităţilor naţionale;
- reiterăm observaţia că unele dispoziţii ale proiectului pot conduce, prin consecinţele lor, la construirea unei realităţi dominată de existenţa separată a minorităţilor naţionale, punctele de legătură dintre acestea şi populaţia majoritară urmând să fie reduse la minimum. Credem că, aşa cum patrimoniul cultural al minorităţilor etnice este important pentru populaţia majoritară, la fel de importantă este pentru minorităţi cultura populaţiei majoritare. Este, în opinia noastră, un aspect complet ignorat de către autorii proiectului;
- procesele sociale, economice şi politice care au avut loc după 1990 au generat, printre alte consecinţe, şi o anumită distanţare socială între majoritari şi minoritari. Îmbrăcând forme diverse, în funcţie de contextele sociale şi economice concrete din zonele cu populaţie multietnică şi de ponderea numerică a comunităţilor, această mărire a distanţei sociale dintre majoritari şi minoritari are, în mod cert, consecinţe negative asupra convieţuirii.
Între consecinţele negative ale obţinerii autonomiei pe criterii etnice în zona Covasna –Harghita, sunt de reţinut:
- efectele nefaste în climatul psiho-socio-cultural şi uman pe care le-ar putea avea asupra românilor din Covasna şi Harghita, care se văd abandonaţi de statul român, consideraţi „pierderi colaterale”, inevitabile, în procesul de integrare în Uniunea Europeană;
- posibilitatea apariţiei unor animozităţi între minoritari şi între minoritari şi majoritari inexistente până acum;
- înrădăcinarea în mentalul maghiarilor de rând a necesităţii de separare, ceea ce semnifică, implicit, excluderea românilor, marginalizarea lor socială, economică, culturală etc..



VI. Concluzii


În judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, dacă la nivel comunitar, pe lungi perioade istorice, se poate constata dominanţa toleranţei şi coabitării în termenii similitudinilor şi complementarităţilor, la nivelul elitelor politice, îndeosebi a celei maghiare, cu intensităţi şi variabilităţi istorice, se poate constata promovarea modelului cultural-politic divergent, resuscitat periodic şi reconfigurat societal în mentalul colectiv de către unele elite politice şi intelectuale maghiare.
Pentru liderii populaţiei maghiare, sud-estul Transilvaniei, respectiv judeţele Covasna, Harghita şi Mureş reprezintă, aşa cum s-a mai arătat, o panidee, o zonă nostalgică, dar în acelaşi timp, o „redută”. Faţă de revendicările autonomiste ale liderilor maghiari, există numeroase reacţii de respingere din partea tuturor liderilor politici români, a intelectualilor şi a reprezentanţilor societăţii civile. Astfel, discursul politic românesc, îl redăm prin poziţia preşedintele PD, Emil Boc, care a afirmat, pe data de 5 decembrie 2005, referindu-se la proiectul Legii statului minorităţilor naţionale că „şi alte ţări sunt cu ochii pe această lege în privinţa implicaţiilor pe care le are pentru propriile minorităţi naţionale. De aceea, România trebuie să se raporteze la standardele internaţionale şi să nu fie un poligon de încercare pentru drepturi care nu există. Nu cred că avem nevoie de superstandarde în materie de drepturi ale minorităţilor” pentru că – susţine Emil Boc – în Uniunea Europeană trebuie să se integreze „o Românie unită, nu una dezbinată.”
Discursul comunitar al societăţii civile româneşti este cuprins în Memorandumul adresat preşedintelui României şi altor lideri politici români, de către reprezentanţii Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, în care se arată: „acest proiect de lege (al statutului minorităţilor naţionale - n.n.) contravine flagrant Constituţiei României şi dreptului internaţional, urmărind introducerea în dreptul intern a drepturilor colective şi a conceptului de autonomie culturală, nerecunoscute de dreptul internaţional, fiind un demers legislativ incompatibil cu spiritul, valorile şi tendinţele europene actuale care promovează interculturalitatea, unitatea în diversitate şi nu separatismul şi segregarea pe criterii etnice”.
La rândul său, Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, referitor la proiectul legii Statutului minorităţilor naţionale, a menţionat că „Autonomia culturală nu este o noţiune universal acceptată, nici în dreptul internaţional, nici în cel comparat. Nu există nici un drept acceptat al autonomiei culturale din perspectiva dreptului internaţional şi nici nu apare această noţiune în cadrul tratatelor internaţionale”.
Discursul academic românesc îl exemplificăm prin concluziile la care a ajuns în urma cercetărilor sale, prof. dr. Ilie Bădescu, din perspectiva sociologiei frontierei: „Acţiunile etniciste şi autonomiste ale UDMR, în general ale elitei politice din Transilvania, de pildă, nu numai că provoacă o contractare a spaţiului românesc, dar redeschid un proces frontalier şi deci fenomenul frontierei într-o zonă interioară a statului român”.
Modelul cultural al relaţiilor interetnice din Covasna şi Harghita este unul piramidal, cu vârful format din structuri de conducere politice, etnice, administrative, bântuite de aspiraţii şi acte separatiste, discriminatorii, iar la bază constituit din oameni care convieţuiesc în înţelegere, bună vecinătate cu românii, ca şi cu cei de alte etnii. Acest model de convieţuire interetnică, pus în evidenţă şi de alte cercetări sociologice, îndeosebi de cele întreprinse de Centrul de cercetare al Relaţiilor Interetnice din Cluj-Napoca, poate constitui baza pentru o viitoare şi necesară normalizare a relaţiilor interetnice, prin promovarea şi în viitor a acestui model de convieţuire şi nu pe cel al separatismului pe criterii etnice.
În condiţiile în care, drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sunt garantate de România la standardele UE, organizaţiile maghiarilor din România (inclusiv UDMR) înţeleg să promoveze concepte cu vocaţie de suveranitate, la adăpostul retoricii drepturilor minorităţilor, cu depăşirea standardelor acceptate în U.E. Viziunile segregaţioniste si separatiste pe criterii etnice sunt în dezacord profund cu practicile şi teoriile europene privind minorităţile.
Faţă de cele arătate, putem concluziona că ne aflăm în faţa unui simulacru de „referendum”, lipsit de motivaţie legitimă şi reală, organizat de asociaţii neînregistrate legal şi conduse de liderii nostalgici, rupţi de realitate, care întreţin şi exploatează „visul Ungariei Mari” şi neacceptarea realităţilor politico-statale ireversibile de după Marea Unire de la 1 decembrie 1918, încercând cu orice chip forţarea legiferării unei autonomii anacronice, de tip medieval, ce nu va fi acceptată niciodată de poporul român, şi care reprezintă un demers nociv pentru convieţuirea interetnică şi propăşirea zonei, contravenind fundamental nu doar Constituţiei şi legislaţiei României, ci şi principiilor, reglementărilor şi valorilor Uniunii Europene, precum şi dreptului internaţional.




VII. Bibliografie


ABRAHAM, Dorel; BĂDESCU, Ilie; CHELCEA, Septimui, 1995, Interhetnic Relatision în Romania, Editura Carpatica, Cluj- Napoca
ANDERSON, Benedict, 2000, Comunităţi imaginate: Reflecţii asupra originii şi răspândirii naţionalismului, Editura Integral, Bucureşti
ANDREESCU, G., 1996, Naţionalişti, antinaţionalişti, Editura Polirom, Iaşi
ANDREESCU, G., 1996, România versus România, Editura Clavis
ARHIVA, 2005-2007, Centrului European de Studii Covasna-Harghita, Sf. Gheorghe
BĂDESCU, Claudiu, 2002, Elitele etnice şi negocierea resurselor – o abordare din perspectiva violenţei simbolice, Lucrare de licenţă, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
BĂDESCU, Ilie; DUNGACIU, Dan, 1995, Sociologie şi Geopolitica Frontierii, Editura Floarea Albastră, Vol. I şi II, Bucureşti
BĂDESCU, Ilie; MIHĂILESCU, Ioan; SAVA Ionel Nicu, 2003, Geopolitică, Integrare, Globalizare, Editura Mica Valahie, Bucureşti
BIRO, Bela, 2001, Paradoxul maghiar, în „Sfera Politicii” nr. 97-98, an. IX
BOAR, Liviu, 2004, Românii din scaunele Ciuc, Ghiurgeu şi Casin în secolul al XIX-lea, Editura Universităţii „Petru Maior”, Tg. Mureş
BOCŞAN, Nicolae; LUMPERDEAN, Ioan; POP, Ioan-Aurel, 1994, Etnie şi confesiune în Transilvania (sec. XIII-XIX), Fundaţia Cele Trei Crişuri, Oradea
BOLOVAN, Ioan, 2000, Transilvania la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Realităţi etno-confesionale şi politici demografice, Cluj-Napoca
BOURHIS, Richard; LEYENS, Jacques Philippe, 1997, Stereotipuri, discriminare şi relaţii intergrupuri, Editura Polirom, Iaşi
BRETON, R., 1981, Les Ethnies, Presses Universitairea de France, Paris
CAMILLIERI, 1990, Strategies identitaires, P.U.F., Paris
COBIANU-BĂCANU, Maria, 1996, Factori de conservare a identităţii etnice româneşti în judeţele Covasna şi Harghita, în „Angvstia 1”, Editura Carpatica, Cluj-Napoca
COBIANU-BĂCANU, Maria, 1997, Subetnicitate şi marginalitate culturală la românii din Covasna şi Harghita, în „Angvstia 2”, Sf.Gheorghe
COBIANU-BĂCANU, Maria, 1998, SOS – românii din Covasna şi Harghita, Editura Petru Maior, Târgu Mureş
COPOSESCU, Silviu, 2002, Specificul naţional. Perspective teoretico-metodologice, Editura Infomarchet, Braşov
CSEGEDI, Magdolna; VARGA, Andreea, 2001, Relaţiile româno-maghiare în anii ’50 - ’60, în „Sfera Politicii”, nr. 97-98, an. IX
CSORTAN, Ferencz, 2001, Maghiarii. Schiţă pentru un portret în mozaic, în „Sfera Politicii”, nr. 97-98, an. IX
CULIC, Irina; HORVATH, Istvan; STAN Cristian, 1999, Reflecţii asupra diferenţei, Editura Limes, Cluj-Napoca
CULIC, Irina; HORVÁTH, István; RAŢ, Cristina, 2000, Modelul românesc al relaţiilor interetnice reflectat în ‘Etnobarometru’, în „Nastasă L.; Salat L. – Relaţiile interetnice în România Postcomunistă”, Cluj-Napoca
CULIC, Irina; HORVATH, Istvan; MARIUS, Lazăr; MAGYARI, Nandor Laszlo, 1998, Românii şi maghiarii în tranziţia postcomunistă. Imagini mentale şi relaţii interetnice în Transilvania, Centrul de Cercetări a Relaţiilor Interetnice din Transilvania, Cluj-Napoca
DÂNCU, Vasile Sebastian, 2000, Fracturile identităţii comunitare şi ideologiile interculturalismului, în „Avertisment din Nord-Vest”, anul II, nr. 57, din 11 martie 2000
DIACONU, Ion, 1998, Minoritate. Identitate. Egalitate, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti
DIECHOFF, Alain, 2003, Naţiune şi raţiune de stat. Identităţi naţionale în mişcare, Editura Curtea Veche, Bucureşti
DUMBRAVĂ, Daniela, 2001, Medierea conflictului interetnic. Paradigma creştină, Lucrare de masterat, Universitatea Bucureşti
EDROIU, Nicolae; PUŞCAŞ, Vasile, 1995, Maghiarii din România, Fundaţia Culturală Română, Cluj-Napoca, 1995
FEY, Laszlo, 1999, Rădăcinile şovinismului antimaghiar, în „22” an X, nr. 502 (40)/1999
GALFOLVI, Zsolt, 2002, Numai o viziune realistă poate preveni conflictele, în „22”, nr. 27/ 2-8 iulie 2002, Bucureşti
GRAMA, Ana, 2007, Români sudtransilvani în secolul al XIX-lea. Judeţul Covasna, Editura Arcuş, Sf. Gheorghe
HOFSTEDE, G., 1996, Managementul structurilor multiculturale, Editura Economică, Bucureşti
HORVATH, Istvan, 2001, Sociologia relaţiilor etnice, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
HORVATH, Istvan; LAZĂR, Marius, 1999 Reînvierea localului şi relaţiile interetnice, în „Irina Culic; Istvan Horvath; Cristian Stan, Reflecţii asupra diferenţei”, Editura Limes, Cluj-Napoca
INFO EUROCARPATICA, 2001–2002, Buletin de Informare al Centrului de Studii Covasna-Harghita, Sf. Gheorghe
HUTCHINSON, J.; SMITH, A.D., 1996, Ethnicity Oxford and New York, Oxford University Press
HUTCHINSON, J.; SMITH, A.D., 1994, Nationalism, Oxford University Press
KOCIS, Karoly; VARGA, Arpad, 1996, Fizionomia etnică şi confesională fluctuantă a regiunii carpato-balcanice şi a Transilvaniei, Asociaţia Culturală Ház Rezső, Odorheiu Secuiesc
KOLUMBAN, Gabor, 2000, Problema autonomiilor şi managementul comunităţilor etnice, în „Relaţii interetnice în România postcomunistă”, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj-Napoca
LAZĂR, Cristian Costel, 2007, Românii din judeţul Ciuc în perioada interbelică, Editura România pur şi simplu, Bucureşti
LAZĂR, Marius, 2000, Percepţii identitare şi relaţii interetnice în secuime. Elemente pentru o „deconstrucţie” şi o „reconstrucţie”, în „Relaţii interetnice în România postcomunistă”, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj-Napoca
LĂCĂTUŞU, Ioan, 2001, Aspecte ale discursului şi comportamentului public faţă de alteritate a liderilor minorităţii “majoritare” din Covasna şi Harghita, în „Identitate. Alteritate. Multiculturalitate”, Complexul Muzeal, Arad, 2001
LĂCĂTUŞU, Ioan, 2002, Raportul majoritate – minoritate în Covasna şi Harghita. Consideraţii teoretice şi implicaţii practice, în „Interetnicitate în Europa Centrală şi de Est”, Complexul Muzeal Arad, 2002
LĂCĂTUŞU, Ioan, 2002, Spiritualitate românească şi convieţuire interetnică, în Covasna şi Harghita, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe
LĂCĂTUŞU, Ioan, 2002, Structuri etnice şi confesionale în judeţele Covasna şi Harghita, Teză de doctorat, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
LĂCĂTUŞU, Ioan; LECHINŢAN, Vasile; PĂTRUNJEL, Violeta, 2003, Românii din Covasna şi Harghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură, Editura Grai Românesc, Miercurea-Ciuc, 2003
LĂCĂTUŞU, Ioan, 2004, Tendinţe de enclavizare a unui spaţiu românesc – Covasna şi Harghita, Editura România pur şi simplu, Bucureşti
LĂCĂTUŞU, Ioan, 2006, Românii în mass-media maghiară din Harghita şi Covasna, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe
LECHINŢAN, Vasile, 1999, Consecinţele Dictatului de la Viena. Represiunile asupra populaţiei româneşti şi evreieşti din Transilvania de Nord, în „Istoria României. Transilvania Vol. II (1867-1947)”, Societatea cultural-ştiinţifică „George Bariţiu”, Cluj-Napoca
LENDVAI, Paul, 2001, Ungurii, Editura Humanitas, Bucureşti
LISSEANU-POPA, Gheorghe, 2003, Originea secuilor şi secuizarea românilor, Editura România Pur şi Simplu, Bucureşti (reeditarea volumului apărut în 1941)
MARICA, George Em., 1997, Studii sociologice, Fundaţia Culturală Română, Cluj-Napoca
MARGER, M. N., 1991, Race and Ethnic Relation, Wadsworth Publisling Company, Belmont, California
ARTIN NAGY, Emilia, 2000, Identităţi pierdute. Comunitatea românească din Crâstar (Ungaria), în „Modele de convieţuire în Europa centrală şi de est”, Arad
MIHU, Achim, 2002, Antropologie culturală, Editura Dacia, Cluj-Napoca
MITU, Sorin, 1997, Geneza identităţii naţionale la românii ardeleni, Editura Humanitas, Bucureşti
MOILEY, DAVID & ROBINS, 1995, Spaces of Identity, Rontledge, Londra
MUCCHIELLI, A., 1986, L’identité, P.U.F., Paris
MUNGIU-PIPPIDI, Alina, 1999, Transilvania subiectivă, Editura Humanitas, Bucureşti
MUREŞAN, Camil, 1996, Naţiune, naţionalism. Evoluţia naţionalităţilor, Centrul de Studii Transilvane, Fundaţia Culturală Română, Cluj-Napoca
NASTASĂ, L.; SALAT, L., 2000, Relaţii interetnice în România postcomunistă, Cluj-Napoca
NECULAU, Adrian; FERROL, Gilles, 1998, Minoritari, marginali, excluşi, Editura Polirom, Iaşi
OLAH, Sandor, 1999, Asimilarea Românilor în Ţara Secuilor, în „Altera”, nr. 11/1999, Târgu Mureş
OPRESCU, Dan, 2000, Politici publice faţă de minorităţile naţionale din România (1996-1998), în „Nastasă L.; Salat L., Relaţii interetnice în România postcomunistă”, Cluj-Napoca
POLENDA, Rudolf; RUEGG, Francois; RUS, Călin, 2002, Interculturalitate, cercetări şi perspective româneşti, 2002, Presa universitară clujeană, Cluj-Napoca
POPA-LISEANU, George, 1941, Originea secuilor şi secuizarea românilor, Bucureşti
POZSONY, Ferenc; ANGHEL, Remus Gabriel, 1999, Modele de convieţuire în Ardeal-Zăbala, Cluj-Napoca
PRODAN, David, 1991, Transilvania şi iar Transilvania, Editura Ştiinţifică, Bucureşti
RACOVIŢAN Mihai, 1999, Maghiarizarea românilor din arcul intracarpatic, în „Istoria României, Transilvania Vol. II”, p. 116, Editura „George Bariţiu”, Cluj-Napoca
RACOVIŢAN, Mihai, 1999, Evoluţia secuizării românilor din arcul carpatic (judeţele Covasna, Harghita, parţial Mureş), în „Istoria României. Transilvania Vol. II (1867-1947)”, Societatea cultural-ştiinţifică „George Bariţiu”, Cluj-Napoca
RACOVIŢAN, Mihai, 2000, Despre evoluţia secuizării românilor din Arcul Carpatic, în „Angvstia 6”, Editura Carpaţii Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
RAIN, Lily, 2001, Familia etnic mixtă. Judeţul Covasna, Editura Arcuş, Sfântu Gheorghe
RANCA, Ioan, 1995, Românii din scaunele secuieşti în antroponimele din conscripţii. Scaunul Mureş. Vol. I (1699-1821), Editura Ciubăncan, Cluj-Napoca
RANCA, Ioan, 1997, Românii din scaunele secuieşti în antroponimele din conscripţii. Scaunul Ciuc, Giurgeu, Caşin. Vol. II (1567-1850), Editura Pax Historica, Tg. Mureş
RONCEA, George, 1997, Provocarea autonomiei – frontiera internă, Războiul logistic şi „armele sale” în Europa Centrală, în „Euxin”, nr. 1-2 /1997, Bucureşti
ROTARIU Traian; SEMENIUC Maria; MEZEI Elemer, Evoluţia structurii etnice şi confesionale a populaţiei judeţului Covasna, între 1850-1992, în „Angvstia” 1/1996, Cluj-Napoca, Sfântu Gheorghe
RUSSU, Ion I., 1990, Românii şi secuii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti
SMITH, Anthony, 1991, Naţional Identty, Penguin Books
ŞANDRU, Codrina, 2007, Comunităţi etnice şi elite locale, Editura Universităţii Transilvania din Braşov
ŞIŞEŞTEAN, Gheorghe, 2002, Etnie, confesiune şi căsătorie în nord-vestul Transilvaniei, Editura Caiete Silvane, Zalău
ŞORBAN, Raul, Chestiunea maghiară, 2001, Editura Valahia, Bucureşti
ŢURLEA, Petre, 2003, UDMR şi societatea românească, Editura România pur şi simplu, Bucureşti
ZAMFIR, Cătălin, 2001, Naţiunea şi grupurile etnice, în „Revista socială” nr. 2/2001, Bucureşti












