marți, 2 aprilie 2013


Ultimul recensământ din România a scos la suprafaţă o scădere dramatică a populaţie. Problema nu este deloc una singulară şi caracteristică doar României: populaţia întregii Europe se află într-un proces de îmbătrânire, natalitatea este în scădere, toate acestea având un impact semnificativ asupra sistemelor sociale, de pensii, asupra pieţei forţei de muncă, etc. În Europa Centrală şi de Est fenomenul a cunoscut o curbă foarte abruptă după prăbuşirea comunismului, unde precaritatea economică şi scăderea nivelului de trai au accentuat fenomenul. Este la fel de posibil ca şi în Europa de vest cauzele fenomenului să aibă o legătură cu deteriorarea standardelor sociale şi criza în care a intrat statul social. există o legătură între prosperitate şi demografie, între tipurile de capitalism şi evoluţiile demografice? Pe de o parte, perioada postbelica, in care au fost puse în aplicare politicile statului bunăstării, a fost perioada boom-ului demografic în lumea occidentală. Şi politicile sociale ale regimurilor din Europa centrală şi de est au avut efecte similare. Pe de altă parte, ţări sărace, cu PIB pe cap de locuitor mult mai mic decât cel din Europa de vest sau de Est, traversează perioade de efervescenţă demografică. Sunt factorii care influenţează demografia mai ales economici, politici sau culturali? Unde trebuie să căutăm explicaţiile pentru declinul demografic: în contextul economic, în efectele terapiei de şoc sau în structura modernităţii şi post-modernităţii? Cum putem stimula natalitatea şi, mai ales, este nevoie de aşa ceva, în condiţiile în care există suficiente avertismente care ne arată că ritmul actual de creştere al populaţiei la nivel global este nesustenabil pentru planetă? Există o contradicţie între soluţiile locale şi cele globale şi cum ar trebui să se poziţioneze România şi în special stânga din România în aceasta dezbatere?
Textele temei:

Niciun comentariu: