Sminteală la Bucureşti şi Budapesta

Sub lupa comentatorilor | Editie online

09.02.2013

de Cristian Campeanu 

2 comentarii

Două ţări mici, de la periferia Europei, ambele conduse de lideri provinciali şi cvasi-autocraţi, ambele cu probleme serioase de respectare a statului de drept, ambele confruntate cu dificultăţi economice au plonjat cu entuziasm în cel mai rudimentar populism naţionalist pentru a deturna atenţia opiniei publice de la propriile eşecuri. Cam aşa se văd tensiunile româno-ungare din lumea civilizată şi, pe bună dreptate. Din acest conflict nu câştigă nici românii, nici ungurii şi, cu siguranţă, nici secuii. De fapt, aceştia din urmă sunt principalele victime ale “războiului steagurilor”.
Să presupunem, prin absurd, că în sala comună a Prefecturii şi Consiliului Judeţean Covasna, cineva ar fi arborat un steag american. Ar mai fi avut curajul fostul prefect, Codrin Munteanu, să ordone înainte de a părăsi funcţia, scoaterea lui din sală pe motiv că aici nu e America, aici e România? Ne îndoim. Ar fi fost de-ajuns o mică încruntare dinspre Ambasada SUA şi domnul Munteanu s-ar fi afundat pentru totdeauna în tenebrele naţionalismului securist propagat de şeful său, Dan Voiculescu.
Fiind însă vorba de secui şi de steagul Ţinutului Secuiesc, domnul Munteanu şi-a putut permite să facă un gest stupid şi arogant care a confirmat, dintr-o dată, temerile maghiarilor care se plâng că sunt trataţi ca cetăţeni de mâna a doua, iar ţinutul secuiesc ca o colonie. Prefectul fiind reprezentantul Guvernului central, maghiarii au toată îndreptăţirea să denunţe faptul că “puterea colonială” de la Bucureşti şi-a trimis “guvernatorul” să “pacifice” populaţia de “negri” din colonii. Declaraţiile ministrului de Interne, Radu Stroe, care s-a apucat să ceară Poliţiei şi Jandarmeriei să “aplice în continuare toate dispoziţiile legale cu privire la arborarea drapelului altui stat pe teritoriul României” nu au făcut decât să întărească sentimentul de “regim de ocupaţie” la care guvernul de la Bucureşti încearcă să supună Ţinutul Secuiesc. De aici şi reproşurile privind “agresiunea simbolică” făcute de Nemeth Zsolt autorităţilor române. Ce rost are sa jignesti si sa umilesti in mod cu totul gratuit o comunitate minoritara de cetateni ai acestei  tari?
România nu este putere colonială, nu a impus un regim de ocupaţie iar Ţinutul Secuiesc nu este un stat străin. Opt sute de ani de existenţă atestată a secuilor în Transilvania ar trebui să fie suficienţi pentru ca românii să accepte faptul că teritoriul actual al României este în egală măsură ţara românilor şi a secuilor. În schimb, politicienii noştri preferă să dea frâu liber celui mai primitiv naţionalism şi să îi trateze pe maghiari ca şi cum ar locui aici provizoriu, ca şi cum Ţinutul Secuiesc ar fi fost luat cumva cu împrumut de la români şi cândva va trebui restituit şi, prin urmare, secuii ar fi o populaţie “tolerată” în România. Or, nimic nu este mai departe de adevăr. Secuii au fost o prezenţă constantă în Transilvania de sute de ani şi, mai mult, organizarea politică prefeudală i-a făcut foarte geloşi în legătură cu drepturile lor şi i-a determinat să ridice armele împotriva Regatului Ungariei sau a Imperiului Habsburgic de câte ori aceste drepturi şi autonomia le-a fost încălcată. De aceea au şi un drapel propriu pe care se simt mândri să îl arboreze. A veni de la Bucureşti ca un vechil pe moşie să le interzici secuilor să arboreze acest drapel este o dovadă de aroganţă şi ignoranţă iar a-i ameninţa că aduci jandarmii să se asigure că această măsură este respectată este o provocare periculoasă şi inutilă, mai ales că întregul episod pare artificial. Cum altfel, decat prin faptul ca este un conflict fabricat, s-ar putea explica reactivarea unor apostoli defuncţi (din punct de vedere politic) ai naţionalismului de grotă precum Gheorghe Funar şi Vadim Tudor, care au umplut emisiunile de televiziune cu poveşti delirante despre ameninţări la adresa securităţii naţionale şi invazii militare? Ce om cu mintea sănătoasă mai poate crede aşa ceva în 2013, când România şi Ungaria sunt aliate în NATO, când România are un parteneriat strategic cu Statele Unite şi găzduieşte două baze militare americane de importanţă strategică şi când România are o armată călită în războaiele dure din Irak şi Afganistan, iar armata ungară este un corp cvasi-inutil, dacă nu chiar de tot râsul? Dacă te uiţi zilele acestea la “televiziunile de ştiri”, ai zice că România este un fel de Georgie, iar Ungaria un fel de Rusie, când, de fapt, păstrând proporţiile, din punct de vedere strategic, lucrurile stau exact pe dos.
Ceea ce ne aduce la ameninţările cu “măsuri diplomatice” ale guvernului de la Budapesta, care sunt, pur şi simplu, ridicole. “Măsurile diplomatice” funcţionează dacă eşti America, Uniunea Europeană, Rusia şi, într-o mult mai mică măsură, China, nu când eşti o Ungarie mica, lovită de criză şi condusă de un personaj lipsit de credibilitate precum Viktor Orban şi, pe de-asupra suspectat că este un dictator mascat care vrea să instaureze un regim cvasifascist. În loc să utilizeze canalele de comunicare existente între cele două ţări, guvernul Orban a ales să răspundă la fel de zgomotos, de inadcvat şi de populist ca şi Bucureştiul, doar pentru beneficii interne de imagine, ceea ce nu foloseşte niciuneia din cele două ţări, dar, mai grav, loveşte în primul rând interesele secuilor.
În dezbaterea despre regionalizare maghiarii au un motiv legitim de îngrijorare. Dacă se păstrează regiunea Centru in actuala configuratie, există toate şansele ca judeţele româneşti să fie favorizate la distribuţia resurselor în dauna celor maghiare. De aici poate urma un fenomen de migratie spre zonele mai prospere, pentru ca o fi identitatea etnica importanta, dar mai importanta este bunastarea familiei. Deja Harghita şi Covasna sunt printre cele mai sărace judeţe din ţară, iar Sibiul şi Braşovul printre cele mai prospere. Există, aşadar, un pericol real ca această diferenţă de dezvoltare să se adâncească şi mai mult, mai ales că judeţele maghiare sunt şi prizoniere ale cvasi-monopolului politic al UDMR cu toată încărcătura de corupţie pe care o aduce acesta. UDMR cere vocal autonomie etnica pentru Tinutul Secuiesc, dar adevarul este ca, daca tendintele actuale se pastreaza, exista posiblitatea unei "diluari etnice" a zonei pe care vor s-o incercuiasca. Ungurii din Harghita n-or sa se mute la Constanta sau Calarasi, dar la Timisoara, Sibiu, Brasov sau Cluj ar face-o, daca perspectivele economice sunt mai bune.  Or, într-o dezbatere raţională, acestor îngrijorări legitime ar trebui să li se răspundă de la Bucureşti. Cu excepţia drepturilor colective şi, prin urmare a autonomiei pe criterii etnice, orice variantă de regionalizare care să ducă la o dezvoltare armonioasă şi la conservarea identităţii culturale a secuilor ar trebui să fie pe masa de discuţii.
În loc de asta – adică de discuţii raţionale bazate pe bună credinţă – avem parte de sumeţiri de cocoşi în mizerie atât de la Bucureşti cât şi de la Budapesta şi de inflamarea inutilă a unor tensiuni care n-ar fi trebuit create în primul rând. Totul, de la un steag.
Articol publicat si pe site-ul romanialibera.ro.

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer