AVEM SAU NU AVEM ALTERNATIVĂ LA IMPORTUL DE GAZE DE LA RUŞI?
Miza gazului de peste 20 mld. $ din Marea Neagră este spre ce ţărm va veni conducta
ieri, 20:20
Miza gazului descoperit în Marea Neagră, în cazul în care cantităţile identificate de Petrom şi ExxonMobil în perimetrul Neptun se vor dovedi bune de comercializat, este spre ce ţărm va fi construită conducta care va lega această „pungă“ de uscat.
Locul unde s-au găsit cele 42-84 de miliarde mc de gaz este la 170 km de ţărmul românesc şi la 220 km de ţărmul Turciei la Marea Neagră. O conductă submarină costă circa 1,4 milioane de euro pe kilometru, deci ar costa circa 200 milioane de euro toată conducta spre ţărm.
Practic, independenţa energetică a României faţă de importurile de gaze ruseşti va fi asigurată numai în contextul în care aceste cantităţi vor fi aduse pe piaţa locală.
Nu este clar în acest moment dacă austriecii şi americanii sunt obligaţi să aducă gazul în România.
„Ar trebui să fie realizat un joint-venture între Petrom, ExxonMobil şi Transgaz (operatorul naţional de transport de gaze naturale – n.red.) pentru construcţia conductei care să aducă aceste gaze la ţărm. Este o chestie de negociere. Am vorbit la Autoritatea Naţională de Resurse Minerale (ANRM) pentru a începe o legislaţie offshore, legislaţie prin care se fie reglementate toate aspectele care ţin de explorare, transport, taxe şi redevenţe. Trebuie să gândim totul pentru Marea Neagră. Nu vreau să pierd această ocazie pentru România“, a declarat ieri ministrul delegat pentru energie Constantin Niţă.
Grup Servicii Petroliere, firmă românească controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, a construit o conductă submarină de 150 km pentru ruşi în Marea Neagră în valoare de 269 milioane de dolari.
Chiar dacă companiile OMV Petrom şi ExxonMobil au declarat că lucrările în perimetrul Neptun sunt încă într-o fază incipientă, discuţia despre viitoarea destinaţie a gazelor descoperite aici are sens mai ales în contextul în care România importă circa 25% din necesarul de consum din Rusia, iar rezervele actuale de gaze îi mai ajung numai pentru 15 ani, potrivit celor mai recente date.
La 170 de kilometri de ţărmul românesc a fost identificată o acumulare de gaze de 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze. Dacă se ia valoarea maximă a intervalului şi un factor de recuperare de 70%, rezultă o valoare a acestei acumulări de peste 20 mld. dolari.
Practic, numai din această pungă de gaze România şi-ar putea acoperi întreg consumul pentru 4 ani de zile sau ar putea renunţa la importurile ruseşti pe o perioadă de 20 de ani. Aceste calcule au însă rost dacă acest gaz va ajunge într-adevăr pe ţărmul românesc.
„Acum operatorul dispune de ceea ce găseşte acolo. În vechea lege a petrolului, statul avea drept de preemţiune, dar în 2004 această prevedere a fost scoasă“, a declarat Corneliu Condrea, directorul departamentului de petrol şi gaze din cadrul Ministerului Economiei.
Cineva a scos din lege dreptul de preemţiune al statului român
În vechea Lege a Petrolului 134/1995, la capitolul 3, articolul 27, litera d) se prevedeau următoarele: titularul acordului petrolier are dreptul de a dispune asupra cantităţilor de petrol ce îi revin, conform clauzelor acordului petrolier, care nu au fost achiziţionate de statul român, inclusiv să le exporte.
În iunie 2004, vechea lege este aprobată şi înlocuită de Legea Petrolului 238/2004. Aici dreptul titularului de acord petrolier este să dispună asupra cantităţilor de petrol ce îi revin, conform clauzelor acordului petrolier, inclusiv să le exporte, statul fiind astfel scos din ecuaţie. Întrebat de ce a fost făcută această modificare, Condrea a spus că schimbările au venit la presiunile Uniunii Europene.
În decembrie 2004, statul a decis să vândă pachetul majoritar de acţiuni pe care îl deţinea în Petrom către grupul petrolier austriac OMV, într-o tranzacţie prin care a încasat circa 750 de milioane de euro pentru acţiuni. Operaţiunea a fost urmată de o majorare de capital cu o valoare similară.
Tot în lege se mai arată că este dreptul titularului de acord petrolier să monteze conducte colectoare şi instalaţii proprii pentru transportul petrolului şi al produselor sale petroliere.
Transgaz nu insistă pe dreptul său de a transporta gazul
Recent, un oficial al Transgaz a spus la rândul său că întreaga investiţie în conductele care ar urma să lege rezervele din Marea Neagră de ţărm s-ar ridica la zeci de milioane de euro şi că aceste investiţii ar urma să fie făcute de companiile implicate în proiect, fără a fi exclusă o contribuţie a Transgaz. Întrebat dacă este posibil însă ca Petrom să ia decizia construcţiei conductei spre un alt ţărm decât cel românesc al Mării Negre, oficialul Transgaz a declarat că acest lucru va depinde într-o anumită măsură şi de negocierile care vor avea loc cu statul român.
„Dacă România este obtuză, dacă va pune condiţii inacceptabile, este posibilă şi această variantă“, a precizat la momentul respectiv Mihai Pătârniche, directorul dispecerului de gaze naturale din cadrul Transgaz.
Tot la condiţiile de piaţă a făcut aluzie chiar şi şeful OMV, Gerhard Roiss, în cadrul unei conferinţe în 2012. La acel moment, Roiss a declarat că gazele care ar putea fi scoase de la mare adâncime din Marea Neagră vor merge prima dată pentru alimentarea pieţei din România, dar acest lucru nu se va întâmpla dacă preţul gazelor de pe piaţa locală, nivelul redevenţelor sau mărimea zăcământului nu vor justifica investiţia de acolo, evaluată la miliarde de dolari.
OMV are interese mari în Turcia, unde a dat un miliard de euro pe Petrol Ofisi
Acum, sonda Domino-1, cea care a adus primele rezultate privind existenţa gazelor la mare adâncime în Marea Neagră este amplasată la o distanţă de 170 de kilometri de ţărmul românesc, în ape cu o adâncime de circa 1.000 de metri. Până la cel mai apropiat punct al ţărmului turcesc de exemplu este o distanţă de circa 200 de kilometri. În octombrie 2010, OMV a dat un miliard de euro pentru a cumpăra compania turcească Petrol Ofisi, care deţine un lanţ de benzinării de peste 3.000 de puncte de alimentare. Totodată, pentru Turcia planurile OMV sunt acelea de a construi o termocentrală pe gaze de circa 860 de MW, la Samsun, la ţărmul Mării Negre. Centrala este similară cu cea făcută la Brazi după o investiţie de 530 de milioane de euro.
Turcia este de altfel cea mai promiţătoare piaţă din punctul vedere al consumului în contextul în care perspectivele oferite de piaţa europeană nu sunt încurajatoare.
Totodată, Nabucco, investiţia despre care se vorbeşte de mai bine de un deceniu şi care trebuia să mai reducă dependenţa europeană de importurile de gaze din Rusia prin conectarea la regiunea Caspică, a intrat la apă în 2012, acţionarii proiectului anunţând oficial, după luni de zvonuri, reducerea drastică a gazoductului de la 3.900 de kilometri la numai 1.300 de kilometri. Dacă până la acel moment gazoductul trebuia să se lege direct de rezervele caspice bogate, mai precis la zăcământul azer Shah Deniz II, Nabucco Vest, varianta scurtă a proiectului, pierde un lucru foarte important, controlul asupra rutei de import care va intra în mâinile Turciei. Asta pentru că BOTAS (Turcia) alături de azerii de la SOCAR au venit cu un proiect propriu, Trans-Anatolian-Pipeline (TANAP), care ar traversa Turcia şi care s-ar putea lega pe viitor şi la resursele de gaze din Irak, dincolo de cele caspice. Practic, Nabucco Vest va fi alimentat prin TANAP. În dezvoltarea zăcământului Shah Deniz II, de unde se vor extrage 16 miliarde de metri cubi anual, sunt implicaţi gigantul petrolier BP (25,5%), norvegienii de la Statoil (25,5%), SOCAR (10%), Lukoil (10%), francezii de la Total (10%), Compania Petrolieră Naţională a Iranului (10%) şi turcii de la TPAO (9%).