VIII. Anexe




ANEXA 1

Extrase din Constituţia României şi legi ordinare prin care sunt statuate drepturile şi libertăţile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale:

Constituţia României
ART. 6
Dreptul la identitate
(1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
(2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni romani.
ART. 32
Dreptul la învăţătură
(3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învaţă limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
ART. 29
Libertatea conştiinţei
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrîns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(5) Cultele religioase sînt autonome faţă de stat şi se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.

Legea administraţiei publice locale (nr. 215 din 23.04.2001, republicată)

ART. 19
În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte.
ART. 39
(7) În comunele sau oraşele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, ordinea de zi se aduce la cunoştinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.
ART. 43
Şedinţele consiliului local sunt publice.
(2) Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română. În consiliile locale în care consilierii locali aparţinând unei minorităţi naţionale reprezintă cel puţin o cincime din numărul total, la şedinţele de consiliu se poate folosi şi limba maternă. În aceste cazuri se va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba română. În toate cazurile, documentele şedinţelor de consiliu se întocmesc în limba română.
ART. 50
În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunostinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, iar cele cu caracter individual se comunică, la cerere, şi în limba maternă.
Art. 76. - (1) În raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română.
(2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale, cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate consiliului local, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă.
(3) În condiţiile prevăzute la alin. (2), în posturile care au atribuţii privind relaţii cu publicul vor fi încadrate şi persoane care cunosc limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.
(4) Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor, precum şi afişarea anunţurilor de interes public şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, în condiţiile prevăzute la alin. (2).
(5) Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu în limba română.
ART. 94
(8) În judeţele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se aduce la cunoştinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.
Art. 131. - Prevederile art. 19, art. 39 alin. (7) şi ale art. 76 alin. (2)-(4) sunt aplicabile şi în cazul în care, din diferite motive, după intrarea în vigoare a prezentei legi, ponderea cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale scade sub procentul prevăzut la art. 19.

Legea învăţământului (nr. 84 din 24 iulie 1995, republicată)
ART. 8
(1) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. Acesta se desfăşoară, în condiţiile prezentei legi, şi în limbile minorităţilor naţionale, precum şi în limbi de circulaţie internaţională.
(2) În fiecare localitate se organizează şi funcţionează unităţi de învăţământ sau formaţiuni de studiu cu limba de predare română şi, după caz, cu predarea în limbile minorităţilor naţionale ori se asigura şcolarizarea în limba maternă în cea mai apropiată localitate în care este posibil.
ART. 26
(1) Finalizarea studiilor liceale se atesta printr-un certificat de absolvire, care conferă dreptul de acces, în condiţiile legii, în învăţământul postliceal, dreptul de sustinere a examenului naţional de bacalaureat, respectiv a examenului de certificare/atestare a competentelor profesionale.
(2) Absolvenţii ciclului superior al liceului dobândesc şi portofoliul personal pentru educaţie permanenta şi, la cerere, foaia matricola.
(3) Absolvenţii ciclului superior al liceului care susţin şi promovează examenul naţional de bacalaureat dobândesc şi diploma de bacalaureat, care le da dreptul de acces în învăţământul superior, în condiţiile legii.
(4) Examenul naţional de bacalaureat consta în susţinerea a doua, respectiv trei probe comune şi a trei probe diferenţiate în funcţie de filiera şi de profil.
Probele comune sunt:
a) limba şi literatura română, scris şi oral;
b) una dintre limbile moderne de circulaţie internaţională studiate în liceu;
c) limba maternă, scris şi oral, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limba a minorităţilor naţionale; limba şi literatura într-o limba de circulaţie internaţională, pentru elevii care au urmat studiile liceale cu limba de predare în limba de circulaţie internaţională respectiva.
ART. 41
(2) Integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe educative speciale se realizează prin unităţi de învăţământ special, în grupe şi clase speciale din unităţi preşcolare şi şcolare obişnuite, sau în unităţi de învăţământ obişnuite, inclusiv în unităţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale.
CAP. 12
Învăţământul pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale
ART. 118
Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să studieze şi să se instruiască în limba maternă la toate nivelurile şi formele de învăţământ, precum şi la tipurile de învăţământ pentru care există o cerere suficientă, în condiţiile legii.
ART. 119
(1) În funcţie de necesităţile locale se pot organiza, la cerere şi în condiţiile legii, grupe, clase, secţii sau şcoli cu predarea în limbile minorităţilor naţionale.
(2) Prevederile alin. (1) se vor aplica fără a se aduce atingere învăţării limbii oficiale şi predării în aceasta limba.
ART. 120
(1) Disciplina Limba română se predă în învăţământul primar după programe şcolare şi manuale elaborate în mod special pentru minoritatea respectiva. În învăţământul gimnazial disciplina Limba şi literatura română se preda după programe şcolare identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română şi manuale specifice. În învăţământul liceal disciplina Limba şi literatura română se preda după programe şcolare şi manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română.
(2) În învăţământul primar cu predare în limbile minorităţilor naţionale Istoria romanilor şi Geografia României se predau în aceste limbi după programe şcolare şi manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română, cu obligaţia transcrierii şi însuşirii toponomiei şi a numelor proprii româneşti în limba română. În învăţământul gimnazial şi liceal Istoria romanilor şi Geografia României se predau în limba română, după programe şcolare şi manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română. Examinarea la Istoria romanilor şi Geografia României se face în limba de predare a acestora.
(3) În programele şi manualele de istorie universala şi de istorie a romanilor se vor reflecta istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale din România.
(4) În învăţământul gimnazial se introduce, la cerere, ca disciplina de studiu, Istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale, cu predare în limba maternă. Programele analitice şi manualele la aceasta disciplina sunt aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale.
ART. 121
Elevilor aparţinând minorităţilor naţionale, care frecventează unităţi de învăţământ cu predare în limba română, li se asigura, la cerere şi în condiţiile legii, ca disciplina de studiu, limba şi literatura maternă, precum şi istoria şi tradiţiile minorităţii naţionale respective.
ART. 122
În învăţământul de stat din şcolile de arte şi meserii şi anul de completare, precum şi în învăţământul liceal şi postliceal de specialitate, în care, la cerere şi în condiţiile legii, predarea se face în limba maternă la disciplinele de specialitate, este obligatorie însuşirea terminologiei de specialitate şi în limba română.
ART. 123
(1) În cadrul instituţiilor de învăţământ universitar de stat se pot organiza, în condiţiile legii, la cerere, grupe, secţii, colegii şi facultăţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale. În acest caz se va asigura însuşirea terminologiei de specialitate în limba română. La cerere şi prin lege se pot infiinta instituţii de învăţământ superior multiculturale. Limbile de predare în aceste instituţii de învăţământ superior se stabilesc în cadrul legii de înfiinţare.
(2) Se recunoaşte dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a infiinta şi de a administra propriile instituţii de învăţământ superior articulare, conform legii.
(3) Se încurajează instituţiile de învăţământ superior cu structuri şi activitati multiculturale pentru promovarea convieţuirii interetnice armonioase şi a integrării la nivel naţional şi european.
(4) La toate formele de învăţământ în limba română sau în limbile minorităţilor naţionale se poate înscrie şi pregati orice cetăţean român, indiferent de limba sa maternă şi de limba în care a urmat studiile anterioare.
ART. 124
În învăţământul de toate gradele şi nivelurile probele de admitere şi probele examenelor de absolvire pot fi susţinute în limba în care au fost studiate disciplinele respective, în condiţiile legii.
ART. 125
Ministerul Educaţiei Naţionale asigură, în limba de predare, pregătirea şi perfecţionarea personalului didactic, precum şi manuale şcolare şi alte materiale didactice.
ART. 126
În conducerea unităţilor şi a instituţiilor de învăţământ în care există grupe, clase sau secţii cu predare în limbile minorităţilor naţionale se asigură o reprezentare proporţională a cadrelor didactice din rândul minorităţilor, cu respectarea competenţei profesionale.
ART. 143
(2) În structura inspectoratelor şcolare din judeţele cu învăţământ şi în limbile minorităţilor naţionale sunt cuprinşi şi inspectori şcolari pentru acest învăţământ.
ART. 182
Asupra dreptului copilului minor de a urma învăţământul obligatoriu în limba română sau în limba unei minorităţi naţionale hotărăşte părintele sau tutorele legal instituit.


ANEXA 2

Forumul Civic al Românilor din Harghita Şi Covasna
Str. Grof Miko Imre, Nr. 2, Sf. Gheorghe
Tel./fax: 0267/313534

COMUNICAT

În legătură cu aşa-zisul „referendum” pe care Uniunea Civică Maghiară şi Consiliul Naţional Secuiesc intenţionează să-l organizeze în perioada 10-18 februarie a.c., în localităţile din zona Sfântu Gheorghe, Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna emite următorul comunicat:

Atenţionăm întreaga populaţie din cele 43 de localităţi din zona Sfântu Gheorghe că această acţiune este o încălcare flagrantă a Constituţiei, a legislaţiei româneşti şi europene, reprezentând o nouă incitare la separatism teritorial pe criteriu etnic şi o sursă de înveninare politicianistă a relaţiilor interetnice.
Ne adresăm deopotrivă românilor cât şi maghiarilor, să nu răspundă sub nici o formă aşa-zişilor „recenzori” care le vor bate la uşă, deoarece în cazul acceptării „votării”, chiar şi un răspuns negativ va fi contabilizat de organizatori ca o participare la această acţiune făţiş anticonstituţională.
În calitate de cetăţeni români, direct afectaţi de aceste acţiuni anticonstituţionale, solicităm imperativ autorităţilor Statului Român, în mod special Preşedintelui României – garantul respectării Constituţiei şi al integrităţii teritoriale a ţării – precum şi Primului Ministru, să iasă din pasivitatea de până acum faţă de această problemă, şi să exprime o poziţie publică, fermă şi tranşantă, de condamnare a acestor iniţiative separatiste care reprezintă o nouă sursă de deteriorare a relaţiilor interetnice din această zonă şi din întreaga ţară.


Sfântu Gheorghe,
6 februarie 2007

PREŞEDINTE,
Av. Ioan Solomon

ANEXA 3

Traian Băsescu: Dacă se încearcă valorificarea rezultatului testului privind autonomia, statul va reacţiona

Preşedintele Traian Basescu a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că, dacă liderii CNS vor încerca să valorifice rezultatul „testului” făcut în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, atunci statul român „va reacţiona cu toată forţa” şi că, „dacă e referendum, e ilegal, dacă e un test, e un test”.
„Fiţi convinşi că, în momentul în care cineva ar încerca să valorifice aceste rezultate, statul român va reacţiona cu toată forţa, cu diplomaţia lui, pentru că înţeleg din declaraţiile liderilor CNS că vor să meargă cu ele prin Europa, să arate ce doresc secuii”, a spus Băsescu.
El a arătat că, în momentul în care se produce un act prin care se încalcă grav Constituţia, instituţiile statului nu vor sta să se uite.
„Şi aici mă refer la Parchet, la instanţe, pentru că nu-i Ţara Nimănui aici, un No man's land, în care ba-i spunem referendum respins de către justiţie, dar liderii CNS nu ezită să foloseasca rezultatul referendumului, cand ei nu participă la un referendum”, a spus Basescu. (Mediafax)

(Ziarul Gândul, 13 februarie 2007)

ANEXA 4

Blaga îl contrazice pe Băsescu şi îi dă peste nas lui Tăriceanu

Ministerul Administraţiei şi Internelor se spală pe mâini de povestea referendumului pentru autonomie din „ţinutul secuiesc”. Într-un comunicat de presă emis ieri, MAI afirma că „nu există nici o bază legală pentru interzicerea desfăşurării unei consultări publice informale cum este cea organizată de Consiliul Naţional Secuiesc. Această acţiune nu constituie un referendum, nefiind organizată cu respectarea prevederilor Legii Referendumului nr. 3/2000, însă această lege – şi nici un alt act normativ – nu prevede interdicţii cu privire la organizarea unor astfel de consultări, indiferent care ar fi obiectul acestora.” În acest fel, ministerul condus de pedistul Blaga îl contrazice deschis chiar pe preşedintele Băsescu.
„O extravaganţă şi o ilegalitate”. Aşa a calificat, ieri, preşedintele României referendumul pentru autonomia „ţinutului secuiesc”, organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. După întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu omologul său ungar Laszlo Solyom, Băsescu i-a criticat în termeni duri pe organizatorii referendumului – Consiliul Naţional Secuiesc şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania: „Ceea ce se întâmplă încalcă prevederile Constituţiei României. Referendumul pentru autonomie teritorială este ilegal. Se afirma însă că ar fi o măsura de testare a dorinţelor populaţiei şi putem să considerăm că este ceea ce se afirmă. Dar, în momentul în care cei care fac teste – nu înţelegem foarte bine, cu răbdarea statului român, cu Constituţia – vor încerca să valorifice rezultatul acestui aşa-zis referendum ilegal, statul român va aplica, fără ezitare, Constituţia, iar responsabilitatea va aparţine celor care realizează un act neconstituţional pe teritoriul unui stat naţional, unitar, indivizibil şi suveran”, a afirmat Traian Băsescu. El a ţinut să precizeze că, în România, cele 18 minorităţi recunoscute sunt reprezentate în Parlament „prin automatism” şi că ţara noastră „nu va accepta niciodată alte modele decât cele pe care şi le-a ales” şi care sunt în deplină concordanţă cu standardele europene. „Aşteptăm cu nerabdare să vedem primii parlamentari români intraţi prin automatisme constituţionale în Parlamente ale statelor UE”, a adăugat şeful statului.
Preşedintele ungar Laszlo Solyom a precizat că nu se poate amesteca în treburile unui stat suveran. „Avem o poziţie fermă faţă de ceea ce li se cuvine celor care trăiesc pe teritoriul altor ţări, ca indivizi sau colectivităţi. Autoguvernarea are foarte multe forme care trec dincolo de autonomia culturala. Este posibilă o asociere a autoguvernărilor locale sau o soluţie organizatorică, dincolo de această variantă. Formele de organizare depind de minoritatea respectivă şi trebuie să fie în concordanţă cu Constituţia ţării respective. Ungaria sprijină acele iniţiative care se desfăşoară în cadrul Constituţiei”, a adăugat Solyom.
Nici premierul Tăriceanu n-a avut mai multă audienţă la ministrul de Interne democrat. PNL condamnase referendumul pentru autonomie, cerând Ministerului Administraţiei şi Internelor să se autosesizeze.
„Organizarea acestei acţiuni capătă forma unei provocări şi mi se pare extrem de periculos să se încerce un astfel de demers. În România există suficientă autonomie locală, în baza descentralizării administraţiei. Pe de altă parte, România este un model în ceea ce priveşte raporturile dintre majoritate şi minorităţile naţionale. Condamn clar, fără echivoc, acest demers”, a afirmat preşedintele liberal Călin Popescu Tăriceanu. El a precizat că va cere MAI să îl informeze despre modul în care „va limita” organizarea acestor referendumuri, care „contravin ordinii constituţionale”. Numai că în comunicatul MAI se afirma că ministerul nu are de ce să se autosesizeze, întrucât „Competenţa de cercetare a infracţiunilor prevăzute de Titlul I al Codului Penal (art. 155 - 173) – Infracţiuni contra siguranţei statului – aparţine în exclusivitate Parchetului, în conformitate cu prevederile art. 209 din Codul de Procedură Penală”.
În privinţa competenţelor de ordin administrativ, MAI sustine că prefecţii şi-au exercitat competenţele legale, atacând în contencios administrativ hotărârile de Consiliu Local prin care se aproba organizarea unui referendum având ca obiect autonomia „ţinutului secuiesc”.
Îndemnurile premierului Tăriceanu, ale preşedintelui Băsescu şi chiar ale şefului său de partid Emil Boc (care condamnase şi el acţiunea ilegitimă a CNS) par a-l fi iritat pe ministrul Vasile Blaga, întrucât comunicatul conţine o afirmaţie destul de arţăgoasă: „Ministerul Administraţiei şi Internelor nu are nevoie de nici un imbold, din partea reprezentanţilor partidelor politice, aflate la putere sau în opoziţie, pentru a-şi face datoria.”


(Adrian Niculae, Liliana Ruse, Ziarul Gândul 13 februarie 2007)


ANEXA 5

Către:

INSTITUŢIA AVOCATULUI POPORULUI
- BUCUREŞTI -
Domniei Sale,
Domnului Prof.Univ.Dr. Ioan MURARU,
AVOCATUL POPORULUI

Organizaţiile civice şi formaţiunile politice semnatare ale prezentului memoriu, dând expresie voinţei şi intereselor majore ale societăţii româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, precum şi aspiraţiilor legitime ale acesteia spre o bună convieţuire interetnică în zonă, prevenirea şi contracararea acţiunilor de incitare la separatism teritorial şi enclavizare a zonei aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”, prin asigurarea cadrului legislativ şi a pârghiilor legale care să asigure respectarea Constituţiei României,
Vă înaintăm prezentul

MEMORIU

prin care în temeiul prevederilor art.59 alin.(1) din Constituţia României şi ale art.14 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, vă solicităm ca în conformitate cu competenţele exclusive ce vă revin potrivit dispoziţiilor art.3 lit.f) din aceeaşi lege, să sesizaţi direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1, pct. 52. din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, prin care articolul 1661 din Codul penal al României a fost modificat, dispunându-se următoarele:
Articolul 1661 va avea următorul cuprins:
„Acţiuni împotriva ordinii constituţionale
Art. 1661. - Întreprinderea oricărei acţiuni pentru schimbarea prin acţiuni ilegale şi prin violenţă a ordinii constituţionale sau a caracterului naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.”

având în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziţiile de mai sus ale art.1, pct. 52. din Legea nr. 278/2006 au fost modificate dispoziţiile articolul 1661 din Codul penal al României din 16.04.1997, care prevedeau următoarele:

Acţiuni împotriva ordinii constituţionale

Art. 1661. - Iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea de acţiuni care pot pune în pericol sub orice formă ordinea constituţională, caracterul naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Fapta de a îndemna publicul la săvârşirea faptelor prevăzute în alin. 1 se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Dacă fapta prevăzută în alin. 2 a avut ca urmare săvârşirea infracţiunii la care s-a îndemnat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
Întreprinderea oricărei acţiuni pentru schimbarea prin violenţă a ordinii constituţionale se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Considerăm că dispoziţiile art.1, pct. 52. din Legea nr. 278/2006 prin care au fost modificate dispoziţiile articolul 1661 din Codul penal al României încalcă următoarele prevederi constituţionale:

- Articolul 1. Statul român, alin.(1) şi (5):
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
- Articolul 2. Suveranitatea:
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
- Articolul 30. Libertatea de exprimare, alin. (7):
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contra bunelor moravuri.
- Articolul 53. Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (alin.1):
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
- Articolul 54. Fidelitatea faţă de ţară. alin.(1):
(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
- Articolul 57. Exercitarea drepturilor şi libertăţilor.
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.
- Articolul 152. Limitele revizuirii. (alin.(1):
(1) Dispoziţiile prezentei constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

De asemenea, contrar dispoziţiilor art.1, alin.(5) din Constituţia României, au fost încălcate dispoziţiile art.2 şi art. 3 lit. a) şi h) din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României:
Art.2: Siguranţa naţională se realizează prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor prevăzute în art. 1.
Cetăţenii români, ca expresie a fidelităţii lor faţă de ţară, au îndatorirea morală de a contribui la realizarea siguranţei naţionale.
Art. 3: Constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României:
a) planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român;
h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept.

Sunt încălcate, totodată, înseşi dispoziţiile art.1 şi art.18 din Codul penal al României, conform cărora:
Art.1: Legea penală apără împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.
Art.18: Faptă care prezintă pericol social în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art.1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.:

Prin dispoziţiile art.1, pct. 52. din Legea nr. 278/2006 au fost dezincriminate toate faptele care pun în pericol ordinea constituţională, caracterul naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român care nu sunt comise prin violenţă, fiind sancţionate doar acţiunile pentru schimbarea prin acţiuni ilegale şi prin violenţă a ordinii constituţionale sau a caracterului naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român.
S-.a ajuns astfel la situaţia în care, deşi Constituţia României impune în mod imperativ interzicerea – şi deci sancţionarea – prin lege a faptelor de defăimare a ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contra bunelor moravuri, să nu mai existe în legislaţia în vigoare dispoziţii legale care să asigure aplicarea şi respectarea acestor dispoziţii constituţionale clare şi imperative, nici sub aspect preventiv, nici punitiv.
Prin această dezincriminare neconstituţională, statul român a fost lipsit efectiv de instrumentele şi pârghiile legale prin care să poată asigura – prin intermediul autorităţilor competente – respectarea valorilor fundamentale prevăzute de art.1 şi art.2 din Constituţia României, referitoare la caracterul naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român, fiind pus în situaţia de a nu se putea apăra legal faţă de asemenea fapte deosebit de periculoase, în pofida dispoziţiilor imperative ale art.30 alin.(7) din Constituţia României.
Acest fapt a fost demonstrat de realităţile actuale, în condiţiile escaladării acţiunilor concertate ale unor organizaţii separatiste care, deşi sunt în afara legii, nefiind înregistrate legal, fac propagandă pentru scoaterea unei părţi a teritoriului naţional de sub autoritatea statului român şi acţionează făţiş şi nestingherit pentru enclavizarea zonei Covasna, Harghita şi parţial Mureş şi Braşov, prin realizarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”, inclusiv prin organizarea de către Consiliul Naţional Secuiesc a unui referendum care se desfăşoară în prezent în acest scop în această zonă.
Deşi prin declaraţiile oficiale din data de 12.02.a.c., atât Preşedintele României a atenţionat asupra neconstituţionalităţii acţiunii liderilor secui, declarând totodată ca referendumul este ilegal, fiind un act neconstituţional realizat pe teritoriul unui stat naţional, unitar, indivizibil şi suveran, cât şi Primul Ministru, care a ţinut să precizeze caracterul neconstituţional al referendumului organizat in diferite localităţi din Transilvania, cu precizarea că „demersul CNS a căpătat forma unei provocări extrem de periculoase”, Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost nevoit să recunoască prin comunicatul oficial din aceeaşi zi că autorităţile abilitate ale statului nu pot acţiona pentru asigurarea respectării Constituţiei României întrucât nu există nici o baza legală pentru interzicerea desfăşurării unei consultări publice informale cum este cea organizată de Consiliul Naţional Secuiesc, întrucât nici un act normativ nu prevede interdicţii cu privire la organizarea unor astfel de consultări, indiferent care ar fi obiectul acestora.
Conform prevederilor constituţionale, libertatea de exprimare nu este nelimitată şi nu se poate întinde, în ceea ce priveşte atacul asupra ordinii constituţionale şi a valorilor fundamentale ale statului român ca stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil, până unde începe violenţa, ci doar până unde începe incitarea la discriminare, la separatism teritorial, aceste limite fiind stabilite expres şi neechivoc de prevederile imperative ale alin.(7) din articolul 30 din Constituţia României care reglementează tocmai regimul constituţional al libertăţii de exprimare.
Considerăm de domeniul evidenţei neconstituţionalitatea dispoziţiile art.1, pct. 52. din Legea nr. 278/2006, precum şi faptul că existenţa normei incriminatoare a unor astfel de acţiuni împotriva ordinii constituţionale este imperios necesară având în vedere caracterul său preventiv, menit atât a inhiba pornirile infracţionale în acest domeniu, cât şi a permite intervenţia autorităţilor abilitate ale statului pentru dezamorsarea şi anihilarea acţiunilor de acest gen înainte de a se ajunge la acţiuni violente şi de masă, când intervenţia legii devine tardivă, iar urmările pot fi deosebit de grave şi ireparabile.
Realitatea a dovedit că astfel de acţiuni anticonstituţionale organizate şi periculoase au început să apară după intrarea în vigoare a dispoziţiile art.1, pct. 52. din Legea nr. 278/2006, şi ele tind să escaladeze şi să prolifereze (a se vedea acţiunile recent înfiinţatei „Comunităţi a Moldovenilor din România”), fără ca statul român să aibă pârghiile legale de a interveni conform Constituţiei României.

Sf.Gheorghe,
27 februarie 2007

FORUMUL CIVIC AL ROMÂNILOR DIN HARGHITA ŞI COVASNA
av. Ioan SOLOMON, preşedinte

LIGA CULTURAL – CREŞTINĂ ANDREI ŞAGUNA
av. Ioan SOLOMON, preşedinte

DESPĂRŢĂMÂNTUL ASTRA COVASNA – HARGHIT
prof. Constantin COSTEA. preşedinte

ASOCIAŢIA CULTURAL – CREŞTINĂ JUSTINIAN TECULESCU, Covasna,
prof. Dumitru FURTUNĂ, preşedinte

ASOCIAŢIA PEDAGOGILOR ROMÂNI DIN JUDEŢUL COVASNA
prof. Ligia GHINEA, preşedinte

ASOCIAŢIA DE TINERET ECOU, Sf.Gheorghe
prof. Luminiţa CORNEA, preşedinte

CENTRUL EUROPEAN DE STUDII COVASNA – HARGHITA
dr. Ioan LĂCĂTUŞU, director

FUNDAŢIA ADEVĂRUL HARGHITEI
prof. Mihai GROZA, preşedinte

FUNDAŢIA CUVÂNTUL NOU
prof. Gabriel FLORESCU, preşedinte

FUNDAŢIA MIHAI VITEAZUL
prof. Stela BUDA, preşedinte

FUNDAŢIA CULTURALĂ MIRON CRISTEA
drd. Dorel MARC, preşedinte

FUNDAŢIA NAŢIONALĂ NEAMUL ROMÂNESC,
prof. Maria PELIGRAD, preşedinte

PARTIDUL DEMOCRAT,
organizaţia judeţeană Covasna
ec. Gheorghe BACIU, preşedinte
organizaţia judeţeană Harghita
ing. Vasile MIHALCEA, preşedinte

PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL,
organizaţia judeţeană Covasna
dr. Adrian ZAHEU, preşedinte
organizaţia judeţeană Harghita
dr. Ion SÂNGEORZEAN, preşedinte

PARTIDUL CONSERVATOR,
organizaţia judeţeană Covasna
ing. Aurel DRAGOMIR, preşedinte
organizaţia judeţeană Harghita
Ioan COTFAS, preşedinte

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT,
organizaţia judeţeană Covasna
ing. Horia GRAMA, preşedinte
organizaţia judeţeană Harghita
ec. Mircea DUŞA, preşedinte

PARTIDUL ROMÂNIA MARE,
organizaţia judeţeană Covasna
jr. Gică AGRIGOROAIE, preşedinte
organizaţia judeţeană Harghita
ing. Ion TEOSLOVEANU, preşedinte

PARTIDUL NOUA GENERAŢIE – CREŞTIN DEMOCRAT,
organizaţia judeţeană Covasna
ing Cristian Şerban, preşedinte




ANEXA 6

A. Reţeaua şcolară din judeţul Covasna, pe tipuri de şcoli şi după anul de predare

Şcoli cu clasele I – VIII (învăţământ de zi), cu predare în limba maghiară:

Şcoala „Antos Janos” din Reci
Şcoala „Apor Istvan” din Sânzieni
Şcoala „Balint Gabor” din Catalina
Şcoala „Bartha Karoly” din Boroşneul Mare
Şcoala „Bem Jozsef” din Lemnia
Şcoala „Benedek Elek” din Băţanii Mari
Şcoala „Bibo Jozsef” din Brateş
Şcoala „Borbath Karoly” din Vârghiş
Şcoala „Czetz Janos” din Ghidfalău
Şcoala „Darko Jeno” din Dalnic
Şcoala „Dr. Gelei Jozsef” din Arcuş
Şcoala „Fejer Akos” din Micfalău
Şcoala „Jancso Benedek” din Ghelinţa
Şcoala „Kalmoki Ludmila” din Valea Crişului
Şcoala „Karatna” din Turia
Şcoala „Kelemen Didak” din Mereni
Şcoala „Lukacs Laszlo” din Ilieni
Şcoala „Mikes Armin” din Bixad
Şcoala „Molnar Jozsias” din Târgu Secuiesc
Şcoala „Neri Szent Fulop” din Sfântu Gheorghe
Şcoala „Orban Balazs” din Moacşa
Şcoala „Tatrangi Sandor” din Ozun
Şcoala „Tokes Jozsef” din Malnaş Sat
Şcoala „Vegh Antal” din Cernat
Şcoala generală din Comandău
Şcoala generală din Estelnic
Şcoala generală din Poian
Şcoala Normală „Bod Peter” din Târgu Secuiesc

Şcoli cu clasele I – VIII (învăţământ de zi), cu predare în limba română

Şcoala „Mihai Eminescu” din Valea Mare
Şcoala „Mihail Sadoveanu” din Întorsura Buzăului
Şcoala „Nicolae Russu” din Sita Buzăului
Şcoala „Romulus Cioflec” din Araci
Şcoala generală din Barcani
Şcoala generală din Dobârlău
Şcoala generală din Vâlcele

Şcoli cu clasele I – VIII (învăţământ de zi), cu predare în limbile maghiară şi română

Şcoala „Avram Iancu” din Covasna
Şcoala „Benko Jozsef” din Brăduţ
Şcoala „Boloni Farkas Sandor” Belin
Şcoala „Comenius” din Breţcu
Şcoala „Gaal Mozses” din Baraolt
Şcoala „Gabor Aron” din Chichiş
Şcoala „Godri Ferenc” din Sfântu Gheorghe
Şcoala „Henter Karoly” din Bodoc
Şcoala „Kiss Arpad” din Sfântu Gheorghe
Şcoala „Kriza Janos” din Aita Mare
Şcoala „Kun Kocsard” din Ojdula
Şcoala „Mikes Kelemen” din Zagon
Şcoala „Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe
Şcoala „Petofi Sandor” din Târgu Secuiesc
Şcoala „Turoczi Mozes” din Târgu Secuiesc
Şcoala „Varadi Jozsef” din Sfântu Gheorghe
Şcoala Generală din Hăghig
Şcoala nr. 1 din Zăbala
Şcoala nr. 6 din Sfântu Gheorghe
Şcoala Specială din Olteni
Şcoala Specială din Sfântu Gheorghe

Licee teoretice, grupuri şcolare industriale şi şcoli postliceale cu predare în limba maghiară

Grupul Şcolar Agricol din Sfântu Gheorghe
Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe
Liceul Teoretic „Miko Imre” din Sfântu Gheorghe
Liceul Teoretic „Nagy Mozses” din Târgu Secuiesc
Liceul Teoretic Reformat din Sfântu Gheorghe
Liceul Teoretic Reformat din Sfântu Gheorghe
Şcoala Postliceală Sanitară din Sfântu Gheorghe

Licee teoretice şi grupuri şcolare industriale cu predare în limba română

Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe
Grupul Şcolar Industrial „Constantin Brâncuşi” din Sfântu Gheorghe
Grupul Şcolar Industrial „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului

Licee teoretice, grupuri şcolare industriale şi şcoli postliceale cu predare în limbile maghiară şi română

Grupul Şcolar „Apor Peter” din Târgu Secuiesc
Grupul Şcolar „Baroti Szabo David” din Baraolt
Grupul Şcolar „Gabor Aron” din Târgu Secuiesc
Grupul Şcolar „Korosi Csoma Sandor” din Covasna
Grupul Şcolar „Kos Karoly” din Sfântu Gheorghe
Grupul Şcolar „Puskas Tivadar” din Sfântu Gheorghe
Grupul Şcolar Economic – Administrativ din Sfântu Gheorghe
Liceul de Artă din Sfântu Gheorghe



B. Reţeaua şcolară din judeţul Harghita, pe tipuri de şcoli şi după anul de predare

Şcoli cu clasele I – VIII (învăţământ de zi), cu predare în limba maghiară:

Şcoala Generală „Arany Janos” Mihăileni
Şcoala Generală „Nyiro Jozsef” Frumoasa
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Augusztinovics Pal” Şoimuşu Mic
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Benedek Elek” Avrămeşti
Şcoala Generală Clasele I-VIII „David Ferenc” Mereşti
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Dr. Boga Alajos” Cozmeni
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Endes Jozsef” Sânsimion
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Fulop Aron” Feliceni
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Janos Zsigmond” Dârjiu
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Kelemen Imre” Ocland
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Kiss Ferenc” Mădăraş
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Kriza Janos” Capâlniţa
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Lorincz Aron” Forţeni
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Mora Ferenc” Goagiu
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Petofi Sandor” Dealu
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Szent Istvan” Sâncrai
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Benedek Elek” Filiaşi
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Berzenczei Laszlo” Lutiţa
Şcoala Generală Clasele I-VIII „Jokai Mor” Băile Tuşnad
Şcoala Generală Clasele I-VIII Fântâna Brazilor
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Aprily Lajos” Praid
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Bem Jozsef” Secuieni
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Csiby Andor” Ditrău
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Domokos Pal Peter” Lunca de Sus
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Gaal Tamas” Borzont
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Gal Sandor” Ciucsângeorgiu
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Imets Fulop Jako” Tuşnad Sat
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Josika Miklos” Atid
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Kollo Miklos” Ciumani
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Korosi Csoma Sandor” Vărşag
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Majlath Gusztav Karoly” Lunca de Jos
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Marosi Gergely” Simoneşti
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Marton Aron” Sândominic
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Martonffi Janos” Vlăhiţa
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Martonffy Gyorgy” Cârţa
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Petofi Sandor” Cristur
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Petofi Sandor” Miercurea Ciuc
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Roman Viktor” Mărtiniş
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 “Szekely Janos” Izvoare
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Szekely Mozes” Lueta
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Tamasi Aron” Lupeni
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Tompa Laszlo” Odorhei
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Vitos Mozes” Sâncrăieni
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Zold Peter” Siculeni
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Balazs Jeno” Remetea
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 Brădeşti
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 Mugeni
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 12 „Nagy Imre” Miercurea Ciuc
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Arany Janos” Sântimbru
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Balint Vilmos” Tomeşti
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Benedek Fidel” Bisericani
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Galfi Sandor” Cobăteşti
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Jozsef Attila” Vărşag
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 “Kos Karoly” Tuşnad Nou
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Nyiro Jozsef” Satu Mare
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Orban Balazs” Odorhei
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Pecsi Simon” Eliseni
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Sukosd Ferenc” Ocna de Jos
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Tamasi Aron” Vlăhiţa
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Tarisznyas Marton” Valea Strâmbă
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Tuzson Janos” Casinu Nou
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Xantusz Keresztes” Armăşeni
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 Aldea
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 Crişeni
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 Jolotca
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 Poiana Fagului
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 3 „Cserei Mihaly” Racu
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 3 „Laszlo Gyula” Sânpaul
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 3 „Makkai Andras” Rugăneşti
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 3 „Marton Ferenc” Bancu
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 3 „Nagy Istvan” Misentea
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 3 „Szekely Mozes” Ocna de Sus
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 3 „Xantusz Janos” Miercurea Ciuc
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 3 Păuleni
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 3 Ulcani
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 3 Valea Rece
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 4 „Marton Aron” Tăietura
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 4 Plăieşii de Sus
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 5 „Siklodi Lorinc” Ditrău
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 5 Cinod
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 6 „Bethlen Gabor” Odorhei
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 7 „Frater Gyorgy” Remetea
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 7 „Mora Ferenc” Odorhei
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 8 „Jozsef Attila” Miercurea Ciuc
Şcoala Generală Clasele I-VIII Ulieş
Şcoala Generală Clasele I-VIII Valea lui Pavel
Şcoala Generală Porumbenii Mari

Şcoli cu clasele I – VIII (învăţământ de zi), cu predare în limba română

Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „O.C. Taslauanu” Bilbor
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 Bălan
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 Topliţa
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 4 „Sfântu Ilie” Topliţa
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 8 „Miron Cristea” Topliţa
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 9 „Liviu Rebreanu” Miercurea Ciuc

Şcoli cu clasele I – VIII (învăţământ de zi), cu predare în limbile maghiară şi română

Şcoala Generală „Vaskertes” Gheorgheni
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Bethlen Gabor” Lăzarea
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Dr.Lukacs Mihaly” Plăieşii de Jos
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Dumitru Gafton” Gălăuţaş
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Elekes Vencel” Suseni
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Fogarassy Mihaly” Gheorgheni
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Sfântul Andrei” Sărmaş
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 „Teodor Chindea” Voşlobeni
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 Tulgheş
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Geo Bogza” Bălan
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Kajoni Janos” Ciceu
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 „Kos Karoly” Gheorgheni
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 Capu Corbului
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 Hodoşa
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 Izvorul Trotuşului
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 2 Livezi
Şcoala Generală Clasele I-VIII Săcel
Şcoala Specială Bilbor Special


Licee teoretice, grupuri şcolare industriale şi şcoli postliceale cu predare în limba maghiară

Colegiul Tehnic „Banyai Janos” Odorhei
Grup Şcolar „Gabor Aron” Vlăhiţa
Grup Şcolar „Petofi Sandor” Dăneşti
Grup Şcolar „Puskas Tivadar” Ditrău
Grup Şcolar „Sover Elek” Joseni
Grup Şcolar „Eotvos Jozsef” Odorhei
Grup Şcolar „Kos Karoly” Odorhei
Grup Şcolar „Venczel Jozsef” Miercurea Ciuc
Grup Şcolar „Zeyk Domokos” Cristuru Secuiesc
Grup Şcolar „Zimmethausen” Borsec
Grup Şcolar Corund
Grup Şcolar de Arte şi Meserii al Cooperativelor Meşteşugăreşti „Spiru Haret” Odorheiu Secuiesc
Grup Şcolar Economic „Johannes Kajoni” Miercurea Ciuc
Liceul „Kemeny Janos” Topliţa
Liceul „Tivai Nagy Imre” Sânmartin
Liceul de Arta „Pallo Imre” Odorhei
Liceul de Arta „Nagy Istvan” Miercurea Ciuc
Liceul Pedagogic „Benedek Elek” Odorhei
Liceul Teologic Reformat „Baczkamadarasi Kis Gergely” Odorhei
Liceul Teologic Romano-Catolic „Segito Maria” Miercurea Ciuc
Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfânta Elisabeta” Lunca de Sus
Liceul Teologic Unitarian Cristuru Secuiesc
Liceul Teoretic „Marton Aron” Miercurea Ciuc
Liceul Teoretic „Sfântul Nicolae” Gheorgheni
Liceul Teoretic „Dr. P. Boros Fortunat” Zetea
Liceul Teoretic „Orban Balazs” Cristuru Secuiesc
Liceul Teoretic „Salamon Erno” Gheorgheni
Liceul Teoretic „Tamasi Aron” Odorhei
Şcoala Specială de Arte şi Meserii „Sfânta Ana” Miercurea Ciuc
Şcoala Specială Ocland

Licee teoretice şi grupuri şcolare industriale cu predare în limba română

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Topliţa
Colegiul Naţional „Octavian Goga” Miercurea Ciuc
Grup Şcolar „Miron Cristea” Subcetate
Grup Şcolar Corbu
Liceul Teoretic „Marin Preda” Odorheiu Secuiesc
Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” Topliţa
Liceul Teoretic „Sântul Nicolae” Gheorgheni

Licee teoretice, grupuri şcolare industriale şi şcoli postliceale cu predare în limbile maghiară şi română

Colegiul Tehnic „Batthyany Ignac” Gheorgheni
Grup Şcolar „Liviu Rebreanu” Bălan
Grup Şcolar „Szekely Karoly” Miercurea Ciuc
Grup Şcolar Construcţii de Maşini Gheorgheni
Grup Şcolar de Constructii „Kos Karoly” Miercurea Ciuc


*
* *

În Miercurea-Ciuc, reşedinţa judeţului Harghita, funcţionează Universitatea particulară „Sapienţia”;
În Sfântu Gheorghe, reşedinţa judeţului Covasna, funcţionează Extensia Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu secţii în limba maghiară;
În municipiul Gheorghieni, judeţul Harghita, funcţionează Extensia Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu secţii în limba maghiară
În municipiul Odorheiu Secuiesc funcţionează Modern Uzleti Tudomany Egyetem, filială a unei universităţi particulare din Ungaria
În municipiul Odorheiu Secuiesc funcţionează extensia Colegiul pentru institutori a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca cu secţie în limba maghiară

ANEXA 7

Reţeaua muzeală şi a instituţiilor de cultură maghiare din judeţele Covasna şi Harghita


Judeţul Covasna

1. Muzeul Naţional Secuiesc – Sfântu Gheorghe
2. Muzeul de Istorie a Breslelor – Târgu Secuiesc
3. Muzeul „Haszman Pal”- Cernat
4. Casa Memorială „Benedek Elek”- Băţanii Mici

Judeţul Harghita

1. Muzeul „Molnar Istvan” – Cristuru Secuiesc
2. Muzeul „Haaz Rezso” – Odorheiu Secuiesc
3. Muzeul „Tarisznyas Marton” – Gheorgheni
4. Muzeul Secuiesc al Ciucului – Miercurea Ciuc
5. Casa Memorială „Sukos Ferencz” – Ocna de Jos
6. Casa Memorială „Nagy Imre” – Miercurea Ciuc
7. Casa Memorială „Tampa Laszlo “ – Odorheiu Secuiesc
8. Casa Memorială „Orban Balazs” – Odorheiu Secuiesc
9. Casa Memorială „Tamasi Aron “ – Odorheiu Secuiesc

Case şi centre de cultură maghiare, din judeţele Covasna şi Harghita

Judeţul Covasna

1. Casa de Cultură Municipală - Sf. Gheorghe
2. Casa de Cultură „Vidago” - Tg. Secuiesc
3. Casa de Cultură - Baraolt
4. Casa de Cultură – Covasna ( deserveşte ambele comunităţi din oraş)
5. Centrul Cultural „Mikes Kelemen”- Zagon
6. Teatrul „Tamasi Aron “ – Sf.Gheorghe

Judeţul Harghita

1. Casa de Cultură Municipală - Miercurea Ciuc
2. Casa de Cultură Municipală - Odorheiu Secuiesc
3. Casa de Cultură- Cristuru Secuiesc
4. Casa de Cultură – Vlăhiţa
5. Centrul de Creaţie - Lăzarea
6. Teatrul „Figura” - Gheorghieni


Notă: Toate casele municipale şi orăşeneşti de cultură menţionate nu au angajaţi români şi nici nu promovează proiecte culturale româneşti (cu excepţia Casei Orăşeneşti de cultură din oraşul Covasna).

ANEXA 8

Mass – media maghiară, scrisă şi electronică, din judeţele Covasna şi Harghita

Structura mass-mediei din judeţul Covasna (2007)

1. Cotidianul „Haromszek” din Sfântu Gheorghe - suplimente: „Hetfoi Sport” (săptămânal); „Rroma szombat” (săptămânal) şi „Kovako” (trimestrial)
2. Săptămânalul „Szekely Hirmondo” din Târgu Secuiesc
3. Bilunarul „Europai-Ido” din Sfântu Gheorghe
4. Săptămânalul „Erdovidek” din Baraolt
5. Publicaţia lunară „Tortenelmi Magazin” din Sfântu Gheorghe
6. Postul de radio „Slager Radio” din Sfântu Gheorghe
7. Postul de radio „Sepsi Radio” din Sfântu Gheorghe
8. Postul de radio „Siculus” din Târgu Secuiesc
9. Postul de radio „Regio Radio” din Sfântu Gheorghe
10. Postul de radio „Profi” din Târgu Secuiesc
11. Postul de televiziune „Polyp” din Târgu secuiesc
12. Postul de televiziune „Aktiv TV” din Sfântu Gheorghe

Structura mass-mediei din judeţul Harghita (2007)

1. Cotidianul „Csiki Hirlap” din Miercurea-Ciuc
2. Cotidianul „Hargita Nepe” din Miercurea-Ciuc
3. Cotidianul „Udvarhei Hirado” din Odorheiu Secuiesc
4. Cotidianul „Informaţia Harghitei” din Miercurea-Ciuc
5. Săptămânalul „Gyergyoi Kisujsag” din Gheorgheni
6. Săptămânalul „Heti Hirdeto” din Odorheiu Secuiesc
7. Săptămânalul „Polgari Elet” din Odorheiu Secuiesc
8. Săptămânalul „Realitatea Transilvană” din Miercurea-Ciuc
9. Săptămânalul „Uj Kelet” din Gheorgheni
10. Publicaţia lunară „Moldvai Magyarsag” din Miercurea-Ciuc
11. Publicaţia lunară „Szekelyfold” din Miercurea Ciuc
12. Publicaţia lunară „Varoshazi Hirlap” din Odorheiu Secuiesc
13. Publicaţia lunară „Csikszereda” din Miercurea-Ciuc
14. Publicaţia lunară „Miercurea-Ciuc” din Miercurea-Ciuc
15. Publicaţia lunară „Megyehaza” din Miercurea-Ciuc
16. Publicaţia lunară „Comitatus” din Miercurea-Ciuc
17. Periodicul „Fejlesztesi Hirmondo” din Miercurea-Ciuc
18. Periodicul „Oroksegunk” din Odorheiu Secuiesc
19. Periodicul „Delhegyalja” din Ciumani
20. Postul de radio „Fun FM” din Miercurea-Ciuc
21. Postul de radio „Extra” din Topliţa
22. Postul de radio „Mix FM” din Miercurea-Ciuc
23. Postul de radio „Prima” din Odorheiu Secuiesc
24. Postul de radio „Star” din Odorheiu Secuiesc
25. Postul de televiziune „Csiki UPC TV” din Miercurea-Ciuc
26. Postul de televiziune „Digital 3” din Odorheiu Secuiesc
27. Postul de televiziune „Duna” din Ungaria şi studio teritorial la Odorheiu Secuiesc
28. Postul de televiziune „Feny” din Gheorgheni
29. Postul de televiziune Gyergyo din Gheorgheni

ANEXA 9

Autorităţile publice locale şi judeţene din judeţul Covasna,
pe naţionalităţi, după alegerile din anul 2004


I. Situaţia primarilor din municipiile, oraşele şi comunele judeţul Covasna:
Total: 44 – din care 32 de etnie maghiară şi 12 de etnie română

II. Situaţia viceprimarilor din municipiile, oraşele şi comunele judeţul Covasna:
Total: 43 – din care 34 de etnie maghiară şi 9 de etnie română

III. Situaţia preşedintelui şi vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Covasna:
Total: 3 – toţi de etnie maghiară

IV. Situaţia consilierilor locali municipali:
Total: 40 – din care 35 de etnie maghiară şi 5 de etnie română

V. Situaţia consilierilor locali orăşeneşti:
Total: 47 - din care 26 de etnie maghiară şi 12 de etnie română

VI. Situaţia consilierilor locali comunali:
Total : 445 – din care 353 de etnie maghiară şi 92 de etnie română



Autorităţile publice locale şi judeţene din judeţul Harghita,
pe naţionalităţi, după alegerile din anul 2004


I. Situaţia primarilor din municipiile, oraşele şi comunele judeţul Harghita:
Total: 67 – din care 57 de etnie maghiară şi 10 de etnie română

II. Situaţia viceprimarilor din municipiile, oraşele şi comunele judeţul Harghita:
Total: 67 – din care 62 de etnie maghiară şi 5 de etnie română

III. Situaţia preşedintelui şi vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Harghita:
Total: 3 – toţi de etnie maghiară

IV. Situaţia consilierilor locali municipali:
Total: 74 – din care 57 de etnie maghiară şi 17 de etnie română

V. Situaţia consilierilor locali orăşeneşti:
Total: 69 - din care 56 de etnie maghiară şi 13 de etnie română

VI. Situaţia consilierilor locali comunali:
Total : 682 – din care 597 de etnie maghiară, 72 de etnie română şi 13 rromi

ANEXA 10

ADUNAREA REPREZENTANŢILOR ROMÂNILOR DIN JUDEŢELE
COVASNA, HARGHITA ŞI MUREŞ

Noi, reprezentanţii românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş – primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni, parlamentari, clerici, precum şi conducerile organizaţiilor civice, întruniţi azi, 18 noiembrie 2006, la Izvorul Mureşului, îngrijoraţi de turnura periculoasă rezultată în urma declaraţiilor şi acţiunilor anticonstituţionale ale liderilor politici şi civici maghiari, vizând enclavizarea acestei zone, prin înfăptuirea autonomiei teritoriale pe criterii etnice, adoptăm următoarea

DECLARAŢIE

Timp de 17 ani am tras nenumărate semnale de alarmă privind adevăratele intenţii ale politicienilor maghiari – împărţiţi fără temei în „radicali” sau „moderaţi” – şi iată că acum se cere explicit scoaterea de sub autoritatea statului român a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc” şi punerea lui sub stăpânire exclusiv maghiară.
Nu lipsa de drepturi sau discriminarea etnică îi determină la asemenea acţiuni, ci refuzul acceptării autorităţii administrative româneşti. Niciodată, în niciun document elaborat de liderii maghiari, nu s-a exprimat disponibilitatea spre dialog şi convieţuire paşnică cu populaţia românească. În niciun demers întreprins de aceştia cu privire la prezentul şi viitorul zonei, românii nu au fost consultaţi, deşi în cele trei judeţe ei reprezintă peste o treime din totalul populaţiei.
Situaţia gravă la care s-a ajuns este consecinţa cedărilor şi compromisurilor făcute de clasa politică românească aflată la putere în ultimii 17 ani. Lăsaţi la discreţia UDMR, românii din acest areal au fost abandonaţi şi consideraţi „pierderi colaterale”. Nici până acum nu s-a înţeles că, de fapt, problema nu este doar a românilor din aceste judeţe, ci a întregii ţări. Aşa cum nu se înţelege că, deşi neacceptată de jure, autonomia maghiară în zonă există de facto.
În realitate, cei care sunt discriminaţi şi au nevoie de sprijin sunt românii din cele trei judeţe, deoarece majoritatea maghiară domină zona atât administrativ, cât şi politic şi economic, reprezentanţii acesteia aplicând exclusiv practici etnocentriste.
Ţinând cont de agravarea stării de fapt, reprezentanţii legitimi ai românilor fac un apel la întreaga societate românească, la Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul României, precum şi la Patriarhia, Academia Română, mass-media şi reprezentanţii societăţii civile – să ia atitudine şi să-şi exprime, public şi neechivoc, o poziţie tranşantă privind acţiunile separatiste şi segregaţioniste ale liderilor maghiari vizând obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice.
Solicităm Parlamentului şi Preşedintelui României să nu adopte şi să nu promulge Legea Statutului minorităţilor naţionale, iniţiată de UDMR şi însuşită de Guvern, act normativ prin care se urmăreşte legiferarea bazei autonomiei teritoriale pe criterii etnice.
Date fiind efectele negative asupra acestei zone a adoptării legislaţiei privind descentralizarea administrativă, prin care puterea autorităţilor locale controlate perpetuu de UDMR, se amplifică în detrimentul românilor, avertizăm ca aceste legi să nu fie adoptate pripit, ci să fie în prealabil supuse dezbaterii publice, pentru a se stabili mecanisme legale care să preîntâmpine adâncirea discriminării la care sunt expuşi românii.
Solicităm modificarea în regim de urgenţă a Legii Administraţiei Publice Locale, astfel încât să nu se permită constituirea asociaţiilor intercomunitare care urmăresc, în mod direct sau indirect, realizarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice.
Solicităm ca orice decizie a autorităţilor publice, cu impact asupra identităţii românilor din zonă, să fie adoptată numai după consultarea Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna.
Reluăm solicitarea asigurării prin lege a reprezentării populaţiei româneşti din Harghita şi Covasna în Parlament, precum şi în conducerea autorităţilor publice locale, a instituţiilor deconcentrate şi a celor de învăţământ şi cultură.
Totodată, revenim cu solicitarea ca, la nivelul Guvernului şi Preşedinţiei, să se înfiinţeze structuri consultative distincte pentru judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.
Solicităm de asemenea:
Sancţionarea prin lege a practicilor discriminatorii de condiţionare a ocupării funcţiilor publice de cunoaşterea limbii maghiare.
Asigurarea respectării statutului limbii române ca limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale, inclusiv prin amendarea normelor care aduc atingere acestui statut în teritoriu.
Acordarea sprijinului financiar Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, pentru activitatea sa misionară şi socială, de sprijinire a parohiilor cu un număr mic de credincioşi, pentru refacerea şi întreţinerea bisericilor şi a altor monumente istorice româneşti, precum şi pentru ajutorarea celor defavorizaţi.
Asigurarea, prin bugetul central, a suportului financiar pentru proiectele promovate de asociaţiile şi fundaţiile culturale, religioase şi civice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.
Menţinerea statutului de instituţie de importanţă naţională a Muzeului Carpaţilor Răsăriteni.
Menţinerea Centrului Cultural Topliţa, Centrului de Cultură Arcuş, respectiv a Direcţiilor Judeţene ale Arhivelor Naţionale în subordonarea directă a Ministerului Culturii şi Cultelor, respectiv a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Co-finanţarea de la bugetul central a publicaţiilor cotidiene în limba română din judeţele Covasna şi Harghita, precum şi a revistelor ştiinţifice şi de cultură editate de instituţiile culturale şi şcolare şi de organizaţiile neguvernamentale.
Sprijinirea învăţământului în limba română, îndeosebi în localităţile cu un număr redus de elevi români.
Includerea în grila de programe a televiziunii şi radioului public a unor emisiuni consacrate românilor şi convieţuirii interetnice în această zonă.
Propunem ca, în perspectiva unei reîmpărţiri administrativ-teritoriale a ţării, în configurarea unităţilor administrative să nu prevaleze criteriul etnic, generator de disfuncţionalităţi şi discriminări.
Solicităm autorităţilor centrale elaborarea, în parteneriat cu Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, a unei strategii naţionale pentru soluţionarea problematicii specifice zonelor unde românii sunt în minoritate.
Participanţii la Adunarea reprezentanţilor românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, îi cheamă din nou pe concetăţenii de etnie maghiară la conlucrare şi dialog, singura soluţie rezonabilă fiind convieţuirea paşnică, bazată pe respectul reciproc, în spiritul valorilor europene.

Această declaraţie a fost adoptată în prezenţa şi cu binecuvântarea Î.P.S. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Arhiepiscop de Alba-Iulia şi a P.S. Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei. Înalţii ierarhi au asigurat Adunarea de susţinerea deplină din partea Bisericii Ortodoxe Române, adresând tuturor partidelor româneşti îndemnul de a trece peste diferenţele politice în sprijinirea românilor din această parte a ţării.

Izvorul Mureşului
18 noiembrie 2006
În numele Adunării,
Preşedintele Forumului Civic
al Românilor din Harghita şi Covasna
av. Ioan Solomon