Trăim în Antropocen
octombrie 19, 2011 „Mai trebuie gândite măsuri (impopulare) de genul impozitării suprafeţelor agricole ş.a. pentru a stimula comasarea acestora.[...] E rudimentar să crezi că renunţarea la agricultura de subzistenţă poate sărăci şi mai tare pe acei oameni.” Sau : “Nu te obliga nimeni nici sa vinzi, nici sa arendezi. Dar nu-mi spune ca sta in picioare afirmatia cum ca e mai bine si lucrativ sa cultivi pe suprafete mici.” Vezi http://nastase.wordpress.com/2011/10/16/despre-criza-la-bnr-cu-cei-care-conduc-lumea/ Ceea ce se uită în aceste afirmaţii este faptul că trăim acum în Antropocen. Schimbarea climatică este vizibilă oricui, şi ea se manifestă ca o secetă prelungită, dezastruoasă prin consecinţele pe care le induce. Diferenţa capitală între cultura pe arii mici (în mult blamata agricultură de subzistenţă) şi cultura pe arii mari este dată de „hat”. Loturile agricole mici din agricultura de subzistenţă sunt separate prin haturi. Am văzut în copilărie ce înseamnă : Arii de salvgardare pentru biodiversitate şi pentru „starea naturii”, mă rog, acum pentru starea minimum perturbată a naturii. Or, agricultura pe arii mici separate prin haturi este mult mai favorabilă în Antropocen (pentru că trăim Antropocen!, epocă a cauzelor antropogenice care modelează altfel lumea, şi tind să cred că o remodelează precumpănitor spre Rău) combaterii secetei, decât agricultura „modernă”, „eficientă”, practicată pe arii extinse. Seceta poate fi combătută altfel decât prin irigaţii. Vedem în noua/vechea abordare şi eficienţa economică. Pentru că irigaţiile sunt extrem de costisitoare, nu doar în bani, ci şi în apă! De unde apă ? Agricultura pe arii mici separate prin haturi foloseşte în mod eficient apa existentă în sol şi de asemenea tinde să împiedice pierderea ei în fenomenul climatic de secetă. Cine spune asta ? Formulele aerodinamice vorbesc http://en.wikipedia.org/wiki/Log_wind_profile Pierderea de apă de pe o suprafaţă agricolă cultivată, şi din vegetaţia sălbatică a haturilor de separaţie între loturi, se face prin evapotranspiraţie. Este un mecanism de turbulenţă aerodinamică în primii 100 de metri deasupra solului, or, mai complet spus pentru solul acoperit cu vegertaţie, în primii 100 de metri deasupra „planului zero”, un plan abstract pe care se produce „aderenţa” între atmosferă şi Pământ, adică un nivel pe care se consideră că fenomenul eolian încetează, viteza de circulaţie fiind nulă. Între „planul zero” şi nivelul de 100 de metri, debitul fluxului turbulent de apă pierdut prin evapotranspiraţie este constant. Şi egal cu debitul pe „planul zero”, pe planul de „aderenţă”. Or, înălţimea la care este situat „planul zero” poate fi controlată. Această înălţime, foarte reală, este mare în agricultura de subzistenţă practicată pe arii mici separate prin haturi (pe care cresc în mod natural arbuşti mici de porumbe, măceşul şi ruguri de mure, vorbesc despre ce am văzut), şi este mică în agricultura intensivă, modernă, eficientă, pe suprafeţe extinse. Nu mai dau detalii teoretice, spun doar că debitul fluxului de apă ce se pierde prin evapotranspiraţie este mult mai mare în agricultura intensivă, modernă, eficientă, pe suprafeţe extinse, decât în agricultura de subzistenţă.Titus Filipas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu