Nedumeriri sau Stalin si Ceausescu in jurnalul Ninei Cassian
Acad. Florin Constantiniu
Revista Clipa
Citesc jurnalul/memoriile Ninei Cassian (Memoria ca zestre, 3 vol. Cartile Tango, Bucuresti, 2010). Dincolo de marturia unei femei de mare inteligenta si de ascutita sensibilitate, cititorului, dar mai ales istoricului, i se ofera imaginea catorva decenii care acopera perioadele interbelica, al Doilea Razboi Mondial, comunista si postcomunista. Mai mult decat un document scriitoricesc, mai mult decat pasiunile, unele mistuitoare, pentru diversi barbati (in primul rand, sotul autoarei, Al. I. stefanescu – Ali, dar si multi altii, intre care Marin Preda), sunt in aceste pagini o multime de informatii si situatii, o adevarata mina pentru cercetatorul istoriei contemporane a Romaniei. Cate un episod este de-a dreptul antologic, precum o discutie a autoarei cu Leonte Rautu pentru a afla motivele interzicerii candidaturii ei intr-un „organ” de partid, dialog vrednic de teatrul lui Eugen Ionescu (vol. 2, p. 9-10). Se invata din el despre atmosfera anilor ’50 mai mult decat din zeci de documente.
Acum si aici, as vrea sa-mi exprim nedumerirea in privinta logicii autoarei in evaluarea a doua personalitati care i-au / ne-au marcat viata celor care am trait sub semnul lor: Stalin si Ceausescu.
Nina Cassian a intrat in UTC in anii ilegalitatii si s-a angajat intens si total in lupta PCR pentru edificarea Romaniei socialiste.
In entuziasmul combatantului comunist, convins, fara rezerve, de dreptatea cauzei sale, ea n-a observat ca, in fapt, comunizarea Romaniei insemna sovietizarea ei, ca in Romania – ca si in celelalte tari satelite ale URSS – era impus un fals socialism, un socialism denaturat de realitatile ruse, destinat sa serveasca ocupatiei sovietice drept camuflaj sau ambalaj.
Cine „canta” socialismul de tip sovietic, mai exact, de tip stalinist, servea interesele ocupantului sovietic, devenind astfel instrumentul lui.
Poate era si greu de observat pentru scriitorii deveniti, dupa des repetata formula a retoricii oficiale „ingineri ai sufletelor omenesti”, calitate in care beneficiau de o situatie privilegiata – case de creatie la Pelisor si Foisor, la Sinaia, pe litoral, drepturi de autor considerabile etc. – o situatie care o facea pe autoare sa noteze in 1949: „Eu, de fapt, aici (la Sinaia – n. n.) traiesc in societatea comunista” (vol. 1, p. 98). si, in continuare: „Trebuie sa lupt sa fie pentru toti si pentru totdeauna” (ibidem). Numai ca, traind deja in comunism, Nina Cassian nu stia nimic de teribila represiune abatuta asupra tarii, represiune careia ii cadeau victime elitele Romaniei.
Pe Stalin, cel aflat la originea tuturor acestor orori, Nina Cassian il admira, il iubeste, il venereaza. La moartea lui (5 martie 1953), scrie versuri ca acestea: „Cuvantul urca greu pana la mine. / Durerea ca o ancora il tine / si de ma lupt sa-l scot din fund de ape / tot nu-i pot da intregul rost, / sa spun de tine, cel care ne-ai fost / ca painea si ca aerul de-aproape… / Atat de simplu chipul tau / si haina ta, / ca floarea-n mana ta-nflorea / si oamenii, de gandul tau vegheati / cresteau inalti / cresteau curati [...] / Stam neclintiti, milioane / sub raza ta, pe-ntinsa lumii harta, / ca niste drepte, omenesti coloane, / din epoca ce numele ti-l poarta” (vol. 1, p. 301-302). Sa retinem, deocamdata, ultimul vers „din epoca ce numele ti-l poarta”.
Desigur, mai tarziu – dar nici jurnalul, nici comentariile autoarei la jurnal nu explica „despartirea de Stalin” –, Nina Cassian, ca si cum l-ar fi auzit pe Sfantul Rémy la botezul lui Clovis, s-a hotarat „sa arda ce-a adorat si sa adore ce-a ars” si… a emigrat in SUA. Nu a fost singura in aceasta situatie. Cati din vajnicii anticomunisti de astazi nu au urmat acelasi traseu?
