Nicolae TRIFON. ROUMANIE : LA LUTTE CONTRE LA CORRUPTION EST-ELLE UN COMBAT DE DROITE ?

Depuis plus d’un an, des dizaines de milliers de Roumains se mobilisent contre la corruption du Parti social-démocrate (PSD) au pouvoir, mais ce mouvement n’est-il pas le faux-nez d’une vague ultra-libérale, visant à discréditer toute idée d’intervention de l’État ? Le débat agite la gauche roumaine, déjà faible, qui craint d’être encore plus marginalisée.

La comparaison entre les vues aériennes montrant les grands axes de Bucarest investis par les manifestants anti-corruption, en janvier 2017 puis en janvier 2018, est trompeuse. Il y avait beaucoup moins de monde cette année et, surtout, deux Premiers ministres nommés par le Parti social-démocrate (PSD) ont été limogés entre temps par ce même parti. La tension n’a pas baissé pour autant entre le chef du PSD, Liviu Dragnea, bien décidé à mettre un frein à la lutte contre la corruption qui l’empêche d’accéder lui-même à la tête du gouvernement, et ceux qui font tout pour l’en empêcher.

La persévérance du PSD, majoritaire au Parlement, n’a d’égale que celle de ses opposants. Pourtant, la principale force d’opposition, le Parti national libéral (PNL), n’a toujours pas la cote au sein du mouvement, tandis que celle du mouvement créé dans la foulée de la contestation, l’Union sauver la Roumanie (USR), est en baisse. Même le Président Iohannis a été conspué par les manifestants pour avoir accepté sans broncher la candidate proposée par le PSD, Vasilica Dăncilă, pour le poste de Premier ministre.

Le PNL est de droite, l’USR se présente comme « centriste », on pourrait parler de centre-droit pour être plus précis. Et le PSD ? Le parti est affilié à l’Internationale socialiste, mais encore ? Et ses contempteurs du mouvement #Rezist, qui sont-ils ?

« Samedi 20 janvier, quelque 10 000 Roumains venus à l’appel des ONG de Soros ainsi que d’autres Roumains travaillant pour la plupart pour de compagnies multinationales étrangères installées dans la capitale ont participé à un rassemblement soi-disant anticorruption dirigé contre le gouvernement socialiste anti-globalisation de la Roumanie et ses réformes patriotiques et populaires », pouvait-on lire sur Fort Russ News, un portail concurrent de Spoutnik et de RT. Si ce média n’était pas russe, nombre de supporters du PSD se reconnaîtraient volontiers dans cette présentation, avec quelques réserves peut-être pour le terme de « socialiste ». En revanche, les croisés anti-corruption y verraient la confirmation indirecte de ce qu’ils dénoncent depuis longtemps. C’est pour dépasser cette opposition qui plombe la vie politique roumaine que des prises de position et des analyses ont fusé dernièrement à propos de l’attitude que la gauche devrait adopter par rapport à la lutte contre la corruption.

COMMENT INSCRIRE LA LUTTE CONTRE LA CORRUPTION SUR UN AGENDA SOCIAL ?

Très partagée, l’intervention postée le 10 décembre sur sa page Facebook par Ciprian Şiulea, enseignant, journaliste et traducteur, commence très fort : « Un mouvement anticorruption de gauche est une aberration absolue parce que, dans l’espace euro-atlantique, en particulier en Roumanie, le thème de la lutte contre la corruption est une idéologie violente venant de la droite anti-État et pro-privatisation. Le discours anti-corruption dit clairement que la corruption est la cause de tout ce qui ne va pas bien (l’apogée de l’aberration étant de faire reporter sur la corruption tout ce qui ne va pas bien en matière de santé et d’éducation, des systèmes drastiquement sous-financés) et que l’État est de par sa nature inefficace, parce que corrompu, et doit par conséquent être démantelé. »

Cette mise en garde s’adresse aux syndicats, au nouveau parti Demos, à tous ceux qui ont des convictions de gauche et qui seraient tentés d’« inscrire la lutte contre la corruption sur un agenda social ». Elle a eu un fort impact et a conféré une dimension explicitement politique au débat entamé l’année dernière autour du « racisme social ».

Lancée au départ comme une « méthode de réparation d’une démocratie malade », la lutte contre la corruption a été conçue comme « un mouvement et une idéologie visant la prise du pouvoir », estime l’auteur dans la deuxième partie de son intervention au titre peu équivoque : « Aucun compromis avec l’anti-corruption ! » La « propagande avec la corruption » serait une arme au service d’une « coalition hétéroclite formée de la droite politique, des services de renseignements, des procureurs, qui cherche à remplacer la vieille démocratie par un nouvel autoritarisme de droite dure, l’équivalent des régimes chauvins de Hongrie et de Pologne ».

Sur ce dernier point, l’auteur est repris dans plusieurs commentaires. Pour corriger le tir, quelqu’un fait remarquer qu’en Roumanie la lutte contre la corruption est plutôt un assemblage de libertarianisme économique (État minimal) et de progressisme éthique (anti-famille, anti-Église) ». Pour faire de la Roumanie un exemple d’occidentalisation réussie, il faudrait ainsi éliminer le PSD, à cause de son conservatisme social, mais aussi l’Église et son influence sociale.

L’ISOLEMENT DE LA GAUCHE

Dans sa tribune parue le 2 janvier sur CriticAtac sous le titre « L’anticorruption et la gauche », Vladimir Borţun salue l’analyse de Ciprian Şiulea mais avoue ne pas en partager la conclusion. Doctorant en science politiques à Portsmouth, en Angleterre, il développe à son tour la critique du discours anti-corruption dont il souligne la dimension « néo-coloniale et auto-coloniale ». Celui-ci ignore la corruption à l’Ouest et « contribue à la légitimation de l’hégémonie occidentale », alors que la gauche devrait « rejeter la rhétorique manichéenne-coloniale sur la corruption et son usage comme outil de promotion des intérêts des grandes puissances ». « Le monopole de la droite sur le thème de la corruption ne signifie pas que la gauche ne peut pas le récupérer ». Elle peut et elle doit le faire, insiste-t-il, tant d’un point de vue pragmatique que tactique, puisque « l’anti-anticorruption isole davantage encore une gauche déjà marginale ».

Répondant à un lecteur qui l’interrogeait sur ce que l’on peut faire pour atteindre les buts énoncés, Ciprian Şiulea, radical là où Vladimir Borţun se veut plus politique, se montre encore plus minimaliste et évasif : « Nous partons de très bas, l’idéal serait de construire des médias, des think-tanks, pour défendre nos idées, mais nos ressources sont limitées. Peut-être les conditions seront-elles un jour réunies pour créer un parti politique… »

En réalité, les supports médiatiques qui véhiculent les idées de Ciprian Şiulea, Vladimir Borţun et bien d’autres ne manquent pas en Roumanie, et, depuis 2016, il existe aussi un parti de gauche, Demos, ce qui n’empêche que la gauche soit quasiment inaudible dans la vie politique du pays. D’aucuns tentent de s’ouvrir aux autres, de communiquer. Tel est le cas de Vasile Ernu, cofondateur du portail CritiAtac et auteur prolifique, entre autres d’un recueil de ses chroniques intitulé Je suis un homme de gauche. Sur son blog hébergé par le quotidien Adevarul, paru le lendemain de la manifestation anti-corruption, au cours de laquelle il a « beaucoup discuté et surtout écouté », il tente une « conciliation » entre la « classe perdante » et la « classe abandonnée ». « Ce que j’ai vu hier soir, c’est la protestation de gens mécontents. Dans la rue, nous avons une classe sociale qui sent qu’elle a perdu et entend avoir sa part lors de la répartition des profits et des ressources. C’est son droit de le vouloir et de lutter pour cela. Mais il existe aussi une autre couche sociale en Roumanie. Peut-être plus nombreuse. La couche sociale non pas de ceux qui ont perdu mais de ceux qui ont été abandonnés qui ne sont représentés par personne. Ils se sentent abandonnés et affamés… »

Ces auteurs ont fait un choix politique courageux, se sont engagés, ce qui est loin d’être le cas des autres qui, en effet, pour des raisons historiques qui remontent, au-delà de la période communiste, au climat de l’entre-deux-guerres, véhiculent souvent des valeurs que l’on peut considérer comme étant plutôt de droite, sans pour autant se positionner politiquement comme tels. C’est vraisemblablement parce qu’ils les connaissent bien qu’ils ont tendance à s’attaquer à eux, parfois avant même de s’en prendre aux partis de droite. S’ils ménagent les pontes du PSD, c’est parce qu’ils les estiment moins dangereux.

Or, ce sont bien ces caciques qui exercent le pouvoir et empêchent que les problèmes systémiques du pays, notamment ceux liés à la pauvreté, ne soient publiquement débattus et que des solutions concrètes ne soient adoptées. « Finalement, Şiulea soutient que ce sera peut-être encore pire, ce qui est vrai, alors réjouissons-nous avec ce que nous avons puisque cela pourrait être pire »... C’est peut-être bien là qu’est le problème.

Sursa Roumanie, la LUTTE CONTRE LA CORRUPTION EST-ELLE UN COMBAT DE DROITE, Courrier des Balkans, LE 10 février

TRUCUL UCIGAŞ de NATHAN GEFEN (din ebraică: Yossef Abraham) Despre asasinare lui Itzak Rabin

TRUCUL UCIGAŞ

NATHAN GEFEN
(din ebraică: Yossef Abraham)


Ramat Gan, 2013
Ediţa a doua, cu schimbări şi adaosuri
Responsabilitatea pentru cele scrise îi incumbă exclusiv autorului

Editura:
Cărţi electronice www.mendele.co.il
(support@mendele.co.il)


Nota traducătorului
Fiind vorba de o traducere dintr‑o carte electronică, n‑am putut copia fotografiile din carte, extrem de semnificative. Am tradus documentele scrise cu litere de tipar (fragmente din ziare, acte ale Poliţiei, acte medicale, acte juridice – cu importanta excepţie a paginilor 1 şi 3 ale Rezumatului Clinic al spitalului Ichilov, unde din cauza proastei calităţi a fotocopiei multe cuvinte au rămas netraduse). Însă în orice caz lipsesc fotografii de maximă importanţă, cum ar fi: foaia plină de sângele lui Rabin a „Cântecului pentru paceˮ, împăturită în 4 şi cu o singură gaură de glonţ, radiografia cadavrului lui Rabin cu un glonţ în coloana vertebrală, imagini din filmul trucat al lui Kempler (una dintre ele cuprinzându‑l pe Israel Muradi, dublura lui Igal Amir, care şade pe scaun şi se uită la filmul proiectat la televizor), fotografia trucată din ziarul Yedioth Aharonoth, ş.a.m.d., şi de asemeni documentele scrise de mână, cu caligrafie poliţienească/securistă/medicală.




CUPRINSUL

Introducere
Cap. I – Semne de întrebare
Cap. II – Filmul lui Roni Kempler
Cap. III  Constatările Poliţiei
Cap. IV – Poliţia şi natura
Cap. V – Patru versiuni medicale
Cap. VI – Ecoul medial şi muşamalizarea
Cap. VII – Evacuarea, primul ajutor
Cap. VIII – Scenariul evenimentelor
Cap. IX – Trucul
Cap. X – Agent şi provocator
Cap. XI – De ce Igal Amir
Cap. XII – Familia Rabin
Cap. XIII – Cui îi foloseşte asasinatul?
Cap. XIV – O calomnie franceză de omor ritual (exploatarea asasinatului?)
Cap. XV – Acţiuni judiciare
Cap. XVI – Încheiere




INTRODUCERE
Responsabilitatea pentru cele scrise îi incumbă exclusiv autorului.
Comentariul şi aprecierile care apar în cartea aceasta sunt bazate pe material judiciar din procesul lui Igal Amir, pe lucruri care au putut fi auzite şi văzute în câteva sesiuni ale acelui proces, la care a fost de faţă autorul, pe material din ancheta poliţiei israeliene, pe reacţiile celor implicaţi în afacere, pe explicaţiile diferiţilor experţi, pe scurte filme documentare şi pe relatări jurnalistice din media scrisă şi electronică.
Chiar de la începutul acestei investigaţii în afacerea asasinării lui Itzhak Rabin fie‑i amintirea binecuvântată, ceea ce a avut loc de fapt imediat după asasinat, au fost identificate în relatări anumite, care au apărut în noaptea asasinării sau câteva zile după aceasta, nepotriviri sau contradicţii faţă de versiunea oficială a afacerii. Aceste relatări au fost transmise, verbal sau vizual, doar o singură dată, iar după aceea au fost ascunse publicului. Când redactorul unei reviste serioase s‑a adresat societăţii de citate din ziare „Yfatˮ pentru a primi, contra cost, aceste fragmente, lucrătorii societăţii i‑au refuzat cererea şi l‑au îndreptat spre sursa ştirilor.
Suspiciunile prezentate în această carte reprezintă de fapt întrebări care apar analizând informaţiile care s‑au scurs în media israeliană, dar încercările de a le trezi acolo n‑au prea reuşit, ca să spunem aşa.
Noua versiune a cărţii cuprinde multe materiale, şi înţelegeri noi ale materialelor care fuseseră deja prezentate în prima versiune a cărţii.
La urmă, o chestiune tehnică: în cartea aceasta apar de multe ori fotocopii din ziare în loc de citate, aşa încât ele trebuiesc citite cu atenţie pentru a înţelege referirea la ele.



CAP. I – SEMNE DE ÎNTREBARE
Pe 4 noiembrie 1995, noaptea, s‑au auzit focuri de armă în Piaţa Regilor Israelului din Tel Aviv. O vreme după aceea media electronică a anunţat că Primul nostru Ministru, Itzhak Rabin, a fost adus la spitalul „Ichilovˮ, grav rănit, şi peste încă scurtă vreme a ieşit din spital şeful de oficiu al Primului Ministru, Eytan Haber, care i‑a anunţat moartea.
Cel care trăsese a fost arestat pe loc, n‑a exprimat nici un sentiment – nici bucurie, nici tristeţe, şi părea înzestrat cu o stăpânire de sine uluitoare. Încă din primele ore care‑au urmat asasinatului au putut fi observate elemente ilogice şi incongruente în activitatea diverşilor factori – factori care au fost acuzaţi de asasinat, factori care au fost acuzaţi că n‑au preîntâmpinat asasinatul, factori care s‑au ocupat de anchetarea circumstanţelor asasinatului, şi factori care s‑au pronunţat în privinţa asasinatului. În zilele şi săptămânile care au urmat asasinatului, semnele de întrebare s‑au înmulţit.
Încă înainte să ne revenim din şoc, încă înainte de a fi auzit comunicatul lui Eytan Haber, a început o campanie propagandist‑medială care lega cercurile dreptei de incitare la asasinat şi de asasinat însuşi. Chiar ascultarea cu atenţie a acestei propagande nu ne ajuta să înţelegem cum a cauzat această „incitareˮ asasinatul, şi mai ales dacă critica aspră, distructivă, uneori veninoasă, care era însoţită de înjurături, calomnii şi grosolănii, putea fi numită „incitareˮ conform legii. Cercurile dreptei, care pe atunci erau zăpăcite şi bâiguiau, n‑au încercat să dezmintă această afirmaţie.
Atentatorii politici acţionează, de obicei, într‑o stare de furtună de sentimente, sau încercând să schimbe procese politice ulterioare. În cazul elevului de seminar teologic şi al studentului la Drept Igal Amir, e clar că acesta nu se afla într‑o furtună de sentimente. Comportarea sa se evidenţia tocmai prin stăpânire de sine şi nedezvăluirea sentimentelor. De asemeni, e greu de crezut că Amir vedea un viitor folos în asasinarea Primului Ministru, al cărui presupus înlocuitor era Shimon Peres, stângist binecunoscut, iar înlocuitorul său ca parlamentar urma să fie alt membru al „Partidului Munciiˮ. Un băiat echilibrat şi inteligent ca Igal Amir putea să‑şi închipuie că atentatul asupra lui Rabin va contribui numai la întărirea simpatiei pentru stânga, şi la transformarea unui „duşman şi turnătorˮ în sfânt, şi la grăbirea retragerii.
Atentatorii la vieţile unor politicieni de seamă nu obişnuiesc să se dea în vileag înaintea atentatului. Cu toate acestea, Igal Amir s‑a dezvăluit ca activist de extremă dreaptă care intenţiona să‑l asasineze pe Primul Ministru cu multă vreme înainte de asasinat, şi cu o perseverenţă stranie.
Faţă de relatările unor corespondenţi, israelieni şi străini, după care bodyguarzii au blocat accesul ziariştilor şi fotoreporterilor la Primul Ministru pe când acesta ieşea de la mitingul din Piaţa Regilor Israelului – ciudat e faptul că atentatorului, şi încă unui om care‑i seamănă, pe nume Israel Muradi, li s‑a dat acces la locul pe unde Rabin ieşea.

 – Comisia Shamgar, după părerea Dv., a înţeles că asasinatul putea fi evitat?
  „Serviciul însuşi era uluit de eşec, de faptul că Rabin a fost asasinat sub ochii lor. Serviciul însuşi era interesat de o comisie de anchetă, chiar dacă tratamentul acesteia ar fi fost dureros şi neplăcut. Şi, într‑adevăr, de la începutul activităţii comisiei i‑am putut vedea pe superiorii Securităţii intrând şi vorbind deschis şi liber, dezvăluind totul şi povestindu‑i lui Shamgar tot felul de lucruri, ca şi cum ar fi fost unul dintre ei. Când au început să fie pomenite scrisorile de avertizare,
Maariv [Vecernia], Sfârşit de săptămână, p. 11, 5‑4‑1996, Roniel Fischer: „Poate de data asta mă ascultaţiˮ, interviu cu Amos Goren, dintre veteranii secţiei de bodyguarzi ai Securităţii.

Comportarea Securităţii imediat după asasinat a fost extrem de neobişnuită. De obicei, când se descoperă un eşec sau o inacţiune în care e amestecat un asemenea organ, membrii săi încearcă să minimalizeze rolul lor în fapte, să dea vina pe alţii, să‑şi aranjeze „acoperirea curuluiˮ. Pe când aici, Securitatea a numit, cu grabă ameţitoare, o comisie de anchetă internă, şi i‑a numit pe cei vinovaţi oficial de inacţiune, poate pentru a ascunde inacţiuni mai grave. Din relatările asupra ce s‑a întâmplat în comisia Shamgar rezultă că, în contradicţie cu natura umană, securiştii s‑au străduit să dovedească că inacţiunea e numai a lor, şi doar în ultimele sesiuni au încercat să dea vina în parte şi pe Poliţie.






„Anashimˮ [Oameni], 12 ianuarie 1998
Yuval Yoaz: Asasinarea lui Rabin – întrebările deschise
Chestiunea timpului
Până în momentul acesta nu avem la îndemână un răspuns clar, câtă vreme a trecut până când rănitul Rabin a ajuns la spital. Şoferul, Menahem Damti, vorbeşte de două minute, cel mult două şi jumătate. După calculele lui Barry Chamish e vorba de opt minute şi jumătate.
Pentru a înţelege cât a durat ajungerea lui Rabin la spital, vom încerca să luăm în consideraţie toate evenimentele legate de asasinat. Comisiei Shamgar i s‑a raportat că rănitul Rabin a fost tratat în sala de traumă timp de 8‑9 minute, i s‑a făcut reanimare, şi atunci a fost transferat în sala de operaţie. Acolo a rămas 70 de minute, până ce i s‑a stabilit moartea.
Moartea lui Rabin a fost stabilită la ora 23:10, Sâmbătă seara. Adică, Rabin a ajuns în sala de traumă la ora 21:52. Şi presa a relatat că primul medic care l‑a tratat pe Rabin când acesta a ajuns în sala de traumă a fost practicantul Dr. Nir Cohen, şi aceasta a fost la ora 21:52. Dacă‑i aşa, cum stabileşte comisia Shamgar că Rabin a fost împuşcat la ora 21:59? Cum de postul de radio al armatei a transmis că Rabin a fost adus la spital la ora 22:05? De ce postul de radio al armatei a transmis că aducerea sa cu maşina a luat 9 minute, şi care e sursa acestei informaţii?
Menahem Damti lucrase ani mulţi ca şofer al Primilor Miniştri. El cunoaşte bine străzile Tel Avivului. Suntem de părere, că întârzierea în ajungerea la spital a fost cauzată numai de panică (care poate fi dedusă din oprirea pentru luarea unui poliţist în maşină), rezultat al situaţiei la care ajunsese. În orice caz, chiar economisirea unul minut, două dau trei din ajungere nu i‑ar fi salvat, pare‑se, viaţa lui Rabin.

Informaţia după care în casa familiei Amir s‑ar fi aflat un depozit de arme, pune sub semn de întrebare afirmaţia Poliţiei şi a Procuraturii, după care Haggay Amir, fratele lui Igal, şi Dror Adani, prietenul său, ar fi ştiut de apropiatul atentat. Cine pregăteşte un atentat nu ţine acasă depozite de arme şi muniţii, ci le îndepărtează înainte de a efectua atentatul. De asemeni, menţinerea depozitului de arme şi muniţii face ca intenţia lui Igal Amir de a efectua un atentat să fie foarte improbabilă.
Nu ni s‑a spus nimic despre amprentele digitale lăsate de Amir pe pistol, pe pe încărcătoare sau pe gloanţe. Pare‑se, pe aceste corpuri delicte n‑au fost controlate de loc amprentele digitale, poate din cauză că n‑au fost păstrate în starea în care amprentele digitale pot fi controlate. Întrebăm, de ce.
La anchetarea lui Igal Amir în privinţa numărului gloanţelor pe care le introdusese în încărcător, el a mărturisit că introdusese 9 gloanţe. Cu toate acestea, investigatorii au găsit în încărcătorul pistolului 8 gloanţe. Dacă Amir a tras de trei ori, atunci investigatorii ar fi trebuit să găsească pe ţeava pistolului şi în încărcător 6 gloanţe. Această nepotrivire a rămas deci un mare semn de întrebare.
Descrierea cronologiei atentatului şi a ajungerii lui Rabin la spital a fost incongruent, şi va fi exemplificat printr‑un fragment din ziarul „Anashimˮ [Oameni].




Indicii ale amestecului Securităţii
– Mai jos – un fragment din ziare.

Asasinul, Igal Amir, a cauzat dezordine în timpul sesiunii judiciare, adresându‑se din proprie iniţiativă ziariştilor şi întrebând: „De ce nu povestiţi că unul dintre bodyguarzii lui Rabin a fost lichidat?ˮ Când a fost întrebat, „Cine a [fost[1]] lichidat?ˮ, a răspuns: „Cel care a strigat Gloanţe oarbeˮ.
DIALOG CU JUDECǍTORUL
Poliţiştii au sărit pe Amir. Asasinul a reacţionat zâmbind. Unul dintre ziarişti l‑a întrebat: „Ai mai face‑o o datăˮ, şi Amir a răspuns: „Da. După ce veţi şti de ce, veţi înţelege că tot sistemul e putred. Meci vândut. Ce‑aţi văzut până acum a fost numai o mască. Nu m‑am gândit că aici vor începe să omoare oameni. Până la acordul Oslo B…ˮ
Judecătorul Dan Arbel l‑a întrerupt pe asasin şi a spus: „Scuzaţi, vă rog, nu începeţi acum să vorbiţi despre Oslo B. Nu sunteţi Ministru de Externe.ˮ
Asasinul a continuat: „Oamenii sunt ucişi, înţelegeţi?ˮ
Judecătorul: „Inţeleg. Dumneavoastră ucideţi. Acum nu suntem la argumente pentru pedeapsă.ˮ
Asasinul: „Când vor şti adevărul, toată ţara se va revolta. Totul e minciună.ˮ
Judecătorul: „Ce minciună?ˮ
Asasinul: ˮEu l‑am ucis pe Rabin. Dar n‑am făcut nici o tentativă de omor.ˮ
Securitatea a respins ieri cu dispreţ afirmaţiile lui
Maariv, 4‑12‑95, pagina 2
De către Shira Immerglick

Până la momentul în care avusese loc incidentul descris, Igal Amir fusese deţinut fără posibilitatea de a avea legături cu membrii familiei sale sau cu vreun avocat. Reiese că nu ar fi putut şti despre moartea unui bodyguard în noaptea atentatului decât de la anchetatorii Securităţii sau ai Poliţiei cu care fusese în contact. Putem înţelege aceasta şi din anchetarea lui Amir.

Din transcrierea unei casete video, dovada nr. 447/95 din 3.12.95, anchetatorii general‑locotenent de poliţie Ofer Gamliel şi maior de poliţie Yoav Gazit
Anchetatorul: Îţi place s‑o faci, când le arunci tot felul de lucruri, arunci firimituri.
Igal Amir: Eu îmi controlez spusele. Căci, iată, eu nu ştiu nimic. Nu ascult radio, nu citesc ştiri, nu ştiu ce se întâmplă şi nu ştiu nimic. Sunt zvonuri, atunci eu verific ce e adevărat şi ce nu.
Anchetatorul: Ziarele scriu, ce spui tu aici. Înţelegi, ce se întâmplă? Dar fără nici o legătură, să vezi ziarul, spune ce e scris în ziar, să crezi ce e scris în ziar sau cum ştii tu.
Igal Amir: Lăsaţi‑mă numai să citesc ziare, să ascult ştiri, să ştiu exact ce se întâmplă.
Anchetatorul: Încă puţin şi ancheta se termină. Îţi spun că ancheta se termină şi pleci de aici.
Igal Amir: Ancheta durează mai mult de o lună, şi nu se termină.
Anchetatorul: Atunci ai să citeşti ziare, ai drepturi.
Igal Amir: Eu trebuie să ştiu acum, ce se întâmplă, care e atmosfera, trebuie să ştiu totul.
Anchetatorul: Tu trebuie să ştii? Am impresia că citeşti ziare după răspunsurile tale.
Igal Amir: Eu ştiu singur, eu nu ştiu nimic
Anchetatorul: Tu, te bazezi din când în când pe ceva
Igal Amir: Eu mă bazez pe ce mă îndoapă aici şi asta [neclar] sunt asemenea zvonuri. Poţi să crezi că…


Maariv, 30‑06‑1996, Erez Rotem: „Declaraţia a fost prezentată în cadrul…ˮ
După declaraţia şoferului, călătorul a mai afirmat ceva, anume că în noaptea atentatului la spital a mai ajuns un cadavru. „El mi‑a spus că după îmbrăcăminte şi alte indicii, e sigur că e vorba de un bodyguard din acelaşi incident, şi nu de un cadavru din alt incident. El a spus că nu totul se publicăˮ.

Astfel, cele spuse la tribunal reprezintă o dovadă indirectă, că un bodyguard a fost într‑adevăr asasinat. Afară de spusele lui Igal Amir la tribunal, şi afară de zvonuri încăpăţânate, care au circulat scurtă vreme după asasinarea lui Rabin despre un bodyguard care fusese asasinat în timpul atentatului, există două declaraţii oficiale ce vorbesc despre asasinarea unui bodyguard în acel incident.
O declaraţie a fost prezentată tribunalului de un şofer de taxi, care a auzit în maşina lui de la un medic legist care văzuse cadavrul lui Rabin după moarte, despre cadavrul unui bodyguard din acelaşi incident. A doua declaraţie a fost primită, pe 21 mai 2003, de contabilul Iacob Werker, de la gardianul Amos ben‑Dov, care fusese responsabil cu securitatea la spitalul „Ichilovˮ în noaptea asasinatului. Amos ben‑Dov a văzut o pată mare de sânge pe scaunul din faţă al limuzinei lui Rabin. Întrucât, conform versiunii oficiale, pe scaunul din spate era Rabin iar la stânga lui bodyguardul Yoram Rubin, iar pe scaunul din faţă în dreapta nu şedea nimeni, e imposibil să fi fost pe scaunul din faţă, în dreapta, o pată de sânge (şi încă mare), afară numai dacă informaţia transmisă tribunalului, şi transmisă comisiei juridice, şi la fel publicului, era mincinoasă. Pe scaunul din faţă în dreapta a fost cineva care sângera, foarte probabil bodyguardul ucis. Nu şoferul de taxi, şi nici responsabilul cu securitatea Amos ben‑Dov, n‑au tras şi nu puteau trage nici un folos din prezentarea declaraţiilor lor, şi de aceea nu le putem ignora.

21/05/03
Declaraţie
Subsemnatul, Amos ben‑Dov, buletin de identitate nr. 56036387 declar precum urmează:
1.       În ziua de Sâmbătă, 4‑11‑1995, lucram ca directorul filialei uneia dintre societăţile care asigură servicii de pază spitalului „Ichilovˮ, Tel Aviv.
2.       După ce am auzit despre atentatul asupra Primului Ministru am ajuns la faţa locului pentru a dirija echipa de lucrători care asigura păstrarea ordinei publice. În cadrul activităţii mele puteam intra nederanjat în tot spitalul.
3.       Într‑o anumită fază a nopţii, m‑am dus să văd maşina Cadillac a Primului Ministru, care stătea în faţa intrării în sala de urgenţă. Maşina era încuită, neparalelă cu trotuarul şi se pare că cineva o parcase în grabă. M‑am uitat prin parbriz şi am văzut două pete mari de sânge: una în centrul băncii din spate şi una pe scaunul din faţă lângă şofer. Am presupus că pata de sânge din spate e a Primului Ministru pe când cea din faţă e a bodyguardului. Am fost surprins de mărimea petei de sânge din faţă deoarece ştiam că bodyguardul n‑a fost rănit fatal pe când despre Primul Ministru se ştia deja că decedase în urma atentatului, însă petele de sânge păreau aproape identice după mărime şi neproporţionale cu dauna cauzată de rana care le provocase. Pe când priveam l‑am chemat pe Tzur, care era adjunctul ofiţerului de securitate al spitalului (presupun că continuă să lucreze acolo) ca să vadă interiorul maşinii. El a aruncat o privire înăuntru fără ca noi să fi discutat despre ce văzusem.
4.       Pe atunci mi se părea natural că sângele din faţă e al bodyguardului (neluând în consideraţie mărimea petei care mi se părea neobişnuită). Mai apoi am aflat că Yoram Rubin a intrat în spate cu Primul Ministru şi nu s‑a aşezat în faţă, dar n‑am văzut în aceasta infirmarea posibilităţii ca într‑un stadiu anume să fi trecut în faţă fie şi numai pentru foarte scurtă vreme. Din această cauză multă vreme nu m‑am gândit că cele de mai sus pot interesa pe cineva.
5.       Declar că tot ce‑am afirmat aici e adevărat.
Amos ben‑Dov
Afirmaţia lui Amir la tribunal, după care ştia cine l‑a ucis pe bodyguard şi cine a strigat „Gloanţe oarbeˮ, pune sub suspiciune concluziile comisiei de anchetă conduse de judecătorul Shamgar, care fusese numită pentru a controla pregătirea pazei şi a informaţiilor în vederea mitingului, şi care nu ştim de ce n‑a aflat cine‑a strigat „Gloanţe oarbeˮ. E clar că Amir îl cunoştea pe cel ce‑a strigat „Gloanţe oarbeˮ şi l‑a lichidat pe unul dintre bodyguarzii lui Rabin, altfel n‑ar fi putut să ştie că e vorba de acelaşi individ.
Din fragmentul din ziar pe care l‑am prezentat mai înainte, putem înţelege că chiar după o lună de arest şi anchete, Igal Amir a continuat să nege tentativele precedente de a‑l asasina pe Primul Ministru. Această negare dezminte afirmaţiile Securităţii şi ale Poliţiei după care mândria lui Amir de fapta criminală l‑a făcut să mărturisească toate capetele de acuzare şi să coopereze cu anchetatorii din momentul arestului şi fără nici o excepţie. Pare‑se, într‑o fază anume a arestului lui Amir, înainte de judecată, cineva l‑a făcut pe Amir să‑şi schimbe părerea în privinţa „tentativelorˮ precedente de a‑l asasina pe Primul Ministru.
Atunci când e arestat un suspect de o infracţiune, care mărturiseşte fapta şi cooperează cu anchetatorii, ancheta durează foarte puţină vreme. Noam Federman, care a tras în arabi pe 2 ianuarie 1997 la Hebron, şi a rănit şapte, a primit un avocat a doua zi după arestare. După încă o zi a reconstituit fapta şi după încă o zi dosarul lui a fost predat Procuraturii, pentru înaintarea actului de acuzare. Crima lui Amir nu era mai complicată din punct de vedere tehnic decât cea a lui Federman: a ieşit de acasă cu un pistol încărcat, l‑a aşteptat pe Primul Ministru şi a tras în el câteva gloanţe. De câtă vreme are nevoie cineva pentru a povesti aceasta anchetatorilor? Dar iată, Amir a fost ţinut sub arest, fără contact cu vreun avocat sau cu familia, mai mult de o lună. Putem presupune că crima de care era suspectat, cu grave implicaţii naţionale, putea duce la întârzierea deschiderii procesului. Însă dacă suspectul mărturiseşte totul şi cooperează cu anchetatorii, nu‑i nici un motiv să fie împiedicat să ia legătura cu un avocat sau cu rudele apropiate, afară numai dacă mărturisirea vinei e falsă, cooperarea se face cu anasâna şi se încearcă a se „scoateˮ de la suspect mărturisiri despre asasinat, să se concerteze mărturii şi poate să se falsifice dovezi.
Imediat după asasinat, s‑a transmis că Rabin a refuzat să îmbrace o jachetă anti‑gloanţe, căci nu credea că un evreu ar fi capabil să atenteze la viaţa lui. Dar iată, chiar dacă Rabin nu credea în posibilitatea ca un evreu să atenteze la viaţa sa, ar fi trebuit totuşi să poarte jachetă anti‑gloanţe pentru a se apăra de atentatele unor factori duşmănoşi străini, ca de exemplu „Jihadul islamicˮ, a cărui serioasă ameninţare asupra lui Rabin era cunoscută Securităţii. Faptul a fost dat în vileag scurtă vreme după asasinat. Circa două săptămâni înainte de asasinarea lui Rabin fusese împuşcat conducătorul Jihadului islamic, Fathi Shqaqi, iar pentru apărarea Primului Ministru e lipsită de importanţă naţionalitatea atentatorului evreu sau arab. Şi înaintea comisiei Shamgar au fost aduse mărturii despre asemenea ameninţări, ba şi Lea Rabin, în cartea ei „Merg pe calea saˮ (editura ziarului „Yedioth Aharonothˮ [Ultimele ştiri] – „Cărţi dragiˮ, 1997), scrie că pe când se duceau la miting, bodyguardul Yoram Rubin l‑a informat pe Itzhak Rabin de ameninţarea cu atentatul. Greu de crezut că un securist care însoţeşte o personalitate de prim rang ca Primul Ministru, în circumstanţe în care sunt informaţii că viaţa acestuia e primejduită, îşi va lua responsabilitatea asupra a ce i se va întâmpla, fără să‑l împiedice să ajungă acolo, sau cel puţin – să‑l convingă că e imperios necesar să îmbrace jacheta anti‑gloanţe. Întrucât după mărturia lui Lea Rabin în cartea menţionată, Rabin se supunea indicaţiilor bodyguarzilor, aceasta înseamnă că cineva din Securitate a avut grijă ca Rabin să vină la miting fără jacheta anti‑gloanţe, sau că informaţia după care n‑ar fi purtat‑o e mincinoasă, căci dezvăluirea faptului purtării jachetei anti‑gloanţe ar fi dezminţit imaginea asasinatului, aşa cum establishmentul doreşte s‑o prezinte.
Încă de la începutul investigaţiei pe care se bazează cartea aceasta, când încă nu bănuiam că Securitatea e implicată în asasinat ci doar că versiunea oficală a afacerii e de necrezut, am primit de la oameni mulţi care au discutat cu mine, replici în stilul: „Nu ţi‑e frică? Securitatea e capabilă să‑ţi facă felulˮ. Toţi cei care mi‑au transmis informaţii au cerut să nu le dau în vileag identitatea (şi de aceea m‑am ferit să dezvălui numele multora dintre cei menţionaţi, incognito, în carte). Şi ziaristul italian Aldo Baquis, care a publicat împreună cu ziaristul Gabriel Ashkenazi articolul „Intrigă în numele Domnuluiˮ (săptămânalul italian DIARIO, pe 3 noiembrie 1998), mi‑a povestit cum îl implorau oamenii să nu‑i dezvăluie, de frică.
Când într‑un loc păzit are loc o crimă, poliţia îi arestează, printre alţii, pe gardieni, îi chestionează şi verifică afirmaţiile cu poligraful. Numai că gardienii din locul unde fusese asasinat Rabin s‑au transformat după aceea în anchetatorii asasinatului, ba şi Poliţia a fost subordonată anchetei lor. Putem vedea aceasta din paragraful 4.a. al documentului în privinţa echipei speciale de anchetă a asasinării lui Itzhak Rabin, fie‑i amintirea binecuvântată.

Inspectoratul General al Poliţiei ‒ Unitatea Naţională deAnchetare a Crimelor
(27.11.95)

Colonel de poliţie Shimon Sharbitt – şeful echipei
Locotenent‑Colonel de poliţie Ofer Gamliei – adjunct
Locotenent‑Colonel de poliţie Zion Sasson – adjunct
Maior de poliţie Aharon Grundman – anchetator
Maior de poliţie Eyal Shlomo – anchetator
Maior de poliţie Tzahi Hefetz – anchetator
Maior de poliţie Yehuda Oliel – anchetator
Maior de poliţie Edri Armond – anchetator
Maior de poliţie Emil Elharar – responsabil cu exponatele
Maior de poliţie Arie Silverman – coordonatorul echipei speciale de anchetă
Maior de poliţie Tirza Deutsch – anchetatoare
Plutonier major Moshe Kahlon – anchetator
Plutonier major Moshe Alnakri – anchetator
Căpitan de poliţie Asnat Roitman – ofiţeră de apreciere
Maior de poliţie Shaul Henigman – comandantul agenţilor
Plutonier major Immanuel Shoshani |  agent
Plutonier major Bechar Moshe – agent
Plutonier major Maxim Beniz – agent
Plutonier major Igal Karni – agent
Plutonier major Zuli Herşcovici – agent
Căpitan de poliţie Ilana Pinci – (? – neclar)

Subiectul:– Asasinarea Primului Ministru Itzhak Rabin fie‑i amintirea binecuvântată

1.       General:– Datele incidentului plasa Yarkon 19471/95, Unitatea Naţională pentru Investigarea Crimelor 105/95.

Prin aceasta sunteţi numiţi echipă specială de anchetă în privinţa asasinării Primului Ministru Itzhak Rabin fie‑i amintirea binecuvântată.

Începând cu data 12.11.95 dosarul anchetei a fost transferat de la districtul Tel Aviv la Unitatea Naţională pentru Investigarea Crimelor.

2.       Obiectul anchetei:‒

Pe data de 4.11.95 Sâmbătă seara în Piaţa Regilor Israelului a fost asasinat Primul Ministru Rabin fie‑i amintirea binecuvântată de către un atentator pe nume Igal Amir. Pe când Primul Ministru cobora de la tribuna unui miting pentru pace şi se îndrepta spre maşina lui.

3.       Scopul anchetei:‒

a.       A se stabili dacă asasinul a acţionat singur şi / sau cu ajutorul altora.
1.       A se cerceta cine a stat în spatele complotului de asasinare.

c.        Anchetarea tuturor celor implicaţi şi strângerea de dovezi în scopul dării lor în judecată.

4.       Metoda:‒

a.       Strângerea informaţiilor şi ancheta în strânsă colaborare cu Securitatea şi sub
responsabilitatea sa.

b.       Echipa de anchetă sub comanda locotenent‑colonelului Ofer se va ocupa de tot ce e legat de asasinatul însuşi.
Echipa sub comanda locotenent‑colonelului Sasson se va ocupa de toţi ceilalţi implicaţi.

5.       Legături cu media:‒

Sub responsabilitatea exclusivă a Secţiei Anchetelor şi a purtătorului de cuvânt al Poliţiei.

6.       Raport:‒

Şeful Echipei speciale de anchetă va raporta asupra activităţii ei prin raporturi periodice.

7.       Administraţie:‒

La dispoziţia Echipei speciale de anchetă vor sta maşinile şi organele departamentelor.
Păzirea arestaţilor şi prelungirea aresturilor prin intermediul Districtului Tel Aviv.

Yoram Wedman, general‑locotenent de Poliţie
Comandantul Unităţii Naţionale de Anchetare a Crimelor


 CAP. II – FILMUL LUI RONI KEMPLER
Pe 18 decembrie 1995, vreo lună şi jumătate după asasinat, a fost publicat faptul că un contabil de meserie, Roni Kempler, a filmat evenimentele la locul asasinatului, înainte de făptuirea asasinatului şi în timpul făptuirii lui. Kempler însuşi n‑a dat un răspuns clar şi satisfăcător de ce a ţinut sub tăcere, timp de o lună şi jumătate, existenţa acestui film.
Înainte de a discuta filmul lui Roni Kempler, trebuie să luăm în consideraţie diferenţele mari dintre el şi fotografia care a fost publicată în ziarul „Yedioth Aharonothˮ de unde a fost copiată în alte ziare, în placate şi lozinci, şi care din cauza marii sale răspândiri a reprezentat baza referirii multora la eveniment. Compararea dintre o imagine din filmul video al lui Kempler şi fotografia publicată în „Yedioth Aharonothˮ arată că fotografia din ziar e trucată.
Pe când oprirea imaginii din film nu ne permite să‑l vedem clar pe trăgător şi nici mâna sa sau pistolul, fotografia din „Yedioth Aharonothˮ conţine toate aceste elemente. Această deosebire a rămas în vigoare şi după multe încercări de a schimba claritatea imaginii din film şi luminozitatea ei şi a o reconstitui prin intermediul unor mijloace de redactare computerizate precum Saturation, Gamma Correction, Luminance (Hue).
Verificarea fotografiei publicate în „Maarivˮ (10.10.1997) ca ilustraţie la articolul lui Muradi Israel, în care el apare lângă un ecran de televizor pe care e prezentată imaginea deschiderii focului, arată că această imagine e asemănătoare cu imaginea oprită din filmul lui Kempler şi diferită de fotografia care a fost publicată în „Yedioth Aharonothˮ.
În fotografia din „Yedioth Aharonothˮ capul trăgătorului pare a fi doar cu puţin mai mare decât jumătatea capului lui Rabin, adică e vorba de un trăgător‑copil (după părerea mea de vreo 10‑12 ani). Şi comparaţia dintre figura trăgătorului din fotografia din „Yedioth Aharonothˮ şi fotografia lui Igal Amir din timpul reconstituirii asasinatului, arată că figura trăgătorului din „Yedioth Aharonothˮ nu e figura lui Igal Amir, ci diferă de ea prin lungimea favoriţilor şi prin profil în general.
Concluzia e, că fotografia publicată în „Yedioth Aharonothˮ, şi care a fost văzută de la un capăt la altul al ţării – nu corespunde cu ceea ce apare în film, şi cu toate acestea a fost adoptată de comisia Shamgar şi a fost publicată în raport ca schiţă.
Din analiza filmului video care a fost difuzat circa o lună şi jumătate după asasinat de către Canalul 2 derivă multe întrebări despre credibilitatea versiunii oficiale asupra asasinării lui Rabin.
După mărturia lui Muradi Israel, reacţia lui Rabin la împuşcătură a fost o privire speriată înapoi. Dacă analizăm filmul lui Kempler cu ajutorul unui calculator, descoperim că între împuşcătură şi reacţia lui Rabin a trecut 0.04 secundă. Întrucât timpul mediu de reacţie a unui om la un eveniment neaşteptat e de 0.75 secundă, filmul a fost pare‑se tăiat, într‑un moment critic.
Şi într‑adevăr, verificând fragmentul din film care descrie evenimentul între împuşcătură şi între privirea aruncată de Rabin înapoi, arată că el se termină prin sărirea imaginii, ceea ce înseamnă – tăiere.
În legătură cu aceasta, trebuie să spunem că calcularea timpului reacţiei, faţă de flacăra împuşcăturii, se bazează pe presupunerea că flacăra împuşcăturii care apare în film e reală, dar aşa ceva e îndoielnic: flacăra împuşcăturii e un şuvoi de foc care străluceşte, ceea ce iluminează împrejurimile împuşcăturii timp de o fracţiune de secundă. De aceea, în imaginea împuşcăturii captată din film, flacăra ar fi tebuit să ilumineze, cel puţin, spatele lui Rabin, pistolul şi mâna trăgătorului, şi, foarte posibil, mult mai mult decât acestea.
Însă, comparaţia între trei imagini – înainte de împuşcătură, în timpul împuşcăturii şi imediat după împuşcătură, arată clar că nu e între ele nici o diferenţă în privinţa intensităţii iluminării. Adică, faptul că în timpul tragerii împuşcătura nu iluminează împrejmuirea sa, indică lipsa strălucirii şi lipsa flăcării împuşcăturii. Ceea ce apare ca flacăra împuşcăturii e, pare‑se, o pată albă care a fost adăugată mai târziu filmului, prin cine ştie ce mijloace.
Faptele amintite nu infirmă afirmaţia după care Igal Amir e cel care‑a tras în Primul Ministru, ci arată că filmul care a fost prezentat ca document autentic al asasinatului, nu e aşa ceva.


CAP. III  CONSTATǍRILE POLIŢIEI
În dosarul de anchetă şi în mărturiile unor poliţişti la tribunal pot fi găsite multe constatări contrarii imaginii generale prezentată de Procuratură. Şi constatările care susţin aparent versiunea oficială sunt uneori contradictorii.

De la ce distanţă s‑a tras
Pe 28 ianuarie 1996, în a doua sesiune a procesului lui Igal Amir, a compărut martorul acuzării, maiorul de poliţie Baruch Gladstein, de la laboratorul forensic al poliţiei. La începutul depoziţiei sale el a afirmat că primul glonţ care l‑a lovit pe Rabin a fost tras de la o distanţă de circa 10 cm., iar al doilea – fiind pistolul în contact cu costumul lui Rabin, într‑un unghi foarte obtuz. Judecătorul Edmond Levi a reacţionat uluit: „Cum poate fi aşa cevaˮ, l‑a întrebat pe martor, „Sunteţi sigur? Aveţi dovezi?ˮ
Gladstein a răspuns: „Mai puţin de 20 centimetri în privinţa primului glonţ şi n‑am nici o îndoială în privinţa celui de‑al doilea glonţˮ, şi le‑a prezentat judecătorilor câteva hârtii, pare‑se fotografii. Judecătorii s‑au aplecat deasupra hârtiilor, au studiat documentele, iar judecătorul Edmond Levi a strâns din umeri, uluit. Dactilografa de lângă el a întrebat: „Atunci eu ce scriu?ˮ, iar judecătorul i‑a dictat ceva în şoaptă.
Faptul că reconstituirea n‑a fost identică cu ce se vede în film (precum i‑a spus investigatorul asasinatului, colonelul de poliţie Shimon Sharbitt lui Ron Levin în suplimentul de Sâmbătă, Maariv, 25 octombrie 1996), arată că datele laboratorului în privinţa distanţei de la care s‑a tras contraziceau şi reconstituirea, şi filmul.
Din afirmaţia lui Baruch Gladstein, după care al doilea glonţ care l‑a atins pe Rabin a fost tras dintr‑un pistol în contact cu costumul lui, reiese că al doilea glonţ n‑a fost tras de Igal Amir, căci şi diverse mărturii, şi reconstituirea evenimentului, şi filmul lui Kempler arată că Amir nu a venit în contact fizic cu Rabin. Faptul că primul glonţ a fost tras în Rabin de la circa 10 cm., împreună cu uluirea judecătorului Levi auzind afirmaţiile maiorului de poliţie Gladstein, arată că judecătorul a înţeles că există o nepotrivire între versiunea oficială a circumstanţelor asasinatului, şi între faptele care i‑au fost prezentate, şi care n‑au dovedit vinovăţia lui Igal Amir în asasinarea Primului Ministru.
Diferite alte surse, cum ar fi: comisia de anchetă a Securităţii (45 cm.), comisia Shamgar (circa o jumătate de metru), şi afirmaţia doctorului Yehuda Hiss de la Institutul Patologic (mai mult de un metru), confirmă şi ele că pistolul lui Amir n‑a atins fizic costumul Primului Ministru, ceea ce contrazice constatările laboratorului de indicii şi materiale al Departamentului Forensic al Poliţiei (depoziţia lui Gladstein): „Al doilea glonţ l‑a lovit pe Rabin pe când pistolul era în contact cu costumul luiˮ.
Reiese de aici, că nu glonţul lui Amir l‑a lezat pe Rabin.

74
28/1/96, Dosar Penal Grav 498/95(V)
Protocol
Martorul acuzării maior de poliţie Baruch Gladstein
Am primit de la postul de poliţie hainele Primului Ministru şi hainele bodyguardului Rubin, şi pe baza hainelor mi s a cerut să stabilesc de la ce distanţă s a tras.
Expertizele care mi au fost cerute erau, existenţa unor orificii cauzate de focuri de armă şi aprecierea distanţei de la care s‑a tras.
Doresc să consacru câteva cuvinte pentru a descrie prin ce metodă lucrăm noi.
Expertizele aprecierei distanţei de la care s a tras sunt făcute prin examinarea microscopică, fotografii şi tehnici sensibile şi expertize chimice sensibile. Metoda permite aprecierea distanţei de la care s a tras până la 2 – 3 m. în conformitate cu tipul muniţiei. În timpul împuşcăturii din ţeava armei ies particule ce şi au originea în praful de puşcă din cartuş. De asemeni particule. Aceste reziduuri de foc de armă sunt poate reziduuri care se află în capsă. Noi examinăm alte reziduuri, care se află în cartuş, de particule de praf de puşcă şi particule de plumb şi cupru. Şi particule a căror origine e în glonţ.
Dacă glonţul e făcut din plumb vom găsi particule de plumb dincolo de marginile orificiului împuşcăturii precum şi pe marginile orificiului. Dacă glonţul e făcut din plumb şi cupru vom găsi u amestec de plumb şi cupru dincolo de marginile orificiului precum şi în locul însuşi al împuşcăturii.

Cu cât creşte distanţa de la care s‑a tras cu atât se micşorează concentrarea particulelor deasemeni răspândirea lor se schimbă. Când arma atinge victima apar caracteristici suplimentare ale atingerii armei ca un rezultat al gazelor care ies din armă găsim rupturi în haină, şi multă funigine, acestea sunt caracteristici care apar numai atingând arma haina.
Dacă împuşcătura e trasă de la 2 – 3 cm., su chiar de la 1 cm., depinde de tipul muniţiei, nu găsim indicii de ruptură, vedem indicii de funigine. Indiciile de ruptură caracteristice în acest caz nu sunt indicii de ruptură.
Pentru a aprecia distanţa de la care s‑a tras trebuie să încercăm muniţia şi în aceleaşi condiţii. La fel pentru a aprecia distanţa de la care s‑a tras. În incident însuşi a doua zi după incident pe 5.11 am primit hainele Primului Ministru care cuprindeau jacheta lui, cămaşa şi maioul. Deasemeni am primit hainele bodyguardului, care cuprindeau jacheta lui, cămaşa şi maioul. În jacheta Primului Ministru, în spatele jachetei, în partea de sus, adică în dreapta cusăturii am găsit un orificiu de glonţ, cum l‑am descris în pagina 2 a expertizei, care după răspândirea prafului de puşcă împrejur şi a plumbului părea la mai puţin de 25 cm.




                                                                                        75
28/1/96, Dosar Penal Grav 498/95(V)
Protocol
De asemeni am găsit continuarea orificiului şi în cămaşă şi în maiou.
Al doilea orificiu de împuşcătură era în partea inferioară a jachetei, în stânga, şi avea caracteristici de împuşcătură de contact care cuprindeau multă funigine şi mari cantităţi de plumb şi o ruptură lungă de 6 cm. Acestea sunt caracteristicile clasice ale unei împuşcături de contact.
În privinţa orificiului din partea de jos a jachetei care nu e menţionat în expertiză împuşcătura a fost în unghi după urmele de funigine şi orificiul din căptuşeala costumului care era în faţa orificiului de intrare şi împrăştierea plumbului există o mare probabilitate ca împuşcătura să fi fost într‑un unghi care să corespundă situaţiei în care Primul Ministru se apleca. Unghiul de sus în jos.
Am pe toate fotografiile şi vă puteţi face o impresie după fotografiile însele.
(Martorul prezintă fotografiile şi explică în privinţa găurilor şi a funiginei).
                                              
Am primit hainele bodyguardului şi le‑am examinat, în josul părţii de deasupra a mânecii stângi a bodyguardului am găsit un orificiu de intrare a glonţului şi după împrăştierea plumbului şi cuprului şi reziduurilor de praf de puşcă e posibil ca împuşcătura să fi fost trasă de la o distanţă apropiată de contact, de la câţiva centimetri. Aici expertiza e ceva mai problematică deoarece şi aici împuşcătura a fost trasă în unghi, adică, orificiul din căptuşeala costumului ca o urmare a orificiului de intrare şi în susul mâinii, de fapt împuşcătura a fost aproape paralelă cu mâna întinsă.
Glonţul era alt tip, căci la bodyguard am găsit afară de plumb şi reziduuri de prav de puşcă împrejurul orificiului am găsit şi cupru care n‑am găsit în orificiile de împuşcături din costumul Primului Ministru.
Glonţul care a fost tras în Rubin n‑a fost găsit. La locul delictului au fost găsite trei cartuşe. Controalele au fost şi microscopice şi prin foc de armă. Am făcut controluri otpice şi oculare, şi acoperirea celor trei elemente. P. 2 în timpul controlului.

Avocatul Goldberg: Nu sunt pregătit să interoghez martorul. E prima data că văd fotografiile originale, şi din fotografii nu se poate înţelege ce se întâmplă. Tebuie să trimit sursa unui expert şi el îmi va explica ce trebuie să întreb. Am câteva întrebări, dar pentru a primi întreaga imagine vreau ca expertul să verifice fotografiile originale şi atunci voi putea




76
28/1/96, Dosar Penal Grav 498/95(V)
Protocol
să‑l interoghez pe martor. Sunt câteva nepotriviri pe care nu le înţeleg acum între distanţă dar şi între diametrul orificiului. Numai după ce voi discuta cu expertul voi putea să supun martorul unui contrainterogatoriu.

Acuzatul:
După cum spuneţi când am tras i‑am pus pistolul în contact cu spatele lui.
R Când aţi tras a doua oară i‑aţi ous pistolul în contact cu spatele lui şi aţi tras.
Î Prima oară de la o distanţă de 50
R Mai puţin de 20 cm.
Î Oare constatările iau în consideraţie că cantitatea prafului de puşcă mai mare din ţeavă şi atunci flacăra e mai mare.
R Pentru a rezolva această chestiune eu fac trageri de încercare cu aceeaşi muniţie, şi aici am făcut şi cu aceeaşi armă, cu arma dv. Beretta 9 mm. Pe costumul Primului Ministru am făcut trageri de încercare cu Hollow‑Point 9 mm. scurt.
Î Când am tras primul glonţ am văzut o flacără mare nemaipomenită.
Avocatul meu are dreptate e nevoie de un expert căci sigur nu am tras de la distanţa zero.

Nu e contrainterogare.

Procurora: Nu am alţi martori pentru azi. Am restrâns considerabil lista martorilor.

Avocatul Goldberg: Sunt gata să amân sesiunea la tribunalul districtual din Beer Sheva, după ce tribunalul m‑a anunţat că au anunţat că sunt gata să discute petiţia la ora 17.30. Înţeleg din cuvintele tribunalului că el va rămâne la [arestul din] Abu Kabir şi atunci voi putea discuta cu el.
Procesul se desfăşoară extrem de rapid pentru noi.

Însă judecătorul, în loc să dirijeze procesul în conformitate cu noile dezvăluiri, a preferat să nu le ia în consideraţie.
Pronunţând argumentele verdictului, el a respins afirmaţia avocatului Gabi Shahar, după care a mai fost un trăgător, menţionând că o asemenea afirmaţie nu ar fi trebuit fi făcută.
Deoarece depoziţia maiorului de poliţie Gladstein a fost uluitoare, m‑am aşteptat ca ea să fie comentată în medie. Însă în diverse relatări asupra sesiunilor tribunalului în acţiunea împotriva lui Igal Amir, depoziţia lui Gladstein aproape că n‑a fost menţionată, sau a fost menţionată fără a se aminti elementele esenţiale în privinţa distanţei de la care s‑a tras.
Aici trebuie menţionat că din cele patru pagini ale protocolului depoziţiei maiorului de poliţie Baruch Gladstein, prezentate la sfârşitul capitolului, se poate crea impresia că descrierea sesiunii tribunalului, prezentată la începutul capitolului, nu e exactă. Cu toate acestea, continui să susţin că am descris cu fidelitate ce‑am văzut şi ce‑am auzit în sesiunea tribunalului, pe când descrierea evenimentelor aşa cum sunt prezentate în protocol, poate cititorul s‑o explice după înţelegerea sa. În orice caz, voi explica o singură incongruenţă, semnificativă, între cele două părţi ale protocolului:
Dacă într‑un loc e scris că martorul Baruch Gladstein raportează tribunalului că primul glonţ a fost tras de la o distanţă de mai puţin de 25 cm., iată, în altă parte, răspunzând întrebării lui Igal Amir, acelaşi martor răspunde că distanţa de la care a fost trasă acea împuşcătură a fost de mai puţin de 20 cm. Această incongruenţă provine din faptul că prima oară a fost scris în protocol ce i‑a dispus judecătorul dactilografei să scrie, pe când a doua oară a fost scris în protocol ce a auzit dactilografa, fără intervenţia judecătorului.

Gloanţele
Pe 5 noiembrie 1995 i‑au fost predate expertului laboratorului forensic, Bernard Shechter două truse, în una dintre ele fiind două gloanţe care fuseseră scoase din cadavru, şi care, după cum se afirma, îl loviseră pe Rabin şi îl uciseseră.
În depoziţia sa maiorul de poliţie Baruch Gladstein a menţionat că rana lui Yoram Rubin, bodyguardul lui Rabin, a fost făcută de la o distanţă apropiată de contact, câţiva centimetri, şi apare ca o rană cu intrarea şi ieşirea glonţului. Gladstein a mai adăugat că deşi glonţul care l‑a rănit pe Rubin nu a fost găsit, examinarea materialelor rămase pe mâneca cămăşii lui dovedeşte că compoziţia chimică a glonţului [care cuprindea cupru] era diferită de compoziţia chimică a gloanţelor care l‑au lovit pe Primul Ministru.
Această afirmaţie a lui Baruch Gladstein mai are încă o semnificaţie. În aceeaşi zi, înainte de Baruch Gladstein, a depus mărturie colonelul de poliţie Bernard Shechter, şeful laboratorului de arme al Poliţiei israeliene. În depoziţia sa a spus că a primit un pistol, 3 cartuşe şi două gloanţe care fuseseră scoasa din cadavrul defunctului Prim Ministru. După depoziţia lui, gloanţele acelea conţineau cupru: „Ele sunt deosebite prin faptul că cămaşa lor nu e făcută doar din alamă…ˮ [Alamă, aliaj constituit din elementele cupru şi zinc].

63
28/1/96, Dosar Penal Grav 498/95(V)
Protocol
Nu e contrainterogatoriu.

Martorul acuzării Bernard Shechter e avertizat conform legii şi răspunde interogării principale.

Acuzatul: Până acum au fost depoziţii asupra cărora puteam să ştiu şi am acceptat să‑i interoghez. Acum faptele îmi depăşesc cunoştinţa şi e nevoie de un expert. Am nevoie de un avocat.

Avocatul Goldberg: Adaug celor spuse dimineaţa, nu sunt capabil să port o dezbatere corectă şi cinstită fără a avea martori ai apărării care să‑i controleze expertiza, eu nu sunt expert în balistică şi am nevoie de martori ai apărării care să verifice pistolul şi ei îmi vor spune ce să întreb. Dacă pun întrebări acum, ele vor fi înscrise în prot. ca şi răspunsurile lui, ceea ce poate dăuna, poate cauza daune întregului proces. Cer în cazul lui Bernard Shechter ca şi în cazul doctorului Hiss, pentru că nu am un doctor care să pună acele întrebări, nu am date.
Accept să fie interogat numai interogatoriu principal.
                                
Eu sunt şeful laboratorului de arme al Poliţiei israeliene, şi toate studiile mele şi experienţa mea sunt menţionate pe prima pagină a expertizei mele.
Pe 4.11.95 am primit pentru expertiză o pungă cenuşie pungă de plastic (T/28) şi am notat numărul pungii care era închisă. Numărul ei era 2232.

Procurora: Îi indică cele două pistoale Beretta, A şi B ale lui. Acuzatul neagă intenţia de a asasina pentru a‑i dovedi intenţia de a asasina fac uz şi de spusele lui şi de caracterul faptei.

Aceasta e expertiza mea.
E prezentat originalul expertizei marcat T/31.

Am primit un pistol, un încărcător, 3 cartuşe. Pe 5.11 am primit un plic verde în care se aflau 2




65
28/1/96, Dosar Penal Grav 498/95(V)
                                                             Protocol
acesta. Adevărat că în gelatină nu sunt oase.
Deosebirea e că glonţul cu biluţă a oprit în primul bloc, când s‑a terminat primul bloc, iar glonţul obişnuit, glonţ cu cămaşă întreagă pătrunde blocul de gelatină şi continuă după aceea în al doilea bloc.
Din cauza biluţei glonţul cam umflă, în loc de 9 mm. are vreo 11 mm. când loveşte ţinta.
Tabelul cu fotografii marcat T/35.

2 gloanţe care au fost scoase din corpul Primului Ministru şi pe care le‑am primit pentru expertiză sunt de marca Winchester Silvertip cu vârf găunos. Şi 4 de tip Hollow‑Point.
                                
Specificul lor e că cămaşa nu e numai din alamă ci şi cu aluminiu. La vârf. Şi intenţia şi rolul glonţului acesta când loveşte ţinta el umflă şi transmite toată energia ţintei.
Diferenţa între el şi un glonţ obişnuit. Un glonţ obişnuit poate să pătrundă în ţintă, corp, şi să iasă afară. Are destulă energie pentru aceasta. Dar Silvertip toată energia lui e transmisă corpului, el rămâne în ţintă.
Exponatele 32a şi b sunt de tipul Silvertip.
Gloanţele care au fost scoase din cadavru muniţie de tipul Winchester Silvertip pot fi cumpărate la magazine fără probleme.
Am cerut de la institutul de control Röntgen să caute biluţă şi ei au spus că n‑au găsit nici o biluţă.

Contrainterogatoriu avocatul Goldberg

Avocatul Goldberg: Eu nu sunt specialist în balistică ca să pun întrebări acum.
Până acum am cerut timp, şi acuzatul s‑a sculat şi a spus că el nu vrea să interoghez experţii, eu sunt obligat să respect spusele acuzatului.
Dacă întreb răspunsul poate dăuna liniei apărării.
Am cerut la începutul depoziţiei să mai fie numit un avocat. Am văzut această dovadă. După ce voi consulta martori experţi, martori ai apărării care se pricep la balistică




143
3/3/96, Dosar Penal Grav 498/95(V)
Protocol
Contrainterogatoriu
Î Aţi văzut caseta lui Kempler.
R Târziu, după ce a apărut înaintea comisiei şi a fost publicată de medie şi am văzut‑o ca orice cetăţean din Israel. Nu‑i cunoşteam existenţa în timpul reconstituirii. Şi când a fost publicată în medie ne‑am adresat comisiei s‑o primim şi am primit‑o numai după medie.

Martorul acuzării colonel de poliţie Bernard Shechter e avertizat conform legii şi‑i răspunde în contrainterogatoriu avocatului Shahar.
Î În pagina 65 e scris că nu s‑au găsit bile, unde aţi cerut să se caute bile.
R La Röntgen. Am cerut să fie căutate bile în cadavru. Nu‑mi amintesc când am cerut‑o. Am cerut de vreo 5 ori după ce am văzut muniţia care a ajuns la dosar. Că era o biluţă la cele 4 gloanţe, de aceea l‑am întrebat pe patolog dr. Hiss, vă rog să verificaţi la Röntgen s‑ar putea să fie o biluţă, e a spus că a căutat a căutat a căutat şi n‑a găsit. Încă până la cererea aceasta nu ştiam ce fel de glonţ l‑a lovit pe Primul Ministru.

Î În T/31 jos e scris „Trei schije de metal… necunoscutˮ. Adevărat că aţi scris o expertiză mai scurtă, şi după aceea aţi primit alte exponate şi aţi prelungit expertiza.
R Da.
Î În prima expertiză înainte de a şti că vor mai ajunge exponate în p. 5 sus e scris că sunt 4 schije. Îi arată paragraful 2.

Procurora: Mă opun acestor întrebări. Acestea sunt gloanţe şi obiecte care au fost sechestrate din casa ac. în percheziţii care au fost făcute pe 8 şi pe 9 date târzii. Expertiza nedorind s‑o scindăm cuprinde şi elemente care nu au legătură cu acuzaţia curentă.

Apărătorul: E vorba de un expert, deosebirea aceasta e extrem de semnificativă ţinând seama că o parte dintre controale au avut loc în noaptea aceea la ora 3.15 dimineaţa. Consider că apărarea va fi lezată dacă nu vom arăta că expertiza în anumite amănunte nu e consistentă cu expertiza originală, şi care e explicaţia pentru aceasta. El a controlat fizic acest obiect.

Dacă gloanţele pe care le‑a controlat Bernard Shechter (cu urme de cupru) erau într‑adevăr gloanţele scoase din corpul defunctului Rabin, atunci costumul (fără urme de cupru de la împuşcături) pe care l‑a controlat Baruch Gladstein n‑a fost purtat de Rabin în timpul atentatului sau dimpotrivă, dacă Rabin a purtat costumul pe care l‑a controlat Baruch Gladstein, atunci gloanţele pe care le‑a controlat Baruch Shechter n‑au fost scoase din corpul lui Rabin. Se mai poate, că costumul nu e al lui Rabin şi gloanţele n‑au fost scoase din corpul lui Rabin.
În orice caz e vorba de un fals grosolan sau înlocuirea dovezilor în timpul anchetei, sau de către anchetatorii Poliţiei, sau de către cineva care trebuia să predea anchetei Poliţiei şi costumul defunctului, şi gloanţele scoase din corpul defunctului.
Mai există o constatare, care arată că gloanţele pe care le‑a primit Bernard Shechter pentru expertiză, şi despre care a stabilit că au fost trase din pistolul lui Igal Amir, nu sunt gloanţele care fuseseră scoase din corpul lui Rabin.
Precum se ştie, Rabin a fost împuşcat cu două gloanţe de tip „Hollow‑Pointˮ. Aceste gloanţe au fost considerate ca fiind produse în particular de Haggay Amir, şi astfel ar fi trebuit să aibă în vârf o „biluţăˮ. Deoarece gloanţele care l‑au lovit pe Rabin au rămas în corpul său, şi biluţele ar fi trebuit să se afle în corpul lui Rabin. Dacă gloanţele care l‑au lovit pe Rabin n‑au fost trase din pistolul lui Igal Amir, e clar că în corpul lui Rabin n‑ar fi putut fi găsite numitele biluţe. În depoziţia sa, Bernard Shechter a afirmat: „Am cerut de la institutul de control Röntgen să caute biluţă şi ei au spus că n‑au găsit nici o biluţăˮ (p. 65, sesiunea tribunalului din 28/1/1996, dosar 498/95). Alt citat din a doua mărturie a lui Bernard Shechter: „Întrebare …,unde aţi cerut să se caute bile? Răspuns: La Röntgen. Am cerut să fie căutate bile în cadavru. Nu‑mi amintesc când am cerut‑o. Am cerut de vreo 5 ori după ce am văzut muniţia care a ajuns la dosar. Că era o biluţă la cele 4 gloanţe, de aceea l‑am întrebat pe patolog dr. Hiss, vă rog să verificaţi la Röntgen s‑ar putea să fie o biluţă, e a spus că a căutat a căutat a căutat şi n‑a găsit.ˮ (p. 143, sesiunea tribunalului din 3/3/1996, dosar 498/95).
E clar, că dacă gloanţele n‑au fost trase din pistolul lui Amir n‑a putut fi găsită nici o biluţă în corpul defunctului şi aşa a şi fost, biluţele n‑au fost găsite.
În iunie 2012 într‑o discuţie personal cu Haggay Amir după eliberarea lui din închisoare mi s‑a spus că gloanţele pe care le turnase erau gloanţe de plumb (fără cupru) şi cu biluţă.

Mâinile
Inspectoratul General al Poliţiei – Departamentul Anchetelor
Secţia forensică
13.11.95
4060/95     ZS/1040

… ‒ Unitatea naţională de Anchetare a Crimelor

… ‒ Laboratorul forensic
… … sprijin de plasă
Subiectul : Asasinarea Primului Ministru Itzhak Rabin
Referinţă: Datele evenimentului 19471/95 plasa Yarkon
…ndal
Pe data de 4/11/95 pe la ora 21:45 au fost împuşcaţi Primul Ministru Itzhak Rabin şi unul … bodyguarzi pe când urmau să intre în maşină, după terminarea mitingului de masă în Piaţa Regilor Israelului din Tel Aviv.

…cţiuni şi constatări
Pe data de 4/11/95 eram împreună cu maiorul de poliţie Shemuel Berger membru al unei echipe de filmări video la mitingul care avea loc în Piaţa Regilor Israelului din Tel Aviv.
Pe la ora 21:55 am primit de la ofiţerul departamentului de anchete Yarkon, colonelul de poliţie Motti Naftali, o pungă de plastic în care era un pistol cu care după suspiciuni se trăsese.
Punga cuprindea un pistol „Berettaˮ de tip 84F, calibru 9 mm. scurt cu numărul serial D98231Y precum şi încărcătorul corespunzător cu un număr necunoscut de gloanţe.
Pe stradă şi pe trotuar au fost găsite trei cartuşe pe a căror bază e înscris 380 Win auto.

Pe la ora 22:15 am ajuns la biroul ofiţerului departamentului de anchete în plasaYarkon. Acolo era prezent suspectul Igal Amir.
Am controlat părul suspectului şi mâinile lui cu trusa pentru controlarea reziduurilor de foc de armă.
La controlul FEROPRINT pe care l‑am făcut mâinilor suspectului n‑am văzut o reacţie …mnificativă. Palmele mâinilor au fost filmate cu filme în culori şi alb‑negru.
Terminând numitele controale am împachetat şi am marcat următoarele exponate pe care le‑am predat imediat sergentului major de poliţie Asaf Elgam:
a.       Pistolul şi încărcătorul ale căror date sunt menţionate în paragraful 1.
b.       Cele trei cartuşe descrise în paragraful 2.
c.        Probele reziduurilor de foc de armă descrise în paragraful 3.
Arie Moshe căpitan de poliţie 93614
Laboratorul mobil la locul delictului
Filiala centru tel. 08‑279510
Anexă: 2 fotografii

Când cineva trage un glonţ viu îi rămân pe mâini particule de praf de puşcă. Când după tragere e arestat un suspect de a fi tras, experţii Poliţiei practică colectarea reziduurilor de foc de armă de pe mâinile suspectului. Uneori această dată are o importanţă supremă în dovedirea vinovăţiei suspectului.

Colectarea reziduurilor de foc de armă
Pe 13 noiembrie a fost imprimată o scrisoare, în care căpitanul de poliţie Arie Moshe, de la Laboratorul mobil la locul delictului, comunică ce corpuri delicte au fost găsite la locul crimei, şi care au fost primele controale făcute asupra lui Igal Amir. Scrisoarea sa menţionează: „Am controlat părul suspectului şi mâinile lui cu o trusă pentru controlarea reziduurilor de foc de armă.ˮ
În conformitate cu scrisoarea mostrele au fost luate de pe mâinile lui Igal Amir la circa o jumătate de oră după tragere.
Pe deasupra, scrisoarea căpitanului de poliţie Arie Moshe conţine un amănunt extrem de interesant. El scrie: „La controlul FEROPRINT pe care l‑am făcut mâinilor suspectului n‑am văzut o reacţie semnificativăˮ. Controlul FEROPRINT e bazat pe principiul reacţiei chimice între sudoarea umană şi metal (patul pistolului în cazul acesta), aşa încât pot fi identificate urme pe care le lasă un obiect metalic pe corpul suspectului, care ţinuse un obiect de metal. Dacă rezultatul acestui control e pozitiv (culoarea roşie), acesta e un indiciu că suspectul a ţinut în mână un obiect metalic. Dacă rezultatul e negativ suspectul n‑a ţinut în mână un obiect metalic. Concluzia e că pistolul „Berettaˮ pe care Igal Amir l‑a ţinut în mână în timpul atentatului, nu era pistol adevărat.

Importanţa şi urgenţa controlului
Într‑un fax despre rezultatele controlului reziduurilor de foc de armă, scris de Nadav Levin (Secţia forensică, Inspectoratul General, Ierusalim), şi care a fost trimis echipei de anchetă pe 14 noiembrie 1995, maiorul de poliţie Nadav Levin, de la laboratorul de indicii şi material forensic al Poliţiei, aduce la cunoştinţă echipei de anchetă a asasinării Primului Ministru că „în mostra de pe mâinile acestui suspect n‑am găsit particule care pot fi identificate ca reziduuri de foc de armăˮ.
Numărul particulelor reziduale dintr‑un pistol cu ţeava scurtă e mai mare decât în cazul unui pistol cu ţeava lungă.
Igal Amir a tras cu un pistol „Berettaˮ scurt.
Numărul particulelor din câteva focuri de armă e mult mai mare decât dacă se trage un singur glonţ.
Igal Amir a tras de trei ori.
În orice ţară din lume, la anchetarea unui asasinat „obişnuitˮ, primindu‑se asemenea rezultate de laborator, poliţia l‑ar fi căutat pe celălalt trăgător şi numai după ce ar fi fost infirmată posibilitatea unui alt trăgător ar fi revenit la primul trăgător.

Israel Police   Mazap   Fax‑Vax                                      Tues  Nov 14, 95   16:49   PAGE 1/1

Inspectoratul General – Departamentul Anchetelor
Secţia forensică
14/11/95
Formular de fax

Către: Unitatea naţională de anchetare a crimelor
Pentru echipa specială de anchetă asasinarea Primului Ministru
Referinţă: Dosarul nostru 15206/95 – 09/ZB
Datele evenimentului: 19471/95 plasa Yarkon
Fax : 03-9393479 {AD‑080}

Expeditor: Nadav Levin
Indicii

În total numărul paginilor:

Comunicat:
Pe data de 5/11/95 au fost primite printre altele la control truse şi între ele mostre de particule ale suspectului Igal Amir {buletin de identitate 027790088}.
În continuare sunt rezultatele primelor controale:
Într‑o mostră din părul suspectului, în trusa marcată "c", am găsit o particulă care poate fi identificată ca reziduu de foc de armă. Compoziţia elementelor chimice din această particulă corespunde celor din trageri cu diverse muniţii occidentale. Nu cunoaştem particule cu o asemenea compoziţie care să nu fi provenit din explozia unei capse.
→→→În mostra de pe mâinile acestui suspect în această trusă n‑am găsit particule care să poată fi identificate ca reziduuri de foc de armă.
Expertiza amănunţită va fi trimisă după încheierea controalelor.
Cu respect, căpitan de poliţie Nadav Levin, şeful laboratorului de indicii şi materiale, Secţia forensică

Dacă faxul primit n‑a fost clar vă rog să telefonaţi la numărul 02-309452, 3
* * * * * Sfârşitul faxului * * * * *

„Expertizaˮ finală
Al treilea document e cel semnat de Nadav Levin, de pe 19 noiembrie 1955.
În primul rând, în această expertiză găsim un element care e mai puţin important, dar cu toate acestea e bine să‑l explicăm. Astfel e scris: „Într‑o mostră din părul suspectului, în această trusă, am găsit o particulă care poate fi identificată ca reziduu de foc de armă.ˮ
În timpul tragerii, din ţeava pistolului ies multe particule, care se împrăştie în zona tragerii. Aceste particule pot fi găsite pe oricine care s‑a aflat în împrejurimea locului în care s‑a tras. Dacă ar fi fost luate mostre din hainele suspectului sau din hainele sau părul altor persoane din apropiere, ar fi putut fi găsite reziduuri de foc de armă şi în acele mostre. Chiar în caz de gloanţe oarbe, chiar dacă altcineva a tras, puteau fi găsite reziduuri de foc de armă în părul suspectului. De aceea găsirea reziduurilor de foc de armă în părul suspectului are doar o singură semnificaţie, anume că Igal Amir a fost de faţă în timpul incidentului; nimic mai mult.

„Berettaˮ indicii de falsificare a rezultatelor
Trebuie să luăm în seamă faptul că pe formularul colectării mostrei nu e scris „două truseˮ, sau „truseˮ, ci s‑a notat „trusaˮ.
Colectarea particulelor de foc de armă de pe mâinile suspectului e făcută de către „Laboratorul mobil la locul delictuluiˮ al Poliţiei israeliene, într‑o fază unică (nu în două sau mai multe faze), şi de aceea e imposibil să fi fost mai mult decât o singură trusă, aceasta fiind cauza din care existenţa a două truse n‑a fost menţionată în documentul despre corpurile delicte colectate la locul crimei.
Dintr‑o dată, în documentul final, apar rezultatele a „două truseˮ. În document e scris: „1. În mostra de pe mâinile suspectului menţionat, în trusa marcată "2", am găsit multe particule care pot fi identificate ca reziduuri de foc de armă.ˮ Şi apoi: „4. În mostra mâinilor suspectului menţionat, în trusa marcată "1", n‑am găsit particule care să poată fi identificate ca reziduuri de foc de armă.ˮ
Aici eu sunt obligat să explic pe scurt, şi o voi face printr‑o paralelă cu altă acţiune în care se mrdăresc mâinile: s‑ar putea ca cineva, care execută o treabă în care se poate murdări (ca de exemplu schimbarea roţii maşinii), să creadă că a reuşit să nu‑şi murdărească mâinile, dar în cele din urmă să bage de seamă că mâinile lui s‑au murdărit cu toate acestea, sau, poate, s‑a gândit că mâinile lui s‑au murdărit mult, dar în cele din urmă a constatat că s‑a murdărit mai puţin decât credea. Dar nu e posibil ca prima oară să vadă mâini în întregime curate, iar a doua oară mâini foarte murdare.
Şi aici, negăsirea particulelor în prima trusă şi găsirea multor particule în a doua trusă reprezintă o incongruenţă internă semnificativă în document, care arată că în documentul final au fost falsificate rezultatele controalelor Poliţiei. Cu alte cuvinte, chiar de‑ar fi fost două truse (nu există o asemenea jivină), nu se poate ca în prima să nu fi fost găsită nici o particulă şi într‑a doua să se fi găsit multe. Aşa ceva e imposibil.
Chiar dacă mostrele ar fi fost colectate în două faze (practic nu există colectare dublă), atunci în a doua colectare ar fi trebuit să fie găsite mult mai puţine reziduuri de foc de armă decât în prima, căci în prima ar fi fost colectate deja majoritatea reziduurilor. E clar că conţinutul celui de‑al treilea document contrazice logica elementară.
Felul în care a fost redactat documentul final, dezvăluie intenţia de a ascunde adevărul. Am fi putut spera că în documentul final rezultatele vor fi menţionate după numerele truselor, cu o scurtă explicaţie înainte de rezultate sau după ele, însă documentul final e redactat într‑o deplină dezordine.
La începutul scrisorii au menţionat ce a fost găsit în trusa a doua. După aceea au menţionat ce s‑a găsit în părul suspectului din prima trusă.
După aceea apare o explicaţie scurtă în privinţa reziduurilor de foc de armă din muniţii diferite, şi doar după descriere s‑a menţionat că n‑au fost găsite reziduuri de foc de armă pe mâinile lui Igal Amir, după prima trusă. Dacă acest amănunt era mai puţin important, cum se poate înţelege din locul său în document, ne putem întreba de ce expertul Nadav Levin a găsit de cuviinţă să trimită informaţia urgent prin fax despre acest amănunt cu cinci zile mai înainte.
E clar deci, că felul în care a fost scrisă „Expertizaˮ a fost destinat să ascundă adevăratul rezultat, anume că n‑au fost găsite reziduuri de foc de armă pe mâinile lui Igal Amir. E clar că acest rezultat n‑a fost menţionat la începutul numitului document pentru a nu atrage atenţia. „Expertizaˮ lui Nadav Levin din 19 noiembrie 1995, arată că unul dintre sisteme Poliţia sau Procuratura, a falsificat rezultatele de laborator.

Chestiuni tehnice suplimentare
Apar chestiuni tehnice suplimentare.
E obligatoriu să se găsească reziduuri de foc de armă pe mâinile celui care a tras gloanţe oarbe? În general, e posibilă o situaţie în care să nu fie găsite reziduuri de foc de armă pe mâinile trăgătorului?
În privinţa primei întrebări, n‑am găsit expertize, căci nu s‑a acumulat în Poliţie vreo experienţă în privinţa gloanţelor oarbe. Cu alte cuvinte, în trecut n‑a fost nevoie de un asemenea control.
În conformitate cu legile fizicii, glonţul, mişcându‑se în ţeava pistolului, acţionează asupra particulelor care‑l împing, în direcţie opusă mişcării sale, şi de aceea, în lipsă de glonţ (glonţ orb) nu există vreo forţă care să împingă particulele înapoi şi ele nu vor cădea pe mâinile trăgătorului. De aceea putem presupune, că în caz de gloanţe oarbe, nu rămân urme pe mâinile trăgătorului.
În privinţa celei de‑a doua întrebări, un vânt foarte puternic în momentul tragerii, poate să împingă reziduurile de foc de armă într‑o parte, şi ele nu vor cădea pe mâinile trăgătorului. În cazul împuşcăturilor asupra lui Rabin, nu a fost nici un vânt puternic. Faptul că establishmentul a găsit de cuviinţă să falsifice rezultatele controlului reziduurilor de foc de armă (inventând în acest scop încă o trusă de reziduuri de foc de armă) arată că establishmentul înţelegea perfect că negăsirea de reziduuri de foc de armă pe mâinile lui Igal Amir dovedeşte că nu e posibil ca el să fi tras gloanţe vii.



15206/05‑09/ZB                                                    - 1 -

Inspectoratul General
Departamentul de Anchete şi Luptă Împotriva Crimei
Tel. 02‑309452‑3
Ierusalim, 19 noiembrie 1995
Dosar Nr. 15206/95‑09/ZB
Text nr. 958 123
_ _ _ _ _
Expertiză
Referinţă: Ordonanţa Dovezilor (reformulată), 1971
Numele expertului: Nadav Levin
Adresa: Direcţia de Indicii şi Materiale, Departamentul Forensic, Inspectoratul General, Ierusalim 91906

Mie, subsemnatul, mi s‑a cerut de către Plasa Yarkon/Anchete să fac o expertiză profesională în următoarea chestiune: controlul exponatelor în Ancheta dusă de unitatea de poliţie Plasa Yarkon, Unitatea Districtuală Tel Aviv şi Unitatea Naţională de Anchetare a Crimelor – Petah Tikva în dosarul nr. Datele Evenimentului 19471/95‑3 al Plasei Yarkon.

Îmi dau prin aceasta expertiza în locul unei mărturii la tribunal, şi declar aici că ştiu bine că în conformitate cu dispoziţiile legii penale în privinţa unei mărturii mincinoase la tribunal, această expertiză, semnată de mine, echivalează cu o mărturie la tribunal.

Studiile mele sunt precum urmează:
1983 – B.Sc. în geologie, Universitatea Ebraică, Ierusalim.
1985 – M.Sc. în geologie, Universitatea Ebraică, Ierusalim.

Experienţa mea profesională:
1983‑1985 – geolog, Institutul Geologic Israelian, Ierusalim.
1985‑1986 – geolog, inventarierea naţională a fosfaţilor.
1986‑1994 – ofiţer, laboratorul de indicii şi materiale, departamentul forensic, Poliţia israeliană.
11/94 şi mai apoi – comandantul laboratorului de indicii şi materiale, departamentul forensic, Poliţia israeliană.
       
Expertiza mea:

Exponatele de controlat
Pe data de 5/11/95 a fost primit de la biroul de exponate al departamentului forensic un plic închis, marcat cu numărul departamentului forensic "15206/95‑09/ZB plasa Yarkon anchete 01" cu o etichetă pe care este scris printre altele "Mostra reziduurilor de foc de armă de pe mâinile lui Igal Amir…" şi în care se aflau două truse pentru colectarea mostrelor de particule aparţinând suspectului Igal Amir (buletin de identitate 027790088), una marcată "1" şi ambalată într‑o pungă de exponate legată şi a doua marcată "2" şi ambalată într‑o pungă de plastic, pe care eu le‑am marcat "N.L.1" şi "N.L.2", corespunzător.

Controlul cerut
Dacă se află în mostrele de la susnumitul suspect particule care pot fi identificate ca reziduuri de foc de armă, şi dacă da, să se compare acele reziduuri cu reziduurile tragerilor cu muniţia din dosarul laboratorului de arme 15206/95‑08/ZB.
2/ . . .




15206/05 09/ZB                                                    - 2 -

Cursul controlului
Verificarea mostrelor de particule cu microscopul de electroni care scanează şi efectuarea unei microanalize prin metoda spectroscopiei razelor X.

Constatările analizelor şi semnificaţia lor
1.       În mostra de pe mâinile susnumitului suspect, în trusa marcată "2", am găsit multe particule care pot fi identificate ca reziduuri de foc de armă.
În mostra din părul suspectului, în această trusă, am găsit o particulă care poate fi identificată ca reziduu de foc de armă.
2.       În mostra din părul suspectului, în trusa marcată "1", am găsit o particulă care poate fi identificată ca reziduu de foc de armă.
3.       Compoziţia elementelor chimice a acelor particule corespunde compoziţiei reziduurilor de foc de armă cu muniţii "occidentale" diverse şi printre ele muniţia din susnumitul dosar al laboratorului de arme (cartuşe cu calibrul 9 mm. scurt, marcate la bază "WIN 380 AUTO"). Nu ne sunt cunoscute particule cu o asemenea compoziţie a elementelor care să nu‑şi aibă originea în explozia unei capse.

4.       În mostra de pe mâinile susnumitului suspect, în trusa marcată "1", n‑am găsit particule care să poată fi identificate ca reziduuri de foc de armă

Note                                          
1.       Amănuntele controalelor pot fi găsite în dosarul 15206/95‑09/ZB.
2.       Trusele în care se află mostrele de la susnumitul suspect se păstrează în laboratorul de indicii şi materiale din departamentul forensic.

Semnătura______________________
 

 CAP. IV – POLIŢIA ŞI NATURA
Vom compara acum constatările poliţiei şi alte constatări pe care poliţia nu le‑a luat în seamă, cu legile naturii.

Legile fizicii – energia
După mărturii, Rabin a privit înapoi speriat, privire care poate fi văzută şi în filmul lui Kempler. Cum se poate că lovit fiind de glonţ, Rabin nu numai că n‑a căzut imediat jos, ci şi corpul său nici n‑a tremurat?
Precum ştim, Rabin a fost lovit de gloanţe de tipul Hollow‑Point. Bernard Shechter a depus mărturie: „…intenţia şi rolul acestui glonţ [Hollow‑Point, N.G.] că atunci când loveşte ţinta umflă şi transmite toată energia sa ţintei… dar Silvertip, toată energia lui e transmisă corpuluiˮ [p. 65, sesiunea tribunalului din 28/1/96, dosar: 498/95]. Şi Dr. Yehuda Hiss de la Institutul Patologic a depus mărturie: „…dau posibilitate glonţului, care loveşte ţinta, să se lărgească în forma unei ciuperci şi să‑şi mărească mult calibrul, ceea ce dă posibilitatea unei mult mai mari pierderi de energie cinetică în interorul ţesuturilor care‑l înconjurăˮ [p. 68, sesiunea tribunalului din 28/1/96, dosar: 498/95].
Văzând gloanţele scoase din corpul lui Rabin putem să constatăm că ele sunt destul de strivite. Adevărat, în capitolul precedent am menţionat că e posibil ca aceste gloanţe să nu fie cele care l‑au lovit pe Rabin, dar cele ce l‑au lovit pe Rabin sunt de acelaşi tip „Hollow‑Pointˮ, şi de aceea, fotografiile prezentate corespund intenţiei noastre de a trezi interesul: cum se poate că o lovitură, care a cauzat strivirea unui glonţ de metal, nu l‑a trântit pe Rabin imediat jos?
Ce e de fapt „transmiterea întregii energii ţinteiˮ (precum a depus mărturie Bernard Shechter)?
Într‑o limbă mai simplă e vorba de o lovitură puternică, care striveşte metalul (glonţul).
E clar că asemenea gloanţe nu i‑ar fi lăsat lui Rabin nici o şansă de a se uita înapoi. De aici reiese că Rabin nu a fost lovit de ele în timpul deschiderii focului în terenul de parcare de lângă Primăria din Tel Aviv, şi dacă a fost lovit, aceasta s‑a putut întâmpla doar în intervalul de timp dintre plecarea lui de acolo şi ajungerea lui la „Ichilovˮ.

Mărturia lui Miriam Alon
Această concluzie se întăreşte în urma mărturiei lui Miriam Alon, că a stat la o distanţă de circa un metru de Rabin‑după‑tragere şi a văzut că n‑a fost lezat şi a intrat în maşină cu propriile puteri. Aşa le‑a spus ziariştilor în noaptea atentatului: „Rabin a pus piciorul drept în maşină şi pe loc s‑au auzit trei împuşcături … Rabin n‑a fost lezatˮ (Canalul 2, transmisie pe viu, 4‑11‑1995). Mai târziu cineva a reuşit s‑o „convingăˮ că ea nu‑i prea cu scaun la cap şi că a văzut ceea ce nici nu se întâmplase.
Miriam Alon a compărut în faţa comisiei Shamgar; şi acolo a susţinut cu tărie că Rabin n‑a fost lezat, ci a intrat în maşină cu propriile‑i puteri, s‑a aşezat acolo, bodyguardul a intrat după el şi maşina a plecat în viteză.

În piaţă n‑a fost vărsat sânge
Nici datele despre pierderea de sânge a lui Rabin nu se potrivesc cu versiunea oficială a circumstanţelor asasinării sale. Întrucât Rabin a primit la spital o transfuzie de 21 de pungi de sânge, cantitate mai mare decât cantitatea sângelui în corpul unui om, e imposibil ca tot sângele pe care l‑a pierdut să fi fost dirijat doar spre hemoragie internă. O mare parte din el trebuie să fi rămas afară. Şi unde sunt petele de sânge din rana bodyguardului, pete care ar fi trebuit să rămână pe scena crimei? Pentru a compara – a doua zi după atentatul ratat asupra lui Khaled Mashal, care i‑a cauzat numai zgârieturi uşoare, presa israeliană a publicat fotografiile unor muncitori iordanieni care curăţau petele de sânge de la locul incidentului. Faţă de aceasta, imediat după asasinarea lui Rabin multe camere au filmat locul în care, după versiunea oficială, ar fi fost împuşcat mortal, dar nici un canal de televiziune n‑a transmis urme de sânge. Întrucât e greu de presupus că vreun fotograf de ziar sau operator de televiziune ar ignora ocazia de a arăta o baltă de sânge sau pete de sânge dacă acestea ar exista (şi întrucât nici nu există vreo altă mărturie despre urme de sânge în locul acela), concluzia e că nu s‑a vărsat sânge în Piaţa Regilor Israelului Sâmbătă seara, 4.11.95. Avi Benayahu, consilierul de medie al lui Rabin la Ministerul Apărării, a şi confirmat că a căutat şi nu a găsit pete de sânge când a controlat terenul după atentat. N‑au fost raportate pete de sânge pe hainele bodyguarzilor sau poliţiştilor, sau ale şoferului Menahem Damti, toţi cei care chipurile l‑ar fi asistat pe rănitul Rabin.


şi l‑au evacuat de acolo. M‑am dus la marginea trotuarului şi am văzut că nu‑s pete de sânge. În sinea mea mi‑am spus că poate e în regulă, că poate n‑a păţit nimic.
Tal Bashan, „Patru zile în noiembrieˮ
Interviu cu Avi Benayahu, consilierul de medie al lui Rabin la Ministerul Apărării.
Sfârşit de săptămână, Maariv, 22 octombrie 1999


Cronologie
Concluzia că Rabin n‑a fost asasinat de împuşcăturile lui Igal Amir poate fi trasă şi din analizarea cronologiei evenimentului. Afirmaţia şoferului lui Rabin, Menahem Damti, după care a avut nevoie de 1.5 minute pentru a ajunge la spital, contrazice raporturile poliţiei şi spitalului. După raportul „Itzhak Rabin – rezumat clinicˮ, efectuat la spital, Rabin a fost adus la spital la ora 21:52. După „Raportul arestuluiˮ (formular pe care‑l redactează un poliţist când arestează un suspect) al lui Igal Amir, Igal Amir a fost arestat la ora 21:30.
Precum mi‑a spus un fost poliţist, poliţiştilor li se cere să noteze cu precizie ora arestării unui suspect, pentru că uneori acest amănunt e critic în descifrarea unei crime, dar nu toţi poliţiştii se conformează. Controlând formularele de arest alor doi suspecţi care au fost arestaţi în urma asasinării lui Rabin: Avishai Raviv (pe 6.11.95) şi Ohad Skornik (pe 8.11.95) putem vedea că orele arestului notate acolo sunt 22:10 şi 21:16 corespunzător, adică – s‑a făcut încercarea de a nota precis ora arestului.
Şi Igal Amir a fost întrebat la anchetă la ce oră a efectuat atentatul, şi răspunsul său a fost că între 21:15 şi 21:30 [text nr. 767/95 din 9/11/95]. Mai mult Igal Amir a fost fotografiat împreună cu poliţiştii care‑l arestaseră de către fotografii presei imediat după arest şi ora poate fi văzută destul de clar pe ceasul unuia dintre poliţişti şi ora e 21:32 aceasta câteva minute după tragere.
Putem deci vedea că există cel puţin trei surse independente care arată că ora atentatului a fost cel mai târziu 21:30 dar e posibil că şi mai devreme.
De aici reiese că timpul pe care l‑a luat călătoria lui Damti din Piaţa Regilor Israelului la spitalul „Ichilovˮ n‑a putut fi mai puţin de 22 minute, şi aceasta deoarece ora arestului lui Igal Amir e fără îndoială ora plecării maşinii în care se afla Itzhak Rabin
După aprecierea doctorilor de la spitalul „Ichilovˮ, Rabin a ajuns la spital la circa 4‑5 minute după ce a fost împuşcat. Întrucât focurile de armă au fost trase cu cel puţin 22 de minute înainte ca Rabin să fi ajuns la spital, rezultă că Rabin a fost asasinat după ce a părăsit Piaţa Regilor Israelului, circa 17‑18 minute mai târziu. Aparent, Igal Amir are un alibi foarte puternic: el era sub arest în momentul asasinării lui Rabin.
Atunci de ce a fost nevoie de 22 de minute pentru a‑l aduce pe Rabin la spital? Analiza datelor medicale furnizează răspunsul la această întrebare. Chestiunea va fi tratată în capitolul despre evacuarea la spital.
Altă dată de la spital măreşte timpul aducerii împuşcatului Rabin la spital la peste o jumătate de oră.
Când la spital e adus un rănit oarecare, doctorii notează toate acţiunile medicale pe care le întreprind. La început pe hârtie obişnuită, ca o ciornă, şi după aceea pe formulare. Pe aceste hârtii trebuie să fie înscrise datele rănitului sau bolnavului. Pentru a economisi timpul scrierii unor date care se repetă, la biroul de primire în spital sunt imprimate etichete cu datele rănitului sau bolnavului, în momentul ajungerii acestuia la spital. Etichetele menţionează şi ora ajungerii rănitului/bolnavului.
Pe etichetele care au fost lipite la spitalul „Ichilovˮ pe documentele din dosarul medical al lui Rabin, care a fost deschis în noaptea asasinatului, e înscrisă ora 22:04.
Adică, în conformitate cu această dată a trecut mai mult de o jumătate de oră de când Igal Amir a fost arestat în Piaţa Regilor Israelului până la ajungerea împuşcatului Rabin la spital.
Mersul pe jos de la locul atentatului până la spitalul „Ichilovˮ durează vreo 5 minute.

 CAP. V – PATRU VERSIUNI MEDICALE

Înainte de a trece la analiza documentelor medicale care dezvăluie parţial ce s‑a întâmplat cu adevărat, e interesant să menţionăm că publicului i‑au fost prezentate 4 versiuni medicale diferite. Trei versiuni au în comun faptul, că Itzhak Rabin a fost lezat de două gloanţe din cele trei care i‑au fost trase în spate; gloanţele, după ce‑au penetrat în corpul lui, n‑au ieşit de acolo, ci au fost scoase de dr. Yehuda Hiss, de la Institutul de Medicină Legală, prin autopsie. A patra versiune menţionează şi un glonţ care a fost tras în el din faţă.

Punctele esenţiale ale versiunilor medicale
E straniu, că nici măcar un singur expert medical, din cei care‑au depus mărturie în această afacere, n‑a reuşit să se conformeze în întregime, nici măcar unei singure versiuni. Adică, medicii raportează nişte constatări care uneori sprijină o versiune anume şi alteori sprijină alta. În câteva interviuri în medie unii dintre medici au declarat că au greşit sprijinând o versiune anume, dar specificând esenţa greşelii s‑a dovedit că e vorba de amănunte lipsite de importanţă şi nu de esenţa versiunii.
Iată deci versiunile, nu în ordine cronologică.
1.      Raportul Institutului de Medicină Legală (dr. Yehuda Hiss): Rabin a fost lovit de un glonţ sub omoplatul drept, circa 7 cm. de linia mediană, fără ca să fie lezată coloana vertebrală, a fost lezat plămânul drept. Traiectoria glonţului a fost în linie dreaptă până la oprirea în cutia toracică aproape de sfârcul drept. El a mai fost lovit de un glonţ – în şoldul stâng. Au fost grav lezate splina şi diafragma. Glonţul a ajuns până la intrarea plămânului stâng.
2.      Raportul spitalului „Ichilovˮ (dr. Yoram Kluger, dr. Mordechai Guttman, prof. Yosef Klausner): Rabin a primit primul glonţ în coloana vertebrală. (Cel ce a lovit coloana vertebrală) n‑a atins măduva spinării. Traiectoria glonţului şi leziunea produsă sunt descrise asemănător cu cele din raportul Institutului de Medicină Legală. Şi descrierea celuilalt glonţ care‑a lovit şoldul stâng seamănă cu cea din raportul doctorului Hiss.
3.      Depoziţia directorului spitalului „Ichilovˮ, prof. Gabi Barabaş, în comisia Shamgar, seamănă cu cea de‑a doua versiune (raportul spitalului „Ichilovˮ), dar diferă de ea într‑un amănunt esenţial: a fost identificată o leziune în măduva spinării.
4.      Relatările transmise în noaptea asasinatului de prof. Gabi Barabaş, Ministrul Sănătăţii dr. Efraim Sne şi parlamentarul dr. Yoram Lass: a fost şi al treilea glonţ, şi/sau care l‑a lovit pe Rabin din faţă, şi/sau care a lezat vase de sânge importante în preajma inimii.
Întrucât nu există diferenţe între versiuni în ceea ce priveşte glonţul care l‑a lovit pe Rabin în şoldul stâng – vom verifica versiunile în privinţa glonţului care a lovit partea dreaptă a spatelui lui Rabin.

Versiunea nr. 1
Fragment din raportul Institutului de medicină Legală (dr. Yehuda Hiss) [p. 3]:

„În spate au fost găsite două răni de penetrare a glonţului.ˮ

a.       În treimea de sus a spatelui, în dreapta liniei mediane şi sub marginea internă a omoplatului şi la o distanţă de circa 36 cm. de vârful creştetului şi 7 cm. la dreapta de linia mediană, a fost găsită o lipsă de piele cu diametrul de 0.7 cm., fără inel de frecare şi cu marginile dinţate uşor şi împrejur nu sunt urme de praf de puşcă, funigine şi/sau acţiunea focului.
Controlând în adânc canalul glonţului penetrează din spate în faţă şi puţin de jos în sus, prin spaţiul intercostal 5 din spate, cu mici fracturi pe partea superioară a coastei nr. 6 şi pe partea inferioară a coastei nr. 5.
În continuare canalul glonţului penetrează lobul superior al plămânului drept în treimea inferioară din spate şi o trece în direcţia din spate în faţă cu hemoragie de 5 cm. împrejur. În continuare canalul glonţului trece prin intervalul intercostal 3 în dreapta din faţă, fără a leza coastele şi la o distanţă de circa 8 cm. de linia mediană anterioară cu hemoragie împrejur.
Un glonţ metalic strivit cu miez de plumb strivit în formă de ciupercă de calibrul 9 mm., a fost găsit sub ţesutul adipos subcutaneu în partea anterioară a cutiei toracice în dreapta. Glonţul a fost transferat într‑un recipient special.ˮ

„18. În vertebrele coloanei vertebrale dorsală şi lombară nu sunt fracturi.ˮ [p. 5]

Dr. Mordechai Guttman era medicul de tură cel mai proeminent la spitalul Ichilov, atunci când a fost adus acolo Itzhak Rabin. Şi astfel a scris dr. Gutman în ciorna rezumatului clinic:
„Urgenţă: Inconştient… Fără puls… Tensiunea arterială o linie dreaptă în monitor, orificiu de intrare în şoldul stâng cu hemoragie externă importantă, orificiul de intrare în dreapta – omoplatul…ˮ.
Şi în interviul pe care l‑a dat lui Revital Beracha de la ziarul ˮTel‑Avivˮ 31.10.97 (număr comemorativ la doi ani de la moartea lui Itzhak Rabin fie‑i amintirea binecuvântată) dr. Guttman a sprijinit versiunea doctorului Hiss. Printre altele, a afirmat astfel: „L‑am întors şi am văzut cele două răni de glonţ: una în şoldul stâng şi a doua sub omoplatul dreptˮ.
Adică: după prima versiune, locul intrării glonţului în spatele lui Rabin e sub omoplat, destul de distanţat de coloana vertebrală (fără fracturarea vertebrelor).

Versiunea nr. 2
Cităm aici două versiuni din raportul „Itzhak Rabin  rezumat clinicˮ, pe care l‑au semnat dr. Yoram Kluger, dr. Mordechai Guttman şi prof. Yosef Klausner:

„Două răni de intrare fără funigine corespund rănilor de penetrare a gloanţelor. Una în regiunea omoplatului drept şi a doua în regiunea şoldului stâng din care se scurge sânge.ˮ [p. 1]
„Cheaguri de sânge în partea posterioară a pleurei acolo au fost găsite şi fragmente de coastă şi vertebră la înălţimea aproximată a [vertebrei] D5ˮ [p. 3].

Dacă primul fragment menţionează locul intrării glonţului, atunci din al doilea fragment înţelegem că glonţul a lovit coloana vertebrală. Raportul nu menţionează vreo lezare a măduvei spinării.
Pe 3.11.00 a fost publicat în „Maarivˮ un interviu cu dr. Mordechai Guttman intitulat „Ultimele minute în viaţa lui Rabinˮ (de către Gal Ohovski). În acel interviu dr. Guttman a spus, printre altele: „Am şi încercat să descriem precis traiectoria celui de‑al doilea glonţ care a venit din spate, a rănit parţial vertebra şi a împrăştiat fragmente osoase care ne‑au făcut să credem că fusese vorba de o lezare mai gravă a coloanei vertebrale.ˮ.
Adică: după a doua versiune locul intrării glonţului în spatele lui Rabin e apropiat de coloana vertebrală, pe care‑a rănit‑o uşor şi parţial.

Versiunea nr. 3
Cum am spus, această versiune seamănă cu versiunea a doua, însă singura deosebire dintre ele e semnificativă: lezarea măduvei spinării. Această deosebire e semnificativă căci atunci diferă semnificativ indiciile clinice, dar şi tratamentul medical.
Şi astfel, printre altele, a depus mărturie profesorul Gabi Barabaş în faţa comisiei Shamgar: „Un glonţ a lovit omoplatul drept, aproape de coloana vertebrală. De fapt locul penetrării a fost la atingerea dintre coaste şi coloana vertebrală, cu lezarea vertebrei şi de asemeni o lezare anumită, pe care nu putem s‑o apreciem, a coloanei vertebrale înseşi, a măduvei spinării înseşi, şi de asemeni o ruptură mare în plămân mult mai mare faţă de ceea ce vedem de obicei în leziuni citadine obişnuite de cuţit, sau glonţ obişnuitˮ. [p. 37]
Şi dr. Guttman menţionează în foaia anexă a operaţiei: „Ruptură în plămân care duce la zona coloanei vertebrale mediane (circa 5‑6 cm.) am palpat sfărâmarea osuluiˮ.
Dar e imposibilă sfărâmarea osului fără lezarea măduvei spinării.
Aşa i‑a spus prof. Gabi Barabaş într‑un interviu telefonic cu Haim Yavin de la Canalul 1:

Yavin: Ce leziuni avea?
Barabaş: Avea o rană în piept, foarte gravă, care‑a lezat coloana vertebrală şi vase de sânge importante din apropierea inimii, şi încă o rană care i‑a lezat splina. Ambele răni sângerau. A primit timp de o oră şi încă ceva, ora în care a fost tratat, douăzeci şi una pungi de sânge. Şi asta nu l‑a ajutat să‑şi revină.
Yavin: De fapt, a decedat ca urmare a lezării splinei şi a vaselor de sânge?
Barabaş: A decedat ca rezultat a unei lezări multivalente, combinată cu pierdere masivă de sânge şi lezarea coloanei vertebrale, care de fapt a fost sfărâmată. Ceea ce se mai cheamă şi şoc spinal.

Adică: în conformitate cu versiunea a treia locul penetrării glonţului în spatele lui Rabin e în coloana vertebrală, ceea ce a dus la rănirea coloanei vertebrale şi lezarea măduvei spinării.

Versiunea nr. 4
Prof. Gabi Barabaş a dat un interviu şi Canalului 2:
Barabaş: A ajuns imediat după rănire, fără tensiune arterială, fără puls, de fapt în linie dreaptă. Era clar că fusese rănit în piept şi în abdomen. Au început reanimarea şi transfuzia. L‑au trimis foarte repede în sala de operaţie pentru că era clar că pierde sânge din piept, căci i‑au introdus o drenă în piept ca să scadă presiunea. Când au introdus drena a ieşit mult sânge şi multă presiune. L‑au trimis în sala de operaţie. În operaţie s‑a constatat că fusese lezată splina, fuseseră lezate vase de sânge importante de lângă inimă şi coloana vertebrală fusese lezată extrem de grav.
Ziarista: De câte gloanţe a fost vorba?
Barabaş: Scuzaţi?
Ziarista: De câte gloanţe a fost vorba?
Barabaş: Cred că două, nu trei, cred că două. Dar unul, care a lovit aproape de inimă, a lezat şi coloana vertebrală, s‑a înfipt în coloana vertebrală.

Dar dacă gloanţele care l‑au lovit pe Rabin din spate n‑au ieşit din corpul lui (adică, din piept) ci au fost scoase de doctori, cum se poate ca el să fi suferit de o rană sângerândă în piept? Şi dacă glonţul care a lezat coloana vertebrală şi s‑a înfipt în ea a fost tras din spate, cum a putut să ajungă în cutia toracică şi pe drum să lezeze vase importante de sânge de lângă inimă?
Mărturia profesorului Barabaş şi relatările mediale sunt întărite şi de ultima pagină din raportul medical, unde e scris, printre altele, cu mâna doctorului Guttman: „Rană de ieşire în direcţia D5‑6 cu sfărâmarea vertebreiˮ. În această pagină e menţionat explicit că e vorba de o rană de ieşire şi că direcţia glonţului e înspre coloana vertebrală, cu sfărâmarea vertebrei.
E imposibil ca această descriere să se refere la unul din cele două gloanţe care l‑au lovit pe Rabin din spate, căci în privinţa fiecăruia dintre ele există o descriere separată care contrazice diagnozele de mai sus: unul a lovit sub omoplatul drept (ciorna rezumatului clinic: „Orificiu de intrare din dreapta – omoplatulˮ).
Adică, din descrierea direcţiei glonţului care s‑a înfipt în coloana vertebrală a lui Rabin reiese că e vorba de al treilea glonţ, care a fost tras în piept, din faţă. Mai mult, din direcţia glonţului în interiorul corpului lui Rabin, către coloana vertebrală (adică, spre spate) reiese că a penetrat în corp din faţă. Căci chiar dacă un glonţ după ce pătrunde în corp îşi schimbă uneori direcţia, niciodată nu se întoarce înapoi prin ricoşeu (nici un ţesut în corpul uman nu e destul de dur pentru a cauza un asemenea efect).
În interviul acordat ziarului „Maarivˮ, dr. Guttman a explicat că cuvântul „ieşireˮ nu înseamnă ieşirea din corp, ci ieşirea dintr‑un organ intern al corpului şi intrarea în alt organ intern. În privinţa „sfărâmării vertebreiˮ, a afirmat că a greşit în diagnoza sfărâmării şi că de fapt glonţul a cauzat numai o lezare uşoară a vertebrei. Dar ce facem cu direcţia glonţului spre coloana vertebrală, adică din faţă în spate? Cu toate că e vorba de esenţa documentului, dr. Guttman preferă să nu explice acest aspect. Pe deasupra el mai afirmă în „Maarivˮ că redactarea numitului raport medical a fost făcută noaptea târziu. Cu toate acestea, în interviul dat ziarului „Tel‑Avivˮ, cu trei ani mai înainte, el a spus printre altele:

Revital Beracha: „Ce‑aţi făcut după aceea?ˮ
Dr. Mordechai Guttman: „Eu am rămas în sala de operaţie. Unii au ieşit afară. Am discutat între noi cum a fost posibil, tot felul de teorii, şi ce‑o să fie acum şi cum am ajuns la situaţia asta. Afară erau toţi. Tot guvernul, poliţia, familia lui Rabin, preşedintele Statului. Profesorul Barabaş şi Efraim Sne, care era Ministrul Sănătăţii, au ieşit să încunoştiinţeze familia. Noi am rămas înăuntru, să scriem raportul, ca să nu uităm şi să nu ne zăpăcimˮ…..
Revital Beracha: „Ce aţi făcut când aţi ajuns acasă?ˮ
Dr. Mordechai Guttman: „Am moţăit. N‑am reuşit să dorm. Am discutat cu soţia şi dimineaţa am revenit la spital. Nu‑mi amintesc ce s‑a întâmplat în ziua următoare. Eram ocupaţi cu scrierea raportuluiˮ.

Adică, raportul n‑a fost scris sub presiune şi a rămas destul timp pentru a face schimb de opinii cu ceilalţi membri ai corpului medical în privinţa situaţiei, ba şi în ziua următoare a rămas destul timp pentru a scrie raportul cum se cuvine.
În privinţa raportului oficial (imprimat) al spitalului, dr. Guttman a spus ziarului „Maarivˮ:

„…şi imediat după aceea, când am trebuit să redactăm un raport pentru Ministerul Sănătăţii, am înţeles că formularea aceasta e capabilă să inducă în eroare şi am corectat‑oˮ.

Dar şi raportul oficial (corectat) al spitalului Ichilov notează: „Fragmente de coastă şi vertebră la înălţimea aproximată a [vertebrei] D5ˮ ‒ descriere care contrazice afirmaţia raportului oficial al Institutului de Medicină Legală (dr. Yehuda Hiss): „Glonţ sub omoplatul dreptˮ şi contrazice altă afirmaţie şi mai categorică a doctorului Hiss: „În coloana vertebrală dorsală şi lombară nu sunt fracturiˮ [p. 5].

Ronen Bergman a scris (Războiul doctorilor, „Haaretzˮ, 3.2.2000) referindu‑se la numitul document al doctorului Guttman: „E… o greşeală. Rabin nici n‑a fost lezat în coloana vertebrală…. nu poate explica de ce a scris prof. Guttman . . . "Rană de ieşire în direcţia D5‑6 cu sfărâmarea vertebrei". Deoarece dr. Mordechai Guttman, care l‑a operat pe Primul Ministru rănit, a mai scris în ciorna rezumatului clinic precum şi în foaia operaţiei că "ruptura în plămân… duce spre zona coloanei vertebrale posterioare în (D 5‑6 aproximativ) acolo am palpat sfărâmarea osului" – e greu de înţeles cum a făcut de două ori aceeaşi greşeală dacă aşa ceva nici nu era acolo.ˮ

O întrebare nu mai puţin interesantă poate fi pusă când vorbim despre comisia Shamgar – comisia pentru anchetarea inacţiunilor păzirii Primului Ministru, defunctul Itzhak Rabin.
Comisia a ascultat depoziţia profesorului Barabaş, şi de asemeni a citit raportul doctorului Hiss, care se infirmă reciproc în privinţa lezării coloanei vertebrale. Dacă comisia n‑a ştiut să compare între cele două mărturii, ce‑a ştiut comisia să facă?
Într‑adevăr, care dintre aceste două depoziţii corespunde realităţii? Dacă a fost lezată coloana vertebrală, cum afirmă prof. Barabaş, atunci vin afirmaţiile doctorului Kluger şi infirmă această mărturie. Dacă vrem să ştim unde a intrat primul glonţ în spatele Primului Ministru, atunci afirmaţiile doctorului Guttman contrazic propriile sale afirmaţii, căci el şi confirmă şi infirmă constatările doctorului Hiss.
Încercând să explice comunicatul profesorului Barabaş în noaptea asasinatului, dr. Kluger afirmă: „Barabaş a intrat pare‑se pentru o vreme în sala de operaţie şi a auzit de lezarea coloanei vertebrale şi aşa a relatat mediei.ˮ (Ronen Bergman, Războiul doctorilor, „Haaretzˮ [Ţara[2]], 3.2.2000) Putem întreba de ce prof. Barabaş nu găseşte de cuviinţă să‑şi explice greşeala singur şi‑l lasă pe dr. Kluger s‑o facă. Încă o întebare: ce facem cu toate celelalte constatări pe care le‑a enumerat prof. Barabaş în noaptea asasinatului, cum ar fi o rană sângerândă în piept, lezarea unor vase de sânge importante lângă inimă şi glonţul înfipt în coloana vertebrală? De ce nimeni nu se mai referă la ele?
În depoziţia sa în procesul lui Igal Amir, dr. Kluger a prezentat o versiune prudentă (p. 100., 29 ianuarie 1996): „Un glonţ a intrat între omoplatul drept şi coloana vertebrală, a pătruns printre…ˮ ‒ poate pentru ca la nevoie să poată „mişca locul intrării glonţuluiˮ. Dar şi această versiune contrazice o parte din celelalte versiuni: şi dr. Hiss şi dr. Guttman (în ziarul „Tel‑Avivˮ) afirmă că glonţul a intrat sub omoplat.

Implicaţiile versiunii nr. 4 – lezarea unor vase de sânge importante de lângă inimă
Am arătat că în interviurile la televiziune prof. Barabaş a relatat despre „lezarea unor vase de sânge importante de lângă inimăˮ. Însă o asemenea leziune din pistolul lui Igal Amir în Piaţă l‑ar fi ucis pe loc sau cel puţin nu i‑ar mai fi permis să privească înapoi, aşa cum apare în filmul lui Roni Kempler. Ea ar fi făcut imposibilă discuţia cu el în vehicolul de evacuare, conform mărturiei lui Menahem Damti, ca şi saltul lui în limuzină, în conformitate cu depoziţia bodyguardului său Yoram Rubin.
În cartea ei „Merg pe calea saˮ, Lea Rabin întăreşte versiunea despre lezarea unor vase de sânge importante de lângă inimă, căci nefiind versată în medicină nu i se poate atribui „dibăciaˮ de a improviza o versiune „alternativăˮ a morţii, diferită de cea prezentată de medicii spitalului. În cartea ei, ea scrie [p. 27]: „După ce glonţul a perforat aorta, aerul a început să aflueze în creierˮ. De va afirma cineva că prof. Barabaş a greşit şi a indus‑o în eroare pe Lea Rabin, să binevoiască să mai citească ceva din afirmaţiile doctorului Guttman în ziarul „Tel‑Avivˮ:

Revital Beracha: V‑aţi întâlnit cu familia lui Rabin după aceea?
Dr. Guttman: Da. O delegaţie a spitalului s‑a dus la ei în săptămâna de doliu şi s‑a întâlnit cu familia. Am avut o discuţie foarte intimă. Ei au vrut să afle tot felul de amănunte şi le‑am povestit totul. Toate amănuntele pe care‑au dorit să le ştie. De atunci nu m-am mai întâlnit cu ei.

Cu alte cuvinte, Lea Rabin a primit informaţia pe care o aduce în cartea ei nu numai de la prof. Barabaş, ci şi de la dr. Guttman şi de la alţi medici.
Altă mărturie despre lezarea unor vase de sânge importante de lângă inimă e furnizată de o scrisoare de ameninţare primită de prof. Barabaş în timpul procesului lui Igal Amir. Scrisoarea a fost formulată astfel:

Dr. Barabaş Shalom, 2.4.96
Medici care au cauzat moartea prin neglijenţă trebuie să fie ucişi – fără îndurare!!
Persoanele notate mai jos vor fi lichidate în cursul 1996‑97 de echipe ale morţii – din străinătate.
[Urmează o listă de 22 de medici şi membri ai echipelor medicale]
Dr. Barabaş – dacă crezi că e vorba de o glumă – îţi propun să‑ţi schimbi părerea.
Cu stimă,
Dr. Neufeld L.

Această scrisoare a fost publicată şi discutată în ziarul „haIrˮ [Oraşul] (mai 1996). După reportaj (scris de Nicole Krau), semnatarul scrisorii, Levi Neufeld, a fost un student dereglat mintal, care fusese suspectat la începutul anilor ’60 de o serie de asasinate fără mobil. Faţă de aceasta, cel ce‑a trimis scrisoarea profesorului Barabaş nu e dereglat mintal sau aiurit, care scrie fraze lungi, încâlcite şi ininteligibile (în stilul scrisorii de sinucidere a lui Levi Neufeld, aşa cum e descrisă în ziarul „Oraşulˮ). Aici avem afirmaţii scurte şi clare, menţionarea datei, adresarea „Shalomˮ şi încheierea obişnuită „Cu stimăˮ.
În privinţa conţinutului scrisorii de ameninţare pe care‑a primit‑o prof. Barabaş, sunt menţionate acolo numele a 22 de doctori şi surori, dintre care numai 17 l‑au tratat pe Itzhak Rabin înainte de moarte. Ceilalţi 5 sunt doctori de la spitalul „Meirˮ din Kfar‑Sava, care au fost acuzaţi în trecut de neglijenţă medicală care‑a cauzat moartea unei fetiţe în anul 1986; o parte dintre ei au şi fost condamnaţi pentru aceasta. Factorul care‑a cauzat moartea fetiţei a fost lezarea aortei lângă inimă, acelaşi factor care‑a cauzat şi moartea lui Rabin. Dar această lezare n‑a fost menţionată în documentele medicale care‑au fost înaintate tribunalului, n‑a fost menţionată în depoziţiile medicilor specialişti care‑au fost chemaţi să depună mărturie în faţa tribunalului – Kluger şi Hiss, şi nici n‑a fost raportată comisiei Shamgar. Foarte puţini ştiau de ea atunci când a fost primită scrisoarea de ameninţare, printre care cei 17 membri ai echipei medicale care sunt menţionaţi în scrisoarea de ameninţare.
Întrucât e improbabil ca doctorii să‑şi trimită o scrisoare de ameninţare lor înşile, se pare că sursa scrisorii e un factor care ştie şi el de leziunea din faţă şi vrea să avertizeze pentru a‑i împiedica dezvăluirea.
Faptul că cel ce semnează scrisoarea e legat de o afacere de dinainte cu 50 de ani, arată că autorul scrisorii are acces la arhivele serviciilor de Securitate, adică – e angajat al serviciilor de Securitate.
În versiunile a doua, a treia şi a patra, orice lezare a coloanei vertebrale l‑ar fi împiedicat să privească înapoi, cum a apărut în filmul lui Roni Kempler. Ea l‑ar fi împiedicat şi să vorbească în limuzină, cum a mărturisit şoferul său, Menahem Damti. La fel şi saltul său în limuzină, despre care a depus mărturie bodyguardul său, Yoram Rubin, în faţa comisiei Shamgar, ar fi fost imposibil.
De fapt, toate acele limitări ale versiunilor a doua, a treia şi a patra, apar şi în prima versiune, însă e nevoie de o explicaţie mai amănunţită. Aceasta în capitolele următoare.



THE STATE OF ISRAEL
MINISTRY OF HEALTH
TEL AVIV SOURASKY MEDICAK CENTER
Affiliated to the Tel‑Aviv University
Sackler Faculty of Medicine
Municipality of Tel Aviv Yafo
                                   5.11.95

Itzhak Rabin – rezumat clinic

Pe data de 4.11.95 la ora 21.52 a fost adus dl. Itzhak Rabin, în vârstă de 73 de ani, la sala de urgenţă, câteve minute (apreciem 4‑5 minute) după ce fusese lezat de foc de armă.
La primire:
Fără puls, fără tensiune arterială, respiraţie agonală (gasping) şi inconştienţă. Pupilele nu sunt lărgite, privirea îndreptată spre stânga, monitorul în linie dreaptă.
A fost efectuată intubaţia imediată şi respiraţie artificială cu 100% oxigen. Apoi au fost instalate două transfuzii şi a fost introdusă o drenă intercostală în dreapta, pe linia mediană a axilei în spaţiul 5‑6. A ieşit aer sub presiune, şi sânge în cantitatea de vreo 300 cmc. În paralel a fost efectuat masaj cardiac extern şi a fost injectată andrenalină (…). După circa cinci minute a apărut puls femural slab şi rapid (dar nu puls radial).

Constatările semnificative la controlul (…) cuprind: Două orificii de intrare fără funigine care corespund cu orificiile de intrate a gloanţelor. Unul în zona omoplatului drept şi al doilea în regiunea şoldului stâng din care se scurgea sânge. Hainele lui erau îmbibate cu sânge. A fost observată devierea traheei spre stânga fără indicii de lezare externă a gâtului. Pielea capului şi a gâtului erau violete‑vinete. În zona plămânului era o emfizemă subcutanee în dreapta iar în zona subclaviculară din dreapta sfârcului era un glonţ în ţesutul subcutaneu. După intubaţie a fost constatată o diminuare importantă în intrarea aerului în plămânul drept şi ventilaţia după plămânul stâng a părut normală. Abdomenul era plat şi moale fără indicii de iritare a peritoneului. Nu erau indicii de lezare corporală afară de cicatrici vechi în regiunea şoldului stâng.
În acest stadiu după circa 8 minute de tratament la urgenţă rănitul era în stare de profundă inconştienţă, fără respiraţie independentă,

6, Weizman St., Tel Aviv 64239, Tel. 03 6974444, Fax 972 3 5464444




THE STATE OF ISRAEL
MINISTRY OF HEALTH
TEL AVIV SOURASKY MEDICAK CENTER
Affiliated to the Tel Aviv University
Sackler Faculty of Medicine
Municipality of Tel Aviv Yafo

fără puls periferic palpat dar cu puls central. La monitor puls de 120 pe minut. N‑a fost măsurată tensiune arterială periferică. Sângele continua să curgă din rana de intrare din şold. Fiind diagnozată hemoragie intraabdominală s‑a hotărât să fie trimis imediat în sala de operaţie. În sala de operaţie (la ora 22.05) a fost pregătit câmpul de operaţie care cuprindea abdomenul şi toracele în procedură de urgenţă. Pacientul n‑a primit anestezice ci doar oxigen 100% şi se afla în poziţia Trendelenburg. Abdomenul a fost deschis printr‑o incizie mediană de la xifoid până la pubis. A fost observant sânge în cantitate mijlocie. Majoritatea lui în sfertul stâng superior. A fost efectuat Four quadrant packing. Splina era sfâşiată. A fost găsit un orificiu de glonţ în diafragma stângă şi o hematomă mică împrejurul rinichiului stâng. Nu au mai fost observate alte leziuni ale organelor abdominale. A fost efectuată extirparea splinei şi intrarea sa a fost legată.

Din cauza dificultăţii în respiraţia artificială a rănitului a fost introdusă încă o drenă în dreapta cutiei toracice şi au fost drenaţi circa 500 cmc. sânge. Diafragma stângă era puţin afundată spre abdomen, a fost deschisă şi s‑a găsit că spaţiul pleural stânga nu conţinea cantităţi importante de sânge sau aer. În paralel a fost introdusă prin peretele cutiei toracice o drenă intercostală din stânga. N‑a ieşit sânge sau aer.
În ciuda opririi hemoragiei în spaţiul abdominal, drenării bilaterale a cutiei toracice şi transfuziei rapide de sânge şi lichide prin transfuzii centrale (secundare) rănitul nu şi‑a revenit. Pulsul era de 100‑130 pe minut, şi timp de câteva minute tensiunea arterială a crescut la 90 sistolic, cu doză maximă de dopamină şi andrenalină care au fost injectate intravenos.
Temându‑ne de Cardiac tamponade am efectuat deschiderea pericardului din direcţia subxifoidală. Am observant sânge în spaţiul pericardial. De îndată spaţiul operaţional a fost prelungit prin Median sterntomy. La deschiderea pericardului am observant sânge în cantitate de circa 100 cmc. Dar nu am observant vreo ruptură în inimă sau în vasele de sânge şi inima bătea. Au fost deschise cele două spaţii pleurale. N‑am observant hemoragie activă din stânga iar în dreapta erau cheaguri de sânge.


6, Weizman St., Tel Aviv 64239, Tel. 03‑6974444, Fax 972‑3‑5464444




THE STATE OF ISRAEL
MINISTRY OF HEALTH
TEL AVIV SOURASKY MEDICAK CENTER
Affiliated to the Tel Aviv University
Sackler Faculty of Medicine
Municipality of Tel Aviv Yafo

Cu toate acestea n‑a fost obţinută stabilizarea (…). În ciuda tratamentului cu medicamente (…) a apărut bradicardia şi pulsul a scăzut de la 130 la 60 până la 50 pe minut. Tensiunea arterială era între 60 şi 90 sistolic şi el a continuat să primească sânge şi lichide fără nici o ameliorare şi în tot cursul reanimării a primit 21 de pungi de sânge. Aortic cross clamping la înălţimea diafragmei nu i‑a îmbunătăţit situaţia hipodinamică temându‑ne de o hemoragie neidentificată în dreapta cutiei toracice sau procese subclaviculare am deschis şi cutia toracică în dreapta prin al cincilea spaţiu intercostal. Plămânul era umflat.

Am găsit o ruptură mare (cu diametrul de circa 3 cm.) în partea mediană anterioară a lobului superior. Cheaguri de sânge în partea posterioară a pleurei unde au fost găsite şi fragmente de coastă şi vertebră la înălţimea presupusă a [vertebrei] D5. N‑am găsit hemoragie sau leziune în vasele subclaviculare cu toate că glonţul trecuse pe lângă ele. Pe neaşteptate a apărut bradicardia până la 30 pe minut, o scădere a end tidal CO 2 de la 27 la 9, spasme ale camerelor inimii şi ca urmare a lor stop cardiac. Au fost efectuate masaj cardiac intern, stimulare electrică şi injectare directă de andrenalină fără nici o reacţie. După circa 40 de minute de reanimare continuă a fost stabilită moartea.



Dr. Y. Kluger                                                 Dr. M. Guttman                          Prof. Y. Klausner
Şeful pavilionului de traumă               Adjunctul şefului pav. chir. b‑c                 Şef de pavilion


6, Weizman St., Tel Aviv 64239, Tel. 03 6974444, Fax 972 3 5464444




CAP. VI – ECOUL MEDIAL ŞI MUŞAMALIZAREA
Lezarea din faţă în media scrisă şi electronică
O dovadă suplimentară care întăreşte supoziţia că leziunea principală de care a suferit Rabin a fost în piept, din faţă: o foaie de hârtie cu cuvintele „Cântecului pentru paceˮ, perforată şi pătată cu sângele lui Rabin, aşa cum a prezentat‑o purtătorul său de cuvânt Eytan Haber (Ruby Castro a fotografiat foaia în mâinile lui Eytan Haber pentru ziarul „Maarivˮ). Privind foaia aceasta putem vedea că fusese împăturită în patru (după liniile împăturirii) şi că orificiul creat de impactul glonţului se află în sfertul stâng inferior. Fenomenul e straniu, căci pe o foaie împăturită de două ori ar trebui să se formeze – ca rezultat al impactului glonţului – patru orificii simetrice. Şi într‑adevăr, dacă împuşcătura „perforantăˮ ar fi avut loc când ţeava pistolului era îndreptată spre pieptul lui Rabin în unghi drept sau aproape de drept – s‑ar fi format patru orificii, câte un orificiu în fiecare sfert al foii. Însă există posibilitatea ca împuşcătura să fi fost trasă dintr‑un unghi foarte obtuz, adică – aflându‑se Rabin în poziţie şezândă sau culcată iar trăgătorul e deasupra lui şi întinde mâna armată cu pistolul în interiorul costumului. Într‑un asemenea caz glonţul a intrat printre două sferturi ale foii, lăsând acolo urme de frecare şi funigine. Şi într‑adevăr, urme de frecare şi funigine pot fi văzute clar pe două dintre sferturile foii. Pare‑se, deci, că împuşcătura a fost trasă pe când pistolul ucigaş pătrundea printre cele două sferturi ale foii.
Aici putem întreba: o fi pata rotundă un orificiu adevărat?
Răspunsul ni‑l dă Shimon Peres, cel care în prima sesiune a guvernului după moartea lui Rabin (care a avut loc câteva ore după asasinat) a spus printre altele: „Ne‑au împărţit cuvintele. El a pus cântecul ăsta în buzunar şi glonţul a perforat cântecul.ˮ Peres şi‑a însoţit cuvintele cu o mişcare a mâinii, arătând spre buzunarul stâng al costumului său.
Unii au încercat să se descotorosească de cuvintele acestea ca fiind vorbe de clacă. Totuşi, expresii afectate în asemenea împrejurări nu sunt însoţite de o asemenea descriere exactă a circumstanţelor morţii, cum a spus Yosef Trumpeldor „Bine‑i să mori pentru ţara a noastrăˮ[3], fără a intra în explicaţii şi nuanţe. Adică, de‑ar fi spus Peres „Glonţul a perforat cânteculˮ şi nimic mai mult, am fi putut vedea în aceasta o frază poetică, dar după ce‑a dat amănunte şi a arătat cu palma dreaptă spre buzunarul stâng al costumului său, putem presupune că a descris fapte reale.

Aşa se face versiunilor contradictorii
La Ancheta lui Igal Amir şi în procesul său au fost aduse mărturii contradictorii. Securitatea, Poliţia şi Procuratura au reuşit să le ascundă şi să le mascheze sub un morman imens de mărturii şi raporturi.
Dar nu exista nici o posibilitate de a ascunde faptul că Rabin fusese lovit de un glonţ tras din faţă, căci faptul acesta era evident. De aceea, a fost trecut sub tăcere. Securitatea a făcut un efort deosebit de mare pentru a coordona depoziţiile medicale una cu alta cu toată graba posibilă. De aceea i s‑a cerut doctorului Hiss, de la Institutul de Medicină Legală, să ajungă la spital şi să efectueze acolo autopsia, cu toate că la spital n‑avea la dispoziţie instrumentele şi condiţiile pentru a o face, şi cu toate că nu era nici o nevoie de a efectua autopsia tocmai noaptea.
Aşa e descrisă desfăşurarea evenimentelor în numitul articol din ziarul „Haaretzˮ: „Unul dintre şefii Securităţii a telefonat… şi i‑a ordonat doctorului Hiss să vină la Ichilov pentru a efectua acolo autopsia. Hiss s‑a opus, a spus că nu sunt acolo toate aparatele necesare, şi că niciodată nu mai fusese aşa ceva. Securistul i‑a spus lui Hiss că Securitatea bănuieşte că Rabin a fost asasinat ca prim pas într‑o tentativă de puci general împotriva regimului din Statul Israel, şi că iniţiatorii puciului vor încerca să răpească şi cadavrul lui Rabinˮ. Straniu, căci Hiss a fost chemat când era clar pentru toţi că n‑are loc nici un puci, şi chiar dacă bănuia cineva că alţi conspiratori se mai plimbă în libertate, ce nevoie ar fi putut avea acei presupuşi conspiratori de cadavrul Primului Ministru?
Interesant, aceată afirmaţie i‑a fost făcută şi lui Lea Rabin. În cartea ei „Merg pe calea saˮ ea scrie că pe când era transportată cu maşina Securităţii din Piaţa Regilor Israelului la comandamentul Securităţii, aparatul de comunicaţie n‑a fost pus în funcţiune, pentru a‑i împiedica pe conspiratori să localizeze maşina şi să improvizeze pe loc încă un atentat. Straniu, să fi fost Lea Rabin atât de importantă pentru acei presupuşi conspiratori, ca să‑i oblige să atenteze la viaţa ei pentru a termina treaba?
Sau poate că totuşi a fost în ţară puci şi noi n‑am ştiut? Când un factor oarecare furnizează „basmeˮ pentru a‑şi explica faptele, e clar că vrea să‑şi ascundă adevăratele intenţii, şi că acestea într‑adevăr nu sunt curate. Faptul că dr. Yehuda Hiss a primit de la Securitate argumente prosteşti pentru a efectua autopsia la spitalul Ichilov, trezeşte suspiciunea că ajungerea sa la spital era necesară Securităţii pentru a realiza coordonarea mărturiilor între el şi medicii spitalului şi pentru a împiedica dezvăluirea adevăratului factor (împuşcătură din faţă) care a provocat moartea lui Rabin.
Şi afirmaţile tehnicianului de autopsie Eli Lipstein, care a participat la autopsia lui Rabin, în cartea sa „Viaţa mea printre morţiˮ (editura „Orionˮ 2008) arată că Securitatea s‑a străduit să împiedice darea în vileag a adevărului.
Eli Lipstein: „Fotograful Haim ne aştepta în sala de operaţie. De îndată a venit un securist şi ne‑a ordonat să mergem cu el. Am ajuns într‑o camera unde se mai aflau câţiva securişti, cu capetele plecate şi îngheţaţi. Unul dintre ei ne‑a invitat politicos să şedem. S‑a aşezat şi el, ne‑a notat datele personale pe care i le‑am transmis după cererea lui, a dat datele colegului său, care s‑a dus şi le‑a verificat. După câteva minute a revenit şi i‑a şoptit colegului său: „Totul e în ordineˮ. „Alţi doi securişti s‑au adresat profesorului Hiss şi i‑au spus: „Sunteţi patru şi asta‑i prea mult. Puteţi intra numai cu încă doi oameni.ˮ Prof. Hiss i‑a explicat: „Vedeţi, sunt obligat să am cu mine un technician de autopsie şi deasemeni un fotograf medical.ˮ Mi s‑a strâns inima pentru dr. Levi, patriarhul Institutului care trecuse de vârsta pensionării. Şi cu toate acestea, e imposibil să renunţăm la un medic legist atât de strălucit, un om atât de iubit. Am regretat mult să‑l văd dezolat, el care tocmai urma să intre la autopsia vieţii luiˮ.
Securiştii au împiedicat tocmai un patolog eminent (dr. Levi) să ia parte la autopsie afirmând că patru sunt prea mulţi … Dar iată, Eli Lipstein relatează în cartea sa că autopsia a fost privită de mulţi medici şi surori, (desigur că fără nici un rol). De unde ştiu securiştii că patru sunt prea mulţi, prea puţini sau exact cât trebuie? Şi aici e clar că doctorului Levi nu i s‑a permis să intre tocmai pentru că era patriarhul Institutului şi medic legist eminent.
Din punctul de vedere al Securităţii e mai uşor de ascuns adevărul când sunt mai puţini experţi care înţeleg faptele.

Coordonarea mărturiilor
În articolul din ziarul „Haaretzˮ dr. Kluger spune, printre altele: Imediat după operaţie am ieşit afară şi am început să rezumăm acţiunile întreprinse şi diagnozele date. Mai apoi, primind date noi din autopsia doctorului Hiss, am schimbat raportul şi i‑am rescris conţinutulˮ.
Adică, pentru dr. Kluger nu‑i nici o problemă să relateze despre coordonarea mărturiilor ba chiar să menţioneze în ce stadiu a fost efectuată coordonarea. El mai adaugă: „Am scos glonţul din plămânul stâng în cursul autopsiei doctorului Hiss, el mi‑a cerut s‑o fac, căci eu mă pricep să scot gloanţe fără a leza vasele de sângeˮ. De ce atâta grijă când e vorba de scoaterea gloanţelor dintr‑un cadavru?
Şi încă un fragment din articolul publicat în Haaretz: „Toţi doctorii care l‑au tratat pe Rabin au fost prezenţi la autopsia efectuată de dr. Hiss, care a omis acest amănunt din raportul săuˮ. Dr. Hiss înţelege cauza acestei omisii mult mai bine decât dr. Kluger: frecându‑se zilnic cu sistemul penal el înţelege bine ce‑i aceea coordonarea mărturiilor şi necesitatea ascunderii ei de ochii tribunalului.

Cauzele deosebirilor dintre versiuni
Incongruenţele dintre versiuni îşi au originea în câţiva factori.
Primul, medicii n‑au fost avertizaţi dinainte că trebuie să‑şi coordoneze mărturiile şi de aceea în primele ore de după atentat ei încă n‑au cooperat cu Securitatea.
În orele acelea începuse să se închege versiunea oficială a asasinării lui Rabin. Cel mai bun exemplu pentru faptul că n‑au vrut să dezvăluie adevărul despre cele întâmplate, dar încă nu ştiau ce e voie să spună, e interviul pe care l‑a dat profesorul Gabi Barabaş, directorul spitalului „Ichilovˮ, unei ziariste de la Canalul 2 al Televiziunii israeliene. La sfârşitul interviului, fiind întrebat de ziaristă: „De câte gloanţe a fost vorba?ˮ, Barabaş a răspuns, ezitând mult: „Cred că două, nu trei, cred că două.ˮ Poate fi plauzibil faptul că directorul spitalului nu e sigur de câte gloanţe a fost lovit Rabin la circa două ore după ce Rabin fusese tratat în spital? Sigurul răsuns e  cu adevărat implauzibil. Atunci de ce ezită? Şi aici singurul răspuns e  se ştia deja că nu‑i voie să spui adevărul, dar încă nu se stabilise ce‑i voie să spui.
Între timp curgeau de la spitalul Ichilov date în privinţa tipului rănilor dar şi în privinţa direcţiei împuşcăturilor care cauzaseră rănile. Aceste date nu corespund raporturilor medicale mai târzii. După primele date cauza principală a morţii a fost o rană cauzată de o împuşcătură din faţă, dar după raporturile oficiale cauza principală a morţii e rana cauzată de o împuşcătură din spate.
Versiunea în privinţa lezării de către trei gloanţe, apare foarte pe scurt în comunicatul Ministrului Sănătăţii de atunci, dr. Efraim Sne, medic de meserie şi care fusese present la spitalul Ichilov în timpul tratării lui Rabin. Într‑un comunicat transmis în noaptea asasinatului, a afirmat: „Ca rezultat al incitării şi instigării, a decedat Primul Ministru şi Ministrul Apărării al Statului Israel, Itzhak Rabin. El a fost lovit de trei gloanţe, care i‑au lezat pieptul, abdomenul şi coloana vertebralăˮ.
Dar cu toate acestea, coordonarea versiunilor n‑a putut să fie perfectă, şi aceasta din cauza diferenţelor de motivaţie dintre medicii care efectuează autopsia şi nu trebuie să salveze bolnavii, şi medicii curanţi care trebuie să explice de ce moartea pacienţilor era inevitabilă.
Aşa încât, în depoziţia doctorului Hiss nu există al treilea glonţ şi nici n‑a fost lezată coloana vertebrală, căci aceasta e versiunea „minimă convenităˮ şi un patolog nu trebuie să dea socoteală de ce nu şi‑a salvat pacientul.
Faţă de el, medicii spitalului n‑au putut să nu se refere la leziunile cauzate de împuşcătura din faţă, dar pe de altă parte nici n‑au putut să se refere la leziunea din faţă, căci un asemenea comunicat ar fi contrazis scenariul oficial al atentatului. De asemeni, medicii au dorit să elimine posibilitatea de a fi acuzaţi de nesalvarea vieţii lui Rabin (cum i‑au şi acuzat unii medici mai apoi), şi de aceea au fost „obligaţiˮ să pună leziunile împuşcăturii din faţă, pe seama leziunilor împuşcăturilor din spate.
Faţă de aceasta, faptul că Barabaş a furnizat mediei în noaptea atentatului unele date autentice, l‑a obligat să aducă înaintea comisiei Shamgar versiunea cea mai apropiată de realitate. Dar nici el n‑a putut să mărturisească despre existenţa unei leziuni venite din faţă, căci faptul acesta contrazice scenariul celor întâmplate pe terenul de parcare al Primăriei din Tel Aviv, după versiunea publicată.
Din aceste multe incongruenţe putem deduce că raporturile oficiale târzii au fost prelucrate şi schimbate. Dar cu toate acestea, şi în raporturile oficiale târzii apar date contradictorii, şi în unele cazuri de incongruenţă între două date, una dintre ele se potriveşte tocmai cu primul raport, şi‑l întăreşte.
Putem explica aceasta prin faptul că cei care încearcă să se eschiveze de a da în vileag adevărul, nu‑şi amintesc întotdeauna amănuntele versiunii false, şi astfel apar incongruenţe şi, uneori, pentru a le „corectaˮ, ei scapă amănunte adevărate care ar fi trebuit să fie ascunse.
Putem găsi un asemenea exemplu în interviul cu dr. Guttman din magazinul „Tel‑Avivˮ (1997). Pe atunci media încă nu publicase diverse constatări medicale contradictorii. În atmosfera liniştită a acelor zile, i‑au scăpat doctorului Guttman câteva amănunte, pe care cu siguranţă mai târziu nu şi‑ar mai fi permis să le scape. De exemplu, el a prezentat versiunea Institutului Patologic al doctorului Y. Hiss ca versiunea spitalului fără să încerce să explice contradicţiile dintre diferitele constatări medicale, cum a încercat să explice în interviuri din medie mai târziu. El a povestit despre atmosfera de la spital a doua zi după asasinat, şi despre relaţiile cu familia lui Rabin. Mai târziu, vorbele lui au prezentat declaraţiile altor medici în privinţa asasinatului, şi propriile lui declaraţii, ca contorsionări şi pretexte.
Încă un exemplu de scurgere „necontrolatăˮ a adevărului, ne e furnizată de capitolul despre hainele lui Rabin în raportul scris de dr. Yehuda Hiss. El menţionează acolo un orificiu în partea anterioară stângă a cămăşii lui Rabin [p. 6], inexplicabil (şi nici nu se face vreun efort de a‑l explica) faţă de leziunile descrise în raport. Raportul se referă numai la primele două leziuni, pe când orificiul în partea anterioară a cămăşii indică o leziune din faţă. Pare‑se „curăţândˮ dr. Hiss primul raport de referinţele la leziunea a treia, a lăsat menţionarea orificiului în cămaşă.
À propos, în declaraţia şoferului de taxi prezentată tribunalului, se afirmă că călătorul (patolog care‑a controlat cadavrul lui Rabin) i‑a povestit despre un glonţ care‑a pătruns în corpul lui Rabin din faţă şi calibrul său era diferit de calibrul celorlalte gloanţe.
Revenim la întrebarea pe care‑o pusesem, înainte de a fi prezentat pe scurt versiunile medicale. De ce e important? Pentru cei ce nu‑s versaţi în medicină, ajunge constatarea că „cutareˮ a fost ucis cu o împuşcătură în piept, sau în spate, sau ceva asemănător. Un medic trebuie să indice leziunea medicală specifică care a cauzat moartea cuiva.
Să revenim la numitul articol al lui Ronen Bergman în ziarul „Haaretzˮ. E scris acolo că „Hiss s‑a dus la Ichilov. Lângă sala de operaţie a dat de câteva zeci de securişti, agenţi ai Mossadului şi miniştri. Mai toţi şedeau cu capetele plecate şi plângeau amarnic.ˮ. Mai apoi: „Pentru a evita teorii de conspiraţie [?] a dispus [dr. Hiss] cu toate acestea să se efectueze o tomografie computerizată a creierului, din care n‑a reieşit lezarea de glonţ sau alt obiectˮ.
Vedem de aici că pe când îndoliaţii Securităţii, Mossadului şi guvernului mai şedeau cu ochii în pământ, medicii lui Rabin, de toate felurile, începuseră deja să „coordonezeˮ versiuni împotriva unor viitoare acuzaţii de conspiraţie.
Interesant, aproape imediat după asasinat au găsit de cuviinţă că trebuie să acţioneze pentru a împiedica posibilitatea ca atentatul împotriva lui Rabin să fie văzut ca o conspiraţie, de ce?
De ce, atât de aproape de ora asasinatului, a apărut idea că cineva ar putea bănui că e vorba de o conspiraţie, şi de aceea trebuie să acţioneze pentru a evita o asemenea explicaţie a asasinatului?



CAP. VII – EVACUAREA, PRIMUL AJUTOR
Mulţumiri profunde doctorului Hadar (pseudonim) un medic care refuză până azi să‑şi dezvăluie identitatea dar activitatea sa pentru dezvăluirea adevărului e inestimabilă mai ales în privinţa analizării constatărilor medicale.
În capitolele precedente am arătat că e imposibil ca Rabin să fi fost lezat de împuşcăturile lui Igal Amir în terenul de parcare al Primăriei din Tel Aviv şi de aceea e clar că el nici n‑a mers la spital imediat după împuşcături.
Apar aici câteva întrebări:
Unde s‑a dus limuzina oficială imediat după împuşcături? Şi unde a zăbovit timp de cel puţin 22 de minute? [vezi Cap. IV – Poliţia şi natura]
Cheia pentru înţelegerea acestei întrebări se află într‑un singur cuvânt: Rutina.
„Rutinaˮ e codul pentru evacuarea Primului Ministru şi a soţiei sale în caz de situaţie excepţională. Locul fixat pentru evacuarea Primului Ministru după Rutină era sediul Securităţii din nordul Tel Avivului şi direcţia limuzinei era spre nord. Acolo a fost luată şi doamna Lea Rabin. Şi într‑adevăr, după mărturia doamnei Rabin, ea a fost transportată în conformitate cu Rutina la sediul Securităţii [p. 24, „Merg pe calea saˮ de Lea Rabin, editura „Yedioth Aharonothˮ, 1997].
Pentru a aprecia materialul trebuie să‑i explicăm cititorului obişnuit ce se întâmplă în sala de urgenţă când ajunge un rănit inconştient şi/sau cu probleme de respiraţie (stare asemănătoare cu cea a lui Rabin).
Vom începe cu descrierea operaţiilor rutiniere care sunt efectuate în sala de urgenţă.
1.      Transferarea rănitului din maşină în sala de urgenţă:
Atunci când rănitul e adus la urgenţă cu maşina (oficială, ca în cazul lui Rabin), trebuie chemată de la urgenţă o echipă medicală şi sanitară care vor ajuta să transfere rănitul din scaunul maşinii pe targă şi de acolo în sala de urgenţă. E nevoie de cel puţin 5 oameni pentru a lua un rănit inconştient din scaunul maşinii pe targă.
E de la sine înţeles că e interzis celor care nu aparţin profesiilor medicale să transfere un rănit inconştient fără supravegherea unui medic sau sanitar care să asigure o poziţie corectă şi să împiedice lezarea ireversibilă a coloanei vertebrale.
În sala de urgenţă se află întotdeauna o echipă excedentară, dacă e vorba de un rănit sau de doi. În echipă – medici ortopezi, stagiari, surori de la urgenţa chirurgică, surori de la urgenţa generală – o parte îşi aşteaptă rândul pentru a da ajutor.
2.      Prim ajutor medical:
Odată cu înregistrarea echipa medicală face primele acţiuni de reanimare şi se pregăteşte pentru intubaţie cu ajutorul aparatelor ambu (insuflator) şi tubus (tub de respiraţie). Introducerea tubului în trahee e o acţiune complexă care cere multă îndemânare. Aceasta deoarece capătul tubului trebuie să ajungă în zona glotei. Pentru a găsi glota se face uz de laringoscop, aparat prin intermediul căruia e ridicată baza limbii (care ascunde glota) şi astfel spaţiul gurii poate fi privit până la capăt. Din cauza aceasta respiraţia artificială e executată de obicei de către un medic anestezist (care e chemat printr‑un cod special). Până la ajungerea anestezistului se obişnuieşte ca rănitului să i se facă respiraţie artificială cu ajutorul insuflatorului şi al unei măşti de oxigen (respiraţie artificială pe termen scurt) ca o pregătire pentru respiraţia artificială completă cu tubus. În paralel, sunt introduse infuzii cu lichide, sunt trimise mostre de sânge urgente, printre care mostra pentru verificarea grupei de sânge, şi sunt comandate pungi de sânge.

Doctorul care l‑a operat pe Rabin: În primele minute ale tratamentului nu l‑am identificat pe Primul Ministru
Aridor Edna, Haaretz, 06/11/95
„Dintr‑o dată cineva a strigat: E Primul Ministru, Rabinˮ

Tubus, tub de plastic care intră în zona glotei şi se termină în gură. Tubusul e prins de faţă cu un şnur, şi e conectat la aparatul de respiraţie artificială. 
Laringoscop, un instrument care cuprinde o pensă pentru limbă, o oglindă şi o lanternă şi care, introdus în gură, permite introducerea tubusului în zona glotală.
Tubusul şi laringoscopul fac parte din echipamentul de reanimare.

În paralel, la urgenţă se efectuează înregistrarea:
Înregistrarea e efectuată la intrarea în sala de urgenţă când unul dintre însoţitori transmite identitatea rănitului şi primeşte pentru el formularul de urgenţă care include etichete de identificare cu datele rănitului şi ora exactă a sosirii. Etichetele de identificare sunt vitale pentru tratarea rănitului deoarece fără ele nu pot fi comandate pungi de sânge. La fel în privinţa mostrelor urgente de sânge. De aceea, dacă rănitul ajunge fără nici un fel de însoţitori şi fără documente de identitate, i se imprimă etichete cu numele „Anonimˮ. Dacă ajunge mai mult de un rănit, sunt imprimate pentru ei etichete cu numele Anonim1, Anonim2, ş.a.m.d..
3.      Pregătiri pentru respiraţia artificială completă şi tăierea hainelor rănitului:
Acţiunile de pregătire pentru intubaţie includ:
a. Scoaterea instrumentelor de intubaţie din tocurile lor şi controlul rapid al funcţionării corecte.
b. Tăierea hainelor rănitului şi dezbrăcarea lui completă. Tăierea hainelor e indispensabilă pentru intubaţie, diagnoză şi tratament, şi e efectuată de surorile sălii de urgenţă care au la dispoziţie foarfeci.
4.      Respiraţia artificială:
Imediat după sosire (de obicei după un minut‑două), doctoral anestezist ia responsabilitatea reanimării. Aspectul feţei rănitului îi permite anestezistului să stabilească dacă rănitul mai trăieşte şi dacă starea de inconştienţă e reversibilă (de exemplu, pupile lărgite indică moartea cerebrală, paloarea arată o pierdere importantă de sânge, culoarea vânătă înseamnă lipsă de oxigen, ş.a.m.d.). După ce anestezistul a decis că rănitul mai trăieşte şi că poate fi salvat, el îi îndepărtează din gură corpuri străine (ca de exemplu proteze dentare) şi secreţii şi introduce în gura rănitului laringoscopul, şi cu ajutorul lui tubusul în trahee. Terminând aceasta anestezistul auscultă toracele rănitului pentru a verifica dacă tubusul a ajuns unde trebuie. De la sine înţeles că în stadiul acesta hainele rănitului au fost tăiate de mult aşa încât pieptul lui e gol şi permite auscultarea plămânilor. Se întâmplă uneori că alt medic, care nu e anestezist, i‑o ia înainte anestezistului în efectuarea intubaţiei (ceea ce contrazice procedurii şi de aceea e improbabil să fie făcut atunci când rănitul e V.I.P.). În acest caz rolul anestezistului e să verifice că totul a fost făcut aşa cum trebuie şi să continue monitorizarea respiraţiei artificiale şi a tensiunii arteriale.

Sosirea, întrebările
Acum, bazându‑ne pe documentaţia medicală, să comparăm între acţiunile făcute în realitate şi cele care ar fi trebuit să fie făcute ajungând lui Rabin la Urgenţă, dar n‑au fost făcute, şi vom explica esenţa incongruenţelor.
1.      Transferarea rănitului în sala de urgenţă: După depoziţia bodyguardului Rubin şi a şoferului Damti în comisia Shamgar, transferarea lui Rabin din scaunul maşinii pe targa spitalului a fost făcută mai ales de către Rubin, cu ajutorul lui Damti şi al unui poliţist, aceasta după ce i‑au ordonat gardianului spitalului să le aducă o targă.
Ceea ce ne stupefiază de câteva ori:
a. De ce n‑a fost chemată imediat echipa medicală? (căci Rabin ajunsese în stare critică şi fără respiraţie!)?
b. De când gardianul spitalului aduce tărgi? Cine‑a păzit poarta în locul lui? Cine l‑a împiedicat pe acel gardian să cheme echipa medicală prin telecomunicaţie, care e dealtfel mai rapidă decât mersul sau alergarea.
c. Cum au fost în stare trei oameni (printre care rănitul Rubin) să ridice un rănit, bărbat corpolent, de pe scaunul maşinii la targă?
d. Dacă într‑adevăr l‑au ridicat cei trei pe Rabin de pe scaunul maşinii la targă, erau conştienţi de leziunea care îi poate fi provocată, ca de exemplu fracturarea coloanei vertebrale? Sau poate tocmai neglijenţa lor i‑a cauzat lui Rabin daune în coloana vertebrală?

Întrebări în privinţa acţiunilor făcute, faţă de acţiunile rutiniere
1.      Înregistrarea: Rabin a ajuns la Urgenţă la ora 21:52. Numai la ora 22:04 a fost identificat şi înscris sub numele Itzhak Rabin. Aşa încât, ce‑a împiedicat identificarea lui timp de nu mai puţin de 12 minute, adică majoritatea timpului petrecut de el la Urgenţă, înainte de a fi fost transferat în sala de operaţie? Mai mult decât aceasta, cum n‑au identificat toţi medicii, surorile şi echipa de paramedici faţa Primului Ministru? (Faptul ca atare e imposibil căci primul stadiu în examinarea unui rănit e observarea feţei, ochilor, pupilelor, gurii şi gâtului…). Unde erau şoferul Menahem Damti şi alţi oameni care fuseseră cu Rabin în maşină tot timpul? Dacă ei au adus targa la Urgenţă, de ce n‑au spus imediat că rănitul e Primul Ministru?
2.      Tăierea hainelor: Surprinzător, în controlul patologic din autopsie n‑a fost menţionat că hainele lui Rabin sunt tăiate? Cine i‑a dezbrăcat costumul şi cămaşa lui Rabin înainte de a‑l aduce la Urgenţă? Unde au dispărut pantalonii (lipsesc în raportul patologic)?
3.      Respiraţia artificială: După versiunea oficială Rabin a primit tratament medical numai după ce a ajuns la Urgenţă.
a. Dacă‑i aşa cine e medicul care i‑a făcut respiraţie artificială lui Rabin şi de ce numele lui lipseşte (ca şi întreaga fază a respiraţiei artificiale) din formularul sălii de urgenţă?
b. De ce e menţionat dr. Guttman ca primul medic care l‑a tratat pe Rabin când e ştiut că nu el i‑a făcut respiraţie artificială lui Rabin?
c. De ce a fost înlăturată caseta din camera video care se află în mod rutinier în sala de traumă şi documentează tratamentul medical din momentul ajungerii unui rănit? (Versiunea oficială e că sora a uitat să apese pe buton din cauza emoţiei. Emoţie pentru ce? Pentru că la ora 21:52 a fost introdus la Urgenţă un moşneag anonim?)

Sosirea, răspunsurile
Maşina lui Rabin a început să meargă spre sediul Securităţii (aproximativ pe la ora 21:30), în conformitate cu Rutina prestabilită.
Precum reiese clar din analizarea documentelor, Rabin a ajuns la Urgenţă pe când era intubat şi însoţit de o echipă medicală „tainicăˮ încât orice vorbă despre ea sau despre traiectoria adevăratei evacuări e tabu. Adevărat, dr. Guttman a ascuns bine faptul intubaţiei în afara spitalului, dar puţinul pe care l‑a lăsat e de ajuns.
Dr. Guttman a scris în formularul Urgenţei: „Tubus (ambulanţa de reanimare)ˮ. Adică, Rabin a ajuns cu ambulanţa de reanimare şi cu o mască de tubus pe faţă.
Sosirea lui Rabin când era deja tratat şi intubat e cauza netăierii hainelor sale la spital.
Să fi fost instrumentele intubaţiei cauza neidentificării lui Rabin la ajungerea sa la spital?
De ce membrii echipei medicale care l‑au tratat pe Rabin pe drum s‑au reţinut de a aduce la cunoştinţa echipei medicale şi funcţionarei de la Urgenţă identitatea rănitului?
Rabin a ajuns la Urgenţa din Ichilov la nu mai puţin de 22 minute după ce maşina lui plecase din Piaţa Regilor Israelului (la ora 21:52).
Pe drum, a fost chemată o ambulanţă de reanimare cu echipa ei medicală şi a fost efectuată intubaţia.
De aici reiese că Rabin, intubat, a ajuns la urgenţă însoţit de o echipă medicală oarecare; că membrilor acestei echipe medicale le era interzis să‑i dezvăluie identitatea; că era imposibil să i se identifice faţa din cauza aparatelor de intubaţie care o ascundeau.
Mai mult: caseta video, care imortaliza tratamentul medical, a fost îndepărtată. Poate pentru că acolo se putea vedea că Rabin era intubat la sosire, şi pentru că apăreau feţele câtorva dintre membrii echipei medicale care‑l însoţise pe Rabin?
Deoarece însoţitorii sunt interogaţi, atunci când la Urgenţă ajunge un rănit, pentru a‑l înregistra în paralel cu primirea lui, şi deoarece la început (12 minute) Rabin n‑a fost identificat, e clar că şoferul Menahem Damti, bodyguardul Yoram Rubin şi poliţistul despre care s‑a spus că fusese luat în maşină pe drum la spital, n‑au ajuns la Urgenţă împreună cu rănitul Rabin. De aceea, fiind Rabin intubat şi în lipsă de însoţitor împuternicit să‑i dezvăluie identitatea, Primul Ministru, ajungând la Urgenţă la ora 21:52, a fost înregistrat ca Anonim (adus de la miting). Echipa medicală nu l‑a tratat pe Rabin serios şi energic cum se cuvine unui Prim Ministru. Ajungând bodyguardul Rubin la ora 22:04 la sala de traumă, a strigat: „E Rabin, Primul Ministru!ˮ (Ronen Bergman, „Războiul doctorilorˮ, „Haaretzˮ, 3.2.2000). Doar atunci a priceput echipa Urgenţei că de 12 minute îl tratează pe Primul Ministru! Şi atunci, la 22:04, au fost schimbate etichetele de identificare dela Anonim la Itzhak Rabin.
Diectorul spitalului prof. Gabi Barabaş a dezvăluit imediat după atentat constatarea în privinţa pneumotoraxului, a cărui tratare a început doar la spital. În interviul dat Canalului 2 al Televiziunii israeliene el a spus: „… i‑au introdus o drenă în piept ca să scadă presiunea. Când au introdus drena a ieşit mult sânge şi multă presiune. L‑au trimis în sala de operaţie…ˮ.
În faza preliminară a tratamentului medical a fost făcută o diagnoză greşită, care, pe lângă nedezvăluirea identităţii Primului Ministru, care a putut dăuna sârguinţei tratamentului, a dus la un tratament greşit şi a cauzat în cele din urmă moartea lui Rabin.
Cauza eşecului echipei medicale e „neînţelegereaˮ factorului principal în deteriorarea respiraţiei lui Rabin. Factorul acut în deteriorarea respiraţiei lui Rabin era o situaţie numită pneumotorax. E vorba de o situaţie de urgenţă medicală în care e nevoie imperioasă de introducerea imediată a unei drene.
În reportajul lui Ronen Bergman („Războiul doctorilorˮ, „Haaretzˮ, 3.2.2000), referindu‑se la pneumotorax, Ronen Bergman scrie că medicul specialist în traumă a spus: „Principiul de bază în chirurgie e să avem grijă mai întâi de căile respiratorii aşa cum s‑a făcut în cazul acesta, şi imediat după aceea la funcţionarea corespunzătoare a plămânilor. Dacă introducând o drenă dintr‑o parte iese presiune şi sânge, aceasta înseamnă că plămânii se află sub presiune ceea ce nu permite o respiraţie normală. Dacă respiraţia n‑a fost reluată după drena din dreapta, trebuie introdusă o drenă în stânga, pentru a verifica dacă şi acolo se acumulează aer sau sânge sau ambele. Nu mi‑e clar de ce aceasta nu s‑a făcut decât într‑un stadiu târziu, în sala de operaţie… .ˮ.
În chestiunea semnificaţiei descoperirii târzii a pneumotoraxului, răspunsul doctorului Hadar (pseudonim), foarte experimentat în sălile de urgenţă (traumă) a fost: „Ceea ce i‑a împiedicat pe doctorii de la „Ichilovˮ să descopere pneumotoraxul a fost faptul că cel care l‑a intubat pe Rabin [în ambulanţa de reanimare  N.G.] nu l‑a controlat cum trebuie şi n‑a înţeles pneumotoraxul. După aceea e greu de descoperit şi rezultatele sunt cunoscute. După părerea lui, rănirea lui Rabin nu trebuia să fie obligatoriu fatală şi ar fi putut să se termine altfel, dacă Rabin ar fi primit un tratament corespunzător în conformitate cu circumstanţele de pe teren.ˮ
Factorul principal pentru ajungerea lui Rabin într‑o stare atât de gravă îşi are originea în:
1.      Diagnoza incorectă pe teren şi ca urmare a acesteia tratamentul incorect.
Situaţia lui ar fi putut fi stabilizată prin mijloace minime:

a. Introducerea unei transfuzii de lichide care ar fi putut evita şocul întrucât pierderea de lichide era lentă.
b. Introducerea unui ac obişnuit în cutia toracică pentru drenarea pneumotoraxului.

Aceste acţiuni l‑ar fi putut aduce pe Rabin la Urgenţă într‑o stare acceptabilă.
2.      Neidentificarea lui ca Primul Ministru în primele minute, ajungând el la spital, a dus la pierderea unor minute preţioase.

Starea de pneumotorax a fost descoperită întâmplător după începerea operaţiei de deschidere a cutiei toracice. În privinţa cantitaţii lichidelor – în general tensiunea arterială poate fi corectată cu ajutorul unor pungi de transfuzie. Dar ei n‑au înţeles că Rabin are pneumotorax şi au continuat să‑i dea lichide şi sânge nelimitat.
Descoperirea târzie a pneumotoraxului şi întârzierea tratării lui au constituit pare‑se un factor decisiv al deteriorării stării sale.
E clar că biciul dezvăluirii informaţiei, care indică o neînţelegere atât de critică a echipei medicale în diagnoza pneumotoraxului, a fost în mâna Securităţii. Aceasta pe lângă autoritatea Securităţii în privinţa asigurării informaţiei legate de traiectoria evacuării.

Formularul Urgenţei
Documentul Urgenţei anexat dosarului penal în procesul lui Igal Amir, cu cuvinteel „GSW Abdomen and Chestˮ, nu e original.
Documentul original a fost notat de către un practicant tânăr la Urgenţă (dr. Nir Cohen sau alt medic subaltern care l‑a chemat după aceea pe dr. Guttman din camera lui), şi nu de un specialist, desigur nu de către şeful‑adjunct al pavilionului de traumă. De la sine înţeles că un medic cu răspunderi nu‑şi petrece timpul la Urgenţă, şi fără îndoială nu se ocupă de completarea formularelor şi notarea amănuntelor bolii (cu aceasta se ocupă medici de la stagiar la practicant).
Cauza pentru care documentul Urgenţei („GSW Abdomen and Chestˮ) a rămas gol, afară de diagnoză, şi semnătura proeminentă a doctorului Guttman, e că documentul original pe care fuseseră înscrise amănuntele bolii şi fusese semnat de un medic subaltern, a fost făcut dispărut. Cu alte cuvinte, amănuntele bolii şi constatările controlului medical ar fi trebuit să fie însemnate imediat şi în timp real de către medicul (stagiarul sau practicantul) care primeşte pacientul la Urgenţă, şi e de neconceput ca un rănit să rămână la Urgenţă fie şi un minut fără ca formularul Urgenţei să fie completat imediat de către medicul care‑l primeşte.
Documentul original al Urgenţei, cel autentic, a fost făcut dispărut, şi în locul lui au avut grijă să furnizeze un document‑surogat al Urgenţei, rescris de un medic superior care nu primise rănitul la sosire.
În capitolul următor vom analiza mai profund conţinutul documentelor medicale în afacerea asasinării lui Rabin.



CAP. VIII – SCENARIUL EVENIMENTELOR
În capitolul precedent am prezentat scenariul doctorului Hadar (pseudonim) pe baza următoarelor documente ale spitalului: rezumatul clinic (21:52), etichetele de pe documentele medicale (22:04) şi ciorna sălii de urgenţă (tubus, ambulanţa de reanimare). Adevărat că în formularul Urgenţei e însemnat că Rabin a fost adus de o maşină, dar, aparent, ciorna formularului îl precede şi de aceea e mai corectă.
Dar în noaptea asasinatului au fost oameni la spital care l‑au văzut pe Rabin ajungând cu maşina [sursele: transmisii radiofonice în direct, programul doi, Vocea Israelului], oameni care l‑au identificat pe Rabin şi n‑au spus nimic despre vreun aparat de respiraţie artificială instalat pe el.
Vom încerca să prezentăm scenariul evenimentelor, primind formularul Urgenţei ca mai apropiat de realitate, şi tocmai ciorna ca rescrisă.

Altă descriere a evenimentelor:
Rabin a fost introdus la 22:04 (în conformitate cu etichetele imprimate) în spital. Securiştii sunt conştienţi de zăbava pe drum şi de aceea cer/ordonă lucrătorilor spitalului să înscrie o oră mai timpurie, cel puţin în raportul final. La spital controlează şi găsesc că la ora 21:52 fusese înregistrat un anonim adus cu ambulanţa de reanimare, cu tubus pe faţă (poate bodyguardul asasinat, menţionat în. Cap. I –Semne de întrebare), şi decid să‑i atribuie această „identitateˮ lui Rabin, explicând anonimitatea lui  neidentificat de echipa medicală. Probabil, sub presiunea evenimentelor (graba şi harababura) n‑au înţeles că afirmaţia „neidentificăriiˮ nu e numai problematică în sine, ci mai indică şi faptul că cel care l‑a adus pe Rabin la spital, n‑a transmis echipei medicale identitatea rănitului, ceea ce e de neconceput.
La Urgenţă, după tratarea lui Rabin, amănuntele tratării sale sunt copiate de pe ciorna originală pe formular.
Aceasta e cauza din care pe formularul Urgenţei a fost scrisă fraza următoare: „diminuare importantă în intrarea aerului în plămânul drept şi ventilaţia după plămânul stâng a părut normalăˮ. Semnificaţia acestei fraze e că partea dreaptă e lezată dar nu cea stângă. Mai târziu a fost notat, că un glonţ a trecut prin stânga diafragmei şi s‑a oprit în apropierea plămânului stâng.
Într‑un stadiu anume majoritatea paginilor ciornei originale sunt scoase din dosarul medical, căci acolo era scris că până la intrarea în Urgenţă Rabin fusese lezat de un singur glonţ în piept din faţă în dreapta, (la circa trei degete de sfârcul drept, după mărturia unui doctor, al cărui nume nu‑l pot dezvălui). În locul lor e rescrisă o nouă ciornă a Urgenţei după ciorna Anonimului, adăugându‑se un număr restrâns de date din foaia adevărată. Din greşeală (sau poate intenţionat?) ultima foaie a ciornei adevărate rămâne în dosarul medical.
Şi foaia aceasta, pe care o vom numi D‑5‑6 (ne‑am mai referit la document în Cap. V – Patru versiuni medicale), e de fapt formularul original al Urgenţei, care dezvăluie ce‑a păţit Rabin înainte de a fi ajuns la spital.
Foaia aceasta e ca şi cum ar fi fost ruptă din locul ei, căci descrie o rană şi traseul unui singur glonţ, fără a menţiona locul intrării sale în corpul lui Rabin. Unele foi menţionează locurile intrării gloanţelor, dar vedem clar că acele foi au o continuare şi n‑au nici o legătură cu foaia D‑5‑6.
Acest document raportează despre o rană de armă de foc [singulară] în piept, rana de ieşire fiind în direcţia vertebrei D5‑6, cu sfărâmarea vertebrei. Mai mult: Rabin a decedat după 40 de minute de tratament care au inclus conectarea la un stimulator cardiac şi infuzia a 8 pungi de sânge şi fără a fi fost transferat în sala de operaţie, ceea ce contrazice afirmaţiile raportului Shamgar.
Pe neaşteptate, a fost dezvăluită una dintre radiografiile lui Rabin pe 3 noiembrie 2005, de către Canalul 2 al Televiziunii israeliene. Când a fost proiectat filmul „Dosarul nu e închis?ˮ (regizat de Naftali Glicksberg). Filmul încerca să arunce toate inacţiunile anchetării asasinării lui Rabin pe spinarea patologului dr. Yehuda Hiss.
În continuare, vom putea să ne convingem că radiografia confirmă existenţa unui glonţ în coloana vertebrală, şi de asemeni dă posibilitatea de a localiza timpul tragerii celorlalte două gloanţe.
Radiografia a fost adusă înaintea profesorului Evgeni Libson, şeful institutului Röntgen la [spitalul] „Hadassaˮ Eyn Kerem, care şi‑a dat expertiza, precum urmează:

În chestiunea: Radiografia toracică a domnului Itzhak Rabin fie‑i amintirea binecuvântată de pe 5.11.95   02.15.
Am controlat copia radiografiei toracice a domnului Itzhak Rabin fie‑i amintirea binecuvântată făcută după o fotografie proiectată la televiziune. În numita radiografie pot fi văzute două corpuri metalice (pare‑se gloanţe). Unul dintre ele e proiectat pe umbra corpului vertebrei D7. Pentru a verifica locul exact al glonţului e nevoie de a vedea controlul CT al toracelui.
Cu stimă, Prof. E. Libson, şeful institutului Röntgen, 5.12.2005.

Într‑o limbă mai simplă, glonţul, vizibil în partea inferioară a radiografiei, s‑a oprit în vertebra D7 a coloanei vertebrale sau s‑a oprit între partea anterioară a toracelui şi vertebra D7. Mai important e ceea ce prof. Libson n‑a scris. Acest glonţ ar fi trebuit să fie la intrarea plămânului stâng şi aceasta el n‑a găsit de cuviinţă să menţioneze.
Dacă‑i aşa, de ce leziunea a dispărut din raportul patologic (prezentat la sfârşitul acestui capitol) şi din raportul comisiei Shamgar care se întemeiază pe el?
Lezarea vertebrei înseamnă paralizarea imediată, care nu permite privirea înapoi. Mărturisirea zdrobirii vertebrei înseamnă deci, că tragerea n‑a fost efectuată pe terenul de parcare al Primăriei, căci Rabin a privit înapoi imediat după tragere, stând în picioare.
Întoarcerea privirii înapoi stând Rabin în picioare, înseamnă că Rabin nu a fost paralizat de împuşcăturile din terenul de parcare al Primăriei! De aceea, rezultatele radioscopiei aşa cum au fost confirmate oficial de un număr de medici experţi renumiţi, din ţară şi din străinătate, după care vertebra din spatele lui Rabin D5‑6 a fost zdrobită!!! (în conformitate cu relatările unor doctori de la Ichilov) fac imposibil orice scenariu după care Rabin ar fi fost rănit pe terenul de parcare al Primăriei din Tel Aviv. Pe deasupra, constatările radiografiei anulează eliminarea leziunii critice în coloana vertebrală din raportul patologic.
După raportul patologic, „18. În vertebrele coloanei vertebrale dorsală şi lombară nu sunt fracturi.ˮ
Prof. Tony Baskin, chirurg principal în unitatea de traumă, Spitalul militar, Texas, SUA: „Într‑adevăr se vede o fractură sau o leziune în regiunea vertebrei din spate D5 sau D6ˮ
Prof. Malhutra, prim consilier şi şeful Departamentului radiologic, Centrul de radiologie şi ştiinţe medicale, New Delhi, India: „În controlul radiologic inclus în fişier, şi în conformitate cu faptele de mai sus, pare extrem de probabil că în coloana vertebrală toracică sunt fracturi în D5‑6ˮ.
Dr. Parmenion Tsitsopoulos, Departamentul de neurochirurgie, Spitalul General Hipocrates, Salonic, Grecia: „Ceea ce pot să văd e, o lezare în zona aceasta (Th5‑Th6), posibil legat de o pierdere gravă a continuităţii osului.ˮ
Dr. Robert Flugmacher, Centrul chirurgic al muşchilor şi scheletului, Berlin, Germania: „Mi se pare ca o fractură a lui D5‑6; deasemeni un glonţ în plămânul stâng aparent plămânul a colapsat. Mai e un glonţ metalic şi în plămânul drept. Pacientul a fost operat. Toracele a fost deschis  pot fi văzute fire metalice în torace.ˮ.

În raportul patologic
1.      A fost menţionat un glonţ la intrarea plămânului stâng
2.      A fost eliminată lezarea coloanei vertebrale!

După versiunea raportului patologic Rabin a fost lovit de două gloanţe, unul s‑a oprit în partea dreaptă a pieptului. Al doilea, traiectoria lui merge de la şold până la intrarea plămânului stâng. Dar, am văzut că la primirea lui Rabin la Urgenţă s‑a notat: „ventilaţia după plămânul stâng a părut normalăˮ ceea ce imposibilitează prezenţa unui glonţ în plămânul stâng. Drena în stânga pieptului a fost introdusă numai în sala de operaţie până atunci nefiind nevoie de drenă căci nu era glonţ!
În foaia de operaţie splina lui Rabin a fost descrisă ca „sfâşiatăˮ, dar şi fără hemoragie serioasă. Adică: Rabin era de‑acum mort când splina i‑a fost lezată! De‑ar fi trăit Rabin când splina îi fusese sfâşiată, tot abdomenul i s‑ar fi umplut de sânge, căci splina sângerează mult. Un cadavru nu sângerează, şi de aceea în abdomenul lui Rabin nu era cine ştie ce sânge.
La operaţie, Rabin a primit în total 21 de pungi de sânge! Această cantitate de sânge e de neconceput, mai ales dacă luăm în consideraţie faptul că în timpul operaţiei n‑a fost observată vreo hemoragie internă! Numai într‑un cadavru poţi băga sânge fără socoteală! Un om viu ar muri repede de exces de lichide!
La sfârşitul formularului operaţiei a fost notat „a fost stabilită moarteaˮ. Dar moartea fusese stabilită deja în sala de urgenţă. Atunci cum se face că Rabin a murit de două ori?
În raportul patologic e scris că glonţul de la intrarea plămânului stâng a fost scos de dr. Hiss prin operaţie, însă la procesul lui Igal Amir, în depoziţia sa, dr. Kluger a dezvăluit adevărul: glonţul fusese scos mai înainte, în sala de operaţie!
Dr. Kluger a mărturisit că el scosese gloanţe în timpul tratamentului (înainte de efectuarea radiografiei autopsiei), ceea ce înseamnă că dr. Hiss a mai scos încă două gloanţe.
De aici reiese că în corpul lui Rabin au pătruns cel puţin 3 gloanţe: două pot fi văzute în radiografie iar al treilea a fost scos înainte de efectuarea radiografiei!



100
29/1/96         Dosar Penal Grav 498/95 (VI)
Protocol
                                                  Fragment din depoziţia doctorului Yoram Kluger
Rezumatul bolii e marcat T/46.                 în procesul lui Igal Amir
Ajungând Primul Ministru la spit. fără tens. art. şi puls cu respiraţie anonală, respiraţia ultimă a unui om. Eu l‑am tratat, fusese lovit de două gloanţe. Un glonţ a intrat între omoplatul drept şi coloana vertebrală a trecut prin plămân şi s‑a oprit în zona sfârcului drept, al doilea a intrat prin şoldul stâng a trecut prin diafragmă şi pe drum a sfârtecat splina şi a trecut de‑a lungul plămânului stâng.
Eu le numesc primul şi al doilea, după părerea noastră analizând evenimentul primul a fost tras când Primul Ministru stătea în picioare, glonţul a pătruns în unghi drept în piele şi acesta e primul glonţ din partea dreaptă.
Când Primul Ministru s‑a aplecat înainte e plauzibil să fi fost tras al doilea glonţ. Între intrarea glonţului şi traseul lui e un unghi, de aceea noi presupunem că al doilea glonţ a fost tras când Primul Ministru se apleca înainte. A penetrat în şoldul stâng din spate. Primul a intrat printre omoplatul drept şi coloana vertebrală în partea dreaptă a spatelui.

Fără îndoială fiecare dintre împuşcături putea să ucidă, prima împuşcătură a fost ucigaşă căci a creat pneumotoraxul. Din ce‑a urmat ştim că Primul Ministru a decedat de embolie gazoasă, lezarea plămânului, a vaselor de sânge combinate cu pneumotorax acestea sunt condiţiile esenţiale pentru crearea emboliei gazoase. Glonţul stâng lezarea plămânului a creat daune mai mici decât glonţul drept. El a avut o traiectorie mai lungă şi gloanţe de tipul lui îşi pierd de obicei energia cu cât înaintează mai mult în ţesuturi.
Gloanţele erau de tipul Hollow‑Point le‑am identificat în timpul tratamentului. Le‑am scos, un asemenea glonţ de obicei îşi măreşte calibrul de două ori şi suprafaţa în piele de patru ori. Şi prin aceasta să mărească dauna creată în ţesuturi.
Eu sunt medic din anul 1980.
Doar în perioada specializării mele în Statele Unite am întâlnit cazuri de uz a unor asemenea gloanţe, la noi n‑am cunoscut aşa ceva.
T/32 a şi b acestea sunt gloanţele scoase din corpul Primului Ministru.
De obicei caracterul ucigaş e legat de tipul glonţului, desigur că posibilitatea de a leza poate fi deosebit de minimă la acest tip de gloanţe când glonţul poate lovi un os şi atunci energia
Radiografia a confirmat final adevărul relatărilor din spital despre sfărâmarea vertebrei din spate. Dr. Yehuda Hiss şi de asemeni comisia Shamgar au ascuns lezarea vertebrei şi paralizia imediată care i‑e consecinţa. Ei au ascuns faptul că paralizia imediată făcea imposibilă lezarea lui Rabin pe terenul de parcare al Primăriei, şi dovedeşte că adevărata împuşcare a fost mai târzie.
Analizând documentele Urgenţei şi operaţiei, reiese obligatoriu concluzia, că în cadavrul lui Rabin au fost adăugate, după moartea sa, încă 2 răni de armă de foc, care mai apoi au fost atribuite pistolului lui Igal Amir… E clar că aceasta a fost făcută pentru a escamota arena focului ucigaş şi pentru a‑l atribui lui Igal Amir.
Penru a asigura înscrierea în documentele medicale, a celor 2 răni noi de foc de armă adăugate cadavrului, medicii au fost chemaţi înapoi din camera lor şi tratamentul a fost reluat … aşa încât în sala de operaţie moartea a fost stabilită din nou.

Din unghi opus
La sfârşitul Cap. V (despre cele patru versiuni medicale), am menţionat că în privinţa primei versiuni e nevoie de o explicaţie mai amănunţită a afirmaţiei că şi această versiune face imposibil scenariul după care Rabin ar fi fost lezat pe terenul de parcare al Primăriei din Tel‑Aviv. Acum e momentul să explic: pentru a ilustra dimensiunile absurdului, să presupunem un moment că punctul de plecare va fi de data aceasta că rănile descrise în raportul patologic au fost produse cu toate acestea de împuşcăturile lui Igal Amir pe terenul de parcare al Primăriei din Tel Aviv. Adică, vom verifica evenimentele dintr‑un unghi absolut opus, şi vom vedea dacă sunt reale.
Aşa încât, după ce Igal Amir a tras în Rabin două gloanţe Hollow‑Point ucigaşe, când glonţul drept pătrunde în plămânul drept şi‑l face să înceteze de a mai funcţiona, pe când glonţul stâng sfâşie splina, găureşte diafragma şi rupe plămânul stâng, trebuiau să se întâmple următoarele evenimente:
1.      Rabin e aruncat jos şi îşi pierde imediat cunoştinţa, căci splina sfâşiată pierde un litru de sânge pe minut, pe când plămânul stâng rupt mai adaugă la aceasta o cantitate însemnată, şi întrucât ambii plămâni ai lui Rabin nu funcţionează el nu e capabil să respire.
2.      Arena evenimentului se umple de sânge (căci 2 răni de intrare sângerează în spatele lui Rabin şi alte răni de intrare în braţul lui Yoram Rubin). Rabin se sufocă şi traheea lui începe să devieze spre stânga.
3.      Echipa ambulanţei de reanimare care aşteptase tot timpul în apropiere începe imediat reanimarea: e introdus tubus, e introdus un ac în spaţiul intercostal şi încep să fie efectuate alte proceduri medicale pentru a‑l salva. În paralel, securiştii izolează arena evenimentului.
4.      După un minut pupilele lui Rabin se lărgesc şi el rămâne fără puls şi tensiune arterială. După 2‑3 minute maximum, rănitul moare ca rezultat al pierderii a cel puţin 3 litri de sânge în abdomen şi cutia toracică (din cauza rupturii extinse din plămân) şi moartea lui e stabilită pe loc.

Acest scenariu nu are excepţii. N‑a fost descris în literatura medicală şi nu poate exista un rănit astfel lezat, care să nu moară imediat.
Acum mergeţi la versiunea oficială şi căutaţi stadiile menţionate. Amintiţi‑vă că în contradicţie cu legile naturii Rabin a intrat în maşină, a vorbit cu şoferul Damti („doare da’ nu cine ştie ceˮ), şi a ajuns la Urgenţa din Ichilov după cel puţin 22 de minute … pentru a continua tratamentul.

Minciuna urmează minciuna urmează minciuna
Versiunea oficială s‑a dezvoltat în trei stadii:
(Diagnozele doctorului Hadar)
a.       Sala de urgenţă (original şi rescriere)
b.      Sala de operaţie (între una şi alta)
c.       Autopsia (gata?)

Detalii şi explicaţii:
a.       În documentul Urgenţei (dr. Guttman): printre acţiunile de reanimare a fost inclusă introducerea unui stimulator cardiac.
b.      Dar, intubaţia şi introducerea stimulatorului cardiac împiedică stabilirea morţii cardiace în sala de operaţie:
Stabilirea morţii e bazată pe o linie plată la ECG, pe când stimulatorul creează o activitate electrică permanentă!

Faţă de aceasta: moartea cerebrală nu poate fi stabilită imediat după acţiunile de reanimare ci trebuie efectuate EEG şi o apreciere neurologică completă a activităţii trunchiului creierului şi trebuie aşteptat cel puţin câteva ore/zile.
Numai că –
‒ Doi dintre medici ştiau că tratează un cadavru şi n‑au vrut să continuie s‑o facă încă câteva zile, şi de asemeni
‒ Implicarea altor medici (pentru efectuarea numitelor controale) ar fi complicat imaginea şi ar fi lărgit cercul iniţiaţilor… Dar, fiind imposibil să se stabilească moartea cardiacă cu stimulator electric, documentele medicale ulterioare au fost rescrise în fazele următoare, şi de asemeni era nevoie să fie escamotată leziunea cerebrală. Pentru aceasta ar fi trebuit adus un neurolog, ceea ce ar fi anulat posibilitatea de a ascunde sfărâmarea coloanei vertebrale.
De aceea au eliminat (din documentele rescrise ale Urgenţei) stimulatorul electric şi i‑au „inventatˮ lui Rabin un puls de om sănătos.
I‑au „aranjatˮ lui Rabin un colaps cardiac, ca şi cum în sala de operaţie ar fi avut loc dintr‑o dată o încetinire a pulsului (bradicardia).
A fost introdus un stimulator cardiac electric. Pe această cale e escamotată introducerea stimulatorului, şi e transferată la sfârşitul operaţiei.
Pentru a explica pe ce s‑au bazat pentru a stabili moartea, au inventat schimbarea stării inimii.
Astfel se creează impresia că Rabin a murit din cauza încetinirii pulsului, şi de aceea e întârziată introducerea stimulatorului, de la Urgenţă la sala de operaţie. La stadiile finale ale operaţiei.
Dar medicii încă nu găsesc cuvintele potrivite. Adevărat, i‑au „aranjatˮ lui Rabin o încetinire a pulsului, dar stimulatorul cardiac corectează imediat bătăile inimii şi împiedică moartea. De aceea, fiind Rabin intubat şi conectat la stimulatorul cardiac, situaţie în care nu poate fi stabilită moartea cardiacă, dr. Guttman decide că nu există vreo ieşire elegantă şi decide să încheie cu cuvintele obscure „ fără nici o reacţie şi a fost stabilită moarteaˮ.
Ce‑a obţinut cu toate acestea e crearea denaturării unei aşa‑zise degringolade în una dintre funcţiunile inimii. În cele din urmă, de fapt n‑a fost dată nici o explicaţie a stabilirii morţii, ceea ce a dezvăluit Ronen Bergman în articolul său. Preţul a fost plătit de dr. Vladimir Yakirevici, medicul care nu şi‑a închipuit că e vorba de o înscenare macabră: el a refuzat să‑l deconecteze pe Rabin de aparatele de reanimare, căci Rabin era intubat şi conectat la un stimulator, şi de aceea nu putea fi stabilită moartea cardiacă, adică, după dr. Yakirevici Rabin ar fi trebuit să fie trimis în pavilion (ca Ariel Sharon) pentru a‑i stabili starea cerebrală peste câteva zile. Yakirevici a refuzat să semneze actele de deces, iar colegii lui au avut grijă să‑i coasă un dosar gros. Dr. Yakirevici, ca şi Dror Adani şi Margalit Har‑Shefi e încă o victimă a afacerii asasinării lui Rabin[4].



MINISTRY OF HEALTH – STATE OF ISRAEL
THE L. GREENBERG INSTITUTE OF FORENSIC MEDICINE
AFFILIATED TO THE SACKLER FACULTY OF MEDICINE

67 BEN ZVI ST., P.O. BOX 48095, TEL AVIV 61490 ISRAEL
FAX 03-6835813, TEL. 03-6839211

                                                                                                                Nr: 1994/993/95
EXPERTIZǍ
Referinţă: Ordonanţa dovezilor (reformulată), 1971

Numele expertului: Dr. Y. Hiss
Studii: Medic din anul 1973.
Experienţă profesională: Patologie din anul 1975, medicină legală din anul 1981.

Dau această expertiză în locul unei mărturii la tribunal, şi declar aici că ştiu bine că în privinţa dispoziţiilor Codului Penal în privinţa unei mărturii mincinoase sub jurământ la Tribunal, această expertiză a mea, semnată de mine, e considerate ca mărturie sub jurământ la Tribunal.

Circumstanţele:
Pe data de 4/11/95 aproximativ pe la ora 22:00 a fost adus domnul Itzhak Rabin în vârstă de 73 de ani – după ce fusese lezat de împuşcăturile unui atentator în Piaţa Regilor Israelului din Tel‑Aviv la centrul medical Sourasky şi acolo a decedat pe masa de operaţie.
Autopsia a fost executată la centrul medical Sourasky, în sala de operaţie.

Autopsia a început la ora 02:00 pe data de 5/11/95 cu ajutorul lui Eli Lipstein.




1994/993/95

Darea de seamă a fost notată în timpul autopsiei:
1.       Cadavru de bărbat care apare de vreo 70 de ani, aparenţă normală, lungimea călcâiul stâng‑creştet 172 cm., gol şi învelit în cearşafuri.


2.       Rigor mortis slab în muşchii mandibulari şi aproape lipsind în muşchii membrelor. Puţină lividitate cadaverică în partea superioară a spatelui care dispare după o apăsare uşoară. Cadavrul nu e rece.


3.       Pielea capului e acoperită de o chelie în partea anterioară. În pielea capului şi a frunţii nu sunt vizibile indicii de leziuni proaspete.
Pleoapele nu sunt lezate, orbitele sunt elastice, corneele de culoare cenuşie, conjunctivele palide, pupilele sunt rotunde şi egale iar pe sclere ies în evidenţă mici vase de sânge de culoare roşu deschis.
Pe pielea nasului nu sunt indicii de leziuni proaspete. Scheletul nasului e întreg, în nări nu sunt obiecte străine şi mucoasele nu sunt ulcerate, septul e întreg.
Pielea feţei e bărbierită cu câteva fire scurte izolate ici şi colo. Pe pielea feţei şi pe bărbie nu sunt indicii de leziune.
În patea stângă‑posterioară a feţei se concentrează pete de lividitate cadaverică de culoare violetă‑roşiatică, care se extind şi spre lobul urechii.
Pe buze nu sunt indicii de leziuni proaspete şi există puncte deshidratate. Dinţii sunt originali, în stare bună. În spaţiul gurii nu sunt obiecte străine şi nu e sânge lichid.
În continuarea colţului stâng al buzelor se află o dungă roşiatică şi orizontală cu dimensiunile de 2.5*0.8 cm..
Pe lobii urechilor nu sint indicii de leziune. În canalele acustice exterioare nu e lichid.

4.       În pielea gâtului din dreapta, în treimea mediană şi inferioară, se află răni de incizie chirurgică cusute simplu. Rana anterioară pe linia claviculară‑internă şi cea posterioară pe linia verticală care coboară de la partea inferioară a lobului urechii.
În partea anterioară a gâtului nu sunt indicii de leziune.
În pielea gâtului din stânga, în treimea mediană şi în linie verticală de la lobul urechii, se află o rană de incizie chirurgică cusută.


5.       De‑a lungul liniei mediane a cutiei toracice şi a abdomenului, în treimea mijlocie şi inferioară, între marginea superioară a sternului şi josul abdomenului, se află răni de incizii chirurgice cusute continuu pe o lungime de circa 47 cm..
De‑a latul cutiei toracice în dreapta, sub sfârc, se află o rană de incizie chirurgică cusută continuu pe o lungime de circa 25 cm.. La circa 1.5 cm. de la capătul ei drept se află o rană de incizie chirurgică aproape orizontală lungă de 2.4 cm. cusută continuu şi la circa 4 cm. sub capătul ei drept se află o rană de incizie chirurgică orizontală, cusută pe lungimea de circa 5 cm..
Sub capătul extern al claviculei drepte se află o hemoragie subcutanee de culoare roşiatică‑violetă, neregulată, cu diametrul de 3.5 cm., şi pot fi palpate bule de aer subcutanee în incinta ei.
Sub treimea mediană a claviculei stângi se află o rană de incizie chirurgică cusută cu lungimea de circa 1 cm..


2




1994/993/95
De‑a lungul părţii stângi a corpului, sub înălţimea sfârcului şi de‑a lungul axilei şi la distanţă de circa 43 cm. de la creştet, se află o rană de incizie chirurgică orizontală şi lineară lungă de circa 4.5 cm., cusută cu două cusături unice.
În regiunea ingvinală stângă se află o rană de incizie chirurgică oblică cusută continuu lungă de circa 9 cm..

În spate au fost găsite două răni de penetrare a glonţului.
a.       În treimea de sus a spatelui, în dreapta liniei mediane şi sub marginea internă a omoplatului şi la o distanţă de circa 36 cm. de vârful creştetului şi 7 cm. la dreapta de linia mediană, a fost găsită o lipsă de piele cu diametrul de 0.7 cm., fără inel de frecare şi cu marginile dinţate uşor şi împrejur nu sunt urme de praf de puşcă, funigine şi/sau acţiunea focului.
Controlând în adânc canalul glonţului penetrează din spate în faţă şi puţin de jos în sus, prin spaţiul intercostal 5 din spate, cu mici fracturi pe partea superioară a coastei nr. 6 şi pe partea inferioară a coastei nr. 5.
În continuare canalul glonţului penetrează lobul superior al plămânului drept în treimea inferioară din spate şi o trece în direcţia din spate în faţă cu hemoragie de 5 cm. împrejur. În continuare canalul glonţului trece prin intervalul intercostal 3 în dreapta din faţă, fără a leza coastele şi la o distanţă de circa 8 cm. de linia mediană anterioară cu hemoragie împrejur.
Un glonţ metalic strivit cu miez de plumb strivit în formă de ciupercă de calibrul 9 mm., a fost găsit sub ţesutul adipos subcutaneu în partea anterioară a cutiei toracice în dreapta. Glonţul a fost transferat într‑un recipient special.

b.       În marginea inferioară a spatelui stâng, deasupra şoldului şi pe linia axilei posterioare şi la o distanţă de circa 64 cm. de vârful creştetului şi la circa 18 cm. de linia stângă‑posterioară, a fost găsită o lipsă de piele ovală şi verticală cu dimensiunile 1.4*0.8 cm. fără fără inel de frecare împrejur şi cu marginile dinţate uşor şi grav.
În pielea dimprejur nu sunt urme de praf de puşcă, funigine şi/sau acţiunea focului. În continuarea marginii anterioare a rănii se află o hemoragie subcutanee ovală şi verticală cu dimensiunile 5.6*3.2 cm. în culoare violet deschis cu focare izolate violete mai închise.
Controlând în adânc canalul glonţului în direcţia din spate în faţă, de jos în sus şi puţin de la stânga la dreapta, trece prin splină (situaţia după extirparea de urgenţă a splinei cu rupturi), prin partea stângă a diafragmei şi penetrează în baza lobului inferior al plămânului stâng cu hemoragie rotundă în ţesutul plămânului cu diametrul de circa 4 5 cm.. În interiorul plămânului canalul glonţului trece de jos în sus până la intrarea plămânului şi acolo a fost găsit un glonţ metalic strivit de culoare cenuşie cu miez de plumb strivit în formă de ciupercă cu calibrul de circa 9 mm., care a fost transferat într‑un recipient special.

În fese nu sunt indicii de leziuni.


1994/993/95

6.       Lungimea membrului superior drept, de la vârful umărului până la rădăcina mâinii, e circa 54 cm.. Sub pielea braţului, în partea anterioară (în poziţie anatomică), au fost palpate bule de aer subcutanee.
În fosa antibrahială dreaptă a fost găsită o împunsătură de ag şi cu hemoragie de culoare violetă cu diametrul de circa 1.52 cm.. În cot nu sunt leziuni.
În treimea anterioară a antebraţului şi la rădăcina mâinii în partea posterioară (în poziţie anatomică), se află schimbări distrofice cu pete cafenii şi mai deschise, de diverse dimensiuni, majoritatea mici.
În degete nu sunt indicii de leziuni proaspete. Marginile unghiilor sunt scurte şi fără daune.
În treimea mediană a braţului stâng, în partea externă (în poziţie anatomică) se află o rană de frecare în formă de dungă orizontală cu lungimea de 1.5 cm., cu împăturirea pielii în direcţia de sus în jos, la o distanţă de circa 48 cm. de vârful creştetului.
În fosa antibrahială stângă se află o împunsătură de ac cu hemoragie împrejur de culoare violetă cu diametrul de circa 1 cm.. De‑a lungul jumătăţii inferioare a antebraţului stâng şi în mâna stângă, în partea din spate (în poziţie anatomică), se află schimbări distrofice cu pete cafenii şi mai deschise, de diverse dimensiuni şi în majoritate mici.
În degete nu sunt indicii de lezare. Marginile unghiilor sunt scurte şi fără daune.
Pe degetele 2 şi 3 ale mâinii drepte şi pe mâna stângă se află pete galbene care seamănă cu petele de nicotină.

7.       În membrul inferior drept nu sunt indicii de leziuni proaspete.
În gambă, în partea posterioară şi în treimea mediană, se află câteva schimbări distrofice sub forma de pete de culoare cafenie şi cafenie deschisă şi evidenţierea câtorva vene subcutanee.
În coapsa stângă nu sunt indicii de leziune.
În treimea inferioară a gambei stângi, în partea exterioară, se află câteva bubuliţe cu crustă, formând o dungă verticală cu dimensiunile de circa 2.1*0.6 cm., nerelaţionate una cu alta.
Pe partea internă a gambei stângi, în treimea mediană, se află uşoare schimbări distrofice.
În partea mediană a gambei dinainte se află o cicatrizare sub formă de dungă verticală, puţin neregulată şi cu cicatrici fine orizontale, în lungime verticală totală de circa 11cm..
O cicatrice orizontală lungă de circa 2 cm. se află sub genunchiul stâng, în faţă.
Pe tălpile picioarelor nu sunt indicii de leziuni proaspete.


8.       N‑am efectuat controlul intern al capului.


9.       Muşchii gâtului n‑au fost controlaţi. Vertebrele coloanei vertebrale din gât şi vasele de sânge mari din gât n‑au fost controlate.


10.    În partea dreaptă a cutiei toracice, pe peretele anterior şi dedesubtul hemoragiei subclaviculare care a fost descrisă în paragraful 5, am găsit o hemoragie de culoare roşie‑violetă, cu diametrul de circa 7 cm..
În al treilea spaţiu intercostal dinainte dreapta am găsit un canal de glonţ, în al şaselea spaţiu intercostal din dreapta am găsit o rană de incizie chirurgicală. Există o rană de incizie chirurgicală de‑a lungul liniei mediane a sternului, cusută cu fir metalic.
În spaţiul pleural am găsit mult sânge lichid.


4




1994/993/95

Membrana pleurei e deschisă, cu hemoragie în partea anterioară. În partea stângă a diafragmei am găsit o rană de treecere a glonţului cu hemoragie împrejur.
De‑a lungul rănilor de incizie chirurgică în peretele cutiei toracice aproape că nu sunt hemoragii.

11.    În peretele anterior al abdomenului grosimea ţesutului adipos e de 1.5 cm.. Împrejurul rănii de incizie chirurgicală aproape că nu sunt hemoragii. În spaţiul peritoneului am găsit sânge lichid. Situaţia de după extirparea splinei (ca urmare a tratamentului de reanimare).
Ici şi colo, în mesoul serpentinelor intestinale, am găsit hemoragii superficiale de culoare roşie‑violetă fără lezarea peretelui intestinelor. În ţesutul adipos al peritoneului posterior am găsit o hemoragie fără lezarea rinichiului.

12.    Pericardul după deschidere chirurgică. Inima are o structură normală, puţin mărită. N‑am observat schimbări maladive sau lezionare în arterele mari care ies din inimă.
Structura internă a inimii n‑a fost controlată.

13.    Membranele pleurei sunt netede cu evidenţierea structurii limfatice în culoare neagră şi cu rupturi şi hemoragii de‑a lungul canalelor gloanţelor. În spaţiile pleurei nu sunt infecţii. În lobul superior al plămânului drept am găsit o umflătură uşoară. Structura plămânilor e normală, cu sedimentarea sângelui în partea posterioară.
La intrarea plămânului stâng am găsit un glonţ strivit.

14.    Rinichii şi sistemul urinar n‑au fost controlate.

15.    Splina a fost extirpată în timpul acţiunilor de reanimare.

16.    Ficatul are o structură externă normală în privinţa culorii şi elasticităţii. În vezica biliară am găsit lichid. N‑a fost efectuat un control intern.

17.    Stomacul şi intestinele au o structură externă normală. N‑a fost efectuat un control intern.

18.    În vertebrele coloanei vertebrale dorsală şi lombară nu sunt fracturi.

Descrierea articolelor de îmbrăcăminte:
Într‑o pungă lipsită de vreo marcare anume, am găsit următoarele articole de îmbrăcăminte, îmbibate cu sânge lichid:

a.       Un costum cu mânecă lungă de culoare neagră. În partea lui posterioară se află 2 rupturi.

În marginea inferioară, la stânga de partea mediană şi la o distanţă de circa 17 cm. de marginea inferioară, se află o ruptură verticală, desfăcută şi cu dimensiunile de circa 6.5*0.2 cm., cu marginile dinţate şi din care ies aţele. Împrejur nu sunt indicii de praf de puşcă, funigine şi/sau acţiunea focului. Controlând în adânc, canalul rupturii trece prin căptuşeala costumului creând o lipsă de pânză rotunjoară cu diametrul de 1.3 cm..


5




1994/993/95

În dreapta de la linia mediană şi în treimea superioară, am găsit o ruptură orizontală cu marginile dinţate cu lungimea de 0.4 cm. cu fire proeminente şi împrejur nu sunt indicii de praf de puşcă, funigine şi/sau acţiunea focului. Ruptura se află la circa 65 cm. de marginea inferioară. Controlând în adânc, canalul rupturii trece prin căptuşeală creând o ruptură rotunjoară cu diametrul de 0.4 cm..


b.       Cămaşă cu mâneca lungă de culoare albă. În partea posterioară se află 2 orificii – rupturi.

Orificiul superior se află în treimea superioară la dreapta de linia mediană‑posterioară şi la o distanţă de circa 18 cm. de cusătura umărului, cu diametrul de circa 0.7 cm..

Orificiul inferior se află în treimea inferioară la stânga de linia mediană‑posterioară şi la o distanţă de circa 60 cm. de cusătura umărului, în forma unei rupturi oarecum neregulate cu diametrul de circa 1.5 cm., cu fire proeminente din marginile rupturii.
Împrejurul celor două orificii n‑au fost găsite în pânză indicii de praf de puşcă, funigine şi/sau acţiunea focului.
În partea anterioară a cămăşii, în reverul stâng, în treimea inferioară şi la circa 7 cm. de marginea stângă, a fost găsit un orificiu rotunjor cu diametrul de circa 0.6 cm.. Împrejurul lui nu sunt indicii de praf de puşcă, funigine şi/sau acţiunea focului.

c.        Maiou fără mâneci de culoare albă, tăiat‑rupt de‑a lungul în partea din faţă. În spatele maioului se află 2 rupturi‑orificii care corespund prin locul şi mărimea lor orificiile găsite în spatele cămăşii şi în costum.
Din cauza rupturii în partea anterioară a maioului n‑am putut găsi posibile orificii în faţă.

Am făcut fotografii şi negative Röntgen.

Pentru controlul histologic am luat ţesuturi din rana intrării glonţului, din inimă, din plămâni, din ficat şi din splină.

Articolele de îmbrăcăminte au fost transferate poliţiei.

Gloanţele au fost transferate în seiful Institutului.

Rezultatele controlului tomografic computerizat al capului:

Embolie gazoasă în vasele de sânge introcraniale şi lezare secundară a ţesuturilor.


Rezumatul principalelor constatări anatomice:

1.       Rană de intrare a glonţului în partea stângă a spatelui.
a. Canalul glonţului trece prin plămânul drept.
b. Glonţul a fost găsit sub pielea toracelui în dreapta şi în faţă.


6




1994/993/95

2.       Rană de intrare a glonţului în şoldul stâng din spate.
a. Canalul glonţului trece prin splină, diafragmă şi plămânul stâng.
b. Glonţul a fost găsit în plămânul stâng.

3.       Acumulare de sânge lichid în spaţiile pleural şi peritoneal.

4.       Embolie gazoasă în vasele de sânge ale creierului (în conformitate cu tomografia computerizată).

5.       Situaţia după extirparea de urgenţă a splinei.

Concluziile expertizei:

Pe baza rezultatelor autopsiei cadavrului domnului Itzhak Rabin în vârstă de 73 de ani, sunt de părere că moartea sa a fost cauzată în urma unor leziuni traumatice grave ale plămânilor şi splinei ca o consecinţă a trecerii a 2 gloanţe prin corp, cu hemoragii în spaţiile pleural şi peritoneal şi cu embolie gazoasă în vasele de sânge.

a.       Glonţul a cărui rană de intrare e în partea dreaptă a spatelui:

Distanţa – dincolo de cea care lasă indicii de foc de armă secundare pe ţintă, adică peste circa 1 m..

Direcţia canalului glonţului – din spate în faţă şi puţin din jos în sus.

Tipul glonţului – vârf găunos, calibru 9 mm..




b.       Glonţul a cărui rană de intrare se află în şoldul stâng:

Distanţa – dincolo de cea care lasă indicii de foc de armă secundare pe ţintă, adică peste circa 1 m..

Direcţia canalului glonţului – din spate în faţă şi puţin din jos în sus şi puţin din stânga în dreapta.

Tipul glonţului – vârf găunos, 9 mm..


                                                                                                                         Dr. Y. Hiss

6.11.95 – Y.R.


7




CAP. IX - TRUCUL

Ciorna şi planul
Pe 26 iulie 2000 în suplimentul „7 zileˮ al ziarului „Yedioth Aharonothˮ a fost publicat reportajul „Asasinarea lui Rabin – ciornăˮ, de către Ariela Ringel‑Hoffman. Reportera a descris broşura de instrucţiuni care fusese pregătită de Securitate cu vreo zece ani înainte de asasinarea lui Rabin. Broşura era destinată Securităţii şi descria un posibil scenariu în care un evreu ar încerca să atenteze la viaţa Primului Ministru al Israelului. Reportajul descria astfel scenariul din broşură: „Exactitatea face părul măciucă. Asasinul îl pândeşte pe Primul Ministru sub clădirea Primăriei, în drum spre maşină după un miting. … Centura de apărare e spartă, în Piaţă se aud împuşcături… "7 zile" dezvăluie pentru prima oară existenţa broşurii, pe care nici după asasinat Securitatea n‑a găsit de cuviinţă s‑o pună la dispoziţia comisiei Shamgar. ˮ
Ziarista Ariela Ringel‑Hoffman descrie conţinutul broşurii ca un fel de profeţie care s‑a împlinit, prin aceasta fiind dublu accentuat eşecul Securităţii în incident. Posibilitatea, după care conţinutul broşurii ar fi fost folosit ca bază pentru înscenarea „atentatuluiˮ, nu i‑a venit ziaristei de loc în cap. Numai că vremea profeţilor a trecut de vreo două mii şi trei sute de ani, şi constatările sunt de netăgăduit, căci incidentul, ce părea de necrezut, a avut loc.
Pe 31 martie 1996 ziarul englez „Observerˮ, apropiat de cercurile stângii, a publicat un articol sub titlul „Asasinat înscenat ce a devenit adevăratˮ („Mock Murder that Came Trueˮ), care se baza pe surse de seamă în establishmentul israelian, şi prezenta asasinarea lui Rabin ca un plan de atentat înscenat, care a fost aprobat la cel mai înalt nivel al conducerii israeliene – şi a eşuat. Rezumate ale acestui articol au fost publicate la noi de ziarele „Haaretzˮ şi „Yated Neemanˮ [Drug tare[5]].
Posibilitatea că asasinatul a fost precedat de o înscenare, e confirmată de o serie de alte constatări:
(Mărturii despre strigăte „Gloanţe oarbeˮ în arena incidentului (planul cuprindea pare‑se împuşcături cu gloanţe oarbe, cineva ştia aceasta şi a strigat în momentul în care a auzit împuşcăturile).
(Lea Rabin a povestit că imediat după împuşcături, i s‑a spus că era vorba de gloanţe oarbe („Haaretzˮ, 17/12/1995).
(La comemorarea a 4 ani de la asasinarea lui Rabin într‑un interviu acordat ziarului „Olam haIshaˮ [Lumea femeii], Dalia Rabin a povestit că mama ei, Lea , i‑a telefonat scurtă vreme după împuşcături, şi i‑a spus că fusese informată (în maşina Securităţii cu care fusese luată) că împuşcăturile nu sunt adevărate şi că e vorba de un exerciţiu de rutină.
Şi esenţialul:
Pe 3 decembrie 1995 Igal Amir a povestit la anchetă că conducerea politică, adică Rabin şi Peres pregătiseră pentru miting înscenarea împuşcării lui Rabin de către un membru al dreptei … cu gloanţe oarbe şi un pistol pe care trebuia să le furnizeze Avishai Raviv … aceasta fiind cauza strigătelor „Gloanţe oarbeˮ (textul înregistrării 447/95 de pe data 3.12.95).
Să fi fost Igal Amir cel care a tras un glonţ orb pentru a „face o figurăˮ dreptei?
Există două posibilităţi:
‒ Sau că Lea Rabin şi Igal Amir erau puşi de acord înainte de împuşcături ceea ce e foarte improbabil.
‒ Sau factorul, care i‑a comunicat versiunea cu exerciţiul şi gloanţele oarbe lui Lea Rabin, a avut grijă să transmit aceeaşi versiune deţinutului Igal Amir (şi de ce‑ar fi făcut‑o?). Cum ne‑am putea închipui că doar la câteva minute după împuşcături cineva a dezvoltat o teorie cu exerciţiul şi gloanţele oarbe? Şi această posibilitate e foarte improbabilă.
Întrucât Amir n‑avea de unde să ştie despre exerciţiu (care a fost făcut public pentru prima oară 4 luni după aceea), afară numai dacă era parte integrantă din el, rămâne posibilitatea că într‑adevăr cel care‑a tras gloanţe oarbe a fost Igal Amir însuşi.
Pe deasupra, nu‑i nici o dovadă că Igal Amir ar fi tras din pistolul pe care‑l deţinea cu permis, n‑au fost verificate amprentele digitale nu pe pistol, nu pe încărcătoare şi nici pe cartuşele gloanţelor. Pentru a exemplifica importanţa faptului: asasinul rabinului Cahana în Statele Unite a fost achitat de acuzarea de asasinat deoarece poliţia din New‑York nu verificase amprentele digitale. Dacă a fost vorba de un „exerciţiu de înscenare a asasinatuluiˮ, nu e complicat şi nici n‑ar fi fost nici o problemă să se primească de la Amir pistolul său, sub pretext că trebuie încărcat cu gloanţe oarbe, să i se înapoieze alt pistol BERETTA identic cu gloanţe oarbe sau o imitaţie bine făcută din plastic (controlul Feroprint negativ), şi să se tragă în Rabin (şi/sau în orice altă ţintă) în alt loc şi scurtă vreme după aceea.

Scopul
După ziarul „Observerˮ, „planulˮ era destinat să atingă două ţinte: să controleze nivelul apărării conducătorilor Statului israelian, şi să creeze simpatie pentru „procesul de paceˮ, a cărui popularitate pe atunci scădea din ce în ce.
Din interviul unui bodyguard veteran şi încercat, fost securist, Amos Goren, putem înţelege (Ronel Fisher, Interviu cu Amos Goren, Maariv, 5.4.1996), că dacă ar fi fost plănuit numai un atentat înscenat pentru a verifica doar exersarea apărării, acesta ar fi trebuit să se termine cu moartea (sau moartea aparentă) a aşa‑zisului atentator, şi nu cu moartea obiectului atentatului închipuit. Aşa încât, „planulˮ a fost destinat altor scopuri.
O analiză prudentă a evenimentelor arată că „planulˮ a fost destinat, pe de o parte la atragerea unui „prostuţˮ bine identificat din punct de vedere social‑politic în rolul de atentator, pentru ca identificarea lui să servească la denigrarea unui segment social‑politic întreg, şi pe de altă parte – atragerea Primului Ministru şi a altora la cooperarea cu conspiratorii care înscenaseră atentatul, prin crearea unei aparenţe de îmbunătăţire a situaţiei lor politice.

„Prostuţulˮ
Suspiciunea că Igal Amir fusese „prostuţulˮ căruia i se trasase sarcina să tragă gloanţe oarbe în Primul Ministru în exerciţiul de atentat, este comportarea sa după tragere. În conformitate cu media el s‑a comportat cu un calm deosebit şi a demonstrat o excepţională stăpânire de sine. Faptul că Amir nu şi‑a exprimat bucuria, sau cel puţin să‑şi fi exteriorizat satisfacţia, pentru „succesulˮ său, îl face suspect de faptul că ştia că Rabin n‑a fost lezat de împuşcăturile lui şi că se aştepta ca peste puţină vreme să se afle că Rabin a ieşit din tentativa de atentat neatins.
Încă o întărire a acestei suspiciuni vine din mărturia locotenent‑colonelului de poliţie Motti Naftali în procesul lui Amir, după care Amir a fost surprins când i s‑a spus că e acuzat de asasinarea lui Rabin (Maariv, 29.1.1996, p. 11).
Revenind la interviul bodyguardului veteran Amos Goren (Maariv, 5.4.1996), e ştiut că securiştii exersează şi se antrenează pentru a‑i face să tragă automat într‑un atentator, fără legătură cu împrejurimea în care are loc atentatul şi fără legătură cu rezultatele focului atentatorului. Faptul că nici unul dintre securiştii care‑l înconjurau pe Rabin n‑a tras în Amir şi nici n‑a fost afirmat că ar fi încercat s‑o facă, întăreşte cu atât mai mult suspiciunea că ei se aşteptau să fie aşa, şi erau pregătiţi pentru aceasta.
Un element suplimentar al „planuluiˮ era obţinerea cooperării din partea Primului Ministru, fără ca acesta să înţeleagă ce soartă amară îl aşteaptă după aceea. Această presupunere e întărită de interviul cu Yehezkel Sharabi, fostul şofer permanent al lui Rabin, în filmul lui Ben Caspit, ce a fost proiectat în cadrul serialului „Legătura israelianăˮ (10.5.2012 pe canalul 23)  Iată un fragment din interviu:

Ben Caspit: Dv. aţi decis, că nu lucraţi?
Yehezkel Sharabi: Eu am decis, că eu l‑am întrebat Sâmbătă noaptea când m‑am despărţit de el. L‑am întrebat: „Itzhak, mâine te duci în Piaţă?ˮ Atunci, el mi‑a spus: „Nu, nu cred c‑am să ajung în Piaţăˮ.
Ben Caspit: O zi înainte de miting, el nici nu voia să meargă la miting?
Yehezkel Sharabi: Sâmbătă noaptea, când m‑am despărţit de el, i‑am spus: „Dacă vrei să mergi, anunţă‑mă, eu vinˮ.

Precum ştim, Rabin a ajuns la miting cu alt şofer: Menahem Damti, care fusese până atunci înlocuitorul şoferului lui Şhimon Peres. Adică, nu Rabin a decis să schimbe şoferul în seara aceea?

Baza pazei
Orice bodyguard, fie chiar începător, ştie că dacă personalitatea păzită trebuie să ajungă într‑un loc anume, şi e prevăzut acolo un eveniment ameninţător, personalitatea păzită trebuie descurajată de a ajunge acolo şi dacă nu e altă soluţie trebuie făcute pregătiri pentru când va ajunge în locul periculos. E vorba de un element de bază şi dincolo de orice eroare posibilă.
Să fi fost imperioasă nevoie ca Rabin să vină şi să participe la miting? – Ne îndoim.



95
Din depoziţia lui Yoram Rubin, comandantul echipei de pază
Dosar Penal Grav 498/95 (VI)   29/1/96
Protocol

jachetă. În cazuri foarte rare îmbrăcăm jachetă. Bodyguarzii n‑au jachetă.
Personalitatea n‑are dreptul de a decide dacă să îmbrace jachetă.
Fuseseră avertismente prealabile că se poate c‑o să fie un atac terorist.

Acuzatul:
Î Aţi menţionat că Primul Ministru e înconjurat de 7 bodyguarzi.
R Plutonul apropiat e de 7, în eveniment au fost 20 de bodyguarzi.
Eram comandantul echipei, eu merg aproape, un băiat din faţa mea mergea înainte, în principiu, în spate mai e un băiat şi încă un băiat ni se alătură din stânga, ei erau împreună în spatele meu în chestia asta, încă un băiat deschidea şi mai înainte, unul care‑a luat‑o în dreapta pe gardul publicului pe ibn Gevirol şi încă un băiat.

Î Eraţi chiar lângă Rabin la stânga lui.
R Nu, eu nu merg la stânga lui.
Î Când am venit la început bodyguardul era la dreapta lui Rabin, a mers înainte şi a deschis portiera,
Tot timpul au fost doi bodyguarzi în faţă şi doi în spate.
La miting tot timpul l‑am urmărit pe Rabin cum merge, am plănuit să vin şi să merg după el şi‑i trag cap. Tot timpul am plănuit să‑i trag în cap lui Rabin.
Se poate observa dacă o personalitate poartă jachetă antigloanţe.
R Nu se poate observa mai ales iarna cu costum şi cravată. Jachetele sunt foarte subţiri. Mie însumi mi‑e greu să observ cu atât mai mult cui nu e specialist.
Î Aţi fi putut şti dacă personalitatea poartă jachetă sau nu.
R Negativ.
Î Jacheta antigloanţe a Primului Ministru e imună împotriva oricărui glonţ.
R N‑are legătură cred eu.
9 mm. e calibrul minim pe care o jachetă trebuie să‑l oprească

Tribunalul: Trebuie să înţelegem că în acest eveniment linia dv. de apărare împrejurul Primului Ministru era diferită faţă de alte evenimente, precum afirmă ac., el l‑a urmărit pe Primul Ministru şi a văzut că paza

Să verificăm afirmaţia, ce s‑ar fi întâmplat dacă Rabin ar fi refuzat să se supună dispoziţiilor bodyguarzilor?
După mărturia lui Abraham Rotem, fost comandant al bodyguarzilor Securităţii în cartea sa „Adevărul, Tovarăşeˮ (editura Bar/Keren, 1999), bodyguarzii Securităţii aveau la dispoziţie mijloace prin care să‑l facă pe Rabin să se comporte după voia lor din punct de vedere al apărării. Rabin era ascultător în privinţa apărării, se încredea pe deplin în bodyguarzi, privea cu înţelegere tot ce era legat de cererile lor.
Şi Yoram Rubin, comandantul echipei de bodyguarzi a lui Rabin, a depus asemănător la Tribunal în timpul procesului lui Igal Amir.

Jacheta antigloanţe
Acum vom lua în consideraţie chestiunea neîmbrăcării jachetei antigloanţe de către Rabin. După Abraham Rotem e clar că nici aici Rabin n‑ar fi refuzat să îmbrace jacheta antigloanţe, dacă bodyguarzii i‑ar fi cerut‑o.
Să fie fost jacheta antigloanţe ceva greu şi complicat? Dacă Rabin ar fi îmbrăcat‑o, i‑ar fi salvat viaţa?
Yoram Rubin, comandantul echipei de bodyguarzi, în depoziţia sa la procesul lui Igal Amir (29 ianuarie 1996) a descris jacheta antigloanţe ca un obiect foarte uşor care nu poate fi observat, desigur nu într‑o noapte răcoroasă de la sfârşitul toamnei când se poartă haine lungi. Şi într‑adevăr, jacheta antigloanţe e destinată să apere cel puţin de focuri de pistol.
Cum e posibil ca Rabin să nu fi purtat jachetă antigloanţe când exista o ameninţare concretă de atac terorist în zona evenimentului?
Răspunsul trebuie să fie bazat pe presupunerea că bodyguarzii sunt destinaţi să salveze personalitatea apărată. Dacă această presupunere nu e valabilă într‑un caz anume, atunci e clar că în cazul acesta cineva în imediata apropiere a lui Rabin l‑a făcut să nu îmbrace jacheta antigloanţe.

Amir: Guvernul ştia de cârdăşie
Putem primi informaţii suplimentare din anchetarea lui Igal Amir de pe 27 noiembrie 1995 [caseta video a Poliţiei nr. 441/95]. De fapt Igal Amir a încercat să sugereze destul de vizibil că direcţia anchetei poate fi schimbată, dar anchetatorii nu s‑au străduit să dezvăluie adevărul. Ei n‑au înţeles că Amir le furnizează fapte, care trebuiesc cercetate şi verificate, fără a aştepta ca cineva să le ofere toată povestea pe tavă. În continuare un fragment din anchetă (anchetatori Ofer Gamliel şi Yoav Gazit):

Igal Amir: Sunt multe lucruri stranii în afacerea asta
Ofer Gamliel: De exemplu
Igal Amir: Nu‑i simplu, nu‑i simplu
Ofer Gamliel: Nu, nu. Ce ciudăţenii sunt în afacere? S‑auzim? Ce‑i straniu?
Igal Amir: Aa, sunt tot felul de lucruri stranii
Ofer Gamliel: Ce, ce de exemplu? Hai, spune
…
Igal Amir: E aici o cârdăşie serioasă, asta nu‑i…
Ofer Gamliel: Cârdăşie?!
Igal Amir: Nu‑i simplu, nu‑i simplu
Ofer Gamliel: Legată de tine?
Igal Amir: Nu‑i simplu ce‑am făcut
Ofer Gamliel: Ei, ei… E foarte simplu. Te‑ai dus, ai făcut şi asta‑i
Igal Amir: Adevărat, numai că au fost acolo câteva lucruri, îmi amintesc, că atunci când am făcut au fost acolo câteva lucruri că n‑am înţeles ce se întâmplă, şi după aceea
Ofer Gamliel: Cum ar fi, spune, eşti aici ca să putem vorbi, ei
…
Ofer Gamliel: Hai să dezvoltăm idea asta
Igal Amir: N‑are importanţă
Ofer Gamliel: Ce n‑are importanţă
Igal Amir: Am să ies, am să termin asta, am să mai văd oameni, am să ştiu ce‑a fost[?!]
Ofer Gamliel: Trebuie să înţelegi, ne ţii în suspensie, ce fel de cârdăşie, asta poate fi sau din partea ta, sau din partea cealaltă
Igal Amir: Eu l‑am ucis, e sigur
Ofer Gamliel: Ei
Igal Amir: N‑are importanţă, sunt aici câteva lucruri stranii, trebuie să verific asta, nu sunt sigur, trebuie să verific
Yoav Gazit: … Până acum n‑ai verificat… multă vreme
…
Igal Amir: Nu, am să verific cu oameni care au …
…
Ofer Gamliel: Cum ai să verifici cu oameni, la ce te referi? …
Ofer Gamliel: Spune‑mi direcţia, nu vreau de la tine amănunte
Igal Amir: Gloanţele oarbe
Ofer Gamliel: Da, tu n‑ai tras gloanţe oarbe, aşa‑i?
…
Igal Amir: Pe când trăgeam unul dintre bodyguarzi a strigat astea sunt gloanţe oarbe, astea sunt gloanţe, pe când eu mai trăgeam
Ofer Gamliel: Unul dintre bodyguarzi?
Igal Amir: Bodyguarzii sau unul dintre oamenii care‑l însoţeau,
…
Igal Amir: Daʼ şi, daʼ şi că n‑au tras în mine, înţelegi, asta înseamnă că au fost multe lucruri stranii …
Igal Amir: Daʼ şi, că s‑a dovedit că Avishai e de la Securitate? Că doar Avishai e prietenul meu bun, înţelegi, aşa îl cunosc, el ştia că eu vreau să fac asta, nu ştia că încercasem. El ştia că eu cred că asta‑i soluţia
Ofer Gamliel: Vrei să spui, că crezi că el ar fi avut vreo intenţie…
…
Ofer Gamliel: Însă tu spui, că eşti convins că nu e vorba de tine?
Igal Amir: Nţ, nţ, nţ, nţ, nţ (semn israelian pentru a spune „nuˮ)
Yoav Gazit: Uneori, ştii, de emoţie tu …
…
Igal Amir: Am stat acolo 50 de minute
…
Igal Amir: Ce gloanţe oarbe, de ce să‑i spui? Când vezi că cineva trage în altcineva, strigi gloanţe oarbe? Ca bodyguard?
…
Igal Amir: Atunci am tras, când trăgeam, el strigă gloanţe oarbe
…
Igal Amir: Guvernul ştia dinainte … Dacă‑i aşa o să explodeze aici ceva aşa de mare
Ofer Gamliel: Ai avut legături cu cineva înainte afară de prietenii aceia? Ai avut legături cu ei?
…
Igal Amir: Că nu m‑au arestat mai înainte, că ştiau totul, Securitatea ştia de mine
…
Igal Amir: Avishai? Eu n‑am vrut, tocmaʼ frate‑meu l‑a vrut pe Avishai. …
…
Igal Amir: Penʼ că‑i ars. (Neclar) Ştiam că‑i de la Securitate.
…
Igal Amir: Ştiam că Securitatea ştie de mine

Igal Amir îi îndreaptă anchetatorii Poliţiei în următoarele direcţii:
 1. Strigătele „Gloanţe oarbeˮ au venit de la bodyguarzi care erau în dreapta lui Rabin, era acolo un singur bodyguard care ar fi trebuit să fie anchetat.
 2. Lipsa reacţiei automate de foc asupra lui, şi poate legătura dintre lipsa reacţiei automate şi strigătele „Gloanţe oarbeˮ. De‑ar fi anchetat Poliţia cauzele faptului e foarte probabil că ar fi descoperit circumstanţele adevărate ale evenimentului.
 3. Amir încearcă să le atragă atenţia anchetatorilor asupra faptului că a stat acolo 50 de minute şi aceasta cu toate că Securitatea îl cunoştea bine.

Itzhak Fantic, comandantul secţiei evreieşti a Securităţii, care părăsise funcţia cu numai opt luni înainte de asasinat, a confirmat că Securitatea ştia de Igal Amir şi că Igal Amir ştia că Securitatea ştie de el (Pazit Rabina, Interviu cu Itzhak Fantic, „Makor Rishonˮ [Prima sursă[6]], 17.6.2005).
Să fi primit anchetatorii Poliţiei ordin să nu se ocupe de treaba asta?
sau
poate n‑au fost destul de experimentaţi pentru a înţelege că anchetatul se poate afla înt‑o stare în care nu poate povesti totul aşa încât fragmentele de informaţie pe care le dezvăluie trebuie luate în serios?
Mai târziu în aceeaşi anchetă a spus Amir că poliţiştii care săriseră pe el (într‑un loc apropiat fizic de Rabin), culcaţi fiind peste el, l‑au întrebat dacă trăsese gloanţe oarbe? O asemenea întrebare ar putea indica faptul că poliţiştii nu‑l văzuseră pe Rabin lezat şi căzând, adică într‑adevăr Rabin n‑a fost lezat de împuşcăturile lui Amir, căci dacă Rabin ar fi fost văzut lezat şi căzând, întrebarea, dacă Amir a tras gloanţe oarbe, n‑ar fi fost pusă de loc.
Astfel ajungem la chestiunea principală:
Să fi fost planul înscenării atentatului o perdea de fum a intenţiei asasinatului, sau planul atentatului a ieşit de sub control şi desfăşurarea evenimentelor sale a cauzat o acţiune care a dus la moartea lui Rabin?
Răspunsul, într‑unul dinte capitolele viitoare.



CAP. X – AGENT ŞI PROVOCATOR
Mărturia lui Igal Amir in timpul anchetării sale la Poliţie (transcrierea anchetei din 27 noiembrie 1995 în capitolul precedent) după care Securitatea ştia de el, infirmă afirmaţia Securităţii după asasinat, după care bodyguarzii lui Itzhak Rabin nu l‑au luat în seamă pe Igal Amir, cu toate că rămăsese vreo 40‑50 de minute în zona „sterilăˮ.
Astfel s‑a exprimat Amos Goren (Ronel Fisher, Interviu cu Amos Goren, Maariv, 5.4.1996):

Ronel Fisher: Goren, atentatul asupra Primului Ministru ar fi putut fi împiedicat?
Amos Goren: Fără îndoială că da. … Toţi cei care‑au fost trimişi de Securitate la Televiziune şi la medie în ultimele luni ca să spună că nu poate fi o apărare ermetică, că nu poate fi oprit un atentator izolat care răsare de cine ştie unde şi scoate pistolul, bagă publicului în cap minciuni sfruntate.

Securitatea ştia
Într‑un capitol precedent am vorbit despre broşura Securităţii care fusese pregătită cu vreo 10 ani înainte de atentatul asupra lui Rabin. Amir a acţionat exact după scenariul din broşură, dar el n‑ar fi putut să ştie de broşură, afară numai dacă a fost acţionat de securişti care‑au citit‑o, chiar fără să‑l fi informat de existenţa ei, sau poate el însuşi a citit‑o şi a acţionat în conformitate cu ea. În ambele cazuri reiese că Igal Amir avea legături cu Securitatea.
Fostul parlamentar Beni Elon, a descris în depoziţia sa în faţa comisiei Shamgar, cum s‑a fudulit faţă de el Igal Amir în trecut spunând că primise un telefon mobil şi bani pentru a‑şi finanţa activitatea de la Avishai Raviv. E clar că Avishai Raviv, agent şi provocator al Securităţii, le‑a raportat superiorilor lui despre Igal Amir.
Într‑un program de pe Canalul 10 pe 29.1.2002 despre „Dezvăluiri noi în privinţa asasinării lui Rabinˮ a apărut Hezi Kalo, fost şef al secţiei „evreieştiˮ a Securităţii. El a povestit că Securitatea l‑a urmărit pe Igal Amir vreo lună şi jumătate înainte de asasinat. Aceasta confirmă spusele lui Igal Amir la anchetă, şi infirmă mărturiile securiştilor, că nu l‑ar fi cunoscut pe omul (Igal Amir) care stătea aproape de locul în care era parcată maşina lui Rabin.
Şi şeful secţiei evreieşti a Securităţii, Itzhak Fantic (Pazit Rabina, Interviu cu Itzhak Fantic, „Makor Rishonˮ, 17.6.2005), a  spus clar că‑i deschisese lui Igal Amir un dosar la Securitate.
Fară îndoială că‑l cunoşteau pe Igal Amir, şi din cauza faptului că i se făcuse control de securitate înainte de a pleca pentru trei luni în calitate de gardian al oficiului „Nativˮ [Calea[7]] din Riga. (Căci şi Securitatea, şi „Caleaˮ sunt subordonate formal oficiului Primului Ministru). „Nativˮ, ca şi Securitatea, nu primeşte candidaţi pentru a lucra în străinătate, fără control serios de securitate făcut de organizaţia însăşi, instrucţie corespunzătoare care cuprinde un curs de gardieni, şi verificarea nivelului de fidelitate faţă de organizaţie. Afară de asta sunt mulţi candidaţi din interiorul serviciului inclusiv rude sau alţi apropiaţi de membrii serviciului, pentru rolul de gardieni temporari, ca să vadă lumea cum a scris şeful secţiei de gardieni a Securităţii, Abraham Rotem (în cartea sa, „Adevărul, Tovarăşeˮ, editura Bar/Keren, 1999). De aceea, e clar că Igal Amir era legat de Securitate (foarte probabil ca agent şi provocator), căci e improbabil ca fără vreo legătură cu Securitatea un băiat scund şi sfrijit să fie luat ca gardian temporar în străinătate.
De asemeni e extrem de probabil că apartenenţa publică‑politică a mamei lui să fie legat de alegerea fiului ei de către Securitate pentru misiunea din Riga şi pentru continuarea acţionării lui de către Securitate. Chiar dacă e vorba de o familie observantă, mama lui, Geula, era membră a partidului în fruntea căruia se afla Rabin, şi puţină vreme înainte de asasinarea acestuia fusese aleasă în Consiliul Municipal din Herzlia din partea acelui partid  fiind destinată să reprezinte Partidul Muncii în consiliul religios local.
Aici avem un element interesant din anchetarea lui Igal Amir:
Textul casetei nr. 2955/95 de pe 9.11.95 casetă 3 partea A.

Foaia nr. 9
Nisim Dor: Stai drepţi când sună sirena pentru Rabin
Igal Amir: Îhâ
Nisim Dor: De ce?
Igal Amir: Că nu mi‑a făcut …
Nisim Dor: Serios, stai drepţi când sună sirena?
Igal Amir: Întreabă poliţistul care era cu mine … Nu l‑am urât …

Foaia nr. 10, Igal Amir continuă:
… eu nu‑s Cahana sau ceva asemănător …

Acest ultim fragment din anchetă arată că Igal Amir nu s‑a îndepărtat mult, în concepţiile sale politice, de poziţia mamei lui, membră a Partidului Muncii.

Agent şi provocator
Suspiciunea după care Igal Amir acţiona ca agent şi provocator al Securităţii, e bazată şi pe atitudinea lui faţă de Avishai Raviv.
Ca urmare a înaintării unei petiţii la Tribunal de către Geula Amir, mama lui Igal, pentru darea în judecată a lui Avishai Raviv, Igal Amir s‑a adresat Înaltei Curţi de Justiţie cerând ca petiţia mamei sale să fie ştearsă, şi de asemeni a presat‑o, în timpul vizitelor sale la el şi în convorbirile telefonice pe care le aveau, până când ea şi‑a retras petiţia (Igal Amir se adresează Înaltei Curţi de Justiţie: „Anulaţi petiţia înaintată de mama meaˮ, Maariv, 29.7.1997).
Cu toate că Avishai Raviv, depunând mărturie în procesul împotriva lui Haggay, fratele lui Igal, a cauzat înăsprirea pedepsei ca şi în cazul lui Dror Adani, Igal Amir s‑a manifestat împotriva mamei sale, şi de fapt şi împotriva fratelui său, pentru a‑l apăra pe Avishai Raviv. La aceasta se adaugă şi retragerea acţiunii civile împotriva lui Avishai Raviv de către Haggay Amir („Haggay Amir şi‑a retras acţiunea împotriva lui Avishai Ravivˮ, Dorit Gabbay, Maariv, 8.4.1998) ca urmare a întâlnirii dintre fraţii Igal şi Haggay Amir. Precum ştim, Haggay Amir ceruse despăgubiri de la Avishai Raviv ca urmare a mărturiei mincinoase a acestuia în procesul său. După ce acţiunea judiciară ajunsese într‑un stadiu avansat, dintr‑o data Haggay a fost adus împreună cu Igal, sub auspiciile Serviciului Închisorilor, şi în acest scop i‑a fost pus la dispoziţie şi un minibuz al Serviciului Închisorilor. Scurtă vreme după aceasta Haggay Amir a retras acţiunea judiciară împotriva lui Avishai Raviv, fără nici o explicaţie sau argumentare.
Igal Amir a mai apărut la Tribunal şi la începutul lui 2003, salvându‑l prin mărturia sa pe Avishai Raviv de acuzaţia de neprevenire a asasinatului, afirmând că Avishai nu‑i cunoştea intenţia de a‑l asasina pe Primul Ministru. Depoziţia lui Amir la Tribunal contrazice explicaţiile sale date anchetatorilor Poliţiei pe 27/11/1995, în privinţa faptelor stranii din această afacere. Acolo spusese că Avishai Raviv ştia bine, că el intenţionează să‑l ucidă pe Primul Ministru. Dar chiar presupunând (doar ca presupunere) că Amir n‑ar fi susţinut că Avishai Raviv ştia de intenţia de a asasina, chiar în cazul acesta, de ce să mărturisească în favoarea celui care‑l trădase?

Împotriva sa însuşi?
La procesul său, Igal Amir a cooperat cu acuzarea, uneori împotriva apărării care‑i fusese acordată din oficiu. Când apărătorul său încerca să pună la îndoială depoziţiile câtorva dintre martorii acuzării, Amir cerea să depună mărturie şi atunci se străduia să infirme afirmaţiile apărării. Şi ziariştii care erau de faţă la proces au băgat de seamă. Iată un fragment din ziar: „Amir s‑a grăbit să se ridice de pe banca acuzaţilor… Igal Amir pur şi simplu a lichidat afirmaţiile apărătorului său…ˮ (Maariv din 29‑1‑96). Şi un psiholog care l‑a controlat pe Igal Amir, dr. Gabriel Weil, a menţionat în expertiza sa: „Se opune liniei apărătorului său, care încearcă să găsească circumstanţe atenuante în domeniul psihiatricˮ.







65
28/1/96, Dosar Penal Grav 498/95(V)
Protocol

Contrainterogatoriu avocatul Goldberg

Avocatul Goldberg: Eu nu sunt specialist în balistică ca să pun întrebări acum.
Până acum am cerut timp, şi acuzatul s a sculat şi a spus că el nu vrea să interoghez experţii, eu sunt obligat să respect spusele acuzatului.
Dacă întreb răspunsul poate dăuna liniei apărării.
Am cerut la începutul depoziţiei să mai fie numit un avocat. Am văzut această dovadă. După ce voi consulta martori experţi, martori ai apărării care se pricep la balistică
După terminarea sesiunii Tribunalului Suprem în apelul înaintat de avocaţii lui Amir, răspunzând la întrebarea corespondentului Canalului 1 al Televiziunii Israeliene, dacă Igal Amir o ajută şi cooperează cu ea, procurora Pnina Gai a răspuns satisfăcută: „Da, el îmi face treaba uşoarăˮ.
Şi în conformitate cu ce mi‑a spus apărătorul lui Igal Amir, avocatul Yonatan Goldberg, orice încercare a sa de a infirma afirmaţiile acuzaţiei îl enerva mult pe Amir şi‑l făcea să ceară încetarea încercării, Igal Amir nu e un asasin „obişnuitˮ. Un asasin obişnuit care stă în faţa Tribunalului, încearcă cu toate puterile să‑şi diminueze crima şi pedeapsa. Ca, de exemplu, asasinul rabinului Cahana, care l‑a ucis, fără îndoială, cu mintea limpede şi cu sufletul vesel, ba s‑a şi lăudat cu fapta sa – a făcut tot ce i‑a stat în putinţă pentru a se eschiva de pedeapsă, când a stat în faţa Tribunalului (iar în cele din urmă a şi reuşit).
Avocatul Yonatan Goldberg mi‑a mai spus că prezentându‑i lui Igal Amir constatările medicale, aşa cum apar în cartea aceasta (într‑o vizită la închisoare pe care a efectuat‑o avocatul Goldberg, pe 15 iulie 1997), Amir a reacţionat: „Ei şi ce? I‑a intrat prin spate şi a ajuns până la piept.ˮ Goldberg a repetat că de câte ori încearcă să‑i prezinte lui Amir incongruenţele dintre versiunea oficială şi constatări, Amir găseşte pretexte pentru aceste incongruenţe şi nu încetează să întrebe: „Crezi că eu mint?ˮ.
Această comportare a lui Igal Amir, în faţa unor constatări care reprezintă circumstanţe pentru a cere rejudecarea procesului, arată că pe atunci Amir dorea să rămână în închisoare. Ea aminteşte comportarea celor prinşi în mrejele unei secte care se ocupă de spălarea creierului. Discutând cu mine, mama lui a răspuns că Amir o presează aproape în fiecare convorbire telefonică şi vizită să nu intervină pentru a dezvălui despre ce este vorba. Comportarea sa ar fi putut, cine ştie, pusă în seama adevăratei sale dorinţe de a ucide faţă de faptul că nu el a ucis şi nu aşa va fi pomenit de Istorie, şi de aceea refulează adevărul, dar convorbirea telefonică cu mine din anul 2008 pune la îndoială această posibilitate.
Şi în starea permanentă de tensiune în care Amir acţionează după cerinţele establishmentului, au loc uneori „eşecuriˮ din punctul de vedere al acestui establishment. Aşa a fost în anul 2008, apropiindu‑se ziua în care stânga israeliană deschide festivalul „denigrării drepteiˮ, adică aniversarea asasinării lui Rabin, i s‑a dat lui Amir posibilitatea de a discuta nesupravegheat cu corespondenţii diferitelor canale de televiziune israeliene. După diverse informaţii, această ocazie i‑a fost dată, pentru a‑i posibilita mediei publicarea unor reportaje şi articole care să infirme diverse „teorii ale conspiraţieiˮ, căci după sondajele opiniei publice procentajele celor care le susţineau creşteau din an în an, şi teoriile acestea deveniseră acceptabile pentru o mare parte a publicului. Pe 26.10.2008 Amir a exploatat nesupravegherea, mi‑a telefonat şi mi‑a cerut să acţionez pentru a cere rejudecarea cazului. În timpul convorbirii, Amir n‑a fost dispus să mărturisească că fusese acţionat de Securitate, dar a făcut o serie de afirmaţii: că e imposibil ca al doilea glonţ să fi fost al lui, că bodyguardul‑şef al echipei, Yoram Rubin, a dat depoziţii false, că Rabin nici n‑a căzut după împuşcături. Reacţia establishmentului a fost imediată. Această convorbire necenzurată dezumflase dintr‑o dată toate interviurile cenzurate şi aranjate, care fuseseră pregătite să fie transmise pe canalele de televiziune israeliene. Mai întâi, tot ce spusese ziariştilor, organizatorii festivalului, n‑a mai fost transmis. Amir a fost transferat la închisoarea Ramon, foarte îndepărtată de casa părinţilor săi, o închisoare unde sunt deţinuţi numai terorişti şi în condiţii mult mai grele decât acelea în care fusese ţinut până la transfer. De asemeni vizitele membrilor familiei au fost oprite pentru multă vreme. Publicului i s‑a explicat că transferarea şi înrăutăţirea condiţiilor proveneau din faptul că Amir dăduse interviuri mediei fără aprobarea autorităţilor închisorii, ca şi cum autorităţile însele n‑ar fi putut să blocheze legăturile lui cu ziariştii, şi acesta timp îndelungat. Pentru a explica în public nepublicarea interviurilor cu media israeliană, organizatorii festivalului au deschis o campanie după care nu trebuie să i se dea lui Amir posibilitatea de a vorbi cu ziariştii, şi în general el nu trebuie lăsat să vorbească în media israeliană. Pe atunci am fost contactat de ziarul „beShevaˮ [în Şapte[8]] şi mi s‑a cerut să reacţionez la această campanie. Aşa încât am scris, în numitul ziar (6.11.2008), sub titlul: „Interviul care a sfărâmat versiunea oficialăˮ:

O regulă fundamentală într‑un Stat democratic e dreptul publicului de a şti şi de a primi informaţii.
Libertatea informaţiilor reprezintă un element esenţial al dezvoltării economice / culturale a Statului şi o garanţie a libertăţii de expresie şi a democraţiei. De fapt libertatea de expresie e un caz particular al libertăţii fluxului informaţiei.
O societate care doreşte să‑şi continuie existenţa e obligată să asigure membrilor săi posibilitatea de a lua decizii pe baza unor fapte şi idei. În lipsa unui flux liber al informaţiei sunt posibile decizii greşite, dereglate şi strâmbe care vor duce la catastrofă. Darea posibilităţii condamnaţilor să se exprime e vitală pentru asigurarea înţelegerii publice.
Chiar dacă cuvintele unor deţinuţi în prezent sau foşti deţinuţi par revoltătoare din punctul de vedere al unui public sau altul, trebuie permisă transmiterea acestei categorii de informaţie, pentru ca societatea să nu rămână în întunecime şi într‑o fixaţie a gândirii ce nu vor permite cercetarea evenimentelor până la capăt.
Una dintre problemele societăţii israeliene îşi are originea în faptul că nu există în ea un flux al informaţiei cu adevărat liber. De aici reiese că o minoritate anume în societatea israeliană stăpâneşte pe deplin media electronică şi scrisă împreună, nepermiţând posibilitatea unui flux liber al informaţiei, şi astfel reuşeşte această minoritate să dicteze întotdeauna ordinea de zi politică‑socială.
Reducerea la tăcere a condamnaţilor dă posibilitatea de a ascunde informaţii care ar fi putut dezvălui şi incrimina factori interesanţi care stăpânesc sistemul de transmitere al informaţiei. Ascunderea masivă a informaţiei permite şi efectuarea unor manipulaţii cu informaţia prezentată deschis.
Cel mai bun exemplu pentru aceasta e nepublicarea interviurilor cu Igal Amir.
Timp de săptămâni reprezentanţii mediei au purtat discuţii cu Igal Amir. Dacă într‑adevăr interviurile cu Igal Amir ar fi fost interzise, de ce gardienii închisorii au „închis ochiiˮ tot timpul în care Igal Amir dădea interviuri? Publicarea convorbirii deschise, în care pentru prima oară în istorie a fost auzită vocea lui Igal Amir fără cenzură, tăiere sau redactare din partea establishmentului, e un eveniment formativ, din cauza conţinutului convorbirii şi din cauza faptelor uluitoare pe care le‑a dezvăluit Igal Amir împotriva versiunii oficiale. Şi aceasta, mai ales ţinând seama de faptul că fusesem obişnuiţi din primul moment să interiorizăm că Igal Amir a mărturisit fără ezitare ba şi cu mândrie demonstrativă şi cu un zâmbet larg toate faptele care‑i fuseseră atribuite după versiunea oficială.
„Bombaˮ pe care a aruncat‑o Igal Amir e, că Amir nu primeşte de loc versiunea oficială, şi afirmă clar şi răspicat: bodyguardul Yoram Rubin a minţit (!), Rabin nici n‑a căzut şi Rubin n‑a sărit peste el (contrar depoziţiei sale în comisia Shamgar), toate împuşcăturile au fost trase când Rabin stătea în picioare. Sensul dezvăluirilor din punct de vedere juridic e doar unul  Igal Amir nu poate fi cel ce‑a tras al doilea glonţ, a cărui traiectorie a trecut prin şoldul lui Rabin de jos în sus.
După situl YNET, interviurile de televiziune cu Igal Amir erau destinate dezminţirii afirmaţiilor conspiraţiei, şi de aici putem înţelege că scopul „chestionărilorˮ prelungite şi al interviurilor multe înregistrate, era să‑l „prindăˮ pe Igal Amir cu vreo mărturisire conformă cu versiunea oficială (fie şi numai o singură dată din înregistrări făcute timp de săptămâni), rămânând opţia de a şterge ce nu se potrivea. A venit interviul necenzurat, în care Igal Amir a dezvăluit ce gândea cu adevărat, şi a amestecat toate cărţile mediei şi establishmentului [Până aici articolul].
Mai e o semnificaţie a „scăpăriiˮ lui Igal Amir la înfăţişarea pentru prelungirea arestului din 3 decembrie 1995 (ştirea din ziar asupra înfăţişării a fost prezentată la începutul Cap. II). Protocolul aceste înfăţişări citează astfel spusele lui Amir: „În privinţa cererii în privinţa prelungirii arestului meu, ce‑aţi văzut până acum a fost numai o mască. Doresc să explic fundalul faptei mele. Ei ucid oameni. Dacă veţi auzi adevărul, toată ţara se va întoarce pe dos.ˮ. Pare‑se ca urmare a ştirii despre asasinarea bodyguardului, Igal Amir era dispus să dezvăluie adevărul ba a şi încercat s‑o facă la Tribunal. Această încercare a fost înăbuşită în faşă de către judecător.
In continuare, judecătorul Dan Arbel i‑a explicat spusele astfel: „În cazul de faţă, suspectul a recunoscut deja efectuarea tuturor faptelor care‑i sunt atribuite, tot ce‑a încercat să afirme azi, sunt de fapt afirmaţii a căror singur scop e exploatarea Tribunalului în scopuri politice, şi nu la aceasta e destinat Tribunalul.ˮ. Pare‑se, ca o consecinţă a spălării mediale a creierului, nici judecătorii nu erau capabili în vremea aceea să ia spusele lui Igal Amir ca atare şi s‑au grăbit să le atribuie un sens politic.

Comportare stranie la anchetă
Comportarea lui Igal Amir la Ancheta poliţiei a fost extrem de stranie. Iată câteva fragmente din anchetă şi din mărturiile de la Tribunal. Fragment din anchetă, transcriere, exponat nr. 2955/95, de pe data 9.11.1995 (anchetatorul Poliţiei Nisim Dor):

Nisim Dor: Eu mai sunt încă pe faza că tu de fapt te duci şi‑ţi predai arma …
Igal Amir: Cum am spus, cel mai bine e cu o puşcă de sniper …
Nisim Dor: … Adevărat că el [Dror Adani] ne‑a înaintat o cerere, să primească armă lungă?
Igal Amir: Da, nu lungă, M16 scurtat.

Nisim Daudi, martor al acuzării din partea Poliţiei israeliene, a depus mărturie la Tribunal pe 23 ianuarie 1996: „Într‑un stadiu anume … l‑am văzut cum se blochează. A decis să facă uz de dreptul tăcerii … În stadiul acesta … când el era deschis cu mine şi a început să povestească toate detaliile … l‑am întrebat dacă e dispus să dea detaliile în scris şi el a spus că nu.ˮ

Fragment din transcrierea unei anchete filmate nr. 2964 de pe data 9.11.1995 foaia nr. 8:

Nisim Dor: Au mai fost nişte asociaţii politice de un fel sau de altul?
[tăcere]
Nisim Dor: Te adresai direct lor, nu‑i aşa?
[tăcere]

Igal Amir apare uneori ca cooperând cu anchetatorii şi povestind deschis faptele, alteori se blochează subit şi tace, iar uneori spune că ce‑a mărturisit e o invenţie de‑a lui. Odată începe să strige „Dreptul tăcerii, dreptul tăceriiˮ iar peste două minute vorbeşte ca şi cum cuvintele „dreptul tăceriiˮ nu ieşiseră niciodată din gura lui. Uneori le spune anchetatorilor Poliţiei că el verifică faptele. Despre ce verificare e vorba şi cu cine? Căci el e doar anchetat, nu anchetator.
Să fi fost efectuată vreo presiune asupra lui Igal Amir?

Igal Amir i‑a turnat pe alţii
Aduc în faţa cititorului un număr de citate din anchetarea lui Igal Amir de către Nisim Dor în camera de anchete a Poliţiei.
Din transcrierea casetei 2964/95 din ziua 9.11.95 Unitatea Centrală Tel Aviv:

Foaia nr. 9
Nisim Dor: Tu arma, înţeleg, care‑ai mărturisit în ancheta precedentă c‑ai armat‑o acasă
Igal Amir: Da
Nisim Dor: Asta înseamnă că chiar de‑acasă deciseseşi
Igal Amir: Cum am decis am armat şi‑am ieşit
Nisim Dor: Bine, tu în timpul Sâmbetei astea vorbiseşi cu Haggay despre chestia asta să mergi la miting.
Continuare Atunci am să întreb altfel, mai bine, mai precis, pentru că tu îmi pari…

Foaia nr. 10
Nisim Dor: Tu în fazele astea o faci pe deşteptul. Adevărat că Sâmbăta pe drum la sinagogă, îţi aminteşti faza asta din urmă? Pe drum la sinagogă ai vorbit cu Haggay despre treaba asta că mergi la miting ca să‑l omori pe Rabin cu pistolul tău, până aici e bine?
Igal Amir: Da
Nisim Dor: Chiar aşa. Şi în faza asta Haggay ţi‑a propus că‑i mai bine s‑o faci cu puşca şi nu cu pistolul.
Igal Amir: Frate‑meu a vrut să mă oprească
Nisim Dor: Ai mai vorbit cu alţii despre ideea să tragi în Rabin?
Igal Amir: Da
Nisim Dor: Atunci eu înţeleg că ăsta‑i cercul tău apropiat
Igal Amir: Clar

Foaia nr. 16
Nisim Dor: Spune‑mi dacă e adevărat că tu crezi că după legea evreiască era permis să‑l omori?
Igal Amir: Era o obligaţie
Nisim Dor: De fapt de unde‑ai primit aprobarea religioasă ă.. de la slujitori ai cultului, din cunoştinţe proprii de.. te‑ai interesat de fapt mai înainte până când ai ajuns la concluzia asta?

Foaia nr. 17
Igal Amir: Din cunoştinţe proprii
Nisim Dor: Din cunoştinţe proprii?
Igal Amir: Şi slujitori ai cultului

Foaia nr. 30
Nisim Dor: Hai, faza care te‑am întrebat înainte, faza aia cu maşina bombă
Igal Amir: Da
Nisim Dor: A fost o asemenea idee, nu?
Igal Amir: N‑ar fi reuşit

Foaia nr. 31
Nisim Dor: Cum v‑aţi gândit, cum v‑aţi gândit să faceţi asta?
Igal Amir: M‑am gândit că ei au să fie cu mine daʼ după aceea m‑am gândit că ei nu, atunci am decis singur
Nisim Dor: Acum spune‑mi Haggay era cu tine? Vreau să spun singurul capabil să acţioneze aşa ceva era Haggay, vreau să spun o maşină bombă sau aşa ceva. Ideea cu maşina bombă
Igal Amir: Da
Nisim Dor: Dror n‑a fost părtaş la încercarea de a‑l asasina pe Rabin?

Foaia nr. 57
Igal Amir: Nu, el a fost o dată la început
Nisim Dor: Acum spune‑mi el a adus [pistolul mitralieră] Uzi al lui ca să încerce amortizorul
Igal Amir: Da
Nisim Dor: El a întrebat pentru tine un rabin anume care‑i soarta urmăritorului şi soarta vânzătorului[9], aşa‑i?
Igal Amir: Da
Igal Amir: Nu numai el, mai sunt câteva nume

Foaia nr. 65
Igal Amir: Toată faza asta cu proiectarea şi metodele am fost mai mult cu frate‑meu
Nisim Dor: Daʼ şi el era amestecat
Nisim Dor: Daʼ el ştia ce intenţii ai că vrei să faci asta
Igal Amir: Da, sigur, sigur

Foaia nr. 69
Igal Amir: Margalit
Igal Amir: Boaz ă…, Shlomi haLevi
Igal Amir: Nili
Nisim Dor: Şi ce‑i cu Avishai Raviv?

Din textul casetei 2964/95 din ziua 9.11.1995, Unitatea Centrală Tel Aviv
Foaia nr. 60
Nisim Dor: Pe cine aţi încercat să recrutaţi? Pe Avishai
Igal Amir: Nu
Nisim Dor: Nu i‑aţi propus?
Igal Amir: Nu, nu, nu, nu, nu

Foaia nr. 61
Nisim Dor: … E adevărat că i‑aţi propus lui Avishai să ia parte …
Igal Amir: Nu i‑am propus de loc …
Nisim Dor: De ce?
Igal Amir: Eu ştiu despre el că‑i de la Securitate

Foaia nr. 66

Tocmai pe Avishai Raviv, agentul Securităţii, încearcă Igal Amir cu toate puterile să nu îl implice. Igal Amir se străduieşte cu adevărat să înlăture posibilitatea ca Avishai Raviv să fie acuzat în această afacere într‑un fel oarecare şi aceasta conştient fiind că Avishai Raviv e agent al Securităţii, şi cu multă vreme înainte de a fi fost făcută publică afirmaţia că fusese acţionat de către Avishai Raviv.
Cum e posibil ca cineva care a fost vândut, trădat, să continuie să sprijine trădătorul, să continuie să‑l ajute? Oricine înţelege că e imposibil, afară numai dacă cel trădat e şantajat, ameninţat sau i s‑a făcut o indoctrinaţie oarecare. Cu alte cuvinte, pe o cale oarecare e constrâns să o facă.
Cu atât mai mult, chiar în aceeaşi anchetă, puţină vreme înainte ca Amir să mărturisească că el ştie că Raviv e agent al Securităţii, el spusese: „Avishai Raviv …, e un tip ca ăsta, l‑ai văzut odată la televizor, el moare… să intre în istorie. Acum e aşa un admirator al meu, mareˮ (foaia 23‑A).
De ce tu, Igal Amir, te bucuri când cineva care te‑a trădat te admiră?
Încercarea (eşuată) de a‑l implica pe Ehud Skornik pune în evidenţă şi mai mult turnarea celorlalţi. Ehud Skornik a fost arestat în urma unor informaţii furnizate de Amir. Ehud n‑a încercat să explice sau să‑şi justifice comportarea, cum făcuseră alţii, ci a făcut uz de dreptul tăcerii. La un moment dat poliţia i‑a confruntat pe Amir şi pe Skornik, atunci Ehud l‑a atacat grav pe Amir şi a negat toate acuzaţiile acestuia. În răspunsul lui Amir a fost mai mult de un indiciu că spusele sale proveneau din dispoziţiile Securităţii. Aici a intervenit reprezentantul Securităţii care era prezent la confruntare, a întrerupt confruntarea şi l‑a scos pe Amir din cameră. Spusele lui Amir ca şi comportarea reprezentantului Securităţii la confruntare arată clar că informaţiile date de Amir în timpul anchetei erau în conformitate cu dispoziţiile Securităţii. De fapt Amir a mărturisit că încercase să‑l implice pe Ehud din ordinul Securităţii, şi de aici reiese că Amir a mai implicat şi pe alţii.
De fapt, Poliţia n‑avea nici o dovadă în privinţa aşa‑zisului amestec al lui Ehud Skornik, şi el a fost eliberat în cele din urmă fără ca să fie înaintat împotriva sa vreun act de acuzare.
Multele declaraţii ale lui Igal Amir au fost, că el l‑a ucis pe Rabin pentru că era „vânzătorˮ, cum spunea el, dar după comportarea sa la poliţie, el însuşi era „vânzătorˮ de seamă.
Igal Amir i‑a implicat pe toţi la anchetă; pe fratele său Haggay, pe Dror Adani, pe Margalit Har‑Shefi şi pe alţii. Se pune întrebarea de ce a făcut‑o. Despre aceasta în capitolul următor.







Î. Vă spun că în acea întâlnire i s‑a spus lui Ehud că Igal a spus că i‑a spus cu o ocazie oarecare că el a încercat să‑l omoare pe Pr. M., atunci Ehud i‑a răspuns „De ce îmi faci aşa ceva, eu ce ţi‑am făcut, niciodată nu s‑a întâmplat un asemenea lucruˮ, şi atunci Igal a spus „Am făcut‑o numai după ce mi‑au spus c‑ai mărturisit, că spusele mele îţi vor uşura situaţia şi vei fi eliberat din arestˮ, şi atunci a intervenit securistul şi l‑a luat pe Igal şi l‑a scuturat înapoi la locul din care fusese luat şi cu asta s‑a terminat întâlnirea. Adevărat?


R. Spusele lui Igal Amir adresate acestui suspect e aşa. În privinţa părţii a doua – eu nu ştiu de aşa ceva. Mi s‑a spus, eu nu ştiu dacă a fost în acea confruntare, că suspectul a spus că fără îndoială l‑au bătut pe Igal şi de aceea a spus ce a spus.
Î. Lucrurile astea au fost înregistrate? În conformitate cu directivele Tribunalului Sprem n‑aveţi voie să faceţi aşa ceva fără documentare sau înregistrare, aşa‑i?
R. În privinţa documentării şi înregistrării nu pot spune nimic, pentru că e vorba de Securitate, nu Poliţia




CAP. XI – DE CE IGAL AMIR?
Nisim Daudi de la Poliţia israeliană a depus mărturie în procesul lui Amir pe 23 ianuarie 1996: „… [Igal Amir] a fost foarte deschis. Un anchetat cam neobişnuit din punctul de vedere al cooperării lui.ˮ

Din transcrierea casetei 2955/95 din ziua 9.11.1995 caseta nr. 3:

Foaia nr. 11‑A
Igal Amir: Noi suntem oameni foarte observanţi şi credincioşi, adică, dacă n‑aş fi avut aprobare religioasă de la rabin, n‑aş fi făcut‑o. Cine‑s eu ca s‑o iau asupra mea.

Faptul că Igal Amir declară de bună voie că e legat de organizaţii de dreapta şi de rabini numai întăreşte posibilitatea că informaţia a fost transmisă din considerente străine şi totul nu‑i decât un spectacol. Igal Amir însuşi a spus de mai multe ori în cursul procesului că totul e un spectacol.
De obicei sunt două cauze pentru care un acuzat de crimă îşi denunţă părtaşii. Sau pentru că regretă fapta şi povesteşte totul din căinţă sau pentru că se aşteaptă la o uşurarea pedepsei în urma transmiterii informaţiei şi denunţării părtaşilor şi n‑are importanţă dacă speranţa aceasta e adevărată sau închipuită. E clar că aceste două cauze nu se potrivesc de loc cu cazul lui Igal Amir.
Încă o posibilitate ar putea fi că acuzatul joacă un rol şi s‑a comportat precum s‑a comportat din cauza unei constrângeri oarecare, fie o ameninţare directă asupra vieţii sale sau asupra membrilor familiei sale, sau ameninţarea de a dezvălui un eveniment obscur din trecutul său, sau el acţionează ca un agent implantat (nu obligatoriu de bună voie) şi‑i denunţă pe alţii din considerente străine.
Putem întreba de ce nu s‑a decis de la bun început ca Amir să fie ucis, chiar dacă i se făcuse pare‑se o promisiune, şi aceasta pentru a elimina total posibilitatea de a dezvălui planul înscenării. Un răspuns acceptabil ar putea fi, că o parte integrantă a „planuluiˮ era crearea unui „obiectˮ viu pentru ură – o fiinţă cu imagine demonică, care să stea în faţa imaginii sfinte a victimei asasinatului, să canalizeze spre el mânia publică asupra securiştilor, şi să fărâmiţeze o posibilă cerere de cercetare a adevărului. E ştiut că securiştii au primit pedepse foarte uşoare în urma asasinatului sau n‑au fost de loc pedepsiţi. De exemplu, Yoram Rubin, care fusese comandantul plutonului de apărare a lui Rabin în momentul asasinatului, a devenit şeful apărării ambasadei israeliene la Washington, SUA, şi după aceea, după cum s‑a publicat, a fost înaintat în funcţii de apărare ale Securităţii.
Până acum, acest considerent s‑a dovedit valabil: apărarea fidelă pe care i‑a acordat‑o Igal Amir lui Avishai Raviv, a contribuit nu puţin la blocarea anchetării minuţioase a faptelor sale, şi imaginea unui fanatic religios‑naţional, care a ucis, a fost prins, a mărturisit, a reconstituit asasinatul şi a cooperat cu aroganţă vanitoasă, a fost primită ca foarte credibilă în ochii unei mari părţi a publicului. Lipsa unei părţi esenţiale din această imagine ar fi concentrat atenţia asupra amănuntelor, şi ar fi trezit suspiciuni grave faţă de persoane suspuse în establishmentul israelian.

Împiedicarea posibilităţii dezvăluirii adevărului
Securitatea încearcă să împiedice pericolul, ca Igal Amir să dezvăluie vreo parte din adevăr, ţinându‑l izolat şi sub supraveghere continuă. În celula lui din închisoare sunt instalate camere de televiziune care‑l supraveghează 24 de ore pe zi, şi mama lui mi‑a povestit că din când în când gardienii închisorii se amestecă în convorbirile telefonice dintre ea şi fiul ei, adică – convorbirile lui telefonice sunt supravegheate. Dar după ce „asasinulˮ a mărturisit, a fost judecat şi‑şi execută pedeapsa fără a face greutăţi, putem întreba: În ce scop se face uz de atâtea mijloace şi forţă de muncă pentru a‑l urmări? Ca nu cumva să construiască un drone sau o bombă inteligentă?
Pentru a respinge diferite petiţii înaintate de Igal Amir în chestiunea izolării sale, autorităţile au enumerat diferite cauze în privinţa respingerii izolării sale sau încetarea supravegherii sale stricte:

Supravegherea e necesară pentru a‑l apăra de el însuşi.
Acest răspuns e straniu, căci pe de o parte alţi asasini încarceraţi la noi n‑au parte de o asemenea apărare împotriva lor înşişi, şi pe de altă parte, n‑a fost găsită la Igal Amir nici o tendinţă suicidală; psihiatrii care l‑au controlat n‑au găsit la el nici o dereglare mintală – sau vreo tendinţă suicidală.

Există temerea de lezare a securităţii Statului.
Despre ce temere de lezare a securităţii Statului poate fi vorba, căci după versiunea oficială Amir a acţionat singur şi de capul lui şi n‑a stat în fruntea nici unei organizaţii.

Există temerea că Amir îşi va răspândi ideologia
Până acum, Amir n‑a scris nici o carte, mai ales vreo carte conţinând o ideologie anume. Deasemeni, Amir n‑a publicat nici un articol de opinie, în care să‑şi expună ideologia. N‑a fost prezentată nici măcar o dovadă, după care Amir ar fi încercat să‑şi răspândească ideologia (presupunând că are aşa ceva) în rândurile altor deţinuţi sau în convorbirile telefonice pe care le întreţine cu aprobarea Serviciului Închisorilor.

Şi cererea lui Amir de a trece în secţia închisorii rezervată observanţilor a fost respinsă pe motivul că deţinuţii sunt în stare să‑l atace. Nici măcar nu i‑e permis să se roage în Casa de Studiu [sinagoga] din secţia observanţilor. În ziarul local „Mijlocul Netanieiˮ, într‑un reportaj din 26 septembrie 2003, „24 de ore din viaţa asasinului Primului Ministruˮ, de căte Yaron Frost, e scris: „De curând biblioteca lui s‑a îmbogăţit cu „Shulhan Aruchˮ [Masa pusă[10]], după ce câţiva deţinuţi au strâns bani şi i‑au cumpărat împreună cele zece volume ale lui Yosef Caro, care costă câteva mii de şekeliˮ. Cum se poate explica faptul că ei strâng bani şi cumpără cadouri scumpe unui om, pe care doresc să‑l atace?
Propunerea autorităţilor, ca Amir să studieze în compania altui deţinut, reprezintă numai o întărire a supravegherii, căci e clar că astfel îi va fi băgat încă un agent.
Astfel e clar de ce nu i se permit lui Amir vizitele unor străini sau convorbiri telefonice cu oricine doreşte  Ziarişti, parlamentari şi alte persoane publice, care‑au dorit să controleze condiţiile detenţiunii lui Amir n‑au primit permisiunea de a se apropia de celula sa. Ştiu că fizicianul şi ziaristul Nahum Shahaf, după ce i‑am prezentat materialele pe care le strânsesem în chestiunea asasinatului, a cerut să se întâlnească cu Igal Amir dar nu i s‑a permis. Aceasta cu toate că în trecut servise la Informaţii, luase parte în dezvoltarea unor arme secrete, fusese membru în Comisia Industriilor militare pentru formarea conceptului de apărare împotriva rachetelor balistice, fusese consilier ştiinţific al Laboratorului forensic al Poliţiei şi era în posesia unor permise de acces guvernamentale dintre cele mai extinse.
La întrebarea, cum a acceptat Amir să fie acuzat de asasinat şi să‑şi petreacă tot restul vieţii în închisoare, mi‑a răspuns fratele său Haggay Amir după eliberarea sa într‑o discuţie pe care‑am purtat‑o cu el în iulie 2012. La întâlnire, Haggay şi‑a exprimat neîncredere în faptele pe care‑am încercat să i le prezint, a respins afirmaţia că Igal fusese acţionat de Securitate, dar la sfârşitul convorbirii a spus hai să zicem că‑i aşa, pe de o parte cei care l‑au acţionat nu‑l pot lăsa în viaţă, pentru că el poate mărturisi într‑un proces împotriva lor şi‑i poate trăda, dar pe de altă parte dacă cei ce l‑au acţionat l‑ar lichida, ar deveni suspecţi, căci toţi ar înţelege atunci că Securitatea e amestecată în asasinarea lui Rabin [chiar dacă numele exacte ale suspecţilor trebuie încă găsite N.G.]. Dar chiar în cazul că Igal Amir ar povesti adevărul, şi cei care l‑au acuzat ar deveni acuzaţi şi poate ar fi chiar condamnaţi, Amir înţelege bine că el e încă în mâinile lor [şi în spatele lor se află toate sistemele, Poliţia, Securitatea, Justiţia  N.G.] şi pentru a evita lichidarea singura cale care i‑a rămas e, şi azi, cooperarea cu cei care l‑au acţionat.

Igal Amir era conştient de posibilitatea de a fi lichidat. Încă un fragment din anchetă:
Igal Amir: … Am să verific cu oameni care au legături
Ofer Gamliel: Daʼ cum să verifici cu oameni, eşti sub anchetă
Igal Amir: Are să mă viziteze, are să mă viziteze cineva
Ofer Gamliel: Ce, ce, la ce faci aluzie? Hai, hai să spunem aşa, dezvăluie‑ne aluziile astea.
Igal Amir: Ce
Ofer Gamliel: Ei
Igal Amir: Au să mă mai lichideze
Ofer Gamliel: Cine!!! Nimeni n‑are să te lichideze
Igal Amir: Poate, cu toate astea poate, nu vreau aşa să spun lucruri de care nu‑s sigur

(Transcrierea unei casete video a Poliţiei nr. 441/95  27.11.1995)

Pe 23 august 1996 a fost publicat reportajul „Grădiniţa (Geula[11]) noastră e o plăcereˮ de către David Avni şi Michal Kedar în „Zman Tel‑Avivˮ [Timp Tel‑Aviv].În articol e un fragment interesant: „[Geula Amir] L‑am întrebat pe Igal: De ce nu spui adevărul, de ce nu deschizi gura? Igal mi‑a spus: "Mamă, eşti egoistă, numai la tine te gândeşti, gândeşte‑te la tot poporul evreu" ˮ. Aici putem găsi confirmarea ascunderii unor informaţii importante. Căci Amir nu şi‑a explicat tăcerea prin faptul că a povestit deja totul şi nu mai are ce adăuga, ci a pretextat că tăcerea în această chestiune reprezintă un interes naţional.
Igal Amir i‑a turnat pe toţi la anchetă; pe fratele său Haggay, pe Dror Adani, pe Margalit Har‑Shefi şi pe alţii. Putem întreba, de ce a făcut‑o.

Psihologia şi psihiatria
În cursul procesului său Igal Amir a fost controlat de psihiatrul districtului Tel‑Aviv, dr. Y. Margolin, de psihiatrul districtului Ierusalim, dr. Y. Bar‑El, şi de psihiatrul districtului Sud, dr. A. Zabo.
Iată câteva fragmente din expertizele psihiatrice:

„Copil fermecător, sclipitor, atrăgea întotdeauna atenţia … Din tinereţe a ieşit în evidenţă tendinţa sa de a înfrunta greutăţile … Întotdeauna a căutat o cale independentă, neatârnat de alţii, întotdeauna îşi atingea scopul pe căi sofisticate: se iubeşte pe sine şi e egoist pe căi pozitive … Ambiţios, cu o mare putere de convingere … El [Amir] a accentuat că e "tare la minte" şi că întotdeauna a tins ca la el logica să învingă sentimentul … Tot timpul a accentuat că se comporta ca un comic şi făcea oamenii să râdă … L‑a amintit pe dr. Baruch Goldstein[12] … chiar dacă controlatul îi dezaprobă fapta pentru că a ucis oameni nevinovaţi şi pentru că fapta sa n‑a fost "eficace" … În personalitatea sa există trăsături narcisiste şi schizoide.ˮ.

Pe 12 martie 1996 a depus mărturie la Tribunal psihologul dr. Weil, şi a afirmat astfel: „În controlul meu n‑am găsit că controlatul suferă de vreo dezordine a personalităţii după criteriile obişnuite. Câteva criterii am găsit … Noi folosim termenul trăsături … zchizoid ‒ … aşa o personalitate care are dificultăţi grave în legătura interpersonală, nu simte nevoia de legături, intimitate ş.a.m.d. … Narcisist şi ea e o poziţie sentimentală personală, care e poziţie vanitoasă. Omul se vede ca deosebit … Când e vorba de dezordine a personalităţii narcisistă şi schizoidă asta e … că au greutăţi din cauza acestei dezordini …ˮ.

Dr. Gabriel Weil, psiholog eminent în centrul psihiatric al Universităţii ben Gurion, a prezentat Tribunalului o expertiză psihologică. Iată câteva fragmente din expertiza sa: „Controlatul acţionează la un nivel intelectual excelent … N‑au fost observate nici un fel de dereglări ale gândirii, coordonarea cu realitatea e bună iar standardurile şi normele sociale sunt bine înţelese. … Controlatul e foarte preocupat pentru a fi diferit … Împotrivire faţă de autoritate … Caută deosebirea, specialul … Controlatul se vede pe sine însuşi ca un "emisar" … Are trăsături grandioase … Ocupat cu gânduri despre sine … Pare‑se că fapta care‑i e atribuită a reprezentat pentru el ceva care a întrerupt povara internă care‑l copleşea … Există mânie şi agresivitate interne puternice care nu sunt exteriorizate căci n‑are instrumente pentru a‑şi exprima sentimentele … pe când conştiinţa internă dureroasă n–are căi de exprimare. Această agresivitate internă e capabilă într‑un moment de maximă presiune să izbucnească afară fără destulă posibilitate de control. … Sunt indicii ale unor poveri depresive care‑l apasă …ˮ.



Să aibă Igal Amir probleme de identitate sexuală?
242
12/3/96        Dosar Penal Grav 498/95
Protocol

Î Şi numai el decide ce‑i de făcut pentru a rezolva problema.
R Da.
Î Vorbiţi despre dificultatea în relaţiile interpersonale, paragraful 6 li. 12 sau 13 de sus. Cum aţi găsit‑o?
R. Există indicii în controalele psihologice care permit diagnosticarea acestei trăsături. Ce pot spune, à propos asta corespunde descrierii lui, şi el a spus că toată viaţa lui sentimentală e ceva pe care el vrea să dea de‑o parte şi să trăiască influenţat numai de intelect.
Î Acuzatul spune că fetele sunt înnebunite după el.
R Întrebarea e dacă şi el e înnebunit după fete. Eu într‑adevăr cred că Dv. căruia vă pasă de secretul medical, eu
mă întreb dacă e relevant.

Î Şi aceasta duce la situaţia în care acuzatul nu are sentimente. Are numai intelect.
R El încearcă să pună un baraj înaintea lumii sale sentimentale şi acţionează după purul intelect. El mi‑a povestit că odată aproape c‑a şi făcut ceva, şi deoarece a simţit că era sub presiune sentimentală a decis să amâne, căci fiecare pas trebuie făcut într‑un mod calculat şi rece.
Î Când scrieţi despre dificultăţi în linia 9 de jos p. 2 vorbiţi despre faptul că n‑are probleme să se descurce cu oamenii din punct de vedere instrumental.
R Vreau să spun că în tot ce e legat de viaţa activă n‑are nici un fel de probleme. El creează legături, se descurcă. Fapt e că în seminarul teologic în armată şi la Universitate au fost oameni cu care‑a lucrat a cooperat a fost activist politic şi în acest domeniu n‑are nici o problemă are pare‑se şi un farmec personal anume, în domeniul vieţii sentimentale, legătura e după părerea mea apropiată şi de aceea am numit‑o trăsături schizoide, el n‑are nevoie de nimeni şi uneori nu‑i place când se apropie cineva de el.
În expertizele psihiatrice şi în cea a psihologului, înaintate Tribunalului, există indicii ale unei devieri de la normă în domeniul sexual. Dar aluzia cea mai puternică a fost dată la Tribunal în depoziţia psihologului clinic (p. 242, sesiunea din 12 martie 1996).
Întreabă avocatul Shemuel Flishman, răspunde psihologul clinic dr. Weil

Întrebare: Vorbiţi despre dificultatea în relaţiile interpersonale … Cum aţi găsit‑o?
Răspuns: Există indicii în controalele psihologice care permit diagnosticarea acestei trăsături. … şi el a spus că toată viaţa lui sentimentală … el vrea să dea de o parte şi să trăiască influenţat numai de intelect.
Întrebare: Acuzatul spune că fetele sunt înnebunite după el.
Răspuns: Întrebarea e dacă şi el e înnebunit după fete. Eu într‑adevăr cred că Dv. căruia vă pasă de secretul medical.

Nu e în răspunsul psihologului (după care Amir „nu e înnebunit după feteˮ şi în faptul că psihologul nu vrea să dea amănunte din cauza „secretului medicalˮ) o dezvăluire îndeajuns de clară, după care e vorba de o anormalitate în relaţiile lui cu fetele?
Întrebarea e: Ce importanţă are aceasta?
Evreimea religioasă se referă la homosexualitate sau la orice altă deviere de la normă într‑un mod foarte negativ. Faptul e considerat un păcat groaznic. Igal Amir se vede pe sine însuşi ca observant extrem de credincios. De exemplu pe 4.03.1996 a depus la Tribunal: „Concepţia mea generală despre lume e concepţia căii Învăţăturii, 613 comandamente, stăpânirea deplină a Duhului Rău. Concepţia mea e evreiască. Credinţa în Dumnezeu nu e numai credinţă, ci şi cunoaştere. În conformitate cu ea eu trăiesc şi acţionez. … Intelectul Învăţăturii stabileşte că Duhul acela trebuie învins, … întrucât ştiam că am o lipsă … dacă Învăţătura a spus să faci ceva împotriva sentimentului acţionezi împotriva sentimentuluiˮ.
Dacă Amir are o problemă în domeniul identităţii sexuale şi prietenii lui ar fi aflat aceasta, putem presupune cu multă probabilitate că ei l‑ar fi respins poate chiar dezonorându‑l.
Amir, care „se iubeşte pe sineˮ, „ambiţiosˮ, cu „o problemă serioasă în relaţiile interpersonaleˮ, fără „intimitateˮ cu ceilalţi, care „se vede pe sine însuşi ca deosebitˮ, megaloman (grandios)  ce‑ar mai fi rămas din „poziţia lui vanitoasăˮ, şi ce‑ar mai fi rămas din autoaprecierea lui ca „emisarˮ? Nimic! Întreaga lume a lui Igal Amir s‑ar fi prăbuşit.
Dacă Amir are o problemă normativă în domeniul menţionat, atunci comportarea sa la anchetă şi la Tribunal poate fi uşor înţeleasă. Astfel poate fi înţeleasă si comportarea sa, de la terminarea procesului juridic şi până azi, căci neînţelegând că situaţia nu depinde de el şi ruşinându‑se să fie în situaţia sa, atunci studiile sfinte obsesive, fără ispite exterioare, sunt o situaţie ideală, şi aceasta e situaţia în care se află acum.

Igal Amir o spune deschis la anchetă:
Transcrierea casetei 2955/95 din ziua 9.11.1995 caseta 3 partea B.

Foaia nr. 10
Igal Amir: Secţia observanţilor. … Este aşa ceva, şezi, studiezi
Nisim Dor: Poţi învăţa
Igal Amir: Râde … Toată viaţa să şezi şi să înveţi
Nisim Dor: Asta are să‑ţi umple toată viaţa
Igal Amir: Sigur

Foaia nr. 11
Igal Amir: Să şezi şi să înveţi Învăţătura, Cabala, tot, fără ispite, fără fete, fără şi râde.

Căsătoria lui Amir
Căsătoria lui Amir cu dr. Larisa Trimbovler contrazice aparent posibilitatea că în domeniul înclinaţiilor el n‑ar corespunde normei sociale. Aparent, e aşa.
Pentru a explica căsătoria lui Igal Amir cu dr. Larisa Amir (Trimbovler înainte de actuala ei căsătorie) trebuie să menţionez altă chestiune, legată de căsătoria lui Igal şi Larisa.
Articolul „Dansează pe sângeˮ (suplimentul „7 zileˮ al ziarului „Yedioth Aharonothˮ, 21.12.2001) se ocupa cu denigrarea mai multor persoane, al căror singur păcat era dorinţa de a şti, ce părere au cei care nu primesc versiunea oficială a asasinatului. După publicarea articolulului denigrator, profesorii Hillel Weiss, Arie Zaritzki şi dr. David Hen au înaintat în comun o acţiune de defăimare împotriva ziarului, în care cereau publicarea unui contraarticol şi/sau plata de despăgubiri pecuniare.
În cele din urmă, în acţiunea de defăimare împotriva ziarului, reclamanţii au câştigat parţial (înţelegere propusă de judecătoare): Tribunalul a obligat ziarul să publice reacţia reclamanţilor, pe socoteala sa, într‑un articol al cărui suprafaţă „nu va depăşi trei pătrimi din suparafaţa unei pagini obişnuite de suplimentˮ.
Înainte de a fi dată decizia juridică, eu am propus o înţelegere ambelor părţi: ziarului „Yedioth Aharonothˮ prin inermediul avocatului dl. Mibi Moser, şi celor trei reclamanţi.
Am explicat înţelegerea propusă, afirmând că deoarece ziarului îi e greu să publice un contraarticol al celor denigraţi în ziar, eu, nefiind menţionat în articol, voi scrie articolul reparator, şi ziarul îl va publica. Din partea lor, reclamanţii îşi vor retrage plângerea împotriva ziarului.
Am primit o acceptare de principiu din partea avocatului Mibi Moser, care mi‑a comunicat că dacă cei trei reclamanţi vor primi înţelegerea propusă de mine, atunci va fi dispus să primească articolul pe care‑l voi scrie, să‑l transmită redactorilor ziarului şi să facă toate eforturile pentru a‑i convinge să primească înţelegerea propusă de mine.



SENT BY: A;                                                             1;                               26-NOV-02     18:08:       PAGE 1/1

S. Lieblich – M. Moser, Advocate Office
Shlomo Lieblich (1926‑2001), Advocate, Founder
Mibi M. Moser, Advocate & Notary
Tal Lieblich, Advocate
Tamir Glück, Advocate
Paz Moser, Advocate
Tzvi Stenerman, Advocate
Shira Brik, Advocate
Omar‑Ziv Ashkar, Advocate
Nina Miranda, Advocate
Avinoam Chadi, Advocate
Yuval Ganor, Advocate

Tel‑Aviv 40‑42, Hanamal st., Zipcode 61002, POB 300, Tel. 03‑5442370
E‑Mail: lieb‑mos@netvision.net.il, Fax: 03‑5442375

24 septembrie 2002
Fără a ne leza drepturile
Către:
Dl. Nathan Gefen
Fax: 03-9267331

Stimate Domn,

În chestiunea: Plângerea împotriva ziarului „Yedioth Aharonothˮ ‒ scrisoarea Dv. din 21.11.02
Vă amintim, că înţelegerea între noi fusese că‑mi veţi înmâna ciorna articolului scris de Dv., şi dacă ziarul va găsi de cuviinţă că articolul e demn de publicare – va fi publicat, după ce reclamanţii (David Hen, Arie Zaritzki şi Hillel Weiss) se vor angaja clar să‑şi retragă plângerea la Tribunal şi de asemeni să‑şi retragă plângerea şi plângerea lui Werker la Consiliul Presei în privinţa articolului „Dansează pe sângeˮ.

În privinţa „Declaraţiei secretului informaţieiˮ pe care aţi cerut‑o am verificat şi am găsit că ziarul nu poate să‑şi lege mâinile de la început pentru a nu face uz de informaţii care ar putea interesa publicul, care e probabil că se află la dispoziţia sa sau vor ajunge la dispoziţia sa din surse diverse.

Vă voi fi recunoscător dacă‑mi veţi comunica că respectaţi înţelegerea şi‑mi veţi transmite ciorna articolului Dv..

Cu stimă,

Mibi Moser, Avocat
Copie: Dna Ruth Yuval –
Redactoare, 7 zile
M‑am adresat celor trei reclamanţi şi ei au acceptat în principiu înţelegerea, dar mi‑am spus că deoarece în fruntea grupului, pe care ei l‑au numit „Comisia pentru anchetarea asasinării lui Rabinˮ, se află contabilul Yaakov Werker, ei cer să‑i trimită articolul spre aprobare, după ce‑l voi completa. Dacă Yaakov Werker va aproba conţinutul articolului pregătit de mine, atunci şi ei, automat, vor accepta.
Am pregătit articolul şi i l‑am predat contabilului Yaakov Werker, care a făcut câteva observaţii şi a cerut câteva schimbări. Am schimbat după cererea sa şi iar a citit şi a făcut observaţii şi a mai cerut schimbări. Am înţeles că Yaakov Werker pune beţe‑n roatele publicării numitului articol, şi că cei trei reclamanţi îl sprijină (fără să fi văzut de loc articolul meu). În acest stadiu am întrerupt încercările de a aranja o înţelegere cu ziarul. Am cerut o întrevedere cu Amnon Shomron, redactorul‑şef al ziarului „Makor Rishonˮ în vremea aceea, pentru a‑l convinge să publice articolul în ziarul lui.
În capitolul precedent am povestit cum a ieşit din gura lui Igal Amir informaţia care infirmă versiunea oficială, în urma unei singure convorbiri cu subsemnatul, şi cum a fost pedepsit Igal Amir ca o consecinţă a acestei convorbiri.
Cum am spus, am auzit de respingerea cererilor multor oameni, de a vorbi cu Igal Amir. S‑a dovedit că, faţă de ei, unui număr restrâns li s‑a aprobat (o convorbire telefonică). E clar, că atunci când se încearcă ascunderea adevărului, pare‑se că nu există temeri în privinţa cui crede în versiunea oficială şi se identifică cu fapta lui Igal Amir, ca de exemplu Avigdor Eskin[13], căruia i‑e permis să discute cu Amir. Asemenea convorbiri sunt permise şi celor bine văzuţi de establishmentul israelian, aşa încât dacă Igal Amir va încerca să dezvăluie adevărul în privinţa participării lui în atentat, faptul va fi raportat din vreme.
Avigdor Eskin, cel ce‑a efectuat ceremonialul „Pulsa dʼnuraˮ nu multă vreme înainte de asasinarea lui Rabin (Pulsa dʼnura e un blestem antic în arameică, care cere moartea cuiva), primeşte fără discuţie versiunea oficială a „lichidăriiˮ lui Rabin, dar consideră că fapta lui Amir e nobilă. Am aflat că Avigdor Eskin şi Igal Amir discută regulat. M‑am gândit că poate voi reuşi să primesc informaţii interesante de la Avigdor, i‑am telefonat şi am discutat cu el. Eskin într‑adevăr mi‑a confirmat la telefon că din când în când el primeşte telefoane de la Amir. Informaţii utile n‑am reuşit să primesc de la el.
Dr. Larisa Trimbovler nu numai că a primit permisiunea de a discuta cu Igal Amir la telefon, dar în aprilie 2001 i s‑a permis şi să‑l viziteze pe Igal Amir la închisoare.
În articolul pe care‑l pregătisem deja, evidenţiasem întrebarea, dacă Igal Amir are probleme de identitate sexuală?
M‑am întâlnit cu redactorul‑şef al ziarului „Makor Rishonˮ, Amnon Shomron, şi i‑am înmânat articolul pe care‑l prergătisem. După aceea am avut o convorbire, din care am înţeles că el nu primeşte versiunea oficială a asasinării lui Rabin, şi că din celula sa la închisoare Amir întreţine convorbiri telefonice cu el. Am înţeles că Securitatea e pe cale să primească informaţii după care reuşisem să descopăr o problemă extrem de gravă în personalitatea lui Amir. Aşa a şi fost. Articolul n‑a fost publicat, dar după câteva zile s‑a aflat că Larisa Trimbovler divorţează de soţul ei pentru a se căsători cu Igal Amir.
Graba de care a dat dovadă dr. Larisa Trimbovler pentru a se căsători cu Igal Amir a fost atât de mare, că încă multă vreme după divorţul ei de soţul precedent cei doi au continuat să locuiască în aceeaşi locuinţă, ca o pereche obişnuită. După legea evreiască, dacă soţul şi soţia au divorţat dar continuă să locuiască împreună, divorţul lor e nul şi ei continuă să fie consideraţi căsătoriţi. Când faptul menajului comun al divorţaţilor Trimbovler a fost publicat, directorul tribunalelor rabinice, Eli ben‑Dahan, a transferat dosarul divorţului în seiful lui personal. De ce rabinul Eli ben‑Dahan a fost atât de interesat ca divorţul soţilor Trimbovler să nu fie anulat?
S‑ar putea ca organizatorii înscenării să intenţioneze să‑i uşureze situaţia lui Igal Amir, cât e cu putinţă, şi aceasta, din cauza cooperării cu ei, şi această căsătorie reprezintă una dintre uşurări. Cooperare, cu toate că Igal Amir ştie de‑acum că nu el a ucis. Însă n‑am nici o îndoială că articolul pe care‑l pregătisem i‑a făcut să grăbească nunta pentru a îngreuna de la început publicarea, căci dacă articolul ar fi fost publicat scurtă vreme după ştirea despre căsătoria lui Igal Amir, atunci din punct de vedere public, ar fi fost pusă sub semn de întrebare informaţia despre înclinaţiile sexuale ale lui Igal Amir.



CAP. XII – FAMILIA RABIN
Comportarea membrilor familiei Rabin după asasinat, cere cu adevărat să fie explicată.
În cartea ei „Merg pe calea saˮ (editura ziarului „Yedioth Aharonothˮ – „Cărţi dragiˮ, 1997) Lea Rabin susţine că e posibil  ca Igal Amir să nu fi acţionat singur, adică – a avut un complice la asasinat, dar ea nu consideră că această posibilitate ar avea multă importanţă (p. 32).
Aceasta e o atitudine extrem de neobişnuită, ca să zicem aşa: posibilitatea ca Igal Amir să nu fi acţionat singur n‑ar trebui să‑l facă pe cel care gândeşte aşa să‑l treacă fiorii, cu atât mai mult pe văduva Primului Ministru asasinat?
Cum o femeie care descrie în cartea sa cum desconsidera defunctul ei soţ orice confort şi comoditate şi cum se îngrijea ea de toate acestea, a putut să tacă auzind avertismentul bodyguardului Yoram Rubin, pe când mergeau cu maşina la miting, după care exista o ameninţare serioasă de atac terorist din partea „Jihadului islamicˮ? Cum n‑a cerut să fie schimbat programul sau cel puţin să fie îmbrăcată o jachetă antigloanţe soţului ei? Ea nici măcar nu menţionează în cartea ei cum a reacţionat la spusele bodyguardului.
Şi atitudinea ei faţă de securiştii care erau răspunzători de apărarea soţului ei e stranie, ca să spunem aşa. După ce‑au împiedicat‑o, fără explicaţii, să se apropie de soţul ei agonizant, şi în loc de aceasta au luat‑o la comandamentul Securităţii, fără a o pune la curent cu starea soţului ei – ea nu‑şi exprimă vreo supărare sau frustrare legate de comportarea lor. Ea a spus că n‑are nimic împotriva lor şi chiar i‑a lăudat. Şi astfel a fost citată în ziar (Tal Bashan, Cum ni s‑a întâmplat asta, p. 7, Sfârşit de săptămână, Maariv, 17.11.1995): „Vreau să‑ţi spun, Itzhak, că vin şi bodyguarzii tăi. … Şi azi eu mă jur lor pe tot ce am mai scump şi mai sfânt, că niciodată, niciodată, n‑am să am vreo ranchiună asupra lor pentru ce‑a fost. … Voi sunteţi atât de minunaţi. Oricare şi fiecare dintre voi ne sunteţi minunaţi şi fideli şi dragi foarteˮ. S‑o fi convins cineva – „spre binele eiˮ – să coopereze?
Au fost publicate ştiri după care familia Rabin e conştientă de minciuna versiunii oficiale asupra morţii lui Itzhak Rabin, dar luând în consideraţie vindicativitatea celor responsabili de asasinat, pe de o parte, şi pe de alta ispita socială şi economică pe care o implică acceptarea versiunii oficiale – au adoptat o linie „conciliantăˮ.
Dacă controlăm situaţia familiei Rabin înainte de asasinat, faţă de situaţia sa după, găsim că înainte de asasinat activitatea publică a lui Lea Rabin se restrângea în rolul său de soţie a Primului Ministru – rol onorabil dar pe termen redus, şi vulnerabil uneori amintirilor jenante despre contul de dolari pe care‑l deţinuse[14] sau despre spelca ei pierdută pentru a cărei găsire deranjase floarea combatanţilor noştri.
După asasinat, ca văduvă a unui Prim Ministru asasinat la postul său şi pentru idealurile sale, rolul său a devenit cu mult mai mare şi independent, şi aproape intangibil. De exemplu astfel a fost descrisă starea lui Lea Rabin în ziar (Yael Paz‑Melamed, p. 5, Noaptea încă‑i mai scrie, suplimentul de Sâmbătă, Maariv, 31.10.1997): „Secretara ei care e obligată să vorbească concomitent la două telefoane pentru a putea face faţă, ne‑a găsit o "gaură" de câteva ore ca să ne putem întâlni cu ea. … "Dacă numai aş putea să aţipesc ziua pentru o jumătate de oră" spune ea (Lea Rabin, N.G.), poate ei însăşi poate mie. … Urmărind programul călătoriilor ei în străinătate, numai în ultima lună, m‑a prins ameţeala. … Văduva sa e invitată să cuvânteze în numele lui, să primească cetăţenie de onoare, … posturi de televiziune din lumea întreagă o caută, cer s‑o intervieveze, … Lea Rabin e o figură cunoscută pe străzile Parisului şi Londrei şi Romei şi New‑Yorkului.ˮ
Lea Rabin a devenit simbolul stângii israeliene în ochii lumii întregi. Era invitată la evenimente internaţionale sclipitoare, uneori aproape ca o conducătoare, şi niciodată ca însoţindu‑l pe altcineva. Ordinea ei de zi era extrem de încărcată, la dispoziţia ei a fost pus un oficiu splendid, secretare, maşină şi şofer. Avea parte de multe călătorii în străinătate şi bugetul pentru activitatea ei n‑ar fi ruşinat instituţii social‑culturale mondiale. Astfel sunt descrise sumele pe care Statul i le‑a acordat lui Lea, văduva lui Rabin (Amnon Shomron, O personalitate publică scumpă, „Makor Rishonˮ, 6.11.1998): „După asasinarea lui Rabin fie‑i amintirea binecuvântată, Statul i‑a acordat văduvei suma de un million şi jumătate de shekeli noi pe trei ani, pentru activităţi curente ca soţia defunctului Prim Ministru. Acum, trei ani după aceea, s‑a constatat că Lea Rabin a depăşit suma acordată cu 250 de mii de shekeli noi. Oficiul Primului Ministru va acoperi deficitul. … Acestă procedură [acordarea de bani pentru activitate publică] rezervată Primilor Miniştri şi Preşedinţilor Statului, a fost aplicată şi văduvei Primului Ministru.ˮ
La aceasta trebuie să adăugăm sume frumuşele pe care le‑a primit pentru conferinţe şi drepturi de autor din vinderea cărţilor. Nu‑i aşa că‑i era preferabil să sprijine versiunea oficială a asasinării lui Rabin având în vedere intenţiile ei de a fi Preşedinta Statului Israel sau cel puţin ambasadoare la Naţiunile Unite?
Şi nepoata lui Rabin, Noa ben‑Artzi, se întreţine binişor din drepturile de autor ale cărţii sale despre viaţa ei ca „orfanăˮ. Iată aici un fragment din situl unui ziar financiar (Itzhak Danon, Noa ben‑Artzi a ajuns la o înţelegere cu Fiscul … în privinţa cărţii sale despre Itzhak Rabin fie‑i amintirea binecuvântată, Globes, 05/06/2001): „Noa ben‑Artzi, nepoata defunctului Prim Ministru Itzhak Rabin, a ajuns la o înţelegere cu Fiscul în afara Tribunalului, şi şi‑a retras apelul în privinţa impunerii care‑i fusese stabilită pentru anul fiscal 1996. Noa ben‑Artzi a scris cartea "Tu eşti încă eroul nostru", despre viaţa ei împreună cu Rabin. După impunerea care‑i fusese stabilită, venitul impozabil din vinderea cărţii era de 2,2 milioane de şekeli iar impozitul se ridică la circa 1,1 milioane.ˮ Deasemeni Noa (pe atunci o femeie foarte tânără) a mai avut parte, ca o consecinţă a poziţiei sale speciale, de un post superior şi mult dorit în Ministerul Turismului, care se pregătea pentru anul 2000. Nici Dalia Filosof‑Rabin n‑ar fi devenit o personalitate publică şi n‑ar fi fost aleasă în Parlament dacă tatăl ei n‑ar fi fost asasinat.
Dimpotrivă, dacă familia lui Rabin ar fi dezvăluit faptul că Rabin a fost asasinat în urma înscenării asasinatului de către el însuşi – aceasta nu l‑ar fi făcut să învie, dar l‑ar fi transformat dintr‑un erou mort pe altarul păcii în cineva care‑a săpat groapa altora şi a căzut singur într‑însa. Membrii familiei lui ar fi pierdut atunci nu numai aureola jalei mitologice ci şi bunuri materiale: în 1996, scurtă vreme înainte de alegeri, Parlamentul a adoptat legea în privinţa înfiinţării „Colegiului Itzhak Rabinˮ în nordul Tel‑Avivului, pe un teren foarte scump, 30% dintre acţiuni fiind transferate familiei Rabin. (Zarhia Zvi, Propunere de lege: 30% dintre acţiunile „Colegiului Rabinˮ, care va fi clădit în Tel Aviv, vor fi acordate membrilor familiei sale, „Haaretzˮ, 02.04.1999).
În anul 1999 apropiindu‑se comemorarea a 4 ani de la asasinat, Dalia Rabin‑Filosof a prins curaj şi a început să apară în medie dezvăluind tot felul de nepotriviri în teoria prezentată ca versiunea oficială a asasinatului. Încercările ei n‑au fost primate cu entuziasm (astfel vorbind) de către establishmentul judiciar israelian. Rudele ei au reacţionat cu o aprobare slăbuţă până ce în cele din urmă ea s‑a lăsat de încercările de a căuta dreptatea. Iată un fragment dintr‑un articol pe Internet în care Dalia se explică: fragment din articolul „O martoră oculară : Igal Amir n‑a strigat Gloanţe oarbeˮ: (Ikar haHadashot [Esenţa ştirilor], situl Bezeq International, 5.11.1999): „Dalia Rabin‑Filosof a spus ieri: "Au mai rămas întrebări deschise care nu‑mi dau pace". Ea a subliniat că nu cere înfiinţarea unei noi comisii de anchetă în privinţa asasinării tatălui ei, Itzhak Rabin deoarece ştie că componenţa comisiei şi autoritatea care‑i va fi dată îi vor dicta concluziile, dar a adăugat că patru ani după asasinat au mai rămas întrebări ca de pildă: cine‑a strigat "Gloanţe oarbe", de ce tatăl ei a fost băgat în maşină atât de repede, de ce n‑a fost legătură radio între maşina mamei ei şi maşina cu care a fost dus tatăl ei la spital şi de ce spitalul n‑a fost înştiinţat prin telefon de venirea lui. Întrebările acestea încă n‑au primit răspunsˮ
Cum putem vedea din reacţia sa, Dalia pur şi simplu nu se încrede în organele de investigare din ţară şi nici în sistemul juridic israelian.

Evenimentul din Herzlia
S‑ar putea că evenimentul povestit în continuare să nu fie legat de Dalia Filosof‑Rabin, dar toate semnele indică o asemenea legătură. Nu m‑am adresat Daliei Rabin pentru a‑i cere să reacţioneze, pentru că toate încercările mele precedente de a o contacta (prin intermediul Centrului Rabin în fruntea căruia se află ea, şi aceasta în capitolul despre acţiunile mele la Înalta Curte de Justiţie) n‑au primit nici un răspuns.
In septembrie 2009 a fost înaintată o acţiune împotriva asociaţiei satului de tineret David Raziel, pentru încălcarea unui acord. Acţiunea a fost înaintată de către Dna Q.K., Rut Aizicovici, profesorul Arie Zaritzki şi subsemnatul. Evenimentele s‑au desfăşurat astfel:
La începutul lunii octombrie 2008 Q.K. s‑a adresat, în numele grupului, şcolii numitei asociaţii, cerând să închirieze auditoriul de acolo pentru Duminică 2.11.2008 pentru a organiza un eveniment public – o seară de studiu în onoarea aniversării asasinatului lui Rabin fie‑i amintirea binecuvântată. Q.K. a primit un formular de cerere şi l‑a completat. Peste câteva zile formularul a fost înapoiat, cu observaţii care rezumau amănuntele înţelegerii. Pe 23.10.2008, Rut Aizicovici, şi ea printre organizatorii serii de studiu, a venit la birourile şcolii şi a plătit cu un cec personal suma cerută pentru închirierea auditoriului. Vineri, 31.10.2008, la amiază, circa două ore şi jumătate înainte de intrarea Sâmbetei, când evenimentul urma să aibă loc Duminică 2.11.2008, Q.K. a primit o comunicare scrisă că evenimentul se anulează, semnată de dl. David Cohen, care era directorul instituţiei în care se află sala cerută, în satul de tineret pe numele lui David Raziel.
Aceasta a fost o încălcare grosolană a unui acord semnat, şi din cauza lipsei de timp şi caracterului transmiterii înştiinţării despre eveniment (prin poştă electronică de la unul la altul), n‑am putut comunica anularea evenimentului sutelor de invitaţi din toată ţara, pe care‑i aşteptam.
Înainte de a prezenta cauza adevărată (după părerea autorului) a anulării evenimentului, şi a ecoului medial pe care l‑a cauzat această anulare, menţionez, că la sfârşitul acţiunii judiciare, tribunalul ne‑a dat câştig de cauză şi a decis să le fie plătită reclamanţilor despăgubirea de 3500.00 şekeli noi, ca o înţelegere dintre reclamanţi şi reclamaţi.
La eveniment fusese invitat să conferenţieze avocatul Boaz Shapira, care ar fi trebuit să povestească despre întâlnirea lui cu Dalia Rabin, şi despre continuarea legăturii după întâlnire. Avocatul Boaz Shapira locuieşte în apropiere de locuinţa Daliei Rabin. Ei s‑au întâlnit întâmplător şi au discutat. După prima întâlnire întâmplătoare, Boaz şi Dalia s‑au înţeles, cu aprobarea ei, să continuie să se întâlnească pentru a discuta despre asasinarea tatălui ei, ca să‑i pună înainte faptele verificate. Precum a povestit avocatul Boaz Shapira membrilor acelui grup (mai apoi reclamanţii), adevărat că Dalia Rabin nu e partizana nici unei „teorii a conspiraţieiˮ, dar nici nu primeşte versiunea oficială. După afirmaţiile ei (aşa a spus avocatul Boaz) în chestiunea asasinării lui Rabin au fost furnizate familiei Rabin date contradictorii.
Cum am spus, n‑am avut posibilitatea să anunţăm anularea evenimentului în ziua în care urma să aibă loc. De fapt – mulţi dintre invitaţi au încercat să ajungă la sala în care ar fi trebuit să aibă loc ziua de studiu, dar au fost împiedicaţi s‑o facă. Un număr imens de poliţişti şi Brigada Mobilă i‑au oprit pe cei ce veneau şi i‑au împiedicat să se apropie de sala şcolii, din satul de tineret, şi aceasta cu toate că şcoala era încuiată şi cu luminile stinse. Poliţia s‑a desfăşurat în toată zona şcolii şi n‑a permis maşinilor sau pietonilor să se apropie de ea. Oamenii au parcat maşinile, şi s‑au apropiat de şcoală pe jos. Într‑un părculeţ apropiat de şcoală, profesorul Zaritzki a pus în funcţiune calculatorul său portabil, şi a început să conferenţieze celor prezenţi care i se strângeau împrejur, materialul din prezentarea pe care‑o pregătise pentru seara de studiu. Poliţia i‑a confiscat calculatorul mobil din mâinile lui (fără dispoziţie juridică, ceea ce e ilegal). Calculatorul i‑a fost înapoiat doar peste câteva zile. Fără calculator, fără alte dispozitive, am prezentat, profesorul Arie Zaritzki şi cu mine, celor prezenţi în părculeţ, câteva dintre constatările pe care intenţionasem să le prezentăm în auditoriu. De data aceasta poliţiştii nu s‑au amestecat, ba s‑au şi transformat în auditori… Au auzit ce fapte prezentam şi ce explicaţii le dădeam, ba au mai şi spus că argumentele noastre sunt destul de logice.
Avocatul Boaz Shapira a fost de faţă în evenimentul de lângă şcoală, şi a spus că oricum partea lui în ziua de studiu n‑ar fi putut s‑o îndeplinească. În ziua evenimentului el a primit o convorbire telefonică. Ce surpriză, telefonul lui mobil n‑a sunat, şi nici telefonul lui fix de acasă (el nu era acasă), ci telefonul fix al unor oameni la care era în vizită în ziua aceea.
Aici trebuie desigur să întrebăm, de unde ştia Dalia Rabin unde se află el şi care‑i numărul unui telefon fix care nu e al lui? Boaz a înţeles că Securitatea îl urmăreşte şi că Dalia e cea care îl acţionează, şi ca în orice regim totalitar, a ajuns la concluzia că e de dorit pentru cel însemnat de serviciul secret, să aibă grijă de viaţa lui şi de vieţile membrilor familiei lui. După câte ştiu până în momentul scrierii acestor rânduri, Boaz a ţinul promisiunea dată Daliei, să nu divulge ce‑i spusese ea.
I‑am cerut avocatului Shapira să‑mi descrie desfăşurarea evenimentelor şi acesta e rezumatul spuselor sale.
Boaz: „Din partea mea hotărâsem de dinainte că n‑are rost s‑o curtez pentru a avansa. După câteva adresări ale mele ei (după întâlnirea întâmplătoare) … i‑am telefonat într‑o Sâmbătă seara, m‑am plâns că ea nu avansează cu mine precum afirmase că e interesată s‑o facă, şi i‑am spus că dacă nu vrea, eu n‑am s‑o bat la cap în chestiunea asta, căci interesul ei ar trebui să fie mai mare decât al meu. Mi‑a răspuns că e chiar interesată, dar în momentul acela „tocmai vede un filmˮ. Am înţeles şi n‑am mai telefonat. În convorbirea cu mine pe care‑a iniţiat‑o ea, şi la care te referi, nu m‑a rugat ci a pretins să nu apar la Herzlia. A spus că a văzut lista conferenţiarilor şi că va fi "o seară groaznică". A mai spus că mă va da în judecată, căci îmi dezvăluise fapte fiind eu avocat, într‑o convorbire privată, şi că n‑am voie să le fac publice. A mai spus că din asta ea învaţă minte să nu mai vorbească cu cineva atât de deschis cum vorbise cu mine.
N‑ai pomenit esenţialul – la renumita intâlnire la "Bar Lehem" [Barul Pâinii] din Neot Afeka a fost de faţă şi un prieten al meu… care respingea în bloc toate argumentele împotriva versiunii oficiale, dar după ce a auzit "din gura calului" spusele Daliei, a ieşit de la întâlnire uluit. După părerea mea, dezvăluirea cea mai semnificativă a fost în răspunsul ei la întrebarea mea, dacă ea e interesată ca ancheta să fie dusă până la capăt. Aşa a răspuns: "Da, însă nu trebuie ca eu să fiu în frunte". E un citat, şi după părerea mea e semnificativ. A mai spus că ea e sursa cea mai bună pentru informaţii în chestiunea aceasta… Sfârşitul care se referă la ce‑am înţeles despre Securitate ş.a.m.d. nu e în întregime exact. Nu înţelegeam, aveam temeri. Îmi amintesc clar că în ziua aceea m‑am simţit nesigur. Cauza principală a deciziei mele de a nu apare a fost nedorinţa mea de a mă confrunta cu toată forţa economică/juridică pe care e capabilă Dalia Rabin să pună în acţiune împotriva mea, dar poate şi din motive de posibilitate economică de a finanţa asemenea confruntăriˮ

Ben‑Dror Yemini: „A venit vremea răspunsurilorˮ
Anularea evenimentului şi amestecul brutal al Poliţiei au creat un ecou medial larg. De exemplu, vreau să citez un ziarist israelian renumit, ben‑Dror Yemini (emisiunea „Săptămâna meaˮ, programul 2, Vocea Israelului, 8.11.2008): „… Astă‑seară va avea loc în Piaţa Rabin un miting în memoria lui Rabin, 13 ani după asasinat. Ca întotdeauna apropiindu‑se comemorarea apar din nou teoriile conspiraţiei, cum se poate c‑a ajuns la spital după 22 de minute şi nu după trei minute? Cum se poate că sunt indicii de foc tras din faţă şi nu doar din spate (dacă sunt)? Cum se poate că i s‑a permis asasinului Igal Amir să fie acolo? Cum, şi cum, şi cum. Săptămâna aceasta ar fi trebuit să aibă loc la Herzlia o întrunire în care anumiţi vorbitori urmau să pună întrebările. Şcoala, în care ar fi trebuit să aibă loc întrunirea, a afirmat în cele din urmă că e vorba de o întrunire politică şi evenimentul a fost anulat. Acum organizatorii, şi nu numai ei, acuză establishmentul de muşamalizare. Eu nu cred în nici o conspiraţie. Orice avocat penal ştie că în oricare afacere este câte‑o pată de sânge nedescifrată, câte‑o dovadă care pare a contrazice dovezile acuzării, şi pe aceste îndoieli se bazează foarte multe apeluri. Dacă verificăm, se dovedeşte că majoritatea afirmaţiilor contradictorii pot fi explicate. Îndoilelile în privinţa asasinării lui Rabin au depăşit cadrul unei minorităţi neînsemnate. Profesori universitari, medici, cercetători iau parte în investigaţii, studii, publicaţii. Media principală are obiceiul de a ignora aceste voci. Uneori trebuie, nu de data aceasta. Numărul celor care se îndoiesc a trecut de o linie roşie anume. Blogosfera fierbe, nu trebuie s‑o dispreţuim. Necrezând de loc în aceste teorii, nu în privinţa atentatelor ucigaşe [11 septembrie, WTC] şi nu în privinţa asasinării lui Rabin, eu sunt cu toate acestea de părere că a venit "vremea răspunsurilor", nu a struţului. Cei care cunosc afacerea, rezumatele medicale? şi raportul comisiei Shamgar (inclusiv partea secretă) trebuie să dea răspunsurile. Desconsiderarea era îndreptăţită în primele stadii. Nu acum. Când din ce în ce mai mulţi oameni serioşi, sau cărora cel puţin li se pare că sunt serioşi, se adaugă partidei celor care se îndoiesc, a venit vremea răspunsurilor, a venit vremea astupării gurii celor care continuă să‑şi adauge din ce în ce mai mulţi adepţi, nu întotdeauna tâmpiţi.ˮ. Chemarea lui ben‑Dror Yemini n‑a fost prima în media principală, de a infirma spusele mele în privinţa asasinării lui Rabin.

Tom Segev: „Să se publice totulˮ
A precedat‑o un articol mare în ziarul „Haaretzˮ, care e un ziar bine văzut de establishmentul academic şi juridic israelian. „Zece ani după asasinarea lui Rabin – mai sunt materiale secrete în această afacere. Câtă vreme există aşa ceva, nu putem exclude posibilitatea după care cineva ascunde adevărul… . A venit vremea unui studiu care să verifice afirmaţiile de conspiraţie una câte una … ˮ.
Cu mai puţin de două luni înainte Tribunalul Suprem a respins o petiţie înaintată de cetăţeanul Nathan Gefen, în care ceruse să‑i fie dezvăluite câteva documente care dovedesc, după părerea sa, incongruenţe suspecte între constatările comisiei Shamgar care‑a anchetat asasinatul, şi documente medicale şi mărturiile medicilor care l‑au tratat pe Rabin.
Principalul scoop propus de Nathan Gefen Tribunalului afirmă, că împotriva a ceea ce se crezuse până acum, Rabin n‑a ajuns la spital cu maşina sa, ci cu ambulanţa de reanimare. El a prezentat Tribunalului un document care aparent dovedeşte aceasta. Explicaţia sa: Rabin n‑a fost adus la spital direct din Piaţa care acum îi poartă numele, ci a fost luat mai întâi la comandamentul Securităţii şi de acolo a fost transferat la spital cu ambulanţa. Aceasta poate explica faptul că au trecut circa 20 de minute între părăsirea Pieţei unde fusese împuşcat, şi ajungerea lui la spital. Implicit astfel apare şi posibilitatea că în timpul acesta Rabin să fi fost asasinat; Igal Amir era atunci în stare de arest ceea ce înseamnă că nu el e asasinul.
Gefen e un matematician de 56 de ani, care fusese în trecutul îndepărtat detectiv particular. Păstrăm în arhiva ziarului „Haaretzˮ câteva scrisori adresate de el redacţiei; sub numele lui e scris „Preşedintele asociaţiei "Israelul e mândru căci are dreptate"ˮ. Gefen a scris o carte în care apare esenţa afirmaţiilor sale. Documentul pe care l‑a prezentat ca dovadă Tribunalului e semnat de dr. Mordechai Guttman, pe atunci adjunctul şefului pavilionului chirurgic la spitalul „Ichilovˮ. Semnătura aceluiaşi medic mai apare pe alt document straniu, după care Rabin ar fi fost împuşcat de trei ori în piept. În petiţia sa Gefen ceruse ca Ministrul Sănătăţii, Dani Nave, să fie obligat să explice aparentele incongruenţe pe care le mnţionează.
Judecătorii, Dorit Beiniş, Asher Gronis şi Esther Hayut, au lucrat repede: doar la sfârşitul lui august au primit petiţia şi la jumătatea lui septembrie au şi respins‑o. Mai înainte îl respinseseră pe Gefen afirmând că nu epuizase toate procedurile care trebuie să preceadă o adresare la Înalta Curte de Justiţie. A doua petiţie a fost respinsă „fără deliberăriˮ. Cu toate acestea au scris, că au „cititˮ petiţia; afirmaţiile lui Gefen sunt „extrem de ciudateˮ, au decis judecătorii, dar nu se sprijină pe vreo bază faptică şi nu sunt fundamentate.
Poate că judecătorii ar fi făcut mai bine dacă ar fi luat în consideraţie afirmaţiile, şi nu le‑ar fi respins „fără deliberăriˮ, bazându‑se pe concluziile comisiei Shamgar, pe care Gefen le punea în discuţie. Gefen cere dezvăluirea unor materiale despre care afirmă că n‑au fost publicate până acum, inclusiv expertize medicale şi radiografii. L‑am întrebat despre aceasta pe directorul Institutului de medicină legală, prof. Y. Hiss, şi el a confirmat: adevărat, Institutul deţine materiale medicale, inclusiv radiografii, şi dacă‑l vor întreba pe Hiss el se va opune publicării lor. „E o chestiune de etică medicalăˮ, a spus Hiss, „asemenea materiale nu trebuie publicateˮ.
Hiss a mai dezminţit în săptămâna aceasta şi constatările unui film documentar de pe Canalul 2 (socieatea „Keshetˮ) al cărui creator, Naftali Glicksberg, a văzut şi a filmat hainele lui Rabin şi a găsit acolo a treia gaură, din faţă. Putem astfel presupune: Rabin n‑a fost împuşcat numai din spate, de către Igal Amir, ci şi din faţă, de către altcinevaˮ. (Tom Segev: „Să se publice totulˮ, „Haaretzˮ, 1.11.2005).

Chemările lui ben‑Dror Yemini şi Tom Segev au rămas voci care strigă în desert.

La începutul acestui capitol am scris că adresările mele către Dalia Rabin prin intermediul Centrului Rabin pe care‑l conduce, au rămas fără răspuns. Nu trebuie înţeles din aceasta că niciodată nu ne‑am întâlnit. La sfârşitul lui 1999, după prima publicare a cărţii mele, m‑am dus la Parlament pentru a‑l întâlni pe parlamentarul Michael Eytan. Aveam la mine două exemplare ale cărţii mele şi i le‑am înmânat. L‑am rugat să transmită unul dintre ele Daliei Rabin, pe atunci parlamentară. Parlamentarul Eytan mi‑a propus să mă alătur lui într‑un voiaj cu maşina pe care urma să‑l facă în ziua aceea la casa de cultură din cartierul „Neve Amalˮ din Herzlia (cartier în care locuieşte familia lui Igal Amir). În această casă de cultură fusese organizat un eveniment de către Institutul pentru democraţie, şi printre invitaţi se număra şi Dalia Rabin. Aşa a decurs voiajul meu cu parlamentarul Eytan în maşina lui la Herzlia. O întâmplare din voiaj dă răspuns clar întrebării care mi‑a fost pusă de multe ori, „Cum se face că Securitatea nu m‑a ucis până acum?ˮ. Mergând cu maşina lui Michael Eytan la un moment dat în timpul coborârii de la Ierusalim şi vorbind la telefonul mobil prin dispozitivul „mâini libereˮ şi căutând el ceva în torpedou, mai c‑am căzut în prăpastie. À propos, venisem la Michael Eytan, pentru că pe atunci el era foarte activ în Parlament în problema dării în judecată a lui Avishai Raviv. Parlamentarul Miki Eytan a reuşit să revină din marginea drumului la şoseaua bătută, să echilibreze maşina, şi atunci mi‑a spus: „Numai închipuie‑ţi că tu şi cu mine am fi murit acum într‑un accident, toţi ar fi crezut că e mâna Securităţii.ˮ. Cu alte cuvinte eu nu‑i primejduiesc pe organizatorii înscenării, nu ca martor la evenimentele întâmplate şi nici ca martor expert, şi moartea mea numai ar fi întărit suspiciunile împotriva lor.
Ajungând la casa de cultură din cartierul Neve Amal, Herzlia, am văzut că Dalia Rabin e de faţă. În pauză m‑am apropiat de ea şi am întrebat‑o dacă cunoaşte numele „Nathan Gefenˮ. Mi‑a răspuns că da. M‑am identificat, i‑am spus că o carte de‑a mea a fost nu de mult publicată, şi i‑am înmânat un exemplar. De atunci n‑am mai avut nici o legătură cu Dalia Rabin. Când Boaz Shapira s‑a întâlnit cu ea, el afirmă c‑a întrebat‑o dacă ea cunoaşte numele Nathan Gefen? Răspunsul ei a fost negativ.



CAP. XIII – CUI ÎI FOLOSEŞTE ASASINATUL?
Criminologii profesionişti dar şi detectivii amatori ştiu că calea care duce la făptaşii unei crime, începe cu identificarea celor care au interes s‑o comită, adică: cei care pot trage folos din ea. Privind la evenimentele care au precedat asasinarea lui Rabin şi la cele care au succedat‑o, putem vedea că folosul principal al asasinatului trebuia să fie tras de stânga israeliană, şi mai ales de partidul „Munciiˮ, şi în special de Shimon Peres.

Situaţia politică
Stânga israeliană, în lupta sa împotriva dreptei, a fost gata să se alieze cu duşmanii cei mai amarnici ai Israelului, duşmani cu caracteristici antisemite şi chiar naziste. Astfel au fost aduşi în Israel zeci de mii de terorişti, şi ţara întreagă s‑a transformat în arena unor atacuri teroriste ucigaşe. Adevărat, atacuri teroriste fuseseră şi înainte de acordurile de la Oslo, dar atunci Statul Israel s‑a luptat cu terorismul şi a reuşit să‑l restrângă semnificativ. Deschiderea frontierelor în faţa inamicului neonazist, şi introducerea sa în Ţara lui Israel, poate fi văzută fără îndoială ca înţelegerea stângii faţă de războiul arabilor împotriva Israelului şi îndreptăţirea sa, război care include asasinarea în masă (prin multe atentate teroriste) a cetăţenilor săi evrei. Atentatele multe, în ultima parte a lui 1995, care în trecut nu avuseseră o asemenea cantitate şi forţă şi prin intermediul unor maşini‑bombă şi sinucigaşi, imediat după intrarea lui Yasser Arafat şi a ciracilor săi, şi a exprimărilor sale militante, i‑au adus pe majoritatea evreilor din Israel la concluzia logică în privinţa funcţionării necorespunzătoare a grupurilor conducătoare din Israel. Popularitatea stângii israeliene, cu partidul „Munciiˮ în frunte, scăzuse imens. Iată un fragment din cartea lui Ben Caspit, Hanan Cristal şi Ilan Kfir „Sinucidere, Partidul Muncii renunţă la putereˮ: „În a doua săptămână a lunii iunie 1995 săptămânalul american "Time" a publicat un articol … în articol era un sondaj, ale cărui rezultate au uluit sistemul politic israelian: dacă alegerile ar fi avut loc în iunie, Biniamin Netaniahu ar fi fost ales să fie Primul Ministru al Israelului, l‑ar fi învins pe Rabin…ˮ (p. 27, editura ziarului Maariv, 1996).
Shimon Peres era conştient de situaţia partidului său şi spusele sale sunt citate astfel în ziar: „Dacă Rabin s‑ar fi confruntat cu Bibi, ar fi pierdut cu o diferenţă de opt mandate. Ei şi ce? Asta înseamnă că n‑a procedat cum trebuie?ˮ (Shalom Yerushalmi, „Zvonurile despre moartea politică a lui Peres au fost prea timpuriiˮ, suplimentul de Sâmbătă, Maariv, 20.9.1996).
Acordul de la Oslo era privit chiar atunci de mulţi israelieni ca o înşelătorie ale cărei rezultate sunt catastrofale pentru Statul Israel. Guvernul condus de partidul „Munciiˮ tocmai trebuia să transfere oraşul Nablus autorităţii palestiniene, parte din materializarea acordurilor de la Oslo, şi era previzibil că un asemenea pas va duce la intensificarea neliniştii pe strada israeliană.
Pentru a diminua simpatia pentru dreapta, a fost făcută încercarea de a înspăimânta poporul, cu pericolul care‑l paşte chipurile din dreapta. Establishmentul oficial a organizat câteva evenimente ca de pildă înscenarea ceremoniei depunerii jurământului de către membrii organizaţiei Eyal (transmisă în buletinul de ştiri al Canalului 1 pe 22.9.95). Azi ştim că în spatele acestei înscenări se afla secţia evreiască a Securităţii, şi că înscenarea a fost făcută de agentul Avishai Raviv cu participarea lui Nitzan Oren, reporterul Televiziunii guvernamentale. Altă încercare, de a avertiza asupra „pericoluluiˮ de dreapta, a fost făcută de Securitate, prin prezentarea imaginii lui Rabin în uniformă nazistă într‑o manifestaţie de masă a adepţilor Likudului, când Biniamin Netaniahu cuvânta de la tribună. Şi de data aceasta prin intermediul reprezentantului Canalului 1 Nitzan Hen, ce fusese îndreptat spre manifestantul care‑o arbora de agentul Securităţii Avishai Raviv. În partea secretă a raportului comisiei Shamgar, care se ocupă de placarda aceea, e scris: „În privinţa fotomontajului, care‑l prezintă pe Primul Ministru în uniformă SS, prima acţiune a fost realizată de doi minori, nelegaţi de Avishai Raviv. Dar, e neîndoielnic că Raviv a fost cel care‑a luat de la ei fotografia şi a transmis manifestul Televiziunii, iar negarea sa faţă de spusele corespondentului Televiziunii Nitzan Hen e în întregime incredibilăˮ. De asemeni li s‑a dat grupurilor „cahanisteˮ (care văd în Igal Amir un erou) o scenă largă pentru a‑şi expune ideile. Noam Federman, Itamar ben Gvir şi alţii ca ei au apărut mult în medie, cu toate că influenţa lor printre adepţii dreptei tinde spre zero.
Deoarece încercarea de a înspăimânta s‑a dovedit ineficace, căpeteniile liniei defetiste de la putere aveau nevoie, cu disperare, de un eveniment care să le uşureze „acceptareaˮ de către public a executării fazelor programate conform acordurilor cu PLO, şi care să le redea simpatia alegătorilor în alegeri, chiar dacă până atunci vor mai avea loc alte atacuri teroriste grave.
Primul Ministru Itzhak Rabin era din punctul de vedere al stângii un „maur care şi‑a făcut datoriaˮ, adică – a adus puterea în 1992, a semnat acordurile de la Oslo, şi acum poate să plece. Aşa scriau ziarele stângii pe atunci: „În articolul "Conduce sau e condus" din organul mişcării Ratz a scris Gideon Samett ("Politica" nr. 51, 1993): "Era neapărată nevoie de o figură politică cu şansa bune de a face publicul să primească decizia naţională necesară fără a se prăbuşi pe drum. Astfel văzând lucrurile, Rabin era un instrument… Am fost de părere că omul acesta trebuie să ia conducerea Partidului Muncii, ca o condiţie pentru victoria în alegeri… Alţi ziarişti… care crezuseră în "patentul Rabin" ca o condiţie a înaintării, au primit pumni de stânga de la criticii lui tradiţionali… Pe când majoritatea conducerii politice a Partidului Muncii, cu gâtlejul uscat de setea de putere, a înţeles că Rabin îi va furniza marfa ca o figură care să atragă voturi din dreapta în centru – pentru a rămâne acolo… Precum îl definise Moshe Dayan, capacitatea de conducător a Primului Ministru e retroactivă, confirmată ulterior: Rabin nu e vizionar ce prevede viitorul, ci "permite"ˮ (Sarit Yalov, Jurnal [supliment], Makor Rishon, 10/11/2005).

Rabin dorea să părăsească procesul Oslo
Încă de la mijlocul anului 1995 au fost ştiri după care Rabin doreşte să părăsească procesul Oslo. „Un document ultrasecret a fost publicat în Sfârşit de săptămână Maariv în care Rabin i‑a scris lui Peres şi i‑a cerut să oprească contactele cu "extremiştii din Tunis, căci ei reprezintă un pericol"ˮ („Document ultrasecret – Rabin i‑a cerut lui Peres să oprească Osloul!!!ˮ, Sfârşit de săptămână, Maariv, 20.8.2004). Iar într‑un interviu dat unui ziar s‑a susţinut: „ … Istoricul militar col. (în rezervă) Meir Pail, care‑l cunoscuse pe Rabin din Palmah[15] şi mai apoi din armată şi din politică. … leagă şi asasinarea lui Rabin de manipularea sa de către alţii în a doua sa perioadă de guvernare: "Eu sunt de părere că Rabin dorea să facă pace, dar sub auspiciile regelui Iordaniei. El a vrut să‑i înlocuiască pe conducătorii palestinieni, care sunt intriganţi neobosiţi, cu conducătorii Iordaniei şi să le înapoieze lor cea mai mare a Malului Occidental şi chiar o parte din Ierusalim şi poate chiar o pare din fâşia Gaza. El credea că o asemenea mişcare va aduce o pace mai stabilă. Am impresia că el a permis la tot felul de oameni s‑o simtă, şi de aceea a fost asasinat"ˮ (Sarit Yalov, Jurnal, Makor Rishon, 10/11/2005)

Shimon Peres era conştient de popularitatea sa scăzută printre alegători, iar în ceafa lui sufla deja cel pe care‑l desemnase Rabin ca succesor: Ehud Barak.

Rabin şi Peres
Rabin şi Peres erau rivali şi se urau dintotdeauna, şi oricine dotat cu intuiţie psihologică putea să simtă că îmbrăţişarea lor la tribuna mitingului ucigaş, scurtă vreme înainte de a deveni oficial arena asasinatului, era stranie şi uluitoare.
Din fragmente publicate în ziare după asasinat, se poate înţelege că ştirile despre îmbunătăţirea relaţiilor dintre ei în perioada guvernamentală de dinainte de asasinat fuseseră implantate în presă, aşa cum fuseseră scurgerile de informaţie despre „ameninţările la viaţa Primului Ministru de către extremişti de dreaptaˮ.
„La dineul dat de ambasadorul Rabinovici la Washington, înainte de ceremonia semnării acordului cu Hussein la Casa Albă, Rabin s‑a aşezat la masă cu ziariştii şi a beştelit toată lumea, şi pe Peres. Când ne‑am întors la apartamentul de la hotel, Peres era foarte tulburat şi a propus să ne întoarcem imediat în ţară. Tot timpul spunea că el nu e dispus să suporte o asemenea atitudine, şi că nu o merită, ceea ce era adevărat.ˮ (Yael Gvirtz, „Orfană de Peresˮ, interviu cu Behirà Bardugo, 7 zile [supliment], Yedioth Aharonoth, 6.9.1996).
Alte articole: „… Intrarea lui Peres în oficiul Primului Ministru l‑a lezat pe Rabinovici. Printre altele, deoarece intimitatea în relaţiile cu Rabin a fost primită cu suspiciune în cercul lui Peres.ˮ (Avinoam bar‑Yosef, „Itamar Rabinovici adioˮ, suplimentul de Sâmbătă, Maariv, 23.8.1996).
„Azulai‑Katz dovedeşte pe calea sa analitică că după asasinat a fost făcută o idealizare exagerată a relaţiilor dintre cei doi, care de fapt erau "tulburi până la imposibile". Printre altele Azulai‑Katz scrie că Peres nu l‑a iertat pe Rabin pentru creditul imens pe care‑l primise pentru acordul cu palestinienii. "Eu fac toată treaba grea", îl citează ea, "şi el ia toată gloria. Ce, Rabin putea să facă un acord cu palestinienii? Că doar el nu credea în asta!"ˮ. (Ehud Ashri despre cartea lui Orly Azulai‑Katz, „Omul care nu ştia să învingăˮ, Haaretz, 2.10.1996).
Din punctul de vederea al lui Peres, cariera politică a lui urma să se încheie când el serveşte ca adjunctul unui om mult mai simpatizat decât el, care‑i scosese o faimă de „intrigant neobositˮ în ţară şi în lume, şi nu‑şi schimbase părerea despre el, nici în urma ştirilor mediale asupra împăciuirii şi apropierii dintre ei.
Arie Rottenberg, agent de publicitate care lucrase în serviciul partidului „Munciiˮ, a dezvăluit într‑un forum de agenţi de publicitate tactica lui Peres, care‑i dă în vileag personalitatea. P. 169 din cartea lui Moshe Feiglin, „Acolo unde nu s oameni[16]ˮ (ed. Mezada, 1996): „Arie Rottenberg… a descris acolo cum a adoptat Shimon Peres, înainte de alegerile din 1981, o tactică uluitoare pentru a se salva dintr‑o stare grea … Peres ştia atunci că el trezeşte scârba … mai ales în fiefurile Likudului … el a făcut uz de comportarea sălbatică a unei părţi dintre alegătorii Likudului … prin intensificarea apariţiilor lui pe teren, şi tocmai în regiunile considerate ca fiefurile dreptei. Luatul cu huo şi aruncarea de roşii au fost receptate bine de camerele de televiziune … comportarea sălbatică a oponenţilor săi a împins multe voturi spre partidul Muncii … Rottenberg: … Printr‑o mişcare strălucită a atras mânia spre el. A condus violenţa. Violenţa aceasta a început să‑l serveascăˮ.

Numiri în Poliţie
Primul semn deschis, după care establishmentul e cu adevărat amestecat în asasinat, a apărut pe 7 decembrie 1995. În ziua aceea, mergând cu maşina, am auzit la radio, pe programul 2, pe la 7 dimineaţa, că Poliţia comunică, că reconstituirea asasinării lui Rabin, făcută înainte de transmiterea ştirii, n‑a fost corectă, căci în conformitate cu constatările laboratorului forensic al Poliţiei, Rabin a fost asasinat prin lipirea totală a ţevii unui pistol Beretta de costumul lui. Am încercat să ascult noutăţi legate de ştirea aceasta la buletinul de ştiri de la ora 8 şi apoi de la ora 9, dar ştirea n‑a mai fost transmisă.
Ştirea arată că Poliţia descoperise o incongruenţă esenţială între constatările sale şi între felul în care Igal Amir îşi reconstituise faptele, iar muşamalizarea ştirii îi dovedeşte importanţa. Câteva zile după aceea, când Shimon Peres era la culmea popularităţii lui (în urma asasinării lui Rabin şi a ecoului ei medial) şi a format noul guvern, toţi candidaţii la post de ministru au ieşit din oficiul său, fără cereri speciale. Numai Moshe Shahal, Ministrul Poliţiei în guvernul lui Rabin, a ieşit din oficiul lui Peres pe când Ministerul Poliţiei se transformă într‑un component al Ministerului Apărării Interne, cu adaosul de împuterniciri implicat de aceasta, şi‑a mai şi fost numit adjunct al Primului Ministru.
Pare‑se, mijlocul de presiune prin care l‑a constrâns Shahal pe Peres să‑i dea atât de mult, a fost incongruenţa semnificativă descoperită de anchetatorii Poliţiei în anchetarea asasinării lui Rabin, şi care fără îndoială fusese transmisă ministrului care le era superior.
La circa o jumătate de an după aceea, când a preluat rolul de Ministru al Apărării Interne, Avigdor Kahalani a descoperit că Sandu Mazor şi alţi ofiţeri superiori de poliţie, fuseseră înaintaţi în funcţie şi în grad scurtă vreme înainte de alegeri şi cu un interval de 3‑6 luni înainte de a‑şi prelua postul – ceea ce nu se mai întâmplase niciodată în serviciul Statului, şi aceasta în ciuda unei scrisori de avertisment şi chiar împotrivire a consilierei juridice a Ministerului Apărării Interne, avocata Hana Keller.

Alegerile din 1996
Imediat după asasinat, partidele de dreapta au dispărut aproape complet din ochii publicului. În aer încă mai răsuna chemarea lui Ehud Barak, „Striviţi dreapta !!!ˮ, şi numai după chemări insistente ale mediei au fost constrânşi conducătorii dreptei să apară înaintea publicului, zăpăciţi şi scuzându‑se. Apropindu‑se alegerile din 1996, propaganda partidului „Munciiˮ a făcut uz restrâns de asasinarea lui Rabin; după alegeri, membrii partidului au repetat fraza: „Am hotărât să nu facem uz de asasinarea lui Rabinˮ.
După a doua sesiune în procesul lui Igal Amir (28.1.96), în care a fost menţionată, cum am spus, lezarea lui Rabin de cel de‑al doilea glonţ prin contactul deplin al ţevii pistolului la costum în unghi obtuz, n‑a putut fi găsită în presă nici o ştire despre aceasta, dar nici partidele de opoziţie nu s‑au năpustit asupra acestei descoperiri, cu toate că ea trezea o mare îndoială în privinţa versiunii oficiale a asasinării lui Rabin.
Ceea ce le‑a făcut suspecte de exploatarea ascunsă a cunoaşterii adevărului în alegerile din 1996. Siguranţa calmă de care dădea dovadă Biniamin Netaniahu cu cât se apropiau alegerile, în ciuda puţinelor şanse pe care le avea de a câştiga – numai întăreşte această suspiciune.
Pare‑se, renunţarea lui Shimon Peres la putere, stă la originea expresiei vizibile pe faţa lui după pierderea alegerilor: nici tristeţe, nici mânie. Ca şi Igal Amir după „arestareaˮ sa, şi faţa lui Peres n‑a exprimat nici un sentiment, şi a dovedit că pierderea era ştiută dinainte. Peres a recunoscut, într‑unul dintre interviurile date ziarelor, că multe urne au funcţionat în ziua alegerilor fără reprezentanţi ai stângii, şi e citat astfel: „… Pentru mine, nu‑i nici o îndoială că alegerile au fost falsificate. Fără nici o îndoială. Toate buletinele albe sunt falsuri. În 451 de urne n‑am avut reprezentanţi. … Nimeni încă n‑a socotit cu adevărat ce‑a fost la alegeri. Foarte posibil că primisem majoritatea la alegeri. Ce pot să fac?ˮ (Hami Shalev, Interviu cu Shimon Peres, suplimentul de Sâmbătă, Maariv, 26.6.1998). Însă Peres nu spune în acest interviu, cine în partidul Muncii purta responsabilitatea că sute de urne rămăseseră fără reprezentanţi ai stângii. Iar când Peres spune că buletinele albe sunt falsuri, probabil ştie el ce spune, dar nici aici nu dezvăluie cine în partidul Muncii e vinovat că buletinele în favoarea lui Shimon Peres au devenit albe.
La începutul capitolului am citat din cartea „Sinucidere, Partidul Muncii renunţă la putereˮ (Ben Caspit, Hanan Cristal, Ilan Kfir, editura ziarului Maariv, 1996). În carte e menţionată o serie de acţiuni efectuate de partidul „Munciiˮ în campania electorală, care par a fi fost făcute numai pentru a demonstra activitate, dar nu puteau să influenţeze rezultatele. Să spună cititorul, cum poate un partid aflat la putere să renunţe la ea de bună voie?

Afacerea Moshe Katzav
În aparenţă, ce legătură poate fi între afacerea asasinării lui Rabin şi afacera procesului fostului Preşedinte Moshe Katzav? Pe 4.11.1995 Moshe Katzav era preşedintele fracţiunii parlamentare a Likudului şi a ajuns la spital pe când Rabin era tratat acolo.
Mai apoi, cum se ştie, Moshe Katzav a fost ales ca al optulea Preşedinte al Statului Israel. În iulie 2006 Katzav s‑a întâlnit cu Consilierul Juridic al Guvernului, Meni Mazuz, şi s‑a plâns că fusese victima unei încercări de şantaj din partea unei foste lucrătoare în oficul său. Foarte repede, Preşedintele s‑a transformat din reclamant în suspect. În presă au fost scurse mărturiile mi multor femei care lucraseră cu el de‑a lungul anilor şi care descriau delicte sexuale pe care le comisese. În august a început anchetarea sub avertisment a Preşedintelui şi în octombrie 2006 Poliţia a recomandat Consilieruui Juridic al Guvernului să înainteze act de acuzare împotriva lui.
Următorul incident arată cât de disperată părea situaţia Preşedintelui: în cursul unei ceremonii de numire a adjunctului Preşedintelui Tribunalului Suprem (28.9.2006), Preşedintele pensionat al Tribunalului Suprem, Aharon Barak, l‑a îmbrăţişat demonstrativ pe Katzav. Fiind întrebat de ce a făcut‑o, a răspuns: „Când l‑am îmbrăţişat pe Preşedintele Moshe Katzav, am făcut‑o pentru că mi‑a fost milă de el, şi m‑am temut că are să‑şi tragă un glonţ în cap.ˮ (Yuval Yoaz, Haaretz, 13.02.2007). Afară de faptul că incidentul indică situaţia extrem de gravă a lui Katzav, n‑o fi fost în spusele lui Aharon Barak o aluzie clară făcută lui Katzav că trebuie să se sinucidă?
Pe 23 ianuarie 2007 Consilierul Juridic al Guvernului, Meni Mazuz, a publicat ciorna actului de acuzare, după care Katzav era fost învinuit de viol, fapt indecent şi posedare sexuală interzisă asupra a 4 reclamante. Publicarea numelor reclamantelor a fost interzisă. După ciorna actului de acuzare, Katzav a fost învinuit şi de delicte de înşelăciune, abuz de încredere şi obstrucţie a procedurii judiciare. Katzav a negat tot ce se afirma despre el în ciorna actului de acuzare şi a fost supus unei instrucţii sumare în faţa Consilierului Juridic al Guvernului.
De la începutul afaceri până la înaintarea actului de acuzare, am urmărit evenimentele uluit, căci ştiam că Moshe Katzav fusese la spital în noaptea asasinatului, când cadavrul lui Rabin încă se mai afla acolo, şi de aici, extrem de plauzibil că cunoştea fapte care contrazic versiunea oficială în afacerea asasinării lui Rabin. De aceea, trebuia să înţeleagă că sistemul juridic israelian, inclusiv Procuratura, acoperiseră o crimă a establishmentului. Pare‑se, Moshe Katzav n‑a înţeles ce armă deţinea.
După o campanie medială intensivă împotriva lui Moshe Katzav şi după ce Consilierul Juridic al Guvernului l‑a definit în public pe Katzav ca un tip de „violator serialˮ, şi după ce a fost publicată ciorna actului de acuzare, care cuprindea învinovăţiri extrem de grave, m‑am gândit că iată, a venit vremea dezvăluirii minciunilor establishmentului şi Procuraturii în chestiunea asasinatului, şi aceasta de către Preşedintele Katzav, căci interesul său imediat era să se apere în războiul pe care‑l ducea împotriva sa sistemul judiciar.
Pe 25.1.2007 am trimis o scrisoare prin fax la Palatul Prezidenţial, precum urmează:

Onorat Preşedinte,
Shalom Rav [Multă pace],
Eu sunt de părere şi convins că am posibilitatea de a vă ajuta să vă adeveriţi afirmaţiile.
Cu câţiva ani în urmă aţi fost martor al unui eveniment extrem de important pentru poporul evreu şi Statul Israel. Sistemul judiciar cu cooperarea deplină a presei a ascuns poporului adevărul, până azi. Precum am menţionat, aţi fost martor dar n‑aţi fost implicat în eveniment şi e posibil că nu v‑aţi dat seama şi încă nu vă daţi seama care e semnificaţia amănuntelor faptelor din eveniment.
Doresc să mă întâlnesc cu Dv. pentru a vă expune din nou evenimentul şi a explica semnificaţiile faptelor. Sunt convins, că dezvăluirea adevărului în acea afacere va aduce sistemul judiciar şi presa în stare de şoc absolut, şi le va prezenta ca o bandă de colaboratori la efectuarea unui linch intenţionat şi la ascunderea adevărului, şi va duce la o întorsătură dramatică şi în afacerea de care sunteţi acuzat.
Cu stimă,
Nathan Gefen

După două zile am primit un telefon de la oficiul Preşedintelui Katzav, secretara mi‑a transmis numărul de telefon al biroului avocatului Zion Amir, şi mi‑a spus să telefonez acolo. Am telefonat la birou, şi mi s‑a spus că avocatul Amir nu e acolo. Am lăsat numărul telefonului meu mobil şi i‑am transmis să ia legătura cu mine în chestiunea Preşedintelui. Avocatul Amir nu mi‑a telefonat.
De fapt, Moshe Katzav nici n‑avea nevoie să se întâlnească cu mine. Dintr‑o căutare simplă a numelui meu pe Internet ar fi putut şti despre ce este vorba.
Mă aşteptam ca Moshe Katzav să povestească tuturor despre minciunile din afacerea asasinării lui Rabin, dar după instrucţiunea sumară care a avut loc pe datele 2.5.2007 şi 15.5.2007, a fost publicat, că s‑a ajuns la o înţelegere după care Katzav va recunoaşte infracţiuni lipsite de importanţă şi va demisiona din Preşedinţie, şi în consecinţă acuzaţiile grave vor fi anulate şi va fi cerută o pedeapsă condiţionată şi o compensaţie mică reclamantelor.
Cum era de aşteptat, ca o consecinţă a diferenţei imense dintre acuzaţiile publicate de Mazuz şi acuzaţiile din înţelegere, a izbucnit o furtună de sentimente şi au apărut valuri de proteste, petiţii la Înalta Curte de Justiţie (care au fost respinse), iar în medie  articole care exprimau uluire şi neînţelegerea evenimentelor.
Aduc înaintea cititorului citate din două articole de opinie.

Dr. Haim Misgav: „Meni Mazuz trebuie acum să înapoieze cheile – şi să plece acasă. Funcţia îl depăşeşte cu câteva numere. Nimeni n‑a ieşit sfânt din afacerea asta. Nu reclamantele, dintre care cea principală a fost eliminată total din actul de acuzare, nici judecătorii Tribunalului Suprem care cine ştie de ce au acceptat să ia chestiunea în discuţie, şi desigur că nu Preşedintele demisionar.
Dar cel mai lezat dintre toţi e, fără îndoială, Consilierul Juridic al Guvernului. Toată farsa care a avut loc împrejurul anchetării Preşedintelui Katzav, inclusiv declaraţiile bombastice ale lui Meni Mazuz în privinţa aşa‑zisei gravităţi a actului de acuzare pregătit împotriva fostului Preşedinte …ˮ („Mazuz cară‑te acasăˮ, în situl „Mahlaka rishonaˮ [Prima clasă], 1.3.2008).

Sheli Timan, judecător pensionar al Tribunalului districtual din Tel Aviv într‑un interviu în ziar: „Ce‑i pentru mine ciudat, fără a cunoaşte amănuntele, e diferenţa dintre ciorna actului de acuzare şi declaraţiile Consilierului Juridic, şi actualul act de acuzare. Dacă instrucţia sumară făcută Preşedintelui a avut efect, m‑aş fi aşteptat ca Poliţia, Procuratura şi Consilierul Juridic al Guvernului să fi ajuns la rezultatele acestea singuri, înainte de ea. Dar negrul nu poate fi transformat în alb. Dacă reclamantele nu fac impresie bună – nu prezenta o ciornă la instrucţia sumară, sau prezintă un act de acuzare grav şi Tribunalul va decide.ˮ (Tomer Zarhin, Inteviu cu Sheli Timan, „Haaretzˮ, 14.3.2008).

Pe 8.4.2008, la începutul procesului în care Moshe Katzav ar fi tebuit să recunoască capetele de acuzare atribuite lui în înţelegere, avocaţii săi au declarat că el se retrage din înţelegere.

Avocata Irit Baumhorn
Pe 14.5.2010 (Vineri), în ştirile Canalului 2 al Televiziunii israeliene a apărut avocata Irit Baumhorn, care însoţise dosarul lui Moshe Katzav (Immanuel Rosen, „Statul le‑a trădat pe reclamantele împotriva lui Katzavˮ, Ştirile 2). Numitul program începea astfel: „Când au înţeles în Ministerul Justiţiei că avocata Irit Baumhorn intenţionează să deschidă gura, au intrat sub presiune: ca martoră a comportării în procesul împotriva familiei Katzav afirmă că comportarea Procuraturii în această afacere e scandaloasă. Acea comportare a făcut‑o în cele din urmă să demisioneze şi să‑şi regleze conturile cu sistemulˮ. Astfel s‑a exprimat avocata Irit Baumhorn în acel interviu: „Nu‑mi dă pace comportarea superficială a Procuraturii, … nu‑mi dă pace calea primirii deciziilor, şi ca o consecinţă a acesteia defecţiunile şi eşecul răsunător al tratării acestui dosar … În prima fază, decizia de a înainta act de acuzare în ianuarie 2007, era bine fundamentată. Toate dovezile au fost controlate … n‑a fost nimic care să ne facă să ne schimbăm părerea [după a doua sesiune a instrucţiei sumare], care se închegase încă înainte de ianuarie 2007. Şi atunci, dintr‑o data, ajungem la şedinţă, aşteptându‑ne noi, Procuratura districtului Tel Aviv care se ocupase de dosarul acesta, că azi stabilim data înaintării actului de acuzare. … Dintr‑o dată îl aud pe Consilierul Juridic al Guvernului cum vorbeşte de altceva … că ezită, că nu‑i sigur, … Atunci îl aud că spune: "Cred că A. din Palatul Prezidenţial trebuie să iasă din actul de acuzare." Privesc în stânga, în dreapta, ce se întâmplă? Pe când eu … nu înţeleg ce se întâmplă … Avocatul Statului de pe atunci, Eran Shendar spune şi el: "Da, de fapt şi eu cred … şi atunci … Avocatul Statului pentru chestiuni penale … şi el şi‑a schimbat părerea. Aşa trec de la unul la altul pe când eu mă minunez: Să nu‑şi fi păstrat nimeni părerea? … Când a avut loc toată schimbarea aceasta? Ajungând ei la mine, am spus: "Ce se întâmplă aici?" Eram zăpăcită, într‑adevăr nu înţelegeam ce se întâmplase. … N‑am primit răspuns de la nimeni. După ce‑am terminat să vorbesc, şedinţa a luat sfârşit. … Din momentul în care am pledat la Înalta Curte de Justiţie şi am văzut că linia e atacarea reclamantelor – aceleaşi reclamante care merseseră mână‑n mână cu mine tot drumul, acelaşi reclamante care‑şi puseseră speranţa în noi, … din momentul în care am înţeles că la Înalta Curte de Justiţie … au fost spuse lucruri neauzite înainte în oficiile Procuraturii – … pur şi simplu m‑am sculat şi am ieşit. … N‑am putut să suport că la Înalta Curte de Justiţie noi mergem cot la cot cu avocaţii lui Katzav … Pot spune că chiar după ce Moshe Katzav a anulat înţelegerea, mai eram dispusă să tratez acest dosar, … în întregime, inclusiv acea A. din Palatul Prezidenţial, cea care deschisese cutia Pandorei. … S‑o părăsim noi pe prima? E ceva în întregime de neconceput. … Factorul care trebuie să decidă nu e deconectat de evenimentele care au loc pe drum. … Evenimente care conţin şi emotivitate, şi aspect personal. …ˮ.
I‑am telefonat lui Irit Baumhorn Duminica (16.5.2010), m‑am identificat cu numele mic şi i‑am spus că am văzut interviul cu ea, Vineri seara, pe Canalul 2, şi doresc să‑i spun că nu superficialitatea şi nici emotivitatea n‑au cauzat schimbarea din comportarea Procuraturii. I‑am povestit că imediat după publicarea ciornei actului de acuzare împotriva lui Moshe Katzav, el a primit pe masa lui o scrisoare trimisă prin fax. Scrisoarea conţinea propunerea de a schimba linia apărării şi în loc de a încerca să‑şi dovedească nevinovăţia, el trebuie să atace dezvăluind amănuntele unei afaceri grave de securitate, mai gravă decât cunoscuta afacere a liniei 300. În afacerea secretă el, Moshe Katzav, fusese martor şi ştie că sistemul judiciar şi Procuratura au acoperit crima establishmentului de securitate.
Irit m‑a întrebat ce legătură am eu cu afacerea Katzav şi de unde ştiu de scrisoare? I‑am răspuns că eu scrisesem scrisoarea şi i‑o trimisesem lui Katzav. I‑am povestit lui Baumhorn că am aşteptat, sperând că va fi „lansată o bombăˮ de securitate de către Katzav, şi în loc de aceasta am auzit de înţelegerea dinte Procuratură şi Katzav. I‑am spus lui Irit că mi se pare că şefii cunosc afacerea de securitate, ceilalţi avocaţi se „rinocerizeazăˮ, şi dacă ei apreciază că o avocată numită Irit Baumhorn nu va accepta să se flexioneze şi nici să se „rinocerizezeˮ, atunci pur şi simplu o exclud. De aceea avocata n‑a înţeles ce se întâmplă şi n‑a primit răspunsuri.
Irit mi‑a mulţumit şi cu aceasta convorbirea a luat sfârşit. Ea n‑a vrut să ştie numele meu întreg şi nici amănuntele afacerii de securitate.
Neîndoielnic, cea care însoţise dosarul Katzav şi lucrase în sistem 24 de ani avea legături în sistem, inclusiv legături personale, şi e foarte plauzibil că dorea să verifice tot ce se întâmplase, după cum auzise de la mine, şi plauzibil e că a şi făcut‑o. De‑ar fi ştiut Baumhorn despre ce afacere e vorba, poate‑ar fi renunţat la verificarea faptelor legate de înţelegere, dar întrucât nu m‑a întrebat, nu i‑am spus.
E clar că atunci când la Procuratură au înţeles că avocata pe care încercaseră s‑o excludă ştie (ei presupuneau că ea cunoaşte şi amănuntele) care e cauza înţelegerii cu Katzav, ei au simţit că se află între ciocan şi nicovală. Pe de o parte, Katzav e capabil să „deschidă guraˮ, şi pe de alta, Irit, dintr‑un motiv contrar, e capabilă şi ea de acelaşi lucru.
La Procuratură au înţeles că în situaţia creată, dacă după condamnare Moshe Katzav va vrea să „ciripeascăˮ, atunci va fi prea târziu. Într‑un asemenea caz ar putea fi întrebat de ce tăcuse până atunci, şi să fie suspectat de încercarea de a şantaja sistemul. Afară de aceasta se va face de râs şi nimeni nu‑l va crede. Pentru a fi siguri că nimic nu se va scurge în cursul procesului, autorităţile au luat măsuri împotriva scurgerilor. A fost strict interzisă publicarea oricărui cuvânt despre ce s‑a întâmplat în timpul procesului, interdicţie nemaipomenită în Israel dintotdeauna.
Moshe Katzav, pare‑se, nedezvăluind crima, şi‑a câştigat „cinstitˮ pedeapsa, încă înainte de deschiderea procesului împotriva sa. La sfârşitul lui 2010 Katzav a fost condamnat pentru viol şi alte infracţiuni mai puţin grave. Câteva luni după condamnare i s‑a stabilit pedeapsa – şapte ani de puşcărie, câţiva de condamnare condiţionată şi plata de despăgubiri victimelor.
Katzav a înaintat apel la Tribunalul Suprem, dar apelul lui a fost respins.
La sfârşitul lui 2011 Katzav a început să‑şi execute pedeapsa.

Nu e imposibil, ca folosirea informaţiei despre asasinarea lui Rabin să nu fi rămas doar „în familieˮ. Şi în străinătate sunt cunoscute minciunile din această afacere. Politica guvernului israelian a fost şi este influenţată de aceste informaţii, fapt despre care vom vorbi în capitolul următor.



CAP. XIV – O CALOMNIE FRANCEZǍ DE OMOR RITUAL (EXPLOATAREA ASASINATULUI?)

Calomnia lui Muhammad
Pe canalul francez de televiziune France 2 în seara de 30 septembrie 2000 a fost transmis un film scurt în care apărea un copil numit (în acea emisiune) Muhammad al‑Durrah ascunzându‑se în spatele tatălui său. Incidentul fusese filmat de un operator al televiziunii franceze (arab din Gaza) numit Talal abu Rahma. În continuarea incidentului, s‑a afirmat pe Canalul 2 al Televiziunii franceze că copilul a fost ucis de focuri de armă din direcţa soldaţilor israelieni care se aflau în postul Netzarim.
Aparent nu‑i legătură între afacerea asasinării lui Rabin şi calomnia antisemită despre aşa‑zisa moarte a copilului Muhammad al‑Durrah la intersecţia Netzarim. La începutul lui 2009 am putut şti, cu foarte mare probabilitate, că comportarea establishmentului israelian după incident a fost rezultatul unui şantaj, ceea ce am putut constata privind un fragment de video pe care‑l obţinusem.
Dar mai înainte voi cita două fragmente:

1.      Amnon Lord (ziarist): „… Sunt două afaceri mari, uriaşe, pe care media scrisă şi electronică refuză să le ia în consideraţie. Ceva în stilul "Nu cerceta aceste legi". Prima e desigur afacerea atentatului asupra defunctului Prim Ministru Rabin; a doua e afacerea copilului Muhammad al‑Durrah de pe 30 septembrie 2000 la intersecţia Netzarim.
Afacerea al‑Durrah cuprinde toată esenţa atacului de terorism şi incitare împotriva Statului Israel … inclusiv crearea imaginii armate israeliene ca asasini de copii, şi o calomnie modernă a asasinatului ritual, prima din mileniul al treilea, cum a definit‑o prof. Richard Landes[17], dar şi o minciună colosală care a fost fabricată de medie şi serveşte de justificare pentru asasinarea fizică în masă a evreilor şi asasinarea colectivă a reputaţiei poporului evreu.
Imediat ce subiectul a făcut titluri mari pe acel 30 septembrie [al anului 2000] a fost primită versiunea oficială, cu aprobarea Primului Ministru Ehud Barak, a generalului Giora Eiland şi a altora, după care armata israeliană e vinovată de moartea copilului. Menţionez aici titlul articolului din Herald Tribune: "În casetă nici nu‑l vedem mort". Cine‑a investigat după aceea incidentul a fost supus unor presiuni de discreditare şi asasinare a reputaţiei. Mă refer la Nahum Shahaf şi la inginerul Yosef Doriel. Subsemnatul i‑a adus împreună pe Yosef Doriel şi pe Nahum Shahaf, când Shahaf se adâncise deja în investigarea incidentului la cererea lui Yom‑Tov Samia. Corespondentul francez cel mai influent în răspândirea calomniei antisemite cu al‑Durrah, Charles Enderlin, a rămas tocmai persona grata onorabilă în Israel şi mai ales în branşa mediei locale.
… Îmi asum creditul, cu permisiunea lui Nahum Shahaf, penru prima publicare a descifrării materialelor filmate neprelucrate pe care Shahaf le a cercetat. La început a fost o ştire obişnuită …, şi apoi, în numărul de Paşte cu aproape trei ani în urmă, am publicat un articol mare, care a dezvăluit evenimente regizate la intersecţia Netzarim, şi mărturisiri clare ale operatorului abu Rahma după care nu armata israeliană l‑a ucis pe al‑Durrah (dacă l‑o fi ucis cineva cu adevărat).
Articolul acela, fără ştirea sau cooperarea mea, a fost tradus şi răspândit prin Internet în Franţa şi în Statele Unite. După aceea a servit de bază pentru alte articole în ziare mari americane de Internet. În consecinţă un colaborator important al lui Atlantic Monthly, James Fallows, a ridicat mănuşa, a ajuns în ţară şi a pregătit o poveste uriaşă despre afacerea pe care fusese clădită entifada. … În Franţa s‑a desfăşurat o luptă grea, ale cărei ecouri au fost publicate de Makor Rishon cu mai mult de o jumătate de an în urmă, într‑un eseu pe care l‑au scris ziarista americană Nidra Poller şi psihologul Gerard Huber. Cu vreo două luni înainte am publicat on articol al lui Shlomo Blass, care l‑a intervievat la Universitatea din Boston pe profesorul Richard Landes, care studiază calomniile omorului ritual.
Şi totuşi se evidenţiază faptul că nici unul dintre canalele locale de televiziune nu s‑a străduit să investigheze serios afacerea al‑Durrah şi implicaţiile sale. Aceasta având în vedere calomniile antisemite de producţie locală despre ofiţerii şi soldaţii armatei israeliene.ˮ (Amnon Lord, „Campania de război împotriva duşmanilor poporuluiˮ, „Makor Rishonˮ, 25.2.2005).
2.      O scrisoare trimisă de investigatorul afacerii Nahum Shahaf, fizician, fost consilier ştiinţific al Poliţiei şi cel ce‑a dezvăluit înscenarea, doctorului[18] Uri Milstein [copia fiindu‑mi trimisă mie]:

„From: natop [Nahum Shahaf]
Sent: Sunday, December 02, 2001, 9:26 AM
To: Uri Milstein
Subject: Muhammad Adurra – respond to investigation result

Uri Shalom,
Bine. A venit timpul. Prea multă vreme au încercat să te împingă în marginile lunatice.
Se spune ‒ "Adevărul învinge în cele din urmă", dar tu ştii că atunci când nu învinge ‒ nimeni pe lume, nimeni, n‑o va şti. Afară de ‒ "adevărul în lacrimi" şi contul de bancă golit. Cimitirele istoriei sunt pline de adevăruri adevărate îngropate în coşul de gunoi al istoriei mondiale. "Moarte înainte de a se naşte", ca un născut prematur care poate fi conservat după aceea într‑un borcan cu formalină. Într‑un pod uitat. Uneori până când e prea târziu. Vezi cartea Barbarei Tuchman – Marşul prostiei, despre State şi sisteme care s‑au prăbuşit după ce n‑au vrut să ia în consideraţie date clare – scrise vizibil pe zid.
În cazul tău adevărul, cărţile şi curajul de a sta în faţa turmei neînfricoşat, dau rezultate. Şi desigur realitatea care loveşte în faţă. Loveşte şi explodează pe străzi.
În "Makor Rishon" din săptămâna asta, Amnon Lord te aduce ca un exemplu proeminent printre cei care‑au dezvăluit "minciuna mitului", în articolul lui despre Maurice Levy, printre puţinii neoistorici care‑au avut curajul să‑şi recunoacă păcatul credinţei în palestinieni, şi mai ales în Arafat.
Succesul tău mă întăreşte şi pe mine. Sper că rezultatele investigaţiei despre copilul palestinian Muhammad al‑Durrah vor reuşi să iasă în lumea mare. Vor fi poate berbecul spargerii zidurilor de minciună ale propagandei palestiniene arabe şi ale câtorva canale de medie mondială, care înscenează calomnii de minciună şi sânge: imaginea copilului palestinian de la intersecţia Netzarim, care a lăsat lumea îngrozită auzind de comportarea soldaţilor israelieni, prunca Imam Uja ucisă chipurile de un proiectil israelian la Rafah, şi aşa mai departe. Arabii, şi nu numai arabii, ştiu acum că soldaţii israelieni sunt fiare, nazişti, ucid palestinieni încă înainte de micul dejun. Lumea îi crede pe operatorul palestinian şi pe tată, care afirmă că soldaţii israelieni au tras intenţionat timp de – 45 de minute fără încetare, spre copil şi tatăl lui. Un grup nu mic de soldaţi şi ofiţeri, douăzeci şi cinci la număr, trag la ţintă într‑un copil palestinian nevăzut care se ascunde după un butoi şi în tatăl lui, în loc să se distreze trăgând în sticle goale. Soldaţii israelieni, pentru cine vrea să creadă poveştile, preferă să caute după un butoi de beton copii palestinieni care nu‑i pun în pericol, în loc să se ascundă su cel puţin să încerce să‑i lovească pe poliţiştii palestinieni care trag în ei din toate părţile. Soldaţii israelieni ca sinucigaşi shiiţi. Acum câţiva dintre purtătorii de cuvânt palestinieni povestesc că Mossadul israelian a fost în spatele atentatelor teroriste din Statele Unite.
Un cunoscut, prieten până nu de mult, Haim Beer, i‑a numit odată pe soldaţii israelieni "nazişti" într‑un program de televiziune. "Fiul tău serveşte în armată", am întrebat, "unde a primit educaţia"? Scriitorul Haim Beer, spre deosebire de câteva figuri militare proeminente care vor fi descrise în continuare, a avut cel puţin curajul să‑şi retragă cuvintele, numai cuvintele, dar nu esenţa care se teme, se încovoaie înaintea turmei, a tribului, concepţia dominantă despre lume care transformă noţiunea  onorabilă a "cinstei intelectuale" într‑o mască, într‑un vas gol, într‑o lozincă găunoasă.
Prietenul meu, Zvi Yannay, fost director general al Ministerului Ştiinţei, îndurerat fără îndoială de lezarea bunului renume al Statului Israel în lume, mi‑a cerut materialele anchetei, pentru fiul său care învaţă într‑o universitate suedeză, după ce a fost publicat faptul că eu conduc ancheta din însărcinarea generalului Yom Tov Samia. Mai apoi am aflat că prietenul meu, om serios, fost director general al Ministerului Ştiinţei, a dispărut împreună cu câţiva dintre prietenii mei cei mai buni, mai ales oameni renumiţi, după ce ziarul Haaretz "m‑a însemnat" într‑o serie de reportaje şi articole de fond, printr‑o serie de calomnii false. Desigur că nu s‑au ostenit să‑mi publice replica. Ziar care se onorează cu titlul – ziarul celor care gândesc. În scrisoare susţineam că singurele fapte adevărate atribuite mie în articolul de fond erau numele şi ocupaţia. Tot restul fusese falsificat. În parte din ignoranţă, majoritatea din rea‑voinţă. Ziar care se vede pe sine însuşi ca pluralist, singurul ziar ne‑galben din ţară.
Într‑o zi, după câteva luni de tăcere şi muţie din partea câtorva dintre prietenii mei de odată, i‑am telefonat lui Zvi Danan, un om strălucit, şi i‑am povestit despre constatările uluitoare în afacerea copilului palestinian, filme video documente oficiale şi mărturii înregistrate, care prezintă înşelătoria din spatele imaginii anului. Filosoful, scriitorul, redactorul magazinului prestigios "Mahshavot" [Gânduri], nu m‑a crezut. "E de neconceput", a spus, şi pe bună dreptate, "ca guvernul israelian să nu facă nimic cu materialul pe care‑l deţii, dacă e într‑adevăr serios", şi a explicat, "entifada care serveşte ca sursa principală a flăcărilor şi care costă milioane de dolari pe zi, se sprijină mai ales pe povestea uciderii lui al‑Durrah de către soldaţii israelieni". "Nu se poate ca Statul Israel să fi lăsat dovada înşelăciunii, dacă există aşa ceva, aruncată nefolosită în stradă".
Până azi el e convins că m‑am zărghit, că am devenit lunatic, când i‑am povestit că organizaţia B'nai B'rith[19] din Franţa, bazându‑se pe materialul pe care i l‑am transmis, a înaintat o acţiune de defăimare împotriva acelei staţii de televiziune franceze, convingere care a devenit certitudine când a auzit că am fost invitat la Paris pentru a conferenţia în faţa conducătorilor evreimii franceze. Nu e singurul. Oamenii, am învăţat‑o din reacţia lor la vederea materialului clar simplu fotografiat, acţionează după impulsuri, mituri, opinia publică, în stilul – nu mă zăpăci cu faptele. Fuck the facts. Adevărul obiectiv nu ne interesează, sau poate e greu de digerat.
Înştiinţări uluitoare lăsate în mesageria vocală nu reuşesc întotdeauna să convingă. Ca de exemplu comunicarea unui funcţionar superior din oficiul Primului Ministru, sau cea lăsată de unul dintre conducătorii evreimii franceze omul de ştiinţă Alexandre Feigenboim, care dezvăluie presiunea imensă exercitată asupra conducătorilor evreimii franceze de către ambasadorul israelian în Franţa, bar‑Navi, pentru a înceta procesul judiciar  acţiune care intenţionează să dovedească minciuna înaintea lumii într‑un tribunal francez. O fi acţionând Shimon Peres ca şi cum ar primi leafă de la aparatul de propagandă al lui Arafat? Într‑adevăr, e greu de crezut.
Crima perfecta, după experienţa mea în această chestiune, trebuie să apară absurdă, prostească, improbabilă, pentru ca cel care‑o vede şi aude să reacţioneze fără a gândi  e imposibil.

A optzeci şi una lovitură
Ziarul "Haaretz" şi nu numai el, a desconsiderat în timpul celui de‑al doilea război mondial ştirile care ajungeau despre lagărele de exterminare ale Holocaustului. Scriitorul S. Yzhar [Haim Guri  N.G.] mi se pare, a creat pe baza acelei atitudini filmul impresionant "A optzeci şi una lovitură". Povestea unui copil evreu care‑a supravieţuit cu greu Holocaustul. Copilul care încercase să strecoare o felie de pâine uscată a fost prins şi adus în faţa ofiţerului gestapovist. Ofiţerul Drept între naţiuni în loc să‑i tragă copilului un glonţ în cap i‑a ordonat unuia dintre gealaţi să‑i dea – optzeci de lovituri. Copilul şi‑a pierdut cunoştinţa, dar nu ştiu cum a reuşit să‑şi revină, să supravieţuiască, şi să ajungă în Israel după război. Oamenii aici în Israel, i‑a povestit copilul renumitului scriitor, n‑au vrut să creadă ce trecuse el în Holocaust. "Pentru mine" a spus copilul care de‑acum crescuse "aceasta a fost cea mai grea lovitură – a optzeci şi una lovitură".
Problema grea în poveste e efortul mare pe care l‑a investit purtătorul de cuvânt al armatei israeliene încercând să explice constatările, după ce mărturisise în numele soldaţilor israelieni din postul Netzarim că ei sunt vinovaţi de uciderea copilului, fără să se ostenească să verifice faptele sau să încerce să ceară mărturiile soldaţilor şi ofiţerilor de acolo. Trebuie înţeles că toată afacerea ar fi putut să se termine într‑o zi. O conferinţă de presă ţinută lângă construcţia de care se sprijinise copilul, înainte de dărâmarea ei, le‑ar fi permis ziariştilor să primească o imagine corectă, nefalsificată, într‑o clipă. Ziariştii din toată lumea ar fi fost rugaţi să înfigă creionul sau pixul, pe care‑l ţin întotdeauna în buzunar, în găurile de gloanţe din zidul gol de cărămizi. Creionul înfipt în găuri ar fi indicat imediat direcţia din care fuseseră trase gloanţele. Glonţul lasă urme în blocul de cărămizi aproape ca un burghiu. Când am dat un interviu Televiziunii franceze i‑am propus ziaristei care mă intervieva să se gândească la direcţia găurii într‑un calup de unt select franţuzesc când bagi degetu‑n el. Cu atât mai mult când a văzut urmele găurilor în imaginile close‑up filmate a doua zi de renumitul operator palestinian.
Comandanţii armatei, în loc să‑i telefoneze comandantului postului, comandant de regiment cu gradul de locotenent‑colonel, au preferat să creadă basmele operatorului palestinian al Televiziunii franceze. Amintiţi‑vă că în filmul acela nu poate fi văzută direcţia focului. Pentru comandanţii armatei şi Ministrul Apărării[20] Ehud Barak, soldaţii israelieni nu sunt demni să li se ceară părerea, să fie controlaţi pentru a afla ce fusese acolo înainte de a publica o declaraţie nefastă, cum s‑a dovedit mai apoi. După terminarea războiului de Yom Kipur şi concluziile comisiei guvernamentale, credeam că învăţasem ce‑s acelea concepţie şi noţiunea probabilităţii scăzute. Preţul renunţării la verificarea faptelor.
Filmele pe care le deţin eu arată mii de palestinieni care stau în picioare, şed, se plimbă, merg cu bicicleta în centrul celebrei intersecţii, vizavi de groaznicul post israelian, ca la teatru. Privesc, fumează ţigări şi râd la vederea filmuleţelor înscenate produse în ziua aceea. Ca pe bandă rulantă. Cu regizori zeci de operatori şi sute de actori.
Lumea arabă, nu ca mai‑marii armatei israeliene, cunoaşte de mult adevărul despre ea. Părerea şi‑a format‑o dinainte, armata cea mare şi tare a fugit din Liban într‑o retragere sperioasă cu coada între picioare, de câteva sute de luptători al lui Hizb Allah. Cum a descris‑o Nasralla într‑un discurs – armata israeliană e mai slabă decât o pânză de păianjen.
Mai‑marii armatei israeliene, dac‑ar fi fost mai cinstiţi, ponderaţi, înzestraţi cu un pic de curaj, şi‑ar fi mărturisit greşeala şi atunci ar fi încercat s‑o repare. În loc de aceasta ei preferă să fugă de răspundere, să ascundă neruşinarea. Publicarea constatărilor ştiinţifice  a fotografiilor clare şi elocvente, ar duce fără îndoială la întemeierea unei comisii guvernamentale de anchetă care să cerceteze cauza groaznicei neruşinări, ce‑a dus la concluzia că soldaţii israelieni lichidează copii fără socoteală. Vedeţi raportul Mitchell care descrie influenţa imaginii lui al‑Durrah asupra societăţii numită "palestiniană". În aceste condiţii nu‑i de mirare că cei responsabili de neruşinare fac toate eforturile pentru a ascunde constatările.
Când câţiva dintre corespondenţii de frunte ai primei Televiziuni germane au ajuns de acord cu mine în privinţa unui contract onorabil pentru anchetă, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene le‑a pus în vedere inechivoc că luarea ca bază a anchetei pe care‑o efectuasem îi va priva de cooperarea armatei. Şi e vorba de un program de televiziune important în Germania, pe care‑l privesc zeci de milioane de telespectatori. Generalul Giora Eiland, care fusese rugat de ajutorul Primului Ministru, dr. Raanan Gissin, să‑mi transmită constatările lor, a dispărut ca şi cum n‑ar fi fost, trei sferturi de an. Dr. Raanan Gissin împreună cu câţiva dintre ajutorii Primului Ministru se luptă să mă ajute împotriva Ministerului de Externe şi alţi responsabili de neruşinare,
Conducerea armatei, independentă, nu ia în seamă directivele eşalonului politic. Conducerea armatei – o coadă care dă din câine, chiar după ce câţiva dintre ei au văzut materialul, ei continua să fugă de subiectul acesta ca şi cum ar fi fier înroşit. Putem presupune că şi regelui prost, din povestea hainelor noi ale regelui, nu i‑a plăcut când copilul a strigat  regele e gol. Iar eu prost ca copilul din poveste am crezut că adevărul trebuie dezvăluit. Am crezut că adevărul învinge, şi establishmentul militar va trage concluzii.
În cele din urmă ancheta parţială, neterminată, pe care a publicat‑o generalul Samia, a făcut posibilă acordarea unor distincţii soldaţilor postului. Distincţii cam ciudate pentru nişte soldaţi, despre care s‑a afirmat că uciseseră cu focurile lor un copil palestinian, afară numai dacă conducerea armatei cunoaşte întregul adevăr. Căci ei îl cunosc neîndoielnic. Unii au fost la mine şi au văzut materialul, au primit replica Televiziunii franceze şi a Televiziunii germane, sau cererea ajutorilor Primului Ministru. Ei muşamalizează, în ciuda rezultatului grav.
În săptămâna de după eveniment au fost înregistrate peste o sută cincizeci de incidente antisemite grave numai în Franţa. Linchul făcut soldaţilor israelieni la Ramalla a fost atribuit de purtătorii de cuvânt ai Autorităţii Palestiniene mâniei populare palestiniene pe soldaţii israelieni, care chipurile ucid intenţionat copii palestinieni, fapt dovedit de imaginea lui al‑Durrah, imaginea anului. Concluziile comisiei Mitchell, conferinţa de la Durban împotriva rasismului, ţinută toată în umbra celebrei imagini, imagine care‑a primit un loc de onoare în adunări şi în discursuri pline de ură. Arabul israelian care s‑a sinucis două zile după încheierea conferinţei de la Durban a fost prezentat la televiziune citind de pe o hârtie motivul faptei sinucigaşe – răzbunarea sângelui lui Muhammad al‑Durrah.

Cu stimă  Nahum Shahafˮ


Scăparea lui Charles Enderlin
Philippe Karsenty, evreu francez, a acuzat în anul 2004 prin intermediul sitului său de Internet „Media ratingsˮ staţia de televiziune franceză de înscenarea filmului [pare‑se pe baza materialelor anchetei lui Nahum Shahaf]. Canalul francez a înaintat o acţiune de defăimare împotriva lui Karsenty. În 2006 tribunalul francez a respins afirmaţia că imaginile sunt trucate şi Karsenty a pierdut procesul. În 2008, Tribunalul de apel francez a decis că Karsenty nu‑i defăimase pe reclamanţi. În februarie 2012 Înalta Curte de Apel din Paris a primit apelul canalului „France 2ˮ şi a reîntors dosarul la prima instanţă.
Pe 23.2.2009 am aflat că în afară de filmul lui Roni Kempler, care filmase evenimentele pe 4.11.1995, ziua în care a fost asasinat Rabin, a mai fost încă o echipă de filmare  cea a canalului al doilea al televiziunii franceze. Aşa a spus Charles Enderlin corespondentul celui de‑al doilea canal al Televiziunii franceze, lui Esther Schapira corespondenta Televiziunii germane ARD. Am văzut fragmente din interviu pe calculatorul meu în prezenţa profesorului Arie Zaritzki şi a doctorului Nisim Amzaleg. Fragmentele de video mi‑au fost transmise de cineva care le‑a primit de la canalul german ARD, şi a cerut să rămână anonim. À propos, fragmentul pe care l‑am văzut e neprelucrat, adică n‑a fost transmis de televiziunea ARD. Pe data de 27.3.2009 am înaintat plângere la Poliţia din Ramat Gan pe motivul ascunderii de dovezi echipei de anchetă a asasinării lui Rabin. După spusele celui care mi‑a transmis materialul, interviul a fost dat scurtă vreme după ce France 2 a câştigat primul proces de defăimare împotriva lui Philippe Karsenty

Aceasta e transcrierea:

Charles Enderlin: „Nu‑i prima oară că am un video care devine istoric. Am fost singura echipă care a filmat arestarea lui Igal Amir în seara aceea. Sunt oameni care sunt persecutaţi de ei, şi caută şi încearcă să spună că faptele s‑au desfăşurat altfel, à propos tot aşa şi cu asasinarea lui Rabin. Shimon Peres e acuzat că el a pus la cale asasinarea lui Rabin şi/sau că Igal Amir nu l‑ar fi putut ucide pe Rabin după aceea. Orice se poate întâmpla şi toate acuzaţiile, toată informaţia înşelătoare au loc într‑o asemenea perioadă conflictualăˮ.
Deoarece în toată media (scrisă sau electronică) au fost publicate fotografiile lui Igal Amir arestat şi ţinut lângă zid păzit de mulţi poliţişti, e clar că în interviu Enderlin nu s‑a referit la fotografiile acelea când a spus „Am fost singura echipă care a filmat arestarea lui Igal Amirˮ. Reiese de aici că echipa canalului 2 francez a filmat, încă înainte de fotografiile cunoscute tuturor, momentul arestului însuşi, care a avut loc secunde puţine după împuşcături. Şi e foarte probabil că a filmat şi împuşcăturile însele. Până acum se ştia, că există numai filmul lui Roni Kempler făcut Sâmbătă seara, 4.11.1995. Din interviul dat de Charles Enderlin lui Esther Schapira reiese că mai există un film, care cu toate acestea niciodată n‑a fost proiectat. Putem întreba  de fapt de ce nu? În lumina constatărilor multe, care indică faptul că e imposibil ca Itzhak Rabin să fi fost ucis de împuşcăturile lui Igal Amir, precum am arătat în primele capitol, răspunsul de rigoare este  Charles Enderlin, ca stângist, apropiat de Peres, a ascuns filmul care pare‑se ar fi dovedit că împuşcăturile lui Amir nu erau adevărate şi că Rabin n‑a fost lezat. Deoarece publicarea lui, pe lângă ştirea că Rabin a fost într‑adevăr ucis, l‑ar fi implicat imediat şi automat pe Peres ca instigator al asasinatului. Într‑adevăr, în a doua parte a interviului Charles Enderlin îl leagă pe Peres de atentatul asupra lui Rabin.

Comportarea guvernelor israeliene în afacerea aşa‑zisei morţi a copilului Muhammad al‑Durrah a fost stranie şi ilogică. Dar, dacă presupunem că au fost şantajate de un factor străin, imaginea începe să se limpezească.



CAP. XV – ACŢIUNI JUDICIARE
Pe scurt despre acţiunile înaintate la Înalta Curte de Justiţie
În primele capitole am văzut că un număr însemnat de documente care fuseseră prezentate ca dovezi în sprijinul versiunii oficiale a asasinării lui Rabin, sunt de fapt contradictorii, sau chiar o infirmă. Din momentul în care am primit ajutor de la dr. Hadar (pseudonim) în înţelegerea constatărilor medicale, am ajuns la concluzia că există constatări medicale contorsionate sau imposibile, pe când o parte dintre constatări pur şi simplu lipsesc.
Trebuie să menţionez că prietenul şi vecinul meu Yosi Cohen e cel care m‑a împins să înaintez petiţii la Înalta Curte de Justiţie, şi în limba lui bogată şi ascuţită, cunoscând formulările juridice, mi‑a mai şi formulat petiţiile, ba mi s‑a şi alăturat în ultima petiţie.

Pe 12.7.2005 a fost înaintată prima petiţie pentru darea unui order nisi, cu numărul 6733/05.
Petiţia erea îndreptată împotriva Ministrului Sănătăţii, căruia i se cerea să răspundă, prin intermediul Procuraturii Statului (în fruntea căreia se aflau Meni Mazuz şi Eran Shendar), după cum urmează:

1.      Să explice incongruenţele în descrierea ajungerii lui Rabin, după documentaţia medicală, între această documentaţie şi mărturiile medicilor imediat după asasinat, şi dintre acestea şi versiunea comisiei Shamgar.
2.      Să explice care a fost cauza faptului că echipa medicală şi funcţionarele Urgenţei n‑au ştiut timp de 12 minute că rănitul, pe care‑l trata echipa, este Primul Ministru domnul Itzhak Rabin, adus, după mărturia şoferului Damti, de către el, însoţit de bodyguardul Rubin.
3.      Să explice incongruenţa: dacă, la primirea de către doctorii Urgenţei (dr. Nir Cohen, dr. Anat Ravid şi dr. Boaz Sagi) era Primul Ministru însoţit de bodyguardul dl. Rubin, de şoferul dl. Damti şi de poliţistul Pinhas Terem, care l‑au adus pe targă, sau în contradicţie cu ce‑a stabilit comisia Shamgar, dl. Rabin a fost adus de o ambulanţă de reanimare, introdus de echipa acelei ambulanţe, fiind el intubat, precum a raportat dr. Guttman în ciorna formularului Urgenţei şi dr. Nir Cohen într‑un interviu medial a doua zi după asasinat.
4.      Să ceară dezvăluirea radiografiilor toracice (AP) şi a scheletului, şi mai ales tomografia (CT) toracelui şi coloanei vertebrale, efectuată înainte de autopsie din dispoziţia doctorului Hiss, şi să explice de ce lipsesc rezultatele CT ale toracelui şi coloanei vertebrale de după deces din raportul patologic.
5.      Să ceară a fi explicat, de ce a fost schimbată „dovada Urgenţeiˮ autentică cu o nouă „dovadă a Urgenţeiˮ. Dovada autentică ar fi trebuit să conţină amănuntele primirii medicale efectuată de dr. Nir Cohen, dr. Anat Ravid şi dr. Boaz Sagi (primii care l‑au tratat pe Rabin) şi toate amănuntele informaţiei medicale, aşa cum fusese înscrisă de doctorii Urgenţei şi de surori, în timpul evenimentului. O „Dovadă a Urgenţeiˮ alternativă a fost scrisă de dr. Guttman mai târziu, şi din ea lipsesc toate însemnările medicilor care l‑au primit pe Rabin la Urgenţă, însemnările surorilor, rezultatele analizelor esenţiale la primire şi primele rezultate de laborator.
6.      Să ceară dezvăluirea înregistrărilor camerei video aflată întotdeauna în sala de traumă, care ar fi trebuit să documenteze primele faze ale diagnozei şi tratamentului lui Rabin, de la intrarea sa în sala de traumă până la transferarea sa în sala de operaţie.
7.      Să ceară de la „Steaua Roşie a lui Davidˮ un răspuns la întrebarea, dacă în noaptea lui 4/11/95 a fost primită o chemare la centrala lor, şi dacă o ambulanţă l‑a transferat pe Primul Ministru dintr‑un loc oarecare în Tel Aviv la Urgenţa din Ichilov.

Cum era de aşteptat, judecătorii (Ayala Procaccia, Miriam Naor, Salim Jubran) au respins petiţia fără dezbateri pe 21.7.2005. Dar în decizie menţionau: „Adică o adresare precedentă Ministrului Sănătăţii pentru a cere materialul şi informaţiile cerute în petiţieˮ, iar la sfârşitul deciziei era scris: „Nu‑i nevoie de spus, că dacă după epuizarea procedurilor petiţionarul va considera că n‑a fost satisfăcut, va putea să se adreseze din nou acestui Tribunal, dacă şi în măsura în care va găsi de cuviinţă.ˮ
Înarmat cu această decizie m‑am adresat câtorva instituţii medicale.
Prima mea adresare (26.7.2005) a fost către Ministrul Sănătăţii Dani Nave cu o copie avocatei Dalia Rabin‑Filosof. M‑am adresat şi spitalului Ichilov (31.7.2005), cu copii Ministrului Sănătăţii Dani Nave şi avocatei Dalia Rabin‑Filosof.
Am primit două răspunsuri. Primul de la Ministerul Sănătăţii (15.8.2005) şi al doilea de la spitalul Ichilov (8.8.2005), ambele nelegate de cererea mea. Ca şi cum aş fi cerut materialul pentru mine, era scris în ele că trebuie să prezint o renunţare la secretul medical din partea moştenitorilor defunctului, cu toate că de la Ministerul Sănătăţii nu cerusem, decât înfiinţarea unei comisii de control medical a Ministerului, comisie care să primească materialul şi să‑l verifice. De la spitalul Ichilov cerusem doar să ştiu, dacă a mai rămas la dispoziţia lor material documentar din tratamentul defunctului Rabin. În cererea adresată Ministerului Sănătăţii anexasem o listă de şase medici recomandaţi. Răspunsul Ministerului Sănătăţii a fost dat de Tali Agmon, avocată în Direcţia geriatrică şi drepturile bolnavului. Interesant, oare geriatria e pentru că Ministerul Sănătăţii face aluzie că Rabin a murit de bătrâneţe? Răspunsul spitalului era semnat de dr. A. Hassner  director‑adjunct al controlului de calitate şi administrarea riscurilor. Şi aici e interesant de ştiut ce riscuri erau în adresarea mea spitalului. În paralel m‑am adresat profesorilor de pe listă, şi toţi mi‑au răspuns negativ. M‑a m adresat (7.8.2005) direcţiei Stelei Roşii a lui David şi am întrebat, dacă Primul Ministru a ajuns la spital cu ambulanţa de reanimare? Mi‑a răspuns Directorul General Avi Zohar: „Adresaţi‑vă cererea Ministrului Sănătăţiiˮ (11.8.2005).
După ce am primit răspunsuri aiurea, şi de la Ministerul Sănătăţii şi de la spitalul Ichilov, şi am fost refuzat de Steaua Roşie a lui David, m‑am adresat (pe 25.8.2005) din nou Înaltei Curţi de Justiţie. Şi din nou petiţia (8071/05) a fost respinsă fără dezbateri de judecătorii Dorit Beiniş, Asher Gronis şi Esther Hayut, deoatece după părerea lor „Circumstanţele legate de asasinarea Primului Ministru Itzhak Rabin au fost investigate de comisia Shamgarˮ, afirmaţie care în cel mai bun caz e rezultatul spălării mediale a creierului, şi în celălalt caz pur şi simplu o afirmaţie mincinoasă. Comisia Shamgar a controlat eşecul protejării, căci acesta era mandatul pe care‑l primise. Comisia a mai adăugat şi prezentat mărturii şi constatări diverse fără a face vreo comparaţie între ele şi fără a intra în profunzime şi amănunţime. Strângerea şi prezentarea constatărilor nu pot fi considerate investigaţie. Al doilea argument era că judecătorii n‑au găsit contradicţii între materialele anexate şi raportul comisiei Shamgar. În petiţie au fost prezentate documente medicale, toate din aceeaşi sursă, anume spitalul Ichilov. Într‑un document era scris că Rabin a fost adus cu ambulanţa de reanimare, şi în altul că a ajuns cu limuzina. Dacă asta nu‑i contradicţie, ce e o contradicţie? Mai mult: într‑un document e scris că Rabin are un orificiu [de împuşcătură] de intrarea în stânga, iar în altul că „ventilaţia e normală în stângaˮ [leziune în stânga împiedică ventilaţia normală]. Dar onoratul complet de judecată n‑a găsit nici o contradicţie. Încă o argumentate a Tribunalului pentru a‑mi respinge petiţia era că afirmaţiile mele nu se sprijină pe o bază de fapte. Documentele spitalului, pe care le‑am prezentat ca anexe; cererile mele către diversele instituţii, şi răspunsurile instituţiilor acelea; raportul Institutului Patologic; pagini din raportul Comisiei Shamgar şi fragmente din ziare, care cuprindeau interviuri cu cei care‑l trataseră pe Rabin, toate acestea nu pot fi socotite ca bază de fapte… Şi aici putem spune, modest, că argumentaţia Tribunalului e stranie.

Pe 3 septembrie 2005, pe Canalul 2 al Televiziunii israeliene, a fost proiectat un film produs de „Alma Producţiiˮ. Producătorii ‒ Naftali Glicksberg, Arik Bernstein şi Nurit Kedar. Scenariul şi regia erau ale lui Naftali Glicksberg. În film a fost prezentată o radiografie a lui Rabin, făcută după moartea sa.
Prezentarea radiografiei a dus, printre altele, la înaintarea altei acţiuni (229/06 de pe 8.1.2006), şi de data aceasta la acţiune s‑a alăturat prietenul meu Yosi, pe care l‑am menţionat la începutul capitolului. De data aceasta n‑am cerut dezvăluirea vreunei documentaţii, ci anularea raportului autopsiei făcute defunctului Prim Ministru, domnul Itzhak Rabin fie‑i amintirea binecuvântată, având în vedere faptul că din raportul autopsiei au fost eliminate rana de intrare din piept şi glonţul ucigaş cae s‑a oprit în coloana vertebrală (şi apare în dreptul vertebrei D7 în radiografia toracelui). Am făcut uz de aceleaşi argumente pe care le‑am prezentat deja în capitolele (VII şi VIII) în privinţa tratamentuli medical, inclusiv prezentarea constatărilor ca de exemplu radiografia din filmul „Dosarul nu e închis?ˮ, expertiza profesorului E .Libson, depoziţia doctorului Kluger la Tribunal şi „foaia D‑5‑6ˮ a spitalului (prezentată în Cap. V).
De data aceasta judecătoarea Ayala Procaccia a transferat (19.2.2006) acţiunea noastră respondenţilor. Argumentele respondenţilor ne‑au fost transferate nouă (14.3.2006), şi după aceea am trimis Înaltei Curţi de Justiţie reacţia noastă la argumentele Ministerului Sănătăţii (15.3.2006).
Şi de data aceasta petiţia a fost respinsă de judecătorii Ayala Procaccia, Eliakim Rubinstein şi Salim Jubran, fără înfăţişare la Tribunal ca urmare a documentelor şi argumentelor prezentate.
Adevărat, toate acţiunile mele au fost respinse, dar ultima mea acţiune a avut efect public, şi am reuşit să dejucăm intenţia establishmentului „să dea un aşa‑zis răspunsˮ fără a dezvălui adevărul, şi astfel să îngroape întrebările supărătoare.

Planul alternativ – versiunea mincinoasă
Programul „Dosarul nu e închis?ˮ a fost creat cu scopul de a răspândi la nevoie o versiune mincinoasă despre cele întâmplate la asasinarea lui Rabin, după care autopsia lui Rabin (făcută de dr. Yehuda Hiss cu Eli Lipstein ca technician de autopsie) n‑a fost valabilă, şi neglijenţa lui Hiss a dus la nebăgarea în seamă a unei răni de intrare din faţă în cadavrul lui Rabin, care corespunde orificiului din buzunarul stâng al cămăşii (la care se referă Hiss în raportul patologic ca un orificiu lipsit de importanţă în lipsa unui orificiu corespunzător de penetrare a glonţului în corp pe piept în radiografii şi CT).
Oshrat Kottler, crainică şi prezentatoare radio, i s‑a adresat profesorului Hiss, şi la atacul verbal asupra lui s‑a mai adăugat dr. Ronen Bergman, comentator în problem de informaţii al ziarului „Yedioth Aharonothˮ.

Oshrat Kottler: Aţi filmat?
Yehuda Hiss: Eu fotografiez zonele rănite, n‑a fost nici o rană, nu în abdomen şi nici în torace
Oshrat Kottler: Aţi fotografiat totul? Vreau să spun că nu avem azi nici o dovadă fotografică, să zicem că în partea stângă a abdomenului nu‑i nimic, atunci totul s‑ar fi terminat, aşa‑i?
Yehuda Hiss: Eu zic că n‑avem nici o dovadă că nici în picior nu‑i nimic, pentru că în medicina legală obişnuim să fotografiem numai constatările pozitive. Nu fotografiem constatări inexistente.

În timpul atacului asupra lui Hiss e proiectat un fragment de film în care Hiss îi povesteşte lui Glicksberg.
Yehuda Hiss: Noi filmăm tot cadavrul înainte de a‑l atinge, după aceea întoarcem cadavrul…

Oshrat Kottler: Adică, aţi filmat tot cadavrul?
Yehuda Hiss: Am fotografiat faţa cadavrului pentru identificare. Nu tot cadavrul.
Oshrat Kottler: Cu toate acestea, se poate să nu fi băgat de seamă glonţul? Vă spun d de ce întreb, căci am venit să văd fotografiile acelea şi în fotografia părţii superioare … se văd clar pe piept două găuri de glonţ, dar în fotografia bazinului şi în locul aparent suspect … fotografia e indescifrabilă … nu se vede nimic … şi nu l‑aţi fotografiat din flanc? Pentru a putea descoperi acolo ce era ascuns …
De exemplu, n‑aţi efectuat o fotografie laterală … aţi efectuat fotografii AP …
Ronen Bergman: Trebuie spus că dcă primim afirmaţiile făcute de profesorul Hiss altundeva, şi în cursurile pe care le‑a ţinut şi în comisia de anchetă care‑a investigat activitatea Institutului pe care‑l conduce, reiese că n‑a fost efectuată o autopsie şi acesta e faptul important. Nu a fost efectuată o autopsie, cum profesorul Hiss obişnuieşte să conferenţieze, a cadavrului defunctului Prim Ministru. Autopsia se face după procedurile pe care profesorul Hiss le propovăduieşte şi vorbeşte de ele, aşa ceva n a fost făcut. Nu intru în amănunte … dar după metoda profesorului Hiss, el n‑ar fi putut şti … căci profesorul Hiss, neexecutând un rând întreg de proceduri, inclusiv neradiografierea completă şi nefilmarea completă pe video care sunt efectuate la Institut într‑un mare număr de cazuri … ceea ce în cele din urmă creează incongruenţe, azi nu pot fi respinse teoriile conspiraţiei, acesta‑i esenţialul, din cauza acelei autopsii neglijente…

Oshrat Kottler: De ce n‑aţi păstrat‑o [caseta autopsiei]? … Iar procedura Primului Ministru care‑a fost asasinat? Căci dacă acum am fi avut o casetă, atunci ar fi fost o dovadă inechivocă…
Yehuda Hiss: Expertiza [imprimată] e o copie fidelă a casetei. … Şi în alte cazuri, … Tribunalele la noi ştiu, à propos ca şi în Statele Unite, că după ce noi imprimăm ce‑am înregistrat şi primesc asta … în timpul ultimilor 20, 30 de ani.
Ronen Bergman: Nu‑i adevărat, ei n‑au ştiut de asta, autopsia cea mai importantă din istoria Statului, caseta ei, a fost distrusă.

În fragmentul de dezbatere pe care l‑am prezentat, multe dintre intervenţiile profesorului Hiss n‑au fost prezentate pentru că erau aiurea. Hiss cerea mai ales să i se dea credit şi să fie crezut, ca expert în domeniul autopsiilor.

Clarificarea câtorva aspecte medicale
Orice document medical prezentat Tribunalului, e imprimat pe hârtia instituţiei medicale în care a fost redactat, cu semnătura medicilor responsabili şi de asemenea cu ştampila instituţiei. Aşa a prezentat dr.Yehuda Hiss raportul patologic în procesul lui Igal Amir, şi aşa a fost prezentat „Itzhak Rabin – rezumat clinicˮ de către spitalul Ichilov. Aşa ar fi trebuit să fie prezentat documentul rezultatelor controlului tomografic (CT) al defunctului Itzhak Rabin. Dar, cu toate că se ştie că lui Rabin i s‑a făcut un control CT, raportul final ca şi rezultatele controlului n‑au fost prezentate, şi în locul lor au fost băgate în dosarul penal ciorne medicale cu ştersături şi corectări, fără ca faptul să trezească atenţie. Pe deasupra, raportul tomografiei trebuie scris după reguli anume, care fac ca scoaterea unor pagini din raport, sau înlocuirea lor, să fie vizibile pentru orice medic care‑l vede.
Mai simplu e să bagi ciorne în dosarul penal, neutralizând medicul care a efectuat controlul tomografic şi a scris raportul, majoritatea avocaţilor nu se pricep la medicină şi n‑au habar ce trebuie să fie acolo.
Controlul tomografic al cadavrului e important, căci un asemenea control poate înlocui autopsia, sau o centrează pe focarele care încă nu‑s clare patologului, şi mai ales când e vorba de răni cauzate de focuri de armă.
Tomografia e foarte utilă când e vorba de identificarea exactă a rănilor ucigaşe şi de localizarea precisă a fragmentelor metalice din cadavru. Tomografia cadavrului are o importanţă practică nu numai din motive medicale. Pentru efectuarea ei nu e nevoie de încuviinţarea familiei. Dacă rezultatele tomografiei indică că Rabin a fost lezat de un glonţ tras din faţă, a deteriorat vase mari de sânge din preajma inimii, a sfărâmat coloana vertebrală şi s‑a înfipt în ea, după cum a transmis în noaptea asasinatului directorul spitalului Ichilov, profesorul Gabi Barabaş (a distrus vertebrelor D5‑6 şi s‑a oprit în vertebra D7), atunci e clar de ce e imposibil să fie prezentat raportul CT. Uzul făcut de tomografie – aceasta e cauza pentru care Hiss n‑a efectuat toate procedurile autopsiei, despre care‑a vorbit Ronen Bergman. N‑a fost nevoie de ele. Profesorul Hiss a fost nevoit să şeadă tot timpul dezbaterii şi să primească critica, deoarece n‑avea voie să dezvăluie cauza. De‑ar fi dezvăluit‑o, i s‑ar fi cerut să explice cauza adevărată a scurtării procedurilor autopsiei, şi atunci să prezinte raportul CT complet. Aşa ceva e periculos pentru el şi azi. În Cap. VI („Ecoul medial şi muşamalizareaˮ) am citat din cartea lui Eli Lipstein, asistentul profesorului Hiss, despre invadarea de către securişti a locului efectuării autopsiei la Ichilov, şi atunci când Hiss îi vede pe securişti cu pistoalele la spital şi deasemeni ştie că făcuseră uz de ele, căci, ca expert, a înţeles (cum am arătat în Cap. V) că cele două gloanţe din spate au fost trase în Rabin după moarte, i‑e clar că nici ani mulţi după aceea nu va dezvălui adevărul despre rezultatele CT sau despre caseta poate distrusă.
Media a transmis multe relatări despre multele delicte înfăptuite de profesorul Hiss în funcţia lui de patolog‑şef al Statului, dar cu toate acestea totul i‑a trecut pe deasupra capului, el n‑a fost lezat. Şi după atacarea sa, care a avut loc după proiectarea numitului film, el n‑a avut de suferit nici o daună. S‑ar putea ca tocmai casetele, despre care se susţine că au fost distruse, să‑l apere.

Hiss ţap ispăşitor?
Concentrarea pe orificiul din reverul stâng a deschis posibilitatea „spălăriiˮ glonţului tras din faţă, prin învinovăţirea lui Hiss, care chipurile n‑ar fi băgat de seamă că un glonţ a fost tras din faţă. De aceea, chipurile, n‑ar fi vorba de o cârdăşie, ci de un eşec profesional al lui Yehuda Hiss, cu condiţia că reuşim să ascundem sfărâmarea coloanei vertebrale … . Astfel au încercat autorităţile să explice incongruenţa dintre constatările Urgenţei (glonţ dintr‑o împuşcătură în piept care a fost escamotat din raportul patologic) şi raportul patologic.

Schimbarea tacticii muşamalizării
Pare‑se, asasinii lui Rabin şi colaboratorii lor au pregătit terenul pentru cazul în care rana din piept va fi descoperită vreodată, aceasta cu intenţia de a schimba tactica şi a înceta să mai nege existenţa unei răni în piept (bine documentată în toate documentele medicale şi mai ales în radiografii), escamotând cu toate acestea faptul critic: rana în piept a fost însoţită de sfărâmarea coloanei vertebrale la înălţimea D5‑6; întrucât Rabin n‑a fost paralizat în Piaţa Regilor Israelului, mărturisirea sfărâmării vertebrei e concomitent mărturisirea faptului că împuşcarea lui Rabin în piept a avut loc după incidentul din Piaţă.

Evitarea formării presiunii publice
Pe această cale ei au sperat să „calmezeˮ şi să „adoarmăˮ publicul care creşte pe zi ce trece al cetăţenilor care pun la îndoială versiunea oficială. Neîncrederea publicului în versiunea oficială a fost alimentată de rapoartele medicale, ca şi de spusele inechivoce din partea ale lui Efraim Sne, Gabi Barabaş şi alţii care au dezvăluit existenţa unei răni în piept dinainte, însoţită de lezarea coloanei vertebrale şi daune neurologice (prof. Gabi Barabaş: „o lezare…a măduvei spinăriiˮ; parlamentarul dr. Yoram Lass: „Colaps total al sistemului nervos…ˮ).
După film, cămaşa cu orificiu în stânga pe reverul din faţă, a fost trimisă la control de laborator în Anglia, cu promisiunea de a continua filmul după primirea rezultatelor. Producătorii filmului n‑au aşteptat să primească rezultatele pe loc, ci au promis că vor reveni cu rezultatele după câteva luni. Poate pentru că nu erau siguri de felul în care va reacţiona publicul la noua „descoperireˮ. Cu alte cuvinte, oare continuarea ar fi trebuit să se adapteze presiunii publice? O mărturisire târzie a existenţei unui al treilea glonţ, reprezintă o opţiune pentru scurtarea pedepsei lui Igal Amir (care ar asigura continuarea colaborării sale cu atentatorii) prin afirmaţia că Rabin n‑a fost lezat numai de împuşcăturile lui Igal Amir ci şi de un glonţ „amicalˮ (al unui bodyguard care încercând să‑l lichideze pe Amir l‑a nimerit din greşeală pe Rabin).

Esenţa noii minciuni
Versiunea nouă („Dosarul nu e închis?ˮ) încearcă să schimbe teoria conspiraţiei cu mărturisirea rănirii lui Rabin în piept de un al treilea glonţ, din foc amical, fără rele intenţii. După această versiune, bodyguardul care‑a tras glonţul (înspre Igal Amir) care l‑a nimerit pe Rabin, a acţionat astfel ca rezultat al unui reflex condiţionat, şi nici n‑a ştiut că glonţul a fost tras din pistolul lui, aşa încât în orice caz acum nu i se mai poate constata identitatea…

Mijloacele de sugestie a escamotării
Pare‑se, pe calea aceasta au încercat criminalii şi cozile lor de topor din medie să introducă publicului prin sugestie o nouă versiune mincinoasă, care „să pună de acordˮ chipurile câteva dintre incongruenţele dintre rapoartele medicale şi declaraţiile medicilor (în privinţa unui al treilea glonţ în piept). Toate acestea desigur escamotând sfărâmarea vertebrei şi paralizarea corpului lui Rabin, care dezvăluie faptul că împuşcarea sa a avut loc după incidentul din Piaţă, şi fără ca vreunul dintre vinovaţi să fie arestat şi pedepsit.
Tocmai în acest scop a fost creat filmul „Dosarul nu e închis?ˮ. Într‑un fragment acolo sunt întrebaţi câţiva „experţiˮ câtă vreme îi ia unui bodyguard obişnuit să riposteze la împuşcături, şi ei răspund că fracţiuni de secundă, încercând astfel să insinueze că reacţia bodyguardului care a tras „din greşealăˮ în Rabin ar fi fost în întregime inconştientă, şi de aceea e cât se poate de natural faptul că acel bodyguard nu‑şi mai aminteşte nimic, chiar nimic, dar numai după ce Naftali Glicksberg a descoperit orificiul din cămaşă „s‑a limpezit misterulˮ, desigur fără ca trăgătorul glonţului să aibă vreo identitate…
Pentru a ascunde legătura dintre glonţul tras din faţă şi sfărâmarea vertebrei, cei amestecaţi în muşamalizare au avut grijă „să facă uitatăˮ existenţa radiografiei şi a CT‑ului, căci acolo se vede clar vertebra sfărâmată a cărei existenţă distruge imediat versiunea lui Glicksberg, Bergman şi a asasinilor.
Totul a fost prezentat în film prin exploatarea neştiinţei publicului, căci orificiul, pe reverul anterior stâng al cămăşii, n‑a fost însoţit de un orificiu corespunzător de intrare în stânga pieptului (un asemenea orificiu nu e menţionat în documentele Urgenţei şi în radiografie).

Aleşii
Autorităţile au trasat companiei „Alma Producţiiˮ şi Canalului 2, cu colaborarea unor membri ai establishmentului ca Meir Shamgar, Pnina Gai, Ronen Bergman, Oshrat Kottler, Naftali Glicksberg şi alţii, sarcina de a convinge publicul că toţi medicii ca şi patologul prof. Hiss au „uitatˮ să controleze pieptul lui Rabin şi „n‑au luat în seamăˮ o rană de intrare în piept din stânga…
Bergman, Kottler şi ciracii lor trebuiau să convingă publicul că Igal Amir a tras 2 gloanţe din spate, pe când al treilea glonţ a fost tras neintenţionat de un bodyguard al Securităţii care a încercat să‑l „doboareˮ pe Igal Amir.
E imposibil ca Glicksberg, Bergman & Co. să nu fi ştiut de criticele radiografie şi CT, care dezvăluie clar adevăratele constatări medicale. În foaia medicală „D‑5‑6ˮ (aici, în Cap. V – Patru versiuni medicale), e scris: „rană de armă de foc în piept cu orificiu în plămân în lobul superior 2.5‑3 cm., rană de ieşire în direcţia vertebrei D5 6ˮ. Numai din examinarea oculară a cadavrului, nici un medic nu poate descoperi şi şti constatările citate din foaie, adică traiectoria glonţului în corp. De aceea e clar că prof. M. Guttman descrie (şi citează în film) ce‑a văzut în radiografia, care‑i fusese făcută lui Itzhak Rabin imediat după ajungerea lui la spital. În această radiografie, care‑a dispărut mai apoi, apărea o rană singulară de împuşcătură şi un glonţ în coloana vertebrală, pe când în radiografiile ulterioare s‑au adăugat încă două răni de împuşcături în spate, precum am văzut în Cap. VIII (Scenariul evenimentelor).
Desigur, prezentând o versiune mincinoasă, Glicksberg, Bergman & Co. au dovedit că ei îi ajută fără ruşine pe criminali să încerce să „speleˮ constatările care‑i acuză, escamotând radiografia şi CT‑ul acuzatoare.

Ţapul ispăşitor dă cu copita?
Chiar şi escrocii greşesc fatal uneori, aşa încât a ieşit că profesorul Hiss însuşi a furnizat cu propriile‑i mâini cheia rezolvării misterului, dezvăluind pentru scurtă vreme ultima radiografie, în care poate fi văzut glonţul în vertebră. Ne‑ar interesa răspunsul la întrebarea: să fi făcut profesorul Hiss această dezvăluire intenţionat pentru a împiedica transformarea sa în ţap ispăşitor? Să fie aceasta cauza din care consilierii juridici ai Ministerului Sănătăţii nu‑i permit să spună ceea ce îi e de‑acum permis prin decizia Securităţii? Din punct de vedere formal, după 5.6.2008 Securitatea a primit cererea organizaţiei „Nakimˮ [Să ridicăm] (o asociaţie care militează pentru puritatea sistemului judiciar), de a anula obligaţia păstrării secretului de către profesorul Yehuda Hiss în privinţa autopsiei Primului Ministru Itzhak Rabin fie‑i amintirea binecuvântată.

Cârdăşia a eşuat şi a fost anulată
Ca o consecinţă a acestei greşeli grave (posibil intenţionată) a fost înaintată petiţia 229/06, şi în urma acestei petiţii, jocul n‑a mai putut fi continuat, escrocii s‑au înfundat şi n‑au mai furnizat a doua parte a programului, în care ar fi trebuit să prezinte „rezultateleˮ controlării pânzei în laboratorul din Anglia (cum promiseseră): intenţia lor era să susţină că pânza ar conţine chipurile reziduuri de praf de puşcă, ceea ce le‑ar fi întărit afirmaţiile după care Rabin ar fi fost împuşcat şi din faţă de către un bodyguard care nu intenţionase s‑o facă.
Petiţia 229/06, care s‑a concentrat pe radiografie şi CT, a anulat posibilitatea de manevră a escrocilor, căci dacă ar fi dezvoltat chestiunea precum intenţionaseră (adică, să mărturisească chipurile că s‑a tras şi din faţă), cu aceasta nu s‑ar fi terminat treaba (adică, distrugerea reputaţiei lui Hiss, dar în schimb închiderea definitivă a dosarului asasinatului, precum sperau), ci s‑ar fi încurcat şi mai mult prin constatările acuzatoare ale radiografiei şi CT‑ului, a căror dezvăluire n‑ar mai fi putut fi împiedicată, căci autorităţile înseşi mărturiseau că versinea oficială e subminată…



CAP. XVI - ÎNCHEIERE
De la începutul cărţii, cititorul a putut să se convingă că versiunea oficială cuprinde incongruenţe multe şi extrem de semnificative, aşa încât concluzia e că din împuşcăturile lui Igal Amir (dacă le‑o fi tras cu adevărat) Rabin n‑a fost lezat.

Presa
Constatările prezentate aici, încă nu sunt cunoscute publicului larg, şi de aceea nu s‑a putut forma o reacţie publică care să ceară răspunsuri de la cei implicaţi, în privinţa falsurilor şi distorsionărilor din afacerea asasinării Primului Ministru, Itzhak  Rabin. Ani mulţi se frământă cei care cunosc minciunile amănunţit, cum să‑i aducă pe respnsabili în situaţia de a reacţiona.

Vom exemplifica cu altă afacere.

În aprilie 1984 a avut loc un incident cunoscut drept „afacerea liniei 300ˮ. Teroriştii au luat ostateci într‑un autobuz de pe linia 300. După versiunea oficială, toţi cei patru terorişti au fost ucişi în lupta cu forţele de salvare. Afacerea a fost descoperită din cauza mediei, căci au fost ziarişti care au prezentat publicului dovezi că doi dintre terorişti erau în viaţă după terminarea acţiunii. În această afacere, securiştii i‑au lichidat pe teroriştii capturaţi. În situaţia creată, şi autorităţile legale au fost nevoite să intre în „imagineˮ. Când a fost dezvăluită lichidarea, „dosarulˮ a fost aruncat în spinarea unui general de armată, Iţic Mordechai. Nici asta n‑a fost uşor. Securiştii au reuşit să inducă în eroare anchetatorii şi Procuratura, şi numai după ce generalul Mordechai a fost achitat la proces, Securitatea şi‑a asumat răspunderea, adevărul învingând în cele din urmă.
Interesul principal al ziariştilor de a dezvălui adevărul în afacerea liniei 300 avea caracter politic. Pe lângă simpatia pentru inamicul arab care caracterizează cercurile stângii israeliene, se adaugă faptul că pe atunci Primul Ministru era Itzhak Shamir, cunoscut pentru ideile sale de dreapta, aşa încât ziariştii (de obicei stângişti) au sperat ca, dezvăluind afacerea, să‑i deterioreze poziţia şi poate să‑l doboare.
În cazul afacerii „asasinării lui Rabinˮ situaţia e inversă. Presa principală refuză să prezinte constatările publicului larg.
Media prezintă opinii, uneori aiurite sau extremiste, fără nici o problemă. Arabi din Hamas sau PLO, sau evrei cu opinii care‑i sprijină pe duşmanii Israelului, au apărut în toate ramurile mediei, în doze şi frecvenţe mari.
Dacă teoriile conspiraţiei împotriva lui Rabin ar fi fost „incredibileˮ sau „halucinateˮ, media n‑ar fi avut nici o problemă în prezentarea lor, pentru ca publicul să se poată convinge că ele sunt cu adevărat incredibile şi halucinate. Muşamalizarea şi astuparea gurii dovedesc că stăpânirea din Israel are ce să ascundă.
Nu e vorba de primirea oricărei teorii a conspiraţiei, ci de nedorinţa de a investiga realitatea afirmaţiilor, şi de refuzul de a pune faptele la încercare.

În Cap. IX (Trucul) am pus o întrebare principială, dacă planul înscenării atentatului era

un camuflaj pentru asasinat

sau

o acţiune destinată doar denigrării rivalului politic, care însă s‑a încurcat (defecţiune sau accident) şi a dus la moartea lui Rabin?

Să examinăm acum ambele posibilităţi:

A.     Un plan de camuflaj al intenţiei asasine
Cheia descifrării unui asasinat e, pornirea de la identificarea celor care au un mobil pentru a‑l efectua, şi de aceea primul suspect trebuie să fie cel ce pare a trage un folos personal sau de altă natură. Din moartea lui Rabin, a tras folos personal şi politic Shimon Peres, care l‑a moştenit, urcând în urma asasinatului pe jeţul Primului Ministru. În capitolul respectiv (XIII) am povestit cum Arie Rottenberg, agent de publicitate care lucrase în serviciul partidului „Munciiˮ, a dezvăluit tactica lui Peres, care‑i caracterizează personalitatea  cum ştia Peres să cauzeze violenţa care să‑l servească. Yosi Sarid, mulţi ani membru al partidului „Munciiˮ şi parlamentar din partea acelui partid, iar după aceea parlamentar şi conducătorul partidului „Meretzˮ [Elan], a prezentat astfel personalitatea lui Peres: „Problema lui Peres e groaznicul său egoism. Din zece ciubere de egoism care‑au coborât în lume, Peres a luat nouă, şi unul tot restul lumii.[21] … Nici unul dintre noi nu e doar Drept între naţiuni şi doar altruist. Numai că şi aici Shimon ne depăşeşte pe toţi. Shimon nu e dispus să‑i lase nimănui nimic, nici măcar resturile de la masă. Aşa e de flămângios, că vrea tot ospăţul. Poţi să te şi culci sub masă, de la el nu primeşti nici o firimirtură. … Din momentul în care ajunge la postul cel mai înalt, tot ce nu‑i place să‑i facă alţii face el altora cu multă plăcere.ˮ. (Yoav Limor, „Yosi Sarid trageˮ, suplimentul de Sâmbătă, Maariv, 10.1.1997).

Să fi fost Peres singurul suspect, sau ar mai fi putut fi şi alţi suspecţi?
Am discutat cu Gabi Shahar, dintre avocaţii lui Igal Amir (26.12.1006), şi vă prezint transcrierea discuţiei:

Gabi Shahar: Ascultă, este azi în „Haaretzˮpe prima pagină o poveste despre Shimon Sheves. E vorba acolo de .., încep să dezgroape afaceri de armament. Şi am văzut asta. Mie în cadrul a tot felul de oameni care mi s‑au adresat în povestea asasinării lui Rabin, mi s‑a adresat o doamnă şi avea o teză, că cel care a aflat de ideea de a înscena un atentat lui Rabin, pentru propagandă, era un factor particular care se ocupă de trafic cu arme. Ea mi‑a transmis un nume. Acum n‑are rost să intrăm în asta.
Nathan Gefen: Doamna, se numeşte Batia, nu?
Gabi Shahar: Nu. O doamnă, la care nici nu te‑ai gândi în contextul ei. Am fost la ea, am vorbit cu ea. Ea de la început a avut o teză, că e vorba de o luptă economică imensă în privinţa traficului internaţional cu arme şi cineva a decis că Rabin îi încurcă. Şi articolul ăsta din „Haaretzˮ mi‑a aprins o lumină roşie foarte mare. Dacă încep să dezgroape şi dacă e fundamentat ce mi‑a spus doamna aceea până la urmă se intersectează. Ai ocazia să vezi ziarul „Haaretzˮ de azi:
Nathan Gefen: Am. „Haaretzˮ e aici.
Gabi Shahar: Atunci uită‑te pe prima pagină despre Sheves ..
Nathan Gefen: Am văzut titlul, încă n‑am citit.
Gabi Shahar: Atunci citeşte, e vorba acolo de o luptă intestină în care‑a luat parte Sheves. Şi‑ai să vezi că partea cealaltă îl bagă acum pe Sheves la apă. Asta pe când era parte din afacere. Pentru mine are multă legătură cu teza aceea, chiar dacă încă nu‑i o dovadă.

Cititorul poate să se convingă că Shimon Sheves, prezentat de medie ca servitorul şi cel mai apropiat prieten al lui Rabin, avea şi el un mobil de a‑l îndepărta pe Rabin din drum, adică şi Sheves ar fi putut fi suspect de asasinarea lui Rabin.
Àpropos, ştirea despre care vorbeşte Gabi e un articol scurt scris de ben‑Zion Zittrin „Plângere împotriva lui Sheves: suspect … de afaceri cu armeˮ, „Haaretzˮ 16.12.1996.[22] E vorba de o primă ştire despre începutul unui proces care s‑a încheiat în 2004 prin condamnarea lui Sheves. Dintr‑un articol pe situl Walla: „Mazuz şi Shendar: Condamnarea lui Sheves va ajuta lupta împotriva corupţieiˮ, 30.11.2004: „Într‑un complet lărgit de 9 judecători, Tribunalul Suprem a decis să‑l condamne pe fostul director general al oficiului Primului Ministru în două chestiuni pentru care fusese acuzat şi achitat. Consilierul Juridic al Guvernului şi Avocatul Statului: Decizia reprezintă un mesaj important pentru lucrătorii publici şi aleşi. Consilierul Juridic al Guvernului, Meni Mazuz, şi Avocatul Statului, Eran Shendar, au felicitat la amiază condamnarea fostului director general al oficiului Primului Ministru, Shimon Sheves, pentru delictele de înşelăciune şi abuz de încredere. … Tribunalul Suprem a decis azi cu o majoritate de opt dintre nouă judecători, să‑l condamne pe Shimon Sheves, fostul director general al oficiului Primului Ministru, pe două capete de acuzare de care fusese achitat  în chestiunea promovării unei afaceri de securitate cu un Stat străin … Aceasta, în cadrul rejudecării făcute după achitare la cererea Statului, într‑un complet lărgit de nouă judecători.ˮ.
Trebuie să menţionăm că Sheves acţionase ani mulţi în favoarea lui Rabin înainte de victoria sa în 1992. Putem întreba, ce răsplată spera Sheves să primească de la Rabin? Aparent, răspunsul e simplu: să fie ministru sau cel puţin parlamentar. Rabin nu l‑a numit ministru şi nici măcar nu l‑a ajutat să se aleagă în Parlament. În loc de aceasta, l‑a numit să‑i administreze oficiul. Atunci el, Sheves, s‑a apucat de afaceri particulare, pare‑se exploatând relaţiile create în timpul serviciului. Unul dintre domeniile de care Sheves a început să se ocupe a fost traficul cu arme.
Putem întreba dacă a fost vreo legătură între suspecţii Peres şi Sheves. Afacerea „întâlnirii nocturneˮ indică o asemenea legătură. Afacerea a explodat la sfârşitul lui octombrie începutul lui noiembrie 1996, când coordonatorul operaţiilor pe teritorii, generalul Oren Shahor [Pin Negru] a fost filmat pe când ajungea la Peres acasă pentru a‑i raporta pare‑se ce se întâmplă pe teritorii, şi aceasta pe când Primul Ministru al Israelului în vremea aceea, Biniamin Netaniahu, nu‑i ceruse s‑o facă iar Oren nu‑i adusese la cunoştinţă această întâlnire. Oren Shahor fusese numit în post încă din vremea lui Itzhak Rabin şi de către el. În ziarele de atunci a fost publicat faptul că nu Oren Shahor fusese candidatul preferat al lui Rabin, ci Gadi Zohar. „Zohar era, aparent, candidatul desăvârşit pentru post: în trecut fusese comandantul departamentului antiterorist al Informaţiilor armatei, cu studii de orientalistică, arabist dovedit şi bun vorbitor de arabă. Mai şi fusese membru în delegaţia condusă de adjunctul Şefului Marelui Stat Major Amnon Lipkin‑Shahak la convorbirile cu palestinienii, şi şeful administraţiei civile în Iudeea şi Samaria … dar Ministrul Apărării[23] Itzhak Rabin l‑a ales pe generalul Oren Shahor, lipsit de orice experienţă în acest domeniu. … Am auzit de presiunea grea aplicată de Shimon Sheves pentru a‑l prefera pe Shahor. … Shahor a fost numit … Gadi Zohar a demisionat … ˮ (Ben Caspit, suplimentul de Sâmbătă, Maariv, 1.11.1996). Ziarul menţionează şi o cauză posibilă, care pare neserioasă: Shahor îl ajutase pe Sheves să primească gradul de reprezentare. Hai să fim serioşi, pentru un grad militar înainte cu atât de mult timp, să‑şi pună Sheves în aplicaţie toată influenţa pentru a numi un om nepregătit din punct de vedere profesional, ba s‑o mai şi facă împotriva primei voinţe a lui Rabin?
Succesul lui Sheves în influenţarea lui Rabin să‑l numească pe Shahor în locul lui Zohar, indică o influenţă neobişnuită, a lui Sheves asupra lui Rabin, în domeniul numirilor. Ştirea după care Shahor s‑a grăbit să‑l informeze pe Peres despre ce se întâmplă pe teritorii, ne arată că pentru Peres era foarte important să menţină oameni de‑ai lui în locurile importante, pentru a primi informaţii despre mişcări, şi să rămână informat despre ce se întâmplă chiar dacă nu s‑ar mai afla în situaţia în care el primeşte aceste informaţi în mod natural şi curent. „Yosi Sarid: "… Shimon Peres le‑a spus parlamentarilor partidului Muncii din Comitetul de Externe şi Securitate înainte de războiul din Liban: "Mâine începe războiul, vor spune că ţine 48 de ore şi pentru 40 de kilometri … Scopul adevărat e să ajungă la Beirut şi să se alăture acolo forţelor creştine din Beirut", Peres ştia lucruri pe care nici Begin nu le ştiaˮ (Yoav Limor, „Yosi Sarid trage: …ˮ, suplimentul de Sâmbătă, Maariv, 10.1.1997). Mărturia lui Yosi Sarid după care Peres cunoştea scopul războiului din Liban mai bine decât Primul Ministru Begin, întăreşte prezumţia după care Peres era extrem de interesat să aibă oameni fideli lui în posturile‑cheie. Faptul că numirea lui Shahor, omul lui Peres, a venit ca urmare a insistenţei lui Sheves, ne face să bănuim o legătură între Peres şi Sheves, legătură prin care Peres îi cere lui Sheves să aranjeze jobul coordonatorului operaţiilor pe teritorii omului său, Oren Shahor, iar Sheves îi îndeplineşte cererea.
Capacitatea lui Sheves de a‑l influenţa pe Rabin în domeniul numirilor trebuie să fie examinată şi în privinţa altei numiri, fatale, numirea comandantului Securităţii Karmi Gilon: Fragment din ziar: „Chiar de la începutul anilor ʼ90, într‑o scurgere de informaţie care provenea de la cineva "apropiat de Şeful Securităţii", K. [Karmi Gilon] a fost indicat ca moştenitor. … În ciuda unei împotriviri puternice şi deschise în conducerea Securităţii. Câţiva dintre fruntaşii serviciului s‑au adresat personal Primului Ministru Rabin, şi i‑au cerut să nu‑l numească pe K. în această funcţie. Principalele argumente: lipsă de experienţă în domeniul arab şi resentimente din trecut în relaţiile cu conducătorii dreptei, … Numirea lui K. în postul de şef al Securităţii a dus la demisia a şapte deţinători de posturi cheie, ceea ce a lăsat un stat major mai tânăr decât niciodată. „Unul dintre demisionari: "Era clar că numirea lui va duce la colapsul serviciului, şi chiar numai pentru asta … a trebuit să renunţ.ˮ (p. 66, haIr, 15.12.1996). Cum poate fi explicate încăpăţânarea de a‑l numi pe candidatul cel mai nepotrivit în acest post sensibil, încăpăţânare ce nu lua în consideraţie împotrivirea extrem de energică în interiorul Securităţii, încăpăţânare, cu toate că era clar că numirea va leza Securitatea. Ştiind că ideile lui Gilon erau apropiate de cele ale lui Peres, şi că într‑o parte din vremea activităţii lui Gilon în serviciul Statului el fusese subordonat lui Peres, putem explica, că e posibil ca Gilon să fi fost omul lui Peres ca şi Oren Shahor şi poate mai mult decât Shahor.
Pentru a plănui atentatul, era nevoie să fie aleşi un număr de oameni, josnici din punct de vedere moral. Astfel e descris şeful secţiei evreieşti: „Numirea lui A. ca şef al secţiei evreieşti a Securităţii a cauzat uluire. Cu circa doi ani înainte de numire, Yaacov Peri, şeful Securităţii pe atunci, s‑a văzut obligat să‑l îndepărteze pe A. din postul de şef al oficiului său, căci minţise de două ori în raporturile sale, făcuse uz de poziţia sa în scopuri personale şi se încurcase în afacerea hărţuirii ziaristei Carmela Menashe. Înainte de a‑şi termina serviciul, Peri l‑a avansat pe apropiatul său A. în postul sensibil, în ciuda trecutului său problematic. Secţia condusă de A. e cea care ar fi trebuit să descopere organizaţia ce intenţiona să‑l asasineze pe Primul Ministru.ˮ (Moshe Zanbar şi Tali Bashan, „Cum a fost avansat un şef de oficiu după ce fusese îndepărtatˮ, Sfârşit de săptămână, Maariv, 17.11.1995). În nici un alt loc, particular sau guvernamental, n‑ar fi primit pe cineva, cum a fost descris A., şeful secţiei evreieşti. Dar el nu numai că n‑a fost demis, ci, după o scurtă perioadă de interdicţie, a fost chiar avansat. Situaţia era atât de absurd, încât unii s‑au gândit că A. îl are la mână pe Peri cu un secret şi din cauza acestui secret el reuşeşte să avanseze în Securitate. Dacă a fost un secret, atunci, pare‑se, secretul era tocmai în mâna lui Peri şi în mâna înlocuitorului său Karmi Gilon. Şi dacă a fost un complot împotriva lui Rabin, atunci nici Yaacov Peri n‑a putut să nu‑i fie părtaş. În acest caz, pentru Yaacov Peri şi înlocuitorul său Karmi Gilon, un om de teapa lui A. avea un rol de îndeplinit în complotul acesta. Pentru ca bodyguarzii pe teren şi mai ales cei veterani şi încercaţi printre ei să nu‑şi dea seama de pregătirile pentru complot şi nici de indiciile dinainte de executarea lui şi în timpul executării, ei trebuiau să fie înlocuiţi: „… Anul trecut mai‑marii Securităţii au decis să demită bodyguarzii şi rezerviştii în vârstă de 35 de ani şi mai mult. Cauzele pentru aceasta nu sunt clare până azi…ˮ (Avihai Beker, „Cum a eşuat apreciatul ofiţer de securitateˮ, Sfârşit de săptămână, Maariv, 17.11.1995).

Acum să examinăm posibilitatea următoare:

B.     Dereglarea planului înscenării atentatului!
E proeminentă aici imaginea foarte dereglată a asasinatului. Multe din părţile puzzle‑ului nu corespund imaginii. Dacă într‑adevăr ar fi fost o intenţie de a‑l lichida pe Rabin, putem presupune că poate ar fi eşuat în unele amănunte, dar în general ar fi avut grijă ca părţile să se potrivească.

Câteva exemple:

1.      Dacă asasinatul ar fi fost prevăzut, atunci s‑ar fi avut grijă ca numărul împuşcăturilor să corespundă numărului gloanţelor şi direcţiei lor, încă înainte de ajungerea cadavrului lui Rabin la spital, nu să‑şi aminteacă să le facă să corespundă doar după prima stabilire a morţii (la Urgenţă).
2.      Când un rănit în starea lui Rabin ajunge la tratament, hainele îi sunt tăiate şi numai după aceea e tratat. În cazul acesta, când au împuşcat cadavrul gol, şi‑au amintit că şi hainele lui trebuie găurite în locuri care să corespundă intrărilor gloanţelor în corp, şi iar au greşit: când au tras în hainele lui Rabin s‑au folosit de alt tip de gloanţe, aşa încât s‑a dovedit că compoziţia chimică a gloanţelor scoase din cadavru, era diferită de compoziţia chimică a gloanţelor care i‑au perforat costumul.
3.      În privinţa afirmaţiei că filmuleţul lui Kempler documentează împuşcăturile lui Amir, figura de pe jardinieră nu poat fi identificată fiind ceţoasă şi îndepărtată. Şi faptul, că afară de Rabin nimeni n‑a întors capul – nu bodyguarzii, nici publicul dimprejur (nu apare în filmuleţ, nici în relatările mediei, şi n‑a fost menţionat aşa ceva în depoziţiile în faţa comisiei Shamgar sau la Tribunal), e mai mult decât straniu. Dacă ar fi fost împuşcături, toţi ar fi intrat în panică, s‑ar fi aruncat jos, ar fi urlat.. – dacă asasinatul filmat ar fi fost plănuit dinainte, ne‑am fi putut aştepta la o reprezentaţie mai convingătoare a adevărului.

Pe 4.11.1995 au transmis pentru Vocea Israelului de la mitingul de pace din Tel Aviv trei reporteri: Yaron Dekel, Shimon Vilnai şi Yaron Kanner. Aceasta e prima comunicare (două minute şi jumătate) din Piaţă care a fost transmisă de medie:

Studioul: Yaron Kanner, eşti cu noi?
Yaron Kanner: Sunt cu voi.
Studioul: Ce se‑ntâmplă?
Yaron Kanner: Încă nu‑i clar ce‑a fost. Toată zona a fost închisă, şi şi toţi pe aici spun că s‑au auzit împuşcături pe când Rabin ieşea de la ceremonie, sunt aici ambulanţe. Toată zona a fost închisă de poliţişti. Mare mulţime … Noi încercăm să verificăm amănuntele incidentului, revenim când avem mai multe.
Studioul: Te aşteptăm Yaron.
Yaron Kanner: OK.
Studioul: Aşteptăm relatări ale corespondenţilor noştri care încă se află, sperăm, în Piaţa Regilor Israelului. A avut loc acolo un incident, încă nu‑i cunoaştem amănuntele. Au fost auzite împuşcături, sunt multe ambulanţe în zona Pieţei Regilor Israelului. Noi încercăm să strângem amănunte şi vom introduce în emisiune amănunte proaspete, când corespondenţii noştri vor înţelege ce se petrece acolo cu adevărat. Yaron Kanner, corespondentul nostru, mai ai amănunte?
Yaron Kanner: Nu multe, toţi ziariştii aici nu prea ştiu ce‑a fost. Toţi ştiu că au fost împuşcături, după mărturiile celor de aici, trei împuşcături, nu‑i clar din ce armă. Chiar când Rabin cobora pe treptele din spate ale tribunei şi se afla pe strada ibn Gevirol. Imediat după împuşcătură, o zonă de 20 metri pe 30 metri a fost închisă cu bariere, sunt acolo vreo … şaizeci de militari şi securişti care caută pe jos, cred că pentru a găsi încă câteva cartuşe şi gloanţe… Toţi ziariştii sunt scoşi din zonă într‑un mod foarte decis şi inechivoc.
Studioul: Ce vezi acolo, ambulanţe?
Yaron Kanner: Sunt aici două ambulanţe de reanimare, e aici multă armată şi Securitate, sunt mulţi curioşi care se îngrămădesc şi toţi repetă numai o informaţie: că au fost împuşcături, nu se ştie de nici o victimă, nu Primul Ministru, nci altcineva. Tot ce ştim acum e că au fost auzite împuşcături.
Studioul: Yaron, sunt acolo cu tine în zonă corespondenţii noştri Shimon Vilnai şi Yaron Dekel sau nu‑i vezi?
Yaron Kanner: Yaron Dekel nu‑i cu mine, Shimon Vilnai ştiu că se tot învârte pe‑aici, nu‑i în legătură cu mine.
Studioul: Bine, noi continuăm transmisia directă, nu închidem programul. Îţi mulţumim şi le mulţumim şi ascultătorilor, noi rămânem în studio, când mai ai informaţii, revino la noi pentru transmisie.

(Prima relatare despre împuşcăturile trase spre Itzhak Rabin a fost făcută de reporterul Vocii Israelului Yaron Kanner, şi încărcată pe Internet pe 13 Aug 2008 – http://www.youtube.com/watch?v=amybp7tRGnA)

Cum se poate că Rabin a fost lovit de două gloanţe (după versiunea oficială), a căzut scăldat în sânge, a fost ridicat şi introdus în maşina lui de bodyguarzi, în prezenţa foarte multor oameni, dar din prima relatare vedem că nimeni, chiar nimeni n‑a văzut aşa ceva? Afară de acest fapt suplimentar, care dovedeşte că până la plecarea lui Rabin din terenul de parcare al Primăriei el n‑a păţit nimic, putem presupune că dacă asasinatul ar fi fost pregătit dinainte, complotiştii ar fi avut grijă să implanteze oameni în zona incidentului care să relateze ziariştilor cel puţin despre căderea lui Rabin jos.

Ce s‑ar fi putut întâmpla?
Aşa încât, în Cap. VIII (Scenariul evenimentelor) a fost prezentat un formular: „Control medical la Urgenţăˮ, unde sunt înscrise trei cuvinte, „Privirea spre stângaˮ (à propos, e acelaşi document în care e scris „ventilaţia din stânga normalăˮ, ceea ce imposibilitează pătrunderea unui glonţ în stânga).
„Privirea spre stângaˮ e un indiciu de lezare a capului (creierului), adică, de obicei, apoplexia.
Poate că Rabin n‑a rezistat mintal incidentului înscenării atentatului şi la un moment dat s‑a prăbuşit de apoplexie? Dacă‑i aşa, fiind adus în starea aceasta la spital, şi presupunând că scopul „împuşcăriiˮ era denigrarea dreptei observante, ce le‑ar fi rămas atunci să mai spună? Că securiştii eroi l‑au salvat pe Primul Ministru de la moartea pe care‑o urzise atentatorul? Din păcate, ce frustrare, Rabin fusese lezat surprinzător (apoplexie?), şi din ce? Din spaimă? În noile condiţii create, tot planul înscenării atentatului s‑ar fi prăbuşit, toţi participanţii săi ar fi fost descoperiţi şi i‑ar mai fi tras după ei pe conducătorii Statului şi pe şefii Securităţii care ar fi fost dezvăluiţi ca unelte în mâna stângii partinice. Prăbuşirea ar fi tras după ea partidul Muncii, ca şi toată stânga. Nici din punctul de vedere al lui Itzhak Rabin însuşi, el n‑ar fi ieşit bine din înscenarea atentatului. Dacă apoplexia nu i‑ar fi cauzat moartea, leziunea cerebrală l‑ar fi lăsat să vegeteze, o situaţie asemănătoare (din ianuarie 2006) cu cea a altui Prim Ministru, Ariel Sharon. A decis cine‑a decis că‑i mai bine pentru toţi ba şi pentru Rabin însuşi ca el să rămână în conştiinţa poporului şi a lumii ca un soldat căzut pentru pace, sfânt şi erou. El a fost împuşcat din faţă (ca reflex condiţionat), trei degete mai sus de sfârcul drept (mărturia unui medic care‑a cerut să rămână anonim). Numai la spital s‑au prins că direcţia împuşcăturii nu corespunde cu scenariul din terenul de parcare al Primăriei din Tel‑Aviv.

Sistemul judiciar
În sistemele judiciare din lume, se obişnuieşte ca atunci când sunt incongruenţe în lanţul de dovezi aduse de acuzare, sau există două dovezi oarecare ce nu pot să fiinţeze împreună, condamnarea e imposibilă. În Israel, dacă un acuzat de un delict acceptă să‑şi mărturisească vina, nivelul dovezilor necesare sistemului judiciar israelian e extrem de coborât. Dacă, în circumstanţe oarecare, criminalii reuşesc să‑l oblige pe altcineva (de exemplu un criminal într‑o altă crimă) să ia asupra sa vina pentru delictul comis de ei, şansa ca faptul să fie dezvăluit în cursul procesului tinde spre zero. Dacă criminalii aceştia ţin de establishment, practic nu există nici o posibilitate ca în timpul anchetei să fie descoperiţi adevăraţii criminali şi circumstanţele adevărate ale crimei.
După cum a putut cititorul să se convingă în Cap. X (Agent şi provocator), pe 3 decembrie 1995, în timpul prelungirii arestului său, Amir era dispus să dezvăluie tot ce ştia în afacerea asasinării lui Rabin, dar judecătorul Dan Arbel n‑a reuşit să se înalţe deasupra atmosferei publice. L‑a întrerupt pe Amir împiedicând astfel dezvăluirea adevărului.
În procesul lui Igal Amir au fost ignorate multe dovezi care contraziceau versiunea acuzării, o parte dintre incongruenţe nici n‑au fost aduse în dezbatere judecătorului, iar incongruenţele care‑au fost prezentate n‑au fost luate în discuţie cu adevărat. Procurora în procesul lui Igal Amir, Pnina Gai, a afirmat că „cea mai bună dovadă a fost mărturisirea lui…ˮ (în filmul „Dosarul nu e închis?ˮ, Canalul 2, 3.11.2005). În timpul procesului preşedintele completului de judecată, Edmond Levi, a subliniat de câteva ori, faptul că acuzatul îşi mărturiseşte vina. Tribunalul n‑a fost de loc interesat de faptul că în mărturia acuzatului nu e nici o dovadă care să‑i confirme vinovăţia, ci e vorba doar de o formalitate, căci Igal Amir, chiar dacă ar fi tras cu adevărat, n‑ar fi putut să vadă dacă împuşcăturile lui i‑au cauzat moartea lui Rabin, pentru că poliţiştii au sărit imediat pe el, şi l‑au împiedicat să vadă ce se întâmplă.
Multele dovezi care arată că e imposibil ca Rabin să fi murit din împuşcăturile lui Igal Amir, şi că multe constatări au fost falsificate, pot fi examinate în dosarul penal (498/95) al Poliţiei israeliene împotriva lui Igal Amir. Cu alte cuvinte, putem spune: s‑a creat o situaţie absurdă: Poliţia israeliană dovedeşte că nu Igal Amir l‑a asasinat pe Rabin.
Alt amănunt interesant din procesul lui Igal Amir e un exemplu interesant al referirii „kafkieneˮ la constatările din procesul lui Amir. Spre sfârşitul procesului judiciar, în faza pledoariilor, avocata Statului Pnina Gai a trecut în revistă discrepanţa dintre versiunea doctorului Hiss de la Institutul de medicină legală, şi versiunea expertului forensic al Poliţiei, maiorul de Poliţie Baruch Gladstein, în privinţa distanţei de la care a fost împuşcat defunctul Rabin. Hiss a afirmat că în lipsa unor indicii de foc de armă pe hainele defunctului Prim Ministru, aprecierea distanţei de la care s‑a tras e de mai mult de un metru. Gladstein, dimpotrivă, a raportat că există multe indicii de focuri de armă, trase de la o distanţă de mai puţin de 20 cm. în privinţa primei împuşcături, şi cu pistolul complet lipit de haina lui Rabin, în privinţa celei de‑a doua, şi aceasta – când Rabin se încovoia. Securiştii prezenţi în timpul împuşcăturilor au depus mărturie despre distanţe care variază între o jumătate de metru şi un metru şi jumătate. Igal Amir a a firmat că a tras de la 40 cm.. Versiunea doctorului Hiss e mai apropiată de versiunea securiştilor. Faţă de ea, versiunea lui Gladstein e contrarie versiunii securiştilor. Aşa încât ne‑am fi aşteptat ca acuzarea să prefere versiunea doctorului Hiss faţă de cea a expertului Poliţiei, căci astfel mărturiile pot fi mai uşor legate de constatări. Dar de fapt, în pledoarie, acuzarea a cerut Tribunalului să primească mărturiile securiştilor dar şi să prefere mărturia lui Baruch Gladstein. Faptul că mărturiile celor implicaţi în incident şi constatările laboratorului Poliţiei, aşa cum au fost prezentate de expertul ei, nu pot să fiinţeze împreună – n‑a deranjat Procuratura, şi nici Tribunalul.
                                                                                       259

17/3/96                          Dosar Penal Grav 498/95
Protocol
Pnina Gai: Preferaţi mărturia lui Baruch Gladstein

Maiorul de Poliţie Baruch Gladstein p. 75 – 76 T/39. El a ajuns la concluzia că prima împuşcătură a fost de la o distanţă de mai puţin de 25 cm.. A doua aproape de contact. Şi a treia contact complet, după rupturile din jachetă.
Cer să preferaţi mărturia acestui martor faţă de cea a doctorului Hiss.

Tribunalul a ignorat total nu numai inconsistenţa din afirmaţiile acuzării ci şi incongruenţele acestora.
Yonatan Goldberg, apărătorul lui Amir, nu se descurca în dosar şi de aceea judecătorul Edmnon Levi a mai numit încă doi apărători, Gabi Shahar şi Shemuel Flishman. Acestor doi avocaţi nu li s‑a dat destul timp să se pregătească pentru proces, şi de aceea toate argumentările lor s‑au învârtit în jurul argumentărilor acuzării, încercând să le infirme sau să le găsească o explicaţie convenabilă. N‑au fost de loc luate în consideraţie alte dovezi din dosar, care contraziceau afirmaţiile acuzării, şi aceste dovezi n‑au fost dezbătute înaintea judecătorului.
La sfârşitul lunii august 1996 avocatul Gabi Shahar a înaintat preşedintelui Tribunalului Suprem Aharon Barak o cerere de rejudecare a procesului într‑un complet lărgit de nouă judecători ai Tribunalului Suprem în chestiunea asasinării Primului Ministru Itzhak Rabin fie‑i amintirea binecuvântată. Judecătorul Aharon Barak a respins cererea şi rezultatele respingerii au fost publicate în presă înainte ca avocatul Gabi Shahar să le fi primit. Judecătorului Aharon Barak i‑au trebuit doar două zile pentru a respinge cererea! E vorba de materialul conţinut în opt dosare groase, din anchetă, la care se mai adaugă mult material din sesiunile tribunalelor districtual şi Suprem. E posibil că judecătorului Aharon Barak i‑au fost de ajuns două zile pentru a citi materialele multe, a le aprecia, a‑şi forma o părere şi a decide? Singurul răspuns posibil e – nu. Onoratul judecător a fost pare‑se impresionat de atmosfera publică din ţară. Şi aceasta în cel mai bun caz.
Multele incongruenţe din depoziţiile experţilor au lăsat întrebări deschise. Incongruenţe a căror semnificaţie e extrem de gravă.
Faptul că Igal Amir nu s‑a folosit de gloanţe vii împotriva lui Itzhak Rabin nu‑l absolvă de vina participării în asasinat. Când asasinatul e efectuat de un grup de oameni, atunci toţi membrii grupului sunt asasini, nu numai cel care‑a apăsat pe trăgaci. E clar că Igal Amir nu s‑a aflat întâmplător la locul incidentului, ci făcea parte dintr‑un grup de oameni care au cauzat, fie direct fie indirect, moartea Primului Ministru Itzhak Rabin fie‑i amintirea binecuvântată.
Putem presupune, că atunci când cei care colaboraseră crezând că participă la un „exerciţiu de înscenare a atentatuluiˮ au aflat că Rabin a fost asasinat, ei au înţeles că s‑au transformat în complici ai asasinatului, fără să aibă vreo dovadă că nu ştiau că va avea loc un asasinat. Întrucât nu intenţionaseră ca înscenarea să se termine cu un asasinat, nu ne putem aştepta ca ei să aibă mustrări de conştiinţă.
Chiar dacă cineva ar fi fost dispus să deschidă gura, şi prin aceasta să‑şi micşoreze vina, de la complicitate la asasinat la neglijenţă criminală cu circumstanţe agravante, chiar atunci, un asemenea delict e pedepsit cu asprime. Era clar tuturor participanţilor în exerciţiu (care‑au primit ştirea – Primul Ministru a fost asasinat), că cu asasinii lui Rabin nu te joci, şi dacă n‑au avut nici o greutate să‑l asasineze pe Primul Ministru, desigur că au putut ajunge la concluzia că „turnătorulˮ s‑ar fi transformat imediat într‑un mort viu.
Existenţa Statului Israel, şi păstrarea caracterului său democratic, depind de o chestiune de supremă importanţă: dacă sistemul judiciar şi cel care‑i stă în frunte pot să se împotrivească unei tendinţe sociale, să se ridice deasupra prejudecăţilor şi să ia în consideraţie numai faptele, în procesele ce le sunt aduse înainte.
Regretăm profund că sistemul judiciar din Israel a eşuat, deoarece n‑a reuşit să se debaraseze de prejudecăţi, şi a acţionat pe de o parte sub influenţa spălării mediale a creierului, iar pe de alta sub influenţa părerilor personale ale membrilor săi.
=============================================


[1] În originalul din ziar, schimbare, posibil intenţionată, între două litere: apare hisel (a lichidat) în loc de husal (a fost lichidat); în ebraica lipsită de vocale, e şi a nu trebuie să apară. (N.T.)
[2] Pentru a nu greşi: ziarul aşa‑numit „Ţaraˮ e cel mai antinaţional ziar posibil, ziarul preferat al lui Nasralla (N.T.)
[3] Yosef Trumpeldor (1880 – 1920), ofiţer rus, Tudor Vladimirescu al Israelului. Asasinat de arabi, ar fi spus înainte de moarte, după legendă, Bine‑i să mori pentru ţara a noastră (N.T.)
[4] Prof. Vladimir Yakirevici – chirurg cardiac renumit, condamnat la 7 ani închisoare pentru omucidere şi luare de mită (şi de asemeni la plata unor despăgubiri imense). Dror Adani – „prietenulˮ lui Igal Amir, căruia turnătorul i-a propus sora lui de soţie; în cele din urmă l‑a turnat că i‑ar fi dat un pistol mitralieră pentru a‑l asasina pe Rabin, şi, chiar dacă Rabin n‑a fost asasinat cu pistol mitralieră, Dror Adani a fost cu toate acestea condamnat la 7 ani închisoare, fără a fi eliberat înainte pentru bună purtare, căci refuza să recunoască crima pe care n‑o comisese. Margalit Har‑Shefi – din cercul prietenilor lui Igal Amir! Şi pe ea a turnat‑o, că ar fi fost chipurile amestecată în pregătirea asasinatului; când ea a reuşit să dovedească că făcuse tot ce‑i stătea în putinţă pentru a‑i scoate prostiile din cap, a fost condamnată pentru omisiune de denunţ. A primit 9 luni închisoare, din care a făcut 6; dar după aceea a fost persecutată brutal, şi nu i s‑a permis să lucreze.
Traducătorul acestei cărţi menţionează că el a scăpat ca prin urechile acului de o asemenea soartă: instinctiv, fără a‑l cunoaşte pe Igal Amir şi fără a fi auzit de el, a evitat cu toate acestea să participe în activităţi sociale organizate de acesta, cu scopul de a‑i turna pe participanţi (N.T.)
[5] Ziar al habotnicilor, cu titlul inspirat de Isaia XXII 25 (N.T.)
[6] Ziarul lui Netaniahu (N.T.)
[7] Oficial, o organizaţie care ţine legătura cu evreii din Diaspora; practic, o agenţie de spionaj (N.T.)
[8] Săptămânal al coloniştilor (N.T.)
[9] „Urmăritorulˮ şi „vânzătorulˮ sunt inamici, care potrivit legii evreieşti pot fi ucişi, pentru a‑i împiedica să ucidă evrei, sau a contribui la uciderea evreilor. Calomnia răspândită de stânga după asasinarea lui Rabin (şi niciodată confirmată) e că rabinii l‑ar fi declarat pe Rabin „urmăritorˮ şi „vânzătorˮ, permiţând astfel asasinarea lui (N.T.)
[10] Carte cu caracter normativ a rabinului medieval Yosef Caro (N.T.)
[11] Geula, mama lui Igal Amir, era de meserie educatoare (N.T.)
[12] Cf. eseul meu „Asasinarea doctorului Baruch Goldsteinˮ (N.T.)
[13] Provocator (N.T.)
[14] Foarte pe scurt: În 1977, când Israelul mai era ţară „socialistăˮ şi persoanele particulare n‑aveau voie să deţină valută forte, s‑a dovedit că Lea Rabin are un cont de dolari! Contul acesta fusese deschis legal, pe când soţul eu era ambasador în Statele Unite; dar terminându‑şi el funcţia, ea a „uitatˮ să închidă contul. Infracţiunea nu era mare, şi s‑a încheiat cu plata unei amende; dar acest incident a lezat cariera politică a lui Rabin, pentru mulţi ani (N.T.)
[15] Palmah – Plugot mahatz [batalioanele de şoc] – unitatea de şoc a stângii israeliene înainte de întemeierea Statului Israel, cu numele inspirat de batalioanele de asalt naziste (N.T.)
[16] După Tractatul Părinţilor Sinagogii – Cuvinte din bătrâni, cartea de precepte morale şi filosofice a fariseilor, II 5: … şi acolo unde nu‑s oameni străduieşte‑te să fii om (N.T.)
[17] Istoric american (N.T.)
[18] În istorie (N.T.)
[19] Lojă masonică evreiască (N.T.)
[20] Pe atunci şi Prim Ministru (N.T.)
[21] Parafrază a unei expresii talmudice (n.T.)
[22] Incongruenţa între data convorbirii transcise şi data zarului „de aziˮ apare în original, şi am lăsat‑o aşa (N.T.)
[23] Concomitent Prim Ministru (N.T.)