Locul unde s-au găsit cele 42-84 de miliarde mc de gaz este la 170 km de ţărmul românesc şi la 220 km de ţărmul Turciei la Marea Neagră. O conductă submarină costă circa 1,4 milioane de euro pe kilometru, deci ar costa circa 200 milioane de euro toată conducta spre ţărm.
Practic, independenţa energetică a României faţă de importurile de gaze ruseşti va fi asigurată numai în contextul în care aceste cantităţi vor fi aduse pe piaţa locală.
Nu este clar în acest moment dacă austriecii şi americanii sunt obligaţi să aducă gazul în România.
„Ar trebui să fie realizat un joint-venture între Petrom, ExxonMobil şi Transgaz (operatorul naţional de transport de gaze naturale – n.red.) pentru construcţia conductei care să aducă aceste gaze la ţărm. Este o chestie de negociere. Am vorbit la Autoritatea Naţională de Resurse Minerale (ANRM) pentru a începe o legislaţie offshore, legislaţie prin care se fie reglementate toate aspectele care ţin de explorare, transport, taxe şi redevenţe. Trebuie să gândim totul pentru Marea Neagră. Nu vreau să pierd această ocazie pentru România“, a declarat ieri ministrul delegat pentru energie Constantin Niţă.
Grup Servicii Petroliere, firmă românească controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, a construit o conductă submarină de 150 km pentru ruşi în Marea Neagră în valoare de 269 milioane de dolari.
Chiar dacă companiile OMV Petrom şi ExxonMobil au declarat că lucrările în perimetrul Neptun sunt încă într-o fază incipientă, discuţia despre viitoarea destinaţie a gazelor descoperite aici are sens mai ales în contextul în care România importă circa 25% din necesarul de consum din Rusia, iar rezervele actuale de gaze îi mai ajung numai pentru 15 ani, potrivit celor mai recente date.
La 170 de kilometri de ţărmul românesc a fost identificată o acumulare de gaze de 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze. Dacă se ia valoarea maximă a intervalului şi un factor de recuperare de 70%, rezultă o valoare a acestei acumulări de peste 20 mld. dolari.
Practic, numai din această pungă de gaze România şi-ar putea acoperi întreg consumul pentru 4 ani de zile sau ar putea renunţa la importurile ruseşti pe o perioadă de 20 de ani. Aceste calcule au însă rost dacă acest gaz va ajunge într-adevăr pe ţărmul românesc.
„Acum operatorul dispune de ceea ce găseşte acolo. În vechea lege a petrolului, statul avea drept de preemţiune, dar în 2004 această prevedere a fost scoasă“, a declarat Corneliu Condrea, directorul departamentului de petrol şi gaze din cadrul Ministerului Economiei.
Cineva a scos din lege dreptul de preemţiune al statului român
În vechea Lege a Petrolului 134/1995, la capitolul 3, articolul 27, litera d) se prevedeau următoarele: titularul acordului petrolier are dreptul de a dispune asupra cantităţilor de petrol ce îi revin, conform clauzelor acordului petrolier, care nu au fost achiziţionate de statul român, inclusiv să le exporte.
În iunie 2004, vechea lege este aprobată şi înlocuită de Legea Petrolului 238/2004. Aici dreptul titularului de acord petrolier este să dispună asupra cantităţilor de petrol ce îi revin, conform clauzelor acordului petrolier, inclusiv să le exporte, statul fiind astfel scos din ecuaţie. Întrebat de ce a fost făcută această modificare, Condrea a spus că schimbările au venit la presiunile Uniunii Europene.
În decembrie 2004, statul a decis să vândă pachetul majoritar de acţiuni pe care îl deţinea în Petrom către grupul petrolier austriac OMV, într-o tranzacţie prin care a încasat circa 750 de milioane de euro pentru acţiuni. Operaţiunea a fost urmată de o majorare de capital cu o valoare similară.
Tot în lege se mai arată că este dreptul titularului de acord petrolier să monteze conducte colectoare şi instalaţii proprii pentru transportul petrolului şi al produselor sale petroliere.
Transgaz nu insistă pe dreptul său de a transporta gazul
Recent, un oficial al Transgaz a spus la rândul său că întreaga investiţie în conductele care ar urma să lege rezervele din Marea Neagră de ţărm s-ar ridica la zeci de milioane de euro şi că aceste investiţii ar urma să fie făcute de companiile implicate în proiect, fără a fi exclusă o contribuţie a Transgaz. Întrebat dacă este posibil însă ca Petrom să ia decizia construcţiei conductei spre un alt ţărm decât cel românesc al Mării Negre, oficialul Transgaz a declarat că acest lucru va depinde într-o anumită măsură şi de negocierile care vor avea loc cu statul român.
„Dacă România este obtuză, dacă va pune condiţii inacceptabile, este posibilă şi această variantă“, a precizat la momentul respectiv Mihai Pătârniche, directorul dispecerului de gaze naturale din cadrul Transgaz.
Tot la condiţiile de piaţă a făcut aluzie chiar şi şeful OMV, Gerhard Roiss, în cadrul unei conferinţe în 2012. La acel moment, Roiss a declarat că gazele care ar putea fi scoase de la mare adâncime din Marea Neagră vor merge prima dată pentru alimentarea pieţei din România, dar acest lucru nu se va întâmpla dacă preţul gazelor de pe piaţa locală, nivelul redevenţelor sau mărimea zăcământului nu vor justifica investiţia de acolo, evaluată la miliarde de dolari.
OMV are interese mari în Turcia, unde a dat un miliard de euro pe Petrol Ofisi
Acum, sonda Domino-1, cea care a adus primele rezultate privind existenţa gazelor la mare adâncime în Marea Neagră este amplasată la o distanţă de 170 de kilometri de ţărmul românesc, în ape cu o adâncime de circa 1.000 de metri. Până la cel mai apropiat punct al ţărmului turcesc de exemplu este o distanţă de circa 200 de kilometri. În octombrie 2010, OMV a dat un miliard de euro pentru a cumpăra compania turcească Petrol Ofisi, care deţine un lanţ de benzinării de peste 3.000 de puncte de alimentare. Totodată, pentru Turcia planurile OMV sunt acelea de a construi o termocentrală pe gaze de circa 860 de MW, la Samsun, la ţărmul Mării Negre. Centrala este similară cu cea făcută la Brazi după o investiţie de 530 de milioane de euro.
Turcia este de altfel cea mai promiţătoare piaţă din punctul vedere al consumului în contextul în care perspectivele oferite de piaţa europeană nu sunt încurajatoare.
Totodată, Nabucco, investiţia despre care se vorbeşte de mai bine de un deceniu şi care trebuia să mai reducă dependenţa europeană de importurile de gaze din Rusia prin conectarea la regiunea Caspică, a intrat la apă în 2012, acţionarii proiectului anunţând oficial, după luni de zvonuri, reducerea drastică a gazoductului de la 3.900 de kilometri la numai 1.300 de kilometri. Dacă până la acel moment gazoductul trebuia să se lege direct de rezervele caspice bogate, mai precis la zăcământul azer Shah Deniz II, Nabucco Vest, varianta scurtă a proiectului, pierde un lucru foarte important, controlul asupra rutei de import care va intra în mâinile Turciei. Asta pentru că BOTAS (Turcia) alături de azerii de la SOCAR au venit cu un proiect propriu, Trans-Anatolian-Pipeline (TANAP), care ar traversa Turcia şi care s-ar putea lega pe viitor şi la resursele de gaze din Irak, dincolo de cele caspice. Practic, Nabucco Vest va fi alimentat prin TANAP. În dezvoltarea zăcământului Shah Deniz II, de unde se vor extrage 16 miliarde de metri cubi anual, sunt implicaţi gigantul petrolier BP (25,5%), norvegienii de la Statoil (25,5%), SOCAR (10%), Lukoil (10%), francezii de la Total (10%), Compania Petrolieră Naţională a Iranului (10%) şi turcii de la TPAO (9%).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu