Vasile Ernu: “Eu îi critic şi pe vechii politruci, şi pe noii politruci. Şi ăia, şi ăştia vor să-mi fure viaţa şi libertatea”

Vasile Ernu: “Eu îi critic şi pe vechii politruci, şi pe noii politruci. Şi ăia, şi ăştia vor să-mi fure viaţa şi libertatea”
vezi toate articolele de Costi Rogozanu
23 oct la 20:45 7 comentarii.
Interviu cu Vasile Ernu in Voxpublica

Vasile Ernu a scris o carte care vrea să zguduie ideile primite de-a gata. Comunismul a fost rău şi basta, piaţa liberă de aduce numai bine, acum sîntem mai fericiţi cu ratele şi băncile, ordinea capitalistă nu are politruci ca-n URSS. Cam tot atîtea clişee pe care Ernu le pune la îndoială prin intermediul unor stranii personaje în „Ultimii eretici ai imperiului”. Aşa că am făcut o mică e-discuţie.
Eu lucrez la Casa Presei, Vasile stă la o aruncătură de băţ. Şi totuşi am vorbit pe mess, am zis că ne vom scrie ideile mai bine. Vedeţi şi voi ce-a ieşit… Cartea sigur va face vîlvă. Sîntem prieteni, deci nu-mi pretindeţi obiectivitate. Am puţini prieteni –  n-o să vă bat la cap decît cu ăia trei-patru buni din mediul cultural pe care-i am şi care chiar fac lucruri tari.
Am citit „Ultimii eretici” cu senzaţia iniţială că cele două personaje ale lui Vasile Ernu, un misterios V.I. (un terorist care plănuise asasinarea lui Stalin, disident apoi) şi Vasily Andreevici (un soi de metamorfoză literară a autorului) au strîns o armată de idei radicale pentru a face artificii şi pocnitori cu ele. E altceva însă. Găsim acolo tot scepticismul fişat din maeştri ai îndoielii, expus de două personaje literare care pot arunca bombe cu neuroni, nu cu neutroni. „Născut în URSS”, prima lui carte, pare acum doar o jucărioară, „Ultimii eretici” e locul în care Vasile îşi asumă riscuri.
Încă o chestie şi nu vă mai bat la cap  (am zis că sîntem prieteni şi nu vreau să fiu penibil cu laudele): este prima carte din România ultimilor ani care poate ajunge la un public mare şi poate transmite ceva din scepticismul unei întregi şcoli de gîndire pe care unii de vîrsta noatră au întîlnit-o în şcolile din România, în bibliografiile pe care le urăşte mainstreamul cultrual de aici. O carte care poate măcar nelinişti puţin. Asta dacă vrea cineva puţină schimbare de atitudine. Că poate vă simţiţi foarte bine aşa. Mai multe despre Ernu găsiţi aici. Iată şi ce-am vorbit:
Crezi că există o comunitate deja formată care să gîndească în răspăr noile realităţi? Sau eşti un accident uresesisto-românesc?
Vasile Ernu: Mi-ar plăcea să cred că încep să apară comunităţi care nu mai vor să gîndească după o mantra prestabilită (oricare ar fi ea). Sînt mici focare, grupuri care se mişcă în direcţii diferite, experimentează lucruri diferite, gîndesc tot mai diversificat. Monopolul asupra culturii s-a spart ceea ce e foarte bine. As vrea sa nu fiu un accident. Eu la rindul meu sint un amestec si pot spune ca am multi amici aici pe care-i apreciez pentru ce fac si cum gindesc. Imi plac partizanii, iar noi ne recunoastem intre noi chiar daca nu avem epoleti.
Bun, sa luam un astfel de partizan roman. Îi spui ca e parte dintr-un Matrix ucigator, sa nu se imprumute, sa nu intre in jocul bancilor. N-o sa te ia drept un soi de profet nebun cum apar în filmele hollywoodiene cu apocalipse?
Vasile Ernu: Eu nu sint nici profet, nici suficient de nebun (in sensul crestin). Incerc sa fiu un scriitor care, cred, intelege destul de bine care este rostul literaturii. Eu nu vin sa dau nici sfaturi, nici solutii, nici macar raspunsuri directe. Eu vin sa ridic niste intrebari esentiale pe care omul trebuie sa si le puna macar o data in viata. Eu folosesc literatura pe care o fac exact in aceast sens: incerc sa distrug “adevarurile de la sine inteles”, incerc sa-l pun pe cititor intr-un anumit orizont de sens.
Problema cu creditele este extraordinar de interesanta si stii de ce? Fiindca modul in care o pun eu loveste atit in esenta structurilor financiare, in clasa ideologica dominanta care predica noul canon economic si mai ales ironizez pozitia bisericii (crestine). Creditul este o bogatie inversata, pe minus si, daca un bogat “intra cu greu in imparatia cerului”, atunci un tip care are credit nu are nici o sansa. Bogatul poate renunta la bogatia sa (teoretic), cel cu credite nu, fiindca are o bogatie pe minus, care nu-i apartine… Iar salvarea este eminamente un  act politic, deci creditul are bataie foarte lunga. Stalin ar fi foarte invidios pe bancheri.
Bun, explica-mi atunci contradictia care apare in cartea ta intre cel care face credit si se inlantuieste si “represiunea economica”  care-l forteaza pina la urma sa ajunga la asta. Eu am un credit – da-mi un sfat ce sa fac cu el. (stiu ca o sa-mi spui ca nu dai sfaturi – dar inchipuie-ti totusi intilnirea cu un cititor insistent)
Vasile Ernu: Costi, eu nu dau sfaturi, eu nu scot solutii din cutia fermecata. Cartea mea nu e un reţetar de solutii. Daca vrei solutii facile trebuie sa frecventezi alt gen de scriitori sau manuale care te invata cum sa ai succes in viata in 30 de zile. Eu incerc sa arat cititorului riscurile la care se supune, modul in care isi poate pierde libertatea, care sint noile forme de represiune si ca de multe ori pericolele vin din cu totul alta parte. Eu vreau ca cititorul meu sa-si puna intrebari. Ca-si ia sau nu credit, asta nu ma priveste.
Cartea ta pare de multe ori narativizarea  unui lung sir de carti cheie din “hermeneutica negativa”, de la Bahtin la Baudrillard, de la Matrix, la ce vrei tu. Tu nu poţi fi toate vocile decît în carte. De aia te abordez ca un cititor naiv. Deci zi-mi ceva ce e Vasile, nu personajul din carte Vasily Andreevici. Deci, ce i-ai recomanda unui cititor care are de ales, religia sau un credit la banca. Ce-i mai putin rau?
Vasile Ernu: In carte se regasesc fireste foarte multe idei si lecturi de o anumita factura. Sint multi autori care-mi plac si la care tin. Cartea mea este mai degraba una de idei, un soi de thriller filosofic, dar care cred eu se citeste destul de lejer fiindca eu nu prea folosesc jargonul filosofic, ci un limbaj destul de simplu. Pe linga reperele bibliografice camuflate prin diverse povestiri si intimplari, mai pot fi vazute destul de usor si trimiterile biografice (ca sint nascut in urss, ca traiesc in romania, ca sint de o anumita formatie intelectuala, ca am fost educat intr-un mediu religios de o anumia factura … un soi de protestant de factura iudaica… si tot asa). Eu incerc sa folosesc tot bagajul de cunostinte si experienta de viata in scriitura pe care o fac in acest moment… In ce priveste alegerile noastre in viata… Eu stiu un singur lucru, ca nimeni nu poate decide pentru un altul. Fiecare e condamnat sa aleaga pentru sine si e responsabil pentru aceasta alegere.
Ok, diplomatule. Ai vazut Inglourious Basterds?
Nu, încă… doar fragmente… astept cu sufletul la gura sa-l vad….
Omul face acolo o echivalenta fara inconjur intre propaganda nazista si hollywood
Vasile Ernu: Ajungem si acolo.
costi rogozanu: e chiar un filmulet despre un soi de rambo nazist. Iar se insinueaza ca Hollywood e marea razbunare. Nu au ajuns cam prea usor de facut analogiile astea? Nu cumva te paste o eticheta de aia de stinga cool?
Vasile Ernu: Eu stiu in ce societate traiesc, sint constient de riscurile acestei societati. Stiu ca de la un text-critica la un text-marfa este doar un mic pas. Societatea in care traim a reusit de  o maniera coplesitoare sa transforme aproape totul in marfa. E una din problemele care ma framinta: care este modalitatea prin care critica sa poata deveni eficienta. Pe mine acum nu ma intereseaa pozitionarea spre stinga/dreapta. Eu ironizez si stinga, nu rareori. Eroii mei sint incomozi pentru tot spectrul: de la Dumnezeu la portarul de la banca. Eu am citeva convingeri, am un crez minim pe care-l respect cu destul de multa rigurozitate. Eu stiu ca un intelectual este fie de curte, fie de exil. Eu nu vreau sa fiu un intelectual de curte, iar pentru a nu intra in aceasta categorie trebuie sa folosesti in textele tale un anumit ingredient pe care eu il numesc “Risc”. Un text care nu-si asuma un anumit risc este marfa si punct. In rest ce papuci port, ce sapca am sau cum folosesc anumite retorici e secundar.
Mie imi plac riscurile, imi place sa imping discursul in asa zisele “zone periculoase”. Eu nu vreau bani (acumulare de capital) si functii/pozitii deci nu am nimic de pierdut. Insa vrea sa muncesc si sa fiu remunerat corect, ceea ce a cu totulceva. Recunosc ca am o educatie crestin/socialista care lucreaza cu alte valori si convingeri.
Costi Rogozanu: Intre “gandeste liber dar asuma-ti ca nu prea poti vorbi” si “vorbeste liber dar nu gindi” tu ai gasit solutia scrisului de carti. Ce căi ar mai fi? Cum să se apere de Matrix un tînăr corporatist care nu scrie, nu picteaza?
Vasile Ernu: Problema mare e urmatoarea: cartile nu prea schimba lumea. Si asta o stim de foarte mult timp. Cartile ne pot ajuta sa schimbam lumea . Eu incerc sa inteleg tot mai mult cum putem sa rezistam, care sint tehnicile actuale de “aparare civila”, care sint caile prin care trebuie sa ne aparam libertatea etc. Cartea mea cu asta se ocupa de fapt. Cind totul a fost cucerit, cind batalia a fost pierduta, cind dusmanul e peste tot intrebarea care ramine e “noi ce facem?”. Daca intelegem si reflectam la ce se intimpa in jurul nostru atunci trebuie sa decidem ce facem. Daca colaboram si pina unde, daca ne supunem si pina unde, daca ne revoltam si cum o facem…. In acest moment eu nu am solutii fermecate insa sint totusi un optimist. Eu cred cu convingere, de exemplu, ca trebuie sa reinventam utopii. Omenirea fara utopie este moarta. Moartea utopiei face sa dispara viitorul, iar cind viitorul dispare, dispare de fapt actualitatea/realitatea. Omul trebuie sa reinvete sa viseze pentru a nu-si pierde prezentul. Numai masinile nu au vise. Stiu ca utopiile au adus si multa suferinta insa acesta ne este destinul.
Ideologia dominanta actuala propovaduieste “moarte utopiei”. Ne este interzis sa visam fiindca mecanismul social promovat de ea este de fapt un model social foarte primitiv si tautologic. Pornind de la citeva texte ale lui W.Benjamin (o mare feblete de-a mea), eu vorbesc in carte despre acest mecanism.
Ai doua chestii care mi-au placut mult. Opozitia numere-cuvinte, adică ordinea capitalista versus ordinea sovietica. Banii si propaganda. Acum fuziunea e extrem de ciudata. Imaginea perfectă e Neo din Matrix care vede realitatea doar prin cifre, exact ca ăia de pe WallStreet. Tu ai ales ca reprezentativa pentru zona asta românească, de periferie, imaginea vampirului. De ce sintem vampiri, Vasile?
Vasile Ernu: Un mic secret. Acum citiva ani m-am imprietenit cu Borys Groys unul din cei mai interesanti filosofi/esteticieni de prin Europa, venit si el din URSS si care locuieste si preda in Germania. Pe mine ma interesa foarte mult analiza anumitor grupuri din URSS care au reusit sa se sustraga (macar partial) din masinaria puterii comuniste. Ma interesa cum anumite grupari puteau sa gaseasca mecanisme de rezistenta fara sa intre in cirdasie cu puterea. Groys mi-a povestit atunci o chestiune foarte tare care avea sa devina o carte micuta care a aparut la Moscova (si in Germania, in Romania a aparut la ed.Idea din Cluj/ Post-scriptum comunist) in aceeasi perioada cu prima mea carte. El mi-a explicat primul acest mecanism. Comunismul (ca si statele religioase zic eu) se construieste pe limba/limbaj, pe cind capitalismul pe cifre, adica pe economic.
Sînt doua limbaje diferite. De aceea comunismul are nevoie de intelectuali, pentru a-l legitima si delegitima, de aceea intelectualul isi mai pastreaza aura in comunism (indiferent daca e pozitiva sau negativa), iar in capitalism devine un banal producator de marfuri. Eu am scris doua capitole pe aceasta tema, iar acest lucru il demonstrez scriind “O zi din viata lui Ostap Ibrahimovici Bender”. Speculantii si “sectantii” au stiut sa fenteze regimul si nicidecum disidentii. Cum? Asta povestesc pe larg in carte.
Acum insa daca traim intr-o lume metrica, unde limba nu are decit o functie comerciala, trebuie sa gasim alte mecanisme de lupta si rezistenta. Comunismul a picat nu din cauze economice, ci “lingvistice”. Limba regimului si-a pierdut puterea, a aparut un soi de inflatie a sensului. Acum ca actualul regim sa se dizolve trebuie ca “limba” lui sa-si piarda sensul. De exemplu, inflatia cifrelor, adica a banilor pot sa-i puna viata in pericol.
Vorbeşti la un moment dat de subversivii aia foarte răi, blatnoi, si de subversivii buni, tip Ostap Bender.
Vasile Ernu: Discut depsre puscarii si mecanisme de subzistenta si mai ales despre Şalamov si sensul Gulagului. In ce priveste Ostapii (romani sau sovietici) ei sint multi. De fapt ei au invins comunismul. Parerea mea e ca bisnitarii si hotii au invins comunismul si nu disidentii. Ei au inteles foarte repede in comunism cum trebuie sa comunice cu regimul, cum sa-l utilizeze, cum sa faca transferul de de sens (bani, avere, proprietati) dintr-un limbaj in altul, dintr-un regim politic in altul. Nu Doina Cornea, nu Saharov sau Soljeniţîn au luat puterea noii orinduiri dupa caderea comunismului ci “neinfricatii fii ai locotenentului Schmidt”. In comunism ei erau intersanti si aveau un rol foarte semnificativ, acum insa ei au devenit un real pericol pentru societate fiindca au devenit Puterea.

Ai un cerc vicios in carte care prinde mult din deruta noastra. Spui (personajele tale o spun, ma rog) ca ti-e dor de linistea perestroikai la un moment dat. Spui ca poate secretul a fost linistea oferita de totalitarismul sovietic. In acelasi timp ti-e frica de linistea capitalista, robotizata. Pînă la urmă în ochii personajelor tale viitorul e simplu. Ori tăcem, ori tăcem! ce tăcere alegem, capitalistă, comunistă, devine o nuanţă…
Vasile Ernu: Nu, Perestroika nu e liniste. Ea a fost cea mai mare explozie politica din ultimii 50 de ani care a culminat cu caderea comunismului. Brejnevismul a fost liniste si stagnare, insa in acea perioada au aparut fenomene culturale foarte interesante. In acea perioada (si in regimuri comuniste din zona sint perioade asemanatoare) stabilitatea si siguranta sint elemente centrale. In comunism s-a produs un soi de oferirea unui “sens major” si unificator al societatii cum numai in state religioase se mai intimla. In doua sensuri opuse. Mai intii a fost credinta oarba intr-o utopie care a dat sens si unificat marea majoritate a populatiei din URSS. Dupa care comunismul a devenit dusmanul care ne unea pe toti şi ne dedea sens. Toti in sinea noastra la unison stiam care este dusmanul. Acest lucru s-a pierdut definitiv. Fiindca ce vine odata cu noul regim postcomunist este un soi de pulverizare si fragmentare. Nu mai exista un sens unificator. Ei bine aceasta privire spre trecut (un soi de nostalgie) este nu dupa regim ci dupa aceste lucruri care tin de timp, sens, stabilitate.
E o reactie la societatea actuala care e carcterizata prin fragmentarea sensului, lipsa stabilitatii, inflatie de tot felul.
Asa, si de ce nu m-as lasa oprimat de roboti bancari? Nu-i totuna daca tac din cauza unor aparatcici timpiti din URSS sau din cauza unora dintr-o multinationala. Ba chiar ultimii iti dau si masina daca esti cuminte.
Vasile Ernu: Eu incerc sa inteleg… si probabil ma mai si contrazic. (Nici eu nu sint deacord cu eroii mei de multeori, dar sint eroii mei si-i respect.) Asta inseamna ca e bine. Eu ii critic si pe vechii politruci, si pe noii politruci. Si ăia, şi ăştia-s dusmanii mei, vor sa-mi fure viata si libertatea. Eu incerc sa definesc dusmanii actuali si sa ii critic, incerc sa vad care sint formele actuale de lupta prin care sa-mi apar viata si libertatea. Am totusi o singura viata si nu vreau sa o las pe mina politrucilor comunisti sau capitalisti. Eu spun insa un lucru destul de suparator. In comunism politrucii nu erau model de viata, toti ii uram, pe cind astazi ei au devenit eroii si modelul de viata. E trist si foarte periculos.
Zi-mi un film de la Hollywood care-ti place
Vasile Ernu: Un singur film… Pai recunosc ca-mi plac filmele cu gangsteri si puscariasi, Iar Hollywoodul e maestru la acest gen…
Tie iti plac gangsterii. Dar te-ai gindit ca de acolo ii cunosti? Te-ai lasat intoxicat, ha.
Vasile Ernu: Mi-ar placea sa scriu o carte despre puscariasi insa la noi nu exista cultura puscariei asa cum este ea dezvoltata la rusi si americani.
Si ultima chestie. Personajele tale baga citeva teorii nebune pentru intelectualii romani: era mai bine sub ocupatia sovietica pentru Romania, Ceausescu n-a existat, felul romanilor de a se face de cacat si complexul sclavului din Est etc. Se fac acum 20 de ani de la revolutie. Si mi se pare ca dupa ce n-am fost in stare sa ne asumam ceausismul la care am fost partasi si de care sintem vinovati in primul rind, nu ne mai asumam nici revolta aia din 89. Tot rusii si americanii au facut-o si pe aia. Procedam corect? Sau sintem iar provinciali.
Vasile Ernu: Romanii sint un popor foarte straniu iar intelectualii acestui popor au si ei metehnele lor. E foarte greu sa inteleg relatia intelectualilor cu propria lor istorie. Eu cred, daca vrem sa intelegem mai bine ce ni se intimpla, tot aluatul asta dospit in noi, ar trebui  privit pe o perioada mai lunga de timp.. Comunismul si capitalismul nu ne-au afectat si nu ne afecteaza in sensul profund al cuvintului. Sint niste accidente care ni se intimpla.Teoria mea a vampirismului vine cumva sa explice aceasta stare stranie a noastra. Eu sint tot mai convins ca noi sintem un popor de vampiri. Iar vampirii nu au istorie fiindca-s prinsi intre doua lumi (un soi de nici-nici… si/si). Noi nu facem istorie in sensul occidental al cuvintului fiindca noi sintem pasivi, istoria ni se intimpla. Noi sintem sub vremuri, insa vampirismul nostrum ne scoate din spatial temporar de tip uman pe care noi il intelegem ca istorie.  Noi nu ne asumam nimic fiindca nu noi facem istorie. Rezistam prin diverse forme. Si atunci ne minunam cind apare cite un Ceausescu. Rezistenta prin cultura naste stalinism si ceausism. Politicului ii raspunzi cu gesturi  politice. Gruparile intelectuale dominante sint un soi de samani care descinta, blesteama istoria. Istoria este un domeniu al naturalului: noi facem greu distinctie intre fulgere si revolutie, iar marea parte a intelectualilor le trateaza ca fiind unul si acelasi lucru. Pacat. Trebuie sa producem fapte (in sensul istoric), trebuie sa ni le asumam indiferent daca sint bune sau rele. Au existat totusi citeva momente in istoria noastra in care anumiti intelectuali romani au avut proiecte foarte interesante pe care le-au dus la capat. Pasoptistii, de exemplu, au avut un proiect cultural-politic foarte ambitios si reusit, zic eu. E o poveste lunga. Eu as umbla putin la elementele de interpetare a istoriei si vietii noastre culturale. As schimba putin grila de interpretare. Eu sint sigur ca putem afla lucruri foarte interesante despre noi. Dar trebuie sa avem curajul de a privi altfel si sa fim responsabili de propriile noastre demersuri.


Etichete: capitalism, comunism, eretici, Ernu, intelectuali

Afla aici care sunt cele mai bune metode sa faci bani pe timp de criza(P)
Post publicat in data 23 oct la 20:45 in Popcult. Pentru a urmari comentariile la acest post foloseste feed-ul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu, sau un trackback de pe propriul blog.


Tableaux design dès 19€Sublimes tableaux design pour votre déco murale. Edition limitée, -70% 
www.myfab.com




7 comments


•
•
•
• 1 Imaginea de pe coperta e mortala!
•
•
•
• preocupat
• 2009-10-23 21:48:15 

•
•
•
• 2 @dle Ernu, ca altfel nu pot sa va zic
si draga Costi ca-mi permit
E un interviu pe care l-am recitit. Mi-e greu sa vorbesc aici despre el. Pot doar sa spun ca am regasit inauntru idei si obsesii, neputinte si inceputuri de drum personale, intersectii prin care am trecut si indicatoare pe care le-am lasat in urma nepasator dupa care m-am intors si le-am citit atent fiindca ma ratacisem. Ma bucur foarte mult ca pe drumul pe care ma chinui sa merg, si am impresia uneori ca nu prea e lume, sint de fapt si altii. E si Dl Ernu.
PS pt Costi: Astept cartea:)
•
•
•
• Alin Ionescu
• 2009-10-24 00:26:41 

•
•
•
• 3 “… sint de fapt si altii.”
Mai multi decit crezi. Niste oameni pe niste scari.
•
•
•
• intre
• 2009-10-24 06:06:51 

•
•
•
• 4 Vasile Ernu: Mi-ar plăcea să cred că încep să apară comunităţi care nu mai vor să gîndească după o mantra prestabilită (oricare ar fi ea). Sînt mici focare, grupuri care se mişcă în direcţii diferite, experimentează lucruri diferite, gîndesc tot mai diversificat.
Iar asta e taman mantra intelectualului de cafenea (cunoscut si sub porecla pretentioasa de intelectual de stinga): sa nu mai gîndească după o mantra prestabilită, sa se mişte în direcţii diferite, sa experimenteze, sa faca revolutii, sa pulverizeze tabuuri, sa darime ziduri si constringeri, sa intoarca lumea cu susul in jos. Lunatici ignoranti cu creiere de gisca care nu au inteles nimic din istorie. Daca nefericitii ar mai fi citit si altceva decit romane si poezii la viata lor chinuita, ar fi putut, eventual, sa priceapa la un moment dat ceea ce un autor englez a fost capabil sa sintetizeze intr-o singura fraza care, macar asta, ar trebui sa-i dea de gindit pina si celui mai neinzestrat cu ratiune dintre neinzestratii astia de stinga: Don’t ever take a fence down until you know the reason it was put up.
•
•
•
• yo
• 2009-10-24 08:47:09 

•
•
•
• 5 [...] voxpublica.realitatea.net [...]
•
•
•
• Vasile Ernu despre cărți « La Rotundu
• 2009-10-24 10:55:36 


Nouveau Jeu Navigateur 3DPlongez Dans l'Univers de Pirate Galaxy, Jeu Browser Gratuit 
Pirate-Galaxy.gamigo.fr

• 

• 





•
•
•
• 6 Excelent, bravo. Geniala observatia lui Vasile ca pentru intelectualii romani diferenta dintre fulger si revolutie e minima.
•
•
•
• florin poenaru
• 2009-10-24 11:59:09 

•
•
•
• 7 Din exil, asa cum sunt eu, e destul de dificil sa dai un raspuns intrebarii “cum e posibil sa devii partizan”. E util ca se reiau teme discursive care au facut valuri dupa mai `68, si Vasile stie ft bine necesitatea reinventarii cercului vicios al criticii. Poate ca in sfarsit am inceput sa asumam acel secol deleuzian pe care, mai in gluma, mai in serios, il anunta Foucault. Sa deschidem noi orizonturi in interiorul focarelor de infectie intelectuala, ceva pornind de la care sa se activeze noi energii discursive, ceva care, intr-un fel sau altul, sa depaseasca tensiunile si cuplurile opozitive de genul capitalism-comunism, cifra-litera ( oare cat de util ne-ar fi Derrida?). Din exil, de la mare distanta, un gand cordial.