Colonel Alexandru Oşca; Colonel Alesandru Duţu, Ph.D.ROMÂNIA, MAI 1958. PRIMA RETRAGERE A TRUPELOR SOVIETICE DIN IMPERIUL "EXTERIOR"

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.Cu prietenie, Dan Culcer

ROMÂNIA, MAI 1958. PRIMA RETRAGERE A TRUPELOR SOVIETICE DIN IMPERIUL "EXTERIOR"
Colonel Alexandru Oşca
Colonel Alesandru Duţu, Ph.D.
Romanian Military Archives
Cercetătorii războiului rece au reținut în studiile lor faptul că în mai 1958 Uniunea Sovietică a acceptat să-și retragă trupele din România. Decizia a surprins mediile politice din Europa și generează astăzi multe comentarii.
Cel puțin două sunt explicațiile istoricilor
1.Prima dintre ele este că decizia a fost luată din rațiuni geostrategice de guvernul Uniunii Sovietice, fără ca autoritățile românești să o poată influența. 2. Alții explică această decizie a Moscovei numai ca rezultat al presiunii românilor care doreau să se elibereze de prezența permanentă și masivă a sovieticilor în România1.
Cercetătorii adepți ai primului gen de explicații invocă, pe lângă rațiunile geostrategice, și nevoia Moscovei de a îmbunătăți imaginea sa în lume după intervențiile brutale în Ungaria și Polonia în cursul anului 1956. Aceste intervenții erau receptate ca o incapacitate a regimurilor comuniste instalate de sovietici de a se menține la putere fără sprijin străin. Prin retragerea militară din România sovieticii ar fi dorit să demonstreze că, dimpotrivă, regimul comunist din țările de "democrație populară" are acceptul populației și reprezintă voința acesteia.
Aceiași istorici cred că retragerea trupelor sovietice din România s-a datorat unor rațiuni economice. Se consideră că cheltuielile pentru o divizie sovietică dislocată în România erau duble față de cele pentru o divizie dispusă în interiorul URSS.
Trebuie să recunoaștem că toate aceste argumente rezistă la o analiză sumară. În plus, există documente care sprijină aceste aprecieri. Un studiu serios asupra problemei ridică însă unele întrebări > rațiunile geostrategice nu motivează în nici un caz o retragere totală a trupelor din acest spațiu, chiar dacă România nu se învecina cu nici o țară membră a NATO. Se pun multe alte chestiuni pe care militarii nu și le explică. Astfel, prin plecarea trupelor sovietice din România era afectată continuitatea dispozitivului strategic al sovieticilor în cadrul Tratatului de la Varșovia, asigurarea logisticii etc. Să ne imaginăm cum privește un militar sovietic o hartă a blocului comunist, în interiorul căreia o zonă de peste 250 000 kmp rămâne neeechipată militar cu trupe sigure și de valoare.
76
Nici argumentele economice nu sunt de neatacat. Știm că Moscova putea oricând să ceară guvernelor din țările în care se aflau trupele sovietice să le întrețină total sau parțial. Nu era o problemă să găsească motive pentru o astfel de cerere imperativă.
În sfârșit, interesul Uniunii Sovietice pentru a-și îmbunătăți imaginea nu era nici el vital. Mai mult, dacă el ar fi fost primordial, atunci efectul maxim s-ar fi obținut prin retragerea trupelor din Ungaria. Am explicat într-o lucrare apărută în 1994 că a existat această intenție a sovieticilor, dar sub presiunea evenimentelor din Budapesta și a sugestiilor din partea liderilor chinezi, s-a abandonat ideea.
Celălalt punct de vedere nu are nici el o argumentație de neatacat. Sigur, liderii români au cerut direct lui Hrușciov - fără negocieri prealabile - să retragă trupele sovietice din România. Acesta este un fapt cert. Evident, cererea era formulată în limbajul tipic, cu oarecari precauții, pentru ca liderul de la Kremlin "să nu se supere".
Documentele românești și memorialistica recentă spun că totuși atotputernicul Hrușciov ar fi fost foarte furios la aflarea solicitării. Dacă a fost așa, atunci nu se explică de ce el a fost însoțit la aeroport tocmai de acela care îi comunicase dorința liderilor români - este vorba de generalul Emil Bodnăraș, ultimul care ar mai fi fost
recomandat pentru o asemenea onoare.
În orice caz, nici un istoric al perioadei nu poate susține că Moscova a decis retragerea trupelor sale din România doar pentru că i-au cerut-o conducătorii comuniști de la București. Este clar că Bucureștiul nu avea nici o putere în această privință, nu-i putea condiționa în nici un fel pe sovietici. În plus, în 1958 România nu avea nici susținerea internațională pe care a avut-o în 1964 și 1968, când liderii români au încercat și - să recunoaștem - au reușit să se emancipeze parțial de sub influența Kremlinului.
Totuși, gestul autorităților române nu este cu totul lipsit de semnificații. Având în vedere riscurile pe care și le-au asumat, istoricii vor reține totuși faptul că propunerea ca trupele rusești să părăsească România a fost făcută la București, de către liderii români. Punctul de vedere după care ar fi fost aleasă România pentru această demonstrație întrucât aici comunismul nu mai era în pericol, poate fi amendat. Să nu uităm că în inchisori existau încă numeroși opozanți ai regimului, satele românești se opuneau încă la ideea colectivizării, iar în munți detașamentele de rezistență mai erau în acțiune. Oricând aceste manifestări puteau deveni periculoase pentru regim și aveau capacitatea de a antrena mase importante de cetățeni exasperați de experiența comunistă dură după 10 ani de aplicare a ei rigidă. Unul dintre liderii români, Ion Gheorghe Maurer, își amintește :
"Căutam tot timpul să le dăm sovieticilor impresia că nu au la ce se aștepta rău de la noi, că nu facem altceva decât să acționăm în numele marxism-leninismului". Evident, sovieticii care cunoșteau situația din informație directă nu puteau fi amăgiți cu astfel de afirmații liniștitoare.
Rămâne de apreciat dacă și în ce măsură fiecare din cele două puncte de vedere își au sprijinul lor în realitatea atât de confuză a anilor 1955-1958.

Oficial trupele sovietice se aflau în România în baza tratatului de pace din 10 februarie 1947. Ele asigurau securitatea comunicațiilor cu trupele sovietice din Austria. De aceea prezența lor pe teritoriul românesc devenise, logic, inutilă după ce Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Franța au semnat, la 15 mai 1955, Tratatul de stat pentru restabilirea unei Austrii independente și democrate, după care trupele sovietice s-au retras din această țară. Încercând să valorifice oportunitatea momentului creat de summit-ul celor patru mari puteri - URSS, SUA, Marea Britanie și Franța - de la Geneva din perioada 18-23 iulie 1955, Biroul Politic de la București a decis, în august 1955, ca N. S. Hrușciov să fie consultat în legătură cu retragerea trupelor sovietice, propunând ca problema să fie ridicată de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Spre surprinderea tuturor acesta s-a derobat însă și l-a delegat " fără voia sa"2, pe Emil Bodnăraș.
Prilejul abordării s-a ivit o dată cu finalizarea vizitei întreprinse de N. S. Hrușciov la Sofia, în august 1955. La terminarea acesteia, conducătorul sovietic a fost invitat la București. După mitingul din Piața Victoriei, conducătorul sovietic a fost condus la reședința lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe malul lacului Herăstrău. Emil Bodnăraș,
"bun prieten al Uniunii Sovietice, un vechi bolșevic", cum îl caracteriza N. S. Hrușciov 3, fără a-l avertiza, l-a întrebat direct, în limba rusă : "Ce ați crede despre retragerea trupelor sovietice din România ?". Luat prin surprindere, conducătorul de la Kremlin ar fi făcut "fețe-fețe", așa cum își amintește Gheorghe Apostol 4, exclamând furios : "Ce spui ? Cum poți sugera un asemenea lucru ?" 8  Nervos, aprins la față, N. S. Hrușciov i-a acuzat pe români de naționalism și antisovietism, declarând : "Până acum v-ați simțit bine sub aripa Uniunii Sovietice și acum îi dați cu piciorul"9. Aceasta este o povestioară pe care memorialistica postdecembristă o sugerează spre deliciul consumatorilor ocazionali de istorie recentă. Pentru un istoric are mai puțină importanță "subiectivismul " tovarășilor. El reține faptul în sine. Acesta este indubitabil. Cererea a fost făcută de un oficial român, la București, ocolind canalele diplomatice.
Argumentele aduse nu l-au convins pe Hrușciov. Deși conducătorii comuniști de la București și-au retractat propunerea și au declarat că ei cred "sincer în construirea socialismului", a cărui dezvoltare nu era "determinată de presiunea sovietică", nervos, "omulețul rotofei" - cum îl considera Gheorghe Apostol - ar fi plecat spre aeroport, fără a da mâna cu cei prezenți, însoțit fiind doar de Emil Bodnăraș. Imediar, relațiile reciproce s-au răcit considerabil10. Aceasta este percepția acelora care s-ar fi aflat aproape de liderul sovietic.
Totuși, fie că "supărarea" nu a fost atât de mare, fie că liderii români au exagerat-o, Hrușciov a invitat o delegație condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej să participe la festivitățile de la Moscova cu prilejul zilei de 7 noiembrie același an, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Gheorghiu-Dej s-a eschivat, îngrozit de ceea ce i s-ar fi putut întâmpla, astfel că la Moscova s-a prezentat tot Emil Bodnăraș. La finalul recepției, N. S. Hrușciov l-a invitat într-un salon al Kremlinului. Bodnăraș se aștepta, probabil, să fie certat "tovărășește" pentru îndrăzneala sa din vară. Însă, în prezența lui Bulganin, Hrușciov i-a spus : "Tovarășe Bodnăraș, noi am hotărât să ne retragem trupele sovietice de pe teritoriul României. Aceasta nu ca urmare a faptului că voi ați ridicat problema, ci pentru că noi am ajuns la concluzia că este necesar să ne retragem"11. Fără explicații, fără comentarii. Dar și fără ca această intenție să se comunice Bucureștiului pe canale diplomatice.
Se părea că decizia Moscovei a fost luată după analize atente în conducerea sovietică. Legenda după care Hrușciov a hotărât retragerea trupelor rusești din România la o cramă din Drăgășani sau la o partidă de vânătoare din Carpați, este o poveste. Sigur, acum încep explicațiile istoricilor. Probabil Congresul al XX-lea al PCUS (februarie 1956) și desființarea Cominformului (aprilie 1956) au avut un rol în această decizie. Poate explicațiile țin de echilibrul general în Europa. Discuții vor mai fi.
Reacția dură a Moscovei față de "explozia" din Ungaria, din toamna anului 1956, a înghețat însă discuțiile privind retragerea trupelor sovietice. După discuțiile sovietoromâ ne de la Moscova de la începutul lunii decembrie 1956 s-a considerat ca "indicată staționarea vremelnică a unităților militare sovietice, în conformitate cu Tratatul de la Varșovia, pe teritoriul Republicii Populare Române"12. Apare, cum observăm, un factor nou, Tratatul de la Varșovia și rațiunile geopolitice sau geostrategice pe care le impune. Rușii invocă acum clauzele militare ale Tratatului și încearcă să obțină avizul pentru retragere și de la toți ceilalți parteneri ai Blocului militar. Aceștia erau solicitați să spună dacă este o necesitate "staționarea în continuare a unităților militare sovietice pe teritoriul Republicii Populare Române"13.
Declarația româno-sovietică din 3 decembrie 1956 marca astfel un pas înapoi față de cererea inițială a conducerii de la București și mai ales față de presupusa intenție rusă din urmă cu un an.
Acordul semnat la 15 aprilie 1957 între cele două guverne reglementa statutul juridic al trupelor sovietice staționate temporar în România. Sintagma "staționare temporară" era tot ce au putut obține românii în aceste negocieri. Articolul 1 al documentului prevedea că trupele sovietice staționate temporar în România "nu afectează în nici un fel suveranitatea Statului român" și că ele sunt obligate "să respecte și să se conformeze prevederilor legilor românești"14. Efectivele și locurile de dislocare urmau să fie stabilite prin convenții speciale încheiate la nivel de guvern.
Mișcarea, aplicațiile și manevrele trupelor sovietice în afara locurilor de dislocare necesita, pentru fiecare caz în parte, consimțământul guvernului român sau al autorităților împuternicite de acesta. A fost creată și o Comisie mixtă, compusă din trei persoane de fiecare parte, cu sediul la București 15.
Discursul rostit de Chivu Stoica, președintele Consiliului de Miniștri, în aceeași zi, în prezența invitatului său A. A. Gromîko, cel care semnase împreună cu G. K. Jikov.
Acordul menționat, releva, în limbaj specific, "unitatea deplină" între România și Uniunea Sovietică în apărarea păcii. Bineînțeles, erau criticate "SUA și celelalte puteri occidentale care refuzau să meargă pe calea destinderii încordării internaționale și a dezarmării"16. Se părea că nu mai există nici o șansă pentru plecarea militarilor sovietici din România. Informațiile despre credibilitatea rușilor în România, despre atitudinea antisovietică a populației și chiar a unor autorități, datorată comportamentuluimilitarilor și consilierilor ruși în țară se tot adunau la Moscova.
Anul următor, la 17 aprilie, N. S. Hrușciov a adresat o scrisoare lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. El îi spune că în noul context se observă "o oarecare slăbire a încordării internaționale", iar România "are forțe înarmate de nădejde, capabile să dea o ripostă provocărilor imperialiștilor". De aceea, scria N. S. Hrușciov, Uniunea Sovietică considera că "nu mai este necesară șederea trupelor sovietice pe teritoriul Republicii Populare Române"17. Liderul de la Kremlin îl invita chiar la discuții "în timpul cel mai apropiat"18 pentru retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României. Formal, în accepția conducerii de la Kremlin, acțiunea urma să constituie "încă o dovadă concretă și convingătoare a politicii de pace a Uniunii Sovietice, care dorște sincer o destindere a încordării internaționale. "Un asemenea act va lipsi cercurile imperialiste de unul din argumentele importante pe care le folosesc pentru justificarea politicii de pregătiri militare și va contribui la unirea forțelor care se pronunță pentru menținerea păcii" 19.
Acceptul Bucureștilor nu s-a lăsat așteptat : la 23 aprilie 1958, Gheorghe Gheorghiu- Dej a declarat că este gata pentru discuții și l-a asigurat pe Hrușciov că forțele armate române "vor face față cu cinste, în orice împrejurări, îndatoririlor care le revin în cadrul lagărului socialist" 20.
A doua zi, 24 aprilie, Comitetul Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varșovia a avizat și el decizia Moscovei21. Cu același prilej, s-a decis ca statele membre ale Tratatului de la Varșovia să-și reducă efectivele în 1958 cu 519 000 de militari22. S-a încheiat imediat un acord la Moscova, între Ministerul Apărării român și rus, care stabilea că trupele sovietice vor fi retrase în perioada 15 iunie-15 august 1958.
Pentru asigurarea "intereselor securității statelor membre ale Tratatului de la Varșovia", părțile contractante au căzut de acord (articolul 2) să se păstreze pe teritoriul României "o cantitate corespunzătoare de munițiuni în două depozite și 9 800 tone carburanți și lubrifianți. Paza și gestiunea lor trecea însă în sarcina militarilor români. În același scop, Ministerul român al Apărării (la acea dată intitulat al Forțelor Armate, respectiv MFA) se obliga să mențină în funcțiune alte capacități militare pentru o posibilă folosire a lor de către Tratat, dacă ar fi fost necesar. Până la 1 iulie 1958, părțile se obligau să precizeze planurile de cooperare ale apărării antiaeriene între cele două ministere, după care serviciul de luptă al aviației de vânătoare, artileriei antiaeriene și al mijloacelor radiotehnice, care erau deservite de trupele sovietice pentru acoperirea obiectivelor situate pe teritoriul României înceta. Conform articolelor 5 și 6 ale Acordului, Ministerul Apărării al URSS se obliga să predea MFA toate cazărmile, aerodroamele, poligoanele, câmpurile de instrucție, cu tot utilajul și instalațiile respective, casele de locuit și alte clădiri și edificii cu inventarul și mobilierul respectiv, construite sau achiziționate de trupele sovietice. Transportul (p 80) trupelor, tehnicii de luptă și încărcăturilor pe teritoriul României urma să fie asigurat de partea română.
În vederea aplicării Acordului de retragere a trupelor sovietice, Consiliul de Miniștri român a decis, la 21 iunie, constituirea unei Comisii centrale, prezidată de generalul-locotenent Arhip Floca, alcătuită din delegați de la diferite autorități, cu misiunea de a organiza pe teritoriu diferite mnifestații publice și preluarea bunurilor care au fost în folosința trupelor sovietice, asigurarea transporturilor trupelor sovietice, etc. În regiunile administrative Constanța, Galați, Timișoara, Ploiești și Iași au fost constituite comisii regionale.
Retragerea trupelor sovietice a constituit o surpriză pentru societatea românească și a trezit un sentiment de bucurie reținută. Presa centrală și radioul au primit ordin să publice și să transmită materiale privind semnificația politică internă și externă a deciziei, cluburile comuniste din întreprinderi, căminele culturale, unitățile militare au organizat conferințe în care s-a vorbit despre prietenia româno-sovietică. S-au organizat seri de dans, s-au oferit cadouri, s-au făcut fotografii. Militarii sovietici încercau sentimente contradictorii : erau bucuroși că se întorc acasă, dar nedumeriți că părăsesc România. Prezidiul Marii Adunări Naționale a conferit ordine unor ofițeri sovietici și medalia "Eliberarea de sub jugul fascist" întregului personal al unităților.
La rândul său, Guvernul a oferit o recepție pentru 160 persoane, toastul urmând a fi rostit de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nu s-a defilat sub Arcul de Triumf și n-a fost organizat ceremonialul militar ca la plecarea trupelor sovietice din Berlin. S-a apreciat că evenimentul a avut un larg ecou internațional.
Concomitent, au început să fie retrași și consilierii militari sovietici. Încă de la 14 ianuarie 1957, sovieticii au motivat retragerea consilierilor pe considerentul că rămânerea lor în România "nu mai corespunde intereselor cauzei"23. Oferta de retragere a consilierilor a fost acceptată imediat de conducerea de la București, la 13 februarie 1957, care a răspuns că împărtășește "pe deplin" propunerea sovietică 24.
Problema retragerii tuturor consilierilor și a "reducerii maxime" 25 a specialiștilor sovietici a fost reluată tot de sovietici la 9 septembrie 1958 într-o scrisoare adresată conducerii române în care se arăta că sovieticilor le era greu să țină în câmpul vizual activitatea fiecărui specialist, iar unii dintre aceștia nu se descurcau bine în "situația politică și particularitățile naționale" românești.