Dar daca nici cand a rupt-o cu Stalin nu a avut izbucniri de furie si de ura fata unul din cei mai mari asasini ai istoriei, Ceausescu atrage la fiecare pas fulgerele autoarei. Ea care „canta” „epoca lui Stalin” este oripilata de „epoca Nicolae Ceausescu”. Imaginea pe care o ofera despre Romania acelor ani este apocaliptica. La caderea lui e fericita, dar nu pe deplin: „Monstruoasa pereche a fost executata! imi pare rau doar ca au murit țanțoși, agresivi, ca n-au apucat să simta gustul umilinței” (vol. 3, p. 88).
Cunosc persoane, indiferente sau ostile lui Ceausescu, care încearcă un sentiment de repulsie la fiecare reluare a filmului cu monstruosul, odiosul, ticălosul proces de la Târgoviste, un linșaj juridic, unde organizatorii procesului si executanții lui s-au întrecut în abjecție (doar Gica Popa pare – repet, pare – să fi avut un dram de conștiință când s-a sinucis!) si, iata, o femeie si inca o poeta, regreta ca cei doi condamnati „n-au apucat sa simta gustul umilintei”. Ce mai trebuiau sa indure pentru ca Nina Cassian sa fie satisfacută! De ce nu a regretat ea că Stalin – autorul unui adevărat genocid – n-a simțit „gustul umilinței” si a rămas și în moarte – cum o dovedeste poezia ei – „până la ultima suflare [...] al clasei muncitoare fiu și părinte al ei”.
Chiar judecat cu maxima asprime, Ceausescu nu poate fi pus alaturi de Stalin. E un adevar de domeniul evidentei: in timpul regimului sau nu s-a creat nici un „Arhipelag Gulag”, nici nu s-a organizat „o Mare Teroare” in România.
Partea cea mai dura a perioadei comuniste din tara noastra a fost in anii ’40-’50, când Nina Cassian era trup și suflet cu regimul impus de ocupantul sovietic. Care este logica atitudinii ei? Și, mai ales, care sunt cauzele acestei deosebiri de evaluare? Voi reveni. Pana atunci, sa spun insa că, la citirea acestui jurnal, regret că nu am fost și eu cu Nina Cassian la Sinaia sau la 2 Mai!
Sursa: "http://www.revistaclipa.com/4141/2010/09/repere-academice/nedumeriri-sau-stalin-si-ceausescu-in-jurnalul-ninei-cassian" Revista Clipa
Acad. Florin Constantiniu
Revista Clipa
Citesc jurnalul/memoriile Ninei Cassian (Memoria ca zestre, 3 vol. Cartile Tango, Bucuresti, 2010). Dincolo de marturia unei femei de mare inteligenta si de ascutita sensibilitate, cititorului, dar mai ales istoricului, i se ofera imaginea catorva decenii care acopera perioadele interbelica, al Doilea Razboi Mondial, comunista si postcomunista. Mai mult decat un document scriitoricesc, mai mult decat pasiunile, unele mistuitoare, pentru diversi barbati (in primul rand, sotul autoarei, Al. I. stefanescu – Ali, dar si multi altii, intre care Marin Preda), sunt in aceste pagini o multime de informatii si situatii, o adevarata mina pentru cercetatorul istoriei contemporane a Romaniei. Cate un episod este de-a dreptul antologic, precum o discutie a autoarei cu Leonte Rautu pentru a afla motivele interzicerii candidaturii ei intr-un „organ” de partid, dialog vrednic de teatrul lui Eugen Ionescu (vol. 2, p. 9-10). Se invata din el despre atmosfera anilor ’50 mai mult decat din zeci de documente.
Acum si aici, as vrea sa-mi exprim nedumerirea in privinta logicii autoarei in evaluarea a doua personalitati care i-au / ne-au marcat viata celor care am trait sub semnul lor: Stalin si Ceausescu.
Nina Cassian a intrat in UTC in anii ilegalitatii si s-a angajat intens si total in lupta PCR pentru edificarea Romaniei socialiste.
In entuziasmul combatantului comunist, convins, fara rezerve, de dreptatea cauzei sale, ea n-a observat ca, in fapt, comunizarea Romaniei insemna sovietizarea ei, ca in Romania – ca si in celelalte tari satelite ale URSS – era impus un fals socialism, un socialism denaturat de realitatile ruse, destinat sa serveasca ocupatiei sovietice drept camuflaj sau ambalaj.
Cine „canta” socialismul de tip sovietic, mai exact, de tip stalinist, servea interesele ocupantului sovietic, devenind astfel instrumentul lui.
Poate era si greu de observat pentru scriitorii deveniti, dupa des repetata formula a retoricii oficiale „ingineri ai sufletelor omenesti”, calitate in care beneficiau de o situatie privilegiata – case de creatie la Pelisor si Foisor, la Sinaia, pe litoral, drepturi de autor considerabile etc. – o situatie care o facea pe autoare sa noteze in 1949: „Eu, de fapt, aici (la Sinaia – n. n.) traiesc in societatea comunista” (vol. 1, p. 98). si, in continuare: „Trebuie sa lupt sa fie pentru toti si pentru totdeauna” (ibidem). Numai ca, traind deja in comunism, Nina Cassian nu stia nimic de teribila represiune abatuta asupra tarii, represiune careia ii cadeau victime elitele Romaniei.
Pe Stalin, cel aflat la originea tuturor acestor orori, Nina Cassian il admira, il iubeste, il venereaza. La moartea lui (5 martie 1953), scrie versuri ca acestea: „Cuvantul urca greu pana la mine. / Durerea ca o ancora il tine / si de ma lupt sa-l scot din fund de ape / tot nu-i pot da intregul rost, / sa spun de tine, cel care ne-ai fost / ca painea si ca aerul de-aproape… / Atat de simplu chipul tau / si haina ta, / ca floarea-n mana ta-nflorea / si oamenii, de gandul tau vegheati / cresteau inalti / cresteau curati [...] / Stam neclintiti, milioane / sub raza ta, pe-ntinsa lumii harta, / ca niste drepte, omenesti coloane, / din epoca ce numele ti-l poarta” (vol. 1, p. 301-302). Sa retinem, deocamdata, ultimul vers „din epoca ce numele ti-l poarta”.
Desigur, mai tarziu – dar nici jurnalul, nici comentariile autoarei la jurnal nu explica „despartirea de Stalin” –, Nina Cassian, ca si cum l-ar fi auzit pe Sfantul Rémy la botezul lui Clovis, s-a hotarat „sa arda ce-a adorat si sa adore ce-a ars” si… a emigrat in SUA. Nu a fost singura in aceasta situatie. Cati din vajnicii anticomunisti de astazi nu au urmat acelasi traseu?
Dar daca nici cand a rupt-o cu Stalin nu a avut izbucniri de furie si de ura fata unul din cei mai mari asasini ai istoriei, Ceausescu atrage la fiecare pas fulgerele autoarei. Ea care „canta” „epoca lui Stalin” este oripilata de „epoca Nicolae Ceausescu”. Imaginea pe care o ofera despre Romania acelor ani este apocaliptica. La caderea lui e fericita, dar nu pe deplin: „Monstruoasa pereche a fost executata! imi pare rau doar ca au murit țanțoși, agresivi, ca n-au apucat să simta gustul umilinței” (vol. 3, p. 88).
Cunosc persoane, indiferente sau ostile lui Ceausescu, care încearcă un sentiment de repulsie la fiecare reluare a filmului cu monstruosul, odiosul, ticălosul proces de la Târgoviste, un linșaj juridic, unde organizatorii procesului si executanții lui s-au întrecut în abjecție (doar Gica Popa pare – repet, pare – să fi avut un dram de conștiință când s-a sinucis!) si, iata, o femeie si inca o poeta, regreta ca cei doi condamnati „n-au apucat sa simta gustul umilintei”. Ce mai trebuiau sa indure pentru ca Nina Cassian sa fie satisfacută! De ce nu a regretat ea că Stalin – autorul unui adevărat genocid – n-a simțit „gustul umilinței” si a rămas și în moarte – cum o dovedeste poezia ei – „până la ultima suflare [...] al clasei muncitoare fiu și părinte al ei”.
Chiar judecat cu maxima asprime, Ceausescu nu poate fi pus alaturi de Stalin. E un adevar de domeniul evidentei: in timpul regimului sau nu s-a creat nici un „Arhipelag Gulag”, nici nu s-a organizat „o Mare Teroare” in România.
Partea cea mai dura a perioadei comuniste din tara noastra a fost in anii ’40-’50, când Nina Cassian era trup și suflet cu regimul impus de ocupantul sovietic. Care este logica atitudinii ei? Și, mai ales, care sunt cauzele acestei deosebiri de evaluare? Voi reveni. Pana atunci, sa spun insa că, la citirea acestui jurnal, regret că nu am fost și eu cu Nina Cassian la Sinaia sau la 2 Mai!
Sursa: "http://www.revistaclipa.com/4141/2010/09/repere-academice/nedumeriri-sau-stalin-si-ceausescu-in-jurnalul-ninei-cassian" Revista Clipa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu