Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Miscari ciudate in Transilvania: ce jocuri face Emil Boc?

• Autor:inpolitics
• 10.12.2013
• 1610 AFISARI

Buzz this!

După debarcarea de la șefia guvernului și a PDL, Emil Boc a ieșit din lumina reflectoarelor și a tulit-o înapoi, la Cluj, de unde nu se mai prea aude de el, cu excepția opiniilor unora legate de șansele sale la președinția României, în 2014.
Pînă la a ajunge, însă, președintele tuturor românilor, Boc se implică în niște manevre cel puțin dubioase, care lasă loc unor speculații de cu totul altă natură.

Un eveniment care a scăpat atenției presei de la noi s-a petrecut în luna octombrie, la Munchen. Mai precis, despre el s-a scris în cîteva articole de business, dar fără anumite detalii demne de luat în seamă.
Între 7 și 9 octombrie, Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană a organizat pentru a doua oară standul comun al României la EXPO REAL München - cel mai mare târg european pentru proiecte imobiliare şi investiţii la nivel internaţional.

În calitate de expozant s-au aflat firme românești, primării de municipii șamd
scopul fiind promovarea de programe investiţionale. În plus, la ediţia din acest an EXPO REAL și-a propus să aducă în centrul atenţiei ţările din Europa Centrală, Europa de Est şi Sud – Est, ceea ce a făcut ca, în programul de conferinţe al Forumului de Investiţii, aceste ţări să fie plasate în prim-plan.

Potrivit presei de la noi, „România ca destinaţie investiţională” a fost tema majoră propusă pentru conferinţă de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, prin intermediul căreia s-a dorit trezirea interesului investitorilor străini pentru piaţa românească. Din partea Guvernului României, la conferinţă a participat Costin Mihalache, consilier de stat la Cancelaria Primului Ministru, care a transmis participanţilor disponibilitatea şi dorinţa României de a atrage şi sprijini investitorii străini.

Numai că, în timp ce reprezentantul guvernului și cei ai C.C.I. Româno-Germană vorbeau despre oportunitățile de investiții în România, cîțiva pași mai încolo, un stand expozițional măricel avea o cu totul altă viziune (vezi foto).

Mai precis, o serie de companii, plus reprezentanți ai administrației locale și județene clujene și ai mediului academic din Cluj s-au reunit într-un stand comun, sub numele generic ”Transylvania Evolution” (Evoluția/Dezvoltarea Transilvaniei) girat de însuși Emil Boc, primarul orașului de pe Someș și de Horea Uioreanu, președintele CJ.

Tot în cadrul evenimentului, a fost organizată o conferință comună cu tema "Transylvania - building an Innovation Region".



Scenariul fusese pregătit din timp, cu grijă, odată ce o decizie a consiliului local Cluj din septembrie aloca bani de la bugetul primăriei lui Boc pentru organizarea standului ”Transylvania Evolution”.
Dacă firmele clujene ar fi promovat strict imaginea municipiului condus de Boc ori a județului în cauză, ar mai fi fost cum ar mai fi fost.

Numai că brandul promovat de ardelenii sus-pomeniți a fost al întregii Transilvanii, lucru mai greu explicabil.

De altfel, pe siteul oficial al Transylvania Evolution sunt aruncate, ca într-o doară, informații precum cea conform căreia PIB-ul pe cap de locuitor din Transilvania este cu 10 procente mai mare decît media țării, ori că Transilvania are un aport la PIB-ul național de peste 35% din totalul acestuia.
Încă mai grav, la standul de la Munchen și în pliantele publicitare distribuite zecilor de mii de vizitatori, harta Transilvaniei era atent decupată și mărită în raport cu restul țării(vezi foto).

Vasăzică, noua strategie de imagine a României este promovarea pe bucăți?
Interesant, mai ales din partea unui politician, Emil Boc, căruia în mod oficial (și neconstituțional) i s-a cedat acum un an de către șeful statului dreptul de primi onorul de Ziua Marii Uniri.

Situația este cu atît mai delicată cu cît Estul Europei a reînceput să fiarbă, și se vorbește tot mai intens de revenirea Moldovei la România, dar și de un posibil referendum prin care Transilvania ar putea deveni provincie de sine stătătoare, după modelul referendumului scoțian, programat anul viitor.

Cînd la un eveniment de dimensiunile Expo Real Munchen, ultramediatizat în cercurile economice mari ale lumii – și încă la o ediție care urmărea oficial promovarea aparte a statelor din Est - se face un asemenea lobby pentru provincia istorică Transilvania în dauna României, în ansamblu, ceva nu e în regulă oricît de relaxat ai privi situația.

În aceste condiții, se pune întrebarea legitimă: ce jocuri oculte se fac în Transilvania? (Bogdan Tiberiu Iacob)

Foraje miniere fără consimţământul comunităţii în Deva-Muncel şi Brad

29 ian, 2014

 

29 ianuarie 2014 – Tot mai multe comunităţi din România, în subsolul cărora se găsesc zăcăminte auro-argentifere sau polimetalice, sunt vizate de proiecte distructive de minerit industrial. În lipsa consimţământulului prealabil al locuitorilor sau măcar a consultării acestora, o companie minieră înregistrată într-un paradis fiscal, dar care se bucură de girul autorităţilor, realizează foraje în apropiere de Deva şi Brad. Lucările de prospectare şi forajele de explorare reprezintă doar începutul pentru acest tip de operaţiuni industriale ce sărăcesc comunităţile locale şi le distruge şansa de a avea un viitor durabil. Potrivit Agenţiei de Protecţia Mediului din Deva, niciunul din forajele derulate nu s-a supus evaluării impactului asupra mediului – Muncel, Brad.

Compania minieră European Goldfields Deva SRL, subsidiară a Eldorado Gold ce deţine şi proiectul Certej, realizează foraje de explorare în imediata vecinătate a oraşului Deva. Perimetrul Deva Muncel însumează 32 kilometri pătraţi şi este localizat pe teritoriul comunei Veţel şi a muncipiului Deva. Zona este cunoscută pentru rezervele de plumb, zinc, cupru, aur și argint din zona satelor Muncelul Mic şi Muncelul Mare.

În ianuarie 2013 European Goldfields Deva SRL a obţinut de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale trei licenţe de explorare [1]. Acestea au fost acordate urmând o procedură total lipsită de transparenţă, deşi societatea civilă a cerut în repetate rânduri adoptarea unei strategii privind consultarea publicului chiar din etapa de acordare a licenţelor de explorare sau exploatare. Şi în aceste cazuri publicul este privat de informaţii corecte şi din surse independente privind impactul acestor proiecte. Negocierile dintre statul român şi companiile miniere concretizate în licenţele de concesiune pentru explorare sau exploatare rămân secretizate în ciuda numeroaselor suspiciuni de corupţie şi conflict de interese al celor ce gestionează bunurile comune.

Informaţiile semnalate de presa hunedoreană arată că forajele se realizează în imediata apropiere a zonei rezidenţiale de pe strada Aurel Vlaicu, pe o proprietate privată. Nemulţumiţi de afectarea pânzei freatice de pe Valea Crăiesei, a traficului permanent a maşinilor de mare tonaj şi de deprecierea carosabilului, zeci de deveni s-au prezentat la şedinţa de Consiliu Local a oraşului Deva.

În prezenţa acestora şi ignorându-le comentariile şi solicitările, inclusiv aceea că forajele se realizează vis-a-vis de zona protejată Dealul Colţ şi Dealul Zănoaga, consilierii au votat acordarea dreptului companiei miniere de a-şi extinde forajele în noi arii ale municipiului, aflate de această dată în proprietate publică. Înaintea votului un reprezentant al companiei miniere a pledat în faţa consilierilor pentru extinderea forajelor, în timp ce cetăţenilor prezenţi li s-a refuzat dreptul de a lua cuvântul. După mai bine de două ore de la încheirea votului, cei prezenţi în sală au fost invitaţi, la secţiunea Diverse, să-şi expună îngrijorările. Directorul departamentului de urbanism al Primăriei Deva a fost primul care a minimizat gravitatea problemelor enumerate de locuitorii străzii Aurel Vlaicu, afirmând că „firma are certificat de urbanism pentru lucrări, lumea poate să stea liniştită”. Mai apoi primarul Petru Mărginean a dispus verificarea impactului traficului greu asupra rezistenţei caselor ca mai apoi să declare cinic: „Poate dăm de uraniu şi ne expropriază pe toţi şi ne mută la Viena”. La scurt timp după şedinţa de consiliu, firma de prospecţiuni şi-a mutat utilajele într-o altă zonă locuită a Devei, pe strada Călugăreni, urmând ca forajele să demareze în scurt timp.

Mining Watch Romania solicită autorităților locale din Deva să raspundă de îndată solicitărilor societății civile privind clarificarea stadiului de autorizare în care se află proiectul de explorare prin foraje din perimetrul Deva-Muncel și publicarea tuturor informațiilor privind autorizațiile și acordurile emise până la momentul de față de Consiliul Local și Primăria Deva în considerarea proiectului amintit. Mining Watch Romania va monitoriza, alături de locuitori ai orașului Deva afectați de desfășurarea lucrărilor de foraje, legalitatea procedurilor desfășurate la nivelul autorităților locale din Deva, inclusiv din punctul de vedere al transparenței și al implicarii publicului în luarea deciziilor și va semnala și contesta legal derapajele și încălcările constatate.

Pentru mai multe informaţii, nu ezitaţi să ne contactaţi: Roxana Pencea, mobil: 0723024300, email: contact@miningwatch.ro

[1] Nr. 15995 şi 15996 pentru Deva Muncel și Nr. 15997 pentru Brad

Foto credit: Daniel Ghiță, Adevărul

Sursa http://miningwatch.ro/stiri/foraje-minere-fara-consimtamantul-comunitatii-in-deva-muncel-si-brad/

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Politica propusă de «opoziția» pro-europeană pare să fie profund antisocială și monidialist-liberală.
Cu prietenie, Dan Culcer

Subject: Solidaire (PTB): Un autre regard sur l'Ukraine. Interview de Jean-Marie Chauvier

Ukraine :: « La très grande majorité des Ukrainiens ne veut pas de cette nouvelle guerre civile »

Solidaire a interrogé Jean-Marie Chauvier pour mieux comprendre la situation actuelle de l’Ukraine. C’est un journaliste et essayiste belge, spécialiste de l’Ukraine et de l’ex Union soviétique. Connaissant ces pays et la langue russe de longue date, il collabore aujourd'hui au « Monde diplomatique » et à d’autres journaux et sites internet.

Jean Pestieau

Solidaire a interrogé Jean-Marie Chauvier (JMC) pour mieux comprendre la situation actuelle de l’Ukraine. C’est un journaliste et essayiste belge, spécialiste de l’Ukraine et de l’ex Union soviétique. Connaissant ces pays et la langue russe de longue date, il collabore aujourd'hui au Monde diplomatique et à divers autres journaux et sites internet.

Quels sont les problèmes économiques pressants qui se posent à la population ukrainienne, principalement les travailleurs, les petits paysans et les chômeurs ?

Jean-Marie Chauvier. Depuis le démembrement de l’Union soviétique en 1991, l’Ukraine est passée de 51,4 à 45 millions d’habitants. Cette diminution s’explique par une baisse de la natalité, une augmentation de la mortalité dues en partie au démantèlement des service de santé. L’immigration est très forte. 6,6 millions d’Ukrainiens vivent maintenant à l’étranger. Nombreux sont les gens de l’est de l’Ukraine qui sont partis travailler en Russie où les salaires sont sensiblement plus élevés, tandis que ceux de l’ouest se sont plutôt dirigés vers l’Europe occidentale, par exemple dans les serres de l’Andalousie ou dans le secteur de la construction au Portugal. L’immigration fait rentrer annuellement, en Ukraine, 3 milliards de dollars.

Alors que le chômage est officiellement de 8 % en Ukraine, une partie importante de la population vit en dessous du seuil de pauvreté : 25 %, selon le gouvernement, jusqu’à 80 % selon d’autres estimations. L’extrême pauvreté, accompagnée de sous-alimentation, est estimée entre 2 à 3% jusqu’à16 %. Le salaire moyen est de 332 US dollars par mois, un des plus bas d’Europe. Les régions les plus pauvres sont les régions rurales à l’ouest. Les allocations de chômage sont faibles et limitées dans le temps.

Les problèmes les plus pressants sont accentués par les risques liés à la signature d’un traité de libre échange avec l’UE et l’application des mesures préconisées par le FMI. Il y a ainsi la perspective de fermeture d’entreprises industrielles, surtout à l’est, ou leur reprise-restructuration-démantèlement par les multinationales. En ce qui concerne les terres fertiles et l’agriculture, se pointe à l’horizon la ruine de la production locale qui est assurée actuellement par les petits paysans et les sociétés par action, héritières des kolkhozes et par l’arrivée en grand des multinationales de l’agro-alimentaire. L’achat massif des riches terres s’accélérera. Ainsi Landkom, un groupe britannique, a acheté 100.000 hectares(ha) et le hedge fund russe, Renaissance, a acheté 300.000 ha [ce dernier chiffre correspond au cinquième des terres agricoles belges].

Pour les multinationales, il y a donc de bons morceaux à prendre : certaines industries, les oléoducs et gazoducs, les terres fertiles, la main d’oeuvre qualifiée.

Quels seraient les avantages et les désavantages d’un rapprochement avec l’Union européenne ?

Jean-Marie Chauvier. Les Ukrainiens - la jeunesse avant tout - rêve de l’UE, de la liberté de voyager, des illusions de confort, de bon salaire , de prospérité, etc. sur lesquelles les gouvernements occidentaux spéculent. Mais, en réalité, il n’est pas question d’adhésion de l’Ukraine à l’UE. Il n’est pas question de libre circulation des personnes. L’UE proposent peu de choses, sinon le développement du libre échange, d’importation massive de produits occidentaux, d’imposition des standards européens dans les produits susceptibles d’êtres exportés vers l’UE, ce qui soulève de redoutables obstacles à l’exportation ukrainienne. La Russie , quant à elle – en cas d’accord avec l’UE –  menace de fermer son marché aux produits ukrainiens. Déjà le marché russe se referme. Moscou a offert des compensations telles que la baisse d’un tiers du prix du pétrole, une aide de 15 milliards de dollars, l’union douanière avec elle-même, le Kazakhstan, l’Arménie,... Poutine a un projet euro-asiatique englobant la majeure partie de l’ancien espace soviétique (hormis les pays baltes) en renforçant les liens avec un projet de coopération industrielle avec l’Ukraine, en intégrant les technologies où l’Ukraine était performante du temps de l’URSS: aéronautique, satellites, armement, constructions navales, etc., en modernisant les complexes industriels. C’est évidemment l’est de l’Ukraine qui est plus intéressé à cette perspective.

Pouvez-vous expliquer les différences régionales qui traversent l’Ukraine ?

Jean-Marie Chauvier. Il n’y a pas d’État-nation homogène en Ukraine. Il y a une diversité d’Ukraine. Il y a des contradictions entre régions. Il y a une diversité d’histoire. Russie, Biélorussie et Ukraine ont eu un berceau commun : l’état des Slaves orientaux (9^e-11^e s), capitale Kiev, qu’on a appelé « Rous », « Russie » ou « Ruthénie ». Par la suite leurs parcours se sont différenciés : langues, religion, appartenances étatiques. L’Ouest a été longtemps lié au Grand Duché de Lituanie, aux royaumes polonais, à l’Empire austro-hongrois. Après la révolution de 1917 et la guerre civile est née la première formation nationale nommée « Ukraine », co-fondatrice en 1922 de l’URSS. La partie occidentale annexée notamment par la Pologne en a été « récupérée » en 1939 et 1945, puis le territoire actuel de l’Ukraine s’est encore élargi à la Crimée en 1954.

L’est de l’Ukraine est plus industrialisé, plus ouvrier, plus russophone tandis que l’ouest est plus rural, paysan, ukraïnophone. L’est est orthodoxe rattaché au patriarcat de Moscou tandis que l’ouest est à la fois gréco-uniate catholique, et orthodoxe, rattaché au patriarcat de Kiev depuis l’indépendance de 1991. L’Église uniate catholique, notamment à l’ouest en Galicie, a été traditionnellement germanophile, souvent en conflit avec l’Église catholique de Pologne. Le centre de l’Ukraine, avec Kiev, est un mélange des courants de l’est et de l’ouest. Kiev est très majoritairement russophone, ses élites sont pro-opposition et très liées aux ultralibéraux de Moscou.

L’Ukraine est donc partagée – historiquement, culturellement, politiquement – entre l’est et l’ouest, et il n’y a aucun sens à dresser l’une contre l’autre, sauf à miser sur l’éclatement voire la guerre civile, ce qui est sans doute le calcul de certains. A force de pousser à la cassure, comme le font les Occidentaux et leurs petits soldats sur place, le moment pourrait bien venir où l’UE et l’OTAN obtiendront « leur morceau » mais où la Russie prendra le sien! Ce ne serait pas le premier pays qu’on aurait fait délibérément exploser. Nul ne doit ignorer non plus que le choix européen serait également militaire : l’OTAN suivra et aussitôt se posera la question de la base russe de Sebastopol en Crimée, majoritairement russe et stratégiquement cruciale pour la présence militaire en Mer Noire. On peut imaginer que Moscou ne laissera pas s’installer une base américaine à cet endroit !

Que pensez-vous de la manière dont le conflit actuel est présenté dans nos médias ?

Jean-Marie Chauvier. C’est un western ! Les bons « pro-européens », les mauvais « pro-russes ». C’est manichéen, partial, ignorant de la réalité de l’Ukraine. La plupart du temps, les journalistes vont voir les gens qui pensent comme eux, qui disent ce que les Occidentaux ont envie d’entendre, qui parlent l’anglais ou d’autres langues occidentales. Et puis, il y a les mensonges par omission.

Il y a d’abord un grand absent: le peuple ukrainien, les travailleurs, les paysans, soumis à un capitalisme de choc, à la destruction systématique de tous leurs acquis sociaux, aux pouvoirs mafieux de tous bords.

Il y a ensuite l’occultation ou la minimisation d’un phénomène que l’on qualifie de « nationaliste» et qui est de fait néofasciste voire carrément nazi. Il est principalement (mais pas uniquement) localisé dans le parti SVOBODA, son chef Oleg Tiagnibog et la région occidentale correspondant à  l’ancienne « Galicie orientale » polonaise. Combien de fois n’ai-je vu, entendu, lu dans les médias, des citations de ce parti et de son chef comme « opposants » et sans autre précision ?

On parle de sympathiques jeunes « volontaires de l’autodéfense » venus de Lviv (Lwow, Lemberg) à Kiev, alors qu’ils s’agit de commandos levés par l’extrême-droite dans cette région (Galicie) qui est son bastion. Lourde est la responsabilité de ceux – politiques, journalistes – qui jouent à ce jeu, à la faveur de courants xénophobes, russophobes, antisémites, racistes, célébrant la mémoire du collaborationnisme nazi et de la Waffen SS dont la Galicie (et non toute l’Ukraine !) fut la patrie.

Et enfin , les médias passent sous silence les multiples réseaux financés par l’Ouest (États-Unis, UE, Allemagne) pour la déstabilisation du pays, les interventions directes de personnalités politiques occidentales. Imaginons la zone neutre à Bruxelles occupée pendant deux mois par des dizaines de milliers de manifestants exigeant la démission du Roi et du gouvernement, prenant d’assaut le Palais Royal, et acclamant à la tribune des ministres russes, chinois ou iraniens ! On imagine cela à Paris ou Washington ? C’est ce qui se passe à Kiev, Maïdan.

Mon étonnement grandit de jour en jour en constatant l’écart entre les « informations » délivrées par nos médias et celles que je peux collecter dans les médias ukrainiens et russes. Les violences néonazies, les agressions antisémites, les prises d’assaut des administrations régionales : dans nos grands médias, rien de tout cela ! On entend qu’un seul point de vue : les opposants de Maïdan. Le reste de l’Ukraine n’existe pas !

Quelles sont les principaux acteurs en présence ? Qui sont les manifestants à Kiev et ailleurs? Qu’est-ce qui les fédère ? Quelle est la nature du pouvoir en place ?

Jean-Marie Chauvier. L’oligarchie industrielle et financière, bénéficiaire des privatisations, est partagée entre groupes tiraillés entre la Russie et l’Occident. Viktor Ianoukovitch et son Parti des Régions représentent les clans (et la plus grande partie des populations) de l’Est et du Sud. Le Parti des Régions a gagné les élections tant présidentielles que parlementaires à l’automne 2013. Il a également de fortes assises à l’Ouest, en Transcarpatie (aussi appelée Ukraine subcarpathique), une région multiethnique qui résiste au nationalisme. Mais la crise actuelle, les hésitations et les faiblesses du président risquent de lui coûter très cher et de discréditer son parti

Le pouvoir en place est largement responsable de la crise sociale qui profite à l’extrême-droite et aux trompeuses sirènes de l’UE et de l’OTAN. Pouvoir en place impuissant, de fait, défenseur d’une  partie de l’oligarchie et non  de la « Patrie » dont il se réclame. Il a favorisé l’extension de la corruption et des pratiques mafieuses.

Face à lui, 3 formations politiques qui ont leur base surtout dans l’ouest et aussi dans le centre de l’Ukraine. Il y a d’abord Batkivschina (« Patrie »), dont le dirigeant est Arseni Iatseniouk. Il a succédé à l’égérie Ioulia Timochenko, malade et emprisonnée. Ensuite, le parti Oudar (parti démocratique des réformes) dont le leader et fondateur est l’ancien boxeur, Vitali Klitschko. C’est le chouchou d’Angela Merkel et de l’UE. Les cadres de son parti sont formés par la fondation Adenauer. Enfin, le parti néo-fasciste Svoboda (« Liberté ») dirigé par Oleg Tiagnibog. Svoboda est  en filiation directe avec l’Organisation des Nationalistes Ukrainiens (OUN) -fasciste, sur le mode de Mussolini - fondée en 1929 en Galicie orientale sous régime polonais. Avec l’arrivée d’Adolf Hitler en 1933, contact est pris avec le motif « Nous nous servirons de l’Allemagne pour faire avancer nos revendications ». Les relations, avec les nazis, sont parfois tumultueuses – car Hitler ne veut pas d’une Ukraine autonome - mais tous sont fermement unis dans leur objectif commun d’éliminer les communistes et les juifs et d’asservir les Russes. Les fascistes ukrainiens opposent le caractère « européen » de l’Ukraine à celui, « asiatique » de la Russie. En 1939, Andriy Melnik est à la tête de l’OUN, avec le soutien d’Andriy Cheptytskyi, métropolite de l’Eglise gréco-catholique (uniate), germanophile, « leader spirituel » de la Galicie, passée en 1939 sous régime soviétique. En 1940, le radical Stepan Bandera fait dissidence : son OUN-b forme deux bataillons de la Wehrmacht, Nachtigall et Roland, pour prendre part à l’agression menée par l’Allemagne et ses alliés contre l’URSS, le 22 juin 1941. Immédiatement déferle une vague de pogroms.

Depuis plusieurs scrutins, après la « révolution orange » de 2004, l’influence de Svoboda grandit en Galicie et dans tout l’ouest de l’Ukraine, y compris dans les grandes villes avec 20 à 30 % des votes. Pour l’ensemble de l’Ukraine, Svoboda compte pour 10 % des votes. Svoboda est « débordé » par des groupes néo-nazis plus radicaux encore que lui.

Les trois formations politiques, Batkivschina, Oudar et Svoboda, appuyées par l’Occident, réclament depuis deux mois le renversement du gouvernement et du président de la république. Elles exigent de nouvelles élections. Svoboda les entraîne plus loin en organisant un coup d’état perlé au niveau local. Là où il fait règner son régime de terreur, Svoboda interdit le Parti des Régions et le Parti communiste ukrainien.

Le Parti communiste ukrainien appelle à la raison depuis plusieurs semaines. Il a récolté plus de 3.000.000 de signatures pour réclamer un referendum qui devrait décider si l’Ukraine veut un traité d’association avec l’UE ou une union douanière avec la Russie. La situation insurrectionnelle incombe non seulement aux trois partis d’opposition mais aussi au pouvoir, qui a offert le pays et le peuple « sur un plateau » aux dirigeants de la pseudo-opposition, aux groupes d'extrême-droite néo-nazis, aux organisations nationalistes violentes, aux politiciens étrangers qui appellent les gens à « radicaliser les protestations » et à « lutter jusqu'au bout ». Le PC met en exergue les problèmes sociaux. Il a la position la plus démocratique parmi les partis politiques. Mais son influence se limite à l’est et au sud de l’Ukraine.

Quel jeu jouent les grandes puissances (Etats-Unis, Union européenne, Russie) dans l’affrontement actuel ? Que recherchent-elles ?

Jean-Marie Chauvier. Zbigniew Brzezinski, le célèbre et influent géostratégiste étasunien, d’origine polonaise a tracé, dans les années 1990, la stratégie étasunienne pour maîtriser l’Eurasie et installer durablement l’hégémonie de son pays, avec l’Ukraine comme maillon essentiel. Pour lui, il y avait des « Balkans mondiaux », d’un côté l’Eurasie, de l’autre le grand Moyen-Orient. Cette stratégie a donné ses fruits en Ukraine avec la « révolution orange » de 2004. Elle a installé un réseau tentaculaire de fondations étasuniennes – comme Soros et la reganienne National Endowment for Democracy (NED) - qui rémunèrent des milliers de gens pour « faire progresser la démocratie ». En 2013-2014, la stratégie est différente. C’est surtout l’Allemagne d’Angela Merkel et l’UE qui sont aux commandes, aidées par des politiciens étasuniens comme McCain. On harangue les foules sur Maïdan et ailleurs avec une grande irresponsabilité: pour atteindre facilement leur objectif de faire basculer l’Ukraine dans le camp euro-atlantique, dont l’OTAN, ils s’appuient sur les éléments les plus antidémocratiques de la société ukrainienne. Mais cet objectif est irréalisable sans faire éclater l’Ukraine, entre l’est et l’ouest et avec la Crimée qui rejoindra la Russie comme sa population le souhaite. Le parlement de Crimée a déclaré : « Nous ne vivrons jamais sous un régime bandériste (fasciste) ». Et pour Svoboda et les autres fascistes, c’est la revanche de 1945 qu’ils vivent. Je crois malgré tout que la très grande majorité des Ukrainiens ne veut pas de cette nouvelle guerre civile ni de l’éclatement du pays. Mais sans doute, la société est à reconstruire !

>

>  Pour en savoir plus : Jean-Marie Chauvier, Euromaïdan ou la bataille d’Ukraine, 25 janvier 2014, http://www.mondialisation.ca/euromaidan-ou-la-bataille-dukraine/5366185 ; Ukraine :« quelle position» ?, 13 décembre 2013, publié par la revue « Politique » (Bruxelles) et repris parhttp://www.mondialisation.ca/ukraine-quelle-position/5361486 ; Allemagne nazie et OUN: repères , voir Le Monde Diplomatique, août 2007,http://www.monde-diplomatique.fr/2007/08/CHAUVIER/15050
>  
>  
> La politique antisociale de l’opposition révélée par WikiLeaks
>
> Viktor Pynzenyk, ancien ministre des finances et aujourd’hui membre du parti de l’opposition Oudar, de Vitali Klitchko, a expliqué en 2010 à l’ambassadeur des USA ce qu’il voulait pour l’Ukraine :
>
> • L’augmentation de l’âge de la retraite de deux ans à trois ans
> • La suppression des prépensions
> • La limitation des pensions pour les retraités qui travaillent
> • Le triplement du prix du gaz pour les ménages
> • L’augmentation des prix de l’électricité de 40 %
> • L’annulation de la Résolution gouvernementale exigeant le consentement des syndicats pour augmenter les prix du gaz
> • L’annulation de la Disposition législative interdisant aux fournisseurs communaux de couper les approvisionnements ou de donner des amendes aux consommateurs en cas de non-paiement des services communaux
> • La privatisation de toutes les mines de charbon
> • L’augmentation des prix des transports, l’annulation de tous les avantages
> • L’abolition des aides gouvernementales pour les naissances, les repas gratuits et les livres scolaires (il est écrit : « les familles doivent payer »)
> • L’annulation des exonérations de TVA sur les produits pharmaceutiques
> • L’augmentation des taxes sur l’essence et l’augmentation de 50 % des impôts sur les véhicules
> • Le payement des allocations de chômage après un minimum de six mois de travail seulement
> • Le payement des allocations de congé de maladie à partir du troisième jour de congé seulement
> • La non-augmentation du minimum vital (en introduisant cependant des possibilités de paiement supplémentaires pour les nécessiteux).
> 

Reference id	aka Wikileaks id #250429  ?
Subject	Former Tymoshenko Insider Calls Her Destructive, Wants Her Out Of Power
Origin	Embassy Kyiv (Ukraine)
Cable time	Wed, 24 Feb 2010 12:05 UTC
Classification	CONFIDENTIAL
Source	http://wikileaks.org/cable/2010/02/10KYIV278.html
History	Time unknown: Original unredacted version, leaked to Wikileaks Wed, 1 Dec 2010 22:01: First publication, original content redacted Thu, 17 Feb 2011 13:31: Publication withdrawn Sat, 19 Feb 2011 21:31: Re-published, original content redacted Thu, 1 Sep 2011 23:24: Re-published, original content redacted Thu, 8 Sep 2011 13:29: Original unredacted version published, with HTML goodies
Extras	? Comments, 1 media item

VZCZCXRO1951 RR RUEHDBU RUEHSL DE RUEHKV #0278/01 0551205 ZNY CCCCC ZZH R 241205Z FEB 10 FM AMEMBASSY KYIV TO RUEHC/SECSTATE WASHDC 9371 INFO RUCNCIS/CIS COLLECTIVE RUEHZG/NATO EU COLLECTIVE RUCPDOC/DEPT OF COMMERCE WASHINGTON DC RHEHAAA/NSC WASHDC RHMFISS/DEPT OF ENERGY WASHINGTON DC RUEATRS/DEPT OF TREASURY WASHINGTON DC

Hide header C O N F I D E N T I A L SECTION 01 OF 03 KYIV 000278 SIPDIS STATE FOR EUR/UMB AND EEB/OMA E.O. 12958: DECL: 02/23/2030 TAGS: PGOV [Internal Governmental Affairs], EFIN [Financial and Monetary Affairs], PINR [Intelligence], ECON [Economic Conditions], PREL [External Political Relations], UP [Ukraine] SUBJECT: FORMER TYMOSHENKO INSIDER CALLS HER DESTRUCTIVE, WANTS HER OUT OF POWER Classified By: Ambassador John F. Tefft for Reasons 1.4 (b) and (d) ¶1. (C) Summary. In a damning indictment of Prime Minster Yuliya Tymoshenko and her lack of leadership, respected economist, former Tymoshenko Bloc (BYuT) insider, and former Minister of Finance Viktor Pynzenyk argued that Tymoshenko would continue to work against reform. To limit her destructiveness, Pynzenyk argued for early parliamentary elections, which would help strengthen new leaders such as Tihipko and Yatsenyuk. He also expressed hope that the International Monetary Fund (IMF) would strictly hold Ukraine to its commitments to implement reform. Pynzenyk appeared to deliver his message not in anger, but in sincere sorrow for the country and frustration at his inability to convince Tymoshenko to take advantage of the opportunity presented by the economic crisis for reform. Instead, Pynzenyk said Tymoshenko wasted the opportunity in favor of populism and a simple desire for all-embracing power. End Summary. ---------------------------------- Tymoshenko: Power-hungry Populist ---------------------------------- ¶2. (C) During a meeting with the Ambassador on February 22, Viktor Pynzenyk, a former Tymoshenko insider, former Minister of Finance, and -- until his recent February 20 resignation -- head of the ten-member Reform and Order party within BYuT, accused Prime Minister Tymoshenko of wasting the opportunity for reform that came with the economic crisis. He believed that Tymoshenko would continue to work against reform, and that her argument would be that she and her government were able to make all domestic and international payments during the crisis without implementing what would amount to painful reforms for the public. In this sense, Pynzenyk said the IMF program had actually harmed Ukraine. Neither the Ukrainian government nor the public suffered terribly from the crisis thanks to IMF money. As a result, support for change that would pull the economy out of crisis evaporated. ¶3. (C) Pynzenyk said that it was an easy decision for Tymoshenko to do nothing to reform the economy. He was critical of her leadership skills and said that she made policy decisions without listening to considered advice. He found it difficult to understand Tymoshenko,s logic most of the time, except in the sense that her decisions were normally guided by &adventurous populism.8 She also was overly confident in her own decisions and believed everyone else is wrong. Pynzenyk concluded that Tymoshenko simply wanted to consolidate power in her own hands. In her eyes, populism helped her do this; reform would not. Pynzenyk's own frustration with his inability to influence policy led him to resign from his position as Minister of Finance in February 2009. He said that she wanted an "artist" who could paint a pretty picture, rather than a Finance Minister who would work to improve the economy. He was unwilling to become Tymoshenko's artist. --------------------------------------------- ---- Pre-term Parliamentary Elections Best for Country --------------------------------------------- ---- ¶4. (C) Pynzenyk was certain that Tymoshenko would continue to act as a destructive force in &hard-core8 opposition to Yanukovych. As a result, he argued that pre-term parliamentary elections would be best for the country. He assumed BYuT and Our Ukraine would lose seats in Parliament with a pre-term election. It would also allow new voices, such as Serhiy Tihipko and Arseniy Yatsenyuk, to gain a stronger position. Pynzenyk thought that the voters in the presidential election had shown that they wanted new leaders to come to power. ¶5. (C) Although elections would delay reform for a few more months, Pynzenyk thought a new parliament would be more likely to implement reform. He understood that this could delay the return of the IMF to Ukraine; but, Pynzenyk argued that the country could get through the next six months on its reserves, particularly if no new budget were adopted. The lack of a budget limited the government,s ability to spend, he said. In fact, Pynzenyk argued that pushing the country into a deeper crisis could actually be a benefit because voters and the leaders would feel the need for change more acutely. KYIV 00000278 002 OF 003 ---------------------------------- Pynzenyk's Prescription For Reform ---------------------------------- ¶6. (C) Pynzenyk argued that in the 1990s and in 2000, when the economy was truly in crisis, Ukraine had made some positive changes that led to growth. Ukraine again had a unique opportunity to reform the structure of the government itself, to tackle corruption, and to implement economic reform that would put the country back on the path to growth. He agreed with the conditions contained in the IMF package for Ukraine, including gas price increases and pension reform, but said that the IMF should be stricter in forcing adherence. Pynzenyk passed the Ambassador two documents, Preventative Measures and Upfront Reform Measures for the New Government, outlining his reform priorities. The papers are copied below, paras 8 and 9. --------- Comment --------- ¶7. (C) Pynzenyk appeared to deliver his message not in anger, but in sorrow for the country and in frustration at his inability to convince Tymoshenko to take advantage of the opportunity presented by the economic crisis for reform. His indictment of Tymoshenko was particularly damning coming from a man who saw it all from the inside. Pynzenyk is not an oligarch but an economics professor, one of the few we have found in high-levels of government in Ukraine. It is unfortunate that Tymoshenko,s unwillingness to make the hard decisions has cost the country dearly, not only in terms of larger deficits, greater public debt, and declining GDP, but also in that she has driven out intelligent, reform-minded officials, such as Pynzenyk. ---------------------- Preventative Measures ---------------------- ¶8. (U) Unofficial translation of Pynzenyk's ten preventative measures for Ukraine. A. Government reform (functional structure). Eliminate six ministries; subordinate other government bodies to the ministries. B. Increase the pension age: two years up for men; 3 years up for women. Cancel the right of early retirement and length of service calculation when one year is counted as two. (Note: For every year of work, workers in hazardous sectors -- such as steel workers and miners -- receive credit for two years worked. AT the end of 20 years at work, for example, miners' pensions are calculated on the basis of having worked 40 years.) C. Limit pensions for working pensioners. D. Cancel special pensions -- these were distributed to high-level government officials, judges, scientists, or managers at state-owned firms and are higher than normal pensions. E. Double gas prices for public consumption. Increase gas prices 50% for consumption by municipal heating companies. Increase electricity prices by 40%. F. Grant the authority to set prices to public service providers (for 2 years); increase service prices simultaneously with gas prices. G. Cancel the legislative provision banning communal service providers from cutting off or fining consumers for non-payment of communal services. H. Increase excise duty for petrol by EUR 60 (Note: Not clear on what volume. end note.) Cancel preferential rates, increase vehicle owner taxes by 50%. I. Keep the minimum subsistence-level payment unchanged but introduce extra payments for the needy. J. Bind privileges and social payments to incomes: if incomes are high, privileges and social payments will be lower. --------------------------------------------- - Priority Reform Measures for the New Government --------------------------------------------- ---- ¶9. (U) Below is Pynzenyk's paper on priority reform for the new government. KYIV 00000278 003 OF 003 Pensions: ¶1. Pension age increase (currently pension age is 55 for women; 60 for men). ¶2. Abolish special pensions ¶3. Limit pensions to working pensioners ¶4. Set pension age for military to age 60. ¶5. Abolish norm of retirement prior to pension age. Energy Sector: ¶1. Imminent increase of gas prices for households 2 times; additional 50% increase on July 1. Cancel Government Resolution requiring Trade Unions' consent for gas price increase. ¶2. Immediate increase of gas price for heating entities 50%; additional 30% by July 1. ¶3. Electricity tariff increase by 40%. ¶4. Privatization of all coal mines and cancelling of all subsidies to coal mining sector. Benefits: ¶1. Elimination of benefits for communal services, transportation, etc. ¶2. Elimination of government support for birth assistance, free meals and school books. (Families should pay.) Communal Services: ¶1. No new tax benefits. ¶2. Limit Single Tax Payers (STP) status. ¶3. Cancel special VAT regimes for rural areas. ¶4. Cancel VAT exemptions for pharmaceuticals. ¶5. Increase Excise tax for gasoline; increase auto-owners tax by 50%; unify excise tax. ¶6. Cancel double taxation treaty with Cyprus (today it is zero.) Rural Issues: ¶1. Cancel moratorium on land sales. ¶2. Ban subsidies for pork and chicken meat. Public Administration: ¶1. Reduce size of government to 14 ministries. One deputy prime minister. Abolish Minister of the Cabinet of Ministries position. Eliminate 6 ministries. ¶2. Subordinate all government entities to ministries (for instance, the Tax Administration, Customs Service, State Property Fund -- to MinFin.) ¶3. Limit extra payments to government officials. Other Social Funds ¶1. Temporary subordination to the government. ¶2. Cancel free tours for vacations. ¶3. Cancel any subsidies to businesses. ¶4. Unemployment subsidy payable only after minimum of 6 months of employment. ¶5. Introduce sick leave payment at 70% of income, but not less than subsistence level. ¶6. Sick leave payment starting only from 3rd day of leave. ¶7. Money saved from above should go to the Pension Fund. Prices: ¶1. Increase prices for transport; cancel transport benefits. End Pynzenyk's reform paper. TEFFT

Media

• SPIEGEL ONLINE - Nachrichten
• Add media item for this cable...

Comments

 Do not load Disqus comments widget (Disqus loads and executes third-party Javascript files, which might be deemed undesirable. Setting will take effect next time a page is loaded.)

User-supplied contents reflect the views of their respective authors, and not necessarily the views of the owner and/or moderator(s) of this web site. Posts with embedded links will have to be approved by a moderator. Only links to external web pages which appear to contribute complementary information to specifics in the cable will be allowed. Links to external web pages should not be construed as a statement of support of the external web sites by the owner and/or moderator(s) of cablegatesearch.net.

Gabriel Catalan, Andrea Varga- Marota „pericolului maghiar”. Scrisoare deschisă în apărarea lui Laszlo Tokes septembrie 21, 2013

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Sursa http://gabrielcatalan.wordpress.com/2013/09/21/marota-pericolului-maghiar-scrisoare-deschisa-in-apararea-lui-laszlo-tokes/
Marota „pericolului maghiar”. Scrisoare deschisă în apărarea lui Laszlo Tokes
septembrie 21, 2013


Marota „pericolului maghiar”.

Manipularea românilor cu exacerbarea naţionalistă şi farsa anticomunistă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureşului (Harghita) că “nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea mai zilele trecute ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”.

“Am început din păcate de puţină vreme politica de redobândire a românismului în afara frontierelor. Nu avem în intenţii nimic de genul celor nefericiţi susţinuţi de un cetăţean român care nu-şi merită această calitate, cel care mai zilele trecute cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”, a declarat Traian Băsescu.

De fapt, în ziua de 27 iulie a.c., europarlamentarul László Tőkés i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orbán, la lucrările Universităţii de Vară “Bálványos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască “un sistem de cooperare naţională”,astfel încât să ofere protecţie Transilvaniei (nu“protectorat”, în sensul utilizat de Hitler, Mussolini sau Stalin), “aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”, poziţie perfect îndreptăţită de tratatele internaţionale la care România şi Ungaria sunt părţi semnatare.

“Trebuie să vedem ce preţ plătim pentru această unitate (unitatea maghiarilor – n. r.). Îl rugăm pe premierul Viktor Orban şi Guvernul condus de el să construiască un sistem de cooperare naţională, în aşa fel încât să oferiţi protectorat Transilvaniei, cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”, declara László Tőkés, în prezenţa premierului Ungariei.

În pofida explicaţiilor lui Tőkés, preşedintele României nu şi-a schimbat părerea, ba chiar a încurajat criticile neîntemeiate ale altor politicieni la adresa fostului simbol al revoltei de la Timişoara din decembrie 1989, explicându-i premierului Victor Ponta care-i ceruse să-i retragă lui Tőkés Ordinului Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler dat în 2009 că nu-i poate retrage cea mai înaltă distincţie naţională pe care i-o conferise pastorului Tőkés la 20 de ani de la Revoluţie pentru contribuţia pe care acesta a avut-o în derularea evenimentelor care au condus la răsturnarea vechiului regim comunist decât după votul Consiliului de Onoare al Ordinului, care încă nu era legal constituit şi doar la propunerea unor alţi membri ai aceluiaşi ordin.

Conferirea decoraţiei era motivată, potrivit decretului semnat de şeful statului, de împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, “în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”, potrivit Monitorului Oficial.

László Tőkés a fost distins, de asemenea, cu medalia Robert Schuman, care i-a fost acordată de către preşedintele grupului PPE din PE, Joseph Daul, cu ocazia unei ceremonii organizate pentru a marca 20 de ani de la căderea comunismului în Europa.”

„Medalia i-a fost acordată lui László Tőkés ca semn de recunoaştere a rolului decisiv pe care l-a jucat acesta în Revoluţia din 1989, încheiată cu înlăturarea regimului dictatorial comunist condus de Nicolae Ceauşescu”, potrivit unui comunicat PPE.

Istoria României a uluit întotdeauna prin proporţiile uriaşe de fariseism şi duplicitate, trădare şi demagogie, prin clamarea ipocrită a valorilor morale, a „credinţei”, a „iubirii de neam, ţară şi aproape” pentru a masca dezgustătoarele acţiuni publice sau particulare ale… „ciocoilor vechi şi noi”, cum inspirat îi descria pe parveniţi Nicolae Filimon.

Niciodată însă nu a fost mai mare abjecţia decât în perioada comunistă, în „epoca de aur” şi mai ales în post-comunism, perioadă cunoscută de iniţiaţi ca “epoca de diamant”, era lui „vom fi iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât”. Şi, din păcate,„ciocoii roşii” au reuşit să se menţină la putere căci „somnul raţiunii naşte monştrii” şi au creat deja un nou monstru, „Infamul”, cum ar spune până şi un mason veritabil.

Aceştia clamează în numele României că sunt „români verzi”, dar fură tot şi au distrus până şi ceea ce s-a făcut bine în timpul lui Ceauşescu cu sudoarea a milioane de oameni, cu sânge şi lacrimi. În numele României ei fură munţii, apele, pădurile, sarea, aurul şi tot ce mai are ca resurse naturale ţara, dar cu „dibăcie”, mereu în numele patriotismului şi al ţării, ei identificându-se cu ţara însăşi şi cu raţiunea de a fi a României de azi şi de mâine.

Sunt o gaşcă cu ramificaţii multiple ce se articulează aparent dezordonat, dar urmează o ordine precisă în acţiunile sale. Ei sunt azi masoni, politicieni, ziarişti, oameni „de bine” şi cu afaceri „curate”, formatori de opinie şi ofiţeri de informaţii care distrug tot ce mai este încă bun şi viabil.

Ei sunt „români” şi „luptă” pentru România, dar nu dăruiesc nimic României, naţiunii române şi Europei, ci dăruiesc totul ego-lui, diavolului, celui ce le stăpâneşte inimile lor slabe şi minţile bolnave.

Nu dau nici măcar „zeciuiala” cuvenită din cât fură statului şi nici nu se arată milostivi cu ţăranul, amărâtul, orfanul, bolnavul şi văduva. Nu pot şi nu au cum să poată pentru că ei provin din pleava societăţii şi genetic sunt bolnavi, au inimile înrăite de ură, chiar şi pe ei înşişi se urăsc. Ei ar vrea să poată iubi şi să fie mai ales iubiţi, apoi realizează că nu pot şi atunci nimic din ceea ce posedă nu oferă fratern celor din jurul lor, aşa cum o cere regula de bază a omeniei şi democraţiei.

Sunt doar un grup mafiot naţional şi o reţea internaţională cu siguranţă legată prin fire invizibile, dar sensibile de toate ţările din Sud Estul European fost comunist. Provenienţa lor este în mare parte din fostul partid comunist şi mai ales din aparatul de represiune securist şi miliţienesc, dar şi din cel al armatei.

Astăzi, în România ei clamează din nou pericolul străin pentru ca să poată acapara şi puţinul ce a mai rămas de acaparat, averea imobiliară şi resursele solului, avertizează că străinii au un plan de distrugere a Transilvaniei, în mod special formând o mentalitate de cetate asediată şi încurajând astfel extremismul xenofob şi naţionalismul şovin în numele poporului mult iubit. Urmăriţi cu atenţie în Cotidianul sau la Realitatea TV, reacţiile lor isterico-patriotarde şi rezultatele lor. Chiar şi cel ce clamează la postul de televiziune amintit că este un mare patriot şi un necruţător luptător pentru „dreptate şi frăţie” are afaceri cu actualul guvern, dar susţine că este evident că pentru popor se sacrifică, deşi probabil că îşi plăteşte la negru angajaţii cu un salariu lunar sub nivelul minim legal, iar în particular îi blestemă: „nenorociţii aştia, ardei-ar focul, nu mai mor odată”.

Tunurile imobiliare ale acestei adevărate coloane a V-a neocomunisto-securiste sunt îndreptate în două direcţii fundamentale:

a) Sărăcirea populaţiei până la pauperizare pentru a putea prelua locuinţele de la bloc şi astfel să apară propietarii de blocuri şi chiriaşii, aparent ca în Occident, acţiune până acum eşuată nu numai în România.

b) Raptul de la comunităţile etnice şi religioase, altele decât „majoritatea binecuvântată” ortodoxă, strict română, condusă de „Comitetul Central” de la Patriarhie, ce se bazează pe „Comitetul Celest de Sfinţi Strict Români” (există un curent în Biserica Ortodoxă care, în zilele destinate Acatistului Domnului Isus, uneori se roagă Acatistul lui …. Ştefan cel Mare, înlocuiesc Molivtele Sfântului Vasile cel Mare cu nimic etc. – problematica aceasta este mai puţin cunoscută, dar este un alt subiect; adică distrug fundamentele milenare ale Sfintei Tradiţii Creştine în favoarea unei noi tradiţii securist-milenariste).

Astfel, averile catolicilor, germanilor, maghiarilor, cele protestante, cele evreieşti şi ale altor culte sau minorităţi sunt excelente ţinte ale furtului la fel ca şi acei membri ai minorităţii române care aveau dreptul la recuperare de proprietăţi şi în continuare sunt anticomunişti, care de asemenea sunt vizaţi ca potenţiale victime numai bune de furat.

Timp de 23 de ani, an de an, Departamentul de Stat al SUA a criticat România în raportul său anual pentru încălcarea dreptului de proprietate privată al cultelor.

Statul român plăteşte anual zeci de milioane de euro ca despăgubiri pentru greşelile materiale ale instanţelor naţionale din dosarele de revendicări imobiliare şi restituiri de proprietăţi confiscate abuziv, de 9 ani este monitorizat permanent prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei, dar fără prea mare succes.

De ce? Pentru că „noua elită” post-decembristă este formată în proporţie de peste 85% din noua „aristocraţie roşie” – cine face un studiu ştiinţific, statistic, lesne va observa care sunt „familiile” beneficiare, adică tot ei, nomenclaturiştii supravieţuitori, copiii, fraţii, unchii, verii şi nepoţii lor, afinii, precum şi „afiliaţii”.

Timp de 23 de ani cei care de la Bucureşti au furat „revoluţia” din Timişoara din decembrie 1989, au plănuit să minimizeze şi să nege rolul lui Tőkés László, omul-simbol al declanşării revoluţiei, căruia i s-au recunoscut meritele în străinătate, fiind elogiat pentru contribuţia sa la cauza promovării democraţiei la nivelul Parlamentului European, inclusiv premiat şi distins cu Medalia Robert Schuman de Grupul Parlamentar Popular la 17 decembrie 2009, ocazie cu care Joseph Daul a spus:“Oameni care au avut curajul şi tăria dumneavoastră au făcut posibilă reunificarea Europei. Oamenii ca dumneavoastră simbolizează cel mai bine viziunea umanistă a societăţii pe care noi, grupul PPE, nu am încetat să o apărăm, încă din vremea părinţilor fondatori ai Europei. Din toată inima, pentru români şi pentru Europa, vă mulţumesc.”

Abia după aceea, la finele anului 2009, Preşedintele României, al cărui partid de origine PD devenise din socialist popular, a decorat formal pe Tőkés şi a vrut să arate că e în acelaşi curent european, din cauza asta a fost recunoscut parţial ce a făcut în Timişoara şi anterior în anii ’80 prin protestele sale faţă de „sistematizarea” satelor, demolările de biserici şi monumente arhitectonice istorice, cenzură, imixtiunea statului în viaţa cultelor şi alte excese ale dictaturii ceauşiste.

Dacă ar fi existat o intenţie reală de condamnare a comunismului şi de recunoaştere publică a meritelor celor care precum Tőkés s-au împotrivit totalitarismului atunci timp de 4 ani ar fi fost cazul să nu mai fie atacat nemotivat şi să fie promulgată măcar o lege pentru casarea sentinţelor politice, din respect pentru morţii din Timişoara incineraţi şi a căror cenuşă a fost aruncată apoi la gura de canal din Popeşti-Leordeni…

Ar fi fost într-adevăr date înapoi terenurile şi casele naţionalizate, adică abuziv confiscate de regimul comunist. Ar fi încetat corupţia generalizată, nepotismul şi discriminările, s-ar fi aplicat legile în mod egal pentru toţi şi ar funcţiona statul de drept, respectul faţă de cetăţean şi electorat.

În schimb, aroganţa politicienilor actuali din România merge mai departe netulburată; ei sunt în mod constant fideli mentalităţii vechi din sec. XIX a cărei regulă de bază este parşivismul pe care l-am putea sintetiza astfel: „putem să semnăm orice ni se cere din afară, pentru că acasă, unde noi facem legile, aplicăm numai ce dorim, unde, cum, cât şi când vrem…”.

Iată cel mai bun exemplu. Au trecut 17 ani de când a fost semnat Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate între Ungaria şi România. Art. 15 alin. 1 prevede la lit. a) că:

„Părţile contractante se angajează ca, în reglementarea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale care trăiesc pe teritoriul lor, să îndeplinească Convenţia-cadru a Consiliului Europei cu privire la minorităţile naţionale, dacă în ordinea lor de drept internă nu există o reglementare mai favorabilă în privinţa drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor.”

Iar la lit. b) prevede respectarea documentelor internaţionale aflate în vigoare, emise pe acelaşi subiect de ONU, OSCE şi Consiliul Europei, enumerate în anexele tratatului („LISTA documentelor la care se referă paragraful (1) b) al art. 15 din Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară:

1. Documentul Reuniunii de la Copenhaga asupra Dimensiunii Umane a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, 29 iunie 1990.

2. Declaraţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice (Rezoluţia nr. 47/135), 18 decembrie 1992.

3. Recomandarea nr. 1.201 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la un protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitor la drepturile minorităţilor naţionale.

Părţile contractante sunt de acord că Recomandarea nr. 1.201 nu se referă la drepturi colective şi nici nu obligă părţile contractante să acorde persoanelor respective dreptul la un statut special de autonomie teritorială bazată pe criterii etnice.”):

“Părţile contractante, fără a aduce atingere conţinutului paragrafului de mai sus, în scopul protejării şi promovării identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţii române din Ungaria şi a minorităţii maghiare din România, vor aplica, ca angajamente juridice, prevederile care definesc drepturile acestor persoane, aşa cum sunt încorporate în documentele pertinente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi ale Consiliului Europei, menţionate în anexa la prezentul tratat.

(2) Drept urmare, părţile contractante reafirmă că persoanele la care se referă paragraful precedent au dreptul, exercitat în mod individual sau împreună cu alţi membri ai grupului lor, de a-şi exprima liber, de a-şi păstra şi dezvolta identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă. În mod corespunzător, ele au dreptul să înfiinţeze şi să menţină propriile instituţii, organizaţii sau asociaţii educative, culturale şi religioase, care pot apela la contribuţii financiare voluntare şi la alte contribuţii, precum şi la sprijin public, în conformitate cu legislaţia internă.”

În continuare, tratatul stipulează, printre altele:

“(3) Părţile contractante respectă dreptul persoanelor aparţinând minorităţii române din Ungaria şi al persoanelor aparţinând minorităţii maghiare din România de a folosi liber limba lor maternă, în particular şi în public, oral şi în scris. Ele vor lua măsurile necesare pentru ca aceste persoane să poată învăţa limba lor maternă şi să aibă posibilităţi adecvate pentru a fi educate în această limbă, în cadrul sistemului învăţământului de stat, la toate nivelurile şi formele, potrivit nevoilor acestora. Părţile contractante vor asigura condiţiile care să facă posibilă folosirea şi a limbii materne în relaţiile cu autorităţile locale, administrative şi judiciare, în conformitate cu legislaţia internă, precum şi cu angajamentele internaţionale asumate de cele două părţi. Aceste persoane au dreptul de a folosi numele şi prenumele lor în limba lor maternă şi se vor bucura de recunoaşterea oficială a acestora. În zonele locuite de un număr substanţial de persoane aparţinând minorităţilor respective, fiecare parte contractantă va permite să fie expuse, şi în limba minorităţii, denumiri tradiţionale locale, denumiri de străzi şi alte inscripţii topografice destinate publicului.

(4) Părţile contractante vor respecta dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a avea acces, în limba maternă, la informaţie şi la mijloace de comunicare în masă, electronice şi scrise, precum şi de a schimba liber şi de a difuza informaţii. Ele vor da acestor persoane posibilitatea, în cadrul legislaţiei interne a fiecăreia, de a înfiinţa şi de a administra propriile mijloace de comunicare în masă.

(5) Părţile contractante vor asigura exercitarea de către persoanele aparţinând acestor minorităţi a dreptului de a participa efectiv, individual sau prin partidele sau organizaţiile lor, la viaţa politică, economică, socială şi culturală şi la soluţionarea problemelor de interes naţional sau local, prin reprezentanţii lor aleşi în organele autorităţilor publice centrale şi locale. Fiecare parte contractantă, în luarea deciziilor asupra problemelor referitoare la protecţia şi promovarea identităţii naţionale a acestor persoane, va consulta organizaţiile, partidele politice sau asociaţiile acestora, în conformitate cu procedurile democratice de luare a deciziilor, prevăzute de lege.

(6) Părţile contractante respectă moştenirea culturală şi istorică a minorităţilor naţionale, sprijină eforturile acestora pentru protejarea monumentelor şi siturilor istorice care păstrează cultura şi istoria minorităţilor şi iau măsurile cuvenite pentru ca, în zonele cu populaţie mixtă, cetăţenii să cunoască valorile culturale româneşti, respectiv maghiare.

(7) Părţile contractante vor respecta dreptul persoanelor aparţinând acestor minorităţi de a menţine contacte libere între ele şi peste frontiere cu cetăţenii altor state, precum şi dreptul de a participa la activităţi ale organizaţiilor neguvernamentale, naţionale şi internaţionale.

(8) Părţile contractante recunosc că, în exercitarea drepturilor la care se referă acest articol, orice persoană aparţinând unei minorităţi va respecta, ca oricare alt cetăţean al statului respectiv, legislaţia naţională şi drepturile celorlalţi. Aceste persoane se bucură de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii cetăţeneşti ca şi ceilalţi cetăţeni ai ţării în care trăiesc.

(9) Părţile contractante, fără a aduce atingere măsurilor luate în cadrul politicii lor generale de integrare, se vor abţine de la orice politică ori practică având drept scop asimilarea, împotriva voinţei lor, a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi vor proteja aceste persoane împotriva oricărei acţiuni urmărind o astfel de asimilare. Ele se vor abţine, de asemenea, de la măsuri care, modificând proporţiile populaţiei din zonele locuite de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, sunt îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor care decurg din standardele şi normele internaţionale menţionate în paragraful (1) al prezentului articol.

(10) Părţile contractante se vor sprijini reciproc în urmărirea modului de punere în aplicare a prevederilor cuprinse în acest articol. În acest scop, în cadrul consultărilor periodice menţionate la art. 5 al prezentului tratat, părţile contractante vor examina şi probleme ale cooperării bilaterale referitoare la minorităţile naţionale, decurgând din aplicarea prevederilor prezentului tratat, şi vor constitui un comitet interguvernamental format din experţi. Ele vor coopera în desfăşurarea corespunzătoare a procedurilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi ale Consiliului Europei, care verifică îndeplinirea angajamentelor referitoare la protecţia minorităţilor naţionale, aşa cum sunt conţinute în documentele acestor organizaţii, la care părţile contractante au subscris.

(11) Părţile contractante vor coopera în vederea dezvoltării cadrului juridic internaţional pentru protecţia minorităţilor naţionale. Ele sunt de acord să pună în aplicare, ca parte a prezentului tratat, prevederile documentelor internaţionale, în virtutea cărora ele îşi vor asuma şi alte angajamente în ceea ce priveşte promovarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

(12) Nici unul dintre angajamentele cuprinse în acest articol nu poate fi interpretat ca implicând vreun drept de a întreprinde vreo activitate sau de a comite vreo acţiune contrară scopurilor şi principiilor Cartei Naţiunilor Unite, altor obligaţii decurgând din dreptul internaţional sau prevederilor Actului final de la Helsinki şi ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă. ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, inclusiv principiul integrităţii teritoriale a statelor.

Art. 16 Părţile contractante vor dezvolta cooperarea în domeniul mijloacelor de comunicare în masă. Ele vor favoriza circulaţia liberă a informaţiei referitoare la viaţa socială, politică, economică, culturală şi ştiinţifică din ţările lor şi vor sprijini orice efort îndreptat spre inţelegere, cunoaştere reciprocă obiectivă, spre depăşirea prejudecăţilor.”

De fapt, ce a zis Tőkés despre acordul dintre Austria şi Italia din 1946 privind Tirolul de Sud nu încalcă prevederile internaţionale sau europene comunitare în domeniul protejării drepturilor minorităţilor etnice, lingvistice şi religioase, dimpotrivă. Nici nu înseamnă nimic mai mult şi nu reprezintă nici mai puţin decât ceea ce s-a semnat de comun acord în septembrie 1996 prin încheierea tratatului dintre Ungaria şi România, înscriindu-se între principiile şi valorile reciproc asumate de cele două state, Actul Final de la Helsinki din 1975 sau Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 1990. Acordul dintre Austria şi Italia, semnat de Gruber şi De Gasperi la 4 septembrie 1946 şi anexat ulterior la Tratatul de pace dintre Puterile Aliate şi Italia din 10 februarie 1947, acorda autonomie provinciilor Tirolului de Sud locuite de germani/austrieci, italieni şi ladini, dându-le posibilitatea să-şi folosească limba maternă şi tradiţiile şi să-şi protejeze astfel identitatea lingvistică, etnică şi culturală, denumiri topografice şi hidrografice bilingve, învăţământ şi justiţie în limba maternă, dar şi autonomie legislativă şi executivă regională din 1948, respectiv provincială din 1972 când statutul autonom a fost revizuit şi completat. Din 1992, după rezolvarea la ONU a divergenţelor dintre populaţiile locale italieni, ladini şi germani autonomia Tirolului de Sud a devenit mai complexă, ajungând să atingă şi un nivel teritorial, nu doar cultural-lingvistic, toţi locuitorii zonei indiferent de limbă şi origine etnică beneficiind de dreptul de auto-guvernare. Probabil că o atare perspectivă sperie guvernul de la Bucureşti, dar având în vedere că se pregăteşte revizuirea Constituţiei şi descentralizarea administrativă, respectiv regionalizarea frica exagerată faţă de autonomia locală administrativă nu-şi are rostul în realitate.

Aşadar, Tőkés nu a vorbit ca Germania lui Hitler despre Austria, de Anschluss, de anexarea la Ungaria, nici de modelul Protectoratului German al Boemiei şi Moraviei sau de protecţie în sensul celei acordate de Federaţia Rusă entităţii ilegale a Transnistriei, provincie din cadrul Republicii Moldova, nerecunoscută ca subiect de drept internaţional, nici măcar nu a invocat modelul autonomist catalan, unde mai recent mulţi lideri regionali revendică secesiunea de Regatul Spaniei şi independenţa fără să sufere acuzaţiile grave şi umilinţele nemotivate pe care le suferă pastorul şi europarlamentarul László Tőkés în România.

Să nu uităm că în aceste două calităţi el este dator să vorbească în numele minorităţilor pe care le reprezintă şi să apere şi promoveze interesele acestora. Şi înainte de toate are dreptul civic la opinii, inclusiv politice şi la exprimarea şi susţinerea lor publică fără să suporte represalii de vreun fel cu atât mai puţin ameninţări, injurii, calomnii, acuzaţii nefondate, linşaj mediatic prin campanii denigratoare comandate de puterea politică şi/sau de serviciile secrete.

Doar incompetenţa, ignoranţa şi reaua voinţă pot explica reacţiile atât de agresive şi superficiale, primitive ale presei, formatorilor de opinie, diplomaţilor, funcţionarilor, militarilor şi politicienilor români indiferent de funcţia şi rangul lor, inclusiv sau mai ales ale premierului şi preşedintelui – care ar trebui să-şi aleagă cu mai mare grijă consilierii sau să-i mai trimită la cursuri de reciclare profesională înainte de a-i consulta (dacă nu cumva au şi omis să-i consulte în buna tradiţie dâmboviţeană a politrucului „ştie tot”).

Întrucât majoritatea presei româneşti se află în criză financiară şi trăieşte doar din divertisment ieftin şi isterizarea populaţiei, plus publicitate şi „comenzi de stat”, se scot de la naftalină metodele vechi ale Securităţii şi se apasă pedala naţionalismului etnicist, dând alarma falsă şi ridicolă că „vin ungurii să ne ia Ardealul”. Altceva mai bun nu ştie să facă mass-media autohtonă în anul de graţie 2013, doar denaturează şi face agitaţie în continuu pe teme imaginare, în vreme ce mulţi oameni mor de foame, mulţi bolnavi nu au bani şi relaţii pentru a primi un tratament adecvat, haitele de câini vagabonzi prosperă şi înspăimântă oraşele ţării, iar protestele civice de amploare împotriva exploatării cu cianuri a aurului din Apuseni sunt cvasi-ignorate.

Să ne amintim că la fel se petreceau lucrurile în România în ultimii ani din epoca Ceauşescu când înregistram cel mai ridicat nivel de mortalitate infantilă din Europa, dacă nu din lume şi totuşi în presă nu se publica nimic despre asta, ci se făcea campanie împotriva Ungariei pe motiv că publicându-se la Budapesta în 1986 un nou tratat de istorie a Ardealului ar vrea să revizuiască graniţa comună şi ar revendica teritorii sau că permiţându-se în 1988 manifestaţii contra dictatorului ori refugierea unor cetăţeni români în Ungaria ar însemna că se organizează acţiuni de spionaj şi se pregăteşte chiar de un război ca în 1919… (cel puţin în perioada interbelică autorităţile anunţau făţiş că introduc starea de asediu în zonele de frontieră, chit că apoi uitau să o ridice sau o prelungeau temporal şi spaţial aproape indefinit).

Oamenii mureau de subnutriţie, de frig, nu aveau tratament în spitale şi nici acces curent la cele necesare unui trai decent, dar Securitatea avea ca obiectiv principal pentru UM 0544 dezinformarea prin planul macabru de a arunca vina pe maghiari şi pe iredentismul ungar…

Aşa a fost şi în 1989. Protestul pastorului Tőkés a fost minimalizat, depreciat, negat sau anulat, chiar a fost prezentat ca dublu spion, inclusiv al Securităţii, nu doar i s-a pus eticheta de spion maghiar. Sub aceste pretexte diversioniste, Securitatea, Miliţia şi Armata, plus Gărzile Patriotice, au intervenit brutal, au torturat, rănit şi ucis zeci şi sute de timişoreni de toate confesiunile şi etniile oraşului (români, maghiari, germani, sârbi, ţigani).

Paul Goma, primul dizident important anti-comunist român, este tratat în mod similar de autorităţile române şi de opinia publică românească de mai bine de 35 de ani. În ultimii ani a fost acuzat public şi vehement de anti-semitism pe baza exprimării unor păreri mai controversate cu privire la persecuţia evreilor din România sub Hitler şi Antonescu, fără să o nege, dar şi a rolului lor activ în instaurarea comunismului şi din acest motiv sau mai bine spus sub acest pretext a fost cenzurat, atacat şi desfiinţat public practic. Deşi rămâne un simbol al dizidenţei, fiind semnatarul Chartei ’77 şi iniţiatorul mişcărilor de protest anticeauşiste din România, exilat, maltratat, denigrat, ameninţat, şantajat şi chiar victimă a unor tentative de asasinare din partea Securităţii, nici acum nu a primit înapoi cetăţenia română, transmiţându-i-se în mod repetat că procedurile îl obligă să facă cerere, deşi el nu a renunţat niciodată la ea, ci i s-a retras; în schimb, de curând, a primit cetăţenia moldoveană, ceea ce poate însemna că Republica Moldova ar exista mai mult bun simţ şi democraţie ca la vest de Prut.

Poate că pastorul şi europarlamentarul László Tőkés ar trebui să urmeze oarecum exemplul altui faimos dizident anticomunist, regretatul muncitor Vasile Paraschiv, care a refuzat public să primească o decoraţie prezidenţială şi să-i returneze medalia Preşedintelui Traian Băsescu în semn de protest faţă de neîndeplinirea angajamentelor şi nerespectarea promisiunilor făcute în Parlament şi asumate în Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România cu ocazia pronunţării “solemne” a declaraţiei de condamnare a regimului comunist din România ca ilegitim şi criminal în 18 decembrie 2006. Oricum, totul a fost şi este în continuare, în buna tradiţie mioritică, doar o farsă burlescă!!!

Andrea Varga Gabriel Catalan