Acordul românesc a fost exprimat la 26 septembrie de către Gheorghe Gheorghiu—Dej, care și-a manifestat convingerea că "schimbul de experiență se poate face prin trimiterea de specialiști în domeniul economiei, culturii, apărării, precum și printrimiterea reciprocă de tineri în instituțiile de învățământ"26. Pe această linie de conduită, la 22 ianuarie 1959, primul secretar al CC al PMR a rugat pe N.S. Hrușciov să fie de acord cu trimiterea în România a cinci specialiști sovietici pentru "nevoile de pregătire și perfecționare" ale armatei române, care să consilieze conducerea armatei în probleme de stat major (operații, organizare, mobilizare), pregătire de luptă a armatei de uscat (de preferință la tancuri și mecanizate), apărare antiaeriană, marină, radiotehnică 27.
Față de zecile de consilieri de până atunci, prezența celor cinci ofițeri ruși nu aveanici o relevanță. Subiectul retragerii trupelor rusești din Europa Centrală și de Est va rămâne în atenția istoricilor și în continuare. Experiența românească în acest domeniu este interesantă și provocatoare. Să nu uităm că s-a produs cu peste 30 de ani mai înainte de retragerea trupelor sovietice din celelalte țări ale blocului comunist. Ea a făcut posibile actul din aprilie și gestul din august 1968, când trupele române nu au participat la invazia în Cehoslovacia.

NOTE :
1.Alexandru Oșca, Vasile Popa, România, o fereastră în Cortina de fier, Vaslui, 1995, passim.
2. Ioan Scurtu, Retragerea trupelor sovietice din România. 1958, București, 1993,
p. 237.
3. Ibidem, p. 234.
4. Ibidem, p. 234.
5. "Omulețul rotofei a sărit în picioare, aprins la față și ne-a calificat drept naționaliști, antisovietici, acuzându-ne că "până acum v-ați simțit bine sub aripa Uniunii Sovietice, acum îi dați cu piciorul" (Lavinia Betea, Convorbiri cu Maurer…, p. 263).
6. Ioan Scurtu, Retragerea trupelor…, p. 234.
7. Lavinia Betea, loc cit.
8. La 12 august, Gheorghe Gheorghiu Dej a dat următorul răspuns - diplomatic -
întrebărilor puse de de A. I. Bradfort, vicepreședintele "United Press", privind
zvonul că trupele sovietice aveau să fie retrase din România până la 1 octombrie
1955 > "Dacă trupele străine aparținând statelor occidentale ar fi retrase din țările
Europei apusene în limitele granițelor loc naționale, iar grupările militare create în
Occident ar fi lichidate, situația din Europa s-ar schimba și ar fi înlăturată
necesitatea Tratatului de la Varșovia, precum și a acelor măsuri de asigurare a
scurității care sunt prevăzute în acest tratat". "În acest caz - comenta liderul
comunist - este evident că ar fi înlăturată și necesitatea prezenței trupelor sovietice
în România și aceste trupe ar fi retrase din România".
9. Ioan Scurtu, Retragerea trupelor…, p. 222.
10.Ibidem, p. 240.
11. Ibidem, p. 241.
12. Ibidem, p. 247-248.
13. Partea română a Comisiei a fost compusă din generalul-locotenent Arhip Floca,
generalul-locotenent Corneliu Mănescu și generalul-maior de justiție Gheorghe
Bucîan, iar partea sovietică din generalul-maior A. Kosenko, colonelul V.
Markareanț și colonelul V. Soprun.
14. "Scânteia" din 16 aprilie 1957.
15. Ioan Scurtu, Retragerea trupelor…, p. 273.
16. Ibidem.
17. Ibidem.
18. Ibidem, p. 274
19. Trupele de uscat, forțele aeriene militare, subunitățile de apărare a raionului
maritim al Flotei militare și trupele de transmisiuni care asigurau telecomunicațiile
de înaltă frecvență.
20. URSS cu 300 000 oameni, România 55 000, Bulgaria 23 000, Polonia 20 000,
Cehoslovacia 20 000, Albania 1 000.
21. Arhivele Naționale ale României, fond CC al PCR, Secția relații externe, dosar nr. 6/1955, p. 373.
22. Ibidem, f. 375.
23. Ibidem.
24. Ibidem, f. 378-379.
25. Ibidem, f. 382.