Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.Cu prietenie, Dan Culcer
miercuri, 3 decembrie 2008
“
Ştirile de presă se repetă în fiecare an de vreo 150 de ani încoace…
Anunţarea falimenului la 23 decembrie 1944 a cotidianului “Gazeta Transilvaniei”, tipărit la Braşov, poate fi cu adevărat un studiu de caz mai ales că, ziua de 23 decembrie, anul 1989, avea să marcheze reapariţia acestuia. Exact după 45 de ani de tăcere, avea să reînvie prestigiosul cotidian ce a rezistat cu dârzenie, şi fără întrerupere, (adevărat a avut şi apariţii lunare şi săptămânale nu numai zilnice), în perioada Imperiului Austro – Ungar, şi pe a cărei manşeta scria ; “steagul a fost ridicat” ( adică a fost tipărită pentru întâia oară), la 1838, de către Gheorghe Bariţiu şi Mureşenii.
“Gazeta Transilvaniei” era cotidianul născut din dorinţa românilor transilvăneni de-a avea propria lor mişcare intelectuală şi de masă, ce avea să graviteze în jurul Asociaţiunii Transilvane pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român ( ASTRA). Publicaţia se finanţa din abonamente, donaţii ale Asociaţiunii, dar în principal din publicitate. Cu toate că era un ziar naţionalist, cu mare succes la cititori, redactorii anului 1944 nu au reuşit să cuprindă în articolele lor adevăratele nevoi şi aspiraţii (în termenii de acum agenda cetăţeanului), ale braşovenilor dar şi ale transilvănenilor…chinuiţi nu numai de urmările războiului dar şi de nedreptul Diktat de la Viena. Armata Roşie părea într-un fel “eliberatoare” pentru acei ardeleni alungaţi din case şi refugiaţi care încotro… ( Ca o ironie a sorţii, cei din mediul rural aveau să se refugieze pentru a doua oară din casele lor, de data aceasta din calea nelegiuirilor hoardelor roşii. )
Redactorii de la “Gazeta Transilvaniei” nu au rezistat manipulării aplicate până în cele mai mici amănunte imediat după actul insurecţiei armate de la 23 august 1944. Agenţii N.K.V.D., ( serviciul de informaţii şi propagandă al U.R.S.S.) au prelucrat cu profesionalism viitorii responsabili ai nou înfinţatului cotidian “ Drum Nou” deoarece numai aşa se explică cum acesta a reuşit să ducă spre faliment, în aproape trei luni, un cotidian cu tradiţie naţională precum “ Gazeta Transilvaniei”.
Cotidianul “Drum Nou” se adresa muncitorilor şi ţăranilor din Braşov, folosind un limbaj publicistic populist şi agresiv totodată, făcând referire la “hoardelor hortiste şi fasciste” care “vor fi alungate în curând de pe pământul patriei” însă şi împotriva “exploatatorilor burtoşi şi cu ceafa unsuroasă de atâta grăsime”. L-am putea compara în zilele de acum cu un fel de “tabliod” de scandal… În acelaşi timp, “Gazeta Transilvaniei” ilustra, într-un limbaj calm, o altă realitate decât cea în care trăia populaţia oraşului evocând cu nostalgie patriotismul înaintaşilor şi bazându-se pe preţuirea de care se bucura în numele membrilor “Astra”.( Se pare că ar fi existat şi un subtil boicotaj economic din partea Bisericii Greco Catolice)
Pentru majoritatea populaţiei Braşovului, săracă şi suferindă în urma unui război devastator, nu se prefigura nici o cale de salvare şi nimeni nu vorbea de suferinţa celor mulţi. Zonele industriale ale Braşovului, bombardat intens de aviaţia anglo – americană, erau locuite de nevoiaşi rămaşi, mulţi din aceştia, fără locuinţă, deoarece casele acestora, în realitate cocioabe sărăcăcioase, se aflau în incinta obiectivelor industriale distruse…
În anul 1944, duminică 10 septembrie, este tipărit primul număr al cotidianului “Drum Nou” cu autorizaţia nr. 14638/1944, eliberată de Prefectura Judeţului Braşov. Redactor responsabil, a se citi “redactor şef”, un anume Alexandru Cucu. Cotidianul “Drum Nou” era editat de comuniştii braşoveni, la scurt timp după “insurecţia” de la 23 august, în timp ce cotidianul “ Gazeta Transilvaniei” era condus de redactorul şef Ioan Colan. Părea că cele două cotidiane au loc la Braşov, fiecare având acelaşi preţ : 15 lei. “ Drum Nou” publica articole de predicţie a vremurilor ce aveau să vină, scrise în ritm agresiv - propagandisic.
Cei săraci agreau articolele dure la adresa “burghezilor şi cheaburilor”. Astfel de texte pregăteau şi populaţia pentru primirea Armatei Roşii. Cu toate că “Drum Nou” se adresa în special “muncitorilor şi ţăranilor” acesta reuşeşte în scurt timp să acapareze piaţa publicitară. Chiar dacă era un ziar comunist nu se sfia să publice reclamele “capitaliştilor”, inclusiv cele, de exemplu, ale Cafenelei “Regale”, în timp ce spre cotidianul “Gazeta Transilvaniei”, publicitatea venea tot mai rar. Atât de rar încât, la 13 decembrie 1944, se face un apel către “Industriaşii şi comercianţii români” cu îndemnul de a “publica reclamele de sărbătorile Crăciunului şi Anul Nou în “Gazeta Transilvaniei”. Iată ce se mai spune ; “veţi plăti pentru ele (anunţuri n.n.) nu după taif, cu 25 de lei cm pătrat, ci atât cât vă dictează conştiinţa de români.” Societatea civilă, cosmopolită, cetăţenii oraşului de atunci, comunitatea braşoveană într-un cuvânt, nu se lasă impresionată ignorând apelul disperat al ziariştilor de la “Gazeta Transilvaniei”.
Eufemistic spunând, conştiinţa publică (societatea civică), nu a reacţionat poate şi datorită informaţiilor potrivit cărora celebra Armată roşie avea să treacă şi prin Braşov lăsând în urmă “comisarii sovietici”, cei ce aveau să supravegheze bunul mers al activităţii sociale şi politice în acord cu …ideologia bolşevică. Şi apoi, redactorii de la “Gazeta Transilvaniei” se adresau în principal românilor ignorând că oraşul era multietnic ; maghiari, saşi ( o parte colaboraţionişti ai armatei germane şi acum speriaţi), evrei, greci, bulgari, italieni…
Toţi aceştia se identificau în paginile noului cotidian, “Drum Nou” ce vestea triumfător “frăţia şi egalitatea între popoare”. Exact la 23 decembrie, sâmbătă, anul 1944, cotidianul “Gazeta Transilvaniei “ apare pentru ultima dată făcând astfel loc oficiosului “Drum Nou”, cotidian ce avea să fie tipărit la Brşov până la 22 decembrie 1989 ( ultimul număr datat ). Reînviat, cotidianul “Gazeta de Transilvania” observaţi titlul uşor modificat, ( datorită pretenţiilor unui moştenitor al familiei Mureşanu), avea să fie tipărit începând cu 23 decembrie. În prezent, la cotidianul nou creat aveau să lucreze păstrând continuitatea, jurnaliştii cotidianului (comunist), “Drum Nou” (cum a fost cazul unuia dinre cei mai vechi “gazetari” de la Braov, Ştefan. A.B. care, la 1954 elev la liceu fiind publica deja în paginile ziarului iar din anul 1970, după absolvirea Facultăţii de Silvicultură, să devină angajat, ieşind la pensie în 2004 de la “ Gazeta de Transilvania – cotidian nefondat fondat de Geroge Bariţiu, aşa cum în mod voit greşit scrie astăzi pe frontispiciul acestei publicaţii ) retrăieşte agonia economică şi publicistică “Gazetei Tranilvaniei” din anperioada anului ‘44 când, cotidianul “Drum Nou” pregătea populaţia de venirea Armatei Roşii, anunţând cursuri de limba rusă, chiar şi apariţia unui Dicţionar româno – rus , autor, un anume, Titu Ionescu.
Dicţionarul putea fi cumpărat “la Braşov şi oriunde în ţară”. În urma unei discuţii cu actualul director al cotidianului “Gazeta de Transilvania”, dl. Eduard Huidan, acesta ne-a declarat că a cumpărat acţuni ale ziarului Gazeta Transilvaniei de la foştii angajaţi ( Mardare Mateescu ş.a)…iar la O.S.I.M. se află înscrise două mărci; Gazeta Transilvaniei şi Gazeta de Transilvania. În mod noramal ar fi trebuit cumpărată marca Gazeta Transilvaniei – dacă ar mai fi existat vreo persoană proprietară a mărcii Gazeta Transilvaniei…Însă, după ce a fost declarată “Gazeta Transilvaniei,”oficial falimentară, să cumperi acţiunile acesteia după patruzeci şi cinci de ani , gestul pare cel puţin deplasat. Oricum, noi nu dorim să punem în discuţie şi nici să lezăm echipa jurnalistică sau societatea comercială care editează în prezent “Gazeta de Transilvania” la Braşov.
“Drum Nou”, cotidianul comunist, exploata în mod corect “agenda cetăţeanului”. În timp ce, “Gazeta Transilvaniei” în anul 1944, trăia într-o realitate imaginată pe care astăzi o denumim “media”. Era expresia intelectualului paralizat de teama apropierii Armatei Roşii, în vreme ce “Drum Nou” era cotidianul care ştia ce îşi doreşte să citească “plebea” Braşovului şi redactorii acestuia aşteptau Armata Roşie… Devenit prea elitist, angajat într-un naţionalism moderat, cotidianul “Gazeta Tansilvaniei” avea să se … falimenteze pur şi simplu. Cotidianul care avea să fie interzis la Braşov de către regimul comunist şi care reprezenta o reală concurenţă pentru activiştii de la “Drum Nou” era “Ardealul”… Însă, reprezentanţii cotidianului “ Drum Nou” se bucurau în anul 1944 de învâţăturile propagandei NKVD, rădăcinile acesteia fiind în Ohrana ţarului Ivan cel Groaznic.
Să nu uităm că întreaga propagndă a lui Hitler se inspirase la rândului ei din cea sovietică iar serviciul S.S. nu era decât o replică palidă a N.K.V.D. Dispariţia cotidianului “Gazeta Transilvaniei”, datorită lipsei publicităţii, demonstrează foarte clar că redactorul şef de atunci, blândul Ioan Colan, a fost depăşit de evenimente. În cele din urmă acesta avea să ajungă director al Bibliotecii oraşului “Stalin”( Astăzi Biblioteca “George Bariţiu” Braşov), datorită căruia există aici depozitată, aproape în întregime, colecţia cotidianului “Gazeta Transilvaniei”, care în urma unui ordin, ar fi trebuit dusă la…topit…la Farbica de Hârtie – Zărneşti. (fondată tot de George Bariţiu). Legat de numele lui George Bariţiu, s-a produs în anul 1990 un fapt care i-a stupefiat pe jurnaliştii de la nou înfinţatul jurnal “Gazeta de Transilvania”. Aceştia au primit o scrisoare de la Petre Mihai Băcanu, membru al colegiul de conducere al cotidianului “ România liberă” adresată domnului George Bariţu. Concluzia privind nivelul de cultură generală a reputatului jurnalist o lăsăm în seama cititorului.
Încă din anul 1921, când Partidul Socialist Român devine Partidul Comunist Român, se discuta de “presa ca mijloc de propagandă şi de ziaristul cadru de nădejde al partidului”. Apoi, odată cu interzicerea P.C.R. în 1924, “sutele de foi ( publicaţii) tipărite ilegal” aveau să constituee o permanentă ispită în faţa cititorului ocazional. Între care se remarcau “ Scânteia” şi “ România liberă”, două ziare de extremă stânga.
În anul 1929, existau deja directivele N.K.V.D. prin care erau create “comitete ale presei în toată ţara” având misiunea de-a tipări timbre care să fie lansate în ţară pentru sprijinul publicaţiilor, acolo unde nu există presă să se instaleze telefoane ( ştim deja metoda telefoanelor din campaniile electorale în perioada 1996, 2000, 2004 ) pentru a comunica/transmite corespondeţele dorite, organizarea de baluri şi serate pentru folosul presei, lansarea de subscripţii (donaţii) în ţară şi străinătate (Uniunea Sovietică)…În faţa acestui sistem organizat în taină şi cu o finanţare bine pusă la punct, trebuiau să reziste şi redactorii cotidianului “Gazeta Transilvaniei”. Activiştii de partid de la “Drum Nou” ştiau ce înseamnă propaganda prin presă, ştiau ce fel de mesaje îşi doreşte mulţimea…
În 1954, la zece ani de la înfinţarea cotidianului “Drum nou”, un muncitor încasa un salariu lunar de 180 de lei, în vreme ce pentru o singură poezie omagială se plătea…1.800 de lei Izbucnise deja războiul “româno – român”, când o parte din intelctuali erau condamnaţi la ani grei de ocnă iar alţii se aflau cu arma în munţii…în vreme ce, o altă mare majoritate, devenise supusă regimului politic impus prin teroare de sovietici…
“Agenda cetăţeanului “ nu mai este o prioritate pentru presa europeană în general şi nici pentru presa românească actuală în special. ( Şi cum să nu fie aşa când este o presă pătimaş partizanală…). Însă, jurnaliştii de acum ştiu să mimeze o “realitate media creată” seducătoare, ştiu să facă spectacol şi la nevoie chiar şi “circ”.
Cineva spunea că, mâna întinsă care nu ştie să spună o poveste nu primeşte nimic. Numai acele produse media care ştiu să spună o poveste vor avea audienţa căutată. Dacă “povestea” se regăseşte şi pe “agenda cetăţeanului” atunci succesul este garantat. Seducţia, odată declanşată în mintea consumatorului de informaţii/presă, se transformă în automatism, iar acesta, precum ( scuzaţi comparaţia!) câinele lui Pavlov, va face exact aceleaşi lucruri ( va apăsa pe acelaşi buton pe telecomandă sau va cumpăra exact acelaşi ziar cu femeia dezbracată în colţul din dreapta sus a paginii) pentru a îşi primi hrana…spirituală zilnică. Va deschide zi de zi paginile aceluiaşi jurnal.
Presa se află permanent într-un spaţiu concurenţial, cel care rămâne “creativ” rezistă, cel care se rutinează sau oboseşte, dispare din atenţia consumatorului de …informaţii dornic la rândul său să privească şi spre nurii “fetei de la pagina x”. Lectura presei, fie chiar de ştiri, informaţii şi reportaje, poate însemna pentru unii consumatori media şi…diverstisment. Ca şi privitul la…televizor.
Ce s-a întâmplat cu jurnaliştii de la “Gazeta Tansilvaniei” ?! Ei bine, o mare parte din aceştia au ajuns la…”Drum Nou” iar alţii au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. Traseul a fost repetat în 1989 când cei de la “Drum Nou” s-au transferat cu o nouă psihologie profesională la “Gazeta de Transilvania” fără nici un impediment ). Cotidianul comuniştilor, în anul 1944, avea nevoie de profesionişti iar o parte dintre aceştia au acceptat să lucreze la noul ziar. Oare ce ar fi spus “ziariştii moralişti de asăzi, dacă ar fi fost contemporanii acelor timpuri. Între jurnaliştii transferaţi la noul cotidian al Braşovului avea să se afle şi Mardare Mateescu, ( cu un destin spectaculos, de la corespondent de război la deţinut politic, dar cu spiritul nestins în ceea ce priveşte mişcarea “astristă”) pe care autorul a avut onoarea de a-l cunoaşte. În cei patruzecişicinci de ani de comunism, jurnalistul “Gazetei Transilvaniei” s-a adaptat prea bine sistemului, în acelaşi timp, trebuie spus că, acesta a fost jurnalistul ce a relatat pe la mijlocul aniilor 1930, şi despre procesul de la Tribunalul Braşov al unui tânăr infractor, Nicolae Ceauşescu, cel care avea să devină dictatorul comunist al României.
Cum să-i numim pe jurnaliştii care au migrat de la un cotidian la altul ; “trădători”, ”laşi”, “mercenari” sau pur şi simplu profesionişti. În ceea ce priveşe limbajul de presă utilizat timp de patruzecişicinci de ani, chiar dacă pare greu de crezut, acesta avea să rămână acelaşi. În perioada dictaturii carliste se instaurarează limbajul de lemn perfecţionat cu succes de comunişti. Subiecte standard, repetate an de an aşa cum ar fi şi cel legat de ambulanţa, ce în loc să transporte bolnavi transportă…un porc tăiat şi o damigeană cu vin. Şi astăzi, maşina salvării tansportă şi altceva decât bolnavi străbătând oraşul în mare vieză… Din 1945, jurnaliştii de la “Drum Nou”, deveniţi activişti de partid comunist ca toţi jurnaliştii României proletare, scriau tot felul de articole dezvoltând limbajul de lemn, păstrat cu sfinţenie din perioada lui Carol al II-lea, conducător luminat, far călăuzitor, cârmaci fără seamăn…texte ce vor atinge o amploare fără eamăn odată cu domnia lui Nicolae Ceauşescu şi aşa numită epocă de aur ( cu bani din aluminiu).
În prezent ziarele şi redactorii acestora să se fi schimbat oare atât de mult şi să încerce să prezinte în termeni originali evenimentele… Ei bine, nu cred că voi surprinde pe cineva dacă voi spune că se scriu acelaşi gen de articole. Cazurile sociale, politice, economie, chiar şi anchetele se repetă an de an, nu de acum ci, aş putea afirma, fără să greşesc, încă din vremea lui Mihai Eminescu. Se poate vorbi de o anumită repetiţie a evenimentelor de viaţă…cu protagoniştii schimbaţi. Iată de ce, un jurnalist aşa cum a fost Eminescu la “Timpul” este şi a rămas actual. Comportamentul socio-uman se schimbă foarte puţin în timp…Cum tot atât de actuale sunt şi articolele lui George Coşbuc, nimeni altul decât cunoscutul poet ardelean. În presă se schimbă protagoniştii, cazurile rămân aceleaşi; crime, accidente, furturi din banii publici, politiceni mincinoşi ş.a. Şi totuşi de ce se mai cumpără ziare ?! Ei bine, există o diferenţă de limbaj, de atitudine de abordare a evenimentului/cazului jurnalistic care ţine de stilul impus de fiecare Trust de presă (patron), dar şi de talentul profesional al jurnalistului…Şi-a pus oare cineva întrebarea care este numărul de cuvinte utilizate în presă ?! Oare 500 de cuvinte nu ar fi prea multe…Pentru propagandă sunt mai mult decât suficente. Comuniştii vorbeau mult în folosind un număr restrâns de cuvinte simple.
Noile ziare ale comuniştilor şi-au dovedit eficienţa iar tancurile sovietice nu au surprins şi nici nu au şocat populaţiile urbane ci au fost aşteaptate cu flori. În mediul urban, armata sovietică, cuceritoare nu eliberatoare, este primită cu pâine şi sare. Ăsta da succes propagandistic, de la care generaţiile viitoare vor avea de învăţat. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în mediul rural unde populaţia s-a refugiat pur şi simplu în munţi iar mica agoniseală a fiecărei familii care nu a putut fi transportattă a fost… îngropată. Sigur, acest lucru aminteşte de vremurile când năvăleau hoardele… Tehnicile de comunicare şi manipulare din fosta U.R.S.S. sunt diversificate dar şi foarte apreciate de către adversarii politici. Iată că doar 500 de cuvinte sunt mai mult decât suficente pentru a cucerii un popor. Nu de puţine ori ajunge chiar o propoziţie…sau un gest.